Monitorizare condițiilor de detenție – Pagina 14

Monitorizarea conditiilor de detentie

Raport asupra cazului deţinutului Cristian Marius Macaşoi

29/06/2006/în Penitenciare /de Rasista

Pe data de 29 iunie 2006, două reprezentante ale APADOR-CH au discutat
cu deţinutul Cristian Marius Macaşoi, născut în 1985, aflat în
executarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani şi 3 luni în enitenciarul
Slobozia. La data de 24 mai 2006, acesta a fost victima unei agresiuni din
partea a patru cadre ale personalului de pază din penitenciar, agresiune
în urma căreia a fost internat la Spitalul judeţean de
Urgenţă Slobozia în perioada 24 – 29 mai 2006.

1. Incidentul din 24 mai 2006

Din discuţia avută cu administraţia penitenciarului, a
rezultat că la data de 24 mai 2006, Cristian Marius Macaşoi
trebuia să fie prezentat în faţa instanţei de judecată pentru
o cerere de contopire a pedepselor la care acesta fusese condamnat. In
dimineaţa zilei respective, deţinutul a fost prezentat la postul de
control pentru a se schimba în ţinuta penală.

S-a precizat de către conducerea penitenciarului că această
ţinută nu este obligatorie în penitenciar, deţinuţii putând
purta propriile haine „civile”, cu excepţia celor care sunt scoşi la
muncă sau la instanţă sau a celor care nu au haine decente. Prin
urmare, ţinuta penală este folosită obligatoriu numai în
exteriorul penitenciarului, reprezentând o modalitate de a-i distinge pe
deţinuţii condamnaţi de persoanele aflate în arest preventiv.
Potrivit lui Macaşoi, în alte ocazii în care a mai fost prezentat la
instanţă, i s-a permis să rămână îmbrăcat cu
hainele sale, fără a i se impune „zeghea”. Administraţia penitenciarului
a precizat că cele susţinute de el erau adevărate, însă
diferenţa de tratament decurgea din regimul diferit pe care l-a avut
deţinutul – mai întâi fiind dus la instanţă în timpul
detenţiei preventive, în timp ce în data de 24 mai 2006 urma să fie
prezentat în calitate de persoană condamnată definitiv, pe rol
aflându-se cererea sa de contopire a pedepselor. Asociaţia nu este
convinsă nici de caracterul strict al aplicării în practică a
obligativităţii ţinutei vestimentare care să asigure
diferenţierea între deţinuţii condamnaţi şi cei
arestaţi preventiv, nici de necesitatea unei asemenea diferenţe de
tratament, cel puţin în ce priveşte momentul prezentării
persoanei deţinute în faţa instanţei.

Tocmai refuzul lui Cristian Marius Macaşoi de a îmbrăca „zeghea”
a fost cel care a declanşat incidentul din data de 24 mai 2006, soldat cu
agresarea sa fizică de către cadrele din penitenciar. Potrivit
conducerii penitenciarului, agenţii de pază au acţionat în
forţă pentru a-l imobiliza pe Macaşoi şi a-l îmbrăca
în ţinuta penală. Chiar admiţând că îmbrăcarea acesteia
ar fi fost o măsură considerată necesară, recurgerea la
forţă de către agenţii de pază, soldată cu
internarea deţinutului la spitalul de urgenţă datorită
multiplelor leziuni, a fost în mod evident disproporţionată faţă de scopul urmărit. Nici conducerea penitenciarului nu a
susţinut că deţinutul ar fi avut un comportament violent anterior intervenţiei sau ar fi
prezentat vreun risc la adresa cadrelor sau a lui însuşi, singurul fapt imputat fiind acela de a fi
refuzat să îmbrace ţinuta penală. Trebuie subliniat că
pretinsa lovitura cu piciorul aplicată de Macaşoi unuia dintre
agenţii de pază s-a consumat numai
după ce echipa de intervenţie compusă din trei agenţi
şi un inspector şef principal a intervenit în forţă în
scopul imobilizării deţinutului şi dezbrăcării
acestuia de hainele personale. Acest fapt a fost confirmat de conducerea
penitenciarului. Asociaţia atrage
atenţia că şi îmbărcarea cu forţa a deţinutului
în ţinuta penală poate fi considerată un tratament degradant.

Din discuţia purtată cu Macaşoi, a reieşit că
refuzul său de a îmbrăca “zeghea” se datora aspectului
necorespunzător al acesteia, el afirmând că era murdară şi
că nu a dorit să o îmbrace datorită unei afecţiuni cutanate
de care suferea („mâncărime de piele”). Mai mult, acesta a afirmat că
ar fi adus la cunoştinţa cadrelor această problemă,
solicitând cel puţin permisiunea de a îmbrăca hainele puse la
dispoziţie de penitenciar peste
propriile haine (tricou, pantalon). Asociaţia
observă că explicaţia refuzului manifestat de Macaşoi pare serioasă şi ar
fi trebuit tratată cu înţelegere.

La momentul intervenţiei agenţilor de pază sub conducerea unui
inspector şef principal – agenţi mascaţi, deşi conducerea
penitenciarului Slobozia a negat că în penitenciar ar exista trupă
specială de intervenţie (a se vedea raportul asociaţiei cu
privire la vizita în penitenciar, din data de 29 iunie 2006) – Macaşoi
rămăsese ultimul din grupul deţinuţilor care fuseseră
prezentaţi la postul de control spre a fi conduşi la
instanţă – fiind singur în mâinile forţelor de pază. Prin
urmare, niciun alt deţinut nefiind de faţă, el nu risca să
compromită ordinea în rândul deţinuţilor, prin comportamentul
său „recalcitrant” – pretext deseori invocat de către cadre pentru
intervenţiile în forţă. De asemenea, absenţa
potenţialilor martori este un element de natură să diminueze
autocenzura agenţilor de pază, în momentul recurgerii la
forţă, cumulat cu sentimentul de impunitate pe care îl poate conferi
inexistenţa sancţiunilor disciplinare pentru purtare abuzivă
faţă de persoanele deţinute (a se vedea raportul privind vizita
în Penitenciarul Slobozia).

Potrivit lui Macaşoi, unul din cei trei agenţi mascaţi, pe
care acesta l-a descris ca fiind „mai înalt şi mai slab” l-a lovit cu
pumnul în faţă, după care a continuat să fie lovit cu
bocancii şi bastoanele de cauciuc şi de către ceilalţi
agenţi. Violenţa agresiunii este evidentă şi din faptul
că i-a provocat deţinutului o hemoragie (epistaxis) ale cărei
urme i-au rămas pe tricou. Inainte de a părăsi postul de
control, Macaşoi a fost obligat să-şi schimbe tricoul cu un
altul curat. In ciuda stării sale, a fost transportat la
instanţă, încătuşat, în duba penitenciarului, într-un
compartiment separat de alţi deţinuţi („cuşetă”) unde,
pe drum, i s-a făcut rău. Intrucât acuza dureri şi o stare
generală de rău, în cele din urmă a fost dus înapoi la cabinetul
medical al penitenciarului, fără a mai fi prezentat la instanţă
– de la cabinet fiind trimis la spitalul de urgenţă din Slobozia. Asociaţia reaminteşte că
orice persoană supusă unei agresiuni sau care acuză o alterare a
stării sale de sănătate, aflată în custodia statului,
trebuie prezentată de îndată şi fără întârziere la
medic, pentru acordarea îngrjirilor necesare. Asociaţia consideră
inexplicabilă întârzierea cu care deţinutul Macaşoi a fost
prezentat la medic în urma agresiunii suferite, deşi aceasta a lăsat semne
evidente, aşa cum reiese şi din raportul medico-legal întocmit în
cauză la data de 27 iunie 2006.

2. Constatările examinării medico-legale

In urma agresiunii suferite în data de 24 mai 2006, Cristian Marius
Macaşoi a fost internat în aceeaşi zi la spitalul judeţean de
urgenţă Slobozia, cu diagnosticul de politraumatism: „traumatism
cranio-cerebral acut închis, contuzie toraco-abdominală, contuzie
şold drept”. El a fost supus examinării unui medic legist în data de
26 mai 2006. Raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit de
serviciul de medicină legală al spitalului de urgenţă, la
data de 27 iunie 2006, şi a fost comunicat Penitenciarului Slobozia. S-au
constatat multiple echimoze de dimensiuni semnificative (de exemplu, 10/3 cm pe
flancul abdominal drept şi lombar drept şi 6/2 cm subclavicular
drept) în regiunea capului, a toracelui, abdomenului şi şoldului
drept, precum şi o hemoragie subconjunctivală la ochiul stâng. La
data examenului medical, Macaşoi acuza cefalee şi ameţeli. Din
copia foii de observaţie eliberată de spitalul judeţean, a
rezultat că deţinutul a fost internat cu dureri, cefalee şi
epistaxis oprit spontan. Examenele medicale de specialitate (examen ecografic,
neurologic, oftalmologic) nu au revelat leziuni interne sau fracturi. In
concluzie, raportul medico-legal a stabilit că leziunile traumatice datând
din 24 mai 2006 s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi că
acestea necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Reprezentantele asociaţiei au constatat însă cu surprindere
şi îngrijoarare că la dosarul de penitenciar al deţinutului
Macaşoi exista o declaraţie manuscrisă a acestuia datând din 29
mai 2006 prin care refuza, pe proprie răspundere, alte investigaţii
medicale. Această declaraţie este extrem de suspectă în
condiţiile în care data declaraţiei coincide cu cea la care s-a decis
sancţionarea lui Macaşoi cu 10 zile de izolare severă pentru
incidentul din 24 mai 2006. Asociaţia
consideră sancţionarea disciplinară deţinutului drept un
mijloc de presiune de natură să îl descurajeze în continuarea investigaţiilor medicale, care ar fi
putut conduce la reevaluarea consecinţelor agresiunii asupra stării
sale de sănătate, în sensul agravării răspunderii
agresorilor săi.

3. Concluziile comisiilor de disciplină în urma incidentului din 24
mai

Din examinarea dosarului de penitenciar al lui Macaşoi, ca şi din
discuţiile purtate cu acesta, pe de o parte, şi cu conducerea
penitenciarului, de cealaltă parte, a rezultat că singura persoană sancţionată,
până la această dată, în urma incidentului din 24 mai 2006,
soldat cu consecinţe serioase pentru starea sa de sănătate, a
fost tocmai victima agresiunii.

Potrivit conducerii penitenciarului, comisia disciplinară care a
examinat situaţia deţinutului Macaşoi a fost alta decât cea care
a „făcut verificări” în ce priveşte comportamentul cadrelor –
cei trei agenţi de pază care l-au agresat pe Macaşoi şi inspectorul
şef care a ordonat acţiunea în forţă.

Comisia de disciplină care a examinat comportamentul deţinutului
a propus sancţionarea sa cu 10 zile de izolare severă, în
condiţiile în care acesta nu mai avusese nici un raport de incident în
toată perioada detenţiei sale la Slobozia. Sancţiunea a fost
confirmată, deţinutul contestând-o în instanţă, pe baza Ordonanţei
de Urgenţă nr. 56/2003. Procedura este în curs. Comisia a mai
propus o a doua sancţiune disciplinară sub forma retragerii dreptului
la pachet pe o lună.

O altă consecinţă a incidentului din 24 mai 2006 a fost
că în data 6 iunie 2006 deţinutul Macaşoi a fost clasificat ca
prezentând un grad sporit de periculozitate, fără ca acest lucru
să i se comunice, spre a putea fi contestat. Cu toate că nu i s-a
comunicat, acesta şi-a putut da seama de schimbările intervenite în
regimul său de detenţie, dat fiind că, potrivit
declaraţiilor sale, este încătuşat la scoaterea din cameră şi
la vizită şi este scos ultimul, în urma tuturor celorlalţi
deţinuţi. Se mai adaugă şi efectuarea a două percheziţii, în decursul
a două săptămâni, în camera în care a fost mutat „periculosul”
deţinut, cu menţiunea că, la a doua percheziţie, au
participat şi „mascaţi” (în mod normal, camerele sunt
percheziţionate o dată pe lună.).

In ce priveşte cele patru cadre care l-au agresat pe Macaşoi,
comisa de disciplină a considerat că aceştia nu au acţionat
abuziv, fiind necesar ca ei să recurgă la forţă
datorită comportamentului recalcitrant al deţinutului. Rezultatul
investigaţiilor comisiei fusese prezentat directorului de penitenciar
care, la data vizitei, nu luase nici o decizie în sensul confirmării sau
infirmării concluziilor respective.

Potrivit conducerii penitenciarului, a fost sesizat şi parchetul în
legătură cu incidentul din 24 mai 2006, pentru reprezentanţii
APADOR-CH nefiind clar care a fost obiectul sesizării. Până la data
vizitei, la mai bine de o lună de la incident, nu avusese loc nici un act
de cercerate penală, în cauză. Macaşoi a declarat că nu a
făcut plângere penală. Asociaţia nu este surprinsă de acest
fapt, dat fiind valul de represalii la care a fost supus deţinutul, în
urma agresiunii sale, de natură să inhibe eventualele sale plângeri.

Asociaţia
reaminteşte că dreptului oricărei persoane, inclusiv al
deţinuţilor, de a nu fi supus la tratamente inumane îi corespunde
obligaţia autorităţilor de a realiza o anchetă
serioasă şi efectivă, de natură să conducă la
identificarea şi tragerea la răspundere a celor responsabili, în
legătură cu incidentele care s-au soldat cu vătămarea
corporală a unei persoane aflată în custodia statului. Asociaţia solicită aşadar efectuarea unei anchete prompte şi
efective în legătură cu agresiunea la care a fost supus
deţinutul Cristian Marius Macaşoi în data de 24 mai 2006.

In situaţia în care
sesizarea anunţată de conducerea penitenciarului Slobozia nu a ajuns
la destinaţie, APADOR-CH cere Parchetului de pe lângă Tribunalul
Ialomiţa să declanşeze cercetările necesare pornind de la
acest raport şi să comunice asociaţiei rezultatul
cercetărilor.

Manuela Stefănescu
Adriana Dăgăliţă

Raspunsul ANP in acest caz

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Margineni

29/03/2006/în Penitenciare /de Rasista

In ziua de 29 martie 2006, două reprezentante ale
APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Mărgineni, din comuna I.L. Caragiale. Vizita
anterioară a avut loc pe 25 martie 2002.

1. Aspecte generale

În penitenciarul clasat de maximă siguranţă se găseau, la
data vizitei, 1.414 deţinuţi, din care 65 de tineri şi 13 minori. Din numărul total,
36 erau în detenţie preventivă. De regulă, în acest penitenciar nu există femei
deţinute (Penitenciarul Târgşor, destinat exclusiv femeilor, se află la doar câtiva
kilometri distanţă de Mărgineni).

Capacitatea legală de deţinere a unităţii (la 6 m3/deţinut)
este de 1.167 de locuri, iar numărul paturilor instalate este de 1.567. Faţă de
vizita anterioară din 2002, s-a constatat o reducere cu 12 % a numărului de
persoane deţinute (de la 1.614 în martie 2002, la 1.414 în martie 2006), ceea
ce desigur nu rezolvă problema supraaglomerării. Indicele de ocupare depăşeşte
încă cu mult capacitatea maximă a penitenciarului, fiind de 121,68 %. Iar dacă
s-ar lua în calcul norma recomandată de CPT (4 m2 şi 8 m3
de aer pe deţinut), depăşirea ar fi dublă.

Lucrările de reparaţii prevăzute a fi efectuate în 2002 se
încheiaseră. În schimb, problema aprovizionării cu apă curentă constatată în 2002
nu fusese rezolvată, conectarea la reţeaua de apă curentă a comunei fiind
prevăzută abia pentru luna mai 2006. Până atunci, apa curentă este furnizată de
fabrica de mobilă aparţinând regiei Multiproduct. Apa caldă pentru baia
deţinutilor este asigurata o dată pe săptămână, prin centrala proprie.

Numărul total al cadrelor este de 342, din care 250
lucrează în sectorul operativ, în 4 schimburi. Unitatea are 28 de posturi
vacante, între care şi cel de director, conducerea fiind asigurată de un
director interimar.

Circa 600 de deţinuţi muncesc în două schimburi (între
orele 7.30 – 22.00) în fabrica de mobilă aparţinând regiei autonome
Multiproduct. Fabrica are comenzi de “mic mobilier”, iar deţinuţii
primesc un salariu mediu lunar de circa 3 milioane de lei vechi, lor
revenindu-le numai 10%, sume din care se deduce si impozitul de 16 %. La data
vizitei, fabrica avea puţine comenzi şi, fireşte, veniturile deţinuţilor
scăzuseră simţitor.

La fel cum s-a semnalat şi cu ocazia vizitei precedente, APADOR-CH
a constatat că deţinuţii muncesc efectiv mai mult de 8 ore pe zi, fără să li se
ceară acordul pentru prestarea de ore suplimentare. Prelungirea programului de
lucru se face printr-o simplă cerere adresată de conducerea fabricii către
administraţia penitenciarului, cerere evident aprobată, indiferent de momentul
remiterii (inclusiv în ziua următoare, aşa cum era cazul la data vizitei
APADOR-CH). În hala nr.7, din cauza unei ventilaţii extrem de deficitare, era
foarte mult praf rezultat de la lustruirea cu smirghel a materialului lemnos.
Deţinuţii nu aveau echipament de protecţie adecvat (măşti sau ochelari de
protecţie) iar laptele ce li se serveşte zilnic rămâne doar un paleativ. La ora
17.00, unii dintre cei care munceau în schimbul 1 nu ştiau de ce li se prelungise
programul de lucru început la 7.30 dimineaţă şi care ar fi trebuit să se
termine la ora 16.00. Reprezentantelor asociaţiei li s-a prezentat acea cerere
de prelungire a programului către administraţia penitenciarului, dar care urma
să fie introdusă în ziua următoare.

Asociaţia
recomandă respectarea programului de lucru de 8 orepe zi pentru deţinuţi şi echiparea imediată cel
puţin cu măşti simple şi ochelari de protecţie pentru a reduce expunerea lor la
praful pe care îl inhalează în cantităţi mari, iar pe viitor, instalarea unor dispozitive de ventilaţie eficiente. Munca peste program
trebuie să fie permisă numai cu acordul
fiecărui deţinut în parte. Nimeni nu va fi sancţionat în caz de refuz. Deţinuţii
pot munci şi sâmbăta, însă nu sunt obligaţi.

Contractul de muncă este încheiat între penitenciar şi
fabrica aparţinând regiei Multiproduct, retribuţiile lunare care se cuvin
persoanelor deţinute fiind afişate lunar de serviciul financiar, astfel încât
aceştia îşi pot cunoaşte veniturile. În medie, pentru o lună de muncă, o
persoană deţinută primeşte între 20 şi 30 RON. În plus, pentru 4 zile de muncă,
a câte 8 ore, li se deduce o zi din pedeapsă.

Alţi circa 100 de detinuţi lucrează la deservire şi la
GAZ. Penitenciarul nu mai are contract cu primăria pentru a asigura curăţenia
în comuna şi nici alte contracte în executarea cărora persoanele deţinute să
presteze muncă în exteriorul penitenciarului.

Penitenciarul a fost recent dotat cu un sistem de
supraveghere video a spaţiilor comune (coridoare, cluburi, sala de aşteptare la
cabinetele medicale, curţile de plimbare, terenurile de sport) cu camere fixe
şi mobile. Sistemul înregistrează non-stop, inclusiv eventualele intervenţii
ale trupelor speciale („mascaţii”).

Însă nu există încă un sistem de avertizare audio-vizuală;
singura modalitate prin care deţinuţii pot solicita asistenţă din partea cadrelor
în situaţii de urgenţă sunt bătăile în uşă. Pentru anul 2006, se preconizează
introducerea unui sistem cu interfon care ar asigura comunicarea rapidă între
deţinuţi şi supraveghetori.

Există doua terenuri de sport – unul pentru fotbal
şi unul pentru volei şi tenis cu piciorul. De asemenea, o hală dezafectată din
sectorul administrativ este în curs de amenajare ca sală de sport. Numai că va
fi, probabil, folosită doar de personalul de penitenciar, întrucât este situată
în afara perimetrului de deţinere. La club se poate juca tenis de masă (la două
mese) şi şah.

În cazul abaterilor disciplinare deţinuţii sunt audiaţi
întotdeauna de comisia de disciplină. Cea mai frecventă pedeapsă aplicată este
interzicerea dreptului la pachet, fiind preferată păstrarea legăturilor cu
familia.

Întâlnirile cu avocaţii se desfăşoară într-o anticameră a
punctului de primire a deţinuţilor. În încăperea foarte mică se află o
masă cu două bănci, unde avocatul şi clientul pot discuta fără să fie
supravegheaţi direct. Însă datorită faptului că este o cameră de tranzit,
personalul, dar şi deţinuţii aduşi sau eliberaţi, trec practic în permanenţă pe
acolo, încălcând, chiar şi involuntar, regula confidenţialităţii. Asociaţia recomandă ca întâlnirile între deţinuţi
şi avocaţi să aibă loc într-o încăpere în afara circuitului permanent al
cadrelor din penitenciar.

Plimbarea zilnică a deţinutilor – inclusiv sâmbat şi
duminica – durează circa o oră şi jumătate, iar deţinuţii ies şi la activităţi
sportive de 2-3 ori pe săptămână în grupe de câte 15 persoane.

2. Vizita in
penitenciar

2.1. Blocul alimentar

Blocul alimentar fusese recent renovat, astfel încât nu
existau urme de condens. Pentru masa de prânz, la meniul comun se gătise ciorbă
de cartofi cu carne şi iahnie de fasole cu carne, iar pentru cei cu regim
gastric (circa 300 de persoane) ciorbă ţărănească fără carne şi fasole verde cu
carne. Pentru diabetici şi persoane cu TBC, meniul conţinea supă de fasole
verde şi pilaf de orez. Pentru masa de prânz se folosisera 97 de kg de carne de
porc carcasă, 9 kg de organe (ficat, rinichi), 36 kg de slănina şi 18 kg de
subproduse din carne. Pentru masa celor 16 musulmani, se folosiseră 5 kg de carne
de vită.

Deşi, pe hârtie, hrana părea acceptabilă, reprezentantele
asociaţiei au putut consta că mulţi deţinuţi o refuzaseră. Mai multe bidoane cu
mâncare rămăseseră neatinse iar altele erau pe jumătate pline. Explicaţia
personalului a fost că aşa se întâmplă ori de câte ori deţinuţii primesc
pachete. APADOR-CH îşi menţine părerea că, în ciuda unor oarece îmbunătăţiri,
calitatea şi cantitatea mâncării pentru deţinuţi sunt încă departe de normele
unei hrăniri sănătoase (de cele mai multe ori, inclusiv la Mărgineni, toate
felurile se reduc la o zeamă lungă cu legume, sau cartofi sau fasole, cu bucăţele
de grăsime, rareori carne). O soluţie, despre care a început să se discute şi
pe care asociaţia o susţine, este externalizarea
acestui serviciu (contracte cu firme de catering). În acest fel, administraţia
penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi
de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi
calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

În camera frigorifică era un miros neplăcut, în frigider
găsindu-se 15 kg carne pentru masa de seară şi o bucată de brânză. Temperatura
afişată pe un tabel expus pe frigider era de +4oC. Tot în camera
frigorifică să gaseau depozitaţi câţiva saci cu orez şi cu paste făinoase. Asociaţia recomandă igienizarea camerei
frigorifice.

Seara, deţinutii aveau în meniul comun pilaf de orez cu
carne, cei cu regim gastric, paste cu lapte, cei cu TBC, budincă de cartofi cu
brânză iar diabeticii, ghiveci de legume.

2.2. Camerele de detenţie.
Deţinuţii clasificaţi „periculoşi”

30 de detinuţi „cu un grad sporit de
periculozitate” erau cazaţi în secţia a IV-a. „Periculoşii”
sunt încătuşaţi la fiecare scoatere din camere (cu excepţia curţii de
plimbare), inclusiv la vizite şi sunt însoţiţi de agenţi cu cagule. De
altminteri, aceştia sunt o prezenţă constantă în întrega secţie, pentru
„descurajarea” deţinuţilor. APADOR-CH constată din nou că
criteriile de clasificare includ atât natura
pedepsei (un condamnat pe viaţă este automat clasificat
„periculos”) cât şi adnotările
la dosarul de penitenciar de tipul „tentativă de atac la cadre sau de
evadare” chiar dacă faptele s-au petrecut pe durata unor pedepse
anterioare. Asociaţia susţine că unicul
criteriu de clasificare ca „periculos” ar trebui să fie comportamentul deţinutului pe durata pedepsei în curs de executare.

Administraţia penitenciarului a precizat că la fiecare 3
luni are loc o analiză a situaţiei detinutilor „periculoşi”, dar în
nici un caz mai devreme, pentru că aşa prevede
regulamentul (modificat în 2005). APADOR-CH consideră această interpretare
a regulamentului excesiv de limitativă. Iar cel mai bun exemplu a fost furnizat
chiar de administraţia penitenciarului: un deţinut care a executat deja o parte
de pedeapsă la regim comun, fără a creea vreodată probleme, a fost transferat
temporar într-un alt penitenciar, pentru afaceri judiciare. Acolo, pe baza unor
adnotări la dosar, a fost clasificat „periculos”. A revenit la
Mărgineni cu această „tinichea de coadă” dar administraţia a decis
că potrivit regulamentului, trebuie
să aştepte 3 luni ca să îl poată scoate din această categorie! Prin urmare, un
deţinut cunoscut pentru comportament foarte bun, este păzit de
„mascaţi” şi scos cu cătuşele din cameră! Normal ar fi fost ca
greşeala acelui penitenciar să fie remediată imediat. Această situaţie
nefirească ridică şi problema naturii clasificării:
„măsură administrativă”, susţin cadrele şi, prin urmare neatacabilă, „sancţiune
disciplinară”, consideră APADOR-CH (ceea ce presupune parcurgerea unor
proceduri, inclusiv contestarea în justiţie). Asociaţia cere din nou Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să
modifice ordinul privind clasificarea deţinuţilor cu grad sporit de
periculozitate în sensul includerii acestei măsuri printre sancţiunile
disciplinare.

Un alt aspect se referă la cei care recurg la acte de
automutilare şi care sunt clasificaţi ca „deţinuţi cu un grad sporit de
periculozitate”. Automutilarea are ca scop, cu unele excepţii, atragerea
atenţiei autorităţilor asupra situaţiei deţinutului. Acest gen de protest
extrem ar trebui prevenit prin metode obişnuite (consiliere psihologică,
explicaţii convingătoare pe teme juridice, percheziţii corporale pentru
depistarea obiectelor tăioase etc.) Dacă el totuşi se produce, trebuie tratat
ca orice incident violent, adică prin imobilizarea
deţinutului (inclusiv prin încătuşare) dar
numai până la ieşirea din criză. Prin urmare, în opinia APADOR-CH,
deţinuţii care s-au automutilat nu au ce căuta în categoria
„periculoşi”. Marius Stănculescu de la camera 43 a fost clasificat
„periculos” încă din 2003, numai din cauza multiplelor
autovătămări, datorate, se pare, unor probleme familiale, pe fondul unei
labilităţi psihice clare.

In camera 45 (3 paturi instalate) se afla un singur
deţinut, Stoica, condamnat pe viaţă (singurul condamnat pe viaţă din Penitenciarul
Mărgineni, la data vizitei). Acesta era evident deprimat şi dscurajat, foarte
probabil din cauza singurătăţii şi a lipsei de activitate. Stoica nu are
preocupări deosebite care să-i umple timpul, iar ora petrecută la plimbarea
zilnică în compania altor deţinuţi este insuficientă pentru a-i ridica moralul.
Asociaţia sugerează administraţiei penitenciarului să cazeze măcar încă un
deţinut, eventual dintre cei cu pedepse mari, în cameră cu Stoica.

La camera 47, erau 3 deţinuţi clasificaţi ca periculoşi.
Unul dintre ei, Alexandru Pantazi, nu era sigur de ce fusese inclus în această categorie, dar bănuia că motivul ar
fi fost că „vorbeşte peste gardieni”. Cu alte cuvinte, protestează
şi ripostează verbal. În afara folosirii prea frecvente a cătuşelor, deţinuţii
consideră condiţiile de detenţie acceptabile: primesc lame şi pastă de ras,
săpun, hârtie igienică şi săpun de rufe, precum şi ziare zilnic. Au televizor,
conectat la o reţea de televiziune prin cablu, la care se pot uita de dimineaţă
până la ora stingerii (22.00) sau chiar mai târziu sâmbăta şi duminica. Unul
din deţinuţi lucra o broderie, fiind permisă folosirea acelor. În camera exista
un WC turcesc, separat de restul incaperii cu un zid de numai 1,5 m înălţime.

În camera 43, pentru regim restrictiv, erau cazaţi 7
deţinuţi în 9 paturi (supraetajate câte 3), clasificaţi ca periculoşi. În afară
de Marius Stănculescu, amintit mai sus, un alt deţinut, Florin Necula, avea o
nemulţumire majoră faţă de clasificarea sa ca „periculos”. El
spunea că, în 1997, într-o pedeapsă anterioară, părăsise punctul de lucru,
faptă încadrată juridic ca evadare. În
consecinţă, atunci a fost sancţionat cu 20 de zile de izolare, un an de regim
restrictiv şi un an de închisoare, stabilit de instanţă pentru evadare. APADOR-CH a atras, în mod repetat, atenţia
asupra acestor multiple pedepse pentru
aceeaşi faptă. În plus, ca şi în alte cazuri similare, Florin Necula,
care execută în prezent o nouă pedeapsă, a fost clasificat încă din 2003 la
„periculoşi” tocmai pentru evadarea din 1997, practic a patra pedeapsă, prezentată însă ca
„măsură administrativă”.

Plafonul camerei prezenta igrasie deasupra grupului
sanitar. Grupul sanitar era izolat doar printr-o perdea de plastic de restul
încăperii iar distanţa dintre cele două rânduri de paturi era de circa 1 m,
întărind impresia de supraaglomerare.

Asociaţia
apreciază că lipsa izolării grupului sanitar şi spaţiul foarte redus ce revine
fiecărui deţinut pot fi considerate drept tratamente degradante şi recomandă
remedierea acestor aspecte.

APADOR-CH semnalează şi un aspect pozitiv: este vorba
despre un program de terapie ocupaţională pe care o tânără psiholog îl
desfăşoară zilnic cu deţinuţii din această secţie (în medie, 4 deţinuţi pe zi).
Mai simplu spus, ea încearcă să le trezească interesul pentru unele activităţi
ce ar putea să le ocupe timpul. În ciuda reţinerilor, cel puţin doi dintre
deţinuţii „periculoşi” s-au lăsat convinşi să coasă goblenuri. Deocamdată,
„oferta” psihologului este limitată, având în vedere că astfel de hobby-uri presupun materie primă şi
iniţiere. Asociaţia încurajează
administraţia penitenciarelor să extindă acest gen de preocupări şi, în măsura
posibilului, să ţină cont de aptitudinile şi dorinţele deţinuţilor.

În penitenciar erau cazaţi şi 13 deţinuţi minori, într-o
cameră cu 12 paturi. Aceştia sunt treziţi la ora 6 şi scoşi la înviorare,
indiferent de vreme. Ies în fiecare zi la club, la plimbare şi la jocuri
sportive (fotbal) dar numai între orele 13.00 şi 17.00. Minorii care au ajuns
în penitenciar după începerea anului şcolar nu sunt înscrişi la şcoală. APADOR recomandă şcolarizarea lor de îndată
şi participarea lor la orele de curs, cu recuperarea treptată a materiei. Chiar
şi dacă decalajul este prea mare, simpla prezenţă la ore, eventual fără
încheierea situaţiei şcolare, este cu siguranţă mult mai folositoare decât
statul degeaba în cameră timp de 7 ore zilnic (de la 6.15 la 13.00).

2.3. Asistenţa medicală

Serviciul medical este asigurat de 4 medici (3 generalişti
şi un stomatolog) şi 8 asistenţi medicali, dintre care 2 la stomatologie.
Medicul de serviciu a declarat că din septembrie 2005 nu se mai acordă
asistenţă medicală cadrelor decât în afara orelor de program şi fără plată. A
rămas neclar dacă este vorba de o măsură generală în sistemul penitenciar sau
este situaţia specială a Penitenciarului Mărgineni (reprezentantele asociaţiei
au rămas cu impresia că voluntariatul medicului de penitenciar se datoreşte
dorinţei sale de a-şi păstra listele de medic de familie). APADOR-CH a susţinut constant că medicii de penitenciar trebuie să se
ocupe exclusiv de deţinuţi şi numai în situaţii de urgenţă şi de personal.

În fiecare zi, un medic de la Mărgineni examinează în
medie 35 de deţinuţi. Potrivit responsabililor serviciului medical,
distribuirea prezervativelor către deţinuţi se face numai când aceştia părăsesc
penitenciarul la liberare, întrucât administraţia nu ar dori „să
încurajeze homosexualitatea”. Dar pentru a evita acuzaţia de mentalitate
retrogradă, în dezacord total cu standardele europene şi chiar cu legea
internă, se invocă „probleme de gestiune”, ca şi cum prezervativele
ar avea valoare de inventar! APADOR-CH cere asigurarea distribuirii de
prezervative pe durata detenţiei,
fie direct în camerele de detenţie, fie prin intermediul cabinetului medical, fără nicio formalitate sau evidenţă. Este
cea mai simplă şi mai puţin costisitoare metodă de prevenire a bolilor cu
transmisiune sexuală. Circa 40 de deţinuţi de la Mărgineni, bolnavi de
lues, se aflau în supraveghere post-tratament.

La aducerea în penitenciar din aresturile poliţiei,
medicul poate refuza primirea unui deţinut (dacă are tensiune mare sau este
suspect de TBC) indicând că trebuie supus unor investigaţii suplimentare. Nu
există, însă, nicio garanţie că acele investigaţii vor fi făcute. Desigur, este
vorba de două instituţii diferite (poliţie şi sistemul penitenciar) dar
răspunderea pentru integritatea fizică şi psihică a fiecărui deţinut aparţine
ambelor. Practica din penitenciarele europene arată că deţinuţii aduşi de
poliţie nu trebuie respinşi. Medicii
de penitenciar au datoria de a nota în fişa medicală fiecare amănunt legat de starea de sănătate a deţinutului, de a
consemna tot ce declară acesta şi să îi acorde îngrijirile necesare.

La spitalele civile (cel din Târgovişte, în principal) se
apeleaza numai pentru urgenţe şi expertize. Conform celor spuse de personal,
deţinutii bolnavi nu sunt încătuşaţi pe durata transportului (cu excepţia
deţinuţilor periculoşi) dar sunt imobilizaţi cu cătuşe pe durata internării în
spitalele civile. Reprezentantele APADOR-CH au reamintit cerinţa constantă a
CPT ca deţinutii bolnavi să nu fie încătuşaţi. Iar dacă sunt agitaţi, ei pot fi imobilizaţi prin alte metode mai puţin
dure (de pildă bandaje elastice). O asemenea cerinţă este cu atât mai
pertinentă în cazul României cu cât în sistemul penitenciar romanesc deţinuţii
bolnavi internaţi sunt păziţi în permanenţă de doi agenţi înarmaţi.

Deţinuţilor li se eliberează, la cerere, copii ale fişelor
medicale. Medicul de serviciu a susţinut că deţinuţii „abuzează” de
această posibilitate ceea ce înseamnă timp pierdut de asistenţii medicali
pentru a face copiile necesare. APADOR-CH
subliniază că deţinuţii au dreptul să ceară aceste copii, iar administraţia are
datoria de a le da. Modul în care se desfăşoară această operaţiune ţine de
organizarea internă a administraţiei, cu condiţia obligatorie a respectării
confidenţialităţii

În cursul anului 2005 au fost înregistrate 6 decese,
dintre care 5 bolnavi cu boli cronice şi un deţinut care, potrivit medicului,
s-a sufocat cu … fasole, în timpul mesei. Cauza decesului a fost confirmată
de medicul legist. În ce priveşte bolnavii cronici, medicul a indicat că nu
poate controla în ce măsură pacienţii respectă tratamentul prescris, arătând şi
că s-a constatat că deţinuţii preferă să stocheze medicamentele care li se dau
în penitenciar, pentru a le avea şi după liberare.

