Raport asupra vizitei la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri din comuna Tichileşti, judeţul Brăila

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Pe data de 24
iunie 2009, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul pentru
Minori şi Tineri (PMT) din Tichileşti. În afară de acest penitenciar mai există
PMT la Craiova şi, în curs de finalizare, încă unul la Târgu Mureş.

Date
generale

PMT Tichileşti
este situat la circa 8 km de municipiul Brăila. Ca spaţiu de deţinere,
penitenciarul dispune de două corpuri de clădire: unul vechi, cu camere fără
grup sanitar (secţia I-a) cel de al doilea mai recent construit, cu condiţii de
detenţie relativ mai bune (secţia a II-a). În secţia I-a se află carantina
(program obligatoriu de 21 de zile prin care trec toate persoanele nou-venite
pentru a învăţa regulamentul de ordine interioară şi a face examene medicale),
cabinetul medical, infirmeria, o cameră pentru cei opt deţinuţi care lucrează
la blocul alimentar (toţi în regim semi-deschis), fosta cameră de izolare
rebotezată „gsr” (grad sporit de risc) şi cele două săli de mese. Oarecum
paradoxal, numai minorii şi tinerii din
secţia a II-a consideraţi, generic, „sănătoşi” sunt aduşi în aceste
săli să servească cele trei mese zilnice în vreme ce toţi deţinuţii din secţia
I-a   mănâncă în camere. APADOR-CH sugerează
reorganizarea programului de servire a meselor în aşa fel încât şi deţinuţii
din secţia a I-a să poată mânca în cele două săli.

Un alt treilea
corp de clădire pentru cazarea deţinuţilor este în construcţie. Termenul
iniţial de finalizare era decembrie 2008 dar la jumătatea lunii iunie a.c. mai
rămăsese mult de lucru aşa încât pavilionul ar putea fi dat în folosinţă –
într-o viziune optimistă – la sfârşitul acestui an. Ar urma dezafectarea şi în
mare parte demolarea clădirii vechi ce adăposteşte în prezent secţia a I-a.
APADOR-CH nu cunoaşte condiţiile contractului încheiat cu firma particulară
constructoare dar  cere Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să
folosească toate căile legale pentru urgentarea  finalizării lucrărilor.

În penitenciar
sunt practic două regimuri de executare a pedepselor: semi-deschis şi închis
(deţinuţii în regim deschis sunt toţi la gospodăria agro-zootehnică de pe
Insula Mare a Brăilei iar regimul de maximă siguranţă nu se aplică la minori şi tineri). Însă regimul
semi-deschis este practic închis  pentru
că uşile camerelor sunt permanent încuiate (se deschid doar între 30 de minute şi o oră o singură dată pe
săptămână) şi prin urmare deţinuţii nu
pot circula liber nici în interiorul secţiei şi nici la curtea de plimbare de la deşteptare până la stingere aşa cum
prevede Legea 275/2006. Ei sunt scoşi la aer câte două-trei ore pe
zi, pe baza programului zilnic stabilit de
administraţie şi nu când vor ei şi nici nu li se permite revenirea în camere
decât la terminarea programului. Directorul penitenciarului a
declarat că este de preferat să nu respecte
întocmai legea decât să rişte evenimente neplăcute ce s-ar putea întâmpla dacă
uşile camerelor ar rămâne deschise (conflicte între deţinuţi,
furturi etc.). Reprezentantele APADOR-CH au argumentat în zadar că temeri de
acest gen au existat şi în penitenciarele pentru adulţi dar regimul
semi-deschis s-a aplicat – unde era cazul – conform legii şi nu s-au semnalat astfel de evenimente. 

Efective
deţinuţi, personal de penitenciar, suprafeţe de deţinere

La data vizitei,
în penitenciar se aflau 244 de deţinuţi, exclusiv de sex masculin, în
majoritate minori împărţiţi pe următoarele categorii:  58 – în arest preventiv,
8 – la carantină, 32 – în regim deschis (toţi cazaţi la gospodăria
agro-zootehnică), 117 – în regim semi-deschis şi 29 – în regim închis.

Personalul de
penitenciar care vine în contact direct cu deţinuţii şi arestaţii preventiv
(exceptând cadrele didactice) era format din 106 ofiţeri şi agenţi de pază, opt
cadre medicale şi 32 de angajaţi la serviciul socio-educativ. Proporţia dintre
numărul angajaţilor şi cel al deţinuţilor este foarte bună (sub doi deţinuţi
la  un angajat) ceea ce se reflectă în destul de numeroasele activităţi atât în
interiorul cât mai ales în afara
penitenciarului Vezi mai jos detalii.).

