Raport cu privire la vizita făcută la penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş

 În
data de 15 iulie 2003, doi reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul
din Colibaşi, judeţul Argeş.

 1.     
Aspecte generale

Unitatea are în continuare
acelaşi profil, fiind destinat deţinerii celor condamnaţi cu
închisoare până la 10 ani, recidivişti şi nerecidivişti.
Spre deosebire de anii precedenţi, când primea deţinuţi şi
din judeţul Teleorman, în prezent penitenciarul deserveşte numai
judeţele Argeş şi Vâlcea (judeţul Teleorman este arondat
acum penitenciarului de la Giurgiu).

La data vizitei în penitenciar
se aflau 1133 de deţinuţi iar numărul paturilor instalate era
de 1198; la o “capacitate legală” de 1037 de locuri (calculată la
6 m.c./deţinut), rezultă un “grad de ocupare” de 110% (reprezentanţii
asociaţiei au recomandat direcţiei penitenciarului ca în calcularea
“gradului de ocupare” să aibă în vedere pe viitor criteriile menţionate
în Raportul pe anul 1999 al Comitetului pentru Prevenirea Torturii, respectiv
cel puţin 4,5 m.p./deţinut în spaţiile de deţinere obişnuite
şi 4 m.p./deţinut în spaţiile destinate executării pedepsei
cu izolarea).

Din totalul de 1133 de deţinuţi
1092 erau bărbaţi şi 41 femei. Din acelaşi total 61 erau
tineri iar 14 minori (minorii sunt ţinuţi în penitenciar până
la soluţionarea tuturor “afacerilor judiciare”, după care sunt transferaţi
la Centrul de reeducare de la Găeşti). Numărul condamnaţilor
definitiv era de 938, al arestaţilor preventiv 97, al celor condamnaţi
în primă instanţă 94 iar al “contravenţionalilor” 4.

Numărul total al cadrelor
de la „operativ” este de 211 (15 ofiţeri şi 196 de subofiţeri),
ceea ce înseamnă că raportul dintre această categorie de personal
şi efectivele de deţinuţi este de aproape 1/6..

Posibilităţile
de a-i scoate pe deţinuţi la muncă sunt destul de reduse. Media
deţinuţilor folosiţi la muncă pe primul semestru al anului
2003 a fost de 69 (în special în construcţii şi agricultură).
Reprezentanţii APADOR-CH au reamintit conducerii unităţii solicitarea
pe care CPT a făcut-o în raportul său pe 1999, anume ca penitenciarele
să facă tot ce este posibil ca deţinuţilor să li
se asigure cât mai multe locuri de muncă iar actuala ofertă redusă
de pe piaţa de muncă să nu fie privită ca o fatalitate.
Conducerea penitenciarului a admis că situaţia actuală este
necorespunzătoare şi că ar exista anumite posibilităţi
de ameliorare a acesteia. O soluţie ar fi aceea ca DGP să fie de
acord ca unitatea să poată folosi deţinuţi la muncă
şi în condiţiile în care veniturile ar fi cu ceva mai mici decât
cele stabilite în prezent, corespunzătoare cel puţin salariului
minim pe economie. Conducerea unităţii a precizat că ar putea
găsi beneficiari care să-i plătească pe deţinuţi
cu circa 14-15.000 de lei oră, ceea ce, dacă DGP ar aproba, ar fi
atât în beneficiul unităţii (veniturile realizate din munca deţinuţilor),
cât şi al deţinuţilor înşişi (care nu ar mai sta
luni şi ani întregi în camere, fără să desfăşoare
nici o acivitate şi ar şi realiza câştiguri în zile deduse
din pedeapsă şi venituri băneşti). Responsabilii penitenciarului
au precizat că ar putea organiza în aşa fel efectivele de cadre
de la „operativ” încât să asigure paza corespunzătoare a detaşamentelor
de muncă. 

Reprezentanţii asociaţiei
au aflat că în unitate s-au semnalat de curând câteva cazuri de scabie,
la tineri şi minori. Explicaţia responsabililor unităţii
a fost că aceste cazuri au apărut din cauză că printre
respectivii deţinuţi „mai sunt şi câte unii care nu vor să
se spele”.

