Ce face și ce nu face Avocatul Poporului
Așa cum îi spune și numele, Avocatul Poporului apără drepturile şi libertăţile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. El își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor.
Cum lucrează Avocatul Poporului
Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă a cărei existenţă este prevăzută expres în Constituţia României, în articolele 58-60.
Rolul Avocatului Poporului este precizat în art. 58 al. 1 din Constituţie şi constă în apărarea drepturilor şi libertăţilorpersoanelor fizice.
Avocatul Poporului îşi exercită rolul său (atribuţiile) din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, astfel cum prevede art. 59 al.1 din Constituţie.
Cele 5 domenii de activitate ale Avocatului Poporului sunt următoarele:
- Drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale
- Drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap
- Armată, justiţie, poliţie, penitenciare
- Proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe
- Prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie.
Prin chiar art. 1 din Legea nr. 35/1997, s-a precizat că Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.
Dar, art. 15 al. 4 din Legea nr. 35/1997 prevede că nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului şi vor fi respinse fără motivare:
- cererile/petiţiile privind actele emise de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament,
- actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor, ale Preşedintelui României, ale Curţii Constituţionale, ale preşedintelui Consiliului Legislativ, ale autorităţii judecătoreşti, precum şi ale Guvernului, cu excepţia legilor şi ordonanţelor.
Din acest motiv, sfera “autorităţilor publice” la care se referă, generos, art. 1 din Legea nr. 35/1997 se reduce, în realitate, la“autorităţile administraţiei publice” (ministere, agenţii/oficii/structuri guvernamentale, deconcentrate, consilii judeţene şi locale, primari, prefecţi etc) – a se vedea art. 13, 15, 21-25 din Legea nr. 35/1997.
Aceasta înseamnă că Avocatul Poporului se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizat cu o petiţie numai dacă încălcarea dreptului/libertăţii a fost comisă de către o autoritate a administraţiei publice. Deci, nu intră în această categorie încălcările drepturilor/libertăţilor comise de o persoană fizică sau, după caz, de o persoană juridică alta decât cele din sfera autorităţilor administraţiei publice.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 35/1997, Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societăţilor comerciale, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice, precum şi inopinat, prin efectuarea vizitelor în locurile de detenţie, potrivit legii.
Petiţiile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru. Ele trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul fiecărei persoane fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză.
Nu vor fi luate în considerare petiţiile anonime.
Termenul de sesizare a Avocatului Poporului este de cel mult 1 an de la data la care s-au produs încălcările drepturilor şi libertăţilor ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele.
Avocatul Poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor administraţiei publice orice informaţii sau documente necesare anchetei, să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice şi de la orice funcţionar care poate da informaţiile necesare soluţionării petiţiei, în condiţiile prezentei legi.
În cazul în care Avocatul Poporului constată că petiţia persoanei fizice lezate este întemeiată, se va adresa în scris autorităţii administraţiei publice care a încălcat drepturile persoanei fizice şi va cere să reformeze sau să revoce actul administrativ şi să repare prejudiciile produse, precum şi să repună persoana fizică lezată în situaţia anterioară.
Autorităţile publice în cauză au obligaţia să ia de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate de Avocatul Poporului, repararea prejudiciilor şi înlăturarea cauzelor care au generat sau au favorizat încălcarea drepturilor persoanei lezate şi vor informa despre aceasta Avocatul Poporului.
Deşi Avocatul Poporului poate emite numai recomandări (art. 21 din Legea 35/1997), faptul că legea prevede obligaţia autorităţilor publice de a lua măsurile necesare în raport de constatările Avocatului Poporului (art. 23 al. 2 din Legea 35/1997), conferă acestor
recomandări un caracter oarecum mai puternic decât cel de simple informări cu caracter facultativ. Desigur, depinde şi de cât de mult este decis Avocatul Poporului ca, în practică, să urmărească şi să insiste, în limitele legii, pentru că recomandările sale să fie respectate.
În cazul în care autoritatea administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură, în termen de 30 de zile de la data sesizării, ilegalităţile comise, legea prevede că Avocatul Poporului se va adresa, după caz, autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare sau prefectului, care au obligaţia să îi comunice, în termen de cel mult 45 de zile, măsurile luate.
Dacă nici autorităţile administraţiei publice ierarhic superioare sau prefectul nu reacţionează, Avocatul Poporului va putea sesiza Guvernul, întrucât are dreptul să sesizeze Guvernul cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice centrale şi al prefecţilor.
Dacă nici Guvernul nu reacţionează şi nu adoptă, în termen de cel mult 20 de zile, măsuri privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de Avocatul Poporului, el va comunica acest fapt Parlamentului.
Avocatul Poporului este obligat să aducă la cunoştinţa persoanei care i-a adresat petiţia modul de soluţionare.
[box type=”info” style=”rounded”]
Dacă aveți o problemă care ține de competența Avocatului Poporului, găsiți mai jos un model de plângere generală și adresa la care trebuie s-o trimiteți.
Model petitie Avocatul Poporului – PDF
Model petitie Avocatul Poporului – DOC
Avocatul Poporului
Str. Eugeniu Carada nr. 3 Sector 3 Bucureşti
Tel: 021-312 71 34 (dispecerat), 021-312 94 62 (centrala)
Fax: 021-312 49 21
website: www.avp.ro
email: avp@avp.ro