Tag Archive for: Aiud

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 12 decembrie 2006, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Aiud din judeţul Alba. Ultima vizită în acest penitenciar avusese loc la data de 20 iulie 2000.

1. Accesul în penitenciar

Iniţial, reprezentantelor asociaţiei li s-a refuzat accesul în penitenciar, motivul invocat fiind că autorizaţia de acces în penitenciare pentru anul 2006 era semnată de fostul şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şi nu de directorul actual. Este prima dată în ultimii 12 ani când asociaţiei nu i se permite intrarea într-un penitenciar. In plus, motivul refuzului este ridicol deoarece autorizaţia nu putea fi anulată decât printr-o nouă dispoziţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi în niciun caz prin simpla plecare din post a persoanei care a semnat în numele instituţiei.

A fost nevoie de intervenţia conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pentru a li se permite reprezentantelor asociaţiei accesul în penitenciar în dimineaţa aceleiaşi zile.

Pentru început, ele au discutat cu mai multe cadre din conducerea penitenciarului, fară ca directorul să fie prezent. Mai întâi li s-a comunicat că acesta este în concediu, apoi că va veni în cursul zilei, ceea ce nu s-a întâmplat până la părăsirea incintei penitenciarului, după ora 18.00. Prin urmare, a rămas neclar cine a dispus interzicerea accesului în penitenciar. Reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că motivul real al refuzului iniţial a fost teama de a nu se afla că şi la Aiud au fost proteste în decembrie şi că agenţii de penitenciar au folosit forţa împotriva deţinuţilor.

2. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006

Deşi Penitenciarul Aiud nu a figurat public în rândul penitenciarelor unde s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006, în realitate, deţinuţii au manifestat şi aici.

Potrivit cadrelor din conducerea penitenciarului, în seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2006, 36 de persoane deţinute, din 2 camere s-au manifestat zgomotos, „au strigat şi au bătut în uşi” şi au spart geamurile de la camere, reuşind să strice şi sistemele de închidere ale acestora. Potrivit aceloraşi cadre, s-a intervenit cu grupa specială de intervenţie pentru imobilizarea şi scoaterea deţinuţilor din camere şi mutarea pe alte secţii, în camere mici. Cadrele au precizat că se are în vedere deschiderea unei anchete disciplinare, deşi la data vizitei, procedura nu fusese încă declanşată.

Duminică, 10 decembrie, protestele au continuat, 160 de deţinuţi refuzând hrana oferită de penitenciar, pentru micul-dejun. 95 de persoane au făcut acelaşi lucru în ziua următoare, luni, 11 decembrie. Persoanele care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană au fost audiate de judecătorul delegat, tot în cursul zilei de luni. La data vizitei, marţi 12 decembrie, niciun deţinut nu mai refuzase hrana.

În ce priveşte motivul protestelor deţinuţilor, cadrele din conducerea penitenciarului s-au referit la zvonurile care ar fi existat cu privire la pregătirea unei legi de graţiere, care ar fi trebuit să fie adoptată imediat după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor. Ca principal factor de instigare, cadrele au indicat presa şi mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi
condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie pentru recentele proteste. Mai mult, persoanele audiate de judecătorul delagat cu ocazia protestelor, au acuzat, în principal, condiţiile de detenţie,
lipsa asistenţei medicale şi lipsa activităţilor.

Potrivit deţinuţilor cazaţi pe secţia a IV-a cu care reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă în timpul vizitei, grupa de intervenţie ar fi reprimat violent protestele celor de pe secţia a V-a.

3. Aspecte generale

Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă este destinat, în special, persoanelor condamnate din judeţele Sibiu şi Alba, dar serveşte şi ca penitenciar „de tranzit” pentru deplasările de deţinuţi între sudul şi nordul ţării. Penitenciarul nu are secţii exterioare. In privinţa deţinuţilor aflaţi în tranzit, responsabilii penitenciarului consideră că pun probleme deosebite întrucât nu există informaţii utile despre aceştia, cum ar fi eventualele afecţiuni sau stări de vulnerabilitate, care să le poată permite să ia masuri pentru a evita anumite incidente. Astfel, Penitenciarul Aiud s-a confruntat recent cu un caz de suicid, un deţinut aflat în tranzit spânzurându-se.

La data de 12 decembrie 2006, în penitenciar se aflau 959 deţinuţi, dintre care 972 bărbaţi şi 33 de femei. 15 deţinuţi erau minori. Potrivit cadrelor din conducere, ultimii ar reprezenta o mare problemă, pentru că au „distrus camerele şi echipamentele”. De altfel, într-una din camerele vizitate (camera 329, a se vedea infra, 4.2), în care erau cazaţi minori, nu exista geam la fereastră de mai multă vreme, temperatura din cameră fiind cam aceeaşi cu cea de afară, de numai câteva grade peste 0oC.

In penitenciar se afla un condamnat la detenţie pe viaţă şi 212 persoane condamnate la pedepse mai mari de 10 ani de închisoare. La data vizitei, se mai aflau şi 92 de persoane arestate preventiv şi alte 37 condamnate în primă instanţă.

Clasificarea pe regimuri de detenţie potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006 era în curs, deţinuţii fiind prezentaţi în faţa comisiei de clasificare. Incadrarea acestora pe categorii era deocamdată doar scriptică nerealizându-se practic cazarea în regim deshis sau semi-deschis. 160 dintre persoanele deţinute fuseseră deja încadrate la categoria în regim de maximă siguranţă, în timp ce numai aproximativ 15-20 de persoane fuseseră încadrate la regimul deschis. Termenul pentru finalizarea încadrării de către comisia de individualizare este 18 ianuarie 2007.

Nicio persoană nu mai executa pedeapsa în regim „restrictiv”, după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, care a eliminat această sancţiune.

Capacitatea de deţinere a unităţii potrivit normei de 8 m.c./deţinut ar fi de 1264 de locuri, dar suprafaţa spaţiilor efective de cazare – a camerelor de detenţie – este de numai 2536 m.p. Aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru Prevenirea Torturii (CPT) de minim 4 m2 necesari pentru fiecare deţinut, rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 634 de persoane.
Intrucât în prezent numărul acestora este de 959, rezultă un grad ridicat de supraaglomerare de aproximativ 150%.

In ce priveşte spaţiile destinate cazării deţinuţilor, un corp nou de clădire a fost dat în folosinţă în 2002-2003, fiind destinat cazării deţinuţilor în camere de 2-3 persoane, în regim de maximă siguranţă. Un alt corp de clădire se afla în construcţie, cu finalizare în iunie 2007. Lucrări de modernizare a centralei termice erau, de asemenea, prevăzute pentru primul trimestru al anului 2007, fiind alocată deja prima tranşă din investiţie. Potrivit administraţiei penitenciarului, centrala care funcţioneză în prezent operează cu trei cazane vechi, cu un randament de sub 50% faţă de valoarea normală. De altfel, căldura este furnizată după un program, dimineaţa şi seara, câteva ore.

O altă investiţie recentă o reprezintă un atelier de tâmplărie destinat calificării persoanelor aflate în detenţie. Utilajele fuseseră deja achiziţionate din fonduri PHARE şi aşteptau amenajarea halei de producţie în care urmează să fie montate, tot în cursul anului 2007. La data vizitei, construcţia halei se afla la stadiul de fundaţie.

Pentru lucrări de reparaţie şi igienizare a camerelor se cheltuiseră în 2006, 300 de milioane de lei vechi.

Un număr de 324 persoane erau scoase la muncă, adică aproximativ o treime din numărul deţinuţilor. Majoritatea lucrau în exterior, în construcţii dar şi la confecţionat încălţăminte, în atelierele din penitenciar (83 de persoane lucrau în cele 5 ateliere amenajate în penitenciar) sau chiar în camerele de deţinere (22 de persoane). Explicaţia pentru lucrul în camere a fost că solicitarea de a munci din partea deţinuţilor este mai mare decât capacitatea atelierelor.

Deţinuţii lucrează 10 ore pe zi, între 7 şi 17, cu pauză sâmbăta şi duminica şi sunt plătiţi în funcţie de norma pe care o realizează (la număr de perechi de încălţăminte), primind 30% din câştig. Aceştia pot afla cât au câştigat într-o lună numai de la şeful punctului de lucru, dacă solicită să fie informaţi verbal. Nu există o modalitate standard de comunicare a valorii veniturilor lunare şi nu a
fost clar cum se rezolvă eventualele divergenţe legate de cuantumul sumei cuvenite. Deţinuţii care muncesc mai câştigă până la 7 zile de reducere din pedeapsă, în fiecare lună.

