Drepturile omului în România 2024
Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Când credeam că nu se poate mai rău decât 2020-2023, cu pandemia, lockdown-urile, rotativele lor guvernamentale, cu războaie și cu drepturi anulate sub pretextul nevoii de stabilitate, a venit 2024. Anul înțelegerilor politice contra naturii, al comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, al interzicerii arbitrare a dreptului de a candida și, în cele din urmă, anul anulării alegerilor prezidențiale, la fel de arbitrar, sub pretextul că au fost viciate.
Ca orice an electoral, în teorie, 2024 a fost un an plin de bunăstare: pensii și salarii majorate, o efervescență economică alimentată din împrumuturi tot mai costisitoare, în timp ce fonduri europene erau nefolosite, un fard strident aplicat peste ruptura evidentă dintre nevoile societății și preocupările politicienilor. Totuși 2024 a început cu proteste masive ale transportatorilor și fermierilor, care au asediat mari orașe cu utilaje și revendicări pertinente. Cu ocazia asta, poliția a făcut ce știe ea mai bine: a săltat, amprentat și amenințat un activist pentru o postare pe Facebook.
În rest, business as usual: Guvernul României a semnat, și în numele societății civile, o înțelegere cu Departamentul de Stat al SUA pentru un deziderat iluzoriu, de „combatere a dezinformării”, dar implicațiile înțelegerii au rămas până azi un mister; iar Parlamentul României a votat cu toate mâinile donarea sistemului Patriot către Ucraina, deși noi le-am atras atenția, și înainte și după, că această acțiune este neconstituțională.
Bomboana de pe coliva democrației românești a fost procesul electoral manipulat grosolan din mai multe direcții. În primul rând au fost politicienii din coaliția de guvernare (PNL&PSD), care au decis, prin ordonanță de urgență, să comaseze alegerile europarlamentare cu cele locale, strict în beneficiul partidelor lor. S-a dovedit ulterior că au reușit să adune împreună 60% din votul popular și în parlamentul European și în consiliile locale și județene. APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanța de urgență pentru comasarea alegerilor. Fără succes, evident.
Comasarea alegerilor a fost începutul abuzurilor electorale de putere, în 2024. A fost urmat de decizia CCR de a-i interzice unui cetățean român să candideze la președinția țării, pe motiv că nu are suficient respect pentru Constituție. Dar lista candidaților, deși curatoriată arbitrar de judecătorii numiți politic ai CCR, tot a produs surprize. Un cvasi-necunoscut, cotat cu câteva procente intenții de vot în sondaje, a reușit să iasă pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidențiale, cu peste 20% din voturi. Pentru prima dată în istoria de 35 de ani de alegeri relativ democratice, în turul doi al alegerilor prezidențiale nu a reușit să intre niciunul dintre candidații partidelor din coaliția de guvernare.
Acuzând imixtiuni străine în scopul manipulării deciziei alegătorilor, imixtiuni nedemonstrate până azi, aceeași CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale, după o renumărare rapidă a tuturor voturilor, în câteva zile, și după ce turul doi deja începuse de câteva ore, în străinătate. În spațiul public au fost aruncate (desecretizate) câteva pagini cu informări, fără dovezi ale invocatelor imixtiuni străine în procesul electoral, produse stângaci de crema mult-prea-finanțatelor servicii secrete române. La cârma țării a rămas, până la noi ordine, și după expirarea celui de-al doilea mandat de cinci ani, același președinte decis să stea pe acel scaun până când își epuizează și ultimul procent de simpatie la adresa sa.
Asaltat de întrebări despre cine este, totuși, puterea străină care a vrut să ne manipuleze, președintele Iohannis a declarat la Bruxelles că Rusia ar fi aceea, invocând declarațiile anti UE și anti NATO ale candidatului surpriză. Totuși, tot președintele a admis că e foarte posibil să nu poată demonstra asta niciodată, întrucât astfel de ingerințe sunt prea subtile pentru a putea fi demonstrate. Ulterior (în februarie 2025) a fost forțat să demisioneze din funcție și să lase locul unui interimar.
Fenomenul manipulării algoritmilor rețelelor de socializare, în special Tik-Tok, pentru creșterea vizibilității unui candidat anume, a fost studiat în perioada imediat următoare alegerilor, de diverse organisme și instituții străine, care au constatat că ceva s-a întâmplat în România, dar fără să poată stabili „comanditarul” aflat în spatele presupusei manipulări. Chemat să dea seama în fața Comisiei Europene, reprezentantul Tik-Tok a spus că de fapt nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit.
