APADOR-CH
  • Home
  • Cine Suntem
    • Despre noi
    • Afilieri internaționale
    • Prieteni APADOR-CH
    • Parteneri
    • Politica de prelucrare a datelor personale a APADOR-CH
  • Activități
    • Monitorizarea condițiilor de detenție
    • CEDO
      • Informare
      • Procese câștigate la CEDO
      • Executarea hotărârilor CEDO
    • Jurisprudență internă
    • Advocacy legislativ
    • Bună Guvernare
  • Proiecte
    • Proiecte in derulare
    • Proiecte finalizate
  • COVID-19
  • Rapoarte
    • Condițiile din aresturi
    • Condițiile din penitenciare
    • Abuzuri ale forțelor de ordine
    • Rapoarte speciale
    • Rapoarte anuale
  • Drepturi Civile
    • Ce sunt drepturile omului
    • Resurse utile
  • Media
    • Comunicate
    • Blog
    • APADOR-CH
      în presă
    • Editoriale Adevărul
    • Video
  • Română
    • Română Română
    • English English
  • Cautare
  • Menu Menu

Arhiva pentru categoria: Anuale

Sunteți aici: Acasa1 / Rapoarte2 / Anuale

Raportul de activitate al APADOR-CH pe 2013

02/04/2014/în Anuale /de Rasista

Citiți Raportul de activitate APADOR-CH pe anul 2013

Descarca PDF

Din cuprins:

Proiecte 2013

Monitorizarea Consiliului Național de Integritate

Publicarea bugetelor penitenciarelor

Mecanismul Național pentru Prevenirea Torturii

Monitorizarea condițiilor de detenție pentru minori și tineri

Introducerea ecusoanelor de identificare pentru gardieni

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Consultanță & Reprezentare

Cazuri câștigate în 2013

Condamnări ale României la CEDO

Activități multianuale

Monitorizarea respectării drepturilor omului în spațiile de detenție

Abuzuri ale forțelor de ordine: Cazurile Pungești, Onțică și Cucăilă

Comunicare publică

Informații utile

Reacții la încălcări ale drepturilor omului și Advocacy legislativ

Apariții în media

https://apador.org/wp-content/uploads/2014/04/raport.jpg 780 810 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2014-04-02 15:45:332014-06-17 13:48:04Raportul de activitate al APADOR-CH pe 2013

APADOR-CH Raport Anual 2012

24/02/2012/în Anuale /de Rasista

Anul 2012 a fost caracterizat de o crescută instabilitate, care a afectat direct capacitatea APADOR-CH de a urmări atingerea obiectivelor strategice pe care și le-a propus pentru această perioadă. Pe de o parte, schimbările succesive ale Guvernului (patru într-un singur an) au dus la modificări de politici, priorități și echipe guvernamentale, ceea ce a redus semnificativ impactul activităților de advocacy ale APADOR-CH. Nici la nivelul Parlamentului, o importantă țintă de advocacy, situația nu a fost mai bună: în primăvara anului 2012, greva opoziției, cuplată cu majoritatea parlamentară fragilă, au dus la o situație de criză, care a redus semnificativ și eficiența relației cu societatea civilă. La un nivel mai general, compromisul politic, în sensul atingerii unei poziții comune prin negocieri ale grupurilor parlamentare și ale altor actori interesați, a dispărut cu desăvârșire ca instrument în adoptarea legislației, mai ales în ceea ce privește inițiativele de interes public.

Pe de altă parte, evenimentele și inițiativele ale factorilor de decizie (dintre cele mai importante menționăm: protestele de stradă din ianuarie-februarie și reacția autorităților față de acestea, încercarea de modificare a sistemului de vot în an electoral, suspendarea Președintelui României și seria de schimbări legislative și instituționale care au precedat și urmat această mișcare politică) au făcut ca mare parte din resursele APADOR-CH să se îndrepte către monitorizarea acestora și către o abordare mai degeabă reactivă, în detrimentul urmăririi active a atingerii obiectivelor strategice stabilite.

Pentru perioada 2012-2015, APADOR-CH are stabilite cinci obiective strategice – (1) Creşterea gradului de implementare a hotărârilor de drepturilor omului în ordinea de drept internă; (2) Dezvoltarea unor mecanisme eficiente de respectare a drepturilor persoanelor private de libertate; (3) Dezvoltarea unor practici şi mecanisme instituționale pentru creşterea transparenței şi bunei guvernări; (4) Luarea de poziții împotriva amenințărilor la adresa drepturilor omului; (5) Întărirea capacității APADOR-CH de a-şi îndeplini misiunea –. În anul 2012, pentru considerentele expuse mai sus, asociația și-a concentrat eforturile mai ales pentru atingerea obiectivelor (2), (3) și (4), activitățile specifice primului dintre obiective urmând a se desfășura în anii viitori.

Totuși, instabilitatea anului 2012 a avut și efecte pozitive asupra asociației mai ales din perspectiva creșterii interesului pentru problematica drepturilor omului și a statului de drept în rândul publicului larg, ceea ce a atras și creșterea vizibilității APADOR-CH. Acest lucru a fost ajutat semnificativ și de regândirea modalităților de comunicare ale asociației, care s-a îndreptat mai mult către mediul online: APADOR-CH și-a creat propriul blog și a utilizat tot mai intens pagina de Facebook a asociației, ambele devenind principalele mijloace de transmitere a mesajelor proprii. Un alt aspect pozitiv l-a constituit o mai bună coordonare a eforturilor cu alte organizații neguvernametale, crescând numărul ocaziilor în care grupuri mai largi de organizații au susținut demersuri comune, inclusiv dintre cele inițiate de către APADOR-CH. Ambele aspecte au contribuit la întărirea capacității asociației de a-și îndeplini misiunea.

Dezvoltarea unor mecanisme eficiente de respectare a drepturilor persoanelor private de libertate

Pentru atingerea acestui obiectiv, APADOR-CH și-a propus: advocacy pentru implementarea Protocolului Opțional la Convenția ONU împotriva Torturii (OPCAT), ceea ce presupune, pe de o parte, înființarea unui Mecanism Național de Prevenție, iar pe de altă parte armonizarea legislației referitoare la privarea de libertate în toate formele ei, inclusiv prin ”conducere administrativă”; transparentizarea și eficientizarea bugetelor penitenciarelor; monitorizarea condițiilor de detenție.

OPCAT a fost ratificat în anul 2009, când România a solicitat o extensie de 3 ani a datei limită până la care să implementeze un Mecanism Național de Prevenție a torturii, o instituție menită să monitorizeze respectarea drepturilor omului în toate locurile privative de libertate. Deși termenul se împlinea în vara anului 2012, până la începutul anului 2012 nu s-au realizat progrese importante în punerea în practică a mecanismului, datorită unui blocaj instituțional. De aceea, în februarie-martie 2012, APADOR-CH a avut întâlniri directe de advocacy cu reprezentanții autorităților centrale care trebuiau implicate în realizarea mecanismului în virtutea locurilor privative de libertate pe care le administrează sau a atribuțiilor lor generale (Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Sănătații, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Externe). În plus, având în vedere faptul că decizia autorităților a fost de a crea mecanismul în interiorul instituției Avocatului Poporului, a existat o întâlnire și cu Avocatul Poporului.

Rezultatul întâlnirilor a fost participarea tuturor acestor instituții, la care s-a adaugat și Ministerul Finanțelor Publice, la un workshop organizat de APADOR-CH pe 29 martie 2012, imediat după ce Ministerul Justiției și Avocatul Poporului au făcut public proiectul de lege prin care se instituia mecansimul. În cadrul workshopului au fost discutate prevederile proiectului, astfel încât să se asigure o funcționare a mecanismului eficientă, independentă și centrată pe respectarea drepturilor omului. În plus, APADOR-CH a transmis comentariile sale pe marginea proiectului Ministerului Justiției, în cadrul procesului de consultare publică, comentarii ce s-au axat în principal pe îmbunătățirea procedurii de numire a membrilor Mecanismului, astfel încât să se asigure independența instituțională a acestora. Din păcate, schimbarea Guvernului de la sfârșitul lunii aprilie 2012, precum și evenimentele ulterioare au scos cu totul de pe agenda publică problematica OPCAT, astfel încât proiectul nu a fost trimis în procedură parlamentară, iar în final România a solicitat o nouă prelungire a termenului de înființare a Mecasnimului. Această situație a fost prezentată de APADOR-CH, la finalul anului 2012, și la o întâlnire între reprezentanții ONG-urilor și cei ai delegațiilor statelor membre ONU, ca parte a evaluării României din perspectiva drepturilor omului în cadrul Universal Periodic Review (UPR).

Implementarea OPCAT nu se rezumă la realizarea unui Mecanism Național de Prevenție funcțional, ci presupune și armonizarea legislativă în sensul recunoașterii tuturor formelor de privare de libertate definite astfel de OPCAT și a introducerii de garanții cu privire la respectarea drepturilor omului. Un exemplu elocvent este măsura administrativă a conducerii la sediul secției de poliție (sau unității de jandarmerie), care nu se bucură de nicio garanție din prespectiva respectării drepturilor omului, deși constituie o formă de privare de libertate care poate dura până la 24 de ore. APADOR-CH a formulat amendamente pentru modificarea și completarea Legii nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Legii nr.550 din 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române și Legii nr.155/2010, Legea poliției locale, în sensul limitării utilizării acestei măsuri și introducerii de garanții. Acestea au fost discutate  și reformulate în cadrul mai multor întâlniri cu reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor și a diferitelor structuri de ordine publică, precum și a Ministerului Justiției. Deși a existat un accept de principiu în sensul adoptării lor, Ministerul Administrației și Internelor nu a făcut niciun demers public pentru promovarea lor în Parlament, astfel încât APADOR-CH a avut întâlniri direct cu reprezentanți ai Parlamentului pentru preluarea lor sub forma unei propuneri legislative. Aceasta a fost înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 239/12.06.2012 și la 8 octombrie 2012 a fost adoptată tacit, fiind trimisă spre Senat, camera decizională în această situație. Până la finalul legislaturii 2008-2012, Senatul nu a luat în discuție propunerea legislativă.

În privința transparentizării și eficientizării bugetelor penitenciarelor, APADOR-CH a intenționat să realizeze, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, o documentare a proceselor și activităților necesare pentru respectarea drepturilor legale ale persoanelor private de libertate, care să constituie ulterior baza construirii bugetului instituției. În acest mod, pornind de la rezultat (respectarea fiecărui drept în parte) și trecând printr-o analiză a nevoilor concrete pentru a-l atinge, bugetul penitenciarelor ar fi apt să susțină o structură instutițională care să respecte drepturile persoanelor private de libertate și nu una care să genereze multiple condamnări ale României la CEDO pentru încălcarea acestora. Atât în februararie 2012 (după investirea Cabinetului Ungureanu), cât și în iunie 2012 (după investirea Cabinetului Ponta I), APADOR-CH a avut întâlniri atât la nivelul Ministerului Justiției, cât și la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru a găsi sprijinul necesar implementării noului mod de creare a bugetului. Deși autoritățile au îmbrățișat ideea și s-a stabilit și realizarea unei documentări pilot pornind de la dreptul la corespondență, instabilitatea politică și instituțională au afectat și finalizarea acestui proiect în timp util pentru bugetul anului 2013.

În legătură cu nerespectare drepturilor private de libertate în penitenciarele din România, APADOR-CH a continuat și în anul 2012 programul de susținere a unor litigii strategice în fața CEDO pe tematica condițiilor de detenție. Un succes notabil al asociației a fost pronunțarea de către CEDO a hotărârii Iacov Stanciu v. România (hotărârea din 24 iulie 2012), caz în care asociația a fost terț intervenient, prezentând Curții europene o imagine de ansamblu a condițiilor de detenție din România, pe baza vizitelor efectuate între 2002 și 2011. Hotărârea a constatat existența unei probleme structurale în România în această chestiune, situație susținută și de APADOR-CH. Alte cauze privitoare la condițiile de detenție din penitenciare susținute de APADOR-CH și în care CEDO s-a pronunțat în cursul anului 2012 sunt Răducanu v. România (12 iunie 2012) și Cucu v. România (14 noiembrie 2012).

În 2012, APADOR-CH a continuat și monitorizarea aresturilor Poliției și a peniteciarelor. Au fost vizitate 3 penitenciare (Craiova, Galați și Ploiești), precum și centrele de reținere și arestare preventivă din subordinea inspectoratelor județene de poliție Dolj și Galați, a celui din cadrul Secției Regionale a Poliție Transporturi Feroviare București. Rapoartele realizate în urma vizitelor APADOR-CH au fost transmise autorităților relevante și publicate pe pagina de internet a asociației (www.apador.org), însoțite de răspunsul primit, acolo unde este cazul.

Dezvoltarea unor practici şi mecanisme instituționale pentru creşterea transparenței şi bunei guvernări

Pentru atingerea acestui obiectiv, în 2012 APADOR-CH și-a propus să contribuie la creșterea stabilității și predictibilitatății cadrului legislativ și transparenței instituționale. Atingerea ambelor rezultate a fost serios afectată de instabilitatea politică, APADOR-CH neavând un partener cu care să dialogheze coerent pe aceste subiecte. Cu toate acestea, APADOR-CH a promovat necesitatea atingerii ambelor deziderate în contextul evenimentelor anului 2012, atât ca mesaj al ONG-urilor în timpul protestelor de stradă din ianuarie-februarie 2012, cât și a schimbărilor legislative și instituționale din iulie 2012.

În privința legilor transparenței (Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrație), APADOR-CH a reluat, în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică propunerile de amendamente formulate în trecut și le-a actualizat, în dialog cu alte organizații neguvernamentale. Ele au fost transmise Secretariatului General al Guvernului și prezentate, în aprilie 2012, și în cadrul singurei ședințe a Colegiului pentru consultarea asociațiilor și fundațiilor al primului-ministru. Ulterior, evoluția evenimentelor a determinat o poziție sceptică a majorității ONG-urilor cu privire la inițierea unor amendamente ale legilor, care puteau să deschidă posibilitatea unor modificări în sensul restrângerii transparenței, iar nu a creșterii sale. De aceea, APADOR-CH a militat pentru creșterea transparenței instituționale și a stabilității legislative la un nivel mai general, fără a continua campania de advocacy în sensul modificării legilor. Amble problematici au fost incluse în capitolul ”Drepturile omului și democrație participativă” din Carta Albă a sectorului neguvernamental (capitol redactat de APADOR-CH), document promovat la nivel parlamentar în toamna anului 2012.

Luarea de poziții împotriva amenințărilor la adresa drepturilor omului

Pentru acest obiectiv, APADOR-CH și-a propus șă aducă în dezbatere publică chestiunile relevate de drepturile omului (prin campanii publice pe teme de interes, comentarii la adresa proiectelor de legi/legilor adoptate/pozițiilor factorilor de decizie etc) și să documenteze încălcări ale drepturilor omului (prin monitorizare de presă, investigații proprii, cereri de informații de interes public, rapoarte și litigii strategice).

În privința încălcărilor drepturilor omului, anului 2012 a debutat prin reacția disproporționată și brutală a jandarmilor față de protestatarii din ianaurie 2012. În cursul evenimentelor, APADOR-CH a protestat față de aceasta și a cerut public Parchetului să investigheze excesele jandarmilor din Piața Universității. Ulterior, APADOR-CH a fost singura organizație care a documentat abuzurile, discutând cu zeci de victime și realizând un raport ce a fost dat publicității pe 2 aprilie 2012, în cadrul unei dezbateri organizate de APADOR-CH și Active Watch. În  cadrul acesteia s-au discutat atât evenimentele din ianuarie-februarie 2012, cât și cele din urmă cu patru ani, în timpul summitului NATO la București, când zeci de persoane au fost bătute și private de libertate pentru câteva ore ca ”măsură preventivă a asigurării ordinii publice”, de fapt pentru a reduce la tăcere eventualii protestatari.

Alte cazuri investigate de APADOR-CH au privit decesul unui arestat în Secția 7 Poliție și acuzațiile de rele tratamente asupra altui arestat în Secția 9 Poliție. Rapoartele realizate au fost transmise autorităților relevante și publicate pe pagina de internet a asociației (www.apador.org), însoțite de răspunsul primit, acolo unde este cazul. Tot cu privire la un caz de rele tratamente aplicate de lucrători ai Poliției, s-a pronunțat și CEDO – caz susținut de APADOR-CH – pe 10 ianuarie 2012 (Roșioru v. România).

Una din campaniile desfășurate de APADOR-CH în 2012 a vizat limitarea excesivă a dreptului la liberă întrunire, tendință constatată încă din 2011 de asociație prin monitorizarea protestelor din spațiul public. De aceea, APADOR-CH în parteneriat cu Active Watch, au avut inițiativa de a redacta amedamente la depășita Legea a adunărilor publice, mai ales că în cursul anului 2011 Ministerul Administrației și Internelor a avansat un proiect de lege care, în loc să modernizeze cadrul legislativ, restricționa și mai mult exercitarea dreptului la protest. Amendamentele discutate inclusiv cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale au fost prezentate și Ministerului Administrației și Internelor.

În plus, APADOR-CH a acordat asistență juridică, prin avocații săi, în cazuri concrete de restricționare a acestui drept, realizată ori direct, ori prin presiuni indirecte. Printre acestea menționăm: amendarea participanților la o adunare anunțată (și care nu a fost interzisă) în fața Ambasadei Rusiei, ca protest pentru interzicerea paradei gay la Sankt Petersburg; amendarea și conducerea la secție a mai multor protestatari din fața Televiziunii Române, care manifestau împotriva proiectului de la Roșia Montană, comportamentul abuziv asupra familiei unui protestatar din Piața Universității din ianuarie-februarie 2012.

O altă campanie a APADOR-CH a avut ca obiect informarea publicului cu privire la referdumul de demitere a Președintelui României și urmărilor pe care acesta le va avea din perspectivă constituțională atât în varianta demiterii cât și în cea a menținerii în funcție a Președintelui, precum și la modalitățile de a afla dacă au existat fraude. Ambele direcții de informare au rezultat din solicitările directe adresate asociației de către cetățeni și au fost promovate intens în mediul online.

De asemenea, în cursul anului 2012, APADOR-CH a reacționat, de multe ori împreună cu alte organizații neguvernamentale, și cu privire la:

–        încercarea de a adopta votul majoritar într-un singur tur (legea a fost declarată neconstituțională);

–        propunerea de lege privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;

–        proiectul de lege inițiat de către Guvern în aprilie 2012 privind acordarea de despăgubiri cetățenilor ale căror proprietăți au fost confiscate abuziv (proiectul nu a fost continuat în cursul anului 2012);

–        propunerea legislativă privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, în fapt o încercare de a deschide drumul pentru interzicerea avortului (propunerea nu a fost adoptată în cursul anului 2012);

–        mutarea forțată a unei comunități de romi din Baia-Mare într-un spațiu industrial impropriu locuirii (CUPROM);

–        restrângerea dreptului la liberă asociere, prin interzicerea utilizării anumitor cuvinte în denumirea asociațiilor și fundațiilor, respectiv prin dizolvarea de drept a organizațiilor existente care nu își modifică denumirea în conformitate cu noile interdicții (legea a fost trimisă de Președintele României pentru reexaminare);

–        abuzurile de reglementare și instituționale din perioada mai-iulie 2012;

–        declarațiile șovine ale premierului și Președintelui PNL la adresa populației maghiare și a ratei sale de participare la referedumul de demitere a Președintelui României;

–        încercările de a reactualiza listele electorale după desfășurarea referendumului de demitere a Președintelui României;

–        eliminarea participării publicului la ședințele Consiliului General al Municipiului București;

–        conținutul manualelor de religie folosite în școli și lipsa dezbaterii publice pe acest subiect;

–        propunerea de amendare a OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii iniţiată de ANRMAP, care afecta grav transparenţa alocării contractelor de achiziţii publice, în principal a celor de publicitate;

–        opacitatea procesului de adoptare a Legii bugetului de stat pentru anul 2012.

Poziția APADOR-CH cu privire la aceste chestiuni este detaliată atât pe site-ul cât și pe blogul asociației.

De asemenea, în toamna anului 2012, APADOR-CH a fost un participant activ în procesul de desemnare a unui candidat pentru poziția de reprezentant al societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, coordonat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În cadrul acestuia s-a creionat un mecanism participativ de stabilire a așteptărilor și contribuțiilor atât ale potențialului candidat cât și ale organizațiilor neguvernamentale, precum și de desemnare efectivă a candidatului. Mecanismul poate fi aplicat cu privire la oricare altă poziție asemănătoare, cum ar fi cea de reprezentant al societății civile în Consiliul Național de Integritate.

 

În contextul alegerilor parlamentare de la sfârșitul anului 2012, APADOR-CH a realizat un chestionar prin care candidații își făceau cunoscută poziția față de principalele probleme de drepturile omului din România, identificate de asociație. Deși a fost transmis unui număr mare de candidați ai principalilor competitori politici, rata de răspuns a fost foarte mică. Toate răspunsurile primite au fost publicate pe pagina de internet a asociației.

 

În privința litigiilor strategice susținute de APADOR-CH, trebuie menționate:

–        hotărârea CEDO din 25 septembrie 2012, în cauza Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia v. România, prin care România a fost sancționată pentru neretrocedarea bunurilor aparținând Bisericii Romano-Catolice, respectiv Biblioteca ”Batthyaneum” (conținând și Codex Aureus), Muzeul și Institutul Astronomic al Episcopiei Romano-Catolice;

–        cererea de intervenție adresată de APADOR-CH CEDO în cauza Al Nashiri v. România, cauză privind acuzațiile la adresa României de implicare în programul secret al CIA de transfer și detenție a unor persoane suspectate de terorism.

În plus, în cursul anului 2012, în cadrul programului APADOR-CH de consultații juridice gratuite în vederea formulării unei plângeri la CEDO, peste 120 de persoane au primit consiliere din partea unui avocat.

***

În anul 2012, activitatea APADOR-CH a fost susținută financiar de:

  • Open Society Intitute’s Human Rights and Governance Programme
  • United Nation Voluntary Fund for Victims of Torture
  • Trust For Civil Society in Central and Eastern Europe
  • Balkan Trust for Democracy
  • Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile prin Fondul de Acțiune Rapidă din cadrul Programului de finanțare Fondul pentru Inovare Civică
https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2012-02-24 12:28:392014-03-05 13:19:31APADOR-CH Raport Anual 2012

APADOR-CH Annual report 2011

24/02/2011/în Anuale /de Rasista

Din păcate acest articol este disponibil doar în Engleză Americană. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 

 

The Association for the Defence of Human Rights in Romania – The Romanian Helsinki Committee

Annual Report

1 January 2011 – 31 December 2011

 

 

 

 

During the reporting period, APADOR-CH’s activity was aimed at contributing to the organization’s overall objective, which is for the organization to successfully carry out its mission to raise the level of awareness on, and respect of human rights and the rule of law. In this respect, APADOR-CH followed to meet a number of seven specific objectives:

  1. Strengthening the constituency for human rights with political actors, in media and with the general public
  2. Improving the practices regarding the legal protection of vulnerable groups against discrimination
  3. Developing efficient mechanisms to ensure the rights of persons deprived of liberty
  4. Increasing transparency of administration
  5. Improving reasoning and transparency of judicial decisions;
  6. Eliminating unjustified state interference with the NGOs’ associational life
  1. Reacting to human rights threats

The activities and accomplishments of APADOR-CH are presented by reference to the APADOR-CH’s Activity and Monitoring Plan 2009-2011, taking into consideration those activities scheduled for the reporting period.

 

  1. Objective #1: Strengthening the constituency for human rights with political actors, in media and with the general public

 

 

In the beginning of 2011, APADOR-CH created a Facebook account in order to facilitate the transfer of information on human rights issues to interested parties. By the end of the reporting period, APADOR-CH also created a blog and started to work with a PR specialist, in order to better promote its messages regarding human rights issues with political actors, media and the general public. APADOR-CH used and will continue to use these new means of communication to promote human rights issues, as they are more appropriate, effective and measurable than the classic approach APADOR-CH had (press releases and press conferences).

 

APADOR-CH continued to issue newsletters regarding cases decided by the ECHR in which it was involved, explaining the way the judgements affect the legal order. There were seven such newsletters during the reporting period, regarding the following cases:

    • Mugurel Soare v. Romania (ECHR judgement of 22 February 2011). The Court found that the right to life of the applicant, who survived a shot in the head by the Police, was violated due to both the actions of the Police and the lack of effective investigations into the incident. The Court also found a violation of Article 3 of the Convention (prohibition of degrading treatment) in respect of two witnesses to the incident, who were interrogated by the Police during an entire night, with no access to food or drinking water.
    • Cornelia Popa v. Romania (ECHR judgement of 29 March 2011). The Court found that the applicant’s right to freedom of expression was violated due to her criminal conviction for calumny in 2002. The applicant is a journalist and the press article that led to her conviction criticized a judge. The Court found that the domestic courts convicting held that judges are outside public criticism, which is against the right to freedom of expression as provided for in Article 10 of the Convention.
    • Mosley v. United Kingdom (ECHR judgement of 10 may 2011). The applicant in the case asked the European Court to introduce a new positive obligation for the press to prior notification of publication of articles regarding the private life individuals. APADOR-CH, together with other international NGOs, was a third party intervenient in the case, in favour of the right to free expression. The Court held that the British law contains sufficient safeguards to protect the private life of individuals and that there is not necessary to introduce a new positive obligation for the media.
    • Predica v. Romania (ECHR judgement of 7 June 2011). The Court held that Romania failed to prove a reasonable explanation for the death of the applicant’s son while in detention. It therefore held that the substantive limb of Article 2 of the European Convention (right to life) was violated. It further held that the investigation into the death of the applicant’s son was inefficient, which resulted into the violation of Article 13 of the Convention.
    • Csiki v. Romania (ECHR judgement of 5 July 2011). The Court held that the investigations into the death of the applicant’s son did not comply with the right to a fair trial.
    • Vili Rupa (no.2) v. Romania (ECHR judgement of 19 July 2011). The Court held that, although the applicant raised credible claims that he was subjected to torture and ill-treatment while in Police custody, there was no effective
    • Fane Ciobanu v. Romania (ECHR judgement of 11 October 2011). The Court held that article 3 of  the European Convention was violated because of the conditions of detention, in particular the overcrowding.

 

Given the relevance for the domestic context, on 21 March 2011, APADOR-CH issued a newsletter concerning the case Lautsi v. Italy. In this case, the ECHR held that the exposure of religious Christian symbols in schools is not contrary to the Convention. In the newsletter, APADOR-CH stressed that the conclusion of the ECHR was based on the specific circumstances in Italy and does not mean, in itself, that any sort of exposure of religious symbols in schools is in accordance with the European Convention.

 

On 26 June 2011 (the international day for supporting the victims of torture), APADOR-CH also informed the general public on Romania’s obligations in respect of protecting individuals against torture, including the implementation of the Optional Protocol to the UN Convention against Torture. APADOR-CH also informed the public on the forthcoming pilot judgement Sasu and Stanciu v. Romania, concerning prison conditions in Romanian prisons.

 

The newsletters were distributed to the media and posted on APADOR-CH’s web-page.

 

The human rights situation in Romania in 2011 was summarized in three newsletters issued and distributed every four month-period. The third one focused on conducting individuals to the police sections as, by the end of that year, APADOR-CH was campaining for raising public awareness on the matter.

 

 

Another activity aimed at strengthening the constituency for human rights with political actors, in media and with the general public was the constant update of a resource web-page (www.drepturicivile.ro) mainly aimed of other NGOs.

 

 

  1. Objective #2: Improving the practices regarding the legal protection of vulnerable groups against discrimination

 

 

During the reporting period, APADOR-CH continued to support Roma victims of forced evictions in Tulcea in a civil case against the local authorities by informing a local lawyer that took over the case at the beginning of 2011 after the Court suspension of the case in January. This case was initiated in cooperation with ERRC and complemented a discrimination case led by APADOR-CH on behalf of the victims which was lost in 2009. After several hearings, in October 2010 the courts dismissed the civil case. APADOR-CH’s lawyers declared an appeal and the information on the case shall be sent to the European Court of Human Rights to be added to the complaint already submitted at the end of 2009.

 

 

In the beginning of March 2011, together with other Romanian NGOs, APADOR-CH got involved in protesting against a draft law creating discrimination between various actors providing social services. The draft provided for extensive and exclusive state financial support of the Curch. The President sent the law back to the Parliament for reexamination on 11 April 2011. By the end of the reporting period no other steps were taken by the Parliament in this respect.

 

APADOR-CH continued to be part of the informal coalition of NGOs fighting discrimination. The coalition held a meeting in the beginning of July 2011, in which the head of the National Anti-Discrimination Council presented the institution’s report and also the issue of the anti-Roma wall in Baia-Mare.

 

In April 2011, APADOR-CH as partner of Romanian Harm Reduction Network, started to implement a project aimed at assesing the consequesnces of pre-trail arrest on drug users. As part of this project, between April and September 2011, APADOR-CH drafted two reports: one on the domestic relevant legislation and one on European Court of Human Rights case-law. Intre septembrie si decembrie APADOR-CH a efectuat o analiza statisca privind numarul persoanelor consumatoare de droguri aflate in detentie si a realizat impreuna cu partenerul interviuri cu profesionisti din domeniul dreptului penal.

 

  1. Objective #3: Developing efficient mechanisms to ensure the rights of persons deprived of liberty

 

During 2010 APADOR-CH participated in the working group set up by the Ministry of Justice in order to identify the best solutions for implementing the OPCAT in Romania. The major success of the APADOR-CH representatives was to convince the international experts of the project that the Romanian Ombudsman is not the proper institution to take over the responsibilities of the national protective mechanism. Therefore their final report issued by the Ministry of Justice in the fall of 2010 does not clearly point out to this solution, although that was the initial intention. Nevertheless, in 2011, the APADOR-CH was informed by the Ministry of Justice that in the end, due to budgetary constraints, the Ombudsman shall take over the attributions of the national preventive mechanism in Romania.

 

In the first two months of 2011, APADOR-CH drafted and submitted 46 requests to all units of the penitentiary system in Romania, seeking detailed information on the prison budgets formation and expenditures. The requests were part of a project implemented in cooperation with the Hungarian and Netherlands Helsinki Committees. During March 2011 all answers were analyzed and summaries by APADOR-CH. In June 2011, APADOR-CH organized two visits for international experts: one for assessing the status and problems in the adoption the OPCAT, the other one aimed at assessing the current practices of the National Administration of Penitentiaries in building its budgetary allocations. Reports on both visits were received in August 2011. Based on their conclusions, APADOR-CH will continue to advocate for both the establishment of the National Preventive Mechanism as provided for by the OPCAT and for the transparent allocation of budgets in the penitentiary system aimed of insuring the rights of detainees.

 

In the fall of 2010, APADOR-CH drafted a project proposal on the inclusion of the OPCAT definition of deprivation of liberty in the internal legal order. A full proposal was prepared in December 2010 and the project proposal was accepted by the CEE Trust. The project started to be implemented 1 April 2011. During April APADOR-CH drafted and sent a set of requests for information to Police Inspectorates and the General Inspectorate of Police (in total 43 requests) in order to gather relevant information to support further advocacy efforts. As only six answers were received in due time, in June 2011 APADOR-CH started court procedures against the other 37 targeted institutions (more details under objective #4). APADOR-CH also started a working group with representatives of Police and the Judiciary for drafting the needed amendments to the current legislation in order to introduce guarantees for the respect of human rights as regards the administrative depravation of liberty, not considered a form of depravation of liberty by the authorities. In addition, it carried out legislative analysis on the current legislation on the matter. The final draft of the amendments was ready in September and APADOR-CH entered the campaign to promote the proposals in October. By the end of the reporting period, the association had four meetings with decision-makers (members of the Parliament and a State Secretary in the Ministry of Justice).

 

  1. Objective #4: Increasing transparency of administration

 

In June 2011, APADOR-CH started court proceeding against 37 police inspectorates, plus the General Police Inspectorate for not providing statistical information on the number of persons administratively deprived of liberty and the procedures undertaken by the police in such cases. As a result 9 more public institutions provided the requested information, by the end of the reporting period. The other cases were mostly decided during September 2011. In most of the APADOR-CH lost the case, and lodged appeals.

 

At the same time, during August 2011, APADOR-CH set a partnership with the Institute for Public Policy in the field of access to information. APADOR-CH will help IPP for suing the authorities which do not comply with their transparency obligations. During the reporting period 18 such cases were opened by APADOR-CH.

 

In June 2011, APADOR-CH set a partnership with the Center for Public Participation (CeRe) in order to start a campaign for amending the two transparency laws (the Law on access to information and the Law on the transparency of the decision-making process in the administration). The need for the campaign resulted from the enquiry carried out by Cere with the general public and will be based on the previously formulated amendments drafted by APADOR-CH. The campaign shall start in the beginning of 2012.

 

In September 2011, APADOR-CH assisted a coalition of NGOs (the Coalition for Structural Funds) to challenge the decision of the Labor Ministry to change the rules for implementing the structural projects without complying with the Law on the transparency of the decision-making process in the administration.

 

 

  1. Objective #5: Improving reasoning and transparency of judicial decisions

 

No specific activities were undertaken in the reporting period. In August 2011, APADOR-CH underwent a strategic planning process, which started by assessing the results of the 2009-2011 strategy. During the assessment, it resulted that this objective, although generous, was not realistic. It depended a lot on the publication of the Romanian case-law on the web in a comprehensive manner, an objective of the Mechanism of Cooperation and Verification (MCV) agreed by the Romanian Government with the European Commission. Nevertheless, as the objective in the MCV was not reached in a satisfactory manner, it put APADOR-CH in the position to not be able to meet its own objective, with one exception.

 

This exception regarded the practices in respect of the courts when accepting new members in an association, identified by APADOR-CH in a 2010 project, which included a research component. Because such practices differ, based on different interpretations of law and reasoning, APADOR-CH convinced the General Prosecutor to call the High Court of Cassation and Justice to clarify the matter. By the end of the reporting period the General Prosecutor had not yet taken the procedural steps in this regard.

 

In other matters, as APADOR-CH had no serious and comprehensive means to identify the problems with the reasoning of judgements, it was impossible to take similar steps.

 

  1. Objective #6: Eliminating unjustified state interference with the NGOs’ associational life

 

In 2010, APADOR-CH implemented a project on identifying and removing legal and practical obstacles in exercising the freedom of associations by NGOs in November 2009. One result of the project was to initiate amendments to 6 different laws. They were lodged before the Parliament in December 2010. The amendments to be discussed by the Parliament regarded: easing the requirements for NGOs under the Law on Money Laundering and the Law on Personal Data, eliminating the written form of the contract with volunteers, eliminating the Executive’s interference with the names that can be used by NGOs, clarifying the possibility to receive small amounts of money as donations under the new Civil Code, including/increasing fiscal deductions for those donating money/concluding sponsorship contracts with NGOs.

 

During the reporting period, APADOR-CH continued to support the initiators of the draft laws in the Parliament. Unfortunately, the Government – opposition fights in the Parliament resulted in the practice to reject proposals coming from members of the Opposition. Therefore only two of the laws proposed for amending still have chances to be adopted by the Parliament. The proposal to modify the provisions limiting the names to be used by NGOs was rejected by the Senate in May 2011 and went before the Chamber of Deputies, which has the final vote on the draft law. During the reporting period, this draft law was before the specialized committees of the Chamber of Deputies which decided to the support the draft but only with a number of amendments which actually turned the draft into its opposite. More precisely, if the version of the commission would be adopted, restrictions on NGOs regarding names they can use would become harsher than the provisions in force. By the end of 2011, the draft was debated in the plenary session of the Chamber oof Deputies and returned to the specialized Committee for additional explanations. APADOR-CH shall closely watch developments to make sure that the final version meet the association’s initial purpose. The proposal to amend the Law on the fiscal records in order to ease the procedure to start an association or to receive new members in an association had a similar treatment. In June 2011 received a positive report from the Chamber of Deputies commissions and went for the final vote of the plenum. No final outcome was reached during the reporting period. At the same time, the meetings APADOR-CH had on this topic with the Fiscal Administration resulted in a clarification published on the web-site of the institution, which makes clear that the new members of an existing association do not need to obtain a fiscal record report before becoming members.

 

The most notable achievement of APADOR-CH’s campaign to eliminate unjustified state interference with the associational life was the adoption of an amendment to the new Civil Code which allows NGOs (among others) to receive donations up to 25,000 lei without the need to conclude contracts before the notary public. The new provision is in force starting 1 October 2011.

 

According to its decision to expand its activities (in line with its strategic objectives) in the neighboring countries, in June 2010 APADOR-CH started to implement a project in partnership with CREDO Moldova. The project is aimed at improving the exercise of the freedom of assembly in Moldova, by reforming the relevant structures of the Chisinau City-Hall, as well as the Police procedures regarding public assemblies in Moldova. As part of the project in January 2011, APADOR-CH drafted an expert report on the freedom of assembly in Romania v. Moldova.

 

 

At the same time, during the reporting period APADOR-CH took an active role in supporting the right to freedom of assembly in Romania. In 2011 there were numerous situation in which organized NGOs or groups of individuals received fines for breaching the law on public gathering, some in scandalous cases (for example, one individual expressing his opinions in a public square was fined for “organizing” an illegal protest). APADOR-CH offered juridical advices to those who, after having been abusively fined expressed desire to complain in court.  Five such cases were taken over by APADOR-CH for legal representation in court.. This culminated in a new draft law proposed by the Ministry of Administration and Interior to amend the existing law on public gathering in a manner incompatible with a democratic society. In September 2011, APADOR-CH sent its comments on the draft law and made public its criticism. It also participated in a public debate organized by the Ministry for the same draft. In the end, the draft law was withdrawn and the Ministry promised to come up with a different proposal to include APADOR-CH’s comments. By the end of the reporting period no new draft was made public.

 

 

 

 

  1. Objective #7: Reacting to human rights threats

 

During the reporting period, the main difficulty in reacting to human rights threats continued to be the political instability, which amounted in some cases to “political wars” between the Government and the opposition. In this context, APADOR-CH had to carefully decide whether to react or not to some statements of the politicians, in order to avoid accusations of political bias.

 

During the reporting period, APADOR-CH continued the challenge the authorities’ lack of investigations into the accusations of Romania being a part of the CIA rendition program. One aim of APADOR-Ch was to obtain the declassification of the annexes to the Senatorial Commission of Enquiry into the allegations. In this respect, in 2010 APADOR-CH had to identify the authority which classified them. This process proved difficult and resulted in addressing a new set of FOI requests on the matter to: the Ministry of Defence, the Baneasa Airport, the Mihail Kogalniceanu Airport, the National Company of Airports – Bucharest (the state company managing the two airports based in/around Bucharest: Henry Coanda – Otopeni and Baneasa). The detailed descriptions of the procedures that followed were described in the pervious narrative reports.

The only authority to answer the request was Mihail Kogalniceanu Airport, but the answer did not match the one previously obtained one (from the Senate). Therefore a new request was sent to the Senate, but the answer received did not shed any light on the matter. On short, both the Senate and the Airport claimed the other institution hold the annexes and was the original source of their classification. Nobody seems to know where the documents on which the Senatorial enquiry report was based actually are. In respect of the rest of the requests, APADOR-CH initiated court proceedings in July 2010. The first hearings were set for 23 April 2011. In the case against the Ministry of Defense, the court found in favor of APADOR-CH, ordering the disclosure of the information. The other cases were adjourned for May 2011.

 

During the reporting period APADOR-CH also had several discussions and meetings on future steps to be taken with representatives of Open Society Justice Initiative, Reprieve and Amnesty International. During April 2011, APADOR-CH assisted Ms. Julia Hall, from Amnesty International to prepare an exploratory visit to Bucharest aimed at designing a campaign on the proper investigations on the allegations regarding the involvement of Romania in the CIA secret program. The visit shall took place on 23-24 May 2011 and included meetings with journalists and other non-governmental actors in which both AI and APADOR-CH participated. As a result both organizations were interviewed by the national TV station and Radio France International.