Alţi deţinuţi lucrează în folosul comunităţii, la Mânăstirea Râmeţi şi la ferma zootehnică (20 de deţinuţi). Ferma dispune de 36 ha de teren şi 70 de bovine. Patru deţinuţi lucrau la modernizarea
penitenciarului, fiind angajaţi de o firmă de construcţii. In prezent, toţi deţinuţii care lucrează sunt remuneraţi, chiar dacă sunt repartizaţi la  lucrări în interior.

Numărul total al cadrelor este de 373 fiind prevăzute însă 439 de posturi (66 de posturi sunt vacante). Dintre aceştia, 311 lucrează în sectorul operativ, din care 65 la escortă şi 30 în grupa de intervenţie. Dar cele 311 persoane din sectorul operativ lucrează în schimburi, astfel încât media raportului dintre cadre şi deţinuţi, pe fiecare schimb (în ipoteza că există 3 schimburi), este de mai mult de 9 deţinuţi pentru fiecare cadru, aprope dublu faţă de recomandarea Comitetul pentru prevenirea Torturii (un cadru pentru fiecare 5 deţinuţi).

In penitenciar nu există sistem de supraveghere cu camere video şi nici sistem de semnalizare audio-vizuală.

Deţinuţii nu sunt încătuşaţi în momentul în care sunt transportaţi în afara penitenciarului, la instanţă, pentru afaceri judiciare ori la spital decât cu aprobarea directorului. Potrivit cadrelor din conducere, în penitenciar nu există alte dispozitive de imobilizare în afară de cătuşe. Tinuta penală nu mai este obligatorie în nicio situaţie.

Penitenciarul dispune de 6 curţi de plimbare, câte una pe fiecare secţie. Cea vizitată de reprezentantele asociaţiei avea dimensiuni mari însă nu dispunea de nici un fel de amenajări, cu excepţia a două bănci metalice.

4. Vizita in penitenciar

4.1.  Blocul alimentar

Deşi blocul alimentar a fost renovat în 2002 şi reparat din nou în 2004, condensul era vizibil la nivelul plafonului. In corpul de clădire nou construit erau prevăzute şi trei săli de mese care ar urma să fie amenajate la ultimul etaj.

In momentul vizitei, mâncarea era gata pregătită urmând a fi distribuită pe camere. Meniul consta în ciorbă de cartofi cu carne (pentru care se folosiseră 67 kg de carne de porc, în carcasă) şi fasole cu jumări (pentru care se folosiseră 9 kg de subproduse). Intr-una din marmitele cu ciorbă, carnea era aproape inexistentă, tot ce s-a putut găsi după câteva minute de căutare fiind două-trei oase. Potrivit responsabililor de la blocul alimentar, în penitenciar nu ar exista nici un deţinut musulman, nefiind deci prevăzut un meniu special. Meniul pentru regim conţinea ciorbă de orez cu morcov şi tocăniţă de legume.

In magazia de alimente se aflau depozitate paste făinoase, brânză, biscuiţi şi alte conserve, precum şi câteva zeci de pachete pregătite pentru deţinuţii care urmau să plece la instanţă, pachete care conţineau slănină, brânză şi biscuiţi. Frigiderul era gol, dar cu urme de sânge, deşi
responsabilii cu aprovizionarea explicaseră că în fiecare zi carnea este livrată direct la bucătărie, şi că nu se păstrează în blocul alimentar.

Intr-o cameră frigorifică, reprezentantele asociaţiei au descoperit totuşi o bucată de carne de câteva zeci de kilograme, despre care nu au primit explicaţii clare cu privire la destinaţia sa, cu atât mai mult cu cât pentru masa de seară era prevăzut un meniu fară carne (paste cu brânză la comun şi griş cu lapte pentru cei cu regim).

In magazia de pâine exista o „rezervă” de câteva zeci pe pâini, pentru deţinuţii aflaţi în tranzit, care ar putea să sosească oricând în cursul zilei. O altă explicaţie pentru prezenţa rezervei de pâine a fost refuzul deţinuţilor, cu ocazia recentelor proteste, de a primi mâncarea oferită de penitenciar. In magazia de pâine se aflau lădiţe pentru depozitare de o igienă cel puţin îndoielnică.

