Archive for category: Aresturi

You are here: / / Aresturi

Monitorizarea conditiilor de detentie – aresturi

Raport asupra cazului Florian Vodă din Bucureşti

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 3 iulie 2008, doua reprezentante ale APADOR-CH au discutat cu Florian Voda din Bucuresti, care a sustinut ca a fost victima unor agresiuni fizice din partea unor politisti. Tânarul, în vârsta de 25 de ani, a prezentat foaia de examinare de la Spitalul Universitar de Urgenta din 22 iunie 2008 (abuzul s-a produs în seara de 21 iunie) si certificatul medico-legal din 3 iulie a.c. Dupa aproape doua saptamâni de la incident, Florian Voda mai avea înca semne vizibile pe corp (o echimoza de circa 3-4 cm lungime în partea stânga a toracelui) si se plângea de dureri  intercostale.

Circumstantele incidentului

Pe 21 iunie seara, în jurul orei 23.00, Florian Voda iesise de la un bar din zona Universitatii si se îndrepta spre casa. In fata lui, dar la distanta, doi tineri pe care îi cunoscuse în acea seara, au fost opriti de o patrula formata din doi politisti si, probabil, legitimati. Florian Voda s-a apropiat de politisti si i-a întrebat „ce se întâmpla”, deoarece nu i s-a parut normal ca doua persoane sa fie oprite de politisti fara niciun motiv. Cei doi tineri  nu se manifestasera violent si  nu se comportasera de o maniera care sa trezeasca suspiciuni. Politistii au uitat de cei doi – care au si plecat imediat – si l-au luat la întrebari pe Florian Voda.  Acesta a refuzat sa le prezinte actul de identitate si le-a spus ca „îsi cunoaste drepturile”, ceea ce i-a iritat pe politisti si i-a facut sa ceara „întariri”. In câteva secunde, înca doi politisti au venit la fata locului. Toti patru, dar în special noii sositi, l-au lovit pe Voda cu pumnii si picioarele, apoi i-au pus catusele si l-au dus la Sectia 10 de politie. Loviturile au continuat si în duba. Certificatul medico-legal nr.A2/4842722.06.2008 contine o lunga lista de echimoze si excoriatii (în total 51) la cap, piept si brate „ce s-au putut produce prin lovire repetata cu corp dur si compresie pe plan dur”.

In sectia de politie, nimeni nu l-a acuzat de ceva dar totusi i s-a întocmit proces verbal de amendare (se presupune ca pentru „tulburarea linistii publice”), pe care Florian Voda a refuzat sa-l semneze. In cele din urma (întregul incident a durat mai putin de o ora), politistii i-au returnat telefonul mobil confiscat înca din prima faza si l-au lasat sa plece. Tânarul a chemat imediat Salvarea, care a venit în câteva minute în fata sectiei de politie. Personalul ambulantei a constatat starea în care se afla si l-a întrebat daca doreste sa mearga la spital. Dintr-o teama instinctiva, tânarul a refuzat dar dupa plecarea ambulantei a fact apel la doi colegi de serviciu care au venit foarte repede si l-au dus la Spitalul Universitar de Urgenta. Dupa circa 3 ore i s-a înmânat fisa medicala cu diagnosticul „Policontuzionat. Afirmativ agresiune.” cu care s-a prezentat la INML pe 22 iunie. Prin urmare, pe lânga actele medicale, Florian Voda are si martori oculari care pot atesta starea fizica în care se afla la iesirea din sectia de politie.

Tot pe 22 iunie, Florian Voda a depus plângere împotriva politistilor la Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti (nr.de înregistrare 1487/22.06.2008) si urmeaza sa faca acelasi lucru si la parchet.

Ulterior, reprezentantele asociatiei au discutat cu unu din martori – Mihai Tanasescu –  care a confirmat ca a fost sunat de Florian Voda în ziua de 21 iunie 2008 în jurul orei 23.30 si ca, împreuna cu celalalt martor (Sorin Briceag) s-a dus imediat la sectia de politie. L-au gasit la intrarea în sediu si au constatat ca victima prezenta numeroase urme de lovituri pe fata, pe brate, pe umeri. Mihai Tanasescu i-a întrebat pe politistii care stateau în fata usii de acces în sediu, cum explica starea fizica a prietenului sau iar acestia i-au raspuns ca „nu stiu” dar „poate s-a lovit în ambulanta”! Martorul a mai spus ca primul drum cu Florian Voda a fost la Institutul National de Medicina Legala, unde li s-a comunicat ca examenul medico-legal se poate face numai la cererea organelor de ancheta sau pe baza unei fise/scrisori medicale si asa au ajuns la spitalul de urgenta. În timpul discutiei cu reprezentantele APADOR-CH, Mihai Tanasescu  a sugerat ca, data fiind pozitia ultracentrala a zonei în care s-a petrecut agresarea lui Florian Voda (pe str.Ion Ghica, în imediata vecinatate a sediului Bancii Comerciale Române si a Centrului Cultural Ceh), ar putea exista înregistrari video ale incidentului pe camerele de supraveghere exterioare.

Constatarile APADOR-CH

1. APADOR-CH atrage din nou atentia asupra riscului mare de încalcare a drepturilor omului în perioada asa numitei conduceri la sediul politiei (anterioara retinerii de pâna la 24 de ore), care înseamna privare de libertate si nu doar o masura administrativa. Intocmirea proceselor verbale de amendare, în genere pentru „tulburarea linistii publice”, serveste drept paravan pentru actiunile politistilor ce se pot usor încadra la abuzuri. Florian Voda a fost privat de libertate din momentul în care a fost împiedicat sa îsi continue drumul spre casa si pâna la iesirea din sediul sectiei 10 de poltie;

2. Legitimarea persoanelor pe strada nu poate depinde doar de bunul plac al politistilor. Ei trebuie sa aiba si indicii ca acele persoane au comis  fapte penale sau contraventionale. In cazul lui Florian Voda, „fapta” a constat în interpelarea politistilor cu privire la motivul pentru care îi oprisera pe cei doi tineri cu comportament pasnic;

3. Orice interventie politieneasca prin forta trebuie sa respecte regula  proportionalitatii. In cazul lui Florian Voda, patru politisti l-au lovit în mod repetat cu pumnii si picioarele, abuz continuat si dupa încatusare, pe durata transportarii cu duba. Chiar daca ar fi fost vorba de o persoana suspecta de comiterea unei infractiuni – ceea ce nu a fost cazul lui Florian Voda – ar fi opus rezistenta, lovirea cu pumnii si picioarele pentru imobilizarea sa înseamna purtare abuziva, sanctionata de codul penal si, în egala masura, lipsa de profesionalism (exista metode legale  de imobilizare);

4. Este al doilea caz al asociatiei în ultimele doua luni în care politistii  confisca telefoanele mobile ale persoanelor chiar de la începutul interventiilor brutale. Telefoanele sunt restituite numai la parasirea sediului politiei. Sunt doua posibile explicatii pentru acest gest pe cale de a se transforma în regula: a) împiedicarea persoanei de a apela la cunostinte (rude, prieteni, avocati) pentru a le informa despre situatia în care se afla sau b) pentru a preveni filmarea brutalitatilor. Prima înseamna o încalcare clara a drepturilor persoanelor private de libertate (cazul celor „condusi” la sediu, inclusiv fazele premergatoare – oprire, imobilizare, transport).  A doua arata cât de adânc înradacinata ramâne vechea  mentalitate „lovim, dar sa nu se afle”.

In concluzie, APADOR-CH cere DGPMB si parchetului sa investigheze cu impartialitate si celeritate modul în care au actionat cei patru politisti implicati în incidentul al carui victima a fost Florian Voda sub aspectul privarii de libertate si purtarii abuzive si sa aplice sanctiunile ce se impun. Asociatia aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (vezi între altele hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului în cauza Cobzaru c.României), în cazul persoanelor care prezinta urme de violenta la iesirea dintr-un loc de detinere, autoritatile statului au obligatia de a face cercetari impartiale pentru a stabili daca semnele sunt – sau nu – rezultatul tratamentului aplicat de politisti sau de agentii oricarei alte institutii cu puteri coercitive.

Manuela Stefanescu                                                  Nicoleta Popescu

 

Raport asupra cazului Anghelina din Câmpulung-Muscel

/in /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 18 aprilie a.c.,
două reprezentante ale APADOR-CH au discutat cu Petre Cosmin Anghelina
despre incidentul dintre el şi poliţişti din oraşul
Câmpulung-Muscel (judeţul Argeş) în noaptea de 12/13 aprilie.
Dl.Anghelina a prezentat şi certificatul medico-legal nr.385 din 15
aprilie, eliberat de S.M.-L Piteşti, care menţionează mai multe
leziuni traumatice pe faţă, pe braţe şi la genunchi şi
recomadă “7-8 zile îngrijiri medicale”.

 

1.     
Descrierea incidentului

Petre Cosmin Anghelina
munceşte şi locuieşte în Bucureşti însă aproape la
fiecare sfârşit de săptămână revine în oraşul natal
(Câmpulung Muscel). Noaptea de 12/13 aprilie şi-a petrecut-o,
împreună cu câţiva prieteni, într-un bar din centrul oraşului
Câmpulung-Muscel. Tânărul a părăsit localul în jurul orei 4.00
dimineaţa şi a traversat strada spre staţia de taxi. El
recunoaşte că băuse la bar dar susţine că nu era beat,
că nu a provocat niciun scandal şi nici nu a schiţat vreun gest
ce ar fi putut fi interpretat ca “agresiune”. In timp ce vorbea la telefonul mobil cu un prieten a fost interpelat de
poliţiştii dintr-o maşină de poliţie ce staţiona
în faţa primăriei. Patrula i-a cerut actul de identitate iar
Anghelina a vrut să ştie de ce.
In acel moment, doi poliţişti au coborît din maşină.
Speriat, tânărul a încercat să se îndepărteze dar a fost ajuns
după câţiva paşi, pus în genunchi şi imobilizat de ambele
braţe. El a scăpat telefonul mobil la care continuase să-i
relateze prietenului reacţia poliţiştilor. Telefonul a fost luat
de poliţişti iar după o tentativă de a-l băga în
maşină, eşuată pentru că Anghelina se zbătea, a
fost dus cu forţa, pe jos, la sediul poliţiei aflat în apropiere.

In sediu, un alt poliţist a
întrebat ce făcuse tânărul iar răspunsul colegilor a fost
că “a refuzat să se legitimeze”. Atât
şi nimic mai mult. Nicio acuzaţie că ar fi comis vreo
infracţiune sau contravenţie. A urmat cam o oră în care
Anghelina a fost lovit cu pumnii şi cu bastonul. O tentativă a sa de a se apropia de uşa camerei, s-a soldat cu trântitul la pământ pe
burtă şi noi lovituri. Tânărul îşi aminteşte
că la un moment dat venise şi un patrulea poliţist şi, cum
toţi se îndreptau ameninţător spre el, a răsturnat masa
şi i-a oprit pentru scurt timp. Spre sfârşitul “conducerii la sediu”,
Anghelina s-a şters cu mâna pe faţă şi a mânjit cu sânge
peretele camerei în care fusese maltratat. Pe întreaga durată a
“operaţiunii”,nimeni nu a pomenit de
vreo faptă penală ce i-ar fi fost imputată (exceptând o
vagă acuză cum că ar fi lovit maşina poliţiei) şi nici nu i s-a dat vreo
explicaţie pentru privarea de
libertate. A fost întrebat numai cum
se numeşte, la care a dat răspunsul corect. Nu i s-a luat nicio
declaraţie şi nici nu i s-a comunicat dacă s-a întocmit vreun
proces verbal de constatare.

In jurul orei 5.15, i s-a
înapoiat telefonul mobil. A sunat-o imediat pe sora lui (care a confirmat
apelul) dar era prea agitat şi şocat, aşa încât ea a cerut
să discute cu un poliţist despre cele întîmplate. Din păcate,
sora lui Anghelina nu a înţeles nimic din spusele poliţistului
şi nici nu i-a reţinut numele. In cele din urmă,  tânărului, plin de sânge pe
faţă, i s-a permis să părăsească sediul
poliţiei. 

