Archive for category: Penitenciare

1. Preamble

On April 16, 2013, two representatives of APADOR-CH visited the main venue of the Drobeta Turnu-Severin Penitentiary and the external section in Vânjuleţ, about 30 kilometers outside town. The previous visit had taken place in May 2007. Compared to the initial situation, some improvements were noted.

The external section in Vânjuleţ was inaugurated. The facility has about 6 hectares of land. Designed as a maximum security prison, it had the advantage of requiring only a small number of security agents. It currently accommodated the open and semi-open regime sections.

The main venue had been equipped with a new heating system, which was part of a European project assumed by the Romanian state after the ECHR decision in the case Bragadireanu vs. Romania.

Law no. 275/2006 on the execution of custodial sentences was generally observed. In what concerned the custody regimes, doors were indeed opened at all times in the open regime and open during daytime at semi-open regime (with one violation – door were still locked during lunch time). Chains were no longer used for restraint and operational teams were no longer carrying firearms or wearing masks during their interventions.

According to the prison management, there had been no serious incidents except for one case of self-mutilation of a mentally disturbed detainee. The rest of the incidents were generally related to illegal possession of mobile phones. They were so frequent because there was not enough supervising staff and because the penitentiary didn’t have a GSM signal-jamming system, nor a video surveillance system.

The prison management considered that personnel shortage and, especially, financial penury, were a stringent problem at Drobeta. Documents seen by the representatives of APADOR-CH showed, indeed, that the penitentiary was, at the time of the visit, in the situation of not being able to pay the current bills for utilities and that money for food and medicine were running out.

2. Population, detention conditions, personnel

The facility held only male detainees, most of them serving sentences under the open and semi-open regime, under the coordination of the Craiova Penitentiary.

On the day of the visit, the total population was 1022, all adult males, of whom 890 – under the semi-open regime; 117 – open regime; 3 – closed regime; 1 – maximum security regime. The remaining 11 detainees were still under observation/quarantine. The main unit held 568 of the detainees, the external section held 451 detainees under open and semi-open regime and 3 detainees lived at the farm, under open regime.

The total surface of detention spaces at Drobeta Turnu-Severin Penitentiary was 2221.03 square meters, a little over 2 sq m/detainee. That indicated a serious degree of overcrowding. The main unit had about 1200 sq m of detention space, the external section had 815 sq m – both equally overcrowded. He only location not overcrowded was the farm. APADOR-CH reminds that the recommendations made by the European Committee for the Prevention of Torture (CPT) in 1999 should be followed, meaning that 4 square meters of space and 8 cubic meters of air should be provided for each detainee. The Association points out once again that Romania has been repeatedly sanctioned by the ECHR for detention conditions and that the judgment in the case Iacov Stanciu vs. Romania found that overcrowding was a recurrent problem in Romanian prisons and that this situation, together with lack of hygiene and inadequate medical treatment were tantamount to inhuman and degrading treatment against the plaintiff.

Overcrowding aside, detention conditions differed from one section to another. The general impression was that the buildings required capital repairs. Only some of the rooms were renovated and clean. Natural lighting and airing were generally good and hot water was provided twice a week. Detainees who talked to the representatives of APADOR-CH said that the rooms had been warm enough during winter.

A number of 201 employees worked directly with detainees. 117 of them worked at the detention security and penitentiary regime department, 11 at the medical department and 13 at the social and educational department. The latter two departments were understaffed.

3. Medical care

Drobeta Turnu-Severin Penitentiary had two medical offices employing 12 persons, of whom eleven worked directly for the penitentiary. The 12^th employee was a dentist who had a service contract with the facility. The employees counted three doctors, six nurses, one hygiene assistant and one pharmacy assistant.

According to the doctors, the most frequent conditions among detainees were chronic cardio-vascular diseases followed by mental problems (about 100 detainees had psychiatric diagnoses) There had been some recent cases of TB and hepatitis. No syphilis or HIV infection cases were signaled – all 60 HIV tests taken over the previous years had been negative. The medical office had condoms for detainees, but they were not available at discretion, as they had been years before, when anti-AIDS NGOs provided them freely to the penitentiary.

The doctors said there were no medical problems connected to drug abuse because the main drug in the area was cannabis and cannabis rarely caused problems. Very few former heroin addicts arrived at Drobeta Penitentiary, and they were brought in only after completing their detoxification treatment.

The medical staff said there were no problems related to medical supplies/deduction of medication costs and that the county hospital cooperated very well with the facility, never refusing to admit detainees and sending the ambulance at the external section in case of night-time emergencies (the Vânjuleţ section did not have a doctor on duty permanently).

Medical exams were provided upon request and chronic patients were seen every week. Detainees who talked to the representatives of APADOR-CH declared that in general there were no problems with medical care. The only one they could point out was the occasional hiccup in medication supply at the external section. More precisely, certain drugs were not available at the medical office and had to be brought from the main unit the next day.

The infirmary was in the main unit and had 21 beds in a 53 sq m room. Detainees admitted here (20, at the time of the visit) could use a lavatory with two toilet cabins, two showers and two sinks. Hot water was provided only twice a week, as in the rest of the facility. APADOR-CH considers that this hot water schedule is not sufficient for suffering people and suggests that hot water be provided around the clock at the infirmary. If the penitentiary heating system could not provide hot water on a daily basis, then the Association suggests that a large capacity boiler should be installed on the premises.  

4. Food, serving food, in-house shops

The Drobeta Turnu-Severin Penitentiary had a kitchen at the external section and one at the central unit. The latter had damp walls – the only visible hygiene problem. Otherwise, the rooms, the storage area, the kitchenware were all clean and well kept. Detainees who helped prepare the food had a health check every 3 months. The menu for lunch on the day of the visit (the same in both kitchens, but prepared separately) included potato soup and beans with pork scraps. Meat was portioned so that every detainee received a slice. For dinner, the menu was vegetables stew. Most detainees ate in their rooms. At the Vânjuleţ section there were however several canteens where detainees had lunch and dinner.

Detainees could do their shopping at the in-house shops (one in the central unit, one at the external section) three times per week. The maximum amount they could spend per week was 375 lei. At the time of the visit, the two shops were well provided with food (including fresh fruit and vegetables), cigarettes, coffee, juice, personal hygiene products, paper products etc. Cooked food could also be ordered. The prices, quite high according to the detainees, were supervised by a penitentiary committee so they did not get more than 25% above the average prices in the area.

5. Activities of the social and educational department, leisure activities

The social and educational department employed 13 persons, of whom 7 educators and two psychologists. The number of professionals was obviously too small for a prison population above 1000.

The department ran a program of preparation for release and one for the prevention of drug abuse (in co-operation with CEPCA), a qualification course for garden helpers and school courses. 90 detainees were taking these courses: 40 enlisted for primary school and 50 for secondary school (gymnasium).

The chief of the department said that detainees were also taken on outings, for instance to watch the football games of the high-school championship, but only when security agents were available to escort them. This was seldom, because the security department was also understaffed.

The main unit of the penitentiary had a well endowed library, regularly visited by about 70 detainees. There was also a room equipped as a painting workshop and three rooms organized for educational programs. The exercise yards of the central unit were small but the intention of the prison management to increase these spaces was visible: an access area in the semi-open regime section was made available to open regime detainees, as an exercise yard. The yard was equipped for minimal sports activities, for instance with dumbbells.

At the Vânjuleţ section, there was much more space available, so exercise yards were large. Some areas of the yards had been turned into basketball fields, for instance, or provided with fitness equipment. School classes took place in the canteens and activity rooms. The external section also had a chapel where two voluntary orthodox priests held mass from time to time.

6. Work of detainees

Of the 1022 detainees of the penitentiary, 480 detainees (serving under both open and semi-open regime) went to work, and 418 were paid for their work. The ratio of working detainees was high, compared to other prisons.

The unpaid workers were 12 detainees who did voluntary cleaning jobs on behalf of the town hall and other 50 detainees who worked as supervisors of detention areas.

Other 18 detainees who worked for the town hall had a contract. The 30 detainees who served the community worked in various locations outside the penitentiary.

The remaining 400 workers were hired by contract by a shoe company and sewed together various parts of footwear. The activity took place at both the central unit and the external section.

All working detainees had time deducted from their prison terms. The retribution was the national minimum wage. According to Law no. 275/2006 on the execution of custodial sentences and of other measures taken by the judiciary during criminal trials, revenues are to be distributed as follows:

Art. 62. – (1) Revenues provided under article 61 shall be paid to the administration of the penitentiary where the convict serves his/her sentence and shall be distributed as follows:

a) 40% of the revenues to the detainee, who may use 75% of them during his prison term and 25%, stocked in his/her name and paid with interest after release.

b) 60% of the revenues to the National Administration of Penitentiaries (ANP), as revenues to be registered and used according to the legal provisions on public finances.

It must be said that revenues obtained from the work of detainees did not remain in the accounts of the penitentiary, but were collected from all facilities by the ANP, who decided how they would be spent. APADOR-CH considers that this was why prison managers were not stimulated to identify new working opportunities for detainees. The Association recommends that all revenues from the work of detainees should stay at the facility where they served their sentence. It would be an incentive for prison managers who are constantly preoccupied in finding work for detainees and a hint for those who rely only on ANP funds.

7. Contacts with the outside, other rights, liaison judge

All detainees had the right to have 30 minutes of phone calls per day, paid with their personal cards. Phones were located on the corridors of each section. Mailboxes were also on the corridors. The mail was collected by the postal worker in person.

Detainees had the right to receive 10 kilos of food, 6 kilos of fruit and 20 liters of water/juice every month, from their visitors. During one visit, a detainee was allowed to receive two adults and two minors. The central unit had a room equipped for open visits, with tables and chairs, a room with a separator for meetings with legal advisors, and three separated cabins for closed visits. The visitation area of the external section consisted of one room for open visits, a clerk’s office and eight separated cabins.

The receipt and checking of parcels was made according to the regulations: the contents were displayed before both the detainee and the visitors at the same time.

The central unit had a matrimonial room and a second one was being furnished. The room and the bathroom were clean and hot water was available around the clock. Detainees who received a matrimonial visit were provided with condoms and leaflets on STDs.

At the Vânjuleţ external section, the right to freedom of information was not observed, as there were no TV sets in the rooms. The prison management explained that no TV cable operator wanted to sign a contract with the penitentiary because the facility was 30 kilometers outside the city. The prison management said it had recently taken steps to provide detainees with cards for satellite TV reception. At the central unit, all the rooms had cable TV.

Detainees had folders in their rooms containing information on prison regulations, rights, obligations and contacts of the liaison judge.

The liaison judge and his clerk came to the facility every day. The judge was pro-active: he frequently visited detention sections, talked to the detainees, checked the food, etc. According to him, most complaints were filed against the decisions of the discipline committee. About that, the liaison judge said that in some cases there were opposite opinions on disciplinary decisions, and court action followed. He also said that the atmosphere was generally quiet and incidents were rare – as indicated by the fact that since the beginning of the year there had been only one hunger strike. Confinement sanctions had not been applied for more than one year.

8. Visit to the rooms, discussions with the detainees

At the central unit, the representatives of APADOR-CH visited 5 rooms and talked to 53 detainees. Three of the rooms were part of the semi-open section. Room E2.1, measuring about 32 sq m, held 14 detainees in 18 beds, while rooms E2.3 and E2.8, measuring about 15 sq m, each held 6 detainees in 6 beds. They all said they were generally satisfied by the conditions, the only problems they complained about being the high prices at the shop and the hot water schedule – limited to two days a week. The other two rooms visited were in the open regime section (Rooms E1.4, 12 beds/30 sq m and E1.2, 15 beds/40 sq m). Detainees were either at work or in the exercise yard. Those in the yard said they were content with detention conditions, the way detention regime was observed and the way the staff treated them.

At the external section in Vânjuleţ, the representatives of the Association visited 3 rooms from all existing sections and talked to 54 detainees.

The 30 detainees held in a 50 sq m room had several complaints, among which: overcrowding, not enough running hot water, bad food, high prices at the shop and poor supplies, the presence of a priest only once in a fortnight, etc. They also said that the semi-open regime was not observed because the doors did not stay open; they stayed locked and were only opened once every hour, limiting their freedom to move inside the section.

At section 3 in Vânjuleţ, the representatives of the Association noted the deplorable state of the shower room, which was completely insalubrious.

Conclusions and recommendations:

1. APADOR-CH asks the National Administration of Penitentiaries to take urgent steps to solve the problem of overcrowding at Drobeta Turnu-Severin Penitentiary.

2.       The Association recommends that hot water should be provided around the clock at the infirmary and considers that the shower room at section 3 in Vânjuleţ requires immediate refurbishment.

3.       APADOR-CH recommends a revision of the legal framework, so that income obtained by working detainees stayed with the penitentiary where they serve their sentence.

Maria-Nicoleta Andreescu                                                                       Dollores Benezic

On November 22, 2012, two representatives of APADOR-CH visited the Galaţi Penitentiary. The previous visit had taken place on December 12, 2005.

General aspects

In December 2005, the biggest problem at Galaţi Penitentiary was the quality and quantity of drinking water available for detainees. The sole source of fresh water was, at the time, a well that provided water (with worms in it) for six hours per day. In the meantime, a second well had been just opened and the situation was therefore improved. The problem of overcrowding remained, as noted during the previous visit as well, a major setback – with almost twice as many detainees as the capacity of the prison.

The representatives of APADOR-CH were able to notice that the “masked” squads were still present in the penitentiary. The Association reminds the judgment of the European Court for Human Rights (ECHR) in the case of Cucu v. Romania, which promoted the recommendations of the European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman and Degrading Treatments (CPT). The CPT stated that the presence of such intervention teams in prisons “created an oppressive atmosphere, as the masks prevented the identification of a potential suspect in the case of ill treatment complaints”. The Committee also recommended that the members of special interventions squads should not be allowed to wear masks during intervention missions, under any circumstances.

Prison population, detention spaces, staff

Most detainees at Galaţi Penitentiary were held under closed regime. There were also detainees under preventive arrest and some who served their sentences under the maximum security regime. Detention was, therefore, strict.

At the time of the visit, there were 1028 detainees, of whom 1001 male (two young detainees) and 27 women. At the central unit, there were 925 male detainees held at the time of the visit: 149 in the high security section, 524 in closed regime sections, 207 on preventive arrest and 45 uncategorized (infirmary and quarantine). Male detainees selected for semi-open regime were immediately transferred to Brăila Penitentiary, while those under open regime were held at the external section in Şendreni (at the time of the visit, there were 83).

Women were all held in section 8, under all types of regime, except maximum security. Because women’s rooms were all in the same section, the procedures for the various detention regimes could not be followed. Therefore, female detainees held under open regime (6, at the time of the visit) and semi-open regime (11) did not have their rooms open during the day, could not visit the yard at any time during the day, etc.

Detention rooms were placed in buildings G and H and distributed, according to detention regime, as follows:

– Building G, held: on the ground floor – section 1, maximum security; first floor – section 2, quarantine; medical section, infirmary, confinement room and hunger strike room; second floor – section 3 detainees on preventive arrest; third floor – section 4, closed regime.

– Building H held: on the ground floor – female detainees; first, second and third floors – section 7, 6 and 5, closed regime.

Detention spaces

According to documents provided by the Galaţi prison management, the penitentiary had 91 detention rooms, measuring 24 square meters each, amounting to a total of 2.184 square meters of actual detention space. In fact, the penitentiary had two types of rooms. Most of them measured 24 sq m only if the lavatory and storage area were included, so living space was up to 20 sq m. There were also a few rooms of about 10 sq meters. For instance, Section 1 – maximum security – had 15 rooms, of which 13 measured 20 sq m and 2 measured 10 sq m, so its total surface was 280 sq m. At the time of the visit, the section held 149 detainees, so it provided less than 2 sq meters for each of them – half of the personal space recommended by the CPT. The penitentiary therefore held twice as many detainees as its capacity, being one of the most overcrowded in the Romanian prison system.

The penitentiary had 6 exercise yards, measuring about 24 square meters each. Two of them had gym equipment that could be used twice a week by closed regime and maximum security detainees.

The prison staff numbered 155 persons in the operative service, 14 in the social educational service and 9 in the medical department. For each member of the staff there were 7 detainees, or even more, given that not all staff were present at work at the same time. As a conclusion, the CPT norm of one member of the staff for each 5 detainees was not observed.

Social reinsertion activities, work for detainees

The social and educational department consisted of 5 educators, 2 social workers, 2 psychologists, a sport monitor and escort and technical personnel.

School no. 83 was part of the penitentiary, running courses for grades I-VIII (55 detainees attending) and high-school (10 detainees attending). About 50 detainees also attended courses organized by the County Labor Agency, in carpentry, plumbing, IT and cooking.

Each specialist (social workers, psychologists) coordinated 2-3 counseling programs lasting up to three months. Counseling sessions took place twice a week in groups of about 10 detainees. The chief of the department said that in the course of one year, each detainee was included in a counseling program. The programs offered vocational information, adaptation to prison life and social reinsertion activities.

At the time of the visit, the Galaţi County Center for Drug Prevention, Evaluation and Counseling, part of the National Anti-Drug Agency, had ongoing activities with two former addicts. The prison management said no substitution program was available and that detainees in need of methadone treatment were sent to the Rahova Penitentiary.

The representatives of APADOR-CH visited the recently renovated building of the social and educational service. Moreover, each detention section had a small space prepared for counseling sessions. Another building in the yard had recently been refurbished as an IT center, where detainees had computer classes. One of the rooms had 11 new computers, and the other was a conference room where information and training sessions could be organized.

Recently, one of the exercise yards had been transformed – using recycled materials – into a soccer field of about 100 square meters. The access to the soccer field was 4 hours per day, one group an hour. All detainees got their turn on the field every week. The prison management said that the sports field was actually built by detainees themselves and that they were very happy to be able to play sports. In two of the exercise yards, gym equipment was available for closed and maximum security regime detainees twice a week.

At the time of the visit, the Galaţi Penitentiary received funding through the Sectoral Operational Program “Development of Human Resources”, which explained the whole series of social and educational activities for detainees. The Association commends the open attitude of the prison management for organizing as many activities as possible and recommends that solutions should be found to continue these activities after the funding ceases.

At the time of the visit, several companies had contracts with the penitentiary to hire detainees. 62 detainees went to work outside the penitentiary, while other 100 participated in domestic activities. As a reward, the latter received, besides a reduction of their prison term, more family and spouse visits. The penitentiary had built a carpentry workshop, where the wood recycled from the demolished old prison buildings was turned into furniture – for in-house use only. Another activity that involved detainees was collecting PET bottles, which were exchanged for cash to be used for prison expenses.

Visitation, correspondence, the liaison judge

The visitation sector included special spaces for both open and closed visits. For the open and semi-open regime, visits took place in two rooms without separators, watched by non-recording cameras – to ensure strictly visual surveillance during the visits.

Six cabins with separators, each permitting the visit of two adults and two minors, were also available. Visits could not last more than 80 minutes and appointments could be made by phone or e-mail.

The parcel room had a door viewer and parcels were opened under the eyes of detainees. A parcel could contain at most 10 kilos of food, 6 kilos of fresh fruit and vegetables and 20 liters of water/juice.

The mailbox was at the entrance of building G and the prison management said that detainees were able to post their letters themselves when they were taken out for exercise. Detainees confirmed.

Conversations with legal advisors took place in a special room, inside the detention sector. The room was furnished with a table and chairs and placed under visual surveillance only.

The spouse visitation room was occupied when APADOR-CH was at the penitentiary. The prison management said that the room was equipped with everything necessary; a visit could last up to 48 hours; and each detainee had the right to receive one such visit every three months.

The liaison judge had an office in the administrative building of the prison and was assisted by a court clerk. Detainees could ask for an audience and were received every Wednesday from 8.00 to 16.00 (10 to 20 detainees). The liaison judge and the clerk said that detainees mostly complained about their detention regime and sanctions, and in some cases about the precarious conditions. They also said there were seldom cases of hunger strike, the maximum number of cases in a month was of 4-5 and the last such case was a detainee who refused food on November 7 but gave up the following day. There had been cases when the liaison judge disagreed with/annulled the reports of the discipline board and his recommendations were followed.

Medical care

The Galaţi Penitentiary had two medical cabinets – one for general medicine and one for the dentist, both on the first floor of the building. The staff included two doctors (a GP and a dentist), 5 medical assistants (one of them on leave at the time of the visit), a pharmacist and a nurse. Both cabinets provided care for the detainees, and only in case of emergency did they tend to members of the staff. The Association considers that one doctor and 5 assistants working in shifts cannot provide the necessary care for such a large number of detainees, therefore asking for an increased number of positions. Another option would be to contract private medical clinics or practices in Galaţi, who could send personnel to the penitentiary whenever the number of required medical exams increased.

The representatives of APADOR-CH visited the medical cabinet and discussed with the medical assistant on duty and with the dentist. The medical assistant said that the department had under its care chronic patients, mental patients and hepatitis patients (all types). He said there were no cases of AIDS or syphilis, but also said there had been no testing for the diseases – which was quite a paradox: how could anyone be sure the diseases were absent if they were not even screened for?

Both the assistant and the dentist complained about the poor supplies of drugs. The staff said that condoms were provided to detainees on demand, because the internal regulations did not include a rule for distributing condoms in special boxes, placed on the corridors, for free access. They admitted there was a time when condoms were freely distributed, because they were purchased by the Global Fund to Fight AIDS, Tuberculosis and Malaria. The penitentiary did not run the methadone substitution or the syringe exchange programs, so drug addicts were redirected to the Rahova Penitentiary. The Association points out that failing to provide condoms may increase the risk of disease. The fact that condoms were only available at the medical cabinet and that detainees needed to ask for them could be seen as a pressure and it could discourage detainees to use them. APADOR-CH maintains that prevention (by purchasing and distributing condoms) is much cheaper than the subsequent treatment of diseases.

Medical consultations were made by appointment and there were no complaints from detainees that they were not seen by the doctors when required.

The ward was clean and well equipped. The records of the patients were filed by detention regime, women separately, and a list of prices for tests and investigations was posted on the wall.

The infirmary was on the same floor as the cabinet and was organized in a 10 sq m room with 8 beds, seven of which were occupied at the time of the visit. The 2 sq m lavatory was insalubrious. It was separated from the room by a door. Detainees from all detention regimes were held at the infirmary. The persons in the room said the food was bad, that cold water was available round the clock and hot water twice a week – on Tuesdays and Saturdays.

One of the detainees in the infirmary said he had been three for two years, during which time he had suffered two heart attacks. Aside from the treatment received at Galaţi Penitentiary, he was sent every 6 month for a check-up at the Jilava Penitentiary Hospital. Another detainee, Gheorghe Lăcătuş, complained of terrible headaches and said he did not receive the recommended treatment, nor were painkillers left in his cells, for him to take when he needed. The representatives of APADOR-CH asked the doctor about the patient and were told that he had a mental illness and could not be allowed to self-administer his medication. On the day of the visit he had been given two Paracetamols, which had not eased his pain. The doctor said that drugs were scarce and that they expected supplies from Poarta Albă Penitentiary Hospital. APADOR-CH criticizes the situation and – given the fact that the absence of drugs and lack of appropriate treatment was not only found in Galaţi, recommended the national Administration of Penitentiaries (henceforward ANP) to find an expedient solution, for example by allotting a bigger budget to drug supplies.

The Penitentiary had recently had a suicide attempt. One of the detainees had tried to hang himself from a bathroom pipe, using the bed linen as a rope. He was found by cell mates in time and saved. In such circumstances, the medical assistant said that patients were usually brought to the medical ward for investigations, after which a report is filed and a treatment prescribed. The detainee was afterwards transferred to the quarantine section.

On the same floor, a room was reserved for TB patients. At the time of the visit, one detainee, suspect of TB, was held in there.

Food

The situation of the kitchen areas was the same as in 2005, when APADOR-CH had last visited the Galaţi Penitentiary. The dense steam made the air in the kitchen was hardly breathable and water was running down on the walls. Two cooker hoods hung from the ceiling, but they were unable to absorb the steam. The floor was also wet and dirty. Two detainees aided the cook to prepare the food and one to wash the dishes – the staff was visibly affected by the quality of the air. The Association points out that such conditions may lead to illnesses among kitchen staff and asks for urgent steps to be taken, such as installing new cooker hoods, able to taken in all the steam.

The rest of the rooms in the kitchen area were in good state.

The representatives of APADOR-CH reached the kitchen area at the time when lunch was being prepared. The three meals of the day has required 75 kilos of pork, 9 kilos of pork by-products, 64.4 kilos of lard and 2.4 kilos of chicken legs (for the 12 Muslim detainees). For breakfast, detainees had received tea, marmalade and bread (egg and sausage for diet), for lunch there was bean soup and meat on cabbage, with apples as a supplement for working men and diabetes patients. Dinner was going to include pasta and sauce, potato soup and meat with peas for diet and milk rice for diabetes patients. The food looked and smelled good and the meat was portioned so as to allow each detainee to get a piece.

Other 10 detainees peeled potatoes – all day long, as the cook said – because the peeling machine was out of order. The cabbage was minced by a special machine, the meat was stored in hygienic conditions in the fridge and bread was brought in every day. The food prepared for the day also went to the external section and to arrestees held at the Galaţi police custody facility.

The in-house shop, run by a private company in Galaţi, was well stocked at the time of the visit, including with fresh fruit and vegetables. The shop assistant explained that for certain products, such as tubs and pails, detainees needed permission from the prison management. The buyers of such items were mostly women. The prison management said they restricted the sale of such recipients to men because they could use them to prepare alcoholic beverages, while in the case of women “positive discrimination” was used, because women detainees had “certain needs”.

The shop also included the infokiosk. The Association considers that the information point should be placed on each floor, so that detainees could access information at any time, not just when they visit the shop.

Detention sections

The maximum security regime section

The high security regime section included 15 rooms, of which two for high-risk detainees. Two of the rooms were small (10 sq m) and 13 were larger (20 sq m, or 24 if one counts the lavatory and storage).

In Room no. 3, there were 9 beds, on three levels. APADOR-CH reminds that setting beds on three levels in prisons is categorized by the CPT as degrading treatment and therefore recommends that such situations be avoided.

Room no. 3 was one of the largest, with about 20 sq meters of living space and a lavatory of 4 sq m. At the time of the visit, all 9 beds were occupied, meaning that each detainee had 2.2 sq meters of space, much under the 4 sq m limit recommended by the CPT. The prison management was aware of the overcrowding and had created an internal rule, that did not allow more than 10 persons in the same room in the maximum security section. This rule however did not solve the overcrowding problem.

The lavatory included a sink, a Turkish toilet and a shower head above the toilet. Detainees said that cold water was available around the clock and hot water twice a week, for one hour.

The room was also equipped with a fridge and a TV set.

Detainees also said that the periodic searches of the room were done by squads of masked men; during the searches, only the room representative was allowed to be present. They said the room representative was chosen and acknowledged only by the detainees. Received letters were opened in front of the detainees, they said. When sending out mail, they were allowed to place it in the mailbox themselves. Envelopes and stamps were provided by the penitentiary, as many as they needed. One complaint, however, was that food at the in-house shop was too expensive.

The maximum security section, like the rest of the penitentiary, had no alarm system. In special cases, detainees knocked on their doors until they were heard by the supervisors.

Room no. 6, for high-risk detainees, measured 10 sq m and had two beds, which allowed 5 sq m per detainee – a desirable situation. There was only one detainee in the room at the time of the visit and he was going to be transferred to the Bacău Penitentiary within 5 days. The Association recommends that detainees should not be placed alone in rooms and if such situations arise, that a companion should be brought from another room.

In Room no. 1, one of the largest, there were 9 beds, on three levels, 5 of which were occupied at the time of the visit. Had all 9 beds been occupied, there would have been another case of overcrowding. Detainees said the room was warm enough. They complained about the high prices of the merchandise sold in the shop.

Women’s section

The prison management said that the section only held women on preventive arrest, during their transit from the Galaţi police custody facility to the Brăila Penitentiary. The women’s section was placed, like the maximum security one, on the ground floor of the building, and included two rooms for open and semi-open regime (mixed together), one room for closed regime and one for maximum security. At the time of the visit, 27 women were held at the penitentiary, 13 of whom were taking a computer class.

In the closed regime room, measuring 24 sq m, there were 9 beds and only two detainees. One of the two women was pregnant. She said she had had frequent health problems and was on a treatment, with injections, to be able to carry on her pregnancy. She also said she had not been taken to a gynecologist as often as necessary and that she wanted to have her child in a civilian hospital. The prison management said that this was not going to be possible. The woman said however that she did receive extra food. The Association points that the prison management is directly responsible for the state of health of detainees and that it is essential they should enable patients and detainees with special needs, like this pregnant woman, to receive all necessary medical check-ups.

The exercise yard measured over 40 meters; the terrain was terraced and had a covered area with chairs. It was also the space where detainees could hang their clothes to dry.

One of the detainees present in the section at the time of the visit, who was on charge for the laundry room, said she was taking a 4 month IT course which would provide her with a diploma. The Association appreciates that women, too were allowed to take training courses, even if they were only in transit at the Galaţi Penitentiary.

The closed regime section

The closed regime section had 8 rooms measuring 24 sq m each (lavatory included). Each room had 5 sets of triple bunk beds, therefore overcrowding here was even higher than in the maximum security section. Each detainee had 1.3 meters of living space.

The same situation was in Room no. 5, holding 15 detainees. They said their activities were football, chess and that they were allowed open visits. Some of them took masonry classes in the prison workshop.

Detainees said that lights stayed on throughout the day – if it had been out, there wouldn’t have been enough light to read.

APADOR-CH criticizes the incredible overcrowding in the Galaţi Penitentiary and reminds the prison management that international conventions consider it tantamount to inhuman and degrading treatment. Romania was repeatedly condemned by the ECHR for detention conditions, including overcrowding. Also, the Association points out to the lack of natural lighting in detention rooms, which could be solved by removing the wire net from the windows.

Preventive arrest section

Section no. 3 of the Galaţi Penitentiary held exclusively persons on preventive arrest.

Room no. 5 had 12 beds on three levels, all of them occupied at the time of the visit. It was also an overcrowded room – at 20 sq meters of space, each detainee had 1.6 sq m.

Discussions with detainee M.B.

At his request, the representatives of APADOR-CH talked to detainee M.B.

M.B. had been in quarantine at the Galaţi Penitentiary ever since October 30 and he complained of the poor detention conditions. His complaints also extended to the Rahova Penitentiary and especially to the Galaţi police custody facility. 

There, M.B. said, he had seen rats coming out of the bath drain hole. One night, a rat climbed on one of his room mates. The solution found by detainees in the custody facility was to place plastic bottles filled with water into the drain hole, during the night.

M.B. was unhappy that non-smokers were not held separately from smokers and that in some cases the number of detainees was higher than the number of beds (15 persons in 12 beds in a 20 sq m room). He also said that hot water was provided only once a week and that the room was cold. Heating had been turned on just the day before the visit. M.B. said he had a condition of the cornea and in order to stop its evolution he needed natural light, which was insufficient in the room. He said that he would soul need a visit to an ophthalmologist in Iaşi and that he required a cornea transplant.

Between November 3-6, 2012, M.B. was temporarily transferred to the Rahova Penitentiary. There, he found the same precarious conditions: the window would not close, there was not enough light, the room was damp. He described the prison van used for his transportation as a cage,in which he had to stand for the whole journey, and that he had to relieve himself, like the other detainees, in plain view. Another problem was that, during the transfer, the money on his account, used for phoning his family and lawyer, did not travel with him in time. During the four days spent at Rahova Penitentiary, he had no access to his money, therefore being denied the right to contact his lawyer and his family. The money reached Rahova only after M.B. had been brought back to Galaţi. The problem repeated the other way, from Rahova to Galaţi. At the time of the visit, M.B. said he was still waiting for his money to reach him from Rahova.

M.B. said that the other detainees did not know how to use the infokiosk situated in the food shop and that unless they had money in their accounts they were not allowed to go and use the terminal. He complained that the access to the mailbox was restricted, meaning that he could only post his letters when he was taken to the exercise yard, at 16:30, while the mail was collected at 13:00, delaying the delivery by at least one day. M.B. also said detainees did not receive stamps when they asked.

M.B. said that medication was chronically scarce at Galaţi Penitentiary and that detainees only received Paracetamol. Since he had been brought to the Galaţi Penitentiay, he had witnessed 8 room searches by masked squads. Moreover, he said that the current practice with searches was to take detainees by surprise, early before rise, and to beat them. M.B. added that the detainee who had attempted suicide, as mentioned earlier in this report, had been beaten by prison guards.

M.B. said that he had already complained to the ECHR about the precarious conditions at the Galaţi Penitentiary and about the violation of human rights during detention. He also said that the right to petition was limited in this prison, that detainees did not receive forms to complain to the ECHR, nor stamps to address letters outside the country.

Conclusions and recommendations

1. The most important problem noted at the Galaţi Penitentiary was overcrowding. During the visit, the prison management admitted that Galaţi was the third prison in the country in terms of overcrowding. As the system is aware of the problem, the existing resources should be directed to finding an urgent solution. The Association may offer the example of other penitentiaries, where unused spaces of other institutions were taken and refurbished as to hold detainees, thus reducing the overcrowding.

2. APADOR-CH asks the National Administration of Penitentiaries (ANP) to observe the recommendations of the CPT,  that consider it unjustified for prison intervention squads to wear masks under any circumstances. The ECHR agreed with the recommendations, therefore APADOR-CH asks that such practices be abandoned in Romanian prisons.

3. The Association asks the head of the ANP to solve the medication supply crisis in the Romanian penitentiary system, by allotting, for instance, a larger budget for the purchase of drugs.

4. APADOR-CH asks the prison management to respond promptly to the needs and requests of detainees, as provided by the law.

Other conclusions and recommendations have been included in the report.

Maria-Nicoleta Andreescu                                                                   Doina-Adelina Boboşatu

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 10
septembrie 2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul de
Femei Târgşor.

1.
Aspecte de principiu

Penitenciarul
Târgşor, situat în vecinătatea oraşului Ploieşti, judeţul Prahova, este unicul
din ţară destinat femeilor şi găzduieşte  persoane condamnate definitiv la
pedepse privative de libertate şi pe cele deja condamnate
printr-o hotărâre definitivă  dar care sunt cercetate în stare de arest
preventiv în altă cauză. Existenţa unui singur penitenciar pentru femei în România
generează o problemă serioasă cu privire la  aplicarea   Art.
5[1] al Legii
nr. 275/2006 referitor la executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal  care devine dificilă în cazul femeilor private de libertate. Astfel, în
vreme ce pentru bărbaţii încarceraţi  se ţine cont de apropierea domiciliului
la stabilirea locului (penitenciarului) în care  îşi execută pedeapsa, pentru
femei acest criteriu, al apropierii geografice de domiciliu şi implicit de
familie  este greu  de aplicat în cazul celor repartizate la Târgşor. Este
adevărat că există secţii de femei în cele mai multe penitenciare cu avantaje
şi dezavantaje; avantaj ar fi apropierea – relativă – de familie şi domiciliu,
iar dezavantaje, spaţiu restrâns cu consecinţa nerespectării
prevederilor specifice fiecărui regim de executare a pedepselor (de
maximă siguranţă, închis, semi-deschis, deschis), probabilitatea redusă de a
ieşi la muncă, număr mic de activităţi socio-educative zilnice etc.

La penitenciarul
Târgşor se respectă caracteristicile fiecărui regim de executare a pedepselor,
există şanse de a munci (mai rar în cazul deţinutelor în regim închis), se
organizează diverse activităţi zilnice, inclusiv ieşiri în comunitate. În plus
atmosfera generală este relativ relaxată, lucru ce se datorează, în mare
măsură, modului înţelegător dar suficient de autoritar în care se comportă
directoarea faţă de deţinute.  Sunt, însă, şi neajunsuri concrete pe care le
întâmpină cel puţin o parte dintre femeile deţinute în   penitenciar, respectiv
cele care au domiciliul la distanţe mari. Vizitele aparţinătorilor sunt foarte
rare (o călătorie de la Suceava, de exemplu, până la Târgşor şi retur durează
două zile şi este costisitoare) sau inexistente, numărul de pachete primite
scade proporţional, legăturile cu comunitatea (atât cât există) se dezvoltă
într-o zonă geografică, culturală şi economică total diferită de cea în care
persoana domiciliază şamd. Trebuie precizat că accesul la Târgşor este aproape
imposibil altfel decât cu maşina personală şi presupune cel puţin o noapte de
cazare la un hotel din Ploieşti, cheltuieli pe care puţini vizitatori ai
deţinutelor şi le pot permite.   

APADOR-CH
consideră  că situaţia trebuie remediată şi solicită Adiministraţiei
Naţionale a Penitenciarelor să întreprindă demersuri pentru înfiinţarea a cel
puţin două penitenciare pentru femei care să deservească zona de N-NV şi zona
de E-NE a ţării.

Un alt aspect cu
impact negativ asupra tuturor deţinuţilor din sistemul penitenciar dar, în mod
deosebit asupra deţinutelor de la Târgşor, decurge din  Ordinul Ministrului
Justiţiei nr. 3042/2007 prin care a fost eliminată posibilitatea primirii de
bunuri prin poştă de către persoanele private de libertate (Ordinul Ministrului
Justiţiei nr. 2714/2008, aflat în vigoare şi care înlocuieşte actul normativ
menţionat păstrează interdicţia primirii de pachete prin poştă). La această dată persoanele private de libertate aflate în
custodia ANP îşi pot suplimenta raţia de hrană (cea furnizată de penitenciar
este de calitate proastă şi în cantităţi insuficiente) numai achiziţionând
produse de la magazinele din incintele penitenciarelor sau primind bunuri de la
aparţinători cu ocazia vizitelor. Ambele modalităţi  sunt mai
costisitoare pentru familie decât expedierea prin poştă a unui colet cu
alimente. De exemplu, familia unui deţinut care locuieşte în mediul rural şi
are venituri băneşti reduse cu greu îşi poate permite să depună  sume de bani
în contul acestuia sau să plătească cheltuielile aferente unei deplasări la
penitenciar. Nu ar fi însă un efort foarte mare să expedieze prin colet poştal
alimente produse în gospodăria proprie. APADOR-CH reia sugestia ca orice fel de
limitare a posibilităţii detinuţilor de a-şi suplimenta hrana să se aplice numai
după ce hrana furnizată de penitenciare va fi îmbunătăţită substanţial atât
calitativ cât şi cantitativ. Până atunci APADOR-CH
solicită ministrului de justiţie  să modifice Ordinul  nr. 2714/2008 astfel
încât să fie permisă primirea pachetelor de la aparţinători prin poştă.

2.
Efective, cazare, personal

La data vizitei
în penitenciarul Târgşor se aflau 598 de femei din care două minore şi 27
tinere. Repartizarea pe regimuri de detenţie era următoarea: maximă sigurantă –
patru deţinute, regim închis – 166, regim semideschis – 222, regim deschis – 96
(Restul de 120 nu erau încă repartizate pe regimuri de detenţie fiind ori
arestate preventiv (111) ori în perioada legală de observare/carantinare (9).
La penitenciar se aflau şi 19 deţinuţi bărbaţi pentru executarea unor
activităţi administrativ-gospodăreşti, toţi încadraţi la regimul deschis. 

Este de apreciat
faptul că la penitenciarul Târgşor se respectă în totalitate regimurile de
detenţie. Este pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal când reprezentanţii APADOR-CH constată aplicarea integrală a prevederilor
legale cu privire la regimurile de detenţie. Astfel, deţinutele încadrate în
regim deschis se pot deplasa oricând neînsoţite în interiorul penitenciarului
(uşile camerelor nu se încuie decât în cazuri de consemn) iar deţinutele de la
regimul semideschis se pot deplasa în interiorul penitenciarului neînsoţite în
cursul zilei (uşile camerelor stau încuiate de la 10 seara până la 6
dimineaţa). Deşi în momentul vizitei deţinutele de la regimul închis nu ieşeau
la muncă (nu erau contracte disponibile), pe parcursul verii o parte dintre ele
au desfăşurat activtăţi agricole în afara penitenciarului, sub pază.

În ceea ce priveşte spaţiul de cazare, APADOR-CH susţine de 10 ani aplicarea
recomandării Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) din 1999 şi
anume 4 mp şi 8 mc de aer per deţinut. După
mai mult de trei ani de la adoptarea Legii nr. 275/2006 Ministerul Justiţiei şi
Libertăţilor Cetăţeneşti a elaborat un proiect de ordin  pentru reglementarea Normelor
minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de
libertate, proiect de act normativ care a fost
afişat pe pagina de internet a MJLC în vederea dezbaterii publice. Art.1 alin.3 al anexei
proiectului de ordin introduce norma de cazare cerută de Comitetul pentru
Prevenirea Torturii de 4 metri pătraţi  per
deţinut dar numai la regimurile de maximă
siguranţă şi închis. Pentru persoanele  care îşi execută pedepsele în regim semi-deschis sau deschis se menţine norma actuală de cazare de 6 metri cubi de aer pentru un deţinut.
Asociaţia aminteşte că recomandarea CPT din 1999 nu face nicio distincţie în privinţa spaţiului de cazare
între diversele categorii de persoane private de libertate aflate în
penitenciare. APADOR-CH  cere ca norma de
cazare de 4 metri pătraţi per persoană privată de libertate să fie obligatorie
pentru toţi deţinuţii, indiferent de regimul  de executare a pedepsei, inclusiv
pentru cei aflaţi în arest preventiv.

Ca aspect general, camerele de detenţie se
prezintă bine: pereţii sunt văruiţi, geamurile sunt de tip termopan, pereţii
băilor sunt acoperiţi cu faianţă, chiuvetele, duşurile şi WC-urile sunt în
stare relativ bună. Părţile negative în ceea
ce priveşte condiţiile din camere se referă la nefurnizarea apei calde, la
întreruprea alimentării prizelor cu curent electric între 7 dimineaţa şi 15 şi
la frigul din timpul iernii. Ca urmare a lipsei apei calde la grupurile
sanitare  din camere, deţinutele sunt nevoite să folosescă apă încălzită cu
fierbătoare pentru a-şi asigura un minim de igienă, baia comună fiindu-le
accesibilă pentru a face duş doar de două ori pe săptămână. Întreruperea
alimentării prizelor  limitează şi mai mult accesul la apă caldă. Motivele
invocate pentru întreruperea curentului la prize sunt numărul mare de
calculatoare la care lucrează personalul şi vechimea reţelei electrice.
Reprezentantele asociaţiei înţeleg că înlocuirea reţelei electrice ar fi foarte
costisitoare dar nu pot fi de acord cu soluţia întreruperii alimentării
prizelor din camerele de deţinere. Trebuie găsită o soluţie care să nu fie în
detrimentul persoanelor private de libertate. De exemplu: folosirea mai
raţională a  calculatoarelor  sau organizarea lucrului şi după-amiaza. Conform
conducerii penitenciarului problema temperaturilor scăzute din camere pe timpul
iernii este pe cale de a fi rezolvată deoarece a fost deja achiziţionată şi
instalată o centrală termică cu gaze (cea în funcţiune este pe păcură şi era
subdimensionată) nemaifiind de realizat decât un racord.

La data vizitei reprezentantelor APADOR-CH la
penitenciarul Târgşor se aplica vechiul criteriu al celor 6 mc de aer pentru
fiecare persoană privată de libertate. Conform datelor furnizate de
administraţia penitenciarului camera 21 a secţiei III are un volum de 119 mc de
aer, numărul maxim de paturi ce ar putea fi instalate (conform normei de 6mc)
fiind de 19 iar suprafaţa camerei este de 39,76 mp. (Dacă s-ar respecta norma
de 4 mp numărul paturilor ar fi doar 10.)  În cameră erau cazate la data
vizitei 14 deţinute în 14 paturi, fiecărei persoane private de libertate
revenindu-i o suprafaţă mai mică de 3 mp (2,84) situaţie care reprezintă supraaglomerare.

La nivelul întregului
penitenciar situaţia se prezintă în felul următor: suprafaţa totală a spaţiilor de deţinere este de1617,7 mp la un  efectiv
total de deţinuţi de 617 adică doar 2,62 mp/deţinut faţă de minim 4 mp/deţinut
recomandaţi de CPT.  

Din informaţiile
furnizate de conducerea penitenciarului cu privire la personalul angajat reiese
că şi la Târgşor se pune în continuare accent pe aspectele legate de siguranţa
deţinerii. Astfel, din cei de 154 de angajaţi ai penitenciarului care lucrează
direct cu deţinutele, nu mai puţin de 131 – 85%
– sunt  încadraţi la sectorul operativ (pază, escortă, siguranţa
locului de deţinere, directoarea afirmând că penitenciarul nu are grupă de
intervenţie).

Din documentele
furnizate de penitenciar cabinetul medical dispune de doar 12 angajaţi: doi  medici
şi 10 asistenţi medicali. Realitatea este puţin diferită de documente deoarece
numai unul dintre medici se prezintă zilnic (luni-vineri) la penitenciar, cel
de-al doilea, ginecolog, având o singură zi de consultaţii săptămânal.  Nici
sectorul Asistenţă Psihosocială şi Educaţie nu dispune de personal suficient,
sunt doar 11 angajaţi iar dintre aceştia numai patru au studii de specialitate.

3. Activitatea sectorului asistenţă psihosocială şi educaţie, modalităţi
de petrecere a timpului

Cei 11
angajaţi ai sectorului sunt: şeful serviciului (care este şi director adjunct
al penitenciarului), doi asistenţi sociali, doi psihologi, trei educatori, un
instructor sportiv, un agent tehnic şi un preot ortodox.

Este evident
faptul că personalul este insuficient pentru realizarea de intervenţii psohosociale
individuale eficiente.

De altfel, majoritatea
activităţilor derulate de sectorul asistenţă psihosocială şi educaţie sunt
colective şi se desfăşoară în general cu grupuri de aproximative 20 de
deţinute. Se organizează: cerc de lectură (se pot obţine recompense), cerc de
cultură generală, activităţi de educaţie sanitară (ultima informare se referise
la gripa porcină).

Alte posibilităţi
de petrecere a timpului sunt: frecventarea clubului, artizanat (goblen,
ţesături), urmărirea de programe TV şi ascultarea de programe radio atunci când
prizele sunt alimentate cu curent electric, exerciţii fizice la sala de sport.
Deţinutele din regimurile deschis şi semideschis au acces nelimitat la curţile
de plimbare iar cele din regim închis şi arestatele preventiv de două ori pe zi
câte două ore.  

Unele ieşiri în
comunitate sunt  organizate de către preotul penitenciarului cu grupuri de
aproximativ 10 deţinute însoţite de un supraveghetor în civil şi care se
deplasează cu autobuzul penitenciarului la mănăstiri sau biserici din zonă.
APADOR-CH consideră benefice ieşirile în comunitate însă  crede că acestea
şi-ar atinge mai bine scopul (contact real şi deschis  cu comunitatea) dacă în
locul utilizării autobuzului (care are sigla ANP vizibilă) ar fi utilizat un
alt mijloc de transport (spre exemplu un microbuz care apartine penitenciarului
în urma unei donaţii şi care nu este inscripţionat cu nimic). 

Deţinutele de la
penitenciarul Târgşor au posibilitatea să urmeze cursuri şcolare de orice
nivel. Pentru anul şcolar 2009-2010 opt deţinute sunt înscrise la cursurile
serale ale unui liceu din Ploieşti iar una este studentă. Penitenciarul
organizează periodic cursuri de alfabetizare având ca obiectiv reducerea
semnificativă a numărului de persoane analfabete (40% din totalul efectivului
în decembrie 2008). În plus, deţinutele au posibilitatea de a urma – benevol –
cursuri ţinute de propriile colege cu studii superioare.

Dintre
colaboratorii externi ai serviciului socio-educativ angajaţii au amintit ca
activi şi eficienţi Asociaţia Zacheu (activităţi ce implică copiii deţinutelor), 
Centrul de prevenire şi consiliere antidrog judeţean, asociaţia „Stânca
veacurilor” şi Centrul Român de Dezvoltare Umană, ultimele două fiind axate pe
educaţie moral-religioasă. De pe listă lipseşte Serviciul de probaţiune
judeţean care nu desfăşoară nicio activitate la Târgşor, lucru cu atât mai
surprinzător cu cât o perioadă de timp (cât a funcţionat secţia exterioară de
la Movila Vulpii) părea interesat de pregătirea deţinutelor care urmau să se
libereze pentru reintegrarea în comunitate.

4.
Asistenţa medicală

Personalul care
deserveşte cabinetul medical este insuficient. Un medic generalist (în concediu
la data vizitei), un medic ginecolog care acordă consultaţii o zi pe săptămână
şi 10 asistenţi medicali trebuie să se ocupe de toate problemele de sănătate a
celor 600 de femei din penitenciarul Târgşor. În aceste condiţii, deţinutele
din fiecare cameră sunt programate pentru consultaţii doar o singură dată pe
lună.  Unele deţinute s-au plâns că nu îşi primesc la timp medicaţia
(achiziţionată de aparţinători) tocmai din cauza programărilor din lună în lună.
APADOR-CH nu a mai întâlnit o astfel de situaţie în nici un alt penitenciar.
Peste tot deţinuţii sunt scoşi la consultaţii medicale, săptămânal, prin rotaţie pe secţii de
deţinere. Asociaţia cere Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să asigure
personalul medical necesar pentru revenirea la normalitate, ceea ce înseamnă
consultaţii săptămânale pentru
toate deţinutele.

În evidenţa
cabinetului medical se aflau la data vizitei 46 de cazuri de ciroze şi alte
afecţiuni hepatice, aproximativ 100 de cazuri de afecţiuni psihice (din care 15
grave) şi 48 de cazuri de lues. În cursul anului 2009 se efectuase testare HIV
pentru 40 de persoane private de libertate şi toate testele au fost negative.      

Asistenta
medicală prezentă la cabinet a afirmat că urgenţele medicale sunt transportate
pentru tratament la Spitalul judeţean Prahova care colaborează bine cu
administraţia penitenciarului. Cazurile care necesită tratament specializat şi
care nu sunt urgenţe precum şi toxicodependenţele sunt transferate la
penitenciarul-spital Rahova.  A mai afirmat că în ultima vreme cabinetul se
confruntă cu anumite constrângeri în ceea ce priveşte aprovizionarea cu
medicamente şi materiale sanitare dar că acestea nu afectează în mod
substanţial calitatea actului medical (pentru exemplificare: cabinetul a avut
la dispoziţie în ultima perioadă numai seringi de unică folosinţă de 2 ml).

Cabinetul medical
nu derula la data vizitei niciun fel de program de prevenire HIV/SIDA sau a
infecţiilor cu transmitere sexuală, prezervative sunt disponibile numai la
camera matrimonială şi la liberare. Nu există niciun program de schimb de
seringi sau de tratament cu substitute pentru persoanele care consumă (sau au
consumat)  droguri injectabile şi niciun fel de continuare a tratamentului
pentru acele deţinute care au făcut tratament de dezintoxicare.

5.
Munca deţinutelor

Prima constatare
faţă de vizita precedentă este una neplăcută: fabrica de mobilă care funcţiona
în incinta penitenciarului a fost desfiinţată. Ca urmare, posibilităţile
administraţiei de a scoate deţinutele la muncă s-au diminuat substanţial.
Pentru anul 2009 au fost încheiate de către conducerea penitenciarului opt
contracte de prestări servicii de persoanele private de libertate: şase cu
firme şi două cu persoane particulare. În incinta penitenciarului există două
puncte de lucru în care 15 deţinute prestează munci manuale (montări articole
de pescuit, lipit autocolante pe ambalaje).

În exterior
lucrează 113 persoane private de libertate din care 14 la un atelier de
croitorie, 5 desfăşoară activităţi de curăţenie şi igienizare iar restul
prestează munci agricole. Din păcate, odată cu venirea iernii, acestea din urmă
nu vor mai avea posibilitatea de a ieşi la muncă deoarece toate sunt implicate
în munci sezoniere (culesul porumbului şi al viilor) astfel că un număr foarte
mic de deţinute (34 din aproximativ 600) vor continua să muncească. APADOR-CH solicită
conducerii penitenciarului să întreprindă demersuri pentru încheierea altor
contracte de prestări servicii.

Trebuie menţionat
ca aspect pozitiv faptul că la punctele de lucru deţinutele nu sunt separate în
funcţie de regimul în care îşi execută pedeapsa.

6.
Hrana, sala de mese, magazinele din incintă

Meniul pentru
prânzul din ziua vizitei consta în ciorbă de cartofi, fasole cu carne de porc
şi salată de varză. Este pentru prima dată când reprezentanţii APADOR-CH
întâlnesc un meniu completat cu  salată (vizitele APADOR-CH nu sunt anunţate în
prealabil aşa că nu se poate suspiciona o îmbunătăţire a meniului cu această
ocazie însă în aceeaşi zi fuseseră prezenţi în penitenciar doi jurnalişti). Se
folosiseră 46,7 kg de carne de porc cu os şi 27 kg de slănină. Pentru
deţinutele de la regim se pregătise ghiveci cu carne iar pentru masa de seară, 
orez cu lapte.

Blocul alimentar
este o construcţie veche destul de bine întreţinută (pereţii zugrăviţi,
spălătoare din inox, apă caldă în permanenţă) dar care nu beneficiază de un
sistem de ventilaţie eficient astfel că incinta era plină de abur iar podeaua 
udă. În magazia blocului alimentar reprezentantele APADOR-CH au găsit pastă de
tomate care, deşi se afla în termenul de garanţie, avea un aspect  respingător
(un  bulgăre maro care plutea în interiorul unui lichid tulbure). S-au dat
asigurări că „sosul” nu va mai fi folosit.

Un aspect pozitiv
este existenţa (şi utilizarea) sălii de mese. Toate deţinutele servesc prânzul
în  sala de mese,  separat pe secţii, în funcţie de regimul de executare a
pedepsei (cinci schimburi). APADOR-CH recomandă conducerii penitenciarului să
analizeze posibilitatea scoaterii deţinutelor la sala de mese şi pentru
servirea cinei.

În afara hranei furnizate de penitenciar şi de
pachetele primite de la aparţinători (numai cu ocazia vizitelor), deţinutele au
posibilitatea de a achiziţiona hrană de la magazinele din incintă în măsura în
care dispun de bani. Magazinele (unul pentru regimul închis şi unul pentru
celelalte regimuri) erau aprovizionate la data vizitei cu toate produsele care
se pot achiziţiona în mod obişnuit de la o băcănie de cartier (mezeluri,
brânzeturi, conserve, legume şi fructe, sucuri, cafea, ţigări) şi afişa preţuri
doar puţin mai mari decât într-un hypermarket. Directoarea penitenciarului a
afirmat că există o comisie care verifică periodic preţurile iar comparaţia
trebuie să nu releve diferenţe faţă de magazinele din sat (Târgşoru Nou).
Accesul la magazin se face de două ori săptămânal conform unei programări pe
camere. Magazinele furnizează şi produse la comandă.

7.
Contacte cu exteriorul

Telefoanele şi
cutiile poştale sunt amplasate pe holurile secţiilor de deţinere şi în curţi.
Sunt accesibile oricând şi nu se ţine evidenţa adresanţilor (există totuşi un registru
de evidenţă a corespondenţei primite).

Pentru vizitele
la masă este amenajată o sală cu nouă mese (fiecare cu patru scaune) iar pentru
vizitele cu separator şase cabine. În incinta sectorului vizite există o
încăpere dedicată vizitelor copiilor. Aspectul camerei este prietenos, este
curată, spaţioasă, dotată cu canapele, TV, jucării şi are o baie proprie. Dat
fiind că jucăriile provin din donaţii, administraţia permite copiilor să le ia
acasă (în principal, animale de pluş). Ideea este foarte bună pentru că se poate
atenua şocul unui copil care îşi viziteză mama într-un penitenciar.

Recent a fost
dată în folosinţă o cameră pentru vizite matrimoniale. Este dotată  cu mobilier
adecvat, televizor, frigider, duş separat şi diverse obiecte (inclusiv  prezervative
şi o broşură referitoare la transmiterea HIV/SIDA).

Mai multe
deţinute s-au plâns în legătură cu arbitrariul acordării permisiunii de ieşire
din penitenciar pentru mai mult de o zi (învoire care se acordă de către
Administaţia Naţională a Penitenciarelor la propunerea directorului
penitenciarului în care persoana îşi execută pedeapsa). Deţinutele cu pedepse
mari (în principal pentru omor) au reclamat faptul că începând cu momentul
mediatizării cazului Gorbunov, deciziile de respingere a învoirilor de către ANP,
nejustificate în niciun fel,  s-au înmulţit. Trebuie precizat că multe dintre
aceste deţinute au beneficiat de învoiri  repetate, aprobate de ANP, dar asta înainte de declanşarea scandalului
Gorbunov. Niciodată nu au avut loc evenimente nedorite şi nimeni nu s-a plâns
de comportamentul vreuneia dintre deţinutele aflate temporar în libertate. Din
păcate, prin refuzul de a mai aproba astfel de învoiri, ANP anulează  unul
dintre cele mai puternice stimulente pentru un bun comportament în detenţie,
cel puţin pentru femeile  cu copii.

7.
Judecătorul delegat

Judecătorul
delegat este prezent zilnic la penitenciar între orele 8.00 şi 15.00. Din păcate,
multe deţinute i se adresează cu probleme care nu sunt de competenţa sa. Situaţia aceasta se repetă în cele mai multe
penitenciare ceea ce arată că nici administraţiile şi nici judecătorii înşişi
nu s-au preocupat – sau nu în suficientă măsură – de explicarea pe înţelesul tuturor a rolului şi
atribuţiilor judecătorului delegat cu executarea pedepselor.  Pe de altă parte,
chiar Legea 275/2006 cuprinde limitări şi neclarităţi în aceste privinţe ce ar
putea fi eliminate dacă varianta actuală a proiectului de modificare a legii va
fi votată de parlament.

Ca şi în alte
penitenciare, la Târgşor judecătorul delegat lucrează cu o angajată a sistemului penitenciar pe
post de grefier. Prima obiecţie a APADOR-CH se referă la lipsa de pregătire profesională (meseria
de grefier  nu presupune doar serviciul de curierat sau secretariat). A doua
obiecţie are în vedere principiul confidenţialităţii. Chiar dacă grefierul improvizat este de bună credinţă, va exista
oricum suspiciunea că ar putea transmite colegilor din administraţia
penitenciară informaţii cu privire la plângerile adresate judecătorului delegat
de persoane private de libertate. Ambele
obiecţii vizează nu o persoană anume ci pe toţi angajaţii penitenciarelor care
lucrază cu judecătorii delegaţi ca grefieri.

8.
Vizita în camerele de deţinere, discuţii cu deţinutele

Secţia
3 – regim închis

Camera
20

14 femei în 14
paturi ocupă o cameră cu suprafaţa mai mică de 40 mp. Baia camerei este utilată
cu două chiuvete, 1 WC şi un duş. Nu este niciodată apă caldă în camere.
Deţinutele pot face duş de două ori săptămânal la baia comună iar în restul
timpului îşi pot încălzi apă  cu fierbătoare însă în cantităţi mici şi numai
atunci când este curent electric la prize.   Deţinutele
s-au plâns de multe aspecte legate de detenţie, cel mai important fiind pentru
ele imposibilitatea de a munci. APADOR-CH revine asupra solicitării
adresate conducerii penitenciarului de a identifica noi oportunităţi pentru ca
mai multe deţinute să aibă posibilitatea de a munci, inclusiv cele din regim
închis. Au mai semnalat lipsa activităţilor de orice fel, ieşirile lor din
camere limitându-se la masa de prânz şi la cele două intervale (unul dimineaţa,
celălalt după-masa) în care au acces la curtea de plimbare. De asemenea,
deţinutele s-au plâns de întreruperea alimentării prizelor cu curent electric
între orele 7 şi 15, de faptul că iarna este foarte frig în camere şi  că
ieşirile la medic sunt doar lunare.

Una dintre
femeile cazate în această cameră a reclamat  că sancţiunile disciplinare aplicate
sunt foarte aspre în raport cu  abaterile comise. A exemplificat printr-o
sancţiune cu izolarea pentru posesia unui telefon mobil şi prin suspendarea
dreptului la vizită pentru trei luni pentru  că a cerut să iasă la curtea de
plimbare. Reprezentantele APADOR-CH au consultat dosarul deţinutei (cu acordul
acesteia) şi au constatat că într-adevăr  i se aplicase o sancţiune cu izolarea
(e drept, după alte  sancţiuni mai uşoare) pentru posesia unui telefon mobil.
Asociaţia consideră că izolarea este o sancţiune care trebuie aplicată numai în
cazuri  foarte grave (posesia unui telefon mobil nu  poate fi considerată ca
atare) şi solicită conducerii penitenciarului să evite  aplicarea  acestei
măsuri disciplinare. Cu foarte rare excepţii, izolarea nu este prilej de meditaţie şi căinţă ci
doar discomfort fizic şi psihic şi, cu siguranţă,  o notă proastă la dosarul
individual. 

Camera
21

Deţinutele din
camera 21 (13 femei în 14 paturi) au reclamat în general aceleaşi probleme:
faptul că nu ies la muncă, lipsa apei calde în camere, întreruperea alimentării
cu energie electrică. Ioana Văduva s-a plâns de faptul că a executat o pedeapsă
de şapte zile de izolare pentru posesia unui telefon mobil iar Doiniţa Onofrei
a afirmat că starea sa de sănătate este foarte proastă şi că, deşi a solicitat
conducerii penitenciarului să fie mutată la infirmerie, este nevoită să stea în
continuare în această cameră unde nu beneficiază de supraveghere medicală şi  în
care se fumează.  

Deţinutele din
ambele camere au mai declarat că nici activităţile socio-educative nu sunt
suficiente pentru a le permite să obţină eventuale evidenţieri. Trebuie
precizat că raportul dintre evidenţieri (pentru muncă şi/sau activităţi
socio-educative) şi sancţiuni disciplinare este un factor extrem de important
în ochii comisiei de liberare condiţionată.

Secţia
2 – regim semideschis

Cele 14 femei din
camera 10 s-au declarat mulţumite de condiţiile oferite de penitenciar, de
activităţile socio-educative şi de faptul că ies la muncă. Au confirmat faptul
că se respectă particularitatea regimului de detenţie în ceea ce priveşte
circulaţia pe holurile secţiei şi în/dinspre curtea de plimbare pe timpul zilei
(între ora 6  şi ora 22). Singurele neajunsuri semnalate de femeile cazate în
această cameră s-au referit la accesul la consultaţii medicale (o zi pe lună)
şi la interdicţia de a primi pachete prin poştă. 

Secţia
1 – regim deschis

La momentul
vizitei majoritatea deţinutelor încadrate în regimul deschis se aflau în
programul de lucru, astfel că în secţia de deţinere reprezentantele APADOR-CH
au întâlnit o singură femeie, în Camera 7. Aceasta a afirmat că este mulţumită
de condiţiile de detenţie, a confirmat faptul că se respectă regimul de
detenţie în sensul că uşile camerelor sunt întotdeauna descuiate, inclusiv
noaptea.

9.
Cazul deţinutei Anca Bădulescu

Reprezentantele
APADOR-CH au discutat pe larg cu Anca Roxana Bădulescu, arestată preventiv,  în
legătură cu mai multe evenimente pe care deţinuta le-a semnalat ca abuzuri şi
rele tratamente.

Anca Roxana
Bădulescu a relatat că incidentele cele mai grave s-au petrecut începând cu ora
8 dimineaţa a zilei de vineri, 21 august a.c. În acea dimineaţă deţinuta a fost
transferată înapoi în penitenciar de la spitalul-penitenciar Rahova unde
suferise o intervenţie chirurgicală pentru extirparea unui neg de pe obrazul
drept. Conducerea unităţii era asigurată de directorul adjunct Celestin Brânzan
(directoarea  era în concediu). Acesta, împreună cu şeful serviciului pază şi
siguranţa deţinerii, Bogdan Şindilă, ar fi luat decizia de a o repartiza pe
Anca Bădulescu în altă cameră de deţinere (camera 50) decât cea din care
plecase prin transfer la spital. În urma refuzului acesteia de a se instala în
noua cameră  cei doi ofiţeri au convins-o să îşi lase bagajele „temporar” şi să
iasă în curte pentru perioada plimbării urmând ca ulterior să fie instalată în
fosta sa cameră. După terminarea  plimbării  Anca Bădulescu a fost adusă însă
tot în camera 50 (cea în care nu vroia să stea deoarece era convinsă că nu se va
putea întelege cu  „intelectualele” din cameră). În acel moment a început să
protesteze: şi-a scos geanta (încă nedesfăcută) pe geam, a solicitat să fie
dusă în fosta ei cameră sau în oricare alta şi a reuşit să iasă pe holul
secţiei de deţinere. Anca Bădulescu a declarat că cei doi ofiţeri au provocat-o
să spargă un geam, au ameninţat-o cu încătuşarea şi au chemat grupa de
intervenţie pentru a o imobiliza.

Deţinuta afirmă
că până în momentul imobilizării a fost lovită cu pumnii (inclusiv peste
obrazul operat) de agenţii de pază şi de Bogdan Şindilă, că a fost dusă pe sus
în camera 50 şi legată cu cătuşele, cu mîinile la spate, de bara unui pat de
sus fapt ce a obligat-o să stea pe vârfuri. După aproximativ 10 minute şefa de
tură a venit şi a descătuşat-o, moment în care Anca Bădulescu a spart geamul
camerei (deţinuta recunoaşte acest  gest dar afirmă că l-a facut de nervi şi
mai ales din cauză că a fost provocată) cu mâna goală. Cioburile rezultate i-au
tăiat vasele de sânge de la încheietura mâinii drepte. Patru agenţi ai grupei
de intervenţie au transportat-o la cabinetul medical unde s-a întocmit o fişă
de consultaţie (în care s-a consemnat declaraţia deţinutei prin care a
recunoscut spargerea geamului) iar asistenta medicală a luat decizia de a o
transfera la Spitalul Judeţean Prahova pentru ca un chirurg să-i coasă rana. 

Anca Bădulescu a
relatat că, în timp ce aştepta în curtea penitenciarului să sosească maşina
pentru a fi transferată la spital, a fost văzută de directorul adjunct Celestin
Brânzan care a ordonat să fie încătuşată. În urma ordinului deţinuta a fost
imobilizată cu cătuşe  la ambele mâini (chiar peste rană) pe drumul înspre  şi 
dinspre spitalul judeţean.  

În jurul orei 18,
la întoarcerea de la spital, constatând pe holul secţiei că urmează să fie
încarcerată tot în camera 50, Anca Bădulescu a refuzat să intre în cameră
cerând insistent să fie cazată în orice altă cameră. Ea afirmă că a fost târâtă
pe jos de-a lungul secţiei de deţinere, introdusă forţat în cameră unde a fost
trântită pe pat şi legată  cu cătuşe  de ambele mâini. A rămas încătuşată în această poziţie până la ora 11
dimineaţa a dimineţii de sâmbătă 22 august a.c. adică 16 ore. 

Anca Bădulescu a
povestit că în acest interval de timp s-a simţit rău şi a solicitat îngrijiri
medicale dar asistenta medicală care a venit la patul ei nu a  a luat nicio
măsură (în mod normal, ar fi trebuit să ceară descătuşarea deţinutei şi
transferarea sa la infirmerie). Mai mult, aceasta ar fi refuzat să consemneze
în fişa medicală, la solicitarea deţinutei,  urmele de lovituri  de pe corp şi 
faţă.  Anca Bădulescu a mai relatat că, în timpul nopţii, a fost condusă la
toaletă de patru agenţi care i-au descătuşat doar o mână iar de cealaltă au legat 
un lanţ lung de circa 1,5 m.   al cărui capăt îl ţinea unul dintre ei. Deţinuta
şi-a satisfăcut nevoile fiziologice în această postură umilitoare.

În dimineaţa
zilei de sâmbătă Anca Bădulescu a solicitat din nou îngrijiri medicale şi a
fost transportată la cabinet. O altă asistentă medicală (se schimbase tura) a
refuzat să consemneze în fişa medicală urme ale unei posibile agresiuni
motivând că ar fi trebuit consemnate imediat după incidente.  Anca Bădulescu a
afirmat că majoritatea celor relatate sunt fapte petrecute în prezenţa unor
martori (deţinutele din camera 50 şi alte deţinute din secţie) care îi pot
confirma spusele. De altfel, chiar şi la data vizitei reprezentantelor
APADOR-CH, la 20 de zile de la incidente, se puteau observa pe corpul Ancăi
Bădulescu urme de vânătăi iar rana de la mână peste care fuseseră aplicate
cătuşe  era incomplet vindecată.

În cursul
discuţiei cu reprezentantele APADOR-CH, Anca Bădulescu a declarat că are un
istoric de consum de droguri de aproape 13 ani (heroină injectabilă) şi că în
ultimii patru ani a încercat să reducă consumul apelând la tratament cu
substitute (metadonă). A  relatat că  arestarea sa a avut loc la Câmpina unde a
petrecut patru zile şi nopţi îngrozitoare de sevraj în arestul poliţiei fără
niciun fel de tratament. După transferarea în sistemul penitenciar a urmat un
tratament în secţia de detox a penitenciarului Rahova, timp de şase săptămâni
însă tratamentul nu a fost în niciun fel continuat la Târgşor, nici
medicamentos, nici psihologic.

Anca Bădulescu a
mai afirmat şi că agenţii de pază sunt agresivi fizic şi verbal şi că
sancţiunile aplicate deţinutelor sunt foarte aspre (de la încarcerarea sa din
decembrie 2008 deţinutei i-au fost întocmite patru rapoarte de incident, toate
pentru deţinere de telefoane mobile, pentru unul dintre acestea fiind
sancţionată cu izolarea pentru cinci zile).  

Reprezentantele
APADOR-CH au solicitat conducerii penitenciarului informaţii despre măsurile
luate în legătură cu afirmaţiile deţinutei în cauză. Directoarea
penitenciarului a declarat că nu a luat măsuri  pentru că i-a fost greu să
creadă că persoane din conducerea penitenciarului (în speţă un director adjunct
şi şeful serviciului pază) ar fi putut comite asemenea abuzuri, şi că, mai
degrabă, este vorba de exagerări ale Ancăi Bădulescu deoarece aceasta are
anumite tulburări psihice şi comportamentale datorate antecedentelor de consum
de droguri. APADOR-CH consideră că în cazul unor afirmaţii despre  abuzuri atât
de grave (tratament inuman – încătuşarea
prelungită excesiv, aplicarea cătuşelor, inclusiv peste rana recentă, pe durata
transportului la şi de la spital, neacordarea de îngrijiri medicale de către
asistentă; tratament degradant – 
legarea cu lanţ pe durata satisfacerii nevoilor fiziologice) nu se poate
justifica în niciun fel  lipsa  totală  a măsurilor. În aceste condiţii
APADOR-CH solicită conducerii penitenciarului Târgşor şi Adminstraţiei Naţionale
a Penitenciarelor măsuri concrete cu privire la cele expuse mai sus.  Asociaţia
precizează că deţinuta urma să trimită chiar a doua zi plângere la parchetul de
pe lângă Tribunalul judeţean.

Concluzii
şi recomandări

·        Administraţia Naţională a Penitenciarelor
trebuie să ia măsuri pentru înfiinţarea a cel puţin două penitenciare pentru
femei care să acopere zonele Transilvaniei şi respectiv Moldovei;

·        ANP trebuie să rezolve de urgenţă
problema asistenţei medicale la Târgşor în aşa fel încât deţinutele să
beneficieze de aceste servicii săptămânal,
aşa cum se procedează în celelalte penitenciare;

·        APADOR-CH cere ministrului justiţiei
să anuleze ordinul prin care s-a interzis
primirea de colete poştale de la aparţinătorii
deţinuţilor/deţinutelor;

·        Asociaţia cere ANP să îşi reconsidere
politica de respingere a învoirilor pentru persoanele cu condamnări mari, mai
ales în cazul deţinutelor de la Târgşor care au familie şi copii.

Alte
constatări/recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Ştefănescu                                                                             
Maria-Nicoleta Andreescu

[1] Art (5) Administraţia Naţională a Penitenciarelor stabileşte penitenciarul
în care persoana condamnată va executa pedeapsa privativă de libertate. La
stabilirea penitenciarului se va avea în vedere ca acesta să fie situat cât mai
aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 15 mai
2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat        Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava.

1. Date generale

Spitalul este
situat în imediata vecinătate a Penitenciarului Bucureşti-Jilava,  dar
în afară de sistemul de furnizare a apei curente nu au nimic în comun. Spitalul
are centrală proprie, bloc alimentar propriu cu surse de aprovizionare proprii
(carnea degresată şi brânza sunt
aduse de la penitenciarul Pelendava, iar restul alimentelor sunt cumpărate de pe piaţa liberă). Problema calităţii
apei la Penitenciarul Bucureşti-Jilava – plină de nitraţi şi impurităţi şi deci
imposibil de băut – a fost mai puţin stringentă la spital care şi-a instalat
sisteme proprii de filtrare. Însă lucrările de înlocuire a conductelor de apă
deja finalizate la penitenciar vor continua şi la spital, ceea ce va îmbunătăţi
calitatea apei potabile şi menajere.

Un aspect pozitiv
este repartizarea deţinuţilor pe secţii după criterii exclusiv medicale (cu
respectarea separării femei-bărbaţi şi minori-adulţi) fără a se ţine cont de
regimurile de executare a pedepselor în care sunt încadraţi.

În situaţia
transferului la spitale „civile”, deţinuţii bolnavi nu sunt încătuşaţi nici pe durata transportului şi nici a
spitalizării cu excepţia rarelor cazuri în care medicul „civil” cere acest
lucru. În schimb, doi agenţi de escortă sunt permanent prezenţi. APADOR-CH propune din nou ca, în spitalele „civile” care
primesc deţinuţi să existe câteva camere cu gratii ceea ce ar face inutilă  încătuşarea
şi ar reduce escorta de la doi agenţi la unu. Dacă bolnavul devine
prea agitat şi trebuie imobilizat se pot
folosi, de pildă,  materiale textile elastice, dar  în niciun caz  cătuşe metalice cum
se procedează în prezent.

În incinta
spitalului s-a amenajat o cameră „intimă” în care un deţinut bolnav poate primi
vizita soţiei/concubinei timp de două ore. Există un registru special în care se notează datele deţinutului,
ziua în care a avut loc vizita, dar şi numele şi semnătura vizitatoarei.  Nu
se înţelege rostul acestui registru de vreme ce deţinutul interesat trebuie oricum
să facă cerere scrisă – în care se menţionează numele partenerei – către
administraţie pentru aprobarea vizitei. Dar cererea rămâne la dosarul
individual la care nu au acces decât persoanele autorizate prin Legea 275/2006.
În cazul registrului, datele respective devin accesibile unui număr mai mare de
persoane, inclusiv deţinuţii şi
vizitatoarele lor înregistraţi pe aceeaşi pagină ceea ce înseamnă o imixtiune –
chiar şi involuntară – în viaţa intimă. Conducerea spitalului a
susţinut că numele şi semnătura vizitatoarei sunt o garanţie că aceasta nu va
reclama ulterior o eventuală contaminare în timpul vizitei intime. Argumentul
este discutabil de vreme ce vizitatoarea ştie exact unde vine şi  de ce suferă
partenerul ceea ce înseamnă că îşi asumă riscul. APADOR-CH cere renunţarea la registru sau cel puţin la rubricile
„numele” şi „semnătura”vizitatoarei.

Un lucru bun este
darea în folosinţă a unei săli de mese unde toţi deţinuţii prin rotaţie pot
servi prânzul. În lipsa unui club, aceeaşi sală este folosită şi pentru cele
câteva activităţi socio-educative organizate de serviciul educaţie şi asistenţă
psihosocială format dintr-un psiholog, un educator, un absolvent de filologie
şi un agent tehnic, cărora li se adaugă şi un preot. APADOR-CH apreciază eforturile
de a oferi deţinuţilor bolnavi posibilitatea de a face şi altceva (concursuri pe anume teme,
discuţii cu membrii serviciului special) decât să stea în camere sau să plimbe
în curţile lipsite de dotări şi încurajează administraţia
penitenciarului-spital să diversifice activităţile socio-educative. Trebuie
menţionat şi faptul pozitiv că administraţia a primit/achiziţionat în ultimii
2-3 ani circa 25 de televizoare pentru uzul deţinuţilor bolnavi.

Un aspect negativ  se referă la furnizarea apei
calde care, până la sfârşitul anului 2008, se făcea după un program zilnic,
redus în 2009 la doar de două ori pe săptămână din
motive de economie. Asociaţia subliniază că apa caldă nu este un lux, ci o necesitate pentru toţi
bolnavii  şi cere administraţiei penitenciarului-spital să reducă cheltuielile
bugetare numai în domenii care să nu
afecteze  starea deţinuţilor
internaţi.

Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava este dotat cu camere de supraveghere video instalate numai pe coridoare – ceea ce este corect –
în schimb nu există sistem de alarmare audio sau video aşa încât persoanele
internate care au nevoie de ajutorul supraveghetorilor trebuie să recurgă la
metoda „clasică” a bătutului în uşă. În mod surprinzător, conducerea
penitenciarului-spital nu vede utilitatea unui astfel de sistem de vreme ce
supraveghetorii stau permanent pe coridoare şi răspund prompt oricărei
solicitări. Asociaţia consideră, însă că instalarea sistemului de
alarmare audio sau vizuală este necesară  pentru că este posibil ca supraveghetorii să nu audă bătăile în uşă
sau să nu poată răspunde imediat. Dacă ar exista sistemul, şi ceilalţi supraveghetori de pe secţie ar şti că undeva este o urgenţă şi ar
putea interveni în absenţa colegului.

2. Spaţii, efective, personal

Principiul încă
aplicat în sistemul penitenciar este de a asigura 6 mc/aer per deţinut cu toate că există o recomandare a
Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei elaborată în mod expres pentru România în 1999 privind norma minimă de cazare de 4 mp şi 8 mc/aer per deţinut. Suprafaţa
totală a camerelor din Penitenciarul-Spital este de 2285,23 mp la o capacitate
maximă de cazare de 391 de paturi revenind o suprafaţă de 5,85 mp/deţinut.

Numărul total al
bolnavilor se ridica, în ziua vizitei reprezentantelor asociaţiei, la 222, din
care 199 de bărbaţi şi 23 de femei. Li se adăugau cei 40 de deţinuţi sănătoşi
care prestează servicii şi cele trei deţinute sănătoase aflate în tranzit
pentru diverse cauze aflate pe rolul justiţiei din Bucureşti (Penitenciarul
Jilava nu are secţie de femei. De
aceea deţinutele în tranzit sunt cazate într-o cameră separată din secţia de
femei a penitenciarului-spital). Repartizarea pe secţii medicale era
următoarea: boli interne – 47 de bărbaţi şi cinci femei; psihiatrie – 47 de
bărbaţi, inclusiv doi minori internaţi pentru expertiză psihiatrică şi opt
femei; boli infecţioase – 37 de bărbaţi (din care 26 cu HIV/SIDA) şi şase femei (din care trei cu HIV/SIDA) (vezi detalii la punctul
4 din raport); dermato-venerice – trei bărbaţi, nici unul cu lues (de la
începutul anului, au fost înregistrate circa 15 cazuri de lues); TBC – trei secţii cu 75 de bărbaţi, inclusiv un
minor, şi patru femei. 51 de bărbaţi de la TBC erau în faza activă a bolii.

25 de medici şi
60 de asistenţi se ocupă de deţinuţii bolnavi. 108 agenţi şi 5 ofiţeri răspund
de pază, siguranţă şi escortă ceea ce înseamnă cam două persoane private de
libertate (inclusiv deţinuţii sănătoşi şi persoanele în tranzit) la un angajat
adică o proporţie foarte bună. Nu
acelaşi lucru se poate afirma despre membrii serviciului   socio-cultural
cărora le revin cam 50 de deţinuţi/deţinute
pe persoană. Dar chiar şi aşa situaţia este încă bună în comparaţie
cu disproporţia mult mai mare dintre personalul socio-cultural şi numărul
deţinuţilor din penitenciare. Mai rămâne ca serviciul de la Penitenciarul-Spital
să încerce diversificarea activităţilor (de exemplu: cursuri intensive de limbi
străine sau de operare calculatoare pentru începători şi/sau avansaţi;
concursuri de jocuri inteligente tip „cuvinte încrucişate” sau „sudoku” etc.).

3. Hrana deţinuţilor

După cum s-a
menţionat mai sus, Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava are propriul bloc
alimentar şi propriile surse de aprovozionare. Carnea de porc este într-adevăr degresată iar porţiile sunt mai mari decât
în penitenciare (200 gr carne/persoană bolnavă de diabet şi 100 gr/persoană
pentru celelalte regimuri faţă de 50-70 gr/deţinut în penitenciare). Sunt numai
doi bolnavi de religie musulmană pentru care se găteşte separat cu carne de
pui. Nimeni nu s-a plâns de calitatea sau cantitatea de hrană asigurată de
administraţie. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre bolnavi îşi completează
hrana cu alimentele fie primite în pachete la vizite (rare în cazul bolnavilor
transferaţi de la penitenciare aflate la mare distanţă de Jilava) fie cumpărate
de la magazinul din perimetrul spitalului.

Magazinul este
deschis între orele 7.00 şi 15.00 iar deţinuţii îşi fac cumpărăturile prin
rotaţie, odată pe săptămână. Produsele sunt cam aceleaşi ca în mai toate
magazinele din sistemul penitenciar: legume şi fructe aduse zilnic, conserve,
sucuri, ţigări, dulciuri, cafea, salamuri (care se vând numai întregi) etc.
Magazinul vinde la comandă şi alte produse (salate, pui la rotisor, prăjituri
etc.) Orice deţinut poate cumpăra în limita a 300 lei pe săptămână şi, desigur,
cu aprobarea medicului dacă boala de care suferă presupune o anume dietă. 
Magazinul este proprietatea unei firme particulare. Administraţia spitalului nu
poate impune preţurile, dar există
o comisie care le compară periodic cu cele practicate pe piaţa liberă din zonă
şi face recomandări dacă este cazul.

4. Deţinuţi şi deţinute cu HIV/SIDA

Printr-o decizie
a ANP toate persoanele private de libertate
din întreg sistemul penitenciar depistate cu HIV/SIDA au fost transferate la Penitenciarul-Spital
din Jilava în secţia de boli infecţioase în care vor rămâne până la eliberare.
Măsura se aplică chiar şi celor depistaţi HIV pozitiv, dar care nu necesită tratamentul specific (antiretrovirale) pentru că sistemul
imunitar nu este încă afectat. APADOR-CH
consideră că această măsură este discriminatorie şi neconformă cu standardele
europene care se pronunţă împotriva separării persoanelor private de libertate
cu HIV/SIDA de ceilalţi deţinuţi. În plus unii dintre ei, care au
acceptat voluntar să facă testul Elisa, au aflat că sunt HIV pozitiv după ce au fost transferaţi la Jilava (de
exemplu deţinutul T.L.). Argumentul
că numai la Jilava ar primi îngrijiri de specialitate nu poate fi acceptat nici
chiar în cazuri în care s-a declanşat SIDA şi cu atât mai puţin în cele în care
este vorba doar de seropozitivi fără manifestări clinice. Asociaţia cere ANP să renunţe la această măsură
discriminatorie  şi să instituie regula comunicării
imediate şi nemijlocite a rezultatelor testelor HIV/SIDA cu respectarea strictă
a confidenţialităţii.

Asociaţia
constată cu regret că de mai bine de 10 ani de când au început campaniile de
informare atât a personalului de penitenciar cât şi a persoanelor private de
libertate cu privire la prevenirea, testarea şi tratarea cazurilor de infecţii
HIV/SIDA nu s-au obţinut rezultatele
sperate. Oprobriul şi spaima iraţională de contaminare sunt încă la baza
reacţiei de respingere a celor infectaţi de către cei sănătoşi – cadre şi
deţinuţi laolaltă. Se pare aşadar că prelegerile privind cum se transmite infecţia şi care sunt măsurile de prevenire s-au
dovedit a fi ineficiente. De altminteri, un deţinut seropozitiv a relatat că
astfel de prelegeri, expediate de vorbitori cât se poate de rapid şi de sumar –
practic doar pentru bifarea unor activităţi obligatorii -, se ţin, de regulă,
cu grupuri mari de deţinuţi (chiar şi 50) din care doar patru-cinci sunt
interesaţi de problemă, dar nici măcar
aceştia nu au posibilitatea să pună întrebări.

Pe de altă parte,
asociaţia constată că metoda cea mai simplă şi mai puţin costisitoare de prevenire a răspândirii infecţiei cu HIV/SIDA şi a bolilor
cu transmisiune sexuală şi anume distribuirea
gratuită şi nesupravegheată a prezervativelor pentru deţinuţi,
acceptată cu greu de personalul de penitenciar şi chiar şi de unii medici din
sistem, nu se aplică uniform şi
în unele locuri chiar deloc. Cu excepţia penitenciarului Gherla vizitat în
2008, unde prezervativele aşezate în cutii deschise amplasate în cele două săli
de forţă, pe coridoare, în sala de aşteptare la cabinetul medical, chiar erau
la dispoziţia deţinuţilor, în toate penitenciarele vizitate de APADOR-CH în
ultimii doi-trei ani, prezervativele erau depozitate în cabinetele medicale şi se furnizau numai
la cerere. Este lesne de înţeles reţinerea  deţinuţilor
de a  admite că întreţin relaţii homosexuale, cu toate că fapta a fost
dezincriminată încă din 2002. Aspectul cel mai grav se referă la aprovizionarea sistemului penitenciar cu
prezervative. De pildă, la penitenciarul Poarta Albă nu mai există prezervative de la începutul anului
2009, pentru că donatorii externi şi-au încheiat programele de
sponsorizare. APADOR-CH cere Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să includă în
buget cheltuielile – minore – de procurare şi distribuire gratuită a
prezervativelor. În afara eficienţei prevenirii răspândirii HIV/SIDA
şi bolilor cu transmisiune sexuală, asociaţia solicită compararea sumelor
cheltuite pentru tratarea acestor
afecţiuni cu costul prezervativelor. În plus,
este vorba despre obligaţia sistemului penitenciar de a se asigura că starea de
sănătate a persoanelor aflate în custodia sa este satisfăcătoare.

Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava nu distribuie
prezervative şi nu s-a implicat
în programul-pilot de schimb de seringi (pentru deţinuţii consumatori de
droguri injectabile); este, însă de curând implicat în
programul de tratament cu substitute (Două dintre unităţile vizitate recent de
asociaţie, Penitenciarul-Spital
şi Penitenciarul Rahova au obţinut oarece
rezultate în tratamentul cu metadonă, însă schimbul de seringi iniţiat la Penitenciarul Rahova deşi, teoretic
funcţionează, practic este stopat din lipsa solicitărilor). În spitalul din
Jilava există o singură persoană care ia
metadonă şi care a fost transferată aici de la Rahova pentru că este
seropozitivă. Lipsa de
interes faţă de metodele  de  prevenire a
răspândirii infecţiilor HIV/SIDA  şi de serviciile aferente este de
neînţeles într-o instituţie medicală în care există
consumatori de droguri sau cel puţin aşa rezultă din tabelele
nominale actualizate săptămânal  şi afişate în toate secţiile. Tabelele cuprind
numele persoanelor private de libertate şi menţiunea „consumatoare de droguri” sau „traficantă şi
consumatoare sau droguri” sau doar „traficantă”. Iar dacă este vorba
despre persoane care au renunţat – voluntar sau involuntar – la droguri atunci de ce mai apar pe lista respectivă.?   

Unul din medicii Penitenciarului-Spital
s-a declarat partizan al metodei abstinenţei
totale pe durata detenţiei, idee cu atât mai surprinzătoare cu cât
aparţine unui specialist în medicină care ar trebui să promoveze toate mijloacele moderne de prevenire a
răspândirii HIV/SIDA şi bolilor cu transmisiune sexuală.

Reprezentantele
asociaţiei au vizitat o cameră cu deţinuţi infectaţi cu HIV/SIDA (cinci
persoane la 6 paturi) şi o cameră din secţia de femei în care erau cazate cele
trei deţinute depistate cu această infecţie. Programul lor zilnic este acelaşi
ca şi pentru toţi ceilalţi deţinuţi bolnavi – o oră pe zi la curtea de plimbare,
o zi pe săptămână la cumpărături la magazin, o zi pe săptămână – şi ori de câte
ori este nevoie – acces la telefonul public etc. Camera femeilor (nr.326) este
de dimensiuni reduse, aproape întreg spaţiulfiind ocupat de cele 3 paturi. Nu s-au plâns, însă de nimic. Mai mult, una dintre deţinute era chiar mulţumită că fusese
transferată la Jilava pentru că scăpase de intoleranţa, dispreţul şi spaima
manifestate de  fostele colege de detenţie de la penitenciarul Târgşor după ce
au aflat diagnosticul.

Toate persoanele
infectate cu HIV/SIDA din România primesc un ajutor financiar de la statul
român de 375 de lei pe lună. Regula se aplică şi în cazul persoanelor private
de libertate care au astfel posibilitatea de a-şi îmbunătăţi regimul alimentar,
factor esenţial în menţinerea unei condiţii fizice acceptabile. Un caz aparte
este cel al deţinutului M.F. care execută o pedeapsă de 9 ani. El s-a plâns că timp
de trei săptămâni în perioada aprilie-mai a.c. nu şi-a primit medicamentul
(Epivir, un antiretroviral) – lucru confirmat de asistenţii medicali – dar a
înţeles că vina nu aparţinuse Penitenciarului-Spital, ci furnizorilor de medicamente. Problema lui cea mare constă în cele trei sancţiuni disciplinare succesive cu
ridicarea dreptului la cumpărături prima pentru o lună, cealalte pe două luni.   M.F.
a spus că ia, în afară de antiretroviral, circa 10 pastile pe zi, majoritatea
somnifere. Prima abatere comisă de deţinut a fost refuzul de a se prezenta la
comisia pentru stabilirea regimului de executare a pedepsei  pe data de 5
martie a.c. pentru că luase deja somnifere şi nu se putea ţine pe picioare. Sancţiunea
a fost interdicţia de a face cumpărături timp de o lună. APADOR-CH admite că respectarea regulamentului de
ordine interioară este necesară în detenţie, dar consideră că atât agentul constatator cât şi comisia de disciplină şi
direcţia spitalului ar fi trebuit să dea dovadă de toleranţă şi înţelegere în
cazul unui om bolnav de SIDA care ia multe somnifere zilnic. Asociaţia
subliniază şi faptul că în spital regimul de executare a pedepsei este nerelevant. Prin urmare, decizia comisiei
pentru stabilirea regimului respectiv nu ar fi influenţat cu nimic statutul
deţinutului, cu atât mai mult cu cât, potrivit deciziei ANP, el rămâne în Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava până la eliberare.  A urmat un nou incident provocat de M.F.
pe 3 aprilie, când iritat de interdicţia cumpărării de alimente (i s-au permis
doar sucuri şi apă minerală) a spart vitrina magazinului şi a deteriorat casa
de marcat. Pentru această abatere violentă, M.F. a fost sancţionat cu încă două luni de interzicere a cumpărăturilor. Pe
14 aprilie a primit a treia pedeapsă cu suspendarea dreptului la cumpărături pe
încă două luni pentru injurii aduse
cadrelor. APADOR-CH a atras mereu atenţia că acest tip de abatere
poate da naştere unor abuzuri pentru că orice deţinut mai dificil poate fi uşor
acuzat de comportament ireverenţios faţă de supraveghetori. Iar comisia de
disciplină este mai degrabă înclinată să creadă ce susţin membrii personalului
de penitenciar şi nu ce spune deţinutul în apărarea sa. Asociaţia cere ANP să
interzică sancţiunea disciplinară a tăierii dreptului la cumpărături în cazul
deţinuţilor infectaţi cu HIV/SIDA şi consideră că lipsirea de
posibilitatea procurării de alimente suplimentare echivalează cu tratament inuman. Argumentul inacceptabil
al conducerii a fost că nicio altă sancţiune mai uşoară nu ar fi avut efecte
asupra acestui deţinut.  

5. Alte camere şi spaţii vizitate; diverse

În afara celor
două camere deja menţionate, reprezentantele asociaţiei au mai vizitat camera
de tranzit pentru femei (trei persoane la 10 paturi), un salon de psihiatrie de
la secţia de femei (nr.321 – cinci deţinute la 5 paturi) sala de duşuri din
această secţie (8 duşuri fără sită  şi fără grătare pe duşumeaua de ciment), un
salon din secţia de  psihiatrie-bărbaţi (nr.219 – opt persoane la 8 paturi) şi
sala de mese unde bolnavii serveau prânzul.

Deţinuţii primesc
de la administraţie strictul necesar în materie de igienă (săpun, pastă de ras,
aparate de ras de unică folosinţă, hârtie igienică, detergenţi etc.). Nu s-au
înregistrat plângeri cu privire la tratamentul medical şi nici la
comportamentul personalului faţă de deţinuţii bolnavi. Deţinuţii din salonul de
psihiatrie au confirmat organizarea unor activităţi cultural-educative (concurs
de cultură generală şi chiar un concurs de şah deja încheiat la care ar fi
participat cam 10-15 deţinuţi bolnavi).

Penitenciarul-Spital
nu are un spaţiu propriu pentru vizite obişnuite ale membrilor de familie.
Pentru astfel de întâlniri se foloseşte sectorul pentru vizite al Penitenciarului
Bucureşti-Jilava. Distanţa dintre poarta spitalului şi sectorul respectiv este
de circa     200-250 m şi nu poate fi parcursă decât pe jos, lucru  dificil
pentru majoritatea bolnavilor. Având în vedere şi distanţele mari pe care unele
familii ar trebui să le parcurgă de la domiciliu până la Jilava, dar şi natura şi gravitatea
bolilor de care suferă deţinuţii se deduce că aceste vizite – şi implicit
primirea de pachete cu alimente – sunt foarte rare. APADOR-CH cere Ministerului Justiţiei ca, până la reglementarea prin
viitoarea lege a dreptului la pachete, să dea o derogare pentru deţinuţii din
penitenciarele-spital în sensul permiterii primirii de pachete cu alimente prin
poştă.

Concluzii

Transferarea
tuturor deţinuţilor şi deţinutelor cu infecţie HIV/SIDA şi separarea de
celelalte persoane private de libertate este o măsură discriminatorie la care APADOR-CH cere să se renunţe deîndată;
Sancţionarea disciplinară a persoanelor cu HIV/SIDA cu ridicarea
dreptului la cumpărături pe anume perioade echivalează cu tratament inuman. Asociaţia
cere ca nicio persoană din această
categorie să nu mai primească această pedeapsă, indiferent de natura
abaterii de la regulamentul de ordine interioară;
APADOR-CH
cere ANP să includă în buget cheltuielile
legate de măsurile de prevenire a infecţiilor cu HIV/SIDA şi a bolilor cu
transmisiune sexuală (în principal distribuirea gratuită a prezervativelor
pentru toţi deţinuţii) şi de continuarea şi extinderea la întreg sistemul
penitenciar a  programului-pilot pentru reducerea riscurilor asociate
consumului de droguri (schimb de seringi şi tratament cu metadonă). Asociaţia
atrage atenţia ANP că infecţiile se pot transmite şi prin tatuare cu ace nesterilizate şi
solicită măsuri şi în această privinţă (de exemplu, furnizarea de ace
sterile);

Alte constatări şi
recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Stefănescu                                                  Maria-Nicoleta
Andreescu

Raspunsul ANP in acest caz