On another hand, APADOR-CH continued the enforcement proceedings against the Civil Aeronautical Authority who was forced by a court order to disclose information on the flights allegedly included in the rendition circuits in Romania, following a case initiated by APADOR-CH. As the first instance court found against APADOR-CH in December 2009, during the reporting period APADOR-CH filed the appeal. APADOR-CH’s appeal was dismissed on 23 September 2010. During the reporting period, APADOR-CH finalized a complaint to the European Court of Human Rights on the violation of his rights to freedom of receiving and imparting information as a result of this court case. It was submitted at the end of March 2011.

On 5 September 2011, APADOR-CH also made public the fact that the classified annexes to the report of the Senate Commission investigation the allegations that Romania was involved in the secret CIA programme disappeared. It once more called for a new investigation to be carried out, both at the level of Parliament and by the judiciary. APADOR-CH is the only Romanian NGO which follows the topic and repeatedly brings it to the public agenda.

 

In respect of the electronic medical card, a draft Government Decision on starting public procurement proceedings was published on 3 September 2010. Without respected the dead-line for public debate, on 8 September 2010 the Government adopted the decision. On 9 September 2010 APADOR-CH publicly protested against this violation of the Law on transparency. On 9 November 2010, APADOR-CH asked the Ministry of Health to organize a public debate over the draft Government Ordinance to modify the Law on Health, which included provisions on the electronic medical card. The debate was organized on 18 November 2010 and APADOR-CH both participated and sent its comments on the draft. It also protested against the plan to adopt provisions which limit the rights of the individual via a Government Ordinance. Although there were promises from the officials of the Ministry that a right to opt between the electronic and the classic card shall be included, on 28 December 2010, the Emergency Ordinance was adopted without it.

 

At the beginning of 2011, the electronic system used by the Health System collapsed. On 14 January 2011, APADOR-CH reminded the general public of the lack of guarantees for the protection of private life the system poses and the lack of cooperation from the Ministry. On 21 January 2011, APADOR-CH asked for a public debate on the methodological norms on the electronic health card and made public its comments. In 2011 the Government did not take any new step with regard to the electronic card.

 

Another important share of APADOR-CH’s activity aimed at commenting on the draft law on implementing the new Criminal Procedure Code. The draft law was made public at the beginning of June 2011 and extensively amended both the adopted Criminal Procedure Code and various other laws in more than 60 pages. Therefore, for the entire month APADOR-CH’s team concentrated its work on commenting and proposing amendments to the draft law. The draft law was not adopted by the end of the reporting period.

 

Other reactions to human rights threats included the following:

 

On 26 January 2011, APADOR-CH joined other NGOs in an open letter against the retention of informational traffic data by providers, as provided by the EC Directive 2006/24/EC.

 

On 17 February 2011, APADOR-CH protested against the initiative of the City Hall of Sector 2 Bucharest to post lists of “potential” drug users (in fact people hanging around legally opened stores selling ethnobotanics) on its own web-site, against data protection laws. The same day, APADOR-CH protested against an MP initiative to intervene on the content of news programs.

 

 

On 7 March 2011, APADOR-CH protested against an initiative of the MP Mihai Boldea to modify the Law on access to information, in a matter that would impede the access to any information that regards criminal investigations and trials. APADOR-CH was especially concerned of the effect of the initiative on the ability of the press to report on such matters. On 21 June 2011, the draft law was rejected by the Senate.. On 28 September 2011, APADOR-CH once more called the Chambers of Deputies not to vote on the draft law. In October, the plenary session of the Chamber of Deputies examined the draft and returned it to the specialized Committee. APADOR-CH wrote letters to members of the specialized Committee asking them again to reject the draft. The Committee issued a new report rejecting the draft. By the end of the reporting period, the draft law was included on the agenda of the  Chamber of Deputies with the recommendation to reject it.

 

On 18 April 2011, APADOR-CH protested against the extensive practice of the Executive to pass legislation bypassing the Parliament, including by engaging its responsibility on draft laws. The protest was covered by the media and an extensive interview on the matter was aired by Radio France International.

 

On 3 May 2011, APADOR-CH protested against the excessive use of lethal arms by the Police to which the general inspector of the Romanian Police publicly instructed the policemen to resort to.

 

On 27 June 2011, APADOR-CH protested against the initiative of the Government to change the Constitution and to administratively reorganize Romania prior to an electoral year. The Government dropped these initiatives.

 

On 7 July 2011, APADOR-CH protested against the lack of transparency in adopting the draft law on modifying the Criminal Code with the aim of introducing the confiscation of crime proceeds.

 

On 17 July 2011, APADOR-CH protested, together with four other NGOs, against the draft Governmental Decision to block the internet provider in cases where internet content is illegal, calling such a measure censorship of the internet. As long as there are other more efficient measures to keep the illegal content out of the Internet, blocking ISP is a disproportionate measure and it creates the framework for further censorship of the internet. The Government Decision was nevertheless adopted on 31 August 2011.

 

At the end of July 2011, APADOR-CH participated in a public debate, organized by the Ministry of Telecommunications, on the new draft law on the retention of personal data. Further, on 3 August 2011 it submitted and made public its comments on the draft law. By the end of the reporting period the draft law was not adopted by the Parliament.

 

On 23 August 2011, APADOR-CH and IPP protested against the initiative of the Ministry of Justice to found an “NGO”, which in itself is an attack of the role of NGOs in a democratic society. Such a GONGO will create even more confusion with the general public on the role of NGOs and will create unfair competition in respect of raising funds by NGOs. By the end of the reporting period the Ministry of Justice did not continue with the initiative.

 

On 26 August 2011, APADOR-CH called on the Government to stop its initiative to change the electoral system with a pure majority one. Such a system will seriously affect the representation of the citizens in accordance with the casted votes and, in addition, will only satisfy the needs of political parties and not those of the citizens. By the end of the reporting period, no draft law to amend the electoral systems was promoted.

 

In octombrie 2011, APADOR-CH protested against the intention of the 4th sector mayor’s office to fingerprint the homeless. The association drew attention on the fact that according to the EHRC jurisprudence setting up by any authority of a data-base containing fingerprints of individuals who were never sentenced in a criminal court is an infringement of the right to privacy enshrined in art.8 of the European Convention. In respect of people addressing APADOR-CH with problems related to human rights, in  2011 around 100 individuals received legal advice on submitting complaints to the European Court of Human Rights in direct meetings. The activity of providing advice via letters also continued.

 

APADOR-CH also continued to represent victims of human rights violations in previously initiated cases, such as the one of Mr. Marinescu who was subjected to ill-treatment by the Police. In September 2010 the first instance court decided to resend the case to the prosecutor office for starting a criminal investigation. The policemen’s appeal was denied on 18 November 2010. During 2011, APADOR-CH monitored the case before the prosecutor, who, on 16 September 2011 issued a new decision not to start criminal investigations. APADOR-CH appealed the decision before courts in October 2011 lost the apeal. The association filed a complain against this decision in court during December.

 

 

As regards the cases before the European Court of Human Rights, there were new developments in the following cases:

 

–           GARCEA v. Romania – APADOR-CH  also continued to represent victims of human rights violations in previously initiated cases. In the case of Mr. Garcea subjected to repeated abuses, as well as lack of medical treatment while in detention, which led to his death, APADOR-CH continued the domestic procedures against the prosecutor’s decision not to start criminal investigations against the medical staff of the prison. The first instance court rejected APADOR-CH’s complaint on 11 November 2010. An appeal was consequently lodged. In December 2010 APADOR-CH lodged a complaint to the European Court of Human Rights. It is a test case as Mr. Garcea has no relatives and APADOR-CH lodged the complaint on his behalf. Normally such a case is considered inadmissible by the European Court of Human Rights, but if the right of a human rights NGO to be an applicant is denied, it means violations of the right to life where there are no relatives of the victim remain unsanctioned. In December the case was communicated to the Government.

 

–                  AUSTRIANU v. Romania – The case concerns interferences with the applicant’s rights to freedom of religion, fair trial and protection of property. In September 2011 the applicant’s representatives enquired the ECHR on the prospects of the delivery of a judgment, having in view that almost 3 years have already elapsed since the presentation of the applicant’s response to the Government’s observations on the admissibility and merits of the case.

–                  CSIKI v. Romania – The case concerns the death of the applicant’s son while serving his military duty. The applicant’s son died following an attack of meningitis, and was not provided with adequate and speedy medical treatment. On 5 July 2011, the ECHR found a violation of Articles 6 and 13 of the European Convention on account that the criminal investigations against the medical staff in charge exceeded the reasonable time, and that the applicant did not have any effective remedies in order to speed up the criminal investigations. However, the Court did not find a violation of Article 2 on account that the applicant should have brought a civil case against the medical staff. In September 2011, the applicant’s representative drafted a request for a referral before the Grand Chamber of the European Court, in order to have a reexamination of her complaints under Article 2. The actual request was submitted before the Court on 5 October 2011.

–                  CUCU v. Romania – The case concerns poor detention conditions and allegations of ill-treatment by prison staff. In August 2011, the applicant’s representatives contacted him in order to enquire of possible changes in his situation. In September 2011 the applicant’s representatives enquired the ECHR on the prospects of the delivery of a judgment.

–                  CORNELIA POPA v. Romania – The case concerns the criminal conviction of the applicant, a journalist, who wrote and published an article that criticized the professional competences of a magistrate. On 29 March 2011, the European Court delivered a judgment in the case, and found a violation of Article 10 of the European Convention.

–                  GREEK–CATHOLIC PARISH COMANA DE JOS v. Romania – The case concerns failure of restitution of property that had been confiscated during the communist regime. In August 2011, the applicant’s representative submitted to the European Court supplementary factual information in this case.

–                  GREEK–CATHOLIC PARISH PRUNIS v. Romania – The case concerns failure of restitution of property that had been confiscated during the communist regime (see the case of the Greek-Catholic Parish Comana de Jos above). In August 2011, the applicant’s representative submitted to the European Court supplementary factual information in this case.

–                  HARCO v. Romania – The case concerns ill-treatment by law enforcement officials, and lack of investigation following this incident. The applicant’s representative submitted in August 2011 the response to the Government’s observations on the admissibility and merits of the case.

–                  IACOV STANCIU v. Romania and SASU v. Romania – these two cases concern conditions of detention in Romanian penitentiaries, and were selected by the Court in view of possibly initiating a pilot-procedure in this matter. APADOR-CH requested to be allowed to intervene as a third party in these two cases. Written observations were submitted in June 2011; APADOR-CH argued that detention conditions in Romania do constitute ill-treatment (especially with regard to overcrowding, lack of hygiene, poor quality of food and lack of access to proper medical treatment), and urged the Court to launch the pilot procedure.

–                  VILI RUPA (no 2) v. Romania – The case concerns ill treatment by police officers, and lack of an effective investigation. On 19 July 2011, the European Court delivered a judgment in the case, and found a violation of Article 3, under its procedural limb (on account that the applicant was not offered an effective investigation of his claims that he was submitted to ill-treatment), and of Article 13 of the European Convention.

–                  FANE CIOBANU v. Romania – The case refers to conditions of detention in three penitentiaties. On October 11, the Court held that  the right to not be subjected to torture, inhuman or degrading treatment was violated in this case.

 

 

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2011-02-24 12:22:572014-03-05 13:16:40APADOR-CH Annual report 2011

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2010

06/03/2010/în Anuale /de Rasista

 

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2010-03-06 13:51:372014-03-06 14:04:29Raportul de activitate al APADOR-CH – 2010

APADOR-CH 20 de ani pentru drepturile omului 1990 – 2010

30/01/2010/în Anuale, Speciale /de Rasista
Deschideti PDF
https://apador.org/wp-content/uploads/2014/01/raport_20-1.jpg 595 595 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2010-01-30 13:56:362020-08-05 15:05:01APADOR-CH 20 de ani pentru drepturile omului 1990 – 2010

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2009

06/03/2009/în Anuale /de Rasista

Din păcate acest articol este disponibil doar în Engleză Americană. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 

In the first half of 2009, APADOR-CH’s activity was aimed at contributing to the organization’s overall objective, which is for the organization to successfully carry out its mission to raise the level of awareness on, and respect of human rights and the rule of law. In this respect, APADOR-CH followed to meet a number of seven specific objectives:

  1. Strengthening the constituency for human rights with political actors, in media and with the general public
  2. Improving the practices regarding the legal protection of vulnerable groups against discrimination
  3. Developing efficient mechanisms to ensure the rights of persons deprived of liberty
  4. Increasing transparency of administration
  5. Improving reasoning and transparency of judicial decisions;
  6. Eliminating unjustified state interference with the NGOs’ associational life
  1. Reacting to human rights threats

 

  1. Objective #1: Strengthening the constituency for human rights with political actors, in media and with the general public

 

Results Activities Time-frame Indicators
More political actors support human rights Meetings with leading politicians and  MPs, especially members of the human rights and legal committees of the two Chambers of Parliament 2009 At least 50% of the MPs in the human rights and legal committees of the two Chambers of Parliament meet with APADOR-CH representatives
Round-tables with political actors  on important  human rights issues (topics to be decided according to existing initiatives at the material time) 2009 -2011 –          At least 2 round-tables per year are organized;

–          – At least 10 politicians participate in each meeting

More journalists include a human rights perspective in their work Meetings with journalists in charge with justice and human rights issues for the main media outlets 2009 Representatives of at least  2 TV stations, 2 newspapers and 2 radio stations, all with national coverage, participate
Issuing Human Rights Newsletter for the media and the general public 2009-2011 At least 10 newsletters are issued each year
More citizens show interest and support to human rights Updating APADOR-CH web-site with relevant information on human rights and create newsletter  to be dispatched to those registered in a database of contacts 2009-2011 –        At least 1,000 visitors of APADOR-CH web-site per month;

–        At least 50 individuals redirect 2%of their income tax to APADOR-CH each year

–        At least 12 RSS feeds for the website per year;

Involving volunteers in APADOR-CH’s activity 2009-2011 At least 3 volunteers get involved in APADOR-CH’s activity, for a period of at least 3 months each, per year
Publishing an annual Human Rights Report for Romania 2009-2011 – At least 50 national/intl  organizations receive the report

-At least 500 visitors read the report on-line

 

In the first half of 2009, APADOR-CH activity was mostly aimed at ensuring that human rights and the rule of law are respect in relation with the adoption of four new legislative codes: the Criminal Code, the Civil Code, the Criminal Procedure Code and the Civil Procedure Code. Therefore, the meetings with political actors and media were centered on this topic.

 

On 9 January 2009, APADOR-CH was the first NGO in Romania to publicly protest against the initiative of the Government to pass the four draft codes without a parliamentary debate. APADOR-CH also pointed out the flaws in the procedure of adopting the drafts, which did not included a real public consultation, as well as problematic material provisions affecting human rights and called for the withdrawal of the drafts and the organization of a real public consultation. Detailed comments on problematic provisions related to human rights in the draft Criminal Code and draft Criminal Procedure Code were prepared in the course of January 2009. After the authorities decided that a parliamentary debate would take place, on 13 February 2009, APADOR-CH sent its comments to the Ministry of Justice, to the chairs the two Chambers of the Parliament, to the members of the legal commissions in the Parliament and to the prime-minister and drawn the public attention to the issue once more. In addition, on 27 February 2009, APADOR-CH issued a public protest regarding the proposed provision that illegally obtained evidence, including through torture, can be used in the criminal proceeding provided certain conditions are met. On 9 March 2009 APADOR-CH publicly contradicted the incorrect clarifications provided by the Ministry of Justice on this topic.

 

In the course of March 2009, APADOR-CH participated to several informal meetings with representatives of other NGOs which resulted in the birth of the coalition “Stop the Codes!” which included 22 NGOs and was officially launched on 30 March 2009. As a member of the coalition, in April and May 2009, APADOR-CH participated to weekly press conferences, radio and TV broadcastings, as well as in several meetings with the President of Romania, the Prime-minister of Romania, the President of the Senate, MPs members of the special commissions debating the Civil Code and the Criminal Code. In addition, APADOR-CH provided assistance to media NGOs in correcting provisions of the Civil Code posing serious threats to freedom of expression. Such assistance included participating in several debates with the members of the drafting commission as well as MPs working on the draft Civil Code and resulted in correcting some of the most problematic provisions. Therefore the indicators for the first three planned activities for 2009 were met.

 

As regards issuing Human Rights Newsletter for the media and the general public no specific activities for creating a formal newsletter were undertaken in the first half of 2009, as most of the time and energy of the APADOR-CH staff was devoted to the draft codes. Nevertheless, between January and June 2009, APADOR-CH issued newsletters regarding cases decided by the ECHR in which APADOR-CH was involved, explaining the way the judgements affect the legal order. Six such newsletters were issued, regarding the following cases: Tatar (27 January), L.Z. (3 February), Tarau (24 February), Greek-Chatolic Parish Sf Vasile Polona (7 April), Olteanu (14 April) and Damian-Burueana & Damian (25 May). They were distributed to the media and posted on APADOR-CH’s web-page.

 

In the first half of 2009, APADOR-CH updated the content of its site and improved accessibility, which resulted in an increased traffic compared with 2008. According to www.trafic.ro, the number of visitors increased as follows:

 

Month Nov 2008 Dec 2008 Jan 2009 Feb 2009 Mar 2009 April 2009 May 2009 June 2009
No of unique visitors 494 408 591 1,660 1,795 1,668 1,721 1,489
No of visits 842 621 1,857 5,596 5,200 4,139 4,369 3,925

 

The other indicators for success of this activity were not designed to be met during the reporting period.

 

In the first half of 2009, three volunteers were involved, on a regular basis, for more than three months, in APADOR-CH activity: Adelina Bobosatu (student in social assistance), Catalina Filote (student in law) and Bogdan Carpan (lawyer). They were involved in answering letters from individuals addressing APADOR-CH, organizing events and administrative matters.

*

In the second half of 2009, APADOR-CH continued to monitor the debates on the new Criminal Code and the new Criminal Procedure Code in the Parliament and participated in several meeting of the special commission debating it. APADOR-CH was in constant dialogue with both the members of the parliamentary commission and the staff, and was weekly updated on the decisions of the commission. As a result, almost all amendments proposed by APADOR-CH to the Criminal Procedure Code were adopted.

 

As regards issuing Human Rights Newsletter for the media and the general public no formal newsletter was issued in the second half of 2009. Nevertheless, between July and December 2009, APADOR-CH continued to issue newsletters regarding cases decided by the ECHR in which APADOR-CH was involved, explaining the way the judgements affect the legal order. One such newsletters was issued in November 2009, regarding two cases on freedom of expression (Ieremeiov v. Romania). It was distributed to the media and posted on APADOR-CH’s web-page.

 

In the second half of 2009, two volunteers were involved, on a regular basis, for more than three months, in APADOR-CH activity: Alexandra Savencu (student in European Studies), and Bogdan Carpan (lawyer). They were involved in answering letters from individuals addressing APADOR-CH, organizing events and administrative matters. Adelina Bobosatu, who previously worked as a volunteer for APADOR-CH for about one year, joined the staff in September 2009.

 

  1. Objective 2: Improving the practices regarding the legal protection of vulnerable groups against discrimination

 

Results Activities Time-frame Indicators
NGOs’ are better prepared to meet the advocacy and legal needs of vulnerable groups susceptible of discrimination Training and assistance on human rights and rights based advocacy for social services NGOs working with the vulnerable groups susceptible of discrimination 2009 At least 15 NGOs receive training/assistance on human rights issues
Updating a resources web-page dedicated to NGOs working with vulnerable groups 2009-2011 At least 300 unique visitors of the web-page per month
Expanding a network of trained lawyers and experts available for NGOs working with vulnerable groups 2009-2011 –     At least 100 lawyers and experts, covering at least 75% of counties, are included in the public APADOR-CH database

–     At least 35 lawyers are trained on human rights each year

Challenges of vulnerable groups susceptible of discrimination are documented Monitoring access of drug users in detention (prisons, prison hospitals and police lockups) to HIV prevention and drug treatment services 2009 -a policy-paper, including proposals to improve the system, is drafted and is included in the strategy of public authorities

 

Monitoring access of religious minorities to public services, including public cemeteries 2009 All local councils are informed on their obligation to ensure access to public services though a policy paper to be distributed
Improving Roma access to housing Strategic litigation 2009-2010 At least one case is brought before the ECHR

 

**

As regards the project aimed at increasing transparency of authorities when taking decisions involving individuals with disabilities, in the second half of 2009, APADOR-CH offered training assistance to the 20 NGOs trained at the beginning of the year. Together with these NGOs, APADOR-CH addressed 100 requests for information to asses the degree in which the authorities have respected their legal obligations in respect of individuals with disabilities. The responses were the base of an assessment report, which also included recommendations and practical tools for the authorities (such as a check list on their obligations towards the disabled). The report was launched in a public conference which took place in 13 October 2009 and then distributed to the relevant authorities.

 

In the second half of 2009, APADOR-CH continued to implement the project started on 1 May 2009 and aimed at strengthening the capacity of social service NGOs working with disadvantaged groups to defend the rights of their beneficiaries, including in the field of anti-discrimination. The guide on discrimination for individuals was published in 7800 copies and distribute via 20 NGOs working with vulnerable groups. In August and September a manual for lawyers on human rights and discrimination was published. The manual was further used in training sessions for lawyers who could support NGOs in defending their beneficiaries’ rights. Between October and December 2009, 5 such sessions were held in Iasi, Craiova, Cluj and Bucuresti with the participation of a total of 107 lawyers. NGOs also participated in the sessions in order to present to their lawyers the problems of their beneficiaries.

 

As regards the monitoring of access of drug users in detention (prisons, prison hospitals and police lockups) to HIV prevention and drug treatment services, during the reporting period APADOR-CH visited the Targsor prison for women (on 10 September 2009) and continued monitoring the legislative process regarding National Antidrug Agency prerogatives.

 

During the reporting period, APADOR-CH also secured funding for another project aimed at transferring APADOR-CH’s experience on advocacy to ARAS, the lead Romanian NGO in providing assistance to individuals infected with HIV/AIDS. The project started on 14 November 2009 and shall contribute to ARAS implementing an advocacy campaign for the taking over of funding HIV/AIDS services by local authorities.

 

 

 

  1. Objective 3: Developing efficient mechanisms to ensure the rights of persons deprived of liberty

 

Results Activities Time-frame Indicators
Romania ratifies and implements the Optional Protocol to the UN Convention against Torture (OPCAT) Providing technical support (access permits, know-how etc) to existing pilot mechanism monitoring places of detention, set up by APADOR-CH and Centre for Legal Resources 2009-2011 -At least 5 volunteers continue to carry out monitoring visits in places of detention, each releasing at least 2 reports per year
Meetings with relevant decision-makers (Ministry of Justice, Ministry of Interior, Ministry of Foreign Affairs, the Presidency) for informing them on the activity of the pilot mechanism and raise awareness on the need to ratify and implement the OPCAT 2009-2011 At least 3 decision-makers are met each year until the Protocol is implemented
Public statements on the need to ratify and implement the OPCAT 2009-2011 At least 2 statements are released each year until the Protocol is implemented
Exchange of information on best practices and advocacy methods with NGOs and authorities in other countries 2009-2011 The experience of at least 5 other countries in implementing the OPCAT is documented
Increasing the transparency of prison budgets and financial management Addressing requests for information on the prison budgets (allocations v. expenditures) 2009-2011 All prisons and the National Administration of Penitentiaries answer the requests for information
Promoting best practices to prison administration 2009-2011 All prison administrations are informaed on the best practices
Improving efficiency of judges supervising places of detention Training judges on human rights 2009-2011 At least 10 judges per year are trained
Promoting best practices among judges 2009-2011 All judges supervising detention places are informed on the best practices
Advocating the Ministry of Justice to modify the Law on prisons toward increased capacity of  judges to apply sanctions to prison administration 2009-2011 MJ promotes the amendments to the Government
Informing persons deprived of liberty on the role of the judges 2009-2011 The number of admissible complaints increases with 5% each year

 

**

In the second semester of 2009 APADOR-CH secured funding for a project aimed at implementing the OPCAT by the national authorities.

 

 

  1. Objective 4: Increasing transparency of administration

 

Results Activities Time-frame Indicators
Citizens gain direct access to information on decision taken by the local administration Advocacy campaign to promoting best practices in publishing county official gazettes 2009-2011 At least 20 councils publish comprehensive county official gazettes by the end of 2011
The prefect becomes active in enforcing the Law on decisional transparency in the administration Lobbying the prefects on their role in enforcing Law on decisional transparency in the administration 2009 40 perfects are informed on their role

 

Promoting best practices to prefects 2009 At least 15 prefects start to challenge decisions taken without observing transparency requirements
The Law on decisional transparency is amended by introducing sanctions Lobbying decision makers to promote APADOR-CH’s amendments to the Law on decisional transparency 2009-2011 The legal commissions of the Parliament support APADOR-CH’s amendments

 

**

 

During the reporting period, APADOR-CH continued to implement a project aimed at lobbying the prefects to become more active in enforcing the Law on decisional transparency in the administration. The 14 NGOs previously trained replicated the lobbying effort in their respective counties (6 counties). In September 2009, the experience of all NGOs involved was summed up in a report on the role of the prefect in enforcing the Law on decisional transparency in the administration. The report was released in October 2009, and later distributed to all relevant institutions.

 

In the second semester of 2009 APADOR-CH secured funding for a project aimed at involving the youth organizations and the young people in using the transparency laws. The project started in December 2009.

 

 

  1. Objective 5: Improving reasoning and transparency of judicial decisions

 

Results Activities Time-frame Indicators
The judgements are subjected to public scrutiny Lobbying with the Ministry of Justice and the Superior Council of Magistrates on fulfilling their obligations to launch the electronic system of publishing all court decisions 2009 The system is officially launched
Monitoring the courts on fulfilling their obligations to publish decision 2009-2011 All courts not publishing their decisions are identified
Round-tables with representatives of courts 2010-2011 At least one court per each Court of Appeal participates
Promoting best practices 2009-2011 At least 10% of the courts publish their decisions in the first year the system is implemented

The number of courts publishing their decisions increases with 10% of the courts each year

 

 

No specific activities were implemented during the reporting period.

 

  1. Objective 6: Eliminating unjustified state interference with the NGOs’ associational life

 

Results Activities Time-frame Indicators
The Law on associations and foundations is amended by eliminating abusive provisions on organizations’ allowed names Monitoring the implementation of new problematic provisions on organizations’ names 2009-2010 A data-base with all identified cases is available on-line
Meetings with decision-makers 2009-2010 At least one MP successfully supports the amendment to the law in the Parliament
Strategic litigation 2009-2010 At least one case is brought before the ECHR
Promoting amendments to the Law   The amendments are debated in the Parliament
The requirement to obtain and file fiscal records by founding members/new members of an association is eliminated Monitoring practices of courts 2009 At least 75% of courts provide information on their practices
Strategic litigation 2009-2010 At least one case is brought before domestic courts

At least one case is brought before the ECHR

Round-table with judges and decision-makers 2009-2010 At least one MP successfully supports the amendment to the law in the Parliament
The procedure for donations is simplified in respect of NGOs Monitoring practices of NGOs in receiving donations in Romania and in other 5 countries 2009-2010 At least 75 NGOs answer APADOR-CH’s questionnaire
Meetings with decision makers (Chamber of Notaries Public, Ministry of Justice, MPs) for identifying and promoting solutions in the form of a draft law 2009-2010 The Ministry of Justice successfully promotes the amendment of the law
Challenges in setting up and running an NGO in Romania are documented Publishing a practical guide on setting up and running an NGO in Romania 2009-2010 At least 500 active NGOs receive/buy/ the guide or access it on-line

**

APADOR-CH started to implement a project on identifying and removing legal and practical obstacles in exercising the freedom of associations via NGOs in November 2009. The main activities of the project shall be implemented in 2010.

As the initial financial support for the above activities was not received from CEE Trust, during the reporting period APADOR-CH concentrated on committing such support for a different donor. A proposal for a project aimed at the above results was drafted and submitted for the approval of EEA Grants Programme in Romania. An answer is expected for the fall of 2009.

 

  1. Objective 7: Reacting to human rights threats

 

Results Activities Time-frame Indicators
Draft laws/initiatives with negative impact on human rights are criticised Monitoring the web-sites of central administrative bodies, with a special emphasis on the Ministry of Justice and the Ministry of Interior and Administrative Reform, the Parliament, plus the media 2009 – 2011 At least 75% of the draft laws/initiatives with negative impact on human rights are identified in due time
Drafting and submitting comments on draft laws with negative impact on human rights 2009 – 2011 Comments on all identified draft laws are submitted to the relevant decision-makers
Generating and participating in public debates over draft laws/initiatives with negative impact on human rights 2009 – 2011 Public debates are organized in respect to all important draft laws/initiatives with negative impact on human rights (where possible according to the law)
Issuing press releases 2009 – 2011 At least 6 press releases are issued each year
Human rights violations are documented Monitoring the media 2009 – 2011 At least 2 media outlets are monitored on daily basis
Meetings with victims of human rights violations 2009 – 2011 Meetings with at least 50% of the identified victims
Addressing freedom of information requests to the authorities 2009 – 2011 All relevant authorities receive FOI requests in identified cases
Issuing reports on human rights violations 2009 – 2011 The relevant authorities receive reports in all documented cases
Public authorities violating human rights are held liable for their actions Litigation in selected strategic cases 2009 – 2011 At least 2 cases per year are initiated

 

**

In the second part of the year most reactions of APADOR-CH related to the new Codes (see under Objective #1 above).APADOR-CH continued to provide support to previous victims of police abuse, especially to Mr. Marinescu, who was ill-treated by the police in 2007 and started legal proceedings with the help of APADOR-CH’s lawyers. His case was still pending by the end of the reporting period.

 

 

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2009-03-06 13:47:202014-03-06 13:50:27Raportul de activitate al APADOR-CH – 2009

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2008

07/03/2008/în Anuale, Uncategorized /de Rasista

Prezentul raport urmăreşte realizarea activităţilor pe care APADOR-CH şi-a propus să le implementeze în anul 2008 în conformitate cu planul strategic al asociaţiei pe perioada 2006-2008. Potrivit acestui plan, principalele obiective strategice ale APADOR-CH în anul 2008 au fost:
promovarea şi protejarea drepturilor civile;
responsabilizarea autorităţilor/instituţiilor din domeniul ordinii publice şi a administraţiei penitenciarelor;
promovarea măsurilor anti-discriminare;
îmbunătăţirea accesului la justiţie.

I. PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR CIVILE

1. Accesul la informaţii şi transparenţa decizională

1.1 Modificarea cadrului legislativ cu privire la accesul la informaţii

Activităţi:

Litigii strategice privind accesul la informaţiile de interes public

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să susţină litigii strategice în domeniul accesului la informaţii de interes public. Unul dintre cazurile iniţiate în anii anteriori a privit refuzul Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului de a comunica copii ale stenogramelor şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Prin această ordonanţă de urgenţă cabinetul Adrian Năstase a decis preluarea de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a unor datorii post privatizare ale RAFO Oneşti şi Carom Oneşti. Scopul APADOR-CH a fost de a clarifica prevederile Legii nr.544/2001 care se referă la exceptarea de la liberul acces a informaţiilor privind deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii, dar numai dacă nu favorizează sau nu ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică.

Instanţa a dat câştig de cauză APADOR-CH, apreciind că pârâtul nu a făcut dovada că informaţiile solicitate ar fi fost clasificate, iar Secretariatul General al Guvernului a comunicat, în septembrie 2006, două dintre cele trei stenograme ale şedinţelor de Guvern în discuţie. Cu toate acestea a refuzat să comunice o copie al celui de-al treilea document pe motiv că ar fi fost clasificat (!). LA 29 noiembrie 2006, APADOR-CH a declanşat o procedură judecătorească prin care să se constate neexecutarea integrală a hotărârii judecătoreşti care obliga la comunicarea copiilor stenogramelor respective şi să se aplice o amendă civilă conducătorului instituţiei (în speţă doi secretari generali succesivi al Guvernului).

La data de 2 noiembrie 2007 Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea APADOR-CH, a aplicat pârâţilor Mihai Alexandru Voicu şi Radu Stroe o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie în perioada în care aceştia au avut calitatea de secretari generali ai Guvernului după data de 28 martie 2006 (data până la care ar fi trebuit comunicate toate stenogramele) şi a obligat Guvernul României – Secretariatul general al Guvernului la plata de despăgubiri pentru întârziere faţă de APADOR-CH în cuantum de 100 lei pe zi începând cu 28 martie 2006 şi până la data executării efective şi în totalitate a deciziei civile în cauză. În anul 2008, pe 3 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile formulate de cei doi. Pe 14 ianuarie 2008, APADOR-CH a iniţiat un demers similar împotriva lui Ilie Bolojan, noul secretar general al Guvernului. Pe 2 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti a decis amendarea acestuia. Recursul formulat de Ilie Bolojan a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti pe 27 octombrie 2008. Pe 28 octombrie 20098, APADOR-CH a iniţiat o a treia procedură identică, împotriva următorului secretar general al Guvernului, Gabriel Berca.

Ca urmare a acestor demersuri, pe 11 noiembrie 2008, Guvernul României a comunicat şi stenograma şedinţei de Guvern din 24 decembrie 2004. Pe 2 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a repins cererea APADOR-CH de amendare a secretarului general al Guvernului, Gabriel Bolojan, pentru perioada dintre numirea sa şi 11 noiembrie 2008, data executării integrale a hotărârii judecătoreşti. APADOR-CH va ataca acestă hotărâre în cursul anului 2009.

Deoarce în cursul procedurilor iniţiate de APADOR-CH pentru comunicarea unor stenograme ale şedinţelor de Guvern primul-ministru a decis clasificarea tuturor stenogramelor ca secret de stat, la sfârşitul anului 2007, APADOR-CH a iniţiat un nou demers care urmărea declasificarea acestor informaţii, respectiv anularea deciziei primului-ministru (pentru detaliii, a se vedea raportul anual de activitate pentru anul 2007). Pe 16 ianuarie 2008, APADOR-CH a formulat o plângere către Guvernul României, solicitând declasifiarea stenogramelor. Pe 10 martie 2008, asociaţia a cerut din nou Guvernului declasificarea documentelor, fără succes. Refuzul Guvernului a fost ulterior atacat în contencios administrativ, pe 6 iunie 2008. Pe 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea APADOR-CH şi a decis anularea în parte a deciziei de clasificare, astfel încât numai acele fragmente din stenograme care se referă la securitatea naţională să fie clasificate. Până la sfârşitul anului 2008 Guvernul nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri.

Un alt caz iniţiat în anii anteriori a privit amendarea civilă a fostului primar general, Adriean Videanu, pentru executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obliga Primăria Bucureşti să comunice mai multe informaţii, inclusiv copii ale contractelor având ca obiect reablitarea străzilor. Pe 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea primei instanţe de amendare a fostului primar general.

În cazul plângerii penale privind neexecutarea de către fostul procuror-general Ilie Botoş a unei hotărâri definitive şi irevocabile care obliga la comunicarea de informaţii, pe 10 aprilie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis plângerea APADOR-CH împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Ilie Botoş şi retrimiterea cazului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetări. Ilie Botoş şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au formulat recurs împotriva acestei hotărâri, care a fost admis de către Completul de 9 judecători pe 17 noiembrie 2008.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a obţinut o hotărâre judecătorească prin care a fost anulată parţial decizia primului-ministru de a clasifica toate stenogramele şedinţelor de Guvern;
– APADOR-CH a determinat executarea integrală a hotărârii judecătoreşti care obliga Secretariatul General al Guvernului să comunice copii ale tuturor stenogramelor şedinţelor de Guvern în care s-a discutat acordarea de ajutoare financiare societăţilor RAFO Oneşti şi Carom Oneşti;
– APADOR-CH a obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind amendarea civilă a trei secretari generali ai Guvernului şi a primarului municipiului Bucureşti pentru neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau la comunicarea de informaţii de inters public;

1.2 Imbunătăţirea implementării Legii transparenţei decizionale în administraţie

Activităţi:

Pornind de la propunerile de amendare a Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, în 2008, doi parlamentaeri au iniţiat două propuneri legislative care preiau în mare parte propunerile APADOR-CH. Până la finalul anului 2008 procedura legislativă cu privire la acestea nu s-a încheiat.

Proiectul „Monitoarele oficiale judeţene, instrument eficient de informare a cetăţenilor cu privire la actele administraţiei publice locale”

Pe 19 decembrie 2007, APADOR-CH a început implementarea unui proiect care şi-a propus să determine consiliile judeţene să-şi respecte obligaţiile de a publica monitoatre oficiale judeţene care să cuprindă toate actele normative adoptate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. Pe baza răspunsurilor formulate de consiliile judeţene, precum şi de unele consilii ale unor oraşe la cererile de informaţii de interes public adresate de APADOR-CH, asociaţia a realizat o analiză a situaţiei privind publicarea monitoarelor oficiale judeţene la nivelul anului 2008. Aceast material a fost distribuit unui număr de 14 organizaţii neguvernamentale locale, care urmează să acţione ca watch-dog la nivel local cu privire la această problemă. În septembrie 2008 au fost organizate patru ateliere de lucru (la Craiova, Cluj, Iaşi şi Constanţa) pentru a discuta concluziile analizei APADOR-CH şi posibilele soluţii pentru ca monitoarele oficiale judeţene să fie publicate regulat şi să conţină toate actele prevăzute de lege. La acestea au participat reprezentaţi ai: 36 de consilii judeţene, 18 instituţii ale prefectului, 22 de organizaţii neguvernamentale, precum şi un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Un raport final, cuprinzând atât problemele cât şi soluţiile identificate a fost lansat în luna octombrie 2008 şi ulterior distribuit către 3225 consilii locale.

Proiectul a fost finanţat de Comisia Europeană prin Programul PHARE Societatea Civilă şi a fost implementat în parteneriat cu Societatea Academică din România.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a realizat în premieră o analiză a situaţiei publicării actelor normative ale administraţiei publice locale; un raport, care conţine soluţii pentru numeroasele deficienţe în informarea publicului cu privire la actele normative ale administraţiei locale, a fost distribuit către 3225 de consilii locale;
– Parlamentul a luat în discuţie amendamentele la Legea nr.52/2003 formulate de APADOR-CH care ar duce la îmbunătăţirea transparenţei decizionale în administraţie, precum şi la lărgirea sferei de aplicare a legii;

1.3 Participarea în cadrul reţelei internaţionale de ONG-uri care susţin liberul acces la informaţii şi transparenţa decizională

Activităţi:

După publicarea raportului Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României a Senatului României, pentru clarificarea unor aspecte rămase nelămurite în opinia APADOR-CH, asociaţia a adresat mai multe cereri de informaţii de interes public în legătură cu acest subiect. Pentru formularea întrebărilor, APADOR-CH a comunicat şi cu Polish Helsinki Foundation for Human Rights, Open Society Justice Initiative şi Center for Human Rights and Global Justice – New York University, pentru a identifica demersurile similare din alte state. Pe 7 august 2008 au fost trimise un număr de şapte cereri, astfel:
– Senatului României i s-au cerut clarificări cu privire la unele aspecte menţionate în raport: scopul zborurilor identificate în raport (N313P, N478 GS, N85 VM, N227 SV, N2189 M); în ce au costat „documentele clasificate” pe care le indică raportul, dar care nu au fost incluse între anexele clasificate la acesta; motivul pentru care nu toate documentele avute în vedere de Comisie au fost incluse între anexele raportului; dacă documentele clasificate anexate raportului au fost returnate autorităţilor care le-au clasificat; dacă s-a adresat recomandarea de declasificarea a documentelor acestor autorităţi; căror autorităţi le-au fost returnate documentele şi copii ale scrisorilor de însoţire către acestea;
– Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului General al Guvernului, Preşedintelui României şi Primului-ministru li s-au cerut clarificări cu privire la înţelegerile anterioare datei de 30 octombrie 2001 (data Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România) la care se face referire în preambului Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii (dacă au existat, conţinutul fiecărei înţelegeri şi, în măsura în care au fost încheiate în scris, copii ale acestora), precum şi cu privire la acordurile/orice formă de înţelegere încheiate de România cu Statele Unite ale Americii în perioada 1 noiembrie 2001 – 31 decembrie 2005, altele decât cele ratificate prin Legea nr.260/2002 şi Legea nr.362/2004 (dacă au existat, conţinutul fiecărei înţelegeri şi, în măsura în care au fost încheiate în scris, copii ale acestora);
– Autorităţii Aeronautice Civile Române şi ROMATSA RA li s-au cerut clarificări cu privire la anumite zboruri menţionate în rapoartele Consiliului Europei, raportul Senatului României, precum şi în cele ale mai multor organzaţii neguvernamentale internaţionale: câte zboruri cu indicativele N313P, N478 GS, N85 VM, N227 SV, N2189 M au avut puncte de aterizare/decolare pe teritoriul României în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2005, defalcat pe an şi pe indicativ; câte aeronave ale companiilor Centurion Aviation, Jeppesen, Jeppesen Sanserson au aterizat/decolat de pe teritoriul României în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2005, defalcat pe an şi pe companie; pentru fiecare zbor dintre cele menţionate anterior – traseul zborului (plecare, escale, destinaţie), aeroportul/aerodromul din România pe care a aterizat; data aterizării şi data decolării; scopul zborului; numărul persoanelor prezente la bord (echipaj şi pasageri) la aterizare şi la decolare.

Senatul României nu a răspuns cererii de informaţii în termenul legal, APADOR-CH promovând o acţiune în justiţie împotriva sa la 19 septembrie 2008. Ca urmare a acestei acţiuni, pe 14 octombrie 2008, Senatul a trimis un răspuns la cerere de informaţii în care a susţinut că:
– mandatul Comisiei de anchetă pentru investigarea afirmaţiilor cu privire la existenţa unor centre de detenţie ale CIA sau a unor zboruri ale avioanelor închiriate de CIA pe teritoriul României nu a privit investigarea scopului zborurilor menţionate (!), astfel încât Comisia nu a solicitat date, nu a desfăşurat investigaţii şi nu deţine niciun fel de informaţii cu privire la acest aspect;
– documentele clasificate la care se face referire în raport şi care nu au fost incluse între anexele la acesta cuprind evidenţa aprobărilor de survol în perioada 2001 – 2005 (anii 2001-2002 – 24 pagini; 2003 – 228 pagini; 2004 – 590 pagini; 2005 – 257 pagini). Datorită numărului mare de pagini (1099) Comisia a solicitat Ministerului Apărării Naţionale o sinteză, care a fost inclusă între anexele la raport;
– cele 11 anexe clasificate au fost returnate autorităţilor emitente: Ministerul Apărării, Directorul general al Aeroportului Internaţional Bucureşti-Băneasa; Directorul general al Aeroportului Internaţional Mihai Kogălniceanu;
– autorităţilor emitente li s-a solicitat să analizeze posibilitatea declasificării documentelor;
– copii ale adreselor de însoţire au fost anexate răspunsului către APADOR-CH.

La 18 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH privind obligarea Senatului la comunicarea informaţiilor publice solicitate deoarece a rămas fără obiect, informaţiile fiind comunicate între timp. Instanţa a respins şi capătul de cerere privind obligarea la plata de daune morale în valoare de 1000 lei ca neîntemeiat şi a acordat cheltuieli de judecată către APADOR-CH în valoare de 320 lei. APADOR-CH a formulat recurs cu privire la respingerea capătului de cerere de obligare la plata de daune morale, recursul urmând a se judeca în cursul anului 2009.

Preşedintele României nu a răspuns cererii de informaţii în termenul legal, APADOR-CH promovând o acţiune în justiţie împotriva sa la 19 septembrie 2008. Ca urmare a acestei acţiuni, pe 20 octombrie 2008, Preşedintele României a trimis un răspuns la cerere de informaţii în care a susţinut că:
– din date pe care le deţine, nu au existat înţelegeri anterioare datei de 30 octombrie 2001, care să fi implicat în vreun fel activitatea Preşedintelui României – fie în calitate de comandant al Forţelor Armate, fie în calitate de Preşedinte al CSAŢ. În arhiva Preşedinţiei nu se află niciun document care să ateste o astfel de înţelegere nici în perioada anterioară semnării acordului din 30 octombrie 2001, nici după semnarea acestuia.
– nu dispune de nicio informaţie care să ateste că, în perioada 1 noiembrie 2001 – 20 decembrie 2004 s-ar fi încheiat vreun acord, altul decât cele ratificate prin Legea nr.260/2002 şi Legea nr.362/2004, sau orice altă formă de înţelegere între România şi Statele Unite ale Americii. În absenţa oricărui document sau a oricărei informaţii nu apreciază că o astfel de înţelegere sau acord ar fi existat. După data de 21 decembrie 2004, data preluării atribuţiilor de către Preşedintele Traian Băsescu, şi pâna la 31 decembrie 2005, nu a existat niciun acord sau altă înţelegere.

La 19 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH privind obligarea Preşedintelui României la comunicarea informaţiilor publice solicitate deoarece a rămas fără obiect, informaţiile fiind comunicate între timp. Instanţa a respins şi capătul de cerere privind obligarea la plata de daune morale în valoare de 1000 lei ca neîntemeiat şi a acordat cheltuieli de judecată către APADOR-CH în valoare de 320 lei. APADOR-CH a formulat recurs cu privire la respingerea capătului de cerere de obligare la plata de daune morale, recursul urmând a se judeca în cursul anului 2009.

Prim-ministrul României şi Secretariatul General al Guvernului au redirecţionat cererea APADOR-CH către Ministerul Afacerilor Externe. La rândul său ministerul a redirecţionat toate cererile către Ministerul Apărării, care a răspuns APADOR-CH la data de 27 august 2008. În răspuns se menţionează că referirea din preambului Acordului din 30 octombrie 2001 nu reprezintă o trimitere la înţelegeri anterioare, ci o cerinţă legală şi o posibilitate stipulată în preambului Acordului între statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, ratificat prin Legea nr.23/1996. În plus, punerea la dispoziţia forţelor armate a unui stat a elementelor de infrastructură a României nu se poate face decât prin încheierea unui tratat la nivel cel puţin guvernamental. Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, ratificat prin Legea nr.268/2006 este singurul tratat care conţine astfel de prevederi.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a răspuns cererii de informaţii a APADOR-CH la 20 august 2008, susţinând că informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria celor de interes public. APADOR-CH a contestat refuzul de a comunica informaţiile în instanţă, la 22 septembrie 2008. La 15 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea APADOR-CH şi a obligat pârâta să comunice informaţiile solicitate. În acelaşi timp a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale ca neîntemeiat.

ROMATSA RA a răspuns cererii APADOR.CH la 5 septembrie 2008, susţinând că informaţiile solicitate de asociaţie sunt deţinute de Direcţia Generală de Aviaţie Civilă din cadrul Ministerului Trasporturilor. În consecinţă, la 22 septembrie 2008, APADOR-CH a trimis o nouă cerere de informaţii cu acelaşi conţinut către Ministerul Trasporturilor. Într-o primă fază, Ministerul Trasporturilor a răspuns că informaţiile solicitate sunt complexe, urmând a expedia un răspuns în termen de 30 de zile. Ulterior, la 2 octombrie 2008, Ministerul Trasporturilor – Direcţia Generală de Aviaţie Civilă a susţinut că nu gestionează informaţiile solicitate, iar cererea APADOR-CH a fost redirecţionată către Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi ROMATSA RA (!). Drept urmare, APADOR-CH a acţionat în judecată atât ROMTSA RA cât şi Ministerul Trasporturilor la 3 noiembrie 2008. Până la finalul anului 2008 Tribunalul Bucureşti nu a pronunţat o hotărâre în acest caz.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a obţinut o hotărâre judecătorească prin care Autoritatea Aeronautică Civilă este obligată să comunice informaţii privind zborurile suspectate a fi fost implicate în programul secret al CIA care au aterizat/decloat din România;
– APADOR-CH a obţinut informaţii de la Senatul României, Preşedintele României şi Ministerul Apărării cu privire la acuzaţiile privind implicarea României în programul secret al CIA.

2. Libertatea de expresie

2.1 Imbunătăţirea cadrului legislativ privind libertatea de exprimare

Activităţi:

La 28 ianurie 2008, APADOR-CH şi Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie şi Convenţia Organizaţiilor de Media au protestat faţă de decizia Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor de a introduce în Codul Penal un amendament care ar fi pedepsit cu închisoarea de la 1 la 5 ani “comunicarea sau răspândirea prin orice mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României”. În final, Parlamentul României nu a adoptat modificare propusă, fiind în continuare incriminată numai comunicarea de informaţii false ce pune în pericol siguranţa naţională.

Pe 10 octombrie 2008, un reprezentant al APADOR-CH a participat la o masă rotundă organizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în colaborare cu Open Society Justice Initiative, care a privit noile tendinţe ale Curţii în domeniul libertăţii de exprimare. Reprezentantul APADOR-CH a susţinut o prezentare cu privire la impactul jurisprudenţei inconstante a Curţii Europene asupra cadrului juridic naţional, cu referire în special la decizia Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007 care declară dezincriminarea insultei şi calomniei drept neconstituţională.

Ca urmare a mesei rotunde şi a pronunţării, la data de 14 octombrie 2008, a unei hotărâri CEDO prin care România a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la viaţă privată datorită achitării unui jurnalist într-un proces de calomnie, APADOR-CH a păstrat legătura cu Open Society Justice Initiative, Article 19 şi Media Legal Defense Initiative pentru a interveni în viitor în cauze similare.

Litigii strategice privind libertatea de exprimare
La data de 7 cotmbrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre în cazul BARB v. România susţinut de APADOR-CH, prin intermediul avocaţilor cu care colaborează. Curtea Europeană a constata că România, prin condamnarea penală a reclamantului pentru insultă, a încălcat dreptul acestuia la liberă exprimare.
În anul 2000, Ioan Barb, jurnalist, a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale de 50 lei pentru insultă, în urma publicării un articol intitulat „O familie din Hunedoara a dat o ţeapă de 300 000 000 de lei” cu subtitlul „Preşedintele Forumului Germanilor, P.D., a promis, fără bază legală, 700 de locuri de muncă în Germania; 700 de persoane au fost deja înşelate” în revista Capital.
Curtea Europeană a apreciat ca disproporţionată condamnarea penală a reclamantului, în măsura în care articolul incriminat se referea la teme de interes general, aprecierile la adresa lui P.D. aveau bază factuală şi ziaristul a acţionat cu bună-credinţă, în limitele acceptabile ale exagerării şi provocării. În plus, instanţele naţionale nu au furnizat motive suficiente şi pertinente pentru a justifica această condamnare.
În cursul anului 2008, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat alte patru cazuri susţinute de APADOR-CH şi care privesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor:
– IEREMEIOV v. Romania (nr. 1); cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 5 milioane lei vechi pentru un articol în care relata acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva unui înalt funcţionar public din judeţul Timiş (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cauza a fost comunicată Guvernului de către Curtea europeană pe 23 martie 2007, iar APADOR-CH, prin colaboratorii săi avocaţi, a răspuns observaţiilor Guvernului pe 13 iunie 2007. În anul 2008 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz;
– IEREMEIOV v. Romania (nr. 2) ; cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 20 milioane lei vechi pentru un articol în care îl acuza pe primarul oraşului Buziaş că a colaborat cu Securitatea (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cazul a fost comunicat Guvernului României la sfârşitul anului 2007, iar pe 13 martie 2008, av. Alexandra Răzvan-Mihalcea, reprezentant reclamantului a transmis Curţii Europene observaţiile sale. APADOR-CH a acordat sprijin logistic în acest sens;
– POPA v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unui amenzi penale de 6 milioane lei vechi şi la plata a 60 de milioane lei vechi cu titlul de daune morale a unei jurnaliste care a criticat într-un articol activitatea unui judecător. În anul 2008 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.
– CALMUC v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unei amenzi penale şi obligarea la plata de daune morale a unui jurnalist pentru publicarea unui articol în care susţinea că un funcţionar local este suspectat de corupţie în legătură cu concesionarea unui teren. În anul 2008 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.

În noiembrie 2008, prin intermediul Agenţiei de Monitorizare a Presei, avocaţii care colaborează cu APADOR-CH au oferit consultaţii jurnalistei Feri Predescu în pregătirea recursului în procesul în care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, solicita plata unor sume exorbitate cu titlul de daune morale pentru calomnie. Pe 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cosntanţa a menţinut decizia Tribunalului Constanaţa, prin care jurnalista fusese obligată la plata de daune morale şi cheltuieli de judecată în valoare de 58.197 lei. APADOR-CH şi Agenţia de Monitorizare a Presei au criticat această decizie, printr-un comunicat de presă şi mai multe apariţii în media. APADOR-CH va oferi sprijin jurnalistei pentru a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cursul anului 2009.

În decembrie 2008, printr-un avocat cu care colaborează, APADOR-CH a oferit asistenţă juridică unui artist împotriva căruia s-a formulat o plângere penală pentru ofensă împotriva unor însemne, respectiv ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice datorită lucrărilor sale dintr-o expoziţie. Artistul a fost asistat în faţa procurului, la luare declaraţiei.

În anul 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a continuat reprezentarea jurnalistului constănţean Cristian Anton, chemat în judecată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta din urmă a cerut condamnarea ziaristului la plata de despăgubiri morale în valoare de un miliard cinci sute de milioane de lei vechi, pentru pretinsa atingere adusă reputaţiei sale printr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2005 în ziarul Replica de Constanţa (pentru descrierea detaliată a cazului, a se vedea Raportul de activitate al APADOR-CH pe anul 2006). La sfârşitul anului 2008, cazul a fost trimis spre rejudecare.

Rezultate notabile:
– Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o hotărâre în cauza BARB v. România, caz susţinut de APADOR-CH, în care a decis că România a încălcat dreptul la liberă exprimare a reclamantului datorită condamnării sale la plata unei amenzi penale de 50 de lei pentru insultă;
– Parlamentul României nu a adoptat amendamentul la articolul 1681 – Comunicarea de informaţii false – care ar fi avut rolul de a îngrădi sumplimentar libertatea de exprimare, şi ca urmare a protestelor APADOR-CH

3. Alte activităţi legate de protecţia şi promovarea drepturilor civile

Modificarea Codului de procedură penală

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să monitorizeze procedurile parlamentare privind modificarea Codului de procedură penală. La 27 februarie 2008, APADOR-CH a protestat faţă de încurajarea obţinerii de probe în mod ilegal şi a supravegherii excesive a persoanelor, precum şi împotriva restrângerii excesive a dreptului la apărare în procesul penal, ca rezultat al amendamentelor adoptate de Comisia juridică a Senatului la Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Prin aceste amendamente se propunea eliminarea din Codul de procedură penală a textul care interzicea folosirea în procesul penal a probelor şi mijloacelor de probă obţinute ilegal. Rezulta că şi o activitate ilegală de strângere şi administrare a probelor va putea servi la inculparea, arestarea, trimiterea în judecată şi condamnarea unei persoane. Printr-un alt amendament, Comisia juridică a Senatului a eliminat, practic, dreptul părţilor de a consulta dosarul în cursul urmăririi penale. Prin aceasta, însăşi substanţa dreptului la apărare al părţilor era grav afectată, deoarece nu se poate face o apărare eficientă fără a cunoaşte dosarul cauzei. De asemenea, a fost prevăzută posibilitatea înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client, ceea ce încalcă în mod vădit confidenţialiatea relaţiei avocat-client şi, prin aceasta, dreptul la apărare. Faptul că înregistrarea acestor convorbiri se putea face numai dacă avocatul a participat la săvârşirea infracţiunii nu proteja de abuzuri, ci, dimpotrivă, deschidea posibilitatea altora noi, cum ar fi învinuirea avocatului doar ca pretext pentru interceptarea convorbirilor cu clientul. Eliminarea cerinţei ca procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală să prezinte copia rezoluţiei de începere a urmăririi penale judecătorului când solicită autorizarea interceptărilor sau convorbirilor crea ambiguitate în interpretarea legii de procedură penală. În lipsa acestei prevederi se putea interpreta, eronat, că interceptările ar putea fi autorizate şi înainte de începerea urmăririi penale.

Până la finalul anului 2008, forma finală a legii de aprobare a OUG nr.60/2006 nu fusese adoptată de Parlamentul României.

Proiectele Codului penal şi Codului de procedură penală

În cursul anului 2008 APADOR-CH nu a avut posibilitatea de a formula comentarii pe marginea proiectelor de Cod penal, respectiv de Cod de procedură penală, datorită faptului că Ministerul Justiţiei a încălcat procedura de consultare cu publicul prevăzută de Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie. Concret, Ministerul Justiţiei a făcut publice numai variante intermediare ale acestor coduri, iar nu formele finale ale proiectelor. Abia la data de de 2 decembrie 2008, Ministerul a făcut publice textele finale ale acestor proiecte de coduri, APADOR-CH începând analiza şi comentarea lor. Până la finalul anului 2008, comentariile APADOR-CH nu au fost finalizate.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008

La 31 ianuarie 2008 Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale anumite prevederi din Legea nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a dispoziţiilor art.II şi ale art.V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.16/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Urmare a acestei decizii, APADOR-CH a solicitat Parlamentului României adoptarea de urgenţă a unei legi care să permită în continuare acccesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice în România. Asociaţia a apreciat că reglementarea accesului la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice, precum şi existenţa unei instituţii care să asigure realizarea acestor obiective, răspund unor exigenţe actuale ale societăţii româneşti şi unui interes public major, precum şi dreptului la informaţii prevăzut de Constituţia României. De aceea, suspendarea aplicării Legii nr. 187/1999 ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a afectat grav interesul public, lipsind de reglementare, cel puţin 45 de zile, un domeniu important al vieţii sociale. APADOR-CH a atras atenţia şi asupra faptului că, dacă Parlamentul României nu adoptă în regim de urgenţă măsurile legale care să permită continuarea acestor activităţi, Legea nr.187/1999 va înceta să mai existe, punându-se astfel în pericol paşii făcuţi timp de 9 ani de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii către clarificarea trecutului unor persoane care au drept de decizie în România de azi.

Ca urmare a protestelor societăţii civile, inclusiv ale APADOR-CH, la 10 martie 2008, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 24/2008, care a permis continuarea activităţii CNSAS. Alături de alte organizaţii, APADOR-CH a participat la procesul de dezbatere a ordonanţei în Senatul României, prezentând puncte de vedere în cadrul acestuia. Parlamentul României a aprobat ordonanţa, cu modificări, la data de 14 noiembrie 2008.

Modificarea cadrului legislativ cu privire la asociaţii şi fundaţii şi alte atacuri la adresa libertăţii de asociere
În data de 26 februarie 2008, Parlamentul României a adoptat un proiect de lege de modificare a Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile prin care a limitat sfera denumirilor pe care acestea le pot folosi. Noul text prevedea că este interzisă folosirea în denumirea asociaţiei (fundaţiei) a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local. Formularea folosită este vagă şi permitea arbitrariul în refuzarea acordării personalităţii juridice unor organizaţii neguvernamentale nou înfiinţate. Textul în vigoare până la această modificare, ce prevedea interzicerea folosirii unor denumiri specifice autorităţilor sau instituţiilor publice, era, din acest punct de vedere mult mai clar.
Şi mai grav, proiectul de lege adoptat de Parlament, prevedea că asociaţiile şi fundaţiile deja înfiinţate şi a căror denumiri conţin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice au obligaţia de a solicita schimbarea denumirii în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de modificare. În caz contrar, orice autoritate, instituţie sau persoană interesată va putea solicita dizolvarea respectivei asociaţii sau fundaţii. În lipsa unui text clar, era dificil pentru organizaţiile neguvernamentale să aprecieze dacă denumirea lor încalcă sau nu interdicţia nou impusă. Astfel se poate crea situaţia în care, după expirarea celor 6 luni, unele organizaţii neguvernamentale să fie dizolvate la cererea autorităţilor.
Proiectul de lege a fost promovat de Guvern în Parlament cu încălcarea grosolană a obligaţiei de consultare cu societatea civilă. În expunerea de motive se precizează că proiectul a fost suspus dezbaterii publice prin publicare pe pagina de internet a Ministerului Jutiţiei, ceea ce era fals. Proiectul de lege publicat se referea strict la condiţiile de acordare a statutului de utilitate publică pentru unele asociaţii şi fundaţii şi nu conţinea niciuna dintre prevederile privind denumirea sau obligaţia de schimbare a denumirii, sub sancţiunea dizolvării, pentru organizaţiile neguvernamentale.
Pe 28 februarie 2008, APADOR-CH a protestat public împotriva acestei legi. Demersul său a fost susţinut de alte 24 de organizaţii neguvernamentale. Ca urmare a acesui demers, Preşedintele României a trimis legea spre reexaminare. APADOR-CH, împreună cu Institutul pentru Politici Publice şi Societatea Academică din România au avut întâlniri cu mai mulţi parlamentari pentru a determina reexaminarea legii. Cu toate acestea, cererea de reexaminare a fost respinsă de Parlament, iar legea a fost promulgată la 12 decembrie 2008. APADOR-CH va continua eforturile pentru abrogarea acestei modificări a cadrului legal privind asociaţiile şi fundaţiile.
În cursul anului 2008, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a solicitat instanţei dizolvarea Centrului de Resurse Juridice şi Fundaţiei Terra Mileniului III, după ce aceastea au obţinut în instanţă anularea unei hotărâri a Consiliului general. Motivul invocat a fi fost o pretinsă încălcare a legii, fundaţiile acţionate în judecată desfăşurând activităţi de consultare şi reprezentare juridică (afirmaţie falsă, în instanţă fundaţiile fiind reprezentate de un avocat). La 24 septembrie 2008, APADOR-CH a formular cerere de intervenţie în interesul pârâtelor în procedura de dizolvare. Cererea de dizolvare a fost respinsă de instanţă fără ca aceasta să se mai pronunţe asupra cererii de intervenţie a APADOR-CH.
De asemenea, în octombrie 2008, APADOR-CH a asistat asociaţia ACCEPT în redactarea unei scrisori introductive la Curtea Europeană cu privire la interfereneţele nejustificate în dreptul la liberă asociere a membrilor acesteia.

Rezultate notabile:
– Poziţia societăţii civile, inclusiv a APADOR-CH, a determinat Guvernul şi Parlamentul să adopte noi reglementări în materia accesului la propriul dosar, ceea ce a permis continuarea actvităţii CNSAS;
– APADOR-CH a atras atenţia opiniei publice asupra modificărilor restrictive aduse dreptului la liberă asociere şi a reuşit mobilizarea altor 24 de organizaţii neguvernamentale într-un timp extrem de scurt; demersurile coaliţiei informare formate a determinat retrimiterea legii privind modificarea cadrului legislativ în materia asociaţiilor şi fundaţiilor spre reexaminarea Parlamentului.

II. RESPONSABILIZAREA autorităţilor/instituţiilor din domeniul ordinii publice şi a administraţiei penitenciarelor

1. Prevenirea torturii şi a altor tratamente sau pedepse inumane şi degradante în locurile de detenţie din România.

Activităţi:

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti şi implementat de APADOR-CH în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice, şi-a propus realizarea unui mecanism pilot de monitorizare a locurilor de detenţie (penitenciare, aresturi, spitale de psihiatrie) şi obţinerea sprijinului autorităţilor pentru asumarea unui astfel de mecanism la nivel naţional, de preferat prin ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii. Proiectul a început în septembrie 2007 şi a fost finalizat la 30 septembrie 2008. În cursul anului 2008, a fost redactat un manual al monitorului locurilor de detenţie, bazat pe experienţa celor două organizaţii şi a standardelor internaţionale în materie. 15 voluntari au fost selectaţi şi au fost instruiţi, inclusiv prin vizite de monitorizare în perioada 30 martie – 2 aprilie 2008. În luna iunie 2008, voluntarii au realizat independent mai multe vizite de monitorizare în diferite locuri de detenţie, iar concluziile experienţei lor au fost discutate în cadrul unui atelier care a avut loc în perioada 27 -29 iunie. În perioada iulie-august 2008, a fost redactat un document de poziţie care cuprinde principalele elemente care trebuie să se regăsească în structurarea viitorului mecanism naţional de prevenire a torturii, tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante. Reglementările internaţionale şi concluziile vizitelor de monitorizare realizate de voluntarii incluşi în proiect au constituit baza acestui document ce a fost distribuit Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Inspectoratului General al Poliţiei, aresturilor judeţene şi barourilor. Pe 26 septembrie 2008, APADOR-CH şi Centrul de Resurse Juridice au organizat o conferinţă în care au fost prezentate şi discutate concluziile proiectului pilot cu reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Avocatului Poporului, Colegiului Medicilor, reprezentanţilor penitenciarelor şi aresturilor poliţiei, organizaţiilor neguvernamentale şi voluntarilor proiectului.

În septembrie 2008, Guvernul a aprobat ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii, iar pe 17 octombrie 2008, Preşedintele României a semnat decretul de supunere spre ratificare a Protocolului. Până la finalul anului 2008, procedurile parlamentare de ratificare nu au fost finalizate.

Proiectul „Creşterea capacităţii judecătorilor delegaţi cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate de a asigura respectarea drepturilor deţinuţilor”

Pe 1 ianuarie 2008, APADOR-CH a început derularea unui proiect, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti, care a avut ca scop îmbunătăţirea funcţionării noii instituţii a judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate. În ianuarie 2008, 48 de cereri de informaţii au fost trimise Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi tribunalelor, în scopul identificării judecătorilor delegaţi numiţi. În luna martie 2008, tuturor judecătorilor delegaţi le-au fost adresate chestionare privind activitatea desfăşurată şi problemele cu care se confruntă. O analiză a situaţiei actuale a fost redactată pe baza a 23 de răspunsuri primite, analiză ce a fost discutată în cadrul unei întălniri ce a avut loc pe 4 iulie 2008 şi la care au participat 10 judecători delegaţi, cinci reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, un reprezentant al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi un reprezentant al Poliţiei Române. Discuţiile s-au axat pe modificările ce trebuiesc aduse Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate pentru a întări rolul judecătorilor delegaţi.

În perioada 2-3 octombrie 2008, 13 judecători delegaţi şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei au participat la o sesiune de instruire axată pe drepturile persoanelor private de libertate. Pe baza discuţiilor din cadrul proiectului, APADOR-CH a realizat un document de poziţie cu privire la modificările legislative necesare îmbunătăţirii rolului judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate. Conferinţa finala a proiectului a avut loc pe 28 noiembrie 2008 şi a reunit 15 judecători delegaţi, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi reprezentanţi ai presei. Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au prezentant o poziţie importantă: dacă până la acel moment au susţinut că instituţia nu are niciun rol cu privire la această nou instituţie a judecătorului delegat, la conferinţă a fost prezentată intenţia de a organiza în viitor sesiuni de instruire a judecătorilor delegaţi, care să faciliteze comunicarea dintre aceştia şi identificarea unor soluţii comune la problemele întâlnite în activitatea lor curentă. Incluzând concluziile discuţiilor avute în timpul proiectului, Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege de modificare a Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, care se află în prezent în dezbatere parlamentară.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH, în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice a realizat în premieră un mecanism pilot de monitorizare a locurilor de detenţie, care prefigurează funcţionarea viitorului mecanism naţional cu astfel de atribuţii; toate autorităţile implicate în cadrul proiectului au fost informate cu privire la şi au agreat asupra necesităţii de a se înfiinţa un astfel de mecanism în România; proiectul de lege de ratificare a Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii a fost promovat în Parlamentul României, urmând a fi adoptat în cursul anului 2009.
– APADOR-CH a realizat o primă evaluare a funcţionării instituţiei judecătorului delegat cu supravegherea executării pedepselor privative de libertate la doi ani de la înfiinţare a acesteia; 13 judecători delegaţi au fost instruiţi cu privire la standardele respectării drepturilor persoanelor private de libertate; Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege de modificare a Legii nr.275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, care se află în prezent în dezbatere parlamentară .

2. Litigii strategice în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Activităţi:

În cursul anului 2008, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat în total 17 cazuri susţinute de APADOR-CH care privesc abuzuri ale poliţiei sau ale cadrelor din penitenciare, precum şi drepturile persoanelor private de libertate. Curtea Europeană a pronunţat o hotărâre în trei dintre aceste cazuri, în alte trei s-au realizat diferite comunicări procedurale, iar două au fost cazuri noi:
– CALMANOVICI v. România; La 1 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Calmanovici împotriva României pentru încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la un proces penal echitabil, dreptului la viaţă privată şi a dreptului la alegeri libere, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cazul a privit arestarea preventivă a lui Viorel Calmanovici pe baza unui mandat emis de procuror. Ulterior, reclamantul a fost condamnat pe baza unor interceptări care nu au fost autorizate de un judecător. În plus, i-a fost interzisă automat execitarea drepturilor părinteşti, ca urmare a condamnării. La momentul eliberării sale condiţionate, hotărârea instanţei a fost executată cu o întârziere de 16 ore, perioadă pentru care privarea e libertate nu avea nicio bază legală.
Cazul Calmanovici este primul în care Curtea europeană sancţionează România pentru practica punerii în aplicare cu întârziere a hotărârilor de eliberare condiţionată. De asemenea, este pentru prima dată când România este condamnată pentru aplicarea automată de către instanţele naţionale a interzicerii drepturilor electorale, ca urmare a unei condamnări la pedeapsa închisorii.
– IORDACHE v. Romania; La 14 octombrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv în cauza Iordache împotriva României.
Reclamantul s-a plâns în faţa Curţii Europene că, în urma condamnării sale penale la pedeapsa închisorii, a fost automat decăzut din drepturile părinteşti faţă de fiul său minor şi că nu a dispus de nicio cale de atac împotriva acestei decăderi automate. În plus, în timpul executării pedepsei închisorii, a introdus o acţiune civilă pentru stabilirea unui drept de vizită a minorului, dar această acţiune a fost respinsă, în apel şi în recurs, pentru neplata taxelor de timbru.
Curtea Europeană a constatat, în primul rând, încălcarea dreptului de acces la o instanţă, componentă a dreptului la un proces echitabil, datorită faptului că instanţele de apel şi recurs au respins cererea reclamantului de stabilire a unui drept de vizită pentru neplata taxelor de timbru şi nu au analizat în niciun fel fondul cererii, neluând în considerare situaţia particulară a reclamantului care nu dispunea de niciun fel de resurse materiale. Curtea Europeană a mai remarcat că instanţele române nu i-au explicat reclamantului că putea cere scutirea de la plata acestor taxe de timbru.
În al doilea rând, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv datorită decăderii automate a reclamantului din drepturile sale părinteşti. Curtea a aplicat în acest caz analiza sa din cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României (hotărârea din 28 septembrie 2004; caz susţinut de APADOR-CH) în care a constatat că aplicarea automată de către instanţele române a pedepsei accesorii a decăderii din drepturile părinteşti, fără o analiză a circumstanţelor concrete ale cazului, nu urmăreşte un scop legitim în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la respectarea vieţii de familie. Curtea Europeană a mai constatat că legea română nu îi punea reclamantului la dispoziţie nicio cale de atac pentru a contesta această decădere.
– VILI RUPA v. România (nr.1): La 16 decembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane, a dreptului la o anchetă efectivă în cazul supunerii la tratamente inumane, a dreptului la libertate şi siguranţă, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea domiciliului precum şi a dreptului la un recurs efectiv.
Reclamantul s-a plâns Curţii Europene că, în ianuarie 1998, a fost agresat de mai mulţi poliţişti în sediul poliţiei Hunedoara unde a şi fost reţinut timp de o noapte în condiţii inumane. În martie 1998, reclamantul a fost luat cu forţa de la domiciliul său şi agresat de către un echipaj de poliţie. Reclamantul a fost arestat preventiv şi dus în arestul poliţiei Hunedoara. Pe durata arestării preventive, reclamantul a fost supus în continuare unor rele tratamente care au inclus şi imobilizarea mâinilor şi picioarelor cu lanţuri pe o perioadă ce a depăşit 80 de zile. Curtea Europeană a constatat că aceste tratamente precum şi lipsa unei anchete în privinţa acestora reprezintă încălcări ale Articolului 3 al Convenţiei Europene, care interzice tortura, tratamentele inumane şi degradante.
Curtea Europeană a mai constatat că arestarea preventivă a reclamantului nu a îndeplinit exigenţele Articolului 5 al Convenţiei Europene, fiind dispusă de către un procuror, care nu este un „magistrat” în sensul Convenţiei Europene. Articolul 5 prevede că orice persoană privată de libertate trebuie dusă de îndată în faţa unui judecător care să se pronunţe asupra legalităţii privării sale de libertate. Curtea a mai apreciat că, în absenţa unui mandat de percheziţie, intrarea poliţiştilor în domiciliul reclamantului reprezintă o încălcare a Articolului 8 al Convenţiei Europene care garantează dreptul la respectarea domiciliului.
Reclamantul s-a mai plâns că procedura penală prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni de închisoare pentru trafic de substanţe interzise (mercur) nu a respectat garanţiile unui proces echitabil. Curtea Europeană a constatat că pentru a se pronunţa cu privire la vinovăţia reclamantului, instanţele naţionale s-au bazat doar pe declaraţiile poliţiştilor implicaţi în evenimente şi nu au dispus administrarea altor probe.
– AUSTRIANU v. România; cazul priveşte relele tratamente aplicate reclamantului, în special lipsa de tratament medical, interdicţia de a practica cultul baptist şi discriminarea pe motive religioase, precum şi violarea dreptului la viaţă privată în timpul detenţiei; cazul a fost preluat de APADOR-CH în iunie 2008. Pe 4 decembrie 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantului faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– BUCUR & TOMA v. Romania; cazul priveşte condamnarea unui fost ofiţer de informaţii pentru dezvăluirea de informaţii clasificate privind interceptări ilegale, precum şi interceptarea ilegală a unui jurnalist. Pe 16 aprilie 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantului faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– CUCU v. Romania; cazul priveşte condiţiile de detenţie precare pe care le acuză reclamantul.În anul 2008, APADOR-CH a menţinut legătura cu reclamantul, iar la 11 sptembrie 2008 a informat Curtea Europeană despre dosarul de ultraj în care reclamantul a fost condamnat pentru lovirea unui cadru din pentenciar; pe 22 octombrie 2008, Curtea a fost sesizată cu un nou capăt de cerere privind încălcarea drepturile electorale ale reclamantului;
– CHIRIŢĂ v. Romania; cazul priveşte relele tratamente la care a fost supusă reclamanta de către poliţie, lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea, precum şi violarea secretului corespondenţei reclamantei în timpul executării unei pedepse privative de libertate.Pe 12 mai 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– ONŢICĂ v. România; cazul priveşte relele tratamente la care reclamantul a fost suspuse de către poliţie şi lipsa unor investigaţii eficiente cu privire la acestea; pe 19 august 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis o scrisoare introctivă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, formularul de cerere urmând a fi completat la începutul anului 2009.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, l-a reprezentant pe Viorel Calmanovici, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă, dreptului la un proces penal echitabil, dreptului la viaţă privată şi a dreptului la alegeri libere, prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cazul Calmanovici este primul în care Curtea europeană sancţionează România pentru practica punerii în aplicare cu întârziere a hotărârilor de eliberare condiţionată. De asemenea, este pentru prima dată când România este condamnată pentru aplicarea automată de către instanţele naţionale a interzicerii drepturilor electorale, ca urmare a unei condamnări la pedeapsa închisorii.
– APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, l-a reprezentant pe Florin Iordache, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea vieţii de familie şi a dreptului la un recurs efectiv. În premieră, Curtea Europeană a considerat că decăderea automată din drepturile părinteşti reprezintă o „situaţie continuă”, ceea ce însemană că persoanele aflate în situaţii similare se pot adresa Curţii Europene atât timp cât situaţia subzistă, fără să fie ţinute de respectarea termenului de 6 luni pentru sesizarea Curţii.
– APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, l-a reprezentant pe Vili Rupa, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane, a dreptului la o anchetă efectivă în cazul supunerii la tratamente inumane, a dreptului la libertate şi siguranţă, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la respectarea domiciliului precum şi a dreptului la un recurs efectiv;
– APADOR-CH a preluat două cazuri noi în faţa Curţii Europene, având ca obiect acuzaţii de rele tratamente sau încălcarea altor drepturi de către autorităţile statutui din domeniul ordinii publice.

3. Controlul extern si responsabilizarea Poliţiei

În anul 2008 APADOR-CH nu a desfăşurat activităţi în acest domeniu.

5. Documentare menită a demasca violarea drepturilor omului de catre Poliţie şi cadrele din penitenciare

Activităţi:

În cursul anului 2008, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman. Raportul publicat de APADOR-CH după această vizită se găseşte pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

În cursul anului 2008, APADOR-CH a realizat investigaţii extrajudiciare în mai multe cazuri privind abuzurile forţelor de ordine. Astfel, APADOR-CH s-a implicat în evenimentele petrecute cu ocazia organizării summitului NATO la Bucureşti, pe 2 aprilie 2008, când 46 de persoane, aflate în incinta halei Flaros au fost bătute de jandarmi şi private de libertate în secţiile de poliţie din sectorul 3 pentru mai multe ore. APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a asigurat asistenţă juridică persoanelor reţinute în cursul zilei de 2 aprilie 2008, a solicitat împurenună cu Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul de Resurse Juridice eliberarea imediată a acestora, iar ulterior, a relizat investigaţii extrajudiciare cu privire la evenimentele respective.

Alte cazuri ivestigate de APADOR-CH în anul 2008 au fost cele privind reclamatele abuzurile poliţiştilor împotriva familiei Cegă din Vlădeni, Dâmboviţa (în luna noiembrie 2007), Petre Cosmin Anghelina din Cîmpulung-Muscel (în noaptea de 12-13 aprilie 2008), Florian Vodă din Bucureşti (în noaptea de 21 iunie 2008), Ştefan şi Cătălin Ştefan Păduraru din Buzău (în noaptea de 29 iunie 2008), Iulian Rafael Macoveanu din Bucureşti (în ziua de 30 august 2008).

Rapoartele întocmite în urma acestor investigaţii se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

Rezultate notabile::
– APADOR-CH a intervenit în cazul abuzurilor împotriva unui număr de 46 de persoane, bătute de jandarmi şi private de libertate pe data de 2 aprilie 2008, cu ocazia summitului NATO la Bucureşti. Intervenţia APADOR-CH, împreună cu Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul de Reserse Juridice, a determinat eliberarea acestor persoane şi stoparea altor abuzuri;
– APADOR-CH a investigat cinci cazuri de abuzuri ale poliţiei, un număr crescut faţă de anii anteriori;

Îmbunătăţirea reintegrării sociale a deţinutilor, în special a tinerilor

Activităţi:

În cursul anului 2008, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Bucureşti Jilava, în timpul vizitelor punându-se un accent special pe activităţile de reintegrare socială a deţinuţilor. Raportul publicat de APADOR-CH după această vizită se găseşte pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

De asemenea, ca partner într-un proiect al ACCEPT, un reprezentant al APADOR-CH a vizitat trei penitenciare (Bacău, Ploieşti şi Târgşor) în aprilie şi mai 2008.

III. COMBATEREA DISCRIMINARII

1. Includerea protecţiei şi promovării drepturilor civile şi politice în activitatea ONG-urile pentru servicii sociale

Activităţi:

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să împlementeze un proiect menit a determina organizaţiile de servicii sociale care oferă sprijin grupurilor dezavantajate să includă dimensiunea drepturilor civile în activitatea lor, în special dreptul de a nu fi suspus discriminării. Proiectul, finanţat de CEE Trust for Civil Society se va încheia în martie 2009.

Principalele activităţi desfăşurate în timpul anului 2008 au privit: organizarea unei conferinţe de sensibilizare a organizaţiilor de servicii sociale care oferă sprijin grupurilor dezavantajate faţă de aspectele privind respectarea drepturilor civile ale acestor persoane, care a avut loc pe 7 martie 2008 şi a reunit 22 organizaţii; organizarea de sesiuni de instruire de câte două zile, în domeniul drepturilor civile şi transparenţei instituţionale, cu 11 organizaţii de servicii sociale (aproximativ 10-12 persone pe sesiune); expedierea a 12.000 de scrisori către avocaţi din întreaga ţară, în urma cărora 177 dintre aceştia şi-au exprimat disponibilitatea de a oferi consultanţă juridică pentru persoanele dezavantajate, voluntar sau în schimbul unor onorarii modice.

