penitenciare Norvegia

Posts

Ziua 4 – Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște

24/10/2016/in Articole, /by APADOR-CH

Way back, o organizație formată din foști deținuți, e plătită de Ministerul justiției ca să-i reintegreze pe condamnați. În Norvegia, firește.

După 8 luni de închisoare, Helge își mănâncă, cuminte, legumele

Când ieși de la închisoare ți se spune să stai departe de probleme. Asta implică o oarecare distanță și față de fostul anturaj, dar mai ales față de eventualii foști deținuți cu care ai fi tentat să te anturezi după eliberare. În Norvegia, de exemplu, oamenii cu cazierul pătat nu au voie să viziteze închisorile, chiar dacă au rude acolo. Iar cazierul la ei nu se șterge niciodată. Dar în 2002, în Oslo, câțiva foști deținuți și-au dat seama că nimeni nu-i poate ajuta să se reintegreze mai bine decât cineva care a trecut măcar printr-o celulă la viața lui. Așa că au fondat o organizație care să-i ajute și pe alții după eliberare.

Way back are sediul într-o clădire din centrul capitalei norvegiene și e condus de un fost consumator de droguri cu numeroase condamnări la activ. Johan are o echipă de 3 bărbați și o femeie, toți foști deținuți, fiecare jucând rol de prieten, mentor sau, cum își zic ei, „pair” pentru alți deținuți. Când i-am vizitat, alte două deținute, de la închisoarea Bredtveit, făceau practică la organizație, în pregătirea propriei eliberări.

Într-o sală, pe masă tronează printre cești de cafea și pahare cu apă două boluri cu păstăi verzi de mazăre. Chicotim și ne mirăm românește de ciudata tratație. Helge, unul dintre cei trei bărbați din echipă, ne demonstrează amuzat că ei chiar mănâncă ce ne-au pus nouă pe masă. De aia și plesnește de sănătate, la cei 47 de ani pe care nu-i prea arată. După remarcile noastre, cineva din echipă ne-a adus totuși un coș cu banane.

Știți ce sunt ăia bani negri, nu? Firește că știți, sunteți din România…!

Pentru că șeful lui întârzie la întâlnire, Helge ne ține companie cu propria poveste de succes. A lucrat într-o bancă și pentru că a făcut datorii mari, de câteva milioane de coroane, a început să-și „însușească din banii altora”. Așa a ajuns la pușcărie. Doar 8 luni, pentru că greșeala recunoscută e pe jumătate iertată și în sistemul de justiție norvegian. Cu gulerele albe care-i păgubesc pe alții, norvegienii sunt înțelegători. Cu traficanții de droguri, nu prea.

Helge vorbește relaxat despre pățania lui. Asta e o condiție pentru actualul job: să-și fi acceptat trecutul ca să-i poată convinge și pe alții să facă la fel. Și nu e ușor să accepți că ai pierdut o casă, două mașini, o barcă și o cabană de vacanță, că timp de 8 luni le-ai scris tuturor prietenilor să vină să te vadă la pușcărie și n-a venit decât sor-ta, iar familia te-a renegat pe motiv că ai fost lacom. Așa e în Norvegia, tot ce ai obținut din furt îți confiscă statul.

După ce a ajuns în pușcărie, Helge și-a dat seama că nu pedepsa va fi cea mai mare problemă a lui, ci ce va face după. Cu cazier nu ar mai fi putut să lucreze într-o bancă.

„În Norvegia nu ți se cere cazierul la angajare, aș fi putut să mint, dar după asta tot eu aș fi trăit cu minciuna în mine. Iar dacă apar persoane din trecutul tău, ce faci?” Așa că i-a contactat pe cei de la Way back și a fost sincer. Când au auzit că are pregătire economică i-au zis că e exact ce le trebuie lor, cineva care să-i învețe pe deținuți cum să-și gestioneze viața fiscală.

Pentru că mulți ajung acolo din cauza datoriilor. Este un deținut care a acumulat 60 de milioane de coroane datorie. Iar asta e suma oficială, nu știm cât or fi bani negri. Știți ce sunt ăia bani negri, nu? Firește că știți, sunteți din România…. ha, ha, ha!” – se amuză Helge

Paradoxal, ce l-a băgat în belea l-a și ajutat să-și găsească drumul mai repede spre izbăvire. Acum trăiește într-un mic apartament în Oslo și numără anii, din 2012, de când e liber și curat, precum alcoolicii anonimi. Dacă îi pare rău pentru viața pe care a avut-o? Firește că-i pare, dar acum își dă seama că banii sunt numai o mică parte din viața unui om. Mai trebuie familie, prieteni și … chiar dragoste.

În Oslo găsești mai ușor de muncă decât o casă pentru un fost deținut

Helge ajută acum alți 16 foști deținuți să se integreze în comunitate. Nu numai cum să-și gestioneze finanțele – deși și asta pare cel puțin provocator, din partea unuia care a fost condamnat tocmai pentru că a băgat mâna în finanțele altora. Fiecare dintre colegii lui are un astfel de grup în sarcină, ca un soi de ofițer de probațiune. Recunoaște că nu toți pot fi ajutați, din diverse cauze. În primul rând pe străini nu vrea nimeni să-i integreze. Numai în 2015 Norvegia a expulzat peste 4500 de foști deținuți. Apoi în calea eliberatului societatea pune tot felul de piedici ca să-i testeze determinarea. Cel mai mare succes de reintegrare îl au foștii deținuți cu vârste între 30 și 50 de ani. Restul ori sunt prea tineri și teribiliști, ori sunt prea bătrâni și nu mai vor să se schimbe. Iar cel mai greu de integrat sunt oamenii din Maroc, Somalia, Eritreea sau Albania. Ăsta este un top personal al lui Helge.

Peste 70% dintre oamenii care ajung la Way back sunt consumatori de droguri cu problemele de sănătate asociate. „Îi învățăm cum să-și gestioneze finanțele – aici e rolul lui Helge – și cum să supraviețuiască în jungla de afară. Mai ales pentru deținuții cu pedepse lungi e foarte greu să se adapteze la ieșire. Trebuie să-ți cunoști drepturile și să știi drumul.”, zice Johan.

Pe site-ul Way back e un clip scurt despre cum resimte un fost deținut viteza vieții de afară. Ca și când el stă pe loc, iar toată lumea se mișcă și vorbește pe repede înainte.

Oamenii de la Way back au obținut o aprobare specială (pentru că toți au cazier) ca să poată vizita pușcăriile în căutare de deținuți eligibili pentru programul lor. Ministerul justiției îi finanțează de câțiva ani pentru că și-au probat utilitatea. Numai în 2016 au primit 5 milioane de coroane pentru programul lor. Ei intră, așadar, în orice pușcărie și le povestesc deținuților ce fac ei, câstigăndu-le astfel încrederea ca atunci când sunt eliberați să meargă pe mâna lor.

Pașii obligatorii pe care un deținut îi face pe drumul de întoarcere din pușcărie sunt explicați de Helge cu șarmul pe care probabil îl folosește și ca să-și atragă beneficiarii:

„Mai întâi vine la noi unde îi cumpărăm un tort și sărbătorim eliberarea. Apoi îl însoțim la agenția statului la care este luat în evidență și primește un ajutor financiar, în funcție de categoria în care se încadrează. Apoi îl ajutăm să-și găsească job și locuință. Mai dificil decât găsirea unui loc de muncă e închirierea unui apartament. Pentru că în Oslo chiriile sunt foarte mari și nu se prea găsesc case. Iar atunci când proprietarul are o listă de potențiali chiriași în față întotdeauna o va alege pe blonda sexy în defavoarea unui fost condamnat”.

Dar toate sunt depășite cu ajutorul micii comunități în care eliberatul intră pe ușa Way back. Johan, șeful organizației, spune că după pușcărie trebuie să-ți înlocuiești aproape toți prietenii. De aia nu e suficient să ai un job ca să te reintegrezi, ci să și faci parte dintr-un grup. La Way back, de exemplu, ei fac excursii împreună, biciclesc sau ies în oraș la bowling.

Închisoarea nu ajută la nimic

Ce fac foștii deținuți de la Way back contrazice flagrant părerile despre pericolul frecventării anturajului cu cazier după eliberare. La fel cum Johan este un exemplu care contrazice părerile despre importanța consilierii antidrog.

Viața mea a fost un lung șir de intrări și ieșiri din închisoare. Am avut mai multe condamnări și de fiecare dată reveneam pentru că nu renunțam la droguri. Desigur că nu e așa de rău în închisorile norvegiene, în privința condițiilor de trai, dar închisoarea de fapt nu te ajută cu nimic, în afară de faptul că atunci când ești acolo nu mai iei droguri și ești forțat să te gândești, singur, la tine și la ce vrei să faci. Am renunțat la droguri după 30 de ani abia când am reușit să mă motivez singur, din interior. Nimeni nu te poate scăpa de droguri în afară de tine însuți”.

