Ziua 2- Cum să critici guvernul norvegian, pe banii lui

 

Avocatul poporului și Armata salvării, două organisme independente care monitorizează viața în pușcăriile norvegiene, sunt finanțate de guvern ca să îi arate unde greșește. Așa am aflat și noi ce scârțâie în închisorile lor

Deținuți dezbrăcați la pielea goală și închiși în celule de izolare pentru câteva zile, încălcarea dreptului la asistență medicală în închisoare, gardieni care stau lângă deținut atunci când e consultat de medic sau deținuți legați cu cătușe chiar și când sunt cu gura căscată pe scaunul stomatologului. Acțiunea se petrece în 2015, în închisoarea Kongsvinger, la câțiva kilometri de Oslo, acolo unde sunt ținuți 120 de străini, care vor fi expulzați după ispășirea pedepsei. Așa scrie în raportul întocmit de Avocatul poporului norvegian, secția Mecanismul Național pentru Prevenirea Torturii (NPM), care face vizite de monitorizare a condițiilor din penitenciare, începând din 2014.

Helga Fastrup Ervik, șefa NPM, ne povestește că la început făceau vizite anunțate, dar în timp au dezvoltat o altă tehnică ce le permite să vadă realitatea necosmetizată din spațiile de deținere – fie că e vorba de penitenciare sau secții de psihiatrie. Merg în vizite inopinate și nu stau de vorbă cu conducerea, ci cer să vadă direct secțiile de maximă siguranță, unde știu că ar putea să existe deținuți izolați. Abia la finalul vizitelor trec pe la directorul închisorii. Au descoperit astfel lucruri revoltătoare, dar și practici bune, pentru că deși Norvegia are o singură lege de executare a pedepselor privative de libertate, cele 42 de penitenciare au într-un mod inexplicabil libertatea de a interpreta legea după bunul plac.

Așa se face că „unii directori de închisori interpretează legea în favoarea deținuților și alții în defavoarea lor”, spune Helga Evrik. Spre deosebire de Correctional Service, de unde situația din penitenciare se vedea foarte bine, din birourile Avocatului poporului, situate undeva în coasta Parlamentului norvegian, lucrurile se văd diferit. Chiar și soluția găsită de guvern, de a exporta deținuți în Olanda, pentru că nu mai aveau loc în închisorile naționale, e privită rău de șefa NPM. Ea spune că aranjamentul nici măcar nu e ieftin, pentru că implică chiria plătită pentru închisoare (care nu e deloc mică, probabil știu și olandezii că norvegienii au bani) plus cheltuieli mari cu transportul deținuților și plata angajaților în regim de expați. În plus, atunci când se produce un incident în închisoarea din Olanda, acesta nu poate fi investigat decât de autoritățile olandeze, iar asta violează OPCAT (Protocolul opțional la Convenția împotriva torturii), spune Helga Evrik.

Soup, soap, salvation (Supă, Săpun, Salvare)

Sistemul penitenciar norvegian cuprinde și câteva case denumite „halfway houses”, în care deținuții care mai au de ispășit câteva luni de pedeapsă sunt lăsați să trăiască aproape ca în comunitate, ca să se acomodeze mai rapid la liberate. În „casele de la mijlocul drumului” (două sunt situate chiar în Oslo) locuiesc împreună deținuți de ambe sexe, se gospodăresc singuri, merg la lucru și se întorc seara ca și când ar trăi pe cont propriu.

Dar pentru că sistemul nu are capacitatea să le ofere tuturor condamnaților care merită astfel de condiții spre finalul detenției, atunci angajează servicii similare oferite de ONG-uri. O astfel de organizație este Armata salvării, fondată la 1865 în Irlanda, ca protest la modul în care îi trata biserica anglicană pe săraci. Între timp Armata salvării, al cărei motto este „Soup, soap, salvation” (Supă, Săpun, Salvare), s-a extins în 127 de țări, iar printre serviciile oferite o parte importantă îi vizează pe deținuți în timpul încarcerării și după eliberare.

Statul norvegian scoate la licitație, pe perioade de 6 ani, servicii în domenii diverse, iar Armata salvării a câștigat finanțarea pentru proiectul Elevator. Adică tot un fel de case halfway, dar în care sunt primiți deținuții care au avut pedepse mai lungi, de 10-15-20 de ani, și care au nevoie de sprijin mai mare înainte de liberare. Ei primesc casă, un loc de muncă în rețeaua Fretex a Armatei salvării (care are peste 40 de magazine în Norvegia), sunt ajutați să-și deschidă cont la bancă și să-și gestioneze banii și viața încă dinainte de eliberarea oficială.

Țelul principal este ca atunci când ne întâlnim cu ei pe stradă, noaptea, să ne simțim și noi și ei în siguranță, explică Elen, responsabila proiectului, pentru că în Norvegia toată lumea e eliberată la un moment dat în comunitate.

„Sau expulzată”, adaugă Yuri Zelentsov, un rus care s-a înrolat în Armata salvării în Finlanda și a ajuns să-i fie ofițer în Norvegia. Yuri poartă uniformă și e mândru de gradele de pe umărul său, spre amuzamentul colegilor norvegieni, care spun că el e singurul preocupat de titluri și grade, datorită educației lui est europene.

Yuri Zelentsov își exploatează rădăcinile și limbile străine pe care le vorbește ca să ajute străinii închiși în penitenciarele norvegiene. Programul derulat de el, „Safe way home” este finanțat tot de guvernul norvegian și prevede sprijinirea străinilor expulzați după eliberare, să-și găsească un loc de muncă în țările lor, astfel încât norvegienii să nu-i mai prindă din nou pe la ei prin închisori. Yuri se folosește de rețeaua de 127 de țări a Armatei salvării ca să le găsească expulzaților ajutor la destinație. Colaborează cu polițiștii de la imigrări și bate zilnic închisorile ca să vorbească cu deținuți încă din prima perioadă a condamnării lor și să-i pregătească pentru întoarcerea acasă. Dar de multe ori nu există o casă. Unii sunt victime ale traficului de ființe umane și trebuie salvați de capii rețelelor care îi dețin ca pe sclavi.

Salvarea nu vine, însă, niciodată cu forța. Deținuții trebuie să vrea să se ajute și singuri, iar printre condițiile obligatorii se numără sinceritatea. Dacă un deținut minte în legătură cu trecutul lui, asta se află mai devreme sau mai târziu și se transformă în dezastru la expulzare.

Cererile trebuie să vină de la deținuți, nu poți ajuta pe cineva care nu vrea. E o condiție recunoscută în asistența socială, că nu-i dai trei feluri de mâncare unui om care îți cere doar o coajă de pâine”, explică Yuri.

Ce scârțâie în penitenciarele norvegiene

Cele două instituții sunt, așadar, finanțate de guvern ca să-și spună părerea despre modul în care guvernul își face treaba și să-i completeze serviciile acolo unde sistemul de stat nu reușește. Iar guvernul apreciază criticile, susține reprezentanta Armatei salvării, care adaugă că totuși nici ei nu folosesc un ton contondent atunci când le fac. Oricum ar fi, asta pare de neconceput pentru România.

Rugați să puncteze cele mai mari probleme pe care le are sistemul lor penitenciar, văzute dinspre niște evaluatori relativ independenți (chiar dacă finanțati de guvern) oamenii de la Armata salvării au identificat aceleași deficiențe ca și Avocatul poporului. Unele există și în sistemul nostru penitenciar, altele izvorăsc exact de unde nu te-ai aștepta, adică din acele părți pe care noi în România le considerămm bune – de exemplu fiecare deținut să aibă celula lui.

[box]

1. Izolarea: Norvegia este singura țară care-și permite luxul izolării, iar asta este, culmea, una dintre cele mai serioase violări ale drepturilor omului în sistemul penitenciar. Am întâlnit oameni care spun că ar prefera să stea într-o cameră cu 20 de deținuți și să nu aibă loc să se întindă, decât să stea singuri într-o cameră, spune Elen, de la Armata salvării;
2. Situația femeilor închise, care beneficiază de mai puține facilități decât bărbații și sunt mai izolate, deoarece sunt puține (cam 5% din totalul deținuților) și înghesuite în spații mici, nu au acces la servicii și activități sportive, pe motiv că ele sunt femei și oricum nu fac altceva decât să stea de vorbă – spune șefa NPM;
3. Chiar dacă nu sunt supraaglomerate ca ale noastre, faptul că închisorile lor sunt ocupate aproape 100% face grea sau imposibilă trecerea dintr-un regim de detenție mai aspru într-unul mai ușor, pentru bună purtare sau ispășirea unei părți din pedeapsă. Chiar dacă un deținut de la maximă siguranță îndeplinește condițiile să treacă în regim deschis, de multe ori nu se poate din cauza lipsei locurilor.
4. Respectarea drepturilor populației Sami – o minoritate indigenă care trăiește în nordul Norvegiei – atunci când sunt închiși au nevoie de traducători, pentru că nu vorbesc nici norvegiana, nici engleza, și practic sunt tratați ca niște deținuți străini, adică nu prea beneficiază de aceleași drepturi ca deținuții norvegieni, deși le sunt conaționali.
5. Aplicarea neunitară a legii de la un penitenciar la altul, în funcție de mentalitățile directorilor de unități.

[/box]

În episodul de mâine vizităm penitenciarul de femei din Oslo, un fost lagăr nazist de concentrare în vremea războiului.

Citiți și episoadele anterioare:

Ziua 0  – O zi la serviciul de probațiune București

Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons 

 

Ziua 3 – Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt neînarmați

Ziua 4 – Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște

Ziua 5 – Halden, cea mai umană închisoare din lume

 

 

Proiectul  „O societate incluzivă prin reforma închisorilor” este finanţat cu 26.445 de lei prin granturile SEE 2009-2014 din FONDUL PENTRU RELATII BILATERALE – Programul RO01 Asistență tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național – Măsura I – Support for travel și Măsura II – Justice and Home Affairs, judicial capacity building and Schengen cooperation

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreagă răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine APADOR-CH. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org