Rezultate notabile:
– APADOR-CH a instruit un număr de 11 organizaţii neguvernamentale de servicii sociale (aproximativ 110 persoane implicate în activitatea organizaţiilor ori beneficiari direcţi ai acestora) în domeniul drepturilor civile;
– APADOR-CH a realizat o bază de date cu 177 de avocaţi din întreaga ţară, care şi-au exprimat disponibilitatea de a oferi consultanţă juridică pentru persoanele dezavantajate, voluntar sau în schimbul unor onorarii modice.

2. Creşterea responsabilizării organismelor de stat implicate în probleme religioase

Activităţi:

În septembrie 2007, APADOR-CH început implementarea proiectului „Către transparenţă în implicarea statului în probleme religioase”, finanţat de Ambasada Elveţiei la Bucureşti, care şi-a propus să evalueze gradul de transparenţă a instituţiilor statului în privinţa alocării unor fonduri de la bugetul de stat către diferitele culte şi organizaţii religioase minoritare, precum şi să identifice principalele probleme cu care se confruntă cultele şi asociaţiile religioase minoritare, mai ales după adoptarea noii legi în materie, criticată ca fiind aptă să creeze discriminare.

La începutul anului 2008, APADOR-CH a realizat un raport intitulat „Stat şi religii – o relaţie transparentă?”, care a fost lansat în martie 2008 şi care a trezit interesul publicului şi al media, fiind prima analiză de acest gen realizată în România. Principala problemă constatată o reprezintă lipsa de transparenţă în alocarea banilor publici către diferitele culte recunoscute, deşi sumele identificate în cadrul proiectului sunt substanţiale. Ca urmare a proiectului, Secretariatul de Stat pentru Culte a devenit mai transparent cu privire la procedura de urmat pentru obţinerea de fonduri publice de către cultele religioase, modificându-şi în acest sens pagina de internet.

Rezultate notabile:
– În urma publicării raportului APADOR-CH, Secretariatul de Stat pentru Culte a devenit mai transparent cu privire la procedura de urmat pentru obţinerea de fonduri publice de către cultele religioase, modificându-şi în acest sens pagina de internet;

3. Participarea în coaliţii ONG informale anti-discriminare

Activităţi:

În cursul anului 2008, APADOR-CH a continuat să participe la ativităţile reţelei informale de organizaţii neguvernamentale din domeniul anti-discriminării , precum şi la cele ale ENAR – România.

În decembrie 2008, un reprezentant al APADOR-CH a participat la o sesiune de instruire cu privire la drepturile minorităţilor sexuale din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului, organizată la Londra de către INTERIGHTS. Cu această ocazie, APADOR-CH şi-a extins contactele cu organizaţii specifice din centrul şi estul Europei.

4. Litigii strategice în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor naţionale

Activităţi:

APADOR-CH este fost implicată în susţinerea a 13 cazuri privind, între altele, discriminarea, aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. În două dintre acestea s-au realizat diferite comunicări procedurale în cursul anului 2008:
– PAROHIA GRECO-CATOLICA SF. VASILE POLONĂ v. România; cazul priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la proprietate, dreptului la libertatea de conştiinţă şi religie şi a dreptului de a nu fi suspus discriminării a reclamantei. Pe 24 iunie 2008, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României şi cererea de satisfacţie echitabilă;
– PAROHIA GRECO-CATOLICA SÂMBĂTA BIHOR v. România; cazul priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la proprietate, dreptului la libertatea de conştiinţă şi religie şi a dreptului de a nu fi suspus discriminării a reclamantei. În cursul anului 2008 au fost trimise Curţii europene solicitări de urgentare a procedurii.

De asemenea, în cursul anului 2008, APADOR-CH, cu sprijinul European Roma Rights Centre, a continuat să se implice, prin avocaţii cu care colaborează, în reprezentarea a 23 de famili de romi din Tulcea, evacutate forţat şi relocate în spaţii improprii locuirii. Au fost continuate cele două seturi de proceduri: pe de o parte despăgubirea familiilor de romi pentru prejudiciile cauzate de acţiunile/inacţiunile autorităţilor locale, pe de altă parte constatarea discriminării de către instanţa de judecată. Pană la finalul anului 2008, în aceste cazuri nu s-au pronunţat hotărâri defintive şi irevocabile.

IV. EXTINDEREA ACTIVITĂŢII APADOR-CH

Activităţi:

În cursul anului 2008, în urma unui proces extins de consultare care a implicat membrii APADOR-CH, organizaţii similare din România şi din străinătate, precum şi finanţatori, APADOR-CH a realizat un nou plan strategic pentru următorii trei ani (2009-2011). Acesta are ca obiective strategice:
Întărirea sprijinului pentru drepturile omului din partea actorilor politici, a presei şi a publcului larg;
Îmbunătăţirea practicilor privind protecţia juridică împotriva discriminării grupurilor vulnerabile;
Dezvoltarea unor mecanisme eficiente pentru asigurarea respectării drepturilor persoanelor private de libertate;
Creşterea transparenţei administraţiei;
Creşterea transparenţei şi calităţii hotărârilor judecătoreşti;
Eliminarea interferenţelor nejustificate ale statului cu dreptul la liberă asociere şi în activitatea organizaţiilor neguvernamentale;
Luarea de poziţii împotriva ameninţărilor la adresa drepturilor omului
Rezultate notabile:
– APADOR-CH a realizat un nou plan strategic pentru perioada 2009-2011.

***
În anul 2008, activitatea APADOR-CH a fost sprijinită financiar de:
– Open Society Institute Budapesta;
– ICCO/Kerk-in-Actie
– Comisia Europeană, prin programul PHARE Societate Civilă
– Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe
– Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti
– Ambasada Elveţiei la Bucureşti
– Open Sociey Justice Initiative, New York
– European Roma Rights Centre
– UNODC

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2008-03-07 13:47:412014-03-07 13:49:05Raportul de activitate al APADOR-CH – 2008

Raportul de activitate al APADOR-CH 2007

30/01/2007/în Anuale, Rapoarte /de Rasista

Prezentul raport urmăreşte realizarea activităţilor pe care APADOR-CH şi-a propus să le implementeze în anul 2007 în conformitate cu planul strategic al asociaţiei pe perioada 2006-2008. Potrivit acestui plan, principalele obiective strategice ale APADOR-CH sunt:

I. promovarea şi protejarea drepturilor civile;

II. responsabilizarea autorităţilor/instituţiilor din domeniul ordinii publice şi a administraţiei penitenciarelor;

III. promovarea măsurilor anti-discriminare;

IV. îmbunătăţirea accesului la justiţie.

I. PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR CIVILE

1. Accesul la informaţii şi transparenţa decizională

1.1 Modificarea cadrului legislativ cu privire la accesul la informaţii

· Activităţi:

Proiectul Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice

În cursul anului 2007, APADOR-CH a continuat să participe la procesul de consultare iniţiat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor în toamna anului 2006 pe marginea Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice. Proiectul acestei legi, reprezentând transpunerea în legislaţia naţională a unei directive europene, a fost puternic contestat de o serie de organizaţii neguvernamentale în perioada mai-iunie 2006, când se afla deja în procedură parlamentară la Senat. Temerile organizaţiilor neguvernamentale se refereau la impactul negativ pe care această lege, odată adoptată, l-ar putea avea asupra accesului liber la informaţiile de interes public. Deşi iniţiatorul a promis că procedura legislativă va fi suspendată până la obţinerea unei poziţii oficiale din partea Comisiei Europene, proiectul fost adoptat şi de către Camera Deputaţilor în septembrie 2006, însă Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii. În consecinţă, iniţiatorul proiectului a iniţiat o serie de consultări pe marginea sa, APADOR-CH participând la acestea în toamna anului 2006.

În ianuarie 2007, APADOR-CH a primit din partea ministerului forma finală a noului text de lege şi a transmis comentariile sale, insistând ca reutilizarea de către organizaţiile neguvernamentale a informaţiilor deţinute de instituţiile publice să fie exclusă din sfera reutilizării în scop comercial şi, deci, să fie liberă. Criticile APADOR-CH exprimate în tot cursul procesului de consultare au fost în mare parte luate în considerare de iniţiatorul proiectului de lege şi se regăsesc în Legea nr.190/2007. Astfel, urmare a comentariilor APADOR-CH:

– legea nu se aplică mijloacelor de informare în masă;

– au fost expres eliminate din sfera reutilizării şi deci de la aplicarea legii folosirea documentelor pentru informarea proprie a persoanelor fizice şi juridice şi utilizarea informaţiilor în activitatea jurnalistică;

– s-a introdus o definiţie a scopului comercial şi s-a prevăzut expres că nu constituie reutilizare în scop comercial folosirea informaţiilor de către entităţile nonprofit;

– s-au eliminat licenţele pe baza cărora informaţiile deţinute de instituţiile publice puteau fi reutilizate atât în scop comercial cât şi necomercial: reutilizarea în scop necomercial este liberă, iar pentru reutilizarea în scop comercial este necesară numai o aprobare a instituţiei publice deţinătoare;

– s-au eliminat taxele pentru reutilizarea informaţiilor în scop necomercial.

Proiectul „Împreună pentru transparenţă instituţională”

În cursul anului 2007, APADOR-CH a implementat proiectul „Împreună pentru transparenţă instituţională”, finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul PHARE. În cadrul acestuia, 32 de organizaţii neguvernamentale locale au fost instruite cu privire la utilizarea şi monitorizarea implementării Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie, pe baza unui manual redactat de APADOR-CH care constituie o premieră în acest domeniu. În cursul sesiunilor de instruire APADOR-CH a pus în discuţie o serie de amendamente la textul celor două legi, necesare pentru creşterea transparenţei instituţionale. În privinţa Legii nr. 544/2001 baza discuţiilor au constituit-o amendamentele deja redactate de APADOR-CH în anii anteriori care, cu ocazia sesiunilor de instruire, au fost reactualizate şi îmbunătăţite. În cadrul aceluiaşi proiect, APADOR-CH a format o reţea de 40 de organizaţii neguvernamentale (cele 32 de organizaţii locale instruite, la care s-au adăugat 8 organizaţii din Bucureşti cu experienţă în domeniul transparenţei instituţionale), din care s-a constituit o coaliţie informală a 24 de organizaţii, care au agreat forma finală a amendamentelor la textul celor două legi în cadrul unei întâlniri ce a avut loc pe data de 23 noiembrie 2007. Propunerile de amendamente au fost ulterior distribuite parlamentarilor, iar APADOR-CH avut întâlniri directe cu şapte dintre aceştia (reprezentând întregul spectru politic) pentru a asigura sprijinul politic necesar adoptării acestora.

Proiectul Codului de procedură administrativă care propunea abrogarea legilor speciale din domeniul transparenţei instituţionale

Coaliţia s-a dovedit deosebit de utilă în contextul iniţiativei Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a abroga cele două legi şi de a le include într-un viitor Cod de procedură administrativă. Proiectul de Cod a fost făcut public pe data de 16 noiembrie 2007, iar coaliţia a agreat asupra unei poziţii comune, împotriva abrogării legilor speciale şi împotriva promovării proiectului de Cod cu încălcarea unor dispoziţii legale obligatorii, mai precis în lipsa unei aprobări anterioare a tezelor acestui Cod prin hotărâre de Guvern. O altă solicitare a coaliţiei a fost preungirea termenului de consultare publică pe marginea proiectului, fixat iniţial la numai 10 zile. Drept urmare termenul de consultare a fost prelungit la 30 de zile, iar coaliţia şi-a exprimat punctul de vedere în cadrul întâlnirii organizate de minister pe marginea proiectului de Cod administrativ, unde a fost prezentat şi unui document scris cu poziţia comună. În plus au fost adresate scrisori Minsiterului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Justiţiei, Secretariatului General al Guvernului şi Prim-ministrului României. APADOR-CH a mobilizat şi sprijinul reţelei internaţionale Freedom of Information Advocates, 24 de organizaţii neguvernamentale şi persoane din întreaga lume adresând o scrisoare ministrului de interne şi prim-ministrului Românei în sensul menţinerii celor două legi ca legi speciale. Urmare a eforturilor APADOR-CH şi a coaliţiei de organizaţii neguvernamentale, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a retras proiectul de Cod de procedură administrativă în decembrie 2007 şi a afirmat printr-un comunicat al instituţiei că va menţine cele două legi în afara viitorului Cod.

Litigii strategice privind accesul la informaţiile de interes public

În cursul anului 2007, APADOR-CH a continuat să susţină litigii strategice în domeniul accesului la informaţii de interes public. Unul dintre cazurile iniţiate în anii anteriori a privit refuzul Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului de a comunica copii ale stenogramele şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Prin această ordonanţă de urgenţă cabinetul Adrian Năstase a decis preluarea de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a unor datorii post privatizare ale RAFO Oneşti şi Carom Oneşti. Scopul APADOR-CH a fost de a clarifica prevederile Legii nr.544/2001 care se referă la exceptarea de la liberul acces a informaţiilor privinddeliberările autorităţilor dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii, dar numai dacă nu favorizează sau nu ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică.

Instanţa a dat câştig de cauză APADOR-CH, apreecind că pârâtul nu a făcut dovada că informaţiile solicitate ar fi fost clasificate, iar Secretariatul General al Guvernului a comunicat, în septembrie 2006, două dintre cele trei stenograme ale şedinţelor de Guvern în discuţie. Cu toate acestea a refuzat să comunice o copie al celui de-al treilea document pe motiv că ar fi fost clasificat (!). LA 29 noiembrie 2006, APADOR-CH a declanşat o procedură judecătorească prin care să se constate neexecutarea integrală a hotărârii judecătoreşti care obliga la comunicarea copiilor stenogramelor respective şi să se aplice o amendă civilă conducătorului instituţiei (în speţă Secretarului General al Guvernului). La 7 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH, considerând că hotărârea iniţială ar fi fost executată integral. APADOR-CH a declarat recurs, care a fost judecat de Curtea de Apel Bucureşti. La 11 iunie 2007, această instanţă a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti. Primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 7 septembrie 2007. La data de 2 noiembrie 2007 instanţa a admis în parte acţiunea APADOR-CH, a aplicat pârâţilor Mihai Alexandru Voicu şi Radu Stroe o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie în perioada în care aceştia au avut calitatea de secretari generali ai Guvernului după data de 28 martie 2006 (data până la care ar fi trebuit comunicate toate stenogramele) şi a obligat Guvernul României – Secretariatul general al Guvernului la plata de despăgubiri pentru întârziere faţă de APADOR-CH în cuantum de 100 lei pe zi începând cu 28 martie 2006 şi până la data executării efective şi în totalitate a deciziei civile în cauză. Împotriva acestei decizii toţi pârâţii au declarat recurs, ce urmează a fi judecat de Curtea de Apel în 2008.

Urmare a acestei decizii, la data de 13 noiembrie 2007, Guvernul României a expediat către APADOR-CH o adresa prin care solicita trimiterea unui reprezentant al asociaţiei care să preia documentele în cauză încondiţiile legii. La 29 noiembrie 2007 la sediul APADOR-CH s-a prezentat un curier al Guvernului care a refuzat să predea stenograma motivând lipsa certificatul O.R.N.I.S. Scrisoarea care însoţea stenograma era datată tot 13 noiembrie şi menţiona că proiectul de ordonanţă privind prealuarea creanţelor fiscale ale societăţilor comerciale RAFO şi CAROM – Onesti este clasificat. Documentul ar fi fost clasificat secret de stat în data de 12 noiembrie 2007 şi conţine 12 file. La 3 decembrie 2007 APADOR-CH a trimis o scrisoare Guvernului în care se reamintea că acesta a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să comunice informaţiile în cauză, cu privire la care instanţa de judecată a stabilit că nu sunt clasificate.

În acelaşi timp, în noiembrie 2007 Guvernul României a formulat contestaţie la executarea hotărârii prin care era obligat să comunice informaţiile şi a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei din 23 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri. Primul termen de judecată a fost la data de 3 decembrie 2007.

Având în vedere situaţia descrisă mai sus, la 29 noiembrie 2007 APADOR-CH a adesat o nouă cerere de informaţii Guvernului României, prin care a solicitat comunicarea copiilor unor stenograme ale şedinţelor de Guvern în care s-au dezbătut şi adoptat diferite acte normative, fără nicio legătură cu siguranţa naţională (de exemplu, schimbarea clasificării Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din municipiul Constanţa; aprobarea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţele Constanţa, Ilfov şi Tulcea; aprobarea stemelor comunelor Catalina, Ghelinta şi Turia, judeţul Covasna; acordarea premiilor pentru performanţele obţinute de sportivii români la Jocurile Mării Negre etc.). La 21 decembrie 2007 Guvernul României refuză comunicarea informaţiilor motivând că stenogramele respective sunt clasificate secret de stat, nivel secret, iar accesul la aceste documente se efectuează numai în condiţiile legii. Drept urmare, APADOR-CH a iniţiat procedura declasificării acestora.

Un alt caz început în anul 2006 şi continuat în 2007 a privit amendarea civilă a primarul general, Adriean Videanu, pentru executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obliga Primăria Bucureşti să comunice mai multe informaţii, inclusiv copii ale contractelor având ca obiect reablitarea străzilor. Pe 13 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a admis în parte plângerea asociaţiei obligându-l pe Adriean Videanu să plătească amenda solicitată pentru perioada 23 martie 2006-10 octombrie 2006, dar a respins plata de despăgubiri pentru întârzierea nejustificată a executării a unei sentinţe civile. Împotriva acestei sentinţe atât APADOR-CH cât şi pârâţii au formulat recurs. Datorită faptului că sentinţa instanţei a fost comunicată abia pe 9 august 2007, APADOR-CH a despus motivele de recurs la data de 13 august 2007. La 3 decembrie 2007 Curtea de Apel a admis recursurile, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

În octombrie 2006, asociaţia a adresat Regiei Autonome „Monitorul Oficial” o cerere de informaţii privind structura organizatorică a instituţiei, numele/denumirea persoanelor fizice sau juridice care sunt sau au fost asociaţi, începând cu anul 2002, numărul total de angajaţi, defalcat pe fiecare an în perioada 2002-2006, activităţile desfăşurate în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, veniturile realizate de regie din alte activităţi în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, valoarea patrimoniului regiei, în perioada 2002-2006, cuantumul sumelor împrumutate, în perioada 2002-2006 şi cât din acest împrumut a fost restituit, până în prezent, veniturile realizate de directorul general, membrii consiliului de administraţie, directori în perioada 2002-2006, bugetul regiei pe anii 2002-2006 precum şi o copie a raportului anual prezentat secretarului general al Camerei Deputaţilor de către consiliul de administraţie cu privire la activitatea regiei în anul precedent şi la programul de activitate pe anul în curs. Cererea a fost formulată în contextul secretizării bugetului Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi nu a primit un răspuns corespunzător. Refuzul de a comunica în întregime informaţiile solicitate a fost atacat de APADOR-CH în instanţă, dar în ianuarie 2007, instanţa a respins acţiunea APADOR-CH. Pe 24 aprilie 2007, APADOR-CH a formulat recurs, care a fost din nou respins de către instanţă pe 4 iunie 2007, cu motivarea că respectivul raport nu există.

Un alt caz continuat în anul 2007 a fost generat de o cerere adresată Ministerului Afacerilor Externe prin care s-a solicitat comunicarea numărului total al consilierilor ministrului afacerilor externe şi al persoanelor care „deţin statutul de consilier al ministrului afacerilor externe”, precum şi numele, cetăţenia, pregătirea profesională, data numirii şi, după caz, data eliberării din funcţie pentru fiecare consilier al ministrului, totalul sumelor plătite precum şi titlul acestora pentru fiecare consilier al ministrului şi dacă aceste sume au fost plătite din bugetul Ministerului Afacerilor Externe sau din alte surse publice, cu indicarea lor. În răspunsul primit s-a menţionat lista unor consilieri, care totuşi nu cuprindea toate persoanele cunoscute ca îndeplinind această funcţie (de exemplu, domnul Wolfgang Dix, consilier străin numit prin Hotărârea Guvernului nr.505/2005). De asemenea, nu se indicau sumele plătite de la bugetul statului cu titlul de salariu, existând doar trimiteri la legislaţia în baza căreia s-au stabilit salariile consilierilor. APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva răspunsul incomplet primit, însă aceasta a fost respinsă în ianuarie 2007. Şi recursul APADOR-CH a fost respins în aprilie 2007.

În anul 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a continuat susţinerea unei cauze în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ce implică limitarea dreptului la informaţii de interes public (ROSIIANU v. România). Cazul priveşte neexecutarea mai multor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă autorităţile locale din Baia-Mare să comunice informaţii de interes public unui jurnalist. Prin acest caz strategic, APADOR-CH urmăreşte să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Europene în privinţa domeniului de aplicare a articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului în sensul extinderii acestuia şi la dreptul de a obţine informaţii de interes public. În august 2007 a fost transmis Curţii Europene formularul de cerere completat.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a reuşit să determine modificarea textului Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice în sensul limitării efectelor negative asupra liberului acces la informaţiile de inters public; Legea nr.190/2007 exclude informarea proprie a persoanelor fizice şi juridice şi utilizarea informaţiilor în activitatea jurnalistică din sfera reutilizării, recunoaşte reutilizarea liberă şi gratuită a informaţiilor de către entităţile non-profit;

– APADOR-CH a reuşit, împreună cu o coaliţie de organizaţii neguvernamentale coordonată de asociaţie, să determine retragerea proiectului de Cod de procedură administrativă, care propunea abrogarea legilor speciale din domeniul trnsparenţei instituţionale;

– APADOR-CH a obţinut amendarea civilă a doi secretari generali ai Guvernului şi a primarului municipiului Bucureşti pentru neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau la comunicarea de informaţii de inters public;

– APADOR-CH a iniţiat o reţea de 40 de orgnizaţii neguvernamentale, în mare parte locale, care să urmărească modul de implementare a celor două legi ale transparenţei; este pentru prima dată când o astfel de coaliţie se extinde şi la nivelul organizaţiilor din ţară;

– APADOR-CH a realizat un manual pentru organizaţiile neguvernamentale privind utilizarea şi monitorizarea implementării Legii nr.544/2001 şi Legii nr.52/2003; deşi astfel de materiale au mai fost editate în trecut şi de alte organizaţii, este pentru prima dată când un manual de acest gen cuprinde informaţii despre tehnici concrete de monitorizare a implementării acestor legi.

1.2 Imbunătăţirea implementării Legii transparenţei decizionale în administraţie

· Activităţi:

Proiectul “Îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni şi administraţie în procesul decizional”

APADOR-CH a continuat în 2007 implementarea unui proiect care şi-a propus să monitorizeze aplicarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Proiectul intitulat “Îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni şi administraţie în procesul decizional”, a fost finanţat de United States Agency for International Developement în cadrul “Romania Civil Society Strengthening Program”.

În cursul anului 2007, APADOR-CH, împreună cu 14 organizaţii neguvernamentale locale au monitorizat, în perioada ianuarie-mai, 93 de autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale. În total au fost realizate 1342 de vizite săptămânale la sediile acestor instituţii, precum şi pe paginile lor de internet. Concluziile monitorizării, precum şi un set de recomandări pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ privind trasnparenţa decizională au fost lansate pe 1 octombrie 2007, în cadrul unei conferinţe de presă. Raportul şi propunerile de modificare a legii au fost distribuite parlamentarilor şi au primit sprijin din partea a trei dintre aceştia. În martie 2008, un deputat a preluat propunerile APADOR-CH şi le-a promovat sub forma unei iniţiative legislative de modificare a Legii nr.52/2003. Expunerea de motive a iniţiativei menţionează APADOR-CH drept una din sursele care au generat acest proiect.

În 2007, cele 30 de organizaţii neguvernamentale locale care au beneficiat de instruire în domeniul transparenţei decizionale în administraţie în cadrul aceluiaşi proiect (în toamna anului 2006) au fost implicate în distribuirea a 75.000 de fluturaşi care informează cetăţenii despre modul în care pot utiliza Legea nr.52/2003. Potrivit informaţiilor oferite de aceste organizaţii, 15.903 persoane au demonstrat o creştere a nivelului de cunoaştere a acestei legi, iar aproape 700 s-au implicat direct în activităţile organizaţiilor locale legate de transparenţa decizională.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a realizat un raport de monitorizare a implementării Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie de către 93 de autorităţi publice centrale şi locale; este primul raport de monitorizare de asemenea anvergură, care se bazează pe datele culese sistematic timp de 4 luni în timpul a peste 1300 de vizite de monitorizare;

– APDOR-CH a redactat un set de amendamente la Legea nr.52/2003 care, odată adoptate, ar duce la îmbunătăţirea transparenţei decizionale în administraţie, precum şi la lărgirea sferei de aplicare a legii; propunerile APADOR-CH au fost preluate de un deputat în cadrul unei iniţiative legislative aflate în prezent în proceduri legislative;

– APADOR-CH a iniţiat o reţea de 30 de organizaţii locale interesate de creşterea transparenţei decizionale în administraţie;

– În urma distribuirii a 75.000 de fluturaşi privind Legea nr.52/2003 prin intermediul reţelei de organizaţii neguvernmentale locale, aproape 16.000 de persoane au demonstrat o creştere a nivelului de cunoaştere a acestei legi, iar aproape 700 s-au implicat direct în activităţile organizaţiilor locale legate de transparenţa decizională.

1.3 Participarea în cadrul reţelei internaţionale de ONG-uri care susţin liberul acces la informaţii şi transparenţa decizională

· Activităţi:

Ca membră în Freedom of Information Advocates Network, în 2007, APADOR-CH a susţinut eforturile acestei reţele de a îmbunătăţii proiectul Tratatului Consiliului Europei cu privire la accesul la documentele oficiale. În septembrie 2007, APADOR-CH a semnat, alături de alte 180 de organizaţii şi 190 de persoane din întreaga lume, o scrisoare către Grupul de Specialişti care redactează textul tratatului, solicitând adoptarea unor standarde mai înalte în domeniul accesului la informaţiile de interes public. Până în prezent, textul tratatului nu a fost finalizat.

2. Libertatea de expresie

2.1 Imbunătăţirea cadrului legislativ privind libertatea de exprimare

· Activităţi:

Decizia Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007. Amendamente la Codul penal

Insulta şi calomnia au fost dezincriminate în iunie 2006. La 18 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a adoptat o decizie care a declarat neconstituţională dezincriminarea celor două infracţiuni. APADOR-CH a protestat faţă de această decizie, solicitând Parlamentului României să nu adopte, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prevederi care să reincrimineze insulta şi calomnia şi care sunt de natură să îngrădească libertatea de exprimare, valoare esenţială pentru o societate democratică. APADOR-CH a subliniat că, în măsura în care se consideră că mijloacele nepenale existente pentru apărarea onoarei şi reputaţiei nu ar fi suficiente, mult mai utilă ar fi actualizarea şi modernizarea legislaţiei cu privire la acestea, decât revenirea la un sistem în care aproape orice faptă ilicită este transformată în infracţiune (textul comunicatului poate fi consultat pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org). Până la finalul anului 2007, Parlamentul României nu a adoptat nicio lege ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

În octombrie 2007, APADOR-CH a protestat faţă de modificarea alineatul 2 al art. 195 din Codul penal – “Violarea secretului corespondentei” –, ca urmare a amendamentul iniţiat de deputaţii Eugen Nicolicea şi Ioan Timiş. Potrivit acestei modificări, constituia infracţiune divulgarea (deci, şi difuzarea) unei convorbiri sau comunicări “înregistrate audio ori video, fără drept, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acestea din greşeală sau din întâmplare”. APADOR-CH a apreciat că textul a fost redactat ambiguu, generând confuzii în aplicare şi interpretare. Spre exemplu, nu se înţelegea dacă este sancţionată penal difuzarea fără drept a unei înregistrări sau difuzarea unei înregistrări făcute fără drept. Introducerea unor astfel de infracţiuni ar permite autorităţilor să iniţieze anchete abuzive împotriva ziartiştilor, care presupun, printre altele, percheziţii la sediile ziarelor/televiziunilor/radiourilor şi care, în cele din urmă, ar duce la descurajarea presei în a informa şi a pune în discuţia comunităţii chestiuni de interes public. În plus, APADOR-CH a considerat că pedeapsa cu închisoarea (oricare ar fi limitele pedepsei) pentru dezvăluiri de interes public este inacceptabilă. În final, amendamentul nu s-a regăsit în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Acestă iniţiativă de modificare a Codului de penal a survenit pe fondul scandaluui declanşat de difuzarea, de către postul public de televiziune a unei înregistrări privind un ministru suspectat de corupţie. Partea a doua a înregistrării nu a fost difuzată datorită interdicţiei impuse de preşedintele postului public. APADOR-CH a protestat şi faţă de această măsură, în data de 10 octombrie 2007, apreciind-o ca fiind un act de cenzură (comunicatul APADOR-CH poate fi consultat pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org).

Litigii strategice privind libertatea de exprimare

În cursul anului 2007, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat cinci cazuri susţinute de APADOR-CH şi care privesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor:

– BARB v. România; cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat penal pentru un articol în care acuza liderul Forumului German din Hunedoara că ar fi promis locuri de muncă în Germania persoanelor intereste, oferindu-le cursuri de limba germană contra cost, însă nu şi-ar fi repsectat promisiunea. Deşi APADOR-CH, prin colaboratorii săi avocaţi, a răspuns observaţiilor Guvernului încă din aprilie 2006, Curtea europeană nu a pronunţat încă o hotărâre în acest caz;

– IEREMEIOV v. Romania (nr. 1); cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 5 milioane lei vechi pentru un articol în care relata acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva unui înalt funcţionar public din judeţul Timiş (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cauza a fost comunicată Guvernului de către Curtea europeană pe 23 martie 2007, iar APADOR-CH, prin colaboratorii săi avocaţi, a răspuns observaţiilor Guvernului pe 13 iunie 2007. Curtea europeană urmează să pronunţe o hotărâre în această cauză;

– IEREMEIOV v. Romania (nr. 2) ; cazul priveşte un jurnalist care a fost amendat administrativ în cadrul unui proces penal şi obligat la plata de despăgubiri morale de 20 milioane lei vechi pentru un articol în care îl acuza pe primarul oraşului Buziaş că a colaborat cu Securitatea (a se vedea Raportul anual al APADOR-CH pe anul 2001 pentru descrierea detaliată a cazului). Cazul a fost comunicat Guvernului României la sfârşitul anului 2007;

– POPA v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unui amenzi penale de 6 milioane lei vechi şi la plata a 60 de milioane lei vechi cu titlul de daune morale a unei jurnaliste care a criticat într-un articol activitatea unui judecător. În anul 2007 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.

– CALMUC v. Romania; cazul priveşte condamnarea la plata unei amenzi penale şi obligarea la plata de daune morale a unui jurnalist pentru publicarea unui articol în care susţinea că un funcţionar local este suspectat de corupţie în legătură cu concesionarea unui teren. În anul 2007 nu au fost luate niciun fel de măsuri procedurale de către Curtea Europeană în acest caz.

În plus, în anul 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a continuat reprezentarea jurnalistului constănţean Cristian Anton, chemat în judecată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta din urmă a cerut condamnarea ziaristului la plata de despăgubiri morale în valoare de un miliard cinci sute de milioane de lei vechi, pentru pretinsa atingere adusă reputaţiei sale printr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2005 în ziarul Replica de Constanţa (pentru descrierea detaliată a cazului, a se vedea Raportul de activitate al APADOR-CH pe anul 2006). La sfârşitul anului 2006, instanţa de judecată a dat câştig de cauză jurnalistului, însă primarul Radu Mazăre a formulat apel. În septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a casat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

· Rezultate notabile:

– Parlamentul României nu a adoptat o nouă lege de incriminare a insultei şi calomniei, în urma deciziei Curţii Constituţionale din 18 ianuarie 2007. Criticile împotriva acestei decizii, inclusiv ale APADOR-CH, au fost probabil cauza lipsei de reacţie a Parlamentului;

– Parlamentul României nu a adoptat amendamentul la articolul 195 – Violarea secretului corepondeţei – care ar fi avut rolul de a îngrădi libertatea e exprimare, şi ca urmare a protestelor APADOR-CH

3. Alte activităţi legate de protecţia şi promovarea drepturilor civile

Pachetul de legi privind securitatea naţională

În cursul anului 2007, APADOR-CH a continuat să monitorizeze procedurile parlamentare privind adoptarea pachetului de legi privind securitatea naţională. Deoarece Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu a avizat pozitiv ultima variantă a proiectelor de legi iniţate de Guvernul României, pachetul a fost introdus în Parlament în februarie 2007 ca propunere legislativă a 71 de deputaţi şi senatori ai Partidului Naţional Liberal. Propunerile legislative introduse în Parlament conţineau modificări faţă de variantele comentate anterior de către APADOR-CH, astfel încât asociaţia a redactat un nou set de comentarii, care au fost transmise membrilor comisiilor relevante ale Camerei Deputaţilor la sfârşitul lunii martie 2007. De asemenea, un reprezentant al APADOR-CH a participat la o şedinţă a Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, în care a exprimat punctul de vedere al asociaţiei cu privire la pachetul de legi. La 19 aprilie 2007 propunerile legislative au fost aprobate tacit de Camera Deputaţilor. La Senat, la sfârşitul anului 2007, procedura legislativă era încă în desfăşurare, propunerile legislative fiind la comisiile de specialitate.

Noul Cod penal

La începutul lunii martie 2007, Ministerul Justiţiei a făcut cunoscut proiectul noului Cod penal, lansând procesul de consultare publică. Datorită schimbării ministrului justiţiei, APADOR-CH a aşteptat ca noul ministru să îşi exprime susţinerea faţă de proiect pentru a trimite comentariile sale, în iunie 2007. Până la sfârşitul anului 2007, proiectul noului Cod penal nu a fost adoptat de către Guvern şi transmis Parlamentului.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

La sfârşitul lunii decembrie 2006, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Ordonanţa conţine o serie de prevederi discutabile. Prin acest act normativ, a fost eliminată autorizarea judecătorească pentru accesul la sistemele informatice ale unor persoane, măsura urmând a fi dispusă de procuror, şi s-a menţinut autorizarea procurorului în cazul măsurii supravegherii conturilor bancare. APADOR-CH a protestat împotriva acestor modificări (textul comunicatului de presă poate fi consultat pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org) şi a participat la mai multe dezbateri organizate de autorităţi pe marginea acestui subiect, inclusiv la Ministrul Justiţiei, iniţiatorul ordonanţei. Autorităţile au susţinut solicitarea APADOR-CH de a modifica întregul cadru legislativ în materie, în sensul definirii accesului la sistemele informatice ale unor persoane. În ceea ce priveşte procedura de procedura de autorizare a acestei măsuri (înţeleasă ca acces la datele de trafic, nu la conţinutul comunicaţiilor electronice), s-a stabilit ca problema să fie reglementată printr-o lege specială care să transpună în legislaţia naţională Directiva 2006/24/EC privind retenţia datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice.

Proiectul legii de transpunere a Directivei 2006/24/EC privind retenţia datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice

Pe 26 aprilie 2007, APDOR-CH a participat la consultarea publică organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor pe marginea proiectului de lege prin care urmează să fie transpusă în legislaţia naţională Directiva 2006/24/EC privind retenţia datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice. APADOR-CH şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa unor garanţii suficiente pentru protejarea dreptului la viaţă privată în proiectul de lege. Comentariile scrise ale APADOR-CH au fost transmise ministerului pe 11 mai 2007. Până la sfârşitul anului 2007, proiectul de lege nu a fost promovat în Parlament.

II. RESPONSABILIZAREA AUTORITĂŢILOR/INSTITUŢIILOR DIN DOMENIUL ORDINII PUBLICE ŞI A ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARELOR

1. Prevenirea torturii şi a altor tratamente sau pedepse inumane şi degradante în locurile de detenţie din România.

· Activităţi:

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”

Proiectul „Către monitorizarea instituţională independentă a locurilor de detenţie”, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti şi implementat de APADOR-CH în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice, îşi propune realizarea unui mecanism pilot de monitorizare a locurilor de detenţie (penitenciare, aresturi, spitale de psihiatrie) şi obţinerea sprijinului autorităţilor pentru asumarea unui astfel de mecanism la nivel naţional, de preferat prin ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii. Proiectul a început în septembrie 2007, iar până la sfârşitul anului a fost redactat un manual al monitorului locurilor de detenţie şi au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a asigura sprijinul în implementarea mecanismului pilot.

2. Litigii strategice în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului

· Activităţi:

În cursul anului 2007, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor omului s-au aflat în total 23 de cazuri susţinute de APADOR-CH care privesc abuzuri ale poliţiei sau ale cadrelor din penitenciare, precum şi drepturile persoanelor private de libertate. Curtea Europeană a pronunţat o hotărâre în unul dintre aceste cazuri, în alte şase s-au realizat diferite comunicări procedurale, iar cinci au fost cazuri noi:

– COBZARU v. România – La 26 iulie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza Cobzaru v. România pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane, dreptului la investigaţii imparţiale şi aprofundate în cazul supunerii la tratamente inumane, dreptului la remedii efective şi dreptului de a nu fi supus discriminării. Reclamantul a fost reprezentat de APADOR-CH şi European Roma Rights Centre.

Curtea europeană a stabilit că în acest caz agenţii statului s-au făcut vinovaţi de aplicarea de tratamente inumane reclamantului, iar autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă imparţială şi aprofundată cu privire la acestea: soluţia de neîncepere a urmării penale împotriva poliţiştilor s-a bazat exclusiv şi fără rezerve pe declaraţiile acestora, în vreme ce declaraţii relevante ale martorilor oculari care contraziceau varianta poliţiştilor au fost ignorate. Mai mult, martorii importanţi nu au fost audiaţi, iar unele contradicţii din dosarul de cercetare nu au fost lămurite. În consecinţă, Curtea europeană a constatat o încălcarea a articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, atât sub aspect substanţial, cât şi procedural. De asemenea, Curtea europeană a constat şi încălcarea articolului 13 din Convenţia europeană, pentru că lipsa unei anchete efective privitoare la tratamentele inumane suferite l-au împiedicat pe reclamant să obţină compensaţii inclusiv pe calea unei acţiuni pentru daune în faţa instanţelor civile. De asemenea, reclamantul a fost victimă a discriminării, încălcându-se astfel articolul 14 din Convenţia europeană, deoarece autorităţile naţionale nu au investigat posibilele motive de ură rasială care ar fi putut determina supunerea sa la tratamente inumane dar şi din cauza atitudinii pe care au manifestat-o faţă de reclamant în timpul cercetărilor.

Cazul Cobzaru împotriva României este primul în care Curtea europeană detaliază obligaţiile autorităţilor statului atunci când investighează acuzaţii de tratamente inumane împotriva unor membri ai etniei rome, în contextul discriminării recunoscute a acesteia. În plus, este pentru prima dată când Curtea europeană se pronunţă asupra încălcării dreptului la recurs efectiv în situaţia în care plângerea unei persoane privind abuzuri este soluţionată prin neînceperea urmăririi penale.

