România, condamnată la CEDO pentru încălcarea libertății de exprimare manifestată prin protest în poarta Guvernului

03/05/2022/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Curtea Europeană spune că aplicarea regulii notificării prealabile pentru diverse forme de exprimare a opiniei – și nu doar la manifestările publice cu participare largă – restrânge libertatea de exprimare a cetățenilor – decizia CEDO în cazul Bumbeș vs.România

România a fost condamnată azi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea Articolului 10 din Convenție (libertatea de exprimare) în lumina Articolului 11 (libertatea de întrunire), în cazul Bumbeș versus România.

Cazul a fost susținut la CEDO de avocata Diana Hatneanu, membru APADOR-CH.

Faptele – un protest spontan din 2013

Cazul se referă la amenda primită de Mihai Bumbeș, activist civic, membru fondator al Asociației Mișcarea Civică Miliția Spirituală, pentru un protest din august 2013. Împreună cu alte trei persoane, Bumbeș s-a legat cu cătușe de una dintre porțile de acces în curtea Guvernului, în semn de protest față de hotărârea executivului de a aproba exploatarea minieră de la Roșia Montană. Întregul protest a durat câteva minute, până când jandarmii au tăiat cătușele și i-au condus pe cei patru la secția de poliție, unde i-au amendat. Un video cu protestul poate fi văzut aici.

Mihai Bumbeș a argumentat atunci că Guvernul a câștigat alegerile promițând că nu va autoriza proiectul de la Roșia Montană, dar a făcut contrariul în ședința din 27 august 2013, fără o dezbatere publică prealabilă. Protestul celor patru a fost spontan, în aceeași zi în care aflaseră din presă de adoptarea proiectului de către Guvern – pe 28 august 2013.

Deși jandarmii care i-au ridicat de la poarta guvernului au aplicat procedurile prevăzute în Legea 60/1991 (privind adunările publice), acuzându-i pe cei patru că participă la un protest neautorizat, în procesul verbal încheiat la secția de poliție s-a consemnat că protestatarii au fost amendați cu 500 de lei pentru huliganism, conform Legii 61/1991 (privind tulburarea ordinii publice).

Ce a spus instanța națională – protestele spontane trebuie anunțate cu 3 zile înainte

În septembrie 2013, Mihai Bumbeș a contestat în instanță amenda. El a susținut, citând jurisprudența CEDO, că protestul spontan este protejat de dreptul la libertatea de întrunire și a subliniat că protestul său a fost pașnic.

Judecătoria sectorului 1 i-a respins contestația, argumentând că atâta vreme cât reclamantul și-a asumat participarea la un protest neanunțat cu 3 zile înainte, așa cum prevede Legea 60/1991, înseamnă că făcut o faptă antisocială, deci ar fi fost corect amendat conform Legii 61/1991. Instanța națională a apreciat astfel că protestele spontane nu fac excepție de la regula anunțării cu 3 zile înainte, prevăzută de lege, și nu a făcut vreo referire la încălcarea dreptului la liberă exprimare.

Mihai Bumbeș a făcut apel la această hotărâre, în noiembrie 2014, la Tribunalul București, apel care a fost respins.

Ce spune CEDO – aplicarea normelor nu trebuie să devină un scop în sine

Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în hotărârea publicată astăzi, 3 mai 2022, că evenimentul din poarta guvernului a fost o formă de exprimare a nemulțumirii față de autorități, mai ales că a implicat doar patru persoane și a durat foarte puțin. În plus, întrucât a fost rezultatul unei decizii spontane și nu a avut o popularizare prealabilă, este greu de conceput că un astfel de eveniment ar fi putut genera prezența altor participanți sau adunarea unei mulțimi semnificative, care să justifice măsuri specifice din partea autorităților, și deci să necesite o notificare.

Curtea observă că, în ceea ce privește susținerea instanțelor naționale, de solicitare a unei notificări prealabile a evenimentului organizat de reclamant, aceasta nu a fost însoțită de nicio considerație aparentă a faptului dacă, având în vedere numărul de participanți, o astfel de o notificare ar fi servit scopul de a permite autorităților să ia măsurile necesare precum cele descrise, pentru a garanta buna desfășurare a evenimentului. Curtea observă, de asemenea, că aplicarea acestei reguli la diverse forme de exprimare – mai degrabă decât doar la adunări – ar crea o restrângere care este incompatibilă cu libera comunicare a ideilor și ar putea submina libertatea de exprimare.”

CEDO a constatat că instanțele interne nu au căutat să găsească acest echilibru între cerințele Articolului 11 și respectarea dreptului la exprimare, ci s-au concentrat doar pe lipsa notificării prevăzută de lege fără să examineze perturbarea reală pe care a provocat-o reclamantul cu protestul său. Prin urmare, nu au echilibrat dreptul la liberă exprimare cu necesitatea menţinerii ordinii publice. În mod efectiv, doar aplicarea normelor care reglementează adunările publice a fost un scop în sine în acest caz.

Acțiunile autorităților nu au luat în considerare accentul pus în mod repetat de CEDO pe faptul că aplicarea normelor care reglementează întrunirile publice nu trebuie să devină un scop în sine” – se mai spune în hotărârea CEDO

Curtea consideră că libertatea de exprimare și libertatea de întrunire pașnică sunt strâns legate în acest caz și a stabilit că acțiunile reclamantului și ale colegilor săi protestatari au fost de a atrage atenția publicului și a funcționarilor asupra proiectului minier Roșia Montană, un subiect de interes general.

CEDO a reiterat că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, care cuprinde nu numai ideile exprimate, ci și modul în care acestea sunt exprimate, și că uneori acest mod de exprimare poate fi mai neobișnuit, tocmai pentru a atrage atenția.

În sfârșit, Curtea a constatat că amenda aplicată protestatarilor, deși nu a fost mare, a avut un efect de descurajare asupra discursului public.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a decis că ingerința în dreptul reclamantului la libera exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică”, conducând la o încălcare a Articolului 10 interpretat în lumina Articolului 11.

Cazul a fost susținut la CEDO de avocata Diana Hatneanu, membru APADOR-CH.