Petre Cosmin Anghelina s-a dus
direct la sediul unei televiziuni locale dar era prea devreme aşa încât
s-a prezentat la Spitalul municipal din Câmpulung de unde a primit bilet de
trimitere pentru examen medical de specialitate. A revenit la televiziune, a
fost filmat iar materialul a fost prezentat pe post (nu a fost clar la care din
televiziuni – Câmpulung-Muscel sau Piteşti, sau la amândouă). Incidentul
a fost preluat şi de presa locală. Intr-o declaraţie a
poliţiei din Câmpulung se menţionează că Anghelina s-ar fi
făcut “vinovat de tulburarea liniştii publice” şi că i s-ar
fi întocmit proces verbal de contravenţie. In plus, se mai afirmă
că există doi martori care ar
fi asistat atât la faza iniţială de pe stradă cât şi la cea
din sediul poliţiei şi care susţin că Anghelina nu ar fi fost lovit. Insă
tânărul  declară că, în
afară de el şi de poliţişti nu mai era nimeni de faţă nici pe stradă, nici în sediu. Anghelina îşi aminteşte că, la un moment dat, a zărit
două persoane care doar au traversat
holul în care se afla, în drum spre etajul clădirii. Aceştia ar
putea fi “martorii” despre care poliţiştii spun că ar fi asistat
la întregul incident.

Certificatul medico-legal amintit
la început menţionează echimoze la ochiul stîng şi pe ambele
braţe şi excoriaţii la arcada ochiului stîng, pe aripa
nazală şi la ambii genunchi. Leziunile, ce “pot data din 13.04.2008”
s-ar datora comprimării digitale (la
braţe), lovirii cu corpuri dure (faţa) şi lovirii cu sau de corpuri dure (restul).

Petre Cosmin Anghelina a înaintat plângere la parchet împotriva
poliţiştilor din Câmpulung implicaţi în incident.

 

2.     
Concluzii

– APADOR-CH a susţinut, în
repetate rânduri, necesitatea
eliminării conducerii la sediul
poliţiei a persoanelor. “Conducerea la sediu” nu poate fi doar o
“măsură administrativă” – aşa cum afirmă
autorităţile – de vreme ce persoana în cauză nu poate
părăsi locul când doreşte. Prin urmare, nu poate fi vorba decât
de privare de libertate. Totodată, este perioada – ce poate dura
până la 24 de ore – în care nu funcţionează
niciuna din garanţiile prevăzute în cazul reţinerii poliţieneşti  (dreptul de a informa familia sau altă
persoană despre locul în care se află persoana, dreptul de a fi
asistată de un apărător, dreptul de a refuza autoîncriminarea,
dreptul la asistenţă medicală etc.). Este şi perioada în
care s-au semnalat cele mai multe abuzuri
 ale
poliţiştilor.

Din păcate, până la
modificarea legii, prevederea privind “conducerea” există în Legea
Poliţiei nr.218/2002 şi se aplică. Dar chiar şi aşa,
ar trebui ca persoana ce urmează a fi condusă să fie suspectă de comiterea unei infracţiuni şi să nu pooată fi legitimată
pe loc. In cazul Anghelina, nu s-a
pus problema unei infracţiuni sau contravenţii iar tânărul nu a
refuzat să se legitimeze ci doar a “îndrăznit” să întrebe de ce i se cerea acest lucru. In opinia
asociaţiei, poliţiştii din
Câmpulung nu au avut niciun motiv să îl “conducă” la sediul
poliţiei.

– Tratamentul la care
tânărul a fost supus în sediul poliţiei (lovituri cu pumnii şi
bastonul, cu rezultatul leziunilor constatate la examenul medico-legal) este calificabil
ca inuman  şi este, evident, interzis
prin lege. Indiferent de presupusa contravenţie comisă de
victimă şi invocată de poliţişti ulterior
incidentului, acesta nu justifică abuzurile fizice la care a fost supus
Petre Cosmin Anghelina care sunt în măsură să angajeze
răspunerea (penală şi/sau disciplinară) poliţiştilor
implicaţi;

– APADOR-CH cere parchetului
să efectueze cercetări imediate şi imparţiale cu privire la
modul în care au acţionat poliţiştii din Câmpulung-Muscel în
cazul privindu-l pe Petre Cosmin Anghelina, inclusiv sub aspectul invocării
existenţei unor martori oculari care ar fi asistat la întregul incident.
Asociaţia aminteşte că, potrivit jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, dacă o persoană prezintă urme de violenţă la
părăsirea sediului poliţiei (sau al altei instituţii cu
atribuţii în domeniul privării de libertate), autorităţile au obligaţia  de a demonstra că leziunile nu au fost provocate de
poliţişti (sau de angajaţii unei  altei instituţii cu atribuţii similare).

 

Manuela Stefănescu                                                 
Nicoleta Popescu

Raportul APADOR-CH cu privire la incidentele petrecute pe data de 2 aprilie 2008 la Societatea Flaros (Timpuri Noi) din Bucureşti

/in , /by

1. Circumstanţe

Intre 2 şi 4 aprilie 2008, Bucureştiul a fost gazda summit-ului
NATO ceea ce a dus la adoptarea unor măsuri de securitate suplimentare,
unele justificate, altele, evident excesive (de exemplu, interdicţia
intrării în România a unui grup de 6 cetăţeni germani etichetaţi
drept „anarhişti”, deşi singura „acuzaţie” care le-a fost
adusă de autorităţile de frontieră a fost deţinerea
unor …. fluturaşi şi bannere).

Cu nouă zile înainte de începerea summit-ului NATO la Bucureşti,
câţiva tineri pacifişti au închiriat, cu acte în regulă, o
hală aflată în proprietatea societăţii Flaros (Timpuri Noi)
unde urmau să organizeze o serie de evenimente culturale – ateliere,
concerte, proiecţii de filme etc. – prin care să îşi exprime
opţiunile anti-război şi anti-NATO. Acest gen de activităţi, dar şi demonstraţiile
paşnice pe străzi, sunt legale
în toate ţările democratice, inclusiv România. Dreptul de
asociere paşnică, dreptul la opinie şi libertatea de exprimare
trebuie respectate indiferent de natura şi importanţa evenimentelor
oficiale. Poliţia şi/sau jandarmeria din aceste ţări recurg
la forţă numai dacă
demonstranţii se manifestă violent.  

Pe data de 2 aprilie, numărul participanţilor – bărbaţi
şi femei – din hala Flaros ajunsese la 46, cei mai mulţi fiind români
şi germani dar şi de alte naţionalităţi
(eleveţiană,  cehă,  portugheză, moldovenească etc.). Din
relatările persoanelor din hală a rezultat că unii tineri, iar
apoi întreg grupul, s-au aflat constant sub supravegherea poliţiei,
jandarmeriei şi, foarte probabil, a serviciilor secrete. In acea
dimineaţă, majoritatea tinerilor erau în hală şi
pregăteau primul atelier de lucru ce urma să înceapă la ora
14.00. Câţiva erau plecaţi în oraş. Pe la 10.30 – 11.00 a avut
loc o altercaţie între trei tineri şi patronul societăţii, Gheorghe
Cristea, acesta din urmă susţinând că a fost trântit la
pământ şi lovit. Fost poliţist la Mangalia, patronul a cerut
imediat intervenţia secţiei 11 poliţie din Bucureşti
şi a dispus închiderea porţii principale. Ar mai fi avut loc şi
un conflict între câţiva tineri care doreau să intre în curte cu o
dubiţă roşie şi paznicul firmei care nu le-a permis
accesul. In doar câteva minute, poliţiştii s-au prezentat la Flaros. Se
pare că  în momentul în care se
pregăteau să pătrundă în incintă, câţiva tineri
pacifişti reveniţi din oraş au încercat să intre o
dată cu ei, ceea ce a dat naştere unor altercaţii. In
aşteptarea întăririlor (serviciul de intervenţie rapidă al
poliţiei şi jandarmeria), poliţiştii au interzis tinerilor
din stradă să intre în incinta societăţii dar şi celor
din hală, să iasă (acest lucru se întâmpla pe la 11.30). O
oră mai târziu, „cineva” a întrerupt curentul electric ce alimenta hala.

Dacă incidentele dintre câţiva tineri din grup şi
proprietarul, respectiv paznicul firmei, au existat cu adevărat (îndoiala
se datorează chiar patronului „victimă” care şi-a schimbat
declaraţiile de mai multe ori; la un moment dat purtătorul de cuvânt
al Polţiei a susţinut chiar că patornul l-ar fi identificat ca
agresor pe un tânăr de la o organizaţie neguvernamentală ajuns
la faţa locului după terminarea
conflictului!), atunci acestea trebuia tratate drept exact ce au fost,
adică altercaţii fizice şi
verbale individuale. Nimic nu a
justificat masiva desfăşurare ulterioară  de forţe ale poliţiei şi
jandarmeriei şi, cu atât mai puţin, brutalitatea intervenţiei.

 

2. Acţiunea în forţă a
poliţiştilor de la serviciul de intervenţie rapidă
şi a jandarmilor

Între 13.30 şi 14.00, mai mulţi poliţişti şi
jandarmi (50, după unii, o sută, după alţii), toţi cu
măşti pe faţă, au spart uşa de acces în hală, au
năvălit urlând peste tineri, au folosit spray-uri cu gaze lacrimogene
şi i-au obligat să se întindă pe podea cu faţa în jos. Cei
care au fost mai lenţi au fost „stimulaţi” cu lovituri cu picioarele
sau bastoanele din dotare. Toţi „anarhiştii” au fost
încătuşaţi. Dacă vreunul dintre ei îndrăznea să
spună ceva, era imediat lovit. In plus, poliţiştii şi
jandarmii i-au înjurat şi insultat permanent (pe lângă
înjurături de mamă şi cu referire la o presupusă orientare
homosexuală, s-a auzit şi „Hitler trebuia să vă omoare pe
toţi”!!), atât în hală cât şi pe traseul până la 4
secţii de poliţie din sectorul 3 (secţiile 10, 11, 12 şi
23). La percheziţia persoanelor şi bagajelor, nu s-au găsit nici droguri, nici arme. Toţi cei 46 de
tineri, dar şi alţii care se aflau – chiar şi întîmplător –
în zona Flaros au fost „conduşi” la
cele 4 secţii cu cătuşe la mâini ca şi cum ar fi fost vorba
de criminali periculoşi. 

APADOR-CH a criticat
constant în ultimii 15 ani posibilitatea oferită poliţiştilor
prin lege  încă din 1993 – şi
menţinută şi în prezent – de
a priva de libertate o persoană fără ordonanţă de
reţinere poliţienească sau mandat de arestare pe o
perioadă de până la 24 de ore. Ulterior, şi jandarmii au fost
autorizaţi să „conducă” persoane la sediile poliţiei. Atât poliţia cât şi jandarmeria
susţin că nu este vorba de  privare de libertate ci numai de o
„măsură administrativă” în vederea „verificării
identităţii” persoanelor suspectate de comiterea unei infracţiuni. Este evident că
încătuşarea şi ţinerea unor persoane în sediile
poliţiei cu orele nu se pot defini
ca măsuri administrative,
fără a mai aminti de spray-uri lacrimogene, violenţe fizice
şi insulte. Soluţia propusă în mod repetat de APADOR-CH este aborgarea prevederilor legale privind
„conducerea” atât în cazul poliţiei cât şi al jandarmeriei (sau al
oricărei alte autorităţi/instituţii). Această
formă de privare de libertate este generatoare de abuzuri, aşa cum
s-a întâmplat şi pe data de 2 aprilie a.c.

