Ce am învățat din lecția norvegiană de integrare a foștilor infractori
Cu ce fel de fost deținut vrei să te întâlnești seara, pe o alee pustie, cu unul ajutat să se reintegreze sau cu unul pe care l-ai înrăit în pușcărie și acum nu știe să facă altceva decât atunci când a intrat? – zicătoare norvegiană
Niels Christie, un celebru sociolog și criminalist norvegian, ar fi zis la un moment dat, exasperat de dorința neostoită a unora de a pedepsi cu supramăsură greșelile altora, că statul ar trebui să-i dea fiecărui judecător, la început de an, o normă de ani. Dacă își consumă norma până în luna mai a anului, atunci restul pedepselor pe care le va da după această lună să nu mai fie cu executare.
Muncitori la spații verzi în Oslo
Ne-o spune sub formă de glumă Njal Grimstad, adjunctul serviciului de probațiune din Oslo, dar povestea asta arată că nici în societatea nordică nu e toată lumea așa de altruistă cum ne-am imagina, deși după o săptămână de interacțiuni, nouă românilor ni se pare incredibil cât de relaxat privesc ei lucrurile astea. Realitatea e că nici norvegienii nu sunt toți de acord că infractorii ar trebui mai mult ajutați decât pedepsiți, chiar dacă însăși denumirea serviciului corecțional care înglobează penitenciarele și probațiunea la ei este Kriminalomsorgen (unde omsorg înseamnă îngrijire).
Surprinzător, și în societatea norvegiană, centrată pe ajutor în loc de pedeapsă, găsim mai ușor finanțare pentru construcția de închisori de maximă securitate, dar avem probleme în a găsi bani pentru servicii gen halfway houses, sau regim deschis, care au o rată mai mică de recidivă și ar costa o treime din cât ne costă să ținem oamenii închiși la penitenciar.”, constată Grimstad.
El zice că asta e din cauză că politicienii lor sunt mai conservatori și consideră că executarea pedepselor în închisoare ar fi o soluție mai bună pentru toată lumea. Desigur, în Norvegia politicienii înșiși nu prea ajung la închisoare, ca pe la noi.
Cu o zi înainte de a vizita serviciul lor de probațiune (ultima oprire în turul nostru prin sistemul corecțional norvegian) petrecusem o jumătate de zi la Halden, cea mai umană și modernă închisoare din lume, care a costat 250 de milioane de dolari în 2010, la data construirii. Dar chiar și acolo, într-o închisoare de maximă siguranță, se punea accentul tot pe ajutorarea infractorilor să-și depășească situația și să se integreze în societate după eliberare.
Societatea norvegiană a înțeles că a pedepsi mai puțin și a ajuta mai mult este un „win-win situation”, iar lipsirea de libertate nu trebuie dublată și de o restrângere inutilă a celorlalte drepturi civile, pentru că mai devreme sau mai târziu toți vor ieși din închisoare, și oricine se poate întâlni seara, pe o alee pustie, cu un fost deținut. „Cu ce fel de fost deținut vrei să te întâlnești, cu unul ajutat să se reintegreze sau cu unul pe care l-ai înrăit în pușcărie și acum nu știe să facă altceva decât când a intrat?” – e replica pe care o tot auzim de o săptămână în toate întâlnirile. Când l-am întrebat pe un gardian ce pățește un deținut care „nu e cuminte” și nu respectă regulile din închisoare, ni s-a spus că e pedepsit să nu mai aibă acces timp de câteva ore sau zile la facilitățile obișnuite ale penitenciarului. Un fel de „stai la tine în cameră și nu mai ai voie la televizor o săptămână”. Sună copilăresc, nu?
