Archive for category: Rapoarte

You are here: / Rapoarte

Raport asupra cazului lui Emil Baboi din Bucureşti

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Emil Baboi, în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, sector 4 s-a adresat APADOR-CH în legătură cu un incident ce a avut loc în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2009 în sediul secţiei 9 de poliţie. Emil Baboi se consideră victima unor rele tratamente din partea poliţiştilor de serviciu în acea noapte.

Emil Baboi, după întâlnirea cu poliția

Emil Baboi, după întâlnirea cu poliția

Circumstantele incidentului

Emil Baboi practica meseria de taximetrist. În seara respectiva, dupa terminarea  programului de lucru (în jurul orei 23.30), si-a cumparat o sticla de bautura alcoolica de la un magazin aflat în imediata vecinatate a sectiei 9 de politie. În asteptarea unui amic, a baut din sticla si, constient ca nu se mai putea urca la volan, a telefonat concubinei sale sa vina sa ia cheile si masina. Aceasta a ajuns în câteva minute (pe la ora 0.10), împreuna cu un nepot. A luat cheile de la Emil Baboi si s-a dus la masina. Pentru ca nu reusea sa deschida portiera, concubinul s-a rastit la ea, ceea ce a atras atentia unor politisti aflati pe treptele de acces în sediu. Acestia au intervenit mai întâi verbal. Baboi le-a replicat ca nu era treaba lor lucru care i-a suparat atât de tare încât l-au luat cu forta si l-au dus în sediul politiei, sub ochii concubinei si nepotului ei. Vazând ce se întâmpla, acestia au ramas pe loc si au chemat un vecin care a venit si a luat masina. Nepotul a plecat acasa dupa un timp dar femeia a stat în fata sediului pâna dimineata în jurul orei 8.00 când Baboi a fost scos din sediu si bagat în masina politiei cu destinatia parchet.

Conform declaratiilor sale, în sediul politiei Emil Baboi a fost încatusat si legat de calorifer. I s-a luat si telefonul mobil care nu i-a mai fost înapoiat. Apoi, timp de câteva ore, politistii l-au lovit cu pumnii si picioarele cu scurte pauze “între reprize”. Baboi nu stie câti politisti l-au batut pentru ca din pozitia în care fusese imobilizat, nu vedea decât picioare. Barbatul crede ca loviturile au încetat pe la 5.00 – 5.30. Când s-a trezit pe la ora 8.00, era asezat pe un scaun, i se scosesera catusele, îl dezbracasera de haina si camasa si îl stropisera cu apa. Era plin de sânge pe fata si pe pantaloni. Pe la 8.30-9.00 politistii l-au dus la parchetul de pe lânga Judecatoria sectorului 2 (sediul din str. Scaune nr.3) pentru a obtine, probabil, ordonanta de retinere. Numai ca procurorul de serviciu l-a trimis pe Baboi la spital si apoi acasa si i-a recomandat sa îsi scoata certificat medico-legal iar pe politisti i-a invitat sa paraseasca biroul.

Emil Baboi crede ca politistii de la sectia 9 ar fi întocmit un proces verbal dar afirma ca nu a semnat nimic si ca nu stie ce acuze i-ar fi putut fi aduse.

El a fost transportat la spitalul clinic de urgenta Bagdasar-Arseni de concubina lui. A ramas internat aproape 24 de ore iar în biletul de externare din 7 ianuarie a.c. se precizeaza ca diagnostic urmatoarele: agresiune (afirmativ), traumatism cranio-facial cu multiple escoriatii, trumatism abdominal, plaga contuza frontala dreapta suturata (s.n.), contuzie toracica, steatoza hepatica. Pe 6 ianuarie, Emil Baboi a fost examinat si la INML “Mina Minovici” iar certificatul medico-legal nr.A2/77/06.01.2009 cuprinde o descriere mai amanuntita a plagii frontale-dreapta si a tuturor echimozelor si tumefactiilor.

Documentul mentioneaza si echimozele de la ambele mâini, rezultate din încatusare precum si declaratia victimei ca resimtea dureri la nivelul rotulei drepte si la cap. INML a tras concluzia ca pacientul prezenta leziuni traumatice “ce s-au putut produce la data de 06.01.2009 prin lovire corp dur” si a recomandat “7-8 (sapte-opt) zile de îngrijiri medicale.”

Fotografiile color facute a treia zi dupa incident sunt graitoare pentru tratamentul la care a fost supus Emil Baboi în sediul politiei.

Pe 8 ianuarie, Emil Baboi s-a prezentat din nou la parchet din proprie initiativa. Procurorul – acelasi din dimineata zilei de 6 ianuarie – i-a spus ca “dosarul (cel întocmit de politie împotriva lui Emil Baboi– n.n.) nu a ajuns la el”.

În opinia APADOR-CH,. incidentul din noaptea de 5-6 ianuarie a fost posibil pentru ca politia se prevaleaza de o prevedere din Legea de organizare si functionare nr.218/2002 care îi permite conducerea la sediu a persoanelor care nu au acte de identitate si care sunt suspecte de comiterea unor fapte penale. Conducerea poate dura pâna la 24 de ore si este o masura distincta de retinerea politieneasca reglementata si în Constitutie si în legea penala. APADOR-CH a sustinut constant ca masura conducerii înseamna privare de libertate deoarece persoana condusa nu poate parasi sediul când doreste. Din pacate, Curtea Constitutionala a decis ca ar fi vorba de o masura administrativa, si deci nu ar presupune garantii si proceduri specifice privarii de libertate. Cu toate acestea, Codul de procedura penala prevede ca durata conducerii se scade din durata retinerii politienesti, ceea ce înseamna o recunoastere implicita a naturii privative de libertate a conducerii. În cazul lui Emil Baboi ar fi foarte greu de sustinut ca încatusarea si legarea de calorifer timp de cel putin 4-5 ore ar fi fost o masura administrativa. Iar în privinta transformarii sale în sac de antrenament pentru kick boxing APADOR-CH considera ca este un caz cât se poate de clar de tratament inuman si degradant.

Emil Baboi a depus plângere împotriva politistilor de la sectia a 9-a la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sector 2.

Relatarea concubinei lui Emil Baboi

Femeia a confirmat ca Emil Baboi i-a telefonat în noaptea cu pricina sa vina sa ia masina, ca a ajuns în câteva minute împreuna cu nepotul ei, ca amicul convocat la bautura sosise deja, ca a avut loc o altercatie între ea si concubin pentru ca nu reusea sa deschida masina, ca au intervenit politistii aflati pe treptele sediului si ca, enervati de reactia verbala a barbatului, l-au luat cu forta si l-au dus înauntru. Ea a asteptat pe strada, în fata sediului politiei pâna dimineata, a încercat de câteva ori sa intre în sectie dar nu i s-a permis si a apelat repetat mobilul lui Baboi fara rezultat. (Evident, de vreme ce telefonul îi fusese luat de politisti. Si chiar daca l-ar fi avut asupra lui, nu avea cum sa raspunda de vreme ce era încatusat si legat de calorifer.) Femeia a mai spus ca strigatele de durere ale lui Baboi se auzeau din strada. Când barbatul plin de sânge pe fata a fost scos din sediu si dus la masina politiei, femeia a luat un taxi si a ajuns si ea la parchet chiar în momentul în care barbatul parasea, liber, institutia, dupa care s-au dus împreuna la spital.

Pe 8 ianuarie femeia s-a dus la sectia 9 de politie si a discutat cu un politist care fusese de serviciu în noaptea incidentului. Vroia sa afle motivele privarii de libertate, ce se întâmplase în sediul politiei si sa recupereze telefonul mobil al lui Emil Baboi. Dupa refuzuri repetate politistul i-ar fi spus în cele din urma ca Baboi fusese luat de pe strada pentru ca agresa o femeie. Însa când concubina i-a replicat ca “agresata” era chiar ea si ca nu avusese nici cea mai mica intentie sa ceara ajutor, politistul a fost neplacut  surprins. În privinta modului în care Baboi fusese tratat în sediul politiei, politistul i-a spus cu nonsalanta ca barbatul fusese batut de altcineva, înainte de interventia politiei. Concubina neaga categoric ca s-ar fi întâmplat asa ceva. În plus, mai exista si ceilalti doi martori oculari – nepotul si amicul de pahar – care pot confirma ca Baboi nu prezenta nicio urma de lovituri înainte de a fi dus de politisti în sediu. În opinia asociatiei, în situatia – foarte putin probabila – ca barbatul ar fi fost batut  (de cine?) anterior privarii de libertate, politistii aveau obligatia de a-l prezenta imediat la medic pentru îngrijiri, cu atât mai mult cu cât, potrivit certificatelor eliberate, starea lui era foarte proasta. Cât despre telefonul mobil, politistul i-a spus femeii ca Baboi nu l-ar fi avut asupra sa. Or concubina a fost chemata sa ia masina de pe telefonul mobil al lui Baboi, amicul acestuia a fost invitat la bautura de pe acelasi mobil iar cât a asteptat în strada femeia a sunat în repetate rânduri la acelasi aparat, acum inexistent potrivit politistului.

Concluzii:

“Conducerea” la sediul politiei este în fapt, privare de libertate si trebuie reglementata ca atare prin lege, cu garantii si proceduri specifice. “Metodele” la care au recurs politistii de la sectia 9 împotriva lui Emil Baboi (încatusare, legare de calorifer, lovituri repetate la cap si corp) înseamna tratament inuman si degradant, sanctionat de legea penala româna si interzis de toate documentele internationale privind drepturile omului. Dupa toate aparentele, niciunul din politistii prezenti în sectie nu a intervenit pentru curmarea abuzului. Se poate deduce ca  sunt obisnuiti cu astfel de “metode” si chiar le si aproba. Afirmatia politistului cu care a discutat concubina a treia zi dupa incident, conform careia Emil Baboi ar fi fost batut înainte de interventia politiei (varianta usor de demontat de cei trei martori oculari, dar si de faptul ca Emil Baboi nu a fost dus imediat la spital de catre politisti) dovedeste înca o data ca solidaritatea de “breasla” functioneaza chiar si în cazul abuzurilor, în dispretul total al drepturilor omului. Disparitia telefonului mobil al lui Emil Baboi trebuie imediat clarificata deoarece, potrivit martorilor, ea nu se putea petrece decât în sediul sectiei 9 de politie.

Manuela Stefanescu                                                    Maria Andreescu

Raspunsul DGPMB in acest caz

Raport asupra cazului Iulian Rafael Macoveanu

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 10 septembrie a.c., Iulian Rafael Macoveanu, în vârsta de 27 de ani, domiciliat în Bucuresti s-a prezentat la APADOR-CH pentru a se plânge de abuzuri savârsite împotriva sa de trei politisti de la Sectia 4 din Capitala. Tânarul a fost consumator de droguri si, de câtiva ani, este inclus în programul national antidrog. Ultima reteta eliberata de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alex.Obregia”  îi prescrie o doza zilnica de 26 de pastile de metadona.

1. Incidentul din 30 august a.c.

Din relatarea tânarului, a reiesit ca în acea zi de sâmbata, în jurul orei 13.00 se îndrepta spre locuinta unei prietene. Avea cu el, pe lânga acte si bani, o cutie cu un cadou pentru prietena si 52 de pastile de metadona, adica doza pentru doua zile.  In apropiere de intersectia dintre strada Turda si bd. Ion Mihalache, Iulian Rafael Macoveanu i-a cerut unui barbat care îi bara, involuntar calea, sa îl lase sa treaca. Imediat ce l-a depasit tânarul a întors capul si, pentru ca a crezut ca barbatul intentiona sa-l loveasca, s-a ferit. Trebuie mentionat ca Iulian Rafael Macoveanu are o constitutie foarte firava (este mic de statura si foarte slab). Politistul care dirija traficul în intersectie a vazut scena – cel mai probabil doar ultima secventa cu tânarul ferindu-se – l-a oprit pe acesta în dreptul farmaciei Sensiblu si l-a întrebat ce avea în punga. De buna credinta, Macoveanu i-a raspuns ca avea un cadou pentru o prietena si o cutiuta cu 52 de pastile de metadona, precum si reteta pentru substitutul de drog. Imediat, politistul a sunat la sectie si, în foarte scurt timp, a sosit o masina cu doi politisti. Acestia l-au trântit pe Macoveanu la pamânt, l-au lovit cu pumnii si picioarele, l-au încatusat si l-au dus în masina politiei. Toate acestea s-au petrecut sub ochii unui bodyguard de la farmacia Sensiblu – Constantin Diaconu – care a si dat o „mâna de ajutor” la imobilizarea tânarului, dar si ai altor trecatori (unul dintre ei a fost identificat ulterior dar, deocamdata, refuza sa dea vreo declaratie pur si simplu dintr-o teama instinctiva de politie).

In masina, pe traseul pâna la Sectia 4, tânarul a mai primit niste lovituri la cap. Ajuns acolo, i s-au scos catusele dar i s-a cerut sa se descalte si sa umble în ciorapi prin sectie (!). Iulian Rafael Macoveanu s-a rugat insistent sa i se permita sa dea telefon parintilor dar a fost refuzat. Când politistii au rasturnat cutia si au început sa numere pastilele de metadona, tânarul le-a amintit politistilor – fara rezultat – ca metadona era obtinuta în mod legal. Dupa aceea,  a fost dus într-o alta încapere si i s-a cerut sa semneze un proces verbal în alb. La fireasca întrebare de ce i s-a raspuns cu înca un pumn în cap. Inspaimântat si ametit, tânarul a semnat formularul. Prin procesul verbal seria AZ nr.0156182 din 30.08.2008 Macoveanu a primit o amenda de 200 lei pentru mult prea frecventul  motiv al „scandalului în loc public”, un fel de „formula magica” prin care politistii justifica privarea de libertate sub forma conducerii la sediul politiei.

Când i s-a permis sa plece (în jurul orei 14.20), i s-au restituit toate bunurile persoanale cu exceptia celor 52 de pastile de metadona. Ulterior, politistii au negat ca le-ar fi retinut. La iesire, tânarul a facut primul lucru care i-a trecut prin cap si a sunat la „112”, de la un telefon public aflat în zona Pietei 1 Mai. Dupa ce a relatat cele întâmplate la Sectia 4, i s-a cerut sa ramâna lânga telefon pâna la sosirea unui echipaj. La putin timp dupa aceea, a aparut acelasi echipaj de politie care îl imobilizase – cu metodele descrise mai sus – si îl transportase la sectie cu nici doua ore mai devreme. Tânarul a ezitat sa se urce în masina dar politistii l-au asigurat ca nu va mai fi lovit. In felul acesta Iulian Rafael Macoveanu a ajuns înapoi la Sectia 4. La ora 15.06, politistii au hotarît sa anunte, totusi, familia (ora apelului apare în memoria telefonului familiei Macoveanu). Parintii au venit foarte repede si l-au gasit pe treptele sediului politiei, împreuna cu un agent care a refuzat sa raspunda la orice întrebare. In cele din urma, un alt politist „i-a tras de urechi” pentru ca fiul lor se „droga” si le-a explicat ca urmele clare de lovituri s-ar datora faptului ca Iulian s-ar fi batut cu un batrân, anterior interventiei politiei. Stiindu-si copilul incapabil fizic sa se bata cu cineva, parintii au întrebat de ce nu se afla si „batrânul” la politie dar n-au primit raspuns.

Iulian Rafael Macoveanu a fost dus de parinti la Spitalul clinic de urgenta Bagdasar-Arseni. Din fisa nr.29649/30.08.2008 rezulta contuzii în regiunile toraco-abdominala dreapta, lombara, la umarul stâng, la genunchi si escoriatii la antebratul stâng si la cotul drept. A fost apoi prezentat si la Institutul Medico-Legal de unde a primit certificatul nr. A2/7077/30.08.2008, din data de 18.09.2008 prin care se confirma contuziile si escoriatiile  care „s-au putut produce prin lovire cu si de corpuri dure” si se recomanda 4-5 zile de îngrijiri medicale.

2. Discutia ulterioara cu mama victimei

Dna Stefana Macoveanu a confirmat relatarea fiul ei si a adaugat alte detalii. Mai întâi, s-a plâns de felul cu totul nepoliticos în care au fost tratati, ea si sotul ei, de politistii din Sectia 4, trebuind sa insiste îndelung pentru a obtine o bruma de informatii cu privire la motivele aducerii fiului lor la politie si eventuale explicatii pentru urmele vizibile de lovituri. Inainte de a-l duce pe Iulian la spital, familia Macoveanu s-a oprit la farmacia Sensiblu în fata careia avusese loc incidentul si au stat de vorba cu Constantin Diaconu, bodyguard-ul martor la interventia brutala a politistilor. Acesta le-a confirmat tot ce auzisera deja de la fiul lor: interventia initiala a politistului de la circulatie, sosirea echipajului de politie, lovirea si încatusarea tânarului si confiscarea metadonei. In mod ciudat, dupa aceasta convorbire, martorul nu a mai fost de gasit, ceea ce ar putea sugera o presiune din partea politistilor pentru a-l determina sa nu mai faca declaratii. Familia Macoveanu s-a dus apoi din nou la sectia de politie sa  ceara metadona. Raspunsul a fost ca pastilele nu se aflau la politie pentru ca altfel ar fi trebuit sa existe „un proces verbal de confiscare” (!).

Mai trebuie precizat ca pe 29 si 30 septembrie, familia Macoveanu a fost invitata telefonic  la sectia 1, de catre un inspector sef care efectueaza o ancheta disciplinara. Intâlnirile au fost doar tentative de intimidare a reclamantilor sub pretextul unor presupuse amenintari pe care Iulian Rafael Macoveanu le-ar fi proferat la adresa bodygard-ului de la Sensiblu dupa ce plecase de la Sectia 4 dar înainte de sosirea parintilor. Or, acest lucru este nu numai negat categoric de tânar dar ar fi fost chiar imposibil de pus în practica. Mai mult, la câteva zile dupa aceea, ofiterul a sunat din nou la telefonul familiei Macoveanu, spunându-i dnei Stefana Macoveanu ca ar putea fi trasa la raspundere pentru ca în calitate de titulara a contractului cu Spitalul „Obregia” nu trebuia sa îi permita fiului ei sa aiba la el metadona „în spatiu public” 

Constatarile APADOR-CH

APADOR-CH atrage din nou atentia asupra riscului mare de încalcare a drepturilor omului în perioada asa numitei conduceri la sediul politiei (anterioara retinerii de pâna la 24 de ore), care înseamna privare de libertate si nu doar o masura administrativa. Intocmirea proceselor verbale de amendare,  în genere pentru „tulburarea linistii publice”, serveste drept paravan pentru actiunile politistilor ce se pot usor încadra la abuzuri. Iulian Rafael Macoveanu a fost privat de libertate de la prima interventie a politistilor  si pâna la iesirea din sediul Sectia 4 de politie; Legitimarea persoanelor pe strada si chestionarea cu privire la continutul unei pungi – practic, un fel de perchezitie – nu se justifica decât daca exista suspiciuni de comitere a unei infractiuni. O eventuala altercatie verbala între doi trecatori nu poate constitui temeiul unei astfel de suspiciuni si înca si din partea unui agent de circulatie a carui sarcina principala este asigurarea circulatiei fluente a vehiculelor; Se pare ca politistii nu cunosc – sau doar se prefac ca nu cunosc – diferenta dintre persoanele consumatoare de droguri si cele aflate în tratament cu metadona, un substitut care se administreaza legal, sub supravegherea medicului de specialitate; Orice interventie politieneasca în forta trebuie sa respecte regula  proportionalitatii.  In cazul lui Iulian Rafael Macoveanu, un tânar mic de statura si foarte slab, cel putin doi politisti l-au lovit în mod repetat cu pumnii si picioarele, abuz continuat si dupa încatusare, pe durata transportarii cu masina la sectie. Chiar daca ar fi fost vorba de o persoana suspecta de comiterea unei infractiuni – ceea ce nu a fost cazul lui Iulian Rafael Macoveanu – care ar fi opus rezistenta, lovirea cu pumnii si picioarele pentru imobilizarea sa înseamna purtare abuziva, sanctionata de codul penal si, în egala masura, lipsa de profesionalism (exista metode legale  de imobilizare); Este neclar ce s-a întâmplat cu cele 52 de pastile de metadona. Cineva si le-a însusit ilegal. Politistii de la Sectia 4 sustin ca pastilele nu ar fi fost confiscate (ceea ce presupunea, obligatoriu, un proces verbal separat) în vreme ce Iulian Rafael Macoveanu afirma ca a ramas fara doza pe doua zile, iar parintii – si bodyguard-ul de la Sensiblu -, confirma. Prin urmare, a fost nevoie de o reducere a dozei zilnice, ceea ce, pe fondul socului suferit pe 30 august, l-a împins pe tânar la o tentativa de suicid, confirmata prin act medical dar ramasa, din fericire, fara rezultat; Incercarile repetate de intimidare a reclamantilor de catre inspectorul sef  dovedesc din nou lipsa totala de impartialitate a politistilor pusi sa ancheteze alti politisti acuzati de abuz. In plus, în cazul de fata, se pune si problema  disparitiei celor 52 de pastile de metadona. .

In concluzie, APADOR-CH cere DGPMB si parchetului sa investigheze cu impartialitate si celeritate modul în care au actionat cei doi politisti si colegii din Sectia 4, precum si agentul de circulatie implicati în incidentul al carui victima a fost Iulian Rafael Macoveanu, sub aspectul privarii de libertate si purtarii abuzive si sa aplice sanctiunile ce se impun. Asociatia aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, în cazul persoanelor care prezinta urme de violenta la iesirea dintr-un loc de detinere, autoritatile statului au obligatia de a face cercetari impartiale pentru a stabili daca semnele sunt – sau nu – rezultatul tratamentului aplicat de politisti  sau de agentii oricarei alte institutii cu puteri coercitive.

Trebuie, de asemenea, elucidat „misterul” disparitiei celor 52 de pastile de metadona.

Manuela Stefanescu                                                  Nicoleta Popescu

Raport asupra cazului Florian Vodă din Bucureşti

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 3 iulie 2008, doua reprezentante ale APADOR-CH au discutat cu Florian Voda din Bucuresti, care a sustinut ca a fost victima unor agresiuni fizice din partea unor politisti. Tânarul, în vârsta de 25 de ani, a prezentat foaia de examinare de la Spitalul Universitar de Urgenta din 22 iunie 2008 (abuzul s-a produs în seara de 21 iunie) si certificatul medico-legal din 3 iulie a.c. Dupa aproape doua saptamâni de la incident, Florian Voda mai avea înca semne vizibile pe corp (o echimoza de circa 3-4 cm lungime în partea stânga a toracelui) si se plângea de dureri  intercostale.

Circumstantele incidentului

Pe 21 iunie seara, în jurul orei 23.00, Florian Voda iesise de la un bar din zona Universitatii si se îndrepta spre casa. In fata lui, dar la distanta, doi tineri pe care îi cunoscuse în acea seara, au fost opriti de o patrula formata din doi politisti si, probabil, legitimati. Florian Voda s-a apropiat de politisti si i-a întrebat „ce se întâmpla”, deoarece nu i s-a parut normal ca doua persoane sa fie oprite de politisti fara niciun motiv. Cei doi tineri  nu se manifestasera violent si  nu se comportasera de o maniera care sa trezeasca suspiciuni. Politistii au uitat de cei doi – care au si plecat imediat – si l-au luat la întrebari pe Florian Voda.  Acesta a refuzat sa le prezinte actul de identitate si le-a spus ca „îsi cunoaste drepturile”, ceea ce i-a iritat pe politisti si i-a facut sa ceara „întariri”. In câteva secunde, înca doi politisti au venit la fata locului. Toti patru, dar în special noii sositi, l-au lovit pe Voda cu pumnii si picioarele, apoi i-au pus catusele si l-au dus la Sectia 10 de politie. Loviturile au continuat si în duba. Certificatul medico-legal nr.A2/4842722.06.2008 contine o lunga lista de echimoze si excoriatii (în total 51) la cap, piept si brate „ce s-au putut produce prin lovire repetata cu corp dur si compresie pe plan dur”.

In sectia de politie, nimeni nu l-a acuzat de ceva dar totusi i s-a întocmit proces verbal de amendare (se presupune ca pentru „tulburarea linistii publice”), pe care Florian Voda a refuzat sa-l semneze. In cele din urma (întregul incident a durat mai putin de o ora), politistii i-au returnat telefonul mobil confiscat înca din prima faza si l-au lasat sa plece. Tânarul a chemat imediat Salvarea, care a venit în câteva minute în fata sectiei de politie. Personalul ambulantei a constatat starea în care se afla si l-a întrebat daca doreste sa mearga la spital. Dintr-o teama instinctiva, tânarul a refuzat dar dupa plecarea ambulantei a fact apel la doi colegi de serviciu care au venit foarte repede si l-au dus la Spitalul Universitar de Urgenta. Dupa circa 3 ore i s-a înmânat fisa medicala cu diagnosticul „Policontuzionat. Afirmativ agresiune.” cu care s-a prezentat la INML pe 22 iunie. Prin urmare, pe lânga actele medicale, Florian Voda are si martori oculari care pot atesta starea fizica în care se afla la iesirea din sectia de politie.

Tot pe 22 iunie, Florian Voda a depus plângere împotriva politistilor la Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti (nr.de înregistrare 1487/22.06.2008) si urmeaza sa faca acelasi lucru si la parchet.

Ulterior, reprezentantele asociatiei au discutat cu unu din martori – Mihai Tanasescu –  care a confirmat ca a fost sunat de Florian Voda în ziua de 21 iunie 2008 în jurul orei 23.30 si ca, împreuna cu celalalt martor (Sorin Briceag) s-a dus imediat la sectia de politie. L-au gasit la intrarea în sediu si au constatat ca victima prezenta numeroase urme de lovituri pe fata, pe brate, pe umeri. Mihai Tanasescu i-a întrebat pe politistii care stateau în fata usii de acces în sediu, cum explica starea fizica a prietenului sau iar acestia i-au raspuns ca „nu stiu” dar „poate s-a lovit în ambulanta”! Martorul a mai spus ca primul drum cu Florian Voda a fost la Institutul National de Medicina Legala, unde li s-a comunicat ca examenul medico-legal se poate face numai la cererea organelor de ancheta sau pe baza unei fise/scrisori medicale si asa au ajuns la spitalul de urgenta. În timpul discutiei cu reprezentantele APADOR-CH, Mihai Tanasescu  a sugerat ca, data fiind pozitia ultracentrala a zonei în care s-a petrecut agresarea lui Florian Voda (pe str.Ion Ghica, în imediata vecinatate a sediului Bancii Comerciale Române si a Centrului Cultural Ceh), ar putea exista înregistrari video ale incidentului pe camerele de supraveghere exterioare.

Constatarile APADOR-CH

1. APADOR-CH atrage din nou atentia asupra riscului mare de încalcare a drepturilor omului în perioada asa numitei conduceri la sediul politiei (anterioara retinerii de pâna la 24 de ore), care înseamna privare de libertate si nu doar o masura administrativa. Intocmirea proceselor verbale de amendare, în genere pentru „tulburarea linistii publice”, serveste drept paravan pentru actiunile politistilor ce se pot usor încadra la abuzuri. Florian Voda a fost privat de libertate din momentul în care a fost împiedicat sa îsi continue drumul spre casa si pâna la iesirea din sediul sectiei 10 de poltie;

2. Legitimarea persoanelor pe strada nu poate depinde doar de bunul plac al politistilor. Ei trebuie sa aiba si indicii ca acele persoane au comis  fapte penale sau contraventionale. In cazul lui Florian Voda, „fapta” a constat în interpelarea politistilor cu privire la motivul pentru care îi oprisera pe cei doi tineri cu comportament pasnic;

3. Orice interventie politieneasca prin forta trebuie sa respecte regula  proportionalitatii. In cazul lui Florian Voda, patru politisti l-au lovit în mod repetat cu pumnii si picioarele, abuz continuat si dupa încatusare, pe durata transportarii cu duba. Chiar daca ar fi fost vorba de o persoana suspecta de comiterea unei infractiuni – ceea ce nu a fost cazul lui Florian Voda – ar fi opus rezistenta, lovirea cu pumnii si picioarele pentru imobilizarea sa înseamna purtare abuziva, sanctionata de codul penal si, în egala masura, lipsa de profesionalism (exista metode legale  de imobilizare);

4. Este al doilea caz al asociatiei în ultimele doua luni în care politistii  confisca telefoanele mobile ale persoanelor chiar de la începutul interventiilor brutale. Telefoanele sunt restituite numai la parasirea sediului politiei. Sunt doua posibile explicatii pentru acest gest pe cale de a se transforma în regula: a) împiedicarea persoanei de a apela la cunostinte (rude, prieteni, avocati) pentru a le informa despre situatia în care se afla sau b) pentru a preveni filmarea brutalitatilor. Prima înseamna o încalcare clara a drepturilor persoanelor private de libertate (cazul celor „condusi” la sediu, inclusiv fazele premergatoare – oprire, imobilizare, transport).  A doua arata cât de adânc înradacinata ramâne vechea  mentalitate „lovim, dar sa nu se afle”.

In concluzie, APADOR-CH cere DGPMB si parchetului sa investigheze cu impartialitate si celeritate modul în care au actionat cei patru politisti implicati în incidentul al carui victima a fost Florian Voda sub aspectul privarii de libertate si purtarii abuzive si sa aplice sanctiunile ce se impun. Asociatia aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (vezi între altele hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului în cauza Cobzaru c.României), în cazul persoanelor care prezinta urme de violenta la iesirea dintr-un loc de detinere, autoritatile statului au obligatia de a face cercetari impartiale pentru a stabili daca semnele sunt – sau nu – rezultatul tratamentului aplicat de politisti sau de agentii oricarei alte institutii cu puteri coercitive.

Manuela Stefanescu                                                  Nicoleta Popescu

 

Raportul APADOR-CH cu privire la incidentele petrecute pe data de 2 aprilie 2008 la Societatea Flaros (Timpuri Noi) din Bucureşti

/in , /by

1. Circumstanţe

Intre 2 şi 4 aprilie 2008, Bucureştiul a fost gazda summit-ului
NATO ceea ce a dus la adoptarea unor măsuri de securitate suplimentare,
unele justificate, altele, evident excesive (de exemplu, interdicţia
intrării în România a unui grup de 6 cetăţeni germani etichetaţi
drept „anarhişti”, deşi singura „acuzaţie” care le-a fost
adusă de autorităţile de frontieră a fost deţinerea
unor …. fluturaşi şi bannere).

Cu nouă zile înainte de începerea summit-ului NATO la Bucureşti,
câţiva tineri pacifişti au închiriat, cu acte în regulă, o
hală aflată în proprietatea societăţii Flaros (Timpuri Noi)
unde urmau să organizeze o serie de evenimente culturale – ateliere,
concerte, proiecţii de filme etc. – prin care să îşi exprime
opţiunile anti-război şi anti-NATO. Acest gen de activităţi, dar şi demonstraţiile
paşnice pe străzi, sunt legale
în toate ţările democratice, inclusiv România. Dreptul de
asociere paşnică, dreptul la opinie şi libertatea de exprimare
trebuie respectate indiferent de natura şi importanţa evenimentelor
oficiale. Poliţia şi/sau jandarmeria din aceste ţări recurg
la forţă numai dacă
demonstranţii se manifestă violent.  

Pe data de 2 aprilie, numărul participanţilor – bărbaţi
şi femei – din hala Flaros ajunsese la 46, cei mai mulţi fiind români
şi germani dar şi de alte naţionalităţi
(eleveţiană,  cehă,  portugheză, moldovenească etc.). Din
relatările persoanelor din hală a rezultat că unii tineri, iar
apoi întreg grupul, s-au aflat constant sub supravegherea poliţiei,
jandarmeriei şi, foarte probabil, a serviciilor secrete. In acea
dimineaţă, majoritatea tinerilor erau în hală şi
pregăteau primul atelier de lucru ce urma să înceapă la ora
14.00. Câţiva erau plecaţi în oraş. Pe la 10.30 – 11.00 a avut
loc o altercaţie între trei tineri şi patronul societăţii, Gheorghe
Cristea, acesta din urmă susţinând că a fost trântit la
pământ şi lovit. Fost poliţist la Mangalia, patronul a cerut
imediat intervenţia secţiei 11 poliţie din Bucureşti
şi a dispus închiderea porţii principale. Ar mai fi avut loc şi
un conflict între câţiva tineri care doreau să intre în curte cu o
dubiţă roşie şi paznicul firmei care nu le-a permis
accesul. In doar câteva minute, poliţiştii s-au prezentat la Flaros. Se
pare că  în momentul în care se
pregăteau să pătrundă în incintă, câţiva tineri
pacifişti reveniţi din oraş au încercat să intre o
dată cu ei, ceea ce a dat naştere unor altercaţii. In
aşteptarea întăririlor (serviciul de intervenţie rapidă al
poliţiei şi jandarmeria), poliţiştii au interzis tinerilor
din stradă să intre în incinta societăţii dar şi celor
din hală, să iasă (acest lucru se întâmpla pe la 11.30). O
oră mai târziu, „cineva” a întrerupt curentul electric ce alimenta hala.

Dacă incidentele dintre câţiva tineri din grup şi
proprietarul, respectiv paznicul firmei, au existat cu adevărat (îndoiala
se datorează chiar patronului „victimă” care şi-a schimbat
declaraţiile de mai multe ori; la un moment dat purtătorul de cuvânt
al Polţiei a susţinut chiar că patornul l-ar fi identificat ca
agresor pe un tânăr de la o organizaţie neguvernamentală ajuns
la faţa locului după terminarea
conflictului!), atunci acestea trebuia tratate drept exact ce au fost,
adică altercaţii fizice şi
verbale individuale. Nimic nu a
justificat masiva desfăşurare ulterioară  de forţe ale poliţiei şi
jandarmeriei şi, cu atât mai puţin, brutalitatea intervenţiei.

 

2. Acţiunea în forţă a
poliţiştilor de la serviciul de intervenţie rapidă
şi a jandarmilor

Între 13.30 şi 14.00, mai mulţi poliţişti şi
jandarmi (50, după unii, o sută, după alţii), toţi cu
măşti pe faţă, au spart uşa de acces în hală, au
năvălit urlând peste tineri, au folosit spray-uri cu gaze lacrimogene
şi i-au obligat să se întindă pe podea cu faţa în jos. Cei
care au fost mai lenţi au fost „stimulaţi” cu lovituri cu picioarele
sau bastoanele din dotare. Toţi „anarhiştii” au fost
încătuşaţi. Dacă vreunul dintre ei îndrăznea să
spună ceva, era imediat lovit. In plus, poliţiştii şi
jandarmii i-au înjurat şi insultat permanent (pe lângă
înjurături de mamă şi cu referire la o presupusă orientare
homosexuală, s-a auzit şi „Hitler trebuia să vă omoare pe
toţi”!!), atât în hală cât şi pe traseul până la 4
secţii de poliţie din sectorul 3 (secţiile 10, 11, 12 şi
23). La percheziţia persoanelor şi bagajelor, nu s-au găsit nici droguri, nici arme. Toţi cei 46 de
tineri, dar şi alţii care se aflau – chiar şi întîmplător –
în zona Flaros au fost „conduşi” la
cele 4 secţii cu cătuşe la mâini ca şi cum ar fi fost vorba
de criminali periculoşi. 

APADOR-CH a criticat
constant în ultimii 15 ani posibilitatea oferită poliţiştilor
prin lege  încă din 1993 – şi
menţinută şi în prezent – de
a priva de libertate o persoană fără ordonanţă de
reţinere poliţienească sau mandat de arestare pe o
perioadă de până la 24 de ore. Ulterior, şi jandarmii au fost
autorizaţi să „conducă” persoane la sediile poliţiei. Atât poliţia cât şi jandarmeria
susţin că nu este vorba de  privare de libertate ci numai de o
„măsură administrativă” în vederea „verificării
identităţii” persoanelor suspectate de comiterea unei infracţiuni. Este evident că
încătuşarea şi ţinerea unor persoane în sediile
poliţiei cu orele nu se pot defini
ca măsuri administrative,
fără a mai aminti de spray-uri lacrimogene, violenţe fizice
şi insulte. Soluţia propusă în mod repetat de APADOR-CH este aborgarea prevederilor legale privind
„conducerea” atât în cazul poliţiei cât şi al jandarmeriei (sau al
oricărei alte autorităţi/instituţii). Această
formă de privare de libertate este generatoare de abuzuri, aşa cum
s-a întâmplat şi pe data de 2 aprilie a.c.

Chiar admiţând că poliţiştii şi jandarmii
implicaţi în acţiunile violente din hala Flaros aveau dreptul legal
de a-i „conduce” pe tineri la sediul poliţiei, trebuie precizat că
chiar legile poliţiei şi respectiv jandarmeriei precizează
că este nevoie de două
condiţii cumulative pentru recurgerea la acest procedeu: 1) existenţa
unei serioase suspiciuni că persoana vizată a comis – sau este pe cale de a comite – o faptă penală şi 2) identitatea persoanei nu poate
fi verificată pe loc . Or, grupul de tineri din hala Flaros nu comisese nicio faptă penală (chiar
dacă au existat într-adevăr incidente între unii dintre ei şi
directorul societăţii şi/sau paznicul firmei, acestea au fost de
natură individuală, implicând
doar câteva persoane, nu pe toate 46 care se aflau în hală, şi cu
atât mai puţin persoanele care au fost „ridicate” din strată,
fără a avea absolut nicio legătură cu incidentul) iar
identitatea fiecăruia putea fi verificată chiar acolo în hală,
persoanele respective având acte de identitate. 

Prin urmare, sunt două aspecte
ce trebuie investigate: a) descinderea extrem brutală disproporţionată şi complet nejustificată a
poliţiştilor şi jandarmilor, asezonată cu insulte şi
injurii; b) privarea de libertate pe durata a câteva ore în secţiile de
poliţie. Trebuie menţionat faptul că nimeni nu a mai
reclamat abuzuri fizice sau verbale din partea poliţiştilor de la
cele 4 secţii. Totuşi, avocaţii din partea unor organizaţii
neguvernamentale, inclusiv APADOR-CH, care s-au prezentat în scurt timp la
secţii au avut dificultăţi în contactarea tinerilor dar şi
în îndeplinirea formalităţilor legale pentru punerea lor în
libertate.

 

3. Relatări individuale

Pe 3 aprilie, reprezentantele APADOR-CH 
au discutat în hala Flaros cu câteva dintre victimele intervenţiei
din ziua precedentă. Din motive lesne de înţeles, ele au cerut să
fie citate doar cu iniţialele numelui şi prenumelui sau cu numele mic,
cu excepţia unei persoane. Toţi au spus că violenţele
fizice şi verbale au încetat în secţiile de poliţie. Insă
niciunul dintre ei nu a fost informat
că are dreptul de a tăcea, adică de a nu da nicio
declaraţie care l-ar putea încrimina.

In momentul descinderii poliţiştilor şi jandarmilor
mascaţi, M.V. (sex feminin) se afla undeva la marginea halei. După
ordinul „la pământ”, a fost împinsă şi lovită puternic din
spate, în piciorul drept, provocându-i-se dureri puternice. Intinsă pe
podea, cu cătuşe la mâini, tânăra i-a rugat pe agresori, în mai
multe rânduri, să îi permită să ia din rucsac o faşă
elastică. Nu i s-a permis. Cu toate că nu putea sta în picioare a
fost totuşi dusă în dubă şi transportată la secţia
23 poliţie. La ieşirea din hală, a fost forţată
să ridice capul pentru a fi filmată din faţă, cel mai
probabil de poliţişti sau de lucrători ai serviciilor secrete. De
altfel, toşi tinerii au fost filmaţi la ieşirea din hală
iar la secţiile de poliţie, cei mai mulţi au fost
amprentaţi şi fotografiaţi. In secţia de poliţie, unde
M.V. a stat cel puţin 30 de minute, 
a fost amprentată şi a dat o declaraţie despre „liderul
grupului” şi despre „ce se discută” în grup. Cum durerile din picior
deveniseră insuportabile, poliţiştii de la secţie s-au
înduplecat să cheme salvarea. A fost dusă la un spital de
urgenţă, dar însoţită de doi poliţişti care,
probabil, credeau că se preface. Rezultatul examenului medical : entorsă de genunchi de gradul I şi
aplicarea ghipsului, cu recomandarea de a reveni la control după şapte-zece  zile. M.V. este vizibil marcată fizic şi psihic de
cele întâmplate.

T.M. (sex masculin) a relatat că imediat după pătrunderea
primului grup masiv de poliţişti şi jandarmi, un al doilea grup
de scutieri mascaţi a intrat în hală prin altă poartă de
acces. T.M. a fost lovit de persoane din acest al doilea grup. Printre
mascaţi, el a remarcat şi câţiva „muncitori” cu jachete de
protecţie, pe care îi văzuse anterior prin curtea firmei. T.M. a
redat cele mai şocante insulte şi injurii proferate de forţele
de intervenţie. A afirmat şi că, la revenirea de la secţia de
poliţie, a constatat dispariţia banilor din bagajul personal
rămas în hală.

T.S. (sex masculin) a confirmat comportamentul extrem de violent al
poliţiştilor şi jandarmilor. Cătuşele i-au fost
aplicate atât de strâns încât urmele la ambele încheieturi ale mâinilor erau
vizibile şi a doua zi. A fost agresat în maşina jandarmeriei numai
pentru că a cerut poliţiştilor să nu mai lovească un
alt tânăr pe nume Gheorghe Zugravu. A fost ţinut în secţia de
poliţie până la ora 18.00 din lipsă de traducător, fiind
cetăţean străin.

A.M. (sex masculin) a fost şi el lovit în prima fază a
intervenţie. A văzut cât de rău a fost bătut Gheorghe atât
în hală cât şi în duba jandarmeriei şi a confirmat încercarea
lui T.S. de a-i  opri, şi modul în care
acesta a fost „pedepsit” pentru intervenţie. A.M. nu a cerut interpret. La
revenirea în hală, a descoperit că îi lipseau din bagaj două
curele şi un briceag.

O altă victimă, Eugen,  a
confirmat modul în care s-a desfăşurat intervenţia în
forţă a poliţiştilor şi jandarmilor. El a mai spus
că, anterior descinderii, fuseseră „organizate” conflicte verbale
între tineri şi „muncitorii” de la firmă. Cu alte cuvinte, era vorba
despre provocări repetate pentru a-i determina să facă ceva ce
ar fi justificat intervenţia poliţiei şi jandarmeriei. In plus,
cu doar câteva minute înainte de pătrunderea forţelor de ordine, cineva (unii cred că chiar
proprietarul firmei) i-a luat camera video unui tânăr german, lucru
confirmat de acesta. Cel mai probabil, s-a dorit ca intervenţia în
forţă ce urma să nu poată fi filmată. Eugen a repetat
injuriile şi insultele ce le-au fost adresate de poliţişti
şi jandarmi şi a adăugat că orice reacţie din partea
tinerilor – o vorbă sau chiar un zâmbet – era sancţionată
imediat cu lovituri. Eugen a fost dus la secţia 11, unde a fost
fotografiat şi a dat declaraţie scrisă.

Gheorghe Zugravu a fost cel mai agresat dintre toţi tinerii din
hală. El a susţinut că, la începutul intervenţiei în
forţă, i s-a dat cu spray lacrimogen în faţă. A încercat
să se protejeze şi nu exclude posibilitatea ca, în timp ce se
zbătea, să fi atins un poliţist sau jandarm. Din această –
posibilă – cauză, a fost apoi lovit în mod sălbatic în cap
şi pe tot trupul şi în hală şi în duba jandarmeriei.
Faţa era vânătă şi tumefiată, buza superioară spartă,
avea sânge închegat în urechea dreptă iar semnele loviturilor erau
vizibile atât în zona coastelor cât şi pe picioare. A fost
încătuşat cu două rânduri de cătuşe (de plastic, ca
şi ceilalţi tineri, dar şi metalice)
şi prezenta urme vizibile la încheieturile mâinilor. La revenirea în
hală, a constatat că îi lipseau din bagaj un telefon mobil, un stick de memorie, cablul de alimentare
al calculatorului şi o borsetă. După discuţia cu
reprezentantele APADOR-CH, Gheorghe urma să se prezinte la Institutul medico-legal
pentru examinare.

O situaţie aparte a fost relatată de un alt tânăr, S.D.
Acesta a afirmat că, în secţia 12 poliţie, i s-a cerut să se dezbrace în pielea goală, în faţa
poliţiştilor şi a tinerilor aduşi acolo. După
unele ezitări, tânărul s-a conformat. Unul din poliţişti a
controlat toate obiectele de îmbrăcăminte după care i le-a
restituit ca şi cum ar fi fost cea
mai firească procedură!! (Controlul la piele se practică numai la introducerea suspecţilor în arest, ceea ce, evident, nu era cazul.)
APADOR-CH consideră că măsura impusă de poliţişti
faţă de S.D. înseamnă
tratament degradant.

 

Concluzii:

–        
Intervenţia
în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor a fost nejustificată şi
disproporţionată. Grupul de tineri protestatari nu avea arme, droguri sau substanţe interzise, nu planifica
demonstraţii violente şi nu făcea decât să îşi
manifeste paşnic opiniile anti-război şi anti-NATO într-un
spaţiu închis. APADOR-CH cere investigarea şi tragerea la
răspundere a celor care au dispus şi coordonat descinderea şi a
executanţilor. Totodată, asociaţia cere cercetarea şi
sancţionarea poliţiştilor de la secţia 12 care l-au supus
pe S.D. unui tratament degradant;

–        
Asociaţia
solicită o atentă evaluare a
metodelor de instruire a membrilor serviciului de intervenţie rapidă
din poliţie şi jandarmilor. Folosirea unui limbaj suburban,
proferarea de insulte cu caracter rasist, sexist şi xenofob şi de
injurii de către poliţişti şi jandarmi sunt inadmisibile în orice situaţie şi trebuie interzise cu desăvârşire;

–        
APADOR-CH solicită
Guvernului să iniţieze de urgenţă un act normativ prin care
să elimine posibilitatea „conducerii
la sedii” atât pentru poliţie şi jandarmerie cât şi pentru orice
altă autoritate/instituţie. „Conducerea”
persoanelor înseamnă privare de libertate şi este sursă
sigură de abuzuri.

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2008

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Prezentul raport urmăreşte realizarea activităţilor pe care APADOR-CH şi-a propus să le implementeze în anul 2008 în conformitate cu planul strategic al asociaţiei pe perioada 2006-2008. Potrivit acestui plan, principalele obiective strategice ale APADOR-CH în anul 2008 au fost:
promovarea şi protejarea drepturilor civile;
responsabilizarea autorităţilor/instituţiilor din domeniul ordinii publice şi a administraţiei penitenciarelor;
promovarea măsurilor anti-discriminare;
îmbunătăţirea accesului la justiţie.

I. PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR CIVILE

1. Accesul la informaţii şi transparenţa decizională

1.1 Modificarea cadrului legislativ cu privire la accesul la informaţii

Activităţi:

Litigii strategice privind accesul la informaţiile de interes public

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să susţină litigii strategice în domeniul accesului la informaţii de interes public. Unul dintre cazurile iniţiate în anii anteriori a privit refuzul Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului de a comunica copii ale stenogramelor şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Prin această ordonanţă de urgenţă cabinetul Adrian Năstase a decis preluarea de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a unor datorii post privatizare ale RAFO Oneşti şi Carom Oneşti. Scopul APADOR-CH a fost de a clarifica prevederile Legii nr.544/2001 care se referă la exceptarea de la liberul acces a informaţiilor privind deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii, dar numai dacă nu favorizează sau nu ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică.

Instanţa a dat câştig de cauză APADOR-CH, apreciind că pârâtul nu a făcut dovada că informaţiile solicitate ar fi fost clasificate, iar Secretariatul General al Guvernului a comunicat, în septembrie 2006, două dintre cele trei stenograme ale şedinţelor de Guvern în discuţie. Cu toate acestea a refuzat să comunice o copie al celui de-al treilea document pe motiv că ar fi fost clasificat (!). LA 29 noiembrie 2006, APADOR-CH a declanşat o procedură judecătorească prin care să se constate neexecutarea integrală a hotărârii judecătoreşti care obliga la comunicarea copiilor stenogramelor respective şi să se aplice o amendă civilă conducătorului instituţiei (în speţă doi secretari generali succesivi al Guvernului).

La data de 2 noiembrie 2007 Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea APADOR-CH, a aplicat pârâţilor Mihai Alexandru Voicu şi Radu Stroe o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie în perioada în care aceştia au avut calitatea de secretari generali ai Guvernului după data de 28 martie 2006 (data până la care ar fi trebuit comunicate toate stenogramele) şi a obligat Guvernul României – Secretariatul general al Guvernului la plata de despăgubiri pentru întârziere faţă de APADOR-CH în cuantum de 100 lei pe zi începând cu 28 martie 2006 şi până la data executării efective şi în totalitate a deciziei civile în cauză. În anul 2008, pe 3 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile formulate de cei doi. Pe 14 ianuarie 2008, APADOR-CH a iniţiat un demers similar împotriva lui Ilie Bolojan, noul secretar general al Guvernului. Pe 2 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti a decis amendarea acestuia. Recursul formulat de Ilie Bolojan a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti pe 27 octombrie 2008. Pe 28 octombrie 20098, APADOR-CH a iniţiat o a treia procedură identică, împotriva următorului secretar general al Guvernului, Gabriel Berca.

Ca urmare a acestor demersuri, pe 11 noiembrie 2008, Guvernul României a comunicat şi stenograma şedinţei de Guvern din 24 decembrie 2004. Pe 2 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a repins cererea APADOR-CH de amendare a secretarului general al Guvernului, Gabriel Bolojan, pentru perioada dintre numirea sa şi 11 noiembrie 2008, data executării integrale a hotărârii judecătoreşti. APADOR-CH va ataca acestă hotărâre în cursul anului 2009.

Deoarce în cursul procedurilor iniţiate de APADOR-CH pentru comunicarea unor stenograme ale şedinţelor de Guvern primul-ministru a decis clasificarea tuturor stenogramelor ca secret de stat, la sfârşitul anului 2007, APADOR-CH a iniţiat un nou demers care urmărea declasificarea acestor informaţii, respectiv anularea deciziei primului-ministru (pentru detaliii, a se vedea raportul anual de activitate pentru anul 2007). Pe 16 ianuarie 2008, APADOR-CH a formulat o plângere către Guvernul României, solicitând declasifiarea stenogramelor. Pe 10 martie 2008, asociaţia a cerut din nou Guvernului declasificarea documentelor, fără succes. Refuzul Guvernului a fost ulterior atacat în contencios administrativ, pe 6 iunie 2008. Pe 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea APADOR-CH şi a decis anularea în parte a deciziei de clasificare, astfel încât numai acele fragmente din stenograme care se referă la securitatea naţională să fie clasificate. Până la sfârşitul anului 2008 Guvernul nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri.

Un alt caz iniţiat în anii anteriori a privit amendarea civilă a fostului primar general, Adriean Videanu, pentru executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obliga Primăria Bucureşti să comunice mai multe informaţii, inclusiv copii ale contractelor având ca obiect reablitarea străzilor. Pe 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea primei instanţe de amendare a fostului primar general.

În cazul plângerii penale privind neexecutarea de către fostul procuror-general Ilie Botoş a unei hotărâri definitive şi irevocabile care obliga la comunicarea de informaţii, pe 10 aprilie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis plângerea APADOR-CH împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ilie Botoş şi retrimiterea cazului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetări. Ilie Botoş şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au formulat recurs împotriva acestei hotărâri, care a fost admis de către Completul de 9 judecători pe 17 noiembrie 2008.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a obţinut o hotărâre judecătorească prin care a fost anulată parţial decizia primului-ministru de a clasifica toate stenogramele şedinţelor de Guvern;
– APADOR-CH a determinat executarea integrală a hotărârii judecătoreşti care obliga Secretariatul General al Guvernului să comunice copii ale tuturor stenogramelor şedinţelor de Guvern în care s-a discutat acordarea de ajutoare financiare societăţilor RAFO Oneşti şi Carom Oneşti;
– APADOR-CH a obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind amendarea civilă a trei secretari generali ai Guvernului şi a primarului municipiului Bucureşti pentru neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau la comunicarea de informaţii de inters public;

1.2 Imbunătăţirea implementării Legii transparenţei decizionale în administraţie

Activităţi:

Pornind de la propunerile de amendare a Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, în 2008, doi parlamentaeri au iniţiat două propuneri legislative care preiau în mare parte propunerile APADOR-CH. Până la finalul anului 2008 procedura legislativă cu privire la acestea nu s-a încheiat.

Proiectul „Monitoarele oficiale judeţene, instrument eficient de informare a cetăţenilor cu privire la actele administraţiei publice locale”

Pe 19 decembrie 2007, APADOR-CH a început implementarea unui proiect care şi-a propus să determine consiliile judeţene să-şi respecte obligaţiile de a publica monitoatre oficiale judeţene care să cuprindă toate actele normative adoptate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. Pe baza răspunsurilor formulate de consiliile judeţene, precum şi de unele consilii ale unor oraşe la cererile de informaţii de interes public adresate de APADOR-CH, asociaţia a realizat o analiză a situaţiei privind publicarea monitoarelor oficiale judeţene la nivelul anului 2008. Aceast material a fost distribuit unui număr de 14 organizaţii neguvernamentale locale, care urmează să acţione ca watch-dog la nivel local cu privire la această problemă. În septembrie 2008 au fost organizate patru ateliere de lucru (la Craiova, Cluj, Iaşi şi Constanţa) pentru a discuta concluziile analizei APADOR-CH şi posibilele soluţii pentru ca monitoarele oficiale judeţene să fie publicate regulat şi să conţină toate actele prevăzute de lege. La acestea au participat reprezentaţi ai: 36 de consilii judeţene, 18 instituţii ale prefectului, 22 de organizaţii neguvernamentale, precum şi un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Un raport final, cuprinzând atât problemele cât şi soluţiile identificate a fost lansat în luna octombrie 2008 şi ulterior distribuit către 3225 consilii locale.

Proiectul a fost finanţat de Comisia Europeană prin Programul PHARE Societatea Civilă şi a fost implementat în parteneriat cu Societatea Academică din România.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a realizat în premieră o analiză a situaţiei publicării actelor normative ale administraţiei publice locale; un raport, care conţine soluţii pentru numeroasele deficienţe în informarea publicului cu privire la actele normative ale administraţiei locale, a fost distribuit către 3225 de consilii locale;
– Parlamentul a luat în discuţie amendamentele la Legea nr.52/2003 formulate de APADOR-CH care ar duce la îmbunătăţirea transparenţei decizionale în administraţie, precum şi la lărgirea sferei de aplicare a legii;

1.3 Participarea în cadrul reţelei internaţionale de ONG-uri care susţin liberul acces la informaţii şi transparenţa decizională

Activităţi:

După publicarea raportului Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României a Senatului României, pentru clarificarea unor aspecte rămase nelămurite în opinia APADOR-CH, asociaţia a adresat mai multe cereri de informaţii de interes public în legătură cu acest subiect. Pentru formularea întrebărilor, APADOR-CH a comunicat şi cu Polish Helsinki Foundation for Human Rights, Open Society Justice Initiative şi Center for Human Rights and Global Justice – New York University, pentru a identifica demersurile similare din alte state. Pe 7 august 2008 au fost trimise un număr de şapte cereri, astfel:
– Senatului României i s-au cerut clarificări cu privire la unele aspecte menţionate în raport: scopul zborurilor identificate în raport (N313P, N478 GS, N85 VM, N227 SV, N2189 M); în ce au costat „documentele clasificate” pe care le indică raportul, dar care nu au fost incluse între anexele clasificate la acesta; motivul pentru care nu toate documentele avute în vedere de Comisie au fost incluse între anexele raportului; dacă documentele clasificate anexate raportului au fost returnate autorităţilor care le-au clasificat; dacă s-a adresat recomandarea de declasificarea a documentelor acestor autorităţi; căror autorităţi le-au fost returnate documentele şi copii ale scrisorilor de însoţire către acestea;
– Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului, Preşedintelui României şi Primului-ministru li s-au cerut clarificări cu privire la înţelegerile anterioare datei de 30 octombrie 2001 (data Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România) la care se face referire în preambului Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii (dacă au existat, conţinutul fiecărei înţelegeri şi, în măsura în care au fost încheiate în scris, copii ale acestora), precum şi cu privire la acordurile/orice formă de înţelegere încheiate de România cu Statele Unite ale Americii în perioada 1 noiembrie 2001 – 31 decembrie 2005, altele decât cele ratificate prin Legea nr.260/2002 şi Legea nr.362/2004 (dacă au existat, conţinutul fiecărei înţelegeri şi, în măsura în care au fost încheiate în scris, copii ale acestora);
– Autorităţii Aeronautice Civile Române şi ROMATSA RA li s-au cerut clarificări cu privire la anumite zboruri menţionate în rapoartele Consiliului Europei, raportul Senatului României, precum şi în cele ale mai multor organzaţii neguvernamentale internaţionale: câte zboruri cu indicativele N313P, N478 GS, N85 VM, N227 SV, N2189 M au avut puncte de aterizare/decolare pe teritoriul României în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2005, defalcat pe an şi pe indicativ; câte aeronave ale companiilor Centurion Aviation, Jeppesen, Jeppesen Sanserson au aterizat/decolat de pe teritoriul României în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2005, defalcat pe an şi pe companie; pentru fiecare zbor dintre cele menţionate anterior – traseul zborului (plecare, escale, destinaţie), aeroportul/aerodromul din România pe care a aterizat; data aterizării şi data decolării; scopul zborului; numărul persoanelor prezente la bord (echipaj şi pasageri) la aterizare şi la decolare.

Senatul României nu a răspuns cererii de informaţii în termenul legal, APADOR-CH promovând o acţiune în justiţie împotriva sa la 19 septembrie 2008. Ca urmare a acestei acţiuni, pe 14 octombrie 2008, Senatul a trimis un răspuns la cerere de informaţii în care a susţinut că:
– mandatul Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României nu a privit investigarea scopului zborurilor menţionate (!), astfel încât Comisia nu a solicitat date, nu a desfăşurat investigaţii şi nu deţine niciun fel de informaţii cu privire la acest aspect;
– documentele clasificate la care se face referire în raport şi care nu au fost incluse între anexele la acesta cuprind evidenţa aprobărilor de survol în perioada 2001 – 2005 (anii 2001-2002 – 24 pagini; 2003 – 228 pagini; 2004 – 590 pagini; 2005 – 257 pagini). Datorită numărului mare de pagini (1099) Comisia a solicitat Ministerului Apărării Naţionale o sinteză, care a fost inclusă între anexele la raport;
– cele 11 anexe clasificate au fost returnate autorităţilor emitente: Ministerul Apărării, Directorul general al Aeroportului Internaţional Bucureşti-Băneasa; Directorul general al Aeroportului Internaţional Mihai Kogălniceanu;
– autorităţilor emitente li s-a solicitat să analizeze posibilitatea declasificării documentelor;
– copii ale adreselor de însoţire au fost anexate răspunsului către APADOR-CH.

La 18 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH privind obligarea Senatului la comunicarea informaţiilor publice solicitate deoarece a rămas fără obiect, informaţiile fiind comunicate între timp. Instanţa a respins şi capătul de cerere privind obligarea la plata de daune morale în valoare de 1000 lei ca neîntemeiat şi a acordat cheltuieli de judecată către APADOR-CH în valoare de 320 lei. APADOR-CH a formulat recurs cu privire la respingerea capătului de cerere de obligare la plata de daune morale, recursul urmând a se judeca în cursul anului 2009.

Preşedintele României nu a răspuns cererii de informaţii în termenul legal, APADOR-CH promovând o acţiune în justiţie împotriva sa la 19 septembrie 2008. Ca urmare a acestei acţiuni, pe 20 octombrie 2008, Preşedintele României a trimis un răspuns la cerere de informaţii în care a susţinut că:
– din date pe care le deţine, nu au existat înţelegeri anterioare datei de 30 octombrie 2001, care să fi implicat în vreun fel activitatea Preşedintelui României – fie în calitate de comandant al Forţelor Armate, fie în calitate de Preşedinte al CSAŢ. În arhiva Preşedinţiei nu se află niciun document care să ateste o astfel de înţelegere nici în perioada anterioară semnării acordului din 30 octombrie 2001, nici după semnarea acestuia.
– nu dispune de nicio informaţie care să ateste că, în perioada 1 noiembrie 2001 – 20 decembrie 2004 s-ar fi încheiat vreun acord, altul decât cele ratificate prin Legea nr.260/2002 şi Legea nr.362/2004, sau orice altă formă de înţelegere între România şi Statele Unite ale Americii. În absenţa oricărui document sau a oricărei informaţii nu apreciază că o astfel de înţelegere sau acord ar fi existat. După data de 21 decembrie 2004, data preluării atribuţiilor de către Preşedintele Traian Băsescu, şi pâna la 31 decembrie 2005, nu a existat niciun acord sau altă înţelegere.

La 19 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH privind obligarea Preşedintelui României la comunicarea informaţiilor publice solicitate deoarece a rămas fără obiect, informaţiile fiind comunicate între timp. Instanţa a respins şi capătul de cerere privind obligarea la plata de daune morale în valoare de 1000 lei ca neîntemeiat şi a acordat cheltuieli de judecată către APADOR-CH în valoare de 320 lei. APADOR-CH a formulat recurs cu privire la respingerea capătului de cerere de obligare la plata de daune morale, recursul urmând a se judeca în cursul anului 2009.

Prim-ministrul României şi Secretariatul General al Guvernului au redirecţionat cererea APADOR-CH către Ministerul Afacerilor Externe. La rândul său ministerul a redirecţionat toate cererile către Ministerul Apărării, care a răspuns APADOR-CH la data de 27 august 2008. În răspuns se menţionează că referirea din preambului Acordului din 30 octombrie 2001 nu reprezintă o trimitere la înţelegeri anterioare, ci o cerinţă legală şi o posibilitate stipulată în preambului Acordului între statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, ratificat prin Legea nr.23/1996. În plus, punerea la dispoziţia forţelor armate a unui stat a elementelor de infrastructură a României nu se poate face decât prin încheierea unui tratat la nivel cel puţin guvernamental. Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, ratificat prin Legea nr.268/2006 este singurul tratat care conţine astfel de prevederi.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a răspuns cererii de informaţii a APADOR-CH la 20 august 2008, susţinând că informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria celor de interes public. APADOR-CH a contestat refuzul de a comunica informaţiile în instanţă, la 22 septembrie 2008. La 15 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea APADOR-CH şi a obligat pârâta să comunice informaţiile solicitate. În acelaşi timp a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale ca neîntemeiat.

ROMATSA RA a răspuns cererii APADOR.CH la 5 septembrie 2008, susţinând că informaţiile solicitate de asociaţie sunt deţinute de Direcţia Generală de Aviaţie Civilă din cadrul Ministerului Trasporturilor. În consecinţă, la 22 septembrie 2008, APADOR-CH a trimis o nouă cerere de informaţii cu acelaşi conţinut către Ministerul Trasporturilor. Într-o primă fază, Ministerul Trasporturilor a răspuns că informaţiile solicitate sunt complexe, urmând a expedia un răspuns în termen de 30 de zile. Ulterior, la 2 octombrie 2008, Ministerul Trasporturilor – Direcţia Generală de Aviaţie Civilă a susţinut că nu gestionează informaţiile solicitate, iar cererea APADOR-CH a fost redirecţionată către Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi ROMATSA RA (!). Drept urmare, APADOR-CH a acţionat în judecată atât ROMTSA RA cât şi Ministerul Trasporturilor la 3 noiembrie 2008. Până la finalul anului 2008 Tribunalul Bucureşti nu a pronunţat o hotărâre în acest caz.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a obţinut o hotărâre judecătorească prin care Autoritatea Aeronautică Civilă este obligată să comunice informaţii privind zborurile suspectate a fi fost implicate în programul secret al CIA care au aterizat/decloat din România;
– APADOR-CH a obţinut informaţii de la Senatul României, Preşedintele României şi Ministerul Apărării cu privire la acuzaţiile privind implicarea României în programul secret al CIA.

2. Libertatea de expresie

2.1 Imbunătăţirea cadrului legislativ privind libertatea de exprimare

Activităţi:

La 28 ianurie 2008, APADOR-CH şi Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie şi Convenţia Organizaţiilor de Media au protestat faţă de decizia Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor de a introduce în Codul Penal un amendament care ar fi pedepsit cu închisoarea de la 1 la 5 ani “comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României”. În final, Parlamentul României nu a adoptat modificare propusă, fiind în continuare incriminată numai comunicarea de informaţii false ce pune în pericol siguranţa naţională.

Pe 10 octombrie 2008, un reprezentant al APADOR-CH a participat la o masă rotundă organizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în colaborare cu Open Society Justice Initiative, care a privit noile tendinţe ale Curţii în domeniul libertăţii de exprimare. Reprezentantul APADOR-CH a susţinut o prezentare cu privire la impactul jurisprudenţei inconstante a Curţii Europene asupra cadrului juridic naţional, cu referire în special la decizia Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007 care declară dezincriminarea insultei şi calomniei drept neconstituţională.

Ca urmare a mesei rotunde şi a pronunţării, la data de 14 octombrie 2008, a unei hotărâri CEDO prin care România a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la viaţă privată datorită achitării unui jurnalist într-un proces de calomnie, APADOR-CH a păstrat legătura cu Open Society Justice Initiative, Article 19 şi Media Legal Defense Initiative pentru a interveni în viitor în cauze similare.

Litigii strategice privind libertatea de exprimare
La data de 7 cotmbrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre în cazul BARB v. România susţinut de APADOR-CH, prin intermediul avocaţilor cu care colaborează. Curtea Europeană a constata că România, prin condamnarea penală a reclamantului pentru insultă, a încălcat dreptul acestuia la liberă exprimare.
În anul 2000, Ioan Barb, jurnalist, a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale de 50 lei pentru insultă, în urma publicării un articol intitulat „O familie din Hunedoara a dat o ţeapă de 300 000 000 de lei” cu subtitlul „Preşedintele Forumului Germanilor, P.D., a promis, fără bază legală, 700 de locuri de muncă în Germania; 700 de persoane au fost deja înşelate” în revista Capital.
Curtea Europeană a apreciat ca disproporţionată condamnarea penală a reclamantului, în măsura în care articolul incriminat se referea la teme de interes general, aprecierile la adresa lui P.D. aveau bază factuală şi ziaristul a acţionat cu bună-credinţă, în limitele acceptabile ale exagerării şi provocării. În plus, instanţele naţionale nu au furnizat motive suficiente şi pertinente pentru a justifica această condamnare.
În cursul anului 2008, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat alte patru cazuri susţinute de APADOR-CH şi care privesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor:
– IEREMEIOV v. Romania (nr. 1); cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 5 milioane lei vechi pentru un articol în care relata acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva unui înalt funcţionar public din judeţul Timiş (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cauza a fost comunicată Guvernului de către Curtea europeană pe 23 martie 2007, iar APADOR-CH, prin colaboratorii săi avocaţi, a răspuns observaţiilor Guvernului pe 13 iunie 2007. În anul 2008 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz;
– IEREMEIOV v. Romania (nr. 2) ; cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 20 milioane lei vechi pentru un articol în care îl acuza pe primarul oraşului Buziaş că a colaborat cu Securitatea (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cazul a fost comunicat Guvernului României la sfârşitul anului 2007, iar pe 13 martie 2008, av. Alexandra Răzvan-Mihalcea, reprezentant reclamantului a transmis Curţii Europene observaţiile sale. APADOR-CH a acordat sprijin logistic în acest sens;
– POPA v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unui amenzi penale de 6 milioane lei vechi şi la plata a 60 de milioane lei vechi cu titlul de daune morale a unei jurnaliste care a criticat într-un articol activitatea unui judecător. În anul 2008 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.
– CALMUC v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unei amenzi penale şi obligarea la plata de daune morale a unui jurnalist pentru publicarea unui articol în care susţinea că un funcţionar local este suspectat de corupţie în legătură cu concesionarea unui teren. În anul 2008 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.

În noiembrie 2008, prin intermediul Agenţiei de Monitorizare a Presei, avocaţii care colaborează cu APADOR-CH au oferit consultaţii jurnalistei Feri Predescu în pregătirea recursului în procesul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, solicita plata unor sume exorbitate cu titlul de daune morale pentru calomnie. Pe 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cosntanţa a menţinut decizia Tribunalului Constanaţa, prin care jurnalista fusese obligată la plata de daune morale şi cheltuieli de judecată în valoare de 58.197 lei. APADOR-CH şi Agenţia de Monitorizare a Presei au criticat această decizie, printr-un comunicat de presă şi mai multe apariţii în media. APADOR-CH va oferi sprijin jurnalistei pentru a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cursul anului 2009.

În decembrie 2008, printr-un avocat cu care colaborează, APADOR-CH a oferit asistenţă juridică unui artist împotriva căruia s-a formulat o plângere penală pentru ofensă împotriva unor însemne, respectiv ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice datorită lucrărilor sale dintr-o expoziţie. Artistul a fost asistat în faţa procurului, la luare declaraţiei.

În anul 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a continuat reprezentarea jurnalistului constănţean Cristian Anton, chemat în judecată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta din urmă a cerut condamnarea ziaristului la plata de despăgubiri morale în valoare de un miliard cinci sute de milioane de lei vechi, pentru pretinsa atingere adusă reputaţiei sale printr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2005 în ziarul Replica de Constanţa (pentru descrierea detaliată a cazului, a se vedea Raportul de activitate al APADOR-CH pe anul 2006). La sfârşitul anului 2008, cazul a fost trimis spre rejudecare.

Rezultate notabile:
– Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre în cauza BARB v. România, caz susţinut de APADOR-CH, în care a decis că România a încălcat dreptul la liberă exprimare a reclamantului datorită condamnării sale la plata unei amenzi penale de 50 de lei pentru insultă;
– Parlamentul României nu a adoptat amendamentul la articolul 1681 – Comunicarea de informaţii false – care ar fi avut rolul de a îngrădi sumplimentar libertatea de exprimare, şi ca urmare a protestelor APADOR-CH

3. Alte activităţi legate de protecţia şi promovarea drepturilor civile

Modificarea Codului de procedură penală

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să monitorizeze procedurile parlamentare privind modificarea Codului de procedură penală. La 27 februarie 2008, APADOR-CH a protestat faţă de încurajarea obţinerii de probe în mod ilegal şi a supravegherii excesive a persoanelor, precum şi împotriva restrângerii excesive a dreptului la apărare în procesul penal, ca rezultat al amendamentelor adoptate de Comisia juridică a Senatului la Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Prin aceste amendamente se propunea eliminarea din Codul de procedură penală a textul care interzicea folosirea în procesul penal a probelor şi mijloacelor de probă obţinute ilegal. Rezulta că şi o activitate ilegală de strângere şi administrare a probelor va putea servi la inculparea, arestarea, trimiterea în judecată şi condamnarea unei persoane. Printr-un alt amendament, Comisia juridică a Senatului a eliminat, practic, dreptul părţilor de a consulta dosarul în cursul urmăririi penale. Prin aceasta, însăşi substanţa dreptului la apărare al părţilor era grav afectată, deoarece nu se poate face o apărare eficientă fără a cunoaşte dosarul cauzei. De asemenea, a fost prevăzută posibilitatea înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client, ceea ce încalcă în mod vădit confidenţialiatea relaţiei avocat-client şi, prin aceasta, dreptul la apărare. Faptul că înregistrarea acestor convorbiri se putea face numai dacă avocatul a participat la săvârşirea infracţiunii nu proteja de abuzuri, ci, dimpotrivă, deschidea posibilitatea altora noi, cum ar fi învinuirea avocatului doar ca pretext pentru interceptarea convorbirilor cu clientul. Eliminarea cerinţei ca procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală să prezinte copia rezoluţiei de începere a urmăririi penale judecătorului când solicită autorizarea interceptărilor sau convorbirilor crea ambiguitate în interpretarea legii de procedură penală. În lipsa acestei prevederi se putea interpreta, eronat, că interceptările ar putea fi autorizate şi înainte de începerea urmăririi penale.

Până la finalul anului 2008, forma finală a legii de aprobare a OUG nr.60/2006 nu fusese adoptată de Parlamentul României.

Proiectele Codului penal şi Codului de procedură penală

În cursul anului 2008 APADOR-CH nu a avut posibilitatea de a formula comentarii pe marginea proiectelor de Cod penal, respectiv de Cod de procedură penală, datorită faptului că Ministerul Justiţiei a încălcat procedura de consultare cu publicul prevăzută de Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie. Concret, Ministerul Justiţiei a făcut publice numai variante intermediare ale acestor coduri, iar nu formele finale ale proiectelor. Abia la data de de 2 decembrie 2008, Ministerul a făcut publice textele finale ale acestor proiecte de coduri, APADOR-CH începând analiza şi comentarea lor. Până la finalul anului 2008, comentariile APADOR-CH nu au fost finalizate.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008

La 31 ianuarie 2008 Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale anumite prevederi din Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a dispoziţiilor art.II şi ale art.V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Urmare a acestei decizii, APADOR-CH a solicitat Parlamentului României adoptarea de urgenţă a unei legi care să permită în continuare acccesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice în România. Asociaţia a apreciat că reglementarea accesului la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice, precum şi existenţa unei instituţii care să asigure realizarea acestor obiective, răspund unor exigenţe actuale ale societăţii româneşti şi unui interes public major, precum şi dreptului la informaţii prevăzut de Constituţia României. De aceea, suspendarea aplicării Legii nr. 187/1999 ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a afectat grav interesul public, lipsind de reglementare, cel puţin 45 de zile, un domeniu important al vieţii sociale. APADOR-CH a atras atenţia şi asupra faptului că, dacă Parlamentul României nu adoptă în regim de urgenţă măsurile legale care să permită continuarea acestor activităţi, Legea nr.187/1999 va înceta să mai existe, punându-se astfel în pericol paşii făcuţi timp de 9 ani de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii către clarificarea trecutului unor persoane care au drept de decizie în România de azi.

Ca urmare a protestelor societăţii civile, inclusiv ale APADOR-CH, la 10 martie 2008, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 24/2008, care a permis continuarea activităţii CNSAS. Alături de alte organizaţii, APADOR-CH a participat la procesul de dezbatere a ordonanţei în Senatul României, prezentând puncte de vedere în cadrul acestuia. Parlamentul României a aprobat ordonanţa, cu modificări, la data de 14 noiembrie 2008.

Modificarea cadrului legislativ cu privire la asociaţii şi fundaţii şi alte atacuri la adresa libertăţii de asociere
În data de 26 februarie 2008, Parlamentul României a adoptat un proiect de lege de modificare a Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile prin care a limitat sfera denumirilor pe care acestea le pot folosi. Noul text prevedea că este interzisă folosirea în denumirea asociaţiei (fundaţiei) a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local. Formularea folosită este vagă şi permitea arbitrariul în refuzarea acordării personalităţii juridice unor organizaţii neguvernamentale nou înfiinţate. Textul în vigoare până la această modificare, ce prevedea interzicerea folosirii unor denumiri specifice autorităţilor sau instituţiilor publice, era, din acest punct de vedere mult mai clar.
Şi mai grav, proiectul de lege adoptat de Parlament, prevedea că asociaţiile şi fundaţiile deja înfiinţate şi a căror denumiri conţin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice au obligaţia de a solicita schimbarea denumirii în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de modificare. În caz contrar, orice autoritate, instituţie sau persoană interesată va putea solicita dizolvarea respectivei asociaţii sau fundaţii. În lipsa unui text clar, era dificil pentru organizaţiile neguvernamentale să aprecieze dacă denumirea lor încalcă sau nu interdicţia nou impusă. Astfel se poate crea situaţia în care, după expirarea celor 6 luni, unele organizaţii neguvernamentale să fie dizolvate la cererea autorităţilor.
Proiectul de lege a fost promovat de Guvern în Parlament cu încălcarea grosolană a obligaţiei de consultare cu societatea civilă. În expunerea de motive se precizează că proiectul a fost suspus dezbaterii publice prin publicare pe pagina de internet a Ministerului Jutiţiei, ceea ce era fals. Proiectul de lege publicat se referea strict la condiţiile de acordare a statutului de utilitate publică pentru unele asociaţii şi fundaţii şi nu conţinea niciuna dintre prevederile privind denumirea sau obligaţia de schimbare a denumirii, sub sancţiunea dizolvării, pentru organizaţiile neguvernamentale.
Pe 28 februarie 2008, APADOR-CH a protestat public împotriva acestei legi. Demersul său a fost susţinut de alte 24 de organizaţii neguvernamentale. Ca urmare a acesui demers, Preşedintele României a trimis legea spre reexaminare. APADOR-CH, împreună cu Institutul pentru Politici Publice şi Societatea Academică din România au avut întâlniri cu mai mulţi parlamentari pentru a determina reexaminarea legii. Cu toate acestea, cererea de reexaminare a fost respinsă de Parlament, iar legea a fost promulgată la 12 decembrie 2008. APADOR-CH va continua eforturile pentru abrogarea acestei modificări a cadrului legal privind asociaţiile şi fundaţiile.
În cursul anului 2008, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a solicitat instanţei dizolvarea Centrului de Resurse Juridice şi Fundaţiei Terra Mileniului III, după ce aceastea au obţinut în instanţă anularea unei hotărâri a Consiliului general. Motivul invocat a fi fost o pretinsă încălcare a legii, fundaţiile acţionate în judecată desfăşurând activităţi de consultare şi reprezentare juridică (afirmaţie falsă, în instanţă fundaţiile fiind reprezentate de un avocat). La 24 septembrie 2008, APADOR-CH a formular cerere de intervenţie în interesul pârâtelor în procedura de dizolvare. Cererea de dizolvare a fost respinsă de instanţă fără ca aceasta să se mai pronunţe asupra cererii de intervenţie a APADOR-CH.
De asemenea, în octombrie 2008, APADOR-CH a asistat asociaţia ACCEPT în redactarea unei scrisori introductive la Curtea Europeană cu privire la interfereneţele nejustificate în dreptul la liberă asociere a membrilor acesteia.

Rezultate notabile:
– Poziţia societăţii civile, inclusiv a APADOR-CH, a determinat Guvernul şi Parlamentul să adopte noi reglementări în materia accesului la propriul dosar, ceea ce a permis continuarea actvităţii CNSAS;
– APADOR-CH a atras atenţia opiniei publice asupra modificărilor restrictive aduse dreptului la liberă asociere şi a reuşit mobilizarea altor 24 de organizaţii neguvernamentale într-un timp extrem de scurt; demersurile coaliţiei informare formate a determinat retrimiterea legii privind modificarea cadrului legislativ în materia asociaţiilor şi fundaţiilor spre reexaminarea Parlamentului.

II. RESPONSABILIZAREA autorităţilor/instituţiilor din domeniul ordinii publice şi a administraţiei penitenciarelor

1. Prevenirea torturii şi a altor tratamente sau pedepse inumane şi degradante în locurile de detenţie din România.

Activităţi:

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti şi implementat de APADOR-CH în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice, şi-a propus realizarea unui mecanism pilot de monitorizare a locurilor de detenţie (penitenciare, aresturi, spitale de psihiatrie) şi obţinerea sprijinului autorităţilor pentru asumarea unui astfel de mecanism la nivel naţional, de preferat prin ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii. Proiectul a început în septembrie 2007 şi a fost finalizat la 30 septembrie 2008. În cursul anului 2008, a fost redactat un manual al monitorului locurilor de detenţie, bazat pe experienţa celor două organizaţii şi a standardelor internaţionale în materie. 15 voluntari au fost selectaţi şi au fost instruiţi, inclusiv prin vizite de monitorizare în perioada 30 martie – 2 aprilie 2008. În luna iunie 2008, voluntarii au realizat independent mai multe vizite de monitorizare în diferite locuri de detenţie, iar concluziile experienţei lor au fost discutate în cadrul unui atelier care a avut loc în perioada 27 -29 iunie. În perioada iulie-august 2008, a fost redactat un document de poziţie care cuprinde principalele elemente care trebuie să se regăsească în structurarea viitorului mecanism naţional de prevenire a torturii, tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante. Reglementările internaţionale şi concluziile vizitelor de monitorizare realizate de voluntarii incluşi în proiect au constituit baza acestui document ce a fost distribuit Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Inspectoratului General al Poliţiei, aresturilor judeţene şi barourilor. Pe 26 septembrie 2008, APADOR-CH şi Centrul de Resurse Juridice au organizat o conferinţă în care au fost prezentate şi discutate concluziile proiectului pilot cu reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Avocatului Poporului, Colegiului Medicilor, reprezentanţilor penitenciarelor şi aresturilor poliţiei, organizaţiilor neguvernamentale şi voluntarilor proiectului.

În septembrie 2008, Guvernul a aprobat ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii, iar pe 17 octombrie 2008, Preşedintele României a semnat decretul de supunere spre ratificare a Protocolului. Până la finalul anului 2008, procedurile parlamentare de ratificare nu au fost finalizate.

Proiectul „Creşterea capacităţii judecătorilor delegaţi cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate de a asigura respectarea drepturilor deţinuţilor”

Pe 1 ianuarie 2008, APADOR-CH a început derularea unui proiect, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti, care a avut ca scop îmbunătăţirea funcţionării noii instituţii a judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate. În ianuarie 2008, 48 de cereri de informaţii au fost trimise Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi tribunalelor, în scopul identificării judecătorilor delegaţi numiţi. În luna martie 2008, tuturor judecătorilor delegaţi le-au fost adresate chestionare privind activitatea desfăşurată şi problemele cu care se confruntă. O analiză a situaţiei actuale a fost redactată pe baza a 23 de răspunsuri primite, analiză ce a fost discutată în cadrul unei întălniri ce a avut loc pe 4 iulie 2008 şi la care au participat 10 judecători delegaţi, cinci reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi un reprezentant al Poliţiei Române. Discuţiile s-au axat pe modificările ce trebuiesc aduse Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate pentru a întări rolul judecătorilor delegaţi.

În perioada 2-3 octombrie 2008, 13 judecători delegaţi şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei au participat la o sesiune de instruire axată pe drepturile persoanelor private de libertate. Pe baza discuţiilor din cadrul proiectului, APADOR-CH a realizat un document de poziţie cu privire la modificările legislative necesare îmbunătăţirii rolului judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate. Conferinţa finala a proiectului a avut loc pe 28 noiembrie 2008 şi a reunit 15 judecători delegaţi, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi reprezentanţi ai presei. Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au prezentant o poziţie importantă: dacă până la acel moment au susţinut că instituţia nu are niciun rol cu privire la această nou instituţie a judecătorului delegat, la conferinţă a fost prezentată intenţia de a organiza în viitor sesiuni de instruire a judecătorilor delegaţi, care să faciliteze comunicarea dintre aceştia şi identificarea unor soluţii comune la problemele întâlnite în activitatea lor curentă. Incluzând concluziile discuţiilor avute în timpul proiectului, Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege de modificare a Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, care se află în prezent în dezbatere parlamentară.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH, în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice a realizat în premieră un mecanism pilot de monitorizare a locurilor de detenţie, care prefigurează funcţionarea viitorului mecanism naţional cu astfel de atribuţii; toate autorităţile implicate în cadrul proiectului au fost informate cu privire la şi au agreat asupra necesităţii de a se înfiinţa un astfel de mecanism în România; proiectul de lege de ratificare a Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii a fost promovat în Parlamentul României, urmând a fi adoptat în cursul anului 2009.
– APADOR-CH a realizat o primă evaluare a funcţionării instituţiei judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate la doi ani de la înfiinţare a acesteia; 13 judecători delegaţi au fost instruiţi cu privire la standardele respectării drepturilor persoanelor private de libertate; Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege de modificare a Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, care se află în prezent în dezbatere parlamentară .

2. Litigii strategice în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Activităţi:

În cursul anului 2008, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat în total 17 cazuri susţinute de APADOR-CH care privesc abuzuri ale poliţiei sau ale cadrelor din penitenciare, precum şi drepturile persoanelor private de libertate. Curtea Europeană a pronunţat o hotărâre în trei dintre aceste cazuri, în alte trei s-au realizat diferite comunicări procedurale, iar două au fost cazuri noi:
– CALMANOVICI v. România; La 1 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Calmanovici împotriva României pentru încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la un proces penal echitabil, dreptului la viaţă privată şi a dreptului la alegeri libere, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cazul a privit arestarea preventivă a lui Viorel Calmanovici pe baza unui mandat emis de procuror. Ulterior, reclamantul a fost condamnat pe baza unor interceptări care nu au fost autorizate de un judecător. În plus, i-a fost interzisă automat execitarea drepturilor părinteşti, ca urmare a condamnării. La momentul eliberării sale condiţionate, hotărârea instanţei a fost executată cu o întârziere de 16 ore, perioadă pentru care privarea e libertate nu avea nicio bază legală.
Cazul Calmanovici este primul în care Curtea europeană sancţionează România pentru practica punerii în aplicare cu întârziere a hotărârilor de eliberare condiţionată. De asemenea, este pentru prima dată când România este condamnată pentru aplicarea automată de către instanţele naţionale a interzicerii drepturilor electorale, ca urmare a unei condamnări la pedeapsa închisorii.
– IORDACHE v. Romania; La 14 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv în cauza Iordache împotriva României.
Reclamantul s-a plâns în faţa Curţii Europene că, în urma condamnării sale penale la pedeapsa închisorii, a fost automat decăzut din drepturile părinteşti faţă de fiul său minor şi că nu a dispus de nicio cale de atac împotriva acestei decăderi automate. În plus, în timpul executării pedepsei închisorii, a introdus o acţiune civilă pentru stabilirea unui drept de vizită a minorului, dar această acţiune a fost respinsă, în apel şi în recurs, pentru neplata taxelor de timbru.
Curtea Europeană a constatat, în primul rând, încălcarea dreptului de acces la o instanţă, componentă a dreptului la un proces echitabil, datorită faptului că instanţele de apel şi recurs au respins cererea reclamantului de stabilire a unui drept de vizită pentru neplata taxelor de timbru şi nu au analizat în niciun fel fondul cererii, neluând în considerare situaţia particulară a reclamantului care nu dispunea de niciun fel de resurse materiale. Curtea Europeană a mai remarcat că instanţele române nu i-au explicat reclamantului că putea cere scutirea de la plata acestor taxe de timbru.
În al doilea rând, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv datorită decăderii automate a reclamantului din drepturile sale părinteşti. Curtea a aplicat în acest caz analiza sa din cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României (hotărârea din 28 septembrie 2004; caz susţinut de APADOR-CH) în care a constatat că aplicarea automată de către instanţele române a pedepsei accesorii a decăderii din drepturile părinteşti, fără o analiză a circumstanţelor concrete ale cazului, nu urmăreşte un scop legitim în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la respectarea vieţii de familie. Curtea Europeană a mai constatat că legea română nu îi punea reclamantului la dispoziţie nicio cale de atac pentru a contesta această decădere.
– VILI RUPA v. România (nr.1): La 16 decembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane, a dreptului la o anchetă efectivă în cazul supunerii la tratamente inumane, a dreptului la libertate şi siguranţă, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea domiciliului precum şi a dreptului la un recurs efectiv.
Reclamantul s-a plâns Curţii Europene că, în ianuarie 1998, a fost agresat de mai mulţi poliţişti în sediul poliţiei Hunedoara unde a şi fost reţinut timp de o noapte în condiţii inumane. În martie 1998, reclamantul a fost luat cu forţa de la domiciliul său şi agresat de către un echipaj de poliţie. Reclamantul a fost arestat preventiv şi dus în arestul poliţiei Hunedoara. Pe durata arestării preventive, reclamantul a fost supus în continuare unor rele tratamente care au inclus şi imobilizarea mâinilor şi picioarelor cu lanţuri pe o perioadă ce a depăşit 80 de zile. Curtea Europeană a constatat că aceste tratamente precum şi lipsa unei anchete în privinţa acestora reprezintă încălcări ale Articolului 3 al Convenţiei Europene, care interzice tortura, tratamentele inumane şi degradante.
Curtea Europeană a mai constatat că arestarea preventivă a reclamantului nu a îndeplinit exigenţele Articolului 5 al Convenţiei Europene, fiind dispusă de către un procuror, care nu este un „magistrat” în sensul Convenţiei Europene. Articolul 5 prevede că orice persoană privată de libertate trebuie dusă de îndată în faţa unui judecător care să se pronunţe asupra legalităţii privării sale de libertate. Curtea a mai apreciat că, în absenţa unui mandat de percheziţie, intrarea poliţiştilor în domiciliul reclamantului reprezintă o încălcare a Articolului 8 al Convenţiei Europene care garantează dreptul la respectarea domiciliului.
Reclamantul s-a mai plâns că procedura penală prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare pentru trafic de substanţe interzise (mercur) nu a respectat garanţiile unui proces echitabil. Curtea Europeană a constatat că pentru a se pronunţa cu privire la vinovăţia reclamantului, instanţele naţionale s-au bazat doar pe declaraţiile poliţiştilor implicaţi în evenimente şi nu au dispus administrarea altor probe.
– AUSTRIANU v. România; cazul priveşte relele tratamente aplicate reclamantului, în special lipsa de tratament medical, interdicţia de a practica cultul baptist şi discriminarea pe motive religioase, precum şi violarea dreptului la viaţă privată în timpul detenţiei; cazul a fost preluat de APADOR-CH în iunie 2008. Pe 4 decembrie 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantului faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– BUCUR & TOMA v. Romania; cazul priveşte condamnarea unui fost ofiţer de informaţii pentru dezvăluirea de informaţii clasificate privind interceptări ilegale, precum şi interceptarea ilegală a unui jurnalist. Pe 16 aprilie 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantului faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– CUCU v. Romania; cazul priveşte condiţiile de detenţie precare pe care le acuză reclamantul.În anul 2008, APADOR-CH a menţinut legătura cu reclamantul, iar la 11 sptembrie 2008 a informat Curtea Europeană despre dosarul de ultraj în care reclamantul a fost condamnat pentru lovirea unui cadru din pentenciar; pe 22 octombrie 2008, Curtea a fost sesizată cu un nou capăt de cerere privind încălcarea drepturile electorale ale reclamantului;
– CHIRIŢĂ v. Romania; cazul priveşte relele tratamente la care a fost supusă reclamanta de către poliţie, lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea, precum şi violarea secretului corespondenţei reclamantei în timpul executării unei pedepse privative de libertate.Pe 12 mai 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– ONŢICĂ v. România; cazul priveşte relele tratamente la care reclamantul a fost suspuse de către poliţie şi lipsa unor investigaţii eficiente cu privire la acestea; pe 19 august 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis o scrisoare introctivă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, formularul de cerere urmând a fi completat la începutul anului 2009.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, l-a reprezentant pe Viorel Calmanovici, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la un proces penal echitabil, dreptului la viaţă privată şi a dreptului la alegeri libere, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cazul Calmanovici este primul în care Curtea europeană sancţionează România pentru practica punerii în aplicare cu întârziere a hotărârilor de eliberare condiţionată. De asemenea, este pentru prima dată când România este condamnată pentru aplicarea automată de către instanţele naţionale a interzicerii drepturilor electorale, ca urmare a unei condamnări la pedeapsa închisorii.
– APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, l-a reprezentant pe Florin Iordache, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv. În premieră, Curtea Europeană a considerat că decăderea automată din drepturile părinteşti reprezintă o „situaţie continuă”, ceea ce însemană că persoanele aflate în situaţii similare se pot adresa Curţii Europene atât timp cât situaţia subzistă, fără să fie ţinute de respectarea termenului de 6 luni pentru sesizarea Curţii.
– APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, l-a reprezentant pe Vili Rupa, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane, a dreptului la o anchetă efectivă în cazul supunerii la tratamente inumane, a dreptului la libertate şi siguranţă, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea domiciliului precum şi a dreptului la un recurs efectiv;
– APADOR-CH a preluat două cazuri noi în faţa Curţii Europene, având ca obiect acuzaţii de rele tratamente sau încălcarea altor drepturi de către autorităţile statutui din domeniul ordinii publice.

3. Controlul extern si responsabilizarea Poliţiei

În anul 2008 APADOR-CH nu a desfăşurat activităţi în acest domeniu.

5. Documentare menită a demasca violarea drepturilor omului de catre Poliţie şi cadrele din penitenciare

Activităţi:

În cursul anului 2008, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman. Raportul publicat de APADOR-CH după această vizită se găseşte pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

În cursul anului 2008, APADOR-CH a realizat investigaţii extrajudiciare în mai multe cazuri privind abuzurile forţelor de ordine. Astfel, APADOR-CH s-a implicat în evenimentele petrecute cu ocazia organizării summitului NATO la Bucureşti, pe 2 aprilie 2008, când 46 de persoane, aflate în incinta halei Flaros au fost bătute de jandarmi şi private de libertate în secţiile de poliţie din sectorul 3 pentru mai multe ore. APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a asigurat asistenţă juridică persoanelor reţinute în cursul zilei de 2 aprilie 2008, a solicitat împurenună cu Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul de Resurse Juridice eliberarea imediată a acestora, iar ulterior, a relizat investigaţii extrajudiciare cu privire la evenimentele respective.

Alte cazuri ivestigate de APADOR-CH în anul 2008 au fost cele privind reclamatele abuzurile poliţiştilor împotriva familiei Cegă din Vlădeni, Dâmboviţa (în luna noiembrie 2007), Petre Cosmin Anghelina din Cîmpulung-Muscel (în noaptea de 12-13 aprilie 2008), Florian Vodă din Bucureşti (în noaptea de 21 iunie 2008), Ştefan şi Cătălin Ştefan Păduraru din Buzău (în noaptea de 29 iunie 2008), Iulian Rafael Macoveanu din Bucureşti (în ziua de 30 august 2008).

Rapoartele întocmite în urma acestor investigaţii se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

Rezultate notabile::
– APADOR-CH a intervenit în cazul abuzurilor împotriva unui număr de 46 de persoane, bătute de jandarmi şi private de libertate pe data de 2 aprilie 2008, cu ocazia summitului NATO la Bucureşti. Intervenţia APADOR-CH, împreună cu Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul de Reserse Juridice, a determinat eliberarea acestor persoane şi stoparea altor abuzuri;
– APADOR-CH a investigat cinci cazuri de abuzuri ale poliţiei, un număr crescut faţă de anii anteriori;

Îmbunătăţirea reintegrării sociale a deţinutilor, în special a tinerilor

Activităţi:

În cursul anului 2008, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Bucureşti Jilava, în timpul vizitelor punându-se un accent special pe activităţile de reintegrare socială a deţinuţilor. Raportul publicat de APADOR-CH după această vizită se găseşte pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

De asemenea, ca partner într-un proiect al ACCEPT, un reprezentant al APADOR-CH a vizitat trei penitenciare (Bacău, Ploieşti şi Târgşor) în aprilie şi mai 2008.

III. COMBATEREA DISCRIMINARII

1. Includerea protecţiei şi promovării drepturilor civile şi politice în activitatea ONG-urile pentru servicii sociale

Activităţi:

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să împlementeze un proiect menit a determina organizaţiile de servicii sociale care oferă sprijin grupurilor dezavantajate să includă dimensiunea drepturilor civile în activitatea lor, în special dreptul de a nu fi suspus discriminării. Proiectul, finanţat de CEE Trust for Civil Society se va încheia în martie 2009.

Principalele activităţi desfăşurate în timpul anului 2008 au privit: organizarea unei conferinţe de sensibilizare a organizaţiilor de servicii sociale care oferă sprijin grupurilor dezavantajate faţă de aspectele privind respectarea drepturilor civile ale acestor persoane, care a avut loc pe 7 martie 2008 şi a reunit 22 organizaţii; organizarea de sesiuni de instruire de câte două zile, în domeniul drepturilor civile şi transparenţei instituţionale, cu 11 organizaţii de servicii sociale (aproximativ 10-12 persone pe sesiune); expedierea a 12.000 de scrisori către avocaţi din întreaga ţară, în urma cărora 177 dintre aceştia şi-au exprimat disponibilitatea de a oferi consultanţă juridică pentru persoanele dezavantajate, voluntar sau în schimbul unor onorarii modice.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a instruit un număr de 11 organizaţii neguvernamentale de servicii sociale (aproximativ 110 persoane implicate în activitatea organizaţiilor ori beneficiari direcţi ai acestora) în domeniul drepturilor civile;
– APADOR-CH a realizat o bază de date cu 177 de avocaţi din întreaga ţară, care şi-au exprimat disponibilitatea de a oferi consultanţă juridică pentru persoanele dezavantajate, voluntar sau în schimbul unor onorarii modice.

2. Creşterea responsabilizării organismelor de stat implicate în probleme religioase

Activităţi:

În septembrie 2007, APADOR-CH început implementarea proiectului „Către transparenţă în implicarea statului în probleme religioase”, finanţat de Ambasada Elveţiei la Bucureşti, care şi-a propus să evalueze gradul de transparenţă a instituţiilor statului în privinţa alocării unor fonduri de la bugetul de stat către diferitele culte şi organizaţii religioase minoritare, precum şi să identifice principalele probleme cu care se confruntă cultele şi asociaţiile religioase minoritare, mai ales după adoptarea noii legi în materie, criticată ca fiind aptă să creeze discriminare.

La începutul anului 2008, APADOR-CH a realizat un raport intitulat „Stat şi religii – o relaţie transparentă?”, care a fost lansat în martie 2008 şi care a trezit interesul publicului şi al media, fiind prima analiză de acest gen realizată în România. Principala problemă constatată o reprezintă lipsa de transparenţă în alocarea banilor publici către diferitele culte recunoscute, deşi sumele identificate în cadrul proiectului sunt substanţiale. Ca urmare a proiectului, Secretariatul de Stat pentru Culte a devenit mai transparent cu privire la procedura de urmat pentru obţinerea de fonduri publice de către cultele religioase, modificându-şi în acest sens pagina de internet.

Rezultate notabile:
– În urma publicării raportului APADOR-CH, Secretariatul de Stat pentru Culte a devenit mai transparent cu privire la procedura de urmat pentru obţinerea de fonduri publice de către cultele religioase, modificându-şi în acest sens pagina de internet;

3. Participarea în coaliţii ONG informale anti-discriminare

Activităţi:

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să participe la ativităţile reţelei informale de organizaţii neguvernamentale din domeniul anti-discriminării , precum şi la cele ale ENAR – România.

În decembrie 2008, un reprezentant al APADOR-CH a participat la o sesiune de instruire cu privire la drepturile minorităţilor sexuale din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului, organizată la Londra de către INTERIGHTS. Cu această ocazie, APADOR-CH şi-a extins contactele cu organizaţii specifice din centrul şi estul Europei.

4. Litigii strategice în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor naţionale

Activităţi:

APADOR-CH este fost implicată în susţinerea a 13 cazuri privind, între altele, discriminarea, aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. În două dintre acestea s-au realizat diferite comunicări procedurale în cursul anului 2008:
– PAROHIA GRECO-CATOLICA SF. VASILE POLONĂ v. România; cazul priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la proprietate, dreptului la libertatea de conştiinţă şi religie şi a dreptului de a nu fi suspus discriminării a reclamantei. Pe 24 iunie 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– PAROHIA GRECO-CATOLICA SÂMBĂTA BIHOR v. România; cazul priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la proprietate, dreptului la libertatea de conştiinţă şi religie şi a dreptului de a nu fi suspus discriminării a reclamantei. În cursul anului 2008 au fost trimise Curţii europene solicitări de urgentare a procedurii.

De asemenea, în cursul anului 2008, APADOR-CH, cu sprijinul European Roma Rights Centre, a continuat să se implice, prin avocaţii cu care colaborează, în reprezentarea a 23 de famili de romi din Tulcea, evacutate forţat şi relocate în spaţii improprii locuirii. Au fost continuate cele două seturi de proceduri: pe de o parte despăgubirea familiilor de romi pentru prejudiciile cauzate de acţiunile/inacţiunile autorităţilor locale, pe de altă parte constatarea discriminării de către instanţa de judecată. Pană la finalul anului 2008, în aceste cazuri nu s-au pronunţat hotărâri defintive şi irevocabile.

IV. EXTINDEREA ACTIVITĂŢII APADOR-CH

Activităţi:

În cursul anului 2008, în urma unui proces extins de consultare care a implicat membrii APADOR-CH, organizaţii similare din România şi din străinătate, precum şi finanţatori, APADOR-CH a realizat un nou plan strategic pentru următorii trei ani (2009-2011). Acesta are ca obiective strategice:
Întărirea sprijinului pentru drepturile omului din partea actorilor politici, a presei şi a publcului larg;
Îmbunătăţirea practicilor privind protecţia juridică împotriva discriminării grupurilor vulnerabile;
Dezvoltarea unor mecanisme eficiente pentru asigurarea respectării drepturilor persoanelor private de libertate;
Creşterea transparenţei administraţiei;
Creşterea transparenţei şi calităţii hotărârilor judecătoreşti;
Eliminarea interferenţelor nejustificate ale statului cu dreptul la liberă asociere şi în activitatea organizaţiilor neguvernamentale;
Luarea de poziţii împotriva ameninţărilor la adresa drepturilor omului
Rezultate notabile:
– APADOR-CH a realizat un nou plan strategic pentru perioada 2009-2011.

***
În anul 2008, activitatea APADOR-CH a fost sprijinită financiar de:
– Open Society Institute Budapesta;
– ICCO/Kerk-in-Actie
– Comisia Europeană, prin programul PHARE Societate Civilă
– Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe
– Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti
– Ambasada Elveţiei la Bucureşti
– Open Sociey Justice Initiative, New York
– European Roma Rights Centre
– UNODC

Un mecanism pentru prevenirea torturii şi tratamentelor inumane şi degradante

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 

Deschideti PDF

Raport asupra cazului Spătaru-Geantă

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Reprezentantele APADOR-CH s-au întâlnit, pe 14 septembrie a.c., cu dnii Mihai Spătaru
şi Dan Gabriel Geantă care afirmă că au fost victimele unui abuz comis de un poliţist de la secţia 22 din Bucureşti. Incidentul a avut loc pe data de 30 august a.c., în sediul secţiei de poliţie, a fost prezentat de posturi de televiziune chiar în seara respectivă şi parţial reluat de presa scrisă din ziua următoare.

Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă lucrează la o firmă de cablu.. Pe 30 august au avut loc două
incidente. Primul – la care cei doi nu au participat, aşa că relatarea lor s-a bazat pe cele spuse de colegii de firmă – a avut loc în jurul orei 16.30, la un bloc din cartierul Drumul Taberei, după ce echipa
companiei terminase de instalat sistemul de cablu în holurile comune, după cum prevedea contractul încheiat cu administraţia imobilului. Angajaţii firmei erau gata să plece când soţia vicepreşedintelui de bloc, care nu ştia de contract, le-a reproşat pe un ton ameninţător instalarea cablului. S-a ajuns
la îmbrânceli reciproce şi, pentru a evita escaladarea conflictului, angajaţii firmei s-au urcat în maşină şi au plecat.

La scurt timp după aceea, maşina a fost oprită de un poliţist de la secţia 22 care le-a comunicat că automobilul „a fost dat în urmărire”, cel mai probabil în urma telefonului soţiei vicepreşedintelui. După ştiinţa asociaţiei, „darea în urmărire” presupune anumite proceduri, practic imposibil de îndeplinit în cele câteva minute de la plecarea din faţa blocului. Mai mult, după ce unul dintre „cablişti” s-a oferit să rămână la secţie pentru clarificarea situaţiei, maşina a fost lăsată să plece cu restul echipei. In sediul secţiei 22, poliţistul i-a cerut nu numai actele personale ci şi dovada că este angajatul firmei de cablu. Singura soluţie era apelarea la colegi şi aşa Mihai Spătaru
şi Dan Gabriel Geantă au ajuns la poliţie, în jurul orei 18.00.

Al doilea incident s-a petrecut în cele 15 – 20 de minute în care cei doi s-au aflat în sediul poliţiei. După ce au confirmat identitatea colegului de firmă, Mihai Spătaru. l-a întrebat pe poliţist (care nu s-a prezentat dar s-a aflat ulterior că numele său este Nicuşor Badarău) pentru ce motiv ar fi fost dată în urmărire maşina firmei. Intrebarea l-a deranjat atât de tare pe poliţist încât a început să urle („ce cauţi în secţie, ieşi afară”), l-a apucat pe Mihai Spătaru. de gât, l-a izbit de perete şi l-a lovit cu genunchiul în burtă.

Dan Gabriel Geantă a încercat să intervină între cei doi dar poliţistul l-a lovit şi pe el cu cotul. Trebuie menţionat că totul se petrecea pe holul secţiei, în prezenţa a încă doi poliţişti şi a unor oameni care treceau pe acolo. Nimeni nu a reacţionat în vreun fel, părând că nu văd ce se întâmplă. Asociaţia consideră că o vină cel puţin la fel de mare ca şi a poliţistului agresor revine celorlalţi poliţişti prezenţi care au asistat impasibili la brutalităţile colegului lor.

Mihai Spătaru a reuşit să părăsească sediul poliţiei. După ce a mai încasat câteva lovituri şi a fost
ameninţat cu ţigara aprinsă, a ieşit şi Dan Gabriel Geantă. Cei doi, convinşi că poliţistul agresor era beat (mirosea puternic a băutură), au cerut unui echipaj al poliţie rutiere să îl testeze, dar aceştia au refuzat cu argumentul că nu ar fi procedural! Aşadar, procedural, poliţistul Badarău a fost dus la secţia de poliţie 21 – aici lucrează chestorul Pârvu, şef al poliţiei sectorului 6 – unde i s-ar fi făcut  testul cu alcoolmetru  prin care s-ar fi stabilit că nu consumase alcool.

Intre timp, Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă s-au dus la IML pentru constatarea leziunilor şi eliberarea unor certificate medico-legale şi, în jurul orei 21.00, au revenit la secţia 22 pentru a depune plângere împotriva poliţistului, după ce au anunţat mai multe posturi de televiziune. Filmările arătau că ambii aveau urme vizibile de lovituri.

A doua zi, Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă s-au dus la secţia 21 unde chestorul Pârvu i-a asigurat că va supraveghea personal ancheta internă pentru care se ceruse deja constituirea unei comisii.

Cei doi au făcut plângere şi la parchet, urmând să depună şi certificatele medico-legale şi, eventual, fotografii care să ateste că au fost agresaţi în sediul secţiei 22 de poliţie.

Mai trebuie menţionat că soţia vicepreşedintelui de bloc, implicată în primul incident, a venit la secţia 22 şi a dat declaraţii. Se pare însă că, ulterior, vicepreşedintele  asociaţiei de proprietari ar fi prezentat scuze firmei de cablu.

In privinţa celui de al doilea incident, APADOR-CH consideră că a fost vorba de un abuz nu numai din partea poliţistului agresor ci şi a celorlalţi poliţişti care au asistat pasivi la brutalităţile comise de colegul lor. Asociaţia aminteşte că, din păcate, tot în 2007 la aceeaşi secţie 22 a mai avut loc un incident similar, cu urmări şi mai grave pentru victimă.

Asociaţia subliniază că în acel caz ancheta internă a poliţiştilor i-a scos din cauză pe colegii vinovaţi, în ciuda numeroaselor dovezi şi a declaraţiilor martorilor oculari. Dosarul se află încă la parchet şi se aşteaptă soluţia.

APADOR-CH solicită să i se comunice rezultatul anchetei interne în cazul Spătaru-Geantă, iar dacă poliţiştii implicaţi (agresorul şi colegii pasivi) vor fi găsiţi vinovaţi, sancţiunile disciplinare să fie făcute publice. Este o procedură indispensabilă pentru a risipi, chiar şi parţial, bănuiala că, orice ar face, poliţiştii se vor  bucura mereu de impunitate.

Manuela Stefănescu                                                     Nicoleta Popescu

Răspunsul IGPR în acest caz

Raport asupra cazului lui Serban Marinescu agresat de poliţişti de la Secţia de poliţie nr. 22 din Bucureşti

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Șerban Marinescu, după o noapte petrecută la poliție

Șerban Marinescu, după o noapte petrecută la poliție

a începutul lunii iunie, APADOR-CH a fost sesizata de d-nul Serban Marinescu cu privire la rele tratamente aplicate acestuia de politisti de la sectia 22 din Bucuresti ,pe durata retinerii ilegale din dimineata zilei de 2 iunie 2007.

Din relatarea lui Serban Marinescu a rezultat ca pe 2 iunie 2007, în jurul orei 5.00, acesta si un prieten au luat un taxi. Odata ajunsi la destinatie, prietenul a coborât iar Serban Marinescu  a vrut sa achite pretul cursei, dar a intrat într-o disputa cu taximetristul care sustinea ca nu are bani potriviti sa-i dea restul. Sub ochii prietenului ramas pe trotuar, soferul a demarat în tromba, cu portiera deschisa. Pentru a evita un accident, Serban Marinescu. a fost obligat sa închida usa masinii. A fost dus, practic, cu forta, la Sectia 22 de politie din Bucuresti.

