Raport privind vizita în Penitenciarul de maximă siguranţă Craiova

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Doi reprezentanţi
ai APADOR-CH au vizitat Penitenciarul de maximă siguranţă Craiova
în ziua de 4 iunie 2004. Vizita anterioară a reprezentanţilor APADOR-CH
la PMS Craiova a avut loc în anul 1999.

1.     
Aspecte generale. Discuţia cu conducerea penitenciarului

La data
vizitei, în PMS Craiova se aflau 1890 de deţinuţi – 1804 bărbaţi
şi 86 de femei, dintre care o minoră. Structura efectivelor în funcţie
de categoria penală era următoarea: 93 arestaţi preventiv, 185
condamnaţi în primă instanţă şi 1612 condamnaţi
definitiv. Dintre aceştia, 43 erau condamnaţi la detenţiune pe
viaţă. 90 de persoane sunt deţinute în regim semideschis. Suprafaţa
totală a spaţiilor de deţinere este de 3014 m2, ceea
ce reprezintă un grad mediu de ocupare de 282%, calculat la 4,5 m2/deţinut
conform recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii.

În ziua
vizitei, 600 de deţinuţi erau la muncă. În exterior, deţinuţii
munceau la GAZ (Gospodăria agro-zootehnică), în construcţii şi
în agricultură. Cu staţiunea agricolă se lucrează în sistem
de compensare, pentru a acoperi din cheltuielile cu alimentele. În prezent,
penitenciarul nu mai poate satisface solicitări suplimentare pentru muncă
în exteriorul unităţii, nedispunând de suficient personal pentru supraveghere.
În interiorul penitenciarului, deţinuţii muncesc la regia Multiproduct
(ce aparţine DGP-ului), fabricând pantofi. De asemenea, există un
atelier de bureţi casnici (înfiinţat acum 2 ani) şi un atelier
de tâmplărie.

57 de deţinuţi
sunt clasificaţi drept "periculoşi". Criteriile pentru clasificare
sunt comportamentul din penitenciar şi natura faptei săvârşite.
Intenţia de evadare menţionată în dosarul de penitenciar nu reprezintă
în mod necesar un criteriu de clasificare, ci doar evadările/tentativele
de evadare recente. Comisia de disciplină care decide clasificarea/declasificarea
deţinuţilor se întruneşte lunar. 4 deţinuţi au fost
declasificaţi de la începutul anului 2004. Deţinuţii periculoşi
sunt ţinuţi separat de colectiv. În timpul transportului ei sunt imobilizaţi
cu noile mijloace sigure (considerate de APADOR-CH drept lanţuri), sunt
duşi cu cătuşe la mâini la vizită şi până la curtea
de plimbare. În timpul plimbării, cătuşele le sunt scoase. În
cazul deţinutului Constantinos Passaris mijloacele sigure de imobilizare
sunt folosite şi în interiorul penitenciarului, când este scos din celulă,
ceea ce contravine ordinului DGP în materie care menţionează folosirea
cătuşelor în aceste situaţii. Comandatul penitenciarului a justificat
această măsură excesivă prin gradul deosebit de periculozitate
al deţinutului, dar a recunoscut că acesta nu a creat nici o problemă
disciplinară şi nu s-a manifestat violent faţă de cadre
până în prezent. Deţinuţii periculoşi nu sunt scoşi
la muncă în exterior, dar pot munci în interiorul penitenciarului.

Atât deţinuţii
periculoşi, cât şi cei condamnaţi la detenţie pe viaţă
sunt insoţiţi în interiorul penitenciarului de membrii ai grupei de
intervenţie, în număr total de 27.

