APADOR-CH
  • Home
  • Who we are
    • About APADOR-CH
    • Afilieri internaționale
    • APADOR-CH friends
    • Parteneri
    • Personal data processing practices of APADOR-CH
  • Activities
    • Detention Monitoring
    • ECHR
      • Information
      • Executarea hotărârilor CEDO
    • Legal advocacy
  • Projects
    • Ongoing projects
    • Finalized projects
  • Reports
    • Monitoring visits in police lock-ups
    • Monitoring visits in prisons
    • Law enforcement abuses
    • Rapoarte speciale
    • Annual Reports
  • Civil Rights
    • What are human rights
    • Useful Resources
  • Media
    • Press releases
    • APADOR-CH
      in Media
    • Editoriale Adevărul
    • Video
  • English
    • Română Română
    • English English
  • Search
  • Menu Menu

Archive for category: Penitenciare

You are here: Home1 / Monitorizare condițiilor de detenție2 / Penitenciare

Monitorizarea conditiilor de detentie in penitenciare

Raport privind vizita în Penitenciarul de maximă siguranţă Craiova

04/06/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Doi reprezentanţi
ai APADOR-CH au vizitat Penitenciarul de maximă siguranţă Craiova
în ziua de 4 iunie 2004. Vizita anterioară a reprezentanţilor APADOR-CH
la PMS Craiova a avut loc în anul 1999.

1.     
Aspecte generale. Discuţia cu conducerea penitenciarului

La data
vizitei, în PMS Craiova se aflau 1890 de deţinuţi – 1804 bărbaţi
şi 86 de femei, dintre care o minoră. Structura efectivelor în funcţie
de categoria penală era următoarea: 93 arestaţi preventiv, 185
condamnaţi în primă instanţă şi 1612 condamnaţi
definitiv. Dintre aceştia, 43 erau condamnaţi la detenţiune pe
viaţă. 90 de persoane sunt deţinute în regim semideschis. Suprafaţa
totală a spaţiilor de deţinere este de 3014 m2, ceea
ce reprezintă un grad mediu de ocupare de 282%, calculat la 4,5 m2/deţinut
conform recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii.

În ziua
vizitei, 600 de deţinuţi erau la muncă. În exterior, deţinuţii
munceau la GAZ (Gospodăria agro-zootehnică), în construcţii şi
în agricultură. Cu staţiunea agricolă se lucrează în sistem
de compensare, pentru a acoperi din cheltuielile cu alimentele. În prezent,
penitenciarul nu mai poate satisface solicitări suplimentare pentru muncă
în exteriorul unităţii, nedispunând de suficient personal pentru supraveghere.
În interiorul penitenciarului, deţinuţii muncesc la regia Multiproduct
(ce aparţine DGP-ului), fabricând pantofi. De asemenea, există un
atelier de bureţi casnici (înfiinţat acum 2 ani) şi un atelier
de tâmplărie.

57 de deţinuţi
sunt clasificaţi drept "periculoşi". Criteriile pentru clasificare
sunt comportamentul din penitenciar şi natura faptei săvârşite.
Intenţia de evadare menţionată în dosarul de penitenciar nu reprezintă
în mod necesar un criteriu de clasificare, ci doar evadările/tentativele
de evadare recente. Comisia de disciplină care decide clasificarea/declasificarea
deţinuţilor se întruneşte lunar. 4 deţinuţi au fost
declasificaţi de la începutul anului 2004. Deţinuţii periculoşi
sunt ţinuţi separat de colectiv. În timpul transportului ei sunt imobilizaţi
cu noile mijloace sigure (considerate de APADOR-CH drept lanţuri), sunt
duşi cu cătuşe la mâini la vizită şi până la curtea
de plimbare. În timpul plimbării, cătuşele le sunt scoase. În
cazul deţinutului Constantinos Passaris mijloacele sigure de imobilizare
sunt folosite şi în interiorul penitenciarului, când este scos din celulă,
ceea ce contravine ordinului DGP în materie care menţionează folosirea
cătuşelor în aceste situaţii. Comandatul penitenciarului a justificat
această măsură excesivă prin gradul deosebit de periculozitate
al deţinutului, dar a recunoscut că acesta nu a creat nici o problemă
disciplinară şi nu s-a manifestat violent faţă de cadre
până în prezent. Deţinuţii periculoşi nu sunt scoşi
la muncă în exterior, dar pot munci în interiorul penitenciarului.

Atât deţinuţii
periculoşi, cât şi cei condamnaţi la detenţie pe viaţă
sunt insoţiţi în interiorul penitenciarului de membrii ai grupei de
intervenţie, în număr total de 27.

Comandatul
penitenciarului a apreciat că problemele de disciplină sunt în scădere
(în momentul vizitei nici un deţinut nu se afla la izolare sau executa
pedeapsa în regim restrictiv), în schimb fiind în creştere situaţiile
în care deţinuţii au atitudini necorespunzătoare faţă
de personal. În penitenciar nu s-au mai comis omoruri din anul 1999 (când s-au
petrecut două asemenea fapte) şi, de asemenea, numărul cazurilor
de automutilare a scăzut substanţial (în prezent, maxim 2-3 cazuri
pe an). Din situaţia disciplinară pe trimestrul I al anului 2004 pusă
la dispoziţie de conducere, reiese că au fost sancţionaţi
52 de deţinuţi pentru 62 de abateri (atitudine necuviincioasă
faţă de cadre – 20, nerespectarea Regulamentului de ordine interioară
-10, lovirea altui deţinut -9, distrugerea bunurilor – 8, refuz de muncă
– 5, confecţionarea/deţinerea de obiecte interzise – 3 şamd).
Sancţionarea deţinuţilor pentru "atitudine necuviincioasă
faţă de cadre" este un subiect controversat. APADOR-CH a susţinut
mereu că: a) deţinuţii sunt în stare de stress ca urmare a schimbării
radicale a regimului de viaţă şi, prin urmare, ar fi de dorit
ca lucrătorii din sistem să dea dovadă de mai multă toleranţă
faţă de eventualele excese verbale; b) este vorba de "cuvântul
cadrului" contra "cuvântului deţinutului", primul având,
mai întotdeauna, crezare; c) orice pedeapsă, cât de mică, aplicată
unui deţinut poate influenţa întreaga perioadă de detenţie.
Din aceste motive, plus eliminarea insultei din Codul penal, APADOR-CH solicită
eliminarea din ROI a sancţiunii pentru "atitudine necuviincioasă
faţă de cadre".

In acelaşi
timp, APADOR-CH insistă pentru renunţarea la pedepse pentru "refuz
de muncă".
Asociaţia a susţinut constant că, atâta
vreme cât sistemul penitenciar nu poate asigura locuri de muncă pentru
toţi deţinuţii apţi de astfel de activitate, este inacceptabilă
sancţionarea (în multe cazuri, cu izolarea) celor care nu vor –
sau nu pot, chiar dacă teoretic sunt apţi – să muncească.
Pedepsele ar fi acceptabile numai dacă sistemul penitenciar ar putea
oferi locuri de muncă tuturor deţinuţilor.

În cele
mai multe cazuri, sancţiunea aplicată a fost mustrarea (34 de situaţii),
iar izolarea severă a fost dispusă în 2 cazuri. Pe de altă parte
s-au acordat 395 de recompense cu suplimentarea dreptului la pachet şi
vizită. Deţinuţii sunt informaţi că pot contesta măsurile
disciplinare aplicate, iar într-un caz un deţinut sancţionat cu mustrare
s-a plâns în faţa instanţei şi a câştigat. În prezent, un
alt caz de acest gen se află pe rolul instanţei, care a solicitat
penitenciarului actele legate de raportul de incident. Comandantul penitenciarului
a afirmat că în ultimii ani nu au existat situaţii în care deţinuţii
să îi fi raportat abuzuri din partea cadrelor  sau să fi formulat
plângeri la parchet împotriva cadrelor. De asemenea, nu au existat plângeri
privind abuzuri sexuale în penitenciar.

Cei 43 de
condamnaţii la detenţiune pe viaţă sunt cazaţi într-o
secţie separată, câte 1, 2 sau maxim 3 în cameră. Un educator
se ocupă în mod special de aceştia, dar mai are repartizată în
plus o secţie cu 50 de deţinuţi. Deoarece acest educator se afla
în concediu, la momentul vizitei, de deţinuţii condamnaţi pe
viaţă se ocupa un alt educator, care mai avea în grijă alţi
100 de deţinuţi.

Responsabilii
de cameră sunt aleşi prin vot de către colegi, dar ultimul cuvânt
în numirea lor îi revine comandantului. Responsabilii de cameră trebuie
să nu aibă rapoarte de pedepsire şi să dovedească un
comportament bun. Uneori ei primesc recompense pentru poziţia deţinută,
însă în cazul în care la un control camera se prezintă bine, sunt
recompensaţi toţi deţinuţii, nu numai reprezentantul de
cameră.

În penitenciar
sunt instalate 6 telefoane cu cartelă, repartizate pe secţii (inclusiv
unul la regim semideschis şi unul la secţia de femei), astfel încât
un telefon revine în medie la 3-400 de deţinuţi. Aceştia au dreptul
la 4 convorbiri telefonice pe lună, iar în caz de nevoie conducerea penitenciarului 
poate aproba 1-2 convorbiri în plus. Convorbirile durează 10 minute. Conducerea
penitenciarului a solicitat Romtelecom-ului instalarea de cabine telefonice
gratuit (nu există fonduri pentru acest lucru), dar a fost refuzată.
PMS Craiova nu are cartele sociale pentru deţinuţii fără
posibilităţi financiare.

Au fost
instalate 4 cutii poştale. Deţinuţii care nu au acces direct
la cutie poştală pe secţia în care sunt cazaţi, sunt însoţiţi
de supraveghetori pentru a depune corespondenţa. Cei fără posibilităţi
financiare primesc din partea penitenciarului materiale pentru scris: o dată
pe lună pentru familie şi în funcţie de necesităţi
pentru a se adresa instituţiilor statului şi organizaţiilor neguvernamentale.
Cei care au corespondenţă cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
trimit plicurile prin intermediul unui funcţionar de la contabilitate,
care se duce la poştă, plăteşte expedierea şi le înmânează
copie a recipisei de trimitere. APADOR-CH apreciază faptul că penitenciarul
suportă cheltuielile de expediere către CEDO pentru deţinuţii
fără posibilităţi financiare, însă practica de a înmâna
corespondenţa unui funcţionar al penitenciarului poate ridica suspiciuni
în privinţa asigurării confidenţialităţii trimiterilor.
Comandatul penitenciarului a afirmat că în ultimul timp nu au existat plângeri
pentru violarea corespondenţei.

Statul de
cadre al penitenciarului este încadrat în proporţie de 97%. 11 posturi
din 257 prevăzute sunt vacante: 4 la compartimentul supraveghere, 3 la
escortă, 1 la vizită, 1 la medical (un post de asistent medical) şi
2 la reintegrare socială (fostul compartiment socio-educativ).

În privinţa
investiţiilor, la momentul vizitei se contruia un nou punct de control,
iar în plan se afla modernizarea cabinetului medical. Pavilionul central de
deţinere a fost modernizat în anul 2002 iar cel exterior în anul 2001.

2.     
Vizita în penitenciar

Blocul
alimentar

În general,
masa se serveşte la camere, mai puţin la secţia de arestaţi
preventivi şi la secţia de femei, unde există săli de mese.
Deţinuţii au la dispoziţie castroane, farfurii, căni şi
tacâmuri din inox, în stare foarte bună, care se distribuie înainte de
masă şi se depozitează  în camere speciale, amenajate pe fiecare
secţie. Tot în aceste camere există spălătoare pentru veselă.

Meniul din
ziua vizitei a constat în: mic dejun – ceai, margarină şi biscuiţi,
plus un ou pentru cei de la regim; prânz – ciorbă de fasole cu jumări
şi pilaf de orez cu carne (la regim ciorbă de zarzavat şi pilaf
de orez cu carne şi organe, pentru cei cu TBC ciorba de zarzavat fiind
înlocuită cu ciorbă de fasole); cină – budincă de macaroane
cu brânză. Pentru prepararea mesei se scoseseră de la magazie 183,1
kg carne carcasă, 29,220 subproduse porc şi 34,36 kg slănină
pentru jumări.

Sala
de festivităţi/club

La club, 
se desfăşurau cursuri de alfabetizare, la care participau 6 deţinuţi.
Aceste cursuri au loc de 3 ori pe săptămână, câte o oră,
cu 2 grupe de deţinuţi şi durează, în total, 6 luni. Numai
unul dintre deţinuţi, Lăutari Cătălin Florin, avusese
probleme disciplinare: în septembrie 2002 a primit 7 zile de izolare severă
pentru că a încercat să se dea drept altcineava la liberarea pe baza
legii de amnistie.

Secţiile
de maximă siguranţă

Secţia
de maximă siguranţă se află în pavilionul central. Aici
se află biblioteca, un club cu mese de ping-pong şi o sală de
forţă. În momentul vizitei, unii deţinuţi jucau ping-pong,
alţii erau la sala de forţă, un deţinut discuta cu psihologul.
Accesul între camerele destinate acestor activităţi era liber. Cei
care foloseau sala de forţă au afirmat că vin aici de 2-3 ori
pe săptămână. Ulterior, în timpul vizitei, alţi deţinuţi
au afirmat că au posibilitatea de a veni la sala de forţă doar
o dată pe lună, iar în cazul deţinutelor femei că abia în
viitor vor avea această posibilitate.

La Secţia
a IX -a (regim restrictiv, izolare) există şi o cameră destinată
refuzului de hrană. APADOR-CH consideră inacceptabil faptul că
această cameră se află pe secţia pentru regim restrictiv.
Izolarea deţinuţiilor care intră în refuz de hrană poate
fi justificată doar prin necesităţi de supraveghere medicală
strictă. In acest caz, deţinutul trebuia internat la infirmerie, în
nici un caz la regim restrictiv, ca şi cum ar fi fost pedepsit. La această
cameră se afla deţinutul Băjan Arcadie, care intrase în refuz
de hrană în dimineaţa zilei respective motivând că nu fusese
transferat la Penitenciarul Deva deşi avea o citaţie la instanţă
pentru ziua de 10 iunie. Comandatul de secţie a afirmat că transferul
va avea loc pe data de 9 iunie, însă deţinutul se temea că va
pierde termenul la instanţă pentru că nu va ajunge la timp la
Deva.

Camerele
destinate izolării au aproximativ 4 m2 şi au acces la toaletă
care se află într-o cameră separată. Patul (suprapus pentru 2
persoane) are saltele noi din buret. Aerul şi lumina pătrund prin
gratiile uşii, neexistând geam în cameră. Iluminarea naturală
este asigurată prin faptul că gratiile de la intrare sunt orientate
către un culoar circular, care are pereţii exteriori construiţi
din cărămizi de sticlă. Totuşi, datorită acestui sistem,
intensitatea luminii în cameră este destul de redusă. De asemenea,
nu există posibilitatea de a aerisi direct camera.

Secţia
a VIII-a este destinată deţinuţilor condamnaţi la detenţie
pe viaţă. La camera 86 se aflau 3 deţinuţi. Camera are aproximativ
10 m2 şi dispune de un grup sanitar separat cu toaletă,
chiuvetă şi duş. Apa rece curge tot timpul, iar apa caldă
sâmbăta, timp de două ore şi jumătate. Deţinuţii
ies la club o dată pe lună, la plimbare 2 ore pe zi.

Problema
cea mai importantă pe care o au deţinuţii condamnaţi pe
viaţă este imposibilitatea de a munci. Conducerea penitenciarului
are în vedere dorinţa lor de a munci şi încearcă să găsească
activităţi pe care aceştia să le poată desfăşura
la cameră. Acesta ar fi un prim pas pentru ocuparea timpului. Însă
este absolut necesar ca administraţia penitenciarului să caute soluţii
pentru ca deţinuţii pe viaţă (ca şi cei cu pedepse
mari) să participe la activităţi zilnice, în afara camerelor
de detenţie
. Inactivitatea este, practic, o a doua pedeapsă
pentru aceşti deţinuţi şi este cauzatoare de tensiuni atât
între ei cât şi în relaţiile cu cadrele.
În absenţa posibilităţii
de a-i scoate la muncă, APADOR-CH cere administraţiei penitenciare
să sporească numărul de cadre care se ocupă de aceste categorii
(un singur asistent la 93 de deţinuţi este prea puţin)
şi să susţină elaborarea unor programe de activităţi
zilnice, care să se desfăşoare în afara camerelor de detenţie.

Secţia
a VII-a este destinată celor cu pedepse mai mari de 10 ani. La camera 65
(identică cu camera 86) se aflau 3 deţinuţi. Neagoe Marian era
încadrat la periculoşi din anul 1998. Verificând dosarul de penitenciar
al acestuia, reprezentanţii APADOR-CH au constatat că această
clasificare se datorează naturii infracţiunii săvârşite
(omor pentru care a primit 25 de ani de închisoare) şi unei intenţii
de evadare (în 16.10.1999 s-a urcat pe acoperişul unităţii).
Ultimul raport de pedepsire era din anul 2000. Din dosarul de penitenciar a
reieşit un lucru curios: până la emiterea ordinului directorului DGP
privind deţinuţii periculoşi, în octombrie 2003, procesele-verbale
ale întâlnirilor lunare ale comisiei de disciplină, prin care deţinutul
era menţinut în categoria periculoşi, au fost ataşate la dosar;
din octombrie 2003, aceste procese verbale nu au mai fost ataşate la dosarul
de penitenciar, cadrele menţionând că acestea se găsesc într-un
dosar separat al şedinţelor comisiei. APADOR-CH consideră că,
indiferent unde sunt arhivate procesele verbale de clasificare/menţinere
a clasificării/declasificare, măcar o copie a acestora ar trebui să
existe la dosarul de penitenciar, pentru că acesta trebuie să reflecte
situaţia exactă şi completă a deţinutului. Neagoe este
scos la plimbare cu cătuşe la mâini, vizitele sunt la cabină,
iar la instanţă este transportat cu mijloace sigure de imobilizare
(lanţuri). Acestea sunt scoase numai după ce este întrebat judecătorul
şi el aprobă acest lucru. APADOR-CH reaminteşte că, potrivit
documentelor internaţionale, deţinuţii trebuie prezentaţi
în faţa instanţelor după ce li s-au înlăturat mijloacele
de imobilizare.

În aceeaşi
cameră era deţinut şi Paraschiva Alexandru Flavius, un deţinut
cu evidente tulburări psihice. Din consultarea fişei medicale, a rezultat
că Paraschiva a fost internat de mai multe ori la Spitalul penitenciar
Jilava, unde este ţinut până la stabilizare, după care este trimis
înapoi. Ultima internare avusese loc în perioada 20.02.2004 – 17.03.2004. Din
21.05.2004 Paraschiva refuză tratamentul. APADOR-CH consideră că
deţinuţii cu asemenea probleme trebuie să beneficieze de îngrijiri
medicale adecvate, inclusiv o supraveghere atentă, care presupune şi
internarea la infirmerie. De altfel, cadrele penitenciarului au menţionat
că Paraschiva este mutat de la o cameră la alta, deoarece ceilalţi
deţinuţi nu îl pot suporta pe perioade mai lungi de timp.

Deţinuţii
de la camera 64 ies la aer în fiecare zi câte 1-2 ore, împreună cu deţinuţii
din alte două camere. Fotbal joacă o dată pe săpămână,
iar la sala de forţă sunt duşi, dacă doresc, o dată
pe lună. Baia săptămânală are loc sâmbăta, având la
dispoziţie două ore de apă caldă. În cameră  nu exista
televizor, deaorece cel al penitenciarului s-a defectat, iar deţinuţii
nu au posibilitatea să aducă un televizor de acasă.

Curţile
de plimbare sunt localizate între corpul central al pavilionului şi cel
exterior. Jumătate dintre acestea sunt destinate deţinuţilor
de la maximă siguranţă, deosebindu-se de celelalte prin grilajele
care le acoperă şi sârma ghimpată care împiedică escaladarea
pasarelelor de legătură dintre corpurile de clădire. Toate curţile
de plimbare sunt dotate cu WC şi duş cu apă rece pentru deţinuţi.

Secţiile
de regim închis

Secţia
a V-a este destinată carantinei şi pedepselor mai mici de 10 ani.
La camera 37 (carantină) erau 15 persoane în 24 de paturi. Suprafaţa
camerei este de aproximativ 30 m2. Există o cameră de alimente,
precum şi un grup sanitar propriu cu 2 toalete, 2 duşuri şi 2
chiuvete. Deţinuţii ies la plimbare o oră pe zi şi pot urmări
programele tv între orele 8-12 şi 14-22.30. Unul dintre deţinuţi,
Staicu Vasile, avea probleme psihice şi primea medicamente în fiecare zi.
Pentru a da telefon, deţinuţii au la dispoziţie două zile
pe săptămână, nu trebuie să facă cerere şi nu
au nevoie de o aprobare expresă. În zilele destinate convorbirilor telefonice,
un subofiţer vine la cameră şi îi ia pe deţinuţii care
doresc să telefoneze. Există fişe personale în care se consemnează
telefoanele date (ziua convorbirii, numărul apelat şi seria cartelei
telefonice). Pentru situaţiile excepţionale (solicitări în afara
zilelor programate sau peste limita de 4 telefoane/lună), cererile şi
aprobările sunt verbale. APADOR-CH apreciază această procedură,
care este în spiritul dispoziţiilor legale (posibilitatea de a telefona
este un drept al deţinutului şi nu o favoare acordată de conducerea
penitenciarului) şi care degrevează comandatul de o activitate inutilă,
acesta putând acorda mai multă atenţie altor cereri din partea deţinuţilor.

Secţia
a III-a este destinată arestaţilor preventiv, precum şi condamnaţilor
definitiv cu pedepse mai mici de 10 ani. La momentul vizitei, arestaţii
preventiv mâncau la sala de mese. Aceasta are 11 mese de patru locuri. Toţi
arestaţii preventiv purtau haine civile. Camera 17 (arestaţi prevenitv)
avea 48 de paturi în care erau cazate 45 de persoane. Paturile aveau saltele
de buret, în stare excelentă. În cameră se aflau doar 4 deţinuţi,
care nu doriseră să se ducă la masă. Ei se pot duce la vizită
în haine civile, peste care poartă un halat. Introducerea halatului, purtat
peste hainele penale sau civile, pare a se fi generalizat în sistemul penitenciar.
Or halatul este tot o uniformă, care îi singularizează pe deţinuţi.
APADOR-CH insistă ca, pe durata vizitelor, în special ale familiilor cu
copii, deţinuţii să poarte numai hainele proprii. Familiile,
mai ales copiii minori, nu trebuie să păstreze imaginea părintelui
în uniformă (inclusiv halat). Acest lucru poate avea un impact negativ
asupra lor şi poate influenţa reintegrarea după liberare.

Camera 19
(condamnaţi definitiv) era una dintre cele nerenovate. 44 de deţinuţi
stăteau în 33 de paturi. Aveau la dispoziţie 3 chiuvete şi 2
toalete în cameră şi 15 duşuri pe culoar. Baie fac în fiecare
zi de luni, în serii de câte 30 de deţinuţi. La plimbare ies câte
2 ore pe zi. De altfel, în momentul vizitei, majoritatea deţinuţilor
se aflau în faţa camerei, în curtea de plimbare. În cameră se găseau
doar doi deţinuţi: Duţu Alexandru, care făcuse o criză
de epilepsie în timpul plimbării, fusese dus la cabinet, primise medicamentaţie
şi acum dormea şi Stan Ion, care îl supraveghea pe primul. Stan Ion
era şi responsabil cu curăţenia camerei (deşi într-o stare
destul de proastă, camera era foarte curată). Pentru acest lucru,
Stan este recompensat cu rapoarte de evidenţiere şi vizite la masă.

Cabinetele
medicale şi infirmeria

Acestea
sunt localizate în secţia a II-a, infirmeria dispunând de o curte individuală
de plimbare.

Penitenciarul
are 8 medici: un stomatolog (care este în concediu de creştere a copilului,
fiind înlocuit de stomatologul Penitenciarului de minori şi tineri, care
vine o dată pe săptămână), trei generalişti, un radiolog,
un psihiatru, un pneumolog şi medicul şef, cu specializarea boli interne.
Dintre cei trei medici generalişti, doi se ocupă şi de cadre.
Medicii acordă, în medie, 30-40 de consultaţii pe zi pentru deţinuţi
şi 5-10 pentru cadre. Medicul psihiatru consultă aproximativ 60 de
deţinuţi pe zi, ducându-se în acest scop şi la secţia de
maximă siguranţă. Medicii asigură programul de consultaţii
între orele 7 şi 19, iar cei 11 asistenţii medicali sunt prezenţi,
în schimburi, permanent.

Penitenciarul
colaborează bine cu Spitalul Militar Craiova. Atunci când sunt duşi
la spitalul militar, precum şi pe timpul internării, deţinuţii
sunt încătuşaţi şi supravegheaţi de doi subofiţeri.
Dacă medicul din spital solicită îndepărtarea cătuşelor,
se suplimentează paza. APADOR-CH consideră imobilizarea deţinuţilor
bolnavi pe timpul internării inacceptabilă şi reaminteşte
criticile severe şi repetate pe care Comitetul pentru Prevenirea Torturii
le-a făcut sub acest aspect. Măsura încătuşării deţinuţilor
bolnavi este  nejustificată atât în sine (deţinuţii care necesită
internarea sunt în cele mai multe cazuri într-o stare destul de gravă),
cât şi prin faptul că sunt supravegheaţi în permanenţă
de doi subofiţeri.

În camera
12 (infirmerie) erau cazaţi 9 deţinuţi în 12 paturi. Aceştia
nu s-au plâns de tratamentul medical primit, în schimb problema lor era lipsa
unei camere de alimente, ei trebuind să ţină pachetele primite
de acasă la magazie.

Secţia
de femei

La camera
2 (arestate preventiv) se aflau 6 persoane în 12 paturi. Deţinutele poartă
haine civile, cu excepţia vizitelor, când trebuie să îşi pună
un halat peste acestea. Măsura este cu atât mai inacceptabilă cu cât
este vorba şi de mame care sunt vizitate de proprii copii. Vizitele femeilor,
indiferent dacă la acestea vin şi copii minori, sunt în sistem obişnuit
(vizitatorul şi deţinutul sunt separaţi de o tăblie lată).
Vizita la masă este acordată doar ca recompensă, iar ultima dată
când toate deţinutele au beneficiat de vizită la masă a fost
de 8 martie. APADOR-CH doreşte să sublineze că mamele cu copii
mici ar trebui să beneficieze de vizite la masă, în scopul menţinerii
unei relaţii apropiate între mame şi copiii lor. Femeile au apă
caldă tot timpul, pentru igiena personală. De asemenea, ele pot spăla
în baia din cameră. Au dreptul de a avea în cameră andrele, croşete
şi ace, dar nu şi foarfeci. La plimbare ies câte 3 ore pe săptămână,
iar în curând vor putea merge şi la sala de forţă, dacă
doresc.

La camera
6 era cazată singura minoră din penitenciar, care urma să se
libereze în curând Se afla aici de un an. Minora nu părea deranjată
de faptul că îşi petrece aproape toată ziua singură. În
fiecare zi iese la plimbare două ore, iar o oră o petrece cu educatoarea
secţiei.

3.     
Concluzii

APADOR-CH
a constatat o îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie
faţă de situaţia de la vizita precedentă. S-au renovat unele
spaţii, s-au diversificat activităţile cu deţinuţii,
au scăzut tensiunile dintre deţinuţi şi dintre aceştia
şi cadre, s-a redus numărul şi natura pedepselor aplicate deţinuţilor
pentru încălcarea regulamentului.

Cu toate
acestea, mai există probleme ce trebuie rezolvate urgent pentru ca sistemul
penitenciar să se apropie de standardele europene:

–        
Spaţiile de detenţie sunt mult sub standardele europene recomandate
de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (4,5 m2 pentru fiecare deţinut).
Dată fiind recenta adoptare a Legii regimului executării pedepselor,
APADOR-CH cere DGP să facă tot posibilul pentru respectarea normelor
de cazare. Chiar dacă supraaglomerarea (raportarea numărului de deţinuţi
la numărul de paturi instalate) s-a redus, ea persistă prin depăşirea
constantă a capacităţii reale de cazare care, la rândul său,
este departe de standardele europene în materie
;

–        
Deţinuţii care intră în refuz de hrană trebuie internaţi
la infirmerie şi nu în camere din secţiile pentru pedepse.
Scopul
principal al separării lor de colectiv este ţinerea sub o atentă
supraveghere medicală. Este deci logic ca ei să se afle în infirmerii
;

–        
Este absolut necesară elaborarea unor programe speciale pentru deţinuţii
pe viaţă şi cei cu pedepse mari, pentru asigurarea unor activităţi
zilnice. În măsura posibilităţilor, să li se asigure locuri
de muncă, măcar în interiorul penitenciarului. Asociaţia solicită
desemnarea a cel puţin încă un educator care să se ocupe exclusiv
de condamnaţii pe viaţă;

–        
APADOR-CH cere renunţarea la halatele pe care deţinuţii trebuie
să le poarte peste hainele civile sau penale. Pe de o parte este tot
o uniformă care îi singularizează
, iar pe de alta, purtarea halatului
peste haine în sezonul cald este o sursă de inconfort
şi neigienică.
Asociaţia cere ca deţinuţii să poarte, pe durata vizitelor,
în special cu familiile, propria îmbrăcăminte. Numai în situaţii
deosebite se va putea folosi costumul penitenciar
;

–        
APADOR-CH insistă asupra renunţării la măsura încătuşării
deţinuţilor bolnavi pe durata transportului şi internării
lor în alte spitale.
Iar numărul subofiţerilor care asigură
paza ar putea fi redus la unul singur dacă s-ar amenaja camere speciale
pentru deţinuţii bolnavi în spitalele civile
;

–        
Asociaţia cere eliminarea (sau măcar reducerea la minimum) a pedepselor
aplicate deţinuţilor pentru "atitudine necuviincioasă faţă
de cadre".
În majoritatea cazurilor, sunt doar vorbe ale deţinuţilor
stresaţi şi frustraţi. Cadrele din penitenciare trebuie să
dea dovadă de mai multă toleranţă şi înţelegere;

–        
APADOR-CH cere din nou renunţarea la sistemul responsabililor de cameră,
indiferent de procedura desemnării lor.