Odata ajuns în fata sectiei de politie, soferul de taxi a intrat în aceasta, iar Serban Marinescu a ramas în masina. Urmare a discutiei cu soferul de taxi, trei politisti au iesit din sectia de politie si au venit la dnul. Marinescu. Au refuzat sa-l asculte si nu i-au permis sa depuna plângere împotriva taximetristului. La insistentele sale de a intra în sediul sectiei de politie pentru a depune plângere, Serban Marinescu a fost bruscat si i s-au adresat cuvinte jignitoare de catre politisti. În holul sectiei de politie dnul Marinescu a fost lovit cu pumnii si picioarele timp de aproximativ 10 minute, apoi, plin de sânge, a fost imobilizat cam 20 de minute cu catuse de mâna dreapta si de grilajul scar. Victima a reusit sa-si contacteze prietenii pe telefonul mobil. Acestia au venit imediat la sectie si l-au fotografiat cu sânge pe fata si catusa la mâna (fotografiile au aparut în ziarele centrale). În aceeasi zi, Serban Marinescu a fost examinat la Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” si i s-a eliberat certificatul medico-legal cu nr. A2/3600/2.VI.2007 care consemneaza: „echimoza reg. palpebrala ochi drept, leziuni traumatice care necesita 7-8 zile de îngrijiri medicale”.

Serban Marinescu a înaintat plângeri la politie si parchet cu privire la loviturile primite în Sectia 22 de politie de la cei trei politisti. La politie, plângerea a fost înregistrata sub nr. 21177632/2007, iar la data de 05 iunie 2007 a fost înaintata spre competenta solutionare Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 6 unde a fost înregistrata sub nr.5717/P/2007.

Dorind sa afle pozitia Inspectoratului General al Politiei Române în legatura cu incidentul al carei victima a fost Serban Marinescu, APADOR-CH s-a adresat acestei institutii pe data de 30 iulie 2007, solicitând informatii si despre sanctiunile disciplinare dispuse împotriva politistilor implicati în incident. În raspunsul primit pe data de 3 septembrie 2007 asociatiei i se aduce la cunostinta ca: „aspectele privind incidentul produs la 02.06.2007 la sediul Sectiei 22 Politie, în care a fost implicat domnul Marinescu, au fost verificate de Serviciul de Inspectie Interna din D.G.P.M.B, care în urma probatoriului administrat, nu a constatat comiterea vreunei abateri de catre politisti”. APADOR-CH considera acest raspuns denota fie superficialitatea cu care s-au efectuat cercetarile interne, fie dorinta reprobabila de a musamaliza încalcari vadite ale drepturilor omului. Asociatia insista asupra faptului ca exista martori, fotografii si un certificat medico-legal, toate probând fara dubiu violentele comise de politisti.

În opinia APADOR-CH d-nul Serban Marinescu a fost privat de libertate în mod ilegal si a fost supus unui tratament inuman si degradant. Totodata, i s-a refuzat dreptul de a depune plângere la singurul organ abilitat sa rezolve conflictul cu taximetristul, respectiv Politia. APADOR-CH solicita o ancheta amanuntita, eficienta si de natura sa duca la pedepsirea celor responsabili, în conformitate cu obligatiile impuse de Conventia europeana a drepturilor omului, precum si comunicarea rezultatelor acesteia.

Manuela Stefanescu                                                                              Nicoleta Popescu

Raportul de activitate al APADOR-CH 2007

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Prezentul raport urmăreşte realizarea activităţilor pe care APADOR-CH şi-a propus să le implementeze în anul 2007 în conformitate cu planul strategic al asociaţiei pe perioada 2006-2008. Potrivit acestui plan, principalele obiective strategice ale APADOR-CH sunt:

I. promovarea şi protejarea drepturilor civile;

II. responsabilizarea autorităţilor/instituţiilor din domeniul ordinii publice şi a administraţiei penitenciarelor;

III. promovarea măsurilor anti-discriminare;

IV. îmbunătăţirea accesului la justiţie.

I. PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR CIVILE

1. Accesul la informaţii şi transparenţa decizională

1.1 Modificarea cadrului legislativ cu privire la accesul la informaţii

· Activităţi:

Proiectul Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice

În cursul anului 2007, APADOR-CH a continuat să participe la procesul de consultare iniţiat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor în toamna anului 2006 pe marginea Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice. Proiectul acestei legi, reprezentând transpunerea în legislaţia naţională a unei directive europene, a fost puternic contestat de o serie de organizaţii neguvernamentale în perioada mai-iunie 2006, când se afla deja în procedură parlamentară la Senat. Temerile organizaţiilor neguvernamentale se refereau la impactul negativ pe care această lege, odată adoptată, l-ar putea avea asupra accesului liber la informaţiile de interes public. Deşi iniţiatorul a promis că procedura legislativă va fi suspendată până la obţinerea unei poziţii oficiale din partea Comisiei Europene, proiectul fost adoptat şi de către Camera Deputaţilor în septembrie 2006, însă Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii. În consecinţă, iniţiatorul proiectului a iniţiat o serie de consultări pe marginea sa, APADOR-CH participând la acestea în toamna anului 2006.

În ianuarie 2007, APADOR-CH a primit din partea ministerului forma finală a noului text de lege şi a transmis comentariile sale, insistând ca reutilizarea de către organizaţiile neguvernamentale a informaţiilor deţinute de instituţiile publice să fie exclusă din sfera reutilizării în scop comercial şi, deci, să fie liberă. Criticile APADOR-CH exprimate în tot cursul procesului de consultare au fost în mare parte luate în considerare de iniţiatorul proiectului de lege şi se regăsesc în Legea nr.190/2007. Astfel, urmare a comentariilor APADOR-CH:

– legea nu se aplică mijloacelor de informare în masă;

– au fost expres eliminate din sfera reutilizării şi deci de la aplicarea legii folosirea documentelor pentru informarea proprie a persoanelor fizice şi juridice şi utilizarea informaţiilor în activitatea jurnalistică;

– s-a introdus o definiţie a scopului comercial şi s-a prevăzut expres că nu constituie reutilizare în scop comercial folosirea informaţiilor de către entităţile nonprofit;

– s-au eliminat licenţele pe baza cărora informaţiile deţinute de instituţiile publice puteau fi reutilizate atât în scop comercial cât şi necomercial: reutilizarea în scop necomercial este liberă, iar pentru reutilizarea în scop comercial este necesară numai o aprobare a instituţiei publice deţinătoare;

– s-au eliminat taxele pentru reutilizarea informaţiilor în scop necomercial.

Proiectul „Împreună pentru transparenţă instituţională”

În cursul anului 2007, APADOR-CH a implementat proiectul „Împreună pentru transparenţă instituţională”, finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul PHARE. În cadrul acestuia, 32 de organizaţii neguvernamentale locale au fost instruite cu privire la utilizarea şi monitorizarea implementării Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie, pe baza unui manual redactat de APADOR-CH care constituie o premieră în acest domeniu. În cursul sesiunilor de instruire APADOR-CH a pus în discuţie o serie de amendamente la textul celor două legi, necesare pentru creşterea transparenţei instituţionale. În privinţa Legii nr. 544/2001 baza discuţiilor au constituit-o amendamentele deja redactate de APADOR-CH în anii anteriori care, cu ocazia sesiunilor de instruire, au fost reactualizate şi îmbunătăţite. În cadrul aceluiaşi proiect, APADOR-CH a format o reţea de 40 de organizaţii neguvernamentale (cele 32 de organizaţii locale instruite, la care s-au adăugat 8 organizaţii din Bucureşti cu experienţă în domeniul transparenţei instituţionale), din care s-a constituit o coaliţie informală a 24 de organizaţii, care au agreat forma finală a amendamentelor la textul celor două legi în cadrul unei întâlniri ce a avut loc pe data de 23 noiembrie 2007. Propunerile de amendamente au fost ulterior distribuite parlamentarilor, iar APADOR-CH avut întâlniri directe cu şapte dintre aceştia (reprezentând întregul spectru politic) pentru a asigura sprijinul politic necesar adoptării acestora.

Proiectul Codului de procedură administrativă care propunea abrogarea legilor speciale din domeniul transparenţei instituţionale

Coaliţia s-a dovedit deosebit de utilă în contextul iniţiativei Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a abroga cele două legi şi de a le include într-un viitor Cod de procedură administrativă. Proiectul de Cod a fost făcut public pe data de 16 noiembrie 2007, iar coaliţia a agreat asupra unei poziţii comune, împotriva abrogării legilor speciale şi împotriva promovării proiectului de Cod cu încălcarea unor dispoziţii legale obligatorii, mai precis în lipsa unei aprobări anterioare a tezelor acestui Cod prin hotărâre de Guvern. O altă solicitare a coaliţiei a fost preungirea termenului de consultare publică pe marginea proiectului, fixat iniţial la numai 10 zile. Drept urmare termenul de consultare a fost prelungit la 30 de zile, iar coaliţia şi-a exprimat punctul de vedere în cadrul întâlnirii organizate de minister pe marginea proiectului de Cod administrativ, unde a fost prezentat şi unui document scris cu poziţia comună. În plus au fost adresate scrisori Minsiterului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Justiţiei, Secretariatului General al Guvernului şi Prim-ministrului României. APADOR-CH a mobilizat şi sprijinul reţelei internaţionale Freedom of Information Advocates, 24 de organizaţii neguvernamentale şi persoane din întreaga lume adresând o scrisoare ministrului de interne şi prim-ministrului Românei în sensul menţinerii celor două legi ca legi speciale. Urmare a eforturilor APADOR-CH şi a coaliţiei de organizaţii neguvernamentale, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a retras proiectul de Cod de procedură administrativă în decembrie 2007 şi a afirmat printr-un comunicat al instituţiei că va menţine cele două legi în afara viitorului Cod.

Litigii strategice privind accesul la informaţiile de interes public

În cursul anului 2007, APADOR-CH a continuat să susţină litigii strategice în domeniul accesului la informaţii de interes public. Unul dintre cazurile iniţiate în anii anteriori a privit refuzul Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului de a comunica copii ale stenogramele şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Prin această ordonanţă de urgenţă cabinetul Adrian Năstase a decis preluarea de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a unor datorii post privatizare ale RAFO Oneşti şi Carom Oneşti. Scopul APADOR-CH a fost de a clarifica prevederile Legii nr.544/2001 care se referă la exceptarea de la liberul acces a informaţiilor privinddeliberările autorităţilor dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii, dar numai dacă nu favorizează sau nu ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică.

Instanţa a dat câştig de cauză APADOR-CH, apreecind că pârâtul nu a făcut dovada că informaţiile solicitate ar fi fost clasificate, iar Secretariatul General al Guvernului a comunicat, în septembrie 2006, două dintre cele trei stenograme ale şedinţelor de Guvern în discuţie. Cu toate acestea a refuzat să comunice o copie al celui de-al treilea document pe motiv că ar fi fost clasificat (!). LA 29 noiembrie 2006, APADOR-CH a declanşat o procedură judecătorească prin care să se constate neexecutarea integrală a hotărârii judecătoreşti care obliga la comunicarea copiilor stenogramelor respective şi să se aplice o amendă civilă conducătorului instituţiei (în speţă Secretarului General al Guvernului). La 7 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH, considerând că hotărârea iniţială ar fi fost executată integral. APADOR-CH a declarat recurs, care a fost judecat de Curtea de Apel Bucureşti. La 11 iunie 2007, această instanţă a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti. Primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 7 septembrie 2007. La data de 2 noiembrie 2007 instanţa a admis în parte acţiunea APADOR-CH, a aplicat pârâţilor Mihai Alexandru Voicu şi Radu Stroe o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie în perioada în care aceştia au avut calitatea de secretari generali ai Guvernului după data de 28 martie 2006 (data până la care ar fi trebuit comunicate toate stenogramele) şi a obligat Guvernul României – Secretariatul general al Guvernului la plata de despăgubiri pentru întârziere faţă de APADOR-CH în cuantum de 100 lei pe zi începând cu 28 martie 2006 şi până la data executării efective şi în totalitate a deciziei civile în cauză. Împotriva acestei decizii toţi pârâţii au declarat recurs, ce urmează a fi judecat de Curtea de Apel în 2008.

Urmare a acestei decizii, la data de 13 noiembrie 2007, Guvernul României a expediat către APADOR-CH o adresa prin care solicita trimiterea unui reprezentant al asociaţiei care să preia documentele în cauză încondiţiile legii. La 29 noiembrie 2007 la sediul APADOR-CH s-a prezentat un curier al Guvernului care a refuzat să predea stenograma motivând lipsa certificatul O.R.N.I.S. Scrisoarea care însoţea stenograma era datată tot 13 noiembrie şi menţiona că proiectul de ordonanţă privind prealuarea creanţelor fiscale ale societăţilor comerciale RAFO şi CAROM – Onesti este clasificat. Documentul ar fi fost clasificat secret de stat în data de 12 noiembrie 2007 şi conţine 12 file. La 3 decembrie 2007 APADOR-CH a trimis o scrisoare Guvernului în care se reamintea că acesta a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să comunice informaţiile în cauză, cu privire la care instanţa de judecată a stabilit că nu sunt clasificate.

În acelaşi timp, în noiembrie 2007 Guvernul României a formulat contestaţie la executarea hotărârii prin care era obligat să comunice informaţiile şi a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei din 23 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri. Primul termen de judecată a fost la data de 3 decembrie 2007.

Având în vedere situaţia descrisă mai sus, la 29 noiembrie 2007 APADOR-CH a adesat o nouă cerere de informaţii Guvernului României, prin care a solicitat comunicarea copiilor unor stenograme ale şedinţelor de Guvern în care s-au dezbătut şi adoptat diferite acte normative, fără nicio legătură cu siguranţa naţională (de exemplu, schimbarea clasificării Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din municipiul Constanţa; aprobarea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţele Constanţa, Ilfov şi Tulcea; aprobarea stemelor comunelor Catalina, Ghelinta şi Turia, judeţul Covasna; acordarea premiilor pentru performanţele obţinute de sportivii români la Jocurile Mării Negre etc.). La 21 decembrie 2007 Guvernul României refuză comunicarea informaţiilor motivând că stenogramele respective sunt clasificate secret de stat, nivel secret, iar accesul la aceste documente se efectuează numai în condiţiile legii. Drept urmare, APADOR-CH a iniţiat procedura declasificării acestora.

Un alt caz început în anul 2006 şi continuat în 2007 a privit amendarea civilă a primarul general, Adriean Videanu, pentru executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obliga Primăria Bucureşti să comunice mai multe informaţii, inclusiv copii ale contractelor având ca obiect reablitarea străzilor. Pe 13 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a admis în parte plângerea asociaţiei obligându-l pe Adriean Videanu să plătească amenda solicitată pentru perioada 23 martie 2006-10 octombrie 2006, dar a respins plata de despăgubiri pentru întârzierea nejustificată a executării a unei sentinţe civile. Împotriva acestei sentinţe atât APADOR-CH cât şi pârâţii au formulat recurs. Datorită faptului că sentinţa instanţei a fost comunicată abia pe 9 august 2007, APADOR-CH a despus motivele de recurs la data de 13 august 2007. La 3 decembrie 2007 Curtea de Apel a admis recursurile, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

În octombrie 2006, asociaţia a adresat Regiei Autonome „Monitorul Oficial” o cerere de informaţii privind structura organizatorică a instituţiei, numele/denumirea persoanelor fizice sau juridice care sunt sau au fost asociaţi, începând cu anul 2002, numărul total de angajaţi, defalcat pe fiecare an în perioada 2002-2006, activităţile desfăşurate în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, veniturile realizate de regie din alte activităţi în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, valoarea patrimoniului regiei, în perioada 2002-2006, cuantumul sumelor împrumutate, în perioada 2002-2006 şi cât din acest împrumut a fost restituit, până în prezent, veniturile realizate de directorul general, membrii consiliului de administraţie, directori în perioada 2002-2006, bugetul regiei pe anii 2002-2006 precum şi o copie a raportului anual prezentat secretarului general al Camerei Deputaţilor de către consiliul de administraţie cu privire la activitatea regiei în anul precedent şi la programul de activitate pe anul în curs. Cererea a fost formulată în contextul secretizării bugetului Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi nu a primit un răspuns corespunzător. Refuzul de a comunica în întregime informaţiile solicitate a fost atacat de APADOR-CH în instanţă, dar în ianuarie 2007, instanţa a respins acţiunea APADOR-CH. Pe 24 aprilie 2007, APADOR-CH a formulat recurs, care a fost din nou respins de către instanţă pe 4 iunie 2007, cu motivarea că respectivul raport nu există.

Un alt caz continuat în anul 2007 a fost generat de o cerere adresată Ministerului Afacerilor Externe prin care s-a solicitat comunicarea numărului total al consilierilor ministrului afacerilor externe şi al persoanelor care „deţin statutul de consilier al ministrului afacerilor externe”, precum şi numele, cetăţenia, pregătirea profesională, data numirii şi, după caz, data eliberării din funcţie pentru fiecare consilier al ministrului, totalul sumelor plătite precum şi titlul acestora pentru fiecare consilier al ministrului şi dacă aceste sume au fost plătite din bugetul Ministerului Afacerilor Externe sau din alte surse publice, cu indicarea lor. În răspunsul primit s-a menţionat lista unor consilieri, care totuşi nu cuprindea toate persoanele cunoscute ca îndeplinind această funcţie (de exemplu, domnul Wolfgang Dix, consilier străin numit prin Hotărârea Guvernului nr.505/2005). De asemenea, nu se indicau sumele plătite de la bugetul statului cu titlul de salariu, existând doar trimiteri la legislaţia în baza căreia s-au stabilit salariile consilierilor. APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva răspunsul incomplet primit, însă aceasta a fost respinsă în ianuarie 2007. Şi recursul APADOR-CH a fost respins în aprilie 2007.

În anul 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a continuat susţinerea unei cauze în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ce implică limitarea dreptului la informaţii de interes public (ROSIIANU v. România). Cazul priveşte neexecutarea mai multor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă autorităţile locale din Baia-Mare să comunice informaţii de interes public unui jurnalist. Prin acest caz strategic, APADOR-CH urmăreşte să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în privinţa domeniului de aplicare a articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului în sensul extinderii acestuia şi la dreptul de a obţine informaţii de interes public. În august 2007 a fost transmis Curţii Europene formularul de cerere completat.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a reuşit să determine modificarea textului Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice în sensul limitării efectelor negative asupra liberului acces la informaţiile de inters public; Legea nr.190/2007 exclude informarea proprie a persoanelor fizice şi juridice şi utilizarea informaţiilor în activitatea jurnalistică din sfera reutilizării, recunoaşte reutilizarea liberă şi gratuită a informaţiilor de către entităţile non-profit;

– APADOR-CH a reuşit, împreună cu o coaliţie de organizaţii neguvernamentale coordonată de asociaţie, să determine retragerea proiectului de Cod de procedură administrativă, care propunea abrogarea legilor speciale din domeniul trnsparenţei instituţionale;

– APADOR-CH a obţinut amendarea civilă a doi secretari generali ai Guvernului şi a primarului municipiului Bucureşti pentru neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau la comunicarea de informaţii de inters public;

– APADOR-CH a iniţiat o reţea de 40 de orgnizaţii neguvernamentale, în mare parte locale, care să urmărească modul de implementare a celor două legi ale transparenţei; este pentru prima dată când o astfel de coaliţie se extinde şi la nivelul organizaţiilor din ţară;

– APADOR-CH a realizat un manual pentru organizaţiile neguvernamentale privind utilizarea şi monitorizarea implementării Legii nr.544/2001 şi Legii nr.52/2003; deşi astfel de materiale au mai fost editate în trecut şi de alte organizaţii, este pentru prima dată când un manual de acest gen cuprinde informaţii despre tehnici concrete de monitorizare a implementării acestor legi.

1.2 Imbunătăţirea implementării Legii transparenţei decizionale în administraţie

· Activităţi:

Proiectul “Îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni şi administraţie în procesul decizional”

APADOR-CH a continuat în 2007 implementarea unui proiect care şi-a propus să monitorizeze aplicarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Proiectul intitulat “Îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni şi administraţie în procesul decizional”, a fost finanţat de United States Agency for International Developement în cadrul “Romania Civil Society Strengthening Program”.

În cursul anului 2007, APADOR-CH, împreună cu 14 organizaţii neguvernamentale locale au monitorizat, în perioada ianuarie-mai, 93 de autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale. În total au fost realizate 1342 de vizite săptămânale la sediile acestor instituţii, precum şi pe paginile lor de internet. Concluziile monitorizării, precum şi un set de recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ privind trasnparenţa decizională au fost lansate pe 1 octombrie 2007, în cadrul unei conferinţe de presă. Raportul şi propunerile de modificare a legii au fost distribuite parlamentarilor şi au primit sprijin din partea a trei dintre aceştia. În martie 2008, un deputat a preluat propunerile APADOR-CH şi le-a promovat sub forma unei iniţiative legislative de modificare a Legii nr.52/2003. Expunerea de motive a iniţiativei menţionează APADOR-CH drept una din sursele care au generat acest proiect.

În 2007, cele 30 de organizaţii neguvernamentale locale care au beneficiat de instruire în domeniul transparenţei decizionale în administraţie în cadrul aceluiaşi proiect (în toamna anului 2006) au fost implicate în distribuirea a 75.000 de fluturaşi care informează cetăţenii despre modul în care pot utiliza Legea nr.52/2003. Potrivit informaţiilor oferite de aceste organizaţii, 15.903 persoane au demonstrat o creştere a nivelului de cunoaştere a acestei legi, iar aproape 700 s-au implicat direct în activităţile organizaţiilor locale legate de transparenţa decizională.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a realizat un raport de monitorizare a implementării Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie de către 93 de autorităţi publice centrale şi locale; este primul raport de monitorizare de asemenea anvergură, care se bazează pe datele culese sistematic timp de 4 luni în timpul a peste 1300 de vizite de monitorizare;

– APDOR-CH a redactat un set de amendamente la Legea nr.52/2003 care, odată adoptate, ar duce la îmbunătăţirea transparenţei decizionale în administraţie, precum şi la lărgirea sferei de aplicare a legii; propunerile APADOR-CH au fost preluate de un deputat în cadrul unei iniţiative legislative aflate în prezent în proceduri legislative;

– APADOR-CH a iniţiat o reţea de 30 de organizaţii locale interesate de creşterea transparenţei decizionale în administraţie;

– În urma distribuirii a 75.000 de fluturaşi privind Legea nr.52/2003 prin intermediul reţelei de organizaţii neguvernmentale locale, aproape 16.000 de persoane au demonstrat o creştere a nivelului de cunoaştere a acestei legi, iar aproape 700 s-au implicat direct în activităţile organizaţiilor locale legate de transparenţa decizională.

1.3 Participarea în cadrul reţelei internaţionale de ONG-uri care susţin liberul acces la informaţii şi transparenţa decizională

· Activităţi:

Ca membră în Freedom of Information Advocates Network, în 2007, APADOR-CH a susţinut eforturile acestei reţele de a îmbunătăţii proiectul Tratatului Consiliului Europei cu privire la accesul la documentele oficiale. În septembrie 2007, APADOR-CH a semnat, alături de alte 180 de organizaţii şi 190 de persoane din întreaga lume, o scrisoare către Grupul de Specialişti care redactează textul tratatului, solicitând adoptarea unor standarde mai înalte în domeniul accesului la informaţiile de interes public. Până în prezent, textul tratatului nu a fost finalizat.

2. Libertatea de expresie

2.1 Imbunătăţirea cadrului legislativ privind libertatea de exprimare

· Activităţi:

Decizia Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007. Amendamente la Codul penal

Insulta şi calomnia au fost dezincriminate în iunie 2006. La 18 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a adoptat o decizie care a declarat neconstituţională dezincriminarea celor două infracţiuni. APADOR-CH a protestat faţă de această decizie, solicitând Parlamentului României să nu adopte, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prevederi care să reincrimineze insulta şi calomnia şi care sunt de natură să îngrădească libertatea de exprimare, valoare esenţială pentru o societate democratică. APADOR-CH a subliniat că, în măsura în care se consideră că mijloacele nepenale existente pentru apărarea onoarei şi reputaţiei nu ar fi suficiente, mult mai utilă ar fi actualizarea şi modernizarea legislaţiei cu privire la acestea, decât revenirea la un sistem în care aproape orice faptă ilicită este transformată în infracţiune (textul comunicatului poate fi consultat pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org). Până la finalul anului 2007, Parlamentul României nu a adoptat nicio lege ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

În octombrie 2007, APADOR-CH a protestat faţă de modificarea alineatul 2 al art. 195 din Codul penal – “Violarea secretului corespondentei” –, ca urmare a amendamentul iniţiat de deputaţii Eugen Nicolicea şi Ioan Timiş. Potrivit acestei modificări, constituia infracţiune divulgarea (deci, şi difuzarea) unei convorbiri sau comunicări “înregistrate audio ori video, fără drept, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acestea din greşeală sau din întâmplare”. APADOR-CH a apreciat că textul a fost redactat ambiguu, generând confuzii în aplicare şi interpretare. Spre exemplu, nu se înţelegea dacă este sancţionată penal difuzarea fără drept a unei înregistrări sau difuzarea unei înregistrări făcute fără drept. Introducerea unor astfel de infracţiuni ar permite autorităţilor să iniţieze anchete abuzive împotriva ziartiştilor, care presupun, printre altele, percheziţii la sediile ziarelor/televiziunilor/radiourilor şi care, în cele din urmă, ar duce la descurajarea presei în a informa şi a pune în discuţia comunităţii chestiuni de interes public. În plus, APADOR-CH a considerat că pedeapsa cu închisoarea (oricare ar fi limitele pedepsei) pentru dezvăluiri de interes public este inacceptabilă. În final, amendamentul nu s-a regăsit în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Acestă iniţiativă de modificare a Codului de penal a survenit pe fondul scandaluui declanşat de difuzarea, de către postul public de televiziune a unei înregistrări privind un ministru suspectat de corupţie. Partea a doua a înregistrării nu a fost difuzată datorită interdicţiei impuse de preşedintele postului public. APADOR-CH a protestat şi faţă de această măsură, în data de 10 octombrie 2007, apreciind-o ca fiind un act de cenzură (comunicatul APADOR-CH poate fi consultat pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org).

Litigii strategice privind libertatea de exprimare

În cursul anului 2007, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat cinci cazuri susţinute de APADOR-CH şi care privesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor:

– BARB v. România; cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat penal pentru un articol în care acuza liderul Forumului German din Hunedoara că ar fi promis locuri de muncă în Germania persoanelor intereste, oferindu-le cursuri de limba germană contra cost, însă nu şi-ar fi repsectat promisiunea. Deşi APADOR-CH, prin colaboratorii săi avocaţi, a răspuns observaţiilor Guvernului încă din aprilie 2006, Curtea europeană nu a pronunţat încă o hotărâre în acest caz;

– IEREMEIOV v. Romania (nr. 1); cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 5 milioane lei vechi pentru un articol în care relata acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva unui înalt funcţionar public din judeţul Timiş (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cauza a fost comunicată Guvernului de către Curtea europeană pe 23 martie 2007, iar APADOR-CH, prin colaboratorii săi avocaţi, a răspuns observaţiilor Guvernului pe 13 iunie 2007. Curtea europeană urmează să pronunţe o hotărâre în această cauză;

– IEREMEIOV v. Romania (nr. 2) ; cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 20 milioane lei vechi pentru un articol în care îl acuza pe primarul oraşului Buziaş că a colaborat cu Securitatea (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cazul a fost comunicat Guvernului României la sfârşitul anului 2007;

– POPA v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unui amenzi penale de 6 milioane lei vechi şi la plata a 60 de milioane lei vechi cu titlul de daune morale a unei jurnaliste care a criticat într-un articol activitatea unui judecător. În anul 2007 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.

– CALMUC v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unei amenzi penale şi obligarea la plata de daune morale a unui jurnalist pentru publicarea unui articol în care susţinea că un funcţionar local este suspectat de corupţie în legătură cu concesionarea unui teren. În anul 2007 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.

În plus, în anul 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a continuat reprezentarea jurnalistului constănţean Cristian Anton, chemat în judecată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta din urmă a cerut condamnarea ziaristului la plata de despăgubiri morale în valoare de un miliard cinci sute de milioane de lei vechi, pentru pretinsa atingere adusă reputaţiei sale printr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2005 în ziarul Replica de Constanţa (pentru descrierea detaliată a cazului, a se vedea Raportul de activitate al APADOR-CH pe anul 2006). La sfârşitul anului 2006, instanţa de judecată a dat câştig de cauză jurnalistului, însă primarul Radu Mazăre a formulat apel. În septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a casat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

· Rezultate notabile:

– Parlamentul României nu a adoptat o nouă lege de incriminare a insultei şi calomniei, în urma deciziei Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007. Criticile împotriva acestei decizii, inclusiv ale APADOR-CH, au fost probabil cauza lipsei de reacţie a Parlamentului;

– Parlamentul României nu a adoptat amendamentul la articolul 195 – Violarea secretului corepondeţei – care ar fi avut rolul de a îngrădi libertatea e exprimare, şi ca urmare a protestelor APADOR-CH

3. Alte activităţi legate de protecţia şi promovarea drepturilor civile

Pachetul de legi privind securitatea naţională

În cursul anului 2007, APADOR-CH a continuat să monitorizeze procedurile parlamentare privind adoptarea pachetului de legi privind securitatea naţională. Deoarece Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu a avizat pozitiv ultima variantă a proiectelor de legi iniţate de Guvernul României, pachetul a fost introdus în Parlament în februarie 2007 ca propunere legislativă a 71 de deputaţi şi senatori ai Partidului Naţional Liberal. Propunerile legislative introduse în Parlament conţineau modificări faţă de variantele comentate anterior de către APADOR-CH, astfel încât asociaţia a redactat un nou set de comentarii, care au fost transmise membrilor comisiilor relevante ale Camerei Deputaţilor la sfârşitul lunii martie 2007. De asemenea, un reprezentant al APADOR-CH a participat la o şedinţă a Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, în care a exprimat punctul de vedere al asociaţiei cu privire la pachetul de legi. La 19 aprilie 2007 propunerile legislative au fost aprobate tacit de Camera Deputaţilor. La Senat, la sfârşitul anului 2007, procedura legislativă era încă în desfăşurare, propunerile legislative fiind la comisiile de specialitate.

Noul Cod penal

La începutul lunii martie 2007, Ministerul Justiţiei a făcut cunoscut proiectul noului Cod penal, lansând procesul de consultare publică. Datorită schimbării ministrului justiţiei, APADOR-CH a aşteptat ca noul ministru să îşi exprime susţinerea faţă de proiect pentru a trimite comentariile sale, în iunie 2007. Până la sfârşitul anului 2007, proiectul noului Cod penal nu a fost adoptat de către Guvern şi transmis Parlamentului.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

La sfârşitul lunii decembrie 2006, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Ordonanţa conţine o serie de prevederi discutabile. Prin acest act normativ, a fost eliminată autorizarea judecătorească pentru accesul la sistemele informatice ale unor persoane, măsura urmând a fi dispusă de procuror, şi s-a menţinut autorizarea procurorului în cazul măsurii supravegherii conturilor bancare. APADOR-CH a protestat împotriva acestor modificări (textul comunicatului de presă poate fi consultat pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org) şi a participat la mai multe dezbateri organizate de autorităţi pe marginea acestui subiect, inclusiv la Ministrul Justiţiei, iniţiatorul ordonanţei. Autorităţile au susţinut solicitarea APADOR-CH de a modifica întregul cadru legislativ în materie, în sensul definirii accesului la sistemele informatice ale unor persoane. În ceea ce priveşte procedura de procedura de autorizare a acestei măsuri (înţeleasă ca acces la datele de trafic, nu la conţinutul comunicaţiilor electronice), s-a stabilit ca problema să fie reglementată printr-o lege specială care să transpună în legislaţia naţională Directiva 2006/24/EC privind retenţia datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice.

Proiectul legii de transpunere a Directivei 2006/24/EC privind retenţia datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice

Pe 26 aprilie 2007, APDOR-CH a participat la consultarea publică organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor pe marginea proiectului de lege prin care urmează să fie transpusă în legislaţia naţională Directiva 2006/24/EC privind retenţia datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice. APADOR-CH şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa unor garanţii suficiente pentru protejarea dreptului la viaţă privată în proiectul de lege. Comentariile scrise ale APADOR-CH au fost transmise ministerului pe 11 mai 2007. Până la sfârşitul anului 2007, proiectul de lege nu a fost promovat în Parlament.

II. RESPONSABILIZAREA AUTORITĂŢILOR/INSTITUŢIILOR DIN DOMENIUL ORDINII PUBLICE ŞI A ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARELOR

1. Prevenirea torturii şi a altor tratamente sau pedepse inumane şi degradante în locurile de detenţie din România.

· Activităţi:

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti şi implementat de APADOR-CH în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice, îşi propune realizarea unui mecanism pilot de monitorizare a locurilor de detenţie (penitenciare, aresturi, spitale de psihiatrie) şi obţinerea sprijinului autorităţilor pentru asumarea unui astfel de mecanism la nivel naţional, de preferat prin ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii. Proiectul a început în septembrie 2007, iar până la sfârşitul anului a fost redactat un manual al monitorului locurilor de detenţie şi au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a asigura sprijinul în implementarea mecanismului pilot.

2. Litigii strategice în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului

· Activităţi:

În cursul anului 2007, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat în total 23 de cazuri susţinute de APADOR-CH care privesc abuzuri ale poliţiei sau ale cadrelor din penitenciare, precum şi drepturile persoanelor private de libertate. Curtea Europeană a pronunţat o hotărâre în unul dintre aceste cazuri, în alte şase s-au realizat diferite comunicări procedurale, iar cinci au fost cazuri noi:

– COBZARU v. România – La 26 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Cobzaru v. România pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane, dreptului la investigaţii imparţiale şi aprofundate în cazul supunerii la tratamente inumane, dreptului la remedii efective şi dreptului de a nu fi supus discriminării. Reclamantul a fost reprezentat de APADOR-CH şi European Roma Rights Centre.

Curtea europeană a stabilit că în acest caz agenţii statului s-au făcut vinovaţi de aplicarea de tratamente inumane reclamantului, iar autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă imparţială şi aprofundată cu privire la acestea: soluţia de neîncepere a urmării penale împotriva poliţiştilor s-a bazat exclusiv şi fără rezerve pe declaraţiile acestora, în vreme ce declaraţii relevante ale martorilor oculari care contraziceau varianta poliţiştilor au fost ignorate. Mai mult, martorii importanţi nu au fost audiaţi, iar unele contradicţii din dosarul de cercetare nu au fost lămurite. În consecinţă, Curtea europeană a constatat o încălcarea a articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, atât sub aspect substanţial, cât şi procedural. De asemenea, Curtea europeană a constat şi încălcarea articolului 13 din Convenţia europeană, pentru că lipsa unei anchete efective privitoare la tratamentele inumane suferite l-au împiedicat pe reclamant să obţină compensaţii inclusiv pe calea unei acţiuni pentru daune în faţa instanţelor civile. De asemenea, reclamantul a fost victimă a discriminării, încălcându-se astfel articolul 14 din Convenţia europeană, deoarece autorităţile naţionale nu au investigat posibilele motive de ură rasială care ar fi putut determina supunerea sa la tratamente inumane dar şi din cauza atitudinii pe care au manifestat-o faţă de reclamant în timpul cercetărilor.

Cazul Cobzaru împotriva României este primul în care Curtea europeană detaliază obligaţiile autorităţilor statului atunci când investighează acuzaţii de tratamente inumane împotriva unor membri ai etniei rome, în contextul discriminării recunoscute a acesteia. În plus, este pentru prima dată când Curtea europeană se pronunţă asupra încălcării dreptului la recurs efectiv în situaţia în care plângerea unei persoane privind abuzuri este soluţionată prin neînceperea urmăririi penale.