Spaţiul de
deţinere este de 1735 mp (cele două corpuri de clădire) cărora li se adaugă 294
mp la gospodăria agro-zootehnică. Teoretic, fiecărui deţinut i-ar reveni peste
4 mp ceea ce ar corespunde standardelor minime de cazare recomandate de
Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei în
mod special pentru sistemul penitenciar din România. Practic însă mai sunt
camere foarte mici în clădirea veche (de exemplu fosta cameră de izolare,
actualmente „gsr”, măsoară mai puţin de 6 mp) iar în secţia a II-a  sunt camere
în care au fost cazaţi 26-28 de deţinuţi, cam de două ori mai mulţi decât ar fi
fost normal prin raportare la dimensiunea suprafeţei totale de deţinere. Se
speră însă că problemele se vor rezolva în mare măsură o dată cu finalizarea
noului corp de clădire.

Şcoala

Şcoala,
independentă faţă de administraţia penitenciarului, cuprinde ciclurile primar,
gimnazial, liceu tehnologic (clasa a IX-a) şi şcoala de arte şi meserii
(clasele X-XII). Clasa a XII-a a funcţionat pentru prima oară în anul şcolar
2008-2009 dar din cei nouă deţinuţi înscrişi în toamnă numai unul a obţinut
diploma.

Teoretic, toţi
minorii şi tinerii cu condamnări frecventează fie şcoala (cam 160 de locuri),
fie  cursuri de calificare organizate de AJOFM Brăila şi administraţia
penitenciarului (la data vizitei erau în desfăşurare 3 astfel de cursuri:
frizerie, tâmplărie pvc şi izolaţii). Practic, sunt destul de multe cazuri de
întrerupere a studiilor  sau de abandonare a cursurilor de calificare  (din
motive de transfer, punere în libertate etc.). Trebuie menţionat faptul că
minorii şi tinerii aflaţi în arest preventiv (aproape un sfert din efective) nu
sunt cuprinşi în nicio formă de pregătire şcolară. APADOR-CH
solicită ca şi acestora să li se ofere posibilitatea de a urma cursuri şcolare,
cu atât mai mult cu cât ei pot sta luni de zile sau chiar ani până la
pronunţarea hotărîrilor definitive şi irevocabile în procesele penale.
Asociaţia revine şi asupra unei alte probleme pe care a mai semnalat-o în
rapoarte anterioare: deţinuţii aduşi în penitenciare (nu numai la Tichileşti) după începerea anului şcolar nu mai pot fi înscrişi la cursuri. În
opinia asociaţiei, măcar ciclul primar ar trebui exceptat de la această regulă.

De notat că la
şcoală nu se aplică separarea
deţinuţilor în funcţie de regimul de executare   a pedepselor aşa încât cei de
la „închis” şi „semi-deschis” frecventează cursurile împreună. Însă deţinuţii
din prima categorie nu sunt – decât în mod
excepţional – eligibili pentru cursurile de calificare organizate de AJOFM (La
momentul vizitei se desfăşurau cursuri de calificare în specializările:frizer,
tâmplărie PVC şi izolaţii) . Unul din motive este acea greu de
înţeles condiţie impusă de AJOFM: deţinuţii sunt acceptaţi la cursurile de
calificare numai dacă mai au de executat opt
luni din pedeapsă până la prezentarea la comisia de liberare. Al
doilea motiv – niciodată recunoscut pe faţă – este reţinerea sau chiar teama de
a lucra cu „băieţii răi” (Motivul este valabil şi în cazul programelor socio-educative
organizate de penitenciare în care se preferă activităţi cu deţinuţi „cuminţi”,
în principal de la regimurile deschis şi semi-deschis.). APADOR-CH  atrage din
nou atenţia că tocmai deţinuţii cu pedepse mari sau  cu comportament
recalcitrant trebuie să fie atraşi în cât mai multe programe. Pe de o parte,
pentru că reeducarea şi pregătirea lor pentru reintegrare  presupune de la bun
început eforturi mai mari din partea sistemului penitenciar iar pe de altă
parte, pentru că lipsa de activităţi nu
face decât să sporească tensiunile ce există  între aceşti deţinuţi şi
personalul de penitenciar şi/sau pedagogic  dar şi între ei şi colegii de
detenţie.