Diana Călinescu

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-06-04 00:00:002004-06-04 00:00:00Raport privind vizita în Penitenciarul de maximă siguranţă Craiova

Raport asupra vizitei la Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere de pe lângă Tribunalul Timiş

03/06/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În ziua
de 3 iunie 2004, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Serviciul
de Reintegrare Socială şi Supraveghere de pe lângă Tribunalul
Timiş (SRSS – Timiş), unde au purtat o discuţie cu patru dintre
consilierii de reinserţie socială şi supraveghere ai serviciului.

Aspecte
generale

SRSS –
Timiş funcţionează din luna septembrie a anului 2001, în baza
Ordonanţei Guvernului nr.92/29.08.2000, aprobată şi modificată
prin Legea nr.129/18.03.2002.

În statul
de personal al SRSS – Timiş există opt posturi de consilieri. Dintre
acestea numai şapte sunt ocupate, iar unul dintre cei şapte consilieri
este detaşat la un alt serviciu. Dintre cei şase consilieri care
lucrează efectiv în acest serviciu patru sunt asistenţi sociali,
la care se adaugă un jurist şi un psiholog.

Consilierii
Serviciului sunt ajutaţi de 10 studenţi de la asistenţă
socială aflaţi în practică şi de 4 voluntari. Voluntarii
trimit formulare la posibilii angajatori pentru un studiu iniţiat de
Serviciu. În plus, au realizat materiale pentru consilierea victimelor.

SRSS –
Timiş are la dispoziţie două camere, în ambele fiind instalate
birourile consilierilor. APADOR-CH subliniază necesitatea ca în timpul
întâlnirilor consilierilor cu clienţii serviciului să fie asigurată
confidenţialitatea discuţiilor. Această cerinţă trebuie
avută în vedere când se stabilesc respectivele întâlniri, astfel ca prezenţa
celorlalţi consilieri în încăpere să nu afecteze în vreun mod
desfăşurarea discuţiilor.

Dotarea
Serviciului constă în numai trei calculatoare pentru toţi cei şase
consilieri. Serviciul nu dispune de fax, copiator, linie directă de telefon
sau autoturism propriu. Pentru deplasările în judeţ este folosit
autoturism tribunalului, pentru care trebuie să telefoneze cu o zi înainte
la grefiera şefă. Pentru deplasările în municipiul Timişoara
consilierii folosesc transportul în comun, cheltuielile cu abonamentele urmând
a fi decontate de tribunal. Totuşi, consilierii Serviciului au afirmat
că abonamentele nu le-au mai fost decontate de la sfârşitul anului
2003.

Consilierii
Serviciului s-au plâns că nu au fost incluşi în proiecte-pilot desfăşurate
de Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere din cadrul
Ministerului de Justiţie, că în anul 2004 nu au participat la nici
un curs de specializare şi că din luna iunie a anului 2003 nu s-a
mai organizat concurs de promovare în grad pentru consilierii din sistem.

Activitatea
SRSS – Timiş

2.1.      
Întocmirea de referate de evaluare

Conform
atribuţiilor legale, SRSS – Timiş acoperă instanţele din
judeţul Timiş, precum şi parchetele de pe lângă acestea.
Solicitări de referate de evaluare mai pot fi primite şi din partea
comisiilor de liberare din penitenciare şi de la consiliile profesorale
din centrele de re-educare.

De la
începutul activităţii, SRSS – Timiş a întocmit 348 de referate
de evaluare, dintre care un număr de 5-10 referate au fost la solicitarea
parchetelor din judeţ şi alte aproximativ 10 la solicitarea comisiei
de liberare condiţionată din Penitenciarul Arad şi a consiliului
profesoral de la Centrul de re-educare Găeşti. Dintre toate serviciile
vizitate de reprezentanţii APADOR-CH, acesta este primul care a primit
solicitări de referate de evaluare din partea parchetelor. În  cazul
celorlalte servicii vizitate, consilierii au argumentat lipsa solicitărilor
din partea organelor de cercetare penală datorită necesităţii
ca activitatea acestora din urmă să se desfăşoare cu celeritate.

Sursele
folosite de consilierii Serviciului în vederea întocmirii referatelor sunt,
după caz: persoana acestuia, dosarul penal, familia, şcoala/locul
de muncă, vecinii, poliţia. În ceea ce priveşte această
ultimă sursă, consilierii verifică informaţiile primite
şi la celelalte surse, pentru a evita riscul ca eventuale relaţii
conflictuale anterioare între poliţie şi persoana respectivă
să influenţeze informaţiile primite de Serviciu.

La momentul
vizitei, Serviciul avea în lucru cinci referate de evaluare.

2.2.     
Activitatea de supraveghere, consiliere şi asistenţă

De la
începutul activităţii SRSS – Timiş, consilierii acestuia au
deschis aproximativ 100 de dosare de supraveghere, în prezent fiind sub supraveghere
87 de persoane. În nici unul dintre aceste cazuri instanţa nu a impus
condamnatului respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute
de art.863 alin.3 Cod penal, astfel încât Serviciul monitorizează
numai respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863
alin.1 Cod penal.

În 10
cazuri, consilierii Serviciului au sesizat instanţele de judecată
în vederea revocării măsurii, iar în trei dintre cazuri suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere a fost revocată, pentru neprezentarea
la termenul stabilit de instanţă, plecarea în străinătate
şi comiterea de alte fapte.

Foarte
puţine dintre persoanele condamnate pentru care executarea pedepsei a
fost suspendată sub supraveghere sunt minori (4-5 cazuri). La aceştia
se adaugă 3 minori care au fost supuşi măsurii educative a
libertăţii supravegheate. Consilierii au apreciat că instanţele
nu sunt deschise pentru a aplica minorilor asemenea pedepse alternative, care
nu presupun privarea de libertate.

Persoanele
aflate sub supraveghere sunt obligate să se prezinte la sediul SRSS –
Timiş la termenele stabilite de instanţă, de obicei, o dată
pe lună, în primele şase luni, iar după aceea o dată la
trei luni. Au existat şi cazuri în care instanţele au stabilit şi
termene de 2-3 luni.

Doar 8
persoane aflate sub supraveghere au solicitat şi asistenţă
din partea Serviciului: şcolarizare – 2 persoane; obţinerea unei
calificări profesionale – 4 persoane; găsirea unui loc de muncă
– 2 persoane.

SRSS –
Timiş derulează în parteneriat cu Penitenciarul Timişoara activităţi
de informare a deţinuţilor  privind posibilitatea de a contacta
Serviciul după punerea lor în libertatea şi includerea în programe
de consiliere vocaţională, în vederea ocupării unui loc de
muncă sau a continuării studiilor. Drept urmare, 8 persoane liberate
din Penitenciarul Timişoara au solicitat asistenţă post-penală,
pentru a primi sprijin pentru obţinerea actelor de identitate, pentru
urmarea unor cursuri de calificare, pentru obţinerea unui loc de muncă
sau a unui spaţiu de locuit. Până la data vizitei, Serviciul nu
încheiase încă un protocol de colaborare cu Centrul de re-educare Buziaş,
a cărui deschidere oficială avusese loc cu puţin timp în urmă.

Pentru
a asigura consilierea şi asistenţa celor care solicită acest
lucru, Serviciul a încheiat protocoale de colaborare cu Primăria Municipiului
Timişoara, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, Agenţia
Judeţeană pentru Formarea şi Ocuparea Forţei de Muncă
Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Pe baza
acestor protocoale, Serviciul facilitează înscrierea doritorilor la cursurile
de calificare organizate de Agenţia Judeţeană pentru ocuparea
Forţei de Muncă (pentru femei: operator confecţioner îmbrăcăminte,
operator confecţioner încălţăminte; pentru bărbaţi:
zidar, instalator, dulgher). Două persoane dintre cele asistate de Serviciu
au absolvit până în prezent aceste cursuri, însă au refuzat locurile
de muncă oferite datorită slabei salarizări. Cei care doresc
să reia cursurile şcolare, o pot face la Şcoala nr.14 din Timişoara.

2.3      
Colaborările cu instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale
de la nivel local

Consilierii
Serviciului au apreciat colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale
ca fiind destul de redusă. Serviciul are colaborări cu Centrul Metania,
cu Cantina socială Tabor, Institutul Intercultural ( proiect comun cu
Penitenciarul Timişoara şi Universitatea având ca obiect reintegrarea
socială a deţinuţilor liberaţi) şi cu Fundaţia
Româno-germană (cursuri de calificare, îmbrăcăminte pentru
cei fără posibilităţi materiale).

3                   
Concluzii

APADOR-CH
consideră că:

–        
Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere Timiş trebuie
să extindă cadrul colaborării cu Penitenciarul Timişoara
şi să se implice în pregătirea pentru liberare a deţinuţilor

sub mai multe aspecte. Simpla informare a acestora că au posibilitatea
de a se adresa Serviciului după liberare nu este suficientă. Serviciul
trebuie să fie parte activă în programele destinate unei mai uşoare
şi efective reinserţii sociale a persoanelor liberate;

–        
SRSS -Timiş trebuie să preia iniţiativa unei colaborări
cu noul centru de re-educare de la Buziaş în cadrul căreia să
desfăşoare activităţi specifice cu minorii
. Faptul
că angajaţii Serviciului nici măcar nu au fost invitaţi
la deschiderea oficială a centrului denotă lipsă de interes
din partea acestuia din urmă în privinţa rolului pe care trebuie
să-l aibă Serviciul în activitatea curentă cu minorii. Această
lipsă de interes nu poate fi suplinită decât prin iniţiative
din partea Serviciului;

–        
SRSS – Timiş trebuie să promoveze activităţile pe care
le desfăşoară în temeiul legii la nivelul instanţelor
de judecată
. Numărul de referate de evaluare întocmite de către
acest Serviciu apare ca redus în raport cu numărul consilierilor încadraţi.
De asemenea, numărul persoanelor aflate sub supravegherea Serviciului
este redus. Aceasta denotă o necunoaştere, din partea  instanţelor,
a posibilităţilor şi a cadrului în care pot  aplica pedepse
alternative, ce nu presupun privarea de libertate. Promovarea unor exemple
pozitive din activitatea Serviciului, care să demonstreze eficacitate
unor asemenea pedepse, ar putea fi de natură să arate instanţelor
de judecată că scopul pedepsei poate fi atins şi pe această
cale;

–        
Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere din cadrul
Ministerului Justiţiei trebuie să acţioneze în sensul promovării
de către serviciile din subordine a posibilităţii ca şi
organele de cercetare penală să solicite întocmirea de referate
de evaluare
. Motivaţiile invocate la nivelul altor servicii vizitate
de APADOR-CH, şi anume faptul că celeritatea impusă activităţilor
de cercetare penală exclude folosirea acestui instrument, sunt contrazise
de faptul că SRSS – Timiş a primit cereri şi realizat referate
de evaluare şi la solicitarea parchetelor;

–        
Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere din cadrul
Ministerului Justiţiei trebuie să asigure cadrul optim de desfăşurare
a activităţii serviciilor din subordine: dotarea cu echipamentele
necesare; încadrarea cu număr adecvat de consilieri, raportat la activitatea
fiecărui serviciu în parte; organizarea de cursuri de perfecţionare,
concursuri de promovare etc pentru consilieri
. În lipsa acestora, activitatea
serviciilor poate fi grav perturbată, iar rolul pe care acestea trebuie
să îl aibă în reintegrarea socială a persoanelor care au comis
fapte penale nu poate fi atins.

 

Diana
Călinescu                                               

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-06-03 00:00:002004-06-03 00:00:00Raport asupra vizitei la Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere de pe lângă Tribunalul Timiş

Raport privind vizita în Penitenciarul de minori şi tineri Craiova

01/06/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Doi reprezentanţi
ai APADOR-CH au vizitat Penitenciarul pentru minori şi tineri Craiova
în ziua de 1 iunie 2004. Vizita anterioară a reprezentanţilor APADOR-CH
la PMT Craiova a avut loc în anul 1999.

Vizita
şi-a propus să constate condiţiile de detenţie din penitenciar,
precum şi activitatea de reeducare, şcolarizare şi pregătire
profesională a minorilor şi tinerilor.

1.     
Aspecte generale. Discuţia cu conducerea penitenciarului

La data
vizitei, în PMT Craiova se găseau 332 de deţinuţi. Dintre aceştia,
100 erau minori, 196 tineri între 18 şi 21 de ani, 34 de deţinuţi
între 22 şi 30 de ani, iar doi deţinuţi aveau peste 30 de ani.
În penitenciar nu există deţinute femei. 7 minori şi 5 tineri
erau arestaţi preventiv.

Camerele
de deţinere au aproximativ 25m2 şi găzduiesc 10-14
persoane, ceea ce reprezintă un spaţiu de aproximativ 2 m2/deţinut,
faţă de recomandarea CPT de 4,5 m2/deţinut. Criteriile
de separaţie sunt respectate.

Un număr
foarte mic de deţinuţi tineri sunt scoşi la muncă, la
GAZ (Gospodăria agro-zootehnică). La momentul vizitei, numai 3 deţinuţi
munceau la GAZ, din necesarul de 30, deoarece nu erau suficiente persoane
care să îndeplinească criteriile pentru categoria "fără
pază".

8 minori
şi tineri erau încadraţi în categoria deţinuţilor periculoşi.
Ei sunt ţinuţi în camere destinate acestei categorii. Criteriile
folosite pentru încadrarea minorilor la categoria periculoşi sunt natura
faptei şi comportamentul în penitenciar. "Periculoşii"
au aproximativ acelaşi regim de detenţie ca şi ceilalţi
deţinuţi. Totuşi, vizitele "periculoşilor" se
desfăşoară la cabină de sticlă. La plimbare sunt
scoşi fără cătuşe, însoţiţi de doi subofiţeri.
În afara penitenciarului, "periculoşii" sunt scoşi cu
cătuşe la mâini, locul unui subofiţer de la pază fiind
luat de un ofiţer. Conducerea penitenciarului a afirmat că în nici
o situaţie nu se folosesc noile sisteme sigure de imobilizare pe timpul
transportului introduse de DGP (lanţuri). Situaţia deţinuţilor
consideraţi periculoşi se reanalizează lunar de către
comisia de disciplină. În ultimele 7-8 luni, nici un deţinut din
PMT Craiova nu a mai fost sancţionat cu izolarea.

A existat
un singur caz în care un deţinut s-a plâns că a fost bătut
de un subofiţer. Conducerea penitenciarului i-a aplicat subofiţerului
o pedeapsă disciplinară, l-a mutat de pe secţia respectivă
şi a sesizat parchetul, care, până în prezent, nu a soluţionat
cazul.

În privinţa
cadrelor, conducerea penitenciarului a precizat că toate cele 112 posturi
de la pază sunt încadrate. O suplimentare ar fi necesară însă
la nivelul compartimentului socio-educativ. În privinţa asistenţei
medicale, aceasta este asigurată de 3 medici, 1 stomatolog şi 5
asistenţi. Un post de asistent medical este vacant.

În penitenciar
se folosesc ţinute diferite pentru arestaţii preventivi şi
condamnaţii definitiv. S-a încercat trecerea la ţinută civilă
pentru arestaţii preventiv, însă s-a renunţat la această
ideea datorită faptului că deţinuţii nu aveau haine proprii.

Majoritatea
vizitelor sunt în sistem obişnuit (vizitatorul şi deţinutul
sunt separaţi de o tăblie lată), iar vizitele la masă
se acordă ca recompensă pentru un comportament bun. În luna mai
2004, aproximativ 50 de deţinuţi au beneficiat de vizită la
masă.

Reprezentanţii
de cameră, aleşi de colegi şi aprobaţi de conducere, au
dreptul la un pachet şi la o vizită în plus pe lună. APADOR-CH
repetă că nici un deţinut, indiferent dacă este ales sau
numit, nu trebuie să aibă, oficial, o poziţie superioară
celorlalţi. Există riscul ca şeful/reprezentantul camerei să
îi folosească pe ceilalţi deţinuţi pentru servicii personale.
In plus, acesta beneficiază de privilegii (vizite/pachete/eventual telefoane
suplimentare, scutire de planton etc.) care pot creea invidie şi resentimente.
Nu de puţine ori, reprezentantul de cameră este perceput ca "omul
conducerii" ceea ce îi face reticenţi pe colegii de cameră.
APADOR-CH cere din nou să se renunţe la sistemul alegerii/desemnării
reprezentantului de cameră
.

Pentru
respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr.56/2003 a fost instalată o cutie
poştală la intrarea în cantină, la care deţinuţii
au acces în timpul servirii meselor (între orele 7-8; 12-14 şi 17.30-19).
Un angajat al Poştei Române ridică scrisorile deţinuţilor
de 2 ori pe săptămână. De asemenea, de la începutul anului
2004 au fost distribuite deţinuţilor, gratuit, 500 de plicuri, 60
de pixuri, 1000 coli de scris şi s-au efectuat 200 copii xerox.

Un singur
telefon cu cartelă este instalat în cadrul uneia dintre secţiile
de deţinere. Conducerea penitenciarului a făcut demersuri la Romtelecom
pentru instalarea unui al doilea telefon, însă cererea a fost refuzată
cu motivaţia lipsei rentabilităţii. De altfel, nici telefonul
instalat nu înregistrează suficiente încasări pentru a fi rentabil
din punctul de vedere al Romtelecom. Deţinuţii pot da telefon o
sigură dată pe săptămână, convorbirile durând aproximativ
5 minute. Există şi o cartelă telefonică socială,
care poate fi utilizată de persoanele care nu au posibilităţi
financiare.

Peniteniciarul
a avut o staţie radio, prin care se transmiteau programe proprii, însă
mixerul acesteia s-a ars în luna martie 2003 şi de atunci nu a fost reparat.
Cu toate că au existat promisiuni din partea DGP pentru a remedia această
situaţie, până în prezent nu s-a primit nici un ajutor.

În privinţa
investiţiilor, la data vizitei se derula licitaţia pentru repararea
blocului administrativ. De asemenea, urmează construirea unei săli
de aşteptare pentru vizitatori, precum şi amenajarea unei noi curţi
de plimbare. La cele două cămine cu spaţii de deţinere
ultimele reparaţii au avut loc în anul 2000. La acel moment nu s-au instalat
duşuri în cameră, ci doar chiuvete. Din cauza unor deficienţe
de proiectare, nu s-au montat şi sifoane de pardoseală, fapt care
îi poate împiedica pe deţinuţi să se spele corespunzător
la chiuvetă (apa care se scurge pe podea nu poate fi evacuată).
Această situaţie are, evident, urmări negative asupra menţinerii
igienei corporale a deţinuţilor. Pentru a se remedia aceste deficienţe
ar fi necesare noi investiţii, lucru imposibil pe motiv că cele
anterioare sunt de dată recentă. APADOR-CH cere DGP să găsească
urgent soluţiile tehnice şi financiare pentru rezolvarea problemei.

Penitenciarul
dispune de centrală proprie pe gaz din anul 2003, astfel încât deţinuţii
au apă caldă de două ori pe săptămână, iar iarna
nu sunt probleme cu încălzirea.

Penitenciarul
colaborează cu trei organizaţii neguvernamentale:

–        
GRADO a organizat seminarii de specializare pentru cadre şi în prezent
desfăşoară activităţi pentru deţinuţi:
cursuri de bucătari, zugravi şi frizeri; consiliere; program de
educaţie alternativă pentru minori, cu 4 secţiuni (grafică,
dramaterapie, percuţie, jurnalism);

–        
"Cuvântul care zideşte" – organizaţie a Mitropoliei Olteniei
– a organizat un program de alfabetizare cu finanţare PHARE, în prezent
cu susţinere UNICEF şi World Vision, în cadrul căruia profesori
colaboratori ţin cursuri câte 4 ore pe zi. Alte activităţi
pentru deţinuţi constau în cursuri de croitorie cu maşini de
cusut donate de UNICEF şi consiliere psihologică zilnică, individuală/în
grup;

–        
CRED (o organizaţie bucureşteană) desfăşoară
pentru minorii din penitenciar un program de consiliere vocaţională
şi terapie comportamentală prin dans, 2 zile pe săptămână,
câte o oră şi jumătate, timp de 6 luni.

NOTĂ:
  Datele privind activitatea organizaţiilor neguvernamentale în Penitenciarul
pentru Minori şi Tineri Craiova sunt cele puse la dispoziţia reprezentanţilor
APADOR-CH de către conducerea penitenciarului. Ulterior întocmirii raportului
APADOR-CH a fost contactată de către doamna Camelia Tancău,
Preşedinte CRED, care a semnalat că seminariile de specialitate
pentru cadre şi cursurile de bucătari, zugravi şi frizeri pentru
deţinuţi, precum şi programul de consiliere, toate atribuite
în raport organizaţiei GRADO, sunt de fapt organizate de către CRED.

Conducerea
penitenciarul a beneficiat şi de ajutorul material al UNICEF, constând
în televizoare pentru camerele de deţinere şi calculatoare pentru
cercul de informatică al deţinuţilor, în prezent exitând o
solicitare de încă 15 televizoare (10 camere din penitenciar nu au televizor)
şi 6 calculatoare.

Cu ocazia
vizitei din anul 1999 a reprezentanţilor APADOR-CH, aceştia remarcau
problema poluării atmosferice datorată termocentralei situate vis-a-vis
de penitenciar. Din păcate, problema nu a fost soluţionată
până în prezent, deşi creează probleme de sănătate
atât deţinuţilor cât şi cadrelor.

2.     
Discuţia cu conducerea şcolii

În cadrul
PMT Craiova funcţionează Şcoala generală nr.40 Craiova
şi Şcoala de arte şi meserii (SAM) nr.21 Craiova, în total
fiind înscrişi la cursuri şcolare 250-260 de elevi.

În ziua
vizitei, şcoala organizase activităţi legate de ziua de 1 iunie:
un concurs de desen (25-30 de participanţi) şi unul de desen pe
asfalt (24-26 de participanţi). Premiile au constat în diplome şi
bomboane.

Există
2 clase curs primar intensiv, 10 clase învăţământ gimnazial
şi 16 clase anul I la SAM. În plus, 45 de persoane sunt înscrise la cursurile
de alfabetizare organizate de "Cuvântul care zideşte".

Pentru
promovarea clasei este necesară o frecvenţă de 50%. Dacă
deţinuţii sunt transferaţi temporar în alte peniteciare, cursurile
pe care eventual le urmează acolo nu sunt luate în considerare ca frecvenţă
pentru promovare. APADOR-CH consideră că şi această perioadă
trebuie luată în considerare la calculul frecvenţei dacă penitenciarul
în care deţinutul a fost transferat temporar confirmă participarea
sa la cursuri.

Profilul
claselor de la SAM este următorul: tâmplari, sudori, electricieni, lăcătuşi-mecanici,
zidari, strungari, mecanici auto, agricultori. Repartizarea la clase se realizează
în urma unor teste psihologice pentru stabilirea coeficientului de inteligenţă
şi pe baza opţiunii elevilor. Profilul claselor de la SAM se stabileşte
în funcţie de dotări şi de specialiştii existenţi.
Dotarea atelierelor este foarte proastă (de exemplu, la atelierul de
strungărie nu funcţionează decât 2 strunguri). La începutul
anului, conducerea şcolii a fost informată de către DGP că
urmează să primească 100.000 de euro pentru dotări, însă
până la data vizitei nu se primiseră aceste fonduri şi nici
nu se ştia când vor fi virate în contul şcolii. Din cei 100.000
euro, jumătate vor fi investiţi în dotarea atelierelor. Un atelier
de tâmplărie a fost dotat cu materiale achiziţionate cu fonduri
puse la dispoziţie de Ambasada Canadei.

APADOR-CH
subliniază importanţa pregătirii profesionale pentru viaţa
de după liberare. Cu cât pregătirea este mai serioasă, în
meserii cerute pe piaţa muncii
, cu atât cresc şansele ca deţinuţii
liberaţi să-şi găsească de lucru şi se reduce
riscul de recidivă. APADOR-CH cere DGP să acorde toată atenţia
diversificării nomenclatorului de meserii în funcţie de cerinţele
pieţei şi dotării atelierelor cu echipamente cât mai moderne
.

 În
afara cursurilor de la SAM, deţinuţii care urmează să
se libereze pot participa la cursurile de pregătire profesională
organizate de GRADO şi CRED, singura condiţie fiind cea de a mai
avea de executat 6 luni de pedeapsă în penitenciar.

La cercul
de informatică  participă 42 de deţinuţi, aceasta fiind
deja a doua serie de cursanţi. Cursul durează 4 luni, câte 2 ore
pe săptămână.

Programul
şcolii se desfăşoară în două schimburi: clasele de
gimnaziu, 4 clase SAM şi o clasă primară dimineaţa între
8 şi 12.40; 12 clase SAM şi o clasă primară după-amiaza,
între 13.30 şi 17.40.

Instruirea
şcolară şi profesională este asigurată de 24 profesori
(4 limba română, 2 matematică, 3 fizică-chimie, 3 educaţie
fizică, 1 biologie, 1 geografie-istorie, restul ingineri de specialitate),
2 învăţători şi 16 maiştri. Majoritatea (13 profesori
şi 14 maiştri) sunt suplinitori.

Directorul
şcolii a menţionat printre cele mai importante probleme cu care
se confruntă: imposibilitatea de a asigura normele didactice datorită
efectivelor reduse, lipsa dotărilor de la ateliere şi analfabetismul
printre deţinuţi.

3.     
Discuţia cu personalul compartimentului socio-educativ

La compartimentul
socio-educativ sunt încadraţi 7 ofiţeri (4 jurişti, 1 sociolog,
1 asistent social, 1 învăţător), 9 instructori de resocializare
(foştii educatori), 1 psiholog, 1 preot, 1 referent şi 1 subofiţer.

Din discuţia
cu psihologul, a reieşit necesitatea încadrării a încă cel
puţin un psiholog, datorită vârstei critice şi a deficienţelor
de comportament ale deţinuţilor. În perioada de carantină,
deţinuţii sunt supuşi unor teste psihologice standard pentru
evaluare preliminară a nivelului de inteligenţă, de personalitate,
de depistare a eventualelor tulburări de comportament mai grave. În urma
acestor testări, aproximativ 10-12% din deţinuţi dovedesc retard
în dezvoltarea intelectuală. Lunar, toate cazurile grave, sociale şi
de comportament, se transmit la DGP. În medie, psihologul se întâlneşte
cu 3-4 deţinuţi pe zi.

Din iniţiativa
penitenciarului s-a creat o bază de date a deţinuţilor, astfel
încât orice cadru poate accesa, la orice oră, datele deţinute de
compartimentul socio-educativ despre un anumit deţinut, fără
a mai fi necesar să contacteze pe cineva din acest compartiment.

Asistentul
social este cel care încearcă să restabilească legăturile
cu familia pentru acei deţinuţi care nu sunt căutaţi.
De la începutul anului 2004 a trimis 3 scrisori în acest sens, fără
a obţine nici un succes. APADOR-CH consideră că este necesară
o mai mare implicare a personalului penitenciarului, nu numai a asistentului
social, în această acţiune. Este nevoie şi de o colaborare
cât mai strânsă cu SRSS pentru asigurarea reintegrării minorilor
şi tinerilor în familie
.

Programele
socio-educative proprii au ca obiect, printre altele, educaţia rutieră,
educaţia sanitară, familia, terapia ocupaţională (desen,
traforaj, modelaj), la acestea adaugându-se programul sportiv.

Împreună
cu Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere – Dolj, penitenciarul
desfăşoară programul "Alegerea profesiei", care presupune
autocunoaştere, intercunoaştere şi familiarizarea cu demersurile
ce trebuie întreprinse pentru obţinerea unui loc de muncă. Este
destinat deţinuţilor care mai au 3-4 luni până la liberare.
Doi consilieri de la SRSS vin o dată pe săptămână în penitenciar
(miercurea), aproximativ 2 ore, pentru acest program. Participă şi
asistentul social al penitenciarului. În program sunt inculşi 12 deţinuţi,
timp de 3 luni. Prima serie a finalizat programul şi în prezent s-a organizat
o a doua serie.

În cadrul
programului "Balanţa" se evaluează consecinţele faptelor
deţinuţilor, care participă în grupuri de 8-15 persoane. Există
şi un program de educaţie civică susţinut în colaborare
cu o persoană din exterior, care participă benevol.

Programul
"Final" se adresează persoanelor care urmează să
se libereze şi durează o săptămână. În fiecare joi
persoanele care urmează să se libereze sunt mutate într-o cameră
specială, unde stau până miercuri, când părăsesc penitenciarul.
Programul urmăreşte oferirea de ajutor pentru acceptarea etichetei
de fost deţinut şi pentru găsirea unui loc de muncă (informaţii
despre cum şi unde se găsesc instituţiile cu competenţe
în materie) şi este desfăşurat fără cooperarea celor
de la SRSS – Dolj.

În parteneriat
cu Agenţia Naţională pentru Tineret, penitenciarul a organizat
activităţi comune cu elevii din comunitate. În anul 2003, din proprie
iniţiativă, penitenciarul a organizat vizite la un liceu din Craiova,
precum şi o vizită a liceenilor din comunitate la PMT. Au fost incluşi
15 deţinuţi, selectaţi pe baza următoarelor criterii:
să fi început cursurile liceale, natura infracţiunii, comportamentul
din penitenciar şi dorinţa lor. În fiecare an se organizează
excursii: în 2003, în septembrie, 25 de minori au vizitat 6 mânăstiri
din zonă.

La programele
organizate de CRED, participă aproximativ 50 de persoane, organizate
în 4 grupe. Tot 50 de minori participă şi la programul de educaţie
alternativă al GRADO.

Personalul
compartimentului socio-educativ a apreciat că cea mai gravă problemă
cu care se confruntă este lipsa de asistenţă post-penală
a deţinuţilor care se liberează, activitatea SRSS-urilor nefiind
considerată satisfăcătoare. Din această cauză, în
multe situaţii, activităţile de reeducare din penitenciar rămân
lipsite de rezultate după liberare, asistenţa post-penală fiind
esenţială în acest sens.

4.     
Vizita în penienciar

 

Blocul
alimentar

 

În ziua
vizitei, meniul minorilor şi tinerilor  a constat în: ceai, brânză,
marmeladă şi omletă cu jumări (micul dejun); ciorbă
de cartofi cu ou, pilaf cu carne de porc şi murături (prânz); varză
cu jumări, macaroane cu brânză (cină).

 

Cantitatea
de carne scoasă din magazie pentru prepararea meniului destinat minorilor
şi tinerilor (296 de persoane) a fost de 25,140 kg, la care se adaugă
8,6 kg slănină şi 8,490 kg subproduse.

