Câte legi împotriva terorismului pregătește, până la urmă, Guvernul?
Legile securității se numără precum steagurile lui Pristanda între Palatul Victoria și Cotroceni. Guvernul dezbate un singur proiect, președintele spune că există trei proiecte de legi în stadii avansate de elaborare.
APADOR-CH a participat ieri la sediul Guvernului la o dezbatere privind principiile care ar trebui să stea la baza legiferării în domeniul securității, legiferare care poate aduce atingere unor drepturi fundamentale. Dezbaterea, inițiată de Ministerul pentru Dialog Civic și Consultare Publică, a reunit reprezentanți ai ONG-urilor, ai instituțiilor publice din domeniile comunicațiilor, societății informaționale, justiție, precum și ai serviciilor de informații. ONG-urile prezente au avut un mesaj comun pentru transparența și previzibilitatea procesului normativ.
Pe parcursul întâlnirii, reprezentanții guvernului au dat asigurări că pe masa executivului nu există alte proiecte – exceptând proiectul de lege privind securitatea cibernetică, deja elaborat și prezentat public de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – ci doar intenția de a elabora alte proiecte de lege. Acestea ar avea în vedere combaterea terorismului, unul dintre proiecte incluzând și înregistrarea cartelelor prepay.
Totuși, astăzi, 13 aprilie, după consultările cu partidele politice, președintele Klaus Iohannis a declarat că:
Un prim pachet, format din trei legi, este în procedură avansată în Guvern. Este vorba de îmbunătățirea legii de combaterea terorismului. A doua lege care există şi este în proceduri guvernamentale este legea care clarifică situaţia cartelelor prepaid, şi a treia este legea care se referă la securitate informatică, aşa numita lege cybersecurity.” (sursa)
În acest context, și având în vedere nevoia de transparență și previzibilitate a procesului de legiferare, adresăm guvernului și președintelui o întrebare: Există sau nu trei proiecte de legi?
Indiferent de răspuns, formulăm în cele ce urmează trei principii ce ar trebui să guverneze orice demers de reglementare în domeniu:
1. Proiectele de lege care pun în discuţie raportul dintre securitate şi drepturi fundamentale necesită o dezbatere publică detaliată şi cu o durată proporţională cu complexitatea problemelor, pe baza unui calendar asumat de Guvern şi de ceilalţi decidenţi (Preşedinte, Parlament), iar nu o adoptare rapidă, netransparentă şi neprevizibilă, sub pretextul unor urgenţe ipotetice.
De asemenea, pentru proiectele de lege elaborate în materia securităţii naţionale, aici intrând şi toate speciile de legi Big Brother, este necesar ca Guvernul să solicite opinia Comisiei de la Veneţia, înainte de trimiterea lor la Parlament.
2. Orice fel de interceptare a comunicaţiilor cetățenilor trebuie realizată de o autoritate autonomă civilă, supusă unui mecanism de control efectiv, inclusiv sub forma unui audit independent, prin care să se garanteze prevenirea şi, după caz, remedierea oricăror abuzuri.
3. Trebuie avut în vedere, la orice discuţie de acest gen, că orice măsură de supraveghere generalizată, care priveşte, nediferenţiat, întreaga populaţie (gen retenţia datelor, cartele pre-pay, înregistrare WiFi) este contrară principiului proporţionalităţii, principiu statuat în mod constant atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în jurisprudenţa CEDO şi CJUE.