– IORDACHE v. Romania; cazul priveşte dreptul la viaţă de familie a unui deţinut, al cărui copil nu îl poate vizita în timp ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate. Cazul a fost preluat de APADOR-CH în octombrie 2006, iar pe 31 martie 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantului faţă de observaţiile Guvernului României;

– DAMIAN & DAMIAN-BURUEANA v. Romania; cazul priveşte relele tratamente şi privrea ilegală de libertate a doi fraţi de către poliţie. La 11 mai 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamanţilor faţă de observaţiile Guvernului României;

– TARAU v. Romania; cazul priveşte dreptul la libertate individuală şi dreptul la un proces echitabil al reclamantei Daniela Tarău. La 31 mai 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României;

– BUCUR & TOMA v. Romania; cazul priveşte condamnarea unui fost ofiţer de informaţii pentru dezvăluirea de informaţii clasificate privind interceptări ilegale, precum şi interceptarea ilegală a unui jurnalist. Pe 5 iunie 2007, APADOR-CH a solicitat Curţii Europene soluţionarea cu prioritate a cauzei;

– CUCU v. Romania; cazul priveşte condiţiile de detenţie precare pe care le acuză reclamantul. Pe 26 iulie 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene o completare la cererea iniţială, redactată de reclamant fără sprijin juridic. Pe 5 decembrie 2007, două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat la Penitenciarul Jilava pentru o discuţie cu reclamantul, dar accesul le-a fost interzis de către conducerea penitenciarului;

– CALMANOVICI v. România; cazul priveşte arestarea preventivă a lui Viorel Calmanovici pe baza unui mandat emis de procuror. Ulterior, reclamantul a fost condamnat pe baza unor interceptări care nu au fost autorizate de un judecător. În plus, i-a fost interzisă automat execitarea drepturilor părinteşti, ca urmare a condamnării. La momentul eliberării sale condiţionate, hotărârea instanţei a fost executăată cu o întârziere de 16 ore, perioadă pentru care privarea e libertate nu avea nicio bază legală. Pe 20 decembrie 2007, APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a trmis Curţii Europene observaţii suplimentare privind încălcarea articolului 5.3 din Convenţia europeană, deoarece prelungirea măsurii arestării preventive s-a realizat în lipsa unor motive relevante şi suficiente pentru a o justifica;

– L.Z. v. Romania; cazul priveşte investigaţiile întreprinse de autorităţi cu privire la plângerea penală a reclamantului având ca obiect violul suferit în timpul detenţiei. APDOR-CH a preluat cazul în aprilie 2007, iar la 11 octombrie 2007 APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează, a transmis Curţii Europene răspunsul reclamantei faţă de observaţiile Guvernului României;

– CHIRIŢĂ v. Romania; cazul priveşte relele tratamente la care a fost supusă reclamanta de către poliţie, lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea, precum şi violarea secretului corespondenţei reclamantei în timpul executării unei pedepse privative de libertate. Cauza a fost declarată admisibilă de către Curtea Europeană la 6 septembrie 2007, iar APADOR-CH a preluat cazul în octombrie 2007;

– PREDICĂ v. Romania; cazul priveşte decesul fiului reclamantului în timpul executării unei pedepse privative de libertate, precum şi lipsa investigaţiilor efective cu privire la acesta. Cererea către Curtea Europeană a fost transmisă pe data de 25 septembrie 2007;

– PRETOR v. Romania; cazul priveşte relele tratamente aplicate reclamantului de către doi membri ai SPP şi lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea. Cererea a fost transmisă Curţii Europene în iulie 2007;

– ROŞIORU v. Romania; cazul priveşte relele tratamente aplicate reclamantului de către poliţie şi lipsa investigaţiilor efective cu privire la acestea. Cererea a fost transmisă Curţii Europene pe 22 august 2007.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH l-a reprezentant pe Belmondo Cobzaru, în cazul căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea, de către România, a Convenţeiei europene a drepturilor omului, datorită releleor tratamente şi discriminării la care a fost supus de către autorităţile statului. Cazul Cobzaru împotriva României este primul în care Curtea europeană detaliază obligaţiile autorităţilor statului atunci când investighează acuzaţii de tratamente inumane împotriva unor membri ai etniei rome, în contextul discriminării recunoscute a acesteia. În plus, este pentru prima dată când Curtea europeană se pronunţă asupra încălcării dreptului la recurs efectiv în situaţia în care plângerea unei persoane privind abuzuri este soluţionată prin neînceperea urmăririi penale;

– APADOR-CH a preluat cinci cazuri noi în faţa Curţii Europene, având ca obiect acuzaţii de rele tratamente sau încălcarea altor drepturi de către autorităţile statutui din domeniul ordinii publice.

3. Controlul extern si responsabilizarea Poliţiei

În anul 2006, APADOR-CH a început implementarea proiectului „Controlul extern şi responsabilizarea Poliţiei”, finanţat de Ambasada Regală a Ţărilor de Jos la Bucureşti, prin Programul MATRA-KAP. Scopul proiectului a fost de a evalua activitatea şi eficienţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, ca instrument de monitorizare a poliţiei (dar şi a altor forţe cu atribuţii în domeniul ordinii publice cum sunt jandarmii, poliţiştii comunitari etc.). La începutul anului 2007, APADOR-CH a redactat un raport conţinând constatările asociaţiei în urma centralizării răspunsurilor la chestionarele adresate Autorităţilor Teritoriale judeţene, precum şi a discuţiilor directe cu membrii a trei dintre ele. Raportul a fost lansat pe 30 martie 2007 şi distribuit tuturor Autorităţilor Teritoriale, precum şi membrilor Parlamentului, deoarece concluziile sale au arătat că sunt necesare modificări ale legislaţiei în vigoare (raportul poate fi consultat şi pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org). Tot pe 30 martie 2007 a avut loc şi o întâlnire cu un reprezentant al Inspectoratului General al Poliţiei pentru a discuta concluziile raportului.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a realizat prima evaluare independentă a activităţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică de la înfiinţarea acesteia prin Legea Poliţiei din 2002; concluziile evaluării arată că activitatea acestei autorităţi este în multe cazuri ineficientă şi este necesară modificarea cadrului legislativ pentru a îmbunătăţii rezultatele concrete ale funcţionării sale asupra Poliţiei

5. Documentare menita a demasca violarea drepturilor omului de catre Poliţie şi cadrele din penitenciare

· Activităţi:

În cursul anului 2007, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat 7 aresturi ale poliţiei: Dâmboviţa, Argeş, Mehedinţi, Deva, Secţile, 12, 19 şi 22 de Poliţie din Bucureşti. Rapoatele publicate de APADOR-CH după fiecare vizită se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

Principalele constatări ale APADOR-CH au fost:

– Condiţiile de detenţie sunt mai proaste şi, cu siguranţă, mult mai restrictive în aresturi decât în penitenciare: multe aresturi se află în subsoluri şi sunt, practic, lipsite de lumină naturală, contrar recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii; în unele aresturi, camerele nu au grupuri sanitare şi, prin urmare, arestaţii trebuie să ceară supraveghetorilor să îi scoată la baia comună pentru satisfacerea nevoilor fiziologice; nu se organizează niciun fel de activităţi cu arestaţii, cu excepţia plimbării zilnice într-un spaţiu gol, de dimensiuni reduse; nu se poate asigura confidenţialitatea discuţiilor dintre arestaţi şi avocaţii lor şi nici nu se doreşte acest lucru; situaţia este similară şi în privinţa convorbirilor telefonice ale arestaţilor şi, într-o anumită măsură, chiar a corespondenţei scrise; nu sunt permise televizoare şi nici chiar aparate de radio etc. APADOR-CH a exprimat îndoieli serioase cu privire la eventuala îmbunătăţire a acestor condiţii într-un viitor apropiat;

– Diferenţele substanţiale dintre condiţiile de detenţie din aresturi şi cele din penitenciare sunt cu atât mai greu de înţeles cu cât este vorba despre aceeaşi categorie a persoanelor aflate în arest preventiv. Explicaţia ar fi următoarea: persoanele cu mandat de arestare preventivă ar rămâne în arestul poliţiei până în momentul în care procurorul care răspunde de anchetă redactează şi înaintează rechizitoriul, după care ele ar fi transferate în sistemul penitenciar. Cu alte cuvinte, pe durata urmăririi penale, o persoană suspectă de comiterea unei infracţiuni este deţinută în condiţii dure, chiar umilitoare, nu are decât contacte supravegheate cu apărătorul şi cu familia şi este permanent la dispoziţia anchetatorilor. Toate aceste aspecte contravin, în opinia asociaţiei, standardelor privind dreptul la apărare şi deci la un proces echitabil;

– Legea nr. 275/2006 privind regimul persoanelor private de libertate, care a intrat în vigoare în octombrie 2006, nu se aplică decât parţial şi nu în toate aresturile poliţiei. Principala cauză invocată este lipsa Regulamentului comun al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al Ministerului Justiţiei care, potrivit legii, trebuia să normeze regimul de deţinere în aresturi.

APADOR-CH a readus în discuţie o mai veche propunere a sa, care, din păcate, a fost constant respinsă de autorităţile de resort şi a cerut Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei şi Ministerului de Justiţie să iniţieze modificările legislative necesare pentru ca:

– În aresturile poliţiei să rămână numai persoanele reţinute pe o perioadă de până la 24 de ore. Regulamentul comun al MIRA şi MJ privind aplicarea Legii nr. 275/2006 ar urma să vizeze numai perioada reţinerii poliţieneşti;

– Dacă instanţa de judecată emite mandat de arestare împotriva unei persoane reţinute de poliţie, aceasta urmează să fie imediat transferată în custodia unei alte instituţii. Cea mai bună variantă ar fi ca persoanele arestate preventiv să fie în custodia puterii judecătoreşti, ceea ce ar garanta un proces penal echitabil. Dacă acest lucru nu este posibil, alternativa ar fi transferarea celor arestaţi preventiv în sistemul penitenciar, cu respectarea tuturor garanţiilor oferite de Legea nr. 275/2006.

În plus, în cursul anului 2007, APADOR-CH a realizat investigaţii extrajudiciare în două cazuri privind abuzurile comise de poliţiştii Secţiei nr.22 din Bucureşti asupra lui Şerban Marinescu (pe data de 2 iunie 2007) şi lui Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă (pe data de 30 august 2007). Rapoartele întocmite în urma acestor investigaţii se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org. În plus, a fost seizat Parchetul în legătură cu faptele constatate şi i-a fost acordată asistenţă juridică lui Şerban Marinescu în demersurile împotriva poliţiştilor care l-au bătut şi private de libertate.

· Rezultate notabile::

– APADOR-CH a continuat să viziteze aresturile Poliţiei, pe baza unui nou protocol închieat cu Inspectoratul General de Polţiei în anul 2007. Acestă activitate, întreruptă pentru o lungă perioadă de timp, a fost reluată în anul 2006;

– În urma solicitării APADOR-CH, oficialii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative precum şi ai Ministerului Jutiţiei au iniţiat procedura de adoptare a unui regulament comun de aplicarea a Legii nr. 275/2006 privind regimul persoanelor private de libertate în aresturile Poliţiei.

Îmbunătăţirea reintegrării sociale a deţinutilor, în special a tinerilor
· Activităţi:

În cursul anului 2007, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat trei penitenciare (Colibaşi, Drobeta-Turnu-Severin şi Timişoara), în timpul vizitelor punându-se un accent special pe activităţile de reintegrare socială a deţinuţilor. Rapoatele publicate de APADOR-CH după fiecare vizită se găsesc pe pagina de internet a asociaţiei, www.apador.org.

III. COMBATEREA DISCRIMINARII

1. Includerea protecţiei şi promovării drepturilor civile şi politice în activitatea ONG-urile pentru servicii sociale

· Activităţi:

În cursul anului 2007, APADOR-CH a început să împlementeze un proiect menit a determina organizaţiile de servicii sociale care oferă sprijin grupurilor dezavantajate să includă dimensiunea drepturilor civile în activitatea lor, în special dreptul de a nu fi suspus discriminării. Proiectul, finanţat de CEE Trust for Civil Society a început în aprilie 2007 şi se va încheia în martie 2009.

Principala activitate desfăşurată în timpul anului 2007 a privit identificarea organizaţiilor de servicii sociale active precum şi dezvoltarea unui instrument de auto-evaluare a nevoilor grupurilor dezavantajate din perspectiva drepturilor civile. Instrumentul a fost trimis către aproximativ 150 de organizaţii identificate, 56 dintre acestea aplicându-l şi transmiţând rezultatele APADOR-CH. De asemenea, a fost redactat un manual de drepturile omului care va fi folosit într-o serie de 15 sesiuni de instruire adresate organizaţiilor de servicii sociale în cursul anului 2008.

· Rezultate notabile::

– APADOR-CH a dezvoltat şi implementat un instrument de auto-evaluare a nevoilor grupurilor dezavantajate din perspectiva drepturilor civile. Din informaţiile deţinute de APADOR-CH, un astfel de instrument reprezintă o premieră.

2. Creşterea responsabilizării organismelor de stat implicate în probleme religioase

· Activităţi:

În septembrie 2007, APADOR-CH început implementarea proiectului „Către transparenţă în implicarea statului în probleme religioase”, finanţat de Ambasada Elveţiei la Bucureşti, care şi-a propus să evalueze gradul de transparenţă a instituţiilor statului în privinţa alocării unor fonduri de la bugetul de stat către diferitele culte şi organizaţii religioase minoritare, precum şi să identifice principalele probleme cu care se confruntă cultele şi asociaţiile religioase minoritare, mai ales după adoptarea noii legi în materie, criticată ca fiind aptă să creeze discriminare.

Până la finalul anului 2007, APADOR-CH s-a întâlnit cu reprezentanţii a 15 din cele 18 culte religoase recunoscute în România şi cu cei a patru asociaţii religioase. În plus, au fost adresate 50 de cereri de informaţii de inters public consiliilor judeţele şi autorităţilor centrale cu atribuţii în materie. Concluziile cercetării APADOR-CH vor fi cuprinse într-un raport ce va fi realizat, lansat şi distribuit în prima parte a anului 2008.

3. Participarea în coaliţii ONG informale anti-discriminare

· Activităţi:

Pe 13 februarie 2007, APADOR-CH a participat într-o întâlnire a coaliţiei informale de ONG-uri care se ocupă de probeme legate de anti-discriminare în care a fost prezentată reţeaua europeană ENAR. Pe 2 mai 2007, APADOR-CH a participat la întâlnirea de fondare a reţelei ENAR în România.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH este membru fondat al ENAR România.

4. Litigii strategice în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor naţionale

· Activităţi:

APADOR-CH este fost implicată în susţinerea a 12 cazuri privind, între altele, discriminarea, aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului. Într-unul dintre acestea – Cobzaru v. România – în anul 2007 a fost pronunţată o hotărâre de către Curte, care a constatat discriminarea la care a fost supus un membru al etniei rome (a se vedea descrierea cazului în secţiunea II.2 de mai sus). În celelate cazuri nu au existat proceduri noi în cursul anului 2007.

De asemenea, în cursul anului 2007, APADOR-CH, cu sprijinul European Roma Rights Centre, s-a implicat în reprezentarea a 23 de famili de romi din Tulcea, evacutate forţat şi relocate în spaţii improprii locuirii. Au fost iniţiate doua seturi de proceduri: pe de o parte se solicită despăgubirea familiilor de romi pentru prejudiciile cauzate de acţiunile/inacţiunile autorităţilor locale, pe de altă parte s-a solicitat constatarea discriminării de către instanţa de judecată. Pană la finalul anului 2007, cazurile nu au fost finalizate.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH l-a reprezentat pe Belmondo Cobzaru în faţa Curţii Europene, care a pronunţat, în cazul său, o hotărâre prin care constată discriminarea la care acesta a fost suspus de către autorităţile naţionale ca urmare a apartenenţei la etnia romă;

– APADOR-CH s-a implicat în rezolvarea situaţiei a 23 de familii de romi, evacuate forţat de autorităţile din Tulcea şi ulterior cazate în condiţii improprii locuirii.

IV. EXTINDEREA ACTIVITĂŢII APADOR-CH

· Activităţi:

În cursul anului 2007, APADOR-CH s-a implicat în reprezentarea a doi reclamanţi în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care se plângeau de ingerinţa cu dreptul lor la viaţă privată ca urmare a autorizării desfăşurării activităţii de extracţie a aurului pe baza de cianuri pentru Aurul SA (TATAR & TATAR v. România). Activitatea companiei a dus la accidentul grav de mediu din anul 2000, când o cantitate importantă de cianuri a fost deversată în apele de suprafaţă din zona Baia-Mare, afectând serios ecosistemul atât în România, cât şi în Ungaria şi Serbia. La 18 octombrie 2007, Curtea Europeană a organizat o audiere publică privind acest caz. Pe baza experienţei acumulate cu acestă ocazie, APADOR-CH cercetează oportunităţile extinderii activităţii sale şi în domeniul dreptului mediului.

· Rezultate notabile:

– APADOR-CH a reprezentat reclamanţii în cauza TATAR & TATAR v. România, într-o audiere publică a Curţii Europene a Drepturilor Omului

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2007-01-30 13:19:392014-03-05 13:30:42Raportul de activitate al APADOR-CH 2007

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2006

30/01/2006/în Anuale, Rapoarte /de Rasista

Introducere

Anul 2006 a stat sub semnul aderării României la Uniunea Europeană, fiind crucial pentru adoptarea de noi reforme la nivel legislativ şi pentru implementarea legislaţiei în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene. Situaţia drepturilor omului nu a cunoscut schimbări majore, cu câteva excepţii la nivel de reglementare.

De exemplu, în privinţa libertăţii de exprimare, anul 2006 a adus mult dorita dezincriminare a insultei, calomniei şi defămării ţării şi a naţiunii[1]. Primele două infracţiuni menţionate au fost folosite de nenumărate ori pentru a reduce la tăcere ziarişti incomozi sau a le crea dificultăţi, prin declanşarea unor procese penale împotriva lor, care s-au finalizat în multe cazuri cu condamnări şi obligarea la plata de daune morale, uneori în cuantumuri exagerate.

De asemenea, în anul 2006 s-a adoptat o nouă lege de executare a pedepselor privative de libertate, care a intrat în vigoare în luna octombrie. La nivel de reglementare, aceasta aduce progrese evidente în privinţa sistemului de executare a pedepselor, apte să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din România. Din acest punct de vedere anul 2007 va fi foarte important pentru a evalua efectele practice ale adoptării noilor reglementări.

În privinţa Codului penal, situaţia din 2005 a rămas neschimbată: Codul penal din 1968, în vigoare, a fost din nou amedant (în două rânduri), în timp ce intrarea în vigoare a codul adoptat în anul 2004 a fost încă o dată suspendată (până la 1 septembrie 2008). În acelaşi timp Ministerul Jutiţiei a lucrat la un alt nou cod penal, dublat de un nou cod de procedură penală, dar proiectele nu au fost finalizate până la sfârşitul anului.

În 2006 au existat şi iniţiative legislative care pun în pericol drepturile şi libertăţile civile. Un exemplu elocvent este proiectul legii cultelor, devenit lege în decembrie 2006, care impune condiţii draconice pentru înfiinţarea de asociaţii religioase şi mai ales pentru recunoaşterea cultelor religioase şi aduce atingere libertăţii de expresie prin interzicerea ofensei la adresa simbolurilor religioase. În ciuda protestelor unor organizaţii neguvernamentale şi a recomadărilor Comisiei de la Veneţia, proiectul a fost adoptat cu o largă majoritate de Parlament şi promulgat de Preşedintele României la sfărşitul lunii decembrie 2006.

Un alt exemplu îl constituie pachetul de legi din domeniul securităţii naţionale promovat de Administraţia Prezidenţială în aprilie 2006, fără ca această autoritate să aibă drept de iniţiativă legislativă. În urma criticilor exprimate, cele patru legi din acest pachet au fost amendate de Guvernul României, dar până la sfărşitul anului proiectele de legi respetive nu au fost trimise spre dezbatere în Parlament.

***

Prezentul raport cuprinde activităţile desfăşurate de APADOR-CH în anul 2006 şi comentarii generale cu privire la domeniile de interes ale asociaţiei: cadrul legislativ cu impact asupra drepturilor omului, activitatea poliţiei, monitorizarea condiţiilor de detenţie, accesul la informaţiile de interes public şi transparenţa decizională în administraţie, libertatea de conştiinţă. De asemenea, în raport sunt prezentate o serie de cazuri starategice susţinute de APADOR-CH în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în scopul de a determina modificări ale legislaţiei sau ale practicilor din România în domeniile de interes ale asociaţiei.

I. CADRUL LEGISLATIV

Dintre cele 517 de legi, 136 de ordonanţe de urgenţă şi 64 de ordonanţe adoptate în anul 2006, sunt de menţionat ca relevante pentru consolidarea statului de drept şi problematica legată de drepturile omului:

– Legea nr. 103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, protocol adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000, cu privire la interzicerea generală a discriminarii;

– Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Era o lege (de) mult asteptata, care a înlocuit o reglementare desuetă, veche de 37 ani, respectiv Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Încă din 2005, APADOR-CH a contribuit în mod substanţial la îmbunătăţirea şi finalizarea proiectului de lege, înainte de introducerea şi adoptarea sa în Parlament în 2006. O bună parte din sugestiile concrete ale asociaţiei se regăsesc în noua lege intrată în vigoare în noiembrie 2006. Prin acest act normativ, regimul de executare a pedepselor a devenit mai elastic, mai apropiat de cerinţele moderne în materie; spre exemplu regimul de executare a măsurilor privative de libertate a fost nuanţat pe patru nivele: regim de maximă siguranţă, regim închis, regim semideschis, regim deschis. Dispoziţii similare privind regimul de executare au fost introduse în Codul penal prin art. I pct. 18 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. Trebuie adăugată şi contribuţia directă a asociaţiei la pregătirea şi elaborare a două Ordine ale ministrului, unul cu privire la asistenţa religioasă în penitenciare (care se aplică deja), celălalt vizând asistenţa medicală asigurată persoanelor în detenţie în sistemul penitenciar (la sfârşitul anului 2006 documentul era în curs de finalizare la Ministerul Justiţiei).

– Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. Prin art.I pct. 56 din lege au fost abrogate mai multe articole din Codul penal: art. 205 (insulta), art. 206 (calomnia), art. 207 (proba verităţii), art. 2361 (defăimarea ţării sau a naţiunii). Abrogarea acestor infracţiuni a fost cerută în mod repetat, timp de mai mulţi ani, de presă şi de organizaţiile neguvernamentale şi a constituit o preocupare constantă a APADOR-CH. Cu toate acestea, modificarea repetată a vechiului Cod penal nu este o soluţie de durată. Nici. Varianta susţinută de APADOR-CH este adoptarea unui nou Cod penal, împreună cu un nou Cod de procedură penală.

– Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi. Asociaţia a formulat unele obiecţiuni înainte de adoptarea legii, care, din păcate, îşi păstrează actualitatea. Ele privesc, printre altele menţinerea posibilităţii de supraveghere a persoanelor chiar şi în situaţia în care acestea nu au săvârşit o faptă penală, ci doar “pregătesc” săvârşirea ei. Termenul de “pregătire” este vag, ambiguu şi permite încălcări substanţiale ale dreptului la viaţă privată. Mai mult, legea a dublat, de la 24 la 48 de ore, durata pentru care o persoană poate fi suprvegheată fără autorizaţie de la judecător. De asemenea, nu s-a prevăzut nici o limitare a acestei măsuri, care poate fi repetată, practic, la nesfârşit. Obiecţiunile s-au referit şi la introducerea articolului care prevede posibilitatea folosirii ca probă în proces a înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client; prin aceasta a fost încălcată în mod vădit Legea nr. 51/1995, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat, publicat în Monitorul Oficial nr. 45/2005. De asemenea, obiecţiile au privit şi restrângerea dreptului câştigat de avocat şi consacrat de varianta precedentă a Codului de procedură penală de a asista, în cursul urmăririi penale, la efectuarea oricărui act de urmărire penală; în actuala varianta, după modificarea Codului de procedura penală, avocatul nu mai poate asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, ci numai la cele care implica audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului.

– Legea nr. 371/2006 pentru modificarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Legea de modificare a extins sfera autorităţilor/instituţiilor publice care intră sub incidenţa Legeii nr. 544/2001 şi la anumite categorii de societăţi comerciale. Pe de altă parte, a fost adăugată o nouă excepţie de la liberul acces la informaţii, constând în protejarea dreptului de prorprietate intelectuală sau industrială. În iunie 2004, APADOR-CH a avut o întâlnire cu iniţiatorul propunerii legislative de modificare (un deputat), căruia i-a prezentat lista de amendamente proprii la Legea nr.544/2001, printre care se afla şi exitenderea sferei de aplicarea legii.

-Legea nr. 380/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Legea de modificare a inclus în mod explicit contractele de achiziţii publice în categoria informaţiilor de interes public care se comnică din oficiu.

Ambele modificări ale Legii 544/2001 au fost cerute şi susţinute de APADOR-CH încă din 2005. Trebuie precizat că asociaţia mai are în vedere şi alte modificări ale acestei legi, pe care le va promova în funcţie de circumstanţe, prin intermediul diverşilor factori de decizie.

-Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Această lege înlocuieşte o reglementare veche de 58 ani (!), Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase. Legea reprezintă un progres evident faţă de reglementarea anterioară, dar cuprinde şi multe dispoziţii criticabile. Raportul dintre stat (Ministerul Culturii şi Cultelor) şi cultele religioase este dominat de prea mult formalism, cu tendinţe accentuate de natură adminstrativă. Condiţiile impuse pentru recunoaşterea cultelor şi asociaţiilor religioase sunt extrem de restictive (de exemplu, pentru ca o asociaţie religioasă să fie recunoscut drept cult, trebuie să aibă adeziunea a cel puţin 0,1% din populaţia României – în prezent aproximativ 22.000 de persoane – şi să fi activat ca asociaţie religioasa pentru cel puţin 12 ani în România; asociaţiile religioase trebuie să aibă cel puţin 300 de membri, faţă de 3 membri cât sunt necesari pentru înfiinţarea unei asociaţii, potrivit dreptului comun). De asemenea, art. 13 alin. 2 din lege (“În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”) are o redactare cel puţin nefericită, prin largheţe, fiind adoptat în ciuda protestului exprimat la nivelul societăţii civile, la care s-a raliat şi APADOR-CH, protest generat de temerea justificată că un astfel de articol va îngrădi în mod serios libertatea de exprimare.

Pe lângă comentarii la unele legi adoptate în cursul anului 2006, APADOR-CH a examinat şi alte proiecte de legi – neadoptate în anul 2006 – care puneau în discuţie respectarea drepturilor omului.

Spre exemplu, în luna martie 2006, APADOR-CH a formulat observaţii şi comentarii cu privire la Proiectul legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor (devenit ulterior proiectul legii privind Agenţia Naţionala de Integritate, cunoscut opiniei publice drept proeictul „Legii ANI”).

APADOR-CH şi-a exprimat dezacordul faţă de prezenţa în proiectul de lege a unor reglementări care încalcau, în mod vădit, drepturile omului. Exemple: introducerea percheziţiei domiciliare în materie civilă, dar cu o altă denumire: cercetare locală; îngrădirea accesului la justiţie (decizia prin care se constata conflictul de interese şi decizia prin care se constata cazul de incompatibilitate puteau duce nemijlocit la sancţionarea, destituirea sau eliberarea din demnitate sau funcţie, fără a putea fi atacate în justiţie); lipsa de garanţii procedurale suficiente pentru a împiedica hărţuirea unei persoane sub pretextul desfăşurării activităţii de control (durata cercetării nu avea o limită clară, putându-se prelungi pe o durată nedefinită; reluarea cercetării se putea face oricând, deşi, chiar când este vorba de infracţiuni – cele mai grave fapte ilicite – legea penală prevede un termen de prescripţie a răspunderii, cu consecinţa de a nu permite hărţuirea).

Marea majoritate a obiecţiunilor au fost avute în vedere de iniţiator la redactarea unei noi versiuni a proiectului. APADOR-CH a participat la întâlniri organizate atât de ONG-uri, cât şi de Ministerul Justiţiei pentru a dezbate acest proiect de lege, în diferitele sale variante, ocazii cu care au fost acceptate şi obiecţiile pe care le-a formulat cu privire la constituţionalitatea măsurii confiscării averii, în măsura în care nu se dovedeşte clar caracterul ilicit al dobândirii sale.

În luna aprilie 2006, APADOR-CH a avut o primă reacţie cu privire la Proiectul Legii privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice (transpunerea în legislaţia internă a Directivei nr. 98/2003/EC privind reutilizarea informaţiilor din sectorul public, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L345/31.12.2003).

APADOR-CH a atras atenţia Guvernului că Directiva amintită a fost preluată mecanic în cuprinsul proiectului de lege privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice şi nu a fost corelată cu dispoziţiile din dreptul intern privind liberul acces la informaţiile de interes public (Legea nr. 544/2001), cu consecinţa inducerii în opinia publică a ideii că informaţiile de interes public nu vor mai putea fi obţinute decât după plata unei taxe.

APADOR-CH a cerut Guvernului să respecte şi să reafirme în proiectul de lege privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice principiile prevăzute în Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, potrivit cărora obţinerea informaţiior de interes public este liberă, ceea ce presupune, printre altele, accesul gratuit şi necondiţionat de vreojustificare la informaţiile de interes public. În acest sens, era absolut necesar să se delimiteze clar în proiectul de lege faza obţinerii informaţiilor de interes public, care este supusă în continuare Legii nr. 544/2001 de faza reutilizăriiinformaţiilor din instituţiile publice, care este ulterioară şi distinctă de obţinerea informaţiilor. Deşi proiectul a fost criticat de numeroase organizaţii neguvernamentale, a fost totuşi adoptat de către Parlament în procedură de urgenţă, în septembrie 2006. Preşedintele României a cerut reexaminarea sa, iar iniţiatorul proiectului de lege (Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor) a organizat o serie de consultări pe această temă. APADOR-CH a participat la toate întâlnirile organizate, formulând observaţii şi propuneri; la finele lunii octombrie 2006, asociaţia a prezentat inţiatorului propuneri scrise de modificare a proiectului, care detaliau principiile expuse în aprilie 2006 şi discutate ulterior. Pâna la finele lui 2006, proiectul de lege nu intrase în procedul de dezbatere parlamentară.

Pachetul de legi privind siguranţa naţională şi serviciile secrete

Legea siguranţei naţionale nr.51/1991, în vigoare şi în prezent, a fost adoptată cu câteva luni înaintea primei Constituţii de după decembrie 1989 şi conţine unele prevederi care intră în contradicţie cu garanţiile constituţionale şi, începând din 1993, şi cu Convenţia Europeană privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Cu toate acestea, interesul puterilor legislativă şi executivă faţă de modificarea Legii siguranţei naţionale a fost extrem de scăzut. Pe baza acestei legi nedemocratice, s-au emis, între 1992 şi 1998, legile ce reglementează încă organizarea şi funcţionarea serviciilor “secrete” (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Transmisiuni Speciale) precum şi ordinele privind structurile informative din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei.

A. Proiectele elaborate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT)

La începutul anului 2006, CSAT a recurs la o procedură nu doar neuzuală ci şi neconstituţională pentru a-şi promova un pachet de patru legi privind securitatea naţională şi serviciile “secrete”. CSAT, care nu are drept de iniţiativă legislativă, a trimis Parlamentului cele 4 texte intitulate “propuneri de proiect” şi i-a cerut opinia. Niciuna din cele patru “propuneri” nu fusese prezentată public. In urma numeroaselor proteste din partea unor organizaţii neguvernamentale şi a unei veritabile campanii de presă, Parlamentul a hotărît să nu examineze “propunerile” înaintate de CSAT. In această situaţie, CSAT a solicitat Guvernului să analizeze pachetul de legi, să şi-l asume şi să-l retrimită Parlamentului ca iniţiativă legislativă proprie. Totodată, cele patru proiecte au fost făcute publice, la data de 18 aprilie 2006. Este vorba despre Legea informaţiilor, contrainformaţiilor şi securităţii naţionale, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Statutul ofiţerilor de informaţii.

APADOR-CH şi-a exprimat public opiniile asupra proiectelor, insistând asupra ameninţărilor la adresa drepturilor civile şi libertăţilor fundamentale[2]. In rezumat, obiecţiile asociaţiei se referă la următoarele aspecte:

1. Propunerea de proiect privind Legea informaţiilor, contrainformaţiilor şi siguranţei naţionale

Propunerea conţine definiţii super-cuprinzătoare ale ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, posibilităţi multiple de activităţi şi personal “sub acoperire”, secretizarea a absolut tot ce ţine de informaţii, contrainformaţii şi securitate şi, în plus, un pseudo-control atât la nivelul legislativului cât şi al puterii judecătoreşti. Singura instituţie cu puteri depline asupra serviciilor “secrete” este Consiliul Suprem de Apărare a Ţării căruia i se subordonează Comunitatea Naţională de Informaţii şi care, la rândul său, cuprinde toate “autorităţile informative” (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Transmisiuni Speciale, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă).Un lucru grav este menţinerea actualelor reglementări în materia autorizaţiei de supraveghere a unei persoane pe o durată iniţială de 6 luni urmată de prelungiri nelimitate a câte 3 luni fiecare. Imbunătăţirea referitoare la emiterea autorizaţiei de către un judecător, după ce cererea a trecut prin filtrul procurorului, este cu totul nesemnificativă deoarece acesta nu are acces la informaţiile, datele, documentele ce determină un serviciu de informaţii sau de securitate să solicite această formă de restrângere drastică a exerciţiului drepturilor omului.

Se menţine şi chiar se extinde dreptul serviciilor de a desfăşura activităţi economico-financiareproprii, aproape imposibil de controlat (vezi în acest sens recomandarea 1402/1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care cere ca serviciile “secrete” să fie finanţate exclusiv de la bugetul de stat), prin înfiinţarea unor “persoane juridice de drept privat” (ONG-uri sau firme, de pildă), pe care serviciile să le folosească în desfăşurarea activităţilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate.

2. Propunerea de proiect privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI)

a) Serviciul Român de Informaţii continuă să fie o structură mixtă militaro-civilă, la care se adaugă “militari angajaţi pe bază de contract” (de ce are nevoie un serviciu de informaţii modern, într-un stat democratic de trupe militare proprii?) dar şi dreptul pentru întregul personalul “să poarte şi să facă uz de armă”.

b) Propunerea de proiect menţine dreptul SRI de a “avea în subordine sau coordonare instituţii sanitare, regii autonome, societăţi comerciale….” (art.52). Se mai adaugă şi prevederea de la art.18 alin.e prin care SRI este autorizat “să înfiinţeze …. persoane juridice …inclusiv acoperite, precum şi să desfăşoare activităţile pentru care au fost constituite”. Prin urmare, SRI va putea înfiinţa regii/societăţi “la vedere” dar şi firme sub acoperire care chiar vor derula afaceri!

c) Art.9 alin.b dă în competenţele SRI interesele “de securitate naţională de natură politică, economică, industrială, tehnico-ştiinţifică, comercială ori financiar-bancară …”. Cu alte cuvinte, SRI poate controla toate domeniile sub pretextul prevenirii şi combaterii “subminării intereselor de securitate naţională”. De altfel, SRI este singurul autorizat să efectueze operaţiunile “tehnice” de supraveghere a persoanelor, indiferent de autoritatea informativă care a solicitat şi primit autorizarea de culegere a informaţiilor.

d) Concepţia secretizării totale este eronată pentru că nu tot ce ţine de un serviciu de informaţii trebuie să rămână inaccesibil publicului. Prezentarea publică a unor statistici, a informaţiilor asupra numărului de angajaţi, structurii, veniturilor şi cheluielilor SRI etc., în concordanţă cu cerinţele Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice şi cu Legea nr. 182/2002, nu afectează în niciun fel securitatea naţională.

e) Art.54 alin.2 stabileşte că “informaţiile ce privesc securitatea naţională pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 20 până la 100 de ani de la arhivare…”. Acelaşi regim se aplică şi arhivei fostelor organe naţionale de informaţii, deci inclusiv celebrelor dosare ale Securităţii. APADOR-CH a cerut stabilirea unei limite unice de 20 de ani de la data creării unui document, în paralel cu instituirea obligaţiei SRI de a reanaliza periodic (de exemplu, odată la 3 ani) gradul de clasificare al tuturor informaţiilor deţinute. Informaţiile ce nu mai prezintă pericol pentru securitatea naţională vor fi declasificate imediat.

3. Propunerea de proiect privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE)

Problemele sunt, în majoritate, similare celor din propunerea de proiect privind SRI: menţinerea caracterului mixt civil-militar, constituirea de trupe militare proprii, dreptul de a folosi armele de foc, înfiinţarea unor “persoane juridice”, surse de finanţare extrabugetare, supravegherea persoanelor, secretizarea tuturor informaţiilor privind activităţile, personalul, structura etc. Dar în primul rând rămân neclare obiectul de activitate (nu sunt definite informaţiile/ameninţările “externe”) şi locul de desfăşurare (în ţară? în străinătate? în ambele?). De altfel, sunt destule situaţiile în care “teritoriile” SIE şi SRI par a se suprapune.

4. Statutul ofiţerilor de informaţii

Pe lângă statutul dublu “militar-civil” sau dreptul de a purta şi folosi arme de foc, propunerea cuprinde un număr impresionant de avantaje materiale dintre care cele mai flagrante privesc pensionarea la 55 de ani sau 25 de ani de activitate (12 luni de activitate se echivalează cu 18-24 de luni), multiplele componente ale salariului de bază (inclusiv grade, gradaţii, prime permanente etc.) şi posibilitatea de a cumpăra locuinţele de serviciu.

Pe lângă acestea, Art.31 alin.1 prevede obligaţia păstrării secretului profesional, după încetarea raporturilor de serviciu “pe toată durata vieţii”, prevedere evident excesivă şi nejustificată. APADOR-CH propune ca obligaţia păstrării secretului profesional să funcţioneze timp de 5 ani sau până la declasificare sau deconspirare prin orice mijloace a informaţiilor respective.

O prevedere inacceptabilă este aceea că ofiţerii de informaţii pot “să solicite oricărei persoane sprijin pentru apărarea securităţii naţionale….” Apărarea securităţii naţionale este atributul exclusiv al autorităţilor. Persoanele, în primul rând cele fizice, nu au nicio competenţă în acest domeniu şi nu pot fi obligate să acorde “sprijin” ofiţerilor de informaţii.

B. Iniţiativa Guvernului

In perioada iunie-august 2006, Secretariatul General al Guvernului a organizat mai multe consultări publice pe tema siguranţei/securităţii naţionale şi a serviciilor secrete, cu intenţia declarată de a modifica substanţial cele patru proiecte primite de la CSAT şi de a pregăti o a cincea iniţiativă legislativă ce ar fi urmat să definească, în mod exhaustiv, securitatea naţională (APADOR-CH a participat la acestea). Proiectul legii securităţii naţionale (cel de a-l cincilea) a fost făcut public în august 2006. APADOR-CH a redactat comentarii şi pe acest text[3], principalele obiecţii fiind următoarele:

1. Dacă acest proiect va fi prezentat guvernului împreună cu cele patru legi elaborate de CSAT, trebuie precizat că între primul şi celelalte există multe neconcordanţe şi contradicţii. Cele patru proiecte iniţiate de CSAT contravin flagrant reglementărilor interne şi internaţionale cu privire la drepturile omului. Ele nu pot fi amendate ci doar rescrise integral, pe baza unor principii complet diferite;

2. Proiectul nu face nicio referire la activităţile de supraveghere a persoanelor, aspect vital, din punctul de vedere al asociaţiei, pentru că ele conţin limitări drastice ale unor drepturi esenţiale (protecţia vieţii private, libertatea de exprimare, libertatea de asociere etc.). Asociaţia consideră că această chestiune extrem de delicată trebuie reglementată în legea siguranţei naţionale , pe baza Recomandării 1402/1999 a APCE şi a reglementărilor din Codul de procedură penală privind durata autorizaţiilor de interceptare. Condiţiile pentru exercitarea supravegherii trebuie să fie următoarele:

a) cererea de autorizare a interceptărilor/supravegherii se prezintă judecătorului, împreună cu toate documentele/datele pe care se bazează cererea de autorizare înaintată de un serviciu „secret”;

b) judecătorul emite autorizaţia pentru o perioadă de 30 de zile;

c) la expirarea termenului, serviciul beneficiar prezintă judecătorului rezultatele obţinute. Dacă judecătorul apreciază că supravegherea trebuie continuată prelungeşte autorizaţia pentru o perioadă de încă 30 de zile. In aceleaşi condiţii, judecătorul mai poate dispune încă două prelungiri de câte 30 de zile fiecare. Durata maximă a autorizaţiei este de 120 de zile;

d) dacă probele adunate sunt nerelevante sau insuficiente pentru trimiterea în judecată a persoanei supravegheate, judecătorul dispune informarea acesteia cu privire la măsura luată;

3. Este necesar ca legea siguranţei naţionale să includă interdicţia expresă, pentru toate serviciile de informaţii, direcţiile/structurile de informaţii de a desfăşura activităţi economice, comerciale, financiare, bancare sau orice altă activitate aducătoare de venituri extrabugetare. Toate „serviciile secrete”, indiferent de titulatură, trebuie să fie finanţate exclusiv de la bugetul de stat;

4. APADOR-CH susţine desfiinţarea SPP şi STS ca servicii de sine-stătătoare şi includerea lor ca direcţii în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi respectiv Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor. Insă, pentru a nu perturba activităţile specifice, este nevoie fie de modificarea simultană a legilor de organizare şi funcţionare a celor două ministere, fie de măsuri tranzitorii incluse în legea siguranţei naţionale;

5. Asociaţia remarcă faptul că în unele articole se menţionează securitatea statului român, deşi proiectul încearcă să lase impresia că toate activităţile au în vedere siguranţa cetăţeanului. „Statul” este o noţiune abstractă ce nu poate fi „ameninţată” de vreun pericol.