Diana Hatneanu – Faptul că te aduni cu doi prieteni și te duci în față la Guvern cu o pancartă – nu e adunare publică

Avocata Diana Hatneanu consideră că hotărârea CEDO clarifică distincția dintre exprimarea unor opinii în chestiuni de interes public și ce înseamnă o adunare publică, manifestare care are nevoie de notificare prealabilă conform legii. Notificarea se justifică administrativ numai când e vorba de adunări adevărate, care pot, de exemplu, să afecteze traficul.

Faptul că te aduni cu doi prieteni și te duci în față la Guvern cu o pancartă – nu e adunare publică. Atunci când există două-trei persoane care își exprimă opinia într-o chestiune de interes public, cu greu se poate vorbi de o adunare publică și atunci sancționarea lor, că nu a existat o notificare prealabilă a protestului, nu are justificare și nu poate fi un scop în sine. În cazul adunărilor publice, manifestațiilor mai largi, notificarea are scop administrativ – să permită autorităților să ia măsurile necesare pentru ca ordinea publică să nu fie deranjată, de exemplu traficul. În cazul unei forme de manifestare în care câteva persoane, în mod pașnic, și-au exprimat opinia, nu lipsa notificării trebuie să fie justificarea, iar o eventuală sancționare, chiar și cu amendă mică, are rolul de a descuraja participarea la viața cetății și trebuie luată numai în caz excepțional și bine justificată. În niciun caz lipsa notificării prealabile nu o transformă într-o activitate ilegală. Ca urmare, autoritățile naționale, poliția, jandarmeria dar și instanțele trebuie să aplice sau să mențină sancțiuni numai dacă există motive serioase cu privire la ordinea publică sau drepturile altor persoane, care depășesc ca importanță exercitarea dreptului la liberă exprimare. Dacă guvernul apreciază că pentru a respecta această hotărâre a CEDO se impune o clarificare a Legii adunărilor publice, rămâne să vedem.

Mihai Bumbeș – Orice cetățean care va merge în instanță poate invoca această decizie istorică

Mihai Bumbeș spune că este satisfăcut de hotărârea CEDO, pe care o consideră una istorică pentru mișcarea civică românească și nu numai:

Mi se pare o mare victorie pentru orice cetățean care vrea să manifesteze într-un fel sau altul în spațiul public. Pe de altă parte sper ca această decizie să conducă la modificarea Legii adunărilor publice și, mai practic, îmi doresc ca notificarea adunărilor publice să devină o excepție și nu o regulă cum e acum. În al doilea rând mi-aș dori să nu se mai suspende o manifestație pentru că un cetățean-doi-trei din grup sunt recalcitranți sau disturbă ordinea publică, ci să fie extrași aceștia din grup și nu suspendată adunarea. Consider că aceste amendamente ar trebui făcute imediat la Legea 61/1991. Chiar dacă în decizia CEDO nu e explicit Articolul 11, ci doar Articolul 10, cumva e destul de clar cum a gândit CEDO. Orice cetățean care va merge în instanță poate invoca această decizie istorică.”

Citește hotărârea CEDO integral (în engleză) Citește și modificările propuse de APADOR-CH la Legea 61/1991

România, condamnată încă o dată la CEDO pentru violența poliției împotriva cetățenilor

11/01/2022/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Au chemat poliția ca să-i apere de un tată agresiv, venit să-și viziteze copilul, și au ajuns în spital cu răni multiple, din cauza „legitimării” brutale făcute de organele statului; Cazul S. și alții contra României, câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caz susținut de APADOR-CH

Un caz de violență domestică petrecut în 2016, care a degenerat în violență a polițiștilor la adresa celor care au sunat la 112, a fost soluționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în favoarea celor bătuți de poliție și în defavoarea statului român. Cazul S. și alții împotriva României, susținut la CEDO de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, se adaugă seriei de condamnări ale statului român la CEDO pentru brutalitatea poliției și lipsa unor anchete efective în legătură cu aceste comportamente.

Faptele

La 31 iulie 2016, reclamanții, membri ai aceleiași familii, au apelat 112 temându-se de violența fostului soț asupra uneia dintre membrele familiei. La domiciliul reclamanţilor au venit mai multe echipaje de poliție, în total nouă agenți de la mai multe secții din București.

În loc să protejeze victima, polițiștii au folosit o forță disproporționată pentru a imobiliza, încătușa și duce la secție pe toți membrii familiei, sub pretextul identificării, deși aceștia le-au arătat polițiștilor buletinele de identitate.

Am chemat poliția și am fost întrebat cine sunt, le-am spus că sunt fratele lui R. și mi-au cerut buletinul de identitate. Mi-am scos portofelul și când am vrut să-mi scot buletinul am fost împins în capota mașinii, cu mâinile încătușate la spate, fără să mi se spună de ce.

Am fost băgat cu forța în mașina de poliție și dus la secția de poliție nr. 15 … înainte de asta am stat încă 10 minute și am asistat cum mama și surorile mele au fost amenințate cu o armă de către polițiștii care m-au încătușat…” – a declarat S. la anchetă.

În cursul imobilizării, dar și ulterior, la Secția de poliție nr.15, reclamanții au fost loviți, agresați și supuși unor tratamente umilitoare de către polițiști.

O parte dintre reclamanți (R. și S.) au fost internați în spital a doua zi după conducerea la secția de poliție . Potrivit certificatelor medico-legale R. a suferit traumatisme la cap și traumatism abdominal, care au necesitat nouă zile de tratament medical, iar S. a suferit o fractură de humerus, care a necesitat mai multe intervenții chirurgicale și în total 110 zile de îngrijire medicală. Alți doi membri ai familiei au suferit în urma interacțiunii cu poliția traumatisme care au necesitat zile de îngrijiri medicale.

Cei patru au depus plângere penală și s-au constituit parte civilă împotriva poliției, pentru rele tratamente, dar cercetarea a fost încredințată Serviciului Control Intern al Poliției București, care a audiat polițiștii, reclamanții și doi martori propuși de poliție, declarațiile polițiștilor și ale martorilor fiind similare.

La 8 martie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria București a clasat plângerea, pe motiv că intervenția poliției a fost legală, soluția rămânând aceeași și după contestația făcută de reclamanți în fața instanței de judecată.