Gospodăria agrozootehnică
are o suprafaţă de 24,5 hectare de teren arabil, şi o fermă
în care cresc 34 de vaci, 820 de porci şi 342 de păsări, care
acoperă întreg necesarul de carne iar ouăle şi brânza în proporţie
de circa 70% din necesarul de asemenea produse. Penitenciarul are o problemă
deosebită în faptul că îi lipsesc fondurile necesare achiziţionării
de furaje pentru animale (pentru orz deficitul este de circa 50%, anticipându-se
că aceeaşi situaţie va fi şi la achiziţionarea, în
toamnă, a porumbului).

Folosirea lanţurilor
este cu totul interzisă. În pedepsirea deţinuţilor pentru abateri
de la ROI, conducerea unităţii se orientează către pedepsele
cele mai uşoare, izolarea fiind o măsură rar folosită,
mai ales pentru cazurile în care deţinuţii comit abateri disciplinare
prin violenţă.

Un fapt pozitiv este că
în ultimii ani instanţele din Piteşti acceptă în proporţie
de peste 90% propunerile de liberare condiţionată pe care le face
conducerea penitenciarului.

Potrivit conducerii unităţii,
au fost luate măsurile necesare pentru ca deţinuţilor să
li se asigure integral dreptul la corespondenţă astfel cum a fost
reglementat, recent, de Guvern. În unitate există 3 posturi telefonice,
deţinuţii putând să dea două telefoane pe lună (şi
oricând apar situaţii deosebite). Un fapt care merită subliniat
este că, în limita a „câteva sute de mii de lei pe lună”, unitatea
asigură deţinuţilor care nu au posibilităţi cartele
gratuite („sociale”).

 

2. Vizita în penitenciar

2.1 Blocul alimentar

Pe lângă hrana pe care
o pregăteşte pentru efectivele proprii, blocul alimentar al penitenciarului
deserveşte şi spitalul penitenciar Colibaşi, unde se află
în jur de 250 deţinuţi bolnavi.

Pentru masa de prânz se
gătise ciorbă de legume şi tocană de cartofi cu carne;
meniul era acelaşi pentru „comun” şi „regim”, cu diferenţa
că la „regim” se folosise sare în cantităţile prescrise de
medici. Meniu comun fusese şi la masa de dimineaţă – marmeladă
şi biscuiţi cu ceai. Pentru seara urma să se gătească
paste făinoase cu carne (la „comun” şi la „regim”, cu deosebirea
că la „regim” nu se putea face, ca la „comun”, substituirea cărnii
prin slănină). Pentru mesele de prânz şi seară fuseseră
scoase de la depozit 59 de kg de carne de porc, 200 de kg de suproduse din
porc şi 19,5
kg de slănină. În felul II de la prânz erau aproape numai slănină
şi subproduse, fapt care este explicat într-o anumită măsură
de cantităţile de astfel de produse folosite la prepararea hranei,
în comparaţie cu cantitea de carne amintită. În orice caz, reprezentanţii
asociaţiei au considerat că într-o asemenea situaţie se impunea
ca cel puţin în meniul afişat şi în documentele financiar contabile
şi ale serviciului medical felul II ar fi trebuit, pentru conformitate
cu realitatea, să figureze ca „tocană de cartofi cu subproduse”,
şi nu ca „tocană de cartofi cu carne”.

În bucătărie era
foarte mult abur şi extrem de cald, explicaţia fiind că în
urmă cu puţin timp motoarele sistemului de ventilaţie se defectaseră
şi erau la reparat (peste „câteva zile” motoarele urmau să fie puse
din nou în funcţiune).

Produsele din depozitul
de alimente aveau inscripţionate termenul de valabilitate (toate se aflau
în termen), mai puţin un lot de circa 400 de kg de biscuţi „Dobrogea”.
Pe timpul vizitei, compartimentul de logistică a obţinut de la furnizorul
biscuiţilor, prin fax, un document care părea să indice că
respectivul lot ar fi fost în termenul de valabilitate. Reprezentanţii
asociaţiei au insistat, însă, că documentele şi inscripţionările
respective ar fi trebuit să se afle, ca şi în cazul celorlalte produse,
la lotul respectiv de biscuiţi.  

