Dreptul la protecţia proprietăţii
Dreptul la protecţia proprietăţii (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Articolul prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, la protecţia proprietăţii sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Cu toate acestea, dreptul la protecţia proprietăţii nu poate aduce atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.
Cu toate că în protocol nu se prevede explicit, privarea de proprietate pentru cauza de utilitate publică nu se poate face decât în schimbul unei juste despăgubiri. Jurisprudenţa Curţii a completat această omisiune din protocol.
Întrucât protecţia este acordată proprietăţii, cel care solicită această protecţie trebuie să facă dovadă că este titularul unui drept de proprietate şi că acel drept al cărui titular este face obiectul unor ingerinţe.
Curtea a dezvoltat o bogată jurisprudenţa în acest domeniu, inclusiv cu privire la noţiunile de “bun” sau de “titular al dreptului de proprietate”, iar cazurile care au implicat România în materia respectării dreptului la proprietate au jucat un rol important (uneori sufocant) în dezvoltarea acestei jurisprudenţe.