Comandatul
penitenciarului a apreciat că problemele de disciplină sunt în scădere
(în momentul vizitei nici un deţinut nu se afla la izolare sau executa
pedeapsa în regim restrictiv), în schimb fiind în creştere situaţiile
în care deţinuţii au atitudini necorespunzătoare faţă
de personal. În penitenciar nu s-au mai comis omoruri din anul 1999 (când s-au
petrecut două asemenea fapte) şi, de asemenea, numărul cazurilor
de automutilare a scăzut substanţial (în prezent, maxim 2-3 cazuri
pe an). Din situaţia disciplinară pe trimestrul I al anului 2004 pusă
la dispoziţie de conducere, reiese că au fost sancţionaţi
52 de deţinuţi pentru 62 de abateri (atitudine necuviincioasă
faţă de cadre – 20, nerespectarea Regulamentului de ordine interioară
-10, lovirea altui deţinut -9, distrugerea bunurilor – 8, refuz de muncă
– 5, confecţionarea/deţinerea de obiecte interzise – 3 şamd).
Sancţionarea deţinuţilor pentru "atitudine necuviincioasă
faţă de cadre" este un subiect controversat. APADOR-CH a susţinut
mereu că: a) deţinuţii sunt în stare de stress ca urmare a schimbării
radicale a regimului de viaţă şi, prin urmare, ar fi de dorit
ca lucrătorii din sistem să dea dovadă de mai multă toleranţă
faţă de eventualele excese verbale; b) este vorba de "cuvântul
cadrului" contra "cuvântului deţinutului", primul având,
mai întotdeauna, crezare; c) orice pedeapsă, cât de mică, aplicată
unui deţinut poate influenţa întreaga perioadă de detenţie.
Din aceste motive, plus eliminarea insultei din Codul penal, APADOR-CH solicită
eliminarea din ROI a sancţiunii pentru "atitudine necuviincioasă
faţă de cadre".

In acelaşi
timp, APADOR-CH insistă pentru renunţarea la pedepse pentru "refuz
de muncă". Asociaţia a susţinut constant că, atâta
vreme cât sistemul penitenciar nu poate asigura locuri de muncă pentru
toţi deţinuţii apţi de astfel de activitate, este inacceptabilă
sancţionarea (în multe cazuri, cu izolarea) celor care nu vor –
sau nu pot, chiar dacă teoretic sunt apţi – să muncească.
Pedepsele ar fi acceptabile numai dacă sistemul penitenciar ar putea
oferi locuri de muncă tuturor deţinuţilor.

În cele
mai multe cazuri, sancţiunea aplicată a fost mustrarea (34 de situaţii),
iar izolarea severă a fost dispusă în 2 cazuri. Pe de altă parte
s-au acordat 395 de recompense cu suplimentarea dreptului la pachet şi
vizită. Deţinuţii sunt informaţi că pot contesta măsurile
disciplinare aplicate, iar într-un caz un deţinut sancţionat cu mustrare
s-a plâns în faţa instanţei şi a câştigat. În prezent, un
alt caz de acest gen se află pe rolul instanţei, care a solicitat
penitenciarului actele legate de raportul de incident. Comandantul penitenciarului
a afirmat că în ultimii ani nu au existat situaţii în care deţinuţii
să îi fi raportat abuzuri din partea cadrelor  sau să fi formulat
plângeri la parchet împotriva cadrelor. De asemenea, nu au existat plângeri
privind abuzuri sexuale în penitenciar.

Cei 43 de
condamnaţii la detenţiune pe viaţă sunt cazaţi într-o
secţie separată, câte 1, 2 sau maxim 3 în cameră. Un educator
se ocupă în mod special de aceştia, dar mai are repartizată în
plus o secţie cu 50 de deţinuţi. Deoarece acest educator se afla
în concediu, la momentul vizitei, de deţinuţii condamnaţi pe
viaţă se ocupa un alt educator, care mai avea în grijă alţi
100 de deţinuţi.

Responsabilii
de cameră sunt aleşi prin vot de către colegi, dar ultimul cuvânt
în numirea lor îi revine comandantului. Responsabilii de cameră trebuie
să nu aibă rapoarte de pedepsire şi să dovedească un
comportament bun. Uneori ei primesc recompense pentru poziţia deţinută,
însă în cazul în care la un control camera se prezintă bine, sunt
recompensaţi toţi deţinuţii, nu numai reprezentantul de
cameră.

În penitenciar
sunt instalate 6 telefoane cu cartelă, repartizate pe secţii (inclusiv
unul la regim semideschis şi unul la secţia de femei), astfel încât
un telefon revine în medie la 3-400 de deţinuţi. Aceştia au dreptul
la 4 convorbiri telefonice pe lună, iar în caz de nevoie conducerea penitenciarului 
poate aproba 1-2 convorbiri în plus. Convorbirile durează 10 minute. Conducerea
penitenciarului a solicitat Romtelecom-ului instalarea de cabine telefonice
gratuit (nu există fonduri pentru acest lucru), dar a fost refuzată.
PMS Craiova nu are cartele sociale pentru deţinuţii fără
posibilităţi financiare.