O investigație jurnalistică autohtonă, bazată și pe documente fiscale oficiale, precum și niște declarații ale unor politicieni au arătat, însă, în lunile care au urmat alegerilor, că la canalizarea unor voturi către candidatul surpriză au ajutat și strategiile falimentare ale celor două principale partide politice – PNL și PSD – de a se faulta reciproc și de a trimite în turul doi un candidat menit nu să câștige, ci să-l potențeze pe candidatul unuia dintre cele două partide. PNL a finanțat o campanie online pentru candidatul partidului, dar cumva inexplicabil campania a fost deturnată în favoarea candidatului surpriză, iar reprezentanții PSD din anumite județe și-ar fi îndemnat alegătorii, în ziua primului tur, să voteze alți doi candidați decât candidatul propriului partid. Unul dintre ei era candidatul surpriză.
Așadar, până la alte potențiale dovezi ale unei implicări străine în alegerile noastre, electoratul român pare să fi fost de fapt manipulat de către strategii celor mai mari două partide politice. Și totul pe bani publici, căci aceste partide au beneficiat și de cele mai mari subvenții de la buget, pentru susținerea activităților lor politice și implicit a campaniei electorale.
Anul s-a încheiat cu intrarea în parlament a două partide noi (apropiate orientării „suveraniste”) și cu formarea, cu chiu cu vai, a unei majorități parlamentare fragile, așa-zis „proeuropeană”, cu învestirea unui nou guvern sub conducerea aceluiași prim ministru PSD care pierduse alegerile anulate, și cu măsuri de austeritate, că prea o dusese bine poporul până atunci.
Reprezentanții partidelor rămase în continuare la guvernare s-au întrecut în declarații sforăitoare, că au înțeles mesajul transmis de electorat, dar acțiunile lor ulterioare au demonstrat nu numai că n-au înțeles nimic, dar și că au impresia că pot să uzeze de impunitate la infinit.
Scandalul anulării alegerilor prezidențiale din România, privit cu sentimente contradictorii în restul lumii – de la aprobări inițiale, la suspiciuni în cele din urmă – arată totuși o realitate nouă în care trăim deja și pentru care nu suntem pregătiți: căderea în irelevanță a mijloacelor de informare tradiționale (adesea compromise tot din cauza manipulării pe care au practicat-o) și ascensiunea fulminantă a rețelelor sociale, cu algoritmii lor necunoscuți, în spatele cărora se pot afla actori statali sau nestatali, cu interese diverse, cu incredibil de facila propagare a informațiilor, adevărate sau false, totul suprapus pe un grad relativ scăzut de cultură media și o educație adesea deficitară a unei părți a populației.
Indiferent dacă a fost sau nu a fost o mână străină în manipularea alegătorilor români, rezultatul palpabil al acestor alegeri este pierderea încrederii populației în procesul electoral – atâta câtă era – și adâncirea faliei existente între clasa politică și societate.
Ca vești bune, chiar dacă eclipsate de negura vremurilor, în 2024 am avut câteva: câștigarea procesului cu investitorul de la Roșia Montană, intrarea completă în Schengen și ridicarea vizelor pentru SUA. Dar în contextul lumii actuale, cine știe dacă ultimele două vor mai fi la fel de importante.
APADOR-CH a continuat și în 2024 proiectele și activitățile de advocacy legislativ și de monitorizare a respectării drepturilor omului, așa cum face de peste 30 de ani. Ca și în alți ani am transmis Comisiei Europene puncte de vedere despre diversele încălcări ale drepturilor omului în România sau derapaje ale încercatului stat de drept. Cu destul de puțin efect, din păcate, atât la nivel național cât și european.
Privind în urmă la activitățile cele mai intense și consumatoare de timp și nervi, trei mari teme principale ne-au ocupat atenția în 2024:
- Alegerile – Am încercat fără succes să determinăm reacția Avocatului poporului față de comasarea alegerilor. Am propus modificarea legii astfel încât candidații la președinție care refuză să participe la dezbateri electorale să nu primească subvenții de la buget. Am protestat față de excluderea arbitrară a unui candidat din cursa electorală, fără ca acesta să aibă la dispoziție mijloace de a se apăra sau de a contesta decizia curții. Câteva luni mai târziu, după anularea alegerilor, chiar Comisia de la Veneția ne-a dat dreptate în această privință.
