Raport asupra vizitei la Centrul de reeducare pentru minori Găeşti

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În ziua de 9 octombrie
2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Centrul de reeducare
pentru minori Găeşti.

1.     
Aspecte generale

La data vizitei, în Centru
se aflau 117 minori faţă de care instanţele de judecată
au dispus, în conformitate cu dispoziţiile art 104 din Codul penal, măsura
educativă a internării într-un centru de reeeducare (din cei 117
minori, 101 era băieţi iar 16 fete). Dintre băieţi, 68
aveau între 14 şi 16 ani, 32 între 16 şi 18 ani, iar 1 avea peste
18 ani (faţă de acesta din urmă instanţa dispusese prelungirea
internării cu 1 an şi jumătate, apreciind că menţinerea
acestei măsuri este necesară pentru realizarea scopului internării
(minorul avusese în Centru, în mai multe rânduri, probleme serioase de disciplină).
10 fete aveau între 14 şi 16 ani iar 6 între 16 şi 18 ani. În comparaţie
cu anii precedenţi, numărul celor internaţi în Centru s-a redus
substanţial (în anul 1999, de exemplu, aici erau internaţi peste
500 de minori). Una din explicaţii este că Centru este destinat
în prezent exclusiv executării "măsurii educative a internării
într-un centru de reeducare", pedepsele cu închisoarea executâdu-se în
penitenciare speciale pentru minori şi tineri.

În toate cazurile în care
de la internarea în Centru s-a împlinit un an, Consiliul profesoral analizează
situaţia minorilor iar în cazul în care constată că aceştia
au făcut dovada corectării comportamentului, că au fost sârguincioşi
la învăţătură şi în însuşirea pregătirii
profesionale propun instanţelor de judecată (acelora care au dispus
măsura internării) liberarea minorilor înainte de a deveni majori.
Situaţia fiecărui minor este de asemenea analizată la sfârşitul
fiecărui an şcolar şi înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
În cazul minorilor care împlinesc vârsta de 18 ani şi care nu au probleme
disciplinare sau şcolare, Centrul îi pune în libertate fără
a mai fi nevoie de încuviinţarea instanţei de judecată. La
discuţiile din cadrul Consiliului profesoral sunt invitaţi numai
acei minori care au abateri sau care manifestă dezinteres la învăţătură.
De asemenea minorii se prezintă la instanţele de judecată numai
în cazurile când acestea apreciază că  este necesar. Consiliul profesoral
este compus din directorul Centrului, directorii adjuncţi pentru învăţământ
şi siguranţă, profesori, dirigintele clasei, sociolog, învăţători,
maiştri etc.

Condiţiile în care
trăiesc şi învaţă minorii sunt în prezent mai bune decât
în anii trecuţi pe de o parte pentru că numărul celor internaţi
aici este sensibil mai mic iar pe de altă parte pentru că în cursul
anilor 2002 şi 2003 au fost făcute unele investiţii în modernizarea
spaţiilor pentru cazare şi şcoală (în anul 2002 au fost
reamenajate şi modernizate secţiile pentru cazarea băieţilor
iar anul acesta au fost construite 2 pavilioane pentru fete – unul pentru
cazare, având inclusiv club şi sală cu mese, iar altul pentru şcoala
fetelor). Dormitoarele minorilor, în care înainte erau cazate câte 20 sau
chiar 30 de persoane au fost reamenajate şi modernizate, în prezent în
fiecare din ele dormind 4 sau 6 minori.

Personalul care încadrează
Centrul, numărând 247 de cadre, este în general acoperitor atât din punct
de vedere numeric cât şi al specializării. În cadrul compartimentului
de învăţământ şi calificare sunt încadrate 60 de persoane,
între care: 10 profesori, 20 de instructori educatori, 1 institutor, 3 învăţători,
3 maiştri, 1 psiholog, 1 sociolog, 2 asistenţi sociali, 1 preot
etc. Un deficit care se resimte este acela al încă unui post de medic
generalist la cabinetul medical, precum şi al încă unui post de
psiholog. Din discuţia cu responsabilii unităţii a reieşit
că pentru încadrarea celor două posturi s-ar putea renunţa,
în compensaţie, la două sau trei din posturile încadrate în prezent
şi care nu reprezintă o necesitate la fel de stringentă precum
posturile de medic generalist şi psiholog.

