Legislația țărilor din UE privind conducerea la secția de poliție
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
În alte țări europene: între 4 și 6 ore de reținere la secție
Cu toate acestea, Codul de procedură penală prevede că durata conducerii se scade din durata reţinerii poliţieneşti, ceea ce înseamnă o recunoaştere implicită a naturii privative de libertate a conducerii.
Câteva state au prevederi legale cu privire la durata conducerii în vederea stabilirii/verificării identităţii şi/sau cercetări preliminare.
Prevederi existente in țările UE
Pe de altă parte, persoana este informată din primul moment că are dreptul de a nu răspunde la întrebări care nu au legătură cu identitatea sa.
După expirarea de termenului de 6 sau 12 ore, persoana este fie pusă în libertate, fie introdusă în arest pe baza ordinului unui procuror sau unui ofiţer de poliţie superior.
Durata este de maximum 6 ore.
- ANGLIA
Desigur, cauţiunea nu funcţionează în toate situaţiile şi nu înlocuieşte, ca regulă, conducerea la poliţie, dar este o alternativă la privarea iniţială de libertate.
Una dintre cele mai puțin și vagi reglementate formele de privare de libertate în Europa este conducerea la secție/oprirea pentru interogare, practică relativ curentă în toate ţările UE. Este perioada în care persoanele pot fi expuse riscului de a fi constrânse – fizic şi/sau psihic – să dea informaţii poliţiştilor.
Dat fiind că polița are dreptul să identifice și chiar să interogheze o persoană în orice loc public – parc, mijloace de stransport în comun, stradă – se poate susține că nici conducerea la secție pentru același scop nu se încadrează la „privare de libertate”.
Totuși, privarea de libertate funcţionează din momentul împiedicării persoanei de a părăsi locul unde a fost oprită. Și din acest moment este nevoie de reglementări clare pentru poliţie şi de un minim de garanţii pentru persoana chestionată, în primul rând dreptul de a nu răspunde întrebărilor ce nu au legătură cu stabilirea identităţii.
Pentru acest gen de privare de libertate ar fi normal să funcţioneze unele garanţii pentru persoana condusă (registre de evidenţă, eventual înregistrări audio-video, adeverinţă la părăsirea sediului, interdicţia pentru poliţişti de a lua vreo declaraţie şi de a încerca să obţină informaţii de altă natură decât cele privind identitatea persoanei etc).