FORUMUL NAŢIONAL ONG protestează faţă de adoptarea, în regim de urgenţă, a unor legi de interes şi impact major
Forumul Naţional ONG, care se desfăşoară în Palatul Parlamentului, se solidarizează cu cetăţenii şi organizaţiile care protestează, în faţa Palatului Parlamentului, faţă de adoptarea netransparentă, în regim de urgenţă a Legii Minelor, Legii Lobby-ului, a modificărilor aduse Codului Penal şi a Legii Amnistiei şi Graţierii.
Discuţiile pe marginea proiectelor de lege au avut loc în Comisiile Camerei Deputaţilor, luni, 09 decembrie, fără a fi anunţate în prealabil şi fără posibilitatea de dezbatere publică pe amendamente aduse.
Peste 250 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din România, reuniţi la Forumul Naţional ONG cer Parlamentului şi Guvernului României stoparea abuzurilor şi transparentizarea procesului de legiferare.
Rezoluţia în 3 puncte adoptată, în sesiune extraordinară, în plenul Forumului, solicită:
• Renunțarea la adoptarea în regim de urgență a modificărilor legislative;
• Adoptarea unei legi care să reglementeze adunările publice în concordanță cu jurisprudența CEDO;
• Îmbunătățirea reglementărilor și practicilor privind transparența instituțională, în sensul implicării societății civile în procesul de luare a deciziilor la nivel local și central, inclusiv în ce privește procesul revizuirii Constituției
Pentru mai multe detalii, persoana de contact este Dl. Viorel Micescu – Director executiv CENTRAS
Forumul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România este un eveniment tradiţional al sectorului neguvernamental, în cadrul căruia sunt puse în discuţie teme de anvergură pentru sectorul non-profit din România şi vizează stabilirea unui cadru strategic de manifestare a ONGurilor în contextele politic, economic şi social actuale. Totodată, Forumul este o platformă de dialog între organizaţiile neguvernamentale, decidenţi şi exponenţi ai altor sectoare reprezentative la nivel de societate.
În acest an, Forumul ONG îşi propune să creeze premisele pentru un nou Contract Social.
Printre obiectivele strategice vizate de Forumul ONG se numără trecerea la următorul nivel în dialogul cu executivul şi legislativul, intensificarea colaborării și a parteneriatului cu mediul de afaceri, precum și consolidarea legăturii cu cetățenii și comunitatea. Crearea unor punți de comunicare, negociere, consultare și colaborare în interiorul sectorului asociativ şi între sector și puterile economică, politică i administrativă este imperios necesară. Această ediţie este dedicată organizaţiilor şi instituţiilor care au vocaţia acţiunii în beneficiul comun, care înţeleg că atingerea propriei misiuni se face nu doar prin propriul efort singular, ci şi prin coalizarea cu alte organizaţii şi instituţii care au ca obiectiv comun o societate puternică şi prosperă şi alinierea la normele şi valorile europene.
În spiritul Forumului, efortul de organizare aparţine unui mare număr de organizaţii neguvernamentale, între care:
Agenţia de Monitorizare a Presei – Active Watch
Agenţia pentru Informarea şi Dezvoltarea Organizaţiilor Neguvernamentale – AID-ONG
Asociaţia EPAS
Asociaţia MAME
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – APADOR-CH
Asociaţia pentru Relaţii Comunitare – ARC
Asociaţia Pro Democraţia – APD
Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale – CENTRAS
Centrul de Resurse Juridice – CRJ
Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe
Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat – Pro Vobis
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul pentru Legislaţie Non-profit
Coaliţia ONGuri pentru Fonduri Structurale
Expert Forum – EFOR
Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND
Fundaţia Alături de Voi
Fundaţia Alpha Transilvană
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile –FDSC
Funky Citizens
Grupul de Dezvoltare Locală – GDL
Institutul pentru Politici Publice – IPP
Policy Center for Roma and Minorities
Reţeaua RuralNet (reprezentată prin Fundaţia PACT)
TechSoup România
Terra Mileniul III
Transparency International Romania