2.     
Discuţia cu directorul adjunct pentru învăţământ

Şcoala care funcţionează
în cadrul Centrului se numeşte “Şcoala specială cu clasele
I-VIII nr 5 Găeşti”. Toate actele şi adeverinţele de absolvire
care le sunt eliberate elevilor poartă antetul Ministerului Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului, fapt care în principiu nu ar face posibilă
o individualizare cu consecinţe negative asupra minorilor, după
punerea lor în libertate. Totuşi, reprezentanţii APADOR-CH au fost
de părere că particula “specială” din denumirea şcolii
este de natură să ridice suspiciuni şi să genereze întrebări
din partea celor cu care minorii vor intra în contact după liberare,
mai ales a celor cărora minorii li se vor adresa pentru obţinerea
unui loc de muncă. O individualizare de acest gen este cu atât mai puţin
de dorit cu cât măsura educativă a internării într-un centru
de reeducare nu se înscrie în evidenţele de cazier judiciar.

În cadrul şcolii
sunt 5 clase de învăţământ primar, 4 de gimnaziu pentru băieţi
şi una de gimanziu "fără frecvenţă" pentru
fete. Există şi o „şcoală de arte şi meserii”, cu
durata de 2 ani, pentru băieţii care au absolvit 8 clase şi
care se pregătesc ca lăcătuşi, mecanici şi pentru
construcţii-structuri. Pentru fetele nu există o "şcoală
de arte şi meserii", însă cele din cursul gimnazial sunt calificate
confecţionere de lenjerie.

Şcoala este planificată
între orele 8.00 şi 12.00/13.00, iar activităţile educativ-sportive
şi recreative între 14.00 şi 18.00 (între orele 12.00 şi 14.00
se ia masa de prânz şi este „timp la dispoziţia minorilor”) şi
sâmbăta şi duminica.

Activităţile
cultural-educative şi sportive sunt organizate pe mai multe „module”:
activităţi de cunoaştere şi culturale, activităţi
ocupaţionale şi formarea de deprinderi practice (plantarea legumelor,
traforaj, pirogravură etc), educaţie sanitară, activităţi
recreativ-sportive (jocuri sportive, timp de o oră în fiecare zi, în
plus faţă de orele de educaţie fizică prevăzute în
programa şcolară). 

În vara anului 2003, Centrul
a reuşit organizarea a 4 tabere şcolare: la Costineşti (au
mers 10 minori), la Timişoara, în colaborare cu Fundaţia „Keros”
(7 minori), la Vânătoru, judeţul Dâmboviţa (8 minori) şi
la Siriu, judeţul Buzău (12 minori). Reprezentanţii asociaţiei
au apreciat faptul că 37 de minori, practic o treime din total, au beneficiat
de taberele şcolare (merită notat că cei 37 de minori au fost
în tabere împreună cu copii de vârsta lor de la şcoli din afară).
Selecţia pentru tabere s-a făcut mai ales pe baza rezultatelor la
învăţătură şi comportamentului minorilor).

În cadrul programului
„Acces comunitar”, în colaborare cu Primăria Găeşti, cu Casa
de cultură, Clubul copiilor şi elevilor şi cu stadionul din
oraş, sunt organizate periodic, în afara Centrului, activităţi
cultural-educative şi sportive. O dată pe semestru sunt organizate
excursii la Piteşti, Curtea de Argeş şi Târgovişte.

În cadrul programului
„Reabilitarea prin credinţă” sunt organizate vizite la mănăstirile
Dealu şi Viforâta, precum şi în parohiile protoieriei Găeşti.