Asociaţia consideră că trebuie realizată o supraveghere
mai riguroasă a aplicării tratamentului recomandat deţinuţilor. Desigur,
deţinuţii au dreptul de a refuza
tratamentul. Dar, odată ce au acceptat, medicul are datoria de a urmări
evoluţia pacienţilor. Or, dacă deţinuţii bolnavi nu iau medicamentele primite, aceasta ar însemna că starea lor de
sănătate nu se îmbunătăţeşte, lucru ce ar trebui constatat de medic. Mai există
şi posibilitatea ca medicaţia recomandată iniţială să nu aibă efectul scontat
şi deci să fie nevoie de altceva. În orice caz, APADOR-CH atrage atenţia că întreg personalul de penitenciar, în primul
rând cadrele medicale, este direct răspunzător de starea de sănătate a
deţinuţilor. Există chiar o hotărîre definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din
noiembrie 2005 care precizează această răspundere în mod explicit.

2.4. Activitatea cultural
– educativă

În urma emiterii recentului ordin al Ministrului Justiţiei
privind asistenţa religioasă în penitenciare (februarie 2006), reprezentanţii
oricăror culte/asociaţii au acces în penitenciar pe baza unui protocol semnat
cu conducerea penitenciarului, fără a mai fi condiţionaţi de existenţa unor
cereri din partea deţinuţilor. Vizitele reprezentanţilor cultelor sau
asociaţiilor religioase se anunţă la avizier, iar deţinuţii îşi pot exprima
dorinţa de a asista în timpul apelului de dimineaţă. Astfel de întâlniri au
avut loc la Mărgineni, în martie, cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare,
Biserica Evanghelică şi asociaţia „Passion”.

Personalul compartimentului este compus din 10 cadre
(inclusiv preotul ortodox), din care 3 psihologi, 3 educatori şi un asistent
social care este şi şeful compartimentului. Unele din programele uzuale ale ANP
erau în curs de derulare – programul de alfabetizare, programul de
terapie ocupaţională, în cadrul căreia se realizase şi un atelier de sculptură
şi desen, programul „deprinderi de viaţă”, de „cultură
generală” şi un program „hobby”. Există şi un cenaclu
literar, la care participă 15 deţinuţi, unul din aceştia fiind absolvent al
facultăţii de filologie de la Cluj, cursul fără frecvenţă. El este, în fapt,
coordonatorul cenaclului, sugerează teme şi autori şi se ocupă de redactarea
unei broşuri cu materialele prezentate. Se lucreaza cu grupuri mici de deţinuţi,
programele desfăşurându-se în şedinţe săptămânale de circa două ore fiecare.

Sunt de asemenea organizate cursuri de şcolarizare
(clasele I – VIII şi clasele a IX-a şi a X-a, în regim de şcoală de arte
şi meserii) la care sunt înscrişi circa 100 de deţinuţi şi de calificare în
meserii, în cadrul fabricii R.A. Multiproduct .Mai există cursuri de zootehnie
şi cultura plantelor, pe durata a 6 luni, rezervate în general pentru deţinuţii
cu pedepse mai mari.

După cum s-a menţionat, unul din cei trei psihologi ai
penitenciarului îşi desfăşoară programul zilnic pe secţia deţinuţilor
clasificaţi ca periculoşi. Acest lucru este lăudabil şi ar trebui aplicat în
toate penitenciarele. Pe de altă parte, APADOR-CH recomandă o atenţie sporită pentru
deţinuţii minori ale căror activităţi nu se pot limita la fotbal, tenis de masă
şi plimbare, cum se întâmplă în prezent. Niciuna dintre acestea nu le poate fi
de ajutor pentru reintegrarea în societate. Este adevărat că minorii au
vizitat recent Mănăstirea Dealu şi Muzeul Poliţiei din Târgovişte, iar pentru
perioada următoare sunt prevăzute vizionarea unei piese de teatru şi o
întâlnire sportivă cu elevi de la liceul din Moreni. Dar, deşi binevenite,
aceste activităţi sunt doar ocazionale.

Responsabilii compartimentului au informat reprezentantele
asociaţiei şi de existenţa unui program de terapie prin teatru, realizat
împreună cu Centrul de creaţie Târgovişte. La acesta participă 30 de deţinuţi
care, în decurs de 4 ani, au realizat 8 spectacole de teatru, în penitenciar.

Cele 19 programe cultural-educative în derulare la data
vizitei APADOR-CH se adresează deţinuţilor „staţionari” care nu
lucrează în fabrică, numărul total al celor implicaţi în aceste programe fiind
de circa 250, potrivit estimarilor administraţiei penitenciarului. Totuşi,
APADOR-CH consideră că acest număr, care nu reprezintă decât 17 % din populaţia
penitenciarului, nu poate fi considerat satisfăcător din punctul de vedere al
necesităţilor îndeplinirii rolului educativ şi de reinserţie socială. Mai mult,
toate programele cultural-educative, afară de cele sportive, se derulează
dimineaţa, până la ora mesei de prânz, astfel încât deţinuţii care nu muncesc
nu mai au activitate pe toată durata după-amiezei şi serii. Singurul lucru pe
care îl pot face este să se uite la emisiunile televiziunilor. APADOR-CH sugerează din nou ANP o reorganizare
a activităţilor cultural-educative în aşa fel încât ele să se desfăşoare şi
după-amiezele.

Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială
a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nu realiza nici un program
adresat deţinuţilor din penitenciarul Mărigineni (activitatea acestuia face
obiectul unui raport separat al APADOR-CH). Singura activitate a SPVRSI Dâmboviţa
la Mărgineni în 2006 s-a limitat la audierea a doi deţinuţi.

2.5. Sectorul vizite şi
corespondenţă

Vizitele durează între 30 minute şi 2 ore şi au loc într-o
cameră cu 7 pupitre şi două cabine pentru „periculoşi”. Pentru
minori, vizitele durează între o oră şi 2 ore. Există de asemenea o încăpere în
care vizitele pot avea loc la masă, unde erau amplasate 4 astfel de mese.

Corespondenţa trimisă de deţinuţi nu se înregistrează şi
se depune direct de către aceştia în cutia poştală amplasată în curtea
penitenciarului. Numai scrisorile recomandate trec prin administraţia
penitenciarului. Deţinuţii sunt informaţi prin avizier despre posibilitatea de
a primi materiale de scris, plicuri şi timbre în cazul în care nu şi le pot
achiziţiona din resurse proprii, pentru a coresponda cu organizaţiile
internaţionale şi, în alte cazuri, pentru „motive întemeiate”.

Corespondenţa care ajunge la penitenciar este înregistrată
într-o bază de date computerizată, în care se introduc numele destinatarului,
al expeditorului, data de intrare, un număr de ordine şi menţiunea dacă
deţinutul a semnat sau nu de primire. Situaţia este oarecum paradoxală: la
expediere nu se face nicio înregistrare dar la primire, da. Administraţia
argumentează că prin înregistrarea corespondenţei primite previne eventuale
acuze din partea deţinuţilor că nu li s-ar fi distribuit scrisorile.

Deţinuţii au acces, pe bază de programare, la 12 telefoane
publice (în comparaţie cu 2, în 2002) ei putând telefona o dată pe săptămână,
timp de 10 minute, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica numai în
situaţii deosebite. Nu este permisă împrumutarea cartelelor telefonice şi nici
nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei
care nu au posibilitatea să şi le cumpere.

3.Concluzii şi
recomandări

În penitenciar nu există, în general, tensiuni între deţinuţi şi personal. Această
situaţie se explică prin: dotarea relativ bună cu mijloace materiale a
penitenciarului; asigurarea unui program de plimbare zilnică; organizarea de
activităţi sportive cu deţinuţii; asigurarea asistenţei medicale relativ
satisfăcătoare şi a hranei de care detinuţii s-au declarat mulţumiţi; existenţa
televizoarelor în camerele de detenţie şi absenţa uniformelor de deţinut.
Situaţia bună amintită este favorizată şi de faptul că în jur de 600 de
deţinuţi au posibilitatea să muncească permanent în fabrică, precum şi de
reducerea supraaglomerării prin comparaţie cu situaţia de la vizita precedentă.

APADOR-CH consideră totuşi că la Margineni sunt necesare
şi alte măsuri de ameliorare a condiţiilor de detenţie. În sensul acesta, asociaţia
recomandă următoarele:

–
respectarea programului de lucru în fabrică de 8 ore pentru
deţinuţi; prelungirea programului să se poate realiza numai cu acordul
deţinuţilor şi, desigur, şi al administraţiei penitenciarului. Procedura de
prelungire a programului trebuie respectată întocmai şi nu redusă la o simplă formalitate
ce poate fi îndeplinită şi a doua zi;

–
echiparea imediată a lucrătorilor din fabrică cel puţin cu
măşti simple şi ochelari de protecţie iar pe viitor, instalarea unor
dispozitive de ventilaţie. Administraţia penitenciarului este datoare să obţină
aceste îmbunătăţiri din partea conducerii fabricii, deoarece este direct răspunzătoare de starea de sănătate a
deţinuţilor;

–
şcolarizarea de îndată a tuturor minorilor din penitenciar şi
participarea lor la orele de curs, independent de posibilitatea de a le li se
încheia situaţia şcolară sau dacă au fost sau nu prezenţi la momentul începerii
anului şcolar;

–
igienizarea camerei frigorifice din blocul alimentar;

–
declasificarea deţinuţilor care recurg la automutilare din
categoria „cu grad sporit de periculozitate” şi acordarea
asistenţei adecvate problemelor acestora;

–
clarificarea procedurii de reexaminare a situaţiei
deţinuţilor „periculoşi” în sensul aplicării la fiecare trei luni dar şi mai devreme, dacă este cazul;

–
întâlnirile dintre deţinuţi şi avocaţi să aibă loc într-o încăpere
care să permită păstrarea confidenţialităţii discuţiilor dintre aceştia;

–
renunţarea la încătuşarea deţinuţilor bolnavi, fie ei şi
periculoşi, şi recurgerea la alte măsuri de imobilizare;

–
supravegherea mai riguroasă a tratamentului bolnavilor
cronici aflaţi în detenţie;

–
distribuirea imediată de prezervative, fără formalităţi sau
evidenţe;

–
diversificarea programelor educative şi ocupaţionale pentru
deţinuţi; acordarea unei atenţii sporite activităţilor cu minorii.

Manuela Ştefănescu

Adrian Dăgăliţă

Raspunsul ANP la acest raport: prima parte și a doua parte

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Vaslui

13/12/2005/în Penitenciare /de Rasista

La data de 13 decembrie
2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Vaslui. Vizita
anterioară a avut loc la 29 octombrie 2002.

1. Date generale:

Principalele investiţii necesare la Penitenciarul Vaslui privesc
extinderea şi modernizarea spaţiilor de deţinere. La vizita
anterioară a reprezentanţilor APADOR-CH fusese menţionată
posibilitatea ca penitenciarul să preia o unitate militară dezafectată
de la MApN. Preluarea nu s-a concretizat, deoarece spaţiile respective
erau total improprii şi necesitau investiţii importante pentru
adaptarea la nevoile penitenciarului. Pe de altă parte, tot în 2002 s-a
pus şi problema construirii a două pavilioane noi de deţinere.
După un studiu de pre-fezabilitate, orice demersuri în acest sens s-au
oprit. De asemenea, tot în urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că
actuala clădire a penitenciarului nu mai poate suporta nici măcar
modernizări. În consecinţă, pentru moment, nu există nici
un fel de soluţie care ar putea rezolva problema destul de gravă a
supra-aglomerării penitenciarului (vezi secţiunea Efective).

În prezent, la Penitenciarul Vaslui este în curs o singură
investiţie, constând dintr-o nouă staţie de pre-epurare a apei,
necesară sistemului de canalizare a penitenciarului.

Penitenciarul Vaslui are regim de penitenciar închis, teoretic pentru
deţinuţii cu pedepse privative de libertate de până la 10 ani.
Cu toate acestea, în penitenciar se aflau şi deţinuţi care
executau pedepse de peste 10 ani.

2. Efective

La data vizitei, în Penitenciarul Vaslui erau 817 deţinuţi: 623
condamnaţi definitiv, 35 condamnaţi în prima instanţă
şi 159 arestaţi preventiv. Din total, 790 erau bărbaţi,
dintre care 17 minori, la care se adăugau 27 de femei. Deşi situaţia
s-a îmbunătăţit faţă de 2002 când erau 1005
deţinuţi, supraaglomerarea rămâne, în continuare, o
problemă. Conform normei clasice de 6 m3 de aer/deţinut,
la Vaslui ar putea fi instalate 602 paturi. La data vizitei, erau 724 paturi,
numărul deţinuţilor depăşind numărul paturilor.
Dacă se raportează suprafaţa totală a spaţiilor de
deţinere, care este de 1.076 m2 la recomandările
Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei de a
asigura 4m²/deţinut, gradul de ocupare este de peste 300%.

La momentul vizitei, 81 deţinuţi lucrau în exteriorul
penitenciarului (33 la extinderea reţelei de gaz, 23 la reabilitarea
drumurilor şi 25 la pescuit), iar în interior lucrau 74 de
deţinuţi (56 la deservire şi 18 deţinuţi la
gospodăria agro-zootehnică proprie). Aşadar un număr
nesemnificativ (nici 20%) din totalul deţinuţilor din Penitenciarul
Vaslui au posibilitatea să îşi reducă din pedeapsă prin
prestarea unor zile de muncă şi doar jumătate din aceştia
câştigă şi bani (10% din salariul minim pe economie), întrucât
cei care lucrează la deservire sau la gospodăria agro-zootehnică
nu sunt retribuiţi.

Personalul operativ număra 127 cadre, ceea ce presupune că, în
fiecare schimb, unui cadru îi revin peste
19 deţinuţi, cu mult peste
norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii – un cadru
la maximum 5 deţinuţi.

3. Asistenţa
medicală

Doi medici generalişti, un medic stomatolog, patru asistenţi de
medicină generală, un asistent de igienă, un asistent farmacie
şi un tehnician dentar asigură asistenţa medicală a
deţinuţilor. În schema de personal mai există două posturi
de asistenţi medicali, dar acestea sunt blocate. Asistenţii medicali
lucrează în ture de 12 ore cu 24 de ore pauză, asigurând
permanenţa.

În medie, în fiecare zi se acordă 70 de consultaţii pentru
deţinuţi. Medicul şef este medic de familie pentru cadrele de
penitenciar şi familiile acestora şi se ocupă de birocraţia
pe care o implică acordarea asistenţei medicale atât cadrelor, cât
şi deţinuţilor. Cel de-al doilea medic se ocupă în
principal de deţinuţi şi doar în cazuri de urgenţă,
când medicul şef nu este prezent, şi de cadre. APADOR-CH a susţinut, în repetate rânduri, că medicii din
penitenciar trebuie să se ocupe exclusiv de deţinuţi, iar nu de
cadre şi de familiile acestora, care au acces si la alţi medici decât
cei din penitenciar. Asistenţa medicală acordată cadrelor ar
trebui să se limiteze strict la urgenţe.

O problemă gravă care afectează calitatea asistenţei
medicale acordate deţinuţilor este lipsa medicamentelor compensate.
Aceasta se datorează crizei din sistemul sanitar, respectiv refuzului
farmaciilor de a onora reţetele compensate. Astfel, în luna octombrie nu a
fost onorată nici o reţetă, iar în noiembrie şi decembrie
doar câteva reţete de maximă urgenţă. APADOR-CH consideră inacceptabil modul în care a fost tratată
această problemă foarte serioasă de către
administraţia penitenciarului. Indiferent de cauzele care au
determinat criza, deţinuţii
depind în întregime de demersurile penitenciarului pentru obţinerea
medicamentelor compensate şi este obligaţia sistemului penitenciar
să le asigure un tratament medical adecvat. Invocarea crizei din sistemul
de sănătate nu este un motiv suficient să absolve penitenciarul
de această obligaţie. În privinţa medicamentelor curente
achiziţionate din fonduri proprii ale ANP (prin intermediul Spitalului
Penitenciar Tg. Ocna) nu au existat probleme deosebite. De asemenea,
deţinuţii ale căror familii îşi pot permite să
achiziţioneze direct medicamentele necesare, au această posibilitatea
pe baza prescripţiei eliberate de medicul din penitenciar.

Bolile cele mai frecvente ale deţinuţilor de la Vaslui sunt cele
gastrice, cardio-vasculare şi dermatologice. Există şi aproximativ 20 de
deţinuţi diagnosticaţi cu boli psihice, care se află sub
tratament la cameră. La aceştia se adaugă alţi 50-100 de
deţinuţi cu tulburări de comportament, care primesc tratament
numai la nevoie. În opinia medicului din penitenciar principalele cauze care
generează probleme de ordin medical sunt supra-aglomerarea şi … lipsa
de ocupaţie a deţinuţilor (!).

Medicul penitenciarului a afirmat că la Penitenciarul Vaslui
există cazuri de abuzuri sexuale, mai ales în rândul minorilor. Abuzurile
de acest gen au fost confirmate şi de către directorul
penitenciarului, care a menţionat că singurele sancţiuni
aplicate au fost cele interne, pentru că sesizarea parchetului în astfel
de cazuri întâmpină multiple dificultăţi. Medicul a explicat
că procedura de sesizare a laboratorul de medicină legală, care
să constate printr-un certificat medico-legal existenţa leziunilor
specifice, este foarte dificilă. Pentru ca expertiza să fie
gratuită, solicitarea trebuie să vină din partea procurorului,
care, la rândul său, nu poate acţiona decât dacă există o
plângere a victimei. În general, toată această procedură este
greoaie şi între momentul producerii agresiunii şi expertizare trece
prea mult timp pentru ca rezultatele să susţină plângerea
victimei. Medicul din penitenciar nu poate să prezinte victima direct la
laboratorul de medicină legală, imediat după producerea
agresiunii, decât în situaţia în care aceasta dispune de fonduri
suficiente încât să acopere costurile expertizei. APADOR-CH consideră
că plângerile privind abuzurile sexuale din penitenciar trebuie tratate cu
maximă seriozitate. În nici un caz
nu poate fi acceptată situaţia în care victima unui asemenea abuz nu
îşi poate susţine cu probe acuzaţiile pentru că ori nu are
banii necesari pentru o expertiză medico-legală, ori procedura sesizării
parchetului şi solicitării de către procuror a expertizei
durează prea mult. Pentru evitarea unor astfel de situaţii,
instituţiile implicate ar trebui să stabilească o procedură
rapidă şi eficientă de constatare medico-legală a
agresiunilor sexuale din penitenciare care să nu depindă de
posibilităţile materiale ale victimei sau de formalităţi
excesive.

În privinţa cooperării cu spitalele civile, medicul
penitenciarului a susţinut că sunt frecvente cazurile în care acestea
nu numai că refuză să interneze bolnavii din penitenciar dar nici
măcar nu le fac vreun tratament. De aceea, în general se evită
internările sau prezentările la spitale civile, preferându-se
transferul la Spitalul Penitenciar Jilava. La transportul la spital şi pe
durata internării la spitalele civile deţinuţii sunt încătuşaţi,
conform regulamentului, cu excepţia unor cazuri speciale. Asociaţia
reaminteşte recomandarea insistentă a Comitetului pentru Prevenirea
Torturii ca deţinuţii bolnavi să nu fie imobilizaţi cu cătuşe. În cazul unui bolnav
agitat care devine periculos pentru alţii sau pentru el însuşi, CPT
cere să se recurgă la mijloace
de imobilizare altele decât cătuşele (de pildă, bandaje
elastice).

Un lucru bun care trebuie menţionat este acela că, potrivit
afirmaţiilor medicului, deţinuţii primesc prezervative şi
în timpul detenţiei, nu numai la liberare. APADOR-CH a susţinut
constant că deţinuţii trebuie să aibă acces la
prezervative în timpul detenţiei. Relaţiile sexuale consimţite între deţinuţi
sunt un fapt cunoscut, iar distribuirea de prezervative este importantă
pentru prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală.

Şi cabinetul stomatologic acordă consultaţii atât pentru
cadre, cât şi pentru deţinuţi. Programul pentru cadre este de 1
oră pe zi, iar cel pentru deţinuţi, de 4 ore pe zi. Numărul
maxim de pacienţi pe zi este de patru la cadre şi 16 la
deţinuţi şi este determinat de numărul truselor existente.
Pe lângă cele 20, mai există şi o trusă specială
pentru un deţinut infectat cu HIV/SIDA, dar până în prezent acesta nu
a solicitat tratament stomatologic. La cabinetul stomatologic se fac tratamente
şi extracţii, dar nu se efectuează proteze dentare, deoarece nu
există laborator de tehnică dentară. Penitenciarul dispune de un
cuptor şi un polizor, dar lipseşte spaţiul necesar unui
laborator, precum şi unele echipamente. Pentru lucrări protetice
deţinuţii sunt trimişi la Spitalul Penitenciar Târgu Ocna sau la
Penitenciarul Brăila, în urma unor proceduri destul de complicate (trebuie
făcută o cerere către ANP, însoţită de referatul
medicului în care se evaluează costurile şi se menţionează
dacă deţinutul are suficienţi bani în cont; dacă cererea
este aprobată, deţinutul este transferat; până în prezent au
existat numai 3-4 astfel de transferuri de la Penitenciarul Vaslui). Casa
OPSNAJ nu acoperă costurile lucrărilor protetice. Trei
deţinuţi care nu dispuneau de banii necesari pentru o proteză,
deşi se aflau în situaţii grave, au fost totuşi îndrumaţi
de medicul stomatolog să adreseze cereri către ANP pentru a li se
aproba suportarea costurilor din fondurile proprii ale administraţiei.
Cererile nu au fost aprobate. APADOR-CH
consideră că ar trebui găsită o soluţie astfel încât
deţinuţii cu probleme grave (lipsa totală a dinţilor)
să poată beneficia totuşi de lucrări protetice.

În camera 33, la infirmerie se
aflau 12 bolnavi. Camera era neîncălzită iar aerul era greu
respirabil. Deţinutul G.D., bolnav de SIDA, (diagnosticat în Spitalul
Penitenciar Jilava în anul 2001) s-a plâns că nu primeşte hrana
adecvată bolii de care suferă. El a arătat că din cauza
regimului alimentar insuficient a fost obligat să întrerupă pentru o
perioadă tratamentul medical, deoarece organismul a avut reacţie de
respingere a medicamentelor. Medicul a susţinut că deţinutul
primeşte hrană conform normelor din penitenciar, neexistând o
normă specială pentru cei infectaţi cu HIV/SIDA. Pentru a se
acoperi necesităţile speciale ale bolnavului s-a încercat
cumpărarea din oraş a alimentelor respective, pe cheltuiala
deţinutului (acesta beneficiază de o indemnizaţie lunară în
acest scop, suportată de Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale). Însă dacă deţinutul nu face comandă pentru
alimente, preferând să folosească indemnizaţia pentru alte
cumpărături, penitenciarul nu i le poate achiziţiona. În
privinţa medicamentelor, deţinutul a afirmat că acestea îi sunt
asigurate, toate cele necesare fiind trimise special de la Bucureşti o
dată la trei luni. În plus, una-două luni pe an este internat la
Spitalul Penitenciar Jilava pentru investigaţii.

Un alt deţinut, Dobă Cornel, a denunţat lipsa de
atenţie din partea personalului medical. Deşi este deţinut
într-o cameră de infirmerie, Dobă susţine că nu există
o supraveghere permanentă din partea asistenţilor medicali, aşa
cum ar fi normal. În mai multe cazuri a suferit crize de astm şi nu a
primit nici un ajutor medical.

Deţinutul Lazăr Neculai s-a plâns de faptul că mâncarea de
regim pentru hepatici este preparată cu grăsime de porc, în loc de
grăsimi vegetale. Din cauza aceasta este nevoit să ia mai multe
medicamente, fiind suferind de ficat. Ceilalţi deţinuţi de la
infirmerie s-au plâns de lipsa de diversitate a hranei, susţinând că
singurele alimente pe care le primesc sunt cartofii, fasolea, varza şi
pastele. Ei au solicitat ca măcar meniul de seara să fie mai divers,
pentru că în prezent mănâncă exclusiv paste, seară de
seară.

Tot deţinutul Lazăr Neculai s-a plâns şi de faptul că
deţinuţii care intră în refuz de hrană sunt mutaţi la
camera de izolare, unde condiţiile de detenţie sunt sub orice
critică şi nu sunt supravegheaţi medical în permanenţă.
În cursul anului 2005, respectivul deţinut fusese în refuz de hrană,
în total, 64 de zile, ca protest împotriva unor probleme de natură
juridică. Cum problemele nu s-au rezolvat, ar fi dorit să intre din
nou în refuz de hrană, însă nu o făcea din cauza
condiţiilor de la camera de izolare. Medicul penitenciarului a precizat
că procedura în cazul deţinuţilor care intră în refuz de
hrană presupune, într-o primă fază, un consult medical o
dată la trei zile şi recoltarea de probe biologice o dată pe
săptămână. După două-trei săptămâni de
protest continuu, se solicită transferul deţinutului la Spitalul
Penitenciar Jilava, care se aprobă când acesta este în faza de
destabilizare.

4. Activităţi de
reintegrare socială a deţinuţilor

Serviciul cultural-educativ are nouă angajaţi şi
desfăşoară atât programele recomandate de ANP cât şi
programe proprii. Printre cei nouă există un singur psiholog pentru
toţi deţinuţii. Acesta a apreciat că în mod normal ar
trebui să existe un psiholog la fiecare 200 de deţinuţi, la care
să se adauge un asistent social. Psihologul lucrează cu
predilecţie cu minorii şi deţinuţii periculoşi şi
acordă consiliere individuală tuturor deţinuţilor. Cu toate
acestea, majoritatea deţinuţilor periculoşi cu care au stat de
vorbă reprezentanţii asociaţiei s-au plâns de lipsa
oricăror activităţi, fiind ţinuţi în camere 23 de ore
din 24.

Principalul program desfăşurat cu deţinuţii minori se
numeşte „Şansa” şi cuprinde trei module. În primul modul,
consilierea individuală şi de grup a minorilor urmăreşte
dezvoltarea personală şi a competenţelor de autocunoaştere
şi autocontrol; al doilea modul are
ca scop dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi medierea conflictelor
la minori; în modulul trei – consilierea prin terapie integrativă – urmăreşte
dezvoltarea personală a minorilor prin terapie ocupaţională
(activităţi de modelaj şi traforaj). Tot pentru minori a fost
organizată, în luna noiembrie, o vizită la muzeul judeţean cu
ocazia expoziţiei de reptile iar în luna decembrie minorii vor vizita
expoziţia figurilor de ceară. Paza minorilor a fost asigurată de
către angajaţii Serviciul de Protecţie a Victimelor şi
Reintegrare Socială a Infractorilor (fostul Serviciu de Reintegrare
Socială şi Supraveghere) Vaslui. Aceştia au început colaborarea
cu penitenciarului din luna noiembrie 2005.

Tot din noiembrie a fost iniţiat şi programul „Astăzi e ziua
mea” destinat minorilor şi femeilor, prin care sunt
sărbătoriţi cei născuţi în luna respectivă.
„Petrecerea” este filmată şi prezentată tuturor
deţinuţilor prin intermediul televiziunii cu circuit închis.

În penitenciar există un laborator de informatică dotat cu 5
computere, primite ca donaţie. Aceste calculatoare sunt folosite atât
pentru iniţierea deţinuţilor în folosirea calculatorului dar
şi ca modalitate de petrecere a timpului liber. Deţinuţii minori
şi tineri sunt aduşi zilnic, timp de 2 ore, pentru a se juca pe
calculator. În urma cursurilor de operare calculator au primit
adeverinţă de iniţiere 8 deţinuţi.

Deţinuţii cu grad sporit de periculozitate (dar nu cei cu pedepse
mari) sunt incluşi în programul „Eu, tu şi noi”. Programul este
săptămânal, timp de o oră şi 30 de minute, derulându-se pe
parcursul a 12 şedinţe – tema fiind dezvoltarea comportamentelor
adaptative şi diminuarea agresivităţii. Anumiţi
deţinuţi care au parcurs acest program, în funcţie de rezultate,
îl pot continua pentru a-şi fixa cunoştinţele şi
deprinderile dobândite. La final, deţinuţii primesc un atestat de
participare la acest program.

Programul de şcolarizare clasele I-VI este realizat cu ajutorul unui
învăţător şi a doi profesori de la o şcoală
generală din localitate. În prezent sunt şcolarizaţi 36
deţinuţi dintre care 3 minori. 23 deţinuţi (10 tineri
şi 13 adulţi) beneficiază de cursurile de alfabetizare în cadrul
programului ALFAZ.

Alte programe desfăşurate sunt: EDUCOLEX (curs de educaţie
juridică la care au participat 13 deţinuţi); „Dificil”, prin
care s-a încercat menţinerea legăturilor cu familiile şi
comunitatea dar şi realizarea unui program artistic în cadrul căruia
deţinuţii au oferit cadrelor un spectacol de dans; „Prolib” –
pregătirea pentru liberare a deţinuţilor care mai au de stat în
penitenciar trei luni; „Codul bunelor maniere” (program la care au participat
62 de deţinuţi, dintre care 12 tineri şi 13 „periculoşi”);
„Mens sana in corpore sano” (activităţi sportive); „Sanpsi” (program
de sănătate psihică destinat combaterii simptomelor depresiei;
au participat12 deţinuţi arestaţi preventiv); „Educaţie
pentru viaţa de familie”, ce are ca scop prevenirea abandonului de familie
şi este destinat mai ales deţinuţilor tineri şi minori;
CIID, care este destinat diminuării vulnerabilităţii psihice
şi combaterii ideilor iraţionale (din luna mai până decembrie
participaseră 73 de deţinuţi); programul de învăţarea
a limbii engleze coordonat de un deţinut, la care participă 12
deţinuţi adulţi. Mai există în Penitenciarul Vaslui şi
un ansamblu numit ”Busuioc moldovenesc” unde activează 55 de
deţinuţi şi un grup coral alcătuit din 14 femei sub
îndrumarea preotului ortodox. S-au organizat şi concursuri de şah
şi competiţii sportive care aveau ca scop recompensarea
câştigătorilor cu suplimentarea unui drept la pachet sau oferirea
unei mese cu familia.

În privinţa calificărilor care se pot obţine în cadrul
penitenciarului, prin programul „Proford”, desfăşurat în colaborare
cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă se
urmăreşte calificarea în meseria de operator introducere, prelucrare
şi validare date, precum şi în cea de bucătar. În semestrul II
al anului 2005, opt deţinuţi au fost calificaţi în meseria de
operator date şi au obţinut diplome, iar în luna decembrie, urma
să înceapă şi programul de calificare în meseria de
bucătar, pentru care fuseseră selecţionaţi 19 deţinuţi
adulţi.

Persoane din cadrul serviciului cultural-educativ în colaborare cu 6
deţinuţi realizează revista penitenciarului numită „Gânduri
şi speranţe”, iar deţinutele femei scot propria revistă
numită „Lumina din întuneric ”. Penitenciarul are o staţie de
radio-aplicare prin intermediul căreia se transmit programe realizate de
deţinuţi şi dedicaţii muzicale, precum şi un sistem de
televiziune cu circuit închis care difuzează activităţile
realizate în penitenciar. Penitenciarul are abonamente la 3 ziare („Adevărul”,
„Gândul” şi „Evenimentul Zilei”).

O problemă destul de importantă cu care se confruntă
serviciul de reintegrare socială este lipsa de spaţiu. Toate
activităţile (cu excepţia celor sportive) se
desfăşoară în clubul deţinuţilor şi în cabinetul
psihologului. Este evident că, din această cauză, numai o
mică parte din cei peste 800 de deţinuţi pot beneficia de
activităţi de reintegrare socială.

5. Deţinuţi
clasificaţi ca având un grad sporit de periculozitate; sancţiuni
disciplinare; grupa de intervenţie

În Penitenciarul Vaslui,42 de deţinuţi sunt clasificaţi ca “periculoşi”,
între care şi două femei. În cursul anului 2005 au fost
declasificaţi 97 dintre deţinuţi.

Majoritatea celor clasificaţi se
află în această „grupă de risc” fie datorită
intenţiilor de evadare (12 persoane), fie pentru că fuseseră
daţi în urmărire generală sau locală (11). Alte motive care
stăteau la baza clasificării erau agresivitatea (şase cazuri),
tentativa de evadare (cinci persoane), evadarea (2), atacul la cadre (3),
intenţia de atac (1) şi intenţia de suicid (2).

Este evident că numai o parte dintre
deţinuţii clasificaţi ca periculoşi prezintă un
comportament alterat, care să pună în pericol viaţa sau
integritatea corporală a altor persoane (fie cadre, fie alţi deţinuţi).
Clasificarea celorlalţi este rezultatul aplicării ordinului ANP în
materie, care introduce şi alte criterii decât comportamentul
deţinutului din timpul executării pedepsei în curs. „Intenţiile
de evadare”, principalul motiv de clasificare la Penitenciarul Vaslui, sunt o
noţiune vagă, iar un deţinut poate fi clasificat ori în urma
faptului că poliţia i-a făcut o însemnare în dosarul de
penitenciar, ori în urma unor declaraţii ale altor deţinuţi,
care ar susţine că l-au auzit vorbind de o posibilă evadare. Un
astfel de caz este cel al deţinutului Bahnă Claudiu, clasificat
pentru acest motiv pe baza unei „informaţii operative” din timpul
arestului preventiv la poliţie. Nici în privinţa punerii sub
urmările generală sau locală a unui deţinut înainte de
arestare lucrurile nu sunt mai clare. În unele cazuri deţinuţii sunt
puşi sub urmărire generală sau locală ca urmare a
neglijenţei poliţiei locale în aducerea la îndeplinire a mandatului
de arestare, neglijenţă care trebuie acoperită printr-o
justificare. Aceasta nu înseamnă însă că deţinutul este cu
adevărat periculos.

APADOR-CH consideră că şi
clasificarea deţinuţilor cu intenţii de suicid este total
nepotrivită. Aplicarea unui regim
şi mai sever decât cel obişnuit, ca şi includerea acestora
într-un grup de deţinuţi cu comportament agresiv şi separarea
lor de restul deţinuţilor prezintă un risc deosebit şi nu
constituie în mod evident un răspuns adecvat la problemele lor specifice.
Asociaţia recomandă separarea acestor deţinuţi de cei
clasificaţi ca „periculoşi” şi adoptarea unor măsuri de
monitorizare şi terapie.

Deţinuţii periculoşi de la
Penitenciarul Vaslui au un regim de detenţie diferenţiat. Ei sunt
ţinuţi separat şi imobilizaţi cu cătuşe simple
atât în interiorul penitenciarului când sunt duşi la cabinetul medical,
vorbitor sau spre locul de plimbare cât şi la transportul în afara
penitenciarului. Penitenciarul Vaslui
nu are în dotare lanţuri („mijloace sigure de imobilizare pe timpul
transportului”).

Penitenciarul are o grupă de
intervenţie proprie formată din şase angajaţi, care nu
poartă mască în timpul acţiunilor lor. Deţinuţii din
camera 27 (periculoşi) s-au plâns de comportamentul grupei de
intervenţie în timpul percheziţiilor săptămânale,
menţionând mai ales jignirile ce le sunt aduse.

