Raport asupra vizitei în arestul secţiei 9 Poliţie din Bucureşti, sector 2

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul secţiei 9
Poliţie din Bucureşti pe data de 20 iulie 2006. In sectorul 2 mai
există alte două aresturi la secţiile 6 şi 7, ultimul fiind
destinat exclusiv femeilor.

1. Probleme
privind „invitarea” sau „conducerea” unei persoane la sediul
poliţiei, pentru a da declaraţii,
anterior unei eventuale reţineri
poliţieneşti de 24 de
ore

O persoană care a primit o invitaţie la sediul poliţiei
poate refuza să se prezinte dacă nu s-a precizat clar în ce calitate este invitată
şi în ce cauză (mai
există şi practica invitaţiei prin telefon care trebuie, pur şi simplu, ignorată). Sunt
însă destule situaţii în care o persoană, invitată ca
martoră, se transformă, în sediul poliţiei, în învinuit. Dar chiar cu acest risc,
persoana respectivă decide dacă se prezintă sau nu, singură
sau însoţită, la poliţie.

In cazul conducerii la sediul
poliţiei, lucrurile sunt diferite. Persoana împotriva căreia există
bănuiala că ar fi comis o infracţiune este interogată
şi i se iau declaraţii scrise, numite
declaraţii olografe ce se
păstrează la dosar. Abia
după aceea, anchetatorul decide dacă este cazul sau nu să se
emită ordonanţa de
reţinere de 24 de ore şi aduce la cunoştinţa suspectului
că are dreptul de a fi asistat de un apărător şi dreptul de
a nu da declaraţii care ar putea fi folosite împotriva sa! In opinia
APADOR-CH, dreptul la asistenţă juridică şi dreptul de a tăcea trebuie să
funcţioneze din momentul primei
declaraţii, scrise sau orale, deci inclusiv în faza premergătoare
unei eventuale reţineri. Aceste drepturi, esenţiale pentru
desfăşurarea unui proces corect şi echitabil, sunt aplicate, în
prezent, numai în cazul minorilor între 14 şi 16 ani. Generalizarea lor ar
implica, desigur, modificări ale
Codului de procedură penală însă până atunci, se pot
lua măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei. Astfel,  declaraţiile olografe, luate înaintea
reţinerii, sunt scrise pe foi de hârtie obişnuite, neînseriate şi netipizate. Prin
urmare, nu există nicio garanţie că toate acele declaraţii scrise sunt anexate la dosarul
persoanei. Propunerea asociaţiei are în vedere folosirea unor formulare tipizate şi înseriate pentru
orice declaraţie anterioară reţinerii. Alternativ, APADOR-CH
cere ca nicio declaraţie
anterioară reţinerii, dată pe hârtie obişnuită,
neînseriată şi netipizată, să nu mai fie anexată la dosarul ce se prezintă procurorului
şi apoi instanţei.

2. Secţia
9 de poliţie

In perioada premergătoare reţinerii, persoanele sunt interogate
în birourile anchetatorilor. Dacă, după consultări cu
procurorul, se ia măsura reţinerii, ordonanţa se emite începând
cu ora la care persoana a ajuns la sediul
poliţiei. Prima declaraţie în calitate de învinuit  este dată în
prezenţa avocatului (ales sau din oficiu). Potrivit legii, învinuitul
trebuie prezentat în faţa procurorului, împreună cu materialul de la
dosar şi propunerea de arestare, în termen de 10 ore. Insă termenul
nu poate fi – şi nici nu este  –
respectat dacă măsura reţinerii se ia seara iar procurorul de
caz este disponibil numai în dimineaţa următoare. APADOR-CH solicită ca procurorii, ca
şi judecătorii, să asigure permanenţe, sau, dacă
permanenţa este deja asigurată, ca procurorii de serviciu să
preia şi această atribuţie, astfel încât situaţia juridică a persoanelor conduse/reţinute
să fie clarificată în termenul prevăzut de reglementările
în vigoare.