Colaborarea cu Serviciul
de reintegrare şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa
constă mai ales în vizita pe care o persoană din cadrul respectivului
serviciu  o face în Centru o dată la 2 – 3 săptămâni, axându-se
mai ales pe „refacerea acompaniamentului cu familia” al minorilor care provind
din judeţul Dâmboviţa, în special al celor cu anumite probleme din
punctul acesta de vedere. Cu serviciile de la Târgovişte şi Bucureşti
(cu care există protocoale de colaborare), Centrul colaborează,
în unele cazuri, pentru a se asigura minorilor liberaţi o anumită
asistenţă pentru reintegrarea socială. În ziua de 10 octombrie,
reprezentanţii asociaţiei au vizitat Serviciul de reintegrare socială
şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, constatările
şi concluziile acestei vizite fiind consemnate într-un raport separat.

O finanţare de circa
100.000 de euro, care se speră ca va fi obţinută nu peste mult
timp, ar putea să acopere, cel puţin în parte, resursele necesare
pentru materialele didactice, echipamentele şcolare şi atelierele
de pregătire profesională.

Directorul adjunct pentru
învăţământ este şi preşedinte al comisiei de disciplină.
În cursul anului 2003, cam 10% dintre elevi au fost pedepsiţi disciplinar
(potrivit estimării directorului adjunct pentru învăţământ,
cam 10 dintre aceştia au fost sancţionaţi cu „izolare de colectiv”).
Domnul director a precizat că abaterile cele mai frecvente, pentru care
se aplică pedepse disciplinare, sunt conflictele dintre minori şi
distrugerile de bunuri.

Semestrial sunt organizate
şedinţe cu părinţii elevilor. Cu aceste ocazii, dar şi
de Paşte şi Crăciun, părinţii pot să viziteze
Centrul, inclusiv dormitoarele şi sălile de clasă şi de
mese ale elevilor. 

3.     
Vizita în Centru

3.1  Blocul alimentar

Inclusiv din cauza reducerii
efectivelor, dar şi a stării sale proaste, blocul alimentar urmează
să intre în curând în reamenajare şi renovare. La data vizitei,
hrana minorilor era pregătită în bucătăria popotei cadrelor,
bucătăria mare şi mai multe alte spaţii ale blocului alimentar
fiind dezafectate (situaţia aceasta dura de circa un an şi jumătate).
În bucătăria în care se gătea nu exista ventilaţie iar
pereţii aveau mucegai şi condens.

Pentru dimineaţa
din ziua vizitei minorilor li se servise lapte, marmeladă şi margarină,
la prânz ciorbă de porc şi iahnie de fasole cu carne de porc, iar
seara urma să se servească ghiveci de legume şi biscuiţi.
Pentru masa de prânz în actele contabile erau înscrise că s-au folosit
14 kg de carne de porc şi 14 kg de subproduse din carne de porc. În felul
al doilea de la prânz, reprezentanţii asociaţiei au constatat că
erau mai ales slănină şi oase, fiind evident că în cazan
era sensibil mai puţină carne decât în acte. Spre deosebire de porţiile
minorilor, fripturile care se frigeau pe plită pentru popota cadrelor
erau numai carne macră şi arătau foarte bine.

Blocul alimentar are în
permanenţă apă caldă, mai ales după ce în anul 2001
a fost trecută de pe combustibil lichid pe gaze.

În sala de mese destinată
carantinei şi infirmeriei erau 4 mese, fiecare cu câte 4 scaune. Încăperea
a fost renovată în anul 2001, are gresie pe pereţi şi faianţă
pe jos, iar mobilierul şi celelalte dotări erau noi şi cât
se poate de funcţionale. În sală exista un registru în care echipe
de câte trei minori consemnau zilnic că mâncarea a fost, invariabil,
foarte bună şi bună. Mai ales după cele văzute la
bucătărie, reprezentanţii asociaţiei au rămas cu
impresia că ideea “catalogului de note” pentru mâncare este una mai mult
formală şi protocolară şi ajutând mai puţin (dacă
nu chiar deloc) la ameliorarea calităţii mâncării.

