Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cauza Cucolaş împotriva României
Astăzi, 26
    octombrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauza Cucolaş împotriva României şi a condamnat
    statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la rele tratamente. Reclamantul,
    Marius Stelian Cucolaş, a fost susţinut în demersurile sale în faţa Curţii
  Europene de APADOR-CH.
Reclamantul s-a
    plâns în faţa Curţii Europene de condiţiile în care a fost deţinut pe parcursul
    arestării sale preventive şi ulterior al executării pedepsei (între anii
    2000-2003) în arestul Inspectoratului judeţean de poliţie Suceava şi
    penitenciarele Botoşani, Bucureşti Jilava şi Poarta Albă. Curtea Europeană a
    constatat încălcarea articolului 3 al Convenţiei Europene şi a concluzionat că
    supraaglomerarea camerelor în care a fost deţinut reclamantul timp de mai bine
    de 4 ani reprezintă o încălcare a Convenţiei Europene. Curtea a mai criticat
    condiţiile de deţinere deplorabile, în special lipsa apei potabile şi a apei
  calde, lipsa de aerisire a camerelor şi lipsa de igienă a celulelor.
APADOR-CH atrage
    atenţia că problemele identificate de Curtea Europeană au caracter general şi
    persistă în sistemul penitenciar românesc, cu consecinţa unor posibile noi
  condamnări ale României în cauze similare.
Textul integral
  al hotărârii este disponibil în limba franceză pe site-ul www.echr.coe.int.
26 octombrie 2010
APADOR-CH
Pentru detalii
  suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu – director executiv APADOR-CH, telefon 0733.078.718
Raluca Stăncescu
  – jurist, telefon 0733.078.722
