1. Legat de procedurile de dizolvare sau radiere a partidelor, Comisia de la Veneţia susţine, într­-un document adoptat în 1999 , că dizolvarea partidelor ca sancţiune trebuie să fie o măsură utilizată cu maximă precauţie şi doar în situaţii excepţionale. Mai precis, Comisia recomandă ca această măsură să fie utilizată doar dacă un partid, în ansamblu, nu doar indivizi din cadrul său, urmăresc îndeplinirea unor obiective politice prin mijloace care contravin constituţiei naţionale. De asemenea, Comisia recomandă ca, înainte ca organele de justiţie să hotărască radierea unui partid, organele abilitate ale statului trebuie să evalueze dacă partidul reprezintă cu adevărat un pericol la adresa stabilităţii democratice sau a drepturilor cetăţenilor şi dacă nu pot fi utilizate şi mijloace mai puţin radicale de prevenire a pericolului.

2. Comisia de la Veneţia recomandă ca statele să implementeze legislaţie respectând prezumţia generală în favoarea formării partidelor politice şi a funcţionării lor, protejându-­le de radiere. Radierea nu ar trebui permisă decât în cazuri extreme, prescrise de lege şi necesare într-­o societate democratică . De asemenea, în Hotărârea din 12 aprilie 2 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Partidul Republican al Rusiei împotriva Rusiei, CEDO argumentează că ”puterea de a limita dreptul la asociere trebuie folosită cu moderaţie, iar excepţiile de la dreptul asocierii trebuie interpretate strict şi doar motive convingătoare şi persuasive pot justifica restricţionarea acestui drept. Un partid, chiar întru totul inactiv, nu produce niciun prejudiciu semnificativ.

Amintim cǎ au fost eliminate atât din legea în discuţie, cât şi din celelalte aflate în stadiu de proiect, toate prevederile care ar fi putut acorda unor partide fǎrǎ activitate anumite avantaje (dobândirea de sedii, subvenţii publice, depunerea de candidaturi neînsoţite de liste de semnǎturi de susţinere). Singura cheltuialǎ publicǎ generatǎ de un astfel de partid ar fi, eventual, generatǎ de exercitarea controlului financiar din partea Autoritǎţii Electorale Permanente. Deci, mǎsura radierii ar fi disproporţionatǎ în raport cu eventualul prejudiciu produs.

3. Articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează dreptul de asociere în partidele politice ca o parte a dreptului de asociere, prevăzând că „orice persoană are dreptul la libertate de asociere”, fără alte restricţii în afara de cele care sunt prevăzute de lege ca fiind “necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora”. Radierea partidelor politice pentru motive care nu sunt necesare într­-o societate democratică este împotriva spiritului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

4. Obligarea unui partid de a participa în alegeri nu poate fi introdusă prin lege, deoarece, conform definiţiei date unui partid prin Legea 14/2003 la art. 1 şi art. 2 pot fi îndeplinite şi altfel decât prin participarea la alegeri. Prevederile referitoare la înfiinţarea partidului au fost modificate pentru a respecta dreptul la asociere, conform reglementării sale prin art. 40 din Constituţie. Din această perspectivă, prevederea din PL privind radierea partidelor poate ridica probleme de constituţionalitate, deoarece introduce posibilitatea ca o organizaţie înfiinţată în baza dreptului la asociere să fie desfiinţată ca urmare a faptului că nu îndeplineşte una dintre activităţile specifice potenţiale ale unui partid, chiar dacă recurge la alte activităţi pentru a îndeplini scopurile prevăzute la art.1 şi 2.

În forma sa actuală, sancţiunea pentru inactivitatea partidelor nu este acordată cu modificarea condiţiilor pentru înregistrarea partidelor. Atunci când numărul de 25.000 de membri era necesar pentru înfiinţarea şi activităţile unui partid, se putea argumenta că unul dintre scopurile cele mai importante ale partidului era prezentarea la alegeri cu un număr important de candidaţi. Un partid cu un număr limitat de membri poate avea şi alte scopuri decât participarea la alegeri pe scară medie – la nivel de mai mult de 50 de circumscripţii electorale pentru alegerile locale.

