Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Nicolae Răducanu v. România
Astăzi, 12 iunie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauza Răducanu c. României (17187/05) şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus unui tratament degradant. Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale de APADOR-CH.
Reclamantul s-a plâns Curţii Europene de condiţiile de deţinere din penitenciarul Ploieşti. Curtea a constatat că susţinerile reclamantului referitoare la supraaglomerarea din penitenciar, lipsa exerciţiilor fizice şi proasta alimentaţie sunt confirmate şi de raportul Comitetului pentru Prevenirea Torturii, publicat la 11 decembrie 2008. Raportul CPT efectuat în urma vizitei în penitenciarul Ploieşti, din iunie 2006, menţionează că spaţiul alocat fiecărui deţinut este limitat la 1,5 mp şi că au existat cazuri în care două persoane au fost nevoite să împartă un singur pat. Camerele de deţinere sunt slab ventilate, instalaţiile de duş sunt într-o stare inacceptabilă şi trebuie luate măsuri pentru a remedia problemele privind igiena bucătăriei şi calitatea slabă a hranei. Curtea a reținut și că detinuţii aveau posibilitatea să facă exerciţii fizice doar treizeci de minute pe zi, jumătate din timpul minim recomandat. Raportul CPT concluzionează ca aceste condiţii de deţinere pot fi calificate ca un tratament inuman şi degradant.
Curtea Europeană a constatat că reclamantul a fost supus unui tratament degradant în urma suferinţei ce i-a fost cauzată de condiţiile de deţinere din penitenciar, în consecinţă a existat o încălcare a articolului 3 al Convenţiei.
Textul integral al hotărârii este disponibil pe site-ul www.echr.coe.int.
Pentru detalii suplimentare: Nicoleta Popescu- avocat APADOR-CH, telefon 0733.078.723