Au fost
instalate 4 cutii poştale. Deţinuţii care nu au acces direct
la cutie poştală pe secţia în care sunt cazaţi, sunt însoţiţi
de supraveghetori pentru a depune corespondenţa. Cei fără posibilităţi
financiare primesc din partea penitenciarului materiale pentru scris: o dată
pe lună pentru familie şi în funcţie de necesităţi
pentru a se adresa instituţiilor statului şi organizaţiilor neguvernamentale.
Cei care au corespondenţă cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
trimit plicurile prin intermediul unui funcţionar de la contabilitate,
care se duce la poştă, plăteşte expedierea şi le înmânează
copie a recipisei de trimitere. APADOR-CH apreciază faptul că penitenciarul
suportă cheltuielile de expediere către CEDO pentru deţinuţii
fără posibilităţi financiare, însă practica de a înmâna
corespondenţa unui funcţionar al penitenciarului poate ridica suspiciuni
în privinţa asigurării confidenţialităţii trimiterilor.
Comandatul penitenciarului a afirmat că în ultimul timp nu au existat plângeri
pentru violarea corespondenţei.

Statul de
cadre al penitenciarului este încadrat în proporţie de 97%. 11 posturi
din 257 prevăzute sunt vacante: 4 la compartimentul supraveghere, 3 la
escortă, 1 la vizită, 1 la medical (un post de asistent medical) şi
2 la reintegrare socială (fostul compartiment socio-educativ).

În privinţa
investiţiilor, la momentul vizitei se contruia un nou punct de control,
iar în plan se afla modernizarea cabinetului medical. Pavilionul central de
deţinere a fost modernizat în anul 2002 iar cel exterior în anul 2001.

2.     
Vizita în penitenciar

Blocul
alimentar

În general,
masa se serveşte la camere, mai puţin la secţia de arestaţi
preventivi şi la secţia de femei, unde există săli de mese.
Deţinuţii au la dispoziţie castroane, farfurii, căni şi
tacâmuri din inox, în stare foarte bună, care se distribuie înainte de
masă şi se depozitează  în camere speciale, amenajate pe fiecare
secţie. Tot în aceste camere există spălătoare pentru veselă.

Meniul din
ziua vizitei a constat în: mic dejun – ceai, margarină şi biscuiţi,
plus un ou pentru cei de la regim; prânz – ciorbă de fasole cu jumări
şi pilaf de orez cu carne (la regim ciorbă de zarzavat şi pilaf
de orez cu carne şi organe, pentru cei cu TBC ciorba de zarzavat fiind
înlocuită cu ciorbă de fasole); cină – budincă de macaroane
cu brânză. Pentru prepararea mesei se scoseseră de la magazie 183,1
kg carne carcasă, 29,220 subproduse porc şi 34,36 kg slănină
pentru jumări.

Sala
de festivităţi/club

La club, 
se desfăşurau cursuri de alfabetizare, la care participau 6 deţinuţi.
Aceste cursuri au loc de 3 ori pe săptămână, câte o oră,
cu 2 grupe de deţinuţi şi durează, în total, 6 luni. Numai
unul dintre deţinuţi, Lăutari Cătălin Florin, avusese
probleme disciplinare: în septembrie 2002 a primit 7 zile de izolare severă
pentru că a încercat să se dea drept altcineava la liberarea pe baza
legii de amnistie.

Secţiile
de maximă siguranţă

Secţia
de maximă siguranţă se află în pavilionul central. Aici
se află biblioteca, un club cu mese de ping-pong şi o sală de
forţă. În momentul vizitei, unii deţinuţi jucau ping-pong,
alţii erau la sala de forţă, un deţinut discuta cu psihologul.
Accesul între camerele destinate acestor activităţi era liber. Cei
care foloseau sala de forţă au afirmat că vin aici de 2-3 ori
pe săptămână. Ulterior, în timpul vizitei, alţi deţinuţi
au afirmat că au posibilitatea de a veni la sala de forţă doar
o dată pe lună, iar în cazul deţinutelor femei că abia în
viitor vor avea această posibilitate.

La Secţia
a IX -a (regim restrictiv, izolare) există şi o cameră destinată
refuzului de hrană. APADOR-CH consideră inacceptabil faptul că
această cameră se află pe secţia pentru regim restrictiv.
Izolarea deţinuţiilor care intră în refuz de hrană poate
fi justificată doar prin necesităţi de supraveghere medicală
strictă. In acest caz, deţinutul trebuia internat la infirmerie, în
nici un caz la regim restrictiv, ca şi cum ar fi fost pedepsit. La această
cameră se afla deţinutul Băjan Arcadie, care intrase în refuz
de hrană în dimineaţa zilei respective motivând că nu fusese
transferat la Penitenciarul Deva deşi avea o citaţie la instanţă
pentru ziua de 10 iunie. Comandatul de secţie a afirmat că transferul
va avea loc pe data de 9 iunie, însă deţinutul se temea că va
pierde termenul la instanţă pentru că nu va ajunge la timp la
Deva.

Camerele
destinate izolării au aproximativ 4 m2 şi au acces la toaletă
care se află într-o cameră separată. Patul (suprapus pentru 2
persoane) are saltele noi din buret. Aerul şi lumina pătrund prin
gratiile uşii, neexistând geam în cameră. Iluminarea naturală
este asigurată prin faptul că gratiile de la intrare sunt orientate
către un culoar circular, care are pereţii exteriori construiţi
din cărămizi de sticlă. Totuşi, datorită acestui sistem,
intensitatea luminii în cameră este destul de redusă. De asemenea,
nu există posibilitatea de a aerisi direct camera.

Secţia
a VIII-a este destinată deţinuţilor condamnaţi la detenţie
pe viaţă. La camera 86 se aflau 3 deţinuţi. Camera are aproximativ
10 m2 şi dispune de un grup sanitar separat cu toaletă,
chiuvetă şi duş. Apa rece curge tot timpul, iar apa caldă
sâmbăta, timp de două ore şi jumătate. Deţinuţii
ies la club o dată pe lună, la plimbare 2 ore pe zi.

Problema
cea mai importantă pe care o au deţinuţii condamnaţi pe
viaţă este imposibilitatea de a munci. Conducerea penitenciarului
are în vedere dorinţa lor de a munci şi încearcă să găsească
activităţi pe care aceştia să le poată desfăşura
la cameră. Acesta ar fi un prim pas pentru ocuparea timpului. Însă
este absolut necesar ca administraţia penitenciarului să caute soluţii
pentru ca deţinuţii pe viaţă (ca şi cei cu pedepse
mari) să participe la activităţi zilnice, în afara camerelor
de detenţie. Inactivitatea este, practic, o a doua pedeapsă
pentru aceşti deţinuţi şi este cauzatoare de tensiuni atât
între ei cât şi în relaţiile cu cadrele. În absenţa posibilităţii
de a-i scoate la muncă, APADOR-CH cere administraţiei penitenciare
să sporească numărul de cadre care se ocupă de aceste categorii
(un singur asistent la 93 de deţinuţi este prea puţin)
şi să susţină elaborarea unor programe de activităţi
zilnice, care să se desfăşoare în afara camerelor de detenţie.

Secţia
a VII-a este destinată celor cu pedepse mai mari de 10 ani. La camera 65
(identică cu camera 86) se aflau 3 deţinuţi. Neagoe Marian era
încadrat la periculoşi din anul 1998. Verificând dosarul de penitenciar
al acestuia, reprezentanţii APADOR-CH au constatat că această
clasificare se datorează naturii infracţiunii săvârşite
(omor pentru care a primit 25 de ani de închisoare) şi unei intenţii
de evadare (în 16.10.1999 s-a urcat pe acoperişul unităţii).
Ultimul raport de pedepsire era din anul 2000. Din dosarul de penitenciar a
reieşit un lucru curios: până la emiterea ordinului directorului DGP
privind deţinuţii periculoşi, în octombrie 2003, procesele-verbale
ale întâlnirilor lunare ale comisiei de disciplină, prin care deţinutul
era menţinut în categoria periculoşi, au fost ataşate la dosar;
din octombrie 2003, aceste procese verbale nu au mai fost ataşate la dosarul
de penitenciar, cadrele menţionând că acestea se găsesc într-un
dosar separat al şedinţelor comisiei. APADOR-CH consideră că,
indiferent unde sunt arhivate procesele verbale de clasificare/menţinere
a clasificării/declasificare, măcar o copie a acestora ar trebui să
existe la dosarul de penitenciar, pentru că acesta trebuie să reflecte
situaţia exactă şi completă a deţinutului. Neagoe este
scos la plimbare cu cătuşe la mâini, vizitele sunt la cabină,
iar la instanţă este transportat cu mijloace sigure de imobilizare
(lanţuri). Acestea sunt scoase numai după ce este întrebat judecătorul
şi el aprobă acest lucru. APADOR-CH reaminteşte că, potrivit
documentelor internaţionale, deţinuţii trebuie prezentaţi
în faţa instanţelor după ce li s-au înlăturat mijloacele
de imobilizare.