Biroul unui ofițer de probațiune
Grupul scepticilor de România, față cu societatea încrezătorilor norvegieni
Când am ajuns la probațiune, așadar, trecusem prin două dintre cele mai umane închisori văzute vreodată, ne întâlnisem cu autorități și oengiști care, culmea, lucrau împreună pentru același scop, desi aveau viziuni diferite asupra lucrurilor sau priviri critice despre rezolvarea unor probleme. Veniți din România, unde închisorile sunt supraaglomerate, serviciile sociale complementare din societate nu prea există, iar probațiunea noastră e mai aglomerată decât închisorile, eram deja obsedați de întrebarea: „cum reușesc ei și noi nu? Care e mecanismul lor de gândire?”. Că nu e vorba numai de bani. Iar Njal Grimstad ne-a spus că e vorba despre tradiția încrederii.
Cineva din grupul românesc a îndrăznit să sugereze la un moment dat că lucrurile au fost aranjate în vizitele astea, că prea ne-au arătat numai aspecte care ne-au dat pe spate. Iar răspunsul unui norvegian, un pic jenat de infama aluzie, a fost că așa ceva în Norvegia nu se face pentru că pur și simplu nu e genul lor.
Eram, va să zică, grupul scepticilor de România, față cu societatea încrezătorilor norvegieni. Nu am dat de capătul firului acestei tradiționale încrederi de la ei, așa cum nici la noi nu poate fi pus exact degetul pe rana neîncrederii. Dar am înțeles, nu fără invidie, că la ei ăsta este motorul care-i face să lucreze împreună.
În Norvegia bunele practici, sfaturile și ideile vin de la ONG-uri. Statul e de regulă un factor conservator, iar ONG-urile sunt privite ca surse de idei și competență. Instituțiile statului sunt instruite să le caute și să le asculte”, ne explică Njal Grimstad secretul pentru care statul norvegian finanțează organizații neguvernamentale.
La noi ONG-urile sunt mai nou ținta unei campanii de demonizare, pe motiv de finanțări străine, încă un motiv între multe altele de a mai dezbina societatea care și așa nu dă dovadă de prea multă empatie, darmite încredere.
Cum s-a născut probațiunea norvegiană
Serviciul de probațiune din Oslo
În Norvegia, chiar serviciul de probațiune a fost la origini un ONG, o asociație care se ocupa de ajutorarea deținuților și a familiilor lor. Asta la 1849, când închisoarea din Oslo era în beciurile cetății Akershus Festning, iar pedeapsa cu moartea era obișnuită.
În 1919 au apărut în sistemul juridic norvegian pedepsele condiționate și așa s-a născut probațiunea și anchetele sociale. Dar abia în 1980 ONG-ul s-a transformat în agenție guvernamentală. În 1984 probațiunea a început să gestioneze serviciile prestate de deținuți în folosul comunității, iar din 1996 să se ocupe de aplicarea pedepselor date pentru conducere sub influența alcoolului.
În 2002 a apărut o nouă lege de executare a pedepselor în Norvegia, serviciul de probațiune s-a reorganizat, iar condamnările se împart de atunci în trei mari categorii:
- cu executare,
- muncă în folosul comunității,
- detenție la domiciliu.
Între timp au mai apărut pedepsele pentru deținere și comercializare de droguri (în 2006), monitorizarea electronică a condamnaților lăsați în libertate (2008) și un nou sistem de pedepse pentru minori și tineri (2016).
Serviciul de probațiune din Oslo
Azi probațiunea în Oslo se bazează pe 60 de consilieri care au în grijă în jur de 400 de condamnați. La nivel național au 350 de ofițeri de probațiune – cam atât avem și noi în România, dar la o populație de patru ori mai mare și un număr uriaș de condamnați. În Norvegia, un ofițer de probațiune nu lucrează niciodată cu mai mult de 20 de „clienți” – de zece ori mai puțin decât la noi – și pentru fiecare caz se bazează mult de „informatorii” din jurul condamnatului: angajatori, psihologi, consilieri antidrog etc. Chiar dacă unii dintre ei dau informații cu reticență, o fac în limitele cerute de codul deontologic al meseriei pe care o au. Iar ofițerul de probațiune nu se bazează niciodată doar pe un singur informator.
