Raport asupra cazului Florian Vodă din Bucureşti
Pe data de 3 iulie 2008, doua reprezentante ale APADOR-CH au discutat cu Florian Voda din Bucuresti, care a sustinut ca a fost victima unor agresiuni fizice din partea unor politisti. Tânarul, în vârsta de 25 de ani, a prezentat foaia de examinare de la Spitalul Universitar de Urgenta din 22 iunie 2008 (abuzul s-a produs în seara de 21 iunie) si certificatul medico-legal din 3 iulie a.c. Dupa aproape doua saptamâni de la incident, Florian Voda mai avea înca semne vizibile pe corp (o echimoza de circa 3-4 cm lungime în partea stânga a toracelui) si se plângea de dureri intercostale.
Circumstantele incidentului
Pe 21 iunie seara, în jurul orei 23.00, Florian Voda iesise de la un bar din zona Universitatii si se îndrepta spre casa. In fata lui, dar la distanta, doi tineri pe care îi cunoscuse în acea seara, au fost opriti de o patrula formata din doi politisti si, probabil, legitimati. Florian Voda s-a apropiat de politisti si i-a întrebat „ce se întâmpla”, deoarece nu i s-a parut normal ca doua persoane sa fie oprite de politisti fara niciun motiv. Cei doi tineri nu se manifestasera violent si nu se comportasera de o maniera care sa trezeasca suspiciuni. Politistii au uitat de cei doi – care au si plecat imediat – si l-au luat la întrebari pe Florian Voda. Acesta a refuzat sa le prezinte actul de identitate si le-a spus ca „îsi cunoaste drepturile”, ceea ce i-a iritat pe politisti si i-a facut sa ceara „întariri”. In câteva secunde, înca doi politisti au venit la fata locului. Toti patru, dar în special noii sositi, l-au lovit pe Voda cu pumnii si picioarele, apoi i-au pus catusele si l-au dus la Sectia 10 de politie. Loviturile au continuat si în duba. Certificatul medico-legal nr.A2/4842722.06.2008 contine o lunga lista de echimoze si excoriatii (în total 51) la cap, piept si brate „ce s-au putut produce prin lovire repetata cu corp dur si compresie pe plan dur”.
In sectia de politie, nimeni nu l-a acuzat de ceva dar totusi i s-a întocmit proces verbal de amendare (se presupune ca pentru „tulburarea linistii publice”), pe care Florian Voda a refuzat sa-l semneze. In cele din urma (întregul incident a durat mai putin de o ora), politistii i-au returnat telefonul mobil confiscat înca din prima faza si l-au lasat sa plece. Tânarul a chemat imediat Salvarea, care a venit în câteva minute în fata sectiei de politie. Personalul ambulantei a constatat starea în care se afla si l-a întrebat daca doreste sa mearga la spital. Dintr-o teama instinctiva, tânarul a refuzat dar dupa plecarea ambulantei a fact apel la doi colegi de serviciu care au venit foarte repede si l-au dus la Spitalul Universitar de Urgenta. Dupa circa 3 ore i s-a înmânat fisa medicala cu diagnosticul „Policontuzionat. Afirmativ agresiune.” cu care s-a prezentat la INML pe 22 iunie. Prin urmare, pe lânga actele medicale, Florian Voda are si martori oculari care pot atesta starea fizica în care se afla la iesirea din sectia de politie.
Tot pe 22 iunie, Florian Voda a depus plângere împotriva politistilor la Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti (nr.de înregistrare 1487/22.06.2008) si urmeaza sa faca acelasi lucru si la parchet.