2.1. 
Examenul
medical

Persoana reţinută trebuie să fie examinată de un doctor
în maximum 24 de ore. Pentru toate aresturile din Bucureşti (18)
există un singur medic generalist, cu
cabinetul la Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului
Bucureşti. Prin urmare, toate persoanele reţinute trebuie
transportate de la secţiile de poliţie la DGPMB şi înapoi în
aresturi. Apare astfel riscul examinării cu întârziere şi/sau în mod
superficial. La acestea se adaugă şi practica de a consemna pe
fişa persoanei numai cele constatate
de medic. APADOR-CH sugerează adăugarea unei rubrici noi care să cuprindă şi cele declarate de învinuit pe propria-i
răspundere (în principal, dacă a fost agresat anterior, chiar
dacă nu are urme vizibile).
Asociaţia consideră necesară o astfel de rubrică pentru
următoarele motive: a) fişa medicală va prezenta o imagine
completă asupra stării de sănătate; b) asistenţa
medicală în detenţie va fi uşurată şi va deveni mai
eficace; c) este o modalitate de a  preveni rele tratamente din partea
poliţiştilor; d) va micşora numărul celor care susţin
că au fost agresaţi de organele de cercetare în faza
premergătoare în vederea recunoaşterii uneia sau mai multor fapte.

Mai trebuie precizat că persoanele reţinute care sunt
consumatoare de droguri sunt trimise de medicul de la DGPMB la spitalul Obregia
iar de acolo, cu tratamentul prescris, la secţia 12 Poliţie.
Tratamentul se bazează exclusiv pe calmante.
Nu li se administrează, ca
în majoritatea ţărilor democratice metadonă, un substitut de drog care uşurează
suferinţa celor aflaţi în sevraj.

2.2. 
Discuţiile
cu avocaţii

Persoana reţinută discută cu apărătorul în camera
anchetatorului, în prezenţa acestuia (sau a unui alt supraveghetor), ignorându-se astfel principiul confidenţialităţii. Arestatul
care doreşte să-şi consulte avocatul, are următoarele
posibilităţi: a) convorbirea telefonică. Poliţiştii de
la secţia 9 au afirmat că arestaţii pot telefona
apărătorilor ori de câte ori o
cer. Insă telefonul se află în camera  de dimensiuni foarte mici a poliţistului supraveghetor. Este imposibil ca acesta, prezent pe
toată durata conversaţiei, să nu audă ce spune arestatul; b) întâlnirea avocatului cu
clientul în una din camerele de anchetă. Din nou, discuţiile au loc în prezenţa supraveghetorului care,
desigur, aude şi vede tot. Asociaţia insistă asupra confidenţialităţii
discuţiilor cu avocatul, condiţie esenţială pentru respectarea
reală a dreptului la apărare. Nici măcar supravegherea
vizuală, chiar dacă este considerată acceptabilă, nu se
justifică pentru simplu motiv că arestatul este percheziţionat înainte de reintroducerea în arest. Prin
urmare, se pot depista cu uşurinţă eventualele obiecte interzise
pe care i le-ar putea da avocatul în lipsa supravegherii directe. APADOR-CH reaminteşte că rolul
avocatului este de a-şi apăra clientul şi nu de a „contribui la aflarea adevărului”, cum greşit mai
cred încă poliţiştii. Mai trebuie menţionat faptul
că, pe toată durata întâlnirii cu avocatul, arestatul rămâne
încătuşat; c) convorbire în camera de primit pachete şi vizite.
Incăperea este foarte mică iar discuţiile au loc printr-un geam
dublu, prevăzut cu placă perforată. Nu poate fi vorba de schimb
de documente sau de semnarea unor acte între avocat şi arestat, totul
desfăşurându-se numai verbal şi, desigur, în prezenţa
supraveghetorului. O diferenţă minoră faţă de grefa în
camerele de anchetă este că arestatului i se pot scoate cătuşele. APADOR-CH
cere insistent respectarea caracterului
confidenţial al discuţiilor dintre apărător şi
clientul său, indiferent de moment (conducere, reţinere, arestare)
şi de locul în care se desfăşoară.