Chiar admiţând că poliţiştii şi jandarmii
implicaţi în acţiunile violente din hala Flaros aveau dreptul legal
de a-i „conduce” pe tineri la sediul poliţiei, trebuie precizat că
chiar legile poliţiei şi respectiv jandarmeriei precizează
că este nevoie de două
condiţii cumulative pentru recurgerea la acest procedeu: 1) existenţa
unei serioase suspiciuni că persoana vizată a comis – sau este pe cale de a comite – o faptă penală şi 2) identitatea persoanei nu poate
fi verificată pe loc . Or, grupul de tineri din hala Flaros nu comisese nicio faptă penală (chiar
dacă au existat într-adevăr incidente între unii dintre ei şi
directorul societăţii şi/sau paznicul firmei, acestea au fost de
natură individuală, implicând
doar câteva persoane, nu pe toate 46 care se aflau în hală, şi cu
atât mai puţin persoanele care au fost „ridicate” din strată,
fără a avea absolut nicio legătură cu incidentul) iar
identitatea fiecăruia putea fi verificată chiar acolo în hală,
persoanele respective având acte de identitate. 

Prin urmare, sunt două aspecte
ce trebuie investigate: a) descinderea extrem brutală disproporţionată şi complet nejustificată a
poliţiştilor şi jandarmilor, asezonată cu insulte şi
injurii; b) privarea de libertate pe durata a câteva ore în secţiile de
poliţie. Trebuie menţionat faptul că nimeni nu a mai
reclamat abuzuri fizice sau verbale din partea poliţiştilor de la
cele 4 secţii. Totuşi, avocaţii din partea unor organizaţii
neguvernamentale, inclusiv APADOR-CH, care s-au prezentat în scurt timp la
secţii au avut dificultăţi în contactarea tinerilor dar şi
în îndeplinirea formalităţilor legale pentru punerea lor în
libertate.

 

3. Relatări individuale

Pe 3 aprilie, reprezentantele APADOR-CH 
au discutat în hala Flaros cu câteva dintre victimele intervenţiei
din ziua precedentă. Din motive lesne de înţeles, ele au cerut să
fie citate doar cu iniţialele numelui şi prenumelui sau cu numele mic,
cu excepţia unei persoane. Toţi au spus că violenţele
fizice şi verbale au încetat în secţiile de poliţie. Insă
niciunul dintre ei nu a fost informat
că are dreptul de a tăcea, adică de a nu da nicio
declaraţie care l-ar putea încrimina.

In momentul descinderii poliţiştilor şi jandarmilor
mascaţi, M.V. (sex feminin) se afla undeva la marginea halei. După
ordinul „la pământ”, a fost împinsă şi lovită puternic din
spate, în piciorul drept, provocându-i-se dureri puternice. Intinsă pe
podea, cu cătuşe la mâini, tânăra i-a rugat pe agresori, în mai
multe rânduri, să îi permită să ia din rucsac o faşă
elastică. Nu i s-a permis. Cu toate că nu putea sta în picioare a
fost totuşi dusă în dubă şi transportată la secţia
23 poliţie. La ieşirea din hală, a fost forţată
să ridice capul pentru a fi filmată din faţă, cel mai
probabil de poliţişti sau de lucrători ai serviciilor secrete. De
altfel, toşi tinerii au fost filmaţi la ieşirea din hală
iar la secţiile de poliţie, cei mai mulţi au fost
amprentaţi şi fotografiaţi. In secţia de poliţie, unde
M.V. a stat cel puţin 30 de minute, 
a fost amprentată şi a dat o declaraţie despre „liderul
grupului” şi despre „ce se discută” în grup. Cum durerile din picior
deveniseră insuportabile, poliţiştii de la secţie s-au
înduplecat să cheme salvarea. A fost dusă la un spital de
urgenţă, dar însoţită de doi poliţişti care,
probabil, credeau că se preface. Rezultatul examenului medical : entorsă de genunchi de gradul I şi
aplicarea ghipsului, cu recomandarea de a reveni la control după şapte-zece  zile. M.V. este vizibil marcată fizic şi psihic de
cele întâmplate.

T.M. (sex masculin) a relatat că imediat după pătrunderea
primului grup masiv de poliţişti şi jandarmi, un al doilea grup
de scutieri mascaţi a intrat în hală prin altă poartă de
acces. T.M. a fost lovit de persoane din acest al doilea grup. Printre
mascaţi, el a remarcat şi câţiva „muncitori” cu jachete de
protecţie, pe care îi văzuse anterior prin curtea firmei. T.M. a
redat cele mai şocante insulte şi injurii proferate de forţele
de intervenţie. A afirmat şi că, la revenirea de la secţia de
poliţie, a constatat dispariţia banilor din bagajul personal
rămas în hală.

T.S. (sex masculin) a confirmat comportamentul extrem de violent al
poliţiştilor şi jandarmilor. Cătuşele i-au fost
aplicate atât de strâns încât urmele la ambele încheieturi ale mâinilor erau
vizibile şi a doua zi. A fost agresat în maşina jandarmeriei numai
pentru că a cerut poliţiştilor să nu mai lovească un
alt tânăr pe nume Gheorghe Zugravu. A fost ţinut în secţia de
poliţie până la ora 18.00 din lipsă de traducător, fiind
cetăţean străin.

A.M. (sex masculin) a fost şi el lovit în prima fază a
intervenţie. A văzut cât de rău a fost bătut Gheorghe atât
în hală cât şi în duba jandarmeriei şi a confirmat încercarea
lui T.S. de a-i  opri, şi modul în care
acesta a fost „pedepsit” pentru intervenţie. A.M. nu a cerut interpret. La
revenirea în hală, a descoperit că îi lipseau din bagaj două
curele şi un briceag.

O altă victimă, Eugen,  a
confirmat modul în care s-a desfăşurat intervenţia în
forţă a poliţiştilor şi jandarmilor. El a mai spus
că, anterior descinderii, fuseseră „organizate” conflicte verbale
între tineri şi „muncitorii” de la firmă. Cu alte cuvinte, era vorba
despre provocări repetate pentru a-i determina să facă ceva ce
ar fi justificat intervenţia poliţiei şi jandarmeriei. In plus,
cu doar câteva minute înainte de pătrunderea forţelor de ordine, cineva (unii cred că chiar
proprietarul firmei) i-a luat camera video unui tânăr german, lucru
confirmat de acesta. Cel mai probabil, s-a dorit ca intervenţia în
forţă ce urma să nu poată fi filmată. Eugen a repetat
injuriile şi insultele ce le-au fost adresate de poliţişti
şi jandarmi şi a adăugat că orice reacţie din partea
tinerilor – o vorbă sau chiar un zâmbet – era sancţionată
imediat cu lovituri. Eugen a fost dus la secţia 11, unde a fost
fotografiat şi a dat declaraţie scrisă.

Gheorghe Zugravu a fost cel mai agresat dintre toţi tinerii din
hală. El a susţinut că, la începutul intervenţiei în
forţă, i s-a dat cu spray lacrimogen în faţă. A încercat
să se protejeze şi nu exclude posibilitatea ca, în timp ce se
zbătea, să fi atins un poliţist sau jandarm. Din această –
posibilă – cauză, a fost apoi lovit în mod sălbatic în cap
şi pe tot trupul şi în hală şi în duba jandarmeriei.
Faţa era vânătă şi tumefiată, buza superioară spartă,
avea sânge închegat în urechea dreptă iar semnele loviturilor erau
vizibile atât în zona coastelor cât şi pe picioare. A fost
încătuşat cu două rânduri de cătuşe (de plastic, ca
şi ceilalţi tineri, dar şi metalice)
şi prezenta urme vizibile la încheieturile mâinilor. La revenirea în
hală, a constatat că îi lipseau din bagaj un telefon mobil, un stick de memorie, cablul de alimentare
al calculatorului şi o borsetă. După discuţia cu
reprezentantele APADOR-CH, Gheorghe urma să se prezinte la Institutul medico-legal
pentru examinare.

O situaţie aparte a fost relatată de un alt tânăr, S.D.
Acesta a afirmat că, în secţia 12 poliţie, i s-a cerut să se dezbrace în pielea goală, în faţa
poliţiştilor şi a tinerilor aduşi acolo. După
unele ezitări, tânărul s-a conformat. Unul din poliţişti a
controlat toate obiectele de îmbrăcăminte după care i le-a
restituit ca şi cum ar fi fost cea
mai firească procedură!! (Controlul la piele se practică numai la introducerea suspecţilor în arest, ceea ce, evident, nu era cazul.)
APADOR-CH consideră că măsura impusă de poliţişti
faţă de S.D. înseamnă
tratament degradant.

 

Concluzii:

–        
Intervenţia
în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor a fost nejustificată şi
disproporţionată. Grupul de tineri protestatari nu avea arme, droguri sau substanţe interzise, nu planifica
demonstraţii violente şi nu făcea decât să îşi
manifeste paşnic opiniile anti-război şi anti-NATO într-un
spaţiu închis. APADOR-CH cere investigarea şi tragerea la
răspundere a celor care au dispus şi coordonat descinderea şi a
executanţilor. Totodată, asociaţia cere cercetarea şi
sancţionarea poliţiştilor de la secţia 12 care l-au supus
pe S.D. unui tratament degradant;

–        
Asociaţia
solicită o atentă evaluare a
metodelor de instruire a membrilor serviciului de intervenţie rapidă
din poliţie şi jandarmilor. Folosirea unui limbaj suburban,
proferarea de insulte cu caracter rasist, sexist şi xenofob şi de
injurii de către poliţişti şi jandarmi sunt inadmisibile în orice situaţie şi trebuie interzise cu desăvârşire;

–        
APADOR-CH solicită
Guvernului să iniţieze de urgenţă un act normativ prin care
să elimine posibilitatea „conducerii
la sedii” atât pentru poliţie şi jandarmerie cât şi pentru orice
altă autoritate/instituţie. „Conducerea”
persoanelor înseamnă privare de libertate şi este sursă
sigură de abuzuri.

Raport asupra vizitei în arestul IPJ Teleorman

/in /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul IPJ Teleorman pe
data de 21 februarie 2008. Arestul  –
singurul pe întreg judeţul – este situat în municipiul Alexandria. (Au mai
existat încă două aresturi ale poliţiei în alte
localităţi, dar ambele au fost desfiinţate atât din cauza
condiţiilor de detenţie nesatisfăcătoare cât şi a
numărului redus de reţinuţi/arestaţi.)

 

1. Problema
aplicării Legii 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cadrul procesului penal

Dacă în  sistemul penitenciar
situaţia aplicării legii 275 este clară (există un
regulament aprobat prin Hotărîre a Guvernului), nu acelaşi lucru se
poate spune despre aresturile poliţiei. Legea prevede un regulament
separat, aprobat prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei
administrative şi respectiv al justiţiei. Din informaţiile
asociaţiei, un astfel de ordin ar fi fost semnat în ianuarie 2008
(după 14 luni de la intrarea în
vigoare a legii!). Cu toate acestea, poliţiştii de la IPJ Teleorman
nu păreau a şti ceva despre un nou regulament pentru aresturi. Ca
şi colegii lor din restul ţării, ei continuă să aplice
o „combinaţie” între Legea 275 şi vechiul regulament ce datează
din ….1969 (!) şi care, oricâte îmbunătăţiri i-ar fi fost
aduse de-a lungul anilor, este clar depăşit. De exemplu: Legea 275
stipulează că încătuşarea persoanelor este permisă numai în anumite condiţii, ca măsură excepţională.
Poliţiştii pleacă de la premiza că arestaţii au
intenţii fie de evadare, fie de agresare a altor persoane şi prin
urmare, îi încătuşează pe
toţi – inclusiv femeile – la 
scoaterea din arest, tranformând astfel excepţia în regulă.  Statutul juridic al persoanelor din arest diferă de cel al
deţinuţilor din penitenciar dar acest aspect nu poate fi o
justificare pentru generalizarea imobilizării prin încătuşare.
Mai sunt destule alte exemple (interdicţia de a avea televizor şi
chiar aparat de radio – cu excepţia receptoarelor cu căşti;
spaţii improprii pentru vizitele cu familia etc.) care fac cu atât mai
necesar un regulament pentru aresturi care să fie conform cu Legea 275.