Ce susține Guvernul

Potrivit raportului de intervenție, reclamanții ar fi refuzat să-și dezvăluie identitatea și au fost agresivi verbal și fizic față de poliție. De aceea, poliția ar fi fost forțată să folosească forța pentru a-i imobiliza și a-i duce la o secție de poliție pentru a le verifica identitatea.

În cursul anchetei, prim-procurorul a respins plângerea reclamanților, considerând că din actele dosarului rezultă că aceștia s-au comportat agresiv ceea ce a justificat manevrele polițiștilor, întreprinse pentru imobilizare, și că rănile produse reclamanților ar fi fost „inerente” manevrelor.

Ce spune CEDO

În decizia pronunțată la finele anului 2021, judecătorii europeni admit că în acest caz a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție, respectiv interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante.

CEDO consideră că era de datoria statului român să ancheteze minuțios modul în care s-au petrecut faptele, întrucât rănile produse de polițiști reclamanților au fost foarte grave și „nu par la prima vedere compatibile cu utilizarea tehnicilor de imobilizare”.

Curtea reține că din actele depuse la dosar nu reiese că comportamentul reclamanților ar fi constituit un pericol semnificativ pentru integritatea fizică a polițiștilor. În acest sens, Curtea observă că ofițerii de poliție, care i-au depășit numeric pe reclamanți (9 la 4), nu au suferit răni și că reclamanții nici nu au fost pedepsiți în vreun fel pentru așa ceva.

CEDO a constatat că au existat neajunsuri în desfășurarea anchetei, amintind că o anchetă eficientă este aceea în care cei care anchetează faptele trebuie să fie independenți ierarhic și instituțional de părțile implicate, or în speță ancheta a fost condusă tot de colegi ai polițiștilor acuzați.

Statul român a fost condamnat de CEDO să le plătească reclamanților despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat (10.000 de euro lui S. și câte 3000 de euro fiecăruia dintre ceilalți membri ai familiei), precum și cheltuielile de judecată.

Îmi doresc ca această hotărâre împoriva statului român să nu fie încă una din multe altele care atestă încălcarea art 3 al Convenției Europeane de către autoritățile naționale: poliție, parchet, instanță de judecată.

În această cauză Curtea arată statului român că niciuna din instituțiile sale nu a funcționat: nici poliția, nici parchetul nici instanța. Ar fi nedrept să acuzăm doar polițiștii care au acționat neprofesionist și abuziv, fiindcă în egală măsură așa a acționat și procuroul de caz și șeful lui ierarhic, care a confirmat soluția, dar și judecătorul de drepturi și libertăți.

Ca profesionist, consider că această jurisprudență impotriva statului român va contribui la un moment dat la schimbarea sistemului juridic în ansamblul lui, atunci când vorbim de respectarea drepturilor cetățenilor români abuzați de poliție care se adresează parchetului și instanței de judecată”, a declarat avocata Nicoleta Popescu.

Citești și:

De la 1 februarie 2022 se schimbă termenul de sesizare a CEDO e la 6 la 4 luni

România, condamnată la CEDO pentru refuzul de a școlariza un condamnat în timpul detenției

21/03/2019/in Comunicate, , Slider /by Rasista

București, 21 martie 2019

Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cazul Flămînzeanu împotriva României, pentru încălcarea dreptului la educație prevăzut de Articolul 2 din Protocolul 1 la Convenție. Condamnarea a fost pronunțată la 19 martie 2019.

Faptele

În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămînzeanu a fost condamnat pentru furt și închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar, iar din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, a făcut numeroase cereri pentru a-și continua studiile cu clasele V-VIII. Penitenciarul a avut discuții cu Inspectoratul Școlar, dar ulterior a motivat că din cauza numărului mic de deținuți eligibili, clasele nu se pot înființa.

Flămînzeanu a reclamat încălcarea dreptului la educație, în fața judecătorul delegat din penitenciar. Acesta i-a respins cererea ca nefondată, argumentând că Administrația Penitenciarelor a făcut toate demersurile, dar că nu poate să asigure un profesor pentru un singur elev. Ulterior Flămînzeanu s-a adresat Tribunalul București care a menținut decizia judecătorului delegat.

În 2011, aflându-se încă în detenție, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH și a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO. Cazul a fost preluat de APADOR-CH, prin avocata Nicoleta Popescu, și reprezentat la CEDO.

Opinia Guvernului

Flămînzeanu a invocat în apărarea cererii sale Legea 84/1995 – care prevede că educația de 10 clase este obigatorie – și Legea 275/2006, de executare a pedepselor, care prevede de asemenea cerința pentru deținuți de a urma clasele de învățământ obligatoriu pe perioada privării de libertate. El a motivat că în detenție a înțeles importanța pe care o are educația și rolul acesteia în găsirea unui loc de muncă.

Guvernul României s-a apărat în fața Curții Europene spunând că statele au libertatea de a-și organiza sistemul de educație, și că aceasta depinde în mare măsură de nevoile și resursele comunității. În cazul de față, statul a încercat să-i ofere deținutului educația cerută, însă asigurarea unui profesor pentru trei sau cinci deținuți ar fi reprezentat o povară financiară prea mare pentru autorități.

Hotărârea CEDO

CEDO admite că dreptul la educație nu este unul absolut, însă constată că autoritățile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluții în cazul Flămînzeanu.

Curtea consideră că niciunul dintre argumentele invocate de Guvern nu este convingător, iar pe baza probelor prezentate, constată că refuzul de a-l înscrie pe reclamant în învățământul secundar nu a avut un scop legitim și proporțional.

Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 în acest caz. Marian Flămînzeanu a primit 2000 de euro despăgubiri morale.

Articolul 2 din Protocolul 1: Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.

Pentru detalii,

Av. Nicoleta Popescu

0733078723

Încă o condamnare la CEDO pentru sancționarea unui ziarist care-și făcea meseria

26/06/2018/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ziaristul Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru divulgarea de informații secrete, obține azi satisfacție de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

București, 26 iunie 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis azi că România a încălcat Articolul 10 din Convenție (privind libertatea de exprimare) în cazul ziaristului Marian Gîrleanu, arestat și amendat în 2006 pentru posesie și difuzare de informații secrete. Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Deși s-a petrecut în urmă cu zece ani, cazul continuă să fie actual în România, din perspectiva unor posibile modificări ale Codului penal care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații. Decizia Curții de azi aduce clarificări importante în această dezbatere.

