Arhiva pentru categoria: Media

In seara zilei de 10 octombrie
a.c. Televiziunea Română a prezentat un material filmat din care
reieşea că dl.Decebal Traian Remeş, pe atunci încă ministru
al agriculturii, ar fi comis, împreună cu alt fost ministru şi un om
de afaceri, fapte de natură penală. In mod evident, justiţia este cea care va stabili
dacă şi în ce măsură cele trei persoane implicate au
încălcat legea, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie pe
întreaga durată a procesului penal.

Dezvăluirile din mass media
pot duce – sau nu – la declanşarea procesului penal. Rolul lor
esenţial este însă acela de a informa
opinia publică, în principal cu privire la faptele, atitudinile sau
reacţiile persoanelor aflate în funcţii oficiale. Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a stabilit şi repetat în numeroase
cauze că această categorie de persoane, denumită generic politicieni, trebuie să accepte
atât critici mai dure cât şi riscul de a se afla în permanenţă
în atenţia publică. Politicienii
trebuie să ştie că sunt mai expuşi decât oamenii
obişnuiţi şi mai puţin protejaţi decât aceştia.
Este firesc să fie aşa pentru că ei au puteri decizionale
şi, prin hotărîrile pe care le iau, influenţează viaţa
a milioanele de persoane. Dezvăluirile făcute de TVR sunt,
fără îndoială, de interes
public, cu atât mai mult cu cât este vorba despre conducătorul unuia
din cele mai importante ministere din România.

APADOR-CH atrage atenţia
că jurnaliştii de la TVR au dreptul de a-şi proteja sursele.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului,
protecţia surselor jurnalistice este esenţială pentru ca presa
să îşi poată exercita rolul de câine de pază al democraţiei. În lipsa unei astfel de
protecţii, jurnaliştii nu ar mai avea posibilitatea reală de a
investiga şi de a aduce la cunoştinţa publicului aspecte
reprobabile din interiorul instituţiilor publice.

In acelaşi timp, APADOR-CH
protestează faţă de decizia preşedintelui Consiliului de
Administraţie al TVR de a interzice difuzarea
pe post a celui de al doilea episod al materialului despre fostul ministru al
agriculturii şi celelalte persoane implicate. In opinia asociaţiei,
această decizie înseamnă cenzură, măsură ce ar putea fi justificată numai dacă ar fi
vorba de un pericol real şi
demonstrabil la adresa siguranţei naţionale, ceea ce, evident nu este cazul. APADOR-CH consideră
că preşedintele CA al TVR ar trebui să-şi dea demisia
imediat sau să fie demis.

După ce APADOR-CH a obţinut, în anul 2006, acordul Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative de a vizita aresturile
poliţiei, reprezentaţii săi au vizitat 10 astfel de locuri de
deţinere din Bucureşti şi din diferite capitale de judeţ,
constatând următoarele cu privire la situaţia arestaţilor
preventiv[1]:

–        
Legea nr. 275/2006
privind regimul persoanelor private de libertate, care a intrat în vigoare în
octombrie 2006, nu se aplică decât parţial şi nu în toate
aresturile poliţiei. Principala cauză invocată este lipsa
Regulamentului comun al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
şi al Ministerului Justiţiei care, potrivit legii, trebuia să
normeze regimul de deţinere în aresturi. Intrebarea care se pune este de ce este nevoie de două regulamente pentru aplicarea aceleaşi legi? De ce nu
poate fi aplicat şi în aresturile poliţiei, regulamentul cu privire
la detenţia în penitenciare, când în fapt, în ambele instituţii, sunt persoane aflate în arest preventiv, diferenţa
fiind dată cel mult numai de faza în care se află procesul penal?

–        
condiţiile
de detenţie sunt mai proaste şi, cu siguranţă, mult mai
restrictive în aresturi decât în penitenciare: multe aresturi se află în
subsoluri şi sunt, practic, lipsite de lumină naturală, contrar
recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii; în unele aresturi, camerele nu au grupuri sanitare şi,
prin urmare, arestaţii trebuie să ceară supraveghetorilor
să îi scoată la baia comună pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice; nu se organizează niciun fel de activităţi cu
arestaţii, cu excepţia plimbării zilnice într-un spaţiu
gol, de dimensiuni reduse; nu se poate asigura confidenţialitatea
discuţiilor dintre arestaţi şi 
avocaţii lor şi nici nu
se doreşte acest lucru; situaţia este similară şi în
privinţa convorbirilor telefonice ale
arestaţilor şi, într-o anumită măsură, chiar a
corespondenţei scrise; nu sunt permise televizoare şi nici chiar
aparate de radio etc. APADOR-CH are îndoieli serioase cu privire la eventuala
îmbunătăţire a acestor condiţii într-un viitor apropiat.

Diferenţele substanţiale dintre
condiţiile de detenţie din aresturi şi cele din penitenciare
(chiar dacă acestea sunt încă departe de standardele europene, nu
există normele draconice menţionate mai sus) sunt cu atât mai greu de
înţeles cu cât este vorba despre aceeaşi
categorie a persoanelor aflate în arest
preventiv. Explicaţia ar fi următoarea: persoanele cu mandat
de arestare preventivă ar rămâne în arestul poliţiei până în momentul în care procurorul
care răspunde de anchetă redactează
şi înaintează rechizitoriul, după care ele ar fi
transferate în sistemul penitenciar. Cu
alte cuvinte, pe durata urmăririi penale, o persoană suspectă de
comiterea unei infracţiuni este deţinută în condiţii dure,
chiar umilitoare, nu are decât contacte supravegheate cu apărătorul
şi cu familia şi este permanent la dispoziţia anchetatorilor. Toate aceste aspecte contravin, în opinia
asociaţiei, standardelor privind dreptul la apărare şi deci la
un proces echitabil.

Din aceste motive, APADOR-CH readuce în discuţie o mai veche propunere
a sa, care, din păcate, a fost constant respinsă de
autorităţile de resort şi care constă din următoarele:

1. In aresturile poliţiei să rămână  numai persoanele reţinute pe o perioadă de până la 24 de ore. Regulamentul comun al MIRA
şi MJ privind aplicarea Legii nr. 275/2006 ar urma să vizeze numai perioada reţinerii
poliţieneşti;

2. Dacă instanţa de judecată emite mandat de arestare
împotriva unei persoane reţinute de poliţie, aceasta urmează
să fie imediat transferată în custodia unei alte instituţii. Cea
mai bună variantă ar fi ca persoanele arestate preventiv să fie în custodia puterii judecătoreşti,
ceea ce ar garanta un proces penal echitabil. Dacă acest lucru nu este
posibil, alternativa ar fi transferarea celor arestaţi preventiv în sistemul
penitenciar, cu respectarea tuturor garanţiilor oferite de Legea nr. 275/2006.

APADOR-CH cere Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei
şi Ministerului de Justiţie să analizeze soluţiile
asociaţiei şi să iniţieze modificările legislative necesare.

[1]Costatările asociaţiei din
timpul vizitelor în aresturile poliţiei din perioada 2006 – 2007 sunt
dublate de informaţiile obţinute începând din anul 1995 în timpul a
peste 100 de vizite în penitenciarele din România, care dispun şi de
secţii destinate arestaţilor preventiv.

În urma discuţiilor purtate cu Ministerul Justiţiei în data de 24
ianuarie 2007 pe marginea modificărilor aduseLegii nr. 508/2004 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului
Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, prin Ordonanţa de Urgenţă
nr.131/2006, APADOR-CH şi Agenţia pentru Monitorizarea Presei fac
publică următoarea poziţie:

1. Conţinutul
măsurii de „acces la un sistem informatic” (măsură care,
datorită modificărilor introduse de OUG nr.131/2006, nu mai este
în prezent de competenţa judecătorului, ci a procurorului) nu este
definit legal, astfel încât nu se realizează o clară
diferenţiere faţă de măsura „cercetării unui
sistem informatic”, asimilată percheziţiei domicilare şi
care necesită autorizare din partea unui judecător. Potrivit
explicaţiilor oferite de minister, accesul la un sistem informatic ar
privi numai obţinerea de informaţii despre traficul
comunicărilor electronice dintre două sau mai mult persoane,
respectiv solicitarea de
identificare a IP-urilor (numărul de identificare a calculatorului
dintr-o reţea), fără acces la conţinut. Or,
pentru a exista garanţii reale împotriva abuzului, se impune cu
necesitate definirea legală a noţiunii de acces la un sistem
informatic, prin modificarea cât mai urgentă în acest sens a Titlului
III (prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice)
din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei.

2. Pentru obţinerea de informaţii despre traficul
comunicărilor electronice se impune autorizarea unui judecător,
pentru a se asigura garanţiile necesare protejării dreptului la
viaţă privată. În acest sens, este necesară atât
modificarea Titlului III din Legea nr.161/2003, cât şi a tuturor legilor
care prevăd această măsură (sub titulatura de „acces
la un sistem informatic”) în competenţa procurorului, inclusiv OUG nr.131/2006.

3. Modificarea Titlului III din Legea nr.161/2003 este necesară
şi pentru armonizarea cu dispoziţiile din Codul de
procedură penală. În prezent există prevederi
contradictorii (de exemplu, în privinţa autorizării interceptării
şi înregistrării comunicaţiilor) ce pot duce la interpretări
care restrâng garanţiile privind protecţia dreptului la
viaţă privată din Codul de procedură penală.
Pentru a se evita asemenea situaţii, dispoziţiile de
procedură privind diferitele forme de ingerinţă a
autorităţilor în viaţa privată a persoanelor ar trebui
cuprinse într-un singur act normativ.

APADOR-CH îşi exprimă
îngrijorarea cu privire la restrângerea garanţiilor menite să
protejeze exerciţiul dreptului la viaţă privată, prin
Ordonanţa de Urgenţă nr.131/2006 pentru modificarea şi
completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Prin
acest act normativ, a fost eliminată
autorizarea judecătorească pentru accesul la sistemele informatice
ale unor persoane, măsura urmând a fi dispusă de procuror, şi
s-a menţinut autorizarea procurorului în cazul măsurii supravegherii
conturilor bancare.

Supravegherea conturilor bancare precum şi accesul la sisteme
informatice aparţinând unor persoane reprezintă restrângeri serioase ale exerciţiului dreptului la
viaţă privată. Prin urmare, astfel de măsuri trebuie
să fie însoţite de garanţii
reale, menite a proteja persoanele împotriva abuzurilor şi anume:

– măsura să fie autorizată numai de un judecător independent şi imparţial
(procurorul neîndeplinind cerinţele de independenţă şi imparţialitate
necesare), care să aibă acces la toate informaţiile privind
cazul respectiv. În cazul supravegherii conturilor bancare o astfel de
prevedere trebuie inclusă şi în Ordonanţa de Urgenţă
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;

– informaţiile obţinute prin supravegherea conturilor bancare sau
prin accesul la sisteme informatice pe
baza autorizaţiei judecătoreşti să fie supuse
aceluiaşi regim prevăzut de Codul de procedură penală
pentru informaţiile obţinute prin interceptarea convorbirilor. În
special, informaţiile care nu privesc fapta cercetată trebuie să
fie arhivate cu obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra
lor şi distruse la soluţionarea cauzei;

– în cazul în care persoana cercetată
nu este trimisă în judecată, acesta trebuie informată cu privire
la supravegherea la care a fost supusă, îndată după încheierea
operaţiunii. Dacă persoana doreşte să conteste măsura
în justiţie, toate informaţiile
obţinute pe durata supravegherii vor fi puse la dispoziţia
instanţei sesizate. Dacă persoana nu intenţionează
să se adresează justiţiei, toate
acele informaţii vor fi distruse în totalitate (inclusiv copii,
fotocopii, note etc.).

