Cazul Clotilde Armand – de ce trebuie modificată legea electorală
APADOR-CH protestează faţă de modul autosuficient şi străin principiilor democratice în care a procedat Biroului Electoral de Circumscripţie al Sectorului 1 Bucureşti, în cazul sesizării formulate de candidata USB la Primăria sectorului 1, Clotilde Armand, prin care s-a solicitat renumărarea voturilor în 18 secţii de votare din sectorul 1.
În cazul de faţă, ţine de bunul-simţ comun că nu poate fi o întâmplare faptul că un candidat obţine mai puţine voturi în secţiile de votare în care nu a avut reprezentanţi decât în cele în care a avut reprezentanţi. Această anomalie statistică, ce stă la baza sesizării formulate de candidata Clotilde Armand, constituie un indiciu serios de neregularitate şi generează, în mod rezonabil suspiciuni cu privire la corectitudinea/exactitatea procesului de numărare a voturilor.
Esenţial pentru o societate democratică este ca oamenii să aibă încredere în corectitudinea procedurilor în care sunt implicaţi şi care le afectează viaţa.
Procesul electoral are o importanţă deosebită pentru o societate democratică şi de aceea orice entitate publică implicată în acest proces – inclusiv birourile electorale – are obligaţia de a dispune toate măsurile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni ce s-ar putea crea, în mod rezonabil, cu privire la corectitudinea/regularitatea procesului electoral.
În loc de a acţiona pentru înlăturarea acestor suspiciuni, respectivul birou electoral a preferat soluţia comodă, de a “nu se complica” şi de a lăsa situaţia nelămurită, respingând sesizarea.
APADOR-CH atrage atenţia că este nevoie de modificări legislative urgente în legislaţia electorală, care să nu mai permită sub nicio formă ca suspiciuni vădit întemeiate în legătură cu desfăşurarea procesului electoral să fie ignorate de entităţile publice, cu consecinţa creării unui sentiment de neîncredere în corectitudinea alegerilor.
O lege electorală în acord cu principiile societăţii democratice nu trebuie să prevadă o procedură încâlcită, restrictivă și excesiv de grabită, care, din aceste motive, permite ca situaţii de o inechitate evidentă să poată fi ignorate de entităţile implicate în procesul electoral.