Cât de legale sunt filtrele poliției și cum le puteți verifica
Ne-am întrebat și noi, ca mulți șoferi, dacă atunci când organizează filtre tematice pe șosele, poliția este obligată să dea socoteală pentru ele celor opriți în trafic sau ba. Mai pe românește, am încercat să aflăm chiar de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) dacă un șofer oprit în trafic are dreptul să știe pe loc sau ulterior dacă acela a fost un filtru organizat sau doar o pândă pusă la cale de un echipaj de poliție ca să… verifice niște acte 😉
În multe cuvinte, înșirate pe 3 pagini, DGPMB ne-a făcut o trecere în revistă a Legii poliției și a Codului rutier, din care reiese că polițistul poate opri oricând șoferii, iar în final ne-a răspuns că poliția nu are nicio obligație legală în sensul transparentizării filtrelor. Și că șoferii nu pot afla nici în timpul filtrului, nici după, dacă acea acțiune a fost una organizată sau „spontană”. Mai mult, DGPMB consideră că o astfel de obligație de informare a cetățeanului ar anula scopul filtrelor, care este acela de a reduce riscurile rutiere, numărul de accidente, viteza excesivă sau de a combate consumul de alcool.
Mai jos aveți corespondența noastră cu DGPMB, pe larg, purtată conform Legii 544/2001, a liberului acces la informații publice.
[box]
Ce am întrebat noi:
Periodic, Brigada Rutieră Bucureşti efectuează acţiuni pentru asigurarea respectării legislaţiei rutiere, pentru prevenirea şi constatarea încălcărilor de lege, acţiuni care se desfăşoară prin oprirea şi verificarea tuturor autoturismelor care se află, la un moment dat, pe un anumit drum public. În limbajul comun, astfel de acţiuni organizate sunt denumite “filtre”.
În acest context, vă solicităm să ne comunicaţi răspunsurile la următoarele întrebări:
- În ce acte normative este descrisă procedura de efectuare a acestor “filtre”. Pentru fiecare act normativ, indicaţi: denumirea, numărul, data.
- Care sunt cazurile în care un poliţist are dreptul de a opri un autovehicul în condiţiile în care nu există niciun indiciu în legătură cu săvârşirea vreunei încălcări a legii în legătură cu acel autovehicul/conducător auto? Care sunt prevederile din lege sau din alte acte normative care permit oprirea autovehiculului în lipsa oricărui indiciu de încălcare a legii?
- Ce obligaţii de informare a conducătorului auto oprit la un “filtru” are un poliţist? Există sau nu obligaţia de a informa conducătorul auto că se efectuează un “filtru”? Există sau nu obligaţia de a prezenta conducătorului auto un înscris doveditor al organizării acelei acţiuni? În ce acte normative (denumire, număr, dată, articol) sunt prevăzute detaliat/explicit obligaţiile poliţistului care participă la un “filtru”.
- Care sunt posibilităţile legale pe care le are la dispoziţie un cetăţean de a verifica dacă a fost oprit în cadrul unui “filtru” organizat şi nu ca urmare a unei acţiuni individuale a unui/unor poliţişti.
- Când și cum poate verifica un cetăţean oprit în cadrul unui “filtru” dacă este vorba despre o acţiune organizată şi nu o acţiune individuală a unui/unor poliţişti: – în momentul desfăşurării “filtrului” sau ulterior, după terminarea “filtrului”. Care sunt prevederile legale aplicabile în acest caz.
[/box]
Ce ne-a răspuns poliția: Pagina 1, pagina 2 și pagina 3
Așadar, conduceți prudent, respectați regulile de circulație și mai ales nu vă indignați când sunteți legitimați în trafic degeaba, pentru că nu știți și nici nu puteți afla când și unde un polițist poate să vegheze la siguranța traficului.