Faptele

Marian Gîrleanu era corespondentul ziarului România liberă în Vrancea, când a intrat în posesia unor documente ce priveau implicarea armatei române în războiul din Afganistan. El a încercat mai întâi să verifice autenticitatea acelor informații, adresându-se SRI și MApN, care i-ar fi spus că informațiile ar fi expirate. Gîrleanu a transmis informația despre existența unor potențiale scurgeri de informații secrete din armată în redacția centrală a ziarului, care a desemnat un alt ziarist să deruleze ancheta de presă. Informațiile apărute ulterior în media au stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public, în perioada 2005-2007, deoarece veneau după ce trei jurnaliști din România fuseseră răpiți în Irak, iar o potențială breșă în sistemul informațional românesc arăta că puteau fi în pericol și soldații români din respectivele teatre de operațiuni.

În februarie 2016, în plină anchetă publică privind scurgerile de informații din armată, locuința lui Gîrleanu a fost percheziționată, i-a fost confiscat computerul și el a fost arestat. Telefonul i-a fost interceptat. În anchetă procurorii au stabilit că informațiile s-au scurs deja în spațiul public încă din 2004, iar Gîrleanu a intrat în posesia lor în 2005. El a explicat că a fost interesat de respectivele documente strict din punct de vedere jurnalistic și că a încercat să le verifice adresându-se SRI și MApN. În iulie 2007 MApN a anunțat că a declasificat respectivele documente, deoarece au fost compromise.

Ce a spus justiția din România

În august 2007 procurorul a decis amendarea administrativă a lui Marian Gîrleanu, cu 800 de lei, pentru deținerea și transmiterea informațiilor secrete prin încălcarea Legii 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, și a Legii 51/1991, a siguranței naționale, iar instanța a menținut această decizie. Procurorul a considerat că fapta nu a fost suficient de gravă, de natură să aducă atingere siguranței naționale, dat fiind că informațiile fuseseră compromise din 2004, iar încercările lui Gîrleanu de a le proba s-au înscris în activitatea de investigație jurnalistică. Totuși Parchetul a considerat că jurnalistul nu a urmărit interesul public în acest caz, ci faima personală, invocând chiar o presupusă încălcare a Legii 544/2001, a informațiilor publice. Deși respectiva lege nu se referă la jurnaliști, că ar fi obligați să respecte secretul informațiilor privind siguranța națională, ci la angajații din domeniul siguranței naționale.

În decembrie 2007 Gîrleanu s-a plâns Curții de Apel din București că a fost condamnat pe nedrept pentru obținerea și difuzarea de informații secrete, arătând că el ca ziarist nu a făcut decât să primească și să verifice aceste informații, prevederile legilor siguranței aplicându-se numai acelor persoane care lucrează în sistemul de protejare a acestor informații. Mai mult, procurorii au încercat prin condamnarea lui să acopere adevărata problemă, aceea a scurgerilor de informații din instituțiile publice. În 2008 Curtea de Apel i-a respins cererea motivând că libertatea de expresie și faptul că e ziarist nu-l exonerează de vina de a divulga informații secrete care ar putea pune în pericol viețile militarilor români din Afganistan.

Ce spune CEDO

În septembrie 2009 Gîrleanu s-a plâns la CEDO pentru încălcarea Articolului 10 din Convenția europeană, arătând că el a acționat cu bună credință, în calitate de jurnalist, că informațiile obținute de el au fost de interes public și că legile pe baza cărora a fost condamnat nu se aplică în cazul jurnaliștilor. Guvernul a susținut în fața CEDO că Gîrleanu nu a acționat ca ziarist și deci consideră că nu a fost încălcat Articolul 10. Între timp Gîrleanu și-a pierdut locul de muncă, aparent pe motiv că ziarul ar fi restructurat posturile de corespondenți.

În proces au fost intervenienți, de partea lui Gîrleanu, și Guardian News, Open Society Justice Initiative și International Commission of Jurists. Gîrleanu a fost reprezentat la CEDO și de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu.

CEDO a constatat că Gîrleanu a primit și verificat informațiile în calitate de ziarist, le-a transmis mai departe colegilor care le-au publicat acționând cu bună credință în cadrul unei investigații jurnalistice, așa cum stabilise de altfel și procurorul în 2007.

Curtea a considerat că arestarea, urmărirea penală și amenda în contextul unei anchete de presă constituie o ingerință asupra libertății de exprimare. Mai mult, în contextul dezbaterii publice din România despre subiect, care a condus și la o serie de sancțiuni disciplinare în MApN, documentele deținute de Marian Gîrleanu au ridicat cu adevărat întrebări de interes public.

CEDO a concluzionat că, având în vedere interesele unei societăți democratice de menținere a libertății presei, măsurile luate împotriva domnului Gîrleanu nu au fost justificate. Prin urmare statul român este obligat să-l despăgubească pe Marian Gîrleanu cu 4500 de euro.

Hotărârea CEDO integral (engleză)

Hotărârea de astăzi este importantă pentru că subliniază dreptul jurnalistului de a deține și de a comunica informații clasificate altor persoane, ca parte a activităților specifice investigației jurnalistice. Atât timp cât își îndeplinește obligațiile profesionale și urmărește un interes public, jurnalistul nu poate fi supus unor sancțiuni, mai ales de natură penală, în cauza de față privare de libertate, ridicarea echipamentelor electronice, interceptări și, în final, amenda aplicată de procuror și menținută de instanțe. Cu atât mai puțin jurnalistul poate fi asimilat funcționarilor sau persoanelor cu obligații de păstrare a secretului sau confidențialității unor informații. Chestiunea aceasta rămâne de interes, atât din perspectiva prevederilor actuale ale Codului penal privind divulgarea de informații secrete sau confidențiale, cât și din cea a unor posibile modificări care să afecteze dreptul jurnaliștilor de a publica anumite informații.”