În cazul arestului vizitat, încătuşarea arestaţilor
urmează o procedură destul de ciudată: li se pun
cătuşe la ieşirea din arest, li se scot în dubă pe durata
transportului, se pun din nou înainte de a ieşi din maşină
şi se scot iarăşi odată ajunşi în sediul
instituţiei de destinaţie. Singura explicaţie posibilă dar
discutabilă ar fi teama că arestaţii ar putea încerca să
evadeze pe cei câţiva metri la şi de la maşină. (Arestul
din Alexandria nu a înregistrat nicio
tentativă de evadare, de la inaugurare şi până în prezent.) trebuie
menţionat şi un mic progres: arestaţii bolnavi nu sunt încătuşaţi nici
pe durata transportului la şi de la spital şi nici a eventualei
internări.

 

2. Condiţii
de deţinere

2.1. 
Efective

Arestul din Alexandria are 14 camere, din care una pentru minori şi
una pentru femei. Camerele, de aprox. 16 m², sunt situate la demisolul
clădirii şi sunt insuficient luminate natural. Becurile din camere
rămân aprinse atât pe durata zilei cât şi pe timpul nopţii. Dat
fiind numărul redus al arestaţilor (numai 9 bărbaţi
adulţi) doar 3 camere erau folosite. În ziua vizitei APADOR-CH, singura
femeie din arest fusese transferată la penitenciarul Giurgiu. Celor 9 li
se alăturase un minor de 15 ani, transferat de la Giurgiu la Alexandria
şi cazat într-o cameră de adulţi, deşi exista spaţiu
separat pentru cei din categoria lui. Nu a fost clar dacă minorul urma
să fie mutat în altă cameră sau să rămână cu
adulţii ca să nu stea singur.

22 de poliţişti, dintre care 5 la escortă, constituie
personalul arestului. Numărul relativ mare al poliţiştilor
faţă de cel al arestaţilor a permis o primă
îmbunătăţire a regimului de deţinere: una din camerele din
arest a fost transformată în club prin dotarea cu o masă, scaune
şi un televizor la care personale private de libertate sunt duse zilnic
dar nu mai mult de o oră. APADOR-CH
sugerează IPJ Teleorman să prelungească programul la cel puţin două ore şi, mai
ales, să permită accesul arestaţilor în club şi seara. (În prezent, arestaţii sunt duşi la club prin rotaţie, pe
camere, numai până la ora 16.00.) Condiţii există – spaţiu,
personal de supraveghere – şi deci se poate face încă un pas,
fără nicio cheltuială suplimentară. Mai trebuie
adăugat că încăperea folosită drept club se află
într-o aripă a arestului în care ferestrele au, pe lângă geamuri
şi grilaj metalic, încă un panou metalic montat în exterior (pentru
că ar da spre curtea IPJ, ceea ce le-ar permite arestaţilor să
aibă contact cu persoane străine). Consecinţa este că
lumina naturală nu mai pătrunde în cameră aproape deloc iar
becul stă mereu aprins. (Camerele de deţinere folosite în prezent
sunt situate în altă aripă şi nu au panouri suplimentare.)

2.2. 
Hrana
arestaţilor

Problema a fost rezolvată prin externalizarea serviciilor, ceea ce ar
fi de dorit pentru toate locurile de
deţinere din ţară. IPJ Teleorman are în derulare un contract
cu un restaurant din Alexandria care furnizează trei mese pe zi.
Persoanele din arest s-au declarat mulţumite de calitatea hranei, ceea ce,
în experienţa asociaţiei, se întâmplă foarte rar. Costurile sunt
rezonabile, meniul zilnic este stabilit de furnizor dar include obligatoriu un
fel de mâncare cu carne. (În ziua vizitei, arestaţii primiseră la
prânz ciorbă de perişoare şi mâncare de cartofi iar pentru masa
de seară era prevăzută o mâncare de mazăre.)  Sigur că IPJ Teleorman a fost aproape
obligat să recurgă la această soluţie, dat fiind că în
Alexandria nu există penitenciar. (În majoritatea aresturilor din
ţară mâncarea pentru reţinuţi/arestaţi este adusă
de la penitenciarul din localitate.) Dar indiferent de aceasta, externalizarea
serviciilor este un exemplu bun. În opinia asociaţiei, ar mai fi de dorit
ca furnizorul să livreze hrana gata
porţionată, în funcţie de numărul persoanelor din arest. Ar
fi o garanţie că toţi arestaţii primesc porţii egale.

Persoanele din arest primesc foarte rar pachete, fie pentru că stau
prea puţin timp în acest loc de deţinere, fie pentru că nu are
cine să le trimită.  Oricum,
reprezentantele asociaţiei au fost asigurate că toate pachetele
primite – la vizite sau prin poştă – au ajuns la destinatari.

2.3. 
Condiţii
igienico-sanitare

Acesta este punctul cel mai slab al arestului din Alexandria. Camerele de
deţinere nu sunt dotate cu grupuri
sanitare, nici măcar cu un WC. Mai mult, cele două grupuri
sanitare comune (unul pentru femei – format dintr-un duş, o chiuvetă
defectă şi un WC turcesc în stare deplorabilă – şi unul
pentru bărbaţi, cu două duşuri, 3 WC-uri turceşti
şi un jgheab de ciment cu robinet, toate în stare foarte proastă) nu
pot asigura condiţii normale 
pentru menţinerea igienei corporale. În plus, cu toate că
sediul IPJ Teleorman are centrală termică proprie, nu se
furnizează apă caldă decât o dată pe
săptămână.

De fiecare dată când  o
persoană din arest doreşte să meargă la grupul sanitar, ea
trebuie să facă apel la bunăvoinţa supraveghetorilor
(arestul are sistem de alarmare audio-vizuală). Si, cel mai grav,
arestaţii nu mai sunt scoşi din
camere între ora 22.00 şi 6.00 dimineaţa, fiind nevoiţi să
recurgă la tinete (găleţi de metal sau plastic). În opinia
APADOR-CH, dependenţa persoanelor
din arest de supraveghetori pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, precum
şi folosirea insalubrei tinete pe durata nopţii înseamnă tratament degradant.

APADOR-CH consideră că este imperios necesar ca fiecare
cameră de deţinere să aibă propriul grup sanitar
(şeful arestului a afirmat că există deja un proiect în acest
sens dar nu a putut preciza vreun termen). Dar până atunci, trebuie luate
urgent măsuri pentru repararea
şi igienizarea instalaţiilor sanitare din băile  comune, mărirea frecvenţei de
furnizare a apei calde şi, nu în ultimul rând, instituirea obligaţiei
supraveghetorilor de a răspunde solicitărilor de ieşire la
toaletă şi pe durata nopţii.

2.4. 
Vizite,
telefoane, corespondenţă

În camera de „anchetă” (impropriu numită aşa – spun
poliţiştii – , pentru că anchetele se desfăşoară
în alte locuri din afara arestului) au loc discuţii cu procurori,
avocaţi şi judecătorul delegat. (Procurorii vin de cele mai
multe ori la solicitarea persoanelor din arest care doresc să furnizeze
informaţii suplimentare sau confidenţiale pentru a-şi uşura
situaţia.) Poliţiştii au afirmat că la toate vizitele se respectă confidenţialitatea, pentru
că uşa camerei este închisă pe durata convorbirilor iar escorta
rămâne pe coridor. De remarcat că judecătorul delegat vine cel puţin o dată pe lună
în arest şi că, pe lângă discuţiile cu solicitanţii,  vizitează
şi toate camerele de deţinere. APADOR-CH speră ca acest tip
de activitate să devină un standard
minim pentru toţi judecătorii delegaţi.

Din păcate, vizitele cu familia au
loc în condiţii total improprii. Practic este un ghişeu prevăzut
cu oblon metalic la care arestatul stă în picioare, pe coridorul
arestului, cu escorta lângă el, iar familia, de cealaltă parte,
într-o încăpere minusculă şi întunecoasă. Este evident
că, pe de o parte, nu poate fi vorba de supraveghere strict vizuală – cum prevede Legea 275 – iar pe alta,
familiile sunt, practic, descurajate să mai vină în vizită. Or,
menţinerea relaţiei cu familia este un factor hotărâtor atât pentru
moralul şi comportamentul în detenţie ale persoanei private de
libertate cât şi pentru reintegrarea în societate după punerea sa în
libertate.  APADOR-CH cere amenajarea urgentă a unei camere pentru vizite cu
familia: spaţii există, există şi căi de acces în
arest, fără vreun pericol pentru siguranţa locului de
deţinere. Problema poate fi rezolvată cu cheltuieli acceptabile
(mese cu sau fără separator şi scaune) şi un efort minim
din partea poliţiştilor.

Arestul are un telefon public cu cartelă specială, montat pe
coridor în dreptul uşii ce dă în camera supraveghetorilor. A
rămas neclar unde stă
escorta pe durata convorbirii telefonice: pe coridor, deci la o
distanţă foarte mică de arestat, ceaa ce i-ar permite să audă ce se discută, sau în
camera supraveghetorilor cu uşa
închisă, ceea ce ar însemna respectarea
confidenţialităţii.

Cutia poştală este plasată în afara spaţiului de deţinere. Poliţiştii au
afirmat că arestaţii înşişi pun scrisorile în cutie şi
că nu există nicio evidenţă a expedierilor. În schimb,
primirea corespondenţei se face prin intermediul secretariatului IPJ
şi se înregistrează, după care scrisorile se deschid în
faţa destinatarilor dar numai pentru depistarea eventualelor
obiecte/substanţe interzise. După toate aparenţele, se respectă
secretul corespondenţei persoanelor din arest.

2.5. 
Curtea de
plimbare

Arestaţii sunt scoşi zilnic la aer, timp de aproximativ o
oră. Curtea este destul de spaţioasă (cam 5m./10m.) dar, nefiind
acoperită decât cu un grilaj metalic, nu poate fi folosită pe vreme
rea. Şeful arestului a spus că există un plan de acoperire a
curţii, în totalitate sau pe jumătate. Reprezentantele
asociaţiei au propus şi varianta montării unei prelate. Ca în
majoritatea aresturilor vizitate de asociaţie, curtea este complet goală,
singurul „exerciţiu fizic” posibil fiind plimbarea în cerc. APADOR-CH a
sugerat montarea unor obiecte (de
pildă, bare fixe), lucru ce ar putea fi realizat cu cheltuieli moderate.

În concluzie, APADOR-CH apreciază lucrurile bune realizate la arestul
IPJ Teleorman (clubul pentru arestaţi, externalizarea hranei,
neîncătuşarea arestaţilor bolnavi) dar subliniază şi
necesitatea eliminării  unor
deficienţe, cea mai importantă constând în precaritatea
condiţiilor igienico-sanitare. Celelalte propuneri/sugestii sunt incluse
în raport.

 

Manuela Stefănescu                                                       Maria
Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra cazului lui Gheorghe Cegă şi al fiului său, Albert Daniel Cegă, din comuna Vlădeni, judeţul Dâmboviţa

/in /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a fost sesizată de familia Cegă cu privire la abuzurile
comise de poliţişti locali pe data de 2 noiembrie 2007,  împotriva lui Gheorghe Cegă, 49 de ani,
din comuna Vlădeni, judeţul Dâmboviţa.  O săptămână mai târziu, Albert Daniel Cegă,
19 ani, a fost bătut cu sălbăticie de paznicii unei discoteci
din Dărmăneşti, sub privirile indiferente ale unui agent de
poliţie, cunoscut al unuia din poliţiştii implicaţi în
primul incident. Ambele evenimente au fost prezentate în presa locală.

Pe data de 11 ianuarie 2008, două reprezentante ale APADOR-CH  s-au deplasat în comuna Vlădeni
judeţul Dâmboviţa pentru a face investigaţii extrajudiciare.