2.2 Secţiile de deţinere

În camera 104 erau 28 de
deţinute şi 30 de paturi. Deţinutele s-au declarat mulţumite
de tratamentul din penitenciar, în special de comportamentul cadrelor. Plimbarea
zilnică durează două ore (o oră dimineaţa şi
una seara), de luni până duminică, iar o dată pe săptămână deţinutele
beneficiază de un program în aer liber. În fiecare zi
este apă caldă la duşul din cameră iar lunar se asigură
săpun, vată, pastă de dinţi şi hârtie igienică.
Grupul sanitar dispunea de 3 WC-uri
turceşti, 3 lavoare şi 3 duşuri. Compartimentul
cultural-educativ organizează cu deţinutele programe de educaţie
civică şi medicală. În camera există un televizor, un difuzor iar deţinutele
primesc zilnic ziare. Le este permis să primească de acasă
andrele şi croşete. Ele pot să dea două telefoane pe lună.
De puţin timp, penitenciarul a închiriat trei încăperi (circa 50
m.p.) unei societăţi comerciale (SC
Favorit Sorinex SRL)
pentru punerea în funcţiune a unui atelier de croitorie (salopete şi
huse de maşini), în care urmează să lucreze circa 10 deţinute.
Singura nemulţumire pe care deţinutele au semnalat-o reprezentanţilor
APADOR-CH este legată de faptul că sunt obligate ca la vizite (inclusiv
atunci când sunt vizitate de copii) să meargă îmbrăcate în
hainele de penitenciar.

În curtea de plimbare a
Secţiei a II-a se găseau tinerii de la camera 201 (8 deţinuţi
cazaţi în 8 paturi). Ilie Onică avea pe corp un mare număr
de răni. El avea problema aceasta de vreo două luni, fusese internat
şi în spitalul penitenciar Colibaşi, de unde a fost externat spunându-i-se
că este vindecat (deţinutul aprecia însă că lucrul acesta
nu se întâmplase). Cam acelaşi gen de răni, dar mai superficiale,
prezenta şi deţinutul Claudiu Bârziche; deţinuţii nu ştiau
ce diagnostice le stabiliseră medicii, însă reprezentanţii
asociaţiei au rămas cu impresia că putea fi vorba despre scabie.
Deţinuţii sunt scoşi la plimbare zilnic, de luni până
duminică, o oră dimineaţa şi una după amiază.
Fiecare deţinut poate să dea două telefoane pe lună. Pentru
că sunt arestaţi preventivi, tinerii pot să poarte, inclusiv
pe timpul vizitelor, hainele de acasă. Din păcate, însă, reprezentanţilor
APADOR-CH li s-a spus că în scurt timp deţinuţii vor primi
o ţinută specifică, tip halat, pe care vor avea obligaţia
s-o poarte în permanenţă, inclusiv la vizite. Ei au insistat ca
măcar deţinuţilor necondamnaţi definitiv să li se
dea dreptul (consacrat prin normele europene şi ONU în materie) de a
purta haine civile.

În camera 202 erau cazaţi
34 de arestaţi preventiv, nerecidivişti (48 de paturi). Deţinuţii
au apreciat drept bună, în general, calitatea mâncării. Au existat
mai multe plângeri privind asistenţa medicală. Adrian Coman are,
de circa 5-6 luni o boală de piele de care nu s-a vindecat deşi
a fost internat şi în spitalul penitenciar Colibaşi timp de 2 săptămâni
(după externare, a spus el, a venit nevindecat în unitate şi primeşte
pastile care nu au nici un efect). Lucian Enache are mai multe afecţiuni
– “ulcer, rinichi, tensiune, sinuzită etc” – iar cabinetul medical nu-i
dă medicamente decât pentru trei dintre ele motivând că normele
privind asigurarea cu medicamente nu permit mai mult. Liviu-Constantin Dumitrică
a fost internat în spitalul penitenciar Colibaşi timp de 2 săptămâni
pentru două afecţiuni, ale rinichilor şi fierii. La externare
i s-a prescris un tratament pe care cabinetul medical din penitenciar nu i-l
asigură. Bogdan Marinete a sesizat că pentru o afecţiune psihică
de care suferă este tratat cu un psihotrop puternic (Fluanxol), ceea
ce ar fi contrar, a precizat el, “normelor legale în vigoare” dar şi
faptului că el se află în prezent în cursul anchetei penale şi
că acest tratament îi afectează memoria şi luciditatea. Marinete
a mai făcut şi aprecierea că afecţiunea de care suferă
nu ar putea fi tratată în sistemul penitenciar (reprezentanţii APADOR-CH
i-au recomandat să folosească dreptul pe care îl are de a cere instanţei
de judecată revocarea mandatului de arestare din motive medicale).

