Scrisoare deschisă
Xenofobia de inspirație comunistă este inacceptabilă – organizații neguvernamentale solicită PNL să retragă sprijinul politic deputatului Mihăiță Calimente
în atenția domnilor Crin Antonescu, președinte al Partidului Național Liberal,
și Andrei Dominic Gerea, lider al Grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților
Stimați domni,
Noi, reprezentanții organizațiilor semnatare, suntem serios alarmați de declarațiile făcute de domnul deputat PNL Mihăiță Calimente, într-un interviu acordat cotidianului Gândul la 24 septembrie 2013, în care acesta afirmă că finanțările externe de care beneficiază organizațiile neguvernamentale din România sunt un pericol la adresa siguranței naționale.
Suntem îngrijorați de faptul că un demnitar român, aflat la al patrulea mandat de deputat, exponent al doctrinei liberale în Parlamentul României, președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe, face declarații defăimătoare la adresa societății civile, fără să aibă probe în acest sens.
Declarații precum cele ale domnului Calimente, citate de cotidianul Gândul, în care admite că deși nu are informații concrete, se bazează pe articole de presă și pe deducții personale, nu fac decât să alimenteze suspiciuni nefondate privitoare la activitatea organizațiilor neguvernamentale care activează în domeniul drepturilor civile și să ducă la o decredibilizare a acestora. Este surprinzător că astfel de declarații de demonizare a finanțărilor externe primite de ONG-uri vin tocmai din partea unui parlamentar liberal.
Dacă un deputat care are acces la informații verificabile, face declarații fără temei, „din auzite”, el este, din punctul nostru de vedere, de mai multe ori incompatibil cu poziția de șef al Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. În primul rând, modul în care înțelege domnia-sa să verifice validitatea informațiilor denotă un amatorism de la nivelul căruia nu are cum să verifice activitatea unor profesioniști într-un domeniu în care informațiile sunt subiect de o importanță majoră; în al doilea rând, afirmațiile pe care le face de la înălțimea funcției pe care o ocupă beneficiază de un impact public deosebit; or’, dacă domnia-sa lansează declarații lipsite de temei precum cea pe care a făcut-o acum există riscul de a instiga populația la ostilitate împotriva unor vectori de consolidare a democrației în Românie. Din ambele puncte de vedere, domnul Calimente reprezintă un risc pentru siguranța națională – pe de o parte pentru că nu pare a dispune de abilitățile necesare pentru a identifica eventuale derapaje în funcționarea unei instituții cu un rol extrem de sensibil în relațiile diplomatice și economice internaționale ale României și, apoi, pentru că erodează structurile încă fragile ale noii societăți democratice autohtone promovând mesaje xenofobe inspirate direct din dictatura comunistă.
Dacă societatea civilă reprezintă un partener pentru structurile puterii din România şi dacă întradevăr convingerile domnului Calimente nu coincid cu poziția Partidului Național Liberal, așa cum a fost aceasta formulată oficial de purtătorul său de cuvânt deputat Cristina Pocora, vă solicităm, domnilor Crin Antonescu și Andrei Gerea, să puneți în practică dezacordul exprimat față de colegul dumneavoastră de partid dându-i acestuia o sancțiune disciplinară și retrăgându-i sprijinul politic de care se bucură în Parlament cu consecința firească a înlocuirii sale de la conducerea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe .
Considerăm că astfel de declarații iresponsabile, adevărate derapaje nedemocratice, venite din partea unor demnitari cu funcții importante, precum domnul Calimente, pot aduce atingere siguranței naționale, și mai mult decât atât, pot genera o fractură gravă între societatea civilă și Parlament prin slăbirea încrederii societății civile că vocea ei se poate face oricând auzită liber și nedistorsionată de bârfe și suspiciuni nefondate care nu-și au locul în Parlamentul României.
Semnează
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Resurse Juridice
ActiveWatch
Expert Forum
Grupul pentru Dialog Social
Fundația pentru Parteneriat
Terra Mileniul III
Asociația EPAS
Fundația Parteneri pentru Dezvoltare Locală
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Centrul de Resurse pentru participare publică
Freedom House
Societatea Academică din România
Asociația VIRA
Asociația Funky Citizens
Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice
Romanian Harm reduction Network
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Median Research Centre
Asociația pentru Tehnologie și Internet
Centrul de resurse pentru Comunitățile de Romi
Carusel
Salvați Dunărea și Delta
Centrul Rațiu pentru Democrație
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Coaliția pentru Mediu din România (formată din 69 de organizații de protecția mediului)
Declarațiile deputatului Mihăiță Calimente:
http://www.gandul.info/politica/seful-comisiei-sie-din-parlament-ong-urile-lui-soros-sunt-catalizatorul-pietei-universitatii-finantarile-acestora-pot-reprezenta-un-pericol-pentru-siguranta-nationala-audio-11387359
„În mod explicit, nu am primit asemenea informaţii pentru că fiind vorba de ONG-uri care îşi desfăşoară activitatea în România ele nu fac obiectul SIE. Dar este clar că finanţările care au venit din afara ţării au ajuns la foarte multe din aceste ONG-uri şi chiar şi în presa din România se arată că ele sunt finanţate de domnul George Soros. Având în vedere că domnul George Soros se situează pe o parte clară a baricadei, împotriva acestui proiect, am observat că această părere a finanţatorului şi-au însuşit-o şi ONG-urile care au primit finanţare de la George Soros.”
„Dacă facem o analiză economică, ce pierde şi ce câştigă România, în funcţie de acest rezultat, de rezultatul acestei analize ne putem da seama dacă este un pericol la adresa siguranţei a României şi a oricărui stat.”
Comunicat de presă semnat de Cristina Pocora, purtător de cuvânt al PNL
“PNL, mai mult decât orice alt partid politic, înțelege normalitatea existenței protestelor și apreciază rolul reacțiilor populare, ca modalitate de manifestare a culturii democratice, cu atât mai mult într-o țară cu trecutul României.
Liberalii au tot respectul atât față de protestatarii de la Roșia Montană și față de situația dificilă a familiilor celor de acolo, cât și față de protestatarii din Piața Universității.
Este de altfel de remarcat o deschidere fără precedent a societății civile din România, cea reală, din stradă, care simte că vocea ei contează.
După anii de comunism și după guvernările anterioare, care adoptau orice măsură fără să asculte și în dispreț total față de cetățeni, considerăm faptul că oamenii se simt încurajați să-și exprime părerea drept o creștere semnificativă a gradului de democratizare a României . ( 25 septembrie 2013) “