Ulterior, reprezentantele asociatiei au discutat cu unu din martori – Mihai Tanasescu – care a confirmat ca a fost sunat de Florian Voda în ziua de 21 iunie 2008 în jurul orei 23.30 si ca, împreuna cu celalalt martor (Sorin Briceag) s-a dus imediat la sectia de politie. L-au gasit la intrarea în sediu si au constatat ca victima prezenta numeroase urme de lovituri pe fata, pe brate, pe umeri. Mihai Tanasescu i-a întrebat pe politistii care stateau în fata usii de acces în sediu, cum explica starea fizica a prietenului sau iar acestia i-au raspuns ca „nu stiu” dar „poate s-a lovit în ambulanta”! Martorul a mai spus ca primul drum cu Florian Voda a fost la Institutul National de Medicina Legala, unde li s-a comunicat ca examenul medico-legal se poate face numai la cererea organelor de ancheta sau pe baza unei fise/scrisori medicale si asa au ajuns la spitalul de urgenta. În timpul discutiei cu reprezentantele APADOR-CH, Mihai Tanasescu a sugerat ca, data fiind pozitia ultracentrala a zonei în care s-a petrecut agresarea lui Florian Voda (pe str.Ion Ghica, în imediata vecinatate a sediului Bancii Comerciale Române si a Centrului Cultural Ceh), ar putea exista înregistrari video ale incidentului pe camerele de supraveghere exterioare.
Constatarile APADOR-CH
1. APADOR-CH atrage din nou atentia asupra riscului mare de încalcare a drepturilor omului în perioada asa numitei conduceri la sediul politiei (anterioara retinerii de pâna la 24 de ore), care înseamna privare de libertate si nu doar o masura administrativa. Intocmirea proceselor verbale de amendare, în genere pentru „tulburarea linistii publice”, serveste drept paravan pentru actiunile politistilor ce se pot usor încadra la abuzuri. Florian Voda a fost privat de libertate din momentul în care a fost împiedicat sa îsi continue drumul spre casa si pâna la iesirea din sediul sectiei 10 de poltie;
2. Legitimarea persoanelor pe strada nu poate depinde doar de bunul plac al politistilor. Ei trebuie sa aiba si indicii ca acele persoane au comis fapte penale sau contraventionale. In cazul lui Florian Voda, „fapta” a constat în interpelarea politistilor cu privire la motivul pentru care îi oprisera pe cei doi tineri cu comportament pasnic;
3. Orice interventie politieneasca prin forta trebuie sa respecte regula proportionalitatii. In cazul lui Florian Voda, patru politisti l-au lovit în mod repetat cu pumnii si picioarele, abuz continuat si dupa încatusare, pe durata transportarii cu duba. Chiar daca ar fi fost vorba de o persoana suspecta de comiterea unei infractiuni – ceea ce nu a fost cazul lui Florian Voda – ar fi opus rezistenta, lovirea cu pumnii si picioarele pentru imobilizarea sa înseamna purtare abuziva, sanctionata de codul penal si, în egala masura, lipsa de profesionalism (exista metode legale de imobilizare);
4. Este al doilea caz al asociatiei în ultimele doua luni în care politistii confisca telefoanele mobile ale persoanelor chiar de la începutul interventiilor brutale. Telefoanele sunt restituite numai la parasirea sediului politiei. Sunt doua posibile explicatii pentru acest gest pe cale de a se transforma în regula: a) împiedicarea persoanei de a apela la cunostinte (rude, prieteni, avocati) pentru a le informa despre situatia în care se afla sau b) pentru a preveni filmarea brutalitatilor. Prima înseamna o încalcare clara a drepturilor persoanelor private de libertate (cazul celor „condusi” la sediu, inclusiv fazele premergatoare – oprire, imobilizare, transport). A doua arata cât de adânc înradacinata ramâne vechea mentalitate „lovim, dar sa nu se afle”.
In concluzie, APADOR-CH cere DGPMB si parchetului sa investigheze cu impartialitate si celeritate modul în care au actionat cei patru politisti implicati în incidentul al carui victima a fost Florian Voda sub aspectul privarii de libertate si purtarii abuzive si sa aplice sanctiunile ce se impun. Asociatia aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (vezi între altele hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului în cauza Cobzaru c.României), în cazul persoanelor care prezinta urme de violenta la iesirea dintr-un loc de detinere, autoritatile statului au obligatia de a face cercetari impartiale pentru a stabili daca semnele sunt – sau nu – rezultatul tratamentului aplicat de politisti sau de agentii oricarei alte institutii cu puteri coercitive.
Manuela Stefanescu Nicoleta Popescu