Poziţia APADOR-CH cu privire la modificarea sistemului electoral
APADOR-CH atrage
atenţia partidelor politice că principalele deziderate la care trebuie să
răspundă modificările actualului sistem electoral parlamentar nu trebuie să fie
avantajele electorale pe care le oferă unuia sau altuia dintre competitori, ci
reprezentativitatea cât mai bună a aleşilor în raport cu alegătorii şi
pluralimul opţiunilor electorale. Numai în aceste condiţii un număr cât mai
mare de alegători se vor putea bucura de plenitudinea dreptului de a alege.
Sistemul actual
creează confuzie şi nemulţumire în rândul alegătorilor datorită faptului că, în
anumite situaţii, candidaţi clasaţi pe locurile doi şi trei în cursa electorală
ajung în final în Parlament. Avantajul acestui sistem, de a asigura
reprezentativitate unui număr cât mai mare de alegători prin redistribuirea voturilor
adresate unor candidaţi care nu obţin un loc în Parlament, este puţin explicat
şi promovat în faţa publicului larg de către partidele politice. În schimb, nemulţumirea
electoratului este exploatată pentru promovarea unor modificări care să impună
sistemul în care ”câştigătorul ia totul” indiferent de scorul electoral
obţinut. Acesta creează situaţii în care un candidat obţine un mandat în ciuda
faptului că majoritatea alegătorilor votează împotriva sa, cu alţi competitori
electorali. În final, singurii beneficiari ai noului sistem propus sunt
politicienii, pentru electorat creascând gradul de subreprezentare. O nemulţumire
urmează a fi înlocuită de alta. În plus sistemul duce la bipartidism, reducând
drastic numărul de opţiuni electorale. Într-o societatea în care nemulţumirea
faţă de variantele electorale disponibile este în creştere, un astfel de sistem
va duce la o participare la vot din ce în ce mai redusă, cu consecinţa scăderii
şi mai dramatice a reprezentativităţii aleşilor.
În aceste
condiţii, APADOR-CH susţine că variante care ar asigura promovarea intereselor
de reprezentativitate ale electoralului şi nu pe cele ale patidelor politice
sunt:
Menţinerea
actualului sistem, cu condiţia unei cât mai bune explicări a rolului şi a
modului în care funcţionează compensarea.
Introducerea
sistemului electoral majoritar cu două tururi de scrutin. Acesta asigură
alegerea unui parlamentar cu majoritate absolută. Subreprezentarea celor
care au votat cu candidatul perdant din turul al doilea rămâne o problemă,
însă măcar se evită situaţiile în care un parlamentar este ales în ciuda
faptului că 70%-80% din alegătorii din colegiul său nu i-au acordat
încrederea lor prin vot.
În privinţa
organizării alegerilor cu două tururi de scurtin, APADOR-CH atrage atenţia că
restricţiile bugetare şi participarea scăzută la vot nu pot constitui motive
întemeiate pentru a impune sisteme care să ducă la o serioasă subreprezentare a
celor care aleg să îşi exercite dreptul de vot. Din acest motiv, APADOR-CH
solicită revenirea la două tururi de scrutin şi în cazul alegerii primarilor.
Pentru informaţii
suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu, director executiv APADOR-CH
021 315 46 31, 0722
467 034