3.2. Cabinetul medical

Personalul serviciului
medical este format din 2 medici generalişti, 1 stomatolog şi 8
asistenţi medicali (1 de farmacie, 1 de igienă, 4 de medicină
generală, 1 asistent stomatologie şi asistentul medicului şef).
Dintre asistentele medicale, două se aflau în concediu de maternitate,
iar din cei 2 medici generalişti, 1 lipsea din primăvara anului
1999, fiind plecat la rezidenţiat (acest stagiu durează 5 ani). 
Blocarea pe o durată de timp atât de îndelungată, a unui post de
medic este greu de acceptat şi se impune ca DGP să găsească
cât mai curând posibil o soluţie pentru asemenea cazuri. Pe durata unei
zile de lucru, un medic acordă în jur de 30 de consultaţii şi
tratamente.

Cabinetul medical (inclusiv
cel stomatologic) aveau o dotare corespunzătoare cu instrumentar, materiale
şi medicamente.

În aprilie 2003, în unitate
a fost făcută o testare HIV generală, nefiind identificate
cazuri de pacienţi “pozitivi”. Testul a fost făcut practic de toţi
elevii, după ce în prealabil li s-a explicat ce presupune un asemenea
examen şi că pot fi supuşi acestui text numai dacă îşi
dau acordul scris (reprezentanţilor asociaţiei le-au fost prezentate
tabelele în care elevii şi-au dat acordul scris pentru testare; au existat
şi câteva cazuri, cam 5% din efective, în care minorii au refuzat să
facă testul HIV, refuz consemnat de asemenea în tabelele respective).  

Serviciul colaborează
bine cu spitalele din Găeşti; minorii sunt internaţi exclusiv
în spitale ale Ministerului Sănătăţii, şi nu şi
în cele ale sistemului penitenciar. Faptul acesta pune uneori unităţii
probleme de personal, întrucât fiecare minor trebuie însoţit în permanenţă
de 2 subofiţeri (câte 2 în fiecare schimb). Reprezentanţii APADOR-CH
au fost de părere că în cazul specific al centrelor de educare se
impun cu atât mai mult demersuri pentru organizarea în respectivele spitale
civile de secţii separate pentru minori. Un fapt pozitiv este că
minorii nu sunt încătuşaţi pe timpul internării în spitale.

La primirea în Centru,
minorii sunt examinaţi medical, inclusiv pentru a vedea dacă nu
au fost agresaţi pe timpul cât s-au aflat în custodia poliţiei.

La infirmerie se aflau
minorii Nicuşor-Lucian I., de 16 ani şi jumătate, şi Adrian
D., de 17 ani. Primul suferise de curând o depresie psihică (şi
era tratat cu doxeprim şi clordelazin) iar celălalt avea o “aprindere
la plămâni”. Centrul nu are un medic de psihiatrie infanto-juvenilă,
cazul lui Nicuşor-Lucian I. arătând că recomandarea făcută
în acest sens de Comisia europeană pentru prevenirea torturii (CPT),
chiar la Găeşti, în 1999, rămâne de actualitate. Fiind foarte
departe de familie minorul Adrian D. poate fi vizitat foarte rar de ai săi.
Familia are telefon acasă, însă pentru că minorul nu îşi
putuse procura o cartelă nu avea cum să vorbească cu părinţii
întrucât de curând se interzisese, printr-un ordin al DGP, ca minorii să-şi
împrumute cartelele între ei.

3.2  Secţia
pentru băieţi

Din cele două
camere destinate separării de colectiv a celor pedepsiţi
disciplinar, era ocupată numai una. În cameră se aflau 2 elevi,
cazaţi în 2 paturi (din metal, spre deosebire de cele din camerele obişnuite,
care sunt din lemn; saltelele erau obişnuite, de asemenea diferite şi
ele de cele din celelalte camere, care sunt de tip “relaxa”; lenjeria de pat
şi cearşafurile erau în stare bună şi curate). Camera
era renovată, zugrăvită recent, cu geamuri din termopan. Grupul
sanitar avea o chiuvetă (în cameră) şi o cabină cu un
WC turcesc.