6.Controlul parlamentar asupra serviciilor/structurilor informativ – dovedit ineficient până în prezent – trebuie întărit. Comisiile de specialitate trebuie să aibă acces şi la informaţiile privind operaţiunile serviciilor, dacă există suspiciuni sau plângeri din partea unor persoane fizice sau juridice. In absenţa acestora, protecţia persoanelor faţă de eventuale abuzuri este, practic, imposibil de realizat. Nici accesul la justiţie nu este o cale de atac eficientă , deoarece persoana lezată în drepturile sale ar trebui să prezinte dovezi în susţinerea acţiunii. Este clar că asemenea dovezi, cu valoare juridică, nu pot fi obţinute pentru că serviciile/structurile de informaţii sunt deplin protejate de secretul de stat. Soluţia este ca, la încheierea operaţiunii, serviciile/structurile să informeze persoanele vizate, care nu au fost trimise în judecată, că au format obiectul supravegherii. Dacă persoanele îşi exprimă intenţia de a se adresa justiţiei, atunci serviciile trebuie să le pună la dispoziţie materialele colectate. Dacă persoanele nu doresc acest lucru, materialele vor fi distruse imediat.

După numeroase amânări şi modificări repetate, Guvernul a decis să trimită pachetul de cinci proiecte (cele patru iniţiate de CSAT dar modificate de experţii guvernamentali, plus proiectul privind siguranţa naţională) înapoi la CSAT pentru avizare, conform Constituţiei. Potrivit declaraţiilor Preşedintelui României, pachetul de legi propus de guvern nu ar corespunde standardelor interne şi internaţionale. În cursul unei întâlniri organizate de CSAT în luna decembrie 2006, la care a participat şi APADOR-CH, oficiali din zona CSAT au anunţat că proiectele de legi, cu numeroase amendamente, ar fi fost retrimise guvernului în decembrie a.c. S-a precizat însă că decizia privind forma finală a proiectelor de lege aparţine exclusiv Guvernului[4].

II. ACCESUL LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC SI TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ

În anul 2006 APADOR-CH a continuat, pentru al patrulea an consecutiv, monitorizarea aplicării Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public prin cereri de informaţii şi promovarea unor acţiuni în justiţie în cazul refuzurilor nejustificate ale autorităţilor şi instituţiilor publice de a comunica informaţiile solicitate. În acelaşi timp au fost continuate procedurile în cazurile strategice iniţiate în anii anteriori.

De asemenea, la începutul anului 2006, asociaţia a finalizat un proiect finanţat de Open Society Justice Initiative care a avut ca obiect implementarea Legii liberului acces la informaţiile de interes public. În cadrul acestui proiect, APADOR-CH a organizat în luna ianuarie 2006 o sesiune de pregătire cu funcţionari însărcinaţi cu aplicarea Legii nr.544/2001 din judeţul Ilfov şi a lansat cel de-al doilea volum al culegerii de speţe privind cazuri în justiţie iniţiate pe baza acestei legi. În acelaşi timp, pe pagina de Internet a asociaţiei a fost creată o secţiune specială dedicată acestor cazuri.

APADOR-CH a început în 2006 un proiect care îşi propune să monitorizeze implementarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Proiectul intitulat “Îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni şi administraţie în procesul decizional”, este finanţat de United States Agency for International Developement în cadrul “Romania Civil Society Strengthening Program”.

Prin acest proiect asociaţia urmăreşte realizarea unei coaliţii de organizaţii neguvernamentale de la nivel local, care va monitoriza stadiul implementării Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, va identifica principalele probleme în aplicarea legii, precum şi soluţiile practice şi de cadru legislativ necesare îmbunătăţirii transparenţei decizionale şi va realiza o campanie de conştientizare privind acest domeniu, pentru administraţie şi cetăţeni. Într-o primă fază a proiectului, desfăşurată în anul 2006, APADOR-CH a selecţionat un număr de 30 de organizaţii neguvernamentale locale, pentru care a organizat două sesiuni de instruire privind folosirea şi monitorizarea implementării Legii nr.52/2004. De asemenea, au fost tipărite 75.000 de pliante informative pentru cetăţeni, care cuprind informaţii generale despre Legea transparenţei decizionale, care vor fi distribuite în cursul anului 2007 de către cele 30 de organizaţii membre ale coaliţiei. Proiectul urmează a fi finalizat în octombrie 2007.

1. Cereri de informaţii şi acţiuni în instanţă

1.1. Cazuri iniţiate în anii precedenţi şi continuate în 2006

Şi în 2006, APADOR-CH a continuat procedurile de executare iniţiate împotriva Ministerului Public şi a procurorului general Ilie Botoş. În iunie 2005 Tribunalul Bucureşti l-a amendat civil pentru a doua oară pe dl. Ilie Botoş pentru neexecutarea hotarârii judecătoreşti irevocabile prin care a fost obligat să comunice informaţii statistice complete despre supravegherea persoanelor. Ministerul Public şi Ilie Botoş au atacat hotărârea cu recurs. Curtea de Apel Bucureşti a respins ambele recursuri, în ianuarie 2006.

O acţiune în justiţie continuată de APADOR-CH în 2006 a fost cea care a avut drept obiect refuzul Guvernului României – Secretariatul General al Guvernului de a comunica copii ale stenogramele şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Prin această ordonanţă de urgenţă cabinetul Adrian Năstase a decis preluarea de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) a unor datorii post privatizare ale RAFO Oneşti şi Carom Oneşti. Într-o primă fază, acţiunea asociaţiei a fost respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Bucureşti, care a considerat că informaţiile solicitate fac parte din categoria informaţiilor clasificate, fiind exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, conform articolului 12 alin.1 lit.b) din Legea nr. 544/2001 şi Legii nr.182/2002. APADOR-CH a atacat cu recurs această hotărâre, iar în februarie 2006 Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză APADOR-CH, obligând Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului să comunice informaţiile de interes public solicitate. În martie 2006, Guvernul României a atacat decizia din recurs formulând contestaţie în anulare şi revizuire. Ambele căi extraordinare de atac au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti.

În anul 2005, APADOR-CH prin intermediul unei membre, N.P. a adresat cereri de informaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANSV) privind compoziţia pâinii, situaţia plângerilor privind calitatea pâinii, numărul de controale efectuate, în perioada 1 februarie 2001-15 septembrie 2005 cu privire la compoziţia pâinii, precum şi numărul contravenţiilor constatate; scopul acestei cereri de informaţii a fost de a verifica dacă pentru autorităţile publice primează interesul public în faţa eventualele excepţii de la accesul la informaţii de interes public, atunci când răspund unei solicitări de informaţii. ANSV a răspuns incomplet cererii de informaţii publice; drept urmare APADOR-CH a formulat o plângere în justiţie. In martie 2006 Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea iniţiata de reclamantă şi a obligat autoritatea publică să comunice anumite informaţii solicitate, însă a respins cererea de despăgubiri ca neîntemeiată. Împotriva acestei soluţii N.P. a declarat recurs. Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, în octombrie 2006, şi a obligat ANSV să comunice toate informaţiile solicitate.

Acţiunea în justiţie începută de APADOR-CH în contradictoriu cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în anul 2005 şi continuată în anul 2006, a avut drept obiect răspunsul incomplet faţă de o solicitare privind informaţiile statistice legate de numărul reclamaţiilor/plângerilor/sesizărilor primite, în perioada 01.01.2002-01.06.2005, împotriva operatorilor din domeniul asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a răspuns că informaţiile solicitate se găsesc pe site-ul propriu de internet, în rapoartele anuale publicate, cu toate că nu se publicase încă un raport pe anul 2005, iar celelalte rapoarte nu conţineau toate informaţiile solicitate. APADOR-CH a atacat răspunsul în instanţă, urmărind să clarifice dacă solicitarea unor informaţii care sunt publicate din oficiu exclude sau nu şi o comunicare la cerere. În noiembrie 2005, plângerea asociaţiei a fost admisă în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti; drept urmare instituţia publică a comunicat informaţiile solicitate. Deoarece tribunalul a respins cererea de acordare de daune morale, APADOR-CH a formulat recurs. Curtea de Apel Bucureşti, în februarie 2006, a admis recursul asociaţiei acordând daune morale în cuantum de 1000 RON. CSA a executat integral hotărârea.

Tot în 2006 APADOR-CH a finalizat acţiunea începută în anul 2005 împotriva Primăriei Municipilui Bucureşti. Iniţial asociaţia a adresat o cerere de informaţii de interes public Primăriei Municipiului Bucureşti privind contractele încheiate, în perioada 1.01.2000-1.06.2005, având ca obiect construirea, reabilitarea şi întreţinerea drumurilor publice din Bucureşti. Pe lângă aceste informaţii, APADOR-CH a solicitat şi copii ale contractelor. Primăria a refuzat comunicarea copiilor de pe contractele solicitate invocând existenţa unor clauze de confidenţialitate. Pentru a lămuri incidenţa clauzelor de confidenţialitate din contractele de achiziţii publice asupra comunicării de informaţii de interes public în baza Legii nr. 544/2001, APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva refuzului de comunicare a copiilor contractelor. În octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de APADOR-CH împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta (PMB) să comunice informaţiile publice solicitate. Instanţa a respins cererea asociaţiei privind plata daunelor morale. Ambele părţi au declarat recurs. Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile în februarie 2006. Informaţiile solicitate au fost comunicate cu o întârziere nejustificată de 8 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

1.2. Cazuri noi

În contextul unor suspiciuni privind încălcările grave ale drepturilor omului pe teritoriul României, constând în privarea de libertate şi supunerea la tortură a unor persoane bănuite de terorism, APADOR -CH a adresat Ministerului Apărării Naţionale o cerere de informaţii publice privind desfăşurătorul zborurilor efectuate de aeronavele SUA care au survolat spaţiul aerian al României şi au aterizat pe unul din aeroporturile militare ale României, în perioada 2001-2005, procedurile privind folosirea aeroporturilor militare din România de către aeronave militare care transportă şi alte persoane decât echipajul, existenţa unor centre de tranzit, spaţii de cazare sau spaţii de deţinere. Acestei solicitări de informaţii i s-a răspuns „structurile subordonate MApN au aribuţii numai pentru monitorizarea survolării spaţiului aerian naţional de către aeronave de stat sau civile, cu sau fără aterizare pe aeroporturile (aerodromurile) din România, fără a avea responsabilităţi şi structuri specializate în procesarea personalului şi a materialelor la trecerea frontierei de stat, aceasta fiind în competenţa organelor specializate ale statului. Desfăşurătorul zborurilor aeronavelor care au aterizat pe aeroporturi (aerodromuri) din România în perioada 2001-2005 conţine date care nu sunt destinate publicului”.

APADOR-CH a adresat Ministerului Afacerilor Externe, în mai 2006, o cerere de informaţii prin care a solicitat să i se comunice lista ţărilor votate de delegaţia României pentru a face parte din Consiliul Drepturilor Omului, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, criteriile folosite pentru a evalua respectarea drepturilor omului de catre ţările candidate precum şi documentele folosite de România în vederea evaluării ţărilor candidate. Cererea asociaţiei s-a înscris în demersul mai larg al Freedom of Information Advocates Network, prin care astfel de solicitări au fost adresate mai multor state, în acelaşi timp, în contextul alegerii în primul Consiliu al Drepturilor Omului a unor ţări cu probleme în domeniul respectării drepturilor omului. Ministerul de Externe a furnizat doar o parte din informaţiile solicitate considerând că informaţiile referitoare la procesele de promovare şi obţinere a sprijinului pentru candidaturile naţionale ale României la sistemul ONU, la procesele de definitivare a angajamentelor de sprijin reciproc şi la procesele decizionale privind oferirea de către România, a sprijinului pentru candidaturile altor state, intră în categoria documentelor clasificate. Trebuie însă remarcat că răspunsul primit de APADOR-CH a fost cel mai cuprinzător comparativ cu cele primite de celelalte organizaţii implicate în demers.

În octombrie 2006, asociaţia a adresat Regiei Autonome „Monitorul Oficial” o cerere de informaţii privind structura organizatorică a instituţiei, numele/denumirea persoanelor fizice sau juridice care sunt sau au fost asociaţi, începând cu anul 2002, numărul total de angajaţi, defalcat pe fiecare an în perioada 2002-2006, activităţile desfăşurate în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, veniturile realizate de regie din alte activităţi în afara asigurării editării Monitorului Oficial al României, în perioada 2002-2006, valoarea patrimoniului regiei, în perioada 2002-2006, cuantumul sumelor împrumutate, în perioada 2002-2006 şi cât din acest împrumut a fost restituit, până în prezent, veniturile realizate de directorul general, membrii consiliului de administraţie, directori în perioada 2002-2006, bugetul regiei pe anii 2002-2006 precum şi o copie a raportului anual prezentat secretarului general al Camerei Deputaţilor de către consiliul de administraţie cu privire la activitatea regiei în anul precedent şi la programul de activitate pe anul în curs. Cererea a fost formulată în contextul secretizării bugetului Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi nu a primit un răspuns corespunzător. Refuzul de a comunica în întregime informaţiile solicitate a fost atacat de APADOR-CH în instanţă, acţiunea având termen de soluţionare în ianuarie 2007.

Un alt caz a fost generat de o cerere adresată Ministerului Afacerilor Externe prin care s-a solicitat comunicarea numărului total al consilierilor ministrului afacerilor externe şi al persoanelor care „deţin statutul de consilier al ministrului afacerilor externe”, precum şi numele, cetăţenia, pregătirea profesională, data numirii şi, după caz, data eliberării din funcţie pentru fiecare consilier al ministrului, totalul sumelor plătite precum şi titlul acestora pentru fiecare consilier al ministrului şi dacă aceste sume au fost plătite din bugetul Ministerului Afacerilor Externe sau din alte surse publice, cu indicarea lor. În răspunsul primit s-a menţionat lista unor consilieri, care totuşi nu cuprindea toate persoanele cunoscute ca îndeplinind această funcţie (de exemplu, domnul Wolfgang Dix, consilier străin numit prin Hotărârea Guvernului nr.505/2005). De asemenea, nu se indicau sumele plătite de la bugetul statului cu titlul de salariu, existând doar trimiteri la legislaţia în baza căreia s-au stabilit salariile consilierilor. APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva răspunsul incomplet primit, cauza urmând să se judece, în ianuarie 2007, de Tribunalul Bucureşti.

În 2006, APADOR-CH a iniţiat proceduri de executare (plângeri în contencios administrativ) împotriva Primăriei Municipilui Bucureşti, primarului general Adriean Videanu, a Guvernului României-Secretariatul General al Guvernului, a fostului secretar general Mihai Alexandru Voicu şi a actualului secretar general Radu Stroe.Toate aceste proceduri au avut la bază neexecutarea a două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau Primăria Municipiului Bucureşti, respetiv Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, să comunice informaţii de interes public (cazurile au fost descrise în secţiunea anterioară „Cazuri iniţiate în 2005 şi continuate în 2006).

În cazul privind Primăria Municipiului Bucureşti şi primarul general Adriean Videanu, în septembrie 2006 APADOR-CH a solicitat instanţei amendarea primarului general, în calitate de conducător al autorităţii publice, cu o sumă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a executării deciziei civile nr.258 din 20 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv începând cu data de 22 februarie şi până la data executării. Pe 13 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a admis în parte plângerea asociaţiei obligându-l pe Adriean Videanu să plătească amenda solicitată pentru perioada 23 martie 2006-10 octombrie 2006, dar a respins plata de despăgubiri pentru întârzierea nejustificată a executării a unei sentinţe civile. Împotriva acestei sentinţe APADOR-CH a formulat recurs. Plânerea similară îndreptată împotriva Guvernului României-Secretariatul General al Guvernului, a fostului secretar general Mihai Alexandru Voicu Radu şi a actualului secretar general Radu Stroe, urmează a fi judecată de Tribunalul Bucureşti în februarie 2007.

În februarie 2006, APADOR-CH a formulat o plângere penală împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ilie Botoş, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ (neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile şi după ce conducătorul unităţii a fost amendat de instanţă pentru nerespectarea termenului de executare) şi art. 246 Cod penal (abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor). Plângerea are legătură cu neexecutarea integrală a hotărârii irevocabile prin care Ministerul public a fost obligat să comunice asociaţiei informaţii statistice privind supravegherea persoanelor.

În iulie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns asociaţiei că plângerea penală formulată împotriva procurorului general a fost clasată „neconturându-se indicii de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală”. Împotriva refuzului vădit ilegal al Parchetului de a pronunţa o soluţie procedurală (de neîncepere sau de începere a urmăririi penale) cu privire la plângerea penală formulată împotriva fostului procuror general al PICCJ, în septembrie 2006 APADOR-CH a atacat soluţia în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmeză să judece respectiva cauză în ianuarie 2007[5]. De asemenea, asociaţia a adresat, în octombrie 2007, o sesizare ministrului justiţiei pentru a lua măsurile necesare pentru ca parchetul, aflat sub autoritatea ministrului justitiţiei (în temeiul art. 132, alin 1 din Constituţie), să înregistreze şi să soluţioneze plângerea penală. O sesizare asemănătoare a fost adresată şi Consiliului Superior al magistraturii. Ministerul Justiţiei a trimis sesizarea Ministerului Public care, în noiembrie 2006, a comunicat asociaţiei că se efectuează acte premergătoare faţă de Ilie Botoş pentru infracţiunile prevăzute de Legea 554/2004 şi art. 246 din Codul penal.

III. LIBERTATEA DE EXPRIMARE

În cursul anului 2006, APADOR-CH a protestat public împotriva a două demersuri ale autorităţilor române prin care s-au adus atingeri dreptului la liberă exprimare. Într-un prim caz, în februarie 2006, APADOR-CH a protestat împreună cu Agenţia de Monitorizare a presei şi APPLE cu privire la reţinerea şi cercetarea penală a unui ziarist pe motiv că deţinea informaţii clasificate. Comunicatul APADOR-CH a avut următorul cuprins:

„Protest împotriva reţinerii nelegale a ziaristului Marian Gârleanu pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni contra siguranţei statului

APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei şi APPLE protestează împotriva reţinerii nelegale a ziaristului Marian Gârleanu, corespondent din Focşani al cotidianului România Liberă, pentru săvârşirea unei pretinse infracţiuni contra siguranţei statului.

În esenţă, ziaristului i se impută deţinerea neautorizata a unor informaţii militare, despre care ministrul apărării a declarat că “…nu reprezintă însă un pericol pentru armata română, pentru că sunt informaţii din trecut, de acum doi ani şi jumătate, deci nu este o problemă care să pună în pericol armata română …”.

În primul rând, dacă informaţiile militare deţinute de ziarist nu prezintă nici un pericol pentru armată, astfel cum apreciază – în deplină cunoştinţă de cauză chiar ministrul apărării – ele nu pot fi încadrate în categoria informaţiilor clasificate, întrucât, potrivit art. 15 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, numai informaţiile prin a căror divulgare se prejudiciază siguranţa naţională sau apărarea ţării constituie informaţii secrete de stat.

În al doilea rând, odată cu adoptarea Legii nr. 182/2002 obligaţia de a proteja informaţiile secrete de stat revine numai „persoanelor autorizate”, nu şi celorlalte persoane. Art. 16 din această lege prevede expres că numai persoanele autorizate care emit, gestionează sau intră în posesia informaţiilor secrete au obligaţia de a le proteja. Întrucât jurnaliştii, ca şi publicul, nu intră în sfera persoanelor autorizate la care se referă articolul 16, rezultă că pentru aceştia nu mai există obligaţia de a proteja informaţiile secrete de stat. Schimbarea concepţiei privind titularii obligaţiei de a apăra aceste secrete are ca efect şi abrogarea implicită a alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal, text care instituia obligaţia oricărei persoane de a proteja secretele de stat.

O astfel de susţinere este cât se poate de logică: odată ce o informaţie a ieşit din sfera secretă – fapt împlinit în momentul în care datele/informaţiile au intrat în posesia presei – informaţia îşi pierde caracterul secret, iar acesta nu mai poate fi re-obţinut. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „informaţiile privind siguranţa naţională, odată intrate în spaţiul public, nu mai pot fi interzise, retrase şi nici autorii diseminării informaţiei pedepsiţi …”.

APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei şi APPLE consideră că privarea de libertate a ziaristului Marian Gârleanu este complet nejustificată şi cer autorităţilor competente să renunţe la aplicarea alineatului 4 al articolului 169 din Codul penal, atât în acest caz, cât şi în orice altă situaţie similară.”

Al doilea protest, din iunie 2006, a privit condamnarea actualului preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului la plata unor daune morale în cuantum exorbitant, pentru un articol publicat în perioada în care era jurnalist. Comunicatul APADOR-CH a avut următorul cuprins:

„APADOR-CH protestează împotriva recentei obligări a ziaristului RALU FILIP la plata de daune morale în cuantum de 90.000 de RON (900.000.000 de lei vechi) pentru publicarea unor afirmaţii şi opinii ce au rezultat din ancheta jurnalistică pe care a efectuat-o într-o chestiune de interes public, privind conduita persoanelor care ocupă importante funcţii publice.

Obligarea jurnalistului la plata unei sume exorbitante este o sancţiune vădit disproporţionată şi are ca efect direct restrângerea până la anulare a libertăţii de exprimare. Oricine ar dori să iniţiteze o dezbatere cu privire la chestiuni de interes public, în special presa, este intimidat şi descurajat prin astfel de măsuri dispuse de instanţă.

Prin stabilirea daunelor morale, instanţa nu trebuie să-l pedepsească pe ziarist, ci numai să acorde despăgubiri care să compenseze în mod adecvat şi proporţional prejudiciul moral suferit. Trebuie să existe garanţii reale, efective în lege şi la nivelul instanţelor împotriva acordării unor despăgubiri disproporţionate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mai multe hotărâri că esenţa societatii democratice este discutarea libera, neinhibata, in spatiul public a oricarei chestiuni de interes public. Iar aplicarea unor sanctiuni disproportionate, chiar in cazul in care ar exista o culpa a ziaristului, constituie o incalcare distincta a Articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat ele au un efect intimidant, inhibant, care anuleaza posibilitatea dezbaterii libere specifice societatii democratice.”

Tot în 2006, APADOR-CH a susţinut şi cazul jurnalistului constănţean Cristian Anton, chemat în judecată de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Acesta din urmă a cerut condamnarea ziaristului la plata de despăgubiri morale în valoare de un miliard cinci sute de milioane de lei vechi, pentru pretinsa atingere adusă reputaţiei sale printr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2005 în ziarul Replica de Constanţa. In articolul respectiv, publicat sub titlul „Tîrnăcop zice că e săpat de grupuri de interese”, Cristian Anton a prezentat informaţiile obţinute în urma discuţiei cu un procuror al Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) privind activitatea DNA la Constanţa. Articolul trecea în revistă dificultăţile cu care se confruntă DNA, cum ar fi lipsa de personal şi presiunile politice şi, în final, prezenta opinia exprimată de procuror cu privire la pretinsele abuzuri săvârşite de DNA la adresa lui Radu Mazăre. Cu privire la acest aspect, ziaristul a consemnat opinia procurorului potrivit cãreia nu s-ar fi săvârşit abuzuri împotriva primarului; din contră, acesta a putut pleca nestingherit din ţară, nefiind luată nicio măsură împotriva sa. Procurorul a amintit că „nu este exclusă posibilitatea” ca o astfel de măsură sã fie luată „în funcţie de rezultatele anchetei”. In cadrul aceluiaşi proces, dl. Mazãre ceruse şi condamnarea la plata de despăgubiri a procurorului F.T. în solidar cu Departamentul Naţional Anticorupţie. APADOR-CH a asigurat reprezentarea ziaristului în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Acestă instanţă a dat dreptate jurnalistului Cristian Anton, respingând ambele cereri ale d-lui Mazãre, printr-o sentinţă pronunţată pe 15 decembrie 2006. Instanţa a constatat că nu a fost contestat faptul cã dl. Mazăre este cercetat de DNA, că afirmaţia referitoare la eventualitatea luării unor măsuri în cursul cercetărilor exprima o pură supoziţie, aceasta depinzând de rezultatul cercetărilor, şi că jurnalistul nu a făcut decât să reia o discuţie purtată cu un procuror referitor la activitatea DNA şi la cazurile importante de care se ocupa acest departament, în limitele libertăţii de exprimare cu privire la un subiect de interes public şi cu privire la o personalitate publică – om politic, care, ca ocupant al unei funcţii reprezentative, trebuie să rămână în atenţia publicului şi a celor care l-au ales. „Dacă nu ar fi aşa exercitarea democraţiei s-ar goli de conţinut”, a considerat instanţa. Până la sfârşitul anului 2006, primarul Radu Mazăre nu exercitase vreo cale de atac în acest caz.

IV. DETENŢIA, REEDUCAREA ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN EXECUTAREA UNOR PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE

1. Cadrul legal

1.1. Regimul executării pedepselor

Adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006 privind regimul executării pedepselor privative de libertate reprezintă cea mai importantă măsură de după 1989 în direcţia alinierii la standardele europene în materie de penitenciare. Noua lege reglementează chestiuni esenţiale precum: prezenţa permanentă, în fiecare penitenciar, a unui judecător delegat cu executarea pedepselor, care exercită un control imparţial, din afara sistemului penitenciar, asupra modului în care sunt tratate persoanele aflate în detenţie; clasificarea deţinuţilor pe categorii de regim de detenţie (de maximă siguranţă, închis, semi-deschis şi deschis) cu definirea clară a condiţiilor pentru fiecare în parte, inclusiv pentru trecerea dintr-un regim într-altul; îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate persoanelor private de libertate prin obligarea medicilor şi asistenţilor de a se ocupa numai de acestea, nu şi de cadre; eliminarea sancţiunii disciplinare a regimului restrictiv (sancţiunea cea mai gravă ce se putea aplica pe o durată între trei luni şi un an, în condiţii dure de detenţie); renunţarea la “uniformă”, ţinută nu numai degradantă ci şi, de multe ori, insalubră; renunţarea la obligaţia deţinuţilor de a munci şi, implicit, la sanţionarea disciplinară a acestora în caz de refuz etc.

Deşi legea a intrat în vigoare abia în noiembrie 2006, iar regulamentul de aplicare, trei luni mai târziu, APADOR-CH a putut constata primele efecte benefice chiar din decembrie 2006 (desemnarea judecătorilor delegaţi cu executarea pedepselor, activitate susţinută a comisiilor de clasificare a deţinuţilor). Unele lucruri sunt încă imprecise (de pildă, rolul concret al judecătorului delegat, accesul deţinuţilor la acesta, puterea deciziilor sale) iar APADOR-CH va urmări cu atenţie dacă şi cum vor fi clarificate. Este însă evident că, pe lângă aceste modificări substanţiale ale cadrului legal este absolut necesar să se continue eforturile pentru îmbunătăţirea condiţiilor materiale de detenţie (cazare, hrană, activităţi socio-educative, pregătirea pentru reinserţia în societate după liberare).

1.2. Cadrul legal al asistenţei medicale în locurile de detenţie

Date fiind numeroasele plângeri ale deţinuţilor cu privire la cantitatea şi calitatea medicamentelor administrate în sistemul penitenciar, precum şi la lipsa tratamentului medical adecvat, APADOR-CH a cerut constant ANP, în cursul anului 2006 ca medicii de penitenciar să se ocupe exclusiv de deţinuţi. Personalul de penitenciar ar trebui să poată solicita asistenţa medicilor de penitenciar numai în situaţii de urgenţă. Si în cursul anului 2006 din statisticile cu cheltuielile pe medicamente, a rezultat că angajaţi ANP consumă o parte consistenţă a resurselor Casei OPSNAJ, deşi numărul angajaţilor din sistemul ANP este mult inferior celui al deţinuţilor.

Prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii s-a înfiinţat Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prevăzându-se, în perspectivă, „reorganizarea” Casei de asigurări de sănătate speciale pentru armată, poliţie, penitenciare, servicii secrete şi magistraţi (Casa OPSNAJ) şi administrarea fondului unic exclusiv de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele judeţene. APADOR-CH a solicitat, de altfel, în repetate rânduri desfiinţare Casei OPSNAJ şi transferarea tuturor beneficiarilor la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

In septembrie 2006, APADOR-CH şi-a exprimat punctul de vedere asupra Proiectului de Ordin propus de Ministerul Justiţiei pentru reglementarea asistenţei medicale în sistemul penitenciar remarcând că este binevenit pentru că reglementează, în mare parte, o serie de aspecte criticate de APADOR-CH de-a lungul anilor. Se evidenţiază în mod deosebit obligaţia personalului medical de a se ocupa exclusiv de persoanele private de libertate, aducerea celor care intră în refuz de hrană în infirmerii şi introducerea prezervativelor în vederea prevenirii infectării cu HIV.

Cu toate acestea, proiectul conţinea şi unele prevederi insuficiente sau neclar formulate, pe care APADOR-CH le-a sesizat şi transmis autorului propunerii în 27 septembrie 2006. Acestea priveau, în principal, dispoziţiile care reglementau fişa medicală a persoanelor deţinute, expertiza medico-legală (autopsia) în caz de deces în penitenciar, dreptul de acces la dosarul medical pentru rudele persoanei decedate, avocatul lor sau organizaţiile neguvernamentale activând în domeniul drepturilor omului. Asociaţia a solicitat, de asemenea, eliminarea din proiect a dispoziţiilor care priveau pe deţinuţii care şi-ar crea în mod voit starea de boală – fapt apreciat exclusiv de medicul de penitenciar – şi care ar trebui să suporte costurile actelor medicale.

Ulterior, Ministerul Justiţiei a operat doar anumite modificări, în sensul celor semnalate de Asociaţie. Sugestiile APADOR-CH privind consemnarea în fişa medicală a declaraţiilor persoanei aflate în detenţie precum şi cele privind renunţarea la dispoziţiile care reglementează boala autoprovocată rămăseseră fără ecou, astfel încât Asociaţia a revenit pe lângă Ministerul Justiţiei cu un memoriu suplimentar, la 1 noiembrie 2006. Până la finanlul anului 2006 ordinul nu a fost însă adoptat.

1.3. Problema asistenţei religioase în penitenciare

În România, asistenţa religioasă în penitenciare era reglementată până de curând de un protocol încheiat între Ministerul Justiţiei şi Biserica Ortodoxă Română în 1993, revizuit în 1997 Pe baza protocolului încheiat de cele două instituţii, în fiecare penitenciar exista un Birou de asistenţă religioasă condus de un preot capelan, care era şi consilierul pe probleme spirituale al directorului de penitenciar, având diverse competenţe care nu au legătură cu serviciul religios, între care şi cea de a întocmi şi actualiza permanent evidenţa privind confesiunea deţinuţilor, de a face parte din comisia de liberare condiţionată sau de a da aviz la numirea responsabililor de cameră. De altfel, practica asistenţei religioase în penitenciare a fost în mod repetat criticată ca fiind monopol al Bisericii Ortodoxe Române, de natură să îngrădească libertatea religioasă a deţinuţilor de alte confesiuni decât cea ortodoxă (a se vedea raportul anual APADOR-CH pe 2005).

In urma deciziei Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr. 202 din 2 august 2005, cu privire la caracterul discriminatoriu al actelor normative şi regulamentului de ordine interioară care guvernau asistenţa religioasă în penitenciare (decizie adoptată în urma unei sesizări venite din partea APADOR-CH), asociaţiea a solicitat Ministerului Justiţiei să emită un ordin prin care să denunţe protocolul existent cu Biserica Ortodoxă Română, înlocuindu-l cu un regulament privind asistenţa religioasă în penitenciare care să excludă orice tratament discriminatoriu. APADOR-CH a elaborat şi o propunere de act normativ, în acest sens (un proiect de ordin al ministrului Justiţiei). În esenţă, propunerea viza denunţarea de către minister a protocolului şi o reglementare a asistenţei religioase în penitenciare fundamentată pe tratamentul echitabil al tuturor confesiunilor religioase, indiferent că este vorba de cea majoritară sau de confesiuni minoritare.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 610 din 17 februarie 2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 326 din 11 aprilie 2006, s-a adoptat noul Regulament privind asistenţa religioasă în locurile de detenţie. In dispoziţiile noului regulament se regăsesc, în general, propunerile APADOR-CH. Astfel, persoanele deţinute beneficiază de asistenţă religioasă la cerere. Nimeni nu poate fi obligat să îşi declare confesiunea religioasă la intrarea în penitenciar şi nici pe parcursul executării pedepsei privative de libertate. Accesul în penitenciar al preoţilor sau slujitorilor oricărui cult şi/sau al reprezentanţilor asociaţiilor religioase, pentru activităţi care ţin de asistenţa religioasă, este permis chiar dacă nu există cereri exprese din partea persoanelor deţinute.

Totuşi, ordinul nr. 610/17.02.2006 nu a denunţat protocolul între Ministerul Justiţiei şi Biserica Ortodoxă Română, astfel că structura existentă în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cuprinzând birourile de asistenţă religioasă, a rămas în vigoare. Este adevărat însă că, în virtutea noii legi a executării pedepselor, nr. 275/2006, şi a noului regulament privind asistenţa religioasă preoţii capelani au pierdut din atribuţiile care nu aveau nici un fel de legătură cu activitatea religioasă şi nu mai pot interveni în legătură cu activitatea în locurile de detenţie a altor culte.

Cu toate acestea, APADOR-CH a fost sesizată, în cursul anului 2006, de către Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova în legătură cu mai multe cazuri (Penitenciarele Tulcea şi Gherla) în care reprezentanţii cultului respectiv au avut dificultăţi în a primi aprobarea pentru accesul în locurile de detenţie. APADOR-CH a acordat asistenţă ORMI, care a obţinut, în cele din urmă, accesul în respectivele locuri de detenţie, potrivit Regulamentului privind asistenţa religioasă.

2. Condiţii de detenţie în sistemul penitenciar din România

În 2006, APADOR-CH a efectuat cinci vizite în penitenciare după cum urmează: penitenciarele Mărgineni (29 martie), Slobozia (29 iunie), Aiud (12 decembrie), Gherla (13 decembrie) şi Baia Mare (14 decembrie). În plus, reprezentanţii asociaţiei s-au deplasat la Slobozia pentru a discuta cu Cristian-Marius Macaşoi al cărui caz este prezentat separat.

2.1. Supra-aglomerarea şi condiţiile improprii ale spaţiilor de detenţie

Potrivit criteriului aplicat în sistemul penitenciar românesc (6 m3 aer/deţinut), supra-aglomerarea şi-a continuat tendinţa lentă de scădere. Dar dacă raportarea se face conform recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei – CPT (4 m2 şi 8 m3 de aer pentru fiecare deţinut) problema suprapopulării penitenciarelor continuă să fie gravă. Cu alte cuvinte, România este încă departe de standardele europene în materie.

Astfel, la Mărgineni şi Slobozia, efectivele de persoane deţinute depăşeau cu aproximativ 200 sau 300 capacitatea de deţinere a unităţilor, socotită potrivit standardului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Dacă se iau în considerare recomandările CPT, atunci, şi la Slobozia şi la Mărgineni, se înregistrează o suprapopulare de ordinul a 230%. Situaţia este mai puţin gravă la Aiud sau la Baia Mare, iar Penitenciarul Gherla este singurul, dintre cele vizitate, în care, teoretic, pa baza datelor comunicate, nu se poate vorbi de suprapopulare. Totuşi, în toate penitenciarele vizitate, inclusiv la Gherla, menţinerea în interiorul camerelor de detenţie a unui număr de zeci sau chiar sute de paturi metalice supraetajate neutilizate, face ca, în realitate, spaţiul disponibil pentru deţinuţi să fie mult mai mic. Asociaţia a recomandat demontarea şi scoaterea din camere a paturilor nefolosite care exced capacităţii de cazare a unităţii.

După cum a semnalat în repetate rânduri anterior, asociaţia a continuat şi în 2006 să atragă atenţia asupra faptului că supraaglomerarea are efecte negative asupra tuturor părţilor direct sau indirect implicate. Datorită faptului că sunt prea mulţi deţinuţi şi prea puţine cadre, majoritatea deţinuţilor stau în camere 23 de ore din 24, fără nici o activitate utilă. Găsirea de locuri de muncă pentru atâţia deţinuţi este foarte dificilă. Cam o treime din cei apţi de muncă au de lucru, dar în general este vorba de munci sezoniere. Numărul mare de deţinuţi din fiecare cameră întreţine o atmosferă tensionată care, de multe ori, degenerează în conflicte între ei. Asistenţa medicală este complet nesatisfăcătoare. Doi-trei medici generalişti nu pot face faţă sutelor de deţinuţi (consultarea unui deţinut durează maximum 5-6 minute, evident insuficiente), cu atât mai mult cu cât doctorii respectivi sunt şi medici de familie pentru cadre şi familiile lor, cărora le sunt rezervate cam o oră pe zi din programul de 7 ore. Camerele de detenţie (cele modernizate) sunt, în general dotate cu câte un grup sanitar format din duş, chiuvetă şi WC. În condiţii de supraaglomerare (20, 30 sau chiar 40 de deţinuţi pe cameră) este, practic, imposibil de menţinut igiena personală la standarde acceptabile. Se mai adaugă şi starea de umilinţă datorată absenţei unei protecţii minime a intimităţii. In plus, hrana deţinuţilor este proastă şi cantitativ şi calitativ. Iar cu cât sunt mai mulţi deţinuţi, cu atât sunt mai greu de hrănit în mod acceptabil.

În opinia APADOR-CH, problema supraaglomerării poate fi rezolvată numai dacă se modifică substanţial legea penală, una din cele mai severe din Europa, în principal sub aspectul alternativelor la încarcerare; s-ar schimba mentalitatea întregului sistem judiciar cu privire la natura sancţiunilor în cazul unor fapte ce prezintă pericol social redus (în momentul de faţă, cam jumătate din numărul total de deţinuţi sunt condamnaţi pentru furt, valoarea pagubelor fiind de multe ori foarte mică); s-ar mări semnificativ bugetul ANP şi ar creşte gradul de autonomie al administraţiei fiecărui loc de deţinere.

In privinţa condiţiilor materiale pe care le oferă spaţiile de detenţie acestea sunt de cele mai multe ori critice. De exemplu, la Aiud, în camera 329, de mici dimensiuni, erau cazaţi cinci minori în trei paturi supraetajate. Grupul sanitar nu era izolat, WC-ul nu funcţiona, camera era foarte murdară, saltele şi păturile erau rupte şi murdare, nu exista lenjerie de pat. Minorii au dreptul la duş o singură dată pe săptămână, timp de 5 minute. Dezinteresul funcţionarilor penitenciarului Aiud faţă de deţinuţii minori cazaţi aici este însă ilustrat în modul cel mai clar prin lipsa geamurilor la ferestrele camerei de detenţie. Astfel, camera 329 (ca şi 340, de altfel) nu avea geamuri la fereastră, în condiţiile în care afară se înregistrau temperaturi negative iar copiii erau îmbrăcaţi în haine subţiri şi uzate. La camera 340 deţinuţii majori din această cameră era lipită o folie de plastic care evident, nu putea asigura izolarea termică necesară.