1.     
Incidentul
de vineri,  2 noiembrie 2007, în care
victimă a fost Gheorghe Cegă

In jurul orei 22.00, în urma unei altercaţii verbale între soţi,
Luciana Cegă a solicitat telefonic intervenţia agentului de
poliţie din comună, după care s-a dus la vecini. Intenţia
fusese, evident, doar de a-şi „speria” soţul, nebănuind nicio
clipă ce avea să urmeze. Agentul de poliţie Daniel
Păun  a venit în câteva minute, cu
maşina proprie, l-a găsit pe Gheorghe Cegă în faţa
porţii, l-a împins cu putere şi, după ce acesta a căzut,
l-a ameninţat cu pistolul. Luciana Cegă, care urmărea scena din
vecini, a strigat la agent să „nu îl omoare, că nu de aia l-a
chemat”. Agentul şi Luciana Cegă s-au urcat apoi în maşină şi
au plecat spre postul de poliţie din comună unde, credea ea, ar fi
urmat să dea o declaraţie. Numai că a fost lăsată
să aştepte în curte, în vreme ce agentul Păun a dat mai multe
telefoane. Câteva minute mai târziu, a sosit un alt agent de poliţie
(neidentificat).  Cei doi
poliţişti s-au urcat în maşina poliţiei şi au plecat
spre sat, lăsând-o pe Luciana Cegă tot în curtea sectiei de
poliţie.

Intre timp, speriat şi şocat, Gheorghe Cegă s-a dus la
locuinţa primarului pentru a cere numărul postului de poliţie
din Moreni (ierarhic superior celui din Vlădeni). Maşina
poliţiei l-a surprins pe stradă şi cei doi agenţi s-au
năpustit asupra lui. Poliţistul necunoscut l-a imobilizat pe la spate
iar agentul Păun  l-a lovit în mod
repetat în zona scrotală , provocându-i dureri incredibile. Urletele
victimei au provocat protestele unor săteni, ceea ce i-a determinat pe cei
doi poliţişti să se retragă, abandonând victima în
stradă. Alertată de zgomote, Luciana Cegă a sosit la locul
faptei şi şi-a ajutat bărbatul să ajungă acasă.

Poliţiştii din Moreni au venit în acea noapte la familia
Cegă dar s-au limitat la a-i sfătui să se plângă la  Poliţia Moreni.  Trebuie menţionat că, potrivit
soţilor Cegă, ar exista un număr substanţial de plângeri
ale altor săteni din Vlădeni împotriva poliţiştilor locali
dar  toate ar fi rămas „îngropate”
la Moreni. De altfel, la puţin timp după incidentul prezentat mai
sus, se pare că şeful Poliţiei Moreni ar fi demisionat.

Pe 6 noiembrie, Gheorghe Cegă a mers în audienţă la IPJ
Dâmboviţa, la Târgovişte. Apoi

doi poliţişti de la IPJ au venit în Vlădeni şi i-au
luat declaraţie scrisă chiar în sediul poliţiei. Cegă a
precizat că a fost de acord cu locul audierii dar şi că agentul
Păun, principalul acuzat, a stat tot timpul în încăperea alăturată
de unde a auzit cu
siguranţă tot ce a declarat victima. De la acea dată, Gheorghe
Cegă nu a mai fost contactat de poliţişti şi nici nu a
primit vreo informaţie cu privire la rezultatele unei eventuale anchete
interne. Singurul lucru concret este faptul că agentul Daniel Păun a
fost mutat de la Vlădeni. In schimb, Luciana Cegă a fost
invitată, în decembrie, la Poliţia Moreni pentru a prezenta
percepţia sătenilor din Vlădeni cu privire la activitatea
generală a agenţilor de poliţie locali  dar şi pentru a fi întrebată dacă a depus plângere împotriva propriului soţ cu privire la
altercaţia ce a precedat incidentele cu poliţia. Intrebarea poate
fi interpretată ca o tentativă neinspirată de a găsi o
„justificare” pentru intervenţiile extrem de brutale ale agentului
Păun care ar fi „sărit în apărarea” femeii agresate de
soţ.  Insă este extrem de clar că nimic nu poate
justifica duritatea primei intervenţii a agentului de poliţie
(împingere, ameninţare cu pistolul) şi cu atât mai puţin
loviturile bestiale aplicate ulterior în zona organelor sexuale. In opinia
APADOR-CH, cei doi agenţi de poliţie implicaţi în a doua
fază a incidentului se fac vinovaţi de tratament inuman. Iar în cazul agentului Păun se adaugă
şi purtarea abuzivă iniţială.

Asociaţia susţine
acţiunile autorităţilor cu privire la eradicarea – sau
măcar reducerea – violenţei intrafamiliale cu condiţia esenţială  a
folosirii unor agenţi calificaţi în domeniu. Reacţiile
brutale de tipul celor ale agenţilor care au acţionat împotriva lui
Gheorghe Cegă nu pot decât să descurajeze
eventualele  victimele să mai
apeleze la poliţie.

Tot pe 6 noiembrie, Gheorghe Cegă s-a prezentat la Spitalul
Judeţean Dâmboviţa unde a fost examinat de un medic legist.
Certificatul medico-legal nr.1311 din 8 noiembrie 2007 menţionează
existenţa unui „hematom scrotal bilateral posttraumatic” cu concluzia
„leziuni de violenţă produse prin lovire cu un corp dur, pot data din
2.11.2007 şi necesită 12-14
zile îngrijiri medicale” (subl.n.). Trebuie precizat că medicul legist
a recomandat şi un examen urologic, alertat probabil atât de zona
sensibilă în care victima fusese lovită cât şi de dimeniunile
echimozei (12/5 cm).

Gheorghe Cegă a înaintat o plângere penală împotriva agentului de
poliţie Daniel Păun la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Confirmarea de primire este datată 16 noiembrie 2007.

2.     
Incidentul
de sâmbătă, 10 noiembrie 2007, în care victimă a fost Albert
Daniel Cegă

Albert şi trei prieteni au mers la discoteca din
Dărmăneşti. Stăteau liniştiţi la o masă
când, fără niciun motiv, unul din paznicii localului – Dorin Abrodin
–  l-a întrebat dacă e băiatul
lui „Băscăneaţă” (porecla lui Gheorghe Cegă). La
răspunsul afirmativ, Abrodin şi un alt paznic au început să-l
lovească pe unde nimereau, l-au târât prin local izbindu-l  cu capul de mese, l-au scos afară
şi l-au aruncat în şanţ. Ingroziţi, prietenii au sunat la
familia Cegă să vină urgent pentru că „l-au omorît pe
Albert”. Luciana şi Gheorghe Cegă au sosit în scurt timp şi
şi-au găsit fiul plin de sânge pe faţă şi pe haine, în
stare de leşin. L-au dus în maşină dar, înainte de a pleca spre
spital, mama sa a încercat să afle ce se întâmplase. Doi dintre prietenii
lui Albert, care au fost şi ei agresaţi de paznici, s-au temut
să spună ceva. Al treilea, Doru Ionuţ, s-a adăpostit în maşina
familiei Cegă unde a rămas până la sosirea şefului de post
din Dărmăneşti, căruia i-a relatat ce se întâmplase. Agentul de poliţie Gabriel Vişan,
care se cunoştea cu poliţistul din Vlădeni implicat în
incidentul din 2 noiembrie, s-a aflat în discotecă pe toată durata
incidentului dar nu a intervenit în
niciun fel, nici pentru a-i opri pe agresori şi nici pentru a da ajutor
victimei. Potrivit legii, poliţiştii sunt obligaţi să intervină şi în afara orelor de serviciu,
ceea ce agentul de poliţie nu a
făcut, încălcând astfel reglementările legale. Mai mult, la
solicitarea prietenilor lui Albert de a interveni pentru a-i calma pe agresori,
agentul de poliţie le-ar fi replicat 
„vrei să-mi vină mie spume să vă iau la
bătaie?” Mai trebuie menţionată starea de agitaţie şi
nervozitate a agentului faţă de familia Cegă, chiar şi
după sosirea şefului de post din Dărmăneşti care a
reuşit cu greu să-l potolească.

Soţii Cegă, ca şi fiul lor Albert, au convingerea că
loviturile aplicate de paznici în discotecă au legătură directă cu reclamaţiile
privind agresarea lui Gheorghe Cegă din 2 noiembrie, precum şi cu
mediatizarea brutalităţilor agentului de poliţie Daniel
Păun din acea seară. Pe lângă întrebarea fără rost
privind gradul de rudenie al lui Albert cu Gheorghe Cegă, Luciana
Cegă a auzit un schimb dur de replici între paznici şi agentul
Vişan, primii reproşându-i celui de al doilea că „după ce
că l-au ajutat” (???) acum le-ar face probleme!  Indiferent dacă familia Cegă are sau nu dreptate, APADOR-CH cere Inspectoratului Poliţiei
Judeţului Dâmboviţa să facă cercetări cu privire la pasivitatea manifestată de agentul de
poliţie Vişan pe durata şi imediat după incident, inclusiv
la lipsirea victimei de ajutor şi să aplice măsurile
disciplinare ce se impun.

Albert Daniel Cegă a fost transportat în acea noapte la spitalul din
Moreni unde a primit îngrijiri medicale. Certificatul medico-legal nr.1322 din
12 noiembrie 2007  atestă
loviturile primite şi recomandă trei zile de îngrijiri medicale.

Albert Daniel Cegă a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul
Dâmboviţa o plângere penală împotriva paznicului Dorin Abrodin de la
discoteca din Dărmăneşti. Plângerea conţine şi
relatarea reacţiei/lipsei de reacţie a agentului Vişan în seara
respectivă, adică informaţii suficiente pentru extinderea
cercetărilor şi asupra acestuia.

Concluzii:

1.     
Tratamentul inuman, consecutiv unui comportament
abuziv, la care a fost supus Gheorghe Cegă în seara de 2 noiembrie 2007
reprezintă o încălcare
grosolană a drepturilor omului. In opinia APADOR-CH, agentul Daniel
Păun trebuie demis din poliţie
imediat, chiar dacă parchetul nu s-a pronunţat încă.
Asociaţia are convingerea că soluţia procurorului va fi de
trimitere în judecată a agentului. Prin urmare, APADOR-CH cere IPJ Dâmboviţa
înlocuirea măsurii prea blânde a mutării cu cea mai drastică
sancţiune disciplinară. Aceeaşi sancţiune ar trebui
aplicată şi celui de al doilea poliţist, neidentificat de
familia Cegă, care a contribuit indirect la agresarea sălbatică
a victimei;

2.     
APADOR-CH cere IPJ Dâmboviţa să îl
cerceteze disciplinar pe agentul Gabriel Vişan pentru neintervenţia
în conflictul din discoteca Dărmăneşti şi pentru
neacordarea de ajutor victimei Albert Daniel Cegă. Asociaţia consideră
că agentul se face vinovat de încălcarea legii şi statutului
poliţistului şi că ar merita o sancţiune drastică (nu
doar simpla mutare sau reducerea salariului pe o scurtă perioadă);

3.     
Date fiind numeroasele reclamaţii anterioare
ale  unor săteni din Vlădeni
împotriva poliţiştilor locali, toate
rămase fără rezultat şi temerilor familiei Cegă
că ambele incidente din noiembrie ar
putea fi muşamalizate, APADOR-CH solicită Inspectoratului General
al Poliţiei Române să urmărească îndeaproape modul în care
IPJ Dâmboviţa cercetează şi soluţionează faptele celor
trei agenţi de poliţie.

 

Manuela Stefănescu                                                 Nicoleta Popescu

 

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei în arestul secţiei 22 de poliţie din Bucureşti

/in /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Două reprezentante ale APADOR-CH au
vizitat secţia 22 de poliţie pe data de 7 noiembrie 2007.

În afara situaţiei de fapt ce va fi
prezentată mai jos, APADOR-CH atrage din nou atenţia asupra unei
probleme semnalate anterior. La mai mult de un an de la intrarea în vigoare a
Legii nr. 275/2006, nu există
încă regulamentul de aplicare în
aresturile poliţiei, document care, conform legii, ar fi trebuit
elaborat în comun de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
şi Ministerul Justiţiei. În lipsa acestui document
poliţiştii îşi desfăşoară activitatea conform
unor proceduri mai vechi, care încalcă unele prevederi din Legea nr.
275/2006.