Elevul Valentin M., de
16 ani şi jumătate, se afla aici având de executat o pedeapsă
cu izolarea de colectiv de 10 zile. Regula pentru minorii pedepsiţi cu
separarea de colectiv este că dimineaţa merg la şcoală
iar după amiaza participă la activităţile “modulului de
intervenţie educativă pentru minorii cu abateri repetate”, activităţi
organizate mai ales de psiholog, sociolog şi asistenţii sociali.
Pentru că abaterea sa a fost considerată una mai gravă (l-a
împins pe unul dintre profesori), Valentin nu era scos după amiaza la
activităţi cultural-educative şi sportive, ci numai la o plimbare
de 1 oră. În discuţia cu Valentin, la care au fost de faţă
şi responsabili ai Centrului, acesta a recunoscut că l-a împins
pe  profesor. Însă pe timpul discuţiilor avute cu alţi minori,
de la alte camere, martori la incidentul pentru care Valentin fusese pedepsit,
a rezultat că el l-a împins pe profesor din cauză că  în prealabil
acesta îl lovise.

Minorul Tiberiu L., de
15 ani şi jumătate se afla aici, tot pentru 10 zile, pentru că
îl lovise pe un coleg, rupându-i un dinte. Tiberiu ieşea atât la orele
de clasă, dimineaţa, cât şi la activităţile cultural-educative
şi sportive de după amiaza.

Ambii minorii fuseseră
audiaţi de comisia de disciplină.

În camera 6,
6 minori (care tocmai ieşeau la activităţile de după amiază
– fotbal, tenis de masă şi traforaj) erau cazaţi în 6 paturi
(din lemn şi cu saltele relaxa). Camera era modernizată, cu geamuri
termopan, având şi utilităţi precum şifoniere, scaune
şi noptiere din lemn. Grupul sanitar avea 2 cabine cu WC turcesc, 3 chiuvete
cu oglinzi şi un duş cu cădiţă. Minorii fac baie
de două ori pe săptămână.

Din discuţiile cu
ei a reieşit că se întâmplă foarte rar să nu se facă
orele de clasă. Eu au semnalat în schimb că nu sunt mulţumiţi
de calitatea mâncării, în special pentru că de cele mai multe ori
carnea înseamnă mai mult grăsime şi slănină. Aparatele
de ras (1 pentru întreaga cameră la 3 luni) şi pasta de ras care
li se distribuie sunt insuficiente. Interdicţia de a fuma le crează
cele mai mari probleme, fiind de multe ori cauza comiterii de abateri. Ei
au cerut ca în cazurile în care le sunt confiscate pachetele cu ţigări
(găsite asupra lor sau în pachetele primite de acasă), acestea să
nu le mai fie rupte, ci să le fie restituite – lor, la liberare, sau
familiilor. Faptul că recent s-a introdus interdicţia ca minorii
să-şi mai împrumute cartelele telefonice între ei crează de
asemenea nemulţumire.

Camera avea un televizor
(al Centrului) şi difuzoare. De circa 8 luni minorii nu primiseră
ziare.

Camera 11
avea 4 paturi, din lemn şi de asemenea cu saltele “relaxa”. Şi camera
11 era modernizată, asigurând minorilor condiţii civilizate de viaţă
(la momentul vizitei minorii se aflau la activităţi cultural-sportive
şi recreative). Exista televizor, reprezentanţii Centrului precizând
că asemenea aparate există în toate camerele.

Suprafaţa spaţiului
destinat efectiv cazării minorilor era în jur de 20 de m.p., fiind respectate
recomandările CPT, făcute în Raportul din 1999 cu privire la România,
potrivit căruia acest spaţiu ar trebui să aibă o suprafaţă
de cel puţin 4 m.p. pentru o persoană.

3.3  Şcoala
băieţilor

Într-una din sălile
de cursuri pentru clasele I – IV erau 10 elevi împreună cu învăţătorul
lor (la clasa I erau 4 elevi, la a II-a 2, la a III-a 3 iar la a IV-a 1. Minorul
Adrian T., de 16 ani şi jumătate, fusese discutat la 25 septembrie
2003 în Cosiliul profesoral şi se făcuse instanţei de judecată
propunerea de liberare a acestuia înainte de împlinirea vârstei de 18 ani
(potrivit art 107 din Codul penal). Reintegrarea socială a minorului
nu ridica probleme deosebite întrucât acesta urma să se întoarcă
în familie (în oraşul Roşiorii de Vede).