80% din pedepsele care ajung în serviciul de probațiune sunt de fapt muncă în folosul comunității, care poate include orice activitate ce poate preveni recidiva. Nu numai munca la spații verzi sau curățenie ca la noi. Iar majoritatea clienților probațiunii norvegiene sunt din Polonia, Letonia, Lituania – așa numita categorie „vodca&drive”.
Au și 60 de cazuri monitorizate cu brățări electronice în Oslo, pentru care lucrează în schimburi 20 de angajați. Fiecare caz costă 80 de euro/zi și nu datorită tehnologiei, care e una ieftină, ci din cauza salariilor personalului, care evident în Norvegia sunt mari. În România avem de câțiva ani o lege care reglementează pedepsele cu dispozitiv electronic de monitorizare, dar, ce să vezi, nu avem bani ca să achiziționăm dispozitivele. Njal Grimstad spune că e important să începem de undeva, cu un proiect pilot, de exemplu, în violența domestică – domeniu în care ei înregistrează niște progrese cu astfel de dispozitive.
Condamnații norvegieni sunt monitorizați prin dispozitivele electronice numai câtă vreme stau în casă. Când sunt pe drum sau la serviciu se calculează cam cât face condamnatul pe un traseu stabilit și se dă alarma numai dacă nu se întoarce acasă la ora care ar trebui. În plus, condamnatul are 4 ore pe săptămână timp liber, în care poate să facă ce vrea – dar să nu încalce regulile condamnării, firește.
Așadar, comparativ cu pedeapsa cu executare, un deținut monitorizat electronic în libertate costă aproape o treime față de cât ccheltuie statul ca să-l țină în pușcărie. Recidiva în categoria monitorizată prin brățările electronice este de numai 4%.
Încheiem aici seria noastră de reportaje din sistemul de justiție norvegian. Unii ar zice că nu există termeni reali de comparație între România și Norvegia, ba chiar că norvegienii cam exagerează cu umanismul în cazul ăsta. Desigur că înainte de toate e vorba despre resurse, de banii pe care România nu-i are, de prioritățile care la noi sunt altele.
Njal Grimstad și delegația din România
Un consilier de probațiune câștigă, de exemplu, în medie 45.000 de euro anual și are program de lucru de luni până vineri de la 8 la 16. Gardienii de penitenciar câștigă ceva mai mult pentru că fac și ore suplimentare, lucrând în ture. Firește că și nivelul de trai și prețurile din Norvegia sunt incomparabile cu România.
Dar dincolo de bani, ceea ce am văzut în Norvegia se referă la mentalități, la solidaritate, la încrederea că autoritățile lucrează cu adevărat pentru popor, că societatea civilă e un partener al autorităților, nu un dușman. Societatea norvegiană este guvernată înainte de toate de respect reciproc. Autoritățile își respectă cetățenii și deciziile lor sunt respectate. De asta n-a știut nimeni să ne răspundă la întrebarea „dar dacă nu se respectă deciziile autorităților, ce se întâmplă, ce modalități de coerciție aveți?”. Pentru că la ei nu se întâmplă să nu se respecte. Greșeli se pot produce, e firesc, dar doar din neștiință, nu dinadins.
Iar cine greșește, după cum am văzut, în societatea norvegiană, fie în penitenciar, fie în libertate, e ajutat să se îndrepte. Nu e pedepsit. Ce mod mai bun știți de a cheltui bugetul într-o societate?
Citiți și episoadele anterioare din vizita norvegiană:
Ziua 0 – O zi la serviciul de probațiune București
Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons
Ziua 2- Cum să critici guvernul norvegian, pe banii lui
Ziua 3 – Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt neînarmați
Ziua 4 – Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște
Ziua 5 – Halden, cea mai umană închisoare din lume
Proiectul „O societate incluzivă prin reforma închisorilor” este finanţat cu 26.445 de lei prin granturile SEE 2009-2014 din FONDUL PENTRU RELATII BILATERALE – Programul RO01 Asistență tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național – Măsura I – Support for travel și Măsura II – Justice and Home Affairs, judicial capacity building and Schengen cooperation
Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreagă răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine APADOR-CH. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org