– IORDACHE v. Romania; cazul priveşte dreptul la viaţă de familie a unui deţinut, al cărui copil nu îl poate vizita în timp ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate. Cazul a fost preluat de APADOR-CH în octombrie 2006, iar pe 31 martie 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantului faţă de observaţiile Guvernului României;

– DAMIAN & DAMIAN-BURUEANA v. Romania; cazul priveşte relele tratamente şi privrea ilegală de libertate a doi fraţi de către poliţie. La 11 mai 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamanţilor faţă de observaţiile Guvernului României;

– TARAU v. Romania; cazul priveşte dreptul la libertate individuală şi dreptul la un proces echitabil al reclamantei Daniela Tarău. La 31 mai 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României;

– BUCUR & TOMA v. Romania; cazul priveşte condamnarea unui fost ofiţer de informaţii pentru dezvăluirea de informaţii clasificate privind interceptări ilegale, precum şi interceptarea ilegală a unui jurnalist. Pe 5 iunie 2007, APADOR-CH a solicitat Curţii Europene soluţionarea cu prioritate a cauzei;

– CUCU v. Romania; cazul priveşte condiţiile de detenţie precare pe care le acuză reclamantul. Pe 26 iulie 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene o completare la cererea iniţială, redactată de reclamant fără sprijin juridic. Pe 5 decembrie 2007, două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat la Penitenciarul Jilava pentru o discuţie cu reclamantul, dar accesul le-a fost interzis de către conducerea penitenciarului;

– CALMANOVICI v. România; cazul priveşte arestarea preventivă a lui Viorel Calmanovici pe baza unui mandat emis de procuror. Ulterior, reclamantul a fost condamnat pe baza unor interceptări care nu au fost autorizate de un judecător. În plus, i-a fost interzisă automat execitarea drepturilor părinteşti, ca urmare a condamnării. La momentul eliberării sale condiţionate, hotărârea instanţei a fost executăată cu o întârziere de 16 ore, perioadă pentru care privarea e libertate nu avea nicio bază legală. Pe 20 decembrie 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a trmis Curţii Europene observaţii suplimentare privind încălcarea articolului 5.3 din Convenţia europeană, deoarece prelungirea măsurii arestării preventive s-a realizat în lipsa unor motive relevante şi suficiente pentru a o justifica;

– L.Z. v. Romania; cazul priveşte investigaţiile întreprinse de autorităţi cu privire la plângerea penală a reclamantului având ca obiect violul suferit în timpul detenţiei. APDOR-CH a preluat cazul în aprilie 2007, iar la 11 octombrie 2007 APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României;

– CHIRIŢĂ v. Romania; cazul priveşte relele tratamente la care a fost supusă reclamanta de către poliţie, lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea, precum şi violarea secretului corespondenţei reclamantei în timpul executării unei pedepse privative de libertate. Cauza a fost declarată admisibilă de către Curtea Europeană la 6 septembrie 2007, iar APADOR-CH a preluat cazul în octombrie 2007;

– PREDICĂ v. Romania; cazul priveşte decesul fiului reclamantului în timpul executării unei pedepse privative de libertate, precum şi lipsa investigaţiilor efective cu privire la acesta. Cererea către Curtea Europeană a fost transmisă pe data de 25 septembrie 2007;

– PRETOR v. Romania; cazul priveşte relele tratamente aplicate reclamantului de către doi membri ai SPP şi lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea. Cererea a fost transmisă Curţii Europene în iulie 2007;

– ROŞIORU v. Romania; cazul priveşte relele tratamente aplicate reclamantului de către poliţie şi lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea. Cererea a fost transmisă Curţii Europene pe 22 august 2007.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH l-a reprezentant pe Belmondo Cobzaru, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea, de către România, a Convenţeiei europene a drepturilor omului, datorită releleor tratamente şi discriminării la care a fost supus de către autorităţile statului. Cazul Cobzaru împotriva României este primul în care Curtea europeană detaliază obligaţiile autorităţilor statului atunci când investighează acuzaţii de tratamente inumane împotriva unor membri ai etniei rome, în contextul discriminării recunoscute a acesteia. În plus, este pentru prima dată când Curtea europeană se pronunţă asupra încălcării dreptului la recurs efectiv în situaţia în care plângerea unei persoane privind abuzuri este soluţionată prin neînceperea urmăririi penale;

– APADOR-CH a preluat cinci cazuri noi în faţa Curţii Europene, având ca obiect acuzaţii de rele tratamente sau încălcarea altor drepturi de către autorităţile statutui din domeniul ordinii publice.

3. Controlul extern si responsabilizarea Poliţiei

În anul 2006, APADOR-CH a început implementarea proiectului „Controlul extern şi responsabilizarea Poliţiei”, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti, prin Programul MATRA-KAP. Scopul proiectului a fost de a evalua activitatea şi eficienţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, ca instrument de monitorizare a poliţiei (dar şi a altor forţe cu atribuţii în domeniul ordinii publice cum sunt jandarmii, poliţiştii comunitari etc.). La începutul anului 2007, APADOR-CH a redactat un raport conţinând constatările asociaţiei în urma centralizării răspunsurilor la chestionarele adresate Autorităţilor Teritoriale judeţene, precum şi a discuţiilor directe cu membrii a trei dintre ele. Raportul a fost lansat pe 30 martie 2007 şi distribuit tuturor Autorităţilor Teritoriale, precum şi membrilor Parlamentului, deoarece concluziile sale au arătat că sunt necesare modificări ale legislaţiei în vigoare (raportul poate fi consultat şi pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org). Tot pe 30 martie 2007 a avut loc şi o întâlnire cu un reprezentant al Inspectoratului General al Poliţiei pentru a discuta concluziile raportului.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a realizat prima evaluare independentă a activităţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică de la înfiinţarea acesteia prin Legea Poliţiei din 2002; concluziile evaluării arată că activitatea acestei autorităţi este în multe cazuri ineficientă şi este necesară modificarea cadrului legislativ pentru a îmbunătăţii rezultatele concrete ale funcţionării sale asupra Poliţiei

5. Documentare menita a demasca violarea drepturilor omului de catre Poliţie şi cadrele din penitenciare

· Activităţi:

În cursul anului 2007, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat 7 aresturi ale poliţiei: Dâmboviţa, Argeş, Mehedinţi, Deva, Secţile, 12, 19 şi 22 de Poliţie din Bucureşti. Rapoatele publicate de APADOR-CH după fiecare vizită se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

Principalele constatări ale APADOR-CH au fost:

– Condiţiile de detenţie sunt mai proaste şi, cu siguranţă, mult mai restrictive în aresturi decât în penitenciare: multe aresturi se află în subsoluri şi sunt, practic, lipsite de lumină naturală, contrar recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii; în unele aresturi, camerele nu au grupuri sanitare şi, prin urmare, arestaţii trebuie să ceară supraveghetorilor să îi scoată la baia comună pentru satisfacerea nevoilor fiziologice; nu se organizează niciun fel de activităţi cu arestaţii, cu excepţia plimbării zilnice într-un spaţiu gol, de dimensiuni reduse; nu se poate asigura confidenţialitatea discuţiilor dintre arestaţi şi avocaţii lor şi nici nu se doreşte acest lucru; situaţia este similară şi în privinţa convorbirilor telefonice ale arestaţilor şi, într-o anumită măsură, chiar a corespondenţei scrise; nu sunt permise televizoare şi nici chiar aparate de radio etc. APADOR-CH a exprimat îndoieli serioase cu privire la eventuala îmbunătăţire a acestor condiţii într-un viitor apropiat;

– Diferenţele substanţiale dintre condiţiile de detenţie din aresturi şi cele din penitenciare sunt cu atât mai greu de înţeles cu cât este vorba despre aceeaşi categorie a persoanelor aflate în arest preventiv. Explicaţia ar fi următoarea: persoanele cu mandat de arestare preventivă ar rămâne în arestul poliţiei până în momentul în care procurorul care răspunde de anchetă redactează şi înaintează rechizitoriul, după care ele ar fi transferate în sistemul penitenciar. Cu alte cuvinte, pe durata urmăririi penale, o persoană suspectă de comiterea unei infracţiuni este deţinută în condiţii dure, chiar umilitoare, nu are decât contacte supravegheate cu apărătorul şi cu familia şi este permanent la dispoziţia anchetatorilor. Toate aceste aspecte contravin, în opinia asociaţiei, standardelor privind dreptul la apărare şi deci la un proces echitabil;

– Legea nr. 275/2006 privind regimul persoanelor private de libertate, care a intrat în vigoare în octombrie 2006, nu se aplică decât parţial şi nu în toate aresturile poliţiei. Principala cauză invocată este lipsa Regulamentului comun al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al Ministerului Justiţiei care, potrivit legii, trebuia să normeze regimul de deţinere în aresturi.

APADOR-CH a readus în discuţie o mai veche propunere a sa, care, din păcate, a fost constant respinsă de autorităţile de resort şi a cerut Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei şi Ministerului de Justiţie să iniţieze modificările legislative necesare pentru ca:

– În aresturile poliţiei să rămână numai persoanele reţinute pe o perioadă de până la 24 de ore. Regulamentul comun al MIRA şi MJ privind aplicarea Legii nr. 275/2006 ar urma să vizeze numai perioada reţinerii poliţieneşti;

– Dacă instanţa de judecată emite mandat de arestare împotriva unei persoane reţinute de poliţie, aceasta urmează să fie imediat transferată în custodia unei alte instituţii. Cea mai bună variantă ar fi ca persoanele arestate preventiv să fie în custodia puterii judecătoreşti, ceea ce ar garanta un proces penal echitabil. Dacă acest lucru nu este posibil, alternativa ar fi transferarea celor arestaţi preventiv în sistemul penitenciar, cu respectarea tuturor garanţiilor oferite de Legea nr. 275/2006.

În plus, în cursul anului 2007, APADOR-CH a realizat investigaţii extrajudiciare în două cazuri privind abuzurile comise de poliţiştii Secţiei nr.22 din Bucureşti asupra lui Şerban Marinescu (pe data de 2 iunie 2007) şi lui Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă (pe data de 30 august 2007). Rapoartele întocmite în urma acestor investigaţii se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org. În plus, a fost seizat Parchetul în legătură cu faptele constatate şi i-a fost acordată asistenţă juridică lui Şerban Marinescu în demersurile împotriva poliţiştilor care l-au bătut şi private de libertate.

· Rezultate notabile::

– APADOR-CH a continuat să viziteze aresturile Poliţiei, pe baza unui nou protocol închieat cu Inspectoratul General de Polţiei în anul 2007. Acestă activitate, întreruptă pentru o lungă perioadă de timp, a fost reluată în anul 2006;

– În urma solicitării APADOR-CH, oficialii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative precum şi ai Ministerului Jutiţiei au iniţiat procedura de adoptare a unui regulament comun de aplicarea a Legii nr. 275/2006 privind regimul persoanelor private de libertate în aresturile Poliţiei.

Îmbunătăţirea reintegrării sociale a deţinutilor, în special a tinerilor
· Activităţi:

În cursul anului 2007, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat trei penitenciare (Colibaşi, Drobeta-Turnu-Severin şi Timişoara), în timpul vizitelor punându-se un accent special pe activităţile de reintegrare socială a deţinuţilor. Rapoatele publicate de APADOR-CH după fiecare vizită se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

III. COMBATEREA DISCRIMINARII

1. Includerea protecţiei şi promovării drepturilor civile şi politice în activitatea ONG-urile pentru servicii sociale

· Activităţi:

În cursul anului 2007, APADOR-CH a început să împlementeze un proiect menit a determina organizaţiile de servicii sociale care oferă sprijin grupurilor dezavantajate să includă dimensiunea drepturilor civile în activitatea lor, în special dreptul de a nu fi suspus discriminării. Proiectul, finanţat de CEE Trust for Civil Society a început în aprilie 2007 şi se va încheia în martie 2009.

Principala activitate desfăşurată în timpul anului 2007 a privit identificarea organizaţiilor de servicii sociale active precum şi dezvoltarea unui instrument de auto-evaluare a nevoilor grupurilor dezavantajate din perspectiva drepturilor civile. Instrumentul a fost trimis către aproximativ 150 de organizaţii identificate, 56 dintre acestea aplicându-l şi transmiţând rezultatele APADOR-CH. De asemenea, a fost redactat un manual de drepturile omului care va fi folosit într-o serie de 15 sesiuni de instruire adresate organizaţiilor de servicii sociale în cursul anului 2008.

· Rezultate notabile::

– APADOR-CH a dezvoltat şi implementat un instrument de auto-evaluare a nevoilor grupurilor dezavantajate din perspectiva drepturilor civile. Din informaţiile deţinute de APADOR-CH, un astfel de instrument reprezintă o premieră.

2. Creşterea responsabilizării organismelor de stat implicate în probleme religioase

· Activităţi:

În septembrie 2007, APADOR-CH început implementarea proiectului „Către transparenţă în implicarea statului în probleme religioase”, finanţat de Ambasada Elveţiei la Bucureşti, care şi-a propus să evalueze gradul de transparenţă a instituţiilor statului în privinţa alocării unor fonduri de la bugetul de stat către diferitele culte şi organizaţii religioase minoritare, precum şi să identifice principalele probleme cu care se confruntă cultele şi asociaţiile religioase minoritare, mai ales după adoptarea noii legi în materie, criticată ca fiind aptă să creeze discriminare.

Până la finalul anului 2007, APADOR-CH s-a întâlnit cu reprezentanţii a 15 din cele 18 culte religoase recunoscute în România şi cu cei a patru asociaţii religioase. În plus, au fost adresate 50 de cereri de informaţii de inters public consiliilor judeţele şi autorităţilor centrale cu atribuţii în materie. Concluziile cercetării APADOR-CH vor fi cuprinse într-un raport ce va fi realizat, lansat şi distribuit în prima parte a anului 2008.

3. Participarea în coaliţii ONG informale anti-discriminare

· Activităţi:

Pe 13 februarie 2007, APADOR-CH a participat într-o întâlnire a coaliţiei informale de ONG-uri care se ocupă de probeme legate de anti-discriminare în care a fost prezentată reţeaua europeană ENAR. Pe 2 mai 2007, APADOR-CH a participat la întâlnirea de fondare a reţelei ENAR în România.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH este membru fondat al ENAR România.

4. Litigii strategice în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor naţionale

· Activităţi:

APADOR-CH este fost implicată în susţinerea a 12 cazuri privind, între altele, discriminarea, aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Într-unul dintre acestea – Cobzaru v. România – în anul 2007 a fost pronunţată o hotărâre de către Curte, care a constatat discriminarea la care a fost supus un membru al etniei rome (a se vedea descrierea cazului în secţiunea II.2 de mai sus). În celelate cazuri nu au existat proceduri noi în cursul anului 2007.

De asemenea, în cursul anului 2007, APADOR-CH, cu sprijinul European Roma Rights Centre, s-a implicat în reprezentarea a 23 de famili de romi din Tulcea, evacutate forţat şi relocate în spaţii improprii locuirii. Au fost iniţiate doua seturi de proceduri: pe de o parte se solicită despăgubirea familiilor de romi pentru prejudiciile cauzate de acţiunile/inacţiunile autorităţilor locale, pe de altă parte s-a solicitat constatarea discriminării de către instanţa de judecată. Pană la finalul anului 2007, cazurile nu au fost finalizate.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH l-a reprezentat pe Belmondo Cobzaru în faţa Curţii Europene, care a pronunţat, în cazul său, o hotărâre prin care constată discriminarea la care acesta a fost suspus de către autorităţile naţionale ca urmare a apartenenţei la etnia romă;

– APADOR-CH s-a implicat în rezolvarea situaţiei a 23 de familii de romi, evacuate forţat de autorităţile din Tulcea şi ulterior cazate în condiţii improprii locuirii.

IV. EXTINDEREA ACTIVITĂŢII APADOR-CH

· Activităţi:

În cursul anului 2007, APADOR-CH s-a implicat în reprezentarea a doi reclamanţi în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care se plângeau de ingerinţa cu dreptul lor la viaţă privată ca urmare a autorizării desfăşurării activităţii de extracţie a aurului pe baza de cianuri pentru Aurul SA (TATAR & TATAR v. România). Activitatea companiei a dus la accidentul grav de mediu din anul 2000, când o cantitate importantă de cianuri a fost deversată în apele de suprafaţă din zona Baia-Mare, afectând serios ecosistemul atât în România, cât şi în Ungaria şi Serbia. La 18 octombrie 2007, Curtea Europeană a organizat o audiere publică privind acest caz. Pe baza experienţei acumulate cu acestă ocazie, APADOR-CH cercetează oportunităţile extinderii activităţii sale şi în domeniul dreptului mediului.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a reprezentat reclamanţii în cauza TATAR & TATAR v. România, într-o audiere publică a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2006

/in , /by

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Introducere

Anul 2006 a stat sub semnul aderării României la Uniunea Europeană, fiind crucial pentru adoptarea de noi reforme la nivel legislativ şi pentru implementarea legislaţiei în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene. Situaţia drepturilor omului nu a cunoscut schimbări majore, cu câteva excepţii la nivel de reglementare.

De exemplu, în privinţa libertăţii de exprimare, anul 2006 a adus mult dorita dezincriminare a insultei, calomniei şi defămării ţării şi a naţiunii[1]. Primele două infracţiuni menţionate au fost folosite de nenumărate ori pentru a reduce la tăcere ziarişti incomozi sau a le crea dificultăţi, prin declanşarea unor procese penale împotriva lor, care s-au finalizat în multe cazuri cu condamnări şi obligarea la plata de daune morale, uneori în cuantumuri exagerate.

De asemenea, în anul 2006 s-a adoptat o nouă lege de executare a pedepselor privative de libertate, care a intrat în vigoare în luna octombrie. La nivel de reglementare, aceasta aduce progrese evidente în privinţa sistemului de executare a pedepselor, apte să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din România. Din acest punct de vedere anul 2007 va fi foarte important pentru a evalua efectele practice ale adoptării noilor reglementări.

În privinţa Codului penal, situaţia din 2005 a rămas neschimbată: Codul penal din 1968, în vigoare, a fost din nou amedant (în două rânduri), în timp ce intrarea în vigoare a codul adoptat în anul 2004 a fost încă o dată suspendată (până la 1 septembrie 2008). În acelaşi timp Ministerul Jutiţiei a lucrat la un alt nou cod penal, dublat de un nou cod de procedură penală, dar proiectele nu au fost finalizate până la sfârşitul anului.

În 2006 au existat şi iniţiative legislative care pun în pericol drepturile şi libertăţile civile. Un exemplu elocvent este proiectul legii cultelor, devenit lege în decembrie 2006, care impune condiţii draconice pentru înfiinţarea de asociaţii religioase şi mai ales pentru recunoaşterea cultelor religioase şi aduce atingere libertăţii de expresie prin interzicerea ofensei la adresa simbolurilor religioase. În ciuda protestelor unor organizaţii neguvernamentale şi a recomadărilor Comisiei de la Veneţia, proiectul a fost adoptat cu o largă majoritate de Parlament şi promulgat de Preşedintele României la sfărşitul lunii decembrie 2006.

Un alt exemplu îl constituie pachetul de legi din domeniul securităţii naţionale promovat de Administraţia Prezidenţială în aprilie 2006, fără ca această autoritate să aibă drept de iniţiativă legislativă. În urma criticilor exprimate, cele patru legi din acest pachet au fost amendate de Guvernul României, dar până la sfărşitul anului proiectele de legi respetive nu au fost trimise spre dezbatere în Parlament.

***

Prezentul raport cuprinde activităţile desfăşurate de APADOR-CH în anul 2006 şi comentarii generale cu privire la domeniile de interes ale asociaţiei: cadrul legislativ cu impact asupra drepturilor omului, activitatea poliţiei, monitorizarea condiţiilor de detenţie, accesul la informaţiile de interes public şi transparenţa decizională în administraţie, libertatea de conştiinţă. De asemenea, în raport sunt prezentate o serie de cazuri starategice susţinute de APADOR-CH în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în scopul de a determina modificări ale legislaţiei sau ale practicilor din România în domeniile de interes ale asociaţiei.

I. CADRUL LEGISLATIV

Dintre cele 517 de legi, 136 de ordonanţe de urgenţă şi 64 de ordonanţe adoptate în anul 2006, sunt de menţionat ca relevante pentru consolidarea statului de drept şi problematica legată de drepturile omului:

– Legea nr. 103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, protocol adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000, cu privire la interzicerea generală a discriminarii;

– Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Era o lege (de) mult asteptata, care a înlocuit o reglementare desuetă, veche de 37 ani, respectiv Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Încă din 2005, APADOR-CH a contribuit în mod substanţial la îmbunătăţirea şi finalizarea proiectului de lege, înainte de introducerea şi adoptarea sa în Parlament în 2006. O bună parte din sugestiile concrete ale asociaţiei se regăsesc în noua lege intrată în vigoare în noiembrie 2006. Prin acest act normativ, regimul de executare a pedepselor a devenit mai elastic, mai apropiat de cerinţele moderne în materie; spre exemplu regimul de executare a măsurilor privative de libertate a fost nuanţat pe patru nivele: regim de maximă siguranţă, regim închis, regim semideschis, regim deschis. Dispoziţii similare privind regimul de executare au fost introduse în Codul penal prin art. I pct. 18 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. Trebuie adăugată şi contribuţia directă a asociaţiei la pregătirea şi elaborare a două Ordine ale ministrului, unul cu privire la asistenţa religioasă în penitenciare (care se aplică deja), celălalt vizând asistenţa medicală asigurată persoanelor în detenţie în sistemul penitenciar (la sfârşitul anului 2006 documentul era în curs de finalizare la Ministerul Justiţiei).

– Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. Prin art.I pct. 56 din lege au fost abrogate mai multe articole din Codul penal: art. 205 (insulta), art. 206 (calomnia), art. 207 (proba verităţii), art. 2361 (defăimarea ţării sau a naţiunii). Abrogarea acestor infracţiuni a fost cerută în mod repetat, timp de mai mulţi ani, de presă şi de organizaţiile neguvernamentale şi a constituit o preocupare constantă a APADOR-CH. Cu toate acestea, modificarea repetată a vechiului Cod penal nu este o soluţie de durată. Nici. Varianta susţinută de APADOR-CH este adoptarea unui nou Cod penal, împreună cu un nou Cod de procedură penală.

– Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi. Asociaţia a formulat unele obiecţiuni înainte de adoptarea legii, care, din păcate, îşi păstrează actualitatea. Ele privesc, printre altele menţinerea posibilităţii de supraveghere a persoanelor chiar şi în situaţia în care acestea nu au săvârşit o faptă penală, ci doar “pregătesc” săvârşirea ei. Termenul de “pregătire” este vag, ambiguu şi permite încălcări substanţiale ale dreptului la viaţă privată. Mai mult, legea a dublat, de la 24 la 48 de ore, durata pentru care o persoană poate fi suprvegheată fără autorizaţie de la judecător. De asemenea, nu s-a prevăzut nici o limitare a acestei măsuri, care poate fi repetată, practic, la nesfârşit. Obiecţiunile s-au referit şi la introducerea articolului care prevede posibilitatea folosirii ca probă în proces a înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client; prin aceasta a fost încălcată în mod vădit Legea nr. 51/1995, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial nr. 45/2005. De asemenea, obiecţiile au privit şi restrângerea dreptului câştigat de avocat şi consacrat de varianta precedentă a Codului de procedură penală de a asista, în cursul urmăririi penale, la efectuarea oricărui act de urmărire penală; în actuala varianta, după modificarea Codului de procedura penală, avocatul nu mai poate asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, ci numai la cele care implica audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului.

– Legea nr. 371/2006 pentru modificarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Legea de modificare a extins sfera autorităţilor/instituţiilor publice care intră sub incidenţa Legeii nr. 544/2001 şi la anumite categorii de societăţi comerciale. Pe de altă parte, a fost adăugată o nouă excepţie de la liberul acces la informaţii, constând în protejarea dreptului de prorprietate intelectuală sau industrială. În iunie 2004, APADOR-CH a avut o întâlnire cu iniţiatorul propunerii legislative de modificare (un deputat), căruia i-a prezentat lista de amendamente proprii la Legea nr.544/2001, printre care se afla şi exitenderea sferei de aplicarea legii.

-Legea nr. 380/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Legea de modificare a inclus în mod explicit contractele de achiziţii publice în categoria informaţiilor de interes public care se comnică din oficiu.

Ambele modificări ale Legii 544/2001 au fost cerute şi susţinute de APADOR-CH încă din 2005. Trebuie precizat că asociaţia mai are în vedere şi alte modificări ale acestei legi, pe care le va promova în funcţie de circumstanţe, prin intermediul diverşilor factori de decizie.

-Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Această lege înlocuieşte o reglementare veche de 58 ani (!), Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase. Legea reprezintă un progres evident faţă de reglementarea anterioară, dar cuprinde şi multe dispoziţii criticabile. Raportul dintre stat (Ministerul Culturii şi Cultelor) şi cultele religioase este dominat de prea mult formalism, cu tendinţe accentuate de natură adminstrativă. Condiţiile impuse pentru recunoaşterea cultelor şi asociaţiilor religioase sunt extrem de restictive (de exemplu, pentru ca o asociaţie religioasă să fie recunoscut drept cult, trebuie să aibă adeziunea a cel puţin 0,1% din populaţia României – în prezent aproximativ 22.000 de persoane – şi să fi activat ca asociaţie religioasa pentru cel puţin 12 ani în România; asociaţiile religioase trebuie să aibă cel puţin 300 de membri, faţă de 3 membri cât sunt necesari pentru înfiinţarea unei asociaţii, potrivit dreptului comun). De asemenea, art. 13 alin. 2 din lege (“În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”) are o redactare cel puţin nefericită, prin largheţe, fiind adoptat în ciuda protestului exprimat la nivelul societăţii civile, la care s-a raliat şi APADOR-CH, protest generat de temerea justificată că un astfel de articol va îngrădi în mod serios libertatea de exprimare.

Pe lângă comentarii la unele legi adoptate în cursul anului 2006, APADOR-CH a examinat şi alte proiecte de legi – neadoptate în anul 2006 – care puneau în discuţie respectarea drepturilor omului.

Spre exemplu, în luna martie 2006, APADOR-CH a formulat observaţii şi comentarii cu privire la Proiectul legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor (devenit ulterior proiectul legii privind Agenţia Naţionala de Integritate, cunoscut opiniei publice drept proeictul „Legii ANI”).

APADOR-CH şi-a exprimat dezacordul faţă de prezenţa în proiectul de lege a unor reglementări care încalcau, în mod vădit, drepturile omului. Exemple: introducerea percheziţiei domiciliare în materie civilă, dar cu o altă denumire: cercetare locală; îngrădirea accesului la justiţie (decizia prin care se constata conflictul de interese şi decizia prin care se constata cazul de incompatibilitate puteau duce nemijlocit la sancţionarea, destituirea sau eliberarea din demnitate sau funcţie, fără a putea fi atacate în justiţie); lipsa de garanţii procedurale suficiente pentru a împiedica hărţuirea unei persoane sub pretextul desfăşurării activităţii de control (durata cercetării nu avea o limită clară, putându-se prelungi pe o durată nedefinită; reluarea cercetării se putea face oricând, deşi, chiar când este vorba de infracţiuni – cele mai grave fapte ilicite – legea penală prevede un termen de prescripţie a răspunderii, cu consecinţa de a nu permite hărţuirea).

Marea majoritate a obiecţiunilor au fost avute în vedere de iniţiator la redactarea unei noi versiuni a proiectului. APADOR-CH a participat la întâlniri organizate atât de ONG-uri, cât şi de Ministerul Justiţiei pentru a dezbate acest proiect de lege, în diferitele sale variante, ocazii cu care au fost acceptate şi obiecţiile pe care le-a formulat cu privire la constituţionalitatea măsurii confiscării averii, în măsura în care nu se dovedeşte clar caracterul ilicit al dobândirii sale.

În luna aprilie 2006, APADOR-CH a avut o primă reacţie cu privire la Proiectul Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice (transpunerea în legislaţia internă a Directivei nr. 98/2003/EC privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L345/31.12.2003).

APADOR-CH a atras atenţia Guvernului că Directiva amintită a fost preluată mecanic în cuprinsul proiectului de lege privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice şi nu a fost corelată cu dispoziţiile din dreptul intern privind liberul acces la informaţiile de interes public (Legea nr. 544/2001), cu consecinţa inducerii în opinia publică a ideii că informaţiile de interes public nu vor mai putea fi obţinute decât după plata unei taxe.

APADOR-CH a cerut Guvernului să respecte şi să reafirme în proiectul de lege privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice principiile prevăzute în Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, potrivit cărora obţinerea informaţiior de interes public este liberă, ceea ce presupune, printre altele, accesul gratuit şi necondiţionat de vreojustificare la informaţiile de interes public. În acest sens, era absolut necesar să se delimiteze clar în proiectul de lege faza obţinerii informaţiilor de interes public, care este supusă în continuare Legii nr. 544/2001 de faza reutilizăriiinformaţiilor din instituţiile publice, care este ulterioară şi distinctă de obţinerea informaţiilor. Deşi proiectul a fost criticat de numeroase organizaţii neguvernamentale, a fost totuşi adoptat de către Parlament în procedură de urgenţă, în septembrie 2006. Preşedintele României a cerut reexaminarea sa, iar iniţiatorul proiectului de lege (Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor) a organizat o serie de consultări pe această temă. APADOR-CH a participat la toate întâlnirile organizate, formulând observaţii şi propuneri; la finele lunii octombrie 2006, asociaţia a prezentat inţiatorului propuneri scrise de modificare a proiectului, care detaliau principiile expuse în aprilie 2006 şi discutate ulterior. Pâna la finele lui 2006, proiectul de lege nu intrase în procedul de dezbatere parlamentară.

Pachetul de legi privind siguranţa naţională şi serviciile secrete

Legea siguranţei naţionale nr.51/1991, în vigoare şi în prezent, a fost adoptată cu câteva luni înaintea primei Constituţii de după decembrie 1989 şi conţine unele prevederi care intră în contradicţie cu garanţiile constituţionale şi, începând din 1993, şi cu Convenţia Europeană privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Cu toate acestea, interesul puterilor legislativă şi executivă faţă de modificarea Legii siguranţei naţionale a fost extrem de scăzut. Pe baza acestei legi nedemocratice, s-au emis, între 1992 şi 1998, legile ce reglementează încă organizarea şi funcţionarea serviciilor “secrete” (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Transmisiuni Speciale) precum şi ordinele privind structurile informative din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei.

A. Proiectele elaborate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)

La începutul anului 2006, CSAT a recurs la o procedură nu doar neuzuală ci şi neconstituţională pentru a-şi promova un pachet de patru legi privind securitatea naţională şi serviciile “secrete”. CSAT, care nu are drept de iniţiativă legislativă, a trimis Parlamentului cele 4 texte intitulate “propuneri de proiect” şi i-a cerut opinia. Niciuna din cele patru “propuneri” nu fusese prezentată public. In urma numeroaselor proteste din partea unor organizaţii neguvernamentale şi a unei veritabile campanii de presă, Parlamentul a hotărît să nu examineze “propunerile” înaintate de CSAT. In această situaţie, CSAT a solicitat Guvernului să analizeze pachetul de legi, să şi-l asume şi să-l retrimită Parlamentului ca iniţiativă legislativă proprie. Totodată, cele patru proiecte au fost făcute publice, la data de 18 aprilie 2006. Este vorba despre Legea informaţiilor, contrainformaţiilor şi securităţii naţionale, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Statutul ofiţerilor de informaţii.

APADOR-CH şi-a exprimat public opiniile asupra proiectelor, insistând asupra ameninţărilor la adresa drepturilor civile şi libertăţilor fundamentale[2]. In rezumat, obiecţiile asociaţiei se referă la următoarele aspecte:

1. Propunerea de proiect privind Legea informaţiilor, contrainformaţiilor şi siguranţei naţionale

Propunerea conţine definiţii super-cuprinzătoare ale ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, posibilităţi multiple de activităţi şi personal “sub acoperire”, secretizarea a absolut tot ce ţine de informaţii, contrainformaţii şi securitate şi, în plus, un pseudo-control atât la nivelul legislativului cât şi al puterii judecătoreşti. Singura instituţie cu puteri depline asupra serviciilor “secrete” este Consiliul Suprem de Apărare a Ţării căruia i se subordonează Comunitatea Naţională de Informaţii şi care, la rândul său, cuprinde toate “autorităţile informative” (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Transmisiuni Speciale, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă).Un lucru grav este menţinerea actualelor reglementări în materia autorizaţiei de supraveghere a unei persoane pe o durată iniţială de 6 luni urmată de prelungiri nelimitate a câte 3 luni fiecare. Imbunătăţirea referitoare la emiterea autorizaţiei de către un judecător, după ce cererea a trecut prin filtrul procurorului, este cu totul nesemnificativă deoarece acesta nu are acces la informaţiile, datele, documentele ce determină un serviciu de informaţii sau de securitate să solicite această formă de restrângere drastică a exerciţiului drepturilor omului.

Se menţine şi chiar se extinde dreptul serviciilor de a desfăşura activităţi economico-financiareproprii, aproape imposibil de controlat (vezi în acest sens recomandarea 1402/1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care cere ca serviciile “secrete” să fie finanţate exclusiv de la bugetul de stat), prin înfiinţarea unor “persoane juridice de drept privat” (ONG-uri sau firme, de pildă), pe care serviciile să le folosească în desfăşurarea activităţilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate.

2. Propunerea de proiect privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI)

a) Serviciul Român de Informaţii continuă să fie o structură mixtă militaro-civilă, la care se adaugă “militari angajaţi pe bază de contract” (de ce are nevoie un serviciu de informaţii modern, într-un stat democratic de trupe militare proprii?) dar şi dreptul pentru întregul personalul “să poarte şi să facă uz de armă”.

b) Propunerea de proiect menţine dreptul SRI de a “avea în subordine sau coordonare instituţii sanitare, regii autonome, societăţi comerciale….” (art.52). Se mai adaugă şi prevederea de la art.18 alin.e prin care SRI este autorizat “să înfiinţeze …. persoane juridice …inclusiv acoperite, precum şi să desfăşoare activităţile pentru care au fost constituite”. Prin urmare, SRI va putea înfiinţa regii/societăţi “la vedere” dar şi firme sub acoperire care chiar vor derula afaceri!

c) Art.9 alin.b dă în competenţele SRI interesele “de securitate naţională de natură politică, economică, industrială, tehnico-ştiinţifică, comercială ori financiar-bancară …”. Cu alte cuvinte, SRI poate controla toate domeniile sub pretextul prevenirii şi combaterii “subminării intereselor de securitate naţională”. De altfel, SRI este singurul autorizat să efectueze operaţiunile “tehnice” de supraveghere a persoanelor, indiferent de autoritatea informativă care a solicitat şi primit autorizarea de culegere a informaţiilor.

d) Concepţia secretizării totale este eronată pentru că nu tot ce ţine de un serviciu de informaţii trebuie să rămână inaccesibil publicului. Prezentarea publică a unor statistici, a informaţiilor asupra numărului de angajaţi, structurii, veniturilor şi cheluielilor SRI etc., în concordanţă cu cerinţele Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice şi cu Legea nr. 182/2002, nu afectează în niciun fel securitatea naţională.

e) Art.54 alin.2 stabileşte că “informaţiile ce privesc securitatea naţională pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 20 până la 100 de ani de la arhivare…”. Acelaşi regim se aplică şi arhivei fostelor organe naţionale de informaţii, deci inclusiv celebrelor dosare ale Securităţii. APADOR-CH a cerut stabilirea unei limite unice de 20 de ani de la data creării unui document, în paralel cu instituirea obligaţiei SRI de a reanaliza periodic (de exemplu, odată la 3 ani) gradul de clasificare al tuturor informaţiilor deţinute. Informaţiile ce nu mai prezintă pericol pentru securitatea naţională vor fi declasificate imediat.

3. Propunerea de proiect privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE)

Problemele sunt, în majoritate, similare celor din propunerea de proiect privind SRI: menţinerea caracterului mixt civil-militar, constituirea de trupe militare proprii, dreptul de a folosi armele de foc, înfiinţarea unor “persoane juridice”, surse de finanţare extrabugetare, supravegherea persoanelor, secretizarea tuturor informaţiilor privind activităţile, personalul, structura etc. Dar în primul rând rămân neclare obiectul de activitate (nu sunt definite informaţiile/ameninţările “externe”) şi locul de desfăşurare (în ţară? în străinătate? în ambele?). De altfel, sunt destule situaţiile în care “teritoriile” SIE şi SRI par a se suprapune.

4. Statutul ofiţerilor de informaţii

Pe lângă statutul dublu “militar-civil” sau dreptul de a purta şi folosi arme de foc, propunerea cuprinde un număr impresionant de avantaje materiale dintre care cele mai flagrante privesc pensionarea la 55 de ani sau 25 de ani de activitate (12 luni de activitate se echivalează cu 18-24 de luni), multiplele componente ale salariului de bază (inclusiv grade, gradaţii, prime permanente etc.) şi posibilitatea de a cumpăra locuinţele de serviciu.