Deţinuţii au mai
semnalat faptul că dacă pe timpul nopţii apare o urgenţă
şi singurul asistent medical de serviciu pleacă cu bolnavul din
unitate, de o altă eventuală urgenţă apărută
în acest timp nu mai are cine să se ocupe.

Deţinuţii pot
da telefoane (2 pe lună) şi pot primi şi trimite scrisori fără
nici o restricţie.

Ei au sesizat în schimb
că ar dori ca la biblioteca secţiei să găsească un
număr mai mare de cărţi (în prezent, au spus, nu sunt decât
câteva zeci) şi ca de luni până vineri să li se permită
să se uite la televizor şi după ora 22 (camera 202 este, ca
aproape toate camerele din penitenciar, de “staţionari” iar lipsa permanentă
de activitate îi face să nu poată adormi decât foarte greu, noaptea
târziu). Grupul sanitar avea 4 cabine cu  WC-uri turceşti, 6 chiuvete
cu oglinzi, 3 pisoare (care erau defecte şi curgeau pe jos) şi 4
duşuri (apă caldă există o dată pe săptămână).

Camera 301 avea 48 de paturi
în care erau cazaţi 50 de deţinuţi (“staţionari” selecţionaţi
pentru muncă). Deţinuţii s-au declarat în general mulţumiţi
de condiţiile de detenţie (masă, asistenţă medicală,
comportamentul cadrelor). Ei ies de două ori pe zi la plimbare (o oră
diomineaţa
şi o oră seara), de luni până duminică iar duş fac
o dată pe săptămână (grupul sanitar este identic cu cel
de la camera 202). Telefoane pot să dea de două ori pe lună
şi ori de câte ori apar cazuri deosebite. Problema cea mai mare pe care
o aveau şi deţinuţii de aici este lipsa de activitate şi
faptul că, din această cauză, timpul trece foarte greu iar
lipsa de libertatea este resimţită cât se poate de dureros.

Secţia a IV-a este
organizată într-o clădire nouă, cu dotări moderne, dată
în folosinţă în mai 2003. Sala de mese de la parter, modernă
şi ea, urma să fie dată în folosinţă în scurt timp
(în cazul celei de la etaj se preconiza că va dura ceva mai mult).

Camera 409 era destinată
cazării a 6 minori (8 paturi). Deşi condamnaţi definitiv, minorii
mai aveau totuşi unele afaceri judiciare la instanţele din judeţ.
În cameră exista un televizor, pus la dispoziţie de către penitenciar,
iar deţinuţii primesc zilnic ziare. Plimbarea zilnică (de luni
până duminică) durează 2 ore. Minorii fac duş în fiecare
săptămână, marţea (grupul sanitar avea 1 cabină cu
WC, 2 chiuvete cu oglinzi şi 1 duş). Educatoarea organizează
zilnic cu ei concursuri de table, şah şi tenis de masă, la
clubul secţiei şi la masa de la curtea de plimbare. Au fost cazuri
în care minorii au beneficiat de cartelele telefonice “sociale”, asigurate
gratuit de penitenciar.

În camera 414 erau cazaţi
12 deţinuţi consideraţi periculoşi. Mihăiţă
Cornel Ion, Petre Ghiocel şi Daniel Buzea au sesizat că deşi
în unitate au avut constant un comportament bun, sunt ţinuţi nejustificat
în categoria “periculoşi” (Mihăiţă Cornel Ion era ţinut
aici deşi timp de 6 luni nu a avut nici un raport de incident). Responsabilii
unităţii au admis că este necesară analizarea în curând
a situţiei deţinuţilor “periculoşi”. Locţiitorul
pentru pază al directorului unităţii intenţiona să
propună inclusiv renunţarea la separarea deţinuţilor consideraţi
periculoşi în camere speciale. “O asemenea separare”, a fost de părere
domnul locţiitor, “face din categoria acestor deţinuţi un focar
de indisciplină şi de fapte contrare siguranţei locului de
deţinere”. Cunoscând experienţa din alte penitenciare, reprezentanţii
asociaţei au fost de acord cu punctul de vedere al domnului locţiitor,
sugerând în plus să se dea atenţia cuvenită regulii după
care situaţia fiecărui deţinut din această categorie trebuie
analizată lunar iar în cazul în care se constată că deţinuţii
au un comportament bun să fie scoşi din categoria “periculoşi”.
În opinia reprezentanţilor asociaţiei, faptul că în urmă
cu câţiva ani la Colibaşi au evadat câţiva deţinuţi
nu trebuie să constituie un motiv pentru luarea de măsuri de siguranţă
excesive, care să afecteze drepturile deţinuţilor şi în
cele din urmă să ducă la creşterea tensiunii în rândurile
acestora.