Activităţi
socio-educative

Serviciul are 32
de angajaţi din care 25 „civili” (23 educatori, un psiholog, un preot, niciun
asistent social) şi şapte agenţi supraveghetori.  În afara cursurilor de
calificare organizate cu AJOFM, serviciul mai desfăşoară şi „clasicele”
programe „Instad” (carantina), „Alfaz” (alfabetizare) „Educosan” (educaţie
sanitară) şi „Educosport” (activităţi sportive). În chiar ziua vizitei avea loc
finala campionatului zonal de fotbal cu participarea echipelor de deţinuţi de
la Brăila, Galaţi şi desigur Tichileşti. Însă aspectul cel mai important se
referă la contactele dintre deţinuţi şi
comunitate, în special prin frecventele ieşiri din penitenciar. Grupuri
de câte 10-12 deţinuţi (numai de la regimurile deschis şi semi-deschis) sunt
duşi la Brăila la biserică, la muzee sau expoziţii (acces liber), la teatrul
„Maria Filotti” unde au un locuri rezervate şi gratuite, la şcoli „civile” etc.
Important este şi faptul că –  potrivit celor spuse de preotul penitenciarului
care participă la astfel de programe – minorii şi tinerii nu pot fi identificaţi
de trecători ca deţinuţi pentru
că nu se deplasează „doi câte doi” şi poartă haine obişnuite. Nici
supraveghetorii care însoţesc grupul nu poartă semne distinctive. Programul
organizat de preot cuprinde, de regulă, pe lângă o scurtă slujbă la biserica şi
vizitarea unui alt obiectiv (un muzeu, grădina zoologică etc.). Personalul
serviciului a afirmat că astfel de ieşiri sunt cel puţin lunare dar au fost
destule luni în care s-au înregistrat chiar şi 4-6 activităţi de genul acesta.

La fel de bine venite
sunt şi acţiunile de tipul expoziţie de desene, picturi sau obiecte făcute de
deţinuţi în cabinetul de terapie ocupaţională organizate de penitenciar în
municipiul Brăila în colaborare cu autorităţile locale. Pe durata vizitei,
reprezentantele asociaţiei au fost informate că a doua zi urma inaugurarea unei
expoziţii de desene în sediul Bibliotecii Judeţene Brăila. Pe 25 iunie
dimineaţa ele au mers la sediul respectiv şi au constatat că informaţia era
corectă: o sală mare din bibliotecă avea pereţii acoperiţi cu desene ale
deţinuţilor iar cei patru autori (toţi în regim semi-deschis) erau prezenţi. Nu
a fost clar însă cât timp va rămâne deschisă expoziţia (se pare că două
săptămâni) şi nici dacă cei patru autori vor mai fi prezenţi în sală în zilele următoare.  

APADOR-CH
apreciază în mod deosebit scoaterea
minorilor şi tinerilor din spaţiul de deţinere. Ar fi însă de dorit ca şi minorii şi tinerii din regim închis să fie incluşi
în astfel de activităţi.

Mai trebuie
amintită şi prezenţa regulată (o dată pe săptămână) a două organizaţii
neguvernamentale („Stânca veacurilor” şi Serviciul Umanitar pentru
Penitenciare) ambele având ca obiect de activitate educaţia moral-religioasă a
deţinuţilor. 

La toate acestea
se adaugă plimbarea zilnică de minimum o oră şi maximum trei ore. În secţia a
II – a, curtea cea mare este destinată în principal celor de la regim
semi-deschis în vreme ce arestaţii preventiv şi deţinuţii în regim închis ies
la aer într-un spaţiu mult mai redus. Cei din secţia a I-a (clădirea veche) ies
la aer doar pe aleea de acces.

Dat fiind
specificul PMT sub aspectul efectivelor de deţinuţi (minori şi tineri provenind
în majoritate din familii sărace cu grad redus de confort), educaţia sanitară capătă o importanţă
deosebită. De aceea APADOR-CH sugerează serviciului socio-educativ ca, în
cadrul programului „Educosan”, să găsească, împreună cu cabinetul medical,
formule mai atractive decât înşiruirea regulilor elementare pentru menţinerea igienei corporale individuale (de pildă:
prezentarea unor filmuleţe cu consecinţele nerespectării acestor reguli urmate
de discuţii). Ar trebui ca şi cadrele didactice de la şcoală să se ocupe mai concret de această problemă. Este clar că
destui deţinuţi nu cunosc – sau nu respectă – normele sanitare elementare
(mulţi minori şi tineri degajă mirosuri neplăcute ceea ce face ca aerul din
camere să fie greu de respirat). Mai sunt şi alte deficienţe menţionate mai jos
ce nu pot fi rezolvate decât de administraţia penitenciarului.