Diana Hatneanu, avocatul care l-a reprezentat pe Gîrleanu la CEDO:

Maria Nicoleta Andreescu,

Director executiv APADOR-CH

Pentru informații suplimentare
Diana Hatneanu, avocat
0722.467.034

România, condamnată la CEDO în cazul Al Nashiri

31/05/2018/in Comunicate, /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Statul român a fost condamnat pentru complicitatea sa cu CIA în cazul acuzațiilor privind acte de tortură în închisori secrete.

București, 31 mai 2018

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, prin hotărârea pronunțată astăzi, că în România a existat cel puțin un centru secret de detenție al CIA (așa numitul Black Site) și că cetățeanul din Arabia Saudită Abd Al Rahim Husseyn Muhammad Al Nashiri a fost deținut în acel centru. În prezent acesta este deținut de SUA în închisoarea de la Guantanamo, Cuba.

Dincolo de orice dubiu, spune CEDO, România a cunoscut natura și scopurile activităților derulate de CIA pe teritoriul său și că prin acordul încheiat cu CIA, de găzduire a centrului de detenție Black Site, a permis CIA să utilizeze spațiul aerian al țării, aeroporturile și să camufleze traseele aeronavelor americane, furnizând servicii și logistică pentru securizarea și transportul echipelor CIA la centrele de interogare.

Dat fiind că România cunoștea natura activităților CIA pe teritoriul său, știa de asemenea și faptul că, permițând CIA să dețină suspecți de terorism pe teritoriul său, îi expune pe aceștia la potențiale tratamente contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe aceste considerente, Curtea a condamnat România pentru numeroase violări ale drepturilor lui Al Nashiri printre care dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la un proces echitabil.

Al Nashiri s-a plâns la CEDO în 2011 împotriva Poloniei și în 2012 împotriva României, pe motiv că a fost deținut de către CIA în locații secrete din cele două țări europene, unde ar fi fost interogat și torturat pentru presupuse acte de terorism. CEDO a condamnat Polonia în 2014 și România azi, a obligat fiecare stat să-i plătească lui Al Nashiri câte 100.000 de euro despăgubiri. Curtea a cerut statului român și să deruleze o anchetă efectivă în cazul lui Al Nashiri.

Dincolo de aspectul spectaculos al deciziei CEDO care statuează implicarea României în acest caz, APADOR-CH atrage atentia asupra faptului că și de această dată CEDO condamnă statul român din cauza lipsei unei anchete efective, așa cum a mai făcut-o în numeroase cazuri, începând de la celebrele dosare Revoluția și Mineriadele, până la cele legate de abuzuri ale poliției sau violența domestică.

APADOR-CH consideră că lipsa de eficiență a anchetelor este o problemă sistemică ce trebuie abordată de statul român cu responsabilitate. În lipsa unor investigații eficiente, apte să identifice și să tragă la răspundere pe toți cei vinovați, sistemul de justiție nu poate asigura respectarea drepturilor omului.

România, condamnată din nou la CEDO pentru bătaia din secția de poliție

09/01/2018/in Abuzuri ale forțelor de ordine, Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Victor Stanciu, 60 de ani, a fost săltat de acasă de doi polițiști de la Secția 19, dus la poliție și bătut deoarece n-a vrut să se legitimeze. Justiția română a refuzat să-i facă dreptate pe motiv că nu a fost bătut așa de rău încât să se încadreze la ceea ce CEDO numește „tortură”. CEDO a fost de altă părere.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat azi România pentru încă un cetățean bătut de poliție. Victor Stanciu vs. România (70040/13) a ajuns la CEDO în 2013, după ce justiția română a considerat că tratamentele degradante pe care poliția le-a aplicat cetățeanului sunt acceptabile, dacă acesta se opune încătușării.

Faptele: bătut și trimis acasă ca să nu facă mizerie în secție

O vecină l-a reclamat la poliție pe Victor Stanciu pentru că își scosese pe holul blocului niște lucruri din casă, în timp ce zugrăvea. Deși nu avusese loc nicio altercație între vecini, în seara zilei de 11 decembrie 2011 doi polițiști de la Secția 19 i-au bătut în ușă domnului Stanciu, care dormea la acel moment. Când le-a deschis, polițiștii i-au cerut direct să se legitimeze, fără să se prezinte ei înșiși și fără să-i spună ce caută la ușa lui.

Pentru că nu i s-a spus de ce trebuie să se legitimeze, Stanciu a îndrăznit să le răspundă polițiștilor cu un „altădată”, ceea ce i-a înfuriat pe aceștia. L-au culcat la pământ și încătușat, ca să-l ducă la poliție. Speriată de agresivitatea polițiștilor, concubina domnului Stanciu i-a căutat actele și le-a dat polițiștilor: cartea de identitate, talonul de pensie de handicap, legitimaţia de revoluţionar. Polițiștii au luat și actele, și pe Victor Stanciu la secție. Conform declarațiilor reclamantului, polițiștii l-au bătut pe holul secției de poliție cu pumnii, picioarele și cu bastonul, în aproape toate zonele corpului, timp de zece minute. Din cauza durerilor, omul a făcut pe el. În bătaie i-au distrus telefonul și i-au rupt hainele de pe el.

După ce l-au bătut, polițiștii l-au lăsat într-o cameră și au plecat. Victor Stanciu povestește că s-a dus la ofițerul de serviciu, cu greu, și i-a cerut voie să meargă la baie. Văzând că făcuse pe el, ofițerul i-a spus: „mai bine pleci acasă decât să faci mizerie în secţie”.

A ajuns la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” unde s-a constatat că urmele de violenţă de pe corpul său „ar fi putut fi produse prin lovire cu un corp dur” și că necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Ancheta și procesul: victima e de vină că n-a fost cuminte

Victor Stanciu a făcut reclamație împotriva polițiștilor, însă după o anchetă sumară, făcută tot de polițiști, și cu o întârziere de zece luni de la data faptei, procurorul a decis neînceperea urmăririi penale a celor doi. Ancheta s-a bazat pe declarațiile identice ale polițiștilor și pe o mărturie inutilă a unui vecin, care susține că nu a fost bătut la încătușare, însă vecinul respectiv nu a fost martor la bătaia din secție. În declarații se spune că Victor Stanciu ar fi cunoscut ca o persoană violentă care consumă alcool, lucruri ce nu au fost probate în niciun fel de poliție sau parchet și care oricum nu ar justifica violența poliției. Chiar și în procesul verbal de contravenție, prin care Victor Stanciu a fost amendat cu 100 de lei de polițiști, scrie doar că „a refuzat să furnizeze date necesare pentru a i se stabili identitatea”. Nimic despre agresivitatea victimei.

