APADOR-CH le pune ecusoane gardienilor din penitenciare
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a decis să implementeze o soluție propusă de APADOR-CH, prin care fiecare gardian din trupele de intervenție din închisori – așa numiții mascați – să poarte un ecuson vizibil cu numărul de identificare. Când știu că pot fi identificați de deținuți, gardienii sunt înclinați să se abțină de la abuzuri.
Măsura a fost cerută în repetate rânduri de APADOR-CH, precum și de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT), cu ocazia vizitelor periodice de monitorizare a condițiilor din închisori. Până acum membrii trupelor de intervenție aveau numerele de identificare puse doar pe spatele căștii de protecție, iar în cazul unor abuzuri săvârșite de unii gardieni, sub pretextul intervențiilor de urgență, nu puteau fi raportate de deținuți pentru că nu știau numărul de identificare al celui care îi bătuse.
ANP a decis recent să țină cont de propunerile APADOR-CH, și a stabilit că „pe echipamentul de serviciu (după caz bluză, tricou, vestă multifuncțională), pe partea stângă a pieptului, respectiv pe brațul stâng pe linia pieptului, se va aplica vizibil câte un ecuson de culoare neagră cu cifre de culoare albă, reprezentând numărul de ordine de pe casca de protecție, având dimensiunile ecusonului de 10 cm lungime și 5 cm lățime, iar cifrele au înălțimea de 4 cm” – se spune în răspunsul ANP la o sesizare a asociației, răspuns semnat de directorul general Claudiu Bejan.
APADOR-CH consideră că adoptarea acestei măsuri este o dovadă a deschiderii ANP și a spriritului de colaborare. Ideea unui ecuson vizibil pe pieptul sau brațele membrilor din trupele de intervenții este menită să protejeze atât personalul închisorii, cât și pe deținuți. Prin identificarea corectă și facilă a acelora care săvârșesc eventuale abuzuri, pot fi trași la răspundere mai ușor, și deci pot fi prevenite viitoarele incidente.
Asociația va continua să facă demersuri pentru a determina introducerea unor măsuri similare și în rândul forțelor de ordine ale Jandarmeriei și Poliției. Ecusoanele vizibile cu numere de identificare pentru acele forțe care intervin la manifestările publice (meciuri, proteste) au fost de altfel solicitate și în anii trecuți, cu ocazia discuțiilor pe marginea modificărilor la legile poliției și jandarmeriei, dar până acum Ministerul Afacerilor Interne (MAI) nu a implementat această măsură.
Din bunele practici ce vor fi de acum demonstrate în penitenciare ne exprimăm convingerea că se va inspira în viitorul apropiat și conducerea MAI.
***
Măsura propusă de APADOR-CH face parte dintr-un proiect derulat de organizație, de conștientizare și de impulsionare a autorităților să înființeze un Mecanism Naţional de Prevenire (MNP) a Torturii în spațiile de deținere. Aceasta este o obligație la care țara noastră s-a angajat încă din 2009, prin ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia Împotriva Torturii (OPCAT) şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptat la New York la 18 decembrie 2002.
Mecanismul, prin reprezentanții săi, ar urma să facă vizite periodic în diversele spații de deținere din România și să monitorizeze astfel respectarea drepturilor omului în acele locuri.
În același context măsuri similare au fost propuse MAI în cadrul proiectului „Scoateți legea din dubă”, derulat în 2012 de APADOR-CH.
*Fotografiile sunt cu titlu de model, reprezentând gardieni și polițiști din SUA și Marea Britanie, care pot fi identificați pe baza acestor ecusoane individuale.