2.2. Starea de sănătate a persoanelor deţinute şi asistenţa medicală

Mulţi deţinuţi din penitenciarele vizitate de asociaţie în 2006 s-au plâns că nu sunt scoşi la cabinet, respectiv că nu li se acordă atenţie din partea medicilor şi nu li se dau medicamente.

Dacă la Penitenciarele Mărgineni şi Gherla, patru medici asigurau asistenţa medicală pentru aproape 1200 de persoane deţinute, în primul caz şi aproape 1400 în cel de-al doilea (la Gherla, din cei cinci medici, numai patru acordau asistenţă deţinuţilor), iar la Slobozia doi medici se ocupau de cei aproximativ 600 de deţinuţi, la Aiud şi Baia Mare situaţia era şi mai critică: din cei doi medici angajaţi la Penitenciarul Baia Mare, unul era în concediu medical de o lungă perioadă de timp şi pe o durată neprecizată, astfel că, în realitate, un singur medic se ocupa de cei aproximativ 600 de deţinuţi. La Aiud, doi medici se ocupau de cei 950 de deţinuţi. Mai mult, la Slobozia, la momentul vizitei, nici unul dintre cei doi medici generalişti nu era prezent la cabinetului medical, deşi potrivit programului afişat unul dintre ei ar fi trebuit să fie de serviciu.

Doctorii din penitenciarele vizitate în 2006 erau şi „medici de familie” pentru cadre şi alţi beneficiari ai Casei OPSNAJ (uneori – la Gherla, de exemplu – medicul-şef având competenţă exclusivă asupra cadrelor), în condiţiile în care şi aşa personalul medical este insuficient. Această problemă ar trebui să fie rezolvată prin adoptarea ordinului privind asistenţa medicală în penitenciare. In prezent, s-a menţionat existenţa unui ordin al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din ianuarie 2006 care prevede obligaţia personalului medical din penitenciar de a se ocupa cu precădere de deţinuţi. Or, o asemenea dispoziţie nu introduce un criteriu clar pentru împărţirea activităţii medicului de penitenciar între deţinuţi şi cadre.

Confruntată cu problema insuficienţei asistenţei medicale, administraţia penitenciarului Baia Mare, de pildă, a găsit soluţia detaşării unuia din medicii de la Gherla. Totuşi, în condiţiile în care personalul medical este, oricum, insuficient, în întreaga reţea de penitenciare, soluţia detaşărilor nu poate rezolva problema, fiind necesară suplimentarea posturilor de medici şi asistenţi.

Si în cursul anului 2006, multe penitenciare s-au confruntat cu refuzul farmaciilor de a le mai livra medicamente din cauza întârzierilor mari la plată. Aceasta a făcut ca deţinuţii, în primul rând cei săraci sau necăutaţi, să fie privaţi de medicamente.

La Penitenciarul Aiud, potrivit spuselor medicului-şef, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către Casa OPSNAJ în primele 6 luni ale anului 2006 majoritatea deţinuţilor au rămas fără tratament pentru lungi perioade de timp, care s-au întins până la câteva săptămâni. Efectele negative ale întreruperilor de tratament s-au resimţit mai ales în cazul bolnavilor epileptici şi a celor cu boli cardio-vasculare (peste 100 de bolnavi în evidenţă). De altfel, cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Aiud sunt bolile cardio-vasculare şi tulburările psihice.

La Gherla, potrivit responsabililor cabinetului medical, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către Casa OPSNAJ, deţinuţii rămân frecvent fără tratament. Fondurile alocate se termină, de regulă, înainte de data de 10 a fiecărei luni şi sunt consumate, în cea mai mare parte, de Spitalul Militar Cluj. Penitenciarul Gherla are contract cu o singură farmacie furnizoare.

La Aiud, potrivit responsabililor punctului farmaceutic, numai 70% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor, care apelează la punctul farmaceutic în special pentru medicamentele necompensate. Punctul farmaceutic de la Gherla dispune de medicamentele necesare asigurării urgenţelor atât pentru deţinuţi cât şi pentru cadre. 82% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor. Din datele oferite de serviciul financiar, în 2006 cheltuielile pe medicamentele pentru deţinuţi s-au ridicat la 76.430 RON iar cele pentru cadre, la 16.430 RON, ceea ce înseamnă că aproape 18% din totalul cheltuielilor pentru medicamente au fost destinate acoperirii nevoilor cadrelor.

Asociaţia a considerat inacceptabil ca până la o treime din medicamentele disponibile în punctul farmaceutic, şi aşa deficitar, să ajungă la cadre, care au posibilitatea să îşi acopere necesarul de medicamente din orice farmacie, în vreme de deţinuţii depind exclusiv de penitenciar. In consecinţă, asociaţia a solicitat ca punctul farmaceutic să distribuie medicamentele achiziţionate din bugetul penitenciarului numai persoanelor aflate în detenţie, eventual cu excepţia situaţiilor de urgenţă, în care se pot acorda şi cadrelor.

Mai mult decât atât, la Slobozia, statistica prezentată de conducerea penitenciarului arată că pe semestrul I din 2006 cheltuielile pe medicamentele pentru cadre depăşeau cu 13 % pe cele cu medicamentele destinate deţinuţilor (21.235 RON pentru cadre faţă de 18.722 RON cheltuiţi pentru deţinuţi). Disproporţia este cu atât mai greu de acceptat cu cât numărul cadrelor este mult mai mic decât cel al persoanelor deţinute

O problemă aproape generală a asistenţei medicale în penitenciare este catalogarea unor deţinuţi ca „simulanţi”, cu consecinţa ignorării lor de către medici şi asistenţi, indiferent de simptomele reclamate. APADOR-CH nu neagă că există deţinuţi care simulează diverse boli pentru a fi transferaţi la infirmerii sau la spitale, unde condiţiile sunt mai bune. Există însă riscul ca şi „simulanţii” să se îmbolnăvească în mod real. Prin urmare asociaţia a cerut constant renunţarea la aceste etichete (există cazuri în care chiar scrie „simulant” pe fişa medicală) şi consultarea conştiincioasă a fiecărui deţinut care se prezintă la cabinet.

O altă problemă general valabilă este lipsa de implicare reală a cadrelor medicale în supravegherea şi remedierea carenţelor privind condiţiile igienico-sanitare din locurile de deţinere, precum şi calitatea hranei servite deţinuţilor. Cazarmamentul (saltele, pături, cearceafuri etc.) este aproape totdeauna neigienic, dat fiind vechimea extrem de mare, de exemplu a saltelelor (a se vedea Baia Mare) sau lipsa maşinilor de spălat (Aiud). Niciun cadru medical nu pare preocupat de precaritatea instalaţiilor sanitare (la Baia Mare există o singură sală de baie cu 15 de duşuri pentru cei peste 500 de deţinuţi) sau de furnizarea apei calde, după un orar complet nesatisfăcător.

De altfel, la Baia Mare, cele mai frecvente boli sunt tulburările psihice, gastritele şi dermatitele – toate, boli legate de condiţiile materiale (de supraaglomerare, igienă şi hrană), deosebit de precare. La Aiud, dintre bolile acute, cele mai frecvente cazuri în evidenţă erau de scabie (2-3 cazuri săptămânal) din cauza cazarmamentului vechi şi a condiţiilor extrem de proaste de igienă, recunoscute chiar de către personalul medical.

O problemă ar fi şi că asistenţa medicală stomatologică nu cuprinde lucrările dentare, acestea fiind imposibil de realizat în penitenciar întrucât nu există un contract specific cu Casa OPSNAJ.

Asociaţia a remarcat anumite progrese în privinţa respectării dreptului deţinuţilor de a obţine fotocopii de pe propriile fişe medicale ca şi în privinţa neîncătuşării acestora în situaţia în care era necesară transferarea lor la spitale. O altă măsură notabilă este distribuirea de prezervative pentru deţinuţi şi pe durata detenţiei (nu numai la liberare, cum încă se proceda la începutul anului 2005). Această practică nu reprezintă însă o constantă, deocamdată.

Infirmeriile din penitenciarele vizitate de asociaţie prezentau deseori condiţii improprii pentru un tratament medical eficient – fie era frig (căldură după program de câteva ore), ca la Gherla, fie persista un grad ridicat de umiditate şi nu era aerisit.

La Baia Mare, mai mulţi deţinuţi s-au plâns că nu au doctor în permanenţă şi indiferent ce afecţiuni ar acuza primesc invariabil paracetamol. Unul dintre ei, bolnav de ulcer şi gastrită a susţinut că nu a primit tratament în luna august. Un altul , a reclamat că nu a primit niciun tratament pentru afecţiunea sa la nivelul urechii, deşi s-a plâns de mai multe ori de senzaţii supărătoare de zgomot în ureche. Medicul penitenciarului le-a precizat reprezentatelor asociaţiei că acest deţinut are nevoie de o proteză auditivă însă, până la data vizitei asociaţiei, nu fusese iniţiat nici un demers.

La Penitenciarul Slobozia, reprezentantele asociaţiei au consultat fişa medicală a unui deţinut care se plânsese că nu i se fac examenele medicale de specialitate, deşi acuză probleme cu inima şi plămânii. Intr-adevăr, în dosar nu apăreau rezultatele niciunui examen cardiologic, deşi erau consemnate simptome de aritmie cardiacă.

2.3. Activitatea socio-educativă

APADOR-CH a constatat unele îmbunătăţiri ale activităţilor desfăşurate în acest domeniu foarte important pentru resocializarea post-liberare dar şi pentru moraluldeţinuţilor, cu impact direct asupra relaţiilor dintre ei şi personalul de penitenciar. Procesul de învăţământ până la clasa a VIII-a cuprindea un număr relativ însemnat de persoane (deşi spaţiile destinate şcolii nu aveau întotdeauna condiţiile minimale pentru a permite să se ţină cursurile – la Baia Mare erau ne încălzite, de exemplu, în luna decembrie). Pregătirea profesională în meserii ca zidari, tâmplari, bucătari, frizeri, legumicultori sau operator PC implica, din păcate, un număr destul de redus de persoane.

Insuficienţele semnalate anterior de APADOR-CH au persistat şi în 2006. De pildă, numărul mic de deţinuţi antrenaţi în aceste activităţi şi durata redusă a programelor. Programele, indiferent dacă sunt venite de la ANP sau sunt iniţiative locale, se adresează unui număr restrâns de deţinuţi (8-15 maxim), durează de regulă 3 luni dar se desfăşoară, tot de regulă, o singură dată pe săptămână, timp de o oră, maxim. Pe de altă parte, faţă de interesul scăzut al deţinuţilor pentru aceste programe , APADOR-CH a propus în mod repetat consultarea deţinuţilor, eventual prin chestionare sau prin sondaj, cu privire la conţinut.

Persoanele deţinute care nu sunt scoase la muncă sunt, în general, lipsite de orice activitate timp de 23 de ore pe zi. Plimbarea, teoretic zilnică, durează între 30 şi 60 de minute, cu excepţia secţiilor de minori, pentru care timpul alocat exerciţiului fizic este mai mare, restul timpului deţinuţii petrecându-şi-l în camere.

Este de remarcat că, deşi clasificarea pe regimuri de detenţie (potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006) era în curs, la Gherla 599 deţinuţi fuseseră deja prezentaţi în faţa comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepsei. Dintre aceştia, 71 fuseseră încadraţi la regim deschis, 305, la regim semi-deschis, 197 în regim închis şi 26 în regim de maximă siguranţă. Repartizarea pe secţii, potrivit regimului în care sunt încadraţi, era în curs de realizare. Astfel, deţinuţii în regim semi-deschis fuseseră deja cazaţi în pavilionul 3, unde puteau circula liber în afara camerelor de detenţie dar numai în interiorul pavilionului.

In alte penitenciare (Aiud, de exemplu), chiar dacă avusese loc încadrarea pe regimuri de detenţie a unui număr de deţinuţi operaţiunea era deocamdată doar scriptică, nerealizându-se practic cazarea în regim deshis sau semi-deschis.

Penitenciarele lucrează uneori cu parteneri din afara sistemului, puţini, din păcate (culte religioase, organizaţii neguvernamentale locale) care, la rândul lor desfăşoară activităţi cu deţinuţii, dar tot cu puţini participanţi şi pe durată de timp limitată. De exemplu, la Slobozia, la momentul vizitei, în penitenciar aveau loc activităţi cultural-educative religioase pe platoul din curtea centrală, dată fiind ocazia „Zilei penitenciarelor”. Erau prezenţi şi reprezentanţi ai Bisericii Penticostale Betesda care au declarat că au activitate în penitenciar aproape în fiecare săptămână, pe baza unui protocol încheiat cu administraţia penitenciarului. Alte culte şi asociaţii religioase care desfăşoară constant programe în Penitenciarul Slobozia sunt Biserica Creştină Evanghelică, Biserica Romano-Catolică şi Asociaţia religioasă Matei Basarab.

Activitatea în penitenciare, în cadrul unor programe cu deţinuţii, a serviciilor judeţene de probaţiune este aproape inexistentă, personalul acestor servicii fiind insuficient şi lipsit de motivaţie. Scopul cvasigeneral al vizitelor în penitenciare ale consilierilor de probaţiune pare să fie participarea la comisiile de individualizare a regimului de executare a pedepselor.

Bibliotecile din penitenciare au rămas prost dotate, cu cărţi vechi sau care nu prezintă niciun interes pentru deţinuţi. Penitenciarele improvizează, cu colaborarea deţinuţilor, „reviste” multiplicate într-un număr foarte mic de exemplare. Mai există şi posturi de radio cu circuit închis, care emit, de regulă, o dată pe săptămână circa două ore.

Numărul angajaţilor de specialitate este mult prea mic, numărul de posturi ocupate – 6 cadrela Penitenciarele Baia Mare si Aiud, 7 la Slobozia, 10 la Mărgineni şi 15 la Gherla -fiind în general semnificativ inferior numărului de posturi existente. Intre aceştia, se numără şi preotul ortodox, care nu poate răspunde decât nevoilor deţinuţilor de această confesiune. In plus, asociaţia a remarcat în cursul anului 2006 că psihologii erau, în general, ocupaţi cu rapoartele de evaluare a deţinuţilor necesare încadrării acestora în regimuri de executare a pedepsei. Rar, psihologii din penitenciar desfăşoară programe „pe secţie” (acest lucru se întâmpla la Mărgineni).

Cu excepţia jocurilor sportive, toate programele socio-educative se desfăşoară în clubul deţinuţilor, în majoritate dimineaţa. APADOR-CH a sugerat în mod repetat folosirea şi a altor spaţii (de exemplu, clubul cadrelor, chiar dacă acesta este situat în afara spaţiului de detenţie dar tot în incinta penitenciarului; sau chiar camerele de detenţie în care nu există supra-aglomerare).

2.4. Cazuri deosebite

i. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006

In aproape jumătate din penitenciarele din România s-au înregistrat proteste în prima parte a lunii decembrie 2006. Asociaţia a vizitat trei penitenciare imediat după această perioadă, putând să culeagă informaţii despre motivele acestor proteste, despre cum au decurs ele şi care a fost reacţia autorităţilor.

Cazul cel mai îngrijorător a fost cel al Penitenciarului Aiud. Deşi Penitenciarul Aiud nu a figurat public în rândul penitenciarelor unde s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006, în realitate, deţinuţii au manifestat şi aici. Potrivit cadrelor din conducerea penitenciarului, în seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2006, 36 de persoane deţinute, din 2 camere s-au manifestat zgomotos, „au strigat şi au bătut în uşi” şi au spart geamurile de la camere, reuşind să strice şi sistemele de închidere ale acestora. Potrivit aceloraşi cadre, s-a intervenit cu grupa specială de intervenţie pentru imobilizarea şi scoaterea deţinuţilor din camere şi mutarea pe alte secţii, în camere mici. Cadrele au precizat că se are în vedere deschiderea unei anchete disciplinare, deşi la data vizitei, procedura nu fusese încă declanşată.

Duminică, 10 decembrie, protestele au continuat, 160 de deţinuţi refuzând hrana oferită de penitenciar, pentru micul-dejun. 95 de persoane au făcut acelaşi lucru în ziua următoare, luni, 11 decembrie. Persoanele care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană au fost audiate de judecătorul delegat, tot în cursul zilei de luni. La data vizitei, marţi 12 decembrie, niciun deţinut nu mai refuzase hrana.

In ce priveşte motivul protestelor deţinuţilor, cadrele din conducerea penitenciarului s-au referit la zvonurile care ar fi existat cu privire la pregătirea unei legi de graţiere, care ar fi trebuit să fie adoptată imediat după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor. Ca principal factor de instigare, cadrele au indicat presa şi mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie pentru recentele proteste. Mai mult, persoanele audiate de judecătorul delagat cu ocazia protestelor, au acuzat, în principal, condiţiile de detenţie, lipsa asistenţei medicale şi lipsa activităţilor.

Potrivit deţinuţilor cazaţi pe secţia a IV-a cu care reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă în timpul vizitei, grupa de intervenţie ar fi reprimat violent protestele celor de pe secţia a V-a.

Asociaţia a solicitat ANP extinderea anchetei disciplinare şi la agenţii care au participat la operaţiunile desfăşurate cu ocazia protestelor din 9-11 decembrie 2006, respectiv sesizarea organului de urmărite penală cu privire la natura, durata şi consecinţele intervenţiei.

Si la Gherla s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006.

Potrivit conducerii penitenciarului, sâmbătă, 9 decembrie 2006, în jurul orelor 18, deţinuţii dintr-o cameră au refuzat să meargă la masă şi s-au manifestat prin strigăte. La scurt timp după, deţinuţii din alte şase camere s-au asociat protestelor. In total, numărul celor care au manifestat s-a ridicat la aproximativ 200 de persoane, implicând arestaţi preventiv din patru camere şi deţinuţi recidivişti din alte trei camere. Protestele au avut un caracter “paşnic”. Directorul, însoţit de trupa de intervenţie şi psiholog, s-a deplasat în camerele de detenţie pentru a-i asculta pe deţinuţii protestatatari. Intervenţia a fost filmată cu o cameră video portabilă.

Nu s-au aplicat sancţiuni, desfăşurarea activităţilor a continuat normal, dar s-a decis întărirea supravegherii şi schimbarea curţii de plimbare. Deţinuţii nu au mai fost lăsaţi în curţile de plimbare folosite în mod obişnuit, ci la una din bazele sportive cu ziduri înalte, unde nu ar fi putut comunica cu cei aflaţi în camere, la ferestre. Protestele au continuat prin refuzul unor deţinuţi de a ieşi la plimbare. De asemenea, jumătate din deţinuţi ar fi refuzat să meargă la duşuri.

Judecătorul delegat i-a ascultat pe cei care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană. Si cadrele au stat de vorbă cu deţinuţii care s-au plâns de condiţiile de detenţie, şi anume de mizeria din camere, de gândaci, de calitatea proastă a mâncării. In perioada protestelor, un număr de aproximativ 200 de persoane au refuzat hrana oferită de penitenciar, dar, potrivit responsabililor penitenciarului, aceştia şi-au putut recupera porţia de pâine, la cerere, ulterior. Protestele au luat sfârşit luni, 11 decembrie 2006.

ii. Cazul Cristian Marius Macaşoi

Din discuţia avută cu administraţia penitenciarului Slobozia la data de 29 iunie 2006, a rezultat că la data de 24 mai 2006, Cristian Marius Macaşoi trebuia să fie prezentat în faţa instanţei de judecată pentru o cerere de contopire a pedepselor la care acesta fusese condamnat. In dimineaţa zilei respective, deţinutul a fost prezentat la postul de control pentru a se schimba în ţinuta penală.

S-a precizat de către conducerea penitenciarului că această ţinută nu era obligatorie în penitenciar, deţinuţii putând purta propriile haine „civile”, cu excepţia celor care erau scoşi la muncă sau la instanţă sau a celor care nu au haine decente. Prin urmare, ţinuta penală este folosită obligatoriu numai în exteriorul penitenciarului, reprezentând o modalitate de a-i distinge pe deţinuţii condamnaţi de persoanele aflate în arest preventiv. Potrivit lui Macaşoi, în alte ocazii în care a mai fost prezentat la instanţă, i s-a permis să rămână îmbrăcat cu hainele sale, fără a i se impune „zeghea”. Administraţia penitenciarului a precizat că cele susţinute de el erau adevărate, însă diferenţa de tratament decurgea din regimul diferit pe care l-a avut deţinutul – mai întâi fiind dus la instanţă în timpul detenţiei preventive, în timp ce în data de 24 mai 2006 urma să fie prezentat în calitate de persoană condamnată definitiv, pe rol aflându-se cererea sa de contopire a pedepselor.

Refuzul lui Cristian Marius Macaşoi de a îmbrăca „zeghea” a fost cel care a declanşat incidentul din data de 24 mai 2006, soldat cu agresarea sa fizică de către cadrele din penitenciar. Potrivit conducerii penitenciarului, agenţii de pază au acţionat în forţă pentru a-l imobiliza pe Macaşoi şi a-l îmbrăca în ţinuta penală. Chiar admiţând că îmbrăcarea acesteia ar fi fost o măsură considerată necesară, recurgerea la forţă de către agenţii de pază, soldată cu internarea deţinutului la spitalul de urgenţă datorită multiplelor leziuni, a fost în mod evident disproporţionată faţă de scopul urmărit

Din discuţia purtată cu Macaşoi, a reieşit că refuzul său de a îmbrăca “zeghea” se datora aspectului necorespunzător al acesteia, el afirmând că era murdară şi că nu a dorit să o îmbrace datorită unei afecţiuni cutanate de care suferea („mâncărime de piele”). Mai mult, acesta a afirmat că ar fi adus la cunoştinţa cadrelor această problemă, solicitând cel puţin permisiunea de a îmbrăca hainele puse la dispoziţie de penitenciar peste propriile haine (tricou, pantalon). Asociaţia observă că explicaţia refuzului manifestat de Macaşoi pare serioasă şi ar fi trebuit tratată cu înţelegere.

La momentul intervenţiei agenţilor de pază sub conducerea unui inspector şef principal – agenţi mascaţi, deşi conducerea penitenciarului Slobozia a negat că în penitenciar ar exista trupă specială de intervenţie (a se vedea raportul asociaţiei cu privire la vizita în penitenciar, din data de 29 iunie 2006) – Macaşoi rămăsese ultimul din grupul deţinuţilor care fuseseră prezentaţi la postul de control spre a fi conduşi la instanţă – fiind singur în mâinile forţelor de pază. Prin urmare, niciun alt deţinut nefiind de faţă, el nu risca să compromită ordinea în rândul deţinuţilor, prin comportamentul său „recalcitrant” – pretext deseori invocat de către cadre pentru intervenţiile în forţă.

Potrivit lui Macaşoi, unul din cei trei agenţi mascaţi, l-a lovit cu pumnul în faţă, după care a ceilalţi agenţi l-au lovit cu bocancii şi bastoanele de cauciuc . Violenţa agresiunii este evidentă şi din faptul că i-a provocat deţinutului o hemoragie (epistaxis) ale cărei urme i-au rămas pe tricou. Inainte de a părăsi postul de control, Macaşoi a fost obligat să-şi schimbe tricoul cu un altul curat. In ciuda stării sale, a fost transportat la instanţă, încătuşat, în duba penitenciarului, într-un compartiment separat de alţi deţinuţi („cuşetă”) unde, pe drum, i s-a făcut rău. Intrucât acuza dureri şi o stare generală de rău, în cele din urmă a fost dus înapoi la cabinetul medical al penitenciarului, fără a mai fi prezentat la instanţă iar de la cabinet a fost trimis la spitalul de urgenţă din Slobozia.

In urma agresiunii suferite în data de 24 mai 2006, Cristian Marius Macaşoi a fost internat în aceeaşi zi la spitalul judeţean de urgenţă Slobozia, cu diagnosticul de politraumatism: „traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie toraco-abdominală, contuzie şold drept”. El a fost supus examinării unui medic legist în data de 26 mai 2006. Raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit de serviciul de medicină legală al spitalului de urgenţă, la data de 27 iunie 2006, şi a fost comunicat Penitenciarului Slobozia. S-au constatat multiple echimoze de dimensiuni semnificative (de exemplu, 10/3 cm pe flancul abdominal drept şi lombar drept şi 6/2 cm subclavicular drept) în regiunea capului, a toracelui, abdomenului şi şoldului drept, precum şi o hemoragie subconjunctivală la ochiul stâng In concluzie, raportul medico-legal a stabilit că leziunile traumatice datând din 24 mai 2006 s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi că acestea necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Reprezentantele asociaţiei au constatat însă cu surprindere şi îngrijoarare că la dosarul de penitenciar al deţinutului Macaşoi exista o declaraţie manuscrisă a acestuia datând din 29 mai 2006 prin care refuza, pe proprie răspundere, alte investigaţii medicale. Această declaraţie este extrem de suspectă în condiţiile în care data declaraţiei coincide cu cea la care s-a decis sancţionarea lui Macaşoi cu 10 zile de izolare severă pentru incidentul din 24 mai 2006. Asociaţia a considerat sancţionarea disciplinară deţinutului drept un mijloc de presiune de natură să îl descurajeze în continuarea investigaţiilor medicale, care ar fi putut conduce la reevaluarea consecinţelor agresiunii asupra stării sale de sănătate, în sensul agravării răspunderii agresorilor săi.

O altă consecinţă a incidentului din 24 mai 2006 a fost că în data 6 iunie 2006 deţinutul Macaşoi a fost clasificat ca prezentând un grad sporit de periculozitate, fără ca acest lucru să i se comunice, spre a putea fi contestat. Cu toate că nu i s-a comunicat, acesta şi-a putut da seama de schimbările intervenite în regimul său de detenţie, dat fiind că, potrivit declaraţiilor sale, este încătuşat la scoaterea din cameră şi la vizită şi este scos ultimul, în urma tuturor celorlalţi deţinuţi. Se mai adaugă şi efectuarea a două percheziţii, în decursul a două săptămâni, în camera în care a fost mutat „periculosul” deţinut, cu menţiunea că, la a doua percheziţie, au participat şi „mascaţi” (în mod normal, camerele erau percheziţionate o dată pe lună.).

In ce priveşte cele patru cadre care l-au agresat pe Macaşoi, comisa de disciplină a considerat că aceştia nu au acţionat abuziv, fiind necesar ca ei să recurgă la forţă datorită comportamentului recalcitrant al deţinutului. Rezultatul investigaţiilor comisiei fusese prezentat directorului de penitenciar care, la data vizitei, nu luase nici o decizie în sensul confirmării sau infirmării concluziilor respective.

Potrivit conducerii penitenciarului, a fost sesizat şi parchetul în legătură cu incidentul din 24 mai 2006, pentru reprezentanţii APADOR-CH nefiind clar care a fost obiectul sesizării. Până la data vizitei, la mai bine de o lună de la incident, nu avusese loc nici un act de cercerate penală, în cauză. Macaşoi a declarat că nu a făcut plângere penală. Asociaţia nu este surprinsă de acest fapt, dat fiind valul de represalii la care a fost supus deţinutul, în urma agresiunii sale, de natură să inhibe eventualele sale plângeri.

iii. Cazul Szücs Iosif

APADOR-CH a primit plângeri din partea deţinuţilor de la Gherla privind violenţele la care ar fi fost supuşi de către personalul penitenciarului, îndeosebi de către grupa specială de intervenţie („mascaţii”).

Astfel, Szücs Iosif s-a plâns că a fost bătut crunt la Gherla, în ziua de 9 ianuarie 2005, de trei agenţi mascaţi sub comanda inspectorului Mureşan, din cauză că le-ar fi răspuns nepoliticos după ce aceştia l-au provocat vorbindu-i foarte urât. Cei patru l-au lovit cu pumnii şi picioarele în cap, provocând-i răni grave şi sechele de durată (dureri de cap recurente, slăbirea vederii şi auzului).

In ciuda stării sale grave, deţinutul nu a fost prezentat la medic decât atunci când i s-a făcut foarte rău, în timpul nopţii următoare. Ca urmare a multiplelor leziuni suferite la nivelul capului şi toracelui, acesta a fost, în cele din urmă, internat în Spitalul Penitenciar Dej.

Reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă cu Szücs Iosif, pe data de 14 decembrie 2006, la Penitenciarul Baia Mare, unde acesta fusese transferat de curând, la cerere. Din discuţia cu acesta, a reieşit că, în cursul procesului penal deschis ca urmare a plângerii formulate de el împotriva celor trei agenţi şi a inspectorului de la Gherla, ar fi fost supus unor presiuni constate pentru a-şi retrage plângerea sau a renunţa la exercitarea căilor legale de atac. Deţinutul a fost, între altele, ameninţat că ar pierde orice şansă de a primi aviz favorabil de la comisia de propuneri pentru liberare condiţionată dacă va continua să-şi susţină plângerea penală. Aceste presiuni au dat rezultate, în cele din urmă victima renunţând la exercitarea căilor de atac. .

Asociaţia a solicitat ANP comunicarea rezultatelor anchetei disciplinare interne derulate în urma agresării lui Szücs Iosif, în Penitenciarul Gherla, în ianuarie 2005.

***

Cu toate criticile şi observaţiile la adresa sistemului penitenciar, APADOR-CH subliniază din nou foarte buna colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor dar şi cu conducerile şi personalul din fiecare loc de detenţie vizitat. Si în 2006, au existat semnale din partea ANP sau a conducerilor de penitenciare (Baia Mare, de exemplu) că există disponibilitatea de a accepta unele critici sau sugestii ale asociaţiei. Asociaţia are în vedere mai ales acele recomandări care nu presupun modificări legislative, ci doar cheltuieli minime dar care vor avea, cu siguranţă, un impact pozitiv asupra deţinuţilor.

V. POLIŢIA

Anul 2006 a confirmat că deschiderea manifestată de Ministerul Administraţiei şi Internelor faţă de societatea civilă începând din 2005 nu este doar o acţiune de „paradă”. Ministerul Administraţiei şi Internelor a continuat consultările cu reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale din diverse domenii. APADOR-CH şi-a putut concretiza două dintre preocupările sale constante în materia relaţiilor dintre poliţie şi persoane pe de o parte şi monitorizarea activităţilor poliţiei din afara sistemului.

1. Vizitarea aresturilor poliţiei

APADOR-CH a avut posibilitatea de a vizita aresturile poliţiei în perioada 1998-1999. La sfârşitul lui 1999, Ministerul de Interne a modificat protocolul încheiat cu asociaţia, introducând condiţii excesive şi determinând astfel APADOR-CH să renunţe la program. In 2006, asociaţia a primit din nou permisiunea de a intra în aresturile poliţei. Cele 5 locuri de deţinere vizitate au fost la secţiile 6, 7, 9 şi 15 în Bucureşti (arestul secţiei 7 era destinat exclusiv femeilor care, ulterior, au fost mutate la secţia 15) şi arestul IPJ Ialomiţa din Slobozia[6]. In privinţa condiţiilor de detenţie propriu-zise, asociaţia a semnalat, printre altele, următoarele: a) în Bucureşti : amplasarea aresturilor în subsoluri iluminate numai artificial, lipsa fondurilor pentru asigurarea produselor minime necesare deţinuţilor pentru igiena corporală, asistenţă medicală improprie, curţi de plimbare de dimensiuni reduse etc. La secţia 15, asociaţia a constatat că deţinutele dintr-o cameră, în majoritate rome, aveau condiţii mult mai proaste decât celelalte camere (paturi fără aşternuturi, pături degradate, amânări sau refuzuri fără explicaţii ale unor cereri fireşti etc.) Insă, faţă de perioada 1998-1999, trebuie notate o serie de îmbunătăţiri cum ar fi instalarea grupurilor sanitare în fiecare cameră, cresterea cantităţii de alimente primite de deţinuţi şi accesul lor relativ uşor la frigidere, posibilitatea de a primi presă şi cărţi, iar în arestul secţiei 6, dar numai aici, instalarea televizoarelor în camere; b) în Slobozia : pe lângă deficienţele deja semnalate în Bucureşti, arestul IPJ Ialomiţa nu fusese renovat şi, prin urmare, grupul sanitar era în afara camerelor de deţinere, persoanele private de libertate fiind integral dependente de bunul plac al agenţilor de pază pentru satisfacerea nevoilor fiziologice. APADOR-CH a considerat această situaţie drept umilitoare, cu efectul creşterii gradului de stress inerent privării de libertate. Arestul din Slobozia avea un singur avantaj: era plasat la parter, ceea ce permitea iluminatul natural pe timpul zilei.

Dintre aspectele ce vizează privarea de libertate sub forma arestului preventiv APADOR-CH a constatat că nu se respectă confidenţialitatea discuţiilor – directe sau telefonice – dintre persoanele private de libertate şi apărătorii lor. Confidenţialitatea este o componentă esenţială a dreptului la apărare şi implicit a dreptului la un proces echitabil. Or, ori de câte ori un deţinut aflat în arest preventiv se întâlneşte (sau discută la telefon) cu apărătorul, întotdeauna va fi de faţă şi va auzi, cel puţin poliţistul de la escortă, dacă nu cumva chiar poliţistul anchetator.In opinia APADOR-CH, dreptul la apărare, pe baza egalităţii de „arme”cu acuzarea nu este, încă, perceput ca un drept fundamental al omului. In plus, este încă răspândită ideea că rolul avocatului este de a contribui la aflarea” adevărului”, adică de a-i ajuta pe anchetatori şi nu de a-şi apăra clientul. Cum mentalităţile se schimbă greu şi încet, APADOR-CH cere interzicerea prin regulament a prezenţei oricărui reprezentant al poliţiei la discuţiile – directe sau telefonice – dintre o persoană privată de libertate şi apărătorul său.

Un alt aspect ce trebuie semnalat este încătuşarea automată a tuturor persoanelor în momentul scoaterii din arest, indiferent de scop (nu se încătuşează minorii, femeile gravide şi femeile în vârstă). Imobilizarea cu cătuşe trebuie să fie excepţia şi nu regula, în primul rând la prezentarea în faţa instanţei şi numai la solicitarea expresă a judecătorilor. La fel trebuie procedat şi în situaţia în care deţinuţii sunt scoşi la anchetă sau pentru controale medicală de rutină. Cătuşele nu ar trebui folosite în cazul deţinuţilor bolnavi şi nici în timpul vizitelor cu familiile.

2. Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP)

Infiinţată pe baza Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ATOP acţionează în fiecare judeţ şi în Bucureşti. Fiecare ATOP judeţeană este formată din 6 consilieri judeţeni, şeful IPJ, reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor (un fel de sindicat), subprefectul şi 3 reprezentanţi ai comunităţii. (ATOP Bucureşti are consilieri municipali.) ATOP are numeroase atribuţii (elaborarea strategiei anuale a poliţiei, a indicatorilor de performanţă ai poliţiei, stabilirea unor legături directe cu comunităţile locale, primirea unor petiţii şi plângeri cu privire la activitatea poliţiei, facilitarea suplimentării bugetului poliţiei etc.).

În anul 2006, APADOR-CH a iniţiat un proiect al cărui scop principal este de a constata eficienţa acestui instrument de monitorizare a poliţiei (dar şi a altor forţe cu atribuţii în domeniul ordinii publice cum sunt jandarmii, poliţiştii comunitari, poliţiştii rurali etc.). Proiectul a fost finanţat de Ambasada Regala a Tărilor de Jos la Bucureşti prin programul MATRA-KAP.

40 ATOP-uri judeţene (din 41) plus ATOP Bucureşti au furnizat asociaţiei informaţii cu privire la activităţile lor de la înfiinţare până în prezent. Au urmat întâlniri cu 3 ATOP-uri (Brăila, Iaşi şi Bucureşti), participanţii completând un chestionar special pregătit de asociaţie. Primele concluzii au fost următoarele:

1. aproximativ un sfert dintre ATOP-uri funcţionează doar pe hârtie, cam tot un sfert sunt active şi au deja rezultate iar restul desfăşoară activităţi cu eficienţă redusă;

2. principala problemă pare a fi limitarea decizională la nivel de „aviz consultativ”. Cu alte cuvinte, autoritatea teritorială este lipsită de … autoritate în faţa celor pe care este presupusă a-i monitoriza. Dar chiar şi „avizul consultativ” este pus sub semnul întrebării prin simpla prezenţă în ATOP-uri a şefului Inspectoratului judeţean de Poliţie şi a şefului sindicatului poliţiştilor (de regulă, un ofiţer de rang superior). In plus, membrii ATOP-urilor nu au expertiza necesară în materie de poliţie;

3. ATOP-urile nu au personalitate juridică şi deci nu pot fi ordonatori de credite. Prin urmare, nu dispun de una din pârghiile esenţiale ale unui control democratic şi anume bugetul instituţiilor ce răspund de ordinea publică;

4. ATOP-urile se ocupă în foarte mică măsură de eventualele plângeri ale unor persoane sau grupuri de persoane cu privire la acţiunile poliţiştilor sau altor forţe de ordine publică;

5. nu este clar dacă ATOP-urile ar trebui să se ocupe de toate structurile poliţiei (majoritatea celor chestionaţi au exclus poliţia judiciară şi poliţia de frontieră), de jandarmi sau de paza comunală.

O posibilă soluţie pentru eficientizarea activităţii ATOP-urilor este modificarea cadrului legislativ, respectiv a capitolului din Legea nr. 218/2002 privind această autoritate şi, în mod corespunzător, a Horărîrii Guvernului nr.787/2002. Principalele modificări ar trebui să vizeze acordarea personalităţii juridice (buget propriu şi ordonator de credite pentru poliţie), transformarea avizului consultativ în aviz conform, clarificarea categoriilor profesionale cu atribuţii în domeniul ordinii publice care intră îân competenţele ATOP, posibilitatea de a angaja experţi (pe probleme de poliţie, pe redactare de strategii şi indicatori minimi de performanţă, pe probleme juridice), renunţarea la prezenţa reprezentanţilor poliţiei în ATOP, extinderea atrubuţiilor în domeniul cercetării plângerilor cetăţenilor împotriva poliţiştilor.

Până la amendarea cadrului legislativ, o soluţie temporară ar fi popularizarea bunelor practici ale unora dintre ATOP-uri (deplasări în judeţ şi identificarea problemelor comunităţilor locale în raporturile cu autorităţile de ordine publică; găsirea de resurse financiare pentru suplimentarea bugetului poliţiei judeţene, în principal pentru sedii, autoturisme şi aparatură electronică etc.)

Insă lucrul cel mai important pentru viitorul ATOP-urilor este viitoarea lege de descentralizare a poliţiei care, la sfârşitul anului 2006, era încă în faza de elaborare la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

3. Alte activităţi ale APADOR-CH cu privire la poliţie

3.1. Caz individual de abuz al unor poliţişti – Ninel Viorel Onţică

Conform relatării lui Ninel Viorel Onţică, pe 29 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, un grup de aproximativ 15 poliţişti, unii cu cagule, alţii fără, au oprit autoturismul condus de Ninel Viorel Onţică la intrarea în Bucureşti din direcţia Arad. In maşină se mai aflau trei bărbaţi. Toţi patru, suspectaţi de comiterea unor furturi din apartamente din Arad şi Deva pe 27 şi 28 septembrie, au fost daţi jos din maşină, trîntiţi la pământ şi încătuşaţi, după care au fost duşi la sediul DGPMB Poliţia sector 4, Serviciul de Investigaţii Criminale.

Ninel Viorel Onţică are 32 de ani şi a fost dependent de heroină, fiind internat în mai multe rânduri la spitalul Obregia, în perioada 1997 – 2001. De atunci şi până în prezent, Onţică urmează un tratament cu metadonă şi este posesorul unei „autorizaţii pentru eliberarea de stupefiante” emise de Autoritatea de Sănătate Publică Bucureşti (autorizaţia se emite tocmai pentru a justifica, în faţa organelor de anchetă, deţinerea de astfel de substanţe). Onţică a susţinut că, printre obiectele confiscate la percheziţie şi nereturnate, erau şi 50 de pastile de metadonă. Cu toate că le-a arătat autorizaţia, poliţiştii au refuzat să i le dea înapoi, nepermiţându-i nici să îşi ia doza zilnică necesară. APADOR-CH consideră că prin această măsură abuzivă anchetatorii s-au făcut vinovaţi de tratament inuman.