Asistenţa
medicală

Asistenţa medicală
este asigurată de o doamnă doctor medic de familie şi şapte asistenţi (un
angajat civil care lucrează zilnic, cinci asistenţi medicali care lucrează în
ture şi un asistent la farmacie). Doamna doctor a declarat că nu s-au
înregistrat boli cronice (cu excepţia unui caz de epilepsie). Nu s-au semnalat
nici hepatite (din nou cu o excepţie: un deţinut transferat recent la
Tichileşti cu diagnosticul de hepatită B şi C) şi nici cazuri de TBC.

Una din
dificultăţile cu care se confruntă în prezent este rezultatul deciziei ANP de
anulare a afilierii penitenciarului la farmacia zonală Poarta Albă pe linia
bugetară a procurării de medicamente. Cu alte cuvinte penitenciarul poate
cumpăra medicamente numai din
bugetul propriu,  prea mic pentru necesităţile deţinuţilor în materie de
medicamente eficiente. Între
altele, doamna doctor a menţionat lipsa
unguentelor cu antibiotice, prea scumpe pentru penitenciar. Cu
această ocazie, dânsa a pomenit de circa patru deţinuţi bolnavi de prurigo (conform definiţiei din DEX, „boală
cronică de piele caracterizată prin apariţia unor leziuni superficiale
persistente în formă de băşicuţe, însoţită de mâncărime intensă”). Însă în
vizita în camere reprezentantele APADOR-CH  au descoperit un număr  mai mare  de minori şi tineri plini de băşici pe tot
corpul. Dacă soluţia medicală este
procurarea unguentelor cu antibiotice atunci administraţia penitenciarului are obligaţia de a le achiziţiona indiferent
de costuri. Asociaţia reaminteşte că
administraţia penitenciară este direct răspunzătoare de starea de sănătate a
deţinuţilor.  Tot în legătură cu numeroasele cazuri de
prurigo,  reprezentantele APADOR-CH semnalează şi starea avansată de degradare
a saltelelor, sursă sigură de microbi. Este
absolut necesară înlocuirea tuturor saltelelor vechi, murdare cu câlţii ieşiţi ceea ce este tot obligaţia administraţiei
penitenciarului. Este posibil ca şi nerespectarea de
către deţinuţi a normelor elementare de igienă personală să contribuie la
apariţia şi răspândirea bolii de piele amintite. APADOR-CH a făcut unele
sugestii în acest sens la punctul 4 din raport.

Doamna doctor a
menţionat că, după estimările sale, cam 70% dintre deţinuţi au făcut testul
Elise pentru depistarea HIV/SIDA, toate rezultatele fiind negative. Însă în
materie de  prevenire – nu numai HIV/SIDA 
ci şi a bolilor cu transmisiune sexuală sau prin folosirea unor ace
nesterilizate (de pildă pentru tatuaje) – activităţile sunt doar în
plan teoretic (discuţii, broşuri,
pliante). În plan concret, există prezervative dar sunt depozitate la cabinetul
medical şi distribuite numai la cerere. Nu
este clar dacă au existat solicitări de acest gen din partea deţinuţilor. Dar,
judecând după reacţiile iritate ale conducerii penitenciarului faţă de acest
subiect („camerele de deţinere înseamnă
spaţiu public iar sexul în public
este sancţionat de lege” sau „cum se poate imagina ca într-o cameră cu 27 de
deţinuţi, doi să întreţină relaţii sexuale sub ochii celorlalţi”) este limpede
că   această simplă – şi puţin costisitoare – metodă de prevenire a răspândirii infecţiilor
amintite nu este deloc agreată. Un alt „motiv” invocat de conducerea
penitenciarului a fost acela că de distribuirea
prezervativelor în sistemul penitenciar se ocupă doar organizaţii
neguvernamentale (la Tichileşti nu au venit astfel de organizaţii),
nefiind deci o obligaţie a sistemului
penitenciar. APADOR-CH reia o propunere avansată într-un raport anterior al
asociaţiei: Administraţia Naţională a Penitenciarelor să dispună includerea
obligatorie în bugetul fiecărui penitenciar a  sumelor – minore mai ales prin
comparaţia cu costurile tratamentelor celor deja contaminaţi – necesare pentru
achiziţionarea prezervativelor. Totodată, ANP ar trebui să dea dispoziţii cu
privire la accesul neîngrădit şi nesupravegheat al deţinuţilor la aceste
mijloace elementare de prevenire a îmbolnăvirii şi răspândirii infecţiilor şi
bolilor.