Johan are 54 de ani și de opt ani e liber și „curat”. Corpul lui, însă, poartă vizibil urmele abuzului de droguri de trei decenii. Statul norvegian a înțeles impactul drogurilor asupra sănătății și a instituit un fel de pensie de handicap pentru consumatori, pentru că toți au probleme de sănătate asociate consumului. Un consumator primește de la stat în jur de 15.000 de coroane lunar, dar asta nu-l ajută esențial. Numai chiria e în jur de 9000 de coroane (aproximativ 1000 de euro), așa că rămâne în mână cu mai puțini bani decât venitul minim garantat, care la ei e de 6300 de coroane.

Helge ne înșiră cifrele astea pe hârtie și ne arată latura economică a situației, așa cum o vede el: dacă oamenii ar fi ajutați să se reintegreze, statul ar economisi într-un an aproape 1 milion de coroane, cât îl costă să țină un om închis. Iar părerea sinceră a lui Helge contrazice toate statisticile oficiale. El susține că 90% dintre deținuți se întorc în pușcărie, pentru că nu sunt ajutați în mod real să stea departe de belele.

Way back mai are alte patru filiale în tot atâtea regiuni ale Norvegiei și pare o poveste de succes. Johan crede că e nevoie de mai multe organizații care să ia de mână deținuții de la poarta închisorii și să-i ghideze prin jungla realității de afară. Pentru că, zice el, odată ce ai trecut printr-o închisoare, toată viața vei fi un condamnat. Și numai cineva ca tine te poate ajuta să treci peste asta.

În episodul următor aflați cum funcționează serviciul de probațiune la norvegieni

Citiți și episoadele anterioare:

Ziua 0 – O zi la serviciul de probațiune București

Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons

Ziua 2- Cum să critici guvernul norvegian, pe banii lui

Ziua 3 – Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt neînarmați

Proiectul „O societate incluzivă prin reforma închisorilor” este finanţat cu 26.445 de lei prin granturile SEE 2009-2014 din FONDUL PENTRU RELATII BILATERALE – Programul RO01 Asistență tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național – Măsura I – Support for travel și Măsura II – Justice and Home Affairs, judicial capacity building and Schengen cooperation

Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreagă răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine APADOR-CH. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt neînarmați

21/10/2016/in Articole, /by APADOR-CH

În general cam tot ce vedeți la Ikea și vi se pare scump în România se regăsește într-o închisoare norvegiană, la dispoziția deținuților, de la mobilier până la accesorii și electrocasnice

Gardienii au voie să țină cuțitele numai noaptea

„Există două cuțite la dispoziția deținutelor, unul pe etajul ăsta și celălalt la parter. Deținutele au voie să le folosească la bucătărie, pe timpul zilei, dar seara le luăm și le punem la loc sigur. Trebuie să ne asigurăm că cuțitele sunt în siguranță” – explică gardianul de pe secția de maximă siguranță a Penitenciarului de femei din Bredtveit, arătându-ne, cu cel mai natural aer din lume, un cuțit lung de 20 de cm. Lângă el, o deținută cu statură nordică, sănătoasă, spală vasele după masa de prânz. Suntem, deci, într-una din bucătăriile unicului penitenciar de femei din Norvegia, dotate ca orice casă locală: cu frigider, mașină de spălat vase, cuptor electric, aparatură completă de bucătărie și plită ceramică – norveginii nu au gaze, ni se spune.

Bucătăria unei secții din Penitenciarul Bredtveit

Aici gătesc și mănâncă împreună deținute care au diverse pedepse, pentru crimă, trafic de droguri sau molestare de copii. Au celule individuale, fiecare de dimensiunea unei camere de cămin studențesc, cu pat, birou, dulap, o chiuvetă, un WC și ferestre mari care dau spre un peisaj frumos de toamnă norvegiană, într-o mică localitate satelit a capitalei. Gardianul care are în sarcină și securitatea cuțitului nu poartă vreo armă, ca de altfel toți gardienii norvegieni, și spune zâmbind că „arma lui e gura”. Așa îi învață la Academie, să gestioneze deținuții, dar recunoaște că asta nu dă rezultate în toate cazurile.