Un exemplu este încătuşarea
automată la scoaterea din arestul secţiei 22 de poliţie a
persoanelor private de libertate inclusiv
a minorilor, în vreme ce Legea nr.275/2006 prevede la art.37 patru cazuri în care se pot folosi cătuşele dar numai dacă există „un pericol
real şi concret”. Poliţiştii
de lasecţia 22 de poliţie
susţin că încătuşează deţinuţii la fiecare
ieşire din arestul secţiei deoarece, din punctul lor de vedere, întotdeauna există riscul
evadării. Prin urmare, ceea ce Legea 275 prevede ca excepţie, devine regulă
în aresturile poliţiei.

Un alt exemplu de interpretare
trunchiată a legii se referă la atribuţiile judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. În arestul
secţiei 22 de poliţie, ca şi în celelalte aresturi, rolul
judecătorului delegat se limitează numai la situaţiile de refuz de hrană, ca formă de
protest a arestaţilor.

 

1. Spaţiile de detenţie,
efective, condiţii igienico-sanitare

La data vizitei, în arestul secţiei 22 de poliţie se aflau 19
persoane, numai bărbaţi, dintre care trei minori cazaţi separat
în camera 3.

Arestul dispune de patru camere de detenţie de dimensiuni care
respectă în general standardele folosite în prezent în România (6 mc de
aer/deţinut). APADOR-CH reaminteşte că recomandarea expresă
a Comitetului pentru Prevenirea Torturii după vizita în România din 1999
este de 4 metri pătraţi de
persoană privată de libertate. Recomandarea se referea la
penitenciare – care au început deja să o aplice – dar, dat fiind că
şi aresturile poliţiei funcţionează după aceeaşi
lege este firesc ca şi acestea să aplice aceeaşi normă de
cazare.

Fiind situate la subsolul clădirii şi prevăzute cu două
ferestruici acoperite cu plasă de sârmă, camerele din arestul vizitat
nu beneficiază decât de foarte puţină lumină naturală
astfel încât este necesară utilizarea iluminatului electric atât în timpul
nopţii cât şi pe toată durata zilei. Asociaţia revine asupra cererii ca aresturile să nu mai fie
amplasate în subsoluri.

Fiecare cameră de detenţie este dotată cu grup sanitar
propriu compus din wc turcesc, chiuvetă şi duş cu apă rece
şi caldă în permanenţă. Unele grupurile sanitare sunt
funcţionale numai datorită unor improvizaţii (de exemplu
deţinuţii minori de la camera 3 se foloseau de coada unei
periuţe de dinţi pentru a porni/opri apa la chiuvetă. Trebuie
precizat că bateria chiuvetei era defectă de o
săptămână dar nu se luaseră niciun fel de măsuri de
remediere sau înlocuire). Tot o improvizaţie este şi instalarea unei
perdele de poliester înşirată pe o sfoară de către deţinuţii
din camera 4 pentru a izola grupul sanitar de restul încăperii. În camera
minorilor nu exista niciun fel de perdea. Folosirea grupului sanitar în
prezenţa altor persoane este o situaţie înjositoare care poate fi
considerată ca tratament degradant .În acest sens APADOR-CH solicită montarea de perdele opace de poliester în
toate camerele arestului. 

Curtea de plimbare, de dimensiuni reduse (aprox. 3×6 m.), este un fel de
cutie cu pereţi de beton şi acoperiş din plasă de
sârmă. La ora vizitei nu se afla niciun deţinut în curtea de
plimbare, în schimb, într-un colţ erau depozitate câteva sacoşe cu
resturi menajere iar pe o sârmă erau întinse rufe la uscat. Atât
poliţiştii cât şi deţinuţii au afirmat că
aceştia din urmă ies în curtea de plimbare ori de câte ori
solicită şi că au permisiunea de a-şi aduce din camere
scaune şi o masă pentru a juca table.

Deţinuţii din arestul secţiei 22 de poliţie au acces
într-un oficiu unde se află trei frigidere în care pot depozita alimentele
primite de la aparţinători şi au, de asemenea, posibilitatea de
utiliza un aragaz şi un cuptor cu microunde pentru a-şi încălzi
hrana. Raţia de hrană asigurată de arest este adusă de la
Penitenciarul Rahova.

În aceeaşi încăpere se află şi o maşină de
spălat automată pe care deţinuţii o pot folosi pentru
spălatul hainelor dacă dispun de detergent propriu.
Deţinuţii pot păstra asupra lor obiectele de igienă proprii
cu excepţia lamelor de ras, spray-uri sau alte instrumentelor
tăioase; acestea se păstrează în magazie şi le sunt
înmânate la cerere. Arestul nu furnizează deţinuţilor niciun fel
de materiale igienico-sanitare, nici măcar hârtie igienică şi
săpun.  APADOR-CH solicită instituirea obligativităţii ca
persoanelor private de libertate aflate în aresturi să li se asigure un
minim de materiale igienico-sanitare, în primul rând celor care nu au bani sau
familie care să-i ajute. 

 

2. Corespondenţă, contacte cu
exteriorul, alte drepturi

Cutia poştală este amplasată în biroul supraveghetorului,
deţinuţii având posibilitatea să îşi depună personal
corespondenţa. Plicurile primite se înmânează deţinuţilor
după ce sunt înregistrate la secretariatul secţiei şi sunt
deschise de supraveghetor în prezenţa lor.

Convorbirile telefonice ale deţinuţilor se
desfăşoară în biroul supraveghetorului şi în prezenţa
acestuia (fiind astfel încălcat dreptul la confidenţialitatea
convorbirii), de regulă odată pe săptămână, miercurea.
Pentru a-şi putea exercita dreptul la convorbiri telefonice deţinutul
trebuie să deţină o cartelă Evricard şi să
facă o cerere către comandantul Secţiei care să
conţină patru numere de telefon (pentru situaţia în care una sau
mai multe convorbiri nu pot fi efectuate). Poliţiştii afirmă
că nu este necesar ca în cerere să fie specificate numele persoanelor
pe care deţinutul doreşte să le apeleze şi că apelul
poate dura oricât, în funcţie de creditul de care deţinutul dispune.
Un aspect foarte important se referă la renunţarea la informarea procurorilor de caz cu privire la
convorbirile telefonice ale arestaţilor (cu cine, eventual şi ce)
şi la primirea/expedierea corespondenţei lor. Potrivit
poliţiştilor, acest gen de supraveghere, ce încalcă atât
inviolabilitatea corespondenţei cât şi confidenţialitatea
convorbirilor telefonice – ambele prevăzute în mod clar în Legea 275/2006
– s-ar mai practica rar şi numai la cererea expresă a procurorului de
caz. Or, aceeaşi lege dă numai judecătorului
delegat posibilitatea de punere sub urmărire a corespondenţei unei
persoane private de libertate, cu
informarea obligatorie a acesteia.

În camera 4 deţinuţii aveau ziare şi reviste despre care au
afirmat că le-au primit de la familie şi de la supraveghetori,
arestul neavând însă această obligaţie. Există program de
transitere radio, toate camerele fiind dotate cu difuzoare.

Camera folosită pentru vizita familiei şi pentru întâlnirile
deţinuţior cu avocaţii este improprie. Este vorba despre o
încăpere îngustă, plină cu fişete metalice şi care are
ca unic obiect de mobilier o băncuţă. Comandantul secţiei
22 de poliţiei a afirmat că situaţia este în curs de remediere
deoarece o încăpere alăturată biroului supraveghetorului  se află în renovare şi
urmează să fie folosită în acest scop. De asemenea, în acea
încăpere ar urma să fie instalat şi un post telefonic dotat cu
cabină proprie. 

Concluziile şi recomandările
asociaţiei sunt incluse în raport. APADOR-CH
solicită din nou urgentarea emiterii ordinului comun al MIRA şi MJ
pentru aplicarea Legii nr. 275/2006 şi în aresturile poliţiei.

 

 

Manuela Stefănescu                                           Maria Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra vizitei în arestul secţiei 12 de poliţie (Bucureşti)

/in /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 7 noiembrie 2007, două reprezentante ale APADOR-CH au
vizitat arestul secţiei 12 de poliţie din Bucureşti.

 

1. Specificul
arestului

Este unicul din Bucureşti şi judeţul Ilfov în care sunt
aduse numai persoane dependente de
droguri, indiferent de natura infracţiunii de care sunt bănuite. Doi
medici, prin rotaţie, examinează zilnic
toţi arestaţii şi prescriu, în principal, medicaţia
pentru eliminarea – sau diminuarea – efectelor sevrajului. Aici apare o mare
problemă: singurul medicament recunoscut ca eficient în tratamentul
antidrog este metadona, a cărei
folosire este interzisă atât în
aresturile poliţiei cât şi în penitenciare. Prin urmare, medicii nu pot administra decât calmante, care
au efect limitat. O explicaţie, discutabilă, este următoarea:
tratamentul cu metadonă ar dura trei luni, ceea ce ar duce la
supraaglomerare în arestul care funcţionează deja la întreaga
capacitate (20 de paturi). Nici măcar tratamentul medicamentos de la
secţia 12 – fără metadonă – nu poate fi aplicat în niciun
alt loc de deţinere.

Durata medie a şederii în acest arest este de 10 zile, perioadă
considerată suficientă pentru depăşirea sevrajului,
după care arestaţii sunt transferaţi la alte secţii de
poliţie. Însă potrivit şefului secţiei, nimeni nu
pleacă fără avizul
medicului. O persoană  care
suferise o operaţie complicată la un ochi era încă în acest
arest la o lună după operaţie, la cererea expresă a
medicului chirurg care făcuse intervenţia.

 

2. Problema
aplicării Legii 275/2006 
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal

Art.81 alin.4 prevede că aresturile („centre de reţinere şi
arestare preventivă”) trebuie să fie organizate şi să funcţioneze
„prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei
şi internelor (n.n. – noua titulatură este ministrul internelor şi al reformei administrative) şi al
ministrului justiţiei.” La un an de la intrarea în vigoare a legii, nu există un astfel de regulament. Poliţiştii
susţin că aplică Legea 275, chiar şi în absenţa noului
regulament. În practică, deocamdată ei respectă tot vechiul regulament, emis încă de pe
vremea regimului comunist dar, este drept, oarecum „îndulcit”. Un exemplu
elocvent este încătuşarea persoanelor
private de libertate la scoaterea din arest. Legea 275  prevede la art.37 alin.2 că „….
imobilizarea cu cătuşe, cămăşi de forţă sau
alte forme de imobilizare a corpului este permisă doar în situaţii excepţionale.” (subl.n.). Or, în toate
aresturile de poliţie, încătuşarea la scoaterea din arest este regula din vechiul act normativ
încă în vigoare. Ea se aplicăşi în arestul secţiei 12, cu toate că mulţi
arestaţi abia se ţin pe picioare şi deci este cu totul improbabil
că ar încerca să evadeze. 
Aceasta este teama majoră a poliţiştilor, în principal
din cauza sancţiunilor drastice pe care le suportă dacă un
astfel de eveniment ar avea loc. Oricum, noul regulament – aşteptat de
toată lumea – nu va putea
modifica legea ci, cel mult, să o nuanţeze.

 

3. Condiţii
de detenţie

a)     
Camerele de deţinere sunt mici (cam 9 m.pătraţi)
şi fiecare este dotată cu 4 paturi şi grup sanitar. Comitetul European
pentru Prevenirea Torturii a recomandat României încă din 1999 ca, în
penitenciare, spaţiul de deţinere să fie de minimum 4 metri pătraţi pentru fiecare
deţinut. În privinţa aresturilor poliţiei, cu toate că
nu există o recomandare pentru România, în standardele CPT, revizuite în
2006, se menţionează următorul criteriu: dimensiunile unei
camere din arestul poliţiei, pentru
o singură persoană, dacă este privată de libertate mai mult de câteva ore, ar trebuie
să fie în jurul a 7 metri pătraţi. CPT precizează
că acesta ar fi spaţiul de
dorit mai degrabă decât un standard minim. Dacă 7 m.p. pe
persoană nu reprezintă un criteriu obligatoriu, în schimb cei 4 m.p.
înseamnă o recomandare expresă, acceptată deja în sistemul
penitenciar. Este foarte clar în arestul secţiei 12 nu revin decât cam 2
m.p. pe arestat, deci există supraaglomerare.
În plus, din cauza deficitului de lumină naturală (camerele sunt
în subsol iar ferestrele, plasate la nivelul curţii exterioare, sunt
practic obturate cu zăbrele şi plase metalice), becurile rămân
aprinse pe toată durata zilei.