In cursul vizitei în camerele de detenţie, reprezentantele asociaţiei au primit plângeri de la deţinuţi în legătură cu calitatea mâncării, care ar lăsa de dorit. APADOR-CH reaminteşte că hrana deţinuţilor este încă departe de normele unei alimentaţii sănătoase. O soluţie pe care asociaţia o susţine şi care s-a aplicat, pare-se cu succes, la secţia externă de la Cluj a Penitenciarului Gherla, este externalizarea acestui serviciu. În acest fel, administraţia penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

Spălătorul prezenta condens, nu curgea apa caldă şi nu se vedea nici urmă de detergent. Reprezentantelor asociaţiei li s-a prezentat cu greu un bidon cu capacitatea de 5 litri, gol, care ar fi servit pentru curăţarea veselei în ultima săptămână.

Vestiarul destinat persoanelor deţinute care lucrau la blocul alimentar era prevăzut cu o sală comună pentru duş, unde din cele 10 duşuri nu erau funcţionale decât trei, dar şi cu trei cabine de toaletă, toate încuiate cu cheia sau fără clanţă.

4.2.  Camera 329 – deţinuţi minori

In camera 329, de mici dimensiuni, erau cazaţi cinci minori în trei paturi supraetajate. Grupul sanitar nu era izolat, WC-ul nu funcţiona,  camera era foarte murdară, saltele şi păturile erau rupte şi murdare, nu exista lenjerie de pat. Minorii au dreptul la duş o singură dată pe săptămână, timp de 5 minute.

La data vizitei, nu fuseseră scoşi la plimbarea zilnică. Urma să fie duşi la club între orele 15.00 şi 17.30, unde puteau viziona programe la televizor. Niciun minor nu era şcolarizat, deşi în penitenciar aceştia sunt în număr suficient pentru a organiza o grupă. Obiecţia că timpul în care ei rămân în penitenciar ar fi prea scurt nu este întemeiată întrucât bună parte dintre ei petrec acolo luni întregi (S.P. era de 2 luni în Penitenciarul Aiud). In plus, minorii au spus că nu au fost scoşi la nicio activitate, cu excepţia zilei de Sfântul Nicolae, când au primit dulciuri. In cameră nu aveau niciun fel de jocuri. In aceste condiţii, afirmaţia cadrelor că deţinuţii minori pun cele mai mari probleme prin faptul că „distrug camerele şi echipamentele” trebuie coroborată cu realitatea : minorii, care, de altfel, nu ar avea ce căuta în penitenciare, nu au nicio ocupaţie specifică vârstei, nu sunt angrenaţi în programe educative sau de susţinere psihologică şi, ceea ce este cel mai grav, indiferenţa cu care sunt trataţi se reflectă în lipsa unor condiţii minimale de trai în detenţie – nu au geamuri la fereastră, nu au lenjerie curată şi nici posibilitatea de a face duş zilnic.

Minorii s-au plâns că nu primesc pâine suficientă, că o termină chiar în seara zilei în care o primesc şi nu le mai rămâne nimic pentru mesele de a doua zi dimineaţa şi la prânz.

Minorii au dreptul la vizită din partea membrilor familiei o dată pe săptămână şi la telefon, timp de 10 minute pe săptămână, în prezenţa supraveghetorului.

In privinţa agenţilor de pază, minorii s-au plâns că au fost recent supuşi la rele tratamente de către agenţi din grupa de intervenţie („mascaţii”), în urma unor simple bătăi în uşă. Astfel, în data de 22 iulie 2006, „mascaţii” au intrat în cameră, le-au cerut minorilor să se aşeze cu faţa la perete şi i-au bătut „la grămadă”. Un alt incident soldat cu bătaia unui minor de către agentul de pază a fost cauzat de faptul că acesta s-a urcat să stingă becul din celulă care stă aprins în permanenţă, în timpul nopţii. Intrebaţi fiind cine i-a bătut, singurul nume indicat de minori a fost „domnul Liviu”. Cadrele care însoţeau reprezentantele asociaţiei nu au infirmat acest lucru. Acestea nu au putut consulta dosarele de penitenciar ale minorilor în cauză întrucât responsabilul serviciului evidenţă nu mai era prezent în unitate la momentul încheierii vizitei.

