În urmă cu o lună de zile o echipă de la APADOR-CH a făcut o vizită în comuna Pungești din Vaslui, acolo unde localnicii se opun explorării gazelor de șist. Din data de 8 decembrie 2013 sătenii trăiesc într-o stare de asediu, fiind legitimați și terorizați permanent de dispozitivele de jandarmi și polițiști care filtrează accesul în comună. Lucrurile nu s-au schimbat nici azi. Efective importante ale forțelor de ordine din județ sunt dislocate în comună, cu costuri ce împovărează bugetul de stat și fără o motivație concretă.
Așa cum am arătat în raportul întocmit cu ocazia vizitei la Pungești, APADOR-CH contestă modul în care a fost instituită „zona specială de siguranță publică” și faptul că această procedură ținută până acum la secret restrânge drepturi fundamentale ale cetățenilor din Pungești.
[box type=”alert”]Localnicilor li s-au retrâns dreptul la liberă circulație (Art. 25), dreptul la libertatea de exprimare (Art. 30), dreptul la informație (Art. 31), dreptul la liberă întrunire (Art.39). Amintim că restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale este acceptabilă, conform CEDO, numai dacă sunt îndeplinite simultan trei condiții: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică. Ultima dintre cele trei condiții presupune, printre altele și nevoia ca măsurile restrictive să fie proporționale cu scopul legitim urmărit.[/box]
Întrucât autoritățile continuă să mențină dispozitivele de pază în comună, în pofida tuturor protestelor și întrebărilor venite din partea societății civile, APADOR-CH a solicitat jandarmeriei și poliției vasluiene să explice, în baza Legii 544/2001 următoarele:
[toggle title_open=”Inchide” title_closed=”Intrebari pentru jandarmerie si politie” hide=”yes” border=”yes” style=”default” excerpt_length=”0″ read_more_text=”Read More” read_less_text=”Read Less” include_excerpt_html=”no”]
1. Dacă pe teritoriul comunei Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui a fost instituită „zona de siguranță publică” prevazută de art. 12 din Ordinul 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.
2. Care este numărul de înregistrare, data și emitentul dispoziției de constituire a zonei de siguranță publică privind comunei Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui.
3. Care sunt limitele teritoriale ale zonei de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui.
4. Care este durata de constituire a zonei de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui (data instituirii și data încetării măsurlor speciale).
5. Dacă în dispoziția de constituire a zonei de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui sunt prevăzute anumite obligații pentru persoanele care intră, care se află/staționează, care locuiesc sau care ies din zona de siguranță publică. În caz afirmativ, care sunt aceste obligații, pentru fiecare dintre aceste categorii de persoane.
6. Unde este publicată și cum poate fi consultată dispoziția de constituire a zonei de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui.
7. În cazul în care în dispoziția de constituire a zonei de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui nu sunt prevăzute anumite obligații pentru persoanele care intră, care se află/staționează, care locuiesc sau care ies din zona de siguranță publică, indicați cine le-a stabilit și prin ce act, precum și dacă actul este public și cum poate fi consultat.
8. Dacă, la ce dată și în ce mod ați adus la cunoșința publică obligațiile persoanelor care intră, care se află/staționează, care locuiesc sau care ies din zona de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui.
9. În cazul în care pe raza teritorială a comunei Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui se aplică alte măsuri speciale în loc de sau împreună cu constituirea zonei de siguranță publică, indicați care sunt aceste măsuri, cine le-a dispus, prin ce act, la ce dată și cu ce număr, precum și cum poate fi consultat actul respectiv.
10. Vă solicităm, de asemenea, să ne comunicați o copie de pe dispoziția de constituire a zonei de siguranță publică privind comuna Pungești, sat Siliștea, județul Vaslui.
[/toggle]
Vom publica răspunsurile lor imediat ce le vom primi. Până atunci, iată cum trăiesc oamenii din Pungești: