Cum văd companiile private legea privind protecția avertizorilor de integritate

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Legea privind protecția avertizorilor de integritate a fost adoptată și promulgată în decembrie 2022, după ce în cursul anului fusese atacată la CCR și trimisă de președinte înapoi în Parlament. Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii a devenit Legea 361/2022 în România, cu un an întârziere față de data prevăzută pentru transpunere. 

Citiți aici cronologia adoptării legii

 

În esență, legea creează obligații pentru instituțiile statului și companiile private de a avea proceduri interne pentru a gestiona raportările unor posibile încălcări ale legii – avertizări de integritate. Obligația de a identifica sau institui canale interne de raportare, se aplică și persoanelor juridice de drept privat, care au între 50 și 249 de angajați. În același timp legea creează un cadru pentru protecția avertizorilor de integritate, inclusiv prin interdicția expresă a represaliilor, ca urmare a raportărilor.

Datorită trimiterii spre reexaminare în Parlament, legea a ieșit din a doua încercare ceva mai bună decât din prima. De exemplu, în noua variantă se pot face raportări anonime, dar ele vor fi examinate de instituții sau de autorități doar dacă există „indicii temeinice” privind încălcarea legii. Este o formulare vagă, care lasă loc la interpretări.

De asemenea, legea prevede că avertizorii pot face publice informațiile, dacă le-au raportat deja către instituție sau autorități, dar consideră că acestea nu au luat măsuri corespunzătoare. Sau dacă au motive să creadă că încălcarea legii pe care o raportează reprezintă un pericol iminent pentru interesul public sau că raportarea către autorități le-ar aduce represalii.

APADOR-CH și alte organizații ale societății civile au reușit în cursul anului trecut să respingă multe dintre prevederile dăunătoare din proiectul de lege (inițiate de Ministerul Justiției sau de Parlament). Totuși, experiența din timpul procesului legislativ ne-a arătat că clasa politică românească nu e interesată de protecția reală a avertizorilor și opune o rezistență instituțională față de reglementări și proceduri care încurajează dezvăluirea ilegalităților și a corupției.

Legea se aplică și companiilor private

Pe lângă formulările interpretabile amintite, legea conține și altele, aplicabile companiilor private. APADOR-CH și ActiveWatch au făcut în ultimul an o serie de interviuri, cu reprezentanți ai sectorului privat, pe marginea transpunerii Directivei și a modului în care companiile private văd aceste noi îndatoriri sau cât de pregătite sunt ca să le implementeze în procedurile lor interne.

Toate companiile intervievate au spus că au deja proceduri interne prin care angajații sau partenerii pot raporta anonim acte de corupție sau încălcări ale legii. Totuși unele companii interpretează prevederile legii în sensul că, dacă au adoptat deja o procedură internă, privind raportarea unor încălcări ale legii, procedura respectivă este suficientă și poate deroga de la standardele minime de protecție a avertizorilor prevăzute în Directivă.

Interpretarea este favorizată de formularea incompletă a legii. Articolul 1 alin. 3 din lege nu prevede clar că, în cazul în care reglementările existente nu conțin standardele minime de protecție a avertizorilor prevăzute de Directivă, acestea vor trebui modificate pentru a conține, dacă nu standarde superioare, cel puțin standardele de protecție prevăzute în Directivă. Deși legea e ambiguă, cu privire la această problemă, prevederile din directivă obligă totuși entitățile private (și publice) să-și completeze procedurile de raportare internă. Directiva 2019/1937 prevede, atât în preambul (pct. 20), cât și la articolul 1 coroborat cu articolul 3 al. 1 că procedurile de raportare deja existente, în cazul entităților publice sau private, dacă nu conțin toate standardele minimale de protecție a avertizorilor care sunt prevăzute în directivă, vor trebui revizuite (completate), pentru deplina aliniere a fiecărei proceduri la standardele minimale de protecție conținute de directivă.

Alte companii au explicat că au deja implementate standarde superioare Directivei și consideră că nu vor avea probleme cu implementarea noii legi:

Ce am implementat noi la nivel de companie e bazat mai degrabă pe legislația din SUA și credem că acoperă într-o mare măsură cerințele din țările UE. Efortul de a ne supune legii din România va fi probabil minor ca impact” – a spus reprezentantul unei companii.

Deși au proceduri, unele bazate mai ales pe cutume, legea obligă companiile private să își actualizeze procedurile interne pentru a include, în scris, în mod expres, toate obligațiile prevăzute de lege.

Raportările sunt necesare în faza în care se află România

Toate companiile cu care am discutat aveau cel puțin un canal intern de raportare anonimă „Pentru noi e ceva basic asta, de 20 de ani o facem și mi se pare așa de normal, nu înțeleg de ce nu se face peste tot!?” – a spus reprezentanta unei companii.

Canalul poate fi folosit atât de personalul propriu cât și de personalul partenerilor de afaceri („Noi vindem încredere, deci e important ca clienții noștri să creadă că suntem corecți”). Unele au spus că reglementările lor interne provin și din obligațiile impuse de listarea pe bursă. Sau dacă companiile sunt subsidiare ale unor multinaționale, procedurile vin din regulile acelor multinaționale, care au propriile proceduri.

Din interviuri a reieșit că multe companii folosesc sisteme digitale costisitoare, care permit și protejează anonimitatea, și deși au și alte metode alternative de raportare (hotline, email) ele nu sunt folosite de avertizori. Puține companii au ca alternativă și raportarea față în față (iar pentru asta nu există proceduri scrise).

Legea avertizorului prevede că trebuie să existe proceduri scrise cu privire la toate alternativele prevăzute de raportare, iar companiile nu s-au arătat prea fericite să implementeze încă o nouă obligație birocratică, având în vedere că ele folosesc cu precădere raportarea anonimă, prin diverse aplicații digitale.

Așadar, canalul principal de raportare, cel mai uzual, este aplicația care asigură anonimitatea avertizorului, urmată de email, iar unele companii au și un număr telefonic. Confidențialitatea este asigurată, spun reprezentanții companiilor, există persoane desemnate să gestioneze canalul de whistleblowing. Unele raportări ajung la Departamentul juridic, altele la Resurse umane. Conducerea are acces doar la date statistice despre raportări, nu la raportările în sine.

Toate raportările sunt înregistrate și investigate, indiferent de conținut.

Am primit și multe raportări fără sens, așa cum sună oamenii la 112 fără bază, dar chiar și alea se investighează. De multe ori sunt lucruri reale în spatele avertizărilor aparent lipsite de sens”, – a spus reprezentantul unei companii.

Eliminarea subiectivismului în analizarea avertizărilor se obține, în unele companii, prin alcătuirea unei comisii de cercetare mixte, în ideea că nu pot fi toți membrii comisiei corupți.

Deși companiile au deja de ani de zile proceduri de încurajare a raportărilor, sau poate tocmai de aceea, reprezentanții intervievați consideră că Legea avertizorului este una necesară, care îl va ajuta de avertizor să prindă curaj. „În faza de dezvoltare sociologică a României raportările sunt clar necesare. Deocamdată corupția e destul de dezvoltată. Majoritatea raportărilor de care-mi amintesc nu se refereau deloc la șefi abuzivi, majoritatea erau de corupție” – a explicat unul dintre intervievați.

Raportarea s-a transformat într-o procedură birocratică

Unele prevederi ale legii sunt considerate greu de implementat sau de natură să sporească birocrația. De exemplu obținerea consimțământului avertizorului pentru înregistrarea convorbirii sau pentru sesizările față în față introduce elemente birocratice și condiții foarte greu de îndeplinit. Este vorba despre articolul 7 din lege care vizează evidența raportărilor.

Reprezentantul unei companii spunea că nu înțelege de ce e nevoie de semnătura avertizorului care ar alege telefonul ca să facă o raportare.

Dacă sună la telefon, atunci ce semnătură pune? Prin telefon nu prea se fac plângeri, majoritatea se fac prin platformă și oamenii își fac adrese de email speciale pentru asta, nu raportează cu adresa lor”.

9 din zece raportări vin de pe adrese anonime care ulterior sunt desființate, a explicat și o altă sursă.

Aflând că prima variantă a legii prevedea că avertizarea nu se poate face anonim, reprezentanta unei companii a spus: „Am fost șocată de modul în care a apărut legea la noi, în special despre prevederea cu nume, prenume, cerute pentru o raportare. Suntem cu 50 de ani în urmă din punctul ăsta de vedere, e un total dezastru”.

Și prevederea prin care companiile private trebuie să-și informeze angajații că pot face raportări și către alte instituții (românești sau europene) este văzută cu neîncredere de reprezentanții companiilor. Pentru că: „Nu am avut experiențe plăcute cu aceste instituții de anchetă. Am raportat acum 4-5 ani un caz de furt. Mi-au spus de la poliție că nu au apucat nici să se uite pe dosar, căci nu au oameni. Noi ne rezolvăm singuri problemele”.

Despre anonimitatea avertizorului, pro și contra

Nu toți cei intervievați cred că anonimatul e sfânt. De exemplu el nu funcționează în cazurile de litigiu, consideră unele companii. Anonimitatea poate funcționa la început, dar persoana care investighează va afla cine e cel care a raportat, la fel și cei vizați. O alternativă mai bună ar fi oferirea de garanții angajatului că nu va suferi represalii dacă va raporta.

Altcineva a dat un exemplu extrem: dacă se identifică trei vinovați în urma unei raportări anonime (după mai multe luni de investigații) și toți cei trei susțin că ei sunt whistleblower-ul anonim. Ce face atunci anchetatorul?

Un altul a pledat pentru încredere versus anonimitate, spunând că relația dintre angajator și angajat se schimbă când angajatorul ia măsuri și schimbă cu adevărat ceva în urma unor plângeri.

Reglări de poliție, turnătorii, burn-out

Pentru că suntem în România și suntem obișnuiți să vedem într-o nouă lege mai degrabă un mijloc de a abuza, s-a ridicat și chestiunea asta în interviuri. Unii au considerat că de acum cei care se plâng de discriminare, burn-out și altele vor zice că sunt avertizori. Alții au spus că în continuare legea nu va rezolva apucăturile mai vechi: raportările vor fi folosite și ca instrumente politice sau reglări de polițe.

Dacă nu va fi bine aplicată, legea avertizorului va eșua și va fi considerată instituția turnătorului și așa va rămâne, crede reprezentanta unei companii, care a exemplificat: „Noi suntem o organizație mare în România, avem 20.000 de angajați, și unii dintre ei mai au această atitudine, în special cei care au trăit în comunism. Dacă le spui: <ați fost raportați de colegi, care au spus asta și asta>, ei spun: <cine m-o turnat? Să vină la mine ăla care m-o turnat, să-mi zică mie în față!> Nu sunt obișnuiți cu ideea de feedback. Este o mentalitate românească, probabil, aceea că avertizorii sunt niște turnători. Dar asta se observă numai la cei trăiți în comunism. Tineretul e încântat și mulțumit că are o linie la care poate raporta încălcările, să știți”.

Legea e necesară, dar costă

Pentru angajatori abia de acum încep întrebările și planificarea costurilor, pentru că toate aceste noi îndatoriri și obligații vin la pachet cu schimbări de organigrame, mentalități și inevitabil costuri. Vor trebui găsite persoane imparțiale care să gestioneze canalele de comunicare și raportările avertizorilor. Vor exista conflicte de interese? Acele persoane vor proteja compania sau avertizorul? Într-un astfel de conflict se va afla șeful Departamentului juridic dintr-o companie.

Dincolo de oameni și proceduri va fi nevoie și de investiții în tehnologie pentru implementarea canalelor de raportare. O companie mare își poate permite aceste cheltuieli, companiile mici sunt, inevitabil, îngrijorate de această nouă povară birocratică și financiară pe care o vor finanța din fonduri proprii, nu de la buget, ca instituțiile statului.

Alte companii au spus că au în plan externalizarea completă a acestei activități, de gestionare și analiză a raportărilor, astfel încât decizia companiei să se cantoneze strict la măsurile ce trebuie luate. Iar acestea sunt cruciale pentru obținerea încrederii angajaților, după cum a conchis reprezentanta unei companii:

Măsurile sunt cele care îi determină pe oameni să meargă mai departe. Se schimbă radical stilul de comunicare, managementul, leadershipul. Sunt lucruri extraordinare în acest mecanism de raportare, dacă e corect aplicat și dus până la capăt, nu doar făcut de ochii lumii, că e directivă europeană. Dar e de înțeles de ce nu se dorește să se facă în România, la nivelul instituțiilor statului”.

Majoritatea companiilor care au acceptat o discuție cu APADOR-CH și ActiveWatch știau de existența proiectului de lege cu privire la protecția avertizorului de integritate și au fost interesate să afle ce aduce legea nou față de standardele aflate deja în vigoare la nivelul fiecărei companii și ce trebuie să schimbe în mod concret pentru ca procedurile să devină conforme cu nouă lege.

Noua lege nu conține și prevederi cu privire la adoptarea unor norme metodologice de aplicare în ceea ce privește instituirea canalelor de raportare internă în cadrul instituțiilor publice și a companiilor private. ANI (Agenția Națională de Integritate) poate, potrivit legii în vigoare – articolul 14 – asigură consilierea, la cerere, în elaborarea și după caz revizuirea procedurilor și poate asigura instruirea persoanelor desemnate să soluționeze plângeri.

Monitorizarea modului în care legea va fi aplicată în practică rămâne crucială pentru implementarea ei efectivă. În acest sens, Agenția Națională de Integritate (ANI) trebuie să fie dotată cu toate resursele necesare (financiare și tehnice) pentru a-și îndeplini rolul complex de promovare și monitorizare a implementării legii și de consiliere a instituțiilor publice și a companiilor private cu privire la elaborarea și instituirea procedurilor de raportare.

 

***

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Proiectul este derulat de APADOR-CH în parteneriat cu ActiveWatch și beneficiază de o finanțare în valoare de 95.754 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.