Pe lângă acestea, Art.31 alin.1 prevede obligaţia păstrării secretului profesional, după încetarea raporturilor de serviciu “pe toată durata vieţii”, prevedere evident excesivă şi nejustificată. APADOR-CH propune ca obligaţia păstrării secretului profesional să funcţioneze timp de 5 ani sau până la declasificare sau deconspirare prin orice mijloace a informaţiilor respective.

O prevedere inacceptabilă este aceea că ofiţerii de informaţii pot “să solicite oricărei persoane sprijin pentru apărarea securităţii naţionale….” Apărarea securităţii naţionale este atributul exclusiv al autorităţilor. Persoanele, în primul rând cele fizice, nu au nicio competenţă în acest domeniu şi nu pot fi obligate să acorde “sprijin” ofiţerilor de informaţii.

B. Iniţiativa Guvernului

In perioada iunie-august 2006, Secretariatul General al Guvernului a organizat mai multe consultări publice pe tema siguranţei/securităţii naţionale şi a serviciilor secrete, cu intenţia declarată de a modifica substanţial cele patru proiecte primite de la CSAT şi de a pregăti o a cincea iniţiativă legislativă ce ar fi urmat să definească, în mod exhaustiv, securitatea naţională (APADOR-CH a participat la acestea). Proiectul legii securităţii naţionale (cel de a-l cincilea) a fost făcut public în august 2006. APADOR-CH a redactat comentarii şi pe acest text[3], principalele obiecţii fiind următoarele:

1. Dacă acest proiect va fi prezentat guvernului împreună cu cele patru legi elaborate de CSAT, trebuie precizat că între primul şi celelalte există multe neconcordanţe şi contradicţii. Cele patru proiecte iniţiate de CSAT contravin flagrant reglementărilor interne şi internaţionale cu privire la drepturile omului. Ele nu pot fi amendate ci doar rescrise integral, pe baza unor principii complet diferite;

2. Proiectul nu face nicio referire la activităţile de supraveghere a persoanelor, aspect vital, din punctul de vedere al asociaţiei, pentru că ele conţin limitări drastice ale unor drepturi esenţiale (protecţia vieţii private, libertatea de exprimare, libertatea de asociere etc.). Asociaţia consideră că această chestiune extrem de delicată trebuie reglementată în legea siguranţei naţionale , pe baza Recomandării 1402/1999 a APCE şi a reglementărilor din Codul de procedură penală privind durata autorizaţiilor de interceptare. Condiţiile pentru exercitarea supravegherii trebuie să fie următoarele:

a) cererea de autorizare a interceptărilor/supravegherii se prezintă judecătorului, împreună cu toate documentele/datele pe care se bazează cererea de autorizare înaintată de un serviciu „secret”;

b) judecătorul emite autorizaţia pentru o perioadă de 30 de zile;

c) la expirarea termenului, serviciul beneficiar prezintă judecătorului rezultatele obţinute. Dacă judecătorul apreciază că supravegherea trebuie continuată prelungeşte autorizaţia pentru o perioadă de încă 30 de zile. In aceleaşi condiţii, judecătorul mai poate dispune încă două prelungiri de câte 30 de zile fiecare. Durata maximă a autorizaţiei este de 120 de zile;

d) dacă probele adunate sunt nerelevante sau insuficiente pentru trimiterea în judecată a persoanei supravegheate, judecătorul dispune informarea acesteia cu privire la măsura luată;

3. Este necesar ca legea siguranţei naţionale să includă interdicţia expresă, pentru toate serviciile de informaţii, direcţiile/structurile de informaţii de a desfăşura activităţi economice, comerciale, financiare, bancare sau orice altă activitate aducătoare de venituri extrabugetare. Toate „serviciile secrete”, indiferent de titulatură, trebuie să fie finanţate exclusiv de la bugetul de stat;

4. APADOR-CH susţine desfiinţarea SPP şi STS ca servicii de sine-stătătoare şi includerea lor ca direcţii în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi respectiv Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor. Insă, pentru a nu perturba activităţile specifice, este nevoie fie de modificarea simultană a legilor de organizare şi funcţionare a celor două ministere, fie de măsuri tranzitorii incluse în legea siguranţei naţionale;

5. Asociaţia remarcă faptul că în unele articole se menţionează securitatea statului român, deşi proiectul încearcă să lase impresia că toate activităţile au în vedere siguranţa cetăţeanului. „Statul” este o noţiune abstractă ce nu poate fi „ameninţată” de vreun pericol.

6.Controlul parlamentar asupra serviciilor/structurilor informativ – dovedit ineficient până în prezent – trebuie întărit. Comisiile de specialitate trebuie să aibă acces şi la informaţiile privind operaţiunile serviciilor, dacă există suspiciuni sau plângeri din partea unor persoane fizice sau juridice. In absenţa acestora, protecţia persoanelor faţă de eventuale abuzuri este, practic, imposibil de realizat. Nici accesul la justiţie nu este o cale de atac eficientă , deoarece persoana lezată în drepturile sale ar trebui să prezinte dovezi în susţinerea acţiunii. Este clar că asemenea dovezi, cu valoare juridică, nu pot fi obţinute pentru că serviciile/structurile de informaţii sunt deplin protejate de secretul de stat. Soluţia este ca, la încheierea operaţiunii, serviciile/structurile să informeze persoanele vizate, care nu au fost trimise în judecată, că au format obiectul supravegherii. Dacă persoanele îşi exprimă intenţia de a se adresa justiţiei, atunci serviciile trebuie să le pună la dispoziţie materialele colectate. Dacă persoanele nu doresc acest lucru, materialele vor fi distruse imediat.

După numeroase amânări şi modificări repetate, Guvernul a decis să trimită pachetul de cinci proiecte (cele patru iniţiate de CSAT dar modificate de experţii guvernamentali, plus proiectul privind siguranţa naţională) înapoi la CSAT pentru avizare, conform Constituţiei. Potrivit declaraţiilor Preşedintelui României, pachetul de legi propus de guvern nu ar corespunde standardelor interne şi internaţionale. În cursul unei întâlniri organizate de CSAT în luna decembrie 2006, la care a participat şi APADOR-CH, oficiali din zona CSAT au anunţat că proiectele de legi, cu numeroase amendamente, ar fi fost retrimise guvernului în decembrie a.c. S-a precizat însă că decizia privind forma finală a proiectelor de lege aparţine exclusiv Guvernului[4].

II. ACCESUL LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC SI TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ

În anul 2006 APADOR-CH a continuat, pentru al patrulea an consecutiv, monitorizarea aplicării Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public prin cereri de informaţii şi promovarea unor acţiuni în justiţie în cazul refuzurilor nejustificate ale autorităţilor şi instituţiilor publice de a comunica informaţiile solicitate. În acelaşi timp au fost continuate procedurile în cazurile strategice iniţiate în anii anteriori.

De asemenea, la începutul anului 2006, asociaţia a finalizat un proiect finanţat de Open Society Justice Initiative care a avut ca obiect implementarea Legii liberului acces la informaţiile de interes public. În cadrul acestui proiect, APADOR-CH a organizat în luna ianuarie 2006 o sesiune de pregătire cu funcţionari însărcinaţi cu aplicarea Legii nr.544/2001 din judeţul Ilfov şi a lansat cel de-al doilea volum al culegerii de speţe privind cazuri în justiţie iniţiate pe baza acestei legi. În acelaşi timp, pe pagina de Internet a asociaţiei a fost creată o secţiune specială dedicată acestor cazuri.

APADOR-CH a început în 2006 un proiect care îşi propune să monitorizeze implementarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Proiectul intitulat “Îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni şi administraţie în procesul decizional”, este finanţat de United States Agency for International Developement în cadrul “Romania Civil Society Strengthening Program”.

Prin acest proiect asociaţia urmăreşte realizarea unei coaliţii de organizaţii neguvernamentale de la nivel local, care va monitoriza stadiul implementării Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, va identifica principalele probleme în aplicarea legii, precum şi soluţiile practice şi de cadru legislativ necesare îmbunătăţirii transparenţei decizionale şi va realiza o campanie de conştientizare privind acest domeniu, pentru administraţie şi cetăţeni. Într-o primă fază a proiectului, desfăşurată în anul 2006, APADOR-CH a selecţionat un număr de 30 de organizaţii neguvernamentale locale, pentru care a organizat două sesiuni de instruire privind folosirea şi monitorizarea implementării Legii nr.52/2004. De asemenea, au fost tipărite 75.000 de pliante informative pentru cetăţeni, care cuprind informaţii generale despre Legea transparenţei decizionale, care vor fi distribuite în cursul anului 2007 de către cele 30 de organizaţii membre ale coaliţiei. Proiectul urmează a fi finalizat în octombrie 2007.

1. Cereri de informaţii şi acţiuni în instanţă

1.1. Cazuri iniţiate în anii precedenţi şi continuate în 2006

Şi în 2006, APADOR-CH a continuat procedurile de executare iniţiate împotriva Ministerului Public şi a procurorului general Ilie Botoş. În iunie 2005 Tribunalul Bucureşti l-a amendat civil pentru a doua oară pe dl. Ilie Botoş pentru neexecutarea hotarârii judecătoreşti irevocabile prin care a fost obligat să comunice informaţii statistice complete despre supravegherea persoanelor. Ministerul Public şi Ilie Botoş au atacat hotărârea cu recurs. Curtea de Apel Bucureşti a respins ambele recursuri, în ianuarie 2006.

O acţiune în justiţie continuată de APADOR-CH în 2006 a fost cea care a avut drept obiect refuzul Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului de a comunica copii ale stenogramele şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Prin această ordonanţă de urgenţă cabinetul Adrian Năstase a decis preluarea de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a unor datorii post privatizare ale RAFO Oneşti şi Carom Oneşti. Într-o primă fază, acţiunea asociaţiei a fost respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Bucureşti, care a considerat că informaţiile solicitate fac parte din categoria informaţiilor clasificate, fiind exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, conform articolului 12 alin.1 lit.b) din Legea nr. 544/2001 şi Legii nr.182/2002. APADOR-CH a atacat cu recurs această hotărâre, iar în februarie 2006 Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză APADOR-CH, obligând Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului să comunice informaţiile de interes public solicitate. În martie 2006, Guvernul României a atacat decizia din recurs formulând contestaţie în anulare şi revizuire. Ambele căi extraordinare de atac au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti.

În anul 2005, APADOR-CH prin intermediul unei membre, N.P. a adresat cereri de informaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANSV) privind compoziţia pâinii, situaţia plângerilor privind calitatea pâinii, numărul de controale efectuate, în perioada 1 februarie 2001-15 septembrie 2005 cu privire la compoziţia pâinii, precum şi numărul contravenţiilor constatate; scopul acestei cereri de informaţii a fost de a verifica dacă pentru autorităţile publice primează interesul public în faţa eventualele excepţii de la accesul la informaţii de interes public, atunci când răspund unei solicitări de informaţii. ANSV a răspuns incomplet cererii de informaţii publice; drept urmare APADOR-CH a formulat o plângere în justiţie. In martie 2006 Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea iniţiata de reclamantă şi a obligat autoritatea publică să comunice anumite informaţii solicitate, însă a respins cererea de despăgubiri ca neîntemeiată. Împotriva acestei soluţii N.P. a declarat recurs. Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, în octombrie 2006, şi a obligat ANSV să comunice toate informaţiile solicitate.

Acţiunea în justiţie începută de APADOR-CH în contradictoriu cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în anul 2005 şi continuată în anul 2006, a avut drept obiect răspunsul incomplet faţă de o solicitare privind informaţiile statistice legate de numărul reclamaţiilor/plângerilor/sesizărilor primite, în perioada 01.01.2002-01.06.2005, împotriva operatorilor din domeniul asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a răspuns că informaţiile solicitate se găsesc pe site-ul propriu de internet, în rapoartele anuale publicate, cu toate că nu se publicase încă un raport pe anul 2005, iar celelalte rapoarte nu conţineau toate informaţiile solicitate. APADOR-CH a atacat răspunsul în instanţă, urmărind să clarifice dacă solicitarea unor informaţii care sunt publicate din oficiu exclude sau nu şi o comunicare la cerere. În noiembrie 2005, plângerea asociaţiei a fost admisă în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti; drept urmare instituţia publică a comunicat informaţiile solicitate. Deoarece tribunalul a respins cererea de acordare de daune morale, APADOR-CH a formulat recurs. Curtea de Apel Bucureşti, în februarie 2006, a admis recursul asociaţiei acordând daune morale în cuantum de 1000 RON. CSA a executat integral hotărârea.

Tot în 2006 APADOR-CH a finalizat acţiunea începută în anul 2005 împotriva Primăriei Municipilui Bucureşti. Iniţial asociaţia a adresat o cerere de informaţii de interes public Primăriei Municipiului Bucureşti privind contractele încheiate, în perioada 1.01.2000-1.06.2005, având ca obiect construirea, reabilitarea şi întreţinerea drumurilor publice din Bucureşti. Pe lângă aceste informaţii, APADOR-CH a solicitat şi copii ale contractelor. Primăria a refuzat comunicarea copiilor de pe contractele solicitate invocând existenţa unor clauze de confidenţialitate. Pentru a lămuri incidenţa clauzelor de confidenţialitate din contractele de achiziţii publice asupra comunicării de informaţii de interes public în baza Legii nr. 544/2001, APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva refuzului de comunicare a copiilor contractelor. În octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de APADOR-CH împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta (PMB) să comunice informaţiile publice solicitate. Instanţa a respins cererea asociaţiei privind plata daunelor morale. Ambele părţi au declarat recurs. Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile în februarie 2006. Informaţiile solicitate au fost comunicate cu o întârziere nejustificată de 8 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

1.2. Cazuri noi

În contextul unor suspiciuni privind încălcările grave ale drepturilor omului pe teritoriul României, constând în privarea de libertate şi supunerea la tortură a unor persoane bănuite de terorism, APADOR -CH a adresat Ministerului Apărării Naţionale o cerere de informaţii publice privind desfăşurătorul zborurilor efectuate de aeronavele SUA care au survolat spaţiul aerian al României şi au aterizat pe unul din aeroporturile militare ale României, în perioada 2001-2005, procedurile privind folosirea aeroporturilor militare din România de către aeronave militare care transportă şi alte persoane decât echipajul, existenţa unor centre de tranzit, spaţii de cazare sau spaţii de deţinere. Acestei solicitări de informaţii i s-a răspuns „structurile subordonate MApN au aribuţii numai pentru monitorizarea survolării spaţiului aerian naţional de către aeronave de stat sau civile, cu sau fără aterizare pe aeroporturile (aerodromurile) din România, fără a avea responsabilităţi şi structuri specializate în procesarea personalului şi a materialelor la trecerea frontierei de stat, aceasta fiind în competenţa organelor specializate ale statului. Desfăşurătorul zborurilor aeronavelor care au aterizat pe aeroporturi (aerodromuri) din România în perioada 2001-2005 conţine date care nu sunt destinate publicului”.

APADOR-CH a adresat Ministerului Afacerilor Externe, în mai 2006, o cerere de informaţii prin care a solicitat să i se comunice lista ţărilor votate de delegaţia României pentru a face parte din Consiliul Drepturilor Omului, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, criteriile folosite pentru a evalua respectarea drepturilor omului de catre ţările candidate precum şi documentele folosite de România în vederea evaluării ţărilor candidate. Cererea asociaţiei s-a înscris în demersul mai larg al Freedom of Information Advocates Network, prin care astfel de solicitări au fost adresate mai multor state, în acelaşi timp, în contextul alegerii în primul Consiliu al Drepturilor Omului a unor ţări cu probleme în domeniul respectării drepturilor omului. Ministerul de Externe a furnizat doar o parte din informaţiile solicitate considerând că informaţiile referitoare la procesele de promovare şi obţinere a sprijinului pentru candidaturile naţionale ale României la sistemul ONU, la procesele de definitivare a angajamentelor de sprijin reciproc şi la procesele decizionale privind oferirea de către România, a sprijinului pentru candidaturile altor state, intră în categoria documentelor clasificate. Trebuie însă remarcat că răspunsul primit de APADOR-CH a fost cel mai cuprinzător comparativ cu cele primite de celelalte organizaţii implicate în demers.

În octombrie 2006, asociaţia a adresat Regiei Autonome „Monitorul Oficial” o cerere de informaţii privind structura organizatorică a instituţiei, numele/denumirea persoanelor fizice sau juridice care sunt sau au fost asociaţi, începând cu anul 2002, numărul total de angajaţi, defalcat pe fiecare an în perioada 2002-2006, activităţile desfăşurate în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, veniturile realizate de regie din alte activităţi în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, valoarea patrimoniului regiei, în perioada 2002-2006, cuantumul sumelor împrumutate, în perioada 2002-2006 şi cât din acest împrumut a fost restituit, până în prezent, veniturile realizate de directorul general, membrii consiliului de administraţie, directori în perioada 2002-2006, bugetul regiei pe anii 2002-2006 precum şi o copie a raportului anual prezentat secretarului general al Camerei Deputaţilor de către consiliul de administraţie cu privire la activitatea regiei în anul precedent şi la programul de activitate pe anul în curs. Cererea a fost formulată în contextul secretizării bugetului Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi nu a primit un răspuns corespunzător. Refuzul de a comunica în întregime informaţiile solicitate a fost atacat de APADOR-CH în instanţă, acţiunea având termen de soluţionare în ianuarie 2007.

Un alt caz a fost generat de o cerere adresată Ministerului Afacerilor Externe prin care s-a solicitat comunicarea numărului total al consilierilor ministrului afacerilor externe şi al persoanelor care „deţin statutul de consilier al ministrului afacerilor externe”, precum şi numele, cetăţenia, pregătirea profesională, data numirii şi, după caz, data eliberării din funcţie pentru fiecare consilier al ministrului, totalul sumelor plătite precum şi titlul acestora pentru fiecare consilier al ministrului şi dacă aceste sume au fost plătite din bugetul Ministerului Afacerilor Externe sau din alte surse publice, cu indicarea lor. În răspunsul primit s-a menţionat lista unor consilieri, care totuşi nu cuprindea toate persoanele cunoscute ca îndeplinind această funcţie (de exemplu, domnul Wolfgang Dix, consilier străin numit prin Hotărârea Guvernului nr.505/2005). De asemenea, nu se indicau sumele plătite de la bugetul statului cu titlul de salariu, existând doar trimiteri la legislaţia în baza căreia s-au stabilit salariile consilierilor. APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva răspunsul incomplet primit, cauza urmând să se judece, în ianuarie 2007, de Tribunalul Bucureşti.

În 2006, APADOR-CH a iniţiat proceduri de executare (plângeri în contencios administrativ) împotriva Primăriei Municipilui Bucureşti, primarului general Adriean Videanu, a Guvernului României-Secretariatul General al Guvernului, a fostului secretar general Mihai Alexandru Voicu şi a actualului secretar general Radu Stroe.Toate aceste proceduri au avut la bază neexecutarea a două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau Primăria Municipiului Bucureşti, respetiv Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, să comunice informaţii de interes public (cazurile au fost descrise în secţiunea anterioară „Cazuri iniţiate în 2005 şi continuate în 2006).

În cazul privind Primăria Municipiului Bucureşti şi primarul general Adriean Videanu, în septembrie 2006 APADOR-CH a solicitat instanţei amendarea primarului general, în calitate de conducător al autorităţii publice, cu o sumă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a executării deciziei civile nr.258 din 20 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv începând cu data de 22 februarie şi până la data executării. Pe 13 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a admis în parte plângerea asociaţiei obligându-l pe Adriean Videanu să plătească amenda solicitată pentru perioada 23 martie 2006-10 octombrie 2006, dar a respins plata de despăgubiri pentru întârzierea nejustificată a executării a unei sentinţe civile. Împotriva acestei sentinţe APADOR-CH a formulat recurs. Plânerea similară îndreptată împotriva Guvernului României-Secretariatul General al Guvernului, a fostului secretar general Mihai Alexandru Voicu Radu şi a actualului secretar general Radu Stroe, urmează a fi judecată de Tribunalul Bucureşti în februarie 2007.

În februarie 2006, APADOR-CH a formulat o plângere penală împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ilie Botoş, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ (neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile şi după ce conducătorul unităţii a fost amendat de instanţă pentru nerespectarea termenului de executare) şi art. 246 Cod penal (abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor). Plângerea are legătură cu neexecutarea integrală a hotărârii irevocabile prin care Ministerul public a fost obligat să comunice asociaţiei informaţii statistice privind supravegherea persoanelor.

În iulie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns asociaţiei că plângerea penală formulată împotriva procurorului general a fost clasată „neconturându-se indicii de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală”. Împotriva refuzului vădit ilegal al Parchetului de a pronunţa o soluţie procedurală (de neîncepere sau de începere a urmăririi penale) cu privire la plângerea penală formulată împotriva fostului procuror general al PICCJ, în septembrie 2006 APADOR-CH a atacat soluţia în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmeză să judece respectiva cauză în ianuarie 2007[5]. De asemenea, asociaţia a adresat, în octombrie 2007, o sesizare ministrului justiţiei pentru a lua măsurile necesare pentru ca parchetul, aflat sub autoritatea ministrului justitiţiei (în temeiul art. 132, alin 1 din Constituţie), să înregistreze şi să soluţioneze plângerea penală. O sesizare asemănătoare a fost adresată şi Consiliului Superior al magistraturii. Ministerul Justiţiei a trimis sesizarea Ministerului Public care, în noiembrie 2006, a comunicat asociaţiei că se efectuează acte premergătoare faţă de Ilie Botoş pentru infracţiunile prevăzute de Legea 554/2004 şi art. 246 din Codul penal.

III. LIBERTATEA DE EXPRIMARE

În cursul anului 2006, APADOR-CH a protestat public împotriva a două demersuri ale autorităţilor române prin care s-au adus atingeri dreptului la liberă exprimare. Într-un prim caz, în februarie 2006, APADOR-CH a protestat împreună cu Agenţia de Monitorizare a presei şi APPLE cu privire la reţinerea şi cercetarea penală a unui ziarist pe motiv că deţinea informaţii clasificate. Comunicatul APADOR-CH a avut următorul cuprins:

„Protest împotriva reţinerii nelegale a ziaristului Marian Gârleanu pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni contra siguranţei statului

APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei şi APPLE protestează împotriva reţinerii nelegale a ziaristului Marian Gârleanu, corespondent din Focşani al cotidianului România Liberă, pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni contra siguranţei statului.

În esenţă, ziaristului i se impută deţinerea neautorizata a unor informaţii militare, despre care ministrul apărării a declarat că “…nu reprezintă însă un pericol pentru armata română, pentru că sunt informaţii din trecut, de acum doi ani şi jumătate, deci nu este o problemă care să pună în pericol armata română …”.

În primul rând, dacă informaţiile militare deţinute de ziarist nu prezintă nici un pericol pentru armată, astfel cum apreciază – în deplină cunoştinţă de cauză chiar ministrul apărării – ele nu pot fi încadrate în categoria informaţiilor clasificate, întrucât, potrivit art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, numai informaţiile prin a căror divulgare se prejudiciază siguranţa naţională sau apărarea ţării constituie informaţii secrete de stat.

În al doilea rând, odată cu adoptarea Legii nr. 182/2002 obligaţia de a proteja informaţiile secrete de stat revine numai „persoanelor autorizate”, nu şi celorlalte persoane. Art. 16 din această lege prevede expres că numai persoanele autorizate care emit, gestionează sau intră în posesia informaţiilor secrete au obligaţia de a le proteja. Întrucât jurnaliştii, ca şi publicul, nu intră în sfera persoanelor autorizate la care se referă articolul 16, rezultă că pentru aceştia nu mai există obligaţia de a proteja informaţiile secrete de stat. Schimbarea concepţiei privind titularii obligaţiei de a apăra aceste secrete are ca efect şi abrogarea implicită a alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal, text care instituia obligaţia oricărei persoane de a proteja secretele de stat.

O astfel de susţinere este cât se poate de logică: odată ce o informaţie a ieşit din sfera secretă – fapt împlinit în momentul în care datele/informaţiile au intrat în posesia presei – informaţia îşi pierde caracterul secret, iar acesta nu mai poate fi re-obţinut. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „informaţiile privind siguranţa naţională, odată intrate în spaţiul public, nu mai pot fi interzise, retrase şi nici autorii diseminării informaţiei pedepsiţi …”.

APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei şi APPLE consideră că privarea de libertate a ziaristului Marian Gârleanu este complet nejustificată şi cer autorităţilor competente să renunţe la aplicarea alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal, atât în acest caz, cât şi în orice altă situaţie similară.”

Al doilea protest, din iunie 2006, a privit condamnarea actualului preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului la plata unor daune morale în cuantum exorbitant, pentru un articol publicat în perioada în care era jurnalist. Comunicatul APADOR-CH a avut următorul cuprins:

„APADOR-CH protestează împotriva recentei obligări a ziaristului RALU FILIP la plata de daune morale în cuantum de 90.000 de RON (900.000.000 de lei vechi) pentru publicarea unor afirmaţii şi opinii ce au rezultat din ancheta jurnalistică pe care a efectuat-o într-o chestiune de interes public, privind conduita persoanelor care ocupă importante funcţii publice.

Obligarea jurnalistului la plata unei sume exorbitante este o sancţiune vădit disproporţionată şi are ca efect direct restrângerea până la anulare a libertăţii de exprimare. Oricine ar dori să iniţiteze o dezbatere cu privire la chestiuni de interes public, în special presa, este intimidat şi descurajat prin astfel de măsuri dispuse de instanţă.

Prin stabilirea daunelor morale, instanţa nu trebuie să-l pedepsească pe ziarist, ci numai să acorde despăgubiri care să compenseze în mod adecvat şi proporţional prejudiciul moral suferit. Trebuie să existe garanţii reale, efective în lege şi la nivelul instanţelor împotriva acordării unor despăgubiri disproporţionate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe hotărâri că esenţa societatii democratice este discutarea libera, neinhibata, in spatiul public a oricarei chestiuni de interes public. Iar aplicarea unor sanctiuni disproportionate, chiar in cazul in care ar exista o culpa a ziaristului, constituie o incalcare distincta a Articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat ele au un efect intimidant, inhibant, care anuleaza posibilitatea dezbaterii libere specifice societatii democratice.”

Tot în 2006, APADOR-CH a susţinut şi cazul jurnalistului constănţean Cristian Anton, chemat în judecată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta din urmă a cerut condamnarea ziaristului la plata de despăgubiri morale în valoare de un miliard cinci sute de milioane de lei vechi, pentru pretinsa atingere adusă reputaţiei sale printr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2005 în ziarul Replica de Constanţa. In articolul respectiv, publicat sub titlul „Tîrnăcop zice că e săpat de grupuri de interese”, Cristian Anton a prezentat informaţiile obţinute în urma discuţiei cu un procuror al Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) privind activitatea DNA la Constanţa. Articolul trecea în revistă dificultăţile cu care se confruntă DNA, cum ar fi lipsa de personal şi presiunile politice şi, în final, prezenta opinia exprimată de procuror cu privire la pretinsele abuzuri săvârşite de DNA la adresa lui Radu Mazăre. Cu privire la acest aspect, ziaristul a consemnat opinia procurorului potrivit cãreia nu s-ar fi săvârşit abuzuri împotriva primarului; din contră, acesta a putut pleca nestingherit din ţară, nefiind luată nicio măsură împotriva sa. Procurorul a amintit că „nu este exclusă posibilitatea” ca o astfel de măsură sã fie luată „în funcţie de rezultatele anchetei”. In cadrul aceluiaşi proces, dl. Mazãre ceruse şi condamnarea la plata de despăgubiri a procurorului F.T. în solidar cu Departamentul Naţional Anticorupţie. APADOR-CH a asigurat reprezentarea ziaristului în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Acestă instanţă a dat dreptate jurnalistului Cristian Anton, respingând ambele cereri ale d-lui Mazãre, printr-o sentinţă pronunţată pe 15 decembrie 2006. Instanţa a constatat că nu a fost contestat faptul cã dl. Mazăre este cercetat de DNA, că afirmaţia referitoare la eventualitatea luării unor măsuri în cursul cercetărilor exprima o pură supoziţie, aceasta depinzând de rezultatul cercetărilor, şi că jurnalistul nu a făcut decât să reia o discuţie purtată cu un procuror referitor la activitatea DNA şi la cazurile importante de care se ocupa acest departament, în limitele libertăţii de exprimare cu privire la un subiect de interes public şi cu privire la o personalitate publică – om politic, care, ca ocupant al unei funcţii reprezentative, trebuie să rămână în atenţia publicului şi a celor care l-au ales. „Dacă nu ar fi aşa exercitarea democraţiei s-ar goli de conţinut”, a considerat instanţa. Până la sfârşitul anului 2006, primarul Radu Mazăre nu exercitase vreo cale de atac în acest caz.

IV. DETENŢIA, REEDUCAREA ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN EXECUTAREA UNOR PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE

1. Cadrul legal

1.1. Regimul executării pedepselor

Adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006 privind regimul executării pedepselor privative de libertate reprezintă cea mai importantă măsură de după 1989 în direcţia alinierii la standardele europene în materie de penitenciare. Noua lege reglementează chestiuni esenţiale precum: prezenţa permanentă, în fiecare penitenciar, a unui judecător delegat cu executarea pedepselor, care exercită un control imparţial, din afara sistemului penitenciar, asupra modului în care sunt tratate persoanele aflate în detenţie; clasificarea deţinuţilor pe categorii de regim de detenţie (de maximă siguranţă, închis, semi-deschis şi deschis) cu definirea clară a condiţiilor pentru fiecare în parte, inclusiv pentru trecerea dintr-un regim într-altul; îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate persoanelor private de libertate prin obligarea medicilor şi asistenţilor de a se ocupa numai de acestea, nu şi de cadre; eliminarea sancţiunii disciplinare a regimului restrictiv (sancţiunea cea mai gravă ce se putea aplica pe o durată între trei luni şi un an, în condiţii dure de detenţie); renunţarea la “uniformă”, ţinută nu numai degradantă ci şi, de multe ori, insalubră; renunţarea la obligaţia deţinuţilor de a munci şi, implicit, la sanţionarea disciplinară a acestora în caz de refuz etc.

Deşi legea a intrat în vigoare abia în noiembrie 2006, iar regulamentul de aplicare, trei luni mai târziu, APADOR-CH a putut constata primele efecte benefice chiar din decembrie 2006 (desemnarea judecătorilor delegaţi cu executarea pedepselor, activitate susţinută a comisiilor de clasificare a deţinuţilor). Unele lucruri sunt încă imprecise (de pildă, rolul concret al judecătorului delegat, accesul deţinuţilor la acesta, puterea deciziilor sale) iar APADOR-CH va urmări cu atenţie dacă şi cum vor fi clarificate. Este însă evident că, pe lângă aceste modificări substanţiale ale cadrului legal este absolut necesar să se continue eforturile pentru îmbunătăţirea condiţiilor materiale de detenţie (cazare, hrană, activităţi socio-educative, pregătirea pentru reinserţia în societate după liberare).

1.2. Cadrul legal al asistenţei medicale în locurile de detenţie

Date fiind numeroasele plângeri ale deţinuţilor cu privire la cantitatea şi calitatea medicamentelor administrate în sistemul penitenciar, precum şi la lipsa tratamentului medical adecvat, APADOR-CH a cerut constant ANP, în cursul anului 2006 ca medicii de penitenciar să se ocupe exclusiv de deţinuţi. Personalul de penitenciar ar trebui să poată solicita asistenţa medicilor de penitenciar numai în situaţii de urgenţă. Si în cursul anului 2006 din statisticile cu cheltuielile pe medicamente, a rezultat că angajaţi ANP consumă o parte consistenţă a resurselor Casei OPSNAJ, deşi numărul angajaţilor din sistemul ANP este mult inferior celui al deţinuţilor.

Prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii s-a înfiinţat Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prevăzându-se, în perspectivă, „reorganizarea” Casei de asigurări de sănătate speciale pentru armată, poliţie, penitenciare, servicii secrete şi magistraţi (Casa OPSNAJ) şi administrarea fondului unic exclusiv de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele judeţene. APADOR-CH a solicitat, de altfel, în repetate rânduri desfiinţare Casei OPSNAJ şi transferarea tuturor beneficiarilor la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

In septembrie 2006, APADOR-CH şi-a exprimat punctul de vedere asupra Proiectului de Ordin propus de Ministerul Justiţiei pentru reglementarea asistenţei medicale în sistemul penitenciar remarcând că este binevenit pentru că reglementează, în mare parte, o serie de aspecte criticate de APADOR-CH de-a lungul anilor. Se evidenţiază în mod deosebit obligaţia personalului medical de a se ocupa exclusiv de persoanele private de libertate, aducerea celor care intră în refuz de hrană în infirmerii şi introducerea prezervativelor în vederea prevenirii infectării cu HIV.

Cu toate acestea, proiectul conţinea şi unele prevederi insuficiente sau neclar formulate, pe care APADOR-CH le-a sesizat şi transmis autorului propunerii în 27 septembrie 2006. Acestea priveau, în principal, dispoziţiile care reglementau fişa medicală a persoanelor deţinute, expertiza medico-legală (autopsia) în caz de deces în penitenciar, dreptul de acces la dosarul medical pentru rudele persoanei decedate, avocatul lor sau organizaţiile neguvernamentale activând în domeniul drepturilor omului. Asociaţia a solicitat, de asemenea, eliminarea din proiect a dispoziţiilor care priveau pe deţinuţii care şi-ar crea în mod voit starea de boală – fapt apreciat exclusiv de medicul de penitenciar – şi care ar trebui să suporte costurile actelor medicale.

Ulterior, Ministerul Justiţiei a operat doar anumite modificări, în sensul celor semnalate de Asociaţie. Sugestiile APADOR-CH privind consemnarea în fişa medicală a declaraţiilor persoanei aflate în detenţie precum şi cele privind renunţarea la dispoziţiile care reglementează boala autoprovocată rămăseseră fără ecou, astfel încât Asociaţia a revenit pe lângă Ministerul Justiţiei cu un memoriu suplimentar, la 1 noiembrie 2006. Până la finanlul anului 2006 ordinul nu a fost însă adoptat.

1.3. Problema asistenţei religioase în penitenciare

În România, asistenţa religioasă în penitenciare era reglementată până de curând de un protocol încheiat între Ministerul Justiţiei şi Biserica Ortodoxă Română în 1993, revizuit în 1997 Pe baza protocolului încheiat de cele două instituţii, în fiecare penitenciar exista un Birou de asistenţă religioasă condus de un preot capelan, care era şi consilierul pe probleme spirituale al directorului de penitenciar, având diverse competenţe care nu au legătură cu serviciul religios, între care şi cea de a întocmi şi actualiza permanent evidenţa privind confesiunea deţinuţilor, de a face parte din comisia de liberare condiţionată sau de a da aviz la numirea responsabililor de cameră. De altfel, practica asistenţei religioase în penitenciare a fost în mod repetat criticată ca fiind monopol al Bisericii Ortodoxe Române, de natură să îngrădească libertatea religioasă a deţinuţilor de alte confesiuni decât cea ortodoxă (a se vedea raportul anual APADOR-CH pe 2005).

In urma deciziei Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr. 202 din 2 august 2005, cu privire la caracterul discriminatoriu al actelor normative şi regulamentului de ordine interioară care guvernau asistenţa religioasă în penitenciare (decizie adoptată în urma unei sesizări venite din partea APADOR-CH), asociaţiea a solicitat Ministerului Justiţiei să emită un ordin prin care să denunţe protocolul existent cu Biserica Ortodoxă Română, înlocuindu-l cu un regulament privind asistenţa religioasă în penitenciare care să excludă orice tratament discriminatoriu. APADOR-CH a elaborat şi o propunere de act normativ, în acest sens (un proiect de ordin al ministrului Justiţiei). În esenţă, propunerea viza denunţarea de către minister a protocolului şi o reglementare a asistenţei religioase în penitenciare fundamentată pe tratamentul echitabil al tuturor confesiunilor religioase, indiferent că este vorba de cea majoritară sau de confesiuni minoritare.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 610 din 17 februarie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 326 din 11 aprilie 2006, s-a adoptat noul Regulament privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie. In dispoziţiile noului regulament se regăsesc, în general, propunerile APADOR-CH. Astfel, persoanele deţinute beneficiază de asistenţă religioasă la cerere. Nimeni nu poate fi obligat să îşi declare confesiunea religioasă la intrarea în penitenciar şi nici pe parcursul executării pedepsei privative de libertate. Accesul în penitenciar al preoţilor sau slujitorilor oricărui cult şi/sau al reprezentanţilor asociaţiilor religioase, pentru activităţi care ţin de asistenţa religioasă, este permis chiar dacă nu există cereri exprese din partea persoanelor deţinute.