Penitenciarul Bredtveit de lângă Oslo

Clădirea penitenciarului Bredtveit are peste o sută de ani, dar înăuntru nimic nu-i trădează vechimea. Poate doar micile obiecte de decor vintage păstrate în biroul directorului. După război a fost închisoare pentru colaboratorii naziștilor. (Oslo mai are o închisoare ceva mai veche, pentru bărbați, despre care autoritățile spun că va fi închisă în viitorul apropiat pentru că nu mai corespunde standardelor. Un fel de Jilava noastră, dar pe stil nordic.) Bredtveit e considerată o închisoare normală, cu condiții medii, dar Avocatul poporului norvegian consideră că e loc de mai bine chiar și aici. Celulele au mobilier ce pare nou, pereții sunt curați, sistemele de pază moderne. În general cam tot ce vedeți la Ikea, și vi se pare scump în România, se regăsește într-o închisoare norvegiană, la dispoziția deținuților, de la mobilier până la accesorii.

Bredtveit are patru secții de maximă securitate și una de regim deschis, în care găzduiește 64 de deținute (45 la maximă siguranță și 19 la deschis). Sunt 45 de gardieni care le păzesc, bărbați și femei, și câteva camere video de supraveghere, amplasate discret pe perimetrul extern al închisorii. Nu sunt camere video nici pe holurile clădirii, nici în camere. O femeie gardian ne spune că au existat tentative de evadare. Nereușite.

Sunt în general needucate, au o boală psihică sau au făcut abuz de pastile, schițează Nils Leyell Finstad, directorul închisorii, portretul robot al deținutelor sale.

Multe au copii, dar nu țin legătura cu ei, deși ar avea toate facilitățile aici – un apartament special în care pot să stea cu copiii lor 24 de ore, lunar când au dreptul la vizite cu copiii, sau o oră pe săptămână. În general când e vorba de copii mai forțăm regulamentul și încercăm să le oferim cât mai mult timp cu ei ca să întreținem această legătură. Însă familiile lor au preferat să rupă legătura cu ele și apartamentul ăla stă mai mult nefolosit”, spune directorul, dezamăgit.

Într-adevăr, apartamentul cu două dormitoare, o baie, o cameră de joacă și un living cu bucătărie este aproape nou și era folosit, când am vizitat noi penitenciarul, de niște studenți în practică ai Academiei KRUS, care pregătește viitori gardieni.

„Vreau să-mi dea interdicție pe viață pentru țara asta, pentru toate țările, numai să merg acasă la copilul meu!”

Doris Bakker, adjuncta închisorii, remarcă faptul că spre deosebire de deținuții bărbați, femeile suferă mai mult în detenție, prin înstrăinarea de familie. Când ei sunt cei rămași afară, tații vin mai greu la gardul închisorii decât mamele. O categorie și mai lovită sunt deținutele străine, adesea private de toate drepturile, deoarece dacă nu cunosc limba norvegiană sau engleză nu prea pot fi antrenate în activitățile normale din penitenciar și în cele mai multe cazuri nu primesc nici dreptul de a vorbi cu familia la telefon, pentru că dintr-o des clamată lipsă de fonduri nu se găsesc translatori pentru convorbiri.

Elena din Buzău pare a fi totuși o excepție fericită. Am găsit-o modelându-l pe Iisus în lut, la un atelier cu alte deținute, iar când a auzit că suntem din România ne-a întâmpinat cu veselie. Zice că de câteva luni de când e în penitenciar a făcut deja trei cursuri de engleză – la care vorbește „mai pe scurt așa, nu ca în română” – și a avut permisiunea să și vorbească acasă, la Buzău, în română. Încântată de minunatele condiții de la Bredtveit, Elena este de fapt arestată preventiv și își așteaptă condamnarea. În Norvegia arestații sunt ținuți numai în penitenciare, la un loc cu condamnații, nu și în secțiile de poliție ca la noi. Elena povestește cu nonșalanță că vine și pleacă din Norvegia deja de câțiva ani (permisul de ședere durează 3 luni, iar rețeta e să pleci câte o săptămână din țară la fiecare trei luni, ca să nu fii expulzat), și că trăia aici din „vânzarea de cărți” – de fapt niște reviste gratuite pe care conaționalii noștri le vând pe la gurile de metrou. Spune că e nevinovată, că dacă ar fi știut că e acuzată de ceva nu se mai întorcea, ca să dea ocazia să fie „săltată”.

Nu la fel de încântată de situație și de penitenciar a fost o altă româncă, de 19 ani, care născuse acolo de câteva săptămâni, iar soțul îi plecase cu copilul în România, la părinți. Norvegia, spre deosebire de România, nu permite lăuzelor să-și țină copiii cu ele în penitenciar în primul an de viață, pe motiv că niciun nevinovat n-ar trebui să stea în închisoare. „E stipulat în constituție”, zice Doris Bakker. Românca părea depresivă, nu vorbea decât românește și se plângea de tratamentul gardienilor. „Vreau să-mi dea interdicție pe viață pentru țara asta, pentru toate țările, numai să merg acasă la copilul meu!”.

Directorul Nils Leyell Finstad spune că timp de câteva săptămâni soțul femeii venise zilnic cu căruțul la penitenciar și mama avea voie să-și vadă copilul, beneficiind astfel de o permisiune specială. Dar acum please cu copilul în România ca să-i facă acte.

Pretty woman de Norvegia

Bredtveit este singurul penitenciar exclusiv de femei din Norvegia, un fel de Târgșor al României. Și la ei, ca și la noi, femeile mai sunt deținute în câteva secții speciale în alte penitenciare din țară, unde sunt și bărbați. Dar din Bredtveit femeile pot ajunge, în ultima perioadă de detenție, în acele halfway houses din comunitate, despre care vă povesteam aici.

Aici nicio deținută nu are voie să stea în cameră pe timpul zilei, trebuie să aleagă între muncă sau școală. În ziua vizitei noastre am nimerit într-un fel de „săptămâna altfel” în care tot penitenciarul era antrenat în activități cultural distractive. Biblioteca era plină de femei care sporovăiau și căutau cărți sau filme de închiriat de pe rafturi (fiecare cameră are un televizor), iar într-o sală de curs se făcea „chimie” sub forma unui experiment cosmetic. Adică se producea o cremă de față. Sala de clasă avea tablă electronică interactivă și cele mai moderne dotări pe care le poți găsi într-o școală. Norvegiană.

În curtea de plimbare, amenajată cu iarbă, copaci și băncuțe, într-o căsuță pe care scrie „Pretty woman” e amenajat permanent un soi de magazin cu haine, încălțăminte și accesorii donate de personal sau Crucea roșie, unde deținutele pot veni să facă shopping gratis. Turnul înalt al închisorii, care pe vremuri adăpostea numai vechea biserică a clădirii, acum este împărțit frățește în trei: o mică capelă cu altar și băncuțe, o sală de concert cu scenă și o sală de sport cu spaliere și coșuri de baschet.

Majoritatea deținutelor au pedepse mici, de 30-90 de zile, până la 5 ani. Dar există și 5 deținute cu pedepse foarte mari care beneficiază de regimul norvegian numit „preventiv”, adică sunt condamnate pe termen nedefinit, pentru crime sau abuz asupra copiilor. Pentru ele legea prevede amenajări speciale și asistență medicală psihiatrică mai ales, dar aici nu li se poate asigura acest regim.

Aici încălcăm legea zi de zi, pentru că deținutele de la preventiv trebuie să stea în unități speciale, dar pentru că sunt prea puține nu este fezabil să se amenajeze așa ceva numai pentru ele. Pentru bărbați există Illa, de exemplu, dar femeile sunt defavorizate pentru că numărul lor nu este suficient de mare pentru astfel de facilități”, explică directorul închisorii Nils Leyell Finstad.

Directorul este de acord, din punctul ăsta de vedere cu concluziile raportului făcut de Avocatul poporului (Mecanismul pentru Prevenirea Torturii) după vizita din primăvara lui 2016 și spune că de atunci a încercat să schimbe unele deficiențe, dar nu stau toate în puterea lui. Surprinzător, deși din raportul amintit, închisoarea ieșise destul de șifonată, directorul ne-a citat din document aproape cu religiozitate, de parcă l-ar fi lăudat.

20 de minute de telefon pe săptămână, în era Internetului

Adjuncta lui spune că nu sunt frustrați de atâta monitorizare, doar că s-a întâmplat ca toate cele trei mecanisme de control să le vină pe cap în același timp, ba chiar să le facă recomandări diferite: Mecanismul pentru Prevenirea Torturii, Avocatul poporului pe probleme de antidiscriminare (la ei sunt mai mulți avocați ai poporului pe diverse domenii) și Inspecția muncii. „De exemplu Inspecția muncii se uită să vadă câte ore lucrează personalul, cum își iau pauzele, concediile etc. Iar ceilalți ne cer ca deținutelor să le fie respectate drepturile, să fie scoase la activități. Or și noi vrem să facem toate lucrurile astea, dar lipsa de personal și de spații face imposibilă respectarea ambelor cerințe.”, e nedumerită Doris Bakker.

Directorul crede că de regulă inspectorii se pierd în controale cu chestii mărunte, cum ar fi plângerile deținuților, că vor mai multă mâncare, sau perne mai bune, și pierd din vedere problemele mari ale sistemului, de rezolvarea cărora ar depinde și cele mărunte. Totuși, directorul subliniază că Mecanismul pentru Prevenirea Torturii a reușit să facă un raport foarte corect și să sesizeze exact toate deficiențele de sistem pentru că a stat trei zile în penitenciar și a reușit să înțeleagă mai bine de ce funcționează lucrurile așa și nu cum ar fi ideal.

De exemplu, printre activitățile criticate a figurat asistența medicală insuficientă, cea stomatologică și comunicarea dintre deținuți cu familiile. Asistența medicală e oferită de medici din comunitate, care vin de câteva ori pe săptămână și la penitenciar și sunt plătiți de sistemul național de sănătate, nu de penitenciar ca la noi. Acum sistemul penitenciar se gândește să investească într-un autobuz stomatologic cu care să facă turul închisorilor și să le ofere deținuților consultații dentare.

Telefonul de la care pot suna deținutele acasă

Cu comunicațiile sunt de acord și eu că pentru anul 2016, să vorbești la telefon numai 20 de minute pe săptămână este prea puțin. Avem și skype și video conferințe. Skype nu e permis, deși unele penitenciare îl folosesc, dar nu e legal. În penitenciarul din Olanda au skype, de exemplu, de ce nu putem avea și noi?”, se întreabă directorul.

Autoritățile norvegiene intenționează să mai deschidă un penitenciar pentru femei, în care să cazeze numai deținute străine, care urmează să fie expulzate din țară. Pentru că Norvegia are o listă de așteptare la intrarea în pușcării de 300 de persoane, momentan, iar coada care crește cel mai repede e a femeilor.

În episodul următor aflăm poveștile unor deținuți care au reușit să se reintegreze iar acum îi ajută pe alții s-o facă

Citiți și celelalte episoade ale seriei:

Ziua 0 – O zi la serviciul de probațiune București

Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons

Ziua 2- Cum să critici guvernul norvegian, pe banii lui

Ziua 4 – Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște

Ziua 5 – Halden, cea mai umană închisoare din lume

Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons

17/10/2016/in Articole, /by APADOR-CH

Peste 300 de persoane își așteaptă rândul la unul din cele 3800 de locuri în penitenciarele norvegiene. Norocoși, 99 de români au prins loc în față

Filtrul de la intrarea în Serviciul corecțional norvegian

În anii 50-60, sistemul corecțional din Norvegia a virat dinspre pedepsirea infractorilor spre recuperarea și reintegrarea lor. A fost apoi sarcina mediului universitar, la finalul anilor 60, să lucreze la schimbarea mentalităților, ca societatea să înțeleagă că nu folosește nimănui pedeapsa și răzbunarea, ci toată lumea are de câștigat dacă infractorii sunt ajutați să redevină cetățeni onești. Rolul decisiv l-a avut însă Inger Louise Valle, ministră a justiției între 1973 și 1976, care a reușit să reformeze din temelii sistemul penitenciar, modul de aplicare a pedepselor și chiar să abolească pedeapsa cu moartea în Norvegia.

De atunci închisorile norvegiene au început să fie construite pentru activități de reabilitare a deținuților și nu de izolare a acestora. „Normalitatea” a devenit cuvântul cheie al întregului sistem, în care se pune accentul pe respectarea tuturor celorlalte drepturi ale deținuților, chiar dacă temporar sunt lipsiți de libertate.

Sistemul corecțional este responsabil cu ispășirea pedepselor într-o manieră în care să asigure siguranța cetățenilor, să prevină recidiva și să ajute infractorii prin voință proprie să-și schimbe comportamentul”.

Așa sună definiția sistemului în manualele oficiale. Practica, însă, pune unele probleme.

275 de euro – costul zilnic al unui deținut

Astăzi Norvegia are 42 de penitenciare și 17 servicii de probațiune, operate de peste 4600 de angajați de a căror pregătire se ocupă permanent un fel de universitate – KRUS – Correctional Service Academy. Cei mai puțini angajați sunt tot la probațiune, ca și la noi – 350. Penitenciarele au în jur de 3900 de angajați și puțin peste 3800 de locuri în celule. Deoarece insistă să-i cazeze doar câte unul în cameră, Norvegia își permite să țină închiși numai 3666 de infractori. Are și o listă de așteptare de peste 300 de persoane, plus o închisoare întreagă închiriată în Olanda (care are spații, dar îi lipsesc infractorii) unde mai ține peste 200 de deținuți. Costul zilnic al unui deținut norvegian, întreținut în sistem de maximă siguranță, este de 2300 coroane/275 euro, iar în sistem „low security” de 1500 coroane/180 euro pe zi. Pentru comparație, România cheltuia în 2013 în jur de 2400 de lei lunar/530 de euro cu un deținut.

Alternativele norvegiene mai ieftine sunt: munca în folosul comunității – care costă statul numai 72 de euro/zi/condamnat – și monitorizarea cu brățară electronică – 119 euro/zi.

Am aflat toate astea de la Norwegian Correctional Service (un fel de Administrația Națională a Penitenciarelor de la noi), prima instituție din sistemul norvegian pe care am vizitat-o ieri, în prima zi în Norvegia, în Lillestrom (foto).

Numărul deținuților nu e mare, la o populație totală de 5 milioane cât are Norvegia, în schimb rulajul pare să fie. Pedepsele sunt în general mici: 60% dintre condamnări sunt până în 3 luni, 13 % sunt între 3 și 6 luni, 12 % sunt pedepse de până într-un an, 9% între 1 și 2 ani și 3% peste 2 ani. Pedepse foarte mari (8-12 ani) se dau pentru trafic de droguri, iar cea mai mare condamnare nu poate depăși, teoretic, 21 de ani (cazul celebrului Brevik). Totuși, pentru cazurile de criminali de a căror reabilitare nu sunt siguri nici măcar optimiștii de norvegieni există sintagma „deținere preventivă”.

Deținerea preventivă nu este arestul preventiv de la noi, ci o formă de păstrare a deținuților departe de comunitate, atunci când se consideră că sunt agresivi și că nu pot fi recuperați. Pentru astfel de cazuri instanța dă o sentință inițială, care este însă prelungită pe perioadă nedefinită din 5 în 5 ani. De aici și siguranța cu care unul dintre reprezentanții sistemului norvegian de corecție, cu care am vorbit ieri, a scăpat un „De exemplu Brevik nu va fi eliberat în timpul vieții mele”. Anul trecut Norvegia avea 94 de astfel de deținuți.

Cealaltă categorie de deținuți fără speranță sunt persoanele cu tulburări psihice de tot felul. În cazul problemelor grave, deținuții sunt plasați în responsabilitatea sistemului de sănătate, cu revizuirea pedepselor din 3 în 3 ani de către instanță. În rest, ca peste tot, și norvegienii admit că suferințele psihiatrice sunt mult mai des întâlnite în populația carcerală decât în cea liberă. Practic deținuții sănătoși sunt numai 8%, în rest au: tulburări de personalitate 73%, adicții 60%, fobii 40%, ADHD 20%, depresii 20%, risc de sinucidere 10%, retard 10% etc.

Treimea fără speranță

Kristin Saunes Franklin lucrează în departamentul internațional al NCS, departament care dezvoltă relații și proiecte cu diverse țări din Europa, printre care și România. Deși geografia acestor relații bilaterale nu are aparent o logică, multe din țările cu care NCS lucrează pe celebrele fonduri norvegiene au „trimiși speciali” în Norvegia. România are momentan „numai” 99 de deținuți în închisorile norvegiene, față de Polonia (166), Lituania (144), dar au fost ani în care România a fost și cap de serie. Franklin spune că țările din estul Europei fac cu rândul pe prima poziție în clasamentul deținuților pe naționalități. 32% dintre toți deținuții Norvegiei sunt cetățeni străini, iar asta face ca această treime de populație carcerală să fie mai greu de integrat. Pentru că nu cunosc limba, iar pedepsele în Norvegia sunt mici, practic deținutul nu apucă să beneficieze de activitățile care au făcut celebră Norvegia în lume, în materie de reeducare.

