Archive for category: Monitorizare condițiilor de detenție

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Penitenciarul
Poarta Albă a fost vizitat la data de 6 mai 2009 de două reprezentante ale
APADOR-CH. Vizita anterioară avusese loc în luna decembrie a anului 2003.

1. Date generale

Conform responsabililor,
Penitenciarul Poarta Albă a finalizat procesul de reprofilare  în funcţie de
regimurile de executare a pedepsei, care în fapt a însemnat reorganizarea
secţiilor şi mutarea deţinuţilor. La data vizitei în penitenciar aici se aflau
deţinuţi încadraţi în toate cele patru regimuri de executare a pedepsei precum
şi arestaţi preventiv (bărbaţi, femei şi minori). Trebuie făcută precizarea că
aproape jumătate dintre deţinuţi, 590 din totalul de 1228, îşi execută pedeapsa
în regim semideschis în secţia exterioară a penitenciarului amplasată în
localitatea Valu lui Traian, la Poarta Albă rămânând numai 17 din această
categorie. Restul deţinuţilor care îşi execută pedeapsa în penitenciarul
principal sunt aproximativ egal repartizaţi pe regimurile de detenţie sau sunt
arestaţi preventiv.

Şi în Penitenciarul Poarta Albă (ca şi la  Focşani, Giurgiu
şi Rahova) unii dintre deţinuţi sunt consideraţi „cu grad de risc sporit”. Aceştia
nu sunt separaţi de deţinuţii încadraţi în acelaşi regim de executare a
pedepselor, însă sunt mai atent supravegheaţi.

2. Efective, spaţii de deţinere, personal

La data vizitei
în penitenciar se aflau 638 de persoane private de libertate din care 23 femei
şi şapte minori. Repartizarea pe regimuri de detenţie era următoarea: 155  în
regim de maximă siguranţă, 175 în regim închis, 17 în regim semideschis (la
secţia pentru femei), 112 în regim deschis. În penitenciar se mai aflau 136 de
arestaţi preventiv şi 43 de condamnaţi în observare/carantină urmând a fi
repartizaţi pe regimuri de executare a pedepsei.

Suprafaţa totală
de cazare a deţinuţilor la Penitenciarul Poarta Albă este de 4625,45 m.p.
excluzând suprafaţa a două pavilioane nepopulate la data vizitei. Raportând  la
un total de 638 de persoane suprafaţa este generoasă revenind mai mult de 7
m.p./deţinut. Cu toate acestea, la faţa locului situaţia nu se prezintă la fel
de bine. Spre exemplu, într-o cameră unde se aflau cazaţi opt tineri, destul de
spaţioasă în sine, erau montate nu mai puţin de 20 de paturi care aglomerau
spaţiul în mod inutil, tinerii aflaţi la momentul vizitei în acea cameră
declarând că nu îşi aduc aminte să fi fost vreodată mai mult de 12 în cameră.  Camerele
au grupuri sanitare proprii dotate însă numai cu chiuvete şi WC turcesc, şi
acestea necesitând reparaţii. Băile comune, la care deţinuţii au acces la duş
cu apă caldă de două ori pe săptămână, după un program prestabilit, sunt nişte
săli insalubre dotate doar cu preşuri de cauciuc şi ţevi (fără pară).
Penitenciarul furnizează gratuit deţinuţilor materiale igienico-sanitare:
detergenţi, săpun, hârtie igienică, pastă şi periuţă de dinţi, cremă şi aparate
de ras de unică folosinţă.

Numărul total al
angajaţilor Penitenciarului Poarta Albă la data vizitei se ridica la 289.
Dintre aceştia numai 12 sunt angajaţi ai Serviciului Educaţie  şi asistenţă
socială iar la cabinetul medical lucrează 11 persoane din care cinci medici
(unul stomatolog) şi şase asistenţi. În schimb, în domeniul siguranţei deţinerii lucrau la data vizitei 244 de persoane,
84% din totalul angajaţilor astfel: 14 – ofiţeri la pază, 43 –
escorte, 137 – schimburi pază şi supraveghere, 5 – însoţire, 29 – grupa de intervenţie specializată (mascaţii), 16 – vizite. Cifrele sunt
relevante pentru „importanţa” acordată în sistemul penitenciar românesc aspectelor
ce ţin de intervenţia psihosocială în vederea reintegrării şi de starea de
sănătate a deţinuţilor.

3. Hrana deţinuţilor

Blocul alimentar
se prezenta într-o stare proastă mai ales din cauza mucegaiului de pe pereţi
(care sunt negri din acest motiv) şi asta în ciuda faptului că sistemul de
ventilaţie funcţiona la capacitate maximă. Responsabilii penitenciarului au
afirmat că au încercat în nenumărate moduri să elimine mucegaiul însă fără
succes. Starea spălătoarelor pentru veselă şi pentru legume era nesatisfăcătoare
(vechi, din ciment ros, placate cu fainţă care căzuse în multe locuri, cu bazine
nu tocmai curate). Spaţiile de depozitare, camera frigorifică şi frigiderul
pentru probele de hrană erau însă relativ bine întreţinute. La bucătărie
lucrează 14 deţinuţi.

La momentul
vizitei în blocul alimentar se pregătea prânzul (trei meniuri pentru trei
regimuri: comun, musulmani şi diabetici). În ziua respectivă se folosiseră 89
de kg de carne de porc, 27 de kg slănină şi 5,9 kg de carne de oaie (pentru
musulmani). Meniul comun consta în ciorbă de porc şi carne cu piure din fulgi
de cartofi (ca în mai toate penitenciarele carnea era destul de greu de depistat),
iar pentru seara se pregăteau paste cu sos (un fel de ciorbă lungă cu multe
paste). Diabeticii primesc trei suplimente alimentare zilnic. Majoritatea
deţinuţilor se hrănesc preponderent cu alimentele primite de la aparţinători
sau cumpărate de la magazinul din incinta penitenciarului.

APADOR-CH
continuă să susţină că externalizarea
seviciilor de hrănire a deţinuţilor ar rezolva o bună parte dintre probleme.

4. Asistenţa medicală

La Penitenciarul Poarta
Albă  cabinetul medical, amplasat în incinta secţiei de maximă siguranţă, este
deservit de cinci medici (doi de medicină generală, doi specializaţi în medicină
de familie, un stomatolog) şi şase asistenţi medicali. Timp de 12 ore pe zi, în
intervalul 7-19, un medic este prezent la cabinet, restul permanenţei fiind
asigurate de un asistent medical. Medicul prezent la cabinet în momentul
vizitei reprezentantelor APADOR-CH a afirmat că media consulturilor acordate
zilnic este de 25, iar afecţiunile deţinuţilor sunt dintre cele mai variate. De
curând au fost înregistrate două cazuri de boli contagioase, unul de râie şi
altul de varicelă (alţi trei deţinuţi se aflau în carantină suspecţi de această
boală). Medicul a relatat că în penitenciar s-a desfăşurat programul Iniţiativa
38 de testare rapidă pentru infecţia cu HIV/SIDA, iar rezultatele au fost toate
negative şi că, după ştiinţa lui, nicio persoană privată de libertate din
penitenciar nu este infectată cu acest virus. În ceea ce priveşte posibilitatea
deţinuţilor de a accesa programe pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu
HIV/SIDA şi a altor infecţii transmisibile  şi tratament eficient pentru
consumatorii de droguri injectabile interesul personalului medical este scăzut.
Această atitudine a fost justificată prin faptul că nu s-au confruntat încă cu
astfel de probleme. Astfel, medicul a afirmat că nu a fost cazul să acorde
tratament medical vreunui consumator de droguri, însă dacă ar exista suspiciune
de consum cabinetul dispune de truse de testare. Problema răspândirii bolilor
infecţioase prin tatuare nu a fost luată în considerare, iar calea sexuală de
transmitere a infecţiilor, avută în vedere de responsabili, este de asemenea
neglijată (penitenciarul nu mai dispune de prezervative de la începutul anului,
iar anterior prezervativele erau distribuite numai la cabinetul medical).   

 APADOR-CH solicită  instalarea unor cutii cu
prezervative în locuri accesibile deţinuţilor (în curţile de
plimbare, la club, pe coridoare), iar
aprovizionarea cu prezervative să revină în
sarcina administraţiei penitenciare, pentru a nu mai exista perioade în care
acest simplu şi ieftin mijloc de prevenire să nu fie disponibil.  Asociaţia
cere   şi găsirea unor soluţii (de
exemplu furnizarea gratuită a acelor de unică folosinţă) pentru eliminarea
riscului de îmbolnăvire prin tatuare.

5. Activităţi recreative, intervenţie psihosocială

Spaţiul de care
dispune Penitenciarul Poarta Albă este generos. Curţile de plimbare sunt mari
şi dotate cu băncuţe acoperite cu copertine precum şi cu aparate de forţă. În perimetrul
penitenciarului sunt amenajate şi două terenuri de fotbal şi unul de baschet.
Deţinuţii au acces în curţile de plimbare timp de două până la trei ore pe zi,
inclusiv sâmbăta şi duminica. Ca în majoritatea penitenciarelor activitatea
preferată este fotbalul. Penitenciarul are o echipă de fotbal înscrisă în
campionatul naţional organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. În
perioada când stau în camere, deţinuţii pot urmări programe TV începând cu ora
apelului (6:30) şi până la ora 23.

La Serviciul
educaţie şi asistenţă socială sunt angajate 19 persoane dintre care şapte îşi
desfăşoară activitatea la secţia exterioară Valu lui Traian. În incinta
principală a Penitenciarului Poarta Albă lucrează deci numai 12 persoane în
domeniul intervenţiei psihosociale. Conform celor afirmate de şefa serviciului,
acestea desfăşoară mai multe programe printre care: PROLIB, EDUCOSPORT, „Cine
sunt eu?”, „Educaţia bunului cetăţean” şi HOBBY (sculptură, pictură) la care se
adaugă programele de la secţia exterioară Valu lui Traian („Reguli de
comportare în societate”, „Alege cariera” precum şi un hobby mai aparte, creşterea iepurilor). Din
păcate, programele urmează acelaşi tipic: durata – trei luni, frecvenţa – odată
pe săptămână cîte maximum două ore, participare redusă prin comparaţie cu
efectivele de deţinuţi – între 16 şi 24 de deţinut pe program. APADOR-CH sugerează din nou consultarea deţinuţilor cu privire
la temele care i-ar interesa de exemplu prin chestionare completate individual. La momentul vizitei nu avea loc nicio activitate din programele
enumerate. Reprezentantele APADOR-CH au intâlnit însă un asistent social care
se îndrepta spre secţia minorilor unde urma să le vorbească despre (coincidenţă
sau nu) drepturile omului.  
Activităţile care implică ieşiri în comunitate (în general ocazionate de
sărbători legale importante) se desfăşoară numai cu deţinuţi de la regimul deschis.

La şcoala din
Penitenciarul Poarta Albă orele sunt programate în două schimburi pentru
clasele I-IV şi clasele V-VIII şi sunt organizate sub formă de clase afiliate
unei instituţii de învăţământ din Constanţa. Se utilizează aceleaşi manuale cu
aceasta, iar activităţile se desfăşoară după acelaşi calendar (de exemplu, teza
unică la limba română urma să aibă loc a doua zi după vizită, după programul
naţional stabilit de minister). Nouă cadre didactice lucrează la şcoala din
penitenciar dintre care două cu normă întreagă (prefesorii de matematică şi
limba română). În momentul vizitării şcolii aproximativ 15 deţinuţi se aflau pe
terenul de baschet de lângă clădire, în recreaţie. Cadrele didactice au afirmat
că începând cu anul şcolar următor vor funcţiona şi clase de liceu deoarece mai
mulţi deţinuţi au solicitat să îşi continue studiile şi după nivelul şcolii
generale.

În Penitenciarul
Poarta Albă desfăşoară în mod regulat activităţi cu deţinuţii organizaţiile
Stânca Veacurilor, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare şi Martorii lui
Iehova. În mod ocazional mai desfăşoară diverse activităţi şi Prison Fellowship
şi Arhiepiscopia Tomisului.  

Câţiva minori şi
tineri aflaţi în penitenciarul Poarta Albă fuseseră transferaţi aici pentru a
participa la un proiect cinematografic derulat de Strada Film cu acordul
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Deţinuţii, provenind de la
penitenciarele de minori şi tineri din Craiova şi Tichileşti, au fost implicaţi
în proiect în calitate de actori. Reprezentantele APADOR-CH au întâlnit patru
dintre ei care s-au declarat entuziasmaţi de experienţă şi nemulţumiţi de
perspectiva reîntoarcerii la locurile lor de detenţie.  APADOR-CH consideră
astfel de proiecte benefice pentru îmbunătăţirea eficienţei reintegrării
sociale a deţinuţilor, mai ales a minorilor, şi are convingerea că dacă se va
mai ivi o astfel de ocazie administraţia penitenciară îi va acorda tot sprijinul.

6. Vizite, contacte cu exteriorul, alte drepturi

La sectorul
vizite sunt amenajate şapte cabine cu dispozitiv de separare şi o cameră pentru
vizita la mese. Fiecare deţinut poate fi vizitat simultan de trei persoane
majore şi oricâţi minori. Vizitele se desfăşoară de luni până vineri conform
planificării în funcţie de iniţiala numelui.  Deţinuţii pot primi un pachet
lunar cu alimente de la aparţinători, pachet ce poate să conţină maxim 10 kg.
de alimente greu alterabile, maxim 6 kg. fructe şi legume precum şi sucuri. 