- Legislația anti SLAPP – România a înregistrat în ultimii ani multe procese prin care firme mari sau chiar autorități publice au hărțuit și intimidat cetățenii sau organizațiile civice care au îndrăznit să lupte pentru drepturile lor. Unele organizații au fost chiar desființate pentru că nu au avut bani ca să plătească cheltuielile de judecată disproporționate cerute de cei cu care s-au judecat. În limbaj bruxelez, aceste procese de intimidare se numesc SLAPP și pentru combaterea lor a fost dată și o directivă. Înainte de transpunerea în legislația națională a Directivei europene anti SLAPP, APADOR-CH a propus o modificare a Codului de procedură civilă, astfel încât în procesele în care sunt implicați cetățeni sau ONG-uri în apărarea unor chestiuni de interes public, cheltuielile de judecată să fie suportate de fiecare parte, pentru evitarea condamnării „la moarte” a unei organizații civice, doar pentru că nu îți permite să plătească cheltieli de judecată. Evident, Ministerul Justiției ne-a refuzat. Ulterior am adunat în jurul nostru zeci de organizații, cetățeni și jurnaliști și am cerut mai mult: ca Directiva anti SLAPP să fie transpusă într-o lege și mai bună și protectoare la adresa cetățenilor hărțuiți. Încă nu avem un deznodământ în această privință, dar știm că se poate, pentru că alte țări au făcut-o.
- Apărarea dreptului de a conduce mașina chiar dacă ai luat un Nurofen pentru răceală – Sau combaterea populismului politicianist în privința testării anti-drog în trafic. Aparent, șoselele României se umpluseră de câțiva ani de șoferi aflați sub influența drogurilor. Explicația stătea în aparatele drug-test achiziționate de poliție, ale căror rezultate erau însă infirmate de testele de sânge făcute la IML, în aproape jumătate din cazuri. Totuși, până la rezultatul de sânge, care uneori dura și câțiva ani, șoferul era lipsit de dreptul de a mai conduce și uneori, dacă era persoană publică, era tăvălit și „prin fulgi” în public. Și asta în condițiile în care testele erau așa de sensibile, că ieșeau pozitive și la un simplu Nurofen sau dacă șoferul mâncase covrigi cu mac. APADOR-CH a propus o modificare legislativă care să prevadă returnarea carnetului de conducere în 15 zile, dacă instituțiile statului – în speță IML – nu erau capabile să facă în acest timp testele de sânge care să demonstreze dacă acel șofer era sau nu sub influența drogurilor.
Legea a fost modificată, ba chiar IML a primit dotările necesare ca să prelucreze mai rapid probele de sânge. Dar mai departe am încercat să pornim și o discuție despre necesitatea stabilirii în lege a unor praguri, ca și la alcool, dincolo de care șoferii depistați drogați să suporte consecințe penale sau doar să fie amendați. Ulterior, chiar ICCJ a venit cu o interpretare legislativă care a tranșat parțial problema, spunând că IML trebuie să arate că substanțele găsite în sânge i-au influențat șoferului capacitatea de a conduce. Politicienii PNL-PSD nu au fost însă de acord cu această interpretare și s-au grăbit să depună un proiect de lege care să pedepsească cu 2-7 ani de închisoare simpla prezență a Nurofenului în sânge, la volan.
Pe lângă această aparentă luptă cu morile de vânt, APADOR-CH a derulat și alte proiecte interesante, cum ar fi cel menit să crească gradul de cunoaștere a legii avertizorilor publici în rândul forțelor de ordine – în cadrul căruia am ajuns chiar să dăm în judecată IGPR pentru că a refuzat să ne furnizeze procedura internă de raportare pe care legea o prevede și care trebuie să fie publică. Am câștigat acest proces. Un al proiect a fost cel privind executarea hotărârilor CEDO în materia libertății de exprimare și a protecției jurnaliștilor.
Iar o activitate complet în afara ariei noastre de expertiză, care ne-a consumat mult timp și nervi a fost lupta cu abuzurile băncii la care aveam deschise conturile organizației. Sub pretextul luptei contra spălării banilor, Banca ING a abuzat de relația de putere asupra noastră închizându-ne conturile discreționar, sechestrând banii din ele, pretinzâd documente și date absurde sau imposibil de furnizat, chiapurile pentru „actualizarea datelor”.
Statul, ca de fiecare dată, a părut că nu are nicio pârghie de control asupra acestui fenomen, despre care am aflat ulterior că e destul de răspândit. Totuși același stat aparent neputincios își obligă cetățenii să-și deschidă conturi la bănci, entități private de care apoi e incapabil să-i apere.
Georgiana Gheorghe,
Director executiv APADOR-CH
Citiți mai multe despre activitatea APADOR-CH în Raportul de activitate 2024