 

Carnea
nu este amestecată în marmite, ci se pregăteşte şi se
serveşte separat, pentru ca fiecare deţinut să primească
câte o bucată. Bucăţile respective erau destul de mici, conţinând
şi multe oase şi grăsime.

 

Cabinetul
medical

 

PMT are
cabinet de stomatologie propriu, care acordă până la 10 consultaţii
pe zi. Pentru intervenţii chirurgicale, deţinuţii sunt duşi
în oraş la secţia de chirurgie maxilo-facială a spitalului
civil. Cabinetul stomatologic este asigurat cu materiale la minimul necesar.
O altă problemă cu care se confruntă este lipsa unui post de
asistent de stomatologie.

 

Medicii
generalişti acordă aproximativ 50-60 de consultaţii pe zi (cadre,
minori şi tineri). APADOR-CH insistă asupra necesităţii
renunţării la consultaţiile pe care medicii din penitenciare
le acordă cadrelor, cu excepţia situaţiilor de urgenţă
.
APADOR-CH a semnalat constant faptul că, în ciuda asigurărilor verbale
contrarii, practica rezervării unui număr de ore zilnic, numai
pentru uzul cadrelor, continuă în infirmeriile/secţiile medicale
ale penitenciarelor.

 

Principalele
probleme de sănătate ale deţinuţilor sunt virozele respiratorii
şi tulburările de comportament. Penitenciarul nu are angajat un
medic psihiatru, astfel că în situaţii mai grave, deţinuţii
sunt trimişi la spitalul civil din Craiova sau la Spitalul Penitenciar
Jilava. Deţinuţii pot primi medicamente de acasă, dar numai
pe bază de prescripţie a medicului din penitenciar.

 

Când sunt
duşi la spitalul civil din localitate, minorii sunt încătuşaţi
şi însoţiţi de doi subofiţeri. APADOR-CH consideră
această situaţie inacceptabilă
şi reaminteşte
criticile severe şi repetate pe care Comitetul pentru Prevenirea Torturii
le-a făcut sub acest aspect. Măsura încătuşării deţinuţilor
bolnavi este de nejustificat atât în sine (deţinuţii care necesită
internarea într-un spital civil sunt în cele mai multe cazuri într-o stare
destul de gravă) cât şi prin faptul că sunt supravegheaţi
în permanenţă de doi subofiţeri.

 

Medicul
cu care au discutat reprezentanţii APADOR-CH a afirmat că la controlul
medical din perioada de carantină eventualele urme de agresiune pe care
deţinuţii le prezintă sunt consemnate în fişa medicală.

 

Distribuirea
de prezervative deţinuţilor rămâne o problemă tabu pentru
sistemul penitenciar. Cu toate acestea este de remarcat un prim pas: în cadrul
unui program PHARE al DGP, deţinuţii din PMT Craiova primesc prezervative
la liberare. APADOR-CH speră că, în timp, sistemul se va deschide
şi mai mult în acest sens şi va accepta realităţile din
penitenciare: unii dintre deţinuţi întreţin relaţii sexuale
consensuale, iar distribuirea de prezervative are ca scop protejarea lor împotriva
bolilor cu transmitere sexuală. Protejarea vieţii şi sănătăţii
persoanelor aflate în custodia penitenciarelor este mai importantă decât
teama cadrelor de a fi acuzate de încurajarea practicării acestor relaţii,
prin distribuirea de prezervative.

 

Infirmeria
(Secţia a VII)

 

La camera
43 – infirmerie se găseau doi deţinuţi. N. F. (18 ani) suferea
de afecţiuni psihice, prezentând tulburări de personalitate şi
se afla la infirmerie de aproximativ 2 luni. P. C. (22 de ani) era ţinut
sub supravegherea medicală, fiind în perioada de convalescenţă
după o pneumonie.

 

În timpul
zilei, deţinuţii făceau curăţenie în cameră,
ieşeau la plimbare şi urmăreau programele tv (între 7.30 şi
22 – acces la 27 de posturi tv). Camera era dotată cu o chiuvetă,
cu apă caldă zilnic. Grupul sanitar, constând în 2 WC-uri cu cabine
separate, o chiuvetă şi un duş era situat pe culoar, deţinuţii
circulând liber între cameră şi acesta. Deţinuţii primesc
lunar aparate de ras, pastă de ras, pastă de dinţi, săpun,
hârtie igienică, cremă de pantofi. Totuşi, deţinutul N.
F. primise ultima dată aparat de ras în luna februarie.

 

Deţinuţii
au afirmat că primesc ziare de 2-3 ori pe săptămână (Gazeta
de Sud – Ediţia de Oltenia). Ziarul aflat în cameră era datat 31
mai 2004. Ulterior, în timpul vizitei în penitenciar, reprezentanţii
APADOR-CH au avut impresia că deţinuţilor li s-au distribuit
ziare numai datorită prezenţei lor. Ziarele găsite la deţinuţi
purtau cele mai diverse titluri, iar cei întrebaţi despre ziare menţionau,
la rândul lor, foarte multe titluri, majoritatea centrale. Este greu de crezut
că penitenciarul dispune de fonduri pentru a face abonament la atâtea
ziare diferite. Din vizitele în alte penitenciare, reprezentanţii asociaţiei
au remarcat sistemul abonamentelor la 2, maxim 3 ziare, dintre care unul local.
În plus, la Secţia a III-a reprezentanţii asociaţiei au ajuns
în jurul orelor 16.00 exact în momentul în care se distribuiau ziare la toate
camerele. De obicei, unei secţii i se repartizează un singur rând
de ziare, care se distribuie dimineaţa, urmând ca de-a lungul zilei acestea
să circule de la o cameră la alta.

 

Şcoala

 

Clasa
a IX-a A avea oră de geometrie. În mod normal sunt 6 elevi în clasă,
dintre care unul urmează cursurile cu frecvenţă redusă.
Datorită activităţilor de 1 iunie, la oră erau doar doi
elevi.

 

G. I.
C. (20 de ani) s-a înscris la cursurile de jurnalism desfăşurate
de GRADO şi a participat deja la o şedinţă, unde a fost
învăţat să filmeze. A auzit de program de la un coleg. A fost
recompensat lunar cu vizită la masă pentru comportamentul bun din
penitenciar. La vizită  – care durează de la o jumătate de
oră până la o oră – poartă halat peste ţinuta penală.

 

Căminele
de deţinere

 

Clasa
a VIII-a A (7 tineri) participa la programul de consiliere de grup/pregătire
pentru liberare organizat de "Cuvântul care zideşte". Grupul
se formase cu aproximativ o lună în urmă şi se întâlnea cu
asistentul social al organizaţiei de 3 ori pe săptămână.
Trei dintre deţinuţi participă la cercul de informatică
de 3 luni. Întrebaţi despre lucrurile învăţate la acest cerc,
tinerii nu au dat răspunsuri clare. De 3 ori pe săptămână
joacă fotbal după-amiaza. Au dreptul la 4 telefoane pe lună:
joia fac cerere şi sâmbăta dau telefon. În timp ce vorbesc la telefon
un subofiţer stă în apropiere şi aude conversaţia. Deţinuţii
s-au plâns de mâncarea proastă din penitenciar. Întrebaţi despre
măsurile disciplinare, un singur tânăr, L. C. (22 de ani) a afirmat
că a fost pedepsit pentru că a spart un geam, cu ridicarea dreptului
la vizită şi pachet. Incidentul se petrecuse cu aproximativ un an
şi jumătate în urmă.

 

La Secţia
a IV-a (şcolarizaţi) există 4 camere de tineri şi una
de minori. La camera 23 erau cazate 13 persoane în 15 paturi. Camera avea
aproximativ 25 m2 ceea ce înseamnă cam 2 m.p. de fiecare,
adică mai puţin de jumătate din standardele CPT. Tinerii din
această cameră urmează cursurile SAM cu profilul lăcătuş-mecanic
şi sudor. De asemenea s-au înscris la cursurile de frizerie. La aer ies
o oră pe zi în timpul săptămânii şi o oră şi
jumătate sâmbăta şi duminica.. Apă caldă la chiuveta
din cameră au zilnic, iar baie fac o dată pe săptămână,
sâmbăta, având la dispoziţie 8 duşuri. Se pot uita la televizor
în fiecare zi până la ora 23.30. Şeful de cameră e scutit de
planton. Unul dintre tinerii din camera 23, care nu dispunea de bani, a folosit
cartela socială a penitenciarului pentru a telefona acasă. Un altul
a lucrat la atelier la asamblarea de paturi, câştigând aproximativ 200.000
lei pe care i-a folosit la cumpărături în incinta penitenciarului.

 

În cadrul
secţiei a IV-a se află şi atelierul de croitorie, dotat cu
5 maşini de cusut noi. La momentul vizitei, atelierul era închis şi
nu se desfăşurau cursuri.

 

La Secţia
a VI-a, în camera 37 erau 12 minori (condamnaţi definitiv) în 12 paturi.
Plimbarea zilnică durează 1-2 ore. Ultima dată ieşiseră
la club cu o zi înainte. Pe lângă cursurile şcolare, doi dintre
ei participau la cercul de informatică.

 

Într-una
din camerele acestei secţii era organizat cercul de pictură. În
total 10 deţinuţi sunt înscrişi la cerc. În momentul vizitei,
doar doi tineri participau, împreună cu profesorul, la cerc, fiind învăţaţi
cum să aurească suprafeţe. Ei au declarat că pictează
în fiecare zi, putând lua materialele şi la cameră unde continuă
să lucreze. Profesorul care se ocupă de cerc a declarat că
în viitor doreşte să împartă activitatea cercului în trei grupuri:
pictură, grafică şi modelaj. Cercul are materiale la dispoziţie,
deaorece au vândut lucrări în Scoţia, prin intemediul World Vision,
iar cu banii obţinuţi au cumpărat cele necesare.

 

La Secţia
a III-a, camera 16 erau cazate 10 persoane în 12 paturi. V.L. se înscrisese
la cursurile de alfabetizare organizate de "Cuvântul care zideşte",
dorind să mai "scoată" din rapoartele de pedepsire ce
îi fuseseră întocmite la Penitenciarul Rahova (în cele 4 luni de când
se afla la PMT Craiova reusişe să "scoată" 3 rapoarte
din cele 11 pe care le avea la dosar).

 

La camera
14 (minori carantină) se aflau 11 persoane în 12 paturi. R.R. şi
C.I. fuseseră aduşi de la Penitenciarul Deva, unde, în perioada
de carantină fuseseră raşi în cap, fără să solicite
acest lucru (părul lor era încă foarte scurt). APADOR-CH reaminteşte
că această practică a fost considerată de Curtea Europeană
a Drepturilor Omului drept tratament degradant ce încalcă articolului
3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
T.C. s-a plâns
că a fost adus de la Cluj şi nu a putut să-şi informeze
părinţii despre locul în care se află. Lui D.O. îi apăruse,
de aproximativ 4 zile, o egzemă şi afirma că de la cabinetul
medical nu i se spusese când să se mai ducă la control. N.A.N. (cu
care reprezentanţii asociaţiei se mai întâlniseră şi la
cabinetul medical) avea egzeme de aproximativ o lună (de pe arest), primise
tratament, dar starea sa nu se îmbunătăţise. Minorii din această
cameră (cărora li se aduce mâncarea în cameră) s-au plâns că
nu au primit carne în ziua respectivă. Chestionaţi de comandantul
penitenciarului, subofiţerii din această secţie nu au putut
oferi o explicaţie rezonabilă pentru lipsa cărnii din meniu.

 

5.     
Concluzii

 

APADOR-CH
apreciază eforturile cadrelor din penitenciar pentru a asigura pregătirea
şcolară şi profesională, precum  şi ocuparea timpului
liber a minorilor şi tinerilor. Rezultatul este o atmosferă bună,
dovedită şi de lipsa problemelor de disciplină (majoritatea
celor întrebaţi au afirmat că nu au fost sancţionaţi disciplinar).

 

Totuşi,
APADOR-CH consideră ca la nivelul penitenciarului ar trebui acordată
mai multă atenţie următoarelor probleme:

–        
asigurarea confidenţialităţii convorbirilor telefonice ale
deţinuţilor. Faptul că subofiţerul care însoţeşte
deţinutul la telefon aude conversaţia acestuia, chiar dacă
involuntar, este de natură să afecteze dreptul la viaţă
privată a deţinutul, este în contradicţie cu legislaţia
internă şi reprezintă o încălcarea a articolului 8 din
Convenţia europeană a drepturilor omului, ratificată de România;

–        
asigurarea confidenţialităţii datelor deţinuţilor
din baza de date a compartimentului socio-educativ. Iniţiativa de a crea
o asemenea bază de date la care să aibă acces cadrele de la
alte compartimente este de apreciat, în măsura în care asigură operativitate
în activităţi şi o bună cunoaştere a problemelor
deţinuţilor. Cu toate acestea, accesul la baza de date nu trebuie
să aducă atingere dreptului la viaţă privată al deţinuţilor.
În acest sens, APADOR-CH sugerează ca accesul la baza de date să
fie limitat la acele date care pot fi de folos cadrelor de la alte compartimente
în relaţia lor profesională cu deţinuţii, iar nu la toate
datele deţinute de compartimentul socio-educativ în legătură
cu un anumit deţinut. În orice situaţie, cadrele care au acces la
baza de date trebuie să păstreze confidenţialitatea cu privire
la datele personale pe care le-au aflat pe această cale;

–        
diversificarea activităţilor educative destinate tinerilor. În timp
ce minorii sunt incluşi atât în programele proprii ale penitenciarului,
cât şi în programele desfăşurate de diferite organizaţii
neguvernamentale, tinerii participă la mult mai puţine programe
educative;

–        
asigurarea unei hrane diversificate minorilor, avându-se în vedere necesităţile
speciale ale acestora, impuse de procesul de creştere şi dezvoltare
fizică;

–        
adaptarea cursurilor de pregătire profesională la cerinţele
pieţei forţei de muncă, asfel încât meseriile deprinse de minori
şi tineri în penitenciar să le ofere posibilitatea reală de
a găsi un loc de muncă după liberare. În condiţiile în
care specializările oferite de SAM sunt stabilite în raport de dotările
şi aşa slabe ale atelierelor, iar modernizarea acestora rămâne
pentru moment doar un deziderat, APADOR-CH sugerează conducerii penitenciarului
să transforme cursurile cercului de informatică în pregătire
profesională atestată printr-un certificat recunoscut de Ministerul
Educaţiei;

–        
implicarea mai consistentă în încercarea de a restabilii legăturile
cu familia pentru deţinuţii necăutaţi. În condiţiile
în care în penitenciar sunt aproximativ 150 de "necăutaţi",
3 încercări de a restabili legăturile cu familiile unor deţinuţi
în 5 luni apar ca nesemnificative. Este esenţială şi implicarea
reală a SRSS în această acţiune.

 

Totodată,
APADOR-CH cere DGP:

–        
suplimentarea numărului de posturi pentru psihologi cu cel puţin
încă unul. Un singur psiholog la aproximativ 300 de minori şi tineri,
categorie care necesită o atenţie specială din acest punct
de vedere, este în mod evident insuficient;

–        
suplimentarea numărului de posturi de asistenţi medicali cu unul
de asistent cu specializarea stomatologie;

–        
acordarea de sprijin financiar pentru dotarea şcolii generale şi
şcolii de arte şi meserii din cadrul penitenciarului;

–        
sprijinirea penitenciarului în vederea rezolvării defecţiunii apărute
la staţia de radio;

–        
acordarea de sprijin financiar pentru ca penitenciarul să remedieze deficienţele
de proiectare legate de lipsa sifoanelor de pardoseală în camerele de
deţinere. Aceasta este de natură a afecta igiena personală
a deţinuţilor, iar motivaţia că investiţiile în spaţiile
de detenţie sunt de dată recentă nu poate fi acceptată;

–        
realizarea unui acord cu Romtelecom în vederea asigurării dreptului la
convorbiri telefonice a deţinuţilor. În situaţia în care nici
măcar singurul post telefonic existent nu este rentabil, există
pericolul ca acesta să fie desfiinţat. În plus, solicitarea conducerii
penitenciarului pentru instalarea unui al doilea telefon cu cartelă a
fost refuzată pe motivul lipsei de profit. De asemenea, pe baza unui
acord cu Romtelecom s-ar putea realiza şi instalarea de cabine telefonice,
pentru asigurarea confidenţialităţi convorbirilor deţinuţilor;

–        
intervenţia de urgenţă pe lângă factorii de răspundere
în vederea rezolvării problemei poluării  produse de coşurile
staţiei de termoficare. Acelaşi lucru a mai fost solicitat de reprezentanţii
APADOR-CH şi în urma vizitei din 1999 la PMT Craiova. Cu toate acestea,
deşi au trecut 5 ani, problema nu s-a rezolvat, punând în pericol atât
sănătatea deţinuţilor cât şi a cadrelor.

 

Diana
Călinescu

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-06-01 00:00:002004-06-01 00:00:00Raport privind vizita în Penitenciarul de minori şi tineri Craiova

Raport privind vizita în Penitenciarul Giurgiu

18/03/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Vizita şi-a
propus în principal să constate condiţiile de detenţie din secţia
pentru minori şi

să
verifice sesizările făcute de unii deţinuţi, prin scrisori
trimise asociaţiei, cu privire la condiţiile de detenţie din
secţia a III-a C (deţinuţi periculoşi, regim restrictiv,
izolare).

1. Aspecte
generale. Discuţia cu conducerea penitenciarului.

De la vizita
anterioară a reprezentanţilor APADOR-CH (din 14 martie 2002), în planul
de investiţii de la Penitenciarul Giurgiu a fost finalizat şi dat
în folosinţă încă un bloc de deţinere, iar cel de-al patrulea
este în curs de finalizare (conducerea penitenciarului preconizează că
acest lucru se va întâmpla în luna mai a acestui an). Nu au fost finalizate
lucrările la clădirea destinată clubului deţinuţilor
(un complex cu sală de spectacole, săli de mese etc.) şi cea
pentru atelierul de producţie. În conservare este şi clădirea
în care urmează să funcţioneze administraţia penitenciarului.
Datorită faptului că lucrările la clubul deţinuţilor
nu au fost finalizate, penitenciarul se confruntă cu un deficit de spaţii
pentru activităţi cultural-educative. Există pentru fiecare secţie
de deţinere câte o sală având destinaţia de club, dar acestea
sunt mici, pentru maxim 15-20 de persoane.

La data
vizitei, în Penitenciarul Giurgiu se aflau 1368 de deţinuţi, dintre
care 1332 bărbaţi (41 arestaţi preventiv, 52 cu condamnări
în primă instanţă şi 1229 condamnaţi definitiv) şi
36 femei (3 arestate preventiv, 3 cu condamnări în primă instanţă
şi 28 condamnate definitiv). Suprafaţa totală a spaţiilor
de deţinere era de 3128 m2, ceea ce înseamnă că, raportat
la recomandările CPT de a asigura un spaţiu vital de 4 m2/deţinut,
gradul de ocupare al penitenciarului era de 175%. Criteriile de separaţie
sunt în general respectate, în secţiile pentru bărbaţi fiind
organizate inclusiv camere separate pentru nefumători. La secţia de
femei aglomerarea era mai mare, ceea ce ducea la o nerespectare a criteriilor
de separaţie. Conducerea penitenciarului a precizat că această
deficienţă va fi remediată o dată cu darea în folosinţă
a celui de-al patrulea bloc de deţinere, unde va fi transferată secţia
de femei. Deţinuţii erau cazaţi în camere de 2 şi 6 locuri.
Din totalul de 1368 de deţinuţi, 12 erau minori (2 fete şi 10
băieţi).

La muncă
erau folosiţi 94 de deţinuţi, dintre care 22 în exterior, 23
la G.A.Z. şi 49 la deservire în interiorul unităţii. Din discuţia
cu comandantul unităţii penitenciare a reieşit că situaţia
economică precară din judeţ este principalul motiv pentru care
deţinuţii nu pot fi folosiţi la muncă. De asemenea, penitenciarul
nu dispune de o fermă proprie, abia la începutul anului 2003 fiind preluate
5 ha de teren de la o unitate militară de marină care s-a desfiinţat.
Pe acest teren se cultivă legume în perioada de vară. De asemenea,
sunt folosite şi terenurile din interiorul penitenciarului, la data vizitei
fiind amenjate câteva solarii pe un teren viran aflat în sectorul administrativ
al penitenciarului. Datorită faptului că penitenciarul nu dispune
de o fermă proprie, este obligat să achiziţioneze toate produsele
alimentare din comerţ (cu excepţia cărnii, care este adusă
de la Penitenciarul Pelendava), ceea ce implică costuri deosebit de ridicate.
Un alt aspect care duce la creşterea cheltuielilor materiale este încălzirea
pe bază de combustibil lichid, neexistând posibilitatea ca penitenciarul
să se racordeze la reţeaua naţională de gaze (nici oraşul
Giurgiu nu este racordat la magistrala de gaze). Din aceste motive, Penitenciarul
Giurgiu are constant datorii (la momentul vizitei acestea se ridicau la aproximativ
3 miliarde de lei), ceea ce îngreunează foarte mult activitatea şi
crează probleme în relaţia cu distribuitorii.

Pentru deţinuţii
consideraţi periculoşi, pentru cei cărora li s-a aplicat pedeapsa
cu izolarea şi cu "regim restrictiv", există o secţie
separată de deţinere (a III-a C). Pedeapsa cu izolarea se aplică
în cazurile de distrugere a bunurilor din cameră, uneori şi pentru
lovirea altor deţinuţi. După data de 1 ianuarie 2004, în unul
sau două cazuri deţinuţii au contestat măsurile dispuse
de comisia de disciplină, instanţele de judecată menţinând
pedeapsa aplicată de aceasta. În toate cazurile deţinuţii sunt
audiaţi de comisia de disciplină. La data vizitei în penitenciar,
nici un deţinut nu executa pedeapsa în "regim restrictiv", existând
o singură persoană sancţionată cu 10 zile izolare severă.
Din evidenţa rapoartelor de incident pe anul 2003 pusă la dispoziţie
de conducerea penitenciarului a rezultat că în acest an au fost întocmite
un număr de 259 de rapoarte de incident. Din analiza evidenţei a rezultat
că, în general, pedepsele aplicate sunt mustrarea şi retragerea dreptului
la pachet şi/sau vizită, iar pedeapsa cu izolarea (simplă sau
severă) se aplică, în general, pentru acte de violenţă,
automutilări, deţinerea de obiecte interzise, distrugeri. De asemenea,
în cursul anului 2003, sancţiunea executării pedepsei în regim restrictiv
a fost aplicată unui număr de 4 deţinuţi (câte 3 luni),
pentru că au ars cu ţigara, au tăiat şi violat un alt deţinut.
O metodă folosită de conducerea penitenciarului şi considerată
eficientă în cazurile de abateri disciplinare este şi discutarea în
colectiv, pentru "demitizarea" unor deţinuţi.

În privinţa
asigurării dreptului la corespondenţă au fost instalate un număr
de 3 cutii poştale fixe şi a fost înfiinţată o cutie poştală
mobilă, care este în general folosită pe secţia a III-a C şi
în cazul deţinuţilor care nu se pot deplasa. Conţinutul cutiilor
poştale este ridicat direct de către un lucrător poştal,
pentru a se asigura confidenţialitatea corespondenţei. Cu toate acestea,
deţinuţii care au acces numai la cutia poştală mobilă
şi-au exprimat îndoielile în privinţa siguranţei pe care aceasta
o asigură confidenţialităţii corespondenţei, scrisoriile
putând fi foarte uşor scoase din această cutie poştală.

Toţi
deţinuţii (arestaţi preventivi, minori, femei) sunt obligaţi
să poarte ţinuta penală în afara camerei de deţinere, cadrele
penitenciarului motivând că datorită lucrărilor de construcţii
aflate în curs, se evită astfel confundarea cu muncitorii şi se previne
o posbilă evadare.

În privinţa
cadrelor, la nivelul Penitenciarului Giurgiu există un deficit de personal,
care face imposibilă asigurarea celui de-al patrulea schimb. La compartimentul
cultural-educativ sunt încadraţi 3 educatori (dintre care un psiholog)
şi un preot. În mod evident acest număr este insuficient având în
vedere numărul deţinuţilor din penitenciar. Şi în privinţa
personalului medical penitenciarul se confruntă cu un deficit major, fiind
încadraţi nuami 2 medici generalişti şi un medic stomatolog.
În statul de personal există încă un post de medic generalist, însă
până în prezent acesta nu a fost ocupat din lipsa de solicitanţi.
Mai mult, unul dintre cei doi medici generalişti încadraţi este în
concediu post-natal de 2 ani, ceea ce înseamnă că, practic, un singur
medic generalist acordă asistenţă medicală întregului efectiv
din penitenciar. Datorită acestei situaţii, cunoscute la nivelul DGP,
pentru o perioadă de timp, cîte un medic de la penitenciarele Bucureşti-Jilava
şi Rahova acorda consultaţii medicale la Penitenciarul Giurgiu, câte
o zi pe săptămână. Cum acest sistem nu rezolva problema asistenţei
medicale şi nu s-a dovedit eficient, s-a renunţat la această
idee. În privinţa asistenţilor medicali, toate cele 12 posturi existente
în statul de personal sunt ocupate, însă 3 dintre aceştia se află
în concediu post-natal de 2 ani. Nici colaborarea cu Spitalul Judeţean
Giurgiu nu este dintre cele mai bune, acesta refuzând internarea deţinuţilor
cu probleme de sănătate. Conform celor spuse de comandantul unităţii,
cea mai lungă internare a unui deţinut în spitalul civil din oraş
a fost de o zi, fapt inexplicabil atât timp cât nu există nici piedici
de natură financiară, Casa OPSNAJ efectuând la zi plăţile
către spital. În cazurile în care deţinuţii sunt duşi la
spitalul din Giurgiu, acesta trimite bolnavii către spitalele penitenciare
Bucureşti – Jilava sau Rahova, în funcţie de afecţiuni.

2. Vizita
în penitenciar

2.1 Blocul
alimentar

Depozitul
de alimente era curat, aerisit şi toate produsele aflate aici erau în termenul
de garanţie. Carnea era păstrată într-o cameră frigorifică
nouă, modernă, care asigura în mod corespunzător păstrarea
alimentelor. Sala în care se prepara mâncarea pentru deţinuţi şi
cadre (la marmite) era în general în stare bună, beneficiind de aerisire,
totuşi din cauza aburului, exista un început de mucegai pe tavanul încăperii.

În ziua
vizitei meniul pentru deţinuţi a constat, dimineaţa, în ceai,
pâine, biscuiţi, margarină şi marmeladă. Pentru prânz se
preparau ciorbă de fasole cu slănină şi ghiveci de legume
cu carne, iar pentru seara urma să se prepare pilaf de orez cu carne. Cantitatea
de carne scoasă de la magazie pentru respectiva zi era de 92 kg carne de
porc, 2,9 kg carne de vită (pentru diabetici şi musulmani), 54 kg
de slănină şi 30 kg de subproduse de porc. Reprezentanţii
asociaţiei au putut constata că mâncarea arăta şi mirosea
bine, singura problema fiind proporţia dintre carne şi subproduse
din carne la felul al doilea. Deşi din documente reieşea că acest
raport, dintre carne şi subproduse, era de 3 la 1, în cazan păreau
a fi mai multe subproduse decât carne.

2.2 Secţia
I A

În camera
121
erau cazate 9 deţinute în 6 paturi. Din cauză că
secţia de femei este improvizată în cadrul secţiei I, există
o problemă de supraaglomerare la deţinutele femei. Cele 6 paturi suprapuse
erau instalate într-un spaţiu de aproximativ 15 m2, ceea ce
înseamnă că gradul de aglomerare al camerei era de 240% (calculat
la un spaţiu vital de 4 m2, conform recomandărilor CPT).
Camera dispunea de o sală de baie separată, cu duş, chiuvetă
şi toaletă. Deţinutele s-au plâns că nu primesc din partea
penitenciarului şi nici nu li se permite să aducă de acasă
cloramină în vederea dezinfectării continue a toaletei, cu toate că
aceasta se impune având în vedere că unele dintre deţinute suferă
de anumite boli venerice. Motivaţia pe care au primit-o atunci când li
s-a refuzat solicitarea a fost aceea că se evită astfel o posibilă
intoxicare voluntară a deţinutelor care au astfel la dispoziţie
o substanţă chimică toxică. Deţinutele au considerat
această motivaţie nesatisfăcătoare, atât timp cât li se
permite să primească de acasă alte substanţe chimice, cum
ar fi detergentul. Apă caldă pentru baie au la dispoziţie o dată
pe săptămână, aproximativ 35-40 de minute, timp total insuficient
pentru 9 persoane. Chiar şi în situaţia în care în cameră sunt
cazate mai puţine deţinute, la baia din camera lor sunt aduse şi
deţinutele cazate la camerele de 2 persoane, care nu sunt dotate cu duş
propriu. Pentru a asigura igiena zilnică a deţinutelor, acestora li
se permite să deţină fierbătoare electrice cu care să
îşi încălzească apă. La momentul vizitei, deţinutele
încălzeau apă într-un recipient improvizat dintr-o sticlă de
plastic. Plimbarea zilnică durează 30-45 de minute, într-o curte de
plimbare separată.

Deţinutele
s-au plâns că sunt obligate să poarte ţinuta penală tot
timpul în afara camerei, inclusiv în timpul vizitei, chiar şi când sunt
vizitate de copiii lori minori. O altă problemă legată de asemenea
vizite este că nu se permite vizita la masă, fapt carere are o influenţă
negativă asupra acestora. Vizitele sunt scurte, durând 20-25 de minute,
timp total insuficient pentru a menţine o relaţie bună cu familia,
în special cu copiii.

O altă
problemă indicată de deţinute este faptul că sunt încătuşate
atunci când sunt duse la instanţele de judecată, chiar şi cele
arestate prevenitv.