Nu există niciun
program de schimb de seringi sau de tratament cu substitute pentru persoanele
care consumă (sau au consumat) la droguri injectabile.  Doamna doctor a declarat că nu a avut
niciodată un astfel de caz. Nu s-au semnalat nici cazuri de infecţii rezultate
din folosirea unor ace nesterilizate pentru tatuarea mai multor deţinuţi.

Doamna doctor
şi-a exprimat suprinderea faţă de creşterea considerabilă a numărului de
deţinuţi care se prezintă zilnic la cabinet (cam 60-70 de persoane) cu toate că
nu s-a depistat vreo situaţie specială din punct de vedere medical (În opinia
asociaţiei, prurigo ar trebui să reprezinte o astfel de situaţie.). Ar rezulta
că pe lângă camerele programate în fiecare zi din săptămână, la cabinetul
medical se prezintă şi alţi deţinuţi chiar dacă nu sunt urgenţe. Cu toate
acestea, deţinuţii din camera 3 (preventivi) au susţinut că dacă ratează vizita
din ziua programării nu mai au acces la cabinet decât săptămâna următoare.

Blocul
alimentar

Este situat tot
în secţia a I-a (clădirea veche) ca şi cabinetul medical. Meniul de la prânz
cuprindea ciorbă de fasole boabe fără carne şi varză cu carne (21,300 kg de
carne  inclusiv oase, grăsime şi zgârciuri, ceea ce înseamnă mai puţin de 100 gr per deţinut). Pe una
din mese, era o farfurie cu câteva ouă fierte. Întrebaţi pentru cine erau ouăle, cei de la blocul
alimentar au venit cu explicaţii confuze din care reieşea că ar fi vorba de un
„supliment”  pentru deţinuţii care lucrează acolo sau pentru cei care ies la
muncă (?). A urmat întrebarea cu privire la meniul de seară, la care răspunsul
a fost „omletă” din 200 de ouă (mai puţin de un
ou pentru fiecare deţinut). Reprezentantele asociaţiei au rămas cu
impresia că a fost vorba de o modificare de moment pentru că „omletă” sună mai
bine decât mâncare de cartofi fără carne(În frigider era un container cu
cartofi curăţaţi şi tăiaţi ca şi cum ar fi urmat să fie gătiţi pentru cină.).

Mulţi deţinuţi
s-au plâns de calitatea şi cantitatea hranei, în principal de pâine pentru că primesc doar o bucată
mică, de multe ori veche şi chiar mucegăită. Este
pentru prima oară când reprezentantele asociaţiei aud o astfel de reclamaţie.
Nicăieri în alt penitenciar vizitat anul acesta nu au existat plângeri privind cantitatea şi calitatea pâinii.

APADOR-CH atrage
atenţia administraţiei penitenciarului Tichileşti dar şi Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor asupra răspunderii
ce le revine pentru starea de sănătate dar şi pentru dezvoltarea fizică  normală a minorilor. Asociaţia
cere îmbunătăţirea şi diversificarea hranei ce ar trebui să cuprindă şi legume şi fructe proaspete şi, desigur, pâine în cantităţi şi de calitate
satisfăcătoare.

Mai trebuie semnalat
şi faptul că magazinul din incinta penitenciarului de unde deţinuţii ar putea
cumpăra măcar pâine nu le este accesibil decât
o zi pe săptămână respectiv lunea şi uneori, dacă sunt prea mulţi
solicitanţi, şi marţea. Aceasta cu toate că magazinul este deschis pentru angajaţii penitencuiarului de luni
până vineri inclusiv.