Deţinuţii au
acces la telefoane cu cartelă şi cutii poştale amplasate pe holurile secţiilor. Corespondenţa primită (nu şi cea trimisă) de persoanele
private de libertate este înregistrată indiferent de expeditorul scrisorii,
fapt care poate crea suspiciuni cu privire la utilizarea ulterioară a datelor
respective. APADOR-CH poate accepta înregistrarea comunicărilor/răspunsurilor
din partea autorităţilor ca dovadă a primirii acestora de către deţinuţi, dar nu şi a corespondenţei particulare cu familia,
prietenii etc. De asemenea, o altă problemă similară este faptul că deţinuţii
trebuie să comunice personalului penitenciarului numerele de telefon pe care
urmează să le apeleze în ziua efectuării apelurilor. În ambele
situaţii se poate pune întrebarea cui se
transmit aceste informaţii şi în ce
circumstanţe ar putea fi folosite.

Penitenciarul
dispune de Cameră de grefă care asigură confidenţialitatea întâlnirii dintre
presoana privată de libertate şi avocat, supravegherea efectuându-se exclusiv
vizual.

Judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor este prezent zilnic la Penitenciarul
Poarta Albă (deserveşte şi Penitenciarul-Spital Poarta Albă şi arestul IJP
Constanţa). Are programate audienţe cu persoanele private de libertate de  două
ori săptămânal, cu o medie de 15-20 de deţinuţi pe şedinţă. Audierile persoanelor
private de libertate se desfăşoară în interiorul secţiei de deţinere. Cele mai
multe plângeri adresate judecătorului delegat se referă la rapoarte de
incident, în general la rapoarte întocmite în urma percheziţiilor în camere.
Judecătorul delegat şi-a exprimat nemulţumirea asupra faptului că nu are un
grefier în condiţiile în care volumul de muncă este foarte mare.

7. Munca deţinuţilor

Numai 110 din
toţi cei 1228 de deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului Poarta Albă
(incluzându-i şi pe cei de la Valu lui Traian) efectuează munci remunerate, iar
directorul unităţii a afirmat că numărul acestora este în scădere. Procentul de
deţinuţi scoşi la munci remunerate, sub 10%, este foarte mic având în vedere
importanţa muncii în procesul de reeducare şi, ulterior, de reintegrare
socială. APADOR-CH semnalează situaţia pozitivă întâlnită la Penitenciarul
Focşani unde aproape jumătate dintre deţinuţi muncesc şi solicită conducerii
Penitenciarului Poarta Albă să facă demersuri mai susţinute pentru ca un număr
semnificativ de persoane private de libertate să poată munci.

8. Vizita în camere şi discuţii cu deţinuţii

8.1.
În Secţia a-4-a, regim de maximă siguranţă erau
148 de deţinuţi la o capacitate de  175 de paturi instalate. Reprezentantele
APADOR-CH au vizitat camerele 13 (12 persoane la 12 paturi) şi 14 (9 persoane la
13 paturi). Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu, însă duşul săptămânal
se face la baia comună, o sală insalubră (duşuri sub formă de ţevi fără sită,
grătare vechi etc.). Clubul secţiei era în reamenajare la momentul vizitei.

Deţinutul Asan Ridvan
(camera 14) s-a plâns că a fost în repetate rânduri sancţionat (uneori pe
nedrept) şi că a fost trecut la regim de maximă siguranţă din regimul închis
tocmai datorită rapoartelor de incident. De asemenea s-a plâns de faptul că nu
poate intra în posesia certificatului de naştere deoarece cererile sale sunt
plimbate între diverse instituţii. Consultând dosarul de penitenciar al lui
Asan Ridvan (cu permisiunea lui) reprezentantele APADOR-CH au constatat că
într-adevăr numărul sancţiunilor este mare şi anume 13 de la începutul lui 2008
şi până la data vizitei pentru incidente destul de diverse (ameninţări,
agresiuni, proteste, deţinere de obiecte interzise). Reprezentanţii
penitenciarului au afirmat că toate sancţiunile au fost justificate şi că Asan Ridvan
este cunoscut pentru comportamentul său violent. În opinia APADOR-CH,
numeroasele sancţiuni disciplinare nu pot duce decât la sporirea reacţiilor
negative ale deţinutului care se consideră persecutat de administraţie (de
pildă, în problema obţinerii certificatului de naştere, s-a dovedit că  aceasta, împreună cu primăria Poarta Albă
ar fi trebuit să declanşeze procedurile legale, lucru ce nu se întâmplase până la data vizitei
reprezentantelor asociaţiei). Ar fi de dorit ca un psiholog al penitenciarului
să acorde atenţie acestui deţinut mai dificil, iar cadrele să dea dovadă de mai
multă înţelegere şi bunăvoinţă în aprecierea comportamentului său.   

8.2.
Secţia a-6-a, regim deschis găzduia la data
vizitei 119 deţinuţi. Dintre aceştia 58 munceau la un punct de lucru în
exteriorul unităţii. Ei sunt transportaţi cu autobuzul penitenciarului la
punctul de lucru unde primesc telefoanele mobile. Prevederile legale
referitoare la regimul deschis impun, însă ca deţinuţilor să li se înmâneze
telefoanele şi bani de buzunar (în măsura în care deţinuţii dispun de bani) la
ieşirea din penitenciar şi nu la punctul de lucru astfel că deţinuţilor de la
Poarta Albă nu li se respectă întocmai drepturile aferente încadrării pe
regimuri de executare a pedepsei. Conducerea unităţii a afirmat că are în
vedere amenajarea unor cutii individuale la punctul de control pentru
depozitarea efectelor personale ale deţinuţilor care merg la lucru.

Camerele secţiei
a-6-a sunt mari şi în general curate. Uşile camerelor de deţinere se deschid
odată cu apelul de dimineaţă şi se închid seara în jurul orei 19:30 (excepţie
fac camerele în care toţi cei cazaţi merg la muncă şi ale căror uşi se
încuie).  Accesul în curţile de plimbare este permis între orele 9 şi 18.
Persoanele private de libertate întâlnite de reprezentantele asociaţiei au
declarat că le sunt în general respectate drepturile şi că personalul
penitenciarului dă dovadă de destule ori de înţelegere în sensul că nu aplică
sancţiuni pentru abaterile minore.

8.3. În Secţia femei erau la data vizitei 23 de
deţinute (majore) încadrate în toate regimurile de detenţie şi arestate
preventiv cazate în cele patru camere ale secţiei fără a se respecta separarea
pe regimuri. Astfel, într-una dintre camere erau: o deţinută de la regimul
închis, două arestate preventiv, restul fiind în regimurile semideschis şi
deschis. Este de la sine înteles că nu se pune problema deschiderii uşilor sau
asigurării altor drepturi pentru persoanele de la regimurile mai uşoare şi că
se aplică regulile regimului cel mai strict, adică cel închis.  Ca şi la alte
penitenciare,  s-a afirmat că lipsa spaţiilor potrivite este motivul care îi
împiedică să realizeze corect separarea pe regimuri şi diferenţierea de
tratament aferentă.

Deţinutele s-au
declarat în general mulţumite de modul în care se poartă cu ele supraveghtorii
şi de condiţiile de detenţie (primesc detergenţi şi alte produse de igienă,
pentru probleme medicale de natură ginecologică sunt duse la spital la
Constanţa…).

8.4. În Secţia a-7-a, minorii (7 la număr) şi tinerii (24), toţi în regim semideschis împart aceeaşi incintă şi curte de
plimbare, de dimensiuni destul de reduse. Din acest motiv deţinuţii nu au
posibilitatea să iasă la aer pe tot parcursul zilei. Minorii şi tinerii pot
circula liber numai în interiorul secţiilor lor de la apelul de dimineaţă până
la ora stingerii. Plimbarea zilnică se execută după un orar alternativ astfel
încât cele două categorii de deţinuţi să nu se intersecteze.  Responsabilii
penitenciarului au afirmat că încearcă să suplinească aceste deficienţe prin
scoaterea minorilor şi tinerilor, separat, la terenurile amenajate pentru sport
(baschet şi fotbal) din afara secţiei de deţinere. La momentul vizitei, însă
toţi minorii şi toţi tinerii se aflau în secţiile respective, cu uşile
deschise, nimeni nu utiliza curtea de plimbare sau vreun teren de sport.

Atât minorii cât
şi tinerii cu care au vorbit reprezentantele APADOR-CH au afirmat că sunt de
regulă bine trataţi. Unul dintre minori era vizibil bolnav (transpira şi avea
frisoane), însă a declarat că medicul l-a consultat în acea zi (când şi
solicitase acest lucru) şi că urma ca o doua zi să fie transferat la spital.
Singura nemulţumire a fost formulată de deţinuţii tineri în legătură cu
posibilitatea de a ieşi să joace fotbal mai des. APADOR-CH recomandă
intensificarea activităţilor socio-educative cu minorii şi tinerii, adaptarea
conţinutului acestora la nevoile şi interesul lor precum şi organizarea
activităţii secţiei astfel încât aceştia să poată ieşi cât mai mult timp la aer
şi să facă sport.  

Concluzii
şi recomandări:

1.      Asociaţia semnalează
nerespectarea drepturilor persoanelor private de libertate care îşi execută
pedeapsa în regim semideschis şi deschis (mai ales femeile, minorii şi tinerii)
şi recomandă responsabililor să organizeze activităţile pe secţii în aşa fel
încât deţinuţii să poată circula între camere, pe holuri, înspre şi dinspre curţile
de plimbare;

2.      APADOR-CH insistă asupra necesităţii de a relua şi permanentiza  furnizarea de prezervative
şi pentru găsirea unor soluţii pentru eliminarea riscului de îmbolnăvire prin
tatuare în vederea prevenirii răspândirii  bolilor infecţioase;

3.      Blocul alimentar este insalubru din
cauza mucegaiului. Asociaţia recomandă responsabililor să ia în considerare
externalizarea serviciilor de hrană;

Alte concluzii şi
recomandări sunt cuprinse în raport.

Manuela
Ştefănescu                                                                  Maria-Nicoleta
Andreescu

Raspunsul ANP in acest caz

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 24
martie 2009, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat penitenciarul
Rahova-Bucureşti. Vizita precedentă a APADOR-CH a avut loc pe 25 mai 2005.

1.      Organizarea
şi specificul spitalului-penitenciar

Spitalul-penitenciar
Rahova, inaugurat în 2004 este structurat pe trei secţii: chirurgie (generală,
ginecologică, ortopedică, ORL, urologică şi toracică), ATI (anestezie şi
terapie intensivă) şi compartimentul detox. Se adaugă ambulatoriul spitalului în
care funcţionează şi cabinete specializate în dermatologie, psihiatrie,
oftalmologie şi stomatologie. Tot în ambulatoriu  se execută şi investigaţii
precum: analize de laborator, endoscopii, radiografii, EKG.
Spitalul-penitenciar Rahova are propria farmacie (cu regim închis).

Un număr de 86 de
persoane se ocupă exclusiv de starea de sănătate a persoanelor private de
libertate. Dintre acestea 69 sunt personal medical specializat după cum
urmează: 20 medici (inclusiv directorul spitalului), 2 biochimişti, 47
asistenţi medicali. Restul de 17 sunt îngrijitori, infirmieri şi brancardieri.
Spitalul are şi un psiholog. La serviciul pază şi escortă sunt angajaţi 50 de
agenţi.

Spitalul dispune
de 112 paturi din care 90 în saloane şi 22 în secţia anestezie-terapie
intensivă. Saloanele sunt spaţioase, curate, bine aerisite şi luminate natural.
Fiecare cameră dispune de sistem de alarmare  vizuală. Există un grup sanitar
comun pentru câte două camere alăturate  dotat cu două chivete, un duş şi un
WC, curate şi funcţionale. De altfel aspectul general al spitalului este
îngrijit şi modern. 