2.3. 
Corespondenţa
şi convorbirile telefonice

Corespondenţa scrisă este nelimitată şi, teoretic,
necenzurată. Arestaţii depun plicurile închise într-o cutie
obişnuită de lemn (nu cutie
poştală) de unde sunt luate de poliţişti şi duse
la poştă. La primire, plicurile se deschid în faţa
deţinuţilor numai pentru a verifica dacă nu conţin obiecte
interzise. In mare, s-ar respecta Ordonanţa nr. 56/2003 privind drepturile
persoanelor private de libertate. Numai că se înregistrează întreaga corespondenţă atât la
expediere cât şi la primire (destinatar, adresă, expeditor, dată
etc.), informaţii ce se transmit şi procurorului de caz! Dacă ar exista cutie poştală, cum prevede
ordonanţa, arestaţii înşişi ar putea introduce plicurile,
fără control şi înregistrare (cel puţin la expediere),
respectându-se astfel confidenţialitatea
corespondenţei. Metoda folosită la secţia 9 pune sub semnul
întrebării acest drept. Pentru reprezentantele APADOR-CH a rămas
neclar de ce trebuie să
ştie procurorul de caz cu cine şi
când corespondează arestatul şi, mai ales, dacă se cenzurează  corespondenţa. Supravegherea
corespondenţei se poate face numai
pe baza autorizării emise de judecător pe o perioadă de maximum
4 luni (iniţial o lună, urmată de cel mult 3 prelungiri de câte
o lună fiecare). Asociaţia solicită ca procurorul de caz
să fie informat cu privire la corespondenţa arestatului numai dacă există autorizarea
judecătorească.

Mai trebuie amintit că plicurile, hârtia şi timbrele sunt pe
cheltuiala deţinuţilor, mai exact a familiilor lor. Nu a fost clar
cum se procedează în cazul unor plicuri mai voluminoase sau pe care
arestaţii doresc să le expedieze altfel decât prin poşta
obişnuită (cu confirmare de primire, priori post etc.). Din explicaţiile
confuze ar rezulta că, deoarece arestaţii nu au dreptul să
deţină sume de bani şi nici conturi, familiile ar achita la
poliţiecontravaloarea expediţiei poştale, iar
poliţiştii s-ar ocupa apoi de trimiterea corespondenţei.

In afara convorbirilor telefonice cu avocatul, arestaţii mai pot
telefona o dată pe săptămână (joia) familiilor, în
condiţiile deja descrise. Arestaţii fac, de fiecare dată, cerere
scrisă în care precizează cu cine vor să vorbească precum
şi numerele de telefon pe care urmează să le apeleze. O
convorbire telefonică poate dura 10 minute, sub stricta supraveghere a
unui poliţist. APADOR-CH precizează că regimul convorbirilor
telefonice este identic cu cel al
corespondenţei scrise şi, prin urmare, acestea ar trebui să fie nelimitate
şi necenzurate. Temerea poliţiştilor că un arestat
ar putea contacta complici din afară pentru influenţarea mersului
anchetei este lipsită de logică, de vreme ce exact acelaşi lucru
poate fi făcut prin scrisori. In
opinia asociaţiei este vorba doar de mentalitatea depăşită
a controlului total al anchetatorului asupra arestatului. APADOR-CH cere IGPR să aplice
acelaşi regim pentru convorbirile telefonice ca şi pentru
corespondenţa scrisă. Singurele limitări acceptabile se
referă la numărul de posturi telefonice şi la numărul
solicitărilor din partea persoanelor private de libertate.

2.4. 
Camerele de
detenţie şi programul zilnic

Arestul secţiei 9 este format din 3 camere de detenţie şi
anexe. La data vizitei, aici se aflau 20 de persoane din care 3 erau deja
condamnate în alte dosare şi deci trebuiau ţinute separat, cu
consecinţa supraaglomerării celorlalte două camere (camera 2 – 9
arestaţi la 6 paturi şi camera 3 – 8 arestaţi tot la 6 paturi). Se
încalcă astfel una din regulile europene cu privire la locurile de
detenţie care prevede obligaţia autorităţilor de a asigura un pat pentru fiecare persoană
privată de libertate.  In
opinia asociaţiei, nu se justifică aducerea unor condamnaţi
definitiv din penitenciar în arestul poliţiei pentru cercetări în
alte cauze. Anchetele în astfel de cazuri ar trebui desfăşurate în
penitenciar. Ar fi mai puţin „comod” pentru poliţişti, dar s-ar
diminua considerabil riscul supraaglomerării.