Vizita în
camere

În afară de
cabinetul medical şi blocul alimentar, reprezentantele asociaţiei au mai
vizitat în clădirea veche cele două săli de mese, camera 17 (infirmerie – patru
persoane la 6 paturi), unica sală de baie a pavilionului (18 duşuri şi un miros
insuportabil de hazna) şi fosta cameră de izolare (GSR). Aceasta din urmă
măsoară maximum 6 mp şi are 4 paturi suprapuse. Trei deţinuţi – toţi tineri în
regim închis – fuseseră catalogaţi şi ca prezentând grad sporit de risc şi fuseseră mutaţi în acest spaţiu
minuscul. Cei trei deţinuţi nu erau pedepsiţi cu izolarea  dar se aflau acolo 
pentru că ceilalţi deţinuţi tineri în regim închis (o singură cameră în
clădirea nouă) se plânseseră în mod repetat de comportamentul lor agresiv. Ne
având  unde să-i mute
administraţia penitenciarului a ajuns la soluţia atribuirii gradului sporit de risc care în acest caz
este tot izolare dar fără procedura
obligatorie.

APADOR-CH insistă asupra faptului că Legea 275/2006 nu include gradul sporit de risc ca regim separat de executare a pedepsei şi nici nu
prevede separarea deţinuţilor cu această caracterizare de ceilalţi. Lăsând
la o parte criteriile cel puţin discutabile  în stabilirea gradului sporit de
risc, această „etichetă” ar trebui să fie doar
o atenţionare a cadrelor de penitenciar în sensul unei supravegheri mai stricte
a deţinuţilor respectivi şi în niciun caz izolarea acestora de colectiv.

Cei trei deţinuţi
de la „gsr” nu înţelegeau motivul transferării lor în camera respectivă şi
susţineau că nu avuseseră conflicte serioase cu foştii colegi de cameră. Cu
permisiunea unuia dintre ei (R.N.), reprezentantele asociaţiei au consultat
dosarul de penitenciar şi au constatat acesta avea 14 rapoarte de incident, toate într-un an, cele mai multe
pentru fapte mărunte. Chiar dacă în unele cazuri nu se dictaseră sancţiuni,
numărul mare al rapoartelor de incident arată că mai degrabă cadrele ar fi avut probleme cu acest deţinut decât colegii
lui de detenţie. În plus, asociaţia are convingerea că întocmirea
repetată a rapoartelor de incident  în cazul unor deţinuţi mai recalcitranţi nu poate avea efecte pozitive asupra lor ci dimpotrivă.

 În cazul celor trei de la „gsr”, APADOR-CH cere implicarea directă a
serviciului socio-educativ, în primul rând a psihologului, pentru aplanarea
stării conflictuale – dacă a existat cu adevărat – între ei şi ceilalţi
deţinuţi tineri în regim închis. Ar fi necesară şi
clarificarea atitudinii cadrelor
de penitenciar şi pedagogice  faţă de aceşti deţinuţi.

În pavilionul
relativ nou, reprezentantele asociaţiei au vizitat camerele 3 (preventivi), 7
(tineri în regim semi-deschis) şi 9 (tineri în regim închis).

Cele mai multe
plângeri au venit de arestaţii preventiv. Sunt 28 în cameră din care cel puţin
cinci suferă de prurigo. Au
probleme cu igiena personală pentru că grupul sanitar este format din doar două
WC-uri şi 4 chiuvete. Duşul se face de două ori pe săptămână, miercurea şi
sâmbăta, în sala de baie comună.  Pentru că nu au nici mături nici mopuri sunt
nevoiţi să spele pe jos  – şi în cameră şi în baie – doar cu cârpe (Directorul
penitenciarului a încercat să justifice lipsa măturilor prin faptul că
deţinuţii le-ar  toca şi …. fuma!).  Au solicitat să cumpere hârtie
lipicioasă împotriva muştelor care roiesc în cameră dar nu li s-a aprobat
(Directorul penitenciarului a negat că ar fi primit o astfel de cerere.). Alte
nemulţumiri au vizat calitatea proastă a hranei şi faptul că sunt scoşi la aer
cam o oră pe zi dar nu în curtea mare ci într-un mic spaţiu adiacent în care
există        într-adevăr câteva aparate de forţă dar fiind foarte vechi şi
ruginite nu pot fi folosite.

Arestaţii
preventiv mai au şi alte probleme care nu se referă la sistemul penitenciar:
lipsa de încredere în justiţie, inactivitatea avocaţilor din oficiu, bătăile
administrate de poliţişti pe durata anchetelor (au fost nominalizate poliţiile
din Brăila şi Galaţi).