Toţi minorii aveau
haine de acasă, pe care puteau să le poarte în toate ocaziile. În
cazul în care ar exista minori care să nu aibă haine proprii, Centrul
le poate asigura îmbrăcăminte şi încălţăminte
adecvate anotimpului (minorii internaţi mai apelează uneori la încălţămintea
pusă la dispoziţie de Centru).

Minorul Marian P., de
16 ani şi 4 luni, fusese pedepsit disciplinar în luna august 2003 cu
5 zile de separare de colectiv pentru că jignise un deţinut (dintre
cei aflaţi la deservirea GAZ-ului) şi spărsese un geam. Potrivit
responsabililor Centrului, Marian a primit această sancţiune după
ce cu puţin timp înainte de abaterea respectivă mai primise o “mustrare”
pentru că stropise cu apă (din greşeală, a spus el) un
ofiţer şi preotul Centrului. În ambele cazuri, Marian fusese audiat
de comisia de disciplină.

Marian şi cei mai
mulţi dintre colegii săi au spus că de multe ori sunt predispuşi
abaterilor din cauză că în Centru le este interzis să fumeze
(ca de altfel şi tuturor  minorilor din afară). Reprezentanţii
asociaţiei au identificat în cele spuse de minori o problemă cât
se poate de reală şi sensibilă. Ei nu au pledat pentru nerespectarea
legii sub acest aspect şi nici pentru minimalizarea adevărului arhi-ştiut
că fumatul dăunează grav sănătăţii (consecinţele
acestuia fiind cu atât mai nocive în cazul copiilor). În schimb au exprimat
opinia că, sub aspectul acestei interdicţii (destul de greu de suportat
mai ales de către cei care au fumat înainte de internarea în Centru),
personalul ar trebui să “circumstanţieze” mai serios atunci când
judecă şi pedepsesc o abatere sau alta comisă de minori, de
multe ori sub imperiul frustrării cauzate de interdicţia de a fuma.
Respectiva frustrare este într-un fel amplificată şi de faptul că
minorii ştiu bine că în afară cei de vârsta lor pot să
fumeze practic fără nici o restricţie. Foarte adecvată
şi necesară ar fi, în schimb, organizarea de programe susţinute
şi cât mai persuasive de educaţie “antitabagică” a minorilor. 

Minorii au spus că
mâncarea este în general bună şi că nu au probleme cu corespondenţa
şi vizitele (fiecare minor poate să primescă lunar 4 vizite).
Numărul de telefoane care  pot fi date este limitat de numărul de
cartele – cel mult 5 – pe care un minor le poate primi într-o lună. Din
discuţiile cu reprezentanţii Centrului a reieşit că de
circa o săptămână a intrat în vigoare un ordin al DGP care
le interzice minorilor să-şi împrumute între ei cartelele telefonice.
Atât reprezentanţii Centrului cât şi minorii au fost de părere
că dacă o asemenea restricţie nu ar exista şi cartelele
ar putea fi împrumutate, relaţiile dintre minori, precum şi ordinea
şi disciplina din Centru nu ar fi afectate în vreun fel. Că lucrurile
stau astfel o arată şi experienţa de până acum din Centru,
din toţi anii în care minorii aveau voie să îşi împrumute între
ei cartelele telefonice.

Minorii au spus că
primesc lunar aparate de ras, săpun, hârtie igienică, pastă
de dinţi, detergent şi cremă de ghete.

Dintre cei 10 minori,
pe timpul procesului numai 3 au avut posibilitatea să-şi angajeze
avocaţi “plătiţi”; cei care nu au avut această posibilitate
au fost de părere că avocaţii din oficiu au fost destul de
formali în apărarea pe care le-au făcut-o.

3.4  Secţia
pentru fete

Atât pavilionul pentru
dormitoare şi clubul propriu, cât şi cel pentru şcoală
şi atelier sunt noi, finalizate în cursul anului 2003.

