Poziţia de principiu a APADOR-CH cu privire la viitorul cadru legal ce va reglementa securitatea naţională şi activitatea serviciilor de informaţii

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Legea privind siguranţa naţională precum şi legile care
reglementează activităţile tuturor serviciilor de
informaţii trebuie modificate pentru (i) a respecta prevederile
Constituţiei; (ii) a respecta standardele internaţionale în materia
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale; (iii) a
reformula conceptul de siguranţă naţională şi a
reforma obiectivele şi instrumentele serviciilor secrete potrivit
intereselor României ca stat membru al NATO şi, în perspectivă
apropiată, al Uniunii Europene; (iv) a consolida şi dezvolta
mecanismele de monitorizare şi control asupra activităţilor
serviciilor de informaţii.

APADOR-CH consideră că, pentru a avea legi democratice în
domeniul siguranţei naţionale şi funcţionării
serviciilor de informaţii, trebuie să se ţină cont cel puţin de următoarele
principii:

a) definirea clară a conceptului de siguranţă
naţională prin stabilirea exactă a categoriilor de
acţiuni/activităţi ce constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale. Formulările trebuie să fie limitative şi limpezi pentru a
elimina complet posibilitatea de răstălmăcire sau adăugare;

b) reducerea numărului de servicii de informaţii la două – SRI şi SIE – la care se
adaugă o singură structură informativă acceptabilă
şi anume Direcţia de Informaţii Militare din cadrul Ministerului
Apărării Naţionale.

Desfiinţarea
Serviciului de Pază şi Protecţie şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale a căror existenţă ca servicii
independente este nejustificată va duce la reducerea cheltuielilor de la buget, la scăderea sau chiar
eliminarea rivalităţilor contraproductive dintre servicii, la
limitarea riscului de depăşire a sferei siguranţei
naţionale cu consecinţa încălcării drepturilor omului
şi la eficientizarea controlului public instituţionalizat asupra
activităţilor serviciilor de informaţii. Serviciul de Pază şi
Protecţie, ca structură fără atribuţii informative, poate
fi trecut în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române care are, între alte
atribuţii, exact "paza şi protecţia". Iar Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale trebuie transformat dintr-o structură
informativă într-o simplă unitate
tehnică, fie în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor, fie în subordinea Guvernului.

In acelaşi sens, trebuie
eliminate din sfera siguranţei naţionale şi structurile
informative create în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Aceste structuri nu au obiective ce
intră în sfera siguranţei naţionale, ci se ocupă de
protecţia informativă a personalului ministerului, lucru care ar
trebui clar prevăzut în Legea de organizare şi funcţionare a
MAI.

c) demilitarizarea serviciilor de informaţii. Excepţie face numai
structura informativă din cadrul MApN. Caracterul militar a transformat
serviciile de informaţii în sisteme
închise, inaccesibile controlului public eficient şi care se supun numai
disciplinei militare;

d) instituirea controlului
judecătoresc asupra operaţiunilor informative şi de
execuţie care pot încălca drepturile omului. Controlul
judecătoresc se execută anterior,
pe durata operaţiunii şi posterior, după următoarele
reguli: (i) numai un judecător poate
emite  autorizaţia de supraveghere a
uneia sau mai multor persoane. Orice operaţiune de supraveghere a
oricărui serviciu de informaţii sau structură informativă
este ilegală în absenţa
autorizării judecătoreşti; (ii) judecătorului i se pun
la dispoziţie toate materialele pe baza cărora serviciile/structurile solicită autorizaţia de
supraveghere. Nimeni nu poate invoca
"secretul de stat sau de serviciu" pentru a refuza prezentarea
materialelor în faţa judecătorului; (iii) în conţinutul
autorizaţiei trebuie menţionate cu exactitate subiectul, scopul
şi limitele operaţiunii aprobate, inclusiv durata pentru care se
emite. Durata de valabilitate a
autorizaţiei este cea reglementată de Codul de procedură
penală, art. 911  – 916
(autorizaţia se emite pentru o lună şi poate fi
prelungită pe perioade de câte o lună, fără a depăşi în total patru luni); (iv)
rezultatele operaţiunilor trebuie verificate periodic de judecător
care va decide asupra oportunităţii continuării supravegherii,
în funcţie de rezultate sau de lipsa acestora; (v) la expirarea
autorizaţiei de supraveghere, judecătorul dispune încunoştinţarea persoanelor
supravegheate, care nu au fost trimise în judecată, că au fost supuse
acestor proceduri. Controlul
judecătoresc posterior se realizează prin accesul la justiţie al
persoanei care se consideră lezată în drepturile sale prin acest gen
de supraveghere. Accesul la justiţie se realizează prin
prevederea şi garantarea unor căi de atac în faţa instanţei;