Deţinuţii periculoşi
sunt şi ei scoşi la plimbare de două ori pe zi. Timp de o oră
ei sunt scoşi la “activităţi sportive“, fără cătuşe,
iar o jumătate de oră “la plimbare”, cu cătuşe. Chiar
dacă există un ordin al DGP în acest sens, reprezentanţii APADOR-CH
au apreciat că încătuşarea, la plimbare, a deţinuţilor
din această categorie este excesivă şi de natură să
producă nemulţumiri şi tensiuni printre deţinuţi,
cei mai mulţi dintre ei condamnaţi la pedepse mici, pentru fapte
de o gravitate redusă. Daniel Buzea, un deţinut căruia la secţia
de poliţie i se făcuse un raport care îl caracteriza drept “recalcitrant”
era indignat de tratamentul pe care era obligat să-l suporte – “nedrept”,
l-a caracterizat el având în vedere comportamentul bun pe care l-a avut atât
la poliţie cât şi în penitenciar (unde venise de două săptămâni).

La “regim restrictiv” se
afla deţinutul Vicenţiu Daniel Şelaru. Pentru că tăiase
cu cuţitul un deţinut el a primit 10 luni de “regim restrictiv”,
din care executase 6 luni (după primele 3 luni situaţia sa a fost
analizată şi s-a decis menţinerea acestei măsuri). Deţinutul
s-a plâns că pe timp de zi îi este interzis să doarmă (responsabilii
unităţii au precizat că există în acest sens un ordin
al DGP). Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat din nou că măsura
“regimului restrictiv” este excesiv de dură şi de restrictivă.
Ei au invocat în acest sens inclusiv aprecierile pe care CPT le-a făcut
în Raportul său pe 1999 privind România. Documentul respectiv critică
faptul că această măsură este o pedeapsă disciplinară
(ea ar putea fi acceptată ca măsură necesară ordinii şi
siguranţei locurilor de deţinere). De asemenea este considerată
ca excesiv de mare durata pentru care poate fi luată această măsură
(până la 1 an). Criticat este şi faptul că în cadrul acestei
măsuri se poate suprima dreptul la vizite, precum şi că împotriva
acestei măsuri nu există cale de atac (responsabilii unităţii
au precizat, fără a indica reglementarea legală respectivă,
că deţinuţii ar putea contesta, totuşi, această măsură
la nivelul directorului general al DGP şi, ulterior, la cel al procurorului).                 

Potrivit personalului cu
care au stat de vorbă reprezentanţii APADOR-CH, starea psihică
a deţinutului Şelaru s-a degradat sensibil în ultimele şase
luni. Reprezentanţii asociaţiei au solicitat responsabililor penitenciarului
ca serviciul medical să dea atenţia necesară stării de
sănătate a acestui deţinut.

