Premiile APADOR-CH 2016: Cine a cheltuit bani publici ca să ne încalce drepturile civile anul acesta
10 decembrie, ziua internațională a drepturilor omului, a reunit ieri la București reprezentanți ai societății civile și ai autorităților centrale, într-un eveniment organizat de Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki.
Cu această ocazie, APADOR-CH a decernat câteva premii pentru persoane sau instituții care au contribuit în 2016 la apărarea drepturilor omului și câteva diplome de nemerit acelor instituții publice care au încălcat în repetate rânduri diverse drepturi ale omului. Toate cele 9 distincții au legătură cu proiecte derulate de APADOR-CH în acest an.
Premiile au fost:
1. Premiul „Cine a fluierat în Radioul public” – celor doi jurnaliști Alexandru Rusu și Cătălin Gomboș, pentru că au avut curajul să vorbească public despre derapajele profesionale din Societatea Română de Radiodifuziune, iar pentru asta au fost hărțuiți, intimidați și anchetați mai bine de 6 luni de zile de conducerea SRR.
2. Premiul „a făcut ceva” – Avocatului Poporului, pentru că cel puțin în ultimul an a demonstrat că face ceva.
3. Premiul 42, pentru transparență, tuturor celor 42 de parchete din țară, pentru că au răspuns legal și la timp solicitărilor de informații publice venite de la APADOR-CH, în privința numărului de cazuri de abuzuri ale forțelor de ordine la adresa cetățenilor în 2016.
4. Premiul „tentativă de evadare” – ministrului justiției Raluca Prună, pentru că a încercat scoaterea cercetării științifice din închisoare, chiar dacă nu i-a reușit. (printr-o ordonanță de urgență a limitat la 20 numărul zilelor câștig obținute de deținuții care scriau „cercetări științifice” în închisori, indiferent câte cărți ar fi scris. Ulterior ordonanța a fost modificată de Parlament).
Dimplomele de nemerit au ajuns la:
1. Ministerul Sănătății – Diploma „no signal” pe electrocardiograf – pentru răspunsul „nu avem datele” în procesul câștigat de APADOR-CH pentru informațiile privind ancheta în cazul Colectiv.
2. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), premierul Dacian Cioloș și comisarul european Nils Muižnieks – Diploma „o scrisoare pierdută” pentru ținerea „în lucru”, departe de ochii publicului, a Strategiei de combatere a cazurilor de rele tratamente aplicate de polițiști.
3. Serviciul Român de Informații – Diploma „picătura chinezească” – pentru activitatea repetitivă prin care agresează dreptul la viața privată al românilor, încercând să impună pe toate căile legi de tip Big Brother în Parlament. Ba chiar a reușit să contribuie și la buna absorbție a fondurilor europene, accesând bani europeni ca să ne monitorizeze mai bine.
4. Primarul general Gabriela Firea – Diplomă de „abstinență instituțională” – doamnei primar general Gabriela Fii-rea, pentru că s-a abținut stoic să aibă reacții în fața propunerilor venite de la societatea civilă, în privința numirii unor reprezentanți de ONG-uri în ATOP.
5. Institutul Român pentru Drepturile Omului – Diploma „tăcerea mieilor” – IRDO, pentru activitatea susținută și secretă, de 25 de ani, pe bani publici, pentru apărarea drepturilor omului.
Și-au primit premiile personal ziariștii Alexandru Rusu și Cătălin Gomboș, ministrul justiției Raluca Prună și Avocatul poporului Victor Ciorbea.
Invitația la eveniment a fost făcută sub forma unei ordonanțe de urgență fictive, prin care guvernul instituia un curs obligatoriu de drepturi civile, pe care cetățenii trebuie să-l urmeze înainte de a vota. Această invitație a fost un mod de a sancționa abuzul de ordonanțe de urgență de care se fac vinovate toate guvernele României din ultimele decenii. Inclusiv Victor Ciorbea a menționat cu această ocazie că pe vremea când era premier se spunea că și lui îi plăceau ordonanțele de urgență.
La final participanții au primit câte o adeverință de absolvire a cursului „magna sine fraude” și o etichetă cu definiția cuvântului „soroșist”.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul prețios al următorilor:
Administrația Națională a Penitenciarelor, Allberry, Asociația pentru Tehnologie și Internet, Asteri, Azero, Broti, Carusel, Catwork, Coaching Boutique, Decât o revistă, Dollflowers, EuroSucces Consulting, EchoPlus, Frau Miau, Fundația Sfântul Dimitrie, Gitana Winery, Happy Friday, Hidden, Maison Dadoo, Mama Pan, Mesteshukar Butiq, Native Box, Therapy, Zen Corner, Zebra Catering, Wagner, WoodishCrafts, 74 Street