În aceeaşi
cameră era deţinut şi Paraschiva Alexandru Flavius, un deţinut
cu evidente tulburări psihice. Din consultarea fişei medicale, a rezultat
că Paraschiva a fost internat de mai multe ori la Spitalul penitenciar
Jilava, unde este ţinut până la stabilizare, după care este trimis
înapoi. Ultima internare avusese loc în perioada 20.02.2004 – 17.03.2004. Din
21.05.2004 Paraschiva refuză tratamentul. APADOR-CH consideră că
deţinuţii cu asemenea probleme trebuie să beneficieze de îngrijiri
medicale adecvate, inclusiv o supraveghere atentă, care presupune şi
internarea la infirmerie. De altfel, cadrele penitenciarului au menţionat
că Paraschiva este mutat de la o cameră la alta, deoarece ceilalţi
deţinuţi nu îl pot suporta pe perioade mai lungi de timp.

Deţinuţii
de la camera 64 ies la aer în fiecare zi câte 1-2 ore, împreună cu deţinuţii
din alte două camere. Fotbal joacă o dată pe săpămână,
iar la sala de forţă sunt duşi, dacă doresc, o dată
pe lună. Baia săptămânală are loc sâmbăta, având la
dispoziţie două ore de apă caldă. În cameră  nu exista
televizor, deaorece cel al penitenciarului s-a defectat, iar deţinuţii
nu au posibilitatea să aducă un televizor de acasă.

Curţile
de plimbare sunt localizate între corpul central al pavilionului şi cel
exterior. Jumătate dintre acestea sunt destinate deţinuţilor
de la maximă siguranţă, deosebindu-se de celelalte prin grilajele
care le acoperă şi sârma ghimpată care împiedică escaladarea
pasarelelor de legătură dintre corpurile de clădire. Toate curţile
de plimbare sunt dotate cu WC şi duş cu apă rece pentru deţinuţi.

Secţiile
de regim închis

Secţia
a V-a este destinată carantinei şi pedepselor mai mici de 10 ani.
La camera 37 (carantină) erau 15 persoane în 24 de paturi. Suprafaţa
camerei este de aproximativ 30 m2. Există o cameră de alimente,
precum şi un grup sanitar propriu cu 2 toalete, 2 duşuri şi 2
chiuvete. Deţinuţii ies la plimbare o oră pe zi şi pot urmări
programele tv între orele 8-12 şi 14-22.30. Unul dintre deţinuţi,
Staicu Vasile, avea probleme psihice şi primea medicamente în fiecare zi.
Pentru a da telefon, deţinuţii au la dispoziţie două zile
pe săptămână, nu trebuie să facă cerere şi nu
au nevoie de o aprobare expresă. În zilele destinate convorbirilor telefonice,
un subofiţer vine la cameră şi îi ia pe deţinuţii care
doresc să telefoneze. Există fişe personale în care se consemnează
telefoanele date (ziua convorbirii, numărul apelat şi seria cartelei
telefonice). Pentru situaţiile excepţionale (solicitări în afara
zilelor programate sau peste limita de 4 telefoane/lună), cererile şi
aprobările sunt verbale. APADOR-CH apreciază această procedură,
care este în spiritul dispoziţiilor legale (posibilitatea de a telefona
este un drept al deţinutului şi nu o favoare acordată de conducerea
penitenciarului) şi care degrevează comandatul de o activitate inutilă,
acesta putând acorda mai multă atenţie altor cereri din partea deţinuţilor.