2.3 Compartimentul cultural-educativ

Personalul compartimentului
este format din 13 persoane – 10 ofiţeri şi 3 subofiţeri (între
ofiţeri sunt 1 psiholog, 1 asistent social, 2 sociologi, 1 preot, un
inginer şi 4 jurişti). Compartimentul acordă, între altele,
o atenţie specială deţinuţilor minori şi celor cu
un grad sporit de dificultate. Unul dintre educatori se ocupă numai de
minori şi tineri. Psihologul organizează un program special (intitulat
„Zodia schimbării”) destinat modificării atitudinii deţinuţilor
faţă de infracţiune. În unitate fuseseră organizate recent,
de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, spectacole cu
deţinuţii. Compartimentul derulează, împreună cu GRADO,
un program destinat diminuării agresivităţii deţinuţilor
(la data vizitei la acest program participau 18 deţinuţi). Reprezentanţi
ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare vin în fiecare sâmbătă
în unitate şi ţin cu deţinuţii şedinţe de educaţie
civică, religioasă şi sanitară. Cu serviciul de probaţiune
de pe lângă Tribunalul Argeş se convenise un protocol vizând punerea
la punct a unui centru de resocializare a deţinuţilor puşi
în libertate. Centrul ar urma să asigure mai ales intermedierea dintre
penitenciar şi alte instituţii în scopul identificării de soluţii
pentru resocializarea deţinuţilor liberaţi cu cele mai slabe
şanse în acest sens. Un obiectiv destul de asemănător este
avut în vedere şi în cadrul unui program pe care penitenciarul îl desfăşoară
împreună cu Agenţia judeţeană de ocupare a forţei
de muncă (15 deţinuţi sunt luaţi în evidenţă
pentru a fi găsite soluţii de încadrare în muncă după
ce vor fi eliberaţi).
Programul se intitulează “Pentru o viaţă mai
bună” şi a fost finanţat de Centrul pentru Resurse Juridice.

Nu sunt organizate activităţi
culturale şi educative în colaborare cu instituţii de profil din
Piteşti. Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat că penitenciarul
are premisele necesare pentru aşa ceva („profilul” efectivelor de deţinuţi,
condamnaţi cu închisoare la pedepse în general mici, numărul relativ
suficient de educatori etc). Este necesar ca şi la Colibaşi, mai
ales în cadrul compartimentului cultural-educativ să se dea o mai mare
atenţie „terapiei ocupaţionale” a deţinuţilor, faptul
acesta fiind, între altele, şi o cerinţă constantă a CPT.

2.4 Serviciul medical

Personalul medical este
format din 4 medici de medicină generală, 1 medic stomatolog şi
12 asistenţi medicali (10 de medicină generală, 1 de igienă
şi 1 de farmacie). Unul dintre medici, medicul şef, se ocupă
exclusiv de cadre iar ceilalţi 3 „generalişti” şi stomatologul
exclusiv de deţinuţi. Programul medicilor este, în două ture,
de la 7.30 la 19.00. Patru dintre asistenţii medicali asigură ture
permanente. Media deţinuţilor văzuţi zilnic de un medic
(consultaţii plus tratament) este în jur de 70-80. Afecţiunile psihice,
cele cardio-vasculare şi TBC-ul sunt cele mai frecvente. La momentul
vizitei, erau în jur de 10 cazuri de scabie (la tineri, mai ales), medicii
prezenţi apreciind că faptul acesta nu constituie o problemă
deosebită. Reprezentanţii asociaţiei au considerat că,
dimpotrivă, această situaţie este una cât se poate de serioasă
şi că se cere tratată cu maximă atenţie de către
serviciul medical. Optimismul medicilor nu a fost împărtăşit
nici cu privire la şansele foarte mici ca numărul cazurilor de scabie
să crească. În plus, explicaţia că scabia a apărut
din cauză că unii deţinuţi „nu vor să se spele” nu
poate fi acceptată întrucât în asemenea cazuri – în care deţinuţii
ar refuza să respecte regulile de igienă individuală şi
colectivă, punând astfel în pericol nu doar propria sănătate
ci şi pe aceea a colegilor lor – administraţia penitenciarului şi
mai ales serviciul medical au obligaţia să intervină cu fermitate.

Şi în penitenciarul
Colibaşi, medicii au fost de părere că examenul VDRL ar trebui
făcut încă de la arestarea persoanelor, la Poliţie. În acest
sens au fost aduse şi aici argumente ţinând de nevoia depistării
cât mai timpurii a bolii (lues) şi de tratarea ei într-un timp cât mai
scurt şi cu costuri cât mai mici.

În relaţiile cu medicii
din Spitalul judeţean Argeş mai apar unele probleme ţinând
mai ales de prejudecăţile faţă de deţinuţi,
inclusiv ale personalului medical, ceea ce uneori duce la o mai scăzută
solicitudine faţă de ei şi de problemele pe care le au. Pentru o mai bună colaborare
cu spitalul judeţean, există un proiect ca la acest spital să
se înfiinţeze o cameră
specială pentru aşteptare, dotată cu grup sanitar, gratii şi
pază. Încătuşarea deţinuţilor internaţi
în spitalele „civile” este şi aici regula. Reprezentanţii asociaţiei
au repetat că o asemenea măsură este excesivă (fiecare
deţinut bolnav este în permanenţă escortat de doi subofiţeri),
degradantă şi foarte inconfortabilă fizic şi psihic pentru
deţinuţii bolnavi.