Considerând că nimic din comportamentul său nu a justificat violența polițiștilor, Victor Stanciu i-a dat în judecată. La fel ca și ancheta, nici instanța nu a dorit să clarifice misterul loviturilor cu un corp dur de pe corpul victimei, menționate în certificatul medico-legal. Procurorul de ședință și judecătorul nu au negat că polițiștii au folosit forța, însă au considerat-o justificată în condițiile în care cetățeanul s-a opus încătușării.

În motivarea instanței se spune chiar că urmele de pe corpul lui Victor Stanciu ar fi cauzate de căderea acestuia în timpul încătușării și că „Pentru existența infracțiunii de tortură faptele trebuie să aibe o anumită intensitate și durată pentru a putea constitui elementele infracțiunii prevăzute de art. 267 ind.1 Cod penal, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză”.

Ce spune CEDO

Victor Stanciu s-a adresat CEDO în 2013 și a fost reprezentat de APADOR-CH prin avocata Nicoleta Popescu. El a reclamat încălcarea articolului 3 din Convenție (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante) și a articolului 13 (lipsa unei anchete efective) întrucât în dreptul intern românesc nu există o modalitate juridică eficientă prin care reclamantul să se poată plânge împotriva soluției unui procuror. În cazul Stanciu, ca și în altele similare, niciun polițist nu a fost găsit vinovat pentru tratamentul inuman aplicat.

În decizia publicată astăzi, CEDO amintește că în astfel de situații, dovedirea faptelor cade în sarcina statului, și că nici ancheta, nici procesul în cazul Stanciu nu au reușit să facă asta. Concret, CEDO spune că ancheta, făcută mult prea târziu, nu demonstrează că reclamantul ar fi fost violent în vreun fel, ci doar nerespectuos față de polițiști, nu detaliază ce proceduri concret au folosit polițiștii ca să-l imobilizeze pe reclamant, nu lămurește în ce fel s-au produs totuși urmele de lovituri cu un corp dur, descoperite de medici. CEDO consideră că a fost violat articolul 3 din Convenție, că tratamentele aplicate lui Victor Stanciu de către polițiști se încadrează la tortură și tratamente inumane și degradante, și că în acest caz statul nu a făcut o anchetă efectivă pentru a descoperi și pedepsi vinovații.

Statul român va trebui să-i plătească lui Victor Stanciu despăgubiri în valoare de 9000 de euro, plus cheltuielile de judecată. Citiți decizia CEDO în engleză.

Citiți aici o statistică a abuzurilor poliției la adresa cetățenilor, în ultimii ani.

*foto: Victor Stanciu într-una din vizitele făcute la sediul APADOR-CH

Pentru detalii

Nicoleta Popescu, avocat APADOR-CH

0733.078.723

România, condamnată la CEDO și pentru bătaia în familie

03/10/2017/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Violența împotriva copiilor nu poate fi acceptată nici ca tradiție, nici ca disciplină

București, 4 octombrie 2017

România a fost condamnată ieri la CEDO pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii și a dreptului la un proces echitabil din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cazul unui minor pe care autoritățile statului s-au dovedit incapabile să-l apere de agresiunile tatălui său. Cazul D.M.D contra României a ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în 2013, după ce în țară mama copilului se judecase timp de opt ani ca să demonstreze relele tratamente aplicate de tată minorului. Curtea a constatat că autoritățile statului nu au făcut nimic pentru protecția micuțului D.M.D în vârstă de trei ani la data primei reclamații a mamei, că poliția a avut nevoie de patru plângeri ca să ia măsuri, iar justiția română a decis că tatăl nu a fost atât de agresiv cu copilul încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an cu suspendare. Cazul a fost reprezentat la CEDO de APADOR-CH, prin avocatul Nicoleta Popescu.

Justiția din România: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”

D.M.D s-a născut în 2001, iar părinții lui au divorțat în 2004. Înainte de divorț mama a semnalat agresiunile soțului la un hotline al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din București. Autoritățile au declarat că au „monitorizat cazul”, copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004.

În ciuda monitorizării, comportamentul tatălui a continuat, astfel că mama a depus patru plângeri la Poliția București (în martie, aprilie, mai și iunie 2004) și abia la cea de-a cincea poliția a înaintat dosarul către procuror, după ce a audiat mama și mai mulți martori din centrul maternal în care fusese internată cu copilul.

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiați martori și s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui.

Pentru că în primă instanță tatăl a negat că și-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”.

În apelul făcut de mamă în 2009, instanța l-a audiat și pe minorul D.M.D, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv și cu mama lui, cu bunica sau mătușa maternă și că nu vrea să își întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el.

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanță, tatăl a făcut apel, cerând și o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că „faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care părinții le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave și i-au provocat copilului probleme de atașament”. Pedeapsa pentru tată a fost, totuși, de un an cu suspendare și interzicerea drepturilor părintești pe doi ani.

Ce spune CEDO: violența împotriva copiilor nu poate fi acceptată nici ca tradiție, nici ca disciplină

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcat articolul 3 din Convenția Europeană (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante), că autoritățile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului și nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor. „Nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că este acceptată ca „tradiție”, fie că este deghizată ca „disciplină”.”

Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă și ineficientă, și că durata procedurilor judiciare a fost și ea excesivă. Guvernul român a motivat că durata mare a procedurilor și a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciară.

România va trebui să-i plătească copilului 10.000 de euro daune morale.

Decizia Curții Europene a avut și câteva opinii concurente, una dintre ele cerând măsuri concrete și mai dure pe care statele sunt obligate să le ia în astfel de situații:

Calvarul reclamantului în instanțele românești a durat între iulie 2004 și noiembrie 2012. Copilul avea 3 ani când a început și aproape unsprezece când a terminat. Toată copilăria i-a fost dominată de procedurile penale. Autoritățile nu au luat nicio măsură în privința primelor patru plângeri penale depuse de mama solicitantului. Odată ce au decis să reacționeze, le-a luat aproape trei ani și jumătate pentru a finaliza ancheta într-un caz de abuz asupra copiilor, iar procedura în ansamblu a durat mai mult de opt ani pe trei niveluri de jurisdicție. Faptul că făptuitorul a fost condamnat în cele din urmă și i sa acordat o pedeapsă cu suspendare de un an de închisoare nu compensează lipsa de diligență în conducerea cazului și nici nu duce la concluzia că ancheta privind acuzațiile de maltratare a unui copil vulnerabil a fost eficace. Statele membre ale Consiliului Europei au o obligație pozitivă de a interzice toate formele de violență împotriva copiilor și de a investiga, de a urmări în justiție și de a pedepsi pe cei responsabili de astfel de violențe. Această pedeapsă ar trebui să fie suficient de severă pentru a acționa ca un factor de descurajare, așa cum prevede ConvențiaConsiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie și de Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului”

Hotărârea CEDO „D.M.D. contra România”

Pentru detalii,

Avocat Nicoleta Popescu,

0733.078.723

România, condamnată la CEDO pentru nerespectarea libertății de exprimare, într-un proces în care a ținut cu primarul Mazăre

27/06/2017/in Comunicate, , Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Jurnalista Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre, obține satisfacție la CEDO, într-un proces de recunoaștere a dreptului la liberă exprimare. În 2004, când era ziarist, CEDO i-a recunoscut și fostului jurnalist Mazăre același drept la exprimare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, din Constanța, condamnată în 2007 de o instanță din România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre într-o emisiune televizată. Mazăre a cerut și primit despăgubiri de peste 50.000 de RON de la jurnalistă, după o decizie a justiției române care, așa cum a stabilit azi CEDO, încalcă Articolul 10 din Convenția Europeană a drepturilor omului. Pledoaria avocatului APADOR-CH, care a reprezentat-o la CEDO pe Feri Predescu, a făcut apel printre altele și la precedentul Mazăre și Cumpănă contra României, în care CEDO i-a recunoscut fostului jurnalist Mazăre libertatea de exprimare, în 2004.

Faptele

Feri Predescu, jurnalistă în Constanța, a fost reclamată de Radu Mazăre, fost primar al orașului, pentru o serie de afirmații făcute de jurnalistă în cadrul unei emisiuni TV din august 2006. În urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deținut de o firmă a primarului fusese incendiat, Feri Predescu a afirmat la postul de televiziune că municipiul Constanța e împărţit între „oamenii lui Mazăre şi oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”. În urma acestei emisiuni, Radu Mazăre a solicitat instanţei obligarea jurnalistei la prezentarea unor scuze publice şi la plata unor daune în valoare de 200.000 RON.

Acţiunea i-a fost respinsă ca neîntemeiată de judecătoria Constanţa, în octombrie 2007, unde jurnalista și-a dovedit afirmațiile, dar Mazăre a făcut apel, iar Tribunalul Constanța a condamnat-o pe Feri Predescu să-i prezinte scuze primarului, prin intermediul unei scrisori publice, să publice decizia respectivă pe cheltuiala sa într-un ziar de largă circulaţie din Constanţa şi într-unul central, precum şi să-i plătească daune morale în valoare de 50.000 RON, şi cheltuieli de judecată în valoare de 7197 RON. Decizia Tribunalului a fost susținută și de Curtea de Apel, iar jurnalista a achitat integral toate dispozițiile instanței.

În mai 2009, Feri Predescu a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând că i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare (articolul 10 din Convenţie). Pentru acoperirea daunelor, familia sa a fost nevoită să facă un credit bancar, pe care îl va termina de achitat abia în 2018, și care în final, prin dobânzi, aproape a dublat suma la care a obligat-o instanța. Suma plătită primarului – 58.197 RON – a fost oricum o amendă excesivă în contextul în care salariul minim brut pe economie în 2008 a fost de 500 de RON, iar cel mediu brut de 1.550 RON, deci reprezinta 116,4 salarii minime brute sau 37,5 salarii medii brute.

Avocatul APADOR-CH

Reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu, jurnalista a arătat că în cadrul emisiunii TV a furnizat informaţii de interes public despre posibile activităţi ilegale ale unui om politic. Predescu a insistat că relatările sale nu au avut un caracter singular deoarece şi alţi jurnalişti sau organizaţii ale societăţii civile au investigat aceeaşi chestiune şi că nu au avut nici caracter de noutate, deoarece aceste anchete jurnalistice începuseră anterior, deci erau chestiuni de notorietate publică.

Avocata Diana Hatneanu și-a bazat pledoaria pe numeroase precedente CEDO, unul dintre ele fiind chiar Cumpănă şi Mazăre contra României, caz pronunțat în 17 decembrie 2004. În 1994, Radu Mazăre era redactor șef al cotidianului Telegraf, și a fost condamnat la închisoare împreună cu redactorul semnatar al unui articol incriminator la adresa viceprimarului de atunci al Constanței. CEDO a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenție, întrucât condamnarea penală a jurnaliștilor la un an de închisoare pentru calomnie și insultă a adus o atingere disproporționată dreptului la liberă exprimare.

Diana Hatneanu, avocat APADOR-CH: „Cazul de față reamintește autorităților române, inclusiv instanțelor de judecată, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni și funcționari publici, și că nu trebuie să sancționeze opinii cu bază factuală la adresa acestora, fără o justificare extrem de solidă. De asemenea, Curtea a apreciat că valoarea daunelor acordate de instanțe în favoarea fostului primar al Constanței, de 50.000 de lei, la care s-au adaugat cheltuielile de judecată și costurile pentru publicarea hotărârii, a fost disproportionată și nejustificată. Este un element care ar trebui luat în considerare în cauzele asemănătoare ce se află pe rolul instanțelor civile române, unde există tendința de a se solicita și chiar acorda sume mult mai mari decât cea în discuție.”

Guvernul

În apărarea sa, Guvernul României a spus la CEDO că ingerința în libertatea de exprimare a unui jurnalist este admisibilă atunci când afirmațiile sale nu au fundament real, jurnalistul nu întreprinde toate demersurile pentru documentarea și fundamentarea acestora sau nu le face cu bună credință. Reprezentantul Guvernului a arătat Curții că afirmațiile jurnalistei în timpul dezbaterii televizate nu au avut legătură cu poziția publică a domnului Mazare, ci cu viața privată și, mai concret, cu afacerile sale și că acestea s-ar baza pe articole de presă care ar face parte dintr-o campanie împotriva domnului Mazare.

CEDO

Prin decizia publicată azi, CEDO constată că România a încălcat articolul 10 din Convenție, în cazul Predescu, și obligă statul român să-i plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4500 de euro ca prejudiciu moral.

Găsiți aici decizia CEDO integral.

Jurnalista Feri Predescu: „Decizia CEDO a demonstrat că am avut dreptate. Radu Mazăre mi-a făcut mult rău. După procesul în România, nu am fost lăsată să-mi desfășor activitatea nici pe plan profesional, reușindu-se, prin pârghiile politice la îndemână, înlăturarea mea din două instituții de presă. Numai că eu nu sunt ușor de doborât, plus că am avut parte și de sprijinul familiei mele, al prietenilor și al multor colegi din presă: Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch, Ziua de Constanța, Evenimentul zilei, Cristian Tudor Popescu, Simona Ionescu, Rodica Culcer, Cătălin Tolontan, Mircea Toma. Nu am fost singură. Mazăre a dispărut între timp sub avalanșa de dosare penale de corupție, eu nu. Atâta timp cât statul român mai are în sistemul judiciar reprezentanți care dau verdicte după cum le cântă alții, se face de râs în continuare. Mulțumesc APADOR-CH și Dianei Hatneanu care în toți acești ani mi-au oferit ajutorul de care aveam nevoie.”

Cazul Parohia greco-catolică Lupeni contra României – decizia Marii Camere a CEDO

30/11/2016/in Comunicate, /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

A fost încălcat articolul 6 § 1, prin durata mare a procedurilor legale și prin incertitudinile legislative interne, totuși Parohia greco catolică Lupeni tot fără biserică rămâne

Marea Cameră a CEDO a judecat ieri cazul Parohia greco-catolică Lupeni și alții contra României și a găsit două încălcări ale articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția europeană, prin durata mare a procedurilor legale interne și prin încălcarea principiului certitudinii juridice.

Totodată, majoritatea judecătorilor Marii Camere au apreciat că dreptul de acces la justiție al reclamantelor nu a fost încălcat, prin aplicarea principiului voinței majoritătii credincioșilor, deoarece acesta, în situația concretă dedusă judecății, nu a fost exercitat abuziv, iar instanțele au analizat în detaliu toate circumstanțele specifice ale cauzei.În cauză nu au existat impedimente procedurale, iar aplicarea principiului majorității ține de dreptul substanțial.

Totusi, cinci dintre cei 17 judecători ai Marii Camere au apreciat contrariu, considerând, precum reclamantele, că aplicarea principiului voinței majorității credincioșilor care dețin biserica, deci a unei părți din proces, încalcă însăși esența dreptului de acces în justiție, procedura având dinainte un final știut: partea greco-catolică pierde. În plus, cei cinci judecători au considerat și că reclamantele au fost victimele discriminării pe motive religioase.

Hotărârea Marii Camere a CEDO nu înseamnă că automat, de acum înainte, simpla aplicare a principiului majorității într-o procedură judecătorească internă pur formală privind restituirea unei biserici Greco-catolice este considerată a fi conformă cu cerințele Convenției europene a drepturilor omului. Instanțele naționale ar trebui să realizeze o analiză detaliată a fondului cauzei, atât din perspectiva dreptului comun (dreptul de proprietate), cât și a voinței majorității, care nu trebuie să fie abuzivă.

Reclamanții – Parohia greco-catolică Lupeni, Episcopia greco-catolică Lugoj și Arhiepiscopia greco-catolică Lupeni – au cerut restituirea unei biserici și a unui teren, care le-au aparținut până în 1948, la dizolvarea Bisericii Greco-Catolice. Bunurile au fost trecute în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române în 1967. Parohia greco-catolică Lupeni a fost legal restabilită la 12 august 1996. Cauza s-a judecat în România în perioada 2001-2011.

Istoricul cazului

Conform Decretul 126/1990 – care prevede că statutul legal al unei proprietăţi care a aparţinut Bisericii Greco-Catolice poate fi determinat de comisii alcătuite din reprezentanţi ai ambelor culte, în baza „dorinţelor comunităţii care se află în posesia proprietăţilor” – Parohia Lupeni nu a beneficiat de restituirea proprietăților, așa că în 2001 s-a adresat justiției. În 2009 greco-catolicii au avut câştig de cauză în procesul de fond. Decizia a fost întoarsă, în 2010, de Curtea de Apel și în 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a motivat că bunurile trebuie să rămână în patrimoniul BOR pentru că majoritatea comunităţii locale, căreia îi aparţin biserica şi curtea, doresc ca aceasta să rămână la BOR.

Sesizată în 2011, CEDO a decis, în mai 2015, că statul român nu a încălcat Articolul 6 § 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi nici Articolul 14 privind discriminarea, admiţând însă o încălcare a Articolul 6 § 1 în ceea ce priveşte durata procedurilor legale. Avocatul reclamanților a solicitat analiza Marii Camere a CEDO în august 2015, susținând în esență că un proces în care rezultatul este pre-determinat, depinzând de voința uneia dintre părțile din litigiu, încalcă dreptul de acces în justiție, punând și o problemă de discriminare pe criteriul apartenenței religioase.

Cazul a fost susținut de APADOR-CH, iar reprezentarea asigurată de avocatul Diana Hatneanu. Decizia Marii Camere poate fi citită integral în limba engleză: Grand-Chamber-judgment-Lupeni-Greek-Catholic-Parish-a.O.-v.-Romania

Pentru detalii,

Diana Hatneanu

0722467034

Cazul Parohia Greco-catolică Sisești contra România

03/02/2016/in /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

România, condamnată în 2015 pentru încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul Parohia Greco-catolică Sisesti versus România, pentru durata prea mare a proceselor.

Hotărârea este din 3 noiembrie 2015, definitivă la 3 februarie 2016 (Cererea nr. 32419/04)

Citește decizia CEDO integral