În consecinţă, APADOR-CH cere
Parlamentului României ca, în procedura de aprobare a celor două
ordonanţe de urgenţă menţionate, să modifice
prevederile referitoare la supravegherea conturilor bancare şi la accesul
la sistemele informatice, în sensul întăririi garanţiilor privind
respectarea dreptului la viaţă privată..

APADOR-CH constată cu
îngrijorare că ultimele modificări aduse Codului de Procedură
Penală includ prevederi ce restrâng dreptul la apărare, dreptul la
viaţa privată şi dreptul la libertatea persoanei. Asociaţia cere Ministerului Justiţiei să
iniţieze de urgenţă un act normativ prin care să
abroge/modifice articolele referitoare la următoarele aspecte:

1.         Camera Deputaţilor a menţinut posibilitatea supravegherii persoanelor chiar şi
în situaţia în care acestea nu au săvârşit o faptă
penală, ci doar  “pregătesc”
săvârşirea ei (art.91/1 alin.1). Termenul de “pregătire” este
vag, ambiguu şi permite încălcări substanţiale ale
dreptului la viaţa privată. Mai mult, Camera Deputaţilor a
dublat, nejustificat, de la 24 la 48 de ore, durata pentru care o persoană
poate fi supravegheată fără autorizaţie de la
judecător. De asemenea, nu s-a prevăzut nicio limitare a acestei
măsuri, care poate fi repetată, practic, la nesfârşit (art.91/2
alin.1).

2.         Prin adoptarea articolului care prevede posibilitatea folosirii ca probă în proces a
înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client, (art.91/1
alin.6) Camera Deputaţilor a încălcat în mod vădit Legea nr.
51/1995, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat, publicat
în Monitorul Oficial nr. 45/2005. 

Legea nr. 51/1995 prevede că
nici un organ al statului nu poate stânjeni sau controla, nici direct şi
nici indirect, contactul dintre avocat şi clientul său (art. 34 al.
1), iar Statutul prevede caracterul confidenţial al oricărei
comunicări dintre avocat şi client (art. 10 al. 1), imposibilitatea
folosirii ca probă a corespondenţei şi informaţiilor
transmise între avocat şi client (art. 10 al. 4), precum şi dreptul
avocatului de a refuza contactul cu clientul dacă are
cunoştinţă că există un sistem de control al acestui
contact (art. 212).

Practic, eliminarea prin lege a caracterului confidenţial al
convorbirilor ar putea genera blocarea sistemului judiciar, în special în
situaţia cauzelor penale, întrucât asistenţa juridică nu poate
fi acordată fără contacte cu clientul. Astfel va fi
afectată însăşi substanţa dreptului la apărare al
persoanelor bănuite de comiterea unor fapte penale.

3.         Camera Deputaţilor a restrâns total nejustificat
dreptul la apărare  în cursul
urmăririi penale, deoarece avocatul nu mai poate asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, ci numai la cele care
implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului (art.172
alin.1).  Astfel se crează un
dezechilibru evident în defavoarea persoanei bănuite de comiterea unei
infracţiuni, afectându-i dreptul la un proces corect.

4.         La art.144 (durata reţinerii) s-a introdus un alineat
nou – 1/1 – prin care se precizează că dacă reţinerea se
dispune după audierea învinuitului
citat de către organul de urmărire penală,  “termenul de 24 de ore se calculează de
la ora emiterii ordonanţei (de reţinere – n.n.)”. Or, reţinerea
unei persoane trebuie calculată din
momentul în care aceasta îşi exprimă dorinţa de a
părăsi sediul organului de urmărire penală şi nu i se permite să facă
acest lucru. Aceasta este chiar definiţia privării de libertate din art.4 al Protocolului Opţional
la Convenţia ONU împotriva Torturii, semnat de România. APADOR-CH cere
modificarea  alin.1/1, nou introdus, în
sensul acestei definiţii.