Noutatea în ceea
ce priveşte serviciile medicale oferite de Spitalul-penitenciar Rahova constă
în înfiinţarea compartimentului detox condus de un medic psihiatru. Teoretic
serviciile medicale prestate în cadrul compartimentului acoperă tot spectrul
intoxicaţiilor (alcool, barbiturice, alte substanţe) însă cei mai mulţi
pacienţi sunt dependenţii de droguri injectabile. Posibilităţile de tratament
şi programul de prevenire a riscurilor asociate pentru dependenţii de droguri
includ: prezentarea opţiunilor pe care le are un deţinut consumator de droguri
(liber de drog, substituţie cu metadonă, schimb de seringi), analize medicale,
consiliere psihologică individuală, tratament medical de specialitate.
Persoanele private de libertate se internează în compartimentul detox al
spitalului-penitenciar Rahova fie sosind din alte penitenciare (pe baza unei
trimiteri de la medicul penitenciarului respectiv) fie din aresturile poliţiei
(în special de la arestul secţiei 12 poliţie – Bucureşti, unde sunt aduşi
suspecţii de consum sau trafic de droguri). După perioada de stabilizare a
pacientului, de aproximativ 21 de zile, acesta fie se întoarce în locul de unde
a venit, fie este pus în libertate (dacă mandatul de arestare preventivă a
expirat), însoţit de o schemă de tratament stabilită de medicul psihiatru.
Apreciind conţinutul programului desfăşurat de compartimentul detox precum şi
implicarea personalului, APADOR-CH îşi exprimă neîncrederea faţă de eficienţa
pe scară largă a programului (mai ales în ceea ce priveşte tratamentul de
substituţie cu metadonă) din următoarele motive:

·        În tot sistemul penitenciar românesc 
numai două penitenciare (Rahova şi Jilava) desfăşoară programe de substituţie
cu metadonă. Prin urmare, tratamentul va fi întrerupt dacă persoana este
transferată la orice alt penitenciar;

·        În aresturile poliţiei nu se permite
administrarea de metadonă nici măcar pentru cei care se află sub tratament în
momentul arestării;

·        Pacienţii incluşi în programul pilot
care ies din sistemul penitenciar nu au mari şanse de a continua tratamentul
deoarece listele de aşteptare pentru doritorii de includere în programul de
substituţie cu metadonă sunt foarte lungi iar situaţia    s-ar putea agrava
odată cu desfiinţarea pripită a Agenţiei Naţionale Antidrog

O soluţie  (cel
puţin pentru aceia dintre pacienţi care rămân în custodia Administraţiei
Naţionale) este continuarea obligatorie a administrării tratamentului
substitutiv de către medicul unităţii penitenciare. APADOR-CH cere ANP să ia măsurile necesare pentru asigurarea
continuităţii tratamentului în întreg
sistemul penitenciar.

În Spitalul-penitenciar
Rahova deţinuţii au posibilitatea să efectueze testul rapid de depistare a virusului
HIV/SIDA după o consiliere prealabilă iar testarea pentru infecţia cu virusul
hepatitei C este parte a bateriei de teste obligatorii pentru toţi pacienţii. Conform
afirmaţiilor medicului care conduce compartimentul detox, prevalenţa infectării
cu virusul hepatitei C în rândul pacienţilor consumatori de droguri este de 90%
(faţă de 70% în rândul celor aflaţi în libertate). Oarecum paradoxal, spitalul nu pune prezervative la dispoziţia
deţinuţilor. Argumente de genul şederii de scurtă durată în spital sau al
bolilor de care suferă pacienţii nu sunt convingătoare. Nu toţi sunt în stare
foarte gravă iar unii stau cu săptămânile în spital. APADOR-CH solicită distribuirea
gratuită de prezervative, cea mai simplă şi puţin costisitoare metodă de
prevenire a răspândirii HIV, a virusului hepatitei C dar şi a altor infecţii cu transmisiune sexuală.

2.      Efective,
hrană, contacte cu exteriorul, alte drepturi

La data vizitei
în spital erau internate 58 de persoane private de libertate din care 52
bărbaţi şi şase femei. Din total, opt deţinuţi fuseseră clasificaţi ca „periculoşi”
de administraţiile penitenciarelor din care proveneau iar spitalul îi cazase separat de ceilalţi pacienţi.  Separarea „periculoşilor” reprezintă o problemă deoarece încadrarea unuia sau altuia dintre deţinuţi ca prezentând 
risc sporit de periculozitate nu este prevăzută în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate iar practicile din
sistemul penitenciar sunt variate şi uneori  arbitrare. Spre exemplu, la Penitenciarul
Giurgiu există o întreagă secţie – III C – în care sunt cazaţi toţi cei
consideraţi „periculoşi” pe când la Penitenciarul Rahova, chiar dacă sunt
încadraţi ca fiind cu risc sporit de periculozitate,  deţinuţii respectivi îşi
execută pedeapsa alături de celelalte persoane private de libertate din
regimuri de executare a pedepsei similare.   Conform declaraţiilor directorului
Spitalului-penitenciar Rahova, izolarea „periculoşilor” de restul deţinuţilor
internaţi în spital se face automat, pe baza dosarului de penitenciar cu toate
că majoritatea acestora sunt grav bolnavi şi nu creează probleme disciplinare.
APADOR-CH consideră că penitenciarul-spital ar trebui să renunţe la separarea
„periculoşilor” şi să îi trateze la fel ca pe ceilalţi pacienţi sub aspectul
măsurilor de siguranţă

Hrana deţinuţilor
provine de la Penitenciarul Rahova iar în ziua vizitei prânzul pentru regimul
comun consta în supă de legume şi ghiveci cu carne de porc (ambele feluri
arătând acceptabil). La micul dejun pacienţii primiseră ou fiert, salam,
biscuiţi şi ceai. Majoritatea deţinuţilor cu care reprezentantele APADOR-CH au
discutat s-au declarat mulţumiţi de calitatea hranei deşi au recunoscut că
mănâncă mai ales din pachetele primite de la aparţinători sau din alimentele pe
care şi le achiziţionează de la magazinul din incinta Penitenciarului Rahova.
Persoanele private de libertate din Penitenciarul-spital Rahova servesc prânzul
şi cina într-o încăpere special amenajată ca sală de mese care este dotată şi
cu un televizor. Din păcate acesta nu este pornit decât în timpul cinei (care
durează aprox. o oră) iar deţinuţii nu au acces în încăpere în alte momente ale
zilei pentru a putea urmări programe TV. APADOR-CH
recomandă organizarea unui program după care persoanele private de libertate să
poată avea acces în sala de mese pentru a se uita la televizor mai ales în
condiţiile în care spitalul nu are un club şi nu desfăşoară alte activităţi
recreative. Spitalul nu are o curte pentru plimbare (directorul a
afirmat că urmează să fie amenajată). Doar femeile cu copii şi gravidele – şi
numai în zilele frumoase – sunt scoase la plimbare în spaţiul de acces în
spital. Asociaţia consideră că pentru toţi
pacienţii care se pot deplasa trebuie să existe posibilitatea de a ieşi zilnic
la aer.

Persoanele
private de libertate în Spitalul-penitenciar Rahova pot utiliza două telefoane
cu cartelă amplasate pe holul secţiei de deţinere. Tot acolo se află şi cutia
poştală. Vizitele aparţinătorilor se desfăşoară în sectorul amenajat în acest
scop  al Penitenciarului Rahova.

3.      Vizita
şi discuţii cu deţinuţii

Ambulatorul Spitalului-penitenciar
Rahova este amplasat la parterul clădirii pe care îl împarte cu încăperile
destinate personalului administrativ. La ora vizitei reprezentantelor
asociaţiei (aproximativ 12.30) un singur pacient se afla în ambulatoriu pentru
consult. Nivelul scăzut al activităţii în ambulatoriu a fost explicat de
responsabili prin faptul că majoritatea consulturilor au loc, conform unor
programări anterioare, la primele ore ale dimineţii.

Etajul 1 al
clădirii este ocupat de blocul operator şi secţia ATI, ambele moderne, curate
şi dotate cu aparatură şi instrumentar (blocul operator dispune şi de propria
bancă de sânge). În ziua vizitei avusese loc o intervenţie chirugicală iar
pacientul supus operaţiei se afla internat în unul dintre saloanele secţiei
ATI. În alt salon se  aflau doi deţinuţi cu afecţiuni foarte grave (metastază
generalizată respectiv hemiplegie) despre care medicii au afirmat că se află în
fază terminală şi că nu se poate face nimic pentru ei în afara îngrijirilor
paleative.

Secţia de
deţinere propriu-zisă, compusă din 26 de saloane şi sala de mese,  se află la
etajul superior. Reprezentantele asociaţiei au vizitat patru saloane.

În salonul 25
unul dintre deţinuţi, aflat în Spitalul-penitenciar Rahova de 2 săptămâni, a relatat
că transferarea sa aici de la Penitenciarul Botoşani a fost făcută cu ambulanţa
unităţii penitenciare, fără oprire şi fiind însoţit numai de agenţi de pază şi
asta în condiţiile în care deţinutul avea mai multe coaste rupte. Conform celor
declarate de deţinut Spitalul judeţean Botoşani ar fi refuzat să-l interneze.
APADOR-CH consideră că atât refuzul spitalului judeţean de a interna deţinutul
cât şi parcurgerea a sute de kilometri într-o ambulanţă fără asistenţă medicală i-au pus în
pericol viaţa. Cadrele medicale de la Rahova au confirmat că deţinutul a ajuns
la Penitenciarul-spital într-o stare foarte gravă.  

În salonul 7
reprezentantele APADOR-CH au întâlnit un deţinut (transferat de la Arad)
suferind dureri atroce din cauza unei discopatii. Deţinutul se încovoia practic
de durere. Medicii au afirmat că în cursul zilei urmează să sosească pentru un
consult un neurochirurg de la Spitalul Bagdasar şi, probabil, să îl şi opereze.
Aceste afirmaţii acestea s-au confirmat ulterior, …. Tot aici se afla şi un deţinut
în vârstă de 19 ani, care prezenta multiple echimoze şi reclama o durere
intensă de cot din cauza unei bătăi primite de la colegii de cameră. Din
relatarea sa destul de confuză a reieşit că problema lui nu era atât starea de
sănătate (uşor ameliorată) cât faptul că în urma incidentului violent (sau
poate şi a altora anterioare) fusese sancţionat cu suspendarea dreptului la
vizită şi pachet pentru şase luni.

La data vizitei
în compartimentul detox (salonul 12) erau internate trei persoane private de
libertate. Unul dintre aceştia se afla în tratament substitutiv la data sosirii
în penitenciar şi, după efectuarea unui set de analize medicale, tratamentul a
fost menţinut. Un al doilea pacient al compartimentului detox s-a declarat
liber de drog de aproximativ 3 luni şi beneficia de tratament medical şi
consiliere psihologică. Cel de-al treilea se afla într-o stare fizică proastă
şi se afla sub tratament simptomatic de trei zile. Ameliorarea stării de
sănătate a consumatorilor de droguri injectabile care renunţă brusc la consum
se produce, de regulă, cel mai devreme după cinci zile.

Reprezentantele
APADOR-CH au vizitat şi un salon de femei. În camera respectivă erau cazate
trei gravide aflate în ultimul trimestru de sarcină şi o femeie care născuse în
urmă cu trei luni (la maternitatea Bucur) împreună cu fiica sa, toate
sănătoase. Cele patru femei au afirmat că sunt bine tratate de personalul
spitalului-penitenciar, că au tot ce le trebuie şi că sunt scoase la plimbare
în zilele frumoase. Conducerea unităţii a instalat special în baia femeilor un
boiler pentru ca acestea să beneficieze de apă caldă fără nicio întrerupere.

4.      Discuţia
cu directorul spitalului-penitenciar

O problemă
semnalată de directorul Spitalului-penitenciar Rahova a fost aceea a
colaborării cu Ministerul Sănătăţii respectiv cu spitalele civile în sensul că
bazele acestei colaborări nu sunt instituţionalizate. Astfel, buna colaborare
cu unele spitale civile sau cu specialişti în domeniul medical (maternitatea
Bucur, medicul neurochirurg de la Bagdasar-Arseni) se desfăşoară mai degrabă pe
baza unor relaţii personale. În sens negativ directorul a indicat practica unor
spitale civile (în special judeţene – vezi cazul de la Botoşani) de a refuza
internarea persoanelor private de libertate. Această situaţie ar decurge din
lipsa de claritate a prevederilor Ordinului nr. 1361/2006 privind asigurarea asistenţei medicale
persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor (act normativ comun al Ministerului Justiţiei şi
Ministerului Sănătăţii Publice)[1].
APADOR-CH solicită celor două ministere modificarea
ordinului în sensul obligării spitalelor din reţeaua
Ministerului Sănătăţii Publice de a primi toate urgenţele provenite din
penitenciare sau din aresturile poliţiei.

A
fost discutată şi situaţia existenţei/funcţionării Comisiei comune a Ministerului
Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii Publice de analiză a deceselor
persoanelor private de libertate, survenite în sistemul penitenciar. Directorul
Spitalului-penitenciar Rahova, membru al acestei comisii a afirmat că au avut
loc numai două întruniri ale comisiei: una de constituire şi a doua – şi ultima
–  în care membrii comisiei au ajuns la concluzia că activitatea lor ar fi
inutilă deoarece nu au niciun fel de competenţă legală. În opinia APADOR-CH o
astfel de comisie – indiferent de componenţă – având rolul de a analiza, pe
baza rezultatului autopsiei efectuate de IML, modul în care a fost tratat
decedatul în sistemul penitenciar este necesară şi utilă.

Concluziile şi
recomandările asociaţiei sunt cuprinse în raport.

Manuela
Ştefănescu                                                                  Maria-Nicoleta
Andreescu

[1] Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 459 din 06/07/2007 

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 13
februarie 2009, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat penitenciarul Rahova-Bucureşti.

1. Date generale

Penitenciarul de maximă siguranţă Rahova este în curs de finalizare a reprofilării pe două categorii de deţinuţi: arestaţii preventiv şi deţinuţii în regim închis. Cei mai mulţi deţinuţi cu regim de maximă siguranţă au fost deja mutaţi la penitenciarul Giurgiu, cei cu regim deschis şi semideschis – la gospodăria agro-zootehnică a penitenciarului Rahova din comuna Bragadiru, iar secţia de femei s-a desfiinţat cu mai bine de doi ani în urmă toate deţinutele fiind transferate la penitenciarul Târgşor.

