Dreptul de a nu fi expulzat arbitrar
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Dreptul de a nu fi expulzat arbitrar. Acest drept are 3 componente şi, pentru fiecare dintre cele 3 componente există câte o prevedere în protocoalele nr. 4 şi 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prevederile cu privire la expulzare sunt:
- A. Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni (art. 3 din Protocolul nr. 4). Aceasta înseamnă că nimeni nu poate fi expulzat printr-o măsură individuală sau colectivă, de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este. De asemenea, în mod corelativ, nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.
- B. Interzicerea expulzării colective de străini (art. 4 din Protocolul nr. 4). Aceasta înseamnă că străinii nu pot fi expulzaţi decât individual, nu şi colectiv. Deci, ei vor trebui priviţi şi trataţi, atunci când se pune problema expulzării, ca şi cazuri individuale, fiecare cu particularităţile sale, iar nu “în grup”.
- C. Dreptul la garanţii procedurale în cazul expulzării individuale de străini (art. 1 din Protocolul nr. 7). Precizăm că prin art. 4 din Protocolul nr. 4 a fost interzisă expulzarea colectivă de străini.
Articolul prevede că un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată:
-
- Să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale;
- Să ceară examinarea cazului sau; şi
- Să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţă autorităţilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate
.
Cu titlu de excepţie, un străin poate fi expulzat printr-o procedură simplificată atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională. Dar, şi în această situaţie, expulzarea trebuie dispusă în temeiul unei hotărâri a autorităţii competente potrivit legislaţiei naţionale şi după ce persoana şi-a prezentat motivele pentru care se opune expulzării.
Chiar dacă articolul se referă la străinul care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat, jurisprudenţa CEDO a stabilit că şi în cazul celor aflaţi ilegal pe teritoriul statului este interzisă expulzarea într-o ţară în care el riscă să fie supus la tratamente inumane sau degradante ori dacă o asemenea măsură prejudiciază dreptul persoanei la viaţa private şi de familie.
De asemenea, jurisprudenţa CEDO a stabilit că persoană are dreptul la un recurs efectiv împotriva deciziei/hotărârii de expulzare.