4.3.  Alte camere de detenţie

La camera 340 erau cazaţi 10 deţinuţi în 15 paturi, dintre care doar 2 erau scoşi la muncă. Mai mulţi deţinuţii prezenţi în cameră s-au plâns că nu lucrează. Camera avea o fereastră mică iar plafonul prezenta urme evidente de condens. Pe tavan erau vizibile picături mari de apă. Nici în această cameră nu exista geam la fereastă, din luna iunie a anului curent, au spus deţinuţii. Ei lipiseră o bucată de plastic transparentă care, evident, nu îi proteja împotriva frigului.

In cameră se afla şi C.A., cu semipareză, despre care colegii de cameră au spus că nu este prezentat la infirmerie. Asociaţia solicită internarea acestuia într-o unitate medicală specializată.

Deţinuţii s-au plâns că nu primesc lenjerie de pat şi că s-au îmbolnăvit de scabie din cauza condiţiilor de igienă deosebit de precare. Ei s-au mai plâns că la cabinetul medical nu sunt consultaţi corespunzător, de cele mai multe ori primind paracetamol indiferent de afecţunile pe care le acuză.

Calitatea mâncării a fost, de asemenea, criticată şi faptul că reţeaua de transmisie prin cablu a semnalului tv funcţionează după un program strict, în condiţiile în are deţinuţii petrec 23 de ore din 24 în camere, nu dispun de sală de sport şi nu participă la nici un fel de programe educative.
Aceştia s-au mai plans că nu cunosc regulamentul penitenciarului şi că fondul de carte al bibliotecii este vechi, exemplarele fiind incomplete.

 4.4.  Asistenţa medicală

Medicul-şef a prezentat reprezentantelor asociaţiei activitatea celor două cabinete medicale, dintre care unul este destinat asistenţei medicale pentru cadre şi celălalt, pentru deţinuţi. Asistenţa medicală este asigurată de doi medici şi 10 asistenţi, fiind vacante trei posturi de medic şi patru de
asistenţi. In medie, medicul examinează zilnic un număr de 40 de deţinuţi iar un asistent este în permanenţă prezent în penitenciar.

Examenul medical are loc, de cele mai multe ori, în prezenţa agentului de pază şi a asistentului care, potrivit medicului, ar servi şi ca martor, dacă deţinutul ar face o plângere (!). Totuşi, în aceste condiţii, este imposibil de respectat confidenţialitatea actului medical şi este încălcată sfera vieţii private a persoanei deţinute.

Medicul şef a dat asigurări că declaraţiile persoanei examinate potrivit cu care ar fi suferit violenţe fizice se consemnează în fişa medicală. In ultima vreme, s-au înregistrat multe solicitări (2-3 pe săptămână) pentru eliberarea de copii ale fişelor medicale, acestea fiind aprobate de director.

Punctul farmaceutic deschis timp de 12 ore pe zi şi deservit de doi asistenţi de farmacie este, de asemenea, destinat asigurării urgenţelor în materie de medicaţie, atât pentru deţinuţi cât şi pentru cadre. Potrivit responsabililor punctului farmaceutic, 70% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor, care apelează la punctul farmaceutic în special pentru medicamentele necompensate.

Reprezentantele asociaţiei au solicitat serviciului financiar comunicarea evidenţei cu cheltuielile pe medicamente în 2006 pentru deţinuţi, dar şi pentru cadre. In lipsa şefului serviciului, salariata de la biroul financiar a refuzat să comunice aceste date, în ciuda argumentului că informaţiile solicitate sunt de interes public, deoarece vizează modul de alocare a banilor publici, accesul la aceste informaţii fiind îndreptăţit în baza Legii nr. 544/2001.

Mai mult, potrivit spuselor medicului-şef, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către casa OPSNAJ în primele 6 luni ale anului 2006 majoritatea deţinuţilor au rămas fără tratament pentru lungi perioade de timp, care s-au întins până la câteva săptămâni. Efectele negative ale întreruperilor de tratament s-au resimţit mai ales în cazul bolnavilor epileptici şi a celor cu boli cardio-vasculare (peste 100 de bolnavi în evidenţă). De altfel, cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Aiud sunt bolile cardio-vasculare şi tulburările psihice.