În camera 9, unde în momentul
vizitei nu se afla nimeni, erau 2 paturi (din lemn, cu saltele “relaxa”) şi
în general cu aceleaşi dotări ca şi la camerele băieţilor.

Clubul secţiei era
şi el bine utilat şi funcţional (exista un televizor, singurul
pe secţie, la care minorele puteau să se uite în afara orelor în
care nu aveau activităţi programate). Spaţiul clubului era
totuşi insuficient pentru cazul în care toate minorele ar fi vrut să
se uite în acelaşi timp la televizor. Reprezentanţii asociaţiei
au sugerat să se asigure cel puţin încă un televizor care să
fie instalat la una din camerele în care sunt cazate minorele.

La momentul vizitei, după
amiaza, într-una din sălile de clasă erau 8 fete (de la clasele
I-IV), desfăşurând, sub îndrumarea  a două educatoare activităţi
“ocupaţionale” (desen, lucrări pe pânză şi etamină).
Peste circa o oră ele urmau să participe la activităţi
“recreative şi de hobby”.

Fetele s-au declarat în
general mulţumite de condiţiile din Centru, inclusiv de calitatea
mâncării. Ele au apă caldă în permanenţă la camere,
"baie generală" făcând miercurea şi sâmbăta.
Miercurea după amiaza ele se pot întâlni, pentru o oră, la vizită,
cu băieţii cu care vor să se întâlnească.

Reprezentanţii asociaţiei
au rămas cu impresia că în Centru pedepsele disciplinare, în special
cele cu “separarea de colectiv” se aplică cu destulă uşurinţă
(responsabilii Centrului au recunoscut că majoritatea fetelor “au fost
la izolare”). Minora Alina B., de 17 ani şi 10 luni, a stat „la izolare”
de două ori, odată pentru că a insultat o supraveghetoare (5
zile) iar altădată pentru că a spart un geam (7 zile). Doina
T., de 15 ani, a primit 3 zile de “izolare” pentru “injurii la adresa cadrelor”.

La atelierul de croitorie
3 dintre fete făceau tivuri, la maşinile de cusut, la cearşafuri
(sub supravegherea unei instructoare). Ele au învăţat să coase
la maşină în Centru.

Minora Elena T., mai ales
pentru atitudine necuviincioasă la adresa cadrelor, a avut 8 rapoarte
de incident, în urma cărora a primit 6 mustrări şi 2 “separări
de colectiv”. Eliza I. a avut 23 de rapoarte de incident, din care pentru
13 a fost pedepsită cu “separarea de colectiv”. Văzând dosarul minorei,
reprezentanţii asociaţiei au constatat că marea parte a celor
13 sancţiuni i-a fost aplicată pentru “atitudine necuviincioasă
şi injurii la adresa cadrelor”, pentru că a refuzat să se supună
percheziţiei (având asupra sa ţigări), pentru că a distrus
un scaun (5 zile) sau pentru că ar fi “aruncat cu un scaun către
şefa secţiei” (în acest caz a fost sesizat inclusiv parchetul). 

3.5  Baza sportivă

Centrul are două
terenuri de fotbal, precum şi terenuri de baschet, handbal, volei şi
mese de tenis instalate în aer liber. În plus, există o sală de
sport modernă şi cu multiple utilităţi (se poate juca
volei, baschet, tenis de câmp etc). De puţin timp, au fost făcute
şi alte lucrări de modernizare (parchetul a fost înlocuit cu tartan,
au fost făcute noi marcaje şi o nouă tribună).

La ora vizitei în sală
nu erau activităţi, însă din discuţiile cu unii minori
aflaţi în curtea Centrului a reieşit că au asemenea activităţi
la sală, mai ales în timpul orelor de educaţie fizică. Reprezentanţii
asociaţiei au exprimat opinia că folosirea la maximum a facilităţilor
deosebite pe care le are sala de sport ar fi de o maximă utilitate pentru
ocuparea timpului liber al minorilor dar şi un mijloc foarte bun de dezvoltare
fizică şi întărire a sănătăţii minorilor.  