Situația e recunoscută și în birourile NCS, dar subliniată mai apăsat de un ONG care sprijină familiile deținuților. Asociația familiilor deținuților (FFP în norvegiană), funcționează din 1992 în Oslo, și în primii ani băteau cam în zadar la ușile închisorilor ca să-și ofere serviciile. Personalul penitenciarelor le spunea că nu e treaba lor ce se întâmplă cu familiile, că ei au în custodie numai deținuții. În ultimii ani, însă, au ajuns să fie căutați de personalul din penitenciare, după cum susține Bente Grambo, criminolog, care lucrează de 15 ani în FFP. Acum primesc chiar și finanțare de la Ministerul Justiției, aproape 40% din fondurile pe care le rulează an de an.

Asociația oferă consiliere rudelor deținuților, ba chiar se ocupă de copiii celor mai puțin favorizați, scoțându-i în excursii, și în general mijlocește relația dintre familiile deținuților și penitenciare. În cei 24 de ani de activitate a reușit să schimbe câte ceva în privința modului în care penitenciarele le facilitează deținuților contactele cu familia.

Nu vorbești limba gardianului, nu dai telefon acasă

Dar nu reușesc chiar peste tot. O mare problemă ridicată de FFP este tratamentul diferit aplicat în penitenciare deținuților străini. De exemplu deținuții în general au dreptul să vorbească la telefon cu familia numai în prezența gardienilor, care trebuie să asculte convorbirea. „Din motive de securitate”. Din cauza asta, deținuții care nu vorbesc nici engleza, nici norvegiana (sau familiile lor nu vorbesc niciuna dintre limbi) au nevoie de un translator care să mijlocească această comunicare, în așa fel încât să audă și gardianul supraveghetor ce vorbesc cei doi la telefon. O astfel de comunicare prin interpret se face cel mai des la o lună, cu tot felul de aprobări prealabile, dar în realitate nu prea se întâmplă, după cum susține Kjersti Holden, de la FFP. „Penitenciarele motivează că e prea scumpă procedura”, zice ea.

În felul ăsta, deținuții străini sunt privați de un drept, și așa viciat de faptul că orice convorbire e ascultată de gardian. De altfel, tot din motive de securitate (ca să prevină potențiale infracțiuni), penitenciarele le violează și corespondența deținuților, dar „numai prin sondaj”, după cum explică Bente Grambo.

Chestiunea deținuților străini este de fapt una fierbinte în societatea norvegiană, și nu de ieri de azi. Kjersti Holden spune că în ultimii ani s-a practicat o expulzare masivă și susținută a acestora, după ispășirea pedepselor, iar societatea norvegiană pare a fi în favoarea acestei măsuri.

Se observă o diferență de percepție în rândul publicului în privința infractorilor străini. Sunt mai greu de integrat, comunitățile în Norvegia sunt mici și se spune adesea că ei au venit aici și au încălcat regulile noastre, deci nu avem de ce să-i primim după eliberare”, zice Bente Grambo că ar fi mentalitatea din spatele deportărilor.

La finalul întâlnirii părea că deținuții au mai multe drepturi în România, decât în Norvegia. Cel puțin în privința corespondenței. Ca să încheiem într-o notă pozitivă, am întrebat-o pe Kjersti Holden dacă deținuții lor au dreptul la „luna de miere” oferită la noi, în caz că se căsătoresc în penitenciar – 48 de ore împreună cu soțul/soția. Kjersti Holden a făcut ochii mari, a spus că și deținuții norvegieni au dreptul la vizită conjugală regulat, însă „No honeymoon in Norwegian prisons!”.

După cum stau lucrurile cu deținuții străini, nici pentru ei nu pare a fi o lună de miere aici.

Mâine vă povestim despre ce face Avocatul poporului norvegian pentru a preveni tortura în penitenciare și câteva ceva despre Institutul clinic de terapii și sexologie 😉

Citiți și celelalte episoade din serie:

Ziua 0 – O zi la serviciul de probațiune București

Ziua 1 – No HONEYMOON in Norwegian prisons

Ziua 2- Cum să critici guvernul norvegian, pe banii lui

Ziua 3 – Bredtveit, închisoarea din Oslo în care deținutele au cuțite, iar gardienii sunt neînarmați

Ziua 4 – Prietenul după anii de pușcărie se cunoaște

Ziua 5 – Halden, cea mai umană închisoare din lume

Tag Archive for: penitenciare Norvegia

Posts

„Vreau să-mi dea interdicție pe viață pentru țara asta, pentru toate țările, numai să merg acasă la copilul meu!”

Pretty woman de Norvegia

20 de minute de telefon pe săptămână, în era Internetului