Cele două decese înregistrate în anul 2006 au avut ca diagnostic infarctul deşi niciunul din deţinuţii decedaţi nu figura în evidenţele cabinetului cu afecţiuni cardio-vasculare. Aceştia aveau vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Autopsia s-a realizat în penitenciar, de către un medic legist din laboratorul de la Alba Iulia, cu participarea medicului din penitenciar.

La data vizitei nu exista niciun deţinut infectat cu HIV. In penitenciar se derulează un program de consiliere pre-testare. Un singur caz de TBC în curs de stabilizare era în evidenţă iar numărul cazurilor de lues ar fi scăzut mult în ultima vreme.

Dintre bolile acute, cele mai frecvente cazuri în evidenţă erau de scabie (2-3 cazuri săptămânal) din cauza cazarmamentului vechi şi a condiţiilor extrem de precare de igienă, recunoscute chiar de către personalul medical. De altfel, în penitenciar, nu există dotarea necesară pentru a spăla lenjeria de pat!

Alte afecţiuni acute des întâlnite de medicul de penitenciar ar fi tulburările degestive şi ulcerul, dar şi cefaleele şi nevralgiile dentare, în mare parte generate de condiţiile improprii de hrană .

La cabinetul medical s-au înregistrat şi câteva cazuri de agresiuni sexuale între deţinuţi, victimele fiind internate la infirmerie sau izolate de agresori. Conducerea penitenciarului a fost informată despre aceasta. Pe parcursul detenţiei nu se distribuie prezervative, acestea fiind date numai persoanelor care se liberează.

Potrivit medicului şef, au scăzut, în schimb, cazurile de automutilări, fiind în prezent înregistrate circa 2-3 asemenea cazuri lunar, în majoritate, tăieturi superficiale. In penitenciar sunt şi câţiva foşti consumatori de droguri, niciunul în faza în care să intre în stare de sevraj, pentru care există un program special realizat în colaborare cu centrul judeţean antidrog.

Deţinuţii care intră în refuz de hrană nu sunt internaţi în infirmerie, din lipsă de spaţiu. Medicul şef a dat însă asigurări că ei sunt cazaţi într-o cameră specială sub supraveghere medicală.

Penitenciarul dispune de un cabinet de stomatologie care asigură asistenţa medicală pentru urgenţe (extracţii şi pansamente), pentru 10-12 persoane, în medie, pe zi. Cabinetul stomatologic are şi un laborator propriu în care se realizează lucrări protetice ale căror costuri sunt suportate de deţinuţi (cam 70 de lucrări pe an).

Reprezentantele asociaţiei au vizitat şi infirmeria, în care se aflau internate patru persoane. Intr-o cameră de 6 paturi erau internaţi trei deţinuţi. Camera prezenta urme de condens, umiditatea fiind accentuată şi de rufele întinse la uscat. Caloriferul era rece la momentul vizitei, căldura fiind furnizată numai seara şi dimineaţa. Camera era bine luminată natural, dar lumina artificială nu se închidea nici în timpul nopţii. Nu erau prevăzute dispozitive de semnalizare sonoră sau vizuală. Grupul sanitar era izolat de restul camerei, prevăzut cu duş, programul de apă caldă fiind de 2-3 ore zilnic. Persoanele internate au spus că primesc medicamente, dar unul dintre deţinuţi s-a plâns de nepăsarea cu care era tratat de personalul medical.

4.5.  Activitatea social – educativă

Personalul compartimentului educativ este compus din 6 cadre (inclusiv preotul ortodox), dintre care doi psihologi şi doi asistenţi sociali. Alte 2 posturi erau vacante. Numai circa 10% din deţinuţi
participă la cele câteva programe realizate în penitenciar (de exemplu, la programul de combatere a violenţei participau doar 8 deţinuţi).

Problema principală rămâne, deci, faptul că un număr foare mic de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei nu au nici un fel de activitate în afară de plimbarea zilnică.

Compartimentul educativ organizează şi cursuri de iniţiere – formare profesională şi a beneficiat recent de o donaţie de calculatoare (15 bucăţi) pe care le va folosi pentru iniţierea persoanelor deţinute.

Există un program special, care se derulează în ultima săptămână dinainte de liberare şi care cuprinde consiliere şi „prescripţii comportamentale” şi oferă  informaţii care să ajute persoanele liberate să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în mecanismele de protecţie socială. A fost elaborat şi un ghid pentru cei care se liberează.