4.     
Concluzii

APADOR-CH apreciază
că în comparaţie cu anii precedenţi, situaţia din Centrul
de reeducare a minorilor Găeşti s-a ameliorat. Faptul acesta a fost
facilitat de reducerea sensibilă a efectivelor minorilor internaţi
în Centru. În anul 1999, de exemplu, aici se aflau peste 500 de minori (inclusiv
arestaţi preventiv şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea),
în timp ce în prezent aceste efective numără în jur de 120 de persoane.

Îmbunătăţirea
situaţiei din Centru se datorează inclusiv preocupării şi
activităţii personalului propriu şi susţinerii primite
din partea DGP.

Îmbunătăţirea
condiţiilor de cazare şi preocuparea pentru educaţia şi
petrecerea instructivă şi plăcută a timpului minorilor
sunt paşi înainte în comparaţie cu situaţia din anii anteriori.
Asociaţia apreciază preocuparea conducerii DGP şi a Centrului
de a  organiza tabere şi excursii pentru minori, precum şi de a
menţine contacte permanente între aceştia, pe de o parte, şi
familiile lor şi “societatea” (instituţii cultural-educative, copii
de vârsta lor etc), pe de altă parte.    

APADOR-CH consideră
totodată că:

–        
deşi mai evoluată în comparaţie cu anii anteriori, atitudinea
personalului faţă de minorii care comit abateri disciplinare este
în continuare susceptibilă de ameliorări; în opinia asociaţiei,
numărul foarte mare de sancţiuni aplicate unor minori (13 “izolări
de colectiv”, de exemplu, în cazul minorei Eliza I.) reprezintă un indiciu
cât se poate de serios că procesul de reeducare din Centru este deficitar;
se impune ca factorii cu responsabilităţi educative şi disciplinare
să aibă în vedere, în activitatea şi deciziile lor, specificul
minorilor internaţi în Centru, un specific implicând extrem de multe
vulnerabilităţi; vârsta minorilor, mediul din care ei provin, traumele
pe care lipsirea de libertate le-a produs asupra personalităţii
lor etc sunt împrejurări insuficient avute în vedere în judecarea şi
sancţionarea unora din faptele contrare regulamentelor pe care minorii
le comit; interdicţia de a fuma, pe care minorii nu au mai avut-o decât
extrem de formal până la internare, produce şi ea suficientă
frustrare şi chiar tulburări comportamentale, care nu pot fi pierdute
din vedere de responsabilii educativi şi disciplinari; reprezentanţii
APADOR-CH au fost integral de acord cu opinia  directorului adjunct pentru
învăţământ potrivit căreia “radierea de la o recompensă
(tabără, excursie, învoire, întâlnirea dintre fete şi băieţi
etc) ar putea să fie mult mai eficientă decât o pedeapsă”;

–        
deşi de asemenea mai puţine ca înainte, cazurile în care personalul
are un comportament agresiv faţă minori nu au dispărut complet;
APADOR-CH consideră că se impune clarificarea cazului lovirii minorului
Valentin M. de către unul din profesori;

–        
este nevoie ca la nivelul conducerii Centrului să se dea o mai mare atenţie
calităţii mâncării minorilor, în special introducerii întregii
cantităţi de carne, prevăzută în documentele contabile,
în hrana pregătită acestora; 

–        
asociaţia solicită DGP să analizeze posibilitatea renunţării
la interdicţia ca minorii să-şi împrumute între ei cartelele
telefonice (experienţa de până acum arată că lipsa unei
asemenea interdicţii nu a creat probleme de natură disciplinară
şi de ordine interioară;

–        
asociaţia solicită DGP să dea Centrului susţinerea necesară
pentru: achiziţionarea unui mini-autocar; renovarea, reamenajarea şi
reutilarea blocului alimentar; obţinerea a trei noi posturi (eventual
prin renunţarea la trei din posturile actualului stat de organizare)
– încă un medic generalist, un medic de psihiatrie infanto-juvenilă
şi încă un psiholog;

  

Diana-Olivia Călinescu                                                                         
Valerian Stan