Problema deţinuţilor „cu grad de risc sporit” care, la penitenciarul Giurgiu era „rezolvată” prin constituirea unei „sub-secţii” separate în cadrul regimului de maximă siguranţă,  există şi la Rahova. Însă procedura de stabilire a acestui grad şi consecinţele pentru deţinuţi sunt logice şi se încadrează în limitele prevăzute de lege. În fapt, o comisie – diferită de cea care repartizează persoanele private de libertate pe regimuri de executare a pedepselor – formată din directorul adjunct de la pază, directorul adjunct pentru asistenţa psiho-socială şi  directorul general al unităţii – analizează dosarul fiecărui deţinut   şi stabileşte gradul de risc fără nicio legătură cu clasificarea pe regimuri. Sunt deţinuţi din toate regimurile care prezintă un anume grad de risc  (inclusiv „sporit”), dar ei nu sunt separaţi de ceilalţi şi nici nu au condiţii speciale de detenţie. Singura diferenţă este că ofiţerii, agenţii şi angajaţii civili îi urmăresc cu mai multă atenţie, tocmai pentru a preveni evenimente nedorite (evadări, agresarea altor deţinuţi sau a membrilor personalului etc.).

Persoanele arestate preventiv sunt aduse la Rahova din toate aresturile poliţiei din Bucureşti. Nu este însă clar în ce moment are loc depunerea persoanelor private de libertate în penitenciar. Dacă transferul din arest are loc imediat după emiterea mandatului de arestare preventivă, ar fi o soluţie mulţumitoare,  în concordanţă atât cu recomandările Comitetului pentru Prevenirea Torturii din raportul asupra vizitei din 2006 în România cât şi cu susţinerile guvernului român în răspunsul la acesta din septembrie 2008. Dacă transferul în penitenciar are loc abia după ce procurorul a întocmit rechizitoriul – adică după perioadă uneori consistentă, în care persoana privată de libertate rămâne în arestul poliţiei, în stare de dependenţă totală de anchetatori şi colegii acestora – înseamnă că nu s-a înregistrat niciun progres sub aspectul respectării dreptului la un proces corect şi echitabil al persoanelor suspecte de comiterea unor infrancţiuni.

2. Efective, spaţii de deţinere

Referitor la personal, reprezentantele asociaţiei au primit la finalul vizitei doar procente raportate la un total de 540 de angajaţi care, probabil, includ şi serviciile de evidenţă a deţinuţilor, contabilitate etc. prea puţin relevante pentru viaţa de zi cu zi a persoanelor aflate în detenţie. Procentele furnizate ar indica la pază (probabil inclusiv escorta, tratament şi paza perimetrului), 62,1% adică aproximativ 335 de angajaţi, la socio-educativ 5,61%, deci aproximativ 31 de persoane, iar la asistenţa medicală, 3,18% – cam 18 persoane. Dacă cifrele sunt corecte, ele arată din nou una din deficienţele de bază ale sistemului penitenciar românesc şi anume disproporţia substanţială dintre numărul angajaţilor de la pază faţă de cel din alte servicii esenţiale pentru reintegrarea în comunitate a deţinuţilor puşi în libertate şi, implicit, pentru reducerea riscului de recidivă.

În privinţa deţinuţilor, efectivul total era de 1543 din care 21 minori şi 93 tineri (18-21 de ani).

În funcţie de situaţie juridică/regim de executare a pedepselor:

–         arestaţi preventiv – 720, din care 18 minori şi 68 de tineri;
–         regim închis – 674, din care niciun minor şi 17 tineri.

Însumate, cele   două numere arată că în proporţie de peste 90% penitenciarul Rahova a fost reprofilat cu succes.

Pe lângă cele două categorii mai există secţia de carantină cu 87 de persoane, din care doi minori şi şase tineri. La expirarea celor 21 de zile de carantină obligatorie la depunerea în penitenciar, toate cele 87 de persoane vor fi prezentate comisiei de individualizare a regimului de executare şi, în funcţie de decizie, vor rămâne la Rahova sau vor fi transferate. În afară de arestaţi preventiv, deţinuţi în regim închis şi cei de la carantină mai sunt nouă deţinuţi în regim
de maximă siguranţă care urmează să plece, cel mai probabil, la penitenciarul Giurgiu, alţi doi deţinuţi (un adult şi un minor) în regim semideschis şi 51, în regim deschis. Cei din ultimele două categorii au fost – sau urmează să fie – transferaţi la gospodăria agro-zootehnică Bragadiru, cu excepţia minorului care, după terminarea procesului pe rol, va pleca fie la un penitenciar pentru minori şi tineri, fie la un centru de reeducare.

Din informaţiile puse la dispoziţie de angajaţii penitenciarului reiese că la Rahova suprafaţa totală de cazare a deţinuţilor este de 4275,69 m.p. adică  2,77 m.p./deţinut ceea ce nu corespunde normei recomandate în mod expres de CPT încă din 1999 şi anume asigurarea unei suprafeţe de deţinere de cel puţin patru metri pătraţi şi opt metri cubi de aer per deţinut. De altfel, reprezentantele APADOR-CH au putut constata supraaglomerarea şi în cazuri concrete (vezi, spre exemplu, situaţia din camera 223 – secţia a-II-a – regim închis, detaliată mai jos). Camerele de deţinere sunt de  patru tipuri suprafeţele acestora variind de la 18,81 m.p. la 24,59 m.p. Paturile sunt din metal, pe două niveluri dar distanţa dintre patul de sus şi cel de jos este atât de mică încât deţinuţii sunt nevoiţi să se cocoşeze ca să poată sta pe margine. APADOR-CH sugerează ca mobilierul din fiecare cameră să fie completat cu scaune sau băncuţe, pentru a asigura deţinuţilor măcar un confort minim.

Camerele au grupuri sanitare proprii (câte un WC, o chiuvetă şi un duş) dar destule au pereţi şi tavane deteriorate (de exemplu, grupul sanitar din camera 115 – tineri în regim închis). Camerele nu sunt prevăzute cu sistem de alarmare audio sau vizuală aşa încât pentru a atrage atenţia supraveghetorilor se recurge la vechea metodă a bătăii în uşă.

3. Vizita în camere şi discuţii cu deţinuţii

–         În secţia I sunt cazaţi toţi cei 21 de minori (inclusiv cei doi de la carantină) din care 20 în arest preventiv. Singurul minor condamnat (definitiv într-un proces anterior dar cu o nouă cauză pe rol) este încadrat la regim semideschis însă numai pe hârtie. În practică, este regim închis pentru că uşa de la cameră nu stă deschisă iar minorul nu poate nici circula pe coridoare în interiorul secţiei, nici să iasă la curtea de plimbare când doreşte.  O problemă pentru minori (dar şi pentru cei 28 de tineri cazaţi în aceeaşi secţie) constă în lipsa unor programe socio-educative extrem de necesare pentru viitorul lor. Sigur, ei ies zilnic la aer, mai ies la club, se mai uită la televizor – dacă au aparatul propriu în cameră. Dar este cu totul insuficient. În aşa-zisul club al secţiei – de fapt, o simplă cameră de deţinere –, ei pot picta sau desena şi eventual învăţa unele noţiuni de cultură generală, potrivit afirmaţiilor educatorului. Numai că la intrarea în secţie, în jurul orei 11.20, reprezentantele asociaţiei au constatat că educatorul plecase la masa de prânz, clubul fiind încuiat, iar în jurul orei 12.30 acesta se întorsese dar nu desfăşura nicio activitate cu deţinuţii pentru că urma masa lor de prânz. Cum programul de lucru al educatorului se termină la ora 15.00, rezultă că toate activităţile socio-educative cu minori şi tineri au loc doar timp de maxim  3 ore pe zi.

APADOR-CH cunoaşte argumentul potrivit căruia minorii stau relativ puţin în penitenciare,
respectiv numai pe durata procesului. În realitate procedurile în justiţie pot dura luni sau chiar ani. Asociaţia consideră că este absolut necesar să se conceapă programe  socio-educative speciale
pentru minori care să fie adaptate atât la nevoile de dezvoltare normală cât şi la perioadele mai scurte de detenţie în penitenciare. Pentru aceasta, este necesară mai multă implicare din partea angajaţilor şi administraţiei penitenciare.

La camera 105 un minor abia revenit de la instanţă a fost confuz cu privire la momentul şi durata încătuşării, în timpul transportului la şi de la instanţă (la scoaterea din secţie? la introducerea în dubă? la ieşirea din penitenciar?). Indiferent care ar fi fost acestea, esenţial este că minorii sunt încătuşaţi la scoaterea din penitenciar. Or, Legea 275/2006 prevede încătuşarea deţinuţilor – indiferent de vârstă – doar ca excepţie şi numai în cazuri bine definite. APADOR-CH cere ca
minorilor să nu li se pună cătuşe, în nicio circumstanţă.

De notat că atât directoarea secţiei cât şi ceilalţi 11 angajaţi dau dovadă de toleranţă în privinţa eventualelor abateri ale minorilor de la regulamentul de ordine interioară: de mai bine de un an, cea mai aspră sancţiune disciplinară a constat în suspendarea dreptului la vizite pe o perioadă de o lună şi jumătate, aplicată unui singur minor.

O problemă a secţiei I este cea a asistenţei medicale. După consultaţiile de dimineaţă,
doctorul şi asistenţii medicali pleacă în alte secţii, iar cabinetul medical este încuiat. Dacă apare un caz de boală sau accident, se face apel la cabinetul de urgenţă  care deserveşte întregul penitenciar. Iar dacă nici acolo nu răspunde nimeni – cum s-a dovedit a fi cazul chiar în ziua vizitei APADOR-CH – se apelează la cabinetul medicilor. Asociaţia cere stabilirea  unui program de lucru în aşa fel încât măcar un asistent medical să fie de permanenţă la cabinetul secţiei 1. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în camera 104 se află doi deţinuţi cu serioase disabilităţi fizice (unul nu are piciorul drept, amputat de la şold din cauza unei arterite, iar cel de al doilea este paralizat pe partea stângă a corpului). Ambii au însoţitori dar aceştia nu sunt calificaţi pentru a face faţă unei situaţii de urgenţă medicală.

Spaţiul de plimbare este compartimentat în mai multe curţi, fiecare suficient de mare
pentru a permite şi alte activităţi. Din păcate acestea sunt inexistente (cu excepţia fotbalului). Asociaţia sugerează – cum a făcut şi în alte locuri de deţinere – instalarea unor echipamente
minimale pentru sport în curţile de plimbare (de pildă o bară fixă), făcând astfel mai atractivă şi mai folositoare ieşirea zilnică la aer.

–         Secţia a II-a – regim închis, numără 350 de deţinuţi. Directoarea adjunctă a serviciului de asistenţă psiho-socială asigura comanda. În afara explicaţiilor privind stabilirea gradului de risc al fiecărui deţinut, fără legătură cu comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei, doamna psiholog a prezentat o listă extrem de sumară cuprinzând activităţile ei cu deţinuţii. În decembrie, a făcut o evaluare a nou-veniţilor; din ianuarie a început cursul de alfabetizare
la care sunt înscrişi 10 deţinuţi (nu este clar care a fost rolul doamnei psiholog: selecţia? Convingerea deţinuţilor să urmeze cursul?) precum şi „programul de bibliotecă” (deţinuţii interesaţi merg odată pe săptămână la bibliotecă, după un program stabilit pe secţii. Nu este clar de ce este nevoie de un psiholog pentru detalierea „programului” pe camere). Nu se practică decât consilierea psihologică individuală însă doamna psiholog a precizat că „va încerca şi terapia de grup”. În opinia reprezentantelor asociaţiei este prea puţin pentru deţinuţii care nu au nicio activitate utilă, de natură să le asigure reintegrarea în societate la liberare.

La camera 219 erau opt deţinuţi, toţi cu condamnări definitive la pedepse mici de până la un an,
ceea ce, potrivit Legii 275/2006, presupune regim deschis. Reprezentanţii penitenciarului au confirmat că ei sunt într-adevăr la regim deschis şi că urmează să fie transferaţi la GAZ Bragadiru. Dar până atunci, rămân cazaţi la regim închis, cu respectarea tuturor restricţiilor caracteristice. Altfel spus, deocamdată nu beneficiază de nici unul din avantajele prevăzute de lege la regim deschis (uşi deschise, circulaţie liberă între camere şi în curtea de plimbare, plecarea la muncă fără escortă, posibilitatea folosirii telefonului mobil şi a banilor de buzunar pe perioada în care se află în afara penitenciarului, etc.). APADOR-CH cere ca aceşti deţinuţi (şi alţii – dacă mai există la Rahova) să fie urgent mutaţi la GAZ Bragadiru.