În privinţa sancţionării
deţinuţilor, principalele motive sunt violenţele/conflictele
între deţinuţi şi atitudine necuviincioasă faţă
de cadre. Cea mai frecventă sancţiune este ridicarea dreptului la
pachet şi vizită. Un caz deosebit întâlnit în cursul vizitei anterioare
a reprezentanţilor APADOR-CH a fost cel al deţinutului Năstase
Marius Maricel, omorât de un alt deţinut. Năstase era arestat
preventiv sub acuzaţia că ar fi violat un minor. La finele perioadei
de carantină, a fost mutat într-o cameră de „liniştiţi”,
dar după câteva minute de la intrarea sa în cameră a fost lovit de
către un alt deţinut, ceea ce a dus la decesul său. Conducerea
penitenciarului i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH că, între
timp, deţinutul agresor a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani
pentru omor, pe care o execută în prezent la Penitenciarul Gherla. Din
cele cunoscute de directorul penitenciarului, nu s-a declanşat nici o
anchetă internă privind stabilirea unei eventuale vinovăţii
a cadrelor din penitenciar în producerea incidentului care a dus la decesul lui
Năstase.

În 2005 au fost sancţionate şi
două cadre din penitenciar. Într-un prim caz, un subofiţer asistent
medical a fost sancţionat pentru furt de medicamente (nu mai poate fi
promovat timp de doi ani). Sancţiunea a venit în urma plângerilor repetate
ale deţinuţilor, care în final au fost susţinute şi de
către un coleg asistent. Cel de-al doilea cadru sancţionat a fost un
ofiţer care a plecat cu documentele penitenciarului acasă (mustrare
scrisă).

6. Corespondenţă,
telefoane; hrană

În Penitenciarul Vaslui există o
singură cutie poştală, amplasată în curtea de plimbare
folosită de toţi deţinuţii. Nu există o cutie
poştală mobilă necesară deţinuţilor care nu se
pot deplasa. Dacă din diverse motive, inclusiv vreme rea,
deţinuţii nu sunt scoşi la aer, au dificultăţi în
exercitarea dreptului la corespondenţă. Asociaţia solicită administraţiei penitenciarului
Vaslui să facă demersuri pentru instalarea celei de a doua cutii
poştale, de preferinţă în interior. Deţinuţilor
fără posibilităţi materiale le sunt asigurate un plic
şi un timbru pe lună, inclusiv pentru destinaţii din afara
ţării.

De asemenea, există patru telefoane
instalate (câte unul pe fiecare secţie). Dar datorită faptului
că numai două persoane de la compartimentul vizită se ocupă
de telefoanele deţinuţilor, se reuşeşte asigurarea a numai
trei convorbiri lunare, a câte 10 minute fiecare, pentru fiecare deţinut.
S-a încercat şi cu câte patru convorbiri pe lună, dar cele două
cadre nu au putut face faţă volumului de muncă. În Penitenciarul
Vaslui nu există cartele sociale pentru cei fără
posibilităţi materiale, însă directorul a apreciat ideea ca
fiind bună şi va încerca să o aplice şi la Vaslui.

În ceea ce priveşte hrana, deţinuţii din penitenciar s-au
plâns de lipsă de diversitate. În ziua vizitei meniul pentru deţinuţi
consta, de dimineaţă, în biscuiţi şi compot de mere iar pentru cei cu regim alimentar, compot de
mere, brânză şi ou. La prânz, meniul era ciorbă de zarzavat
şi pilaf de orez cu carne (jumări); pentru deţinuţi cu
regim alimentar s-au pregătit ciorbă cu carne şi mâncare de
paste cu carne. Pentru cină, deţinuţii cu regim general urmau
să primească paste cu sos şi slănină iar cei cu regim
special, orez cu lapte. Pentru ziua respectivă se folosiseră 69 kg de
carne de porc, 14 kg de subproduse şi 42 kg de slănină. Mâncarea
arăta acceptabil, însă carnea era practic inexistentă (doar mici
bucăţi de slănină).

Sala în care se prepară mâncarea deţinuţilor avea igrasie
iar sistemul de ventilare nu funcţiona la parametri normali.

7. Camerele
de deţinere

În camera
19 erau cazaţi 6 minori, camera având o capacitate de 9 paturi. Camera
avea un aspect neîngrijit şi era foarte rece. Din discuţia cu minorii
a rezultat că aceştia participă la activităţi
cultural-educative, cursuri de alfabetizare completate cu activităţi
sportive. La momentul vizitei minorii vizionau un film pe DVD, prin circuitul
închis de televiziune al penitenciarului

La secţia de femei, camera 1 erau 23 deţinute (dintre care o minoră) în 16 paturi. Deţinutele
primesc lunar un săpun, un pachet de vată, un sul de hârtie
igienică, iar la trei luni, un tub de pastă de dinţi. Principala
lor nemulţumire era cauzată de obligativitatea purtării hainelor
de penitenciar (inclusiv basma!) la vizitele cu familia şi copiii. Din
discuţia cu deţinutele a rezultat că se întâmplă să nu
fie duse la cabinetul medical sau stomatologic din lipsa unui cadru care
să le supravegheze (pot fi supravegheate doar de cadre femei, care sunt în
număr foarte mic; ele nu pot fi însoţite nici de către angajaţii
compartimentului de reintegrare socială, dacă aceştia sunt
bărbaţi). Din acest motiv medicul le consultă în faţa
camerei de deţinere. Deţinutele s-au mai plâns de calitatea
mâncării şi de interdicţia de a avea andrele în camera de
detenţie. Camera 2 avea 8
paturi pentru cele 4 deţinute care lucrează la popota cadrelor.
Evident, spaţiul mai mare precum şi aspectul îngrijit al camerei
arată că aceste deţinute se bucură de condiţii de
detenţie mai bune. APADOR-CH
dezaprobă folosirea deţinutelor în beneficiul personalul de
penitenciar. Pe de o parte, ele sunt favorizate stârnind invidia şi chiar
animozitatea colegelor de detenţie, iar pe de alta, se creează
suspiciuni cu privire la criteriile de selecţie.

În camera
6 (recidivişti) erau cazaţi 46 deţinuţi în 45 paturi.
Singurele lor activităţi sunt plimbarea zilnică de circa o
oră, jocurile de şah şi table şi programul la televizor.

Camerele de izolare sunt extrem de mici. În
afara paturilor suprapuse, există un spaţiu de aproximativ 1 m2 şi un WC turcesc. Mirosul din aceste camere este pestilenţial din
cauza canalizării. Doar una dintre
camerele de la izolare era ocupată, dar nu de nişte
deţinuţi sancţionaţi cu această măsură
disciplinară. Era vorba de doi fraţi (Popa Florin şi
Costică), dintre care unul fusese condamnat pentru perversiuni sexuale.
Din această cauză şi datorită tulburărilor de
comportament de care suferă, el a fost victima mai multor agresiuni
sexuale din partea colegilor. S-a ales soluţia mutării împreună
cu fratele său, tocmai pentru a-l proteja.

8. Concluzii

–
În general,
condiţiile de detenţie din penitenciar sunt proaste; sunt necesare
reparaţii ale instalaţiilor sanitare şi punerea în
funcţiune a duşurilor din sălile de baie aferente fiecărei
camere. Blocul alimentar necesită reparaţii capitale şi revizia
instalaţiei de aerisire;

–
Asociaţia
cere administraţiei să acorde mai multă atenţie
calităţii hranei, în principal sub aspectul diversificării, dar
şi al cantităţilor de carne folosite zilnic;

–
APADOR-CH
cere insistent ca angajaţii penitenciarului să nu mai aibă acces
la serviciile medicale oferite de cadrele medicale din sistem, decât în cazuri
de urgenţă;

–
Obligativitatea
purtării ţinutei de penitenciar creează o stare de disconfort în
rândul deţinuţilor, mai ales la vizitele cu familia. APADOR-CH cere
din nou eliminarea acestei măsuri, în primul rând pentru femei şi
minori;

–
Asociaţia
apreciază activităţile socio-educative, mai diversificate
şi aparent mai interesante decât în multe alte penitenciare;

–
APADOR-CH
cere din nou ANP să revizuiască reglementarea referitoare la
clasificarea unor deţinuţi ca "periculoşi". Încadrarea
în această categorie trebuie să aibă în vedere numai comportamentul deţinutului pe
durata executării ultimei pedepse. "Intenţia" de
evadare, atac la cadre sau suicid este extrem de relativă şi de greu
de probat. Folosirea sa ca motiv de
clasificare în categoria "periculoşi" este sursă de
erori sau chiar abuzuri. Iar în cazul deţinuţilor cu tendinţe –
chiar reale – de suicid, asociaţia consideră ei nu trebuie incluşi în grupul de deţinuţi mai agresivi.
Normal ar fi ca ei să rămână între deţinuţii
"obişnuiţi", dar să beneficieze de o mai atentă
monitorizare şi, mai ales, de o terapie specială.

Nicoleta Popescu Diana
Călinescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport privind vizita la Penitenciarul Galaţi

12/12/2005/în Penitenciare /de Rasista

În ziua de 12 decembrie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat
Penitenciarul Galaþi. Vizita anterioară a avut loc la data de 19
februarie 2002.

1. Aspecte generale

De la ultima vizită a reprezentanþilor APADOR-CH, la
Penitenciarul Galaþi nu s-au mai realizat investiþii. Singura lucrare
cu impact asupra condiþiilor de detenþie a fost refacerea
canalizării, ce urma să fie recepþionată în chiar ziua
vizitei. Cu toate că supra-aglomerarea continuă să fie una
dintre problemele principale ale Penitenciarului Galaþi (a se vedea
capitolul „Efective”), în momentul de faþă nu există nici un
plan care să asigure o suplimentare a spaþiilor de deþinere.

În 2002, penitenciarul avea probleme în asigurarea alimentării cu
apă potabilă pentru deþinuþi. Atunci, conducerea
penitenciarului a susþinut că situaþia se poate
îmbunătăþi prin forarea unui al doilea puþ de apă.
Între timp, a fost realizat un studiu din care a reieşit că, din
punct de vedere tehnic, cel de-al doilea puþ este imposibil de realizat
(condiþia ca între două puþuri alăturate să existe o
anumită distanþă nu poate fi respectată). În aceste
circumstanþe, conducerea penitenciarului susþine că singura
modalitate de a soluþiona problema apei potabile este refacerea
alimentării cu apă a oraşului. În prezent, deþinuþii
au apă rece doar şase ore pe zi. Toþi cei cu care au vorbit
reprezentantele APADOR-CH în timpul vizitei în penitenciar s-au plâns nu numai
de programul scurt de alimentare cu apă, ci mai ales de calitatea foarte
proastă a acesteia (frecvent au fost menþionaþi viermii
prezenþi în apă). Cu toate că în mod evident calitatea şi
cantitatea apei potabile sunt probleme serioase, cu impact asupra
condiþiilor de detenþie, conducerea penitenciarului nu pare a se
implica în nici un demers care să determine schimbarea acestei
situaþii.

2. Efective

La data vizitei, în Penitenciarul Galaþi se aflau 1.268 de
deþinuþi, dintre care 53 erau femei. Din totalul de 1.268 de
deþinuþi, 119 erau arestaþi preventiv, 120 condamnaþi în
primă instanþă, iar restul condamnaþi definitiv. Conform
normei de minim 4 metri pătraþi/deþinut recomandată de
Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei, la Galaþi ar
putea fi cazaþi doar 676 de deþinuþi, suprafaþa totală
a spaþiilor de deþinere fiind de 2705 m2. Aceasta
înseamnă că gradul general de ocupare al penitenciarului era de mai
bine de 185%. Avându-se în vedere că anumite categorii de
deþinuþi au la dispoziþie un spaþiu mai mare decât
alþii (în cei 318 m2 de deþinere de la gospodăria
agro-zootehnică era cazate doar 20 de persoane, iar 21 de persoane
deþinute în regimul „fără pază” aveau la dispoziþie 81
de m2), rezultă că majoritatea deþinuþilor
suportă un grad de aglomerare de peste 210%.

Doar o mică parte dintre deþinuþi erau folosiþi la
muncă în ziua vizitei: 68 la munca cu plată (la decolmatat şi
construit un canal în zonele care au fost inundate în cursul anului 2005,
inclusiv gospodăria agro-zootehnică a penitenciarului, în cadrul unui
proiect al prefecturii – 50 de persoane; la curăþenie într-o
fabrică de pâine – 11 persoane; în atelierul propriu de tâmplărie, la
realizarea de mobilă – 2 persoane) şi 84 la gospodăria
agro-zootehnică şi la deservire. În medie, în perioadele de vârf din
cursul anului 2005, maximum 200 de persoane au fost scoase la muncă,
faþă de 450 în anul anterior. Diferenþa a fost justificată
prin scăderea numărului persoanelor care pot asigura paza
deþinuþilor în afara penitenciarului, generate de pensionările
numeroase care au avut loc înainte de demilitarizarea sistemului
penitenciar în septembrie 2004.

În prezent, în sectorul operativ (care include şi evidenþa
deþinuþilor şi serviciul de reintegrare socială),
lucrează aproximativ 200 de persoane. Aceasta înseamnă că, în
fiecare schimb, unui cadru îi revin
aproape 19 deþinuþi, cu mult
peste norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii – un
cadru la maximum 5 deþinuþi.

3. Asistenþa medicală

Asistenþa medicală este asigurată de doi medici
generalişti (din trei posturi existente), un medic stomatolog, doar doi
asistenþi medicali generalişti (din cinci cât prevede statul de
funcþiuni al penitenciarului) şi un asistent de farmacie. Lipsa
asistenþilor medicali generalişti este o problemă acută:
două persoane nu pot asigura asistenþa medicală în
permanenþă. Problema a fost doar parþial rezolvată prin
efectuarea unor ture de 24 de ore (cu 24 de ore pauză) şi
„împrumutarea” unui al treilea asistent de la Penitenciarul Focşani, o
dată la trei zile. Datorită blocării posturilor în sistemul
bugetar, până în prezent nu a fost posibilă angajarea altor
asistenþi, dar conducerea penitenciarului a reuşit să
convingă Administraþia Naþională a Penitenciarelor să
deblocheze două din cele trei posturi vacante, urmând ca din luna ianuarie
să se facă şi angajările respective.

Pe lângă lipsa de cadre specializate, în ultima perioadă o
altă situaþie a afectat serios calitatea asistenþei medicale din
penitenciar: criza din sistemul sanitar „civil”. Astfel, în perioada 1
septembrie – 1 decembrie 2005, nu au putut fi achiziþionate medicamentele
necesare pentru tratarea deþinuþilor, inclusiv bolnavii cronici
(aproximativ 60 de persoane), deoarece farmaciile din localitate
depăşiseră plafonul maxim de medicamente compensate pe care îl
puteau elibera. Penitenciarul Galaþi nu a realizat o înþelegere cu
farmaciile locale pentru a achiziþiona măcar o parte din necesarul de
medicamente compensate. Medicul şef a apreciat că o asemenea
înþelegerea nu putea fi realizată din cauza catalogării
penitenciarului ca rău platnic de către farmacii. Însă
reprezentanþilor asociaþiei nu le-a fost clar dacă au fost
realizate demersuri în acest sens sau nu. În luna decembrie, penitenciarul a
reuşit să încheie un nou contract cu o farmacie din Tecuci care are
un plafon mult mai mare pentru medicamentele compensate, iar aprovizionarea cu
medicamente a fost reluată. Rămâne totuşi întrebarea de ce a
fost nevoie de trei luni pentru a se găsi o soluþie pentru asigurarea
medicaþiei deþinuþilor. De altfel, medicul şef a motivat cu
seninătate prin lipsa medicamentelor reacþia unui deþinut
(Mihaiu Mihai) care, în ziua vizitei reprezentantelor APADOR-CH, formulase o
cerere de intrare în refuz de hrană pentru a protesta împotriva lipsei
tratamentului medical („probabil a nimerit perioada fără medicamente”). APADOR-CH consideră inacceptabil
modul superficial în care este tratată la Penitenciarul Galaþi o
problemă atât de serioasă ca lipsa medicamentelor necesare
asigurării tratamentului deþinuþilor. Mai mult, acest
comportament are un caracter discriminatoriu: persoanele „căutate” de
familie au avut posibilitatea de a achiziþiona medicamentele necesare pe
baza reþetelor eliberate de medicul din penitenciar şi, în
consecinþă, de a urma tratamentul medical, cei care nu sunt „căutaþi”
şi depindeau de demersurile penitenciarului pentru achiziþionarea
medicamentelor compensate, nu au primit tratamentul necesar.

De asemenea, şi colaborarea cu spitalele din afara sistemului
penitenciar este destul de proastă, situaþie ce afectează starea
de sănătate a deþinuþilor. Potrivit medicului şef,
începând din luna mai 2005 au început să existe probleme serioase cu
decontarea serviciilor radiologice şi a analizelor de laborator necesare
pentru deþinuþi, ceea ce a avut ca efect lipsa de cooperare din
partea unităþilor sanitare din afara sistemului penitenciar. Medicul
şef a apreciat că doar în domeniul urgenþelor nu există
probleme. Tot potrivit afirmaþiilor medicului şef, la Penitenciarul
Galaþi numai deþinuþii periculoşi sunt
încătuşaþi în timpul transportului în spitalele „civile”, iar în
timpul internării cătuşele se aplică numai în situaþii
excepþionale. Asociaþia reaminteşte recomandarea insistentă
a Comitetului pentru Prevenirea Torturii ca deþinuþii bolnavi să
nu fie imobilizaþi cu
cătuşe. În cazul unui bolnav agitat care devine periculos pentru
alþii sau pentru el însuşi CPT cere să se recurgă la mijloace de imobilizare altele decât
cătuşele (de pildă, bandaje elastice).

Fiecare medic generalist acordă aproximativ 50 de consultanþii pe
zi pentru deþinuþi, deşi este plătit, conform
afirmaþiilor medicului şef, numai pentru 30. Pe lângă
consultaþiile acordate deþinuþilor, medicii din penitenciar sunt
şi medici de familie pentru cadre şi familiile acestora. În fiecare
zi, două ore din programul medicilor este rezervat cadrelor, pentru
aproximativ 4-5 consultaþii. APADOR-CH repetă că
deþinuþii depind în întregime de medicii din penitenciar, astfel
încât aceştia din urmă ar trebui să se ocupe exclusiv de cei
privaþi de libertate, iar nu de cadre, care se pot adresa şi unor medici
din afara sistemului. APADOR-CH consideră că medicul de penitenciar
poate consulta personalul numai în cazuri
de urgenþă. Ordonanþa 56/2003 le-a dat, într-adevăr,
deþinuþilor posibilitatea de a fi consultaþi şi de doctori din afara sistemului, dar contra plată. Foarte
puþini ştiu că au acest drept şi mai puþini îşi
pot permite o astfel de cheltuială. De altfel, la Penitenciarul
Galaþi nimeni nu a solicitat, până în prezent, să fie consultat
de un medic din afara sistemului.

Medicul stomatolog a afirmat că acordă în medie 15-20 de
consultaþii pe zi pentru deþinuþi, iar pentru cadre intervine
numai pentru urgenþe foarte mari. Cabinetul stomatologic este dotat cu
instrumentar şi dispune, în mare parte, de materialele necesare.
Există şi un laborator care realizează lucrări protetice
din acrilat pentru o parte din dantură. Cu toate acestea, în timpul
vizitei în penitenciar, numeroşi deþinuþi s-au plâns de lipsa
tratamentului stomatologic. Toþi au invocat faptul că nu sunt
„scoşi” la cabinet; când cer acest lucru sunt refuzaþi pe motiv
că doamna doctor ar fi plecată. De altfel, în toată perioada
petrecută de reprezentanþii APADOR-CH în zona cabinetului
medical/infirmeriei (aproximativ o oră), doamna medic stomatolog nu a
părut că ar avea programat vreun pacient.

În plus, există o lipsă de informare a deþinuþilor în
privinþa tratamentelor protetice dentare de care ar putea beneficia în
sistemul penitenciar. De exemplu, deþinutul Melinte Niþă
căruia îi lipseau parte din dinþi, a aflat de la reprezentanþii
asociaþiei că ar avea posibilitatea, ce-i drept contra cost, să
obþină o lucrare protetică în timpul detenþiei, urmând a se
interesa de condiþiile concrete în care poate beneficia de respectivul
tratament.

Un deþinut dintr-una din camerele de infirmerie s-a plâns de
nepăsarea cadrelor medicale. Bolea Nicolae suferise o operaþie de
rinichi în urmă cu 15 zile, la Spitalul Penitenciar Rahova, unde i se
indicase că este necesar ca pansamentele să-i fie schimbate o
dată la două zile pentru a se evita o infecþie. Or ultima
dată îi fuseseră schimbate cu patru zile înainte, deşi ceruse de
mai mult ori să fie scos la cabinetul medical (lucru confirmat atât de
colegii de cameră, cât şi de supraveghetor). Medicul şef al
penitenciarului a motivat situaþia prin lipsa asistenþilor medicali
care să facă această operaþiune, deşi anterior
reprezentanþilor APADOR-CH li s-a spus că, în ciuda condiþiilor
dificile, se asigură tratament medical în permanenþă.

Au existat şi alþi deþinuþi care s-au plâns de
nepăsarea cadrelor medicale. Melinte Niþu avea o ciupercă la
picior, destul de întinsă, de aproximativ trei luni şi susþinea
că de două săptămâni de când se reîntorsese în
Penitenciarul Galaþi nu primise nici un fel de tratament pentru aceasta.
Comănescu Nelu a afirmat că are probleme oftalmologice şi
că de patru luni de când este în Penitenciarul Galaþi nu a
reuşit să ajungă la medic, deşi a fost scos de mai multe
ori din cameră în acest scop, dar că programul de consultaþii
s-ar fi terminat înainte de a putea fi văzut de medic. Prună Marius
suferise un accident de muncă la un deget şi afirma că nu îi
fusese adus la cunoştinþă rezultatul radiografiei. Loghin Remus
a afirmat că a înghiþit un termometru, i s-a făcut radiografie,
dar aceasta a dispărut de la fişa medicală şi o alta nu i
se mai face. Toþi aşteptau să fie consultaþi la cabinetul
medical în momentul vizitei reprezentanþilor APADOR-CH. Întrebată
despre situaþia lor, medicul şef a afirmat că respectivii
suferă de tulburări de personalitate, neavând în realitate problemele
medicale invocate: Comănescu Nelu suferă de miopie şi în
realitate nu ar mai fi cerut să fie dus la cabinetul medical până în
ziua vizitei (pentru a demonstra acest lucru doamna doctor a „frunzărit”
în faþa reprezentanþilor APADOR-CH un caiet cu programările la
consultaþii, fără să îl găsească pe
Comănescu); Loghin Remus ar fi eliminat deja termometru pe căi
naturale (deşi nu a fost clar dacă radiografia menþionată
de deþinut mai exista sau nu la dosar). APADOR-CH nu contestă faptul
că unii dintre deþinuþii care se prezintă la cabinetul
medical sunt simulanþi. Însă acest lucru nu trebuie să determine
o nepăsare a cadrelor faþă de deþinuþii care
invocă probleme medicale. Cu siguranþă, unii suferă
într-adevăr de anumite boli (de exemplu, ciuperca netratată a lui
Melinte Niþu era evidentă şi pentru un nespecialist), iar pe de
altă parte chiar şi simulanþii se pot îmbolnăvi la un
moment dat. Un medic are obligaþia de
a examina toate persoanele care
afirmă că ar avea probleme de sănătate. APADOR-CH cere
personalului medical de penitenciar să renunþe la etichetarea ca
„simulanþi” aplicată formal sau nu unor deþinuþi şi
să acorde aceeaşi atenþie tuturor celor care solicită
tratament medical.

În final, trebuie remarcat progresul înregistrat în cea de-a doua parte a
anului 2005 în privinþa distribuirii de prezervative în penitenciare, în
timpul detenþiei. Medicul şef a afirmat că acest lucru se
întâmplă în Penitenciarul Galaþi ca urmare a unui program al
Administraþiei Naþionale a Penitenciarelor, dar că nu le-ar cere nimeni. APADOR-CH a susþinut
constant că deþinuþii trebuie să aibă acces la
prezervative în timpul detenþiei. Relaþiile sexuale între deþinuþi sunt un fapt
cunoscut, iar distribuirea de prezervative este importantă pentru
prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală. Dar simplu
fapt că prezervativele pot fi date la
cerere în timpul detenþiei nu este suficient. Este evident că
există o reþinere din partea deþinuþilor, dacă nu
cumva chiar teamă. Administraþia penitenciarului trebuie să
aibă grijă ca deþinuþii să aibă efectiv acces la
ele, fără a fi necesară o solicitare expresă în acest sens
(se poate instala o cutie cu prezervative într-un loc la care
deþinuþii au acces relativ uşor).

4. Activitatea de reintegrare socială a
deþinuþilor

Serviciul de reintegrare socială din Penitenciarul Galaþi este
format din opt cadre: un psiholog, trei asistenþi sociali, doi
jurişti, un agent cu procedura disciplinară şi un agent tehnic.
În afară de aceştia, şi cele 19 cadre ale Şcolii generale
nr.44 din Galaþi care funcþionează în interiorul penitenciarului
lucrează cu deþinuþii.

Existenþa unei şcoli în interiorul penitenciarului este de
apreciat, mai ales că, de obicei, astfel de unităþi de
învăþământ funcþionează pe lângă centrele de
reeducare minori sau penitenciarele de minori şi tineri. În Penitenciarul
Galaþi, cei care beneficiază de şcolarizare (clasele I-VIII)
şi de certificarea cursurilor absolvite sunt tocmai adulþii. În anul
şcolar 2005-2006 sunt înscrise 36 de persoane în clasele I-IV şi 42
de persoane în clasele V-VIII.

Pe lângă şcolarizare şi alfabetizare (unde sunt
înscrişi 13 deþinuþi – şase minori şi şapte
femei), în semestrul II al anului 2005 deþinuþii au participat la
activităþi de exprimare artistică (opt persoane au format echipa
de teatru, iar 12 au participat la atelierul ocupaþional – goblen), la
diferite spectacole organizate în interiorul penitenciarului şi la
activităþi sportive (care au loc, în general, în timpul de plimbare
al deþinuþilor).

În aceeaşi perioadă, în programele de intervenþie socială
(EDUCOFAM, VAAD, STRADAV, EDUCOSAN, Dezvoltarea abilităþilor sociale,
Terapie prin teatru) au fost cuprinşi aproximativ 165 de
deþinuþi adulþi. La aceştia se adaugă un număr
mult mai mare de deþinuþi minori – peste 400 – a căror
participare la aceste programe nu este foarte clară pentru
reprezentanþii APADOR-CH. Minorii sunt aduşi de la Tichileşti
numai pentru afaceri judiciare şi, în mod normal, nu stau mai mult de o
săptămână. Cum programele respective presupun participarea la
mai multe şedinþe, eficienþa lor pentru minorii care s-au
perindat pe la Galaþi a fost probabil foarte scăzută. Alte
programe de intervenþie socială desfăşurate au fost cel de
carantină (INSTAD) şi lectura colectivă. Practic, este vorba de
programele standard, stabilite de ANP, care se desfăşoară în mai
toate penitenciarele din România. APADOR-CH a semnalat în mod repetat
deficienþele acestui sistem: număr mic de participanþi, durata
scăzută a programelor (în general, maximum două ore pe
săptămână timp de trei luni), interes redus al
participanþilor. Asociaþia solicită din nou ANP să
stimuleze (inclusiv material) personalul pentru iniþierea unor programe
atractive, inclusiv prin consultarea
deþinuþilor. De exemplu, se pot organiza concursuri între camere
(cultură generală, şah, table, cuvinte încrucişate etc.)
dotate cu premii ce pot fi doar simbolice. Aceste concursuri, care ar antrena
un număr mare de deþinuþi, ar trebui să aibă un
caracter permanent.

Serviciul de reintegrare socială din penitenciar colaborează
şi cu Serviciul de Protecþie a Victimelor şi Reintegrare
Socială a Infractorilor (fostul Serviciu de Reintegrare Socială
şi Supraveghere) Galaþi. Trei consilieri ai acestui serviciu vin de
două ori pe săptămână în penitenciar şi
coordonează un program terapeutic de autocontrol (începând din 14
decembrie 2005 – 5 deþinuþi), programul „Şapte paşi” (Seven Steps) de reducere a riscului de recidivă (pentru
10 deþinuþi), „Consiliere vocaþională” (pentru 10
deþinuþi) şi informarea şi îndrumarea deþinuþilor
admişi în Comisia de liberare condiþionată (în semestrul al
doilea al anului 2005 – 252 de deþinuþi).

Alte colaborări au avut loc cu Spitalul de boli infecþioase
Galaþi (programe de educaþie sanitară) şi SIRDO
Bucureşti (programul „Standarde europene care reglementează protecþia
persoanelor private de libertate”). La toate aceste activităþi se
adaugă consilierea individuală a deþinuþilor.

APADOR-CH remarcă în primul rând numărul foarte mic de
activităþi în care au fost cuprinşi deþinuþii
periculoşi, care ar trebui să se bucure de o atenþie
specială din partea serviciului de reintegrare socială. Doar 16
asemenea deþinuþi au fost incluşi în programul VAAD (de reducere
a agresivităþii), iar alþi 30 au participat la un spectacol de
muzică şi dansuri populare în luna noiembrie.

În al doilea rând este de remarcat numărul mic de deþinuþi
care au activităþi socio-educative, raportat la numărul total al
deþinuþilor. În aprecierea cadrelor de la serviciul de reintegrare
socială maximum 300 de deþinuþi participă la asemenea
activităþi. Unul dintre motivele invocate a fost lipsa unor
spaþii adecvate. În prezent activităþile socio-educative se
desfăşoară la şcoală (o cameră din clădirea
veche a penitenciarului) şi la cabinetul psihologic. În ultimul timp s-a
realizat şi transformarea unei camere de detenþie în mini-club care
să fie utilizat pentru activităþi cu deþinuþii, iar la
spectacole se foloseşte clubul cadrelor, aflat în afara spaþiilor de
deþinere. O utilizare mai largă a clubului cadrelor nu ar fi
posibilă tocmai datorită plasării acestuia în afara
spaþiilor de deþinere: aducerea deþinuþilor în sectorul
administrativ al penitenciarului presupune o escortă care nu poate fi
acoperită din lipsă de cadre.

APADOR-CH sugerează rezolvarea problemei spaþiului pentru
activităþile cu deþinuþii şi prin dezvoltarea unor
programe care să poate fi desfăşurare în camerele de detenþie. În acest fel se poate rezolva,
măcar parþial, problema lipsei de activitate a deþinuþilor.

5. Deþinuþi clasificaþi ca
având un grad sporit de periculozitate; „grupa de intervenþie”;
sancþiuni disciplinare

La sfârşitul lunii noiembrie, 87 de deþinuþi din
Penitenciarul Galaþi erau clasificaþi ca având un grad sporit de
periculozitate. Potrivit conducerii penitenciarului motivul principal pentru
care aceştia sunt clasificaþi constă în faptul că
persoanele respective au fost daþi în urmărire locală sau
generală de către poliþie. În unele cazuri prin această
metodă unii poliþişti îşi acoperă propria
neglijenþă în aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a
pedepsei cu închisoarea, lucru recunoscut şi de către conducerea
Penitenciarului Galaþi. APADOR-CH
reaminteşte că, în opinia sa, principalul criteriu pentru
clasificarea unui deþinut trebuie să fie comportamentul din timpul
executării pedepsei (pedeapsa în curs, nu una anterioară). Mai
mult, comportamentul trebuie să fie periculos faþă de alte persoane; în nici un caz
deþinuþii nu trebuie clasificaþi pe motivul unor tentative de
suicid sau pentru auto-agresări.

La Galaþi, clasificarea deþinuþilor ca periculoşi este
revizuită o dată la trei luni, conform noii practici din întreg
sistemul penitenciar (înainte revizuirea avea loc lunar). În cursul anului
2005, comisia din Penitenciarul Galaþi a declasificat 131 de
deþinuþi.

Deþinuþii clasificaþi "periculoşi"nu sunt
þinuþi în camere separate, dar sunt cazaþi în secþia de
maximă siguranþă, pe categorii penale. Din această
cauză, deþinuþilor cazaþi în secþia de maximă
siguranþă nu le este clar dacă fac sau nu parte din această
categorie. În mod evident există o lipsă de comunicare între comisia
care se ocupă de clasificare şi deþinuþi.
Reprezentanþii APADOR-CH au putut constata ca unii dintre
deþinuþii care se plângeau că sunt clasificaþi nu erau în
realitate introduşi în această categorie (de exemplu: Ţânu Nicu,
Sterian Ionel) iar alþii, care fuseseră declasificaþi, nu
fuseseră informaþi despre aceasta (Mărgian Valentin,
Găină Laurenþiu).

Referitor la clasificarea în
categoria "periculoşi", APADOR-CH susþine în continuare
că este o pedeapsă (nu numai prin regimul de detenþie
mai sever ci şi prin consecinþele asupra eventualei liberări
condiþionate) şi prin urmare ar
fi normal să se aplice procedurile folosite în cazul sancþiunilor
disciplinare (audieri, martori, căi de atac). Audierea de către
comisia de specialitate a celor propuşi spre clasificare sau declasificare
ar duce şi la o mai bună comunicare cu deþinuþii, respectiv
la evitarea unor situaþii confuze, generatoare de nemulþumire. Audierea
ar putea oferi informaþii utile membrilor comisie şi în privinþa
necesităþii clasificării, având în vedere că de multe ori
aceasta se face pe baza unor menþiuni la dosarul de penitenciar,
făcute de poliþie şi nesusþinute de nici un fel de
documentaþie.

Deþinuþii periculoşi sunt scoşi la plimbare
împreună cu restul camerei în care sunt cazaþi. În viitor se
intenþionează construirea unei curþi de plimbare speciale pentru
deþinuþii de la secþia de maximă siguranþă, cu
pasarelă pentru supraveghere şi cu acoperiş în secþiunea
destinată celor clasificaþi. Vizitele primite de cei clasificaþi
"periculoşi" au loc la cabină, dar există şi
situaþii în care s-au aprobat vizite la masă.

În Penitenciarul Galaþi există „mijloace sigure de imobilizare pe
timpul transportului” – lanþuri pentru picioare şi mâini – dar
directorul penitenciarului a afirmat că ele nu sunt folosite nici
măcar la transportarea deþinuþilor periculoşi, aşa cum
prevede ordinul ANP. Singurele măsuri mai drastice luate pentru asigurarea
transportului a cinci dintre deþinuþii periculoşi se referă
la însoþirea acestora la instanþă de către forþe DPIR
(forþele de intervenþie rapidă ale poliþiei) –
„mascaþi” – pe lângă escorta de la penitenciar. Penitenciarul a fost
cel care a solicitat ajutorul poliþiştilor, deoarece nu are
grupă profesionistă de intervenþie.

Grupa de intervenþie a penitenciarului este formată din
angajaþi proprii, care poartă mască, deşi sunt oricum
recunoscuþi cu uşurinþă de către deþinuþii
cu care intră în contact ca supraveghetori. Activitatea grupei de
intervenþie este filmată cu ajutorul camerelor instalate pe culoarele
secþiilor în 2005. A existat un deþinut care a reclamat că ar fi
fost bătut de către grupa de intervenþie, dar a renunþat la
plângerea sa în momentul în care a aflat că incidentul reclamat a fost
filmat.

Directorul penitenciarului a afirmat că există promisiuni ca din
luna ianuarie 2006 să existe o grupă de intervenþie
„profesionistă” şi la Galaþi.

În privinþa sancþiunilor disciplinare, cele mai frecvente sunt
ridicarea dreptului la pachet, la vizită sau a ambelor drepturi. Pedeapsa
cu izolarea se aplică numai în cazul unor abateri grave, directorul
penitenciarului menþionând în acest sens violenþele între
deþinuþi, cazuri în care este sesizat şi parchetul.

La momentul vizitei nu era nici un deþinut la izolare, în schimb
exista o persoană sancþionată cu opt luni de regim restrictiv
pentru o tentativă de evadare de la instanþă. În afară de
pedeapsa cu regim restrictiv, respectivul deþinut mai fusese sancþionat
şi cu 10 zile de izolare pentru acelaşi incident şi urmează
să răspundă şi penal pentru fapta sa. APADOR-CH
contestă acest sistem de sancþionare multiplă, precum şi
izolarea persoanelor care sunt propuse pentru sancþiunea regimului
restrictiv. De obicei, introducerea la izolare a unui deþinut care a
săvârşit o abatere disciplinară pentru care se propune
executarea pedepsei în regim restrictiv nu are o bază formală (nu
există o decizie a comisiei de disciplină care să aplice
sancþiunea izolării). Este ceea ce cadrele din penitenciar numesc
„izolare de colectiv”, adică în fapt deþinutul este mutat într-o
cameră de izolare fără să existe decizia de a aplica
această sancþiune. APADOR-CH consideră greşită
această interpretare a noþiunii de „izolare de colectiv”. În
măsura în care acest lucru este justificat de abaterea comisă,
deþinutul ar trebui mutat în altă cameră de deþinere,
întrerupându-se contactul cu „colectivul” în care a trăit până
atunci. În nici un caz el nu trebuie supus unui regim mai dur de detenþie,
echivalent unei sancþiuni, în lipsa unei decizii a comisiei de
disciplină în acest sens.

6. Camere de detenþie

În camera 211 (infirmerie – inapþi vârstă) erau cazate nouă
persoane în 12 paturi. Principala lor nemulþumire se referea la
interdicþia de a avea găleþi, lighene sau alte recipiente de plastic,
pe care le-ar putea folosi pentru igiena personală, pentru spălarea
rufelor sau pentru curăþenia camerei. Şi alþi
deþinuþi, din alte camere, aveau aceeaşi nemulþumire (de
exemplu cei din camera 404). Motivaþia interdicþiei ar fi că
asemenea recipiente pot fi folosite la prepararea unor băuturi alcoolizate. APADOR-CH consideră ridicolă o
astfel de interdicþie, cu atât mai mult cu cât deþinuþii au
oricum la dispoziþie ambalajele de plastic de la sucuri şi apă
minerală. Deþinutul Ionel
Cazacu s-a plâns şi de faptul că nu îi este permis să aibă
o tavă de plastic pe care să mănânce, în condiþiile în care
în cameră nu există masă. Este adevărat că aceste
obiecte nu sunt pe lista anexă la Ordinul ministrului de justiþie
nr.3131/2003 care stabileşte bunurile şi obiectele care pot fi primite, păstrate şi folosite
de către persoanele private de libertate (lista menþionează, de
pildă, doar posibilitatea de a avea un „lighean pentru igiena femeilor”
(!), ceea ce pare să excludă folosirea obiectului şi de
bărbaþi). În opinia APADOR-CH, obiecte gen lighean, găleată
sau tavă de plastic nu sunt de
natură să afecteze în vreun fel siguranþa deþinerii sau
să pună în pericol viaþa, sănătatea sau integritatea
deþinuþilor sau cadrelor. În schimb posibilitatea de a le folosi
poate genera o îmbunătăþire a condiþiilor de detenþie,
precare în multe penitenciare (de exemplu, foarte puþine dispun de
săli de mese sau alte facilităþi adecvate pentru servirea mesei
în condiþii normale). Asemenea „amănunte” sunt doar aparent nesemnificative
pentru că, în lipsa lor, condiþiile de detenþie pot echivala
foarte uşor cu tratamente degradante.

Tot la infirmerie, la camera 210 (boli cronice) erau cazate şase
persoane în opt paturi (deşi numai trei erau prezente în cameră,
pentru reprezentanþii APADOR-CH nefiind clar unde erau ceilalþi trei
sau care ar fi trebuit să fie în paturile lor, majoritatea paturilor fiind
pline cu diferite bunuri). În timpul vizitei în penitenciar mai mulþi
deþinuþi au invocat cu un ton revendicativ camera 210 ca fiind
„camera de protocol”, unde „sunt doar doi deþinuþi”, cu mult mai
puþin decât în camerele lor supraaglomerate. Nici pentru
reprezentanþii APADOR-CH nu a fost clar de ce persoanele respective se
aflau la infirmerie (care erau bolile de care sufereau), în schimb a fost
evidentă dorinþa administraþiei penitenciarului de a-i þine
separat pe ocupanþii camerei faþă de restul
deþinuþilor (unul dintre cei trei era un fost poliþist care a
afirmat că se teme pentru viaþa sa, iar un altul era o persoană
de cetăþenie greacă, arestat pentru infracþiuni economice,
care îi mod evident avea posibilităþi financiare mult mai bune decât
ceilalþi deþinuþi). APADOR-CH înþelege că în unele
cazuri se impune ca anumite persoane să fie separate de restul
deþinuþilor, însă subliniază ca această
măsură trebuie luată de aşa manieră încât să nu
creeze celorlalþi impresia că separarea ar fi urmarea unor „favoruri”
nejustificate.

În camera 115 – regim restrictiv – nu exista nici o instalaþie pentru
ca deþinutul cazat acolo să poată face baie. Supraveghetorii au
susþinut întâi că deþinutul de la regim restrictiv poate face
baie în una dintre camerele de izolare adiacente. Însă nici acestea nu
dispuneau de instalaþiile necesare. Ulterior, supraveghetorii au spus
că deþinutul este dus la altă cameră de deþinere, în
fiecare sâmbătă. Însă deþinutul aflat la regim restrictiv
nu fusese dus nicăieri în sâmbăta de dinaintea vizitei. În final,
explicaþia a fost că i se aduce apă cu furtunul în cameră.
Însă deþinutul respectiv se afla de patru zile în acea cameră
şi nu avusese posibilitatea să se spele cu furtunul invocat ori în
alt mod.

In camera 411 – pedepse mari – se aflau 19 deþinuþi în 12 paturi.
Principalele lor nemulþumiri constau în lipsa oricăror
activităþi, care să le permită obþinerea unor rapoarte
de evidenþiere şi în faptul că nu au mai fost scoşi la
cabinetul stomatologic de o lună. Singura activitate este ieşirea la
aer, câte 30 de minute pe zi. O altă nemulþumire era legată de
faptul că li se spărsese caloriferul din baie în urmă cu o
săptămână şi nimeni nu a venit să-l repare, deşi
baia era inundată şi apa trebuia evacuată permanent.

In camera 406 – pedepse mari – se aflau 17 deþinuþi în 12 paturi.
Ei s-au plâns că au apă caldă numai lunea, o jumătate de
oră – o oră, timp insuficient pentru a face toþi baie. Nici cei
de aici nu sunt implicaþi în nici un fel de activităþi, ci doar
sunt scoşi câte 30 de minute la aer zilnic. La camera 406 nu era bec în
baie de 4-5 zile. Aceeaşi problemă a fost reclamată şi la
camera 401 şi la camera 307 – minori.

În cea din urmă se găseau doar doi minori, aflaþi în
tranzit. Unul dintre ei, Şerban Răzvan, avusese conflicte cu restul
minorilor din penitenciar şi de aceea fusese mutat. Celălalt minor,
Nicolae Romulus, fusese adus la 307 numai pentru ca primul minor să nu
stea singur în cameră. Cei doi au contestat această decizie, spunând
că în nici un caz conflictele lui Şerban Răzvan cu ceilalþi
nu sunt atât de grave încât să îi împiedice să convieþuiască.
De exemplu, jucaseră împreună cu ceilalþi tenis de masă
timp de o oră şi nu existaseră nici un fel de probleme. Ei se
plângeau că stând singuri nu au nimic de făcut toată ziua. Nu au
televizor în cameră, iar activităþile se rezumă la 30 de
minute de plimbare zilnică.

7. Hrana; corespondenþă

O problema serioasă a blocului alimentar din Penitenciarul Galaþi
este lipsa unui sistem eficient de aerisire. La momentul vizitei
reprezentantelor APADOR-CH, în bucătărie se pregătea masa de
prânz; aburul provenind de la marmite era atât de dens încât era imposibil ca
două persoane aflate la mai mult de un metru distanþa să se
vadă între ele. Aceste condiþii sunt total improprii pentru
deþinuþii care lucrează în blocul alimentar; de asemenea aburii
neevacuaþi generează condens şi mucegai, care afectează
atât sănătatea persoanelor care lucrează la bucătărie,
cât şi calitatea hranei preparate.

Meniul din ziua vizitei cuprindea, la prânz, varză cu jumări
şi ciorbă de cartofi pentru norma comună, respectiv piure cu
carne şi ciorbă de legume cu carne pentru cei aflaþi la regim,
iar pentru masa de seară – paste făinoase cu jumări, respectiv
paste făinoase cu lapte pentru regim. Pentru întreaga zi se scoseseră
din magazie 72,4 kg carne de porc şi 49 de kg slănină.

În timpul vizitei în penitenciar, deþinutul Danea Neculai s-a plâns
că, deşi suferă de afecþiuni gastrice, nu primeşte
regim alimentar. Medicul penitenciarului a confirmat că deþinutul
este trecut la regim alimentar până la sfârşitul anului 2005 şi
a fost foarte ferm în a afirma că este imposibil ca indicaþia terapeutică
să nu fie respectată. Medicul a mai susþinut că motivul
pentru care deþinuþii se plâng că nu primesc regimul alimentar
potrivit este comparaþia pe care aceştia o fac cu hrana pe care o
primesc în timpul internărilor în spitalele penitenciare. Penitenciarul nu
ar putea asigura o hrană asemănătoare cu cea din spitalele
penitenciare, chiar dacă există o atare indicaþie
terapeutică. Cu alte cuvinte, medicul a confirmat spusele deþinutului
care se plângea de calitatea hranei de regim. APADOR-CH consideră că nu ar trebui să existe
diferenþe de tratament între deþinuþii care sunt internaþi
în spitalele penitenciare şi cei din penitenciarele obişnuite; atât
timp cât indicaþiile terapeutice sunt aceleaşi, deþinuþilor
din ambele categorii trebuie să li se asigure acelaşi regim alimentar.

Pentru asigurarea dreptului la corespondenþă, în Penitenciarul
Galaþi au fost instalate patru cutii poştale, dintre care una
mobilă. De asemenea, sunt instalate 10 posturi telefonice cu cartelă,
un număr destul de mare care ar trebui să satisfacă
necesităþile tuturor deþinuþilor. În realitate, conform
spuselor comandantului penitenciarului, situaþia este aceeaşi ca
atunci când penitenciarul avea numai patru telefoane instalate. Motivul invocat
a fost lipsa unui număr suficient de cadre la sectorul vizită, cele
care operează în fişa fiecărui deþinut înregistrările
privind convorbirile telefonice. Directorul Penitenciarului Galaþi a
subliniat că aceasta este exclusiv sarcina cadrelor de la sectorul
vizită şi nici un alt angajat al penitenciarului nu poate realiza
respectivele înregistrări (a fost invocată o reglementare a
Administraþiei Naþionale a Penitenciarelor în acest sens). De aceea,
numărul convorbirilor telefonice care se pot realiza practic rămâne
acelaşi, indiferent de numărul de telefoane instalate.

O iniþiativă de apreciat a Penitenciarului Galaþi este
obþinerea de cartele telefonice prin sponsorizări, care sunt puse la
dispoziþia deþinuþilor fără posibilităþi
materiale; fiecare deþinut în această situaþie are la dispoziþie trei minute de convorbire lunar.

Concluzii

1.Cea mai
urgentă problemă este asigurarea
apei curente, atât sub aspect cantitativ (în prezent se
furnizează apă rece doar şase ore pe zi) cât şi calitativ (în prezent,
apa zisă potabilă este plină de impurităþi
şi chiar viermi). Situaþia, care datează de cel puþin patru ani, constituie un pericol real pentru starea de
sănătate a deþinuþilor. APADOR-CH cere ANP şi administraþiei Penitenciarului
Galaþi să găsească soluþia în cel mai scurt timp;

2. Aşa
cum alte penitenciare au găsit şi preluat spaþii de cazare
de la diverse instituþii (în general, cazărmi dezafectate ce
aparþineau MApN), reducând astfel gradul de suprapopulare, şi
Penitenciarul Galaþi ar trebui să facă eforturi în
această direcþie. APADOR-CH reaminteşte că
supraaglomerarea continuă să fie o problemă serioasă a
sistemului penitenciar din România, constatată şi criticată
în mod repetat de organizaþii din þară şi din
străinătate, inclusiv de Comitetul pentru Prevenirea Torturii,
organ al Consiliului Europei;

3. Este de
asemenea urgentă angajarea asistenþilor medicali, absolut
necesari. In opinia asociaþiei, chiar dacă vor fi angajaþi
toþi cei cinci asistenþi prevăzuþi în schemă tot
nu se vor putea asigura servicii medicale acceptabile pentru cei peste 1.200
de deþinuþi. Prin urmare, APADOR-CH
cere suplimentarea schemei cu cel puþin un asistent, astfel încât,
teoretic, fiecare să aibă în grijă cam 200 de
deþinuþi;

4. APADOR-CH
doreşte explicaþii cu privire la următoarele aspecte: a) cine, când şi pe ce bază legală
a stabilit ca norma unui medic de penitenciar să fie de 30 de deþinuþi pe zi?
b) dacă a avut loc vreo
anchetă a ANP cu privire la nepăsarea manifestată de cadrele medicale din Penitenciarul Galaþi
faþă de "criza medicamentelor" din perioada septembrie
– decembrie 2005 şi care au fost rezultatele? APADOR-CH subliniază că absenþa
îngrijirii medicale a deþinuþilor, inclusiv prin nefurnizarea
medicamentelor, echivalează cu tratament inuman şi chiar tortură;

Asociaþia repetă că medicii de penitenciar trebuie să se
ocupe exclusiv de deþinuþi iar
de cadre, numai în situaþii de urgenþă.

5. APADOR-CH
constată din nou că activităþile
socio-educative se desfăşoară după tipicul impus de
ANP, antrenând un număr redus de deþinuþi, cu rezultate
minime. Asociaþia cere ANP să încurajeze iniþierea de
către personal a unor programe care să þină cont atât
de specificul penitenciarului cât şi de dorinþele şi
interesul deþinuþilor. (Intr-un alt penitenciar,
deþinuþii au dorit – şi obþinut – săli de
forþă, dar au propus şi lecþii
de limbi străine la postul intern de radio, precum şi
organizarea unor concursuri pe teme de cultură generală. Aceste
două propuneri nu îşi găsiseră o finalitate până
la sfârşitul lui 2005.);

6. Asociaþia
cere Penitenciarului Galaþi să clarifice situaþia
deþinuþilor cazaþi la infirmerie, în camera de boli
cronice, deoarece, potrivit celorlalþi deþinuþi, aceasta ar
fi camera de lux, în care se ajunge
pe cu totul alte criterii decât cele de sănătate;

7. APADOR-CH
solicită insistent reglementarea accesului deþinuþilor la
telefoanele publice. Efortul administraþiei de a instala zece aparate este practic anulat
de o prevedere birocratică;

8. APADOR-CH
cere ANP revizuirea întregii
proceduri de clasificare a deþinuþilor consideraþi
periculoşi. In opinia asociaþiei, aceasta este o pedeapsă (regim mai aspru, consecinþe pentru
liberarea condiþionată) şi, prin urmare procedura trebuie
să urmeze aceleaşi căi legale ca şi în cazul
sancþiunilor disciplinare. De asemenea, este nevoie de o mai bună comunicare cu
deþinuþii, pentru ca fiecare să ştie clar din ce
categorie face parte.

Diana
Călinescu Nicoleta
Popescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport privind vizita în Penitenciarul Mândreşti

02/11/2005/în Penitenciare /de Rasista

La data de 2 noiembrie 2005, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat
Penitenciarul Mândreşti. Vizita anterioară a avut loc la data de 4 octombrie
1999.

1. Aspecte generale

Penitenciarul Mândreşti primeşte deţinuţi din judeţele Vrancea şi Buzău. De
la vizita precedentă, la Penitenciarul Mândreşti s-au făcut renovări la spaţiile de deţinere. Toate
pavilioanele au fost supraetajate, s-au montat geamuri termopan iar grupurile
sanitare au fost complet renovate. Curtea de plimbare a fost compartimentată,
permiţând scoaterea la aer, simultan, a mai multor deţinuţi. S-au montat şi
aparate pentru practicarea unor activităţi sportive (un panou de baschet, o
masă de ping-pong).

La data vizitei, în Penitenciarul Mândreşti se aflau 857 de deţinuţi, din
care 16 minori şi 36 femei. Din totalul de 857, 742 erau condamnaţi definitiv,
65 condamnaţi în primă instanţă şi 50, în arest preventiv. După starea de
recidivă, 452 erau recidivişti şi 209
aveau antecedente penale. Faţă de vizita
anterioară, numărul de deţinuţi a scăzut, în anul 1999 fiind încarceraţi 1448
deţinuţi. Insă supraaglomerarea există în continuare, pentru că sunt 857 de deţinuţi la 780 de paturi instalate.
Suprafaţa totală a spaţiilor de deţinere este în prezent de 1648 m².
Raportând această suprafaţă la recomandările Comitetului pentru Prevenirea
Torturii din cadrul Consiliului Europei de a se asigura 4m²/ deţinut,
gradul de ocupare ar fi de 208%.

Penitenciarul are regim de maximă siguranţă, dar sunt şi deţinuţi care
execută pedepse în regim închis, semi-deschis şi deschis. Asociaţia atrage
atenţia asupra formalismului clasificării
penitenciarelor: aproape două treimi (25) din numărul total al penitenciarelor
au fost catalogate de maximă siguranţă, incluzând,
desigur, şi regimuri de detenţie închis, semi-deschis şi, rar, deschis. Altfel spus, se oficializează situaţia deja existentă: aproape fiecare
penitenciar are, în prezent, toate
categoriile de deţinuţi. In opinia APADOR-CH, normal ar fi ca numai anumite penitenciare, în funcţie de
locaţie şi grad de siguranţă, inclusiv sub aspectul numărului de angajaţi, să
fie clasificate ca fiind de maximă
siguranţă, nu orice penitenciar
care, din cauza supraaglomerării cronice, are şi "vieţaşi" şi
condamnaţi cu pedepse mari, dar şi "hoţi de găini".

Din totalul deţinuţilor, 309 ieşeau la muncă: 142, în exterior, la
construcţii (refacerea caselor sinistraţilor sau a terasamentelor), 51, la
activităţi în atelierele de producţie ale penitenciarului, 52, la GAZ
(gospodăria agro-zootehnică) şi 64 la deservire. Pentru muncile prestate în exterior,
deţinuţii sunt retribuiţi cu 10 % din salariu (la acest penitenciar, 2,80 lei/zi din salariul negociat de 28
lei/zi) şi reducerea pedepsei cu până la
7 zile pe lună. (Cei care lucrează în interior câţtigă numai "zile".)
Directorul penitenciarului a susţinut că diferenţa de 90% din veniturile pe care le realizează deţinuţii
este destinată autofinanţării penitenciarului. Este neclar dacă aceste sume
sunt considerate venituri ale întregului sistem penitenciar fiind gestionate de
Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau sunt folosite direct şi exclusiv
de penitenciarul care le realizează, cum pare a fi cazul la Mândreşti. APADOR-CH susţine ideea creşterii autonomiei fiecărui penitenciar,
inclusiv sub aspectul folosirii resurselor din venituri proprii, dar numai în scopul îmbunătăţirii
condiţiilor de detenţie.

Din cele 3 cutii poştale montate pentru expedierea corespondenţei
deţinuţilor au rămas 2. Explicaţia a fost că Oficiul PTTR a considerat
"nerentabilă" cea de a treia cutie. Asociaţia solicită administraţiei penitenciarului Mândreşti să facă
demersuri pentru reinstalarea celei de a treia cutii poştale, de preferinţă în
interior. (Cele două rămase sunt amplasate în curţile de plimbare. Or, dacă
din diverse motive, inclusiv vreme rea, deţinuţii nu sunt scoşi la aer,
înseamnă că au dificultăţi în exercitarea dreptului la corespondenţă).
Confidenţialitatea convorbirilor telefonice nu este asigurată, posturile
telefonice ne fiind izolate fonic. Asociaţia
recomandă amplasarea unor cabine telefonice aşa cum există în alte penitenciare
din ţară.

O altă problemă este ora de deşteptare (5.00) pentru toţi deţinuţii,
inclusiv femeile şi minorii, indiferent dacă sunt scoşi – sau nu – la muncă.
Nici ducerea deţinuţilor la instanţe nu este un argument pentru trezirea tuturor la 5.00. Aproape două treimi
dintre deţinuţi nu au, practic, nimic de
făcut decât să stea în camere în aşteptarea plimbării zilnice şi, eventual, să
se uite la televizor sau să citească. APADOR-CH
este de acord că trebuie să existe disciplină însă crede că deşteptarea atât de
devreme nu are nici o justificare şi cere ANP să analizeze posibilitatea
decalării cu 30-60 de minute. Sau, cel puţin să nu fie considerată abatere eventuala întârziere, dacă
deţinuţii se prezintă corect la apelul de dimineaţă (ora 7.00).

În fiecare cameră există o mapă la dispoziţia deţinuţilor, care conţine
texte utile cum sunt: “Drepturile
şi obligaţiile deţinuţilor din penitenciarele din România”(extrase din
texte legislative inclusiv OUG 56/2003 ), regulamentul de ordine interioară şi
“Cum să găsesc un loc de muncă”. APADOR-CH ştie că astfel de mape trebuie să existe în fiecare cameră
din fiecare penitenciar. Din păcate, regula a încetat să mai funcţioneze în
destule din penitenciarele vizitate de
asociaţie. Dacă mapele de cameră ar conţine materiale de interes pentru
deţinuţi (cum este cazul la Mândreşti) şi dacă informaţiile furnizate, în special în materie de modificări ale
legii penale, ar fi permanent actualizate deţinuţii nu ar mai fi nevoiţi să
apeleze constant la cadre pentru orice nedumerire iar munca acestora din urmă
ar fi sensibil uşurată.

153 de cadre din sectorul operativ se ocupă de cei 841 de deţinuţi, ceea ce
reprezintă un raport de un agent la 5 deţinuţi. Aparent, situaţia de la
Penitenciarul Mândreşti s-ar încadra în baremul maxim recomandat de Comitetul
pentru Prevenirea Torturii de 5 deţinuţi/angajat. În realitate, cei 153 de
ofiţeri şi agenţi de la operativ lucrează în ture, ceea ce face ca numărul de
deţinuţi/agent/tură să fie mult mai mare.

Asistenţa medicală

Asistenţa medicală este asigurată de 2 medici de medicină generală, 1 medic
dermatolog 7 asistenţi şi un asistent farmacie. La aceştia se adaugă un medic
stomatolog şi un tehnician dentar. Penitenciarul este dotat cu un laborator de
tehnică dentară unde se efectuează lucrări dentare, ceea ce constituie o
excepţie în sistemul penitenciar. De regulă, ele se fac în spitalele
penitenciare, ceea ce presupune transferarea deţinutului interesat, cu
numeroasele formalităţi aferente.

În medie, se acordă 30-40 de consultaţii de medicină
generală pe zi pentru deţinuţi. Cabinetul medical are program zilnic de
consultaţii împărţit pentru cele două categorii de pacienţi: deţinuţi şi cadre
(inclusiv familiile acestora). In ziua vizitei, medicul dermatolog era pe post
de "generalist", în absenţa celor doi titulari. APADOR-CH
insistă asupra necesităţii ca medicii din sistemul penitenciar să se ocupe exclusiv de starea de sănătate a
deţinuţilor pe întreaga perioadă a programului zilnic. Personalul de
penitenciar, care are posibilităţi multiple de asistenţă medicală în afara
sistemului, ar putea recurge la medicul de penitenciar doar în situaţii de
urgenţă.

Bolile cele mai frecvente ale deţinuţilor de la Mândreşti sunt cele de
piele, digestive şi afecţiuni ale căilor respiratorii. În fiecare lună sunt
depistate aproximativ 6 cazuri de scabie, cel mai adesea printre minori, în
principal din cauza lipsei de educaţie igienică. Minorii ar fi cei mai
recalcitranţi în materie de igienă corporală personală. Numai că, deşi fiecare
cameră este dotată cu duş, nu se furnizează apă caldă decât o dată pe săptămână
şi numai la baia comună. In aceste
condiţii, nu este greu de înţeles de ce deţinuţii, în general, nu manifestă
entuziasm pentru menţinerea igienei corporale. 6 deţinuţi se află în faza de
TBC stabilizat, iar alţi 11 sunt sub supraveghere după tratamentul contra
luesului. Aceştia din urmă sunt cazaţi într-o cameră separată, o măsură cel
puţin discutabilă deoarece ei nu ar putea prezenta vreun pericol de contaminare
pentru alţi deţinuţi decât dacă ar exista dubii cu privire la eficienţa
tratamentului. In plus, ei participă la diverse activităţi împreună cu alţi
deţinuţi. Prin urmare, cazarea lor separată este nejustificată.

Penitenciarul are de 2 luni probleme cu procurarea medicamentelor,
farmaciile refuzând să mai onoreze reţetele compensate. Lipsa se resimte cel
mai acut în materie de medicamente psihotrope pentru cei 53 de deţinuţi care
prezintă tulburări psihice serioase şi urmează tratamente de specialitate.

În programul de depistare HIV/SIDA au fost testaţi aproximativ 100 de
deţinuţi, pe bază de acord individual. Cadrele medicale au afirmat că deţinuţii
primesc prezervative la cerere, şi în
timpul detenţiei, nu numai la liberare, ceea ce înseamnă un progres notabil
în lupta cu mentalităţile învechite. APADOR-CH a susţinut constant că deţinuţii
trebuie să aibă acces la prezervative şi
pe durata detenţiei, ca mijloc de prevenire a bolilor cu transmitere
sexuală.

Intr-una din camerele de la infirmerie, erau 12 deţinuţi cu afecţiuni
cronice la numai 9 paturi. Nu aveau televizor, singura lor
"activitate" fiind plimbatul zilnic de circa 45 de minute.

Activităţi cultural educative

La compartimentul socio-educativ sunt încadrate zece persoane, dar efectiv
doar patru se ocupă de deţinuţi. Există
şi un jurist angajat dar acesta este
detaşat temporar la Ministerul Justiţiei.

Departamentul socio-educativ desfăşoară programele stabilite de ANP (ALFAZ
– alfabetizare, EDUCOSAN – educaţie sanitară, EDUCOLEX – educaţie juridică,
EDUCOSPORT – activităţi sportive inclusiv competiţii de şah, tenis de masă şi
fotbal, şi într-o proporţie mai redusă, programe proprii (ADICTIA, "Alcoolul,
între prieten şi duşman", "Tutunul", programe speciale pentru
minori). Trebuie remarcat faptul că administraţia penitenciarului a organizat
acţiuni cu deţinuţii în afara
penitenciarului (de pildă, un meci de fotbal pe stadionul din Focşani,
între o echipă a deţinuţilor şi sportivi din localitate). Insă, paradoxal, de
aceste iniţiative lăudabile au beneficiat numai
deţinuţii adulţi, nu şi minorii.
Contactele cu exteriorul, altele decât "clasicele" vizite ale
familiei, au, cu siguranţă, un rol extrem de important în reeducarea tuturor
deţinuţilor şi, în primul rând, a
minorilor. Prin urmare, APADOR-CH solicită administraţiei penitenciarului
să organizeze acţiuni în exterior şi cu
minorii.

În penitenciar apar, lunar, 3 reviste: “Revista noastră”,
“Nomadica”-publicaţie a deţinuţilor de etnie rromă şi revista
femeilor “Gând şi Suflet”. Biblioteca avea un fond de carte destul
de bogat însă interesul pentru citit este scăzut. Asociaţia sugerează organizarea unor concursuri de tip "cine ştie,
câştigă" pe anume cărţi selectate în funcţie de valoarea literară.

Deţinuţii realizează emisiuni radiofonice, marţea şi vinerea, în care, timp
de 2 ore, se transmit informaţii de interes general dar şi modul în care au
fost soluţionate cererile deţinuţilor.

Un program special pentru deţinute (Pro Familia) încearcă să restabilească
legăturile de familie dintre mamele care au pierdut contactul cu copiii lor
aflaţi în libertate şi aceştia. In 2004, patru astfel de cazuri au fost
rezolvate pozitiv, iar în 2005, încă unu.

Cei 14 deţinuţi minori sunt scoşi în fiecare zi aproximativ o oră la plimbare şi, aproape
zilnic, joacă fotbal. De asemenea, ei petrec 2 ore pe zi la club unde pot juca
tenis de masă sau şah. Cursurile şcolare sunt organizate zilnic timp de 2 ore.
In momentul vizitei APADOR-CH, toţi cei 14 minori erau în club şi jucau unii
ping-pong, alţii şah. Alte activităţi menţionate de deţinuţi sunt recitări de
poezii şi montări ale unor mici scenete.

Penitenciarul organizează şi cursuri pentru clasele I-IV pentru 15 deţinuţi
şi V-VIII pentru 20 de deţinuţi, precum şi cursuri de calificare în unele
meserii. Astfel, de curând, a început un curs de calificare în meseria de
legumicultor pentru un număr de 35 deţinuţi. Cursurile sunt ţinute de
personalul Centrului Zonal de Formare Profesională din cadrul Direcţiei
Agricole Vrancea. In acest an, au fost finalizate două cursuri, unul pentru 20
deţinuţi în meseria de tâmplar în colaborare cu liceul de specialitate în
prelucrarea lemnului, celălalt, de calificare în meseria de brutar pentru 5
deţinuţi, curs ţinut de profesorii liceului economic.

In ansamblu, activitatea socio-educativă pare mai diversificată decât în
alte penitenciare vizitate de asociaţie. Insă problemele de fond rămân
aceleaşi: programe neatractive, stabilite de la "centru", personal
puţin, număr mic de deţinuţi angrenaţi. APADOR-CH
sugerează din nou ca personalul de la socio-educativ să consulte şi deţinuţii (de exemplu, pe baza unor
chestionare) cu privire la preferinţele lor. Deţinuţii ar deveni astfel mai
implicaţi şi mai interesaţi. Asociaţia apreciază în mod deosebit acţiunile
organizate cu deţinuţii adulţi în afara
penitenciarului şi cere administraţiei să extindă iniţiativa şi la minori.

Din păcate, nu mai există colaborări cu asociaţii şi fundaţii care să
desfăşoare programe cu deţinuţii. Angajaţii Serviciului de Reintegrare Socială
Vrancea sunt singurii care vin constant
pentru deţinuţii arestaţi preventiv şi pentru cei ce urmează a fi puşi
în libertate.

Blocul alimentar

În ziua vizitei meniul pentru deţinuţi a constat, dimineaţă, în pilaf de
orez cu subproduse şi jumări (sau cu carne,
pentru cei cu regim alimentar). La prânz, felul întâi era ciorbă de
fasole iar felul doi, varză cu jumări, respectiv varză cu carne la regim.
Pentru ziua respectivă se folosiseră 82 kg carne de porc, 60 kg slănină şi 29
kg subproduse. Hrana rece pentru deţinuţii care se deplasaseră la instanţă
consta în telemea, slănină şi biscuiţi. Mâncarea arăta relativ acceptabil, însă
bucăţile de carne erau mici şi rare, predominantă fiind slănina pentru toate
categoriile de deţinuţi. Calitatea mâncării este de fiecare dată verificată de
o comisie formată din 3 deţinuţi însă consemnările lor sunt, invariabil,
laudative. Ideea constituirii unor astfel de comisii a apărut în urmă cu 7-8
ani şi părea foarte bună la acea vreme. Dar, în timp, comisiile deţinuţilor au
devenit pur formale sau au dispărut cu totul. Asociaţia crede în continuare că astfel de comisii sunt necesare dar numai dacă deţinuţii sunt prezenţi atât
la ridicarea alimentelor din magazie cât şi pe toată durata preparării hranei. In
acest fel, s-ar elimina suspiciunea generală a deţinuţilor cu privire la
cantităţile şi calitatea alimentelor ce le sunt servite.

Camerele de deţinere

Secţia de femei

In camera 42, erau 14 deţinute
la 12 paturi. Deţinutele primesc lunar un săpun, un pachet de vată, un sul de
hârtie igienică, iar la trei luni, un tub de pastă de dinţi. Deţinutele erau
nemulţumite de obligativitatea purtării hainelor de penitenciar la vizitele cu
familia şi copiii precum şi de lipsa de activitate. Cu un an în urmă,
administraţia penitenciarului a reuşit să le scoată la muncă, în oraş (la
curăţenie şi spălatul ambalajelor de sticlă). Din păcate, ocaziile nu s-au mai
repetat, aşa încât singurele preocupări au rămas televizorul (numai TVR 1, din
lipsă de cablu), tricotatul sau cusutul goblenurilor şi rar, vreo activitate la
club.

Camera şi sala de baie separată, cu duş, chiuvetă şi toaletă, respectau
condiţiile de igienă. Apa caldă se furnizează zilnic, aproximativ două ore.

Camera 43 avea 7 paturi pentru cele 6 deţinute care
lucrează la popota cadrelor. Evident, spaţiul mai mare precum şi existenţa unor
dulapuri arată că aceste deţinute se bucură de condiţii de detenţie mai bune. APADOR-CH dezaprobă folosirea deţinutelor la
servicii pentru personalul de penitenciar. Pe de o parte, ele sunt favorizate
stârnind invidia şi chiar animozitatea colegelor de detenţie, iar pe de alta,
se menţin suspiciuni cu privire la criteriile de selecţie.

Pavilionul pentru femei a fost renovat şi supraetajat. Deţinutele sunt
cazate în cele 5 camere de la parter, iar la etaj, s-a amenajat o sală de mese
(aproape finalizată) precum şi o sală foarte spaţioasă multifuncţională, care
va permite desfăşurarea tuturor activităţilor cu deţinutele în condiţii bune.
In prezent, programele pentru ele au loc, sporadic, tot în unicul club al
penitenciarului. Una din deţinute şi-a amintit că nu mai fusese la club de
peste două luni.

Secţiile pentru bărbaţi

În camera 18 din secţia pentru bărbaţierau cazaţi 45 de deţinuţi recidivişti
în 36 de paturi. Camera avea sală de baie separată, cu toaletă, chiuvetă şi
duş. Insă nu se livrează niciodată apă caldă, aşa că deţinuţii sunt obligaţi să
facă baie la comun o dată pe săptămână. Ei şi-au manifestat nemulţumirea faţă
de calitatea sevicilor medicale şi de lipsa medicamentelor. Patar Popina a fost
internat la spitalul penitenciar Dej unde medicii au decis că are nevoie de un
transplant de cristalin la ochiul stâng. A fost transferat înapoi la Mândreşti
încă din iunie, în aşteptarea implantului. Lucrurile devin mai complicate din
cauza unor proceduri greu de explicat şi de înţeles: spitalul Dej a transmis
cererea de furnizare a unui cristalin OPSNAJ. La primirea materialului,
spitalul urmează să informeze penitenciarul în vederea transferării bolnavului.
Iar dacă acesta a fost mutat între timp la alt penitenciar, informaţia va fi
retransmisă acestuia, ceea ce presupune timp, în detrimentul deţinutului. Dar
înştiinţarea OPSNAJ poate fi expediată şi direct deţinutului, fără să fie clar
în ce condiţii. Iar dacă acesta a fost transferat în alt penitenciar există
riscul ca documentul să nu îi mai parvină şi, în consecinţă, să rateze operaţia. APADOR-CH solicită
clarificarea procedurilor şi asigurări că astfel de înştiinţări vitale ajung la
destinatar.

Reprezentantele APADOR-CH au certitudinea că lista nemulţumirilor
deţinuţilor din această cameră era mult mai lungă şi viza şi alte aspecte decât
cel medical. Spre diferenţă de alte penitenciare unde deţinuţii nu s-au sfiit
să vorbească deschis despre purtarea abuzivă a unor agenţi, sau de provocări şi
complicităţi ale personalului, la Mândreşti nimeni (cu excepţia lui Elvis
Stoica) nu s-a plâns – sau nu a îndrăznit să se plângă – de agenţii de la
siguranţa deţinerii, de obicei cei mai vizaţi în reclamaţiile deţinuţilor.
Reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că deţinuţilor le era teamă să vorbească, ceea ce
ridică multe semne de întrebare cu privire la natura reală a relaţiilor dintre
aceştia şi personalul de penitenciar. De altminteri, câţiva deţinuţi au cerut,
mai mult în şoaptă, adresa poştală a APADOR-CH.

Intr-una din curţile de plimbare, reprezentantele asociaţiei au discutat cu
deţinuţii din trei camere. Problemele lor vizau în primul rând întârzierea în
adoptarea unor noi legi în materie penală, inclusiv cu privire la regimul
executării pedepselor, dar şi faptul că stăteau la aer doar 30 de minute
zilnic. Dintre ei, Elvis Stoica a fost singurul
deţinut din întreg penitenciarul care s-a plâns de purtare abuzivă din
partea personalului.

2. Cazul lui Elvis Stoica

Deţinutul este bolnav psihic diagnosticat ca atare. De altfel, el a fost
arestat în 2003, când era internat la
spitalul de boli psihice din Săpoca (judeţul Buzău). A fost judecat şi condamnat
la închisoare, cu executarea pedepsei în
penitenciar, pentru viol. Profund nemulţumit de sentinţă şi convins că a
fost victima unei înscenări, Elvis Stoica a intrat în refuz de hrană în
perioada 19-22 mai a.c. Două precizări sunt necesare:

a) deţinutul care recurge la această formă de protest este izolat într-o cameră identică celor
destinate executării pedepsei
disciplinare cu izolarea (două grilaje interioare suplimentare la circa un
metru de uşă şi respectiv de fereastră, WC în camera de dimensiuni reduse
etc.). Justificarea acestei măsuri ar fi împiedicarea
deţinutului respectiv de a "trişa", hrănindu-se pe ascuns cu alimente
date de ceilalţi deţinuţi. APADOR-CH consideră că măsura transferului într-o
cameră similară izolatorului a unui deţinut intrat în refuz de hrană
echivalează cu tratament inuman. Un
grevist al foamei trebuie supravegheat constant de medicul de penitenciar şi,
în ciuda asigurărilor repetate, asociaţia are îndoieli serioase cu privire la
frecvenţa şi regularitatea cu care acesta îl vizitează pe deţinut. Prin urmare,
el ar trebui internat la infirmerie
tocmai pentru a i se asigura asistenţa medicală necesară. Iar dacă deţinutul
mănâncă pe ascuns, acest lucru se poate uşor dovedi prin analiza glicemiei. Aşadar, asociaţia cere ANP să modifice regulamentul de ordine interioară cu
privire la tratamentul aplicat deţinuţilor aflaţi în refuz de hrană în sensul
internării la infirmerie şi renunţării la măsura izolării.

b) administraţia
penitenciarului a afirmat că nu se
folosesc lanţuri pentru imobilizarea deţinuţilor.

Pe 22 mai a.c., deţinutul Elvis
Stoica, aflat în "camera pentru refuz de hrană" a renunţat la
protest. După cum rezultă din declaraţia
unuia dintre agenţii implicaţi dar şi din cea a deţinutului, acesta era legat de grilaj cu lanţuri la piciorul
stâng şi avea şi cătuşe la mâini. Neconcordanţa evidentă dintre afirmaţia
directorului penitenciarului şi declaraţiile părţilor implicate se datorează confuziei intenţionat menţinute de ANP şi
de personalul de penitenciar prin redenumirea
"lanţurilor" ca "mijloace sigure de imobilizare". Insă descrierea incidentului propriu-zis
diferă radical. Elvis Stoica declară că a vrut să urineze şi i-a cerut, nervos,
agentului să-i scoată mai repede lanţurile şi cătuşele. Agentul, probabil cunoscându-i
problemele psihice şi caracterul violent, a solicitat ajutorul unor colegi.
Seful de tură şi un alt agent au sosit imediat şi toţi trei l-au lovit pe
deţinut, în mod repetat, atât în cameră
cât şi pe coridor. După aceea, Elvis Stoica a fost dus la secţia a II-a şi tuns
zero.

In varianta agentului, care, după
incident, a părăsit sistemul penitenciar,
Elvis Stoica l-ar fi lovit în umăr când se aplecase să-i scoată
lanţurile. In acel moment ar fi cerut ajutorul colegilor şi, bineînţeles, nici unul
nu l-a lovit pe deţinut.

Elvis Stoica nu a făcut plângere
şi nu a fost sancţionat pentru presupusa agresare a agentului. Insă a acumulat
atâta frustrare în el, încât ameninţă deschis şi frecvent personalul de
penitenciar, ceea ce nu face decât să tensioneze atmosfera şi mai mult.

APADOR-CH consideră că Elvis
Stoica trebuie dus acolo unde îi este locul, adică într-un spital psihiatric şi nu în penitenciar. Asociaţia nu are convingerea că incidentul din 22
mai a.c. a fost investigat cu imparţialitate. Demisia (sau demiterea) unuia in
cei trei agenţi implicaţi ar putea fi consecinţa
comportamentului faţă de deţinut, deşi motivul oficial a fost "starea
de sănătate". Rămân însă ceilalţi doi agenţi care, după toate aparenţele,
nu au fost cercetaţi. Si mai rămâne suspiciunea că la Mândreşti există practici
abuzive din partea personalului, în special în cazul unor deţinuţi
dificili.

Concluzii

APADOR-CH
constată o îmbunătăţire substanţială a condiţiilor de cazare a deţinuţilor faţă de 1999, cu toate că
supraaglomerarea, deşi diminuată, nu a putut fi încă rezolvată;
Asociaţia
îşi exprimă neliniştea faţă de natura reală a relaţiilor dintre deţinuţi,
în special cei dificili, şi personalul de penitenciar, în primul rând
agenţii de la siguranţa deţinerii. Frica deţinuţilor de a vorbi, mult mai
evidentă în acest penitenciar decât în celelalte, este un semnal de alarmă
ce trebuie luat în serios de ANP şi de administraţia de la Mândreşti.
Asociaţia cere din nou ANP interzicerea
folosirii lanţurilor, indiferent cum ar fi rebotezate;
APADOR-CH
a susţinut, în repetate rânduri, interzicerea
consultaţiilor medicale acordate cadrelor şi familiilor acestora,
exceptând urgenţele.Asociaţia a semnalat constant faptul că
există o practică a rezervării unui număr de ore din programul zilnic al
medicilor şi stomatologilor, în detrimentul deţinuţilor. Asociaţia cere ANP şi clarificarea
tuturor aspectelor ţinând de partea birocratică premergătoare unor
intervenţii chirurgicale ce presupun transplanturi;
APADOR-CH
consideră că programele socio-culturale, destul de numeroase pe hârtie,
sunt puse în practică mai mult formal şi angrenează un număr prea mic de
deţinuţi pe o durată de timp prea
redusă pentru a avea un impact real. Deţinutele participă sporadic la
programe, însă este de aşteptat ca finalizarea sălii multifuncţionale din
pavilionul lor să le ofere alternative la "statul" în camera de
detenţie. Minorii par, deocamdată, mai avantajaţi sub aspectul ocupării
timpului (plimbări, fotbal, ping-pong, şah, şcoală etc). Ar trebui făcut
şi efortul de a-i angrena în acţiuni în
afara penitenciarului (de pildă, întâlniri cu elevii dintr-o şcoală
din Focşani sau participarea la un meci, la un spectacol de teatru sau
muzică organizate în oraş) aşa cum,
în mod lăudabil, s-a făcut deja cu deţinuţii adulţi;
Obligativitatea
purtării ţinutei de penitenciar în afara camerei de detenţie creează o
stare de disconfort în rândul deţinuţilor, mai ales la vizitele cu
familia. APADOR-CH cere din nou
eliminarea acestei măsuri, în primul rând pentru femei şi minori;
APADOR-CH
solicită ANP să facă toate
demersurile posibile în limitele atribuţiunilor legale pentru transferarea
deţinutului Elvis Stoica într-un spital psihiatric.

Manuela Ştefănescu Nicoleta
Popescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport privind vizita în Penitenciarul Giurgiu

12/10/2005/în Penitenciare /de Rasista

Raport privind
vizita în Penitenciarul Giurgiu

La data de 12 octombrie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat
Penitenciarul Giurgiu. Vizita anterioară a avut loc la data de 18 martie
2004.

1. Aspecte generale

Penitenciarul Giurgiu primeşte deţinuţi din judeţele
Giurgiu şi Teleorman. De la vizita precedentă a reprezentanţilor
APADOR-CH, la Penitenciarul Giurgiu a fost dat în folosinţă al
patrulea corp de deţinere şi s-au finalizat lucrările de
construcţie la atelierul de producţie. Urmează dotarea cu
utilajele necesare, cel mai probabil cu finanţare PHARE. Insă, din
lipsă de fonduri, s-au sistat lucrările la clădirea
destinată clubului deţinuţilor şi la cea în care ar urma
să funcţioneze administraţia penitenciarului.

La data vizitei, în Penitenciarul Giurgiu se aflau 1467 de
deţinuţi, din care 10 minori, 51 femei şi 5 cetăţeni
străini (un bulgar, un libanez, un turc şi doi arabi). Penitenciarul
Giurgiu are regim de maximă siguranţă, dar marea majoritate a
deţinuţilor execută pedepse în regim închis. 42 de
deţinuţi sunt clasificaţi ca "periculoşi" din
care doi sunt condamnaţi pe viaţă. Suprafaţa totală a
spaţiilor de deţinere a crescut cu 245,48 m² prin darea în
folosinţă a noului corp de deţinere, ajungând în prezent la 3373
m². Directorul interimar susţine că nu există supraaglomerare,
ceea ce este corect dacă se calculează pe baza criteriului celor 6 m3 de aer/deţinut. Insă dacă se raportează suprafaţa
totală la recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii din
cadrul Consiliului Europei de a asigura 4m²/ deţinut , gradul de ocupare
este de 174%.

37 de deţinuţi lucrau în exterior la construcţii iar în
interior, 63 de deţinuţi la deservire şi cam 30-40 la
grădinărit. Aşadar, un număr nesemnificativ (nici 10 %) din
totalul deţinuţilor din Penitenciarul Giurgiu au posibilitatea
să îşi reducă din pedeapsă prin prestarea unor zile de
muncă şi doar o treime din aceştia mai şi câştigă
ceva bani (10% din salariul minim pe economie, dar numai cei care lucrează
în exterior sunt retribuiţi).
Situaţia economică precară a judeţului Giurgiu este
în continuare principala cauză pentru care deţinuţii nu pot fi
folosiţi la muncă. Dar tocmai
pentru că ofertele sunt extrem de puţine, ar fi de dorit ca administraţia penitenciarului să
nu stea să le aştepte ci să le caute. Cel mai probabil
debuşeu pentru forţa de muncă a penitenciarului ar fi portul
Giurgiu. Asociaţia înţelege că portul este zonă de
frontieră cu grad de siguranţă sporit dar se pot găsi
locaţii în care deţinuţii scoşi la muncă să
poată fi supravegheaţi fără prea multe probleme (de
pildă depozitele).

Penitenciarul nu dispune de o fermă zootehnică proprie
(aprovizionarea cu carne se face de la Penitenciarul Pelendava). S-a
intenţionat achiziţionarea a 2 spaţii destinate zootehniei
însă nu s-a concretizat nimic. In schimb, administraţia
penitenciarului a ajuns la o înţelegere cu autorităţile locale
pentru a folosi, într-un viitor apropiat, 11 ha teren arabil pentru
grădinărit. Cele 5 ha teren aflate în posesie în prezent, precum
şi spaţiul din incinta penitenciarului au fost utilizate pentru a
asigura necesarul de legume pe perioada de vară plus o mică
rezervă pentru iarnă.

Dreptul la corespondenţă este asigurat prin cele 3 cutii
poştale fixe şi o cutie poştală mobilă, folosită
pentru deţinuţii secţiei cu grad sporit de periculozitate
şi pentru cei care nu se pot deplasa. Deţinuţii care au acces la
cutia poştală mobilă şi-au exprimat îndoiala în
privinţa respectării secretului corespondenţei, pentru că,
spun ei, scrisorile pot fi uşor scoase din cutie înainte de venirea
poştaşului. Aceste suspiciuni sunt întărite şi de
imposibilitatea trimiterii unor scrisori recomandate. Asociaţia recomandă înlocuirea cutiei poştale mobile cu
una fixă precum şi găsirea unei modalităţi de
expediere a scrisorilor recomandate, la cererea şi pe banii
deţinuţilor care doresc să recurgă la acest gen de serviciu
poştal.

Toţi deţinuţii sunt obligaţi să poarte ţinuta
penală în afara camerei de deţinere, inclusiv la vizite cu familia
ceea ce are, cu siguranţă, un impact negativ, în special asupra
copiilor.

O altă problemă este ora de deşteptare (5.30) pentru
toţi deţinuţii, inclusiv femeile şi minorii. Ora este
nejustificat de matinală (apelul de dimineaţă are loc la 7.30)
mai ales că doar 10% din deţinuţi ies la muncă şi oricum
ei sunt cazaţi în camere separate. Nici scoaterea deţinuţilor la
instanţe nu este un argument pentru trezirea tuturor la 5.30. Listele cu deţinuţii care se
prezintă la instanţe sunt cunoscute de personalul de penitenciar
şi deci mai normal ar fi ca deşteptarea la 5.30 să se aplice
numai pentru camerele unde aceştia sunt cazaţi. Iar majoritatea
covârşitoare a deţinuţilor nu are, practic, nimic de făcut de cât să stea în camere în
aşteptarea plimbării zilnice şi, eventual, să se uite la
televizor sau să citească. APADOR-CH este de acord că trebuie
să existe disciplină însă crede că deşteptarea atât de
devreme nu are nici o justificare şi cere ANP să analizeze
posibilitatea decalării cu 30-60 de minute.

In privinţa cadrelor, în Penitenciarul Giurgiu se păstrează
un deficit de personal (238 de cadre, care lucrează în ture; un calcul
aproximativ arată că ar reveni cam 20 de deţinuţi la un angajat al penitenciarului, în vreme
ce proporţia în Europa este de maximum cinci la unu). Numărul
personalului medical a rămas neschimbat de la ultima vizită. Din cei
doi medici generalişti, unul se află în concediu postnatal, astfel
încât un singur doctor asigură asistenţa medicală atât pentru cei
1467 de deţinuţi cât şi pentru cadre. Situaţia este
aceeaşi şi în cazul medicului stomatolog care rezervă o oră
şi jumătate zilnic (din programul de 7 ore) numai pentru cadre. Al
treilea post de medic generalist a rămas neocupat. APADOR-CH
insistă asupra necesităţii ca medicii din sistemul penitenciar
să se ocupe exclusiv de starea
de sănătate a deţinuţilor pe întreaga perioadă a
programului zilnic. Personalul de penitenciar, care are posibilităţi
multiple de asistenţă medicală în afara sistemului, ar putea
recurge la medicul de penitenciar doar în situaţii de urgenţă.

Reprezentantele asociaţiei au dorit să vadă situaţia
cheltuielilor pe medicamente pentru deţinuţi şi, respectiv
cadre. Insă farmacistul lipsea (nu a fost clar de ce), iar asistenta nu a
putut prezenta cifrele cerute (au fost solicitate cheltuielile pe iulie, august
şi septembrie a.c. întrucât APADOR-CH primise, cu promptitudine, de la
ANP, informaţiile respective pe anul 2004 şi primul semestru 2005).
In schimb, asistenta a arătat rafturile cu medicamente pentru
deţinuţi precum şi cele pentru personalul de penitenciar – doar
câteva şi numai pentru afecţiuni minore -, depozitate separat. Ca o
curiozitate: pe unul din rafturile cu medicamente pentru deţinuţi se
aflau mai multe tuburi de Fastum Gel, un produs scump, folosit pentru calmarea
temporară a durerilor reumatice, entorse etc. Asistenta a declarat că
unguentul se dă deţinuţilor dar….. pe bază de
reţetă! Or, acest unguent se vinde liber în farmacii, fără
nici o reţetă. De altfel, este puţin plauzibil ca un medic de
penitenciar să recomande Fastum Gel unui deţinut.

2. Incidente violente

a) Reprezentantele APADOR-CH au constatat că tensiunea mai veche
dintre două grupuri de deţinuţi – "bucureştenii"
şi "giurgiuvenii" – a crescut îngrijorător şi se
manifestă chiar prin violenţă, în special în secţia de
"periculoşi". Cel mai grav este însă faptul că,
potrivit deţinuţilor, în acest conflict s-ar implica şi cadre din penitenciar. Acestea
ar instiga anumiţi deţinuţi localnici să atace
"bucureştenii" incomozi. Un astfel de incident s-a petrecut pe 4
octombrie a.c., în următorul context: una din puţinele
activităţi de mare interes pentru deţinuţi sunt
exerciţiile de forţă, care se organizează în sălile de
club. Aparatele puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului
sunt degradate şi disparate. Singurul aparat modern şi performant
este cel adus de "bucureşteanul" Viorel Cucu pe bani proprii, cu
condiţia ca el să decidă care dintre deţinuţi îl pot
folosi. După negocieri dificile şi îndelungate – inclusiv un proces
câştigat de Viorel Cucu în instanţă – administraţia penitenciarului
a permis folosirea aparatului timp de două ore pe zi. Unul dintre
beneficiari este deţinutul Iulian Fentzel, binecunoscut în penitenciar
şi nu numai, pentru impresionantele sale cunoştinţe în domeniul
juridic şi pentru sprijinul şi sfaturile date celorlalţi
deţinuţi, nefamiliarizaţi cu hăţişurile legilor.
Suficient pentru ca personalul de penitenciar să îl considere
"instigator", etichetă aplicată, de altfel, şi lui
Viorel Cucu. Pe 4 octombrie a.c., mai mulţi deţinuţi
periculoşi, inclusiv cei doi menţionaţi mai sus, se aflau în
club. Spre surpriza lor, a apărut şi un deţinut – Dumitru Marian
– proaspăt transferat în secţia de periculoşi care, "din
senin", spun deţinuţii, s-a repezit la Iulian Fentzel şi
i-a tras un pumn în faţă. Apoi a luat o bară de metal şi
l-a lovit puternic pe deţinutul Vasile Alexandru care se interpusese între
cei doi. Câteva secunde mai târziu, au apărut grupele de intervenţie
şi deţinuţii au fost duşi la camere. Lovitura primită
de Vasile Alexandru i-a cauzat acestuia o fractură deschisă la
braţul drept. In ciuda apelurilor repetate, precum şi a protestelor
celorlalţi deţinuţi din secţie, Vasile Alexandru a fost dus
la spital abia a doua zi, mai întâi la Rahova şi apoi la Spitalul
Floreasca, unde a fost operat pe data de 7 octombrie, după care i s-a pus
ghips. Nu este clar pentru APADOR-CH de
ce nu s-a efectuat operaţia la Spitalul Penitenciar Rahova, specializat în
chirurgie. De ce a fost aleasă soluţia transferării la Spitalul
Floreasca?

In afara loviturilor primite de Vasile Alexandru şi Iulian Fentzel,
incidentul din 4 octombrie a avut consecinţa – previzibilă – a reducerii drastice a programului cu aparate de
forţă de la două ore zilnic la o oră pe săptămână, ceea ce a stârnit
nemulţumirea deţinuţilor. O altă consecinţă este
spaima agresorului Dumitru Marian de represalii din partea
deţinuţilor. Chiar dacă agenţii şi
"mascaţii" îl păzesc de câte ori este scos din cameră
şi se evită întâlnirea cu alţi deţinuţi din
secţie, reprezentantele asociaţiei au putut constata "pe viu"
antipatia sau chiar ura celorlalţi faţă de D.M.
Deţinuţii sunt convinşi
că Dumitru Marian a fost transferat la secţia a III-a
"periculoşi" special
pentru a provoca incidentul din 4 octombrie, pretext bun pentru reducerea la
minimum a timpului acordat pentru exerciţii de forţă (o
interzicere totală nu ar fi fost posibilă din cauza hotărârii
judecătoreşti în favoarea lui Viorel Cucu). In plus, D.M. este
"giurgiuvean", fapta pentru care a fost condamnat este minoră
(un furt pentru care a primit 6 ani), nu are "reputaţia" de
incomod sau recalcitrant şi prin urmare transferarea lui la "periculoşi" nu se justifică
decât dacă i s-a "trasat" sarcina de a acţiona cu
violenţă.

Indiferent dacă aşa este sau nu, reprezentantele APADOR-CH au
recomandat conducerii penitenciarului transferarea de urgenţă a lui
D.M. în orice altă secţie din penitenciar.

Un alt argument adus de deţinuţi este rapiditatea intervenţiei "mascaţilor", în
număr mare, la foarte scurt timp după incident ca şi cum ar fi ştiut ce urma să se întâmple.

In sfârşit, amânarea cu o zi a prezentării lui Vasile Alexandru
la medic este interpretată de deţinuţi ca o dorinţă a
cadrelor de a-l proteja pe agresor de eventuale consecinţe legale pentru
infracţiunea de lovire şi probabil că aşa s-ar fi întâmplat
dacă fractura nu ar fi fost deschisă, ceea ce a necesitat
intervenţie chirurgicală. Totodată, este vorba şi de
nepăsarea şi dispreţul cu care sunt trataţi
deţinuţii, mai ales "periculoşii". APADOR-CH consideră că întârzierea
în acordarea asistenţei medicale unui deţinut grav rănit este tratament inuman şi cere ANP
să declanşeze o anchetă pentru clarificarea acestui aspect.

b) Pe 15 iulie a.c., un alt incident violent s-a soldat cu moartea
deţinutului Victor Bobi Garcea, tot în secţia
"periculoşi". Colegul său de cameră,
Gheorghiţă Moţi, i-ar fi dat o palmă lui Garcea, acesta a
căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de ciment. A fost internat în
stare de comă la Spitalul Bagdasar unde a fost operat de urgenţă.
Medicul chirurg a informat Penitenciarul Giurgiu că operaţia
reuşise iar pacientul se simţea destul de bine. Cinci zile mai
târziu, V.B.G. a murit. Certificatul medico-legal precizează cauza
morţii: contuzie cerebrală, fractură craniană prin
agresiune. Intr-o declaraţie publicată într-un ziar local, mama lui
Garcea afirma că a văzut urme de lovituri pe braţe şi pe
picioare atunci când s-a dus să ridice cadavrul. Dacă aşa a
fost, atunci urmele, care nu puteau fi provocate de Moţi, s-ar datora,
potrivit acestuia, tratamentului extrem de "contondent" la care
Garcea fusese supus la începutul lunii iulie de "mascaţii" din Penitenciarul
Giurgiu. Gheorghiţă Moţi, trimis în judecată pentru omor
şi sancţionat cu regim restrictiv pentru 12 luni, pare extrem de
şocat de moartea lui Garcea. El recunoaşte că şi-a lovit
colegul dar susţine cu tărie că V.B.G. nu avea cum să
moară din acea "palmă". Deşi cercetările penale
sunt în curs, deţinutul nu poate preciza faza în care se află ancheta
şi a spus că nu a fost audiat de procuror şi nici nu a fost
supus unei expertize psihiatrice, obligatorie la săvârşirea
infracţiunii de omor. Deţinutul s-a plâns că, de patru luni, nu
i s-a permis să îşi vadă familia (mama lui a venit la
penitenciar dar nu a fost lăsată să îl vadă).
Administraţia penitenciarului a declarat că nu a făcut decât
să aplice regulamentul (deţinutul în regim restrictiv nu are voie la
vizite în primele trei luni) şi a negat că mama lui Moţi ar fi
venit să-l viziteze. Cum nu există o evidenţă a
vizitatorilor refuzaţi, versiunea deţinutului nu poate fi
verificată.

c) Pe 27 septembrie a.c. un deţinut a fost lovit de un agent de
escortă pentru că ar fi refuzat să ocupe un anume loc în
maşina care transporta mai mulţi deţinuţi la
instanţă. Directorul interimar al penitenciarului a susţinut
că are caseta video care probează că agentul a acţionat în
limitele regulamentului. Imaginile arată ce s-a petrecut până la urcarea deţinutului în
dubă nu şi după aceea. Directorul
a mai precizat că deţinutul respectiv nu prezenta nici o urmă de
violenţă la întoarcerea de la instanţă. Dar un alt
deţinut, care a fost la judecătorie în aceeaşi zi, a declarat
că însăşi instanţa a remarcat ochiul învineţit al
celui lovit şi i-a recomandat să facă plângere. Insă se
pare că administraţia penitenciarului i-ar fi promis că
dacă nu face reclamaţie împotriva agentului, nici el nu va fi
sancţionat pentru refuzul de a se urca în maşină.

d) Un alt gen de eveniment a avut loc pe 3 septembrie a.c. Este vorba
despre sinuciderea tânărului deţinut Titişan (18 ani) în
perioada de carantină (primele trei săptămâni de la aducerea
oricărei persoane într-un penitenciar). Nu există dubii cu privire la
circumstanţele decesului. In plus, tânărul a scris mai multe bilete
cu mesaje de adio din care rezulta că sinuciderea se datora refuzului
familiei de a mai avea vreo legătură cu el. Titişan era la prima
faptă şi venea din arestul poliţiei unde stătuse peste o
lună.

APADOR-CH solicită ANP
să dispună efectuarea unui control aprofundat în privinţa
violenţelor menţionate, inclusiv sub aspectul posibilei implicări
a personalului de penitenciar în conflictele dintre deţinuţii de la
secţia "periculoşi". Asociaţia atrage atenţia ANP
asupra stării de nemulţumire a deţinuţilor, generată
atât de tensiunile mai vechi dintre "bucureşteni" şi
"giurgiuveni" şi de suspiciunea implicării unor cadre de
partea celor din urmă, cât şi de măsurile administraţiei
penitenciare de reducere drastică a unor facilităţi deja
acordate.

3. Vizita în penitenciar

Activităţi cultural educative

Departamentul socio-educativ desfăşoară programele stabilite
de ANP (ALFAZ – alfabetizare, EDUCOSAN – educaţie sanitară, EDUCOLEX
– educaţie juridică, EDUCOSPORT – activităţi sportive
inclusiv concursuri, INSTAD – carantina obligatorie de trei săptămâni
etc.) şi într-o proporţie mai redusă, programe proprii. Dintre
acestea din urmă, o iniţiativă notabilă este postul de
televiziune cu circuit închis, care difuzează în principal muzică.
Aparatura şi casetele au fost puse la dispoziţie gratuit de
şeful secţiei socio-culturale. Unii deţinuţi ar fi
însă mai interesaţi de programe TV educative (de pildă
lecţii de limbi străine) decât muzică. Apreciind iniţiativa şi eforturile de creare a postului TV,
APADOR-CH solicită administraţiei Penitenciarului Giurgiu să
ţină cont şi de
sugestiile deţinuţilor în alcătuirea programelor. De altfel,
asociaţia crede că aplicarea, în general, a metodei consultării
deţinuţilor în privinţa interesului şi preferinţelor
lor în domeniul socio-educativ ar avea consecinţe benefice asupra calităţii activităţilor,
atât sub aspectul unei mai bune pregătiri pentru integrarea în comunitate
după liberare cât şi al detensionării atmosferei din locurile de
detenţie.

Penitenciarul organizează şi cursuri pentru clasele I-IV şi
V-VIII, precum şi cursuri de calificare în unele meserii. Astfel, de
curând, au fost finalizate un curs de calificare în meseria de bucătar
pentru un număr de 15 deţinuţi şi un curs pentru 13
deţinuţi în meseria de constructor (zidar). Cursurile au fost
ţinute de personalul Centrului de Formare Profesională a
Adulţilor-Teleorman iar penitenciarul a asigurat selecţia
participanţilor şi spaţiul. Cursurile pentru bucătari s-au
desfăşurat pe parcursul a 20 de săptămâni iar cele pentru
constructori pe o perioadă de 10 săptămâni, în module
săptămânale care cuprindeau 2 zile de teorie şi 3 zile de
practică. Cinci deţinuţi care au absolvit aceste cursuri au fost
angajaţi, după liberare, cu sprijinul Centrului Teleorman. În viitor,
se intenţionează iniţierea unui curs de horticultori şi
legumicultori cu durata de 20 de săptămâni.

Din păcate, numărul deţinuţilor angrenaţi în
aceste programe este redus (cam 20 de deţinuţi pe program, iar DE la
"periculoşi" cam 4-5). Cel mai popular program rămâne
EDUCOSPORT, adică activităţile sportive şi concursurile
(fotbal, exerciţii de forţă, şah pentru deţinuţi
şi tenis de masă pentru deţinute). Nemulţumirile
deţinuţilor cu privire la programarea exerciţiilor de
forţă în săli de club au fost prezentate mai sus. În ziua
vizitei, reprezentantele asociaţiei au găsit la club un deţinut
care "exersa" cu două gantere de mărimi diferite şi
părea complet rătăcit. Nu a putut spune nici când "exersase"
ultima oară în club şi nici cât timp avea la dispoziţie.
Reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că el fusese
adus acolo doar "de decor", pentru a le arăta că
această activitate continuă, în ciuda restricţiilor reclamate de
deţinuţi.

Programele destinate femeilor erau mai diversificate, de la tricotat, cusut
goblen şi croşetat până la lecţii de machiaj. Produsele
muncii lor (căciuliţe şi botoşei) sunt donate unui
orfelinat. Ziua de naştere a fiecărei deţinute este serbată
în colectiv. Conform programului, deţinutele puteau juca tenis de
masă trei ori pe săptămână, câte o oră de fiecare
dată. Dar masa de ping-pong era ruptă, iar femeile păreau destul
de ezitante cu privire la frecvenţa practicării acestui sport. In
fiecare marţi deţinutele erau aduse la "bibliotecă"
pentru a lua cărţi. In fapt, biblioteca este un dulap cu câteva
rafturi, cu puţine titluri, unele greu accesibile la nivelul lor de
pregătire (istoriografi, critici literari etc.), altele lipsite de orice valoare. Iar
majoritatea volumelor erau vechi şi deteriorate. Singura activitate în aer
liber, în afară de plimbare (o oră şi jumătate zilnic),
constă în îngrijirea florilor din curte.

Minorii, de care şeful compartimentului socio-educativ a declarat
că se ocupă în mod special, nu par a avea multe de făcut.
Două ore de şcoală, o oră la aer (de la 11.00 la 12.00) din
nou 45 de minute de plimbare şi 50 de minute de fotbal (14.00 – 14.45
şi respectiv 15.00 – 15.50), apoi televizorul şi cam atât. Cum una
din camere (1209) nu are televizor, minorii sunt scoşi în fiecare
seară la club unde se uită la programele TV între 20.00 şi 22.30
(în general, penitenciarele nu au în dotare decât foarte puţine receptoare
TV, toate vechi; deţinuţii îşi aduc televizoare de acasă –
câte unu pe cameră – dar, la transfer sau liberare, fiecare pleacă cu
aparatul propriu). Evident că, într-un penitenciar cu peste 1400 de
deţinuţi şi doar trei-patru angajaţi la socio-educativ,
este, cu toată bunăvoinţa, aproape imposibil să se acorde o
atenţie specială unui grup de doar 10 deţinuţi minori cum
este cazul la Giurgiu. APADOR-CH
reafirmă ideea că delincvenţii minori nu îşi au locul în închisori. Alternativele la încarcerare, în
principal probaţiunea, trebuie să fie regula iar faptele foarte grave
(omor, viol) săvârşite de minori trebuie sancţionate numai cu internarea în Centrele de
reeducare şi nu cu executarea pedepsei în penitenciare (penitenciarele
pentru minori, ca şi secţiile pentru minori din penitenciarele
obişnuite trebuie desfiinţate). Este clar că: 1)
delincvenţii minori nu pot fi
reeducaţi prin programele cu totul inadecvate şi insuficiente din
penitenciare (inclusiv din cele două
destinate acestor categorii de infractori, Craiova şi Tichileşti),
chiar dacă responsabilii s-arocupa cu toată energia şi
devoţiunea de acest scop, ceea ce
nu prea este cazul; 2) indiferent de eforturile educatorilor, experienţa privării de libertate
în sine la care se adaugă "şcoala" colegilor de
detenţie au un efect devastator asupra psihicului minorilor, cu
consecinţe directe asupra viitorului lor.

APADOR-CH apreciază eforturile angajaţilor de la socio-educativ
în direcţia diversificării programelor. Din păcate, unele
"dau bine pe hârtie" dar aplicarea lasă de dorit (vezi
biblioteca, tenisul de masă sau sala de forţă). Altele au nume
pompoase, de neînţeles pentru deţinuţi, dar sunt, de fapt,
activităţi de rutină, obligatorii de mulţi ani în sistemul
penitenciar (de pildă INSTAD, care înseamnă carantina obligatorie de
trei săptămâni). Prea puţini deţinuţi, sub 10%,
participă la aceste programe – cu excepţia sportului. Asociaţia
cere administraţiei penitenciarului să acorde mai multă
atenţie propunerilor deţinuţilor (cursuri de limbi străine
la televiziunea cu circuit intern, concursuri pe teme de cultură
generală, istorie etc.) şi să găsească o soluţie
pentru degrevarea angajaţilor de la socio-cultural de birocratismul
întocmirii a sute de fişe care au prea puţină legătură
cu munca lor.

Blocul alimentar

Depozitul de alimente al penitenciarului este bine pus la punct. Blocul
alimentar este dotat cu o cameră frigorifică modernă şi
curată, care asigură temperatura optimă pentru păstrarea
alimentelor. Sala în care se prepară mâncarea deţinuţilor se
prezenta bine sub aspect igienico-sanitar. 18 deţinuţi (9 pe
tură) lucrează la bucătărie.

În ziua vizitei meniul pentru deţinuţi a constat,
dimineaţă, în ceai, pâine, marmeladă şi biscuiţi;
pentru cei cu regim alimentar, ceai, pâine şi brânză; pentru bolnavii
de diabet, lapte, margarină şi brânză. Bolnavii de TBC, diabet
şi distroficii primesc 2 suplimente alimentare unul la ora 10 şi unul
la ora 17, care constau într-un ou sau lapte. La prânz, felul întâi era
ciorbă de cartofi iar felul doi, iahnie de fasole cu carne la regim
general. Deţinuţii cu TBC primeau ciorbă
ţărănească şi cartofi cu carne. Pentru cină
deţinuţii cu regim general urmau să primească paste cu
brânză, cei cu regim special – paste cu brânză şi lapte. Pentru
ziua respectivă se folosiseră 88,635 kg carne de porc, 1,990 kg carne
de vită (0,940g pentru cei 5 deţinuţi musulmani) şi 25,66
kg slănină şi subproduse în care erau incluse şi 3,275 kg
slănină reprezentând hrană rece pentru deţinuţii care
se deplasaseră la instanţă. Mâncarea arăta acceptabil,
însă carnea era practic inexistentă (doar mici bucăţi de
slănină) iar pastele pentru deţinuţii cu regim special
aveau o cantitate mică de brânză cu un aspect cam ciudat.

Camerele de deţinere

În camera 1210 erau cazaţi
4 minori în 6 paturi. Camera avea un aspect neîngrijit iar grupul sanitar nu
avea oglindă şi nici bec. Situaţia era similară şi în camera 1209 (3 minori în 6 paturi). Din
discuţia cu minorii a rezultat că activităţile sportive
sunt principala lor activitate, completată de cursuri de alfabetizare, dar
că nu există programe cultural –educative speciale pentru ei.

În camera nr. 2 a infirmeriei destinată bolnavilor cronici se aflau 10 deţinuţi în 14 paturi.
Camera nu avea un televizor, singura activitate a bolnavilor fiind plimbarea
zilnică ce durează 45 de minute. Apa caldă se furnizează
doar o dată pe săptămână, aproximativ o oră, prea
puţin pentru asigurarea unei igiene corporale decente.

La secţia de femei, în camera
3432 erau 6 deţinute în 6 paturi. Deţinutele primesc lunar un
săpun, un pachet de vată, un sul de hârtie igienică, iar la trei
luni, un tub de pastă de dinţi. Principala nemulţumire a
deţinutelor era cauzată de obligativitatea purtării hainelor de
penitenciar atât la activităţile desfăşurate în afara
camerei de deţinere cât, mai ales, la vizitele cu familia şi copiii. Camera
şi sala de baie separată, cu duş, chiuvetă şi
toaletă, respectau condiţiile de igienă.

Secţia a III-a C

In această secţie sunt cazaţi cei 42 de deţinuţi
cu grad sporit de periculozitate. Camerele sunt mici, spaţiul de cazare
propriu-zis fiind de circa 6 m2. Fiecare cameră este
prevăzută cu două grilaje de siguranţă plasate la
circa un metru de uşă şi respectiv de fereastră.
Deţinuţii nu au cum să deschidă sau să închidă
ferestrele. In plus, WC-ul nu este separat în nici un fel de restul camerei,
situaţie criticată de asociaţie în 2004. Dar aşa a fost
proiectat corpul de clădire pentru "periculoşi".Dacă ar fi fost câte un deţinut într-o
cameră, cum pare să fi fost ideea proiectantului, ar fi fost
acceptabil. Dar sunt câte doi şi
deci este nevoie de o soluţie pentru a se asigura un grad minim de
intimitate (panouri sau perdele de plastic).

La ultima vizită a reprezentanţilor asociaţiei s-a constatat
că tuburile de neon fuseseră scoase din camerele de detenţie. Ca
sursă de lumină artificială rămăsese doar becul
instalat în spaţiul dintre uşa fiecărei camere şi grilajul
de siguranţă. Motivul invocat în 2004 de conducerea penitenciarului a
fost faptul că un deţinut, cu probleme psihice, distrusese un tub de
neon. APADOR-CH a protestat atunci împotriva acestei măsuri aberante.
Insă şi în 2005 deţinuţii sunt lipsiţi, în continuare,
de lumina artificială în cameră. Directorul interimar a dat
asigurări că "se lucrează" la reinstalarea tuburilor
de neon. Numai că nici una din camerele de "periculoşi"
vizitate nu avea neon şi nici nu erau semne că "s-ar fi
lucrat" ceva. APADOR-CH atrage din
nou atenţia administraţiei penitenciarului că are obligaţia de a asigura, în mod
satisfăcător, lumina naturală şi artificială pentru toţi deţinuţii.

Trebuie menţionat că, spre deosebire de 2004, în 2005 nu se mai foloseau lanţurile
(botezate de ANP "mijloace sigure de imobilizare"; disputa dintre
ANP şi APADOR-CH cu privire la denumirea
obiectelor, decurge din interdicţia
clară din standardele minime europene şi ale ONU de folosire a lanţurilor; problema ar fi
putut de mult rezolvată dacă s-ar fi citit prospectul ce
însoţeşte obiectele, în care scrie clar că reprezintă „leg irons” – adică lanţuri de
picioare!). Deţinuţii periculoşi sunt încătuşaţi numai la scoaterea din secţie, nu şi în interior.

În camera 3390 unde se afla
deţinutul Cojocaru Cristian Roberto era foarte frig. Camera nu avea geam
de aproximativ 3 luni. Deţinutul a anunţat acest lucru, dar
administraţia penitenciarului nu a reacţionat. Nepăsarea
angajaţilor penitenciarului poate fi pusă şi pe seama
dispreţului lor manifest faţă de orientarea sexuală a
deţinutului. Numai că el a susţinut constant că, de fapt, a
fost violat de alţi deţinuţi în aprilie a.c. şi că ar
fi raportat incidentul ofiţerului DGPA (fostul SIPA). Nu s-au făcut
cercetări şi nu s-a luat nici o măsură. Dar de atunci
şi, mai ales, după ce a cerut să fie cazat în cameră cu un anume
deţinut, Cojocaru a fost ţinta unor ironii condamnabile din partea
agenţilor (de genul "dacă a fost viol, i-a cam
plăcut").

În camera 3392 erau cazaţi
Cucu Viorel şi Vasile Nicolae Marian. Pe lângă incidentul din 4
octombrie şi "odiseea" aparatului de forţă, Cucu
Viorel a fost unul din puţinii deţinuţi care au avut
"curajul" de a se plânge în instanţă (aşa cum au dreptul, potrivit Ordonanţei de
Urgenţă nr.56/2003) împotriva unor măsuri disciplinare luate
de administraţia penitenciarului. Iar faptul că, în unele cazuri,
Cucu a şi câştigat, i-a creat o reputaţie de "expert"
printre ceilalţi deţinuţi care îi cer şi îi urmează
sfaturile. Din această cauză, personalul de penitenciar l-a catalogat
drept instigator. Cea mai
recentă "dovadă" constă în 18 cereri de intrare în refuz de hrană, ca protest
faţă de reducerea drastică a timpului alocat exerciţiilor
de forţă de la club, înaintate conducerii penitenciarului pe 10 sau
11 octombrie a.c. Cererile semănau între ele şi mai ales cu cea
întocmită de Cucu. Dar, pe de o parte, obiectul şi forma de protest erau aceleaşi şi deci era
normal ca şi conţinutul cererilor să fie similar. Pe de
altă parte, deţinuţii au
dreptul să declare greva foamei. Prin urmare, dacă Viorel Cucu
i-a îndrumat pe ceilalţi 17 ce să scrie, el nu a comis nici o abatere de la regulament. APADOR-CH precizează
că nu încurajează această formă de protest pe care o
consideră profund nocivă pentru starea de sănătate a
deţinuţilor şi, în proporţie covârşitoare,
ineficientă. Această opinie a fost comunicat direct
deţinutului Cucu Viorel.

Deţinutul a informat asociaţia că, a doua zi după
vizita precedentă din 2004 a APADOR-CH, a fost introdus „oficial” în
categoria deţinuţilor periculoşi. Cucu era în secţia de "periculoşi" şi i se aplica regimul lor de detenţie, dar
nu fusese clasificat ca atare. Întrebarea este dacă
"oficializarea" statutului de periculos a însemnat pedeapsa pentru că deţinutul a
vorbit cu reprezentanţii asociaţiei.

O altă problemă a lui Cucu Viorel este legată de solicitarea
aprobării de a fi vizitat de prietena sa, Popescu Nicoleta-Emanuela, care
i-a fost refuzată de conducere. Prin adresa nr.45457 din 29.04.2005
Administraţia Naţională a Penitenciarelor i-a răspuns
deţinutului că “din analiza dosarului nu a rezultat că
respectiva este concubină, drept urmare accesul acesteia la vizită nu
a fost aprobat”. În temeiul OUG nr.56/2003 deţinutul s-a adresat
instanţei, care a dispus “aprobarea cererii de vizitare a numitei Popescu
Nicoleta-Emanuela pentru o dată indicată de condamnat”.

O altă nemulţumire a deţinutului priveşte dotarea
precară a bibliotecii penitenciarului: titluri de duzină, volume
vechi, cu multe pagini lipsă. "Nota bună" de la serviciul
socio-cultural se obţine doar prin
simpla schimbare săptămânală a acestor cărţi, nici cum pentru citirea lor. Deţinutul a prezentat reprezentantelor APADOR-CH şi modul în care i-a
fost aplicată măsura disciplinară de executare a 6 luni de
pedeapsă în regim restrictiv. Prin nota nr.31660 din 16.03.2004,
semnată de directorul Penitenciarului Giurgiu, ANP era solicitată
să se pronunţe cu privire la sancţionarea deţinutului cu
pedeapsa respectivă. Dar comisia de
disciplină s-a reunit şi a adoptat propunerea de sancţionare cu
regim restrictiv pe 17.03,
adică o zi după transmiterea propunerii de către directorul Penitenciarului
Giurgiu. Cu alte cuvinte, nu s-a respectat procedura prevăzută de
Regulamentul de ordine interioară, directorul penitenciarului (Pavel
Constantin Florin) anticipând decizia
comisiei de disciplină. În prezent, cazul se află pe rolul
instanţei judecătoreşti, după o primă hotărâre de
anulare a sancţiunii cu regim restrictiv, urmată de recursul
parchetului, soldat cu retrimiterea cauzei la prima instanţă.

Colegul de cameră, de dată relativ recentă, al lui Viorel
Cucu este Vasile Nicolae Marian. Problemele lui privesc rele tratamente aplicate
de "mascaţi" la Jilava pe 20 mai a.c., internarea la Spitalul
Floreasca (în comă, spune deţinutul) şi apoi transferul la
Giurgiu, direct la secţia "periculoşi". Nu a făcut
plângere pentru că nu a ştiut cum să procedeze şi nici pe
cine să consulte. Nu înţelege de ce este la
"periculoşi" pentru că el a fost victima la Jilava, iar de la venirea la Giurgiu nu a comis nici cea mai mică
abatere.

În camera 3400 se afla deţinutul
Iulian Fentzel, care stă de mult timp singur în cameră. Conducerea
penitenciarului îl consideră instigator
fiindcă le spune deţinuţilor ce drepturi au şi cum
să şi le apere, cu argumente juridice serioase (deţinutul are o
adevărată bibliotecă juridică, de-a dreptul
impresionantă). Trebuie menţionat că, la transferarea de la
Jilava la Giurgiu, în dosarul lui figura acuza că ar fi fost unul din
"capii" revoltei de la Jilava din 1997. Fentzel s-a adresat
instanţei de judecată şi a obţinut câştig de
cauză, "tinicheaua" fiind înlăturată. Deţinutul
este foarte critic la adresa administraţiei penitenciare. El este convins
că puţinele măsuri în favoarea deţinuţilor sunt luate
numai în urma unor numeroase reclamaţii. Dar foarte repede, se caută
pretexte pentru anularea sau restrângerea la maximum a facilităţilor
acordate. Aşa s-a întâmplat şi pe 4 octombrie, cu rezultatul
cunoscut. Iulian Fentzel nu îl cunoştea pe agresorul său, Dumitru
Marian dar nu are dubii că acesta fusese adus în secţie special
pentru a provoca incidentul. Deţinutul a mai spus că majoritatea
cadrelor din Penitenciarul Giurgiu sunt înrudite şi deci nici o plângere
împotriva vreunuia dintre ei nu are şanse de reuşită. Mâncarea
este constant proastă iar activităţile cultural-educative
lipsesc. Cu trei săptămâni în urmă, Iulian Fentzel făcuse o
serie de propuneri concrete (concursuri de şah, istorie, cultură
generală etc.) dar, deşi directorul le-a aprobat, serviciul
socio-cultural nu făcuse nimic pentru punerea lor în practică.

Concluzii

APADOR-CH
cere ca ANP să aloce fondurile necesare pentru finalizarea
lucrărilor începute.De asemenea, ar fi
binevenită achiziţionarea unei ferme zootehnice.

Asociaţia
cere conducerii Penitenciarului Giurgiu să se implice mai activ în
identificarea unor posibile locuri de muncă pentru
deţinuţi, inclusiv în zona portului Giurgiu.

APADOR-CH
constată că starea de tensiune dintre anumite categorii de
deţinuţi s-a agravat. Două decese în câteva luni, plus un
incident violent soldat cu rănirea gravă a unui deţinut
trebuie să declanşeze investigaţii temeinice cu privire la
întreaga activitate a personalului angajat. Acest lucru este cu atât mai
necesar cu cât există suspiciuni în legătură cu
instigări la violenţă din partea cadrelor. Iar catalogarea
ca "instigatori" a unor deţinuţi (Cucu, Fentzel) doar
pentru că fac ceea ce angajaţii ar trebui să facă,
adică să informeze
deţinuţii asupra drepturilor lor şi a modului în care pot
reacţiona, este inacceptabilă.

APADOR-CH
a susţinut, în repetate rânduri, interzicerea consultaţiilor
medicale acordate cadrelor şi familiilor acestora, exceptând
urgenţele.Asociaţia a semnalat constant faptul
că există o practică a rezervării unui număr de
ore din programul zilnic al medicilor şi stomatologilor, în
detrimentul deţinuţilor. Totodată, este absolut necesară
rezolvarea cât mai rapidă a deficitului de medici generalişti cu
care se confruntă penitenciarul.

APADOR-CH
consideră că programele socio-culturale, destul de numeroase pe
hârtie, sunt puse în practică în mod formal şi superficial
şi angrenează un număr prea mic de deţinuţi (sub
10%). Singurele activităţi de interes pentru deţinuţi
sunt cele sportive şi programele postului TV cu circuit închis care,
odată declanşate, presupun eforturi minime din partea
angajaţilor de la socio-cultural. Iniţiativele
deţinuţilor sunt fie ignorate, fie puse în practică şi
apoi "torpilate", ceea ce, evident, nu poate stârni decât
nemulţumirea deţinuţilor. Restrângerea masivă a unui
drept dobândit este chiar mai gravă decât neacordarea acelui drept de
la bun început.

Obligativitatea
purtării ţinutei de penitenciar în afara camerei de
detenţie creează o stare de disconfort în rândul
deţinuţilor, mai ales la vizitele cu familia. APADOR-CH cere din
nou eliminarea acestei măsuri, în primul rând pentru femei şi
minori.

Manuela Ştefănescu Nicoleta
Popescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport asupra cazului deţinutului Ionel Garcea

04/08/2005/în Penitenciare /de Rasista

Pe data de 4 august 2005, două reprezentante ale APADOR-CH au discutat
cu deţinutul Ionel Garcea (născut în 1973) aflat în executarea unei pedepse
de 7 ani închisoare la Penitenciarul
Rahova. I.G. este de câţiva ani în atenţia asociaţiei.

1. Prezentarea cazului

Ionel Garcea a avut numeroase conflicte cu poliţişti, cadre de
penitenciar şi chiar procurori. Are un temperament impulsiv, pe fondul
unei epilepsii şi altor afecţiuni diagnosticate (tulburare organică
de personalitate de tip impulsiv exploziv, psihopatie polimorfă,
tromboflebită la ambele membre inferioare etc.), ceea ce i-a creat –
şi îi crează – mari probleme în detenţie. A fost bătut,
imobilizat, în mod repetat, cu cătuşe şi/sau lanţuri, s-a automutilat
în câteva rânduri (şi-a bătut cuie în frunte). In mai puţin de
un an şi jumătate de detenţie (august 2002 – aprilie 2003 arest
preventiv şi decembrie 2004 – aprilie 2005 în executarea pedepsei) a
primit 21 de sancţiuni (mustrare
sau retragerea drepturilor la vizite şi/sau pachete), cele mai multe
pentru "injurii aduse cadrelor" şi "autorănire".
La data vizitei reprezentantelor asociaţiei, alte 4 rapoarte de incident urmau să fie analizate de comisia de
disciplină. Ofiţerul cu disciplina, care făcuse cercetări
în trei dintre ele, propusese deja pedepse cu
izolarea (5 sau 10 zile). Al patrulea incident, cel mai recent, este
detaliat mai jos.

Ionel Garcea a mai fost condamnat anterior. După liberare, a fost din
nou reţinut de poliţie şi apoi arestat sub acuzaţia de
tâlhărie. Insă probele aduse de acuzare au fost atât de
"subţiri", încât toate instanţele de judecată l-au
achitat. La ieşirea din arest, Ionel Garcea a dat în judecată autorităţile
pentru privare de libertate ilegală şi a câştigat despăgubiri
pentru daune morale şi materiale (77 de milioane de lei. Sentinţa a
fost executată în 2004.) In acea
perioadă, I.G. lucra ca brancardier la spitalul Bagdasar din
Bucureşti şi, cu acordul directorului, locuia într-o
cămăruţă din subsolul instituţiei. In 2002, Garcea s-a
trezit acuzat de comiterea unei infracţiuni de viol, reclamanta fiind o
persoană internată în spitalul respectiv cu diagnosticul
"psihoză discordantă". A fost arestat, eliberat, judecat în
stare de libertate şi condamnat la 7 ani închisoare cu toate că
şi-a susţinut constant şi vehement nevinovăţia. In
plus, există în dosar rezultatele unor analize medico-legale care pun sub
semnul întrebării faptul că Garcea ar fi autorul infracţiunii.
Insă instanţele au ignorat aceste probe şi l-au condamnat pe
I.G. la 7 ani închisoare, practic numai pe baza declaraţiilor presupusei
victime.

In opinia APADOR-CH, Ionel Garcea este o persoană sinceră. El a
recunoscut de fiecare dată când a greşit (a ţipat, a înjurat, a
spart geamuri şi oglinzi etc). Prin urmare, este greu de crezut că ar
minţi acum, când îşi clamează cu atâta ardoare
nevinovăţia. Majoritatea gesturilor disperate din această
detenţie (automutilări repetate, inclusiv o tentativă de sinucidere
la începutul anului 2005 soldată cu comă de gradul IV) se datoresc
tocmai credinţei că i s-a făcut o imensă nedreptate. Soluţia ar fi supunerea lui Garcea la
testul ADN, ceea ce el însuşi solicită insistent. Insă
până în prezent nici un procuror nu s-a arătat interesat de cazul
său. Testul poate fi făcut şi la cerere dar costă foarte
mult şi nu este clar ce greutate ar avea în faţa instanţei.

Mai trebuie menţionat faptul că, pe durata acestei ultime
detenţii, Ionel Garcea a reclamat că a fost bătut de trupa de intervenţii ("mascaţii"),
apoi legat cu cătuşe şi lanţuri de pat timp de două
săptămâni, în vara anului 2004, în Spitalul Penitenciar Jilava. (Cazul a fost prezentat în
raportul APADOR-CH, întocmit după vizita la această unitate.) In urma
repetatelor sesizări din partea avocaţilor lui Garcea şi a
raportului asociaţiei cu privire la tratamentul aplicat la Jilava,
deţinutul a fost transferat, în 2005,
la Rahova.

2. Incidentul din data de 26 iulie 2005
(Penitenciarul Rahova)

In acea zi, Ionel Garcea a fost dus la instanţă, pe rol fiind
cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive de
sănătate (vezi mai jos punctul 3). După ce s-a dat un nou
termen, Garcea a fost "îndemnat" de escortă, inclusiv cu o
palmă peste ceafă, să se "mişte mai repede".
Garcea a protestat verbal. Revenit în penitenciar, la punctul de primire
deţinuţi (PPD Rahova a fost dotat cu o cameră video
instalată pe coridorul central) el a fost "invitat" să
intre într-una din camere. Deţinutul s-a opus, intuind ce îl aştepta.
A spart geamul şi a rămas un ciob în mână, ceea ce a fost
interpretat ca "intenţie de
atac la cadre". Garcea a admis că avea ciobul dar că intenţia
era să-şi taie gâtul. Agenţii au chemat imediat
"mascaţii" care au venit cu lanţurile din dotare. Garcea
susţine că a fost legat cu cătuşe de un pat şi apoi bătut cu lanţurile până la
pierderea cunoştinţei. Deţinutul şi-a revenit în duba
care îl transporta la spitalul penitenciar Jilava, unde a rămas aproape
două zile, după care a fost readus la Rahova. După spusele lui
Garcea, medicul de la Jilava nu a
consemnat urmele de lovituri în fişa medicală a deţinutului
şi nici nu a părut interesat de starea sa (I.G. urinase şi
defecase pe el în timpul bătăii).
Intrebarea esenţială este de
ce a fost dus Garcea la Jilava pe 26 iulie. Si de ce la tocmai la Jilava, la
kilometri distanţă şi nu la Spitalul Rahova, situat peste gard
de penitenciar?

Dacă intervenţia agenţilor şi mascaţilor s-a
desfăşurat potrivit regulilor (imobilizarea cu cătuşe a
deţinutului devenit agresiv şi care prezenta pericol pentru el
însuşi sau pentru alţii, strict pe durata crizei, până la
calmare) foarte probabil că nu ar fi fost cazul să fie transportat
la spital. Există,
deci, temerea că agenţii au depăşit cu mult limitele
acceptabile ale unei intervenţii rezonabile.

Având în vedere cele de mai sus, APADOR-CH cere:

1.Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor să cerceteze, cu
imparţialitate, incidentul din 26 iulie precum şi modul în care a fost tratat Garcea la Spitalul Penitenciar
Jilava în vara anului 2004 şi ulterior, pe toată durata
detenţiei şi să dispună măsurile necesare. De
asemenea, este absolut necesar ca toate afecţiunile de care suferă Ionel Garcea să fie înregistrate
şi tratate corespunzător din punct de vedere medical.
Totodată, este necesar ca personalul de pază şi
escortă să ţină cont de alterarea stării psihice
– atestată cu acte medicale – a deţinutului şi să
renunţe la provocări verbale şi intervenţii brutale;

2. Parchetului
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
să dea curs cu celeritate plângerii trimise de Ionel Garcea la
începutul lunii august 2005 în legătură cu incidentul din 26
iulie a.c.;

3. Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor să modifice regulamentul prin introducerea unor prevederi exprese cu
privire la situaţiile, clar
definite, în care personalul de
penitenciar poate recurge la mijloace de imobilizare (cătuşe, în
nici un caz lanţuri), la durata imobilizării precum şi la
obligaţia personalului de a consemna în scris aceste măsuri
(circumstanţe, durata, cine a participat).

Ionel Garcea a făcut plângere la parchet
împotriva cadrelor de penitenciar implicate în incidentul din acea zi.
Există şi un martor ocular care poate susţine afirmaţiile
lui I.G. In acelaşi timp, agentul Ion Vasile i-a întocmit lui Garcea
raport de incident ce urma să fie cercetat de ofiţerul cu disciplina.

3. Lipsa tratamentului medical

După cum s-a menţionat, Ionel Garcea suferă de epilepsie. In
plus, are tromboflebită profundă la piciorul stâng şi, în
fază mai puţin avansată, la dreptul.

In mai 2005, Ionel Garcea a fost transferat de la Jilava la Rahova, trecând
mai întâi prin Spitalul Penitenciar Rahova unde a stat internat o
săptămână. La acesta din urmă, nu a primit nici un fel de îngrijire medicală. Nu a făcut
decât să aştepte programarea la un spital civil, pentru extragerea
unor fragmente metalice din cap. Mai mult, tromboflebita nu a fost nici
măcar menţionată în fişa de internare.

La Spitalul Sfântul Pantelimon unde a fost operat în iunie 2005, i s-a
făcut radiografie craniană după
intervenţia chirurgicală şi nu imediat înainte, cum ar fi
fost normal. Această radiografie tardivă a arătat că mai
exista încă un fragment metalic
neextras şi deci a fost nevoie de o nouă operaţie o lună
mai târziu.

Ionel Garcea s-a plâns că nu primeşte medicamente nici pentru
epilepsie, nici pentru tromboflebită. Avocaţii săi s-au oferit
să îl ajute însă au nevoie de reţetă eliberată de
medicul de penitenciar, ceea ce acesta a făcut cu mare întârziere.

APADOR-CH subliniază că neacordarea
îngrijirilor medicale unui deţinut bolnav (în cazul lui Garcea epilepsia
şi tromboflebita sunt diagnosticate de mai mult timp) echivalează cu tortura.

APADOR-CH solicită să i se
comunice de către ANP măsurile luate. De asemenea, cere Parchetului
de pe lângă ICCJ să îi transmită în scris soluţia la
plângerea lui I.G. cu privire la incidentul din 26 iulie a.c.

Manuela Stefănescu Diana
Călinescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport privind vizita la Penitenciarul Bistriţa

18/07/2005/în Penitenciare /de Rasista

Penitenciarul
Bistriţa este un penitenciar cu regim închis, destinat
deţinuţilor cu pedepse de până la 10 ani. Spaţiile de
detenţie sunt formate dintr-un pavilion tip bloc, dat în
folosinţă în 1997, şi două pavilioane mai vechi, care ar fi
trebuit demolate şi înlocuite cu altele, conform planului de investiţii
al penitenciarului. Însă din anul 2002 la Penitenciarul Bistriţa nu
s-a mai făcut nici o investiţie, din lipsă de fonduri.
Penitenciarul dispune de 4 curţi de plimbare, ceea ce permite scoaterea
tuturor deţinuţilor la aer câte o oră şi un sfert în fiecare
zi.

Efective.
Folosirea la muncă

La data vizitei, în
Penitenciarul Bistriţa erau 701 de deţinuţi, toţi
bărbaţi, dintre care numai 3 minori şi 25 de tineri. Din totalul
de 701, 647 erau condamnaţi definitiv, 16 condamnaţi în primă
instanţă şi 38 de arestaţi preventiv în curs de
judecată. După starea de recidivă, 427 erau recidivişti,
114 aveau antecedente penale, iar 160 nu aveau antecedente penale. În
privinţa naturii infracţiunilor comise, şi în acest caz predominau
infracţiunile de furt şi tâlhărie (425 de deţinuţi).
Faţă de vizita anterioară, numărul de deţinuţi
scăzuse simţitor, în anul 2002 la Bistriţa fiind
încarceraţi 1033 deţinuţi.

Suprafaţa
totală a spaţiilor de deţinere este de 1755 m2. În
medie, fiecărui deţinut îi revin 2,5 m2, ceea ce reprezintă
un grad de aglomerare de aproximativ 160% (calculat la norma de 4m2/deţinut
recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii). Potrivit normei de
6m3/deţinut folosită de sistemul penitenciar românesc,
numărul deţinuţilor era mai mic decât capacitatea
penitenciarului, care este de 784 de locuri. Deoarece supraaglomerarea nu
reprezintă o problemă atât de mare ca în alte penitenciare, este de
neînţeles de ce sunt menţinute atâtea paturi suplimentare (în total
sunt instalate 938 de paturi), care nu fac altceva decât să aglomereze
inutil spaţiul destul de limitat pe care îl are la dispoziţie fiecare
deţinut.

De cei 701
deţinuţi se ocupă 152 de cadre din sectorul operativ (12
ofiţeri şi 140 de agenţi), ceea ce reprezintă un raport de
aproape un cadru la 5 deţinuţi. Aparent, situaţia de la
Penitenciarul Bistriţa s-ar încadra în baremul maxim recomandat de
Comitetul pentru Prevenirea Torturii de 5 deţinuţi/cadru. În
realitate, cei 152 de ofiţeri şi agenţi de la operativ
lucrează în ture, ceea ce face ca numărul de
deţinuţi/cadru/tură să fie mult mai mare. În sistemul de 12
ore lucrate cu 24 de ore libere, numai o treime din cadre lucrează într-o
tură, ceea ce face ca raportul real să fie de aproximativ 14
deţinuţi/cadru operativ. Deşi departe de recomandările CPT,
situaţia de la Bistriţa este totuşi mai bună decât în multe
alte penitenciare din România.

În ziua vizitei,
298 de deţinuţi munceau, atât în exteriorul cât şi în interiorul
penitenciarului, în construcţii, la deservire şi la gospodăria
agro-zootehnică. De asemenea, în interiorul penitenciarului unii
deţinuţi lucrau la vopsirea de construcţii metalice, iar
alţii pentru ROMSILVA, la realizarea de structuri din lemn pentru export
(un fel de nuiele pentru împrejmuiri). În total, 136 de deţinuţi
primeau atât „zile” cât şi bani pentru munca depusă (10% din
remuneraţia stabilită prin contractul dintre penitenciar şi
beneficiar), iar restul de 162 beneficiau numai de „zile” (la o normă
întreagă efectuată, unui deţinut i se consideră executate 6
zile în plus pe lună).

În privinţa
banilor câştigaţi, aceştia sunt depuşi direct în contul
deţinutului, deschis de penitenciar la trezorerie. Deţinutul poate
folosi banii numai la magazinul din incinta penitenciarului, la care are acces
o dată pe lună. În cazul în care suma din cont este mai mică de
15 RON, banii nu pot fi folosiţi. Conducerea penitenciarului a explicat
că aceşti bani constituie un fel de garanţie pentru eventualele
distrugeri pe care le-ar provoca deţinutul, precum şi o rezervă
pentru banii de drum la liberare. În situaţia în care, la liberare,
biletul de tren clasa a doua până la domiciliu depăşeşte
cei 15 RON, penitenciarul îi dă deţinutului numai diferenţa
necesară.

Sancţiuni
disciplinare. Deţinuţi clasificaţi ca având un grad sporit
de periculozitate

În semestrul I al
anului 2005, la Bistriţa au fost aplicate 50 de sancţiuni
disciplinare din care mare parte o reprezintă mustrările (38). În
cinci situaţii, sancţiunea aplicată a fost izolarea, dar în
toate aceste cazuri măsura a fost contestată, cauzele aflându-se
încă pe rolul instanţelor de judecată. Pâna la soluţionarea
definitivă a contestaţiilor, penitenciarul a suspendat aplicarea
sancţiunilor respective, astfel încât, la data vizitei, nici un
deţinut nu se afla la izolator.

Moldovan Liviu
şi Imbrea Marius executau pedeapsa în regim restrictiv, sancţiune
aplicată în urma unui incident care avusese loc la 15 noiembrie 2004,
într-una din camerele destinate deţinuţilor periculoşi (camera
56). Imbrea Marius se afla în camera specială pentru executarea regimului
restrictiv, iar Moldovan Liviu, într-una din cele două camere de izolare.
Cei doi deţinuţi erau scoşi din cameră numai cu
cătuşe, inclusiv la plimbarea zilnică (cătuşele erau
scoase numai după ce ajungeau în curtea de plimbare).

În ceea ce priveşte
incidentul pentru care Moldovan şi Imbrea fuseseră
sancţionaţi cu regim restrictiv, varianta oficială diferă
de cea a celor doi împricinaţi. Potrivit variantei din procesul-verbal al
comisiei de disciplină, în ziua de 15 noiembrie 2004, deţinutul Rus
Traian, coleg de cameră cu primii doi, trebuia dus la cabinetul medical
pentru a fi examinat în vederea executării unei sancţiuni cu
izolarea. Moldovan Liviu şi Imbrea Marius l-ar fi instigat pe Rus, dar
şi pe ceilalţi colegi de cameră, să nu permită scoaterea
sa din cameră. La intrarea trupei de intervenţie, Imbrea l-ar fi
lovit pe unul dintre „mascaţi” cu un geam în cap, iar Moldovan a intrat în
baie în căutarea unui obiect contondent tot în scopul agresării
cadrelor. Amândoi au fost sancţionaţi pentru aceste fapte cu 6 luni
de regim restrictiv, măsură pe care au contestat-o la
instanţă. Imbrea a renunţat la contestaţie şi a
început să execute sancţiunea la 2 februarie 2005, iar în cazul lui
Moldovan instanţa a respins contestaţia, acesta începând executarea
la 4 mai 2005. De asemenea, penitenciarul a sesizat parchetul în privinţa
comiterii infracţiunii de ultraj de către cei doi. Numai Imbrea
Marius a fost trimis în judecată, procesul fiind încă în
desfăşurare la data vizitei. Din dosarul de penitenciar a lui
Moldovan Liviu mai rezultă şi că acesta suferă de
oligofrenie gradul II cu tulburări comportamentale (certificatul de
handicap era emis în 2002).

Moldovan Liviu
susţine că într-adevăr ar fi protestat împotriva scoaterii din
cameră a deţinutului Rus Traian, dar din cauză că acesta
era bolnav şi nu putea fi dus direct la izolare, fără avizul
medicului. Moldovan ar fi susţinut exact necesitatea prezentării
colegului său la medicul penitenciarului. Imbrea Marius afirmă
că nu ar fi protestat împotriva scoaterii din cameră a lui Rus, ci
împotriva faptului că supraveghetorii filmau incidentul. Ambii spun
că aproximativ 8 „mascaţi” cu scurturi şi căşti de
protecţie au intrat în cameră şi au început să îi
lovească pe toţi deţinuţii cu bastoane, chiar mai înainte
de a le da binecunoscutul ordin de a se întinde pe jos (şi alţi
deţinuţi din camera respectivă afimă acelaşi lucru).
Moldovan susţine că s-a dus în baie pentru a se ascunde, nu pentru a
căuta vreun obiect contondent, iar Imbrea afirmă că geamul era
sprjinit de peretele camerei şi s-ar fi spart datorită faptului
că s-a ascuns între acesta şi perete. În nici un caz intenţia sa
nu ar fi fost de a lovi pe cineva.

Indiferent de
intenţiile celor doi, APADOR-CH consideră intervenţia
„mascaţilor” disproporţionată. Nici din documentaţia
pusă la dispoziţie de conducerea penitenciarului, nici din
discuţiile cu cei implicaţi (inclusiv cu deţinuţi din
camera 56) nu reiese că folosirea forţei faţă de
deţinuţi ar fi fost justificată. Din informaţiile
obţinute de reprezentantele APADOR-CH rezultă că singurul lucru
care a determinat intervenţia au fost vociferările celor doi. Într-o
astfel de situaţie se putea recurge la negocieri, eventual la imobilizarea
deţinuţilor şi mutarea lor într-o altă cameră sau la
aplicarea de alte metode care să ducă la detensionarea
situaţiei, în nici un caz la agresarea tuturor deţinuţilor din
acea cameră. În plus, nu a reieşit că, în afara celor doi,
alţi deţinuţi din cameră (în total erau 8 persoane) ar fi
avut un comportament agresiv sau măcar ar fi vociferat. Cu toate acestea,
intervenţia „mascaţilor” s-a răsfrânt asupra tuturor,
fără nici o diferenţă.

Singurul care a
formulat plângere penală împotriva trupei de intervenţie a fost
Imbrea. La 17 iunie 2005 procurorul anchetator a dispus efectuarea unei
constatări medico-legale prin care să se stabilească dacă
leziunile şi sechelele pe care Imbrea susţine că le-a suferit
datorită bătăii primite sunt reale şi dacă între ele şi
intervenţia „mascaţilor” există o legătură de
cauzalitate. Deţinutul a fost dus la serviciul medico-legal, dar încă
nu se primise nici un răspuns.

APADOR-CH
contestă şi sistemul de sancţionare multiplă a unui
deţinut implicat într-un astfel de incident. Astfel, Imbrea Marius a
petrecut 24 de ore la izolare severă, imediat după producerea
incidentului din 15 noiembrie 2005. A doua zi, a fost informat că s-a
înaintat la ANP propunerea de a fi sancţionat cu regim restrictiv, dar
deţinutul a rămas la camera de izolare pentru încă 10 zile
(Imbrea considera că acesta a fost o formă de „izolare de colectiv”;
în această privinţă, APADOR-CH subliniază încă o
dată că prin „izolare de colectiv” nu trebuie să se
înţeleagă mutarea unui deţinut la camera de izolare, ci
separarea lui de colectivul în care a avut loc incidentul prin transferarea în
altă cameră de detenţie obişnuită). Din dosarul de
penitenciar al deţinutului nu a fost clar dacă pe lângă regimul
restictiv, Imbrea a mai sancţionat formal şi cu izolarea. Dacă
nu, cele 10 zile petrecute de Imbrea la izolare în noiembrie 2004 au fost
lipsite de temei legal. Mai mult, din însemnările de pe coperta dosarului
de penitenciar rezulta că la cele 6 luni de regim restictiv au mai fost
adăugate alte 10 zile. APADOR-CH cere ANP să cerceteze aspectele
legate de sancţionarea deţinutului Imbrea Marius pentru incidentul
din 15 noiembrie 2004 şi să comunice asociaţiei rezultatul,
inclusiv cât timp a petrecut la izolare şi în ce temei.

Revenind la
multipla sa sancţionare, pe lângă timpul petrecut la izolare, Imbrea
Marius a mai fost sancţionat cu 6 luni de regim restrictiv şi a fost
trimis în judecată pentru ultraj (probabil cu şanse mari de a fi
condamnat). În final, deţinutul respectiv va fi sancţionat de trei
ori pentru aceeşi faptă, cu izolarea, cu regim restrictiv şi cu
o pedeapsă penală. În alte cazuri, la acestea se mai adaugă
încă o "sancţiune", cea a clasificării ca periculos
(în cazul lui Imbrea acest lucru nu se aplică, el fiind deja clasificat
drept periculos la data producerii incidentului; clasificarea s-a bazat pe
nişte menţiuni făcute de Centrul de reeducarea Găeşti
cum că, atunci cînd a fost internat în acest centru, ar fi avut o
intenţie de evadare cu atac asupra supraveghetorului şi două
pedepse pentru tentativă de evadare). APADOR-CH consideră că
acest sistem de sancţionare multiplă pentru aceeaşi faptă
trebuie să înceteze. Iar cei care se fac vinovaţi de
săvârşirea unor fapte penale/încălcări ale regulamentului
de ordine interioară trebuie să fie sancţionaţi numai
pentru forma cea mai gravă pe care acestea o îmbracă.

În privinţa
clasificării deţinuţilor ca periculoşi, APADOR-CH
susţine în continuare că aceasta este o pedeapsă (nu
numai prin regimul de detenţie mai sever ci şi prin consecinţele
asupra eventualei liberări condiţionate) şi prin urmare ar fi
normal să se aplice procedurile folosite în cazul sancţiunilor
disciplinare (audieri, martori, căi de atac).

La data vizitei, 13
deţinuţi erau clasificaţi ca având un grad sporit de
periculozitate. Clasificarea deţinuţilor se face potrivit ordinului
DGP în materie, adică se aplică inclusiv celor cu „intenţii de
evadare”. APADOR-CH reiterează că principalul criteriu de clasificare
a deţinuţilor trebuie să fie comportamentul lor din timpul
executării pedepsei în curs, iar nu pe durata unei pedeapse anterioare.
Deţinuţii clasificaţi trebuie să fie într-adevăr cei
care, prin comportamentul lor, pun în pericol real alţi deţinuţi
sau cadrele din penitenciar. Folosirea unor criterii vagi, care nu au în mod
necesar legătură cu comportamentul actual al unui deţinut (cum
este şi cel al „intenţiilor de evadare”), face loc abuzurilor.

La Bistriţa,
reprezentantele APADOR-CH au identificat două situaţii în care
deţinuţii fuseseră în mod abuziv clasificaţi ca
periculoşi datorită „intenţiilor de evadare”. Balaş Teofil
era clasificat încă din anul 2000 de către Penitenciarul Gherla, pe
motiv că şi-ar fi exprimat în scris intenţiile de evadare.
Clasificarea avusese loc pe baza a două scrisori, expediate către
soţia sa şi în care erau exprimate mai multe ameninţări.
Balaş Teofil scrisese că va pune în practică
ameninţările „după ce se va libera”. Cu toate acestea, cuvintele
sale au fost interpretate ca exprimând o clară intenţie de evadare!
Mult mai grav, deşi era clasificat de mai bine de 4 ani şi fusese
transferat la mai multe penitenciare, nici una din comisiile care l-au evaluat
nu a remarcat evidenta eroare şi nu a dispus declasificarea (ultima
revizuire avusese loc la Bistriţa în aprilie 2005). În plus, din anul
2001, la „intenţiile de evadare” s-a adăugat şi „atitudinea
revendicativă” ca motiv de clasificare. Nu reieşea de ce atitudinea
revendicativă a deţinutul constituia un pericol pentru alte persoane.
În schimb, pentru reprezentantele APADOR-CH a fost destul de clar că
revizuirea clasificării a fost strict formală în cazul lui Balaş
Teofil. Comisiile nu au făcut altceva decât să copieze motivaţia
din anteriorul proces-verbal de clasificare, fără să verifice
dacă subzită (sau măcar au existat) motivele clasificării.

În cel de-al doilea
caz, Branea Emilian era clasificat drept periculos din anul 2003 pentru
că, imediat după ce a comis fapta penală pentru care ulterior a
fost condamnat (un furt) şi înainte de a fi arestat, a fugit, în final
încercând să treacă Dunărea înot. Acesta era un motiv suficient
pentru a-l clasifica drept periculos, pentru „intenţii de evadare”, deşi
el nu se afla în custodia autorităţilor atunci când încercase să
fugă. Nici măcar deţinutul nu făcuse legătura
între încercarea sa de a fugi din ţară şi clasificare. Singura
explicaţie pe care a putut să o găsească a fost că
fusese clasificat pentru că, în urma evaluării psihologice, profilul
său ar fi fost cel al unei persoane cu „intenţii de evadare”.
APADOR-CH sublinează că, la Penitenciarul Bistriţa,
urmăriţii locali sau generali nu sunt clasificaţi, singura
restricţie la care sunt supuşi fiind aceea că nu sunt scoşi
la muncă în exteriorul penitenciarului. În acest context, menţinerea
clasificării ca periculos a lui Branea Emilian apare cu atât mai greu de
explicat.

Este evident
că în ambele cazuri, audierea deţinutului clasificat de către
comisie ar fi fost utilă pentru clarificarea circumstanţelor privind
„intenţiile de evadare”. Astfel s-ar fi evitat revizuirea strict
formală a motivelor clasificării, lucru aplicabil şi în cazul lui
Imbrea Marius, prezentat mai sus.

În ce priveşte
regimul deţinuţilor clasificaţi, ei sunt separaţi de restul
deţinuţilor. La scoaterea din cameră nu sunt
încătuşaţi, iar la transportul în afara penitenciarului sunt
imobilizaţi cu cătuşe simple, nu cu „mijloace sigure de
imobilizare” (lanţuri). Explicaţia este simplă: penitenciarul nu
are în dotare asemenea „mijloace de imobilizare” (probabil datorită
faptului că este un penitenciar cu regim închis, iar nu unul de
maximă siguranţă).

Asistenţa
medicală

Asistenţa
medicală este asigurată de 2 medici de medicină generală, 5
asistenţi şi un asistent farmacie. La aceştia se adaugă un
medic stomatolog plătit cu ora, deoarece postul respectiv nu este încadrat
pentru moment. APADOR-CH apreciază faptul că s-au depus
diligenţele necesare pentru asigurarea asistenţei stomatologice
pentru deţinuţi, în condiţiile în care nu s-a putut găsi un
medic specialist pentru ocuparea postului. Din punctul de vedere al APADOR-CH,
angajarea de medici în sistemul de plată cu ora este benefic pentru
deţinuţi şi din alt motiv: în general cei plătiţi cu
ora nu au contracte cu Casa de Sănătate a
Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi
Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ), ceea ce
înseamnă că nu pot acorda consultaţii decât
deţinuţilor, nu şi cadrelor.

Acest
lucru nu este valabil şi pentru cei doi medici generalişti ai
Penitenciarului Bistriţa. Ei sunt şi medici de familie pentru cadre,
familiile acestora, precum şi pentru fostele cadre. Programul zilnic de
consultaţii este împărţit pentru cele două categorii de
pacienţi: deţinuţii au program între orele 7.30-12, 13-17
şi 18-20, iar cadrele şi familiile acestora între 12-13 şi
17-18. În medie, se acordă 60-80 de consultaţii pe zi pentru
deţinuţi şi 4-5 pentru cadre. APADOR-CH repetă că
deţinuţii depind în întregime de medicii din penitenciar, astfel
încât aceştia din urmă ar trebui să se ocupe exclusiv de cei
privaţi de libertate, iar nu de cadre, care se pot adresa şi unor
medici din afara sistemului. Consultarea personalului de
către medicul de penitenciar este justificată numai în cazuri de
urgenţă.

Bolile cele mai
frecvente ale deţinuţilor sunt cele de piele, digestive şi
bolile cardiace. În privinţa TBC-ului, 3 deţinuţi se află
în TSS, iar alţi 17 sunt sub supraveghere. Cei 20 sunt cazaţi în
două camere separate. Alţi aproximativ 40 de deţinuţi
prezintă tulburări psihice, dintre care 15 sunt sub tratament de
specialitate (inclusiv deţinutul Moldovan Liviu, tratamentul său
fiind stabilit la o policlinică din Bistriţa). Medicul şef a
afirmat că, de fapt, cea mai întâlnită afecţiune este
„simularea”, majoritatea deţinuţilor doar prefăcându-se că
suferă de vreo afecţiune. APADOR-CH nu contestă că există
şi deţinuţi – simulanţi. Însă un medic are obligaţia de a examina toate persoanele care afirmă că ar avea probleme
de sănătate. Şi "simulantul" se poate îmbolnăvi
cu adevărat, dar riscă să fie ignorat tocmai din cauza etichetei
aplicate, la propriu, pe fişa sa medicală. Asociaţia cere
personalului medical de penitenciar să renunţe la astfel de
etichetări.

În ultimul an, în
penitenciar a avut loc un singur deces (în decembrie 2004), datorat unei
meningite infecţioase. Nu a fost clar cum a contactat deţinutul
boala, care a fost evoluţia acesteia sau din ce motiv s-a ajuns la deces. APADOR-CH
solicită ANP să îi comunice care au fost concluziile Comisiei comune
de investigare a deceselor din penitenciare în privinţa acestui
deţinut.

Penitenciarul nu
are probleme cu decontarea medicamentelor şi nici a consultaţiilor
acordate de spitalele civile din Bistriţa. Pe durata transportului la
spitalele civile (realizat cu autosanitara proprie), precum şi a
internării, deţinuţii sunt încătuşaţi. Asociaţia
reaminteşte recomandarea insistentă a Comitetului pentru Prevenirea
Torturii ca deţinuţii bolnavi să nu fie imobilizaţi cu
cătuşe (de lanţuri nici nu poate fi vorba). În cazul unui
bolnav agitat care devine periculos pentru alţii sau pentru el însuşi
CPT cere să se recurgă la mijloace de imobilizare altele decât
cătuşele (de pildă, bandaje elastice).

În programul de
formatori pe probleme legate de HIV/SIDA şi TBC (iniţiat în 2002), în
ultima serie au fost instruiţi 12 deţinuţi. Personalul medical
nu a putut oferi o cifră legată de solicitările pentru testarea
HIV/SIDA venite din partea deţinuţilor. Însă, în cazul în care
ar exista o asemenea solicitare, deţinutul ar fi mai întâi consiliat de
către personalul medical, apoi i s-ar recolta sânge, iar în final
rezultatul i-ar fi comunicat verbal. Comunicare scrisă este exclusă,
explicaţia oferită fiind aceea că nu se pot face copii de pe
fişa medicală decât la cererea unei instituţii, nu şi a
deţinutului în cauză. Acesta poate primi, la cerere, un referat
medical, dar numai la liberare şi numai dacă este clinic
sănătos.

APADOR-CH nu
înţelege de ce nu se pot da deţinuţilor, la cerere, copii ale
fişei medicale şi subliniază că, în cauze similare, în care
documentaţia medicală a unui persoane era deţinută de
autorităţile statului şi nu era eliberată la cerere
persoanei vizate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat
statele pârâte pentru încălcarea articolului 8 (dreptul la viaţă
privată). Mai mult, acest refuz apare ca excesiv în condiţiile în
care în alte penitenciare copierea fişei medicale este posibilă.

Un lucru bun care
trebuie menţionat este acela că, potrivit afirmaţiilor
medicului-şef, deţinuţii primesc prezervative şi în timpul
detenţiei, nu numai la liberare. APADOR-CH a susţinut constant
că deţinuţii trebuie să aibă acces la prezervative în
timpul detenţiei. Relaţiile sexuale între deţinuţi sunt
un fapt cunoscut, iar distribuirea de prezervative este importantă pentru
prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală.

La infirmerie erau
cazaţi 6 deţinuţi. În momentul vizitei aceştia se aflau la
plimbare, în afară de deţinutul Mihai Ştefan care era paralizat
pe partea stângă a corpului. Paralizia se datora unei bătăi
primite din partea unui alt deţinut, în ianuarie 2005, pe când se afla la
Penitenciarul Bacău. Medicul şef a afirmat că deţinutul
respectiv nu este cuprins în nici o schemă de recuperare locomotorie,
deşi era evident că aceasta i-ar fi fost de folos bolnavului.

Activităţi
socio-educative

La compartimentul
socio-educativ sunt încadraţi doi asistenţi sociali şi un
jurist, deşi statul de funcţiuni prevede 5 posturi de ofiţeri.
Celor trei li se adaugă un agent tehnic şi preotul ortodox. În
penitenciar nu există nici un psiholog, drept urmare nimeni nu face
evaluarea psihologică a deţinuţilor în perioada de
carantină.

Programele
desfăşurate de compartimentul socio-educativ în primele 6 luni ale
anului 2005, sunt, în cea mai mare parte, cele venite de la ANP, cum ar fi
INSTAD (programul din perioada de carantină) sau EDUCOLEX (programul de
educaţie pe teme juridice). Programul de şcolarizare clasele I-IV
(denumit pompos CONIS) este realizat cu ajutorul unui învăţător
de la o şcoală generală din localitate şi a avut, în ultima
serie, 10 absolvenţi care au primit certificat de absolvire. Un lucru bun
este acela că numărul participanţilor la programul de
şcolarizare nu este limitat, orice doritor putându-se înscrie. Dacă
numărul este mare, se organizează mai multe grupe. Programul de
alfabetizare (ALFAZ) este realizat de cadrele de penitenciar. În ultima serie
au participat 12 deţinuţi, care au beneficiat de cursurile de alfabetizare
timp de 3 luni, de două ori pe săptămână, deci în total
aproximativ 24 de ore. Nu este clar în ce măsură programul de
alfabetizare îşi atinge scopul într-un număr atât de mic de ore.

CIID este un
program de combatere a ideilor iraţionale, destinat deţinuţilor
periculoşi. Deşi în total sunt 13 deţinuţi clasificaţi
ca periculoşi, numai 6 sunt cuprinşi în acest program.
Reprezentantele asociaţiei nu au putut primi mai multe explicaţii
legate de acest program (de altfel bine-venit), deoarece cel care se ocupa de
el, şeful de compartiment, nu era prezent. Dar din discuţiile cu
ceilalţi doi angajaţi de la socio-educativ a reieşit că, de
exemplu, nu există nici o activitate specială cu deţinutul
Moldovan Liviu, al cărui caz a fost prezentat mai sus. APADOR-CH
susţine că tocmai asemenea deţinuţi mai dificili (Moldovan
are o lungă listă de rapoarte de incident, este clasificat drept
periculos, suferă de oligofrenie şi, în prezent, execută 6 luni
de regim restictiv) trebuie să se bucure de atenţia compartimentului
socio-educativ. Moldovan nu numai că nu era cuprins în astfel de
activităţi speciale, dar împotriva lui exista o plângere penală
pentru ultraj formulată de un angajat al compatimentului socio-educativ (o
asistentă socială). Acuzaţia adusă lui Moldovan era
legată de ameninţările cu moartea pe care le-ar fi proferat. Cu
toate acestea, chiar angajatul respectiv a recunoscut că în trecut nu a
avut probleme cu deţinutul şi că acesta este instabil din punct
de vedere psihic. Din discuţia cu Moldovan Liviu a reieşit că
motivul său de supărare era tocmai lipsa unor activităţi în
care să fie cuprins pe perioada executării sancţiunii cu regim
restrictiv, care să îi dea posibilitatea obţinerii unor
evidenţieri şi, subsecvent, a „ridicării” unor rapoarte de
pedepsire. În loc să i se explice de ce nu poate fi cuprins în
activităţi cultural-educative colective (interdicţia fiind
stabilită prin ordinul ministrului justiţiei nr. 3352/2003), ci numai
individuale, şi care ar fi acele activităţi individuale care
i-ar putea aduce evidenţierile dorite, lui Moldovan i s-a răspuns cu
formularea unei plângeri penale, în condiţiile în care reacţia sa
agresivă se datora probabil şi bolii de care suferă
(oligofrenie).

Minorii sunt
cuprinşi zilnic în programul ACTIV-CLUB de activităţi
ocupaţionale. Nu este foarte clar în ce consta activitatea zilnică a
minorilor (cadrele au menţionat realizarea de puzzle-uri), dar la data
vizitei cei trei minori din penitenciar erau la club, unde vizionau un film pe
DVD. Minorii au spus că ar mai fi fost aduşi la club pentru a vedea
un film cu o săptămână înainte, însă nu îşi aduceau
aminte ce film vizionaseră. De aceea, reprezentantele asociaţiei au
rămas cu impresia că vizionarea filmului era „organizată”
special pentru vizita APADOR-CH. În rest, minorii au menţionat faptul
că ies de două ori pe zi la curtea de plimbare, unde joacă tenis
de picior.

Penitenciarul
Bistriţa beneficiază de colaborarea constantă a studenţilor
de la Universitatea Babeş-Bolyai, care îşi desfăşoară
practica în penitenciar. În primul semestru al anului 2005, 17 astfel de
studenţi au lucrat cu deţinuţii, în sistemul „clasic”: timp de 3
luni de zile, o dată pe săptămână. Programele
desfăşurate cu ajutorul studenţilor au fost CEB (educaţia
bunul cetăţean – pentru tineri şi minori), CIVITAS
(educaţie civică), INTEGROFAM (discuţii despre familie – pentru
deţinuţii adulţi), EDUCOFAM (discuţii despre familie – cu
deţinuţii tineri). În general, în fiecare dintre aceste programe sunt
cuprinşi câte 10-20 de deţinuţi.

Penitenciarul
Bistriţa are un program de pregătire pentru liberare a
deţinuţilor (PROLIB) desfăşurat în colaborare cu Serviciul
pentru Protecţia Victimelor şi Reintegrare Socială a
Infractorilor Bistriţa (fostul serviciu de reintegrare socială şi
supraveghere). Doi consilieri de la SPVRI vin o dată pe
săptămână şi petrec 1 oră şi jumătate – 2
ore cu deţinuţii. Programul durează în total 6 luni. În
urmă cu 3 luni erau implicaţi 31 de deţinuţi, la data
vizitei mai rămăseseră numai 19. Programul este susţinut în
întregime de consilierii de la SPVRI, fără aportul compartimentului
socio-educativ, care se ocupă numai de organizare.

În colaborare cu
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă,
penitenciarul organizează şi cursuri de calificare ca
zidar/pietrar/tencuitor (program denumit PROFORD). Cursul durează 4 luni,
iar la sfârşitul acestuia absolvenţii primesc certificate de
calificare, identice cu cele primite de cursanţii AJOFM-ului în general.
Tot identice sunt şi condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească deţinuţii pentru a putea participa la cursuri:
să aibă 8 clase şi să fie apt de muncă. La acestea se
adaugă comportamentul bun în timpul detenţiei, precum şi
condiţia de a mai avea numai 9 luni până la liberare (dar nu mai
puţin de 4 luni – durata cursului). Dintre toate aceste condiţii, APADOR-CH
consideră cea a absolvirii a 8 clase ca fiind excesivă. Chiar
dacă acestea sunt condiţiile generale impuse de AJOFM, în cazul
deţinuţilor ar trebui să se facă o excepţie,
datorită circumstanţele deosebite în care se găsesc
aceştia. În mod evident, mulţi dintre ei nu au absolvit şcoala
generală, fapt care nu le afectează totuşi capacitatea de a
munci ca zidar pietrar tencuitor. Cu o astfel de calificare, ei ar putea
obţine un serviciu după liberare, astfel încât şansele de
recidivă ar scădea (cei mai mulţi sunt condamnaţi pentru
furturi şi tâlhării).

DIFICIL este un
program de menţinere a legăturii cu familia şi comunitatea,
realizat de Prison Fellowship Cluj, o dată la 2 saptămâni, în program
fiind cuprinşi, în prezent, 18 deţinuţi. Şase voluntari ai
acestei organizaţii oferă consiliere individuală şi
organizează întâlniri cu familia. Pentru a participa la program,
deţinuţii trebuie să fie din judeţele Cluj sau
Bistriţa-Năsăud şi să aibă probleme familiale (de
exemplu, „necăutaţii”, familii cu mulţi copii).

Tot o
organizaţie neguvernamentală (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare)
desfăşoară şi programul „Există speranţă
2005” şi care presupune întâlniri cu 25 de deţinuţi cu rapoarte
de incident, o dată pe săptămână, timp de 6 luni, în cadrul
cărora se discută despre modul în care trebuie să se comporte în
societate. APADOR-CH apreciază faptul că acest program este destinat
tocmai unor deţinuţi-problemă şi sugerează ca şi
compartimentul socio-educativ al penitenciarului să preia ideea în
activităţile proprii.

SURM este un
program de susţinere moral religioasă realizat de cultul penticostal,
la care participă 47 de deţinuţi (angajaţii
compartimentului susţin că la aceste întâlniri preotul ortodox nu
participă, ocupându-se doar strict de organizare). Partea remarcabilă
a colaborării penitenciarului cu acest cult o reprezintă
funcţionarea în localitate a unui centru de reintegrare socială
(Onisim), de care au beneficiat în acest an 3 deţinuţi care s-au
liberat de la Bistriţa. Concret, centrul dispune de locuinţe proprii
pe care le pune la dispoziţia foştilor deţinuţi care nu au
unde să se ducă după liberare şi, de asemenea, se
ocupă de găsirea unui loc de muncă pentru aceştia. Ajutorul
nu este condiţionat de trecerea la cultul penticostal. Rolul penitenciarului
este de a identifica deţinuţii care au nevoie de acest ajutor la
liberare şi de a face propuneri către centru.

Compartimentul
socio-educativ realizează şi două publicaţii lunare:
revista „Promisiune”, cu articole şi materiale de la deţinuţi
(7-8 deţinuţi în fiecare lună) şi „Gazeta volantă” cu
articole despre activităţile şi acţiunile cu
deţinuţi. Prima se realizează în 2 exemplare, iar cea de-a doua
în 3 exemplare, care circulă între camerele de deţinere. Din
discuţiile cu deţinuţii nu a reieşit că revistele
respective ar prezenta vreun interes pentru aceştia. În acest sens,
APADOR-CH sugerează ca deţinuţii să fie mai mult
implicaţi în stabilirea conţinutului revistelor, prin chestionarea
lor în legătură cu subiectele care i-ar interesa.

Camere de detenţie.
Atmosfera din penitenciar

În Penitenciariarul
Bistriţa există două tipuri de camere de deţinere: cele mai
noi, cu o suprafaţă de 19,5 m2 la 8 paturi instalate
(2,44m2/loc de deţinere) şi cele din pavilioanele vechi,
la care raportul dintre suprafaţă şi locurile de deţinere
este şi mai mic, de 1,4 (51 de paturi instalate la 71,2 m2).

Deşi camerele
vechi au fost modernizate şi dispun de duşuri proprii, la fel ca
şi cele din blocul mai nou de detenţie, microcentralele instalate nu
pot face faţă necesităţilor, astfel încât apa caldă se
distribuie numai la sala veche de baie, unde deţinuţii sunt duşi
o dată, cel mult de două ori pe săptămână (indiferent
dacă stau în blocul nou sau în pavilioanele vechi). Camerele noi de
deţinerea sunt dotate fiecare cu cîte o chiuvetă, iar în camerele
vechi deţinuţii au la dispoziţie câte un jgheab cu 4 robinete.
La camera pentru regim restrictiv nu exista nici măcar jgheabul, robinetul
fiind plasat direct deasupra WC-ului turcesc.

În mod
suprinzător, cele două camere de izolare erau prevăzute cu
paturi de piatră, deşi în mod normal acestea trebuiau demolate
şi înlocuite cu paturi cu structură metalică.

Camera 45
(nerecidivişti staţionari) este situată într-unul din
pavilioanele vechi de detenţie. Deşi în cameră erau cazate numai
34 de persoane, paturile instalate erau în număr de 51, ducând la
aglomerarea inutilă a spaţiului. Profitând de prezenţa
directorului penitenciarului, în timpul vizitei reprezentanţilor APADOR-CH
deţinuţii i-au spus acestuia o parte din probleme lor. De exemplu, ei
s-au plâns că nu pot juca tenis de picior în timpul „aerului” zilnic,
deoarece curtea de plimbare este foarte mică, iar ei sunt prea mulţi.
Într-adevăr, curţile de plimbare sunt exact de dimensiunile unui teren
de tenis de picior, astfel încât numai cei din camerele de maximum 8 persoane
pot practica acest sport. O altă problemă este legată de
cumpărăturile de la magazinul din incinta penitenciarului.
Deţinuţii sunt scoşi la cumpărături numai o
singură dată pe lună. Fiind staţionari, sunt ultimii care
ajung la magazin, iar unele dintre produsele pe care le-ar dori se
epuizează. Propunerea deţinuţilor a fost de a li se permite
realizarea cumpărăturilor de două ori pe lună, ţinând
cont că în alte penitenciare acest lucru se poate face şi săptămânal.
Tot în legătură cu cumpărăturile, deţinuţii
şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra şi fructe şi
legume proaspete de la magazin, pe bază de comandă, directorul
penitenciarului promiţându-le că va vorbi cu proprietarii magazinului
în acest sens.

Reprezentantelor
asociaţiei nu le-a fost clar care este regimul magazinului din
penitenciar. Directorul penitenciarului a explicat că a fost
organizată o licitaţie, pe care a câştigat-o o firmă
privată. În acelaşi timp directorul vorbea de un cadru al penitenciarului
(un agent) care se ocupă de magazin. Se poate ca acesta să fie
aceeaşi persoană cu cea menţionată că s-ar ocupa de
verificarea preţurilor practicate de magazin. Dar nici în privinţa
acestui aspect explicaţiile nu au fost prea clare şi anume ce se
întâmplă dacă preţurile practicate de magazin sunt mai mari
decât preţurile medii de la magazinele din oraş, cu care se
realizează comparaţia.

O altă
doleanţă a deţinuţilor a fost legată de
imposibilitatea de a vorbi la mai mult de un număr de telefon o dată,
chiar dacă convorbirea durează mai puţin de 10 minute. Ei au
spus că în alte penitenciare li se permite să sune la două
numere de telefon cu aceeaşi ocazie, atât timp cât nu depăşesc
10 minute pe săptămână. În acest sens, directorul
penitenciarului a cerut o situaţie exactă a deţinuţilor
care dau telefoane şi a timpului pe care îl ocupă această
activitate, pentru a vedea dacă dorinţa deţinuţilor poate
fi îndeplinită.

Alte probleme
ridicate de deţinuţi erau legate de programul de televizor, folosirea
la muncă, transferuri, interzicerea fumatului în camere etc. Pentru
reprezentantele asociaţiei a fost evident că toate aceste probleme,
până la urmă mărunte, şi-ar fi putut găsi o rezolvare
sau măcar o explicaţie, dacă conducerea şi celelalte cadre
ale penitenciarului ar fi acordat mai multă atenţie
deţinuţilor. Acumularea de nemulţumiri, indiferent de gravitatea
problemelor care le generează, creează o atmosferă
tensionată în penitenciar care, în final, afectează regimul de
detenţie.

Tot la camera 45,
deţinutul Lăcătuş Ştefan s-a plâns de faptul că i
s-a întocmit un raport de incident pe motiv că ar fi simulat o boală
pentru a nu fi scos la muncă. Deţinutul era revoltat, spunând că
el a muncit întotdeauna, dar atunci când a fost într-adevăr bolnav, nici
nu a fost tratat şi a mai şi fost sancţionat. Verificând dosarul
de penitenciar al deţinutului reprezentantele asociaţiei au putut
constata că nu există nici un raport de incident în acest sens. În
schimb, presupusa simulare, precum şi refuzul deţinutului de a
ieşi la muncă, erau consemnate în fişa acestuia, aflată pe
secţia de deţinere.

APADOR-CH
consideră că, atâta vreme cât penitenciarele nu pot asigura
locuri de muncă pentru toţi deţinuţii apţi, refuzul –
justificat sau nejustificat – de a ieşi la muncă nu ar trebui
sancţionat. Pentru a nu perturba "frontul de lucru", ar
putea exista liste de rezervă cu deţinuţii apţi care
i-ar putea înlocui imediat pe cei care eventual refuză să iasă
la muncă.

Toţi
deţinuţii din camera 45 trăiau cu impresia că la acumularea
de trei notări („puncte”) în fişa de pe secţia de deţinere,
(notările pot privi şi cele mai neînsemnate incidente, chiar
dacă nu sunt dintre cele sancţionabile), li se întocmeşte
automat un raport de incident. Comandatul penitenciarului a afirmat că nu
aceasta este realitatea, dar reprezentantele asociaţiei consideră
că şi deţinuţilor trebuie să li se explice foarte clar
care este practica în materie disciplinară şi, bineînţeles, care
sunt drepturilor şi obligaţiile lor.

În camera 13 din
pavilionul nou de deţinere erau cazaţi 8 arestaţi preventiv în 8
paturi. Întrebaţi de directorul penitenciarului în legătură cu
propunerile colegilor lor, aceştia le-au găsit întemeiate, ceea ce
dovedeşte, din nou, utilitatea dialogului dintre cadre şi
deţinuţi.

Hrană.
Vizite. Corespondenţă

Meniul pentru prânz
consta în ciorbă cu fidea şi mâncare de cartofi cu dovleci şi
carne, pentru toţi deţinuţii, mai puţin diabeticii pentru
care ciorba cu fidea era înlocuită cu ciorbă de legume. Pentru masa de
seară meniul consta în varză a la Cluj pentru toţi
deţinuţii. Cantitatea de carne de porc scoasă din magazie pentru
ziua respectivă era de 66 de kilograme, la care se adaugau 438 de grame de
carne de vită. Potrivit responsabilului de la bucătărie, carnea
de vită era destinată adventiştilor şi musulmanilor,
însă ulterior acesta s-a contrazis afirmând că de fapt musulmanii
mănâncă fără carne! Pe lângă carne, se mai
scoseseră 11,7 kg subproduse porc, 8,71 kg slănină afumată
şi 24,5 kg slănină crudă.

Reprezentantele
APADOR-CH au costatat cu surprindere faptul că nu exista nici o
diferenţă între meniul celor de la regim şi meniul comun. De
altfel, şi unii dintre deţinuţi s-au plâns de acest lucru (de
exemplu, Branea Emilian, care susţinea că suferă de ulcer
şi este trecut la regim, dar nu primea mâncare diferită). O altă
problemă ridicată de deţinuţi în legătură cu
calitatea hranei a fost prezenţa constantă a dovlecilor în mâncare,
care, au spus ei, o transforma în „mâncare pentru porci”.

La compartimentul
vizite, un lucru bun care trebuie menţionat este dispunerea ghişeelor
pentru primirea pachetelor. Acestea se află unul în faţa celuilalt,
ceea ce permite deţinuţilor care primesc pachete să vadă
exact tot ceea ce fac agenţii la primirea pachetelor. APADOR-CH a
susţinut mereu că o astfel de dispunere este necesară pentru ca
orice suspiciune cu privire la eventuale sustrageri din pachete din partea
cadrelor să fie evitată.

Pentru exercitarea
dreptului la corespondenţă, deţinuţii au la dispoziţie
o singură cutie poştală mobilă, care circulă prin
penitenciar pentru ridicare corespondenţei. APADOR-CH sugerează
conducerii penitenciarului să solicite Poştei Române şi
instalarea unei cutii poştale fixe, eventual lângă curţile de
plimbare.

În penitenciar sunt
instalate 5 telefoane cu cartelă, dintre care două se află la
sectorul vizite. Acestea nu sunt prevăzute cu cabine telefonice, care
să asigure confidenţialitatea convorbirilor. Având în vedereă
că numărul de telefoane instalate este suficient în raport cu
numărul deţinuţilor din penitenciar, APADOR-CH consideră
că se poate da curs solicitării deţinuţilor de a putea
vorbi cu mai mult de o persoană o dată, atât timp cât nu
depăşesc 10 minute de convorbiri.

Concluzii:

APADOR-CH
consideră disproporţionată intervenţia
„mascaţilor” din ziua de 15 noiembrie 2004 şi cere ANP să
desfăşoare o investigaţie proprie, precum şi,
dacă va fi cazul, să sesizeze parchetul competent.

APADOR-CH cere
Penitenciarului Bistriţa să desfiinţeze paturile de
piatră de la camerele de izolare, precum şi să refacă instalaţia
sanitară din camera de regim restrictiv, astfel încât
deţinuţii să se poată spăla corespunzător.

La Penitenciarul
Bistriţa, atmosfera este în general bună, mai ales datorită
gradului destul de mic de aglomerare. Cu toate acestea,
deţinuţii au tot felul de mici nemulţumiri, care ar putea
fi evitate foarte uşor prin stabilirea unui dialog real între
deţinuţi şi cadre. De exemplu, în privinţa
posibilităţii deţinuţilor de a telefona la mai mult de
un singur număr de telefon o dată, o problemă de competenţa
exclusivă a comandantului penitenciarului, a fost evident că
propunerea deţinuţilor nu ajunsese niciodată la acesta.

APADOR-CH
reiterează problema deţinuţilor consideraţi
"dificili", care, în cele mai multe cazuri, nu se bucură de
atenţia specială de care ar avea nevoie din partea
compartimenului socio-educativ. În general, persoanele selecţionate
pentru a participa în programele organizate de compartiment sunt
deţinuţii „cuminţi”, sistem la care trebuie să se
renunţe. Deţinuţii clasificaţi drept periculoşi
şi cei cu rapoarte de incident trebuie să fie o prioritate
pentru compartimentul socio-educativ. Asociaţia cere ANP să
angajeze de urgenţă un psiholog la Bistriţa.

Şi din punct
de vedere al asistenţei medicale, deţinuţii trebuie să
se bucure de o atenţie mai mare. Medicii din penitenciar ar trebui
să aibă în vedere starea specială a pacienţilor lor
şi să evite să-i încadreze pe aceştia, cu atâta
uşurinţă, în categoria „simulanţilor”.

De asemenea, APADOR-CH solicită ANP să îi comunice care au
fost concluziile Comisiei comune de investigare a deceselor din penitenciare în
privinţa decesului survenit în decembrie 2004 în acest penitenciar.

APADOR-CH
insistă din nou asupra limitării consultaţiilor medicale
acordate de medicii de penitenciar cadrelor numai pentru urgenţe.

APADOR-CH cere
ANP să revizuiască criteriile de clasificare a
deţinuţilor în categoria "periculoşi". Acest
lucru este cu atât mai necesar cu cât punerea în aplicare a noii legi a
regimului executării pedepselor care ar fi rezolvat, în bună
parte, această problemă a fost amânată.

Asociaţia
cere ANP să dispună renunţarea la pedepsirea
deţinuţilor care refuză să iasă la muncă.
Aceasta deoarece sistemul penitenciar nu are posibilitatea de a
asigura locuri de muncă pentru toţi deţinuţii apţi
(a se vedea mai sus soluţia propusă de asociaţie cu privire
la listele de rezervă)

Alte
constatări/recomandări sunt incluse în raport.

Diana-Olivia
Călinescu Nicoleta
Popescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport asupra vizitei la Spitalul Penitenciar Dej

16/07/2005/în Penitenciare /de Rasista

Raport asupra vizitei la
Spitalul Penitenciar Dej

Reprezentantele APADOR-CH au vizitat
Spitalul Penitenciar Dej pe data de 16 iulie 2005. Vizita anterioară a
avut loc pe data de 5 aprilie 2001.

Aspecte generale

La vizita anterioară spitalul penitenciar
se afla în tratative pentru preluarea a 6 camere din spaţiul
Judecătoriei Dej. În prezent, acest spaţiu aparţine spitalului penitenciar
şi a fost utilat pentru a corespunde standardelor medicale.

Deţinuţii sunt cazaţi pe
categorii de afecţiuni fără a se ţine cont de statutul
juridic (preventivi, condamnaţi, recidivişti) asemenea unui spital
din reţeaua Ministerului Sănătăţii. Nu sunt folosite
mijloacele de imobilizare pe parcursul spitalizării şi nici în timpul
transportului cu ambulanţa proprie. Nu au fost bolnavi violenţi care
să necesite imobilizare.

Toate secţiile medicale
respectă standardele de igienă, se lucrează cu seringi de
unică folosinţă, iar instrumentarul medical se
sterilizează. Laboratoarele de recoltare şi biochimie deţin materialele
medicale necesare. Sălile de intervenţii chirurgicale sunt dotate cu
aparatură medicală performantă. Blocul operator chirurgical ar
avea nevoie de un aparat de aer condiţionat pentru a fi respectate
condiţiile optime unei intervenţii chirurgicale. Ar fi necesar
şi un gastroscop, care costă aproximativ 60.000 Euro.

Spitalul a fost dotat cu o linie „Elisa”
pentru depistarea virusului HIV, dar şi a hepatitei B şi C etc.
Spitalul face parte dintr-un program de prevenire HIV/SIDA, finanţat din
fonduri O.N.U. prin care se primesc gratuit testele HIV. Din martie a.c.
până în prezent au fost făcute aproximativ 100 de testări pentru
deţinuţi din cele 10 penitenciare arondate spitalului. Toate au fost
negative.

Spitalul a primit în anul 2003 o ambulanţa
nouă, marca Volkswagen echipată cu toate dotările necesare unei
intervenţii de urgenţă. Spitalul mai dispune de alte două
ambulanţe mai vechi, fără dotări speciale, dar încă
utilizabile.

Cabinetul stomatologic are o dotare
minimă care nu permite efectuarea de lucrări dentare, ci doar
extracţii sau tratamente simple.

Cadrele penitenciarului,
poliţiştii, jandarmii, procurorii sau magistraţii şi
familiile lor beneficiază de consultaţii şi servicii medicale
(analize de laborator, radiografii pulmonare,etc) o oră pe zi, de luni
până vineri. APADOR-CH a susţinut, în repetate rânduri,
interzicerea consultaţiilor acordate cadrelor (inclusiv pensionarilor)
şi celorlalţi beneficiari ai Casei OPSNAJ şi familiilor
acestora, exceptând urgenţele. Asociaţia subliniază că la Spitalul
Penitenciar Rahova NU se acordă astfel de consultaţii.

Din discuţia cu administraţia
penitenciarului a rezultat că fondurile spitalului sunt asigurate în
proporţie de 25% de Casa OPSNAJ, iar restul de 75 % de A.N.P. Din aceste
fonduri sunt achitate toate cheltuielile administrative ale spitalului, dar
şi salariile întregului personal medical şi nemedical. În momentul semnării
contractului cu Casa OPSNAJ aceasta ridică problema salarizarii
agenţilor supraveghetori cărora trebuie să le achite 25% din
salariu.

APADOR-CH solicită
ANP să analizeze posibilitatea preluării cheltuielilor administrative
dar şi salariile personalului nemedical – sau măcar pe acestea din
urmă – pentru a da posibilitatea Casei OPSNAJ să distribuie fondurile
sale exclusiv pentru medicamente, instrumente şi aparatură
medicală precum şi salariile personalului medical.

Efective

Spitalul Penitenciar Dej are instalate
180 de paturi pentru deţinuţii bolnavi şi 20 pentru
deţinuţii sănătoşi care prestează servicii.
Deşi capacitatea spitalului este de aproximativ 200 de paturi Casa OPSNAJ
are contract cu spitalul doar pentru 129 de bolnavi pentru cele 5 secţii,
astfel: interne – 48 paturi, chirurgie – 45 paturi, O.R.L. – 10 paturi,
oftalmologie – 10 paturi, terapie intensivă – 16 paturi. La data vizitei,
în spital se aflau 136 deţinuţi, dintre care 116 erau bolnavi, iar 20
deţinuţi erau folosiţi la deservire. Din totalul bolnavilor, 3
erau femei şi unul minor.

APADOR-CH cere ANP
să renegocieze cu Casa OPSNAJ condiţia existenţei unui rula de
200 internări şi externări pe lună. Prin această
metodă este afectată însăşi calitatea actului medical
(externări înainte de termenul normal). Nu este exclusă nici
posibilitatea unor internări fictive, tocmai pentru a îndeplini baremul
obligatoriu.

Personalul medical numără 13
medici, 2 biochimişti şi 34 asistenţi medical. Numărul
cadrelor medicale a fost mărit, iar postul de medic chirurg vacant în 2001
este în prezent ocupat. Secţiile de oftalmologie – unică în sistemul
penitenciar – şi O.R.L. au fiecare câte un medic care acordă
consultaţii dar intervin şi chirurgical. Pentru a acoperi necesarul
de personal, spitalul ar mai avea nevoie de 5 medici (1 internist, 2 chirurgi,
1 oftalmolog si 1 medic O.R.L.). Efectivele de pază însumau 56 de
agenţi supraveghetori.

Blocul alimentar

În ziua vizitei meniul pentru
deţinuţi a constat, dimineaţă, în ceai, brânză
şi/sau margarină, în funcţie de regim şi biscuiţi.
Bolnavii de TBC, diabet şi distroficii primesc 2 suplimente alimentare la
ora 10 şi la ora 17, care constau în: 250 ml. lapte şi un ou pentru
diabetici, 250 ml lapte pentru bolnavii de TBC iar pentru distrofici 50 gr. brânză.
Pentru prânz, felul întâi consta în ciorbă de fasole, iar felul doi în
pilaf de orez cu carne pentru deţinuţii care muncesc; 109
deţinuţi cu regim primeau supă de ouă cu fidea şi
tocană de legume cu carne iar cei 6 deţinuţi diabetici aveau
ciorbă de cartofi şi ghiveci de legume cu carne. Pentru cină
deţinuţii de la munci urmau să primească tocană de
legume cu carne, cei cu regim special – pilaf de orez cu carne, iar diabeticii
– mămăligă cu brânză. Pentru acest meniu se folosiseră
14,300 kg carne de porc şi 5,900 kg subproduse. Sub aspect calitativ
şi cantitativ, mâncarea se prezenta mult mai bine decât în majoritatea
penitenciarelor, inclusiv spitale.

În camera de alimente reprezentantele
APADOR-CH au constatat că pungile cu orez aveau două etichete
cu termene de garanţie diferite (una, până în 2004, a doua până
în 2005). În depozitul de legume-varza şi cartofii erau în stare
bună, însă dovleceii fuseseră culeşi prea târziu –
devenind mai degrabă furaje – iar o parte din ceapă era
încolţită.

Camera unde se spală vesela se
află la subsol, unde persista un miros de mucegai şi nu erau
respectate condiţiile de igienă. Tot în subsol era depozitată o
cantitate impresionantă de deşeuri textile ce urma a fi
transportată la un alt penitenciar pentru confecţionarea saltelelor. Asociaţia
solicită urgentarea transportării acestor deşeuri textile ce
reprezintă un focar de infecţie.

Camere de
detenţie

În camera 13 era un singur deţinut
minor, adus de la penitenciarul din Oradea pentru că suferă de astm
bronşic. Nu a fost clar de ce era nevoie ca minorul să fie internat
pentru o astfel de afecţiune, cu atât mai mult cu cât stătea singur
în cameră, ieşea singur la plimbare şi nici măcar nu avea
televizor. Era însă scos cam două ore pe zi la club, unde putea
urmări programele TV (vinerea, sâmbata şi duminica câte 3 ori), dar
tot singur.

In camera 18 erau 10 deţinuţi
la 14 paturi, iar în camera 20, 7 deţinuţi la 12 paturi. In camera
41, foarte mică şi dotată cu o chiuvetă minusculă,
erau două deţinute bolnave la 3 paturi. Nimeni nu s-a plâns de
condiţii de detenţie sau de tratamentul medical.

Vizită,
corespondenţă, telefoane

Reprezentantele APADOR-CH au constatat
că fiecare post telefonic se află într-o cabină cu geam termopan
astfel încât confidenţialitatea convorbirilor telefonice este
asigurată. Deţinuţii au dreptul la o convorbire telefonică,
săptămânal, cu o durată de 10 minute, pot fi apelate şi 2
numere, iar în situaţii speciale se poate suplimenta acest drept.

Spaţiul în care se află
vorbitorul este destul de mic, dar personalul spitalului penitenciar
consideră că este suficient mai ales că frecvenţa vizitelor
este redusă ceea ce nu impune o programare pe litere.

Deţinuţii sunt scoşi la
plimbare, zilnic, aproximativ o oră însă în acest perimetru nu
există nici o băncuţă. Asociaţia cere
administraţiei spitalului să aşeze, în acest spaţiu, câteva
bănci necesare deţinuţilor bolnavi.

Corespondenţa şi pachetele se
ridică şi se predau în fiecare zi lucrătoare a
săptămânii.

Concluzii:

–
Spitalul
Penitenciar Dej asigură condiţii de detenţie şi îngrijiri
medicale acceptabile

–
Asociaţia
cere conducerii spitalului să urgenteze transportarea deşeurilor
textile şi să nu minimalizeze focarul de infecţie existent

–
APADOR-CH
solicită ANP să analizeze posibilitatea de a dota spitalul cu un
gastroscop şi cu aparat de aer condiţionat în sala de chirurgie

–
APADOR-CH
cere ANP să analizeze posibilitatea preluării tuturor cheltuielilor
administrative dar şi salariile personalului nemedical. O eventuală
soluţie favorabilă, valabilă pentru toate spitalele
penitenciare, ar contribui la ridicarea calităţii asistenţei
medicale asigurate deţinuţilor

–
Asociaţia
solicită să nu se mai acorde consultaţii cadrelor, celorlalte
categorii beneficiari ai Case OPSNAJ şi famililor acestora decât în cazuri
de urgenţă.

Manuela Ştefănescu Nicoleta
Popescu

Raspunsul ANP in acest caz

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Satu-Mare

15/07/2005/în Penitenciare /de Rasista

La data de 15 iulie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Satu Mare.Vizita anterioară a avut loc la data de 4 noiembrie 1999.

1. Date generale

Penitenciarul Satu Mare are regim de penitenciar închis. Aici ar trebui să fie încarceraţi doar deţinuţii care execută pedepse privative de libertate de până la 10 ani, dar, datorită „afacerilor judiciare”, se află şi deţinuţi ce execută pedepse de peste 10 ani şi chiar un deţinut condamnat pe viaţă. Penitenciarul primeşte deţinuţi din două judeţe, Satu Mare şi Sălaj, ceea ce explică supra-aglomerarea unităţii.

Lucrările de reamenajare, aflate în curs de desfăşurare la vizita anterioară, au fost finalizate. Sala de sport, două cluburi şi biblioteca au fost date în folosinţă. Spaţiile de plimbare au fost reîmpărţite şi au fost montate băncuţe. Însă, datorită suprafeţei mici a spaţiilor de plimbare în raport cu numărul deţinuţilor, aceştia nu pot practica nici un sport în aer liber. Sala de sport, destul de spaţioasă, este dotată cu aparate de forţă şi 3 mese de tenis de masă. În mod surprinzător, deşi la data vizitei o grupă de deţinuţi tineri se afla în sala de sport, aceştia pur şi simplu stăteau la uşă. Explicaţia a fost că aşteptau un supraveghetor pentru a începe să folosească utilităţile sălii, însă reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că deţinuţii fuseseră aduşi acolo special cu ocazia vizitei.

Camerele de deţinere au fost recompartimentate şi dotate fiecare cu grup sanitar şi duş. Cu toate acestea, nu toţi deţinuţii pot face duş cu apă caldă datorită sistemului vechi de instalaţii şi numeroaselor infiltraţii prin tavan. De aceea, în continuare sunt folosite duşurile comune, la care deţinuţii sunt scoşi o dată pe săptămână. Doar cei care muncesc la punctele de lucru din afara penitenciarului beneficiază de mai multe băi pe săptămână.

În Penitenciarul Satu-Mare deţinuţii muncesc atât în interiorul penitenciarului( la cusut pantofi – 100 deţinuţi, tâmplărie – 35 deţinuţi, reparaţii capitale şi investiţii -10 deţinuţi, deservire – 31deţinuţi, pază perimetru – 3 deţinuţi, alte activităţi – 7deţinuţi ) cât şi în exterior (activitate zootehnică şi de grădinărit la G.A.Z. propriu – 89 deţinuţi şi la puncte de lucru pentru stivuit cherestea, încărcare mobilă, prepare furaje).

Şi Penitenciarul Satu-Mare, alături de alte 9 locuri de detenţie, are un contract cu firma germană de încălţăminte „Rilug”, pentru care deţinuţii cos pantofi. APADOR-CH apreciază colaborarea sistemului penitenciar cu orice firmă care poate da de lucru deţinuţilor. Persoanele private de libertate au atât o activitate în urma căreia beneficiază de scăderea pedepsei (maxim 7 zile pe lună) cât şi de o sumă de bani lunară (10% din salariul negociat de penitenciar, restul de 90% intrând în bugetul A.N.P.) Dar cel mai important este faptul că deţinuţii au o ocupaţie zilnică, nu doar stau în camere 23 de ore din 24. Deţinuţii cos pantofi în cameră după propriul program. Norma fiecărui deţinut este de aproximativ 50 perechi/zi, iar evidenţa muncii este ţinută de şeful de cameră. Şi deţinutele au posibilitatea de a coase pantonfi, dar sunt puţin interesate deoarece au aceeaşi normă ca a deţinuţilor şi consideră că nu o pot realiza. În schimb, o parte dintre deţinute lucrează la popota cadrelor, sistem contestat de APADOR-CH în repetate rânduri.

Pe baza contractului cu firma „Ergolemn” a fost amenajat şi un atelier de tâmplărie unde se realizează spătare pentru scaune. În atelier erau, la data vizitei, mai mulţi deţinuţi care sculptau spătare sub coordonarea unui maistru din partea beneficiarului. Norma fiecăruia era de 32 bucăţi pe zi, deci aproximativ 640 de bucăţi pe lună. Unii dintre deţinuţi au apreciat norma ca fiind realizabilă, alţii au afirmat că este destul de mare, dar dacă nu o îndeplinesc primesc totuşi şi banii şi „zilele”, reduse proporţional.

2. Condiţii de detenţie

2.1. Efective

La data vizitei, erau 798 deţinuţi: 706 condamnaţi definitiv, 21 condamnaţi în prima instanţă şi 62 arestaţi preventiv. Din total, 751 erau bărbaţi, din care 14 minori, şi 38 femei. Situaţia s-a îmbunătăţit nesemnificativ faţă de 1999 când erau 855 deţinuţi, supra-aglomerarea rămânând, în continuare, o problemă. Conform normei de minim 4 metri pătraţi/deţinut recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii, la Satu-Mare ar putea fi cazaţi doar 241 de deţinuţi, suprafaţa totală a spaţiilor de deţinere fiind de 964 metri pătraţi. Aceasta înseamnă că gradul de ocupare al penitenciarului era de mai bine de 330%. La data vizitei, numărul de paturi instalate era de 717, dintre care 687 în locurile de deţinere şi 30 la infirmerie, deci nici măcar nu se respecta norma de un pat/deţinut.

Numărul personalului operativ era de 122 cadre dintr-un total prevăzut de 133 posturi. Responsabilul cu siguranţa deţinerii a apreciat că ar mai fi necesare aproximativ 50 cadre pentru întreg sistemul operativ, peste locurile prevăzute în schemă. Dar chiar şi aşa, ar reveni mai mult de 4 deţinuţi fiecărui cadru operativ, ceea ce înseamnă că pe fiecare tură, un cadru ar avea în grijă
aproape 13 deţinuţi. APADOR-CH reaminteşte că norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii este de un cadru la 5 deţinuţi. La departamentul cultural-educativ pe cele 9 posturi existente erau 8 angajaţi, un post de psiholog fiind neocupat, iar la serviciu medical era un post vacant de medic. Reprezentanţii penitenciarului au afirmat că au o grupă de intervenţie proprie care este folosită în situaţii speciale, dar că membrii acesteia nu sunt „mascaţii” în timpul intervenţiilor.

2.2. Blocul alimentar

În ziua vizitei, meniul era alcătuit din: ciorbă de legume (singura legumă fiind varza) şi fasole cu
carne (carnea era în realitate slănină) la comun, orez cu carne (jumări) pentru cei 70 de deţinuţi cu regim, şi supă de oase şi mazăre cu carne (în realitate şi cu foarte mult orez) pentru cei 9 diabetici şi 8 distrofici. Pentru cină deţinuţii aveau mâncare de cartofi. Pentru acea zi au fost scoase din
magazie 93 Kg. carne de porc, 400gr. carne de vită (pentru deţinuţii musulmani), 38 kg slănină şi 13 kg subproduse. Blocul alimentar prezenta urme de infiltraţii şi necesita reparaţii.

2.3. Activităţi cultural educative

Serviciul cultural-educativ desfăşoară atât programele A.N.P. (cum ar fi clasicul INSTAD, adică programul de carantină) cât şi programe proprii. În luna ianuarie a acestui an a fost finalizat un program de calificare în meseria de bucătar pentru un număr de 6 deţinuţi, iar în luna martie s-a încheiat calificarea a 12 deţinuţi în meseria de tâmplar. Cursurile au fost ţinute de personalul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, iar penitenciarul a asigurat selecţia participanţilor, informarea acestora şi spaţiul de desfăşurare a cursurilor. La finalizarea cursurilor deţinuţii susţin un examen în urma căruia primesc o diplomă ce le atestă calificarea şi care nu conţine nici o referire la starea de detenţie a absolventului.

Criteriile impuse unui deţinut pentru a participa la un astfel de curs de calificare sunt cele general aplicabile tuturor cursanţilor ANOFM, la care se adaugă cele specifice deţinuţilor:

– să fie condamnat definitiv;

– să fie absolvent a 8 clase;

– să nu fie angrenat în „afaceri juridice”;

– să mai aibă de executat cel mult 9 luni până la eliberarea din penitenciar
(dar nu mai puţin de 6 luni – durata cursului).

APADOR-CH consideră condiţia absolvirii a opt clase excesivă pentru deţinuţi, mulţi dintre aceştia neputând-o îndeplini. În mod normal, orice deţinut care ştie să scrie şi să citescă ar trebui să aibă posibilitatea de a urma un curs de calificare şi de a învăţa astfel o meserie, care să-i fie utilă după liberarea din penitenciar.

În prezent, au mai fost selecţionaţi 14 deţinuţi pentru a urma un curs de calificare în meseria de zidar, dar începerea cursului a fost amânată din lipsa fondurilor AJOFM.

Deţinuţii care nu îndeplinesc condiţiile pentru a urma cursurile de calificare ale AJOFM-ului se pot totuşi iniţia în meseriile de tâmplar şi sculptor în lemn în atelierele penitenciarului şi primesc la liberare o adeverinţă care să le ateste aptitudinile (dar rămân totuşi muncitori necalificaţi). Programul este continuu, iar pentru a participa, un deţinut trebuie să mai aibă 6 luni până la liberare şi să dovedească existenţa unor aptitudini, în urma unei perioade de probă. În prezent, la iniţierea în meserie participă 16 deţinuţi, iar alţi 6, care s-au liberat, au primit deja adeverinţe.

În penitenciar se organizează atât cursuri de şcolarizare intensivă, clasele I-IV (anul acesta au fost 12 absolvenţi), cât şi cursuri cu frecvenţă redusă pentru clasele V-VIII (anul acesta au fost 21 de absolvenţi, dintre care 6 de clasa a VIII-a). Cursurile sunt ţinute prin inspectoratul şcolar de către un profesor al Colegiului Doamna Stanca. Atât diplomele cât şi foile matricole sunt eliberate de această instituţie de învăţământ fără ca pe documente să se menţioneze că respectivele cursuri au fost urmate în penitenciar. La Satu-Mare nu se organizează cursuri de alfabetizare..

Juristul din cadrul departamentul cultural-educativ a desfăşurat pe parcursul a 3 luni, o dată pe săptămână, un curs de educaţie juridică pentru deţinuţi (EDUCOLEX). La acesta se adaugă consiliere juridică pentru deţinuţi, din partea filialei locale a LADO, în 12 domenii. Iniţial programul avea loc de două ori pe săptămână , câte două ore, dar în prezent reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale nu mai vin decât de două ori pe lună.

În colaborare cu Serviciului de Reintegrare Socială şi Supraveghere Satu-Mare s-au desfăşurat programele „7 paşi”la care au participat 18 deţinuţi, şi „Managementul furiei”, care se încheiase de numai o săpămână şi la care au participat tot 18 deţinuţi, timp de o lună. Serviciul urma să înceapă un nou proiect de terapie prin teatru în penitenciar, pentru care au fost deja selecţionaţi
8 deţinuţi şi care va dura 3 săpămâni. Pentru toate programele, grupul ţintă l-au constituit minorii şi tinerii.

APADOR-CH apreciază implicarea continuă şi diversă a serviciului în activităţile din penitenciar, acesta fiind unul dintre puţinele cazuri în care reprezentanţii asociaţiei au întâlnit un interes atât de mare al consilierilor de supraveghere şi reintegrare socială pentru munca cu deţinuţii. În general, consilierii plasează activităţile cu deţinuţii pe ultimul loc în lista priorităţilor, rezultatul fiind neglijarea lor, uneori totală.
Cu toate acestea, nici serviciul de reintegrare socială şi nici compartimentul socio-educativ al penitenciarului nu desfăşoară clasicul program de pregătire pentru liberare (PROLIB). Doar o dată
la două luni, un angajat al AJOFM-ului vine în penitenciar şi le vorbeşte deţinuţilor despre ceea ce trebuie să facă pentru a obţine un loc de muncă.

Minorii beneficiază de un program special de menţinere a legăturii cu familia, „Dificil”, în cadrul căruia au loc discuţii pe diferite teme cu privire la familie. Anul trecut, programul cuprindea şi întâlniri lunare între minori şi familiile acestora, în care deţinuţii prezentau un program artistic (recitau poezii). Însă interesul familiilor a scăzut, nu au mai venit la penitenciar, astfel încât întâlnirile au fost abandonate. APADOR-CH consideră binevenită ideea de a organiza întâlniri între minori şi familiile lor. Compartimentul cultural-educativ nu ar trebui pur şi simplu să renunţe la ea, ci să încerce să găsească teme variate şi de interes pentru întâlniri, care să motiveze familiile să vină (recitarea unor poezii, de fiecare dată, nu are cum să fie atractivă) . Tot pentru minori a fost
organizată şi o vizită la Muzeul judeţean cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ieşirea deţinuţilor din penitenciar la diferite activităţi cultural-educative este o altă ideea bine-venită care, după părerea APADOR-CH, ar trebui extinsă şi la deţinuţii adulţi. Pentru minori s-au mai organizat şi concursuri de cultură generală; câştigătorii au fost recompensaţi cu suplimentarea dreptului la pachete şi vizite. Un alt program numit „Educaţie pentru viaţa de familie”, destinat atât minorilor cât şi celor 76 de tineri, a avut ca temă prevenirea abandonului familial.

Programele destinate femeilor au fost desfăşurate în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Satu-Mare: programul de educaţie sanitară EDUCOSAN (timp de 6 luni) şi „Combaterea traficului de carne vie”, acesta din urmă fiind o iniţativă locală. Totuşi femeile cu care au stat de vorbă reprezentantele asociaţiei nu îşi aminteau să fi participat la astfel de programe.

O altă activitate pe teme de sănătate este cea iniţiată de ANP, prin care deţinuţii sunt instruiţi ca formatori pentru alţi deţinuţi, în cadrul programului de prevenire HIV/SIDA. Programul durează 3 luni şi se adresează unor serii de câte 10 deţinuţi. În Penitenciarul Satu-Mare 10 deţinuţi au fost
deja instruiţi despre modalităţile de îmbolnăvire şi metodele de prevenire a infectării cu HIV, urmând ca aceştia să îşi informeze colegii de cameră şi să le prezinte pliantele primite. O nouă serie este în curs de instruire. În urma acestui program un număr de 30 deţinuţi au solicitat săli se facă testul HIV.

Săptămânal, unicul psiholog al penitenciarului (al doilea post este vacant) alocă două ore pentru consilierea individuală a deţinuţilor periculoşi. Ideea de a acorda o atenţie specială acestora este bună, dar două ore pe săptămână pentru mai bine de 20 de deţinuţi periculoşi este prea puţin . Evident, un singur psiholog nu poate face faţă în mod eficient tuturor necesităţilor deţinuţilor. APADOR-CH cere ANP să găsească o modalitate de a angaja cât mai repede al doilea psiholog
pe postul vacant. Dacă angajarea unei persoane nu este posibilă, în condiţiile blocării temporare a tuturor angajărilor în sistemul bugetar, s-ar putea găsi o soluţie de colaborare, cu plata pe oră, aşa cum se practică în cazul unor medici sau profesori.

Persoane din cadrul serviciului cultural-educativ în colaborare cu deţinuţii realizează revista penitenciarului numită „Gândul”, cu un tiraj de 6 exemplare, care poate fi citită la bibliotecă. Penitenciarul are o staţie de radio-amplificare prin intermediul căreia se transmit programe realizate de cadre (nu de deţinuţi, ca în alte penitenciare) şi dedicaţii muzicale, precum şi un sistem de televiziune cu circuit închis care difuzează activităţile realizate în penitenciar. Penitenciarul are abonamente la 3 ziare („Adevărul”, „Jurnalul Naţional” şi „Evenimentul Zilei”), pe care reprezentantele asociaţiei le-au şi găsit în camerele de deţinere.

Pe lângă L.AD.O., penitenciarul mai colaborează şi cu alte organizaţii neguvernamentale: CARITAS ( oferă deţinuţilor cadouri cu ocazia sărbătorilor precum şi haine pentru momentul liberării), Hans Linder (oferă adăposturi temporare pentru persoanele care se eliberează din penitenciar şi nu au unde să locuiască), „Stânca Veacurilor” (program de educaţie civică, o dată la
două-trei luni), Prison Fellowship (educaţie pentru minori, tineri şi femei, de două ori pe lună).

Penitenciarul reînnoieşte anual şi colaborarea cu Facultatea de psihologie Vasile Goldiş, în cadrul căreia 13 studenţi îşi fac practica în locurile de deţinere. Studenţii realizează studii de caz iar 6
deţinuţi sunt subiecţi ai unor lucrări de diplomă.

În privinţa activităţilor religioase, preotul ortodox este prezent la toate serviciile religioase indiferent de cult. APADOR-CH consideră inoportună prezenţa preotului ortodox la astfel de întâlniri şi solicită renunţarea la acest sistem.

2.4. Asistenţa medicală

Doi medici generalişti (din care unul lucrează în baza unui contract de colaborare cu plata cu ora, deoarece postul de medic-şef este vacant), un medic stomatolog şi 6 asistenţi medicali ( 4 asistenţi generalişti, 1 asistent farmacie şi 1 asistent igienă) răspund de sănătatea deţinuţilor. Conform afirmaţiilor administraţiei, cadrele penitenciarului, familiile acestora şi pensionarii sistemului penitenciar au ca medic de familie tot pe unicul medic angajat al penitenciarului. În această privinţă, APADOR-CH doreşte să sublineze că în timpul vizitelor anterioare a reieşit că medicul din penitenciar nu acorda consultaţii numai cadrelor, ci şi judecătorilor de la tribunal şi procurorilor de la parchet. Deşi reprezentantele asociaţiei au primit asigurări că acest sistem nu se mai practică, explicaţiile oferite nu au fost suficient de convingătoare, mai ales că asociaţia a
întâlnit de curând şi alte situaţii asemănătoare (de exemplu, la Spitalul Penitenciar Dej).

Celălalt medic, plătit cu ora, nu are contract cu Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ), ceea ce înseamnă că nu poate
acorda consultaţii cadrelor şi familiilor acestora, ci numai deţinuţilor. În medie, în fiecare zi sunt consultaţi 50-60 deţinuţi şi 6-7 cadre.

APADOR-CH reiterează că medicii din penitenciar trebuie să se ocupe exclusiv de deţinuţi, nu de cadre şi de familiile acestora sau, şi mai rău, şi de judecătorii, procurorii sau poliţiştii din localitate şi familiile acestora. Cadrele ar trebui să beneficieze de asistenţă medicală în penitenciar numai în situaţii de urgenţă.

Penitenciarul s-a confruntat cu lipsa medicamentelor deoarece, anul trecut, singura farmacie care
a încheiat un contract cu Casa OPSNAJ nu a onorat reţetele pentru că nu i s-au decontat costurile. În prezent, există contracte cu două farmacii şi situaţia s-a ameliorat.

Potrivit medicului angajat al penitenciarului, principala afecţiune de care suferă deţinuţii este „tulburarea de personalitate”, care s-ar manifesta la peste 50% dintre aceştia. Procentul este suprinzător, mai ales că, în timpul vizitei în penitenciar, reprezentantele asociaţiei nu au remarcat ca situaţia să fie mai gravă ca în alte penitenciare. O posibilă explicaţie ar fi că medicul a confundat tulburările de natură psihologică cu afecţiunile psihice, lucru grav pentru o persoană cu pregătire de specialitate.

Medicul a mai susţinut că deţinutele sunt trimise la consulturi ginecologice la spitalul civil, ori de câte ori acestea solicită, însă afirmaţia a fost contrazisă vehement de deţinute, care s-au plâns că sunt ignorate cu desăvârşire. Deţinutele nu îşi explicau acest comportament, cu atât mai mult cu cât medicul este tot femeie.

Cabinetul stomatologic era închis la data vizitei, medicul generalist ne-a precizat că nu se acordă nici un tratament stomatologic, se fac doar extracţii deoarece există o dotare minimă.

În infirmerie se aflau 14 bolnavi de TBC (medicul nu a putut preciza câţi dintre aceştia sunt în TSS; 3 sau 4), 2 hipertensivi, 8 diabetici, dintre care 2 insulino-dependenţi (din nou, medicul era nesigur de cifrele respective), precum şi alţi bolnavi cronici.

În ultimul an, în Penitenciarul Satu-Mare au avut loc două decese: o sinucidere şi un infarct. În cazul sinuciderii (prin spânzurare), care a avut loc în decembrie 2004, a existat o investigaţie a parchetului, care s-a finalizat printr-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, deşi din puţinele informaţii oferite de cadrele penitenciarului reieşea că decesul a fost suspect (deţinutul nu avea nici un motiv să se sinucidă).
APADOR-CH solicită ANP să-i comunice care au fost concluziile Comisiei mixte de analiză a deceselor din penitenciare în acest caz.

2.5. Vizite, corespondenţă, telefoane

Camera de vizite, unde se primesc şi pachetele pentru deţinuţi, era folosită şi pentru întâlnirile dintre avocaţi şi clienţii acestora. Este drept, masa la care aveau loc discuţiile era plasată oarecum excentric faţă de restul camerei (pe un piedestal), însă confidenţialitatea discuţiilor dintre avocaţi şi deţinuţi nu putea fi asigurată.

APADOR-CH cere administraţiei penitenciarului ca, o dată cu extinderea sectorului vizite (investiţie în derulare), să se asigure condiţiile pentru respectarea confidenţialitatea acestor discuţii, prin amenajarea unei camere speciale.

În privinţa programului de vizite, mai multe deţinute din camera 60 (printre care Popa Ana şi Horvath Lucia) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de stricteţea cu care se respecta sistemul programării alfabetice. Deţinutele aveau programată joia ca zi de vizită dar de cele mai multe ori nu puteau fi vizitate de familii într-o zi lucrătoare; vizitele în alte zile ale săptămânii nu le-au fost aprobate, nici măcar cu titlu excepţional. O altă nemulţumire a deţinutelor din aceeaşi cameră este legată de obligativitatea purtării unei basmale albe, atunci când merg la vizită şi, în general, când ies din camere. Explicaţia supraveghetoarei a fost că basmaua face parte din ţinuta de penitenciar şi de aceea purtarea ei este obligatorie. APADOR-CH subliniază că reprezentanţii săi nu au mai întâlnit în nici un alt penitenciar această obligaţie care părea să le deranjeze foarte tare pe deţinute.

APADOR-CH reiterează că deţinutele femei ar trebui lăsate să poarte hainele proprii în special la întâlnirile cu copiii minori. Altfel, există riscul ca aceştia să fie şocaţi şi să păstreze o imagine denaturată a propriilor mame. Or, la Satu Mare, nu numai că nu se ţine cont de acest risc dar se adaugă un element în plus (basmaua) care subliniază starea de detenţie şi sporeşte gratuit disconfortul deţinutelor şi vizitatorilor lor

Deţinuţii au dreptul la o convorbire telefonică, săptămânal, a cărei durată este de 10 minute. În intervalul de 10 minute deţinutul poate vorbi la 2 numere de telefon. Cele 7 telefoane cu cartelă instalate aveau semicabine, ceea ce creează măcar impresia că se respectă confidenţialitatea convorbirilor.

3. Deţinuţi clasificaţi ca având un grad sporit de periculozitate

Potrivit conducerii penitenciarului, peste 20 de deţinuţi erau încadraţi ca periculoşi, la data vizitei. Clasificare se aplică inclusiv pentru „intenţii de evadare” sau „natura faptei”, criterii contestate de asociaţie. În opinia APADOR-CH, principalul criteriu pentru clasificarea unui deţinut trebuie să fie comportamentul din timpul executării pedepsei (pedeapsa în curs, nu una anterioară). Deţinutul Tolvai Jozsef este un exemplu că „natura faptei” nu constituie un criteriu adecvat pentru stabilirea gradului real de periculozitate. El fusese depus în Penitenciarul Satu-Mare din octombrie 2003 şi nu a avut nici un fel de probleme disciplinare. În martie 2005 a fost transferat la Oradea, unde, datorită naturii faptei comise, a fost clasificat drept periculos. La întoarcea în Penitenciarul Satu-Mare, clasificarea a fost menţinută, deţinutul fiind mutat într-o cameră destinată periculoşilor. Este de neînţeles cum acelaşi deţinut, al cărui comportament nu pune probleme şi nu s-a schimbat în timp, a putut fi „nepericulos” 2 ani, iar acum a devenit brusc un pericol pentru alţii. Este, de asemenea, evident că Tolvai a fost în mod nejustificat clasificat din cauza faptei comise, în condiţiile în care comportamentul său este bun. „Cazul” Tolvai arată cât de formală este activitatea comisiilor, atât la clasificare, cât şi la reviziuirea clasificării.

Deţinuţii clasificaţi drept periculoşi sunt ţinuţi în camere separate. Din discuţiile cu unii dintre aceştia (cei de la camera 26) a rezultat că sunt imobilizaţi cu cătuşe simple atât în interiorul penitenciarului când sunt duşi la cabinetul medical, vorbitor sau spre locul de plimbare, cât şi la transportul în afara penitenciarului. Penitenciarul are în dotare „mijloace sigure de imobilizare” (lanţuri) de tip centură, însă acestea nu sunt folosite pentru transportul tuturor deţinuţiilor periculoşi, ci numai al condamnaţilor pe viaţă. APADOR-CH cere din nou ANP să renunţe la folosirea lanţurilor, indiferent de împrejurare, de clasificarea deţinuţilor sau de natura faptei. Conform standardelor europene, imobilizarea deţinuţilor se poate face numai cu cătuşe de mâini şi numai până la calmarea stării de agitaţie. Prin urmare, nici măcar încătuşarea „periculoşilor” sau condamnaţilor pe viaţă nu se justifică dacă aceştia nu se manifestă violent.

4. Concluzii

– În general, condiţiile de detenţie din penitenciar sunt acceptabile deşi sunt necesare reparaţii ale instalaţiilor sanitare şi punerea în funcţiune a duşurilor din sălile de baie aferente fiecărei camere. Blocul alimentar necesită reparaţii capitale şi revizia instalaţiei de aerisire.

– APADOR-CH apreciază implicarea consilierilor SRSS în activităţile cu deţinuţii precum şi eforturile sectorului socio-educativ de diversificare a programelor. Scoaterea deţinuţilor minori din penitenciar pentru a participa la activităţi din afara sistemului ar trebuie continuată şi în alte ocazii decât cele festive. Asociaţia sugerează ca astfel de acţiuni să cuprindă şi deţinuţi tineri sau chiar adulţi, care ar putea fi selectaţi pe baza comportamentului în detenţie.

– APADOR-CH cere ANP revizuirea urgentă a sistemului de clasificare a deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate. Totodată, comisia de disciplină din fiecare penitenciar trebuie să analizeze periodic, cu seriozitate fiecare caz de deţinut „periculos” în parte. Asociaţia este convinsă că audierea acestor deţinuţi în comisii ar evita încadrarea eronată a multora în această categorie. – APADOR-CH cere insistent renunţarea la lanţuri („mijloace de imobilizare sigură”). Folosirea acestora, indiferent de denumire, este în contradicţie cu standardele internaţionale.

– Asociaţia solicită ca toţi deţinuţii şi, în primul rând, deţinutele şi minorii să poarte hainele proprii cu ocazia vizitelor. Si, în nici un caz, nu trebuie adaugate accesorii inutile de genul basmalei obligatorii, care nu fac decât să sporească inconfortul persoanelor private de libertate.

– APADOR-CH cere insistent ca angajaţii penitenciarului să renunţe la serviciile medicale oferite de cadrele medicale din sistem, cu excepţia cazurilor de urgenţă.

Alte
constatări şi recomandări sunt incluse în raport.

Diana Călinescu

Nicoleta Popescu

Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005