Aspectul cel mai grav priveşte metodele la care au recurs poliţiştii respectivi pentru a-l face pe Onţică să recunoască participarea la furturi. El a fost lovit în mod repetat la faţă şi la corp şi obligat să stea în genunchi ore în şir, până în jurul orei 2.00 – 2.30 noaptea când poliţiştii au constatat că trebuia dus la spital . La revenirea în sediul poliţiei, Ninel Viorel Onţică a dat prima declaraţie scrisă, în prezenţa avocatului ales, după care a fost dus în arestul secţiei 14 Poliţie. Pe 30 septembrie, în faţa instanţei, a fost nevoie de doi poliţişti care să-l sprijine pentru că nu se putea ţine pe picioare. Judecătoria sectorului 4 a decis că nu se impunea emiterea unui mandat de arestare preventivă şi a dispus punerea sa în libertate. Pe data de 2 octombrie, Onţică a fost examinat la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” şi i s-a eliberat certificatul medico-legal cu numărul A2/6403/2.X.2006, care atestă numeroase echimoze, tumefacţii şi excoriaţii, inclusiv la ambii genunchi. De altfel, semnele mai erau încă vizibile la o lună şi ceva de la reţinere. APADOR-CH consideră că tratamentul aplicat de poliţiştii de la DGPMB – Poliţia sector 4 lui Ninel Viorel Onţică echivalează cu tortura deoarece scopul a fost de a-l face să recunoască faptele.

Ninel Viorel Onţică a înaintat plângeri la parchet şi la poliţie cu privire la rele tratamente pe durata reţinerii.

La rândul său, APADOR-CH a cerut în scris Inspectoratului General al Poliţiei Române să efectueze cercetări cu privire la circumstanţele reţinerii lui Onţică şi a modului în care acesta a fost tratat pe durata privării de libertate. Până la sfârşitul lunii decembrie, IGPR a trimis asociaţiei numai confirmarea de primire a reclamaţiei.

3.2. Folosirea armelor de foc de către poliţişti şi/sau jandarmi

Din cauza înmulţirii cazurilor în care poliţişti şi/sau jandarmi au recurs la armele de foc, rănind sau chiar omorând persoane neînarmate, în octombrie 2006, APADOR-CH a făcut public următorul protest:

“APADOR-CH protestează împotriva folosirii armelor de foc, din ce în ce mai frecvent, de către poliţişti sau jandarmi. Acest lucru demonstrează pe de o parte, lipsa de respect faţă de dreptul fundamental la viaţă, iar pe de alta, o pregătire profesională de slabă calitate. In mai puţin de o lună (septembrie a.c.) s-au semnalat trei astfel de situaţii: la Reghin, în timpul raziei organizate de poliţie într-un cartier de romi, pentru a depista şi reţine două persoane care ar fi ultragiat un poliţist; în Bucureşti, împotriva unui tânăr de 22 de ani, Adrian Cobzan, împuşcat mortal de un poliţist, în timp ce fugea de la locul faptei (ar fi furat dulciuri dintr-un camion); din nou în Bucureşti, dar de data aceasta jandarmii, împotriva unor spectatori, care se manifestau ceva mai agresiv la meciul de fotbal Dinamo-Steaua.

APADOR-CH precizează că potrivit Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (art.2 – dreptul la viaţă), uzul de armă de foc de către autorităţile însărcinate cu aplicarea legii se justifică numai în caz de absolută necesitate. Iar jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului arată clar că autorităţile pot recurge la arma de foc numai dacă viaţa sau integritatea corporală a unei persoane este pusă în pericol. Curtea europeană mai stabileşte că, înainte de a folosi armele împotriva unei persoane, autorităţile trebuie să ţină cont de natura faptei comise (împuşcarea mortală a unui hoţ este total nejustificată). CEDO consideră şi că acţiunile poliţieneşti trebuie foarte atent planificate, în aşa fel încât riscul recurgerii la armele de foc să fie redus la minimum.

APADOR-CH cere Ministerului Administraţiei şi Internelor să reglementeze de urgenţă folosirea armelor de foc de către angajaţii săi (poliţie, jandarmerie, poliţie de frontieră) în sensul autorizării acestei măsuri extreme numai dacă viaţa cuiva (poliţist, jandarm sau orice altă persoană) este pusă în pericol real. Recurgerea la arma de foc în orice altă situaţie trebuie să fie interzisă în mod expres.

Asociaţia cere Ministerului Administraţiei şi Internelor şi parchetelor să investigheze cu maximum de seriozitate toate situaţiile în care poliţiştii sau jandarmii folosesc armele din dotare iar eventualele sancţiuni şi/sau trimiteri în judecată să fie făcute publice.”

APADOR-CH nu a fost încunoştinţatădacă autorităţile au efectuat cercetări, dacă s-au dispus sancţiuni şi care au fost acelea. Insă în intervenţiile lor, cel puţin în privinţa indisciplinaţilor de pe stadioane şi din împrejurimi, nu au mai recurs la armele din dotare.

În privinţa suspectului de furt împuşcat mortal, asociaţia a fost contactată de tatăl acestuia, căruia i se acordă asistenţă juridică pentru susţinerea plângerii penale pe care a formulat-o împotriva celor vinovaţi de moartea fiului său. Până la sfărşitul anului 2006, cercetările penale nu fuseseră finalizate.

3.3. Poziţia APADOR-CH cu privire la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor de politică publică din iulie 2006

Propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor avea în vedere creşterea eficienţei „în acţiunile responsabile de asigurarea respectului normelor de convieţuire, morală, ordine publică şi exercitarea libertăţilor cetăţeneşti”. Dincolo de acest enunţ pretenţios, în rezumat, propunerea se referea la sancţionarea celor care produc „zgomote excesive” şi prin aceasta deranjează populaţia.

APADOR-CH a considerat că achiziţionarea şi folosirea sonometrelor de către poliţişti şi/sau jandarmi şi, mai ales, aplicarea cu stricteţe a legislaţiei deja existente ar putea duce la diminuarea poluării sonore. Dar asociaţia s-a opus categoric introducerii măsurii „consemnării” (oprire, reţinere) prin care s-ar adauga la lege încă o formă de privare de libertate, pe lângă „conducere” şi reţinerea poliţienească. In mod evident, sursele de poluare fonică sunt uşor de localizat (o discotecă, un restaurant, o petrecere zgomotoasă, un apartament de unde se aude muzica foarte tare etc.) şi, prin urmare, nu se justifica aducerea persoanelor la sediul poliţiei „pentru identificare”. De asemenea, eventualele procese verbale de sancţionare cu amendă contravenţională trebuia redactate la locul faptei şi nu la sediul poliţiei.

Pentru APADOR-CH este clar că prin măsura „consemnării” , MAI încerca să recupereze ce a pierdut prin limitările impuse „conducerii” la sediul poliţiei. Ambele procedee înseamnă privare de libertate (a se vedea definiţia privării de libertate din art.4 al Protocolului Opţional la Convenţia împotriva Torturii, document semnat de România), fără nicio protecţie şi nicio garanţie pentru persoana în cauză.

Până la sfîrşitul anului 2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a mai revenit asupra subiectului, cel puţin nu public.

VI. CAZURI ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

Pe lângă activitatea constantă de informare a persoanelor interesate despre rolul şi procedura de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului (peste 1000 de persoane au beneficiat de asemenea informaţii în anul 2006), APADOR-CH a asigurat asistenţă şi reprezentare juridică pentru 38 de cazuri pendinte în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dintre care patru cauze admisibile, zece cauze comunicate guvernului pârât şi 24 de cereri noi, dintre care cinci au fost introduse sau preluate în cursul anului 2006. Dintre acestea din urmă, trei privesc rele tratamente din partea agenţilor statului, în arestul poliţiei, penitenciar sau în timpul satisfacerii serviciului militar, iar alte două cereri privesc libertatea de exprimare şi accesul la informaţii de interes public pentru jurnalişti.

In afară de cele 38 de cazuri pe rolul CEDO, în 2006 APADOR-CH a obţinut soluţionarea pe cale amiabilă pentru un grup de 15 cauze introduse de Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova şi de 14 adepţi ai cultului Martorii lui Iehova. O altă cauză soluţionată amiabil priveşte supunerea la rele tratamente şi dreptul la corespondenţă al unei persoane aflate în detenţie (vezi secţiunea 1 de mai jos).

Intr-un caz susţinut de APADOR-CH – Stângu şi Scutelnicu împotriva României, cererea nr. 53899/00 -Curtea a pronunţat o hotărâre în data de 31 ianuarie 2006 prin care a constatat că nu a fost încălcat articolul 10 din Convenţie prin condamnarea civilă a ziariştilor reclamanţi pentru un articol de presă referitor la pretinse fapte de corupţie ale unui înalt funcţionar din Poliţia Română. Hotărârea CEDO conţine şi o opinie dizidentă a doi judecători din completul de şapte care au considerat că instanţele naţionale nu au motivat condamnarea reclamanţilor, încălcând astfel art. 10 din Convenţie. Asociaţia a asistat reclamanţii în prezentarea unei cereri de trimitere la Marea Cameră a cauzei, cerere respinsă la data de 3 iulie 2006. Hotărârea Camerei a rămas, astfel, definitivă.

Cazurile care au înregistrat evoluţii importante în anul 2006 vor fi prezentate după cum urmează: cauzele soluţionate definitiv (secţiunea 1); cauze declarate admisibile printr-o decizie a CEDO (secţiunea a 2-a); cauze comunicate guvernului pârât ori cu privire la care s-au cerut reclamantului informaţii de către Curte (secţiunea a 3-a). Partea a patra priveşte cauzele nou introduse la CEDO.

1. Cauze soluţionate

a) Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova şi alţii împotriva României (cererile no 63108/00; 63108/00 ; 62595/00 ; 63117/00; 63118/00; 63119/00; 63121/00 ; 63122/00 ; 63816/00; 63827/00; 63829/00; 63830/00 ; 63837/00; 63854/00 ; 63857/00 ; 70551/01)

APADOR-CH a obţinut soluţionarea pe cale amiabilă într-un grup de 15 cauze introduse de Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova şi de 14 adepţi ai cultului Martorii lui Iehova. Faptele care au stat la baza celor 15 plângeri au fost detaliate în rapoartele anuale anterioare, cel mai recent în raportul pentru anul 2005.

Decizia Curţii constatând soluţionarea amiabilă a fost adoptată în data de 11 iulie 2006. Curtea a luat act de declaraţia guvernului român că recunoaşte calitatea de cult religios a Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova începând de la data înfiinţării sale, din 1990, precum şi toate drepturile care decurg din această recunoaştere pentru ea şi pentru adepţii săi. Guvernul s-a angajat, de asemenea, să asigure accesul nediscriminatoriu în toate locurile de detenţie şi penitenciare, inclusiv pentru miniştrii ordinaţi ai cultului Martorii lui Iehova. Cu privire la cele 14 cereri individuale, guvernul a recunoscut că condamnarea reclamanţilor pentru sustragerea de la serviciul militar alternativ reprezintă o încălcare a drepturilor acestora prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Guvernul a acceptat să-şi retragă recursurile interne care erau pe rol, în litigiile cu cei 14 adepţi ai cultului şi să plătească despăgubiri fiecăruia dintre ei. De asemenea, guvernul s-a angajat să publice decizia Curţii în Monitorul Oficial al României şi să plătească ex gratia cheltuieli de judecată în faţa Curţii pentru toate cele 15 cauze, într-un cuantum de 12.000 de euro. Termenul de punere în executare a obligaţilor asumate de guvern este de 6 luni de la data deciziei Curţii.

b) Mocanu împotriva României (cererea nr. 56489/00)

Printr-o hotărâre din 24 mai 2006, Curtea a acceptat soluţionarea pe cale amiabilă a cererii introduse de Silviu Mocanu, care privea încălcarea articolului 3 (rele tratamente şi lipsa unei anchete efective în această privinţă), a articolului 8, cu privire la deschiderea corespondenţei trimise de Curte şi refuzul de a-i da reclamantului, lipsit de resurse materiale, timbre pentru corespondenţă, a articolului 13, cu privire la absenţa unui recurs efectiv pentru înlăturarea încălcărilor drepturilor omului denunţate precum şi a articolului 34 care garantează exercitarea fără restricţii a dreptului la un recurs individual în faţa Curţii Europene. Faptele care au stat la baza plângerii lui Silviu Mocanu au fost detaliate în raportul anual al APADOR-CH din anul 2004, anul în care asociaţia a preluat reprezentarea sa în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Prin convenţia de soluţionare amiabilă acceptată de Curte, guvernul român s-a angajat să plătească reclamantului ex gratia 17.000 de euro, cuprinzând şi cheltuielile de reprezentare în faţa Curţii. Guvernul şi-a executat obligaţia de plată.

2. Decizii asupra admisibilităţii în cauze susţinute de APADOR-CH

a) Olteanu împotriva României (cererea nr.71090/01)

Prin decizia Curţii din data de 26 ianuarie 2006 s-a declarat parţial admisibilă cererea introdusă de Nicu Olteanu în ce priveşte capetele de plângere pentru rele tratamente din partea unor agenţi de poliţie – inclusiv împuşcarea sa şi lipsa asistenţei medicale prompte – precum şi inexistenţa unui recurs efectiv în faţa unei autorităţi naţionale pentru a obţine înlăturarea încălcărilor pe care le-a reclamat. Faptele care au stat la baza plângerii au fost detaliate în raportul anual al APADOR-CH din 2001.

După decizia asupra admisibilităţii, părţile au formulat observaţii suplimentare iar reclamantul şi-a precizat cererea de satisfacţie echitabilă în baza art. 41 din Convenţie. Curtea urmează să pronunţe o hotărâre în această cauză.

3. Cauze susţinute de APADOR-CH comunicate guvernului pârât pentru observaţii sau cu privire la care Curtea a solicitat observaţii suplimentare sau informaţii factuale

a) Soare şi alţii împotriva României (cererea nr. 24329/02)

La solicitarea Curţii, în data de 6 martie 2006 au fost formulate observaţii suplimentare în răspuns la cele ale guvernului, în principal asupra reglementărilor interne privind utilizarea armelor de foc de către poliţie. Cererea fusese comunicată guvernului român la data de 25 aprilie 2005, cu privire la încălcarea articolelor 2, 3, 6, 8 paragraful 1, 13 şi 2 şi 3 combinate cu 14 şi 34, denunţată de primul reclamant, Mugurel Soare şi cu privire la încălcarea articolelor 3, 5 şi 13 invocată de reclamanţii Angela Vlăsceanu şi Dorel Baicu. Curtea a decis să examineze admisibilitatea cauzei împreună cu fondul.

Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în rapoartele APADOR-CH pe anii 2000, 2001 şi 2002. Pe scurt, la data de 19 mai 2000, reclamantul Mugurel Soare şi fratele său, în plină stradă, au fost bătuţi de trei lucrători de poliţie îmbrăcaţi în civil, iar Mugurel Soare a fost împuşcat în cap, de la mică distanţă, intrând în comă. Ca urmare a leziunilor suferite, Mugurel Soare, care avea 18 ani la data incidentului, a fost spitalizat o lungă perioadă, suportând mai multe intervenţii chirurgicale neurologice. Deficienţele funcţionale majore suferite au dus la pensionarea sa pe motive medicale. Doi dintre martorii oculari ai incidentului, Angela Vlăsceanu şi Dorel Baicu, au fost conduşi la sediul Secţiei 10 Poliţie în jurul orelor 19.30 unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor până la ora 5.00 a doua zi şi supuşi presiunilor şi ameninţărilor pentru a declara că poliţistul a acţionat în legitimă apărare.

b) Barb împotriva României (cereea nr. 5945/03)

Cazul a fost preluat de APADOR-CH în martie 2006 şi priveşte condamnarea penală pentru calomnie a unui jurnalist care a publicat un articol despre un om de afaceri, preşedintele unei filiale a Forumului Democrat German, şi compania sa care oferea intermedierea de locuri de muncă în Germania şi cursuri de limba germană. Articolul sugera că omul de afaceri ar fi înşelat mai multe persoane prin promiterea unor locuri de munca ferme în Germania. În aprilie 2006, reclamantul, asistat de APADOR-CH, a transmis Curţii răspunsul la obervaţiile guvernului, sub aspectul încălcării articolului 10 din Convenţia europeană – dreptul la libertatea de exprimare. Deoarece în cauză fondul şi admisibilitatea vor fi examinate împreună, Curtea urmează să pronunţe o hotărâre.

c) Pop(Achim) împotriva României (cererea nr. 63101/00)

La data de 11 aprilie 2006, Curtea a decis comunicarea cauzei către guvernul român solicitându-i acestuia observaţii cu privire la încălcarea articolelor 2, 3, 6 şi 13 din Convenţie pentru neefectuarea unei anchete efective cu privire la decesul fiului reclamantei în timpul detenţiei, din cauza lipsei tratamentului medical adecvat şi pentru durata excesivă a procesului civil pentru despăgubiri şi lipsa unei căi de recurs pentru a obţine accelerarea acestei proceduri lente. Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în raportul APADOR-CH din 2001 (cazul Achim).

Observaţiile reclamantei în răspuns la cele ale guvernului au fost prezentate la data de 21 noiembrie 2006 după ce la 20 octombrie 2006 reclamanta a refuzat propunerea guvernului de soluţionare amiabilă a cauzei. Reclamanta şi-a precizat şi cererea de satisfacţie echitabilă.

d) Velcea şi Mazăre împotriva României (cererea nr. 64301/01)

Cauza a fost preluată de APADOR-CH în aprilie 2006, după comunicarea sa către guvernul pârât la data de 24 martie 2006, şi priveşte lipsa unei anchete efective în cazul decesului violent al fiicei şi soţiei primului reclamant (sora şi mama celei de-a doua reclamante) şi al tentativei de omor asupra primului reclamant. Ancheta internă cu privire la dubla omucidere şi la tentativa de omor asupra primului reclamant a durat nouă ani după numeroase decizii de redeschidere a cercetărilor şi a prezentat numeroase lacune şi vicii, persoana acuzată de complicitate la cele trei fapte comise având calitatea de poliţist. Potrivit rezultatelor anchetei, singurul responsabil pentru cele trei fapte ar fi fost ginerele respectiv cumnatul celor doi reclamanţi – tot poliţist – care s-a sinucis la scurt timp după comiterea faptelor.

Reclamanta a prezentat observaţii în răspuns la cele ale guvernului la data de 4 octombrie 2006. Întrucât s-a decis unirea admisibilităţii cu fondul cauzei, Curtea urmează să pronunţe o hotărâre.

d) Parohia greco-catolică Ticvaniu Mare împotriva României (cererea nr. 2534/02)

Cererea, care face parte dintr-un grup de cereri introduse de parohiile greco-catolice cărora le-a fost negat în mod discriminatoriu accesul la un tribunal şi dreptul de proprietate asupra bisericilor şi caselor parohiale, a fost comunicată guvernului român la data de 4 octombrie 2006, sub aspectul încălcării articolelor … din Convenţie, cu termen pentru a depune observaţii până la data de 8 ianuarie 2007.

e) Damian şi Damian-Burueană împotriva României (cererea nr. 6773/02)

La data de 24 octombrie 2006, Curtea a decis comunicarea cauzei către guvernul român solicitându-i acestuia să prezinte observaţii până la data de 25 ianuarie 2007 cu privire la încălcarea articolelor 3, 5, 6, 8, 13 şi 34 din Convenţie pentru supunerea la rele tratamente a reclamanţilor, lipsirea lor abuzivă de libertate, percheziţie abuzivă şi inechitatea procesului penal pornit împotriva lor. Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în raportul APADOR-CH din 2002.

f) Iordache împotriva României (cererea nr. 6817/02)

Cauza a fost preluată de APADOR-CH în octombrie 2006, după comunicarea sa către guvernul pârât la data de 23 ianuarie 2006, şi priveşte obstacolele în exercitarea drepturilor părinteşti de către o persoană aflată în detenţie, lipsa unui recurs efectiv pentru a înlătura aceste obstacole precum şi accesul la justiţie pentru a obţine dreptul de a-şi vizita copilul minor. Asociaţia a solicitat un termen pentru prezentarea de observaţii din partea reclamantului, deoarece acesta nu şi-a putut asigura o reprezentare adecvată în termenul acordat iniţial de Curte.

g) Acriva şi alţii împotriva României (cererea nr. 71608/01)

In cererea iniţială, din 17 iunie 2001, reclamanţii s-au plâns Curţii de condamnarea lor penală cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a libertăţii de religie, de discriminarea la care au fost supuşi pe motive de apartenenţă religioasă şi de lipsa unui recurs efectiv împotriva încălcărilor denunţate. In mai 2006, reclamanţii au prezentat Curţii evoluţia cauzei lor în perioada 2001-2006. La 3 octombrie 2006, Curtea a solicitat informaţii factuale noi din partea reclamanţilor, care au fost prezentate de aceştia la 17 octombrie 2006.

4. Cereri nou introduse sau preluate de APADOR-CH după introducerea lor, în cursul anului 2006

a) Calmuc împotriva României (cererea nr. 25177/06)

Reclamantul, Cristian-Alec Calmuc, jurnalist la săptămânalul local Telegraf-expres, a publicat un articol despre concesionarea pretins frauduloasă a unui parc din municipiul Tecuci, în favoarea unui influent şi controversat om de afaceri local. In urma articolului, dl. Calmuc a fost condamnat definitiv la o amendă penală şi plata de despăgubiri civile către primarul municipiului Tecuci.

Reclamantul a sesizat Curtea la data de 6 iunie 2006, invocând încălcarea articolului 10 din Convenţie pe motivul că sancţionarea sa penală nu era necesară într-o societate democratică, în condiţiile în care articolul său se referea la un subiect de interes public privind activitatea unui om politic, avea o bază factuală necontestată iar ziaristul, de bună credinţă, a făcut verificări prealabile apariţiei articolului.

b) Roşiianu împotriva României (cererea nr. 27329/06)

Reclamantul, Ioan Romeo Roşiianu, jurnalist la Baia Mare, a câştigat mai multe procese împotriva primarului municipiului Baia Mare în urma cărora, prin hotărâri definitive şi executorii acesta din urmă a fost obligat să comunice informaţii de interes public cu privire la contracte de achiziţii publice şi administrarea patrimoniului public şi să plătească despăgubiri civile reclamantului. Totuşi, hotărârile au rămas neexecutate în ceea ce priveşte comunicarea informaţiilor solicitate, ceea ce l-a afectat pe reclamant în exercitarea efectivă a profesiei sale de jurnalist, neputând prezenta publicului informaţii la care ar fi trebuit să aibă acces în baza unei hotărâri judecătoreşti.

Reclamantul a sesizat Curtea la data de 4 iulie 2006, invocând încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenţie întrucât neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privitoare la un drept civil al reclamantului reprezintă o negare a accesului efectiv la justiţie, care, în plus, a fost de natură să îngrădească libertatea de exprimare a presei asupra problemelor de interes public.

c) Roşioru împotriva României (cererea nr. 37554/06)

Reclamantul, Silviu Roşioru, a fost agresat de mai mulţi poliţişti în noaptea din 25/26 ianuarie 2000, ancheta fiind încă în derulare în decembrie 2006, după două cicluri procesuale încheiate cu decizia definitivă de redeschidere a anchetei. Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în raportul APADOR-CH din 2000.

Reclamantul a sesizat Curtea la data de 13 septembrie 2006, invocând încălcarea articolelor 3 şi 13 din Convenţie prin lipsa unei anchete efective cu privire la relele tratamente la care a fost supus şi inexistenţa unor căi eficiente de recurs pentru a obţine recunoaşterea drepturilor sale încălcare.

d) Cucu împotriva României (cererea nr. 22362/06)

Cauza a fost preluată de APADOR-CH în octombrie 2006, după ce fusese introdusă de reclamantul neasistat. Acesta se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi se plânge de condiţiile de detenţie la Penitenciarul Giurgiu precum şi de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care obliga administraţia penitenciarului să permită ca reclamantul să fie vizitat de prietena lui. Asociaţia a solicitat Curţii, în octombrie 2006, comunicarea unei copii a dosarului în vederea pregătirii fundamentării juridice a cererii. Documentele solicitate au fost primite în decembrie 2006.

e) Csiki împotriva României (cererea nr. 11273/05)

Cauza aflată pe rolul Curţii din 2005, a fost preluată de APADOR-CH în noiembrie 2006, când a fost prezentat şi un memoriu în completarea plângerii iniţiale. Aceasta priveşte decesul fiului reclamantei în timpul executării serviciului militar, în lipsa unei asistenţe medicale prompte şi adecvate, precum şi lipsa unei anchete efective cu privire la condiţiile decesului, anchetă de natură să conducă la identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor responsabile. De asemenea, reclamanta s-a plâns şi de durata excesivă a procesului penal privitor la decesul fiului său, proces în care se constituise parte civilă. Cererea se fundamentează pe articolele 2, 6 şi 13 din Convenţie.

***

În cursul anului 2006, activităţile APADOR-CH au fost sprijinite financiar de :

AGIR ENSEMBLE POUR LES DROITS DE L‘HOMME (FRANŢA)

AMBASADA REGALĂ A TĂRILOR DE JOS LA BUCUREŞTI (PROGRAMUL MATRA-KAP)

KERK IN ACTIE (OLANDA)

NATIONAL ENDOWMENT FOR DEMOCRACY (SUA)

OPEN SOCIETY INSTITUTE (SUA)

OPEN SOCIETY JUSTICE INITIATIVE (SUA)

UNITED STATES AGENCY FOR INTERNATIONAL DEVELOPEMENT /WORLD LEARNING FOR INTERNATIONAL DEVELOPEMENT (SUA)

[1]Din păcate, dezincriminarea insultei şi calmoniei a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională, printr-o decizie din 18 ianuarie 2007.

[2]Comentariile complete pot fi accesate pe site-ul asociaţiei, www.apador.org, în secţiunea “Rapoarte speciale/Alte activităţi”

[3]Comentariile complete pot fi accesate pe site-ul asociaţiei, www.apador.org, în secţiunea “Rapoarte speciale/Alte activităţi”

[4]În final, cele cinci proiecte de legi, la care s-a adăugat un al şaselea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, au fost asumate de un grup de 71 de parlamentari ai Partidului Naţional Liberal ca propuneri legislative şi depuse la Camera Deputaţilor în februarie 2007.

[5]În urma înregistrării plângerii în noimebrie 2007, plângerea în faţa instanţei a rămas fără obiect.

[6]Rapoartele complete pot fi accesate pe site-ul asociaţiei (www.apador.org), în secţiunea „Rapoarte speciale”.

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2006-01-30 13:21:082014-03-07 13:37:46Raportul de activitate al APADOR-CH – 2006

Raportul de activitate al APADOR-CH – 2005

30/01/2005/în Anuale, Rapoarte /de Rasista

INTRODUCERE

Anul 2005 nu a adus o îmbunătăţire majoră a situaţiei drepturilor omului în România, cu excepţia libertăţii de exprimare şi a libertăţii de asociere. După ce în anii anteriori presiunile asupra presei s-au diversificat şi accentuat, anul 2005 a adus o relaxare în această privinţă. Problema presiunilor economice sub forma acordării preferenţiale a publicităţii de stat a fost rezolvată sub aspect legislativ în mai 2005. În acelaşi timp, atacurile fizice la adresa jurnaliştilor, care se înmulţiseră îngrijorător în 2004, aproape au dispărut în 2005. Criticile la adresa puterii au putut fi exprimate atât în presa scrisă cât şi în cea audio-vizuală fără impedimente majore. Accesul ONG-urilor la presa audio-vizuală s-a îmbunătăţit simţitor. Nu au existat cazuri importante de jurnalişti condamnaţi pentru insultă şi calomnie, dar a existat o tendinţă îngrijorătoare a instanţelor de judecată de a acorda sume exorbitante ca daune morale procesele de calomnie (penale sau civile), o practică generatoare de auto-cenzură în rândurile presei. În toamna anului 2005, Guvernul a înaintat Parlamentului o serie de modificări la Codul penal, printre care şi propunerea de a dezincrimina insulta şi calomnia. Până la sfârşitul anului, propunerea a fost aprobată de Senat, urmând dezbaterea sa în Camera Deputaţilor. În privinţa libertăţii de asociere, în 2005 a fost în sfârşit aprobată prin lege ordonanţa nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile şi a fost respinsă Ordonanţa nr.37/2003, care conţinea multe prevederi care puneau în pericol libertatea de asociere.

Anul 2005 a fost marcat în primul rând de procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. În acest context, o atenţie specială a fost acordată măsurilor anti-corupţie, atât de natură legislativă, cât şi de implementare a legislaţiei existente. „Campania anti-corupţie” iniţiată de autorităţi a generat temerea că drepturile persoanelor suspectate de comiterea unor fapte de corupţie nu vor fi respectate. Ca răspuns la solicitarea expresă a Comisie europene de a demonstra eficacitatea luptei anti-corupţie prin cercetarea şi condamnarea unor înalţi demnitari implicaţi în acte de corupţie, autorităţile statului au pus un accent disproporţionat pe arestarea preventivă a unor asemenea persoane. În multe cazuri arestările în cauză sau eliberările subsecvente au fost transformate în adevărate showuri mediatice. APADOR-CH a protestat repetat împotriva acestor practici, subliniind faptul că arestarea preventivă trebuie să constitutie excepţia de la regula conform căreia cercetarea unor persoane suspectate de comiterea unor fapte penale trebuie să să facă în stare de libertate. În niciun caz infracţiuni de natură economică sau fapte de corupţie nu justifică recurgerea la excepţie.

Intervenţia inacceptabilă a Primului-ministru pe lângă Procurorul general al României într-un caz important a fost un alt motiv de îngrijorare, dezvăluind o practică de influenţare a imparţialităţii procurorilor în munca lor. Cu toate că reacţiile societăţii civile la adresa comportamentului Primului-ministru au fost negative şi deosebit de puternice, acesta şi-a menţinut poziţia, ceea ce pentru APADOR-CH constituie un serios temei pentru a considera că asemenea practici pot continua şi în viitor.

Legile sistemului judiciar au fost din nou amendate în cursul anului 2005, asigurându-se o independenţă crescută a puterii judecătoreşti. Cu toate acestea ele continuă să cuprindă dispoziţii care pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale, cum ar fi numirea şi demiterea procuroului general de către ministrul justiţiei sau menţinerea instanţelor şi parchetelor militare.

A continuat şi instabilitatea legislativă constatată în anii anteriori, desele modificări ale legilor creând confuzie printre practicieni. Un exemplu elocvent în acest sens a fost modificarea Codului penal. Intrarea în vigoare a noul Cod penal adoptat în 2004 a fost suspendată, în acelaşi timp promovându-se modificări la actualul Cod penal.

Poliţia a rămas cea mai conservatoare şi mai puţin transparentă instituţie a statului. Demilitarizarea Poliţiei, care a avut loc în 2002, continuă să aibă efecte minime. Controlul extern al activităţilor Poliţiei, deşi instituţionalizat din 2002, a rămas în continuare doar un deziderat, autorităţile teritoriale de ordine publică funcţionând doar formal. Acuzaţiile de rele-tratamente sau de folosire neadecvată a armamentului din dotare au existat şi în 2005, fără ca acestea să fie investigate efectiv şi eficient, în conformitate cu cerinţele Convenţiei europene a drepturilor omului.

Sistemul penitenciar a funcţionat în continuare pe baza unei legi complet depăşite, una dintre principalele piedici pentru o reformă completă şi reală. Intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, planificată pentru 1 iunie 2005, a fost amânată pâna la 1 septembrie 2006. În acelaşi timp, un nou proiect de lege pe acelaşi subiect a fost trimis Parlamentului, dar a fost respins într-o primă fază de Senat. În practică, tarele cele mai serioase ale sistemului penitenciar continuă să fie supraaglomerarea, lipsa de tratament medical şi insuficienţa activităţilor educative şi culturale menite să asigure reinserţia socială a deţinuţilor după liberare. Sub acest ultim aspect, nici activitatea centrelor de probaţiune (redenumite servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor) nu este semnificativă. Adăugarea pe lista atribuţiilor lor şi a protecţiei victimelor a fost o măsură cel puţin neinspirată din punctul de vedere al întăririi capacităţii serrviciilor de a asigura reinserţia socială a persoanelor liberate din penitenciare.

Nici în privinţa protejării vieţii private, anul 2005 nu a adus niciun progres remarcabil. Legea siguranţei naţionale din 1991 este încă în vigoare, fără să fie nici măcar amendată.

I. CADRUL LEGISLATIV

În anul 2005, activitatea legislativă a înregistrat, sub aspect cantitativ, o relativă scădere faţă de parametrii din anii precedenţi: Parlamentul a adoptat 415 legi, iar Guvernul a emis 209 ordonanaţe de urgenţă şi 55 ordonanţe. Deci, un total de 679 acte normative principale. Pentru comparaţie, în anul 2004 au fost emise 838 acte normative principale (602 legi – 142 ordonanţe de urgenţă – 94 ordonanţe), în anul 2003 – 832 (609 – 128 – 95), în anul 2002 – 965 (683 – 209 – 73), în anul 2001 – 1065 (782 – 195 – 88).

Se constată o scădere a numărului de legi adoptate şi o creştere a numărului ordonanţelor de urgenţă emise, în anul 2005 fiind egalat numărul de ordonanţe de urgenţă emise în anul 2002 şi care, de atunci, înregistrase o scădere.

Se menţine tendinţa, şi în anul 2005, de a da prioritate reglementării prin legislaţie secundară (acte normative inferioare legii: hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, instrucţiuni etc). Astfel, în anul 2005 au fost emise 1.824 hotărâri de guvern, ceea ce reprezintă o scădere faţă de anul 2004 (când au fost emise 2.373 hotărâri de guvern) dar şi o creştere faţă de anii 2003 (1.530 hotărâri de guvern), 2002 (1.548 hotărâri de guvern), 2001 (819 hotărâri de guvern).

Dintre legile adoptate în anul 2005, sunt de menţionat, cu titlu de exemplu, ca relevante pentru consolidarea statului de drept şi problematica legată de drepturile omului:

– Legea nr. 160/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii, precum şi a unor dispoziţii din Codul de procedură penală. Prin această lege a fost eliminată pedeapsa cu închisoarea pentru calomnie (menţinându-se pedepsa cu amenda penală), a fost eliminată varianta săvârşirii ultrajului prin insultă sau calomnie (menţinându-se variantele ameninţării sau violenţelor fizice);

– Legea nr. 182/2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică). Deşi nu înlătură procedura – vădit ineficientă- din faţa comisiei mixte destinată retrocedării bunurilor Bisericii Greco-catolice, o simplifică şi o limitează în timp; de asemenea, se prevede o cale de acces în faţa instanţelor judecătoreşti.

– Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Este, în realitate, un “pachet legislativ”, care conţine, între altele, modificări şi completări ale “legilor proprietăţii”, ale codului penal (introducerea printre cauzele de legitimă apărare a respingerii pătrunderii fără drept într-o locuinţă), ale Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Tot în plan legislativ, APADOR-CH remarcă – în mod negativ – emiterea Ordonanţei de urgenţă nr. 58/23 iunie 2005 prin care a fost amânată pentru 1 septembrie 2006 intrarea în vigoare a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal. Dacă exista o urgenţă, aceasta privea aplicarea, iar nu amânarea, unei noi legislaţii privind executarea pedepselor, având în vedere că vechea legislaţie, datând de peste 35 ani, din 1969, nu mai corespunde de mult condiţiilor şi necesităţilor actuale.

Pe lângă comentarii la unele legi adoptate în cursul anului 2005, APADOR-CH a examinat şi alte proiecte de legi care puneau în discuţie respectarea drepturilor omului.

1. Proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală

Comentariile şi observaţiile APADOR-CH se referă la varianta de proiect al legii de modificare a Codului de procedură penală postată pe site-ul Minsterului Justiţiei, potrivit legii transparenţei decizionale, la data de 10 iunie 2005.

Proiectul propune modificări utile, multe binevenite, dar nu reuşeşte să acopere toată problematica existentă în materia procedurii penale.

Astfel, Codul de procedură penală trebuie să prevadă dreptul părţilor de acces efectiv la dosarul ce le priveşte prin eliberarea de copii de pe înscrisurile din dosar, dreptul învinuitului/inculpatului de a pune întrebări părţii vătămate, părţii civile şi martorilor cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală, dreptul făptuitorului (persoana faţă de care nu s-a început urmărirea penală) şi al martorului de a fi asistaţi de avocat.

Sunt necesare: restrângerea competenţei parchetelor şi instanţelor militare, interzicerea continuării percheziţiilor după ora 20.00, interzicerea supravegherii persoanelor mai înainte de începerea urmăririi penale, autorizarea judecătorului şi pentru percheziţia corporală şi a autoturismului, restrângerea cazurilor în care arestarea se dispune sau se prelungeşte în lipsa inculpatului numai la situaţia în care acesta se sustrage de la urmărirea penală, înlăturarea posibilităţii citării unei persoane prin notă telefonică sau telegrafică, prevederea unor motive clare şi stricte pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, eliminarea posibilităţii instanţei de a restitui dosarul la procuror.[1]

„OBSERVAŢIILE APADOR-CH CU PRIVIRE LA PROIECTUL LEGII PRIVIND MODIFICAREA CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ (extras)

1. La art. 6, privind garantarea dreptului de apărare, solicităm introducerea, după alin. 5, a unui nou alineat, 6, care să prevadă dreptul părţilor de a obţine fotocopii de pe toate actele din dosarul care le priveşte, atât cel aflat în faza de urmărire penală, inclusiv faza efectuării actelor premergătoare, cât şi cel aflat în faza judecăţii, precum şi cel soluţionat de parchet sau instanţă, urmând ca părţile să suporte doar costul fotocopierii.

În practică, dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului penal care le priveşte este lipsit de conţinut în faza urmăririi penale, deşi este o componentă esenţială a dreptului la apărare. Dosarul de urmarire penală este prezentat incomplet şi pentru scurt timp, la bunul plac al organului de urmărire penală, apărătorul fiind pus în situaţia de a-l examina superificial, “pe colţul mesei“.

În plus, remiterea către părţi de fotocopii de pe actele din dosar înlatură posibilitatea ca, ulterior, unele dintre acestea să se rătăcească/dispară din dosar, constituie, deci, şi o măsură de siguranţă pentru o anchetă corectă.

La instanţă, efecutarea fotocopiilor este, de regulă, permisă, dar, la multe instanţe din ţară sunt puse alte piedici de natură administrativă: perceperea unor taxe pe lângă costul efectiv al fotocopierii, ceea ce face ca o filă să coste, în loc de 2.000 lei (costul la orice unitate care prestează servicii de fotocopiere) între16.000 şi 20.000 lei.

Fără o prevedere legală expresă care să consfiinţească dreptul părţilor de a obţine fotocopii ale dosarului care le priveşte, această componentă esenţială a dreptului la apărare este şi va rămâne iluzorie.

2. Este necesară restrângerea competenţei parchetelor şi instanţelor militare la infracţiunile săvârşite de militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în legătură cu atribuţiile de serviciu. În consecinţă, art. 26, art. 28, art. 28/2 din c.p.p. trebuie modificate în acest sens.

3. Art.60 al.1 – Admiterea sau respingerea strămutării trebuie să fie motivată, ca orice măsură dispusă de instanţă.

4. Art.77/1 reglementează modalităţi speciale de ascultare a părţii vătămate şi a părţii civile. Nu este prevăzută nicio posibilitate pentru ca acuzatul (învinuitul sau inculpatul), exercitându-şi dreptul la apărare, să poată participa sau, cel puţin, să poată pune întrebări părţii vătămate sau părţii civile. Aceeaşi este situaţia şi în cazul audierii martorului în modalităţi speