Protest împotriva reţinerii nelegale a ziaristului Marian Gârleanu pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni contra siguranţei statului
APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare
a Presei şi APPLE protestează împotriva reţinerii nelegale a
ziaristului Marian Gârleanu, corespondent din Focşani al cotidianului
România Liberă, pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni
contra siguranţei statului.
În esenţă, ziaristului i se impută deţinerea
neautorizata a unor informaţii militare, despre care ministrul
apărării a declarat că “…nu
reprezintă însă un pericol pentru armata română, pentru că
sunt informaţii din trecut, de acum doi ani şi jumătate, deci nu
este o problemă care să pună în pericol armata română …”.
În primul rând, dacă informaţiile militare deţinute de
ziarist nu prezintă nici un pericol pentru armată, astfel cum
apreciază – în deplină cunoştinţă de cauză chiar
ministrul apărării – ele nu pot fi încadrate în categoria informaţiilor
clasificate, întrucât, potrivit art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind
protecţia informaţiilor clasificate, numai informaţiile prin a
căror divulgare se prejudiciază siguranţa naţională
sau apărarea ţării constituie informaţii secrete de stat.
În al doilea rând, odată cu adoptarea Legii nr. 182/2002 obligaţia
de a proteja informaţiile secrete de stat revine numai „persoanelor autorizate”, nu şi
celorlalte persoane. Art. 16 din această lege prevede expres că numai
persoanele autorizate care emit, gestionează sau intră în posesia
informaţiilor secrete au obligaţia de a le proteja. Întrucât jurnaliştii, ca şi publicul, nu
intră în sfera persoanelor autorizate la care se referă articolul
16, rezultă că pentru
aceştia nu mai există obligaţia de a proteja informaţiile
secrete de stat. Schimbarea concepţiei privind titularii
obligaţiei de a apăra aceste secrete are ca efect şi abrogarea
implicită a alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal, text care instituia
obligaţia oricărei persoane de a proteja secretele de stat.
O astfel de susţinere este cât se poate de logică: odată ce
o informaţie a ieşit din sfera secretă – fapt împlinit în
momentul în care datele/informaţiile au intrat în posesia presei –
informaţia îşi pierde caracterul secret, iar acesta nu mai poate fi
re-obţinut. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului
a stabilit că „informaţiile
privind siguranţa naţională, odată intrate în spaţiul
public, nu mai pot fi interzise, retrase şi nici autorii diseminării
informaţiei pedepsiţi …”.
APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei şi APPLE consideră
că privarea de libertate a ziaristului Marian Gârleanu este complet
nejustificată şi cer autorităţilor competente să
renunţe la aplicarea alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal,
atât în acest caz, cât şi în orice altă situaţie similară.
Contact:
APADOR-CH: 312 45 28
AMP: 313 40 47; 0729 199 393
Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de
Exprimare: 0727 722 634