În  camera 223 erau 11 deţinuţi în 10 paturi la o suprafaţă de aproximativ 18 mp. Este un exemplu clar de supraaglomerare nu numai sub aspectul normei de 4 mp/deţinut recomandate de CPT ci chiar şi al „clasicului” standard românesc de 6 mc de aer/deţinut (camera nu măsura mai mult de 45 – 46 mc). Deţinutul Emil Ivaşcu s-a plâns că ar fi fost lovit la cap de un alt deţinut la sfârşitul lunii septembrie 2008, că ar fi fost dus la penitenciarul spital Rahova pentru
o infecţie la ureche abia după 23 de zile, că ar fi fost tratat dar că infecţia ar fi reapărut la scurt timp după externare cu consecinţa instalării surdităţii. Nu   s-a înţeles cui şi ce avea de reproşat pentru că, din istorisirea cam încâlcită, rezulta că medicul penitenciarului îi acordase îngrijire medicală şi, când tratamentul nu a dat rezultat, l-a trimis  la spital. APADOR-CH solicită efectuarea unei expertize medicale în cazul acestui deţinut pentru a se stabili dacă este vorba de surditate şi dacă aceasta s-ar putea datora fie întârzierii cu care a fost dus la penitenciarul spital fie chiar tratamentului aplicat.

Ceilalţi deţinuţi din camera 223 şi-au exprimat dorinţa de a se reveni la reglementarea primirii
pachetelor cu alimente anterioară noilor restricţii (în prezent un deţinut are dreptul la un singur pachet pe lună, cu 10 kg de alimente – mâncarea gătită este exclusă – la care se adaugă 6 kg de fructe şi 20 l de băuturi răcoritoare, faţă de patru pachete pe lună şi cantităţi nelimitate de fructe ). Ei spuneau că magazinul penitenciarului nu oferă mărfuri variate şi că preţurile sunt mai mari decât cele din exteriorul penitenciarului.

–         În secţia a IV-a sunt cazaţi arestaţii preventiv. Tot aici se află şi singura cameră din izolare din întreg penitenciarul, neocupată în ziua vizitei APADOR-CH. Din tavanul camerei de izolare curgea apă care inundase deja o parte din cameră, defecţiunea fiind descoperită numai pentru că reprezentantele asociaţiei au dorit să vadă izolatorul chiar şi neocupat.

La camera 418 arestaţii preventiv aveau mai multe motive de nemulţumire. Mai întâi nu aveau televizor în cameră, cu toate că deţinutul Tudor Ştefan primise unul – depozitat la magazie – de la un văr care plecase de la Rahova. Se pare că ar fi vorba de o încurcătură administrativă deoarece televizorul figurează pe fişa lui Tudor Ştefan dar pe aparat este numele precedentului deţinător. Situaţia, în aparenţă minoră dar cu consecinţe serioase asupra moralului persoanelor din cameră, a fost adus la cunoştinţa directorului penitenciarului care s-a angajat să o rezolve rapid. Tudor Ştefan a reclamat şi modul în care se efectuează percheziţia corporală înainte şi după vizite şi anume prin dezbrăcare la piele, fără nicio posibilitate de protejare a intimităţii. El făcea comparaţie cu procedura din penitenciarele spaniole unde persoanele percheziţionate primesc un halat, evitându-se astfel stânjenitoarea expunere a nudităţii. Deţinutul era nemulţumit şi de faptul că, suferind de diabet, nu găseşte produse adecvate la magazin decât după cel puţin două săptămâni de la prezentarea cererii. Alţi colegi de cameră s-au plâns că nu pot face curăţenie în cameră pentru că, deşi sunt dispuşi să cumpere cu banii lor o găleată şi un mop, li s-a comunicat că trebuie să ceară, în scris, aprobare de la directorul penitenciarului (în
discuţia de la sfârşitul vizitei, directorul a fost categoric: mop se aprobă fără probleme, găleată nu pentru că ar putea-o folosi la fabricarea de băuturi alcoolice). Deţinuţii au confirmat că produsele de la magazinul din incinta penitenciarului practică preţuri mai mari decât cele de pe piaţă. Plafonul sumei pentru cumpărături este de 270 RON pe deţinut, pe săptămână.

–         Reprezentantele asociaţiei au vizitat şi camera 23 în care erau cazaţi patru din cei nouă deţinuţi în regim de maximă siguranţă rămaşi la Rahova în aşteptarea transferului. Ei erau vădit nemulţumiţi de faptul că fuseseră trecuţi de la regim închis la maximă siguranţă fără explicaţii şi numai pentru ca penitenciarul  „să scape de ei”. Marian Ilie s-a plâns de faptul că sunt ţinuţi în „cuşti” (camerele de maximă siguranţă sunt prevăzute cu grilaje suplimentare) că este foarte frig şi că mâncarea este proastă.

4. Hrana deţinuţilor

Blocul alimentar prezenta condens iar  ventilaţia era complet ineficientă. Aburii formau o ceaţă
densă făcând aerul irespirabil. Asociaţia cere administraţiei penitenciare să repare – sau să înlocuiască – urgent sistemul de ventilaţie. Meniul zilei era următorul: la „comun” – ciorbă de fasole cu jumări şi pilaf cu carne de porc la prânz, tocană cu slănină, seara; pentru musulmani (53 de deţinuţi) – acelaşi meniu dar cu carne de vită la prânz şi tocană fără carne, seara; pentru diabetici (36 de deţinuţi) – supă de legume cu ouă şi tocană cu carne de vită la prânz, mâncare de cartofi cu brânză, seara (bolnavii de diabet primesc şi trei suplimente pe zi constând din pâine prăjită cu margarină, salam şi brânză); pentru cardiaci, hepatici şi cei cu gastrită (312 deţinuţi) – supă de legume şi mazăre cu carne de vită şi de porc, la prânz griş cu lapte şi un măr, seara.

Mâncarea, în special cea de la regim, avea un aspect mulţumitor. De altfel, cu o singură excepţie, deţinuţii nu s-au plâns de hrana asigurată de penitenciar. Este, însă, adevărat că mulţi dintre ei mănâncă ce primesc în pachete şi/sau îşi cumpără de la magazinul din incintă.

Magazinul la care au acces deţinuţii aparţine unei firme particulare şi era destul de bine aprovizionat, inclusiv cu legume şi fructe proaspete. Reprezentantul firmei a cerut imperativ reprezentantelor asociaţiei să nu noteze preţurile cu toate că acestea erau afişate la vedere. Explicaţia ciudatei pretenţii ar fi o experienţă neplăcută cu un post de televiziune care ar fi filmat produsele dar prin colaje ulterioare ar fi arătat preţuri mai mari decât cele practicate. Pe un ton răstit reprezentantul firmei a declarat că administraţia penitenciară stabileşte preţurile şi că adaosul firmei este mai mic decât cel de pe piaţă. Din discuţia cu directorul penitenciarului a rezultat însă că tot ce face administraţia este doar să compare preţurile cu cele practicate în magazine din afara sistemului penitenciar şi să semnaleze discrepanţele, cu sugestii de ajustare.

Produsele solicitate de deţinuţi dar care lipsesc din stoc sunt aduse de firmă în circa două săptămâni dar numai dacă directorul aprobă cererile (de exemplu mop, găleată,,produse pentru diabetici). Cu toate inconvenientele, APADOR-CH consideră că sistemul actual de contractare a unor firme din afara Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor trebuie menţinut şi îmbunătăţit. Asociaţia cere ANP să reducă lista bunurilor ce pot fi cumpărate numai cu aprobarea directorului şi să simplifice procedura. O posibilitate ar fi ca firmele care gestionează magazinele să primească o listă cu obiecte interzise la vânzare, restul fiind „la liber”. APADOR-CH susţine însă ideea unui minim control din partea administraţiei penitenciare asupra preţurilor din aceste magazine.

5. Asistenţa medicală

Patru medici, 16 asistenţi, un stomatolog şi un tehnician dentar asigură asistenţa medicală a celor peste 1500 de deţinuţi. La prima vedere, s-ar putea crede că proporţia dintre numărul de cadre medicale şi cel al persoanelor private de libertate este satisăcătoare. Însă nu trebuie omise anumite aspecte ce ţin de specificul detenţiei cum ar fi separarea pe regimuri de executare a pedepselor şi pe criterii de vârstă care implică o programare strictă la cabinete. Fiecare secţie de deţinere are un cabinet medical propriu iar medicii şi asistenţii de serviciu se mută de la un cabinet la altul. Se ajunge astfel la situaţii de genul celei de la secţia a I-a unde, după ora 11.00 (sau poate chiar mai devreme) nu mai sunt prezenţi nici doctorul şi nici măcar un asistent iar cabinetul medical este încuiat. Mai există şi un cabinet de urgenţe pentru întreg penitenciarul dar reprezentantele   APADOR-CH nu au găsit pe nimeni acolo. O ultimă posibilitate ar fi apelarea la biroul medicilor care ar urma să înştiinţeze doctorul că a apărut o problemă la secţia de care răspunde. Soluţia deja propusă de asociaţie ar fi reorganizarea turelor în aşa fel încât măcar un asistent medical să fie permanent prezent în fiecare cabinet medical.

Cu privire la programele pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu HIV/SIDA şi a altor infecţii transmisibile  şi la accesul la  tratament eficient pentru consumatorii de droguri injectabile, trebuie subliniat faptul că penitenciarul Rahova a fost inclus în programul pilot ce prevede, pe lângă cursuri de informare şi educare, accesul deţinuţilor la prezervative, schimbul de seringi şi tratamentul cu substitute în cazul celor care folosesc droguri injectabile.

Accesul deţinuţilor la prezervative este relativ liber, singura problemă fiind că ele sunt depozitate în cabinetele medicale, ceea ce înseamnă că persoanele interesate nu se pot aproviziona decât odată pe săptămână, potrivit programului de consultări. APADOR-CH a sugerat instalarea unor cutii cu prezervative şi în alte locuri accesibile deţinuţilor (în curţile de plimbare, la club, pe coridoare) aşa cum se procedează în alte penitenciare, de pildă la Gherla.

În privinţa schimbului de seringi, trebuie precizat că nu a existat decât un singur deţinut interesat iar programul, deşi teoretic continuă, este, în fapt, stopat din lipsă de solicitări . Deşi administraţia penitenciarului are informaţii că sunt destui deţinuţi care se injectează, teama de posibilele consecinţe – inclusiv legale – ale recunoaşterii este mult mai puternică decât dorinţa de a evita riscul îmbolnăvirii. În plus, cu excepţia notabilă a doamnei doctor  care a coordonat programul (şi care a afirmat că ar fi fost de dorit să se  instaleze automate pentru seringi pe holuri), angajaţii sistemului penitenciar manifestă în general reticenţă faţă de astfel de metode de prevenire. Unii admit că infectarea deţinuţilor înseamnă pericol de contaminare în penitenciar dar şi după liberare, în familie şi comunitate, dar cred, eronat, că singura metodă acceptabilă este abstinenţa totală. Ar fi deci nevoie de educarea mai întâi a angajaţilor de penitenciar cu privire la avantajele unor astfel de măsuri de prevenire.

Partea din programul pilot cu privire la administrarea de substitute (metadonă) deţinuţilor care se declară consumatori de droguri injectabile a avut ceva mai mult succes. Şapte deţinuţi  beneficiază de acest tratament, din care şase au fost transferaţi la  Jilava unde continuă administrarea metadonei (al şaptelea a rămas în tratament la Rahova).

În sfârşit, o sursă serioasă de transmitere a infecţiilor între deţinuţi este reprezentată de modul primitiv în care se fac tatuaje în detenţie, problemă conştientizată de personalul cabinetului medical dar pentru rezolvarea căreia nu s-a luat nicio măsură. Soluţia susţinută de APADOR-CH este ca deţinuţilor care tatuează cu mijloace rudimentare şi complet neigienice să li se pună la dispoziţie ace sterile, culori controlate medical şi, bineînţeles, un mic spaţiu de lucru.  Un exemplu – chiar dacă domeniul de activitate diferă – ar fi cel de la secţia de femei de la penitenciarul Giurgiu unde o deţinută îşi tunde, coafează şi machiază colegele după un anume program.

6. Clubul deţinuţilor

În afara activităţilor socio-educative destul de reduse din secţii, penitenciarul are un club mare la care deţinuţii merg o dată pe săptămână. Într-o sală foarte mare se pot desfăşura simultan mai multe activităţi: badminton, tenis de masă, repetiţii ale formaţiilor muzicale sau de teatru, scenografie (un deţinut pasionat de această meserie pictează decoruri pentru diferite manifestări). În ziua vizitei APADOR-CH, un grup de cinci deţinuţi instrumentişti care s-au constituit într-o formaţie muzicală repetau încă de la ora 9.30 dimineaţa. Ei au spus că repetă în fiecare zi între 9.30 şi 14.15 iar deţinutul scenograf vine şi el zilnic la club după acelaşi program. Este, evident, vorba despre un program preferenţial dar nu ar fi nimic rău în asta cu condiţia să nu se „rupă” din timpul altor deţinuţi. Mai era şi un mic grup de patru deţinuţi care studiau materiale pe unul din cele trei calculatoare puse la dispoziţia lor. Reprezentantele asociaţiei au rămas însă surprinse de numărul foarte mic de deţinuţi care vin la club – circa 38 pe săptămână – cifră insignifiantă prin raportare la numărul total de deţinuţi (peste 1500) şi la capacitatea şi dotarea clubului. Este adevărat că deţinuţii vin odată pe săptămână la  biblioteca clubului, că se organizează odată pe lună concursuri interactive la care participă 80-100 de persoane, dar tot este insuficient pentru numeroasa populaţie carcerală de la Rahova.