Nu se aflau minori printre arestaţi, iar
femeile, reţinute pentru infracţiuni, chiar şi cele dependente
de droguri, sunt duse în arestul secţiei 15.

Arestul este dotat cu sistem de alarmare
sonoră (sonerii în fiecare cameră) dar şi cu aparate video de
supraveghere, instalate în curtea de plimbare şi pe coridoare.  Supravegherea video se limitează la spaţii comune şi deci nu
reprezintă o intruziune în intimitatea persoanelor private de libertate.

b)     
Curtea de plimbare este un fel de „cuşcă” de circa 6 m.p.
în care arestaţii nu pot decât să stea în picioare sau să
facă doi-trei paşi. În plus, accesul spre curte se face pe nişte
trepte înalte, periculoase şi pentru o persoană fără
probleme de sănătate şi, cu atât mai mult, pentru arestaţii
în stare de sevraj.

c)     
Considerat
ca infirmerie, arestul nu este dotat nici măcar cu
difuzoare. Arestaţii nu au aparate de radio, iar despre televizoare nici
nu poate fi vorba. Se pare că există un sistem radio dar nu este pus
în funcţiune din motive pur tehnice. Iar pentru faptul că
arestaţii nu au nici măcar aparate de radio portabile,
poliţiştii au oferit următoarea explicaţie: dată fiind
durata scurtă a şederii în arest, ei pot primi practic doar o
vizită cu familia (regula este o vizită pe săptămână)
în timpul căreia ar putea cere să i se aducă un radio. Însă
până la a doua vizită, ar fi deja transferaţi în alt arest.
Pentru reprezentantele asociaţie nu este clar de ce nu ar putea solicita familiilor să le aducă aparatele
înainte de prima vizită, prin telefon.

 

4. Cazuri
individuale

În camera 1 erau 4 arestaţi în 4 paturi dar, pentru câteva ore, a mai
fost şi un 5-lea. Doi din cei 4 deţinuţi s-au plâns de
brutalităţile poliţiştilor de la DIICOT din momentul în
care au pătruns în domicilii până la aducerea în arest. Romeo Ion
Vărzaru prezenta urme clare de lovituri (echimoze), în special pe picioare
dar – spunea el – şi pe părţile „ruşinoase” ale corpului.
Ninel Viorel Onţică avea o plagă escoriată destul de mare
la încheietura mâinii stângi, precum şi semne de agresiune pe picioare. În
ambele cazuri, percheziţiile la domiciliu şi „conducerea” la
poliţie au fost făcute de grupuri mari de poliţişti (cam
10-12 în fiecare caz), cu suspecţii imediat încătuşaţi.
Onţică mai avea şi câţiva dinţi lipsă, pentru
care dădea vina tot pe poliţiştii DIICOT. Un al treilea
deţinut – Relu Tomas Tudor Petrescu – a reclamat acelşi gen de
tratament brutal dar din partea „secţiei a 8-a volante” de poliţie.

Interesant este faptul că, deşi sunt văzuţi zilnic de
un medic, niciunul nu a cerut ca urmele loviturilor să fie consemnate în
fişa medicală şi nici să fie examinaţi de un medic
legist (sau de alt medic din afara sistemului) cu toate că Legea 275/2006
le-ar da acest drept. Cel mai probabil, arestaţii nu au habar de
această posibilitate.

Revenind la Ninel Viorel Onţică, asociaţia face
următoarele precizări: el a mai reclamat abuzurile fizice suportate
din partea poliţiştilor de la aceeaşi instituţie (DIICOT)
în septembrie 2006. Atunci, instanţa nu
a dat mandat de arestare iar Onţică a fost pus imediat în
libertate. El a sesizat toate instituţiile cu atribuţii şi
APADOR-CH care l-a susţinut în demersurile sale. Plângerea lui a ajuns în
instanţă unde s-a judecat pe 30 octombrie a.c., judecătorul
amânând pronunţarea. În aceeaşi
zi, poliţiştii de la DIICOT au năvălit la el
acasă, unde l-au supus tratamentului amintit mai sus. Coincidenţa
merită semnalată şi mai apare şi întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă
judecătorul ar fi respins pe loc plângerea lui Onţică: mai aveau
– sau nu – loc perchezitia şi reţinerea? Cele două
acţiuni din 30 octombrie, precum şi modul brutal de
desfăşurare pot fi interpretate şi în cheia intimidării şi
sau „pedepsirii” lui Onţică pentru„necazurile” provocate prin plângerea de anul trecut.

Ninel Viorel Onţică este consumator de droguri şi este, de
mai mulţi ani, inclus într-un program anti-drog recunoscut oficial. El are dreptul legal de a deţine
şi utiliza metadonă dar, ca şi la reţinerea din 2006,
medicamentul i-a fost confiscat. După cum s-a menţionat mai sus,
metadona este interzisă în aresturile poliţiei şi în
penitenciare. Prin urmare, Onţică – şi alţii în
situaţii similare – sunt
privaţi de tratamentul prescris de medicii specialişti, ceea ce, în
opinia asociaţiei, înseamnă tratament
inuman.

Onţică mai susţine că tot ce s-a întâmplat pe 30
octombrie a.c. este o înscenare a
DIICOT. La percheziţie i s-au confiscat, pe lângă metadonă, 17 bile de heroină (arestatul
afirmă că ar fi avut numai una, pentru uz propriu) şi circa 4 milioane de lei vechi, printre
care cineva ar fi strecurat două bancnote marcate de poliţie. În
plus, o persoană apropiată lui Onţică, prezentă la
percheziţie şi reţinere, a auzit un poliţist vorbind la
telefonul mobil şi spunând ceva de genul „gata şefu, l-am luat”, ceea
ce ar putea întări suspiciunile de înscenare.

 

APADOR-CH  cere Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative:

1.     
Să
declanşeze imediat o anchetă cu privire la modul în care
procedează poliţiştii de la DIICOT la percheziţii şi
reţineri în general şi, în particular, în cazurile
Onţică şi Vărzaru. O anchetă similară este necesară
şi în cazul Petrescu, în care a fost implicată „secţia a 8-a
volantă”;

2.      Asociaţia cere rezolvarea de
urgenţă a problemei folosirii metadonei în arest în primul rând pentru cei care urmează acest tratament dinainte de
reţinere/arestare.

Asociaţia cere din nou urgentarea
redactării regulamentului de aplicare a Legii 275/2006 în aresturile
poliţiei şi a emiterii ordinului comun MIRA-MJ, în vederea
eliminării tuturor regulilor actuale ce au intrat în conflict cu noul act
normativ.

 

Manuela Stefănescu                                                 Maria Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz

Raport asupra cazului Spătaru-Geantă

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Reprezentantele APADOR-CH s-au întâlnit, pe 14 septembrie a.c., cu dnii Mihai Spătaru
şi Dan Gabriel Geantă care afirmă că au fost victimele unui abuz comis de un poliţist de la secţia 22 din Bucureşti. Incidentul a avut loc pe data de 30 august a.c., în sediul secţiei de poliţie, a fost prezentat de posturi de televiziune chiar în seara respectivă şi parţial reluat de presa scrisă din ziua următoare.

Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă lucrează la o firmă de cablu.. Pe 30 august au avut loc două
incidente. Primul – la care cei doi nu au participat, aşa că relatarea lor s-a bazat pe cele spuse de colegii de firmă – a avut loc în jurul orei 16.30, la un bloc din cartierul Drumul Taberei, după ce echipa
companiei terminase de instalat sistemul de cablu în holurile comune, după cum prevedea contractul încheiat cu administraţia imobilului. Angajaţii firmei erau gata să plece când soţia vicepreşedintelui de bloc, care nu ştia de contract, le-a reproşat pe un ton ameninţător instalarea cablului. S-a ajuns
la îmbrânceli reciproce şi, pentru a evita escaladarea conflictului, angajaţii firmei s-au urcat în maşină şi au plecat.

La scurt timp după aceea, maşina a fost oprită de un poliţist de la secţia 22 care le-a comunicat că automobilul „a fost dat în urmărire”, cel mai probabil în urma telefonului soţiei vicepreşedintelui. După ştiinţa asociaţiei, „darea în urmărire” presupune anumite proceduri, practic imposibil de îndeplinit în cele câteva minute de la plecarea din faţa blocului. Mai mult, după ce unul dintre „cablişti” s-a oferit să rămână la secţie pentru clarificarea situaţiei, maşina a fost lăsată să plece cu restul echipei. In sediul secţiei 22, poliţistul i-a cerut nu numai actele personale ci şi dovada că este angajatul firmei de cablu. Singura soluţie era apelarea la colegi şi aşa Mihai Spătaru
şi Dan Gabriel Geantă au ajuns la poliţie, în jurul orei 18.00.

Al doilea incident s-a petrecut în cele 15 – 20 de minute în care cei doi s-au aflat în sediul poliţiei. După ce au confirmat identitatea colegului de firmă, Mihai Spătaru. l-a întrebat pe poliţist (care nu s-a prezentat dar s-a aflat ulterior că numele său este Nicuşor Badarău) pentru ce motiv ar fi fost dată în urmărire maşina firmei. Intrebarea l-a deranjat atât de tare pe poliţist încât a început să urle („ce cauţi în secţie, ieşi afară”), l-a apucat pe Mihai Spătaru. de gât, l-a izbit de perete şi l-a lovit cu genunchiul în burtă.

Dan Gabriel Geantă a încercat să intervină între cei doi dar poliţistul l-a lovit şi pe el cu cotul. Trebuie menţionat că totul se petrecea pe holul secţiei, în prezenţa a încă doi poliţişti şi a unor oameni care treceau pe acolo. Nimeni nu a reacţionat în vreun fel, părând că nu văd ce se întâmplă. Asociaţia consideră că o vină cel puţin la fel de mare ca şi a poliţistului agresor revine celorlalţi poliţişti prezenţi care au asistat impasibili la brutalităţile colegului lor.

Mihai Spătaru a reuşit să părăsească sediul poliţiei. După ce a mai încasat câteva lovituri şi a fost
ameninţat cu ţigara aprinsă, a ieşit şi Dan Gabriel Geantă. Cei doi, convinşi că poliţistul agresor era beat (mirosea puternic a băutură), au cerut unui echipaj al poliţie rutiere să îl testeze, dar aceştia au refuzat cu argumentul că nu ar fi procedural! Aşadar, procedural, poliţistul Badarău a fost dus la secţia de poliţie 21 – aici lucrează chestorul Pârvu, şef al poliţiei sectorului 6 – unde i s-ar fi făcut  testul cu alcoolmetru  prin care s-ar fi stabilit că nu consumase alcool.

Intre timp, Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă s-au dus la IML pentru constatarea leziunilor şi eliberarea unor certificate medico-legale şi, în jurul orei 21.00, au revenit la secţia 22 pentru a depune plângere împotriva poliţistului, după ce au anunţat mai multe posturi de televiziune. Filmările arătau că ambii aveau urme vizibile de lovituri.

A doua zi, Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă s-au dus la secţia 21 unde chestorul Pârvu i-a asigurat că va supraveghea personal ancheta internă pentru care se ceruse deja constituirea unei comisii.

Cei doi au făcut plângere şi la parchet, urmând să depună şi certificatele medico-legale şi, eventual, fotografii care să ateste că au fost agresaţi în sediul secţiei 22 de poliţie.

Mai trebuie menţionat că soţia vicepreşedintelui de bloc, implicată în primul incident, a venit la secţia 22 şi a dat declaraţii. Se pare însă că, ulterior, vicepreşedintele  asociaţiei de proprietari ar fi prezentat scuze firmei de cablu.

In privinţa celui de al doilea incident, APADOR-CH consideră că a fost vorba de un abuz nu numai din partea poliţistului agresor ci şi a celorlalţi poliţişti care au asistat pasivi la brutalităţile comise de colegul lor. Asociaţia aminteşte că, din păcate, tot în 2007 la aceeaşi secţie 22 a mai avut loc un incident similar, cu urmări şi mai grave pentru victimă.

Asociaţia subliniază că în acel caz ancheta internă a poliţiştilor i-a scos din cauză pe colegii vinovaţi, în ciuda numeroaselor dovezi şi a declaraţiilor martorilor oculari. Dosarul se află încă la parchet şi se aşteaptă soluţia.

APADOR-CH solicită să i se comunice rezultatul anchetei interne în cazul Spătaru-Geantă, iar dacă poliţiştii implicaţi (agresorul şi colegii pasivi) vor fi găsiţi vinovaţi, sancţiunile disciplinare să fie făcute publice. Este o procedură indispensabilă pentru a risipi, chiar şi parţial, bănuiala că, orice ar face, poliţiştii se vor  bucura mereu de impunitate.

Manuela Stefănescu                                                     Nicoleta Popescu

Răspunsul IGPR în acest caz

Raport asupra vizitei la Secţia 19 de Poliţie din Bucureşti

/in /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Doua reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Sectia 19 de Politie pe data de 7 septembrie 2007. Scopul vizitei era de a constata daca regimul de detinere în arestul sectiei respecta – si în ce masura – prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum si pe ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 aprobat prin H.G. nr. 1897/2006.

Arestul sectiei a fost închis în 2006 ca „necorespunzator” pentru ca, potrivit comandantului sectiei, „nu avea spatiu de plimbare” pentru persoanele private de libertate. Reprezentantele asociatiei au vizitat totusi arestul renovat dar înca nepopulat si folosit, provizoriu, ca depozit de materiale si echipamente. Pardoseala este din gresie, în camere s-au montat WC-uri si chiuvete (ceea ce arata ca mai exista înca cel putin un motiv pentru închiderea arestului si anume lipsa dotarilor minime igienico-sanitare, ceea ce însemna tratament inuman si degradant), s-a zugravit si – se pare – s-a montat o centrala termica noua. Problema initiala – curtea de plimbare – a ramas nerezolvata si prin urmare este neclar ce se va face, în viitor, cu acest spatiu renovat.

Persoanele retinute de politistii de la aceasta sectie sunt depuse în aresturile altor sectii din Bucuresti, cu precadere în sectorul 6. Evident, anchetele ramân în competenta sectiei 19 dar nu pare a exista vreo regula cu privire la locul unde se desfasoara acestea: în arestul „gazda” sau în sediul sectiei 19, cu transportarea, de fiecare data, a persoanelor private de libertate? Amanuntul nu este lipsit de importanta pentru ca, în a doua varianta, persoanele respective ar putea fi mai vulnerabile pe durata transportului data fiind absenta aparatorului.

Din discutia cu comandantul sectiei, au rezultat unele aspecte pe care APADOR-CH le-a întâlnit si semnalat în rapoartele sale.

1. La aproape un an de la intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006, nu exista înca regulamentul de aplicare în aresturile politiei, document ce, conform legii, ar fi trebuit elaborat în comun de Ministerul Internelor si Reformei Administrative si Ministerul Justitiei. Desi, în opinia asociatiei, nu ar trebui sa existe diferente de tratament între persoanele private de libertate, indiferent de faza procesului penal în care se afla la un moment dat, de vreme ce legea însasi a prevazut elaborarea a doua regulamente de aplicare, lipsa celui privind aresturile da nastere la interpretari trunchiate, „dupa ureche”, ale prevederilor în vigoare.

Un exemplu este încatusarea la scoaterea din arest a persoanelor private de libertate: imobilizarea este regula, cu putine exceptii (minori, femei vârstnice sau gravide, persoane cu handicap fizic) în vreme ce Legea nr.275/2006 prevede la art.37 patru cazuri în care se pot folosi catusele dar numai daca exista „un pericol real si concret”. Un alt exemplu de interpretare discutabila a legii este însasi institutia judecatorului delegat pentru executarea pedepselor. În mod normal, judecatorul delegat ar trebui sa supravegheze toate persoanele private de libertate, deci inclusiv retinutii si arestatii preventiv. În toate aresturile vizitate anterior de APADOR-CH (la sectia 19 nu este cazul din lipsa de „clienti”), rolul judecatorului delegat – acolo unde acesta exista – se limita numai la situatiile de refuz de hrana, ca forma de protest a arestatilor. Nimeni – nici arestatii, dar nici politistii – nu parea sa cunoasca atributiile judecatorului delegat potrivit Legii nr.275/2006.

La acestea se adauga problema, rezolvata doar partial si mai mult „de forma”, a respectarii principiului confidentialitatii corespondentei si convorbirilor telefonice ale arestatilor si, în primul rând a discutiilor dintre acestia si avocatii lor. Cutiile postale sunt, în majoritatea aresturilor, de dimensiuni mici si fixate în afara spatiului de detinere, ceea ce înseamna îngreunarea accesului arestatilor. Este si cazul Sectiei 19. Mai exista chiar aresturi în care, ca si înainte, tot politistii colecteaza corespondenta persoanelor private de libertate depunând-o apoi în cutie. În privinta convorbirilor telefonice, trebuie precizat ca în majoritatea aresturilor vizitate de asociatie, telefonul accesibil arestatilor era instalat în camera supraveghetorului iar apelurile aveau loc în prezenta sa. Iar întâlnirile dintre arestati si avocati au loc, de regula, în încaperi mici, cu usa deschisa, în prezenta unui supraveghetor aflat la câtiva pasi.

2. Asa cum a reiesit si din discutia cu comandantul sectiei 19, cea mai buna solutie ar fi ca aresturile sa fie transferate de la Ministerul Internelor si Reformei Administrative  la  Ministerul Justitiei. Este pozitia sustinuta de APADOR-CH în mod public si explicit. Din punctul de vedere al unor politisti, paza arestatilor, cu tot ce implica ea (cazare, hrana, activitati zilnice, transferuri etc.) ar trebui sa intre în competentele altor institutii si nu ale politiei, al carei rol în societate este cu totul altul. Aresturile înseamna o povara în plus, personal blocat, raspunderi suplimentare. Din punctul de vedere al asociatiei, detentia în aresturile politiei înseamna un grad sporit de vulnerabilitate a persoanelor private de libertate care depind integral de buna – sau reaua – vointa a anchetatorilor si colegilor acestora. Ideala ar fi transferarea aresturilor la instantele de judecata sau macar la penitenciare. Politia si-ar pastra doar competentele în materie de retinere de 24 de ore (perioada ce include „conducerea la sediul politiei”). S-ar micsora astfel riscul presiunilor exercitate asupra persoanelor private de libertate si ar creste sansele acestora de a avea parte de un  proces echitabil.

Varianta agreata – se pare – de Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti este construirea unui centru unic de retinere/arestare pe capitala si desfiintarea tuturor aresturilor de sectii. În opinia asociatiei, solutia ar fi buna doar pentru retinerea de 24 de ore. În cazul persoanelor cu mandat de arestare, competentele trebuie sa revina altei institutii decât politia.

 

Manuela Stefanescu                                           Maria Andreescu

 

Raport asupra cazului lui Serban Marinescu agresat de poliţişti de la Secţia de poliţie nr. 22 din Bucureşti

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Șerban Marinescu, după o noapte petrecută la poliție

Șerban Marinescu, după o noapte petrecută la poliție

a începutul lunii iunie, APADOR-CH a fost sesizata de d-nul Serban Marinescu cu privire la rele tratamente aplicate acestuia de politisti de la sectia 22 din Bucuresti ,pe durata retinerii ilegale din dimineata zilei de 2 iunie 2007.

Din relatarea lui Serban Marinescu a rezultat ca pe 2 iunie 2007, în jurul orei 5.00, acesta si un prieten au luat un taxi. Odata ajunsi la destinatie, prietenul a coborât iar Serban Marinescu  a vrut sa achite pretul cursei, dar a intrat într-o disputa cu taximetristul care sustinea ca nu are bani potriviti sa-i dea restul. Sub ochii prietenului ramas pe trotuar, soferul a demarat în tromba, cu portiera deschisa. Pentru a evita un accident, Serban Marinescu. a fost obligat sa închida usa masinii. A fost dus, practic, cu forta, la Sectia 22 de politie din Bucuresti.

Odata ajuns în fata sectiei de politie, soferul de taxi a intrat în aceasta, iar Serban Marinescu a ramas în masina. Urmare a discutiei cu soferul de taxi, trei politisti au iesit din sectia de politie si au venit la dnul. Marinescu. Au refuzat sa-l asculte si nu i-au permis sa depuna plângere împotriva taximetristului. La insistentele sale de a intra în sediul sectiei de politie pentru a depune plângere, Serban Marinescu a fost bruscat si i s-au adresat cuvinte jignitoare de catre politisti. În holul sectiei de politie dnul Marinescu a fost lovit cu pumnii si picioarele timp de aproximativ 10 minute, apoi, plin de sânge, a fost imobilizat cam 20 de minute cu catuse de mâna dreapta si de grilajul scar. Victima a reusit sa-si contacteze prietenii pe telefonul mobil. Acestia au venit imediat la sectie si l-au fotografiat cu sânge pe fata si catusa la mâna (fotografiile au aparut în ziarele centrale). În aceeasi zi, Serban Marinescu a fost examinat la Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” si i s-a eliberat certificatul medico-legal cu nr. A2/3600/2.VI.2007 care consemneaza: „echimoza reg. palpebrala ochi drept, leziuni traumatice care necesita 7-8 zile de îngrijiri medicale”.

Serban Marinescu a înaintat plângeri la politie si parchet cu privire la loviturile primite în Sectia 22 de politie de la cei trei politisti. La politie, plângerea a fost înregistrata sub nr. 21177632/2007, iar la data de 05 iunie 2007 a fost înaintata spre competenta solutionare Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 6 unde a fost înregistrata sub nr.5717/P/2007.

Dorind sa afle pozitia Inspectoratului General al Politiei Române în legatura cu incidentul al carei victima a fost Serban Marinescu, APADOR-CH s-a adresat acestei institutii pe data de 30 iulie 2007, solicitând informatii si despre sanctiunile disciplinare dispuse împotriva politistilor implicati în incident. În raspunsul primit pe data de 3 septembrie 2007 asociatiei i se aduce la cunostinta ca: „aspectele privind incidentul produs la 02.06.2007 la sediul Sectiei 22 Politie, în care a fost implicat domnul Marinescu, au fost verificate de Serviciul de Inspectie Interna din D.G.P.M.B, care în urma probatoriului administrat, nu a constatat comiterea vreunei abateri de catre politisti”. APADOR-CH considera acest raspuns denota fie superficialitatea cu care s-au efectuat cercetarile interne, fie dorinta reprobabila de a musamaliza încalcari vadite ale drepturilor omului. Asociatia insista asupra faptului ca exista martori, fotografii si un certificat medico-legal, toate probând fara dubiu violentele comise de politisti.

În opinia APADOR-CH d-nul Serban Marinescu a fost privat de libertate în mod ilegal si a fost supus unui tratament inuman si degradant. Totodata, i s-a refuzat dreptul de a depune plângere la singurul organ abilitat sa rezolve conflictul cu taximetristul, respectiv Politia. APADOR-CH solicita o ancheta amanuntita, eficienta si de natura sa duca la pedepsirea celor responsabili, în conformitate cu obligatiile impuse de Conventia europeana a drepturilor omului, precum si comunicarea rezultatelor acesteia.

Manuela Stefanescu                                                                              Nicoleta Popescu

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.