În opinia asociaţiei, un program de o singură săptămână de „consiliere şi prescripţii comportamentale” pentru cei care urmează să se libereze este insuficient pentru a asigura reinserţia socială a foştilor deţinuţi.

Compartimentul colaborează şi cu Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, aceştia deplasându-se în penitenciar de 3-4 ori pe săptămână, unde participă la comisia de individualizare a regimului de detenţie. Cu minorii, au loc ieşiri o dată pe lună organizate de penitenciar (de exemplu, la patinoar, la Mânăstirea Râmeţi).

Zilnic are loc serviciul religios în capela ortodoxă aflată în incinta penitenciarului. Celelalte culte religioase au acces în penitenciar în urma unei aprobări din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Responsabilii serviciului educativ s-au plâns de dificultăţile pe care le-ar genera faptul că deţinuţii nu mai sunt obligaţi să îşi declare confesiunea, ceea ce face ca oricare dintre ei să poată ieşi la activităţile desfăşurate, indiferent de cultul religios, făcând astfel greu de anticipat numărul de participanţi la respectivele activităţi.

4.6.  Sectorul vizite şi  corespondenţa

In penitenciar există un perimetru amenajat pentru vizite la masă, în care se aflau 4 mese destinate întâlnirilor deţinutelor cu familia, în special cu copiii. Sectorul vizite mai dispune de 10 locuri la vorbitor, dintre care trei în cabine. Nu există un loc separat pentru întâlnirile cu avocatul, acestea desfăşurându-se în sala de pregătire a cadrelor, în prezenţa unui agent de pază.

In penitenciar sunt instalate 7 telefoane şi o cutie poştală mobilă. Deţinuţii au acces la telefoane pe bază de programare, ei putând telefona o dată pe săptămână, timp de 10 minute. Nu este permisă împrumutarea cartelelor telefonice între deţinuţi şi nici nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei care nu au posibilitatea să şi le cumpere.
Pachetele primite se desfac în faţa persoanei deţinute, iar plicurile de corespondenţă sunt înregistrate la intrare şi desfăcute de către persoanele deţinute, în prezenţa supraveghetorului.

5. Judecătorul delegat

Reprezentantele asociaţiei au purtat o discuţie şi cu judecătorul delegat, cu privire la modul şi condiţiile concrete în care îşi exercită noile atribuţii conferite de Legea nr. 275/2006.

In Penitenciarul Aiud, judecătorul delegat şi-a început activitatea la data de 19 octombrie 2006, fiind delegat pentru un an. Din punct de vedere organizatoric, acesta a invocat dificultăţile legate
de lipsa unui grefier, a unui arhivar şi a unor norme de organizare şi funcţionare care să asigure exercitarea normală a atribuţiilor conferite de lege.

Principalele atribuţii pe care acesta a avut ocazia să le exercite până la data vizitei au constat în soluţionarea plângerilor deţinuţilor faţă de sancţiunile disciplinare primite (9 plângeri dintre care fuseseră admise 3); soluţionarea plângerilor pentru nerespectarea drepturilor şi rele tratamente precum şi audierea persoanelor care îşi exprimă intenţia de a intra în refuz de hrană. Cu ocazia recentelor proteste, persoanele audiate de judecătorul delegat au acuzat, în principal, condiţiile de
detenţie, lipsa asistenţei medicale adecvate şi faptul că nu sunt scoşi la muncă.

Soluţionarea plângerilor se face de fiecare dată după audierea persoanei deţinute, şi după administrarea probelor, încheierea comunicându-se persoanei care a făcut plângerea şi penitenciarului. Până în prezent nu au existat probleme cu punerea în executare a încheierilor date.

Judecătorul delegat are şi program de vizită pe secţii, unde urmăreşte verificarea condiţiilor de detenţie în camere alese prin sondaj. De asemenea, persoanele deţinute pot solicita să fie audiate de judecătorul delegat, chiar fără să fie autorii unei sesizări. Astfel, cele mai frecvente plângeri ale celor care cer audienţă privesc lipsa de tratament medical şi calitatea proastă a mâncării – de exemplu, absenţa cărnii, constatată, de altfel, şi de d-na judecător. Pentru rezolvarea acestor plângeri, judecătorul delegat se adresează direct sau în scris responsabililor penitenciarului.

Nicoleta Popescu  și Adriana Dăgăliţă 

Raspuns ANP Aiud 2006