În cameră
există un receptor TV, adus de acasă de una dintre deţinute,
la care se pot recepţiona numai programele România 1 şi TVR2 cu ajutorul
unei antene colective la care este racordat televizorul. Ziarele pe care deţinutele
le primesc sunt Adevărul şi Independentul, o dată la două
zile, când sunt lăsate în cameră aproximativ 2 ore. Deţinutele
pot împrumuta cărţi de la bibliotecă, deşi titlurile existente
sunt puţin numeroase. O problemă ar fi că biblioteca nu dispune
de literatură juridică, nici măcar un exemplar al Codului civil
sau al Codului familiei, cărţi pe care deţinutele le-au apreciat
ca fiindu-le necesare. Deţinutele s-au plâns şi de lipsa activităţilor
cultural-educative, acestea fiind organizate foarte rar. Şi asistenţa
medicală a fost apreciată ca fiind foarte slabă. În privinţa
activităţilor pe care le pot desfăşura în cameră, deţinutele
au menţionat că le este interzisă folosirea andrelelor şi
croşetelor, indiferent de materialul din care sunt confecţionate.
Acestea pot fi folosite numai într-o cameră specială, unde deţinutele
pot fi supravegheate.

Cu toate
că au solicitat efectuarea de fotocopii din dosare, deţinutele au
fost refuzate cu motivaţia lipsei fondurilor alocate în acest scop. Copiile
pot fi realizate numai dacă deţinutele vin cu propria hârtie de copiator.

În camera
129
(identică cu camera 121) erau cazaţi 2 minori condamnaţi
definitiv. Exista un televizor adus de către unul dintre minori. Deoarece
au televizor în cameră, minorii nu sunt scoşi la club. Nu au activităţi
cultural-educative şi nici nu participă la vreun fel de cursuri de
aflabetizare, deşi unul dintre cei doi minori era analfabet. La vizite
sunt obligaţi să poarte ţinuta penală, iar la instanţă
sunt duşi în cătuşe, legaţi doi câte doi. Minorii primesc
fiecare, o dată pe lună, o lamă de unică folosinţă,
un săpun, pastă de ras şi de dinţi, hârtie igienică.
Plimbarea zilnică durează 45 de minute, în curtea de plimbare având
la dispoziţie aparate de sport. Nu există activităţi sportive
organizate.

În camera
130
(identică cu celelate două vizitate la aceeaşi secţie)
erau cazaţi alţi 2 minori condamnaţi defintiv. Deoarece nu au
un televizor propriu în cameră, sunt scoşi la club în fiecare zi între
orele 14 şi 17 pentru a urmări programele tv. Nici aceşti minori
nu au luat parte la nici o activitate cultural-educativă. Minorii sunt
obligaţi să meargă la vizite în hainele de penitenciar (în interiorul
penitenciarului ei pot să poarte hainele de acasă). Minorul I.F. (15
ani) a fost fotografiat şi au apărut informaţii despre el în
presă, fără acordul său, în perioada în care se afla în
arestul Poliţiei din Alexandria, ceea ce contravine “Regulilor de la Bejing”
cu privire la protecţia delincvenţilor juvenili.

2.3 Secţia 
a III-a C

Secţia
este destinată cazării deţinuţilor “cu grad sporit de periculozitate”,
pedepsiţi cu izolare severă şi regim restrictiv, precum şi
a celor condamnaţi la închisoare pe viaţă (aflaţi temporar
în unitate, având afaceri judiciare la instanţele din judeţul Giurgiu
sau din apropiere). Secţia dispune de curţi separate de plimbare,
sub forma unor cuşti pe acoperişul clădirii, ceea ce face imposibilă
organizarea oricăror activităţi sportive. Deţinuţii
sunt scoşi la plimbare în grupuri de câte 5-6, legaţi cu cătuşe.

La data
vizitei, aici se aflau 57 de persoane. Numărul deţinuţilor “periculoşi”
era de 34 (o parte dintre ei fuseseră transferaţi la Giurgiu, în timpul
ultimului an, de la penitenciarele Bucureşti-Rahova şi Bucureşti-Jilava
întrucât ar fi avut tentative de a produce revolte în cele două penitenciare
– aproximativ 15-20 de persoane în total).

Din discuţia
avută cu comandantul penitenciarului a reieşit că la “periculoşi”
sunt introduşi în principal deţinuţii care comit în mod repetat
abateri disciplinare, care sunt condamnaţi pentru fapte grave (omor, de
exemplu), care au de executat pedepse mari (închisoare pe viaţă sau
la 25 de ani), precum şi deţinuţii violenţi faţă
de colegi sau cadre. Comandantul penitenciarului a precizat că la „periculoşi”
nu sunt introduşi deţinuţii veniţi de la alte penitenciare
sau de la poliţie şi care au în dosare menţiunea că ar fi
periculoşi fără ca acestea să fie documentate corespunzător.

Reprezentanţii
APADOR-CH au constatat că în penitenciarul Giurgiu se folosesc lanţurile
ca mijloc de imobilizarea a deţinuţilor. Responsabilii unităţii
au explicat că această măsură a fost introdusă prin
Ordinul nr. 383 din 10 octombrie 2003 al Directorului general al DGP, prin care
s-a aprobat „Metodologia privind deţinuţii cu grad sporit de periculozitate”.
Potrivit Ordinului amintit, „Deţinuţilor din această categorie
li se aplică mijloace de imobilizare sigure pe timpul deplasării cu
mijloacele de transport la organele judiciare, spitale, policlinici sau alte
locuri din exteriorul locului de deţinere. La instanţele de judecată,
acestea se aplică şi în cazul deplasării de la camerele de arest
până în boxa amenajată în sala de şedinţe, precum şi
pe timpul desfăşurării procesului, informându-se despre aceasta
preşedintele completului în faţa căruia sunt prezentaţi.
Dacă acesta dispune scoaterea mijloacelor de imobilizare, se procedează
în consecinţă. În acelaşi mod se procedează şi în cazul
prezentării deţinuţilor la alte organe şi instituţii”.
Potrivit precizărilor conducerii penitenciarului, în urma acestui ordin,
DGP a achiziţionat şi distribuit penitenciarelor, inclusiv celui din
Giurgiu, lanţuri pentru imobilizarea deţinuţilor. Lanţurile
sunt metalice şi sensibil mai subţiri decât cele „clasice”. Ele sunt
de două tipuri: unul cu care deţinuţii sunt legaţi de mijloc
şi apoi de autovehiculul cu care sunt transportaţi iar celălalt
având două lanţuri, unul cu care deţinuţii sunt legaţi
de picioare iar unul care leagă lanţul de la picioare de cătuşele
de la mâini.

Reprezentanţii
APADOR-CH şi-au exprimat dezacordul total faţă de folosirea lanţurilor
împotriva deţinuţilor. Măsura este cu totul excesivă şi
inacceptabilă. Ea înseamnă, în principal, că un deţinut
care se află sub o escortă şi aşa severă (cum se stabileşte
prin acelaşi Ordin), mai este şi încătuşat la mâini şi
legat cu un lanţ la picioare şi cu unul de acesta şi de cătuşele
de la mâini. Practica reintrodusă prin Ordinul DGP este un pas înapoi cu
totul inacceptabil faţă de ceea ce se întâmpla în sistem până
la această măsură (folosirea lanţurilor fusese complet interzisă
în urmă cu trei ani). Măsura este contrară atât Regulilor europene
pentru penitenciare (Regula 39), cât şi Ansamblului de reguli minime ONU
pentru tratamentul deţinuţilor (Regula 33), ultimele reglementări
fiind  invocate în chiar expunerea de motive a „Metodologiei” care a fost aprobată
prin Ordinul DGP. De altfel, „Metodologia” nu vorbeşte nicăieri de
posibilitatea utilizării lanţurilor, ci doar a „mijloacelor de imobilizare
sigure” (ceea ce în accepţiunea normelor internaţionale citate înseamnă,
„cătuşe, cămăşi de forţă şi altele”,
însă în nici un caz lanţurile, care sunt interzise în mod explicit).

În
camera 442
(2 paturi suprapuse) se aflau deţinuţii Bobi Victor
Garcea şi Ilie Marian Laurenţiu Petre. Camera 442, la fel ca toate
celelalte ale secţiei a III-a C, era foarte strâmtă (la intrarea în
cameră exista un hol, la fel de îngust ca şi camera, iar între camera
propriu-zisă şi fereastră exista un spaţiu foarte mic; acest
spaţiu şi holul erau despărţite de cameră prin două
grilaje metalice, care la această cameră nu erau încuiate cu lacătul).
Suprafaţa camerei propriu-zise, având în jur de 4,5 mp, era sensibil mai
mică decât suprafaţa minimă recomandată de Comitetul pentru
Prevenirea Torturii (4 m2/deţinut).

Deşi
construite de curând, aceste camere sunt necorespunzătoare şi din
cauza faptului că WC-ul, de tip turcesc, precum şi chiuveta, sunt
situate în camere şi neseparate în vreun fel de acestea. Din cauză
că la unele camere grilajele dinspre ferestre sunt ţinute în permanenţă
încuiate, deţinuţii sunt nevoiţi să suporte mirosul rezultat
din satisfacerea nevoilor fiziologice. Mai mult, ei sunt obligaţi să
mănânce în apropierea WC-ului nefiind asigurat un minim de igienă
pentru servirea mesei.Deţinuţii nu au asigurată, astfel, nici
intimitatea necesară pe timpul satisfacerii nevoilor fiziologice. Din cauză
că în urmă cu aproximativ două luni deţinutul Iulian Ştefănescu
(o persoană cu probleme psihice serioase, care potrivit conducerii unităţii
ar fi încercat să se sinucidă) a distrus neonul din cameră, s-a
decis ca pe secţia a III-a C lumina să fie scoasă din camere
şi instalată pe hol. După această măsură, deţinuţii
au fost lipsiţi de lumină artificială în cameră. Atunci
când afară este întuneric, ei sunt nevoiţi să meargă pe
hol dacă vor să citească, să scrie sau să facă
orice altceva având nevoie de lumină. Situaţia este încă şi
mai dificilă pentru deţinuţii din camerele unde grilajul care
desparte camera de hol este ţinut încuiat. Măsura luată se dovedeşte
cu atât mai lipsită de sens în condiţiile în care în majoritatea camerelor
grilajele sunt ţinute descuiate iar deţinuţii au acces în hol,
unde ar putea să distrugă, dacă ar vrea, instalaţiile electrice
(după cum ar putea şi să se sinucidă prin electrocutare).
Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat că nesepararea în vreun fel a
WC-ului de restul camerei şi lipsa luminii artificiale din camera propriu-zisă
constituie un tratament inuman şi degradant pentru deţinuţii
ţinuţi în aceste condiţii. Deţinutul Garcea a fost introdus
la periculoşi întrucât în iarna anului 2000, respectiv în primăvara
2001 s-ar fi manifestat „recalcitrant” la Penitenciarul Slobozia şi ar
fi agresat un deţinut la Penitenciarul Bucureşti-Jilava. Garcea venise
la Giurgiu în septembrie 2003 şi a fost introdus la „periculoşi” numai
peste circa patru luni. El a explicat reprezentanţilor asociaţiei
că aceasta s-a datorat exclusiv faptului că a refuzat să se tundă
(întrucât îşi îngrijea părul şi nu încălca în vreun fel
regulile de igienă personală şi colectivă). Garcea s-a mai
plâns că în februarie 2004 a fost bătut de subofiţerul George
Chiorsava. Deţinutul Petre, transferat la Giurgiu din data de 10 februarie
2004, nu ştia din ce cauză se afla la „periculoşi” (el bănuia
că ar fi fost vorba despre faptul că s-a autoagresat). Consultând
dosarul personal al deţinutului, reprezentanţii APADOR-CH au constatat
că acesta a fost categorisit „periculos” la Penitenciarul Pelendava, întrucât
un coleg al său ar fi spus cadrelor că Petre i-ar fi mărturisit
intenţia sa de a fugi de la locul de muncă. În dosar nu exista o documentare
credibilă a acuzaţiei care îi era adusă deţinutului. Cei
doi deţinuţi au apreciat că mâncarea este în general bună.
Baie fac o dată pe săptămână iar telefoane pot să dea
de patru ori pe lună. Din cauză că nu au posibilitatea să-şi
aducă un televizor de acasă, ei pot să se uite la televizor numai
două ore pe săptămână, fiind scoşi prin rotaţie
cu ceilalţi deţinuţi din secţie la clubul acesteia. Ziare
nu primesc, în schimb pot să citească cărţi de la bibliotecă.

În
camera 440
, se afla deţinutul Iulian Ştefănescu (şi
în această cameră, arătând prin construcţie ca şi camera
442, existau tot 2 paturi suprapuse). Reprezentanţii APADOR-CH l-au găsit
pe Ştefănescu culcat în patul de jos, legat de ambele mâini, cu cătuşe,
de pat). Cadrele au explicat că această măsură era necesară
întrucât din cauza afecţiunilor psihice de care suferă deţinutul
se manifestă violent distrugând bunurile din cameră şi autoagresându-se
în mod repetat (mutarea instalaţiilor electrice din camere în hol s-a făcut
după ce Ştefănescu a distrus lampa de neon din camera sa). Reprezentanţii
asociaţiei au încercat să stea de vorbă cu Ştefănescu,
însă acesta a fost complet incoerent, neinteligibil şi lipsit de memorie
(părea a fi sub efectul unui sedativ puternic). Din dosarul personal al
deţinutului a rezultat că acesta are „tulburări de memorie şi
de personalitate de tip impulsiv şi antisocial”. El fusese internat la
secţia de psihiatrie a Spitalului penitenciar Bucureşti-Jilava în
martie şi august 2003 şi ianuarie-februarie 2004, însă de fiecare
dată a fost externat şi retrimis penitenciarului pentru a fi „ţinut
sub supraveghere” (unitatea nu are, însă, nici măcar un medic de specialitate)
. Ştefănescu se autoagresase în repetate rânduri. Potrivit relatărilor
cadrelor, într-una din situaţii el şi-a spintecat abdomenul, punând
în rană un fes pentru ca intestinele să nu-i iasă afară.
Deţinutul avea de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru
„tâlhărie” (furase două păsări din curtea cuiva şi
îl lovise pe proprietar în momentul în care acesta în prinsese asupra faptului).
Reprezentanţii APADOR-CH au rămas cu impresia că Ştefănescu
suferea de grave afecţiuni psihice şi că locul lui nu era într-un
penitenciar ci într-o instituţie spitalicească de profil. Penitenciarul
făcuse demersuri în vederea întreruperii executării pedepsei deţinutului
din motive medicale. Chiar şi în condiţiile în care Iulian Ştefănescu
suferă de afecţiuni psihice care impun imobilizarea sa, reprezentanţii
APADOR-CH consideră total inacceptabil modul în care l-au gasit imobilizat
de acesta. Folosirea cătuşelor nu poate fi acceptată, existând
şi alte metode de imobilizare, adecvate stării psihice a deţinutului,
cum ar fi folosirea unro benzi elastice. De asemenea, reprezentanţii asociaţiei
consideră inacceptabil faptul că Iulian Ştefănescu era ţinut
într-o cameră destinată deţinuţilor periculoşi în loc
să fie ţinut sub supraveghere medicală la infirmerie.

În
camera 431
se afla deţinutul Iulian Fentzel. Şi această
cameră avea 2 paturi iar prin construcţie arăta precum cele vizitate
anterior (la momentul vizitei în cameră era foarte frig). Fentzel se afla
la „periculoşi” de 10 luni de zile şi de tot atât timp el era ţinut
singur în cameră (inclusiv la plimbare era scos singur). În afară
de plimbarea zilnică, de luni până duminică, în jur de 45 de
minute, şi de circa două ore când este scos la club la televizor,
deţinutul nu avea absolut nici o altă activitate. El ştia că
se află în acest regim de detenţie din cauză că îi învăţa
pe deţinuţi care le sunt drepturile şi cum şi cui pot să
se plângă dacă acestea le sunt încălcate. Din dosarul deţinutului
rezultă că Penitenciarul Jilava, de unde fusese transferat la Giurgiu,
menţionase în adresa de transfer că acesta ar fi fost „unul din promotorii
revoltei din 1997 şi totodată predispus la iniţierea de acte
de nesupunere sau dezordine în rândul efectivelor de deţinuţi”. Acesta
era singurul document din dosarul de penitenciar care ar fi putut justifica
deţinerea lui Iulian Fentzel ca "periculos", neexistând nici
un proces-verbal de încadrare a acestuia în categoria respectivă.Deţinutul
are cunoştinţe juridice evident superioare colegilor lui şi îşi
asumă faptul că atunci când are posibilitatea le spune deţinuţilor
ce drepturi au şi cum pot să procedeze în cazul în care aceste drepturi
nu le sunt respectate. Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat pe de o parte
că acuzele aduse deţinutului de penitenciarul Jilava nu sunt justificate
(Fentzel nu a suferit vreo condamnare pentru că ar fi fost „promotor al
revoltei din 1997”) iar pe de altă parte faptul că el le spune colegilor
săi ce drepturi legale au şi pe ce căi şi le pot apăra
(inclusiv plângându-se unor instituţii guvernamentale sau neguvernamentale)
nu poate fi considerat o instigare la dezordine şi nesupunere. Prin urmare,
introducerea acestuia în categoria deţinuţilor „periculoşi” şi
izolarea lui de ceilalţi deţinuţi, pentru un timp atât de lung
este nejustificată şi complet excesivă. Fentzel este unul din
deţinuţii în camera căruia grilajul către fereastră
este încuiat, fapt care face imposibilă aerisirea camerei inclusiv atunci
când deţinutul îşi face nevoile fiziologice. La instanţa de judecată
deţinutul este dus cu cătuşe la mâini, cu lanţuri la picioare
şi între acestea şi cătuşele de la mâini. Datorită
acestui mod de imobilizare, pe timpul transportului se loveşte de pereţii
dubei şi cade la orice frână sau schimbare bruscă de direcţie.El
era indignat şi de faptul că personalul îi cere inclusiv să-şi
suflece ciorapii şi să-şi pună lanţurile direct pe
glezne. Sunt cazuri, a mai relatat el, în care deţinuţii, încătuşaţi
şi legaţi astfel cu lanţuri, sunt nevoiţi să-şi
aducă aproape în genunchi, la camere, pachetele pe care le primesc de la
familii la sectorul vizite. Pentru că în data de 14 decembrie 2003 a fost
bătut de militarii din echipa de intervenţii, Fentzel s-a plâns Parchetului
militar.

Camera
422
era destinată executării pedepsei cu izolarea severă.
Existau două paturi metalice, cu blaturi din PFL, la ora vizitei fără
cazarmament şi lenjerie (acestea sunt ridicate de la deşteptare şi
până la stingere). WC-ul (turcesc) şi chiuveta erau şi aici neseparate
prin nimic de restul camerei, iar fereastra nu putea fi deschisă pentru
că grilajul dinspre ea era ţinut mereu încuiat. În cameră era
foarte frig. Deţinutul Cristian Florin Bojan, singurul în cameră,
executa o pedeapsă cu izolarea de 10 zile pentru că la percheziţie
fusese găsit asupra sa un cuţit. La plimbare el ieşea zilnic,
de luni până duminică, în jur de 45 de minute. Nu primea ziare şi
nu putea să dea telefon (în schimb ar fi putut să primescă scrisori).
Bojan a apreciat că mâncarea este în general bună.

În camera
418
(2 paturi) se aflau deţinuţii George Adrian Dane şi
Zamfir Haimana. Grupul sanitar era asemeni celorlalte camere. Exista un televizor
adus de deţinuţi de acasă. Deţinuţii puteau să
dea patru telefoane pe lună. Plimbarea zilnică dura circa 45 – 60
de minute. În afara acestui program, deţinuţii nu mai aveau nici o
altă activitate. Dane a precizat că a fost transferat la Giurgiu de
la Bucureşti-Jilava, la 1 februarie 2003, doar pentru că „şi-a
cerut drepturile” şi că este ţinut nejustificat la „periculoşi”.
El s-a plâns că în septembrie 2003 militarii din grupa de intervenţie
l-au agresat şi s-au urcat cu picioarele pe el. Un alt incident cu aceeaşi
grupă de intervenţie a avut pe 17 martie 2004, când a fost izbit de
o uşă pentru că ceruse să nu mai fie jignit şi „să
fie tratat ca un om”. Zamfir Haimana se afla temporar la Giurgiu, avea afaceri
judiciare aici. La Poarta Albă, de unde fusese adus, a fost introdus în
categoria deţinuţilor „periculoşi” în urma unei înscenări
din care rezulta că el ar fi scris un bileţel prin care îşi anunţa
intenţia de a se sinucide. Deţinuţii pot să poarte hainele
de acasă numai în camere, în rest ei fiind obligaţi să se îmbrace
în ţinuta de penitenciar. O doleanţă a lor era să poată
să se uite la televizor şi după ora 22.30 (din cauza totalei
inactivităţi de peste zi, ei adorm foarte greu).

Şi
în camera 416 se aflau tot 2 deţinuţi, Ştefan Răducanu
şi Alexandru Vasile. Primul era foarte nemulţumit de comportamentul
cadrelor faţă de el – a fost bătut de „mascaţi” şi
jignit iar cabinetul medical nu-i acordă îngrijirea medicală de care
are nevoie. El a precizat că suferă de rinichi („urinează sânge”)
şi că în 11 noiembrie 2003 a înghiţit o lingură, fără
că de atunci să i se dea vreo îngrijire. Deţinutul avea extrem
de multe urme de autoagresiune (îşi tăiase inclusiv părţi
din pavilioanele urechilor), iar pentru reprezentanţii APADOR-CH a fost
evident că acesta avea şi o anumită problemă de ordin psihic.
Răducanu a spus că spre deosebire de Giurgiu, a fost tratat foarte
bine la Penitenciarul Tulcea şi la Spitalul penitenciar Bucureşti-Jilava.
El a cerut insistent să fie mutat de la Giugiu oriunde altundeva. Alexandru
Vasile s-a plâns şi el că este bolnav de rinichi şi că urinează
sânge şi că nu primeşte tratamentul de care are nevoie. Deţinutul
a afirmat că el ştie că ar avea şi TBC şi că este
ţinut în această secţie unde ar putea să îmbolnăvească
şi alţi deţinuţi. Interesându-se la cabinetul medical, reprezentanţilor
APADOR-CH li s-a spus că Vasile nu are TBC ci bronşită cronică
tabagică. Deţinuţii sunt scoşi zilnic la plimbare, în cătuşe,
pentru circa 45 de minute. Baie se face o dată pe săptămână.

În camera
458
era cazat deţinutul Viorel Cucu. Camera avea 2 paturi şi
arăta la fel ca şi celelalte, inclusiv grupul sanitar (nici aici fereastra
nu putea fi deschisă întrucât grilajul dinspre ea era încuiat în permanenţă).
Deţinutul se afla la „periculoşi” de circa 8 luni, pentru numeroase
rapoarte de incident, fără a fi introdus şi formal în această
categorie. El fusese transferat de la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, unde
i se făcuseră 14 sau 15 rapoarte de incident. Cucu a afirmat că
la Penitenciarul Jilava a fost tratat cu ostilitate pentru că „era incomod
cerând să-i fie respectate drepturile şi plângându-se atunci când
acest lucru nu se întâmpla”  Responsabilii unităţii au explicat că
nu l-au introdus şi oficial la „periculoşi” vrând „să-i mai dea
o şansă”, pentru ca acesta „să nu rămână cu stigmatul
de periculos în dosar”. Reprezentanţii asociaţiei au apreciat că
o asemenea situaţie este complet nefirească întrucât chiar dacă
nu este „stigmatizat” drept „periculos”, Cucu suportă de 8 luni consecinţele
introducerii, de fapt, în categoria deţinuţilor „periculoşi”
– izolare, ieşirea în cătuşe la plimbare şi în lanţuri
la instanţe etc. În plus, "stigmatul" respectiv putea fi eliminat
printr-o ulterioară declasificare a deţinutului, în măsura în
care comportamentul acestuia s-ar fi modificat. Din cele 8 luni de când este
la „periculoşi”, Cucu a fost ţinut singur în cameră cam 7 luni,
cu toate că timp de 6 luni nu a fost pedepsit niciodată disciplinar.
În urmă cu câteva luni, deţinutului i s-a spus că poate să
doteze sala de sport a secţiei cu echipamentul necesar pentru culturism
şi alte exerciţii fizice şi că, astfel dotată, sala
respectivă va putea fi folosită de deţinuţi. Întrucât are
o situaţie materială mai bună, familia deţinutului a procurat
echipamentul respectiv, care a costat în jur de 1.200 de dolari, şi a dotat
sala de sport cu el. De echipamentul adus de Cucu aveau să se folosească,
însă, numai cadrele, ceea ce l-a făcut pe deţinut să ceară
să-i fie dat înapoi echipamentul. Deşi unul din responsabilii penitenciarului
a afirmat că la sală mai mergeau şi deţinuţi, faptul
acesta nu s-a confirmat în nici una din discuţiile pe care reprezentanţii
asociaţiei le-au avut cu deţinuţii din secţie. Deţinutul
s-a plâns că mâncarea este proastă şi că nu se organizează
nici o activitate cultural-educativă. De asemenea el a afirmat că
în zilele de 9 şi 16 martie 2004 comandantul unităţii nu i-a
aprobat să primescă vizita unor veri de-ai săi, ceea ce în opinia
reprezentanţilor asociaţiei este nefiresc, în mod normal deţinuţii
trebuind să decidă ei singuri de cine vor să fie vizitaţi,
în limita numărului de vizite la care prin lege au dreptul. Telefoane pot
fi date de 4 ori pe lună iar baie se face săptămânal. Cucu s-a
plâns că lenjeria i se spală numai o dată la 2 – 3 săptămâni.
El a mai reclamat şi faptul că a existat o situaţie în care a
dat la spălat lenjeria de corp de acasă şi nu a mai primit-o
înapoi.

3. Concluzii

1.     
APADOR-CH solicită DGP să revină de îndată asupra deciziei
de folosire a lanţurilor ca mijloc de imobilizare a deţinuţilor
.
Reintroducerea lanţurilor este un pas înapoi cu totul regretabil şi
inacceptabil făcut la nivelul sistemului penitenciar românesc. Solicitarea
asociaţiei se bazează în primul rând pe faptul că folosirea
lanţurilor este interzisă în mod categoric
atât prin Normele europene
în materie penitenciară cât şi Ansamblului de reguli minime ONU pentru
tratamentul deţinuţilor. Odată cu retragerea lanţurilor
pe care le-a distribuit unităţilor din subordine, este necesar ca
DGP să completeze “Normele metodologice privind deţinuţii cu
grad sporit de periculozitate” cu precizarea că în categoria “mijloacelor
de imobilizare sigure”, nu sunt incluse lanţurile
.

2.     
APADOR-CH apreciază că la nivelul conducerii penitenciarului există
preocupare pentru asigurarea drepturilor de hrănire, echipare, la corespondenţă,
vizite şi pachete ale deţinuţilor. Din cauză că nu
are GAZ, unitatea se confruntă cu dificultăţi în plus faţă
de alte penitenciare, în sensul că în afara necesarului de carne (acoperit
prin Penitenciarul Pelendava), toate celelalte produse alimentare sunt aprovizionate
de pe piaţă. Este necesar ca DGP să susţină în continuare
conducerea unităţii în vederea achitării în întregime a datoriilor
faţă de furnizorii de produse alimentare. Este de asemenea necesar
ca DGP să aloce resursele necesare finalizării lucrărilor de
construcţie la noul pavilion de detenţie.

3.     
APADOR-CH apreciază că la nivelul conducerii unităţii există,
în privinţa deţinuţilor consideraţi “periculoşi”, o
practică excesivă şi generatoare de tensiuni serioase în rândul
deţinuţilor. Este în mod evident excesivă categorisirea ca “periculoşi”,
şi tratarea ca atare, a deţinuţilor care cer să le fie respectate
drepturile pe care le au iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă
se plâng – în temeiul dreptului constituţional la petiţionare – unor
instituţii guvernamentale ori neguvernamentale. Asociaţia consideră
că în acelaşi mod trebuie tratate inclusiv cazurile în care unii deţinuţi,
având un grad de pregătire mai ridicat, îi învaţă şi pe
colegii lor cum trebuie să procedeze pentru a obţine drepturile pe
care le au. Opinia unor cadre, inclusiv a comandantului unităţii, 
potrivit căreia asemenea deţinuţi sunt “instigatori” este complet
greşită şi plină de consecinţe, inclusiv sub aspectul
unei permanente stări de tensiune între personal şi deţinuţi.
Asociaţia solicită conducerii penitenciarului să adopte măsurile
care se impun ca situaţia din cadrul secţiei a III-a C – o adevărată
secţie “disciplinară” – să intre cât mai curând posibil în normal,
în sensul celor enunţate mai sus.

4.     
În privinţa condiţiilor din secţia a III-a C, asociaţia
consideră că este necesar să si intervină, inclusiv prin
reamenajarea camerelor, pentru ca deţinuţii cazaţi aici care
nu sunt pedepsiţi cu izolare severă sau regim restrictiv să beneficieze
de condiţii de cazare şi de tratament adecvate. Spaţiile extrem
de înguste, WC-ul în cameră, imposibilitatea aerisirii camerelor prin deschiderea
ferestrelor, neiluminarea artificială a camerelor pe timpul nopţii
sunt, în opinia asociaţei, elemente ale unui tratament inuman şi degradant.   

5.     
APADOR-CH consideră că se impune ca la nivelul conducerii unităţii
să fie analizate plângerile pe care mai ales deţinuţii de pe
secţia a III-a C le-au formulat şi să fie luate  măsurile
necesare pentru remedierea celor semnalate. Ocuparea timpului deţinuţilor
constituie şi ea o problemă serioasă care trebuie rezolvată
la nivelul acestei secţii, unde nu există nici un educator. De altfel,
lipsa activităţilor cultural-educative a fostacuzată de toţi
deţinuţii cu care reprezentanţii asociaţiei au stat de vorbă.
Lipsa spaţiilor adecvate invocate de către conducerea penitenciarului
ar trebui compensată prin activitatea educatorilor. În acest sens se impune
o suplimentare a personalului compartimentului specializat, numărul de
3 educatori pentru aproape 1400 de deţinuţi fiind în mod evident insuficient.

6.     
APADOR-CH consideră că lipsa oricăror activităţi destinate
minorilor este de asemenea foarte gravă. Pentru aceştia ar trebui
organizate şi cursuri şcolare, mai ales pentru cei analfabeţi.

7.     
Este imperios necesară rezolvarea cât mai rapidă a deficitului de
medici cu care se confruntă unitatea.

8.     
În vederea menţinerii unei relaţii bune cu copii minori, pentru deţinutele
femei este necesar să se organizeze vorbitoare la masă, la care acestea
să participe în ţinută civilă şi nu în ţinuta
de penitenciar.

9.     
APADOR-CH solicită din nou conducerii DGP să intervină pentru
a interzice agresarea deţinuţilor de către militarii grupelor
de intervenţie din penitenciare.

Diana Călinescu                                                                       
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-03-18 00:00:002004-03-18 00:00:00Raport privind vizita în Penitenciarul Giurgiu

Raport asupra vizitei la Centrul de Reeducare pentru minori Tg. Ocna

05/02/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 În ziua de 5 februarie 2004, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Centrul de reeducare pentru minori Tg. Ocna.

1. Aspecte generale

Centrul de reeducare Tg. Ocna a fost reînfiinţat la 1 august 2001 şi funcţionează în aceeaşi incintă cu Şcoala de subofiţeri Tg. Ocna. Elevii şcolii şi minorii din Centru sunt cazaţi la cele două nivele ale clădirii dormitoarelor, învaţă în aceeaşi clădire şi impart sala de masă. Centrul deserveşte toate judeţele Moldovei, precum şi judeţele Bihor, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Buzău. La data vizitei, în Centru se aflau 71 minori (toţi băieţi) faţă de care instanţele de judecată au dispus, în conformitate cu dispoziţiile art 104 din Codul penal, măsura educativă a internării într-un centru de reeeducare. Dintre aceştia, 11 aveau vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, 59 între 16 şi 18 ani, iar unul avea peste 18 ani. În anul 2003 au fost rulaţi un număr de 89 de minori, dintre care 44 au fost puşi în libertate.

În toate cazurile în care de la internarea în Centru s-a împlinit un an, Consiliul profesoral analizează situaţia minorilor iar în cazul în care constată că aceştia au făcut dovada corectării comportamentului, că au fost sârguincioşi la învăţătură şi în însuşirea pregătirii profesionale propun instanţelor de judecată (acelora care au dispus măsura internării) liberarea minorilor înainte de a deveni majori. Situaţia fiecărui minor este de asemenea analizată la sfârşitul fiecărui an şcolar şi cu 2 luni înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. În anul 2003, 21 de minori au fost puşi în libertate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Instanţele de judecată au acceptat în proporţie de 100% propunerile de punere în libertate promovate de Consiliul profesoral. În cazul minorilor care împlinesc vârsta de 18 ani şi care nu au probleme disciplinare sau şcolare, Centrul îi pune în libertate fără a mai fi nevoie de încuviinţarea instanţei de judecată. La discuţiile din cadrul Consiliului profesoral minorii nu sunt invitaţi să participe. Situaţia lor le este prezentată în discuţii directe, anterior luării unei decizii de către Consiliul profesoral. Cei care urmează să fie puşi în libertate sunt mutaţi într-un dormitor separat şi incluşi într-un program special de pregătire pentru liberare – “Prolib” -, cu aproximativ o lună înainte de aceasta.

Condiţiile în care trăiesc şi învaţă minorii sunt bune. Cele 7 dormitoare ale minorilor se află la etajul I al clădirii în care sunt cazaţii şi elevii şcolii. Pentru viitor se doreşte amenajarea dormitoarelor elevilor într-un corp separat, astfel încât întreaga clădire să fie destinată cazării minorilor din Centrul de reeducare. Camerele sunt spaţioase, bine încălzite şi cazează aproximativ 10-11 elevi fiecare (deşi numărul de paturi suprapuse instalate în fiecare cameră este de 14-18 paturi). Două camere dispun de spălătoare proprii. Minorii au acces la un spălător cu 21 de chiuvete, o sală baie cu 11 duşuri, două toalete cu mai multe cabine, o sală de lectură, o cameră pentru activităţi educaţionale (unde sunt instalate şi două computere), un club, o cămară de alimente (unde pot depozita alimentele primite prin pachet sau cumpărate din incinta Centrului) şi un oficiu cu mese şi scaune unde pot servi în condiţii civilizate alimentele proprii. Toate dotările acestor anexe sunt în perfectă stare de funcţionare şi curăţenie. Minorii pot circula nestingheriţi între camere şi anexele lor, situate toate pe acelaşi nivel, şi sunt însoţiţi de cadre numai când părăsesc etajul.

Minorii au acces la o cutie poştală, instalată la intrarea sălii de masă şi la un telefon, instalat la sectorul vizite, neexistând limitări în privinţa folosirii telefonului. Potrivit noilor reglementări, cartelele telefonice nu pot fi împrumutate între minori. La solicitarea minorilor cadrele îi însoţesc la telefon sau la cutia poştală, precum şi pentru a realiza cumpărături în incinta Centrului. Orele de clasă se desfăşoară într-o clădire separată, unde minorii şi elevii şcolii militare învaţă pe acelaşi etaj. De altfel, există un parteneriat cu şcoala militară, în cadrul căruia fiecare elev al şcolii are grijă de câte un minor. În interiorul Centrului, minorii poartă o ţinută obligatorie, inclusiv în timpul vizitelor cu familia. La vizitele în exteriorul centrului, minorii sunt îmbrăcaţi într-un costum de velur. De asemenea, pe perioada iernii, la vizitele în exterior poartă geci standard, obţinute de Centru prin intermediul unei asociaţii neguvernamentale.

În privinţa pedepselor aplicate pentru abateri de la regulamentul Centrului, în anul 2003, 11,5% din efectivele de minori au fost pedepsiţi cu mustrare sau izolare. Conducerea Centrului i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH că, de obicei, pedepsele cu izolarea se aplică în cazul violenţelor fizice asupra altor colegi. De exemplu, statistica abaterilor disciplinare din semestrul II al anului 2003 arată că s-au aplicat trei pedepse cu mustrare (doi minori au fost mustraţi pentru confecţionarea de obiecte interzise şi unul pentru instigare la lovire) şi patru pedepse cu izolare (în trei cazuri pentru lovirea altor minori şi într-un caz pentru instigare la lovire).

În acelaşi timp, în anul 2003, minorii au fost evidenţiaţi în 125 de cazuri, în 7 cazuri au fost învoiţi cu familia şi în 19 cazuri au fost în oraş cu familia, ca formă de recompensare. În luna ianuarie 2004, au fost aplicate două pedepse cu izolarea.

În luna ianuarie 2003 a existat un caz în care un minor s-a plâns că a fost lovit cu bastonul de către trei subofiţeri. Aceştia au fost sancţionaţi cu câte 5, 4 şi respectiv 3 zile de arest, executat la locul de muncă, abaterea a fost consemnată în fişa lor şi au fost schimbaţi din serviciul de supraveghere. Personalul care încadrează Centrul numără 97 de cadre. În cadrul compartimentelor de învăţământ, calificare şi asistenţă socială/psihologie sunt încadraţi: 3 profesori, 1 învăţător, 3 maiştri instructori, 1 bibliotecar, 1 ofiţer psiholog, 1 asistent social, 6 educatori, 3 ofiţeri specialişti, 4 maiştri militari, 10 subofiţeri tehnici. Din discuţiile cu cadrele penitenciarului a reieşit nevoia ca numărul educatorilor să fie dublu, de 12 persoane.

2. Discuţia cu directorul adjunct pentru învăţământ

În Centru funcţionează “Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 Tg. Ocna” şi “Şcoala profesională nr.2 Tg. Ocna”.

În cadrul şcolii cu clasele I-VIII există un curs de alfabetizare (clasele I-IV) în care sunt cuprinşi 17 minori, o clasă a V-a (12 minori), o clasă a VI-a (12 minori), o clasă a VII-a (13 minori), o clasă a VIII-a (7 minori). Cursurile claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a sunt cu frecvenţă redusă. Pe lângă pregătirea şcolară, minorii din clasele cu frecvenţă redusă, participă şi la cursurile de profesionalizare cu durata de un an astfel: cei din clasele a VI-a şi a VII-a la cursurile de lăcătuş mecanic (25 de minori) şi cei din clasa a VIII-a la cursurile de tâmplar universal (7 minori). La Şcoala de arte şi meserii (profil lăcătuş mecanic), 7 minori sunt înscrişi la cursurile clasei a IX-a. În plus, în cadrul disciplinei de învăţământ “activităţi de profesionalizare”, minorii din clasele a V-a şi a VI-a sunt iniţiaţi în meseria de frizer, iar elevii claselor a VII-a şi a VIII-a în meseria de ospătar.

Pentru viitor, în colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, Centrul doreşte să organizeze cursuri de calificare de scurtă durată (4 luni) pentru sectorul servicii: legumicultori, pomicultori, îngrijitori spaţii verzi, instalatori instalaţii sanitare.

Cursurile şcolare sunt asigurate de către cei 3 profesori şi un învăţător încadraţi, la care se adaugă 2 profesori de istorie/geografie şi un profesor care predă educaţie civică/psihologie, cu plata cu ora. “Activităţile de profesionalizare” sunt organizate de către personalul Centrului (frizerul unităţii şi subofiţerul care se ocupă de bucătărie).

Şcoala şi orele de atelier se desfăşoară lunea, marţea şi miercurea, până la ora 14. De joi până dumnică au loc activităţi recreative şi educaţionale. Joia şi vinerea după-amiază minorii au timp la dispoziţia lor. Cei care participă la cercurile Clubului elevilor din Tg. Ocna au posibilitatea de a o face vinerea după-amiază. Deficitul de material didactic al şcolii şi dotarea atelierelor vor fi acoperite dintr-o finanţare Phare în valoare de 100.000 euro, pe parcursul anului 2004. Conducerea şcolii a apreciat această sumă ca fiind suficientă pentru nevoile de material didactic şi dotarea atelierelor.

3. Discuţia cu personalul compartimentului de asistenţă socială şi psihologie

Din discuţia cu psihologul şi aistentul social a reieşit că la internarea minorilor în centru are loc o evaluare a lor psihologică şi socio-familială (pe bază de teste şi interviu cu minorul). În funcţie de nevoile identificate, minorul este inclus în programe socio-educative şi terapeutice. În cadrul programelor socio-educative, în semestrul II al anului 2003, 8 minori au fost în tabăra Vânătorul din jud. Dâmboviţa (cu sprijinul Fundaţiei Terre des hommes), 34 de minori au participat la diferite excursii (de exemplu, la Muzeul de istorie din Oneşti, la Borzeşti, la Mausoleul de la Mărăşeşti etc.), iar 15 minori au participat la un meci de fotbal cu Centrul de reeducare de la Găeşti.

De asemenea, în colaborare cu Asociaţia Familia, în cadrul programului “O casă pentru fiecare”, un minor care s-a liberat din Centru (fost “copil al străzii”) a beneficiat de o locuinţă. În noiembrie 2003, în Centru a fost organizată o masă rotundă la care au participat atât minori internaţi, cât şi elevi ai Şcolii nr.2 din localitate. De asemenea, minorii au participat la Balul Mărţişorului, împreună cu elevii din localitate. Opt minori ai Centrului au participat în luna decembrie 2003 la o expoziţie de pictură organizată la un liceu economic din Bucureşti. Cu această ocazie minorii au vizitat şi oraşul. În luna decembrie 2002, alţi doi minori au participat cu icoane pe sticlă la o expoziţie de pictură organizată de Ministerul Justiţiei.

La data vizitei în Centru a reprezentanţilor APADOR-CH, erau în desfăşurare mai multe programe socio-educative. De exemplu, în cadrul programului “Educaţia prin influenţă” fiecare elev al şcolii militare are în grijă un minor. În programul “Educaţie integrată”, minorii participă la programele educaţionale ale Clubului elevilor din Tg. Ocna, Şcolii generale nr.2 Tg. Ocna şi ale Şcolii profesionale din Tg. Ocna. La Clubul elevilor, o dată pe săptămână, 30 de minori din Centru participă alături de copiii din localitate la cercurile de karting, muzică, pictură şi electronică. Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere Bacău desfăşoară în Centru programul “7 paşi”.

În cadrul programului “Pregătire pentru liberare”, cei care urmează să se libereze din Centru sunt mutaţi într-o cameră specială cu o lună înainte de acest eveniment. Tot cu o lună înainte de liberare se trimit scrisori, după caz, către Serviciile de Reintegrare Socială şi Supraveghere, Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, autoritatea tutelară, Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Copilului, bisericile din localităţile de domiciliu ale persoanelor ce urmează să se libereze. Instituţiile vizate sunt informate despre liberarea persoanei şi le este solicitat ajutorul pentru sprijinirea sa în vederea reintegrării sociale. pe baza protocolului închieiat cu Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere Bacău, un consilier de la această instituţie vine la Centru şi îi informează pe cei ce urmează să se libereze că pot solicita asistenţă post penală Serviciului. Personalul compartimentului de asistenţă socială şi psihologie se implică şi în restabilirea relaţiilor cu familia ale minorilor necăutaţi. Ei încercă să localizeze şi să contacteze familia, iar în unele cazuri acest lucru a dus la o reluare a legăturilor de familie.[/su_note]

4. Vizita în Centru

La momentul vizitei, la clubul din clădirea unde sunt cazaţi minorii se aflau elevii clasei I-IV (15 minori), care desfăşurau activităţi educative sub supravegherea unuia dintre educatori. Minorii au spus că participă la asemenea activităţi în fiecare dimineaţă a zilelor de joi şi de vineri. După-amiezele zilelor de joi şi vineri, minorii au timp la dispoziţia lor, iar cei care participă la cercurile de la Clubul copiilor din localitate o fac vinerea după-amiază. Minorii au spus că pot circula liber între dormitoare, club şi celelalte facilităţi de pe etajul unde sunt cazaţi, lucru apreciat ca fiind foarte bun de către cei care au fost anterior internaţi în Centrul de reeducare de la Găeşti, unde nu aveau această posibilitate.

La telefon se pot duce ori de câte ori solicită, însoţiţi de către un cadru. La televizoarele din cameră (racordate la reţeaua de cablu) se pot uita fără restricţii, până la stingere, care are loc la orele 22. Vinerea şi sâmbăta se pot uita la televizor până la orele 23.

Baie fac de două ori pe săptămână. În privinţa ţinutei de interior, minorii şi-au expirmat dorinţa de a fi lăsaţi să poarte hainele de acasă şi numai în măsura în care nu au asemenea haine să poarte ţinuta.

Reprezentanţii APADOR-CH au intrat în trei dintre cele 7 dormitoare, minorii cazaţi în acestea nefiind prezenţi la momentul vizitei.

În dormitorul nr.1 existau 14 paturi suprapuse în care, conform listei afişate în cameră, erau cazaţi 11 minori. Paturile metalice suprapuse aveau saltele deosebit de uzate, din câlţi. În afară de acestea, în cameră existau fişete de metal, câte unul pentru două persoane, în care minorii îşi pot depozita bunurile personale. Camera avea şi trei chiuvete în stare foarte bună, precum şi un televizor.

Dormitoarele nr.2 (12 minori în 18 paturi) şi nr.3 (11 minori în 18 paturi, aproximativ 50 m2) erau asemănătoare, cu excepţia faptului că dormitorul nr.2 nu avea chiuvete. Toate camerele vizitate erau aerisite, curate şi încălzite corespunzător. Sala de baie era de asemenea curată şi prevăzută cu 10 duşuri separate prin pereţi despărţitori. În anticamera sălii de baie, exista o cameră prevăzută cu dulapuri, unde minorii îşi depozitează încălţămintea. Cele două grupuri sanitare aveau câte 4 cabine WC, 3 pisoare şi 1 chiuvetă, toate instalaţiile sanitare fiind funcţionale şi în stare bună. Pe etaj mai există şi un spălător cu 21 de chiuvete, toate în stare perfectă şi foarte curate.

Cămara unde minorii îşi depozitează alimentele primite de acasă sau cumpărate din banii proprii în interiorul Centrului era încuiată şi pentru a avea acces la alimente era nevoie de ajutorul cadrelor. Oficiul unde minorii pot consuma aceste alimente în condiţii civilizate, era prevăzut cu scaune şi mese şi cu o chiuvetă. Sala de lectură unde există câteva pupitre individuale a fost transformată în cameră de izolare. În acest sens a fost adăugat un pat suprapus metalic. Camera nu are televizor. Camera pentru minorii care urmează să se libereze are mobilier de lemn – patru paturi, nesuprapuse, o masă cu scaune, o mini-bibliotecă şi un şifonier. Există 3 chiuvete în cameră, precum şi o cabină de WC şi un duş, la care au acces numai minorii incluşi în acest program. Într-o clădire separată se află camera de carantină şi infirmeria.

La carantină, într-o cameră destul de mică, se aflau 8 minori, cazaţi în 10 paturi. Există un televizor şi o masă cu 6 scaune. Toţi minorii aflaţi la carantină au fost tunşi “zero” la momentul internării, deşi nici unul dintre ei nu avusese păduchi sau alţi paraziţi. Acest fapt a fost confirmat în discuţia ulterioară cu medicul Centrului, care a apreciat că este o măsură care nu se impune din punct de vedere al igienei. Fără acordul lor, informaţii despre fraţii G.R. (16 ani) şi M.R. (15 ani) au fost publicate în ziarul “Ancheta” din Brăila, la data de 3 noiembrie 2003, când aceştia se aflau în arestul Poliţiei din localitate, practică contravenind regulilor internaţionale în materie.

La infirmerie erau doi minori, fără ca aceştia să prezinte probleme de sănătate. Unul dintre ei K.A.G., solicitase pe 29 ianuarie 2004 să fie separat de colectiv, deoarece se afla în conflict cu nişte colegi şi nu dorea să aibă probleme, urmând a fi liberat în curând. Celălalt minor era separat de colectiv deoarece era inclus într-un program de terapie intensivă pentu diminuarea tulburărilor de comportament. Separarea avea loc numai pentru timpul liber al minorului, el participând în continuare la cursurile şcolare şi la programele educative (de altfel, reprezentanţii APADOR-CH l-au întâlnit anterior la club, participând la programele educative).

Cabinetul medical şi cabinetul stomatologic acordă asistenţă atât minorilor, cât şi elevilor şcolii militare, cadrelor din unitate şi deţinuţilor adulţi care lucrează la GAZ şi sunt cazaţi separat. Cabinetul medical are încadraţi 1 medic generalist şi 5 asistenţi medicali generalişti, dintre care unul este detaşat la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna. În anul 2003, cabinetul medical a acordat în total 6000 de consultaţii, din care 2500 pentru minori (aproximativ 8 consultaţii pe zi). Cabinetul medical colaborează cu Spitalul penitenciar pentru analize, dar ţinând cont de specificul spitalului (TBC activ), recoltarea se realizează la Centru.

Medicul Centrului a afirmat că minorii nu au probleme deosebite de sănătate, ci în general doar simple viroze. De aceea, a apreciat că un singur medic este suficient pentru o asistenţă medicală corespunzătoare. Totuşi, cabinetul medical mai are nevoie de doi asistenţi, dintre care unul de farmacie şi încă un generalist. În acest sens s-a înaintat deja o solicitare către Direcţia Generală a Penitenciarelor. Cabinetul stomatologic are încadraţi un medic, un asistent şi un tehnician dentar, dispunând şi de un laborator de tehnică dentară propriu. Cabinetul stomatologic acordă aproximativ 10 consultaţii pe zi din care 5 pentru minori.

Sala de masă este comună pentru  minori şi pentru elevii şcolii militare. La data vizitei în Centru, elevii şcolii militare erau în practică, astfel încât la masă erau prezenţi numai minorii. Masa de prânz se serveşte la orele 14.

Meniul de prânz din ziua vizitei reprezentanţilor APADOR-CH a constat din borş de fasole, cartofi cu carne (din cele constatate, în farfurii existau bucăţi minuscule de carne şi slănină), pâine şi biscuiţi. La micul dejun, meniul a constat în ceai, brânză, margarină, omletă, marmeladă şi salam. Pentru masa de seară, se pegăteau paste cu carne şi biscuiţi. Pentru masa de prânz şi cea de seară, se scoseseră de la magazie 7 kg. de carne (câte 100 g pentru fiecare minor), care fuseseră împărţite în cantităţi egale pentru fiecare masă.

Reprezentanţii APADOR-CH au putut constata direct, prin cântărire, că pentru masa de seară cantitatea de carne era de 3,5 kg.

După masa de prânz, reprezentanţii APADOR-CH s-au întors la dormitoare pentru a discuta cu minorii care au fost pedepsiţi cu izolarea în luna ianuarie 2004. H.D., fost pedepsit cu 5 zile de izolare pe motiv că a bătut un coleg. Minorul a susţinut că nu a agresat pe nimeni, dar cu toate acestea subofiţerul Zamfir i-a întocmit raport de pedepsire. A fost prezent în faţa Comisiei, dar nu a făcut contestaţie împotriva pedepsei. În timpul cât a fost la izolator nu a participat la cursurile şcolare. Minorul D.V.I s-a certat cu un coleg pe data de 16 ianuarie 2004 şi a primit drept pedeapsă 10 zile de izolare (directorul centrului a argumentat că minorul ar fi avut abateri repetate şi din această cauză i s-a aplicat pedeapsa cu izolarea). Până la stabilirea pedepsei, minorul a stat la izolare alte 4 zile, astfel încât în total a petrecut 14 zile la izolator.

Reprezentanţii APADOR-CH au stat de vorbă şi cu minorii de la camera 4, elevi ai clasei a VI-a (11 persoane în 16 paturi). Aceştia au spus că primesc hârtie igienică, periuţe şi pastă de dinţi, precum şi lame de unică folosinţă, o dată pe lună. De asemenea, ei pot face cumpărături din incinta Centrului, cu banii pe care îi câştigă în urma activităţilor de la atelier. Aici ei sunt plătiţi în funcţie de timpul efectiv de lucru. Astfel, minorul H.A a câştigat 347.000 lei într-o lună ca tâmplar, realizând uşi şi paturi de spital. Cel mai mic câştig lunar realizat de unul dintre minorii din această cameră a fost de 138.000 lei. Şi minorii din această cameră şi-au exprimat dorinţa de a purta propriile haine şi nu ţinuta Centrului.

La camera de izolare, reprezentanţii APADOR-CH l-au găsit pe D.C.A., în vîrstă de 15 ani, homosexual. Acesta nu executa o pedeapsă cu izolarea ci, datorită atitudinii colegilor de cameră, solicitase să fie izolat de colectiv. Reprezentanţii APADOR-CH au remarcat că şi în timpul servirii mesei, D.C.A. a stat separat, singur la o masă. Minorul s-a plâns că nu are televizor în cameră, el neputând viziona programe TV decât la club, unde se aflau alţi minori.

5. Concluzii

APADOR-CH apreciază atmosfera destinsă din Centrul de reeducare. Aceasta se datorează atitudinii personalului propriu şi deschiderii pe care o are către problemele minorilor. Este de remarcat faptul că directorul Centrului îi cunoştea pe minori şi problemele lor. Acest lucru este facilitat şi de numărul redus de minori internaţi în Centru.

De asemenea, APADOR-CH consideră benefică pentru menţinerea unei atmosfere bune practica din Centru, conform căreia cadrele sunt îmbrăcate în haine civile. Faptul că atmosfera din Centru nu este ostilă este demonstrată şi de faptul că mobilierul, instalaţiile sanitare, pupitrele şcolare şi materialele didactice sunt păstrate de către minori în stare bună, nefiind consemnate cazuri de distrugere.

De apreciat este şi includerea minorilor din Centru în programe comune cu elevii din localitate, participarea lor la cercurile de la Clubul elevilor din Tg. Ocna, trimiterea lor în tabere şcolare, precum şi faptul că stabilesc relaţii directe cu elevii şcolii militare. Acest gen de activităţi educaţionale integrate sunt esenţiale în vederea unei bune reintegrări sociale, ulterior eliberării din Centru.

APADOR-CH consideră totodată că:

– deşi nu reiese un abuz în aplicarea pedepselor, iar sistemul de recompense este utilizat eficace pentru stimularea minorilor, o atenţie deosebită trebuie avută atunci când se aplică pedeapsa cu izolarea. Aceasta nu poate avea decât un caracter cu totul şi cu totul extraordinar, pentru abateri deosebit de grave şi nu pentru orice conflicte (chiar şi repetate) între minori. De asemenea, în cazul în care se aplică totuşi pedeapsa cu izolarea, este imperios necesar ca perioada pe care minorul o petrece la izolare înainte de a se hotărî durata pedepsei să fie dedusă din totalul zilelor de izolare;

– trebuie avută în vedere posibiliatea ca minorii care urmează să fie discutaţi în Consiliul profesoral în vederea liberării să fie prezenţi pentru a-şi susţine cauza în faţa acestuia. Directorul Centrului şi-a exprimat deschiderea faţă de această propunere;

– minorii ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi purta propriile haine, fără a fi obligaţi să poarte o ţinută anume. Aceasta ar trebui pusă la dispoziţia lor numai în măsura în care nu au haine proprii;

– practica confrom căreia minorii sunt raşi în cap în momentul în care sunt internaţi în Centru, deşi acest lucru nu este impus de raţiuni de igienă, este împotriva standardelor internaţionale în materie şi a jusrisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care o califică drept tratament degradant;

– asociaţia solicită DGP să analizeze posibilitatea renunţării la interdicţia ca minorii să-şi împrumute între ei cartelele telefonice (experienţa de până acum arată că lipsa unei asemenea interdicţii nu a creat probleme de natură disciplinară şi de ordine interioară);

– asociaţia solicită DGP să dea Centrului susţinerea necesară pentru: reparearea acoperişului şcolii, achiziţionării unui cazan nou la centrala termică şi la reparaţia capitală a unui corp de clădire, în prezent în conservare, în care să fie mutaţi elevii şcolii militare; încadrarea a doi noi asistenţi medicali, unul cu specializarea farmacie şi un generalist.

Diana Călinescu
Valerian Stan

Raspuns ANP Botosani-Tg Ocna 2004

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-02-05 00:00:002014-08-08 17:40:56Raport asupra vizitei la Centrul de Reeducare pentru minori Tg. Ocna

Raport asupra vizitei la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Bacau

04/02/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În ziua de
4 februarie 2004, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Serviciul
de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul
Bacău (SRSS – Bacău), unde au purtat o discuţie cu şeful
serviciului, precum şi cu doi consilieri de reintegrare socială
şi supraveghere.

1. Aspecte generale

 SRSS – Bacău a început
să funcţioneze din luna septembrie 2001.

Legea cadru în baza căreia
funcţionează SRSS – Bacău este Ordonanţa Guvernului nr.92/29.08.2000,
aprobată şi modificată prin Legea nr.129/18.03.2002.

Personalul SRSS – Bacău
este format din patru consilieri de reintregrare socială şi supraveghere,
inclusiv şeful serviciului. Doi dintre aceştia au pregătire
de asistenţi sociali, unul este jurist, iar cel de-al patrulea psiholog.
Consilierii Serviciului sunt ajutaţi de 6 voluntari. Şeful Serviciului
a apreciat că la volumul prezent de muncă, ar fi necesară încadrarea
a încă patru consilieri.

SRSS – Bacău îşi
desfăşoară activitatea în două camere închiriate, aflate
într-o clădire din apropierea Tribunalului Bacău, una pentru biroul
consilierilor şi cealaltă pentru întâlnirile cu persoanele supravegheate.
Datorită faptului că în camera destinată consilierilor nu au
loc decât trei birouri, cel de-al patrulea consilier îşi desfăşoară
activitatea în camera destinată întâlnirilor. Serviciul are în dotare
două calculatoare, o imprimantă şi un telefon (fără
fax). Pentru o desfăşurare adecvată a activităţii
Serviciului, personalul a apreciat că ar mai avea nevoie de încă
o cameră pentru consilieri (astfel încât camera destinată întâlnirilor
să asigure condiţii optime de confidenţialitate), încă
două calculatoare, un xerox, un fax, acces la internet. De asemenea,
pentru a putea realiza deplasările în judeţ, Serviciul ar avea nevoie
şi de un autoturism cu şofer. În prezent, Serviciul depinde, din
acest punct de vedere, de Tribunalul Bacău, astfel încât nu îşi
poate programa deplasările în mod autonom, ci în funcţie de posibilităţile
de transport oferite.

Personalul Serviciului
a apreciat că, pentru o bună desfăşurare a activităţii,
s-ar impune obţinerea personalităţii juridice a Serviciului,
astfel încât să nu mai depindă de Tribunalul Bacău.

2. Activitatea SRSS –
Bacău

2.1       Întocmirea de
referate de evaluare

Comform atribuţiilor
legale, SRSS – Bacău acoperă judecătoriile din judeţul
Bacău, Tribunalul Bacău şi parchetele de pe lângă aceste
instanţe. Cu toate acestea, Serviciul primeşte solicitări de
referate presentenţiale de evaluare în mare parte numai de la Tribunalul
şi Judecătoria Bacău şi doar foarte rar din partea celorlalte
judecătorii din judeţ. Până în prezent, Serviciul nu a primit
solicitări de referate din partea parchetelor. Personalul Serviciului
a apreciat că, la început, şi instanţele cu sediul în reşedinţa
de judeţ au fost reticiente în privinţa solicitării de referate
de evaluare, dar acest lucru s-a schimbat datorită promovării active
din partea Serviciului a posibilităţii solicitării de refarate
printre judecătorii de la aceste instanţe.

În anul 2002, SRSS – Bacău
a primit 35 de solicitări de referate de evaluare din partea instanţelor,
în 2003, aproximativ 80 de solicitări, iar în luna ianuarie a anului
2004, 15. În aproximativ 90% din cazuri, instanţele ţin cont de
aceste referate la individualizarea pedepselor.

În plus faţă
de solicitările pentru referate de evaluare primite de la instanţele
de judecată, SRSS – Bacău a întocmit referate şi la solicitarea
Comisiei de liberare din Penitenciarului Bacău (9 solicitări în
anul 2003 şi 5 solicitări în luna ianuarie a anului 2004), precum
şi 2 referate pentru Consiliul profesoral de la Centrul de reeducare
de la Tichileşti (în fapt, penitenciar pentru minori şi tineri).

Sursele folosite de consilierii
Serviciului în vederea întocmirii referatelor sunt, după caz: inculpatul,
părinţii acestuia, şcoala, poliţia (atunci când inclupatul
a mai fost cercetat sau sancţionat pentru contravenţii), locul de
muncă, preotul, centrele de plasament, vecinii (în general,  vecinii
nu sunt consideraţi o sursă de foarte mare încredere). În medie
sunt folosite 7 surse, minim 4-5, dar au existat şi cazuri în care s-a
apelat la 11 surse de informare în privinţa inculpatului.

2.2 Activitatea de supraveghere
şi asistenţă

În anul 2002, SRSS – Bacău
a preluat cazurile de supraveghere de la poliţie, şi anume 3 cazuri,
la care s-au adăugat încă 35 de noi cazuri. În anul 2003 au fost
deschise încă 36 de dosare de supraveghere. Infracţiunile pentru
care instanţele de judecată au dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere au fost: furt, furt calificat, tâlhărie, omor
din clupă, uz de fals, luare de mită, înşelăciune.

În total, au fost deschise
73 de dosare de supraveghere. În cinci cazuri, măsura a fost revocată
la propunerea Serviciului, pentru neprezentarea la termen. În alte două
cazuri măsura a fost anulată, descoperindu-se că  persoanele
respective mai suferiseră şi alte condamnări.

Serviciul are în supraveghere
şapte minori, dintre care patru în baza art.861 Cod penal
şi trei în baza art.103 Cod penal. Pentru aceştia trei instanţa
a dispus obligarea de a urma o formă de învăţământ, astfel
încât aceştia s-au înscris la cursuri de recuperare şcolară.

Persoanele aflate sub
supraveghere sunt obligate să se prezinte la sediul SRSS – Bacău
o dată pe lună. Au fost şi cazuri în care instanţa a stabilit
ca persoana supravegheată să se prezinte o dată la trei luni.
În cazul în care Serviciul a fost solicitat de supravegheat şi în vederea
asistării, acesta trebuie să se prezinte la sediu SRSS o dată
pe săptămână.

Şapte persoane aflate
sub supraveghere au solicitat şi asistenţă din partea Serviciului.În
funcţie de problemele identificate, persoanei i se facilitează înscrierea
la cursuri de recuperarea şcolară, este îndrumată cum să
obţină un loc de muncă de la Agenţia Judeţeană
de Ocupare a Forţei de Muncă, este ajutată în obţinerea
documentelor de identitate. În 2-3 cazuri, persoanele aflate în asistenţă
post penală au renunţat la aceasta.

2.3       Colaborările
cu instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale de la nivel
local

SRSS – Bacău colaborează
pe bază de protocoale cu mai multe instituţii de la nivel local,
printre care: Inspectoratul Şcolar Judeţean, primăria, poliţia,
consiliul judeţean, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei
de Muncă, Centrul de reeducare de la Tg.Ocna, Penitenciarul Bacău,
Centrul de formare profesională, Direcţia Judeţeană de
Protecţie a Copilului.

În baza protocolului cu
Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-au organizat cursuri de prevenţie
a comportamentului delicvent pentru diriginţi. La Penitenciarul Bacău,
un consilier al Serviciului desfăşoară programul "7 paşi",
precum şi un program de control al agresivităţii. La Centrul
de reeducare Tg. Ocna, se desfăşoaă, de asemenea, programul
"7 paşi", precum şi activităţi de consiliere
individuală. Cei propuşi pentru liberare de la Centrul de reeducare
sunt cuprinşi într-un program de mediatizare a posibilităţilor
de asistenţă post-penală.

Din partea Fundaţiei
Betania, Serviciul primeşte ajutoare financiare pentru persoanele supravegheate.
De asemenea, exită o colaborare în privinţa programului de prevenţie.

3          Concluzii

APADOR-CH apreciază
activitatea SRSS – Bacău. Consilierii Serviciului au o bună pregătire
şi dovedesc o abordare adecvată a problematicii reintregrării
sociale a persoanelor pe care le au în supraveghere.

APADOR-CH conderă
totodată că:

–        
având în vedere că volumul de muncă depus de cei 4 consilieri de
supraveghere şi reintegrare socială este în creştere (de exemplu,
numărul mare de solicitări pentru întocmirea de referate de evaluare
din luna ianuarie 2004) şi că deja personalul consideră insuficient
numărul de persoane încadrate, Direcţia de Reintegrare Socială
şi Supraveghere din Ministerul Justiţiei ar trebui să ia în
considerare sporirea numărului de posturi de la SRSS – Bacău

–        
la atribuirea spaţiilor destinate Serviciului în viitoarea clădire
a Tribunalului Bacău, trebuie avută în vedere necesitatea ca una
din camere să fie rezervată exclusiv întâlnirilor cu persoanele
supravegheate; de asemenea, se impune dotarea cu aparatura de birou necesară:
un număr de calculatoare egal cu numărul de consilieri, un copiator,
un fax, acces la internet. Pentru deplasările în judeţ ale consilierilor,
Serviciul ar trebui să dispună de un autoturism propriu.

–        
ideea ca serviciile de reintegrare socială şi supraveghere să
dobândească personalitate juridică proprie este binevenită,
în vederea unei desfăşurări adecvate a activităţii
acestor instituţii.

–        
pentru o eficientă aplicare a dispoziţiilor Codului penal privitoare
la alternativele la încarcerare, sugerează ca la nivelul Direcţiei
de Integrare Socială şi Supraveghere să se contureze o strategie
pentru "popularizarea" activităţii serviciilor de reintegrare
la nivelul instanţelor şi al parchetelor.

 

Diana Călinescu                                                                       
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-02-04 00:00:002004-02-04 00:00:00Raport asupra vizitei la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Bacau

Raport privind vizita în penitenciarul Botoşani

03/02/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat, în ziua de 3 februarie 2004 penitenciarul din Botoşani.

Vizita şi-a propus în principal: să constate condiţiile de detenţie din secţia pentru minori; să documenteze împrejurările în care s-a sinucis minorul C.A.H. să verifice sesizările făcute de unii deţinuţi, prin scrisori trimise asociaţiei, cu privire la condiţiile de detenţie.

1. Discuţia cu conducerea unităţii

La data de vizitei în penitenciar se aflau 1145 de deţinuţi, dintre care 13 erau minori. Numărul paturilor instalate era de 1195 la o capacitate normată de 510 locuri (capacitate calculată potrivit recomandărilor pe care CPT le-a făcut prin Raportul său din 1999, conform cărora fiecărui deţinut trebuie să i se asigure un „spaţiu vital” de cel puţin 4 mp). Cu câteva luni în urmă din unitate au fost transferaţi la alte penitenciare circa 300 de deţinuţi întrucât un pavilion de deţinere a intrat în reparaţii şi reamenajări. Conducerea unităţii a apreciat că la sfârşitul acestui an lucrările la acest pavilion vor fi finalizate. În urmă cu un an, a fost dat în folosinţă un pavilion nou de deţinere.     

Penitenciarul continuă să se confrunte cu două probleme mai vechi – nu are alimentare cu gaze naturale iar groapa de gunoi a oraşului este foarte aproape de perimetrul unităţii. În primul caz, unitatea a primit asigurări din partea DGP că se va întreprinde tot ce este posibil ca această problemă să fie rezolvată (au fost alocate deja fonduri pentru studiile de fezabilitate şi prefezabilitate), în timp ce în cel de-al doilea caz Primăria a repetat şi la începutul acestui an promisiunea pe care a mai făcut-o şi în anii anteriori, aceea că va ecologiza şi muta în alt loc groapa de gunoi. În termen de o săptămână urmau să aibă loc noi discuţii cu Regia de gaze. La data vizitei, pentru nevoile blocului alimentar, pentru încălzire şi baie se folosea combustibil lichid uşor.

Potrivit responsabililor unităţii, deţinuţii consideraţi periculoşi (41 la data vizitei) sunt ţinuţi în camere obişnuite, împreună cu ceilalţi deţinuţi. Singurele diferenţe în tratamentul lor ţin de faptul că la instanţe sunt duşi cu cătuşe la mâini, percheziţii li se fac săptămânal şi nu sunt scoşi la muncă.

2. Vizita în penitenciar

În camera 5, pentru minori, aflată în pavilionul nou, erau cazate 7 persoane în 9 paturi (camera avea cam 24 de mp). Deşi aici erau şi minori necondamnaţi definitiv, acestora nu li se permitea să poarte hainele de acasă. În cameră exista un televizor la care minorii se puteau uita între orele 8,00 şi 22,00. Nemulţumirea celor de aici era că la televizor puteau să vadă numai programele postului România 1. Minorii s-au plâns că subofiţerul C. îi înjură şi loveşte frecvent. Ei au sesizat de asemenea faptul că mâncarea este constant proastă. Reprezentanţii asociaţiei au văzut în cameră porţii de felul doi – „varză cu carne” – care arăta şi mirosea rău şi în care erau doar urme vagi de carne. Minorii pot să dea un telefon pe săptămână, şi tot o dată pe săptămână fac baie la duşul din cameră. Plimbarea zilnică durează, de luni şi până duminică, de la 5 – 10 minute până la o jumătate de oră. Pe întreaga durată a zilei minorii nu au aproape nici o activitate (vara ies o dată sau de două ori pe lună la fotbal). Singura activitate pe care o aveau în perioada vizitei consta în vizita unui profesor din afara penitenciarului care le ţinea lecţii de alfabetizare, de istorie, îi învăţa cum să mănânce, cum să se poarte în societate etc (minorii apreciau ca foarte atractive activităţile desfăşurate cu respectivul profesor). Minorii au precizat că educatorii şi psihologul unităţii nu au aproape niciodată activităţi cu ei. Ziare se primesc numai o dată pe săptămână însă şi atunci sunt foarte vechi. Au fost cazuri în care plutonierul major Pintilie i-a legat pe unii minori cu cătuşele de pat pentru a-i pedepsi pentru lucruri minore (că se jucau prin cameră, de exemplu). Minorii au sesizat şi faptul că subofiţerii C. şi C. îl bătuseră nu demult pe unul dintre colegii lor. În cameră exista un difuzor la care la momentul vizitei minorii ascultau o muzică pe care o preferă – “manele”. Exista de asemeni un interfon, util minorilor atunci când voiau să solicite prezenţa supraveghetorilor, însă pe de altă parte inconfortabil pentru minori din cauză, se temeau aceştia, personalul poate asculta în permanenţă ce discută ei în cameră. Grupul sanitar, într-o cabină separată de cameră, consta dintr-un WC cu scaun, chiuvetă şi duş cu cădiţă. Cu toate că pavilionul fusese dat în folosinţă în urmă cu un an, unul din pereţii camerei era plin de igrasie iar caloriferul era rece, ceea ce făcea ca şi în cameră să fie destul de rece.

În camera 6, de asemenea pentru minori şi având tot circa 24 de mp, erau cazaţi 4 minori (9 paturi). Camera era mai îngrijită, mai curată şi avea preşuri pe jos (aduse de minori de acasă). Grupul sanitar era identic cu cel de la camera 5. Exista televizor (adus de minori de acasă), cu acelaşi program zilnic de la 8,00 la 22,00, prinzând numai postul România 1. Ziare se primesc de regulă o dată pe săptămână şi sunt destul de vechi; la data vizitei, 3 februarie, fuseseră aduse ziare din 13 ianuarie. Cărţi se pot primi de la bibliotecă oricând se solicită acest lucru. Şi minorii de aici s-au plâns că mâncarea este foarte proastă (şi aici, ca şi la camera 5, reprezentanţii APADOR-CH au putut să vadă cum arăta şi mirosea felul doi de la prânzul acelei zile). Subofiţerul C. a fost reclamat şi aici pentru comportamentul său abuziv. Spre deosebire de acesta, care îi “înjură şi bate cu o vână de bou” minorii s-au declarat foarte mulţumiţi de felul în care sunt trataţi de subofiţerii D., P. şi P.. Cu minorii de la camera 6, un profesor face o dată la două zile, la club, lecţii de alfabetizare, de istorie şi educaţie civică. Plimbarea zilnică, de luni până duminică, durează de regulă o jumătate de oră (când sunt de serviciu subofiţerii D. şi P. pot să stea mai mult la plimbare). Minorii necondamnaţi definitiv pot să meargă la vizite în hainele proprii, însă la instanţe sunt obligaţi să meargă în uniformele penitenciare. Minorii au dreptul să primească – şi primesc efectiv – patru vizite (durând fiecare cel mult 45 de minute) şi patru pachete pe lună. Săptămânal pot să dea un telefon (convorbirea poate să dureze cel mult 10 minute). Corespondenţa scrisă este nelimitată. Minorii au exprimat bănuiala că uneori scrisorile către DGP sau organizaţiile de drepturile omului le-ar fi oprite de personalul unităţii; ei ştiau că golirea cutiilor poştale din penitenciar, aparţinând Companiei Naţională “Poşta Română”, s-ar face de către personalul unităţii şi nu de reprezentanţii Companiei. În cameră era destul de frig, caloriferele fiind reci. Potrivit minorilor, caloriferele sunt calde cam între orele 18,00 şi 19,00 şi înainte de deşteptare două sau trei ore. Din cauza frigului de peste noapte ei sunt obligaţi să doarmă câte doi în pat. Baie se face numai o dată la două – trei săptămâni. La cabinetul medical sunt trataţi în general bine însă sunt scoşi cu greu la cabinet de către supraveghetori.  

În camera 22 (deţinuţi adulţi, recidivişti, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea mai mari de 10 ani) erau cazaţi 9 deţinuţi în 9 paturi (suprafaţa camerei era de circa 24 mp). Deţinutul P.M.M. era inclus în categoria deţinuţilor consideraţi periculoşi întrucât evadase în urmă cu 14 ani din arestul Poliţiei Suceava. El era nemulţumit de introducerea sa în această categorie, motivând că după incidentul din urmă cu 14 ani a executat 10 ani de închisoare fără să aibă măcar un singur raport de incident. La Botoşani se află de peste 2 ani şi de asemenea nu a comis nici cea mai mică abatere. Din cauza introducerii în categoria “periculoşi” el este condus cu cătuşe la mâini la vizite şi nu este scos la muncă. Introducerea în această categorie a contestat-o şi deţinutul Ioan F.U.. La penitenciarul din Târgu Jiu, într-un mandat anterior, în dosarul său de penitenciar a fost făcută, în mod neadevărat, menţiunea că ar fi avut intenţia să evadeze. Nici el nu a avut vreun raport pentru abateri disciplinare. Plimbarea zilnică a deţinuţilor durează, de luni până duminică, între 45 şi 60 de minute. În restul timpului deţinuţii stau în cameră şi se uită la televizor. Vara ies la fotbal, fiind organizate campionate la nivelul penitenciarului. Şi aici s-a exprimat dorinţa ca la televizor să se poată vedea şi alte posturi decât România 1. Ziare se primesc cam o dată la două luni şi sunt vechi. Asistenţa medicală a fost apreciată ca bună iar mâncarea “aşa şi aşa”. Deţinuţii de la această cameră nu au avut plângeri cu privire la comportamentul cadrelor. La primirea pachetelor, ei nu pot vedea totdeauna ce primesc de la familii întrucât subofiţerii ţin oblonul de la fereastra deţinuţilor lăsat în jos. Vizita durează circa 45 de minute iar telefonul, unul pe săptămână, 10 minute. O nemulţumire a deţinuţilor era că nu-şi pot împrumuta cartelele telefonice. Preotul unităţii ezită să-i scoată la biserică pe unii deţinuţi pe motiv că ar fi periculoşi (sesizare făcută de deţinutul N.F.). Deţinuţii nu primesc clor pentru dezinfectarea grupului social şi detergent, în schimb primesc hârtie igienică, aparate de ras de unică folosinţă şi pastă de ras (una la două luni) şi săpun de rufe. Grupul sanitar arăta la fel ca la camerele anterioare. Baie se face o dată pe săptămână. 

Camera 79, în pavilionul vechi, aflat în reparaţii şi reamenajări: erau 50 de deţinuţi (recidivişti, condamnaţi definitiv) şi 79 de paturi (camera avea cam 120 mp). Condiţiile de aici erau sub orice critică: saltelele vechi şi foarte uzate, lumina foarte proastă, camera neîngrijită şi un aer jilav şi greu. Deţinuţii s-au plâns că sunt păduchi, reprezentanţii asociaţiei au văzut ei înşişi păduchi pe lenjeria deţinuţilor. Mâncare era foarte proastă (reprezentanţii APADOR-CH au văzut şi aici două porţii de felul doi, mirosind şi arătând la fel de rău precum cele din camerele anterioare). Deţinuţii s-au plâns de asistenţa medicală. Ei pot să iasă numai cu mare greutate la cabinet iar tratamentul este destul de sărac şi ineficace (“Medicii”, au spus ei, “indiferent de ce suferim ne dau numai paracetamol şi aspirină”). Situaţia cea mai dificilă o au deţinuţii cu afecţiuni dentare. M.G. avea o infecţie dentară durând de circa 5 – 6 luni. Şi aici a revenit dorinţa ca să fie instalate şi alte posturi TV decât România 1. Plimbarea zilnică, de luni până duminică, durează circa o jumătate de oră, o oră.

La camera de regim restrictiv era deţinutul E.P.. El a primit 10 luni de regim restrictiv pentru că la jumătatea lunii decembrie 2003 s-a urcat pe una din clădirile penitenciarul. Gestul său s-a vrut un protest faţă de o pedeapsă disciplinară pe care a primit-o pe nedrept; un coleg a spart un geam şi pentru aceasta a fost el pedepsit pentru că colegul său tocmai urma să se libereze. Pintilie era la regim restrictiv din luna ianuarie 2004. El împlinise 10 luni de când nu avea dreptul să primească vizite (înainte de intrarea la restrictiv el mai avusese câteva pedepse cu suspendarea dreptului la vizite, inclusiv pentru fapte mai puţin grave pentru disciplina şi siguranţa locului de deţinere, cum ar fi înghiţirea unei cozi de lingură). Deţinutul a arătat reprezentanţilor APADOR-CH o scrisoare în care sora sa îl întreba când va mai putea să vină să-l vadă iar acesta nu avea nici cea mai vagă idee ce ar fi putut să-i răspundă. Reprezentanţii asociaţiei au comunicat conducerii penitenciarului opinia lor că chiar şi în cazul în care deţinutul ar fi meritat toate acele pedepse succesive este în mod evident excesiv (şi foarte contraproductiv inclusiv pentru reintegrarea lui socială) să interzică pe o perioadă atât de lungă contactul cu familia. Comandantul unităţii a fost de acord cu aceste argumente şi a decis că va analiza situaţia semnalată şi că va dispune măsurile necesare. La plimbare deţinutul iese zilnic, de luni până duminică, timp de o oră, cu cătuşe la mâini. În cameră era foarte frig. Grupul sanitar avea o chiuvetă şi un WC turcesc, ambele în cameră. Aerisirea camerei nu se putea face prin fereastră întrucât accesul deţinutului la ea era imposibil din cauza unei gratii dintre camera propriu-zisă şi peretele ferestrei, gratie blocată cu un şurub.

La izolatorul de pedeapsă se afla deţinutul P.M. Pentru că a acumulat un număr mare de rapoarte disciplinare, el a fost pedepsit cu 6 luni de regim restrictiv. El a primit 10 zile de izolare (din care executase 8) pentru că l-ar fi bătut, în camera de restrictiv, pe deţinutul E.P. M. a spus reprezentanţilor asociaţei că în realitate el a fost bătut de P. şi de ofiţerul L.G., şeful de tură (deţinutul avea ochiul stâng tumefiat iar globul ocular complet roşu). M. a afirmat că în urmă cu o lună G. ar fi venit la el la restrictiv, l-a legat că cătuşele de pat, i-a băgat o cârpă în gură şi l-ar fi lovit cu picioarele. (După incidentul cu P., G. a refuzat să-i mai dea una sau două mese. Din cauza aceasta M. a strigat la el, protestând). Deţinutul se prezenta foarte rău fizic şi părea traumatizat psihic. El acuza dureri de rinichi, în urma bătăii pe care afirma că o primise de la G.. A doua zi el urma să plece pentru internare în Spitalul penitenciar Târgu Ocna. La cabinetul medical s-a precizat că M. urma să plece la Târgu Ocna pentru: “observaţie bronşită cronică tabagică; observaţie hepatită cronică toxi-medicamentoasă; observaţie lombagie cronică”. În fişa medicală a deţinutului mai erau făcute următoarele consemnări: 11.12.2003 – arsură grd II/III mâna dreaptă faţa dorsală prin autoagresiune; 17.12.2003 – intoxicaţie voluntară medicamentoasă în scop de suicid; 19.12.2003 – Policlinica judeţeană Botoşani: personalitate dizarmonică nucleară de tip instabil emoţional, stare nevrotică aparent fenomenal-situaţională; 21.01.2004 – traumatism cranio-facial prin agresiune („A fost bătut de Pintilie”, au precizat reprezentantul conducerii penitenciarului şi asistentul medical); 22.01.2004 – Clinica Buco-maxilo-facială Botoşani: contuzie regiunea regiană stângă 1/3 superioară, excoriaţie regiunea temporală; 23.01.2004 – Policlinica Botoşani, oftalmologie – ochi stâng traumatism glob ocular, echimoză palpebrală şi hemoragie subconjunctivală.

Reprezentanţii asociaţiei au apreciat că situaţia deţinutului M. este una cu totul ieşită din comun, inclusiv în eventualitatea, susţinută de reprezentanţii unităţii că M. ar fi un deţinut problemă atât pentru predispoziţia la abateri cât şi din cauza unor afecţinui de ordin psihic (sau psihologic). În opinia reprezentanţilor APADOR-CH, nimic nu justifică starea fizică şi psihică în care ei l-au găsit pe deţinut. Discuţia cu M. a durat mai mult decât cu oricare deţinut întâlnit în această vizită, însă nimic nu a indicat reprezentanţilor asociaţiei că acest caz este isolubil şi că este o fatalitate ca deţinutul să fie pedepsit în cascadă şi, mai ales, să fie ţinut în starea deplorabilă fizic şi psihic în care el se afla. Deţinutul a fost deplin coerent şi echilibrat în discuţia cu reprezentanţii asociaţiei – el a admis că a făcut şi lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă dar a şi vorbit (cu profundă tristeţe şi marcat evident de suferinţe fizice) despre tratamentul inuman de care a avea parte de o lună sau două (deţinutul nu a dat calificative, nu a acuzat, ci a răspuns – cu greu şi cu o mâhnire evidentă – fiecărei întrebări care i-a fost pusă). În cameră era foarte frig, caloriferul era rece. Pe patul din beton, deţinutului i se permisese să aibă o pătură întrucât acesta acuza dureri mari de rinichi. WC-ul turcesc nu era despărţit prin nimic de restul camerei.  

3. Cazul minorului C.A.H.

Cu ocazia unui control de rutină făcut în jurul orei 4,50 dimineaţa (în luna noiembrie 2003), supraveghetorul secţiei l-a găsit pe H. spânzurat de unul din paturile din cameră. Din discuţia cu foştii colegi de cameră a reieşit că în seara care a precedat sinuciderea H. s-a culcat mai devreme, în jurul orei 21,00, închinându-se înainte de culcare. Sinuciderea s-a produs fără zgomote care să-i trezească pe colegii din cameră. Nimeni nu a putut vedea ce a făcut H. întrucât, camera având mai puţin de zece deţinuţi, nu era organizat serviciu de planton. Foştii colegi de cameră ai lui H. observaseră că acesta era aproape tot timpul trist (el venise numai de o săptămână din arestul Poliţiei din Suceava). Foştii colegi au spus că din ce au înţeles ei de la H. acesta era supărat pentru ce i se întâmplase, pentru că ajunsese în arest şi penitenciar şi pentru că prin ceea ce făcuse îi necăjise pe părinţi (el se aştepta ca părinţii nici să nu-l mai caute). Responsabilii penitenciarului şi foştii colegi ai lui H. ştiau că acesta a trimis părinţilor, cu puţin timp înainte de a se sinucide, o scrisoare prin care le cerea iertare pentru necazurile pe care li le-a făcut. Un fost coleg al lui H. a afirmat că acesta era supărat inclusiv din cauză că unii minori din cameră l-ar fi bătut însă acesta nu a raportat cadrelor de frică. Foştii colegi nu au fost întrebaţi niciodată de vreun procuror în legătură cu cele întâmplate în acest caz. În luna decembrie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a comunicat telefonic penitenciarului că dosarul Hulub a fost soluţionat fără a se stabili vreo responsabilitate în sarcina cuiva pentru sinuciderea minorului.

Cu două sau trei zile înainte de sinuciderea lui H. doi minori s-au intoxicat cu medicamente. Responsabilii unităţii au precizat că cei doi ar fi luat voluntar pastilele de diazepan, în exces, pentru a se droga (minorii ar fi făcut rost de pastile prin procedeul “caleaşcă”). Din discuţia cu minorii a rezultat însă că în cel puţin unul din cazuri (al minorului care mai era încă în penitenciar) medicamentele au fost luate ca formă de protest faţă de comportamentul abuziv al subofiţerului C.C., care l-ar fi înjurat şi lovit cu bastonul pe minorul respectiv. Cei doi minori au fost duşi la spital şi li s-au făcut spălături stomacale.

4. Discuţia cu deţinuţii care au adresat scrisori APADOR-CH

Deţinutul F.G. a scris asociaţiei, la 20 ianuarie 2004, că nu poate să fotocopieze unele acte din dosarul de penitenciar. Asociaţia a semnalat acest caz, la 23 ianuarie 2004, conducerii DGP. Până la data vizitei se făcuse o verificare şi deţinutul obţinuse permisiunea să facă fotocopiile necesare susţierii unei cereri cu care se adresase Curţii Europene. În discuţia cu preprezentanţii APADOR-CH deţinutul a precizat că în scrisoare s-a exprimat greşit şi că Judecătoria Botoşani ar fi fost cea care nu-i permisese să facă fotocopiile. La data vizitei, deţinutul nu primise încă scrisoarea prin care APADOR-CH îl înştiinţa, la 23 ianurie 2004, că a semnalat conducerii DGP cazul său.

Deţinutul E.B. sesizase asociaţiei, la 16 ianuarie 2004, că atunci când lui şi surorii sale, deţinută şi ea în penitenciarul Botoşani, li se aprobă cererea de vorbitor li se scade amândurora câte un drept la vizită, deşi cererea este făcută numai de către unul dintre ei. Reprezentanţii asociaţiei au prezentat acest caz conducerii penitenciarului, comandantul răspunzând că îl va analiza şi soluţiona cu înţelegere (deţinutului i-a fost comunicat acest răspuns).

A.M. a scris APADOR-CH la data de 4 iulie 2003. El s-a plâns mai ales că nu primeşte plicurile necesare corespondenţei scrise, că în cameră sunt păduchi şi că personalul se poartă abuziv cu deţinuţii. Cu ocazia discuţiei cu M. şi a vizitei în camere din secţia în care era cazat el, cele scrise s-au confirmat în bună parte. M. s-a plâns de faptul că a fost bătut de subofiţerul M. El s-a plâns Parchetului militar, însă, ulterior, din cauză că a fost ameninţat de M., şi-a retras plângerea (după sesizarea făcută la parchetul militar lui i s-au făcut două rapoarte de pedepsire, unul i-a fost făcut de M.). Reprezentanţii asociaţiei au prezentat de asemenea responsabililor unităţii nemulţumirile deţinutului solicitând ca acestuia şi colegilor lui să le fie respectate drepturile pe care le au şi să se evite să se ia măsuri împotriva celor care au sesizat diferite deficienţe. 

5. Concluzii

APADOR-CH constată că sub aspectul cazării deţinuţilor situaţia din penitenciar s-a ameliorat în condiţiile construirii unui nou pavilion pentru detenţie. Asociaţia consideră că se impune ca DGP să susţină şi în continuare investiţiile avute în vedere la nivelul acestui penitenciar, mai ales finalizarea lucrărilor de reparaţii la vechiul pavilion de deţinere şi racordarea penitenciarului la reţeaua de gaze naturale.

Totodată, asociaţia consideră că, mai ales la nivelul conducerii unităţii trebuie avute în vedere următoarele:

–         existenţa unui număr mare de plângeri, mai ales din partea deţinuţilor minori, cu privire la comportamentul abuziv al unora dintre cadre; numele cele mai frecvent pomenite de minori au fost cele ale subofiţerilor C., C. C., P. şi C.; spre deosebire de aceştia, minorii s-au declarat mulţumiţi de felul în care se poartă cu ei subofiţerii P., D. şi P.;

–         situaţia cu totul gravă a deţinutului P. M. (punctul 2, izolatorul de pedeapsă); asociaţia nu contestă că prin firea şi comportamentul său deţinutul ar putea să ridice probleme personalului unităţii; cu toate acestea, starea fizică, psihică şi disciplinară în care a fost găsit deţinutul indică deficienţe serioase în relaţiile personalului cu deţinutul şi cu privire la tratamentul la care el a fost supus; APADOR-CH roagă conducerea DGP să dispună verificarea cazului amintit şi luarea măsurilor care se impun faţă de cei care au răspunderi pentru situaţia în care a fost găsit P. M. APADOR-CH consideră că violenţele împotriva deţinuţilor reclamate la nivelul acestui penitenciar (dar şi al altora, semnalate de organizaţie în ultimele luni) ar trebui să constituie un punct important pe agenda priorităţilor conducerii DGP;

–         lipsa de activitate a deţinuţilor; este necesar ca unitatea să asigure deţinuţilor, mai ales deţinuţilor minori, condiţii de ocupare a timpului liber, având în vedere în principal nevoia lor de instruire, de recreere şi pregătire pentru reintegrarea socială; este strict necesar ca minorilor să li se asigure cel puţin o oră pentru plimbarea zilnică;

–         hrănirea deţinuţilor: penitenciarul Botoşani este unul dintre penitenciarele cu cele mai numeroase plângeri din partea deţinuţilor cu privire la calitatea mâncării;

–         categorisirea deţinuţilor ca “deţinuţi periculoşi”; reprezentanţii asociaţiei au constatat şi în urmă cu trei ani că introducerea deţinuţilor în această categorie se face mai ales pe baza unor fapte săvârşite de deţinuţi cu foarte mult timp în urmă sau ţinând cont de unele menţiuni nedocumentate făcute în dosarele deţinuţilor, şi cu totul nesemnificativ în funcţie de comportamentul deţinuţilor, de-a lungul multor luni sau chiar ani în penitenciarul Botoşani; în context sunt relevante cazurile P. M. M. şi I. F. U. (punctul 2, camera 22); introducerea nejustificată a deţinuţilor în această categorie are consecinţe asupra situaţiei deţinuţilor şi, ca urmare, produc nemulţumirea acestora şi tensionează relaţiile dintre ei şi cadre;

–         condiţiile din pavilionul de detenţie vechi; până la finalizarea lucrărilor de reparaţii şi reamenajare a acestuia este necesar să se amelioreze sensibil condiţiile în care trăiesc în prezent deţinuţii în acest pavilion;

–         alte aspecte: cu cheltuieli financiare minime (iar în unele cazuri chiar fără asemenea cheltuieli) penitenciarul poate să amelioreze condiţiile de viaţă şi de tratament ale deţinuţilor prin: racordarea unităţii la reţeaua de cablu TV a oraşului pentru a se putea viziona şi alte posturi decât România 1; în acord cu normele europene şi ONU în materie, deţinuţilor necondamnaţi definitiv trebuie să li se asigure dreptul de a purta hainele proprii în toate ocaziile; la difuzoarele din camere să fie difuzată mai ales genul de muzică pe care deţinuţii o preferă cel mai mult.

 

Diana-Olivia Călinescu                     

Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-02-03 20:17:152019-02-25 20:37:17Raport privind vizita în penitenciarul Botoşani

Raport privind vizita în penitenciarul Botoşani

03/02/2004/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 Doi
reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat, în ziua de 3 februarie 2004 penitenciarul
din Botoşani.

Vizita şi-a propus
în principal: să constate condiţiile de detenţie din secţia
pentru minori; să documenteze împrejurările în care s-a sinucis
minorul Cristian Alexandru Hulub să verifice sesizările făcute
de unii deţinuţi, prin scrisori trimise asociaţiei, cu privire
la condiţiile de detenţie.

1. Discuţia cu conducerea
unităţii

La data de vizitei în
penitenciar se aflau 1145 de deţinuţi, dintre care 13 erau minori.
Numărul paturilor instalate era de 1195 la o capacitate normată
de 510 locuri (capacitate calculată potrivit recomandărilor pe care
CPT le-a făcut prin Raportul său din 1999, conform cărora fiecărui
deţinut trebuie să i se asigure un „spaţiu vital” de cel puţin
4 mp). Cu câteva luni în urmă din unitate au fost transferaţi la
alte penitenciare circa 300 de deţinuţi întrucât un pavilion de
deţinere a intrat în reparaţii şi reamenajări. Conducerea
unităţii a apreciat că la sfârşitul acestui an lucrările
la acest pavilion vor fi finalizate. În urmă cu un an, a fost dat în
folosinţă un pavilion nou de deţinere.     

Penitenciarul continuă
să se confrunte cu două probleme mai vechi – nu are alimentare cu
gaze naturale iar groapa de gunoi a oraşului este foarte aproape de perimetrul
unităţii. În primul caz, unitatea a primit asigurări din partea
DGP că se va întreprinde tot ce este posibil ca această problemă
să fie rezolvată (au fost alocate deja fonduri pentru studiile de
fezabilitate şi prefezabilitate), în timp ce în cel de-al doilea caz
Primăria a repetat şi la începutul acestui an promisiunea pe care
a mai făcut-o şi în anii anteriori, aceea că va ecologiza şi
muta în alt loc groapa de gunoi. În termen de o săptămână urmau
să aibă loc noi discuţii cu Regia de gaze. La data vizitei,
pentru nevoile blocului alimentar, pentru încălzire şi baie se folosea
combustibil lichid uşor.

Potrivit responsabililor
unităţii, deţinuţii consideraţi periculoşi (41
la data vizitei) sunt ţinuţi în camere obişnuite, împreună
cu ceilalţi deţinuţi. Singurele diferenţe în tratamentul
lor ţin de faptul că la instanţe sunt duşi cu cătuşe
la mâini, percheziţii li se fac săptămânal şi nu sunt
scoşi la muncă.

2. Vizita în penitenciar

În camera 5, pentru minori,
aflată în pavilionul nou, erau cazate 7 persoane în 9 paturi (camera
avea cam 24 de mp). Deşi aici erau şi minori necondamnaţi definitiv,
acestora nu li se permitea să poarte hainele de acasă. În cameră
exista un televizor la care minorii se puteau uita între orele 8,00 şi
22,00. Nemulţumirea celor de aici era că la televizor puteau să
vadă numai programele postului România 1. Minorii s-au plâns că
subofiţerul Cătălin îi înjură şi loveşte frecvent.
Ei au sesizat de asemenea faptul că mâncarea este constant proastă.
Reprezentanţii asociaţiei au văzut în cameră porţii
de felul doi – „varză cu carne” – care arăta şi mirosea rău
şi în care erau doar urme vagi de carne. Minorii pot să dea un telefon
pe săptămână, şi tot o dată pe săptămână
fac baie la duşul din cameră. Plimbarea zilnică durează,
de luni şi până duminică, de la 5 – 10 minute până la
o jumătate de oră. Pe întreaga durată a zilei minorii nu au
aproape nici o activitate (vara ies o dată sau de două ori pe lună
la fotbal). Singura activitate pe care o aveau în perioada vizitei consta
în vizita unui profesor din afara penitenciarului care le ţinea lecţii
de alfabetizare, de istorie, îi învăţa cum să mănânce,
cum să se poarte în societate etc (minorii apreciau ca foarte atractive
activităţile desfăşurate cu respectivul profesor). Minorii
au precizat că educatorii şi psihologul unităţii nu au
aproape niciodată activităţi cu ei. Ziare se primesc numai
o dată pe săptămână însă şi atunci sunt foarte
vechi. Au fost cazuri în care plutonierul major Pintilie i-a legat pe unii
minori cu cătuşele de pat pentru a-i pedepsi pentru lucruri minore
(că se jucau prin cameră, de exemplu). Minorii au sesizat şi
faptul că subofiţerii Cheptănaru şi Cătălin
îl bătuseră nu demult pe unul dintre colegii lor. În cameră
exista un difuzor la care la momentul vizitei minorii ascultau o muzică
pe care o preferă – “manele”. Exista de asemeni un interfon, util minorilor
atunci când voiau să solicite prezenţa supraveghetorilor, însă
pe de altă parte inconfortabil pentru minori din cauză, se temeau
aceştia, personalul poate asculta în permanenţă ce discută
ei în cameră. Grupul sanitar, într-o cabină separată de cameră,
consta dintr-un WC cu scaun, chiuvetă şi duş cu cădiţă.
Cu toate că pavilionul fusese dat în folosinţă în urmă
cu un an, unul din pereţii camerei era plin de igrasie iar caloriferul
era rece, ceea ce făcea ca şi în cameră să fie destul
de rece.

În camera 6, de asemenea
pentru minori şi având tot circa 24 de mp, erau cazaţi 4 minori
(9 paturi). Camera era mai îngrijită, mai curată şi avea preşuri
pe jos (aduse de minori de acasă). Grupul sanitar era identic cu cel
de la camera 5. Exista televizor (adus de minori de acasă), cu acelaşi
program zilnic de la 8,00 la 22,00, prinzând numai postul România 1. Ziare
se primesc de regulă o dată pe săptămână şi
sunt destul de vechi; la data vizitei, 3 februarie, fuseseră aduse ziare
din 13 ianuarie. Cărţi se pot primi de la bibliotecă oricând
se solicită acest lucru. Şi minorii de aici s-au plâns că mâncarea
este foarte proastă (şi aici, ca şi la camera 5, reprezentanţii
APADOR-CH au putut să vadă cum arăta şi mirosea felul
doi de la prânzul acelei zile). Subofiţerul Cătălin a fost
reclamat şi aici pentru comportamentul său abuziv. Spre deosebire
de acesta, care îi “înjură şi bate cu o vână de bou” minorii
s-au declarat foarte mulţumiţi de felul în care sunt trataţi
de subofiţerii Dinu, Petrică şi Panait. Cu minorii de la camera
6, un profesor face o dată la două zile, la club, lecţii de
alfabetizare, de istorie şi educaţie civică. Plimbarea zilnică,
de luni până duminică, durează de regulă o jumătate
de oră (când sunt de serviciu subofiţerii Dinu şi Petrică
pot să stea mai mult la plimbare). Minorii necondamnaţi definitiv
pot să meargă la vizite în hainele proprii, însă la instanţe
sunt obligaţi să meargă în uniformele penitenciare. Minorii
au dreptul să primească – şi primesc efectiv – patru vizite
(durând fiecare cel mult 45 de minute) şi patru pachete pe lună.
Săptămânal pot să dea un telefon (convorbirea poate să
dureze cel mult 10 minute). Corespondenţa scrisă este nelimitată.
Minorii au exprimat bănuiala că uneori scrisorile către DGP
sau organizaţiile de drepturile omului le-ar fi oprite de personalul
unităţii; ei ştiau că golirea cutiilor poştale din
penitenciar, aparţinând Companiei Naţională “Poşta Română”,
s-ar face de către personalul unităţii şi nu de reprezentanţii
Companiei. În cameră era destul de frig, caloriferele fiind reci. Potrivit
minorilor, caloriferele sunt calde cam între orele 18,00 şi 19,00 şi
înainte de deşteptare două sau trei ore. Din cauza frigului de peste
noapte ei sunt obligaţi să doarmă câte doi în pat. Baie se
face numai o dată la două – trei săptămâni. La cabinetul
medical sunt trataţi în general bine însă sunt scoşi cu greu
la cabinet de către supraveghetori.  

În camera 22 (deţinuţi
adulţi, recidivişti, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea
mai mari de 10 ani) erau cazaţi 9 deţinuţi în 9 paturi (suprafaţa
camerei era de circa 24 mp). Deţinutul Petrică Marius Monoranu era
inclus în categoria deţinuţilor consideraţi periculoşi
întrucât evadase în urmă cu 14 ani din arestul Poliţiei Suceava.
El era nemulţumit de introducerea sa în această categorie, motivând
că după incidentul din urmă cu 14 ani a executat 10 ani de
închisoare fără să aibă măcar un singur raport de
incident. La Botoşani se află de peste 2 ani şi de asemenea
nu a comis nici cea mai mică abatere. Din cauza introducerii în categoria
“periculoşi” el este condus cu cătuşe la mâini la vizite şi
nu este scos la muncă. Introducerea în această categorie a contestat-o
şi deţinutul Ioan Florin Ursan. La penitenciarul din Târgu Jiu,
într-un mandat anterior, în dosarul său de penitenciar a fost făcută,
în mod neadevărat, menţiunea că ar fi avut intenţia să
evadeze. Nici el nu a avut vreun raport pentru abateri disciplinare. Plimbarea
zilnică a deţinuţilor durează, de luni până duminică,
între 45 şi 60 de minute. În restul timpului deţinuţii stau
în cameră şi se uită la televizor. Vara ies la fotbal, fiind
organizate campionate la nivelul penitenciarului. Şi aici s-a exprimat
dorinţa ca la televizor să se poată vedea şi alte posturi
decât România 1. Ziare se primesc cam o dată la două luni şi
sunt vechi. Asistenţa medicală a fost apreciată ca bună
iar mâncarea “aşa şi aşa”. Deţinuţii de la această
cameră nu au avut plângeri cu privire la comportamentul cadrelor. La
primirea pachetelor, ei nu pot vedea totdeauna ce primesc de la familii întrucât
subofiţerii ţin oblonul de la fereastra deţinuţilor lăsat
în jos. Vizita durează circa 45 de minute iar telefonul, unul pe săptămână,
10 minute. O nemulţumire a deţinuţilor era că nu-şi
pot împrumuta cartelele telefonice. Preotul unităţii ezită
să-i scoată la biserică pe unii deţinuţi pe motiv
că ar fi periculoşi (sesizare făcută de deţinutul
Nicolae Frunzete). Deţinuţii nu primesc clor pentru dezinfectarea
grupului social şi detergent, în schimb primesc hârtie igienică,
aparate de ras de unică folosinţă şi pastă de ras
(una la două luni) şi săpun de rufe. Grupul sanitar arăta
la fel ca la camerele anterioare. Baie se face o dată pe săptămână. 

Camera 79, în pavilionul
vechi, aflat în reparaţii şi reamenajări: erau 50 de deţinuţi
(recidivişti, condamnaţi definitiv) şi 79 de paturi (camera
avea cam 120 mp). Condiţiile de aici erau sub orice critică: saltelele
vechi şi foarte uzate, lumina foarte proastă, camera neîngrijită
şi un aer jilav şi greu. Deţinuţii s-au plâns că
sunt păduchi, reprezentanţii asociaţiei au văzut ei înşişi
păduchi pe lenjeria deţinuţilor. Mâncare era foarte proastă
(reprezentanţii APADOR-CH au văzut şi aici două porţii
de felul doi, mirosind şi arătând la fel de rău precum cele
din camerele anterioare). Deţinuţii s-au plâns de asistenţa
medicală. Ei pot să iasă numai cu mare greutate la cabinet
iar tratamentul este destul de sărac şi ineficace (“Medicii”, au
spus ei, “indiferent de ce suferim ne dau numai paracetamol şi aspirină”).
Situaţia cea mai dificilă o au deţinuţii cu afecţiuni
dentare. Mihai Gigica avea o infecţie dentară durând de circa 5
– 6 luni. Şi aici a revenit dorinţa ca să fie instalate şi
alte posturi TV decât România 1. Plimbarea zilnică, de luni până
duminică, durează circa o jumătate de oră, o oră.

La camera de regim restrictiv
era deţinutul Eugen Pintilie. El a primit 10 luni de regim restrictiv
pentru că la jumătatea lunii decembrie 2003 s-a urcat pe una din
clădirile penitenciarul. Gestul său s-a vrut un protest faţă
de o pedeapsă disciplinară pe care a primit-o pe nedrept; un coleg
a spart un geam şi pentru aceasta a fost el pedepsit pentru că colegul
său tocmai urma să se libereze. Pintilie era la regim restrictiv
din luna ianuarie 2004. El împlinise 10 luni de când nu avea dreptul să
primească vizite (înainte de intrarea la restrictiv el mai avusese câteva
pedepse cu suspendarea dreptului la vizite, inclusiv pentru fapte mai puţin
grave pentru disciplina şi siguranţa locului de deţinere, cum
ar fi înghiţirea unei cozi de lingură). Deţinutul a arătat
reprezentanţilor APADOR-CH o scrisoare în care sora sa îl întreba când
va mai putea să vină să-l vadă iar acesta nu avea nici
cea mai vagă idee ce ar fi putut să-i răspundă. Reprezentanţii
asociaţiei au comunicat conducerii penitenciarului opinia lor că
chiar şi în cazul în care deţinutul ar fi meritat toate acele pedepse
succesive este în mod evident excesiv (şi foarte contraproductiv inclusiv
pentru reintegrarea lui socială) să interzică pe o perioadă
atât de lungă contactul cu familia. Comandantul unităţii a
fost de acord cu aceste argumente şi a decis că va analiza situaţia
semnalată şi că va dispune măsurile necesare. La plimbare
deţinutul iese zilnic, de luni până duminică, timp de o oră,
cu cătuşe la mâini. În cameră era foarte frig. Grupul sanitar
avea o chiuvetă şi un WC turcesc, ambele în cameră. Aerisirea
camerei nu se putea face prin fereastră întrucât accesul deţinutului
la ea era imposibil din cauza unei gratii dintre camera propriu-zisă
şi peretele ferestrei, gratie blocată cu un şurub.

La izolatorul de pedeapsă
se afla deţinutul Petrică Marcu. Pentru că a acumulat un număr
mare de rapoarte disciplinare, el a fost pedepsit cu 6 luni de regim restrictiv.
El a primit 10 zile de izolare (din care executase 8) pentru că l-ar
fi bătut, în camera de restrictiv, pe deţinutul Eugen Pintilie.
Marcu a spus reprezentanţilor asociaţei că în realitate el
a fost bătut de Pintilie şi de ofiţerul Lucian Gireadă,
şeful de tură (deţinutul avea ochiul stâng tumefiat iar globul
ocular complet roşu). Marcu a afirmat că în urmă cu o lună
Gireadă ar fi venit la el la restrictiv, l-a legat că cătuşele
de pat, i-a băgat o cârpă în gură şi l-ar fi lovit cu
picioarele. (După incidentul cu Pintilie, Gireadă a refuzat să-i
mai dea una sau două mese. Din cauza aceasta Marcu a strigat la el, protestând).
Deţinutul se prezenta foarte rău fizic şi părea traumatizat
psihic. El acuza dureri de rinichi, în urma bătăii pe care afirma
că o primise de la Gireadă. A doua zi el urma să plece pentru
internare în Spitalul penitenciar Târgu Ocna. La cabinetul medical s-a precizat
că Marcu urma să plece la Târgu Ocna pentru: “observaţie bronşită
cronică tabagică; observaţie hepatită cronică toxi-medicamentoasă;
observaţie lombagie cronică”. În fişa medicală a deţinutului
mai erau făcute următoarele consemnări: 11.12.2003 – arsură
grd II/III mâna dreaptă faţa dorsală prin autoagresiune; 17.12.2003
– intoxicaţie voluntară medicamentoasă în scop de suicid; 19.12.2003
– Policlinica judeţeană Botoşani: personalitate dizarmonică
nucleară de tip instabil emoţional, stare nevrotică aparent
fenomenal-situaţională; 21.01.2004 – traumatism cranio-facial prin
agresiune (“ A fost bătut de Pintilie”, au precizat reprezentantul conducerii
penitenciarului şi asistentul medical); 22.01.2004 – Clinica Buco-maxilo-facială
Botoşani: contuzie regiunea regiană stângă 1/3 superioară,
excoriaţie regiunea temporală; 23.01.2004 – Policlinica Botoşani,
oftalmologie – ochi stâng traumatism glob ocular, echimoză palpebrală
şi hemoragie subconjunctivală. Reprezentanţii asociaţiei
au apreciat că situaţia deţinutului Marcu este una cu totul
ieşită din comun, inclusiv în eventualitatea, susţinută
de reprezentanţii unităţii că Marcu ar fi un deţinut
problemă atât pentru predispoziţia la abateri cât şi din cauza
unor afecţinui de ordin psihic (sau psihologic). În opinia reprezentanţilor
APADOR-CH, nimic nu justifică starea fizică şi psihică
în care ei l-au găsit pe deţinut. Discuţia cu Marcu a durat
mai mult decât cu oricare deţinut întâlnit în această vizită,
însă nimic nu a indicat reprezentanţilor asociaţiei că
acest caz este isolubil şi că este o fatalitate ca deţinutul
să fie pedepsit în cascadă şi, mai ales, să fie ţinut
în starea deplorabilă fizic şi psihic în care el se afla. Deţinutul
a fost deplin coerent şi echilibrat în discuţia cu reprezentanţii
asociaţiei – el a admis că a făcut şi lucruri pe care
nu ar fi trebuit să le facă dar a şi vorbit (cu profundă
tristeţe şi marcat evident de suferinţe fizice) despre tratamentul
inuman de care a avea parte de o lună sau două (deţinutul nu
a dat calificative, nu a acuzat, ci a răspuns – cu greu şi cu o
mâhnire evidentă – fiecărei întrebări care i-a fost pusă).
În cameră era foarte frig, caloriferul era rece. Pe patul din beton,
deţinutului i se permisese să aibă o pătură întrucât
acesta acuza dureri mari de rinichi. WC-ul turcesc nu era despărţit
prin nimic de restul camerei.  

3. Cazul minorului Cristian
Alexandru Hulub

Cu ocazia unui control
de rutină făcut în jurul orei 4,50 dimineaţa (în luna noiembrie
2003), supraveghetorul secţiei l-a găsit pe Hulub spânzurat de unul
din paturile din cameră. Din discuţia cu foştii colegi de cameră
a reieşit că în seara care a precedat sinuciderea Hulub s-a culcat
mai devreme, în jurul orei 21,00, închinându-se înainte de culcare. Sinuciderea
s-a produs fără zgomote care să-i trezească pe colegii
din cameră. Nimeni nu a putut vedea ce a făcut Hulub întrucât, camera
având mai puţin de zece deţinuţi, nu era organizat serviciu
de planton. Foştii colegi de cameră ai lui Hulub observaseră
că acesta era aproape tot timpul trist (el venise numai de o săptămână
din arestul Poliţiei din Suceava). Foştii colegi au spus că
din ce au înţeles ei de la Hulub acesta era supărat pentru ce i
se întâmplase, pentru că ajunsese în arest şi penitenciar şi
pentru că prin ceea ce făcuse îi necăjise pe părinţi
(el se aştepta ca părinţii nici să nu-l mai caute). Responsabilii
penitenciarului şi foştii colegi ai lui Hulub ştiau că
acesta a trimis părinţilor, cu puţin timp înainte de a se sinucide,
o scrisoare prin care le cerea iertare pentru necazurile pe care li le-au
fîcut. Un fost coleg al lui Hulub a afirmat că acesta era supărat
inclusiv din cauză că unii minori din cameră l-ar fi bătut
însă acesta nu a raportat cadrelor de frică. Foştii colegi
nu au fost întrebaţi niciodată de vreun procuror în legătură
cu cele întâmplate în acest caz. În luna decembrie 2003, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Botoşani a comunicat telefonic penitenciarului că dosarul
Hulub a fost soluţionat fără a se stabili vreo responsabilitate
în sarcina cuiva pentru sinuciderea minorului.

Cu două sau trei
zile înainte de sinuciderea lui Hulub doi minori s-au intoxicat cu medicamente.
Responsabilii unităţii au precizat că cei doi ar fi luat voluntar
pastilele de diazepan, în exces, pentru a se droga (minorii ar fi făcut
rost de pastile prin procedeul “caleaşcă”). Din discuţia cu
minorii a rezultat însă că în cel puţin unul din cazuri (al
minorului care mai era încă în penitenciar) medicamentele au fost luate
ca formă de protest faţă de comportamentul abuziv al subofiţerului
Claudiu Corman, care l-ar fi înjurat şi lovit cu bastonul pe minorul
respectiv. Cei doi minori au fost duşi la spital şi li s-au făcut
spălături stomacale.

4. Discuţia cu deţinuţii
care au adresat scrisori APADOR-CH

Deţinutul Florea
Gheorghe a scris asociaţiei, la 20 ianuarie 2004, că nu poate să
fotocopieze unele acte din dosarul de penitenciar. Asociaţia a semnalat
acest caz, la 23 ianuarie 2004, conducerii DGP. Până la data vizitei
se făcuse o verificare şi deţinutul obţinuse permisiunea
să facă fotocopiile necesare susţierii unei cereri cu care
se adresase Curţii Europene. În discuţia cu preprezentanţii
APADOR-CH deţinutul a precizat că în scrisoare s-a exprimat greşit
şi că Judecătoria Botoşani ar fi fost cea care nu-i permisese
să facă fotocopiile. La data vizitei, deţinutul nu primise
încă scrisoarea prin care APADOR-CH îl înştiinţa, la 23 ianurie
2004, că a semnalat conducerii DGP cazul său.

Deţinutul Eugen Buliga
sesizase asociaţiei, la 16 ianuarie 2004, că atunci când lui şi
sorei sale, deţinută şi ea în penitenciarul Botoşani,
li se aprobă cererea de vorbitor li se scade amândorura câte un drept
la vizită, deşi cererea este făcută numai de către
unul dintre ei. Reprezentanţii asociaţiei au prezentat acest caz
conducerii penitenciarului, comandantul răspunzând că îl va analiza
şi soluţiona cu înţelegere (deţinutului i-a fost comunicat
acest răspuns).

Adrian Munteanu a scris
APADOR-CH la data de 4 iulie 2003. El s-a plâns mai ales că nu primeşte
plicurile necesare corespondenţei scrise, că în cameră sunt
păduchi şi că personalul se poartă abuziv cu deţinuţii.
Cu ocazia discuţiei cu Munteanu şi a vizitei în camere din secţia
în care era cazat el, cele scrise s-au confirmat în bună parte. Munteanu
s-a plâns de faptul că a fost bătut de subofiţerul Moroşanu.
El s-a plâns Parchetului militar, însă, ulterior, din cauză că
a fost ameninţat de Moroşanu, şi-a retras plângerea (după
sesizarea făcută la parchetul militar lui i s-au făcut două
rapoarte de pedepsire, unul i-a fost făcut de Moroşanu). Reprezentanţii
asociaţiei au prezentat de asemenea responsabililor unităţii
nemulţumirile deţinutului solicitând ca acestuia şi colegilor
lui să le fie respectate drepturile pe care le au şi să se
evite să se ia măsuri împotriva celor care au sesizat diferite deficienţe. 

5. Concluzii

APADOR-CH constată
că sub aspectul cazării deţinuţilor situaţia din
penitenciar s-a ameliorat în condiţiile construirii unui nou pavilion
pentru detenţie. Asociaţia consideră că se impune ca DGP
să susţină şi în continuare investiţiile avute în
vedere la nivelul acestui penitenciar, mai ales finalizarea lucrărilor
de reparaţii la vechiul pavilion de deţinere şi racordarea
penitenciarului la reţeaua de gaze naturale.

Totodată, asociaţia
consideră că, mai ales la nivelul conducerii unităţii
trebuie avute în vedere următoarele:

–        
existenţa unui număr mare de plângeri, mai ales din partea deţinuţilor
minori, cu privire la comportamentul abuziv al unora dintre cadre; numele
cele mai frecvent pomenite de minori au fost cele ale subofiţerilor Cătălin,
Claudiu Corman, Pintilie şi Cheptănaru; spre deosebire de aceştia,
minorii s-au declarat mulţumiţi de felul în care se poartă
cu ei subofiţerii Petrică, Dinu şi Panait;

–        
situaţia cu totul gravă a deţinutului Petrică Marcu (punctul
2, izolatorul de pedeapsă); asociaţia nu contestă că prin
firea şi comportamentul său deţinutul ar putea să ridice
probleme personalului unităţii; cu toate acestea, starea fizică,
psihică şi disciplinară în care a fost găsit deţinutul
indică deficienţe serioase în relaţiile personalului cu deţinutul
şi cu privire la tratamentul la care el a fost supus; APADOR-CH roagă
conducerea DGP să dispună verificarea cazului amintit şi luarea
măsurilor care se impun faţă de cei care au răspunderi
pentru situaţia în care a fost găsit Petrică Marcu; APADOR-CH
consideră că violenţele împotriva deţinuţilor reclamate
la nivelul acestui penitenciar (dar şi al altora, semnalate de organizaţie
în ultimele luni) ar trebui să constituie un punct important pe agenda
priorităţilor conducerii DGP;

–        
lipsa de activitate a deţinuţilor; este necesar ca unitatea să
asigure deţinuţilor, mai ales deţinuţilor minori, condiţii
de ocupare a timpului liber, având în vedere în principal nevoia lor de instruire,
de recreere şi pregătire pentru reintegrarea socială; este
strict necesar ca minorilor să li se asigure cel puţin o oră
pentru plimbarea zilnică;

–        
hrănirea deţinuţilor: penitenciarul Botoşani este unul
dintre penitenciarele cu cele mai numeroase plângeri din partea deţinuţilor
cu privire la calitatea mâncării;

–        
categorisirea deţinuţilor ca “deţinuţi periculoşi”;
reprezentanţii asociaţiei au constatat şi în urmă cu trei
ani că introducerea deţinuţilor în această categorie se
face mai ales pe baza unor fapte săvârşite de deţinuţi
cu foarte mult timp în urmă sau ţinând cont de unele menţiuni
nedocumentate făcute în dosarele deţinuţilor, şi cu totul
nesemnificativ în funcţie de comportamentul deţinuţilor, de-a
lungul multor luni sau chiar ani în penitenciarul Botoşani; în context
sunt relevante cazurile Petrică Marius Monoranu şi Ioan Florin Ursan
(punctul 2, camera 22); introducerea nejustificată a deţinuţilor
în această categorie are consecinţe asupra situaţiei deţinuţilor
şi, ca urmare, produc nemulţumirea acestora şi tensionează
relaţiile dintre ei şi cadre;

–        
condiţiile din pavilionul de detenţie vechi; până la finalizarea
lucrărilor de reparaţii şi reamenajare a acestuia este necesar
să se amelioreze sensibil condiţiile în care trăiesc în prezent
deţinuţii în acest pavilion;

–        
alte aspecte: cu cheltuieli financiare minime (iar în unele cazuri chiar fără
asemenea cheltuieli) penitenciarul poate să amelioreze condiţiile
de viaţă şi de tratament ale deţinuţilor prin: racordarea
unităţii la reţeaua de cablu TV a oraşului pentru a se
putea viziona şi alte posturi decât România 1; în acord cu normele europene
şi ONU în materie, deţinuţilor necondamnaţi definitiv
trebuie să li se asigure dreptul de a purta hainele proprii în toate
ocaziile; la difuzoarele din camere să fie difuzată mai ales genul
de muzică pe care deţinuţii o preferă cel mai mult.

 

Diana-Olivia Călinescu         
                                                                        Valerian
Stan

Raspunsul DGP in acest caz

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2004-02-03 00:00:002004-02-03 00:00:00Raport privind vizita în penitenciarul Botoşani

Raport asupra vizitei la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Brăila

04/12/2003/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În ziua de 4 decembrie
2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Serviciul de reintegrare
socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Brăila
(SRSS – Brăila), unde au purtat o discuţie cu şeful serviciului,
cu un consilier de reintegrare socială şi supraveghere şi cu
un volutar al Serviciului.

 

1. Aspecte generale

 SRSS – Brăila a
fost înfiinţat la 13.12.2002.

Legea cadru în baza căreia
funcţionează SRSS – Brăila este Ordonanţa Guvernului nr.92/29.08.2000,
aprobată şi modificată prin Legea nr.129/18.03.2002.

Personalul SRSS – Brăila
este format din 3 consilieri de reintregrare socială şi supraveghere,
inclusiv şeful serviciului, care sunt ajutaţi de un voluntar. În
structura de personal a Serviciului apar 4 posturi de consilieri, însă
unul dintre acestea este vacant, deoarece persoana care a câştigat concursul
s-a transferat. Consilierii Serviciului au pregătire juridică şi,
unul dintre ei, şi teologică.

SRSS – Brăila nu
dispune de un buget separat, fiind finanţat prin intermediul bugetului
alocat Tribunalului Brăila. Acesta le decontează cheltuielile de
trasport, consilierii Serviciului folosind trasportul public pentru deplasările
pe care le impune activitatea lor.

SRSS – Brăila îşi
desfăşoară activitatea în două camere din incinta Tribunalului
Brăila, una pentru biroul consilierilor şi cealaltă pentru
întâlnirile cu persoanele supravegheate. Serviciul are în dotare 2 calculatoare
şi o imprimantă.

 

2. Activitatea SRSS –
Brăila

SRSS – Brăila acoperă
cele 3 judecătorii din judeţul Brăila, Tribunalul Brăila
şi parchetele de pe lângă aceste instanţe.

2.1 În privinţa referatelor
de evaluare întocmite la cererea instanţelor de judecată, SRSS –
Brăila a întocmit în anul 2003, aproximativ 50 de asemenea referate.
Sursele de informare pentru întocmirea referatelor au fost dosarul penal,
vizitele la domiciliul inculpatului, discuţii, după caz, cu familia,
vecinii, profesorii inclupatului. Consilierii SRSS – Brăila nu folosesc
poliţia locală ca sursă de informaţii pentru întocmirea
referatelor, colaborarea cu aceasta limitându-se la asigurarea siguranţei
consilierilor în timpul deplasărilor şi la obţinerea de informaţii
referitoare la adresele persoanelor căutate. În ceea ce privşte
întocmirea de referate de evaluare la cererea organelor de urmărire penală,
deşi SRSS – Brăila a informat parchetele că pot solicita întocmirea
de astfel de referate, nu a primit nici o cerere în acest sens. Motivaţia
organelor de cercetare penală a fost că nu dispun de timpul necesar
pentru a aştepta întocmirea referatelor în faza de cercetare penală,
dar în rechizitorii s-au făcut menţiuni în sensul solicitării
de referate presentenţiale de către instanţele de judecată.

2.2 În privinţa activităţii
de supraveghere, SRSS – Brăila a întocmit până în prezent 53 de
dosare, dintre care 48 de persoane se află în continuare sub supravegherea
Serviciului. Majoritatea sunt condamnaţi faţă de care instanţele
de judecată au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
potrivit art.863 din Codul penal. În principal activitatea consilierilor
se axează pe supravegherea respectării măsurilor prevăzute
de art.863 alin.1 lit. a) – d) din Codul penal şi mai puţin
a respectării obligaţiilor dispuse în sarcina supravegheaţilor
de instanţele de judecată. Aceasta deoarece instanţele de judecată
nu sunt încă foarte familiarizate cu impunerea unor asemenea obligaţii.
De exemplu, într-un caz, un judecător a dispus ca persoana condamnată
"să nu intre în legătură cu anumite persoane", fără
a preciza în hotărârea judecătorească care anume sunt acele
persoane. O asemenea obligaţie nu poate fi monitorizată de SRSS
– Brăila, deoarece Serviciul nu are competenţa să stabilească
care sunt persoanele cu care condamnatul sub supraveghere să nu intre
în legătură. Până în prezent Serviciul nu a propus în nici
un caz revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,
datorită neîndeplinirii obligaţiilor de către persoanele supravegheate.

SRSS – Brăila are
în supraveghere un singur minor sancţionat de către instanţa
de judecată cu măsura educativă a libertăţii supravegheate,
dispusă în condiţiile articolului 103 din Codul penal.

Pe parcursul supravegherii,
persoanele faţă de care este exercitată pot solicita SRSS –
Brăila asistenţă şi consiliere, consilierii informându-i
în acest sens la începutul procedurilor.

2.3  SRSS – Brăila
colaborează pe bază de protocoale cu 11 instituţii de la nivel
local, printre care: Inspectoratul Şcolar Judeţean, primăria,
prefectura, poliţia, consiliul judeţean, Agenţia Judeţeană
de Ocupare a Forţei de Muncă, Centrul de reeducare de la Tichileşti
(în fapt, penitenciar pentru minori şi tineri), Penitenciarul Brăila.

În baza protocolului cu
Inspectoratul Şcolar Judeţean, s-au organizat cursuri de recuperare
şcolară la Şcoala Generală nr.5 din Brăila. SRSS
– Brăila îndrumă persoanele pe care le are în supraveghere şi
care doresc să-şi completeze pregătirea şcolară către
aceste cursuri. Pentru cazurile de analfabetism, SRSS – Brăila a discutat
cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi exită disponibilitatea
ca, în măsura în care există solicitanţi, aceştia să
se adreseze şcolilor din localităţile de domiciliu. Tot în
baza protocolului cu Inspectoratul Şcolar, SRSS – Brăila a organizat
un curs de 4 ore de prevenire a infracţionalităţii la o clasă
a unei şcoli din Brăila. SRSS – Brăila doreşte ca pe viitor
să aducă minori care urmează să se libereze din Centrul
de reeducare Tichileşti şi care vor vorbi în cadrul acestor ore.

Pe baza protocolului cu
Centrul de reeducare Tichileşti, un consilier al Serviciului vizitează
o dată pe săptămână acest centru. Se încearcă cuprinderea
celor care urmeză să se libereze într-un program de consiliere. 
Cu 5 dintre aceştia deja s-a realizat o vizită la instituţiile
relevante din Brăila.

De asemenea, consilieri
ai SRSS – Brăila s-au deplasat la Penitenciarul Brăila pentru solicitări
de consiliere primite din partea deţinuţilor. La solicitarea Comisiei
de liberare din Penitenciarul Brăila privind efectuarea de referate pentru
cei care urmează să intre în acestă comisie, SRSS – Brăila
a realizat 15 astfel de referate.

Pe baza unei bune colaborări
cu Poliţia Brăila, Serviciul a reuşit să ajute persoanele
pe care le are în supraveghere şi care nu aveau posibilităţi
materiale pentru de a-şi reînnoi documentele de identitate, în procurarea
acestora.

2.4  SRSS- Brăila
colaboreză şi cu două fundaţii din Brăila: Fundaţia
Lumina şi Fundaţia "Muncă şi prosperitate".
Fundaţia Lumina se ocupă de persoanele care au fost în casele de
copii şi pe care le-au părăsit la împlinirea vărstei de
18 ani. De asemenea, Fundaţia Lumina organizează cursuri gratuite
de calificare de confecţioner îmbrăcăminte, cu durata de 2
luni. Nici una din persoanele supravegheate nu e cuprinsă până în
prezent în aceste cursuri, dar există interes pentru un curs de confecţioner
încălţăminte pe care fundaţia doreşte să-l organizeze.

 

3. Concluzii

APADOR-CH apreciază
activitatea SRSS – Brăila. În numai un an, consilierii acestui Serviciu
au reuşit să stabilească relaţii de colaborare foarte
bune cu autorităţile relevante, în special pentru a realiza activităţile
de asistenţă şi consiliere.

APADOR-CH conderă
totodată că:

–        
numărul de 3 consilieri de reintegrare socială şi supraveghere
este insuficient, mai ales având în vedere că în schema de personal a
SRSS – Brăila figurează 4 posturi de consilieri. În condiţiile 
în care numărul persoanelor care vor intra sub supravegherea Serviciului,
precum şi numărul de solicitări pentru referate presentenţiale
se presupune că va creşte, blocarea unui post de consilier este
complet neproductivă.  Direcţia de Integrare Socială şi
Supraveghere din Ministerul Justiţiei ar trebui să organizeze un
concurs pentru ocuparea acestui post cât mai curând.

–        
dotarea cu aparatura de birou necesară a Serviciului apare ca imperios
necesară. Numărul de calculatoare ar trebui să fie egal cu
numărul de consilieri de reintegrare socială şi supraveghere.
De asemenea, se impune achiziţionarea unui copiator. Pentru deplasările
în judeţ ale consilierilor, transportul public este în unele cazuri ineficient,
mai ales pentru locaţii mai îndepărtate. De aceea ar trebui pus
la dispoziţia Serviciului un autoturism.

–        
 SRSS – Brăila ar trebui să se implice mai mult în pregătirea
pentru eliberare a deţinuţilor din Penitenciarul Brăila şi
să-şi extindă activitatea şi la cei cu vârste de peste
25 de ani. De asemenea, programul de consiliere pentru minorii şi tinerii
care urmează să se libereze din Centrul de reeducare Tichileşti
trebuie continuat, APADOR-CH apreciind că ideea de a-i duce pe cei care
urmează să se libereze în vizită la instituţiile care
i-ar putea ajuta să se reintegreze este foarte bună. Însă pentru
ca acest proiect să fie eficient, ar trebui ca vizitele să fie organizate
săptămânal.

–        
Pentru o eficientă aplicare a dispoziţiilor Codului penal privitoare
la alternativele la încarcerare, sugerează ca la nivelul Direcţiei
de Integrare Socială şi Supraveghere să se contureze o strategie
pentru "popularizarea" activităţii serviciilor de reintegrare
la nivelul instanţelor şi al parchetelor.

 

Diana Călinescu                                                                       
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-12-04 00:00:002003-12-04 00:00:00Raport asupra vizitei la Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Brăila

Raport privind vizita la Penitenciarul Poarta Albă

03/12/2003/in Penitenciare /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În ziua de 3 decembrie
2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Poarta
Albă. Acest penitenciar a fost avut în vedere de către reprezentanţii
APADOR-CH datorită deficienţelor constatate cu ocazia vizitei anterioare,
care a avut loc în luna iulie 2001, şi în urma scrisorilor primite de
la unii deţinuţi, care s-au plâns de diferite abuzuri din partea
cadrelor din Penitenciar.

 

1. Aspecte generale

Conform datelor puse la
dispoziţia reprezentanţilor asociaţiei de către conducerea
penitenciarului, la data de 30.11.2003 în Penitenciarul Poarta Albă erau
cazaţi 1966 deţinuţi, la o suprafaţă totală
a spaţiilor de deţinere de 7307,58 mp. Aceasta înseamnă că
fiecărui deţinut îi revin 3,71 mp, ceea ce apropie gradul de ocupare
al penitenciarului de standarele europene minime de 4 mp/deţinut.

Din cei 1966 de deţinuţi,
10 erau minori (5 condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii, 3 condamnaţi
în primă instanţă şi 2 arestaţi preventiv) şi
23 femei (14 condamnate definitiv la pedeapsa închisorii, 4 condamnate în
primă instanţă şi 5 arestate preventiv).

Din cei 1966 de deţinuţi,
1811 erau condamnaţi definitiv (1216 cu pedepse mai mici de 10 ani şi
595 cu pedepse peste 10 ani), 82 condamnaţi în primă instanţă
şi 73 arestaţi preventiv.

La muncă erau folosiţi
623 de deţinuţi, 236 în interesul locului de deţinere şi
387 la munca cu plată (în agricultură sau în cadrul Întreprinderii
de Împletituri şi Construcţii Metalice, aparţinând Regiei Multiproduct
a DGP (din interiorul penitenciarului). Minorii şi femeile nu erau folosiţi
la muncă. În anul 2003, DGP a cerut Penitenciarului Poarta Albă
să comunice propuneri de activităţi productive la care să
poată fi folosiţi deţinuţii cazaţi în acest penitenciar,
iar propunerea penitenciarului a fost realizarea de subansamble pentru tâmplărie
tip termopan. O problemă ridicată de conducerea penitenciarului
în legătură cu folosirea deţinuţilor la muncă a fost
interdicţia folosirii toxicomanilor. Deţinuţii sunt încadraţi
în această categorie exclusiv pe baza propriilor declaraţii şi
nu în urma vreunui test. În penitenciar unii dintre aceştia îşi
exprimă dorinţa de a munci, însă din cauza declaraţiei
că sunt consumatori de droguri date în faţa organelor de cercetare
(în unele cazuri, aceste declaraţii sunt date la "sfatul" altor
deţinuţi şi nu datorită consumului real de stupefiante),
nu pot fi folosiţi la muncă de către penitenciar.

Pentru femei, administraţia
penitenciarului a achiziţionat 6 maşini de cusut şi a cerut
transferarea unor femei care aveau cunoştinţe de croitorie pentru
a pune bazele unui atelier de croitorie. Conducerea penitenciarului încearcă
să găsească beneficiari pentru o eventuală producţie
a acestui atelier.

Spre deosebire de anul
2001, deţinuţii de alte etnii decât cea română pot folosi la
vizite limba maternă.

În Penitenciarul Poarta
Albă există aproximativ 200 de deţinuţi catalogaţi
drept "periculoşi". Ei nu sunt ţinuţi în camere separate.
Singurele măsuri speciale luate împotriva lor sunt paza întărită
la transferuri şi faptul că nu sunt scoşi la muncă în
exteriorul penitenciarului, ci numai în interior. Cazurile celor care sunt
încadraţi în această categorie ca urmare a abaterilor disciplinare
din penitenciar sunt analizate lunar şi, în funcţie de comportamentul
deţinutului, acesta este scos din categoria „periculoşi”.

Secţia I a penitenciarului
este în faza de reconstrucţie, lucrările urmând a intra în conservare
pe perioada iernii. La secţia a II-a s-au făcut reparaţii capitale,
la secţia a VIII-a reparaţii curente, iar pentru secţiile a
IV-a şi a V-a s-au întocmit expertize tehnice în vederea consolidării.
Secţia a III-a a fost depopulată în mare măsură, fiind
folosită în prezent o singură clădire. Penitenciarul Poarta
Albă este inclus în Strategia de reformă a sistemului judiciar 2003-2007
în ceea ce priveşte modernizarea spaţiilor de detenţie. Tot
în planul de investiţii pe termen mediu este cuprinsă şi construirea
unei staţii de epurare a apei, deoarece există probleme cu Inspecţia
de mediu datorită canalizării.

 

2. Vizita în penitenciar

2.1 Blocul alimentar

Cu toate că a fost
instalat un sistem nou de ventilaţie, acesta nu pare a fi dimensionat
necesităţilor, astfel că în blocul alimentar există camere
cu mucegai (de exemplu carmangeria şi unul din pereţii bucătăriei).

În ziua vizitei, meniul
a constat în tocăniţă de cartofi la micul dejun. Pentru prânz,
meniul a constat în ciorbă de cartofi şi mâncare de fasole cu carne
(reprezentanţii APADOR-CH au constatat că de fapt, "carnea"
din mâncarea de fasole era de fapt slănină). Pentru regim, meniul
pentru prânz a constat în supă de purcel cu zarzavat, cartofi şi
paste şi pilaf de orez cu carne. Pentru musulmani, carnea de porc era
înlocuită cu carne de oaie. Pentru seara, meniul general a constat în
ceai şi biscuiţi, cei cu regim urmau să primească lapte,
iar diabeticii şi cartofi prăjiţi. Fiecare deţinut primeşte
seara şi 20 de grame de slănină.

În magazia de alimente,
în lada frigorifică, exista şi o cantitate de aproximativ 5-7 kg
de brânză, care nu apărea în meniul zilei respective. Reprezentanţii
penitenciarului au motivat că respectiva cantitate de brânză urma
să fie servită seara, diabeticilor.

Cantităţile
de carne scoase din magazie pentru ziua respectivă au fost de 84,4 kg
de carne de porc, 37,4 kg de carne de oaie, 43,6 de kg de subproduse de porc
şi 30,5 de kg de slănină sărată.

 

2.2 Camerele de detenţie

La Secţia a III-a,
în camera 9, regim restrictiv, se afla un deţinut, M.G.. El executase
5 luni din 1 an de regim restrictiv, pentru tentativă de evadare. Deţinutul
era în curs de cercetare penală pentru săvârşirea tentativei
de evadare şi, în acest sens fusese audiat de un procuror în penitenciar.
În cameră existau patru paturi metalice, cu "saltele" din beton.
Camera avea un WC turcesc, separat de restul camerei printr-un zid de aproximativ
1 metru înălţime. Apa la WC nu curgea, ci doar apă rece la
chiuveta din cameră. Încălzirea camerei se realiza printr-o sobă
comună cu camera învecinată, doar un perete al sobei fiind în cameră.
Din acest motiv, în cameră era destul de rece. Deţinutul era bărbierit
de către bărbierul penitenciarului, care venea la solicitarea sa.
În ziua vizitei, deţinutul nu ieşise la plimbare, doarece nu dorise
acest lucru (din cauza condiţiilor atmosferice). Când iese la plimbare,
este încătuşat şi însoţit de grupa de intervenţie.
Plimbarea durează aproximativ 1 oră, când nu se suprapune cu plimbarea
celor de la izolare; în aceste situaţii plimbarea durează numai
jumătate de oră.

La camera 6, regim restrictiv,
se afla un singur deţinut. O.-L. D., primise 2 luni de regim restrictiv
pentru rapoarte de incident şi 8 luni de regim restrictiv pentru "sfidare
cu privirea" şi deţinere de obiecte interzise. Deţinutul
făcuse plângere împotriva acestei măsuri, care urma să fie
judecată de Judecătoria Medgidia pe data de 9 decembrie 2003. Deţinutul
s-a plâns că în timp ce se afla la regim restrictiv, la data de 23 octombrie
2003, şi era imobilizat de pat cu câte două cătuşe la
fiecare mână, un subofiţer a intrat în cameră şi a sărit
cu piciorul pe braţul său stâng, braţ la care acesta avea o
tijă introdusă în tinereţe. Deoarece tija s-a desprins, deţinutul
a fost trasportat în ziua de 12 noiembrie 2003 la Spitalul Militar Constanţa
şi ulterior, la Spitalul Penitenciar Rahova, unde a fost operat pe data
de 20 noiembrie 2003. În cameră exista două paturi metalice suprapuse,
cu "saltele" de beton, şi un pat metalic cu saltea normală,
fixat în podea. Deţinutul i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH
că montarea patului cu saltea normală a fost rezultatul numeroaselor
sale proteste, care au culminat cu distrugerea unuia din paturile cu saltele
de beton, pentru a determina administraţia penitenciarului să ia
în considerare solicitarea sa. Deţinutul este scos la plimbare fără
cătuşe şi însoţit de grupa de intervenţie. Plimbarea
durează aproximativ 1 oră. Deţinutul s-a mai plâns că
sistemul de încălzire (soba comună la două camere) nu asigură
încălzirea camerei. Reprezentanţii APADOR-CH au constat că
peretele sobei din cameră era aproape rece. Apa de la WC-ul turcesc nu
curgea.

La Secţia a III-a
se află şi camerele de izolator. Cadrele din penitenciar i-au informat
pe reprezentanţii APADOR-CH că nu exista nici un deţinut aflat
la inzolare în ziua vizitei. Conform discuţiilor cu deţinuţii,
a reieşit că au existat persoane la izolatorul de pedeapsă
în dimineaţa zilei de 2 decembrie 2003, dar că acestea au fost scoase
de acolo în jurul orei 13.00 (deci în timpul vizitei reprezentanţilor
APADOR-CH).

La Secţia a VI-a,
în camera 5 (de aproximativ 5,5m x 10,5m), se aflau 56 de deţinuţi
staţionari, în 50 de paturi. Raportând numărul de deţinuţi
la suprafaţa camerei, reiese că gradul de ocupare al camerei era
de 1 deţinut pe metru pătrat, cu mult sub minimul impus de standardele
CPT de 1 deţinut la 4 mp. Datorită marii aglomerări din cameră,
aerul era irespirabil. În cameră exista un singur televizor, deţinuţii
plângându-se că nu pot instala două aparate TV, deşi dimensiunile
camerei le-ar permite acest lucru (existenţa celor două televizoare
s-ar impune datorită numărului mare de deţinuţi din cameră)
. Mai mult, în trecut a fost posibil să aibă două televizoare.
O altă doleanţă a deţinuţilor legată de recepţionarea
de programe TV a fost că la ora 23.00 li se întrerupe curentul la prize,
astfel încât nu se mai pot uita la televizor, deşi ei nu sunt scoşi
la muncă şi nu au altă activitate în timpul zilei. Plimbarea
zilnică durează 1 oră – 1 oră şi jumătate. În
plus, cei care s-au înscris la fotbal, participă la meciuri de 2 – 3
ori pe săptămână. De asemenea, deţinuţii au posibiliatea
de a ieşi la sala de forţă, organizată în aer liber (urma
ca deţinuţii să iasă la această sală şi
pe timpul iernii). Deţinuţii nu participă la programe educative
sau culturale şi nu sunt scoşi la club. Baia are loc săptămânal.
Aparate de ras de unică folosinţă primesc câte una la fiecare
3 luni.  Deţinuţii s-au plâns de starea jalnică a cearceafurilor
primite din partea penitenciarului, stare deplorabilă care a putut fi
constatată şi de reprezentanţii APADOR-CH. Din spusele deţinuţilor
a reieşit că primesc un cearceaf o dată la 3 ani. O altă
problemă ridicată de deţinuţi a fost lipsa medicamentelor.
I.-D. A.s-a plâns că deşi suferă de astm bronşic, silicoză
şi stomac, nu primeşte medicamentele necesare. Acestea i-au fost
aduse de familie, pe baza prescripţiei medicale eliberate de medicul
din penitenciar. Deţinuţii s-au plâns că pentru medicamente
obişnuite, cum sunt asiprina, paracetamolul, nu li se eliberează
prescripţii medicale în penitenciar şi deci familia nu are cum să
le aducă asemenea medicamente.

Deţinuţii i-au
informat pe reprezentanţii APADOR-CH că unul dintre colegii lor
de cameră, C.A., deşi este bolnav şi are crize zilnice, este
ţinut în secţie în loc să fie dus la spitalul penitenciar.
În timpul vizitei, respectivul deţinut nu s-a ridicat din pat. A.V. se
află la Poarta Albă din anul 1999 şi a rugat să fie transferat
la penitenciarul din Arad („sau în zonă”), întrucât are familia în Arad.
I.M. (condamnat la 16 ani pentru săvârşirea infracţiunii de
omor) s-a plâns că deşi nu are nici un raport de incident şi
a fost evidenţiat, Comisia de liberare condiţionată din penitenciar
i-a amânat cererea de liberare cu un an, până la 4 februarie 2004. A.F.,
în vârstă de 63 de ani, s-a plâns că a fost amânat de 4 ori de către
Comisia de liberare din penitenciar, deşi nu a avut rapoarte de incident.
În legătură cu Comisia de liberări condiţionate, deţinuţii
s-au plâns că nu sunt duşi în faţa acesteia şi abia începând
cu o lună în urmă sunt duşi la instanţa care judecă
cererea de liberare. I.N. s-a plâns că a venit în Penitenciarul Poarta
Albă în urmă cu 7 ani, pentru a urma un curs de calificare sudori
şi că, deşi în ultimii 5 ani a adresat aproximativ 6-7 cereri
Direcţiei Generale a Penitenciarelor pentru a fi transferat la Penitenciarul
Arad (familia sa fiind din Curtici), această cerere nu i-a fost aprobată.
Datorită distanţei mari, deţinutul nu a fost vizitat niciodată
de familie la Penitenciarul Poarta Albă.

La Secţia a VI-a
a fost instalată o cutie poştală pentru ca deţinuţii
să îşi expedieze singuri scrisorile. În total, în Penitenciarul
Poarta Albă au fost instalate 4 astfel de cutii poştale. De asemenea,
există şi 3 telefoane publice cu cartelă, unul la Secţia
a VI-a, unul la Secţia a IV-a şi unul la sectorul vizite. Conducerea
penitenciarului a precizat că se doreşte ca în viitor să se
instaleze şi cabine telefonice, pentru a asigura confidenţialitatea
convorbirilor. Deţinuţii au dreptul la 4 telefoane pe lună.

În Secţia a VII-a
erau cazaţi minorii. La camera 2 (carantină), erau 3 minori. Ei
erau scoşi  la plimbare 1 oră şi jumătate până la
2 ore în fiecare zi. În cameră exista un televizor, pus la dispoziţie
de penitenciar. Programul TV durează în fiecare zi de la 9.00 la 19.00
şi de la 20.00 la 23.15. Vinerea şi sâmbăta seara programul
este prelungit până la orele 00.00-1.00. Programul de referinţă
este România 1. Ziarele pe care le primesc minorii sunt vechi de câteva zile,
până la o săptămână, deoarece sunt retururi. La vizite,
minorii se duc îmbrăcaţi în haine de penitenciar. Vizitele durează
în medie 40 de minute. Responsabilul de cameră este numit de către
conducerea penitenciarului. Activităţile minorilor erau cele din
programul special de carantină.

La camera 1 erau cazaţi
5 minori, dintre care 4 condamnaţi definitiv şi un arestat preventiv.
Responsabilul de cameră fusese numit de către comandantul de secţie.
Minorii aveau la dispoziţie un televizor al penitenciarului şi primeau
ziare vechi, la fel ca şi colegii lor de la camera 2. Doi dintre minorii
condamnaţi definitiv fuseseră cuprinşi într-un curs de legumicultură
organizat în colaborare cu Centrul de consultanţă agricolă
Constanţa, cu durata de 3 luni (cursurile s-au desfăşurat de
câte 2 ori pe săptămână, câte 3 ore). La acest curs, susţinut
de un specialist de la Centrul de consultanţă agricolă, s-au
înscris 32 de minori şi tineri între 18 şi 21 de ani, dintre care
21 l-au absolvit şi au primit diplome de certificare (legumicultori).
Unul dintre cei doi absolvenţi de la camera 1 a apreciat că nu îi
vor fi de folos cunoştinţele dobândite în timpul cursului, după
eliberare, deja uitând mare parte din ceea ce a învăţat. Minorii
sunt scoşi o dată pe lună la clubul cadrelor. Patru din cei
cinci minori de la camera 1 au fost filmaţi sau li s-a publicat numele
în ziare în timpul cercetărilor penale, fără a li se cere acceptul
(TV Neptun, ziarul Telegraf). De la telefonul public, minorii pot să
dea 4 telefoane pe lună. Baie se face săptămânal.

Dintre cei 4 educatori
ai penitenciarului, unul se ocupă exclusiv de minori şi femei. Pregătirea
acestuia este juridică. Minorii sunt testaţi în vederea stabilirii
nivelului lor de alfabetizare şi cuprinderii  în programul de alfabetizare.
Alte activităţi destinate minorilor sunt cele sportive, în timpul
verii. De asemenea, se are în vedere continuarea cursurilor de calificare
în legumicultură pentru minori şi tineri, organizate în colaborare
cu Centrul de consultanţă agricolă Constanţa. În interiorul
penitenciarului există un lot experimental destinat acestui curs. Colaborarea
cu Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere Constanţa
nu prea a existat în anul 2003.

 

2.3 Cazul deţinutului
F.F.

Reprezentanţii APADOR-CH
au purtat o discuţie cu deţinutul, care s-a plâns că în data
de 4 noiembrie 2003 a fost bătut de către grupa de intervenţie,
în curtea  penitenciarului. Urmare a leziunilor datorate bătăii,
F.F. a fost internat pentru 2 săptămâni în Spitalul Penitenciar
Poarta Albă. Deşi nu se refăcuse complet, a fost adus înapoi
în Penitenciarul Poarta Albă şi cazat într-o cameră de detenţie
fără a primi nici un fel de îngrijiri medicale. Deţinutul a
trecut la măsuri extreme pentru a atrage atenţia asupra situaţiei
sale, autoagresându-se (s-a tăiat cu lama pe antebraţe). Drept urmare
a fost din nou dus la spitalul penitenciar. La întoarecere, a fost introdus
la izolare, deşi nu era apt din punct de vedere medical să suporte
un astfel de regim. A fost scos de la izolare numai ca urmare a intervenţiei
unui medic de la spitalul penitenciar. De la incidentul cu grupa de intervenţie,
F.F. a fost cazat pe Secţia a III-a, în corpul de clădire destinat
camerelor de regim restrictiv şi de izolator. Deţinutul s-a plâns
că primeşte tratament cu tranchilizate, deşi nu este diagnosticat
cu nici o boală care să impună acest lucru. De asemenea, nu
primeşte îngrijirile medicale necesare rănilor sale, nefiindu-i
schimbate pansamentele.

Deţinutul N.C. (n.14.07.75)
a fost chemat după incidentul din 4 noiembrie 2003 pentru a da declaraţii.
El este reprezentantul camerei din care deţinuţii au văzut
incidentul şi au început să protesteze. Deţinutul s-a plâns
că a fost lovit de către cadre şi ameninţat deoarece nu
a avut grijă ca deţinuţii care au văzut incidentul să
nu protesteze.

D.-C.T. este unul dintre
deţinuţii care au văzut cum F.F. a fost bătut de către
grupa de intervenţie. Deţinutul s-a plâns că atunci când a
fost chemat să dea declaraţii legate de eveniment, a fost ameninţat
cu întocmirea unui raport de pedepsire. În final acest lucru nu s-a mai petrecut.

Conducerea penitenciarului
a afirmat că, potrivit comandantului de secţie, F.F. s-ar fi smucit
în timp ce era escortat de către grupa de intervenţie şi datorită
acestui lucru s-a lovit de uşa clădirii.

 

3. Concluzii

APADOR-CH apreciază
că în general condiţiile de detenţie au cunoscut o anumită
ameliorare în comparaţie cu situaţia existentă la vizita din
luna iulie 2001. Efectivele sunt acum cu circa 500 de deţinuţi mai
mici decât în 2001 (cu toate acestea, suprapopularea  continuă să
constituie o problemă a penitenciarului). Este pozitiv faptul că
nu au mai existat cazuri în care deţinuţii să se plângă
că împotriva lor au fost folosite lanţurile. Spre deosebire de situaţia
de la vizita precedentă, când minorii făceau baie numai o dată
pe lună, acum baia se face săptămânal (condiţiile minorilor
sunt sensibil mai bune decât în urmă cu doi ani).

Ca aspecte negative, APADOR-CH
a reţinut:

–        
nu a fost eliminată practica lovirii deţinuţilor de către
personal; asociaţia consideră că se impune să tragă
conducerii DGP un semnal de alarmă în legătură cu înmulţirea
cazurilor de acest gen, în special a celor în care „grupele de intervenţie”
recurg la violenţe în mod cu totul abuziv şi nejustificat; APADOR-CH
apreciază că pentru încetarea unor asemenea practici este necesar
ca DGP să intervină cât mai curând şi mai ferm;

–        
pedepsele disciplinare sunt uneori excesive în comparaţie cu abaterile
comise (cazul deţinutului O.-L. D., de la „restrictiv”);

–        
calitatea hranei este necorespunzătoare, în special sub aspectul absenţei
aproape complete a cărnii din felul II al mesei de prânz;

–        
se dă o atenţie cu totul insificientă ocupării „timpului
liber” al deţinuţilor, în special al celor „staţionari” (programul
de televizor ar trebui prelungit, iar în camerele cu un număr mare de
deţinuţi ar trebui instalate mai multe televizoare); este evident
că serviciul socio-educativ ar trebui să se implice într-o mai mare
măsură în ocuparea „timpului liber” al deţinuţilor;

–        
în dormitoare este frig; este necesar ca pe timpul iernii penitenciarul să
rezolve această problemă.

 

Diana-Olivia Călinescu                                                                            
Valerian Stan

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2003-12-03 00:00:002003-12-03 00:00:00Raport privind vizita la Penitenciarul Poarta Albă
Page 10 of 12«‹89101112›»

Ultimele postări pe blog



Abonare Newsletter:

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Contactați-ne la
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.

© Copyright - APADOR-CH - Enfold Theme by Kriesi
Scroll to top
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor. OKNoPrivacy policy