Mai trebuie menţionat şi faptul că învăţământul se limitează numai la clasele I-IV.

7. Sectorul vizite

O hală imensă este compartimentată pentru vizite la cabină (7 cabine dotate cu telefoane), la masă (cam 30 de mese), spaţii pentru discuţiile cu avocaţi sau notari, o cameră de percheziţie corporală, o cameră de primire a pachetelor, toate sub supraveghere video – probabil şi audio –, cu excepţia încăperilor din a doua categorie. Acestea sunt prevăzute cu geamuri mari de sticlă care dau spre interiorul halei, ceea ce permite doar supraveghere vizuală. De altfel, un avocat care îşi aştepta clientul a confirmat că se respectă confidenţialitatea discuţiilor.

Având în vedere cele spuse de deţinutul Tudor Ştefan, reprezentantele asociaţiei au dorit să afle cum se desfăşoară percheziţia corporală înainte şi după vizite. Responsabilul de secţie a negat categoric că deţinuţii ar fi dezbrăcaţi la piele, în vreme ce doi deţinuţi au dat răspunsuri evazive. În opinia asociaţiei, procedura variază în funcţie de deţinut. Cu toate că rostul acestor percheziţii corporale nu este foarte clar de vreme ce dimensiunea unei bile de drog este cât a unei gămălii de ac şi deci aproape imposibil de depistat, APADOR-CH cere instituirea şi respectarea unor reguli precise după care să se desfăşoare percheziţiile corporale, mai întâi de toate cu respectarea dreptului la protejarea intimităţii.

8. Discuţia finală cu directorul penitenciarului

Reprezentantele APADOR-CH au transmis domnului director câteva din doleanţele deţinuţilor
asupra cărora dânsul poate decide imediat. Discuţia s-a axat apoi pe reprofilarea penitenciarelor Rahova – arestaţi preventiv şi regim închis – , Jilava – regim semideschis şi deschis –  şi Giurgiu – regim de maximă siguranţă şi închis –  şi pe dificultăţile întâmpinate la numeroasele transferuri din ultimele două – trei luni. Domnul director a afirmat că  problema cea mai serioasă pentru penitenciar este găsirea unor locuri de muncă pentru deţinuţi.
La data vizitei, ceva mai mult de 50 de deţinuţi ieşeau la muncă (fără a include şi GAZ Bragadiru) iar perspectiva nu este deloc liniştitoare. Domnul director a spus că nu vede cum şi unde ar putea găsi de lucru pentru mai mult de o sută de deţinuţi.

Concluzii

Reducerea numărului de regimuri de executare a pedepselor în mai multe penitenciare cu schimbarea profilului (Rahova – arestaţi preventiv şi regim închis, Giurgiu – regim de maximă siguranţă şi închis, Jilava – regim semideschis şi deschis) este o măsură bine venită pentru că:

a) poate elimina diferenţele dintre modurile în care aceleaşi categorii de deţinuţi sunt tratate
în diverse penitenciare;

b) poate asigura o mai bună distribuţie a personalului de penitenciar care nu se va mai împărţi
între trei sau patru regimuri cu reguli diferite ci doar la două, cu dorita consecinţă a scăderii tensiunilor dintre angajaţi şi deţinuţi;

APADOR-CH consideră că asigurarea permanenţei la fiecare cabinet medical din penitenciarul Rahova este  o necesitate stringentă şi cere administraţiei penitenciarului să ia
măsurile ce se impun;

APADOR-CH insistă ca minorii să nu mai fie încătuşaţi în nicio circumstanţă iar încătuşarea tinerilor şi adulţilor să fie doar excepţia şi nu regula, aşa cum prevede Legea 275/2006;

Asociaţia constată că serviciul socio-educativ desfăşoară prea puţine programe în care sunt antrenaţi un număr foarte redus de deţinuţi. Asociaţia a propus în mod  repetat ca la elaborarea programelor să fie consultaţi şi deţinuţii, de exemplu prin chestionare distribuite în camere;

Asociaţia cere reducerea listei de obiecte ce pot fi cumpărate de la magazinul din incinta penitenciarului doar cu aprobarea directorului precum şi scurtarea procedurii;

APADOR-CH cere administraţiei penitenciarului să facă eforturi pentru continuarea programului de prevenire a răspândirii HIV/SIDA şi a altor infecţii cu transmisiune sexuală precum şi cel de tratament substitutiv pentru consumatorii de droguri injectabile. Chiar dacă schimbul de seringi nu a dat rezultate, mai înainte de orice din cauza lipsei de încredere din partea deţinuţilor, corecta informare şi discuţiile libere pe această temă ar trebui continuate. În plus, trebuie acordată atenţie şi problemei tatuajelor, în sensul „igienizării” întregii operaţiuni.

Alte concluzii şi recomandări sunt cuprinse în raport.

Manuela
Ştefănescu
Maria-Nicoleta Andreescu

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 6
februarie 2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat penitenciarul
Giurgiu. Vizita anterioară avusese loc la data de 12 octombrie 2005.

1.      Date generale

Administraţia
Naţională a Penitenciarelor a declanşat operaţiunea de reorganizare a
penitenciarelor prin specializarea pe anumite tipuri de regim de executare a
pedepselor. În prezent, majoritatea penitenciarele au toate cele patru regimuri
de executare a pedepselor – maximă siguranţă, închis, semideschis şi deschis –
ceea ce crează probleme, pentru că regulile privind paza, scoaterea la muncă,
activităţile cultural-educative diferă în funcţie de regim. În plus, spaţiile
de deţinere aşa cum au fost construite permit cu greu separarea pe regimuri.
Măsura este aşadar bine venită mai ales pentru deţinuţii în regim semideschis
sau deschis care, în condiţiile actuale, nu beneficiază decât parţial de
avantajele prevăzute de Legea nr. 275/2006. De exemplu: penitenciarul Jilava –
Bucureşti va avea numai deţinuţi în regim semideschis şi deschis, iar Rahova –
arestaţi preventiv şi deţinuţi în regim închis.  

Penitenciarul
Giurgiu, penitenciar de maximă siguranţă, care primea până de curând deţinuţi
încadraţi în toate tipurile de regimuri de detenţie, va caza în viitorul
apropiat toţi deţinuţii încadraţi în regimul de maximă siguranţă din Bucureşti,
Ilfov, Giurgiu şi Teleorman. La momentul vizitei încă se mai aflau în
penitenciar deţinuţi din regimurile deschis şi semideschis însă aceştia urmează
a fi transferaţi la alte penitenciare (majoritatea la penitenciarul
Bucureşti-Jilava).

O problemă cel
puţin discutabilă o constituie încadrarea unei părţi a deţinuţilor din regimul
de maximă siguranţă într-o categorie distinctă şi anume „cu grad sporit de risc”
– deţinuţii din secţia de deţinere III C. APADOR-CH consideră un abuz  această
clasificare precum şi aplicarea unor măsuri speciale faţă de deţinuţii astfel
clasificaţi deoarece  Legea nr. 275/2006 nu prevede decât încadrarea în unul
din regimurile de detenţie. Este evident că nici regulamentul de aplicare, nici
alte eventuale reglementări  (ale MJ, ANP) nu pot adăuga la lege.  APADOR-CH
solicită Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor clarificări cu privire la
temeiul legal al împărţirii deţinuţilor de la maximă siguranţă de la Giurgiu în
două categorii precum şi informaţii cu privire la aplicarea aceastei „reguli”
şi în alte penitenciare.

Penitenciarul
constă din patru corpuri de deţinere, o clădire administrativă, blocul
alimentar şi o clădire amenajată ca atelier de tâmplărie. Construcţia unui nou
corp destinat administraţiei  a fost finalizată iar clădirea urmează să fie
dată în folosinţă după dotarea cu mobilier.

În privinţa personalului
penitenciarului, conform statisticii furnizate de directorul adjunct, în
sectorul operativ lucrau la data vizitei 229 de persoane (sau 223 cum rezultă
din adunare) din care 123 la supraveghere, 21 la escortare, 63 la acces, pază
şi perimetru. Grupa de intervenţie este formată din 16 agenţi.  La cabinetul
medical erau încadraţi cinci medici şi şase asistenţi medicali iar serviciul
educativ avea 13 angajaţi.  Este evidentă disproporţia dintre numărul
angajaţilor de la operativ pe de o parte şi cel al personalului de la
serviciile medicale şi socio-educative, pe de alta. Este o problemă veche a
întregului sistem penitenciar cu repercusiuni negative directe asupra
reintegrării în comunitate a deţinuţilor liberaţi.

2.      Efective, spaţii de deţinere, curţile de plimbare

Efectivul total
de deţinuţi la data vizitei era de 1202 persoane (1145 bărbaţi şi 57 femei) la
o capacitate legală de 1722 de paturi. După vârstă, efectivele se prezentau
după cum urmează: patru deţinuţi minori, 75 de tineri şi 1123 de majori.

Repartizarea pe
regimuri de detenţie:

·        Regim de maximă siguranţă – 309, din
care 29 condamnaţi la detenţiune pe viaţă

·        Regim închis – 608

·        Regim semideschis – 120

·        Regim deschis – 38

Restul de 127 de
deţinuţi erau fie arestaţi preventiv (103) fie la  carantină (24).

Cele mai multe
locuri de deţinere (1500)  sunt în camere de şase paturi a căror suprafaţă este
de 15,13 m.p. la care se adaugă un hol (2,52 m.p.) şi baia (3,60 m.p.).
Raportat la criteriul celor 6 m cubi de aer/deţinut situaţia ar fi în standarde
însă dacă se raportează suprafaţa totală la recomandările Comitetului pentru
Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei de a asigura 4 m.p. /deţinut
reiese faptul că la penitenciarul Giurgiu există supraaglomerare. Raportând
numai suprafaţa efectivă a camerelor de deţinere la numărul de persoane se
obţin numai 2,52 m.p. per deţinut. În penitenciar mai sunt şi camere de câte
două paturi dotate cu chivetă şi WC turcesc, cu o suprafaţă de aproximativ şase
m.p.

Deţinuţii de la
secţia de maximă siguranţă „cu grad de risc sporit” şi condamnaţii pe viaţă
folosesc pentru plimbare nişte cuşti metalice amenajate pe acoperişul secţiei.
Restul persoanelor private de libertate au la dispoziţie două curţi betonate
amenajate la nivelul solului. La momentul vizitei în una dintre aceste curţi se
aflau cam 25 de deţinuţi din care câţiva se jucau cu o minge. Penitenciarul
dispune şi de o curte cu iarbă pe care deţinuţii ar vrea să o utilizeze (mai
ales pentru fotbal) însă conducerea penitenciarului a decis să nu le permită
accesul la aceasta justificând că deţinuţii primeau diverse obiecte interzise
aruncate peste gard. APADOR-CH consideră că această problemă ar putea fi foarte
simplu rezolvată prin supraînălţarea gardului. Programul de plimbare este de o
oră şi jumătate zilnic.

În penitenciar
sunt amenajate mai multe cluburi, niciunul dintre ele utilizat în momentul
vizitei. Cluburile sunt dotate cu televizor şi masă de ping-pong iar unele
dintre ele dispun şi de aparate de gimnastică.

3.      Vizita în penitenciar – discuţii cu deţinuţii

3.1.            Secţia
III C – Regimul de maximă siguranţă, deţinuţi cu „grad de risc sporit”. Toţi deţinuţii din secţia III C sunt cazaţi în camere de două paturi,
câte unul, maxim doi în cameră. Camerele au aproximativ şase m.p. şi sunt
dotate cu chiuvetă şi WC turcesc. Duşurile sunt la comun într-o sală insalubră cu
patru ţevi fără site şi grătare din lemn putrezit. Deţinuţii au dreptul la duş
de două ori săptămânal. Secţia are şi un club cu TV şi masă de ping-pong,
neutilizat la momentul vizitei, ca de altfel toate sălile amenajate drept
cluburi.

Într-o cameră destinată
izolării, reprezentantele APADOR-CH au discutat cu Cătălin Simionescu care a
afirmat că nu este pedepsit cu izolarea, ci a solicitat să fie singur în
cameră. Deţinutul Simionescu, confuz şi cu dificultăţi în a se exprima, a
prezentat acte din care reiese că are un handicat „accentuat” lucru confirmat
şi de documentele din dosarul său medical în care se consemnează că are
diagnosticul „tulburare de personalitate, instabil, impulsiv, refuză
tratamentul”. APADOR-CH consideră că deţinutul este grav bolnav şi că locul lui
nu este într-un penitenciar ci într-o instituţie medicală unde să poată primi
tratament de specialitate, mai ales că penitenciarul nu dispune de un
psihiatru.

În camera 327 C
se afla deţinutul Alexandru Rădulescu care a sesizat patru probleme:
restrângerea dreptului la corespondenţă (prin faptul că nu are posibilitatea de
a trimite scrisori cu confirmare de primire), insuficienta şi proasta calitate
a hranei reci, faptul că a fost prezentat unei instanţe în condiţiile în care
era suspect de TBC şi, mai ales, faptul că personalul
penitenciarului obişnuieşte să folosească abuziv forţa fizică faţă de
persoanele private de libertate. În acest context, Alexandru
Rădulescu a relatat circumstanţele ultimului incident violent petrecut la
penitenciarul Giurgiu.