e) obligaţia serviciilor/structurilor de informaţii de a demonstra în faţa judecătorului
că fiecare autorizaţie de supraveghere solicitată pleacă de
la un pericol real, concret şi
măsurabil la adresa siguranţei naţionale. De asemenea,
ele trebuie să arate că au
epuizat toate celelalte mijloace/metode
de cercetare anterior solicitării
autorizaţiei de supraveghere şi că această
ultimă metodă, ce presupune imixtiuni în viaţa privată, a rămas singura posibilitate pentru
aflarea adevărului;

f) interzicerea ca serviciile/structurile de informaţii să
desfăşoare orice fel de activitate comercială atât ca
instituţii cât şi de către angajaţi, inclusiv
soţ/soţie şi rude până la gradul IV.

Raţiunile pentru această interdicţie sunt multiple:
posibilă concurenţă neloială şi/sau distorsionarea
pieţei prin utilizarea datelor obţinute în virtutea atribuţiilor
legale ale acestora; pericolul constituirii unor grupări/acţiuni în
afara legii; obţinerea unor venituri extrabugetare ce nu pot fi controlateetc. Serviciile/structurile de informaţii trebuie să fie
finanţate exclusiv de la bugetul de
stat, iar comisiile parlamentare de control trebuie să supravegheze
permanent modul în care se cheltuiesc fondurile alocate;

g) accesul persoanelor la informaţiile de interes public deţinute
de serviciile/structurile de informaţii

Este absolut necesar să se renunţe la clasificarea automată
ca "secrete" a tuturor
informaţiilor, indiferent de natura lor, deţinute de aceste
servicii/structuri. Clasificarea automatăeste nu numai excesivă, ci şi profund dăunătoare
pentru o societate democratică. Poate fi acceptată numai limitarea – şi  nu
interzicerea – accesului la anumite informaţii deţinute de
instituţiile respective. Dar pentru a putea limita accesul, autorităţile sunt obligate
să demonstreze că prin comunicarea informaţiilor se pune în pericol real, concret şi
demonstrabil un interes legitim referitor la siguranţa naţională
iar restricţia este absolut necesară pentru apărarea acelui
interes.

Obligaţia protejării informaţiilor clasificate revine exclusiv serviciilor/structurilor de
informaţii şi angajaţilor acestora. Nicio altă
persoană fizică sau juridică nu poate fi trasă la răspundere – penală, administrativă,
civilă, discipliniară – pentru primirea, păstrarea sau
divulgarea unor informaţii clasificate şi nici nu poate fi
obligată să dezvăluie provenienţa acestora. In
plus, trebuie prevăzut în mod expres că odată ieşite din sistem, indiferent pe ce cale,
informaţiile încetează să mai fie clasificate.

h) arhivele serviciilor/structurilor de informaţii

Operaţiunile serviciilor/structurilor de informaţii de culegere,
stocare şi arhivare de date trebuie strict reglementate, cu termene rezonabile de secretizare
şi de păstrare. Serviciilor/structurilor le este interzis să stocheze/arhiveze informaţii obţinute
tangenţial în cursul operaţiunilor dacă acestea nu au legătură cu subiectul sau scopul
supravegherii. Orice persoană poate avea acces la propriul dosar de
informaţii şi poate cere rectificarea unor date. In caz de refuz,
persoana se poate adresa justiţiei având dreptul să obţină
reparaţie.