5. Considerăm că orice limitări asupra activităţii partidelor politice care restrâng dreptul la asociere trebuie să urmărească un obiectiv legitim. Conform Comisiei de la Veneţia, acest obiectiv trebuie să fie necesar pentru existenţa unei societăţi democratice. După cum s­-a constatat chiar în Decizia nr.75/2015 a Curţii Constituţiionale a României, “legislaţia în vigoare [anterior introducerii articolului în discuţie ­ n.n.] conţine suficiente elemente, de natura unor garanţii cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale”.

Mai mult, Comisia de la Veneţia prevede că „orice limitare privind formarea sau activitatea partidelor politice trebuie să fie de natură proporţională. Radierea sau refuzul înregistrării nu trebuie aplicată decât dacă alte metode mai puţin restrictive pot fi găsite. Radierea este cea mai severă sancţiune existentă şi nu trebuie considerată proporţională decât în cazul unor violări importante ale legii” . Rezoluţia 1308 (2002) Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prevede la paragraful 11 că „un partid politic poate fi interzis sau radiat doar ca ultim mijloc şi respectând procedurile care oferă garanţiile necesare pentru un proces corect.” Plecând de la acest text şi alte texte internaţionale la care România este semnatară, considerăm că articolul 47.1 introduce o limitare arbitrară, care discriminează partidele de dimensiuni mici, împiedicându-le să se dezvolte în ritmul pe care îl doresc, sau să aibă activităţi la un nivel redus, spre exemplu în interiorul unei localităţi. Aceste partide îşi vor pierde toate prerogativele şi nu vor putea să se reînregistreze cu acelaşi nume.

De asemenea, considerăm că radierea este o sancţiune neproporţională pentru partidele care nu pot prezenta candidaţi în alegeri. Conform convenţiilor internaţionale, radierea este cea mai severă sancţiune care poate fi impusă unui partid politic. Reamintim că în legea 14/2003 prevede această sancţiune în cazul inactivităţii partidului, în cazul în care se constată încălcarea Constituţiei sau când scopul partidului devine ilegal. Conform legislaţiei româneşti, partidele politice nu pot fi radiate atunci când activităţile pe care le întreprind nu sunt ilegale. Dimpotrivă, sancţiunile pentru nerespectarea legislaţiei electorale sau a finanţării partidelor politice au fost considerate în mod repetat de către GRECO şi misiuni de observare ale OSCE ca disproporţionate, în sensul că sunt prea reduse pentru a reprezenta sancţiuni eficiente. În forma sa actuală, Legea 14/2003 impune cea mai severă sancţiune pentru partide care nu respectă Constituţia sau au scopuri ilegale, dar şi pentru partide care nu încalcă nici o lege, dar care nu doresc sau nu reuşesc să prezinte candidaţi la alegeri.

6. Articolul în discuţie anuleazǎ, în fapt, dreptul la existenţǎ al partidelor cu obiective locale (care reprezintǎ interesele cetǎţenilor din una sau câteva localitǎţi ­ mai puţin de 75). Acest lucru contravine recomandǎrilor Comisiei de la Veneţia: “Prevederile referitoare la limitarea partidelor politice care reprezintă o zonă geografică ar trebui […] să fie eliminate din legislaţia relevantǎ” . Standardele internaţionale şi documente la care România este semnatară prevăd că partidele politice au dreptul de a­-și desfăşura activitatea liber, însă articolul 47.1 introduce obligaţia pentru partide de a se conforma unui model de partid. Un partid care poate fi înfiinţat doar de către 3 membri este obligat să îşi extindă activitatea dincolo de o singură localitate, sau chiar un singur judeţ, sub ameninţarea radierii. Mai mult, recomandările Comisiei de la Veneţia subliniază că o candidatură este expresia dreptului de a candida, aceasta nu poate fi o obligaţie. Ori în cazul articolului 47.1, se introduce obligaţia de a prezenta candidaturi, mai precis cel puţin 75 de candidaturi.