2.5 Sectorul pentru vizite

Sunt asigurate condiţii
satisfăcătoare pentru ca deţinuţii să primească
vizite. În spaţiile destinate acestui scop pot fi primite simultan 12
vizite (2 la cabină, 4 obişnuite şi 6 la masă). Spaţiul
pentru primirea pachetelor permite deţinuţilor să vadă
conţinutul pachetelor pe timpul cât subofiţerul le preia de la vizitatorii
deţinuţilor. Telefonul public (unul din cele 3 telefoane) este instalat
într-una din camerele de vizită şi nu este prevăzut cu cabină,
fapt care permite subofiţerului însoţitor să audă ce vorbesc
deţinuţii.

 

3. Concluzii

În comparaţie cu vizitele
precedente (din 1997 şi 1998), condiţiile din penitenciar sunt mai
bune.

Faptul că penitenciarul
nu este excesiv de aglomerat, preocuparea personalului faţă de problemele
deţinuţilor şi condiţiile lor de viaţă, precum
şi durata plimbării
zilnice (în toate zilele din săptămână, în jur de 2 ore pe
zi) fac ca deţinuţii să fie în general mulţumiţi
de condiţiile şi tratamentul din penitenciar.

APADOR-CH consideră
că intenţiile anunţate de responsabilii compartimentului de
pază şi tratament de a reanaliza situaţia deţinuţilor
consideraţi periculoşi constituie o premisă în plus pentru
reducerea numărului de nemulţumiri în rândul deţinuţilor.
Asociaţia recomandă conducerii DGP să susţină măsurile
pe care le va propune în acest sens conducerea penitenciarului.

Asigurarea cartelelor telefonice
„sociale”, pe care reprezentanţii asociaţiei au întâlnit-o pentru
prima oară într-un penitenciar, este de asemenea de notat, ca un pas
necesar în asigurarea dreptului la corespondenţă al deţinuţilor
şi în facilitarea legăturii lor cu familiile şi societatea.

Este necesar ca nemulţumirile
deţinuţilor faţă asistenţa medicală să
primească atenţia cuvenită din partea personalului medical.
În acest sens se impune clarificarea celor sesizate de deţinuţii
din camerele 201 şi 202, precum şi tratarea într-un timp cât mai
scurt posibil a cazurilor de scabie şi prevenirea înmulţirii lor.
Este de asemenea necesară urmărirea continuă a evoluţiei
afecţiunii psihice a deţinutului Vicenţiu Daniel Şelaru
de la regim restrictiv şi tratarea adecvată a acesteia. Deţinutul
Bogdan Marinete trebuie ţinut în atenţia serviciului medical şi
a conducerii penitenciarului atât pentru a primi tratamentul medical adecvat
cât şi pentru a-i fi respectat dreptul la un proces corect şi, dacă
este cazul, la revocarea mandatului de arestare din motive medicale.

Asociaţia consideră
justificate solicitările deţinuţilor de a li se permite să
meargă la vizite în hainele de acasă (în cazul arestaţilor
preventiv lucrul acesta este obligatoriu potrivit Normelor europene în materie),
de asemenea şi cu privire la prelungirea programului de televizor după
ora 22 şi recomandă conducerii penitenciarului analizarea cu solicitudine
a acestor cereri.

 

APADOR-CH solicită
DGP:

–        
reanalizarea reglemetărilor cu privire la măsura „regimului restricitiv”,
pe care, asemeni CPT, le consideră, prin cele mai multe dintre restricţiile
pe care le instituie, excesive şi la limita tratamentului inuman şi
degradant; 

–        
acordarea sprijinului necesar pentru ca unitatea să poată aproviziona
furajele de care are nevoie pentru iarnă;

–         
aprobarea solicitării penitenciarului de a putea folosi deţinuţi
la muncă şi în condiţiile în care unii beneficiari nu pot asigura
plăţi la nivelul salariului minim pe economie.

 

Diana Călinescu         
                                                                        Valerian
Stan