Cât mai costă eroarea judiciară în România
Cazul Tarău la capătul a 15 ani de procese pentru demonstrarea nevinovăției: 100.000 de euro, contravaloarea a 1 an și 9 luni de pușcărie, 6 ani de încercare plus 5 ani pentru rejudecarea dosarului și achitare
Curtea de Apel București a decis că Daniela Tarău, acuzată și închisă pe nedrept în urmă cu 15 ani, este îndreptățită să primească o despăgubire morală din partea statului român de 100.000 de euro și 7.200 de euro daune materiale. Hotărârea este definitivă și vine la un an după ce reclamanta a obținut recunoașterea nevinovăției, la capătul unui proces lung de cinci, și a decis apoi să-i ceară statului despăgubiri pentru traumele suferite ca urmare a acestei erori juridicare. Daniela Tarău a cerut 900.000 de euro daune morale și 17.000 de euro daune materiale. Instanța de fond – Tribunalul Ilfov – îi oferise, în noiembrie 2015, 900.000 de euro daune morale și 7.200 de euro daune materiale, plus cheltuieli de judecată. Statul, prin Ministerul public și Ministerul de Finanțe, a făcut apel și a reușit diminuarea semnificativă a daunelor morale, pe motiv că reclamanta s-ar îmbogăți fără temei dacă ar primi această despăgubire.
Articolul 52 din Constituția României prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, dar asta nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Instanța de fond: Statul se face vinovat de privare ilegală de libertate și prejudicierea Danielei Tarău
Tribunalul Ilfov a acceptat pretențiile Danielei Tarău, argumentând că după studierea dosarului și a pledoariilor celor două părți, speța îndeplinește toate criteriile prevăzute de Codul civil în astfel de cazuri:
- a) existenţa unei fapte ilicite – Daniela Tarău a fost privată de libertate ilegal, fapt demonstrat atât de decizia CEDO obținută în 2009 (care spune că nu a avut parte de un proces echitabil) cât și prin procesul în care a fost achitată în România în 2015;
- b) săvârşirea faptei cu vinovăţie – statul prin reprezentanții săi, care nu și-au făcut datoria în dosarul Tarău, se face vinovat de privarea de libertate ilegală a reclamantei;
- c) producerea unui prejudiciu – privarea de libertate de 1 an și 9 luni, condițiile de detenție mizere, perioada de șase ani de după eliberare, în care nu a putut să se angajeze din cauza cazierului, suferința și umilințele îndurate de familie etc, toate au fost luate în considerare de instanță la stabilirea prejudiciului produs reclamantei;
- d) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
„Având în vedere perioada extrem de lungă în care reclamanta a fost privată de libertate (1 an şi 9 luni), de la data de 21.02.2001 până la 21.11.2002, nu pot fi negate repercusiunile pe care le-a avut arestul preventiv, atât pe plan moral, cât şi pe plan social pentru oricine, faptul ca a fost dusă acolo cu forţa, nevinovată, constituie un element de constrângere care a afectat nu doar libertatea de deplasare a acesteia, ci şi libertatea sa în general, fiind contrar dispoziţiilor art. 5 din CEDO.” – extras din decizia instanței de fond.
Judecătoarea de la Tribunalul Ilfov este de părere că despăgubirile în cuantum neglijabil ar transforma dreptul la despăgubiri într-unul teoretic şi iluzoriu. Prin urmare, ea și-a explicat decizia de a-i acorda reclamantei despăgubirile morale de 900.000 de euro astfel:
„Sub aspectul cuantumului mai reţine tribunalul că, în verificarea jurisprudenţei naţionale, inclusiv a instanţei supreme, se constată acordarea de despăgubiri în limita unui plafon minim de 1.500 lei/zi de privare nelegală de libertate. Or, aplicând acest criteriu în speţa de faţă, tribunalul urmează a realiza o medie a tuturor componentelor faptei ilicite (privare de libertate, restrângere libertate de mişcare, obligarea de a se supune verificării Serviciului de Probaţiune şi perioada necesară pentru reabilitare), urmând a acorda un plafon de 787 lei/zi corespunzător numărului total de 5.150 de zile necesare reclamantei pentru dovedirea nevinovăţiei.”
Ce zice statul: Daunele morale nu trebuie să acopere în întregime prejudiciul, ci doar să-l diminueze
Ministerul Public zice că nu a fost eroare judiciară de fapt. În apelul făcut la decizia instanței de fond, Ministerul Public susține că despăgubirile nu se justifică deloc, întrucât procesul prin care Daniela Tarău a fost achitată în 2015 nu este altceva decât „o analiză diferită a aceluiași probatoriu, de către instanța de rejudecare, în comparație cu instanțele inițiale”, iar în opinia Ministerului Public aceasta nu a fost o eroare judiciară, pentru că eroarea s-ar fi dovedit numai dacă în procesul de achitare s-ar fi adus probe noi care să-i demonstreze nevinovăția.
Ministerul Finanțelor, chemat să achite despăgubirile cerute de reclamantă, argumentează că daunele morale pretinse nu au fost demonstrate și că oricum sunt prea mari, că „o posibilă reparaţie cu titlu de daune morale nu ar putea avea decât un rol de a diminua un prejudiciu psihic, şi nu de a-l acoperi în întregime.” Ministerul citează în ajutorul său Decizia civilă nr. 1095/1994 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia „principiul reparării prejudiciului împiedică, însă, acordarea unor sume mai mari, nejustificate în raport de întinderea prejudiciului real suferit, instituţia răspunderii civile delictuale neputând-se transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi”.
Curtea de Apel e de acord, dar vrea ceva mai simbolic
Curtea de Apel București, care a judecat apelul formulat de stat, a decis în luna iunie 2016 să diminueze cuantumul despăgubirilor morale la 100.000 de euro și să păstreze restul despăgubirilor materiale acordate reclamantei de instanța de fond.
În decizia motivată abia zilele trecute, Curtea de Apel este de acord cu raționamentul instanței de fond, în demonstrarea vinovăției statului în această speță, admite de asemenea că este vorba despre o eroare judiciară, ca atare respinge apelul formulat de Ministerul Public, pentru că „soluția finală de achitare a reclamantei echivalează cu stabilirea caracterului ilegal al privării de libertate”.
Totuși, Curtea de Apel consideră că daunele morale acordate de Tribunal sunt prea mari, așa că admite apelul Ministerului de Finanțe și micșorează cuantumul despăgubirilor. Pentru că:
daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele fizice sau psihice, care nu poate fi estimat, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor negative în planul vieții personale, familiale și sociale. (…) Curtea apreciază că acordarea sumei de 900.000 de euro, stabilită de prima instanță nu ar reprezenta o despăgubire stabilită în considerarea celor arătate mai sus, fiind un exces reparatoriu care deturnează acordarea daunelor morale de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, devenind astfel o sursă de venituri necuvenite și nejustificate.”
Pas cu pas
27 iunie, Ziua porților deschise la Penitenciarul Rahova din București. La poarta închisorii, printre cei 15-20 de curioși să vadă cum e înăuntru, și Daniela Tarău. E prima vizită după 15 ani. În corpul pentru femei, în care a petrecut un an și trei luni, într-o cameră cu 15 paturi și tot atâtea deținute, sunt azi închiși bărbați care încearcă să se lase de droguri. Camerele sunt neschimbate, chiar dacă au doar 6 paturi iar ușile sunt deschise permanent, pentru că acum regimul de executare a pedepsei este altul. La plecarea din penitenciar, Daniela primește, cu un nod în gât, un semn de carte confecționat de un deținut: „Pas cu pas” scrie pe el. O ia ca pe un semn divin. Mai are destui pași de făcut până la „eliberare”.
Daniela Tarău este nemulțumită de rezultatul procesului deschis pentru despăgubiri. E decisă să ceară o revizuire a deciziei judecătorului de la Curtea de Apel.
Indiferent de deznodământul acestui caz, rămâne în urmă un fapt incontestabil: o eroare judiciară, care i-a răpit 15 ani, poate cei mai frumoși din viață. Constituția prevede că victimele erorilor judiciare sunt îndreptățite să ceară despăgubiri, dar și că magistrații care au comis acele erori pot fi trași la răspundere. Deocamdată acest detaliu figurează doar trecător în motivarea instanței de fond:
„Criteriile particulare de apreciere a vinovăţiei celor care au fost implicaţi în instrumentarea dosarului penal şi a eventualelor cauze de exonerare a răspunderii acestora rămân în sarcina unei alte instanţe, ce poate fi ulterior învestită pe calea unei acţiuni îndreptată contra persoanelor ce au provocat situaţia generatoare de daune.”
Până atunci, Daniela Tarău încearcă prin forțe proprii să schimbe sistemul din interior. Pas cu pas. A absolvit facultatea de drept, în septembrie își susține doctoratul, iar pasul următor va fi să-și găsească un post didactic într-o universitate, în care să-i învețe pe viitorii magistrați despre justiție. Va fi un profesor care înainte de orice a absolvit școala vieții: 635 de zile de arest, 376 de zile de restrângere a libertăţii de mişcare, 1.095 de zile de supunere la verificările Serviciului de Probaţiune, 2.920 de zile necesare reabilitării şi un total de 5.150 zile necesare pentru dovedirea nevinovăţiei. Iar pentru asta se va îmbogăți cu 100.000 de euro de la stat.