În camera 9 erau
12 persoane la 16 paturi  avea două WC-uri 3 chiuvete ceea ce, prin comparaţie
cu camera 3, pare acceptabil. Dar nici aici nu aveau mături sau mopuri.
Saltelele erau într-o stare de degradare avansată (murdare, rupte, cu câlţii
scoşi). Unul din deţinuţi suferea de prurigo pentru a patra oară de când venise la Tichileşti.

În camera 7,
reprezentantele APADOR-CH s-au confruntat cu o situaţie mai specială:
majoritatea tinerilor au declarat că se tem
să vorbească din cauza represaliilor din partea cadrelor de penitenciar (S-ar
fi întâmplat deja după o vizită a altei organizaţii neguvernamentale.). Cu
toate asigurările date de agenţii de supraveghere că nu au făcut şi nu vor face nimic de acest gen, APADOR-CH
solicită ANP să verifice dacă după vizita
reprezentantelor asociaţiei au avut loc represalii sub orice formă (intervenţii
în forţă,  sancţiuni disciplinare sau întocmirea unor rapoarte de incident)
împotriva deţinuţilor şi arestaţilor preventiv din camerele vizitate.

Doi deţinuţi din
această cameră au spus totuşi că au fost şi loviţi de cadre dar şi sancţionaţi
foarte des. Cu permisiunea celor doi, reprezentantele asociaţiei au văzut
dosarele de penitenciar şi au constatat că I.B. a avut 12 rapoarte de incident
iar G.S, 8 în doar un an. Comentariul asociaţiei în cazul deţinutului cu grad
sporit de risc este valabil şi pentru cei doi de la camera 7.

Deţinuţii din
această cameră au confirmat ceea ce reprezentantele asociaţiei aflaseră deja 
şi anume că regim semi-deschis înseamnă
deschiderea uşilor camerelor doar odată pe
săptămână (sâmbăta sau duminica) şi numai 30 de minute. 

Corespondenţa,
vizite, alte aspecte

Cutia poştală
pentru expedierea corespondenţei este plasată într-un loc la care au acces toate persoanele private de libertate.
Nici accesul la telefonul public nu pune probleme deosebite (două convorbiri a
câte 10 minute pe săptămână pe deţinut şi nelimitate cu apărătorii).

Sala destinată
vizitelor este supravegheată video şi conţine două cabine (discuţiile se poartă
prin telefon de uz intern) şi 6 locuri pentru vizite la masă. Fiecare deţinut
poate fi vizitat concomitent de doi adulţi şi doi minori. Întâlnirile cu
avocaţii au loc tot în această sală.

Deţinuţii au
posibilitatea de a se abona la ziare şi/sau reviste (doi deţinuţi aveau
abonamente) şi primesc în camere în cursul serii ziarele la care penitenciarul
are abonament. În camerele care sunt dotate cu televizor (majoritatea),
programele TV pot fi urmărite până la 22:30. 

Concluzii

Urgentarea
finalizării celui de al treilea corp de clădire este prioritatea numărul1. Multe din
problemele actuale (condiţiile proaste de detenţie din secţia a I-a,
supraaglomerarea şi grupurile sanitare insuficient dotate din unele camere
din secţia a II-a, funcţionarea „grs” în camera de izolare şi – de sperat
– respectarea legii cu privire la
regimul semi-deschis) ar putea fi rezolvate în mare parte prin
darea în folosinţă a noului spaţiu de deţinere;
Achiziţionarea
de medicamente eficiente, care
să rezolve problemele de sănătate ale minorilor şi tinerilor (în special
prurigo) este obligaţia administraţiei
penitenciare, indiferent de mărimea bugetului. Tot din perspectiva stării
de sănătate a deţinuţilor se impune ca administraţia penitenciarului să ia
măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor igienico-sanitare şi să dezvolte
programe de prevenire a răspândirii bolilor.
Este necesar
să se îmbunătăţească şi diversifice
regimul alimentar pentru dezvoltarea normală a minorilor.
Problema pâinii – sub aspect
cantitativ şi calitativ – distribuite persoanelor private de libertate
trebuie rezolvată de urgenţă;

Alte concluzii şi
recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Stefănescu                                         Maria Nicoleta Andreescu

Raspunsul ANP in acest caz