Incidentul violent din data de 27 ianuarie 2009 din secţia III
C – regim de maximă siguranţă „cu grad sporit de risc” 

Alexandru
Rădulescu a spus că pe 27 ianuarie a auzit zgomote violente şi ţipete pe holul
secţiei ceea ce l-a făcut să presupună că are loc o bătatie. A ciocănit
insistent în uşa camerei de deţinere şi a strigat,  moment în care doi agenţi
au deschis uşa, l-au scos pe hol, l-au încătuşat, l-au trântit la pământ şi
l-au lovit în mod repetat cu pumnii, picioarele şi bastoanele din dotare.
Alexandru Rădulescu a afirmat că, în acelaşi timp, cel puţin alţi trei deţinuţi
erau bătuţi de către agenţi (aproximativ şase agenţi din care cel puţin doi
mascaţi).   

Varianta
şefului secţiei de maximă siguranţă: acesta a
confirmat producerea unui incident violent în data de 27 februarie însă a
afirmat că nimeni nu l-a lovit pe Alexandru Rădulescu  şi că nici măcar nu a
fost deschisă uşa camerei sale. Potrivit acestuia, conflictul s-a declanşat
spontan în momentul în care pe holul secţiei s-au întâlnit două grupuri a câte
trei deţinuţi. O persoană din primul grup  a sărit să-i agreseze pe cei trei
din celălalt grup. Şeful secţiei a mai afirmat că grupa de intervenţie a
acţionat rapid pentru separarea celor patru care se băteau şi că violenţele
s-ar fi potolit în câteva minute, fără să fie folosită forţa excesivă. La
momentul încetării conflictului, a afirmat şeful secţiei, Alexandru Rădulescu
ar fi încercat să declanşeze o revoltă în penitenciar instigându-i pe ceilalţi
deţinuţi să bată în uşile camerelor şi să strige. Mai mult, Alexandru Rădulescu
ar fi fost agresiv cu agentul care s-a dus la uşa camerei să îl calmeze şi ar
fi încercat să-l lovească prin vizetă cu un obiect neidentificat. Conflictul
s-ar fi stins de la sine, agenţii de pază neintervenind în niciun fel împotriva
lui Rădulescu.

Din
relatările altor persoane private de libertate reiese faptul că incidentul a
pornit într-adevăr de la încercarea unuia dintre deţinuţi de a agresa alţi trei
deţinuţi însă pentru calmarea spiritelor a fost folosită forţa. Deşi în registrul de consultaţii de la cabinetul medical se
consemnează (referitor la cei patru „actori principali”), „fără urme de
violenţă”, se pare că doi dintre ei au obţinut certificate medico-legale care
atestă faptul că au fost loviţi. Al treilea agresor se află în prezent la un
spital penitenciar deoarece ar fi luat 40 de pastile diazepam în încercarea de
a evita pedeapsa cu izolarea.

Chiar şi
conducerea penitenciarului, prin directorul
adjunct, a confirmat o parte dintre acuzaţiile lui Alexandru Rădulescu
(contrazicând astfel declaraţiile şefului de secţie) recunoscând că agenţii de
pază au deschis uşa camerei deţinutului şi au utilizat cătuşele pentru a-l
imobilza.  Directorul a insistat însă asupra faptului că intervenţia
ar fi fost regulamentară şi că folosirea forţei şi a cătuşelor ar fi fost
necesare în raport cu gravitatea situaţiei.

APADOR-CH are
convingerea că în incidentul din 27 ianuarie 2009 a existat o intervenţie în
forţă a personalului penitenciarului cel puţin excesivă dacă nu abuzivă. Iar
prelungirea represaliilor şi după separarea
agresorilor întruneşte condiţiile unui tratament
inuman şi degradant. Declaraţiile contradictorii ale responsabililor
penitenciarelor nu fac decât să confirme acest lucru. Date fiind şi alte
reclamaţii privind intervenţii anterioare, de acelaşi gen, ale agenţilor,  APADOR-CH cere ANP să investigheze cu imparţialitate
şi promptitudine comportamentul agenţilor şi ofiţerilor de la secţia de maximă
siguranţă şi să îi sancţioneze pe cei care se fac vinovaţi de reacţii excesive
şi de tratament inuman şi degradant.

De asemenea,
APADOR-CH solicită judecătorului delegat cu
executarea pedepselor să urmărească în mod special şi permanent modul în care
sunt trataţi deţinuţii de la maximă siguranţă.

3.2.            Secţia II
C – regim de maximă siguranţă, fară „grad sporit de risc”. Deţinuţii din secţie sunt cazaţi în marea lor majoritate în camere de
câte şase paturi însă există şi deţinuţi care, la solicitarea lor sunt singuri
în camere de două paturi. Persoanele private de libertate de pe această secţie
au posibilitatea de a munci confecţionând încălţăminte şi beneficiază de
reducerea duratei pedepsei precum şi de un venit propriu. De semnalat ca
iniţiativă lăudabilă faptul că la penitenciarul Giurgiu deţinuţii sunt
informaţi cu privire la sumele de bani disponibile în conturile personale. Cu
toate acestea există încă nelămuriri cu privire la sumele cuvenite. De exemplu,
deţinuţii de la camera 223C nu ştiau în ce temei legal li se reţine 16% din
suma ce le revine, considerând că atâta vreme cât nu au carte de muncă, venitul
lor nu ar trebui impozitat precum un salariu. APADOR-CH a primit asigurări din
partea directorului adjunct că se va
identifica baza legală pentru reţinerea de 16% şi că deţinuţii vor fi informaţi
asupra acestei probleme.

Deţinuţii din
camera 229C (condamnaţi la detenţiune pe viaţă), transferaţi de curând de la
penitenciarul Rahova, erau mulţumiţi de faptul că la penitenciarul Giurgiu au
posibilitatea să muncească. Ei au reclamat faptul că nu au avut acest drept
până la transfer,  considerând că imposibilitatea de a munci şi inexistenţa
unor programe în care să se poată implica le-au redus semnificativ şansele
pentru eventuala liberare condiţionată, după executarea a 20 de ani din
pedeapsă. Ei s-au mai plâns şi de faptul că sunt trataţi diferit faţă de alţi
deţinuţi din regimul de maximă siguranţă (deşi Legea nr. 275/2006 nu prevede
aşa ceva)  în sensul că , spre exemplu, ies la plimbare separat în cuştile
amenajate pe clădire şi nu în curţile de la nivelul solului. Un alt motiv de nemulţumire este şi acela
că nu sunt chemaţi la comisiile
de individualizare a regimului şi că repartizarea se bazează doar pe criterii
generale fără a se analiza comportamentul fiecărui deţinut. Unul dintre
deţinuţii din această cameră şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că a
fost mutat la Giurgiu (el fiind din Bucureşti) lucru ce i-ar împiedica soţia să
îl viziteze la fel de des ca la Bucureşti.

3.3.            Secţia
pentru femei

APADOR-CH a
constatat că la secţia pentru femei deţinutele care sunt încadrate în regimul
semideschis sunt în permanenţă încuiate în camere fapt care contravine
specificului regimului. Faptul că persoanele private de libertate care îşi
execută pedeapsa în regimul semideschis au, conform legii, dreptul de a circula
liber prin secţia de deţinere nu pare a conta pentru responsabilii
penitenciarului. Aceştia afirmă că, deoarece toate camerele pentru femei sunt
pe acelaşi hol este imposibil să lase camerele deţinutelor din regim
semideschis descuiate pentru că acestea ar avea posibilitatea de a interacţiona
cu deţinutele de la regimurile închis şi maximă siguranţă. În opinia APADOR-CH
este vorba de comoditatea responsabililor penitenciarului care, prin simpla
instalare a unui grilaj metalic, ar putea organiza un spaţiu separat pentru
regimul semideschis realizând astfel respectarea drepturilor conferite de lege.

Reprezentantele
APADOR-CH au vizitat camera 315D unde au discutat cu şase deţinute. Acestea
s-au declarat în general mulţumite de regimul de detenţie semnalând numai
următoarele aspecte: distribuţia apei calde se face doar de două ori pe
săptămână timp de două ore iar programele cultural-educative sunt prea puţine.

3.4.            Minorii

La data vizitei
în penitenciarul Giurgiu erau încarceraţi patru minori, toţi băieţi, împărţind
o cameră de şase paturi. Camera era neaerisită, umedă şi mirosind greu din
cauza mizeriei din grupul sanitar. De altfel şi minorii şi hainele lor şi
lenjeria de pe paturi erau murdare. Nu s-au plâns de nimic însă este foarte
clar că nu beneficiază de niciun fel de program dedicat categoriei lor
speciale, singurele activităţi pe care le desfăşoară fiind plimbarea zilnică (o
oră şi jumătate) şi ieşirea săptămânală la club. Niciunul dintre ei nu urma
cursurile şcolare. APADOR-CH reaminteşte faptul că minorii sunt o categorie
vulnerabilă care necesită atenţie sporită şi trebuie implicaţi în activităţi
educative şi culturale diverse, chiar dacă stau relativ puţin timp în
penitenciar.

4.      Corespondenţă, contacte cu exteriorul

În penitenciar există 
trei cutii poştale fixe şi una mobilă folosită de deţinuţii „cu grad sporit de
risc” – secţia III C. Persoanele private de libertate care nu dispun de bani
primesc din partea penitenciarului hârtie, plicuri şi timbre. Deţinutul
Alexandru Rădulescu şi-a exprimat nemulţumirea că nu are posibilitatea de a
efectua expediţii poştale cu confirmare de primire, acestea fiindu-i necesare
pentru a putea face dovada petiţionării în faţa instanţelor de judecată.

La sectorul
vizite sunt amenajate cabine speciale din plexiglas. Cele utilizate pentru
deţinuţii de la regimul de maximă siguranţă sunt dotate cu sistem de comunicare
prin interfon, pentru ceilalţi deţinuţi separarea se realizează printr-un
grilaj de sârmă care permite comunicarea verbală directă însă împiedică
schimbul de obiecte. Întâlnirile minorilor cu familia au loc la mese.
Penitenciarul Giurgiu a amenajat şi o cameră pentru vizita conjugală.

Referitor la
primirea de pachete de la aparţinători, se aplică prevederile Ordinului MJ nr.
2714/2008 care limitează conţinutul unui pachet la 10 kg de alimente, 6 kg de
fructe şi legume proaspete şi 20 l de apă minerală şi/sau sucuri.

Grefa se
desfăşoară într-o cameră special amenajată a cărei uşă este transparentă fapt
care permite supravegherea exclusiv vizuală a întâlnirii între persoana privată
de libertate şi avocat.

Judecătorul
delegat nu era prezent la penitenciar în ziua vizitei.

4.
Hrana deţinuţilor

Blocul alimentar
se prezintă într-o stare în general satisfăcătoare sub aspect igienico-sanitar.
Singurele deficienţe de semnalat sunt proasta funcţionare a sistemului de
ventilaţie (a apărut deja condens pe tavan) şi starea spălătoarelor pentru
veselă şi pentru legume (vechi, din ciment ros, nu tocmai curate). La bucătărie
lucrează 18 deţinuţi cărora li se efectuează analize medicale o dată la 6 luni.

La momentul
vizitei în blocul alimentar se pregătea prânzul (trei meniuri pentru trei
regimuri: comun, musulmani şi diabetici). Pentru regimul comun se folosiseră
188 de kg de carne de porc, slănină şi subproduse de porc pentru 968 de
deţinuţi ceea ce înseamnă mai puţin de 200 gr per deţinut din care numai 50 gr
carne. Alimentele de bază folosite pentru hrana deţinuţilor sunt fasolea şi
cartofii pregătite şi sub formă de ciorbă şi sub formă de felul doi (greu de
deosebit între ele). Diabeticii şi distroficii primesc patru suplimente
alimentare zilnic. Reprezentantele asociaţiei au întrebat despre destinatarii a
două tăvi cu pulpe de pui la cuptor. Primul răspuns a fost „popota” iar al
doilea, „deţinuţii bolnavi de diabet” (nu a fost clar dacă era vorba de ambele
tăvi şi nici cine erau de fapt beneficiarii). Pentru evitarea oricăror
suspiciuni, APADOR-CH continuă să susţină ideea externalizării pregătirii  hranei pentru deţinuţi.

În afara hranei
furnizate de penitenciar şi de pachetele primite de la aparţinători, persoanele
private de libertate au posibilitatea de a achiziţiona hrană de la magazinul
din incintă în măsura în care dispun de bani. Magazinul era aprovizionat la
data vizitei cu toate produsele care se pot achiziţiona în mod obişnuit de la o
băcănie de cartier (mezeluri, brânzeturi, conserve, legume şi fructe, sucuri,
cafea, ţigări) şi afişa preţuri sensibil egale cu o băcănie, dar puţin mai mari
decât într-un hypermarket.

Unii deţinuţi au
semnalat că atunci cînd sunt prezentaţi în faţa instanţelor primesc hrană rece
insuficientă şi de proastă calitate care înseamnă  o bucăţică de brânză, o
bucăţică de slănină afumată şi patru biscuiţi.

5.      Munca deţinuţilor

Datorită
transferării deţinuţilor încadraţi în regim deschis şi semideschis către alte
penitenciare şi lipsei de personal, responsabilii penitenciarului Giurgiu au
închis (sau urmează să închidă) punctele de lucru din exterior. Astfel, până de
curând un număr de deţinuţi din regimurile aminitite lucrau la Avicola
Mihăileşti iar alţii la grădina de zarzavat a penitenciarului. Urmează ca
persoanele private de libertate care îşi execută pedeapsa la Giurgiu să lucreze
fie în camere (cosând pantofi, activitate ce se desfăşoară deja) fie la
atelierul de tâmplărie (în măsura în care deţinuţii vor absolvi cursurile de
calificare). Scoaterea la muncă a deţinuţilor la grădina de zarzavat se va
realiza numai dacă va exista personal suficient care să asigure paza şi
supravegherea.    În toate secţiile de deţinere o parte dintre persoanele
private de libertate lucrează la întreţinerea spaţiilor (curăţenie) şi
gospodărire (de ex. distribuirea pâinii).

6.      Intervenţie psihosocială

Programe, educaţie,
cluburi, ieşiri în comunitate

Serviciul
cultural/educativ avea 13 angajaţi după cum
urmează: cinci educatori (ofiţeri şi agenţi), un psiholog, un asistent social,
un preot ortodox, un agent tehnic (care se ocupă cu verificarea aparatelor TV
şi întreţinerea unor echipamente), şeful serviciului şi trei agenţi de
însoţire.  Personalul specializat care se ocupă cu desfăşurarea activităţilor
se reduce la opt oameni: educatorii, psihologul, asistentul social şi preotul
ortodox. Ieşirile în comunitate ale persoanelor private de libertate se
organizează mai ales cu ocazia unor evenimente – de exemplu pe data de 24
ianuarie un grup de deţinuţi  a mers la muzeu.

Este evident că
personalul serviciului este insuficient pentru a deservi un efectiv de 1202 de
persoane (aflaţi la acest moment în penitenciar) şi cu atât mai mult în
situaţia în care penitenciarul ar fi ocupat în întregime – capacitatea
planificată a penitenciarului Giurgiu este de 1772 de locuri.

Şcolarizarea în
penitenciarul Giurgiu se realizează numai până la nivelul clasei a patra, ceea
ce nu este suficient pentru a accesa anumite cursuri de calificare (croitorie,
tâmplărie) pentru care persoanele private de libertate trebuie să fi absolvit
învăţământul gimnazial. De fapt, pentru cei care nu au opt clase absolvite nu
există decât varianta de calificare în domeniul construcţiilor. În plus, în
cursul vizitei în penitenciar reprezentantele asociaţiei au întâlnit un deţinut
recent transferat de la Rahova care s-a plâns de faptul că la Giurgiu nu are posibilitatea
de a-şi continua studiile liceale începute  la Rahova.

În afara
programelor clasice desfăşurate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor
(EDUCOLEX, EDUCOSPORT, PROLIB etc.), şeful serviciului cultural/educativ a
enumerat o multitudine de programe proprii penitenciarul care s-ar afla în
desfăşurare. Aceste programe se referă la: televiziunea cu circuit închis,
revista penitenciarului, programul „Hobby” (pictură),  iniţierea în limba
engleză, montarea de piese de teatru cu actori-deţinuţi. Şeful serviciului a
menţionat şi două programe speciale pentru femei („Azi e ziua ta” şi „Cum să
fim frumoase”) precum şi faptul că un educator lucrează în special cu minorii.
Reprezentantele APADOR-CH au serioase îndoieli cu privire la implementarea
reală a acestor programe din următoarele motive:  cei patru minori aflaţi în
penitenciar au declarat că singurele lor activităţi sunt plimbarea şi mersul la
club; de curând fusese ziua de naştere a uneia dintre femei şi nu se organizase
vreun eveniment iar programul „Cum să fim frumoase” înseamnă de fapt
posibilitatea ca deţinutele să fie tunse şi coafate de o altă deţinută.   De
altfel este greu de crezut că numai opt specialişti (care la momentul vizitei
se aflau în birou în faţa calculatorului) să poată desfăşura efectiv toate
aceste activităţi.

În afara
asistenţei religioase din partea preotului ortodox, persoanele private de
libertate în penitenciarul Giurgiu pot beneficia la cerere de întâlniri cu
reprezentanţii altor culte. Vitează periodic penitenciarul pentru a avea
întâlniri cu deţinuţii reprezentanţii Bisericii Adventiste de ziua a 7 a, ai
cultului religios Martorii lui Iehova, ai Bisericii Penticostale şi ai
Bisericii creştine Bethania.

7.      Asistenţă
medicală – servicii prevenire STI şi acces la
tratament pentru consumatorii de droguri

La cabinetul
medical erau încadraţi cinci medici (patru generalişti, dintre care unul în
concediu de îngrijire a copilului, şi un stomatolog) şi şase asistenţi medicali
(cinci generalişti şi unul la stomatologie). Aşadar numai patru cadre medicale
cu studii superioare  se ocupă de starea de sănătate a deţinuţilor din
penitenciarul Giurgiu. Există şapte cabinete medicale (exclusiv pentru
deţinuţi), 56 de paturi în patru camere de infirmerie şi două camere cu un pat pentru
recoltare spută. Pentru consultaţii medicale de specialitate deţinuţii sunt
transportaţi la spitalul judeţean Giurgiu sau la penitenciarele-spital din
Bucureşti (Rahova şi Jilava).

În penitenciarul
Giurgiu se implementează programul „Iniţiativa 38 – proiect de prevenire HIV în
penitenciare”. Programul, desfăşurat de cinci organizaţii neguvenamentale
coordonate de RHRN (Romanian Harm Reduction Network) constă în sesiuni
de informare a deţinuţilor despre modalităţile de prevenire a răspândirii
HIV/SIDA. Deţinuţii au posibilitatea să efectueze testul
rapid de depistare a virusului HIV/SIDA după o consiliere prealabilă.
Din declaraţiile personalului cabinetului medical se pare că în urma acestor
sesiuni de informare au ales să efectueze testul rapid 40 de deţinuţi şi mai
sunt disponibile încă 320 de truse pentru testare.

O problemă
privind  asigurarea  unor servicii de prevenire a răspândirii HIV/SIDA dar şi a
altor infecţii cu transmitere sexuală o reprezintă accesul dificil al
deţinuţilor la prezervative gratuite. Penitenciarul dispune de
prezervative (şi de lubrifianţi) însă acestea sunt ţinute numai în cabinetele
medicale astfel că deţinuţii se pot aproviziona numai dacă solicită un consult medical. APADOR-CH consideră că accesul la prezenvative ar
trebui să fie mult mai facil dacă se doreşte cu adevărat diminuarea
transmiterii pe cale sexuală a infecţiilor în mediul penitenciar şi reaminteşte
că la  penitenciarul Gherla  au fost montate cutii cu prezervative în sălile de
forţă şi cele de aşteptare ale cabinetelor medicale. Este o măsură simplă care
asigură atât accesul la prezervative cât şi confidenţialitatea.

O altă cale de
transmitere a infecţiilor în mediul penitenciar (mai ales a hepatitelor dar şi
a virusului HIV) este practicarea tatuajelor cu instrumentar rudimentar şi
utilizat pentru mai multe persoane fără a fi sterilizat în niciun fel. Se pare
că personalul medical al penitenciarului Giurgiu a conştientizat această
problemă însă ideea de a da deţinuţilor posibilitatea de a se tatua cu
instrumente sterile şi într-un cadru igienico-sanitar nepericulos a rămas în
stadiul de proiect motivul fiind lipsa unui spaţiu adecvat dar şi a fondurilor.
APADOR-CH consideră că impedimentul privind spaţiul este minor şi poate fi
depăşit prin mai buna organizare a utilizării spaţiilor deja existente (de
exemplu camerele unde sunt amenajate cluburile aferente fiecărei secţii şi care
nu sunt folosite decât în mică măsură). În privinţa fondurilor, cheltuielile
pentru ace, dezinfectante şi culori sunt cu siguranţă infinit mai mici decât
costurile unor eventuale tratamente pentru infecţii dobândite prin tatuare cu
instrumente nesterilizate.

Consumatorii de
droguri injectabile din penitenciarul Giurgiu nu au acces nici la tratament
nici la servicii de prevenire a riscurilor asociate consumului şi asta în
condiţiile în care responsabilii recunosc faptul că, în urma percheziţiilor, au
fost găsite în camerele de deţinere atât droguri cât şi instrumentarul necesar
administrării lor. Unul dintre medici a afirmat că în penitenciar ar fi trebuit
să demareze un program de schimb de seringi însă a fost amânat din motive
necunoscute. Pe de altă parte, personalul cabinetului şi-a exprimat
scepticismul cu privire la eficienţa unui astfel de program afirmând că
adevăraţii consumatori nu vor participa ci vor trimite, eventual, alţi deţinuţi
să efectueze schimbul. Asociaţia nu vede în acest lucru o problemă atâta vreme
cât consumatorii de droguri din detenţie vor avea la dispoziţie seringi sterile
şi astfel se va diminua răspândirea bolilor pe cale injectabilă.

Referitor la
posibilitatea de a administra consumatorilor de droguri autodeclaraţi tratament
de specialitate, inclusiv tratament de substituţie cu metadonă, personalul
medical al penitenciarului a afirmat că acest lucru este imposibil deoarece la
nivelul judeţului Giurgiu nu sunt funcţionale structurile competente în
domeniu. Mai exact, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al
judeţului  Giurgiu (structură din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog cu
atribuţii în domeniu) nu dispune de personal specializat pentru a acorda
tratament medical, singurii angajaţi ai centrului fiind un ofiţer în prevenire
şi un specialist în educaţie-învăţământ.

APADOR-CH
reaminteşte faptul că se află în vigoare (din data de 31 mai 2006) Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1216/2006 privind modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă medicală,
psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de
libertate, consumatoare de droguri. Acest act normativ, aplicabil conform Art.
2, litera a) în aresturi şi penitenciare, stabileşte clar procedurile de
implementare a programelor integrate de asistenţă, inclusiv programul (PIT 4)
de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri, cu cele două forme:
(1) program substitutiv cu agonişti de opiacee şi (2) program de schimb de
seringi şi/sau alte măsuri adresate reducerii
riscurilor. Aplicarea acestor prevederi legale este cu atât mai  necesară cu
cât penitencarul Giurgiu va primi în curând majoritatea deţinuţilor încadraţi
în regimul de maximă siguranţă din judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti,
regiuni unde se realizează cea mai mare prevalenţă la nivel naţional a
consumului de droguri injectabile.

Concluzii:

1.      Apariţia categoriei de deţinuţi în
regim de maximă siguranţă „cu grad sporit de
risc” este, în opinia asociaţie, arbitrară şi înseamnă, practic, o modificare a prevederilor Legii nr. 275/2006, ceea
ce este inacceptabil;

2.      Acţiunea în forţă din 27 ianuarie a
grupei de intervenţii în secţia III C a fost, poate, justificată iniţial (patru
deţinuţi care se băteau) dar prelungirea
acesteia după separarea agresorilor prin încătuşare şi loviri – inclusiv în
cazul deţinutului Alexandru Rădulescu, neimplicat în scandalul iniţial – se
încadrează la tratament inuman şi degradant şi trebuie cercetat şi sancţionat
ca atare;

3.      La secţia de femei, deţinutele în
regim semideschis nu beneficiază
de principalul avantaj prevăzut de lege şi anume uşi deschise şi posibilitatea de a circula libere în secţie (şi curtea
de plimbare) de la deşteptare pînă la stingere. Ele au exact acelaşi
regim ca şi deţinutele de la maximă siguranţă şi de la regim închis, toate
femeile aflându-se în aceeaşi secţie. APADOR-CH a cerut rezolvarea problemei 
prin instalarea unui grilaj suplimentar sau măcar prin punerea la punct a unui
orar ce ar permite deschiderea uşilor fără riscul unor contacte neautorizate
între deţinutele de la semideschis şi celelalte;

4.      Activităţi pentru deţinuţii minori,
altele decât plimbarea zilnică şi ieşitul la club  odată pe săptămână nu par să
existe, cu toate că ar exista o persoană de la socio-educativ care s-ar ocupa
în mod special de ei. Motivul cel
mai des invocat pentru justificarea lipsei de activităţi – nu numai la Giurgiu
– este perioada relativ scurtă de timp în care minorii stau în penitenciare.
APADOR-CH consideră că, indiferent cât durează şederea în tranzit, fiecare minor ar trebui să continue toate
activităţile în care era implicat la centrul de reeducare sau penitenciarul
pentru minori şi tineri de la care provine şi în care se va întoarce;

5.       APADOR-CH  recomandă aplicarea
întocmai a Ordinului Ministrului Justiţiei
nr. 1216/2006 şi atrage atenţia asupra faptului că neacordarea de
tratament medical adecvat persoanelor private de libertate consumatoare de
droguri reprezintă o încălcare flagrantă a drepturilor acestora.

Celelalte
concluzii şi recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Ştefănescu                                      Maria-Nicoleta Andreescu