Secţia
a III-a este destinată arestaţilor preventiv, precum şi condamnaţilor
definitiv cu pedepse mai mici de 10 ani. La momentul vizitei, arestaţii
preventiv mâncau la sala de mese. Aceasta are 11 mese de patru locuri. Toţi
arestaţii preventiv purtau haine civile. Camera 17 (arestaţi prevenitv)
avea 48 de paturi în care erau cazate 45 de persoane. Paturile aveau saltele
de buret, în stare excelentă. În cameră se aflau doar 4 deţinuţi,
care nu doriseră să se ducă la masă. Ei se pot duce la vizită
în haine civile, peste care poartă un halat. Introducerea halatului, purtat
peste hainele penale sau civile, pare a se fi generalizat în sistemul penitenciar.
Or halatul este tot o uniformă, care îi singularizează pe deţinuţi.
APADOR-CH insistă ca, pe durata vizitelor, în special ale familiilor cu
copii, deţinuţii să poarte numai hainele proprii. Familiile,
mai ales copiii minori, nu trebuie să păstreze imaginea părintelui
în uniformă (inclusiv halat). Acest lucru poate avea un impact negativ
asupra lor şi poate influenţa reintegrarea după liberare.

Camera 19
(condamnaţi definitiv) era una dintre cele nerenovate. 44 de deţinuţi
stăteau în 33 de paturi. Aveau la dispoziţie 3 chiuvete şi 2
toalete în cameră şi 15 duşuri pe culoar. Baie fac în fiecare
zi de luni, în serii de câte 30 de deţinuţi. La plimbare ies câte
2 ore pe zi. De altfel, în momentul vizitei, majoritatea deţinuţilor
se aflau în faţa camerei, în curtea de plimbare. În cameră se găseau
doar doi deţinuţi: Duţu Alexandru, care făcuse o criză
de epilepsie în timpul plimbării, fusese dus la cabinet, primise medicamentaţie
şi acum dormea şi Stan Ion, care îl supraveghea pe primul. Stan Ion
era şi responsabil cu curăţenia camerei (deşi într-o stare
destul de proastă, camera era foarte curată). Pentru acest lucru,
Stan este recompensat cu rapoarte de evidenţiere şi vizite la masă.

Cabinetele
medicale şi infirmeria

Acestea
sunt localizate în secţia a II-a, infirmeria dispunând de o curte individuală
de plimbare.

Penitenciarul
are 8 medici: un stomatolog (care este în concediu de creştere a copilului,
fiind înlocuit de stomatologul Penitenciarului de minori şi tineri, care
vine o dată pe săptămână), trei generalişti, un radiolog,
un psihiatru, un pneumolog şi medicul şef, cu specializarea boli interne.
Dintre cei trei medici generalişti, doi se ocupă şi de cadre.
Medicii acordă, în medie, 30-40 de consultaţii pe zi pentru deţinuţi
şi 5-10 pentru cadre. Medicul psihiatru consultă aproximativ 60 de
deţinuţi pe zi, ducându-se în acest scop şi la secţia de
maximă siguranţă. Medicii asigură programul de consultaţii
între orele 7 şi 19, iar cei 11 asistenţii medicali sunt prezenţi,
în schimburi, permanent.

Penitenciarul
colaborează bine cu Spitalul Militar Craiova. Atunci când sunt duşi
la spitalul militar, precum şi pe timpul internării, deţinuţii
sunt încătuşaţi şi supravegheaţi de doi subofiţeri.
Dacă medicul din spital solicită îndepărtarea cătuşelor,
se suplimentează paza. APADOR-CH consideră imobilizarea deţinuţilor
bolnavi pe timpul internării inacceptabilă şi reaminteşte
criticile severe şi repetate pe care Comitetul pentru Prevenirea Torturii
le-a făcut sub acest aspect. Măsura încătuşării deţinuţilor
bolnavi este  nejustificată atât în sine (deţinuţii care necesită
internarea sunt în cele mai multe cazuri într-o stare destul de gravă),
cât şi prin faptul că sunt supravegheaţi în permanenţă
de doi subofiţeri.

În camera
12 (infirmerie) erau cazaţi 9 deţinuţi în 12 paturi. Aceştia
nu s-au plâns de tratamentul medical primit, în schimb problema lor era lipsa
unei camere de alimente, ei trebuind să ţină pachetele primite
de acasă la magazie.