Totuşi, ordinul nr. 610/17.02.2006 nu a denunţat protocolul între Ministerul Justiţiei şi Biserica Ortodoxă Română, astfel că structura existentă în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cuprinzând birourile de asistenţă religioasă, a rămas în vigoare. Este adevărat însă că, în virtutea noii legi a executării pedepselor, nr. 275/2006, şi a noului regulament privind asistenţa religioasă preoţii capelani au pierdut din atribuţiile care nu aveau nici un fel de legătură cu activitatea religioasă şi nu mai pot interveni în legătură cu activitatea în locurile de detenţie a altor culte.

Cu toate acestea, APADOR-CH a fost sesizată, în cursul anului 2006, de către Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova în legătură cu mai multe cazuri (Penitenciarele Tulcea şi Gherla) în care reprezentanţii cultului respectiv au avut dificultăţi în a primi aprobarea pentru accesul în locurile de detenţie. APADOR-CH a acordat asistenţă ORMI, care a obţinut, în cele din urmă, accesul în respectivele locuri de detenţie, potrivit Regulamentului privind asistenţa religioasă.

2. Condiţii de detenţie în sistemul penitenciar din România

În 2006, APADOR-CH a efectuat cinci vizite în penitenciare după cum urmează: penitenciarele Mărgineni (29 martie), Slobozia (29 iunie), Aiud (12 decembrie), Gherla (13 decembrie) şi Baia Mare (14 decembrie). În plus, reprezentanţii asociaţiei s-au deplasat la Slobozia pentru a discuta cu Cristian-Marius Macaşoi al cărui caz este prezentat separat.

2.1. Supra-aglomerarea şi condiţiile improprii ale spaţiilor de detenţie

Potrivit criteriului aplicat în sistemul penitenciar românesc (6 m3 aer/deţinut), supra-aglomerarea şi-a continuat tendinţa lentă de scădere. Dar dacă raportarea se face conform recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei – CPT (4 m2 şi 8 m3 de aer pentru fiecare deţinut) problema suprapopulării penitenciarelor continuă să fie gravă. Cu alte cuvinte, România este încă departe de standardele europene în materie.

Astfel, la Mărgineni şi Slobozia, efectivele de persoane deţinute depăşeau cu aproximativ 200 sau 300 capacitatea de deţinere a unităţilor, socotită potrivit standardului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Dacă se iau în considerare recomandările CPT, atunci, şi la Slobozia şi la Mărgineni, se înregistrează o suprapopulare de ordinul a 230%. Situaţia este mai puţin gravă la Aiud sau la Baia Mare, iar Penitenciarul Gherla este singurul, dintre cele vizitate, în care, teoretic, pa baza datelor comunicate, nu se poate vorbi de suprapopulare. Totuşi, în toate penitenciarele vizitate, inclusiv la Gherla, menţinerea în interiorul camerelor de detenţie a unui număr de zeci sau chiar sute de paturi metalice supraetajate neutilizate, face ca, în realitate, spaţiul disponibil pentru deţinuţi să fie mult mai mic. Asociaţia a recomandat demontarea şi scoaterea din camere a paturilor nefolosite care exced capacităţii de cazare a unităţii.

După cum a semnalat în repetate rânduri anterior, asociaţia a continuat şi în 2006 să atragă atenţia asupra faptului că supraaglomerarea are efecte negative asupra tuturor părţilor direct sau indirect implicate. Datorită faptului că sunt prea mulţi deţinuţi şi prea puţine cadre, majoritatea deţinuţilor stau în camere 23 de ore din 24, fără nici o activitate utilă. Găsirea de locuri de muncă pentru atâţia deţinuţi este foarte dificilă. Cam o treime din cei apţi de muncă au de lucru, dar în general este vorba de munci sezoniere. Numărul mare de deţinuţi din fiecare cameră întreţine o atmosferă tensionată care, de multe ori, degenerează în conflicte între ei. Asistenţa medicală este complet nesatisfăcătoare. Doi-trei medici generalişti nu pot face faţă sutelor de deţinuţi (consultarea unui deţinut durează maximum 5-6 minute, evident insuficiente), cu atât mai mult cu cât doctorii respectivi sunt şi medici de familie pentru cadre şi familiile lor, cărora le sunt rezervate cam o oră pe zi din programul de 7 ore. Camerele de detenţie (cele modernizate) sunt, în general dotate cu câte un grup sanitar format din duş, chiuvetă şi WC. În condiţii de supraaglomerare (20, 30 sau chiar 40 de deţinuţi pe cameră) este, practic, imposibil de menţinut igiena personală la standarde acceptabile. Se mai adaugă şi starea de umilinţă datorată absenţei unei protecţii minime a intimităţii. In plus, hrana deţinuţilor este proastă şi cantitativ şi calitativ. Iar cu cât sunt mai mulţi deţinuţi, cu atât sunt mai greu de hrănit în mod acceptabil.

În opinia APADOR-CH, problema supraaglomerării poate fi rezolvată numai dacă se modifică substanţial legea penală, una din cele mai severe din Europa, în principal sub aspectul alternativelor la încarcerare; s-ar schimba mentalitatea întregului sistem judiciar cu privire la natura sancţiunilor în cazul unor fapte ce prezintă pericol social redus (în momentul de faţă, cam jumătate din numărul total de deţinuţi sunt condamnaţi pentru furt, valoarea pagubelor fiind de multe ori foarte mică); s-ar mări semnificativ bugetul ANP şi ar creşte gradul de autonomie al administraţiei fiecărui loc de deţinere.

In privinţa condiţiilor materiale pe care le oferă spaţiile de detenţie acestea sunt de cele mai multe ori critice. De exemplu, la Aiud, în camera 329, de mici dimensiuni, erau cazaţi cinci minori în trei paturi supraetajate. Grupul sanitar nu era izolat, WC-ul nu funcţiona, camera era foarte murdară, saltele şi păturile erau rupte şi murdare, nu exista lenjerie de pat. Minorii au dreptul la duş o singură dată pe săptămână, timp de 5 minute. Dezinteresul funcţionarilor penitenciarului Aiud faţă de deţinuţii minori cazaţi aici este însă ilustrat în modul cel mai clar prin lipsa geamurilor la ferestrele camerei de detenţie. Astfel, camera 329 (ca şi 340, de altfel) nu avea geamuri la fereastră, în condiţiile în care afară se înregistrau temperaturi negative iar copiii erau îmbrăcaţi în haine subţiri şi uzate. La camera 340 deţinuţii majori din această cameră era lipită o folie de plastic care evident, nu putea asigura izolarea termică necesară.

2.2. Starea de sănătate a persoanelor deţinute şi asistenţa medicală

Mulţi deţinuţi din penitenciarele vizitate de asociaţie în 2006 s-au plâns că nu sunt scoşi la cabinet, respectiv că nu li se acordă atenţie din partea medicilor şi nu li se dau medicamente.

Dacă la Penitenciarele Mărgineni şi Gherla, patru medici asigurau asistenţa medicală pentru aproape 1200 de persoane deţinute, în primul caz şi aproape 1400 în cel de-al doilea (la Gherla, din cei cinci medici, numai patru acordau asistenţă deţinuţilor), iar la Slobozia doi medici se ocupau de cei aproximativ 600 de deţinuţi, la Aiud şi Baia Mare situaţia era şi mai critică: din cei doi medici angajaţi la Penitenciarul Baia Mare, unul era în concediu medical de o lungă perioadă de timp şi pe o durată neprecizată, astfel că, în realitate, un singur medic se ocupa de cei aproximativ 600 de deţinuţi. La Aiud, doi medici se ocupau de cei 950 de deţinuţi. Mai mult, la Slobozia, la momentul vizitei, nici unul dintre cei doi medici generalişti nu era prezent la cabinetului medical, deşi potrivit programului afişat unul dintre ei ar fi trebuit să fie de serviciu.

Doctorii din penitenciarele vizitate în 2006 erau şi “medici de familie” pentru cadre şi alţi beneficiari ai Casei OPSNAJ (uneori – la Gherla, de exemplu – medicul-şef având competenţă exclusivă asupra cadrelor), în condiţiile în care şi aşa personalul medical este insuficient. Această problemă ar trebui să fie rezolvată prin adoptarea ordinului privind asistenţa medicală în penitenciare. In prezent, s-a menţionat existenţa unui ordin al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din ianuarie 2006 care prevede obligaţia personalului medical din penitenciar de a se ocupa cu precădere de deţinuţi. Or, o asemenea dispoziţie nu introduce un criteriu clar pentru împărţirea activităţii medicului de penitenciar între deţinuţi şi cadre.

Confruntată cu problema insuficienţei asistenţei medicale, administraţia penitenciarului Baia Mare, de pildă, a găsit soluţia detaşării unuia din medicii de la Gherla. Totuşi, în condiţiile în care personalul medical este, oricum, insuficient, în întreaga reţea de penitenciare, soluţia detaşărilor nu poate rezolva problema, fiind necesară suplimentarea posturilor de medici şi asistenţi.

Si în cursul anului 2006, multe penitenciare s-au confruntat cu refuzul farmaciilor de a le mai livra medicamente din cauza întârzierilor mari la plată. Aceasta a făcut ca deţinuţii, în primul rând cei săraci sau necăutaţi, să fie privaţi de medicamente.

La Penitenciarul Aiud, potrivit spuselor medicului-şef, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către Casa OPSNAJ în primele 6 luni ale anului 2006 majoritatea deţinuţilor au rămas fără tratament pentru lungi perioade de timp, care s-au întins până la câteva săptămâni. Efectele negative ale întreruperilor de tratament s-au resimţit mai ales în cazul bolnavilor epileptici şi a celor cu boli cardio-vasculare (peste 100 de bolnavi în evidenţă). De altfel, cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Aiud sunt bolile cardio-vasculare şi tulburările psihice.

La Gherla, potrivit responsabililor cabinetului medical, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către Casa OPSNAJ, deţinuţii rămân frecvent fără tratament. Fondurile alocate se termină, de regulă, înainte de data de 10 a fiecărei luni şi sunt consumate, în cea mai mare parte, de Spitalul Militar Cluj. Penitenciarul Gherla are contract cu o singură farmacie furnizoare.

La Aiud, potrivit responsabililor punctului farmaceutic, numai 70% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor, care apelează la punctul farmaceutic în special pentru medicamentele necompensate. Punctul farmaceutic de la Gherla dispune de medicamentele necesare asigurării urgenţelor atât pentru deţinuţi cât şi pentru cadre. 82% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor. Din datele oferite de serviciul financiar, în 2006 cheltuielile pe medicamentele pentru deţinuţi s-au ridicat la 76.430 RON iar cele pentru cadre, la 16.430 RON, ceea ce înseamnă că aproape 18% din totalul cheltuielilor pentru medicamente au fost destinate acoperirii nevoilor cadrelor.

Asociaţia a considerat inacceptabil ca până la o treime din medicamentele disponibile în punctul farmaceutic, şi aşa deficitar, să ajungă la cadre, care au posibilitatea să îşi acopere necesarul de medicamente din orice farmacie, în vreme de deţinuţii depind exclusiv de penitenciar. In consecinţă, asociaţia a solicitat ca punctul farmaceutic să distribuie medicamentele achiziţionate din bugetul penitenciarului numai persoanelor aflate în detenţie, eventual cu excepţia situaţiilor de urgenţă, în care se pot acorda şi cadrelor.

Mai mult decât atât, la Slobozia, statistica prezentată de conducerea penitenciarului arată că pe semestrul I din 2006 cheltuielile pe medicamentele pentru cadre depăşeau cu 13 % pe cele cu medicamentele destinate deţinuţilor (21.235 RON pentru cadre faţă de 18.722 RON cheltuiţi pentru deţinuţi). Disproporţia este cu atât mai greu de acceptat cu cât numărul cadrelor este mult mai mic decât cel al persoanelor deţinute

O problemă aproape generală a asistenţei medicale în penitenciare este catalogarea unor deţinuţi ca “simulanţi”, cu consecinţa ignorării lor de către medici şi asistenţi, indiferent de simptomele reclamate. APADOR-CH nu neagă că există deţinuţi care simulează diverse boli pentru a fi transferaţi la infirmerii sau la spitale, unde condiţiile sunt mai bune. Există însă riscul ca şi “simulanţii” să se îmbolnăvească în mod real. Prin urmare asociaţia a cerut constant renunţarea la aceste etichete (există cazuri în care chiar scrie “simulant” pe fişa medicală) şi consultarea conştiincioasă a fiecărui deţinut care se prezintă la cabinet.

O altă problemă general valabilă este lipsa de implicare reală a cadrelor medicale în supravegherea şi remedierea carenţelor privind condiţiile igienico-sanitare din locurile de deţinere, precum şi calitatea hranei servite deţinuţilor. Cazarmamentul (saltele, pături, cearceafuri etc.) este aproape totdeauna neigienic, dat fiind vechimea extrem de mare, de exemplu a saltelelor (a se vedea Baia Mare) sau lipsa maşinilor de spălat (Aiud). Niciun cadru medical nu pare preocupat de precaritatea instalaţiilor sanitare (la Baia Mare există o singură sală de baie cu 15 de duşuri pentru cei peste 500 de deţinuţi) sau de furnizarea apei calde, după un orar complet nesatisfăcător.

De altfel, la Baia Mare, cele mai frecvente boli sunt tulburările psihice, gastritele şi dermatitele – toate, boli legate de condiţiile materiale (de supraaglomerare, igienă şi hrană), deosebit de precare. La Aiud, dintre bolile acute, cele mai frecvente cazuri în evidenţă erau de scabie (2-3 cazuri săptămânal) din cauza cazarmamentului vechi şi a condiţiilor extrem de proaste de igienă, recunoscute chiar de către personalul medical.

O problemă ar fi şi că asistenţa medicală stomatologică nu cuprinde lucrările dentare, acestea fiind imposibil de realizat în penitenciar întrucât nu există un contract specific cu Casa OPSNAJ.

Asociaţia a remarcat anumite progrese în privinţa respectării dreptului deţinuţilor de a obţine fotocopii de pe propriile fişe medicale ca şi în privinţa neîncătuşării acestora în situaţia în care era necesară transferarea lor la spitale. O altă măsură notabilă este distribuirea de prezervative pentru deţinuţi şi pe durata detenţiei (nu numai la liberare, cum încă se proceda la începutul anului 2005). Această practică nu reprezintă însă o constantă, deocamdată.

Infirmeriile din penitenciarele vizitate de asociaţie prezentau deseori condiţii improprii pentru un tratament medical eficient – fie era frig (căldură după program de câteva ore), ca la Gherla, fie persista un grad ridicat de umiditate şi nu era aerisit.

La Baia Mare, mai mulţi deţinuţi s-au plâns că nu au doctor în permanenţă şi indiferent ce afecţiuni ar acuza primesc invariabil paracetamol. Unul dintre ei, bolnav de ulcer şi gastrită a susţinut că nu a primit tratament în luna august. Un altul , a reclamat că nu a primit niciun tratament pentru afecţiunea sa la nivelul urechii, deşi s-a plâns de mai multe ori de senzaţii supărătoare de zgomot în ureche. Medicul penitenciarului le-a precizat reprezentatelor asociaţiei că acest deţinut are nevoie de o proteză auditivă însă, până la data vizitei asociaţiei, nu fusese iniţiat nici un demers.

La Penitenciarul Slobozia, reprezentantele asociaţiei au consultat fişa medicală a unui deţinut care se plânsese că nu i se fac examenele medicale de specialitate, deşi acuză probleme cu inima şi plămânii. Intr-adevăr, în dosar nu apăreau rezultatele niciunui examen cardiologic, deşi erau consemnate simptome de aritmie cardiacă.

2.3. Activitatea socio-educativă

APADOR-CH a constatat unele îmbunătăţiri ale activităţilor desfăşurate în acest domeniu foarte important pentru resocializarea post-liberare dar şi pentru moraluldeţinuţilor, cu impact direct asupra relaţiilor dintre ei şi personalul de penitenciar. Procesul de învăţământ până la clasa a VIII-a cuprindea un număr relativ însemnat de persoane (deşi spaţiile destinate şcolii nu aveau întotdeauna condiţiile minimale pentru a permite să se ţină cursurile – la Baia Mare erau ne încălzite, de exemplu, în luna decembrie). Pregătirea profesională în meserii ca zidari, tâmplari, bucătari, frizeri, legumicultori sau operator PC implica, din păcate, un număr destul de redus de persoane.

Insuficienţele semnalate anterior de APADOR-CH au persistat şi în 2006. De pildă, numărul mic de deţinuţi antrenaţi în aceste activităţi şi durata redusă a programelor. Programele, indiferent dacă sunt venite de la ANP sau sunt iniţiative locale, se adresează unui număr restrâns de deţinuţi (8-15 maxim), durează de regulă 3 luni dar se desfăşoară, tot de regulă, o singură dată pe săptămână, timp de o oră, maxim. Pe de altă parte, faţă de interesul scăzut al deţinuţilor pentru aceste programe , APADOR-CH a propus în mod repetat consultarea deţinuţilor, eventual prin chestionare sau prin sondaj, cu privire la conţinut.

Persoanele deţinute care nu sunt scoase la muncă sunt, în general, lipsite de orice activitate timp de 23 de ore pe zi. Plimbarea, teoretic zilnică, durează între 30 şi 60 de minute, cu excepţia secţiilor de minori, pentru care timpul alocat exerciţiului fizic este mai mare, restul timpului deţinuţii petrecându-şi-l în camere.

Este de remarcat că, deşi clasificarea pe regimuri de detenţie (potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006) era în curs, la Gherla 599 deţinuţi fuseseră deja prezentaţi în faţa comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepsei. Dintre aceştia, 71 fuseseră încadraţi la regim deschis, 305, la regim semi-deschis, 197 în regim închis şi 26 în regim de maximă siguranţă. Repartizarea pe secţii, potrivit regimului în care sunt încadraţi, era în curs de realizare. Astfel, deţinuţii în regim semi-deschis fuseseră deja cazaţi în pavilionul 3, unde puteau circula liber în afara camerelor de detenţie dar numai în interiorul pavilionului.

In alte penitenciare (Aiud, de exemplu), chiar dacă avusese loc încadrarea pe regimuri de detenţie a unui număr de deţinuţi operaţiunea era deocamdată doar scriptică, nerealizându-se practic cazarea în regim deshis sau semi-deschis.

Penitenciarele lucrează uneori cu parteneri din afara sistemului, puţini, din păcate (culte religioase, organizaţii neguvernamentale locale) care, la rândul lor desfăşoară activităţi cu deţinuţii, dar tot cu puţini participanţi şi pe durată de timp limitată. De exemplu, la Slobozia, la momentul vizitei, în penitenciar aveau loc activităţi cultural-educative religioase pe platoul din curtea centrală, dată fiind ocazia „Zilei penitenciarelor”. Erau prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericii Penticostale Betesda care au declarat că au activitate în penitenciar aproape în fiecare săptămână, pe baza unui protocol încheiat cu administraţia penitenciarului. Alte culte şi asociaţii religioase care desfăşoară constant programe în Penitenciarul Slobozia sunt Biserica Creştină Evanghelică, Biserica Romano-Catolică şi Asociaţia religioasă Matei Basarab.

Activitatea în penitenciare, în cadrul unor programe cu deţinuţii, a serviciilor judeţene de probaţiune este aproape inexistentă, personalul acestor servicii fiind insuficient şi lipsit de motivaţie. Scopul cvasigeneral al vizitelor în penitenciare ale consilierilor de probaţiune pare să fie participarea la comisiile de individualizare a regimului de executare a pedepselor.

Bibliotecile din penitenciare au rămas prost dotate, cu cărţi vechi sau care nu prezintă niciun interes pentru deţinuţi. Penitenciarele improvizează, cu colaborarea deţinuţilor, “reviste” multiplicate într-un număr foarte mic de exemplare. Mai există şi posturi de radio cu circuit închis, care emit, de regulă, o dată pe săptămână circa două ore.

Numărul angajaţilor de specialitate este mult prea mic, numărul de posturi ocupate – 6 cadrela Penitenciarele Baia Mare si Aiud, 7 la Slobozia, 10 la Mărgineni şi 15 la Gherla -fiind în general semnificativ inferior numărului de posturi existente. Intre aceştia, se numără şi preotul ortodox, care nu poate răspunde decât nevoilor deţinuţilor de această confesiune. In plus, asociaţia a remarcat în cursul anului 2006 că psihologii erau, în general, ocupaţi cu rapoartele de evaluare a deţinuţilor necesare încadrării acestora în regimuri de executare a pedepsei. Rar, psihologii din penitenciar desfăşoară programe „pe secţie” (acest lucru se întâmpla la Mărgineni).

Cu excepţia jocurilor sportive, toate programele socio-educative se desfăşoară în clubul deţinuţilor, în majoritate dimineaţa. APADOR-CH a sugerat în mod repetat folosirea şi a altor spaţii (de exemplu, clubul cadrelor, chiar dacă acesta este situat în afara spaţiului de detenţie dar tot în incinta penitenciarului; sau chiar camerele de detenţie în care nu există supra-aglomerare).

2.4. Cazuri deosebite

i. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006

In aproape jumătate din penitenciarele din România s-au înregistrat proteste în prima parte a lunii decembrie 2006. Asociaţia a vizitat trei penitenciare imediat după această perioadă, putând să culeagă informaţii despre motivele acestor proteste, despre cum au decurs ele şi care a fost reacţia autorităţilor.

Cazul cel mai îngrijorător a fost cel al Penitenciarului Aiud. Deşi Penitenciarul Aiud nu a figurat public în rândul penitenciarelor unde s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006, în realitate, deţinuţii au manifestat şi aici. Potrivit cadrelor din conducerea penitenciarului, în seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2006, 36 de persoane deţinute, din 2 camere s-au manifestat zgomotos, „au strigat şi au bătut în uşi” şi au spart geamurile de la camere, reuşind să strice şi sistemele de închidere ale acestora. Potrivit aceloraşi cadre, s-a intervenit cu grupa specială de intervenţie pentru imobilizarea şi scoaterea deţinuţilor din camere şi mutarea pe alte secţii, în camere mici. Cadrele au precizat că se are în vedere deschiderea unei anchete disciplinare, deşi la data vizitei, procedura nu fusese încă declanşată.

Duminică, 10 decembrie, protestele au continuat, 160 de deţinuţi refuzând hrana oferită de penitenciar, pentru micul-dejun. 95 de persoane au făcut acelaşi lucru în ziua următoare, luni, 11 decembrie. Persoanele care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană au fost audiate de judecătorul delegat, tot în cursul zilei de luni. La data vizitei, marţi 12 decembrie, niciun deţinut nu mai refuzase hrana.

In ce priveşte motivul protestelor deţinuţilor, cadrele din conducerea penitenciarului s-au referit la zvonurile care ar fi existat cu privire la pregătirea unei legi de graţiere, care ar fi trebuit să fie adoptată imediat după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor. Ca principal factor de instigare, cadrele au indicat presa şi mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie pentru recentele proteste. Mai mult, persoanele audiate de judecătorul delagat cu ocazia protestelor, au acuzat, în principal, condiţiile de detenţie, lipsa asistenţei medicale şi lipsa activităţilor.

Potrivit deţinuţilor cazaţi pe secţia a IV-a cu care reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă în timpul vizitei, grupa de intervenţie ar fi reprimat violent protestele celor de pe secţia a V-a.

Asociaţia a solicitat ANP extinderea anchetei disciplinare şi la agenţii care au participat la operaţiunile desfăşurate cu ocazia protestelor din 9-11 decembrie 2006, respectiv sesizarea organului de urmărite penală cu privire la natura, durata şi consecinţele intervenţiei.

Si la Gherla s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006.

Potrivit conducerii penitenciarului, sâmbătă, 9 decembrie 2006, în jurul orelor 18, deţinuţii dintr-o cameră au refuzat să meargă la masă şi s-au manifestat prin strigăte. La scurt timp după, deţinuţii din alte şase camere s-au asociat protestelor. In total, numărul celor care au manifestat s-a ridicat la aproximativ 200 de persoane, implicând arestaţi preventiv din patru camere şi deţinuţi recidivişti din alte trei camere. Protestele au avut un caracter “paşnic”. Directorul, însoţit de trupa de intervenţie şi psiholog, s-a deplasat în camerele de detenţie pentru a-i asculta pe deţinuţii protestatatari. Intervenţia a fost filmată cu o cameră video portabilă.

Nu s-au aplicat sancţiuni, desfăşurarea activităţilor a continuat normal, dar s-a decis întărirea supravegherii şi schimbarea curţii de plimbare. Deţinuţii nu au mai fost lăsaţi în curţile de plimbare folosite în mod obişnuit, ci la una din bazele sportive cu ziduri înalte, unde nu ar fi putut comunica cu cei aflaţi în camere, la ferestre. Protestele au continuat prin refuzul unor deţinuţi de a ieşi la plimbare. De asemenea, jumătate din deţinuţi ar fi refuzat să meargă la duşuri.

Judecătorul delegat i-a ascultat pe cei care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană. Si cadrele au stat de vorbă cu deţinuţii care s-au plâns de condiţiile de detenţie, şi anume de mizeria din camere, de gândaci, de calitatea proastă a mâncării. In perioada protestelor, un număr de aproximativ 200 de persoane au refuzat hrana oferită de penitenciar, dar, potrivit responsabililor penitenciarului, aceştia şi-au putut recupera porţia de pâine, la cerere, ulterior. Protestele au luat sfârşit luni, 11 decembrie 2006.

ii. Cazul Cristian Marius Macaşoi

Din discuţia avută cu administraţia penitenciarului Slobozia la data de 29 iunie 2006, a rezultat că la data de 24 mai 2006, Cristian Marius Macaşoi trebuia să fie prezentat în faţa instanţei de judecată pentru o cerere de contopire a pedepselor la care acesta fusese condamnat. In dimineaţa zilei respective, deţinutul a fost prezentat la postul de control pentru a se schimba în ţinuta penală.

S-a precizat de către conducerea penitenciarului că această ţinută nu era obligatorie în penitenciar, deţinuţii putând purta propriile haine „civile”, cu excepţia celor care erau scoşi la muncă sau la instanţă sau a celor care nu au haine decente. Prin urmare, ţinuta penală este folosită obligatoriu numai în exteriorul penitenciarului, reprezentând o modalitate de a-i distinge pe deţinuţii condamnaţi de persoanele aflate în arest preventiv. Potrivit lui Macaşoi, în alte ocazii în care a mai fost prezentat la instanţă, i s-a permis să rămână îmbrăcat cu hainele sale, fără a i se impune „zeghea”. Administraţia penitenciarului a precizat că cele susţinute de el erau adevărate, însă diferenţa de tratament decurgea din regimul diferit pe care l-a avut deţinutul – mai întâi fiind dus la instanţă în timpul detenţiei preventive, în timp ce în data de 24 mai 2006 urma să fie prezentat în calitate de persoană condamnată definitiv, pe rol aflându-se cererea sa de contopire a pedepselor.

Refuzul lui Cristian Marius Macaşoi de a îmbrăca „zeghea” a fost cel care a declanşat incidentul din data de 24 mai 2006, soldat cu agresarea sa fizică de către cadrele din penitenciar. Potrivit conducerii penitenciarului, agenţii de pază au acţionat în forţă pentru a-l imobiliza pe Macaşoi şi a-l îmbrăca în ţinuta penală. Chiar admiţând că îmbrăcarea acesteia ar fi fost o măsură considerată necesară, recurgerea la forţă de către agenţii de pază, soldată cu internarea deţinutului la spitalul de urgenţă datorită multiplelor leziuni, a fost în mod evident disproporţionată faţă de scopul urmărit

Din discuţia purtată cu Macaşoi, a reieşit că refuzul său de a îmbrăca “zeghea” se datora aspectului necorespunzător al acesteia, el afirmând că era murdară şi că nu a dorit să o îmbrace datorită unei afecţiuni cutanate de care suferea („mâncărime de piele”). Mai mult, acesta a afirmat că ar fi adus la cunoştinţa cadrelor această problemă, solicitând cel puţin permisiunea de a îmbrăca hainele puse la dispoziţie de penitenciar peste propriile haine (tricou, pantalon). Asociaţia observă că explicaţia refuzului manifestat de Macaşoi pare serioasă şi ar fi trebuit tratată cu înţelegere.

La momentul intervenţiei agenţilor de pază sub conducerea unui inspector şef principal – agenţi mascaţi, deşi conducerea penitenciarului Slobozia a negat că în penitenciar ar exista trupă specială de intervenţie (a se vedea raportul asociaţiei cu privire la vizita în penitenciar, din data de 29 iunie 2006) – Macaşoi rămăsese ultimul din grupul deţinuţilor care fuseseră prezentaţi la postul de control spre a fi conduşi la instanţă – fiind singur în mâinile forţelor de pază. Prin urmare, niciun alt deţinut nefiind de faţă, el nu risca să compromită ordinea în rândul deţinuţilor, prin comportamentul său „recalcitrant” – pretext deseori invocat de către cadre pentru intervenţiile în forţă.

Potrivit lui Macaşoi, unul din cei trei agenţi mascaţi, l-a lovit cu pumnul în faţă, după care a ceilalţi agenţi l-au lovit cu bocancii şi bastoanele de cauciuc . Violenţa agresiunii este evidentă şi din faptul că i-a provocat deţinutului o hemoragie (epistaxis) ale cărei urme i-au rămas pe tricou. Inainte de a părăsi postul de control, Macaşoi a fost obligat să-şi schimbe tricoul cu un altul curat. In ciuda stării sale, a fost transportat la instanţă, încătuşat, în duba penitenciarului, într-un compartiment separat de alţi deţinuţi („cuşetă”) unde, pe drum, i s-a făcut rău. Intrucât acuza dureri şi o stare generală de rău, în cele din urmă a fost dus înapoi la cabinetul medical al penitenciarului, fără a mai fi prezentat la instanţă iar de la cabinet a fost trimis la spitalul de urgenţă din Slobozia.

In urma agresiunii suferite în data de 24 mai 2006, Cristian Marius Macaşoi a fost internat în aceeaşi zi la spitalul judeţean de urgenţă Slobozia, cu diagnosticul de politraumatism: „traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie toraco-abdominală, contuzie şold drept”. El a fost supus examinării unui medic legist în data de 26 mai 2006. Raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit de serviciul de medicină legală al spitalului de urgenţă, la data de 27 iunie 2006, şi a fost comunicat Penitenciarului Slobozia. S-au constatat multiple echimoze de dimensiuni semnificative (de exemplu, 10/3 cm pe flancul abdominal drept şi lombar drept şi 6/2 cm subclavicular drept) în regiunea capului, a toracelui, abdomenului şi şoldului drept, precum şi o hemoragie subconjunctivală la ochiul stâng In concluzie, raportul medico-legal a stabilit că leziunile traumatice datând din 24 mai 2006 s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi că acestea necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Reprezentantele asociaţiei au constatat însă cu surprindere şi îngrijoarare că la dosarul de penitenciar al deţinutului Macaşoi exista o declaraţie manuscrisă a acestuia datând din 29 mai 2006 prin care refuza, pe proprie răspundere, alte investigaţii medicale. Această declaraţie este extrem de suspectă în condiţiile în care data declaraţiei coincide cu cea la care s-a decis sancţionarea lui Macaşoi cu 10 zile de izolare severă pentru incidentul din 24 mai 2006. Asociaţia a considerat sancţionarea disciplinară deţinutului drept un mijloc de presiune de natură să îl descurajeze în continuarea investigaţiilor medicale, care ar fi putut conduce la reevaluarea consecinţelor agresiunii asupra stării sale de sănătate, în sensul agravării răspunderii agresorilor săi.

O altă consecinţă a incidentului din 24 mai 2006 a fost că în data 6 iunie 2006 deţinutul Macaşoi a fost clasificat ca prezentând un grad sporit de periculozitate, fără ca acest lucru să i se comunice, spre a putea fi contestat. Cu toate că nu i s-a comunicat, acesta şi-a putut da seama de schimbările intervenite în regimul său de detenţie, dat fiind că, potrivit declaraţiilor sale, este încătuşat la scoaterea din cameră şi la vizită şi este scos ultimul, în urma tuturor celorlalţi deţinuţi. Se mai adaugă şi efectuarea a două percheziţii, în decursul a două săptămâni, în camera în care a fost mutat „periculosul” deţinut, cu menţiunea că, la a doua percheziţie, au participat şi „mascaţi” (în mod normal, camerele erau percheziţionate o dată pe lună.).

In ce priveşte cele patru cadre care l-au agresat pe Macaşoi, comisa de disciplină a considerat că aceştia nu au acţionat abuziv, fiind necesar ca ei să recurgă la forţă datorită comportamentului recalcitrant al deţinutului. Rezultatul investigaţiilor comisiei fusese prezentat directorului de penitenciar care, la data vizitei, nu luase nici o decizie în sensul confirmării sau infirmării concluziilor respective.

Potrivit conducerii penitenciarului, a fost sesizat şi parchetul în legătură cu incidentul din 24 mai 2006, pentru reprezentanţii APADOR-CH nefiind clar care a fost obiectul sesizării. Până la data vizitei, la mai bine de o lună de la incident, nu avusese loc nici un act de cercerate penală, în cauză. Macaşoi a declarat că nu a făcut plângere penală. Asociaţia nu este surprinsă de acest fapt, dat fiind valul de represalii la care a fost supus deţinutul, în urma agresiunii sale, de natură să inhibe eventualele sale plângeri.

iii. Cazul Szücs Iosif

APADOR-CH a primit plângeri din partea deţinuţilor de la Gherla privind violenţele la care ar fi fost supuşi de către personalul penitenciarului, îndeosebi de către grupa specială de intervenţie („mascaţii”).

Astfel, Szücs Iosif s-a plâns că a fost bătut crunt la Gherla, în ziua de 9 ianuarie 2005, de trei agenţi mascaţi sub comanda inspectorului Mureşan, din cauză că le-ar fi răspuns nepoliticos după ce aceştia l-au provocat vorbindu-i foarte urât. Cei patru l-au lovit cu pumnii şi picioarele în cap, provocând-i răni grave şi sechele de durată (dureri de cap recurente, slăbirea vederii şi auzului).

In ciuda stării sale grave, deţinutul nu a fost prezentat la medic decât atunci când i s-a făcut foarte rău, în timpul nopţii următoare. Ca urmare a multiplelor leziuni suferite la nivelul capului şi toracelui, acesta a fost, în cele din urmă, internat în Spitalul Penitenciar Dej.

Reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă cu Szücs Iosif, pe data de 14 decembrie 2006, la Penitenciarul Baia Mare, unde acesta fusese transferat de curând, la cerere. Din discuţia cu acesta, a reieşit că, în cursul procesului penal deschis ca urmare a plângerii formulate de el împotriva celor trei agenţi şi a inspectorului de la Gherla, ar fi fost supus unor presiuni constate pentru a-şi retrage plângerea sau a renunţa la exercitarea căilor legale de atac. Deţinutul a fost, între altele, ameninţat că ar pierde orice şansă de a primi aviz favorabil de la comisia de propuneri pentru liberare condiţionată dacă va continua să-şi susţină plângerea penală. Aceste presiuni au dat rezultate, în cele din urmă victima renunţând la exercitarea căilor de atac. .

Asociaţia a solicitat ANP comunicarea rezultatelor anchetei disciplinare interne derulate în urma agresării lui Szücs Iosif, în Penitenciarul Gherla, în ianuarie 2005.

***

Cu toate criticile şi observaţiile la adresa sistemului penitenciar, APADOR-CH subliniază din nou foarte buna colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor dar şi cu conducerile şi personalul din fiecare loc de detenţie vizitat. Si în 2006, au existat semnale din partea ANP sau a conducerilor de penitenciare (Baia Mare, de exemplu) că există disponibilitatea de a accepta unele critici sau sugestii ale asociaţiei. Asociaţia are în vedere mai ales acele recomandări care nu presupun modificări legislative, ci doar cheltuieli minime dar care vor avea, cu siguranţă, un impact pozitiv asupra deţinuţilor.

V. POLIŢIA

Anul 2006 a confirmat că deschiderea manifestată de Ministerul Administraţiei şi Internelor faţă de societatea civilă începând din 2005 nu este doar o acţiune de „paradă”. Ministerul Administraţiei şi Internelor a continuat consultările cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale din diverse domenii. APADOR-CH şi-a putut concretiza două dintre preocupările sale constante în materia relaţiilor dintre poliţie şi persoane pe de o parte şi monitorizarea activităţilor poliţiei din afara sistemului.

1. Vizitarea aresturilor poliţiei

APADOR-CH a avut posibilitatea de a vizita aresturile poliţiei în perioada 1998-1999. La sfârşitul lui 1999, Ministerul de Interne a modificat protocolul încheiat cu asociaţia, introducând condiţii excesive şi determinând astfel APADOR-CH să renunţe la program. In 2006, asociaţia a primit din nou permisiunea de a intra în aresturile poliţei. Cele 5 locuri de deţinere vizitate au fost la secţiile 6, 7, 9 şi 15 în Bucureşti (arestul secţiei 7 era destinat exclusiv femeilor care, ulterior, au fost mutate la secţia 15) şi arestul IPJ Ialomiţa din Slobozia[6]. In privinţa condiţiilor de detenţie propriu-zise, asociaţia a semnalat, printre altele, următoarele: a) în Bucureşti : amplasarea aresturilor în subsoluri iluminate numai artificial, lipsa fondurilor pentru asigurarea produselor minime necesare deţinuţilor pentru igiena corporală, asistenţă medicală improprie, curţi de plimbare de dimensiuni reduse etc. La secţia 15, asociaţia a constatat că deţinutele dintr-o cameră, în majoritate rome, aveau condiţii mult mai proaste decât celelalte camere (paturi fără aşternuturi, pături degradate, amânări sau refuzuri fără explicaţii ale unor cereri fireşti etc.) Insă, faţă de perioada 1998-1999, trebuie notate o serie de îmbunătăţiri cum ar fi instalarea grupurilor sanitare în fiecare cameră, cresterea cantităţii de alimente primite de deţinuţi şi accesul lor relativ uşor la frigidere, posibilitatea de a primi presă şi cărţi, iar în arestul secţiei 6, dar numai aici, instalarea televizoarelor în camere; b) în Slobozia : pe lângă deficienţele deja semnalate în Bucureşti, arestul IPJ Ialomiţa nu fusese renovat şi, prin urmare, grupul sanitar era în afara camerelor de deţinere, persoanele private de libertate fiind integral dependente de bunul plac al agenţilor de pază pentru satisfacerea nevoilor fiziologice. APADOR-CH a considerat această situaţie drept umilitoare, cu efectul creşterii gradului de stress inerent privării de libertate. Arestul din Slobozia avea un singur avantaj: era plasat la parter, ceea ce permitea iluminatul natural pe timpul zilei.

Dintre aspectele ce vizează privarea de libertate sub forma arestului preventiv APADOR-CH a constatat că nu se respectă confidenţialitatea discuţiilor – directe sau telefonice – dintre persoanele private de libertate şi apărătorii lor. Confidenţialitatea este o componentă esenţială a dreptului la apărare şi implicit a dreptului la un proces echitabil. Or, ori de câte ori un deţinut aflat în arest preventiv se întâlneşte (sau discută la telefon) cu apărătorul, întotdeauna va fi de faţă şi va auzi, cel puţin poliţistul de la escortă, dacă nu cumva chiar poliţistul anchetator.In opinia APADOR-CH, dreptul la apărare, pe baza egalităţii de „arme”cu acuzarea nu este, încă, perceput ca un drept fundamental al omului. In plus, este încă răspândită ideea că rolul avocatului este de a contribui la aflarea” adevărului”, adică de a-i ajuta pe anchetatori şi nu de a-şi apăra clientul. Cum mentalităţile se schimbă greu şi încet, APADOR-CH cere interzicerea prin regulament a prezenţei oricărui reprezentant al poliţiei la discuţiile – directe sau telefonice – dintre o persoană privată de libertate şi apărătorul său.

Un alt aspect ce trebuie semnalat este încătuşarea automată a tuturor persoanelor în momentul scoaterii din arest, indiferent de scop (nu se încătuşează minorii, femeile gravide şi femeile în vârstă). Imobilizarea cu cătuşe trebuie să fie excepţia şi nu regula, în primul rând la prezentarea în faţa instanţei şi numai la solicitarea expresă a judecătorilor. La fel trebuie procedat şi în situaţia în care deţinuţii sunt scoşi la anchetă sau pentru controale medicală de rutină. Cătuşele nu ar trebui folosite în cazul deţinuţilor bolnavi şi nici în timpul vizitelor cu familiile.

2. Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP)

Infiinţată pe baza Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ATOP acţionează în fiecare judeţ şi în Bucureşti. Fiecare ATOP judeţeană este formată din 6 consilieri judeţeni, şeful IPJ, reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor (un fel de sindicat), subprefectul şi 3 reprezentanţi ai comunităţii. (ATOP Bucureşti are consilieri municipali.) ATOP are numeroase atribuţii (elaborarea strategiei anuale a poliţiei, a indicatorilor de performanţă ai poliţiei, stabilirea unor legături directe cu comunităţile locale, primirea unor petiţii şi plângeri cu privire la activitatea poliţiei, facilitarea suplimentării bugetului poliţiei etc.).

În anul 2006, APADOR-CH a iniţiat un proiect al cărui scop principal este de a constata eficienţa acestui instrument de monitorizare a poliţiei (dar şi a altor forţe cu atribuţii în domeniul ordinii publice cum sunt jandarmii, poliţiştii comunitari, poliţiştii rurali etc.). Proiectul a fost finanţat de Ambasada Regala a Tărilor de Jos la Bucureşti prin programul MATRA-KAP.

40 ATOP-uri judeţene (din 41) plus ATOP Bucureşti au furnizat asociaţiei informaţii cu privire la activităţile lor de la înfiinţare până în prezent. Au urmat întâlniri cu 3 ATOP-uri (Brăila, Iaşi şi Bucureşti), participanţii completând un chestionar special pregătit de asociaţie. Primele concluzii au fost următoarele:

1. aproximativ un sfert dintre ATOP-uri funcţionează doar pe hârtie, cam tot un sfert sunt active şi au deja rezultate iar restul desfăşoară activităţi cu eficienţă redusă;

2. principala problemă pare a fi limitarea decizională la nivel de „aviz consultativ”. Cu alte cuvinte, autoritatea teritorială este lipsită de … autoritate în faţa celor pe care este presupusă a-i monitoriza. Dar chiar şi „avizul consultativ” este pus sub semnul întrebării prin simpla prezenţă în ATOP-uri a şefului Inspectoratului judeţean de Poliţie şi a şefului sindicatului poliţiştilor (de regulă, un ofiţer de rang superior). In plus, membrii ATOP-urilor nu au expertiza necesară în materie de poliţie;

3. ATOP-urile nu au personalitate juridică şi deci nu pot fi ordonatori de credite. Prin urmare, nu dispun de una din pârghiile esenţiale ale unui control democratic şi anume bugetul instituţiilor ce răspund de ordinea publică;

4. ATOP-urile se ocupă în foarte mică măsură de eventualele plângeri ale unor persoane sau grupuri de persoane cu privire la acţiunile poliţiştilor sau altor forţe de ordine publică;

5. nu este clar dacă ATOP-urile ar trebui să se ocupe de toate structurile poliţiei (majoritatea celor chestionaţi au exclus poliţia judiciară şi poliţia de frontieră), de jandarmi sau de paza comunală.

O posibilă soluţie pentru eficientizarea activităţii ATOP-urilor este modificarea cadrului legislativ, respectiv a capitolului din Legea nr. 218/2002 privind această autoritate şi, în mod corespunzător, a Horărîrii Guvernului nr.787/2002. Principalele modificări ar trebui să vizeze acordarea personalităţii juridice (buget propriu şi ordonator de credite pentru poliţie), transformarea avizului consultativ în aviz conform, clarificarea categoriilor profesionale cu atribuţii în domeniul ordinii publice care intră îân competenţele ATOP, posibilitatea de a angaja experţi (pe probleme de poliţie, pe redactare de strategii şi indicatori minimi de performanţă, pe probleme juridice), renunţarea la prezenţa reprezentanţilor poliţiei în ATOP, extinderea atrubuţiilor în domeniul cercetării plângerilor cetăţenilor împotriva poliţiştilor.

Până la amendarea cadrului legislativ, o soluţie temporară ar fi popularizarea bunelor practici ale unora dintre ATOP-uri (deplasări în judeţ şi identificarea problemelor comunităţilor locale în raporturile cu autorităţile de ordine publică; găsirea de resurse financiare pentru suplimentarea bugetului poliţiei judeţene, în principal pentru sedii, autoturisme şi aparatură electronică etc.)

Insă lucrul cel mai important pentru viitorul ATOP-urilor este viitoarea lege de descentralizare a poliţiei care, la sfârşitul anului 2006, era încă în faza de elaborare la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

3. Alte activităţi ale APADOR-CH cu privire la poliţie

3.1. Caz individual de abuz al unor poliţişti – Ninel Viorel Onţică

Conform relatării lui Ninel Viorel Onţică, pe 29 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, un grup de aproximativ 15 poliţişti, unii cu cagule, alţii fără, au oprit autoturismul condus de Ninel Viorel Onţică la intrarea în Bucureşti din direcţia Arad. In maşină se mai aflau trei bărbaţi. Toţi patru, suspectaţi de comiterea unor furturi din apartamente din Arad şi Deva pe 27 şi 28 septembrie, au fost daţi jos din maşină, trîntiţi la pământ şi încătuşaţi, după care au fost duşi la sediul DGPMB Poliţia sector 4, Serviciul de Investigaţii Criminale.

Ninel Viorel Onţică are 32 de ani şi a fost dependent de heroină, fiind internat în mai multe rânduri la spitalul Obregia, în perioada 1997 – 2001. De atunci şi până în prezent, Onţică urmează un tratament cu metadonă şi este posesorul unei „autorizaţii pentru eliberarea de stupefiante” emise de Autoritatea de Sănătate Publică Bucureşti (autorizaţia se emite tocmai pentru a justifica, în faţa organelor de anchetă, deţinerea de astfel de substanţe). Onţică a susţinut că, printre obiectele confiscate la percheziţie şi nereturnate, erau şi 50 de pastile de metadonă. Cu toate că le-a arătat autorizaţia, poliţiştii au refuzat să i le dea înapoi, nepermiţându-i nici să îşi ia doza zilnică necesară. APADOR-CH consideră că prin această măsură abuzivă anchetatorii s-au făcut vinovaţi de tratament inuman.

Aspectul cel mai grav priveşte metodele la care au recurs poliţiştii respectivi pentru a-l face pe Onţică să recunoască participarea la furturi. El a fost lovit în mod repetat la faţă şi la corp şi obligat să stea în genunchi ore în şir, până în jurul orei 2.00 – 2.30 noaptea când poliţiştii au constatat că trebuia dus la spital . La revenirea în sediul poliţiei, Ninel Viorel Onţică a dat prima declaraţie scrisă, în prezenţa avocatului ales, după care a fost dus în arestul secţiei 14 Poliţie. Pe 30 septembrie, în faţa instanţei, a fost nevoie de doi poliţişti care să-l sprijine pentru că nu se putea ţine pe picioare. Judecătoria sectorului 4 a decis că nu se impunea emiterea unui mandat de arestare preventivă şi a dispus punerea sa în libertate. Pe data de 2 octombrie, Onţică a fost examinat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” şi i s-a eliberat certificatul medico-legal cu numărul A2/6403/2.X.2006, care atestă numeroase echimoze, tumefacţii şi excoriaţii, inclusiv la ambii genunchi. De altfel, semnele mai erau încă vizibile la o lună şi ceva de la reţinere. APADOR-CH consideră că tratamentul aplicat de poliţiştii de la DGPMB – Poliţia sector 4 lui Ninel Viorel Onţică echivalează cu tortura deoarece scopul a fost de a-l face să recunoască faptele.

Ninel Viorel Onţică a înaintat plângeri la parchet şi la poliţie cu privire la rele tratamente pe durata reţinerii.

La rândul său, APADOR-CH a cerut în scris Inspectoratului General al Poliţiei Române să efectueze cercetări cu privire la circumstanţele reţinerii lui Onţică şi a modului în care acesta a fost tratat pe durata privării de libertate. Până la sfârşitul lunii decembrie, IGPR a trimis asociaţiei numai confirmarea de primire a reclamaţiei.

3.2. Folosirea armelor de foc de către poliţişti şi/sau jandarmi

Din cauza înmulţirii cazurilor în care poliţişti şi/sau jandarmi au recurs la armele de foc, rănind sau chiar omorând persoane neînarmate, în octombrie 2006, APADOR-CH a făcut public următorul protest:

“APADOR-CH protestează împotriva folosirii armelor de foc, din ce în ce mai frecvent, de către poliţişti sau jandarmi. Acest lucru demonstrează pe de o parte, lipsa de respect faţă de dreptul fundamental la viaţă, iar pe de alta, o pregătire profesională de slabă calitate. In mai puţin de o lună (septembrie a.c.) s-au semnalat trei astfel de situaţii: la Reghin, în timpul raziei organizate de poliţie într-un cartier de romi, pentru a depista şi reţine două persoane care ar fi ultragiat un poliţist; în Bucureşti, împotriva unui tânăr de 22 de ani, Adrian Cobzan, împuşcat mortal de un poliţist, în timp ce fugea de la locul faptei (ar fi furat dulciuri dintr-un camion); din nou în Bucureşti, dar de data aceasta jandarmii, împotriva unor spectatori, care se manifestau ceva mai agresiv la meciul de fotbal Dinamo-Steaua.

APADOR-CH precizează că potrivit Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (art.2 – dreptul la viaţă), uzul de armă de foc de către autorităţile însărcinate cu aplicarea legii se justifică numai în caz de absolută necesitate. Iar jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului arată clar că autorităţile pot recurge la arma de foc numai dacă viaţa sau integritatea corporală a unei persoane este pusă în pericol. Curtea europeană mai stabileşte că, înainte de a folosi armele împotriva unei persoane, autorităţile trebuie să ţină cont de natura faptei comise (împuşcarea mortală a unui hoţ este total nejustificată). CEDO consideră şi că acţiunile poliţieneşti trebuie foarte atent planificate, în aşa fel încât riscul recurgerii la armele de foc să fie redus la minimum.

APADOR-CH cere Ministerului Administraţiei şi Internelor să reglementeze de urgenţă folosirea armelor de foc de către angajaţii săi (poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră) în sensul autorizării acestei măsuri extreme numai dacă viaţa cuiva (poliţist, jandarm sau orice altă persoană) este pusă în pericol real. Recurgerea la arma de foc în orice altă situaţie trebuie să fie interzisă în mod expres.

Asociaţia cere Ministerului Administraţiei şi Internelor şi parchetelor să investigheze cu maximum de seriozitate toate situaţiile în care poliţiştii sau jandarmii folosesc armele din dotare iar eventualele sancţiuni şi/sau trimiteri în judecată să fie făcute publice.”

APADOR-CH nu a fost încunoştinţatădacă autorităţile au efectuat cercetări, dacă s-au dispus sancţiuni şi care au fost acelea. Insă în intervenţiile lor, cel puţin în privinţa indisciplinaţilor de pe stadioane şi din împrejurimi, nu au mai recurs la armele din dotare.

În privinţa suspectului de furt împuşcat mortal, asociaţia a fost contactată de tatăl acestuia, căruia i se acordă asistenţă juridică pentru susţinerea plângerii penale pe care a formulat-o împotriva celor vinovaţi de moartea fiului său. Până la sfărşitul anului 2006, cercetările penale nu fuseseră finalizate.

3.3. Poziţia APADOR-CH cu privire la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor de politică publică din iulie 2006

Propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor avea în vedere creşterea eficienţei „în acţiunile responsabile de asigurarea respectului normelor de convieţuire, morală, ordine publică şi exercitarea libertăţilor cetăţeneşti”. Dincolo de acest enunţ pretenţios, în rezumat, propunerea se referea la sancţionarea celor care produc „zgomote excesive” şi prin aceasta deranjează populaţia.

APADOR-CH a considerat că achiziţionarea şi folosirea sonometrelor de către poliţişti şi/sau jandarmi şi, mai ales, aplicarea cu stricteţe a legislaţiei deja existente ar putea duce la diminuarea poluării sonore. Dar asociaţia s-a opus categoric introducerii măsurii „consemnării” (oprire, reţinere) prin care s-ar adauga la lege încă o formă de privare de libertate, pe lângă „conducere” şi reţinerea poliţienească. In mod evident, sursele de poluare fonică sunt uşor de localizat (o discotecă, un restaurant, o petrecere zgomotoasă, un apartament de unde se aude muzica foarte tare etc.) şi, prin urmare, nu se justifica aducerea persoanelor la sediul poliţiei „pentru identificare”. De asemenea, eventualele procese verbale de sancţionare cu amendă contravenţională trebuia redactate la locul faptei şi nu la sediul poliţiei.

Pentru APADOR-CH este clar că prin măsura „consemnării” , MAI încerca să recupereze ce a pierdut prin limitările impuse „conducerii” la sediul poliţiei. Ambele procedee înseamnă privare de libertate (a se vedea definiţia privării de libertate din art.4 al Protocolului Opţional la Convenţia împotriva Torturii, document semnat de România), fără nicio protecţie şi nicio garanţie pentru persoana în cauză.

Până la sfîrşitul anului 2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a mai revenit asupra subiectului, cel puţin nu public.

VI. CAZURI ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

Pe lângă activitatea constantă de informare a persoanelor interesate despre rolul şi procedura de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului (peste 1000 de persoane au beneficiat de asemenea informaţii în anul 2006), APADOR-CH a asigurat asistenţă şi reprezentare juridică pentru 38 de cazuri pendinte în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dintre care patru cauze admisibile, zece cauze comunicate guvernului pârât şi 24 de cereri noi, dintre care cinci au fost introduse sau preluate în cursul anului 2006. Dintre acestea din urmă, trei privesc rele tratamente din partea agenţilor statului, în arestul poliţiei, penitenciar sau în timpul satisfacerii serviciului militar, iar alte două cereri privesc libertatea de exprimare şi accesul la informaţii de interes public pentru jurnalişti.

In afară de cele 38 de cazuri pe rolul CEDO, în 2006 APADOR-CH a obţinut soluţionarea pe cale amiabilă pentru un grup de 15 cauze introduse de Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova şi de 14 adepţi ai cultului Martorii lui Iehova. O altă cauză soluţionată amiabil priveşte supunerea la rele tratamente şi dreptul la corespondenţă al unei persoane aflate în detenţie (vezi secţiunea 1 de mai jos).

Intr-un caz susţinut de APADOR-CH – Stângu şi Scutelnicu împotriva României, cererea nr. 53899/00 -Curtea a pronunţat o hotărâre în data de 31 ianuarie 2006 prin care a constatat că nu a fost încălcat articolul 10 din Convenţie prin condamnarea civilă a ziariştilor reclamanţi pentru un articol de presă referitor la pretinse fapte de corupţie ale unui înalt funcţionar din Poliţia Română. Hotărârea CEDO conţine şi o opinie dizidentă a doi judecători din completul de şapte care au considerat că instanţele naţionale nu au motivat condamnarea reclamanţilor, încălcând astfel art. 10 din Convenţie. Asociaţia a asistat reclamanţii în prezentarea unei cereri de trimitere la Marea Cameră a cauzei, cerere respinsă la data de 3 iulie 2006. Hotărârea Camerei a rămas, astfel, definitivă.

Cazurile care au înregistrat evoluţii importante în anul 2006 vor fi prezentate după cum urmează: cauzele soluţionate definitiv (secţiunea 1); cauze declarate admisibile printr-o decizie a CEDO (secţiunea a 2-a); cauze comunicate guvernului pârât ori cu privire la care s-au cerut reclamantului informaţii de către Curte (secţiunea a 3-a). Partea a patra priveşte cauzele nou introduse la CEDO.

1. Cauze soluţionate

a) Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova şi alţii împotriva României (cererile no 63108/00; 63108/00 ; 62595/00 ; 63117/00; 63118/00; 63119/00; 63121/00 ; 63122/00 ; 63816/00; 63827/00; 63829/00; 63830/00 ; 63837/00; 63854/00 ; 63857/00 ; 70551/01)

APADOR-CH a obţinut soluţionarea pe cale amiabilă într-un grup de 15 cauze introduse de Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova şi de 14 adepţi ai cultului Martorii lui Iehova. Faptele care au stat la baza celor 15 plângeri au fost detaliate în rapoartele anuale anterioare, cel mai recent în raportul pentru anul 2005.

Decizia Curţii constatând soluţionarea amiabilă a fost adoptată în data de 11 iulie 2006. Curtea a luat act de declaraţia guvernului român că recunoaşte calitatea de cult religios a Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova începând de la data înfiinţării sale, din 1990, precum şi toate drepturile care decurg din această recunoaştere pentru ea şi pentru adepţii săi. Guvernul s-a angajat, de asemenea, să asigure accesul nediscriminatoriu în toate locurile de detenţie şi penitenciare, inclusiv pentru miniştrii ordinaţi ai cultului Martorii lui Iehova. Cu privire la cele 14 cereri individuale, guvernul a recunoscut că condamnarea reclamanţilor pentru sustragerea de la serviciul militar alternativ reprezintă o încălcare a drepturilor acestora prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Guvernul a acceptat să-şi retragă recursurile interne care erau pe rol, în litigiile cu cei 14 adepţi ai cultului şi să plătească despăgubiri fiecăruia dintre ei. De asemenea, guvernul s-a angajat să publice decizia Curţii în Monitorul Oficial al României şi să plătească ex gratia cheltuieli de judecată în faţa Curţii pentru toate cele 15 cauze, într-un cuantum de 12.000 de euro. Termenul de punere în executare a obligaţilor asumate de guvern este de 6 luni de la data deciziei Curţii.

b) Mocanu împotriva României (cererea nr. 56489/00)

Printr-o hotărâre din 24 mai 2006, Curtea a acceptat soluţionarea pe cale amiabilă a cererii introduse de Silviu Mocanu, care privea încălcarea articolului 3 (rele tratamente şi lipsa unei anchete efective în această privinţă), a articolului 8, cu privire la deschiderea corespondenţei trimise de Curte şi refuzul de a-i da reclamantului, lipsit de resurse materiale, timbre pentru corespondenţă, a articolului 13, cu privire la absenţa unui recurs efectiv pentru înlăturarea încălcărilor drepturilor omului denunţate precum şi a articolului 34 care garantează exercitarea fără restricţii a dreptului la un recurs individual în faţa Curţii Europene. Faptele care au stat la baza plângerii lui Silviu Mocanu au fost detaliate în raportul anual al APADOR-CH din anul 2004, anul în care asociaţia a preluat reprezentarea sa în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Prin convenţia de soluţionare amiabilă acceptată de Curte, guvernul român s-a angajat să plătească reclamantului ex gratia 17.000 de euro, cuprinzând şi cheltuielile de reprezentare în faţa Curţii. Guvernul şi-a executat obligaţia de plată.

2. Decizii asupra admisibilităţii în cauze susţinute de APADOR-CH

a) Olteanu împotriva României (cererea nr.71090/01)

Prin decizia Curţii din data de 26 ianuarie 2006 s-a declarat parţial admisibilă cererea introdusă de Nicu Olteanu în ce priveşte capetele de plângere pentru rele tratamente din partea unor agenţi de poliţie – inclusiv împuşcarea sa şi lipsa asistenţei medicale prompte – precum şi inexistenţa unui recurs efectiv în faţa unei autorităţi naţionale pentru a obţine înlăturarea încălcărilor pe care le-a reclamat. Faptele care au stat la baza plângerii au fost detaliate în raportul anual al APADOR-CH din 2001.

După decizia asupra admisibilităţii, părţile au formulat observaţii suplimentare iar reclamantul şi-a precizat cererea de satisfacţie echitabilă în baza art. 41 din Convenţie. Curtea urmează să pronunţe o hotărâre în această cauză.

3. Cauze susţinute de APADOR-CH comunicate guvernului pârât pentru observaţii sau cu privire la care Curtea a solicitat observaţii suplimentare sau informaţii factuale

a) Soare şi alţii împotriva României (cererea nr. 24329/02)

La solicitarea Curţii, în data de 6 martie 2006 au fost formulate observaţii suplimentare în răspuns la cele ale guvernului, în principal asupra reglementărilor interne privind utilizarea armelor de foc de către poliţie. Cererea fusese comunicată guvernului român la data de 25 aprilie 2005, cu privire la încălcarea articolelor 2, 3, 6, 8 paragraful 1, 13 şi 2 şi 3 combinate cu 14 şi 34, denunţată de primul reclamant, Mugurel Soare şi cu privire la încălcarea articolelor 3, 5 şi 13 invocată de reclamanţii Angela Vlăsceanu şi Dorel Baicu. Curtea a decis să examineze admisibilitatea cauzei împreună cu fondul.

Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în rapoartele APADOR-CH pe anii 2000, 2001 şi 2002. Pe scurt, la data de 19 mai 2000, reclamantul Mugurel Soare şi fratele său, în plină stradă, au fost bătuţi de trei lucrători de poliţie îmbrăcaţi în civil, iar Mugurel Soare a fost împuşcat în cap, de la mică distanţă, intrând în comă. Ca urmare a leziunilor suferite, Mugurel Soare, care avea 18 ani la data incidentului, a fost spitalizat o lungă perioadă, suportând mai multe intervenţii chirurgicale neurologice. Deficienţele funcţionale majore suferite au dus la pensionarea sa pe motive medicale. Doi dintre martorii oculari ai incidentului, Angela Vlăsceanu şi Dorel Baicu, au fost conduşi la sediul Secţiei 10 Poliţie în jurul orelor 19.30 unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor până la ora 5.00 a doua zi şi supuşi presiunilor şi ameninţărilor pentru a declara că poliţistul a acţionat în legitimă apărare.

b) Barb împotriva României (cereea nr. 5945/03)

Cazul a fost preluat de APADOR-CH în martie 2006 şi priveşte condamnarea penală pentru calomnie a unui jurnalist care a publicat un articol despre un om de afaceri, preşedintele unei filiale a Forumului Democrat German, şi compania sa care oferea intermedierea de locuri de muncă în Germania şi cursuri de limba germană. Articolul sugera că omul de afaceri ar fi înşelat mai multe persoane prin promiterea unor locuri de munca ferme în Germania. În aprilie 2006, reclamantul, asistat de APADOR-CH, a transmis Curţii răspunsul la obervaţiile guvernului, sub aspectul încălcării articolului 10 din Convenţia europeană – dreptul la libertatea de exprimare. Deoarece în cauză fondul şi admisibilitatea vor fi examinate împreună, Curtea urmează să pronunţe o hotărâre.

c) Pop(Achim) împotriva României (cererea nr. 63101/00)

La data de 11 aprilie 2006, Curtea a decis comunicarea cauzei către guvernul român solicitându-i acestuia observaţii cu privire la încălcarea articolelor 2, 3, 6 şi 13 din Convenţie pentru neefectuarea unei anchete efective cu privire la decesul fiului reclamantei în timpul detenţiei, din cauza lipsei tratamentului medical adecvat şi pentru durata excesivă a procesului civil pentru despăgubiri şi lipsa unei căi de recurs pentru a obţine accelerarea acestei proceduri lente. Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în raportul APADOR-CH din 2001 (cazul Achim).

Observaţiile reclamantei în răspuns la cele ale guvernului au fost prezentate la data de 21 noiembrie 2006 după ce la 20 octombrie 2006 reclamanta a refuzat propunerea guvernului de soluţionare amiabilă a cauzei. Reclamanta şi-a precizat şi cererea de satisfacţie echitabilă.

d) Velcea şi Mazăre împotriva României (cererea nr. 64301/01)

Cauza a fost preluată de APADOR-CH în aprilie 2006, după comunicarea sa către guvernul pârât la data de 24 martie 2006, şi priveşte lipsa unei anchete efective în cazul decesului violent al fiicei şi soţiei primului reclamant (sora şi mama celei de-a doua reclamante) şi al tentativei de omor asupra primului reclamant. Ancheta internă cu privire la dubla omucidere şi la tentativa de omor asupra primului reclamant a durat nouă ani după numeroase decizii de redeschidere a cercetărilor şi a prezentat numeroase lacune şi vicii, persoana acuzată de complicitate la cele trei fapte comise având calitatea de poliţist. Potrivit rezultatelor anchetei, singurul responsabil pentru cele trei fapte ar fi fost ginerele respectiv cumnatul celor doi reclamanţi – tot poliţist – care s-a sinucis la scurt timp după comiterea faptelor.

Reclamanta a prezentat observaţii în răspuns la cele ale guvernului la data de 4 octombrie 2006. Întrucât s-a decis unirea admisibilităţii cu fondul cauzei, Curtea urmează să pronunţe o hotărâre.

d) Parohia greco-catolică Ticvaniu Mare împotriva României (cererea nr. 2534/02)

Cererea, care face parte dintr-un grup de cereri introduse de parohiile greco-catolice cărora le-a fost negat în mod discriminatoriu accesul la un tribunal şi dreptul de proprietate asupra bisericilor şi caselor parohiale, a fost comunicată guvernului român la data de 4 octombrie 2006, sub aspectul încălcării articolelor … din Convenţie, cu termen pentru a depune observaţii până la data de 8 ianuarie 2007.

e) Damian şi Damian-Burueană împotriva României (cererea nr. 6773/02)

La data de 24 octombrie 2006, Curtea a decis comunicarea cauzei către guvernul român solicitându-i acestuia să prezinte observaţii până la data de 25 ianuarie 2007 cu privire la încălcarea articolelor 3, 5, 6, 8, 13 şi 34 din Convenţie pentru supunerea la rele tratamente a reclamanţilor, lipsirea lor abuzivă de libertate, percheziţie abuzivă şi inechitatea procesului penal pornit împotriva lor. Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în raportul APADOR-CH din 2002.

f) Iordache împotriva României (cererea nr. 6817/02)

Cauza a fost preluată de APADOR-CH în octombrie 2006, după comunicarea sa către guvernul pârât la data de 23 ianuarie 2006, şi priveşte obstacolele în exercitarea drepturilor părinteşti de către o persoană aflată în detenţie, lipsa unui recurs efectiv pentru a înlătura aceste obstacole precum şi accesul la justiţie pentru a obţine dreptul de a-şi vizita copilul minor. Asociaţia a solicitat un termen pentru prezentarea de observaţii din partea reclamantului, deoarece acesta nu şi-a putut asigura o reprezentare adecvată în termenul acordat iniţial de Curte.

g) Acriva şi alţii împotriva României (cererea nr. 71608/01)

In cererea iniţială, din 17 iunie 2001, reclamanţii s-au plâns Curţii de condamnarea lor penală cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a libertăţii de religie, de discriminarea la care au fost supuşi pe motive de apartenenţă religioasă şi de lipsa unui recurs efectiv împotriva încălcărilor denunţate. In mai 2006, reclamanţii au prezentat Curţii evoluţia cauzei lor în perioada 2001-2006. La 3 octombrie 2006, Curtea a solicitat informaţii factuale noi din partea reclamanţilor, care au fost prezentate de aceştia la 17 octombrie 2006.

4. Cereri nou introduse sau preluate de APADOR-CH după introducerea lor, în cursul anului 2006

a) Calmuc împotriva României (cererea nr. 25177/06)

Reclamantul, Cristian-Alec Calmuc, jurnalist la săptămânalul local Telegraf-expres, a publicat un articol despre concesionarea pretins frauduloasă a unui parc din municipiul Tecuci, în favoarea unui influent şi controversat om de afaceri local. In urma articolului, dl. Calmuc a fost condamnat definitiv la o amendă penală şi plata de despăgubiri civile către primarul municipiului Tecuci.

Reclamantul a sesizat Curtea la data de 6 iunie 2006, invocând încălcarea articolului 10 din Convenţie pe motivul că sancţionarea sa penală nu era necesară într-o societate democratică, în condiţiile în care articolul său se referea la un subiect de interes public privind activitatea unui om politic, avea o bază factuală necontestată iar ziaristul, de bună credinţă, a făcut verificări prealabile apariţiei articolului.

b) Roşiianu împotriva României (cererea nr. 27329/06)

Reclamantul, Ioan Romeo Roşiianu, jurnalist la Baia Mare, a câştigat mai multe procese împotriva primarului municipiului Baia Mare în urma cărora, prin hotărâri definitive şi executorii acesta din urmă a fost obligat să comunice informaţii de interes public cu privire la contracte de achiziţii publice şi administrarea patrimoniului public şi să plătească despăgubiri civile reclamantului. Totuşi, hotărârile au rămas neexecutate în ceea ce priveşte comunicarea informaţiilor solicitate, ceea ce l-a afectat pe reclamant în exercitarea efectivă a profesiei sale de jurnalist, neputând prezenta publicului informaţii la care ar fi trebuit să aibă acces în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Reclamantul a sesizat Curtea la data de 4 iulie 2006, invocând încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenţie întrucât neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privitoare la un drept civil al reclamantului reprezintă o negare a accesului efectiv la justiţie, care, în plus, a fost de natură să îngrădească libertatea de exprimare a presei asupra problemelor de interes public.

c) Roşioru împotriva României (cererea nr. 37554/06)

Reclamantul, Silviu Roşioru, a fost agresat de mai mulţi poliţişti în noaptea din 25/26 ianuarie 2000, ancheta fiind încă în derulare în decembrie 2006, după două cicluri procesuale încheiate cu decizia definitivă de redeschidere a anchetei. Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în raportul APADOR-CH din 2000.

Reclamantul a sesizat Curtea la data de 13 septembrie 2006, invocând încălcarea articolelor 3 şi 13 din Convenţie prin lipsa unei anchete efective cu privire la relele tratamente la care a fost supus şi inexistenţa unor căi eficiente de recurs pentru a obţine recunoaşterea drepturilor sale încălcare.

d) Cucu împotriva României (cererea nr. 22362/06)

Cauza a fost preluată de APADOR-CH în octombrie 2006, după ce fusese introdusă de reclamantul neasistat. Acesta se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi se plânge de condiţiile de detenţie la Penitenciarul Giurgiu precum şi de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care obliga administraţia penitenciarului să permită ca reclamantul să fie vizitat de prietena lui. Asociaţia a solicitat Curţii, în octombrie 2006, comunicarea unei copii a dosarului în vederea pregătirii fundamentării juridice a cererii. Documentele solicitate au fost primite în decembrie 2006.

e) Csiki împotriva României (cererea nr. 11273/05)

Cauza aflată pe rolul Curţii din 2005, a fost preluată de APADOR-CH în noiembrie 2006, când a fost prezentat şi un memoriu în completarea plângerii iniţiale. Aceasta priveşte decesul fiului reclamantei în timpul executării serviciului militar, în lipsa unei asistenţe medicale prompte şi adecvate, precum şi lipsa unei anchete efective cu privire la condiţiile decesului, anchetă de natură să conducă la identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor responsabile. De asemenea, reclamanta s-a plâns şi de durata excesivă a procesului penal privitor la decesul fiului său, proces în care se constituise parte civilă. Cererea se fundamentează pe articolele 2, 6 şi 13 din Convenţie.

***

În cursul anului 2006, activităţile APADOR-CH au fost sprijinite financiar de :

AGIR ENSEMBLE POUR LES DROITS DE L‘HOMME (FRANŢA)

AMBASADA REGALĂ A TĂRILOR DE JOS LA BUCUREŞTI (PROGRAMUL MATRA-KAP)

KERK IN ACTIE (OLANDA)

NATIONAL ENDOWMENT FOR DEMOCRACY (SUA)

OPEN SOCIETY INSTITUTE (SUA)

OPEN SOCIETY JUSTICE INITIATIVE (SUA)

UNITED STATES AGENCY FOR INTERNATIONAL DEVELOPEMENT /WORLD LEARNING FOR INTERNATIONAL DEVELOPEMENT (SUA)

[1]Din păcate, dezincriminarea insultei şi calmoniei a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională, printr-o decizie din 18 ianuarie 2007.

[2]Comentariile complete pot fi accesate pe site-ul asociaţiei, www.apador.org, în secţiunea “Rapoarte speciale/Alte activităţi”

[3]Comentariile complete pot fi accesate pe site-ul asociaţiei, www.apador.org, în secţiunea “Rapoarte speciale/Alte activităţi”

[4]În final, cele cinci proiecte de legi, la care s-a adăugat un al şaselea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, au fost asumate de un grup de 71 de parlamentari ai Partidului Naţional Liberal ca propuneri legislative şi depuse la Camera Deputaţilor în februarie 2007.

[5]În urma înregistrării plângerii în noimebrie 2007, plângerea în faţa instanţei a rămas fără obiect.

[6]Rapoartele complete pot fi accesate pe site-ul asociaţiei (www.apador.org), în secţiunea „Rapoarte speciale”.

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.