7. Pentru a nu fi radiate, aceste partide vor fi obligate fie sǎ depunǎ candidaturi formale la alegerile parlamentare, fie sǎ reducǎ la alianţe de circumstanţǎ, prin care sǎ pǎcǎleascǎ alegǎtorii, la alegerile locale. Mai jos redǎm câteva situaţii care ar putea rezulta drept consecinţǎ a acestei reglementǎri.

a. Un partid care la alegerile locale ar obţine postul de primar şi majoritatea în consiliul local într­-o localitate, dar nu a depus candidaturi nici în precedentele alegeri (parlamentare sau euro­parlamentare) şi nici în alte 75 de circumscripţii electorale (localitǎţi) ar putea fi radiat imediat dupǎ încheierea alegerilor. Primarul şi consilierii proaspǎt aleşi ar putea fi consideraţi în situaţia de pierdere a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales (alin. (2) lit. h 1 ) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali), ceea ce ar duce la declanşarea alegerilor anticipate.

b. Existǎ posibilitatea ca în anumiţi ani, alegerile parlamentare sǎ fie urmate de alegeri pentru Parlamentul European, caz în care partidele care au ca obiectiv doar participarea în alegerile locale sǎ fie desfiinţate. Acest lucru se va produce în 2019, dupǎ alegerile parlamentare din 2016.

8. Curtea Constituţională a formulat următorul argument, la punctul 9 din Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, privind aspectele neconstituţionale din Legea 14/2003: „riscul devalorizării partidelor, în sensul supraaglomerării lor pe scena politică, nu mai subzistă în România anului 2014, astfel că şi mijlocul prevăzut de lege pentru contracararea acestuia a devenit caduc”. Actualele prevederi din proiectul de lege privind radierea partidelor au tot scopul de a preveni supraaglomerarea sistemului de partide, prin eliminarea acelora care nu au activitate electorală. Totuşi, radierea la intervale prea scurte creşte volatilitatea la nivelul sistemului de partide şi împiedică evoluţia organizaţională firească a unui partid nou format.

9. Existǎ 19 judeţe (Ilfov, Brǎila, Covasna, Tulcea, Giurgiu, Cǎlǎraşi, Braşov, Sǎlaj, Bistriţa­Nǎsǎud, Sibiu, Galaţi, Satu Mare, Ialomiţa, Mehedinţi, Harghita, Hunedoara, Constanţa, Gorj, Vrancea), plus Municipiul Bucureşti, care au mai puţin de 75 de localitǎţi, deci un partid care ar depune candidaturi în întregul judeţ nu va satisface condiţia privind alegerile locale.

10. Menţionăm că, dintre ţările membre ale Consiliului Europei, puţine includ în legislaţia lor prevederi atât de stricte legate de radierea partidelor politice. Conform studiilor realizate de Comisia de la Veneţia , doar Armenia recurge la radierea partidelor politice care nu au prezentat candidaţi la alegeri . Pe de altă parte, alte ţări din cadrul Consiliului Europei, restricţionează accesul partidelor politice la subvenţii pentru cele care nu trec un anumit prag. Acesta este și cazul României.

Având în vedere argumentele de mai sus vǎ solicitǎm, domnule Preşedinte, ca în baza articolului 146, alineatul a) sǎ solicitaţi Curţii Constituţionale a României sǎ se pronunţe asupra constituţionalitǎţii legii susmenţionate, înainte de promulgare.

Cu deosebitǎ consideraţie,

Organizaţii semnatare:

Campania Politicǎ fǎrǎ Bariere (https://politicafarabariere.wordpress.com/despre/ )

Asociaţia pentru Minţi Pertinente AMPER

Asociaţia Pro Democraţia

Centrul pentru Studiul Democraţiei

Expert Forum

Fundaţia pentru o Societate Deschisǎ

Institutul pentru Politici Publice

Societatea Academică din România

Pentru conformitate,

Mircea Kivu Grupul pentru Democraţie Participativǎ Plenum (campania Politicǎ fǎrǎ Bariere)