La secţia 9 nu era niciun minor în detenţie. De altfel, IGPR a
avut iniţiativa lăudabilă a constituirii unui „dispecerat” prin
intermediul căruia minorii reţinuţi/arestaţi sunt
repartizaţi în aresturile unde există camere separate pentru ei.

Arestul este situat la subsol, iar ferestrele sunt mici, la nivelul solului
şi prevăzute cu gratii şi plase dese de metal. Consecinţele
sunt lipsa luminii naturale (becurile
rămân aprinse 24 de ore din 24) şi aerisirea defectuoasă, ceea ce înseamnă nerespectarea
standardelor minime europene cu privire la condiţiile de detenţie,
şi deci supunerea la rele tratemente a persoanelor arestate. Singura
soluţie posibilă este mutarea arestului
într-o clădire adecvată.

Trebuie remarcat că, spre diferenţă de unele aresturi din
ţară, fiecare cameră are propriul grup sanitar (un WC, un
duş şi o chiuvetă) şi sistem de alarmare sonoră.
Arestaţii sunt astfel scutiţi de umilinţa dependenţei de
supraveghetori pentru satisfacerea nevoilor fiziologice şi
întreţinerea igienei corporale. S-a montat chiar o instalaţie de
ventilaţie dar, din motive necunoscute, aceasta  nu funcţiona.  APADOR-CH
cere remedierea urgentă a instalaţiei. Altfel ar însemna că s-au
cheltuit inutil bani publici.

Arestaţilor le este interzis să deţină în camere
obiecte ascuţite sau tăioase (ceea ce se poate accepta din motive de
siguranţă) dar şi spray-uri de orice fel, detergenţi
şi chiar aparate de ras tip „Bic”. APADOR-CH
solicită IGPR să revizuiască lunga listă de „obiecte
interzise” dintre care unele nu pot fi considerate „potenţiale arme”.

Mâncarea pentru arestaţi este adusă de la Penitenciarul Rahova
şi este, evident, de calitate cel puţin discutabilă.

Exerciţiul zilnic constă în plimbarea de 30-60 de minute într-o
curte goală ce aminteşte de o cuşcă. Arestaţii mai pot
citi (ziare, cărţi), asculta radioul şi juca table. In rest
nimic, în afară de anchete şi eventual vizite. Cu toate acestea,
deşteptarea este la ora 6.00 dimineaţa, un fel de „îi trezim ca
să stea”! Aşa-zisul „program zilnic”, emis de IGPR şi valabil în
toate aresturile, reglementează pe ore şi zile chiar şi cele mai
banale activităţi de genul „bărbierit” sau „curăţenie”.
In opinia asociaţiei, un orar strict s-ar impune doar pentru
situaţiile în care persoanele sunt scoase din arest.

Scoaterea din perimetrul de deţinere înseamnă, obligatoriu, încătuşarea arestaţilo  (cătuşele se scot la prezentarea în
faţa instanţei). Secţia 9 dispune de 4 perechi de
cătuşe de tip vechi, grele şi incomode. Or, scopul
încătuşării este de împiedica o persoană să
reacţioneze violent sau să evadeze  şi nu să provoace
suferinţă fizică. Asociaţia cere înlocuirea de
urgenţă cu cătuşe mai uşoare şi mai flexibile. De
asemenea, APADOR-CH solicită ca încătuşarea să se aplice selectiv, ţinând cont numai de
gradul de periculozitate al fiecărui arestat în parte.

Ar mai fi de semnalat un anacronism: ca şi în sistemul penitenciar,
verificarea gratiilor de la ferestrele din arest se face cu un ciocan de lemn, instrument cel
puţin bizar pentru secolul XXI, care alimentează suspiciuni cu
privire la modul real de utilizare. APADOR-CH
cere renunţarea la acest obiect primitiv.

Concluziile şi recomandările sunt incluse în raport.

Manuela Stefănescu                                                      Nicoleta
Popescu