Secţia
de femei

La camera
2 (arestate preventiv) se aflau 6 persoane în 12 paturi. Deţinutele poartă
haine civile, cu excepţia vizitelor, când trebuie să îşi pună
un halat peste acestea. Măsura este cu atât mai inacceptabilă cu cât
este vorba şi de mame care sunt vizitate de proprii copii. Vizitele femeilor,
indiferent dacă la acestea vin şi copii minori, sunt în sistem obişnuit
(vizitatorul şi deţinutul sunt separaţi de o tăblie lată).
Vizita la masă este acordată doar ca recompensă, iar ultima dată
când toate deţinutele au beneficiat de vizită la masă a fost
de 8 martie. APADOR-CH doreşte să sublineze că mamele cu copii
mici ar trebui să beneficieze de vizite la masă, în scopul menţinerii
unei relaţii apropiate între mame şi copiii lor. Femeile au apă
caldă tot timpul, pentru igiena personală. De asemenea, ele pot spăla
în baia din cameră. Au dreptul de a avea în cameră andrele, croşete
şi ace, dar nu şi foarfeci. La plimbare ies câte 3 ore pe săptămână,
iar în curând vor putea merge şi la sala de forţă, dacă
doresc.

La camera
6 era cazată singura minoră din penitenciar, care urma să se
libereze în curând Se afla aici de un an. Minora nu părea deranjată
de faptul că îşi petrece aproape toată ziua singură. În
fiecare zi iese la plimbare două ore, iar o oră o petrece cu educatoarea
secţiei.

3.     
Concluzii

APADOR-CH
a constatat o îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie
faţă de situaţia de la vizita precedentă. S-au renovat unele
spaţii, s-au diversificat activităţile cu deţinuţii,
au scăzut tensiunile dintre deţinuţi şi dintre aceştia
şi cadre, s-a redus numărul şi natura pedepselor aplicate deţinuţilor
pentru încălcarea regulamentului.

Cu toate
acestea, mai există probleme ce trebuie rezolvate urgent pentru ca sistemul
penitenciar să se apropie de standardele europene:

–        
Spaţiile de detenţie sunt mult sub standardele europene recomandate
de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (4,5 m2 pentru fiecare deţinut).
Dată fiind recenta adoptare a Legii regimului executării pedepselor,
APADOR-CH cere DGP să facă tot posibilul pentru respectarea normelor
de cazare. Chiar dacă supraaglomerarea (raportarea numărului de deţinuţi
la numărul de paturi instalate) s-a redus, ea persistă prin depăşirea
constantă a capacităţii reale de cazare care, la rândul său,
este departe de standardele europene în materie;

–        
Deţinuţii care intră în refuz de hrană trebuie internaţi
la infirmerie şi nu în camere din secţiile pentru pedepse. Scopul
principal al separării lor de colectiv este ţinerea sub o atentă
supraveghere medicală. Este deci logic ca ei să se afle în infirmerii;

–        
Este absolut necesară elaborarea unor programe speciale pentru deţinuţii
pe viaţă şi cei cu pedepse mari, pentru asigurarea unor activităţi
zilnice. În măsura posibilităţilor, să li se asigure locuri
de muncă, măcar în interiorul penitenciarului. Asociaţia solicită
desemnarea a cel puţin încă un educator care să se ocupe exclusiv
de condamnaţii pe viaţă;

–        
APADOR-CH cere renunţarea la halatele pe care deţinuţii trebuie
să le poarte peste hainele civile sau penale. Pe de o parte este tot
o uniformă care îi singularizează, iar pe de alta, purtarea halatului
peste haine în sezonul cald este o sursă de inconfort şi neigienică.
Asociaţia cere ca deţinuţii să poarte, pe durata vizitelor,
în special cu familiile, propria îmbrăcăminte. Numai în situaţii
deosebite se va putea folosi costumul penitenciar;

–        
APADOR-CH insistă asupra renunţării la măsura încătuşării
deţinuţilor bolnavi pe durata transportului şi internării
lor în alte spitale. Iar numărul subofiţerilor care asigură
paza ar putea fi redus la unul singur dacă s-ar amenaja camere speciale
pentru deţinuţii bolnavi în spitalele civile;

–        
Asociaţia cere eliminarea (sau măcar reducerea la minimum) a pedepselor
aplicate deţinuţilor pentru "atitudine necuviincioasă faţă
de cadre". În majoritatea cazurilor, sunt doar vorbe ale deţinuţilor
stresaţi şi frustraţi. Cadrele din penitenciare trebuie să
dea dovadă de mai multă toleranţă şi înţelegere;

–        
APADOR-CH cere din nou renunţarea la sistemul responsabililor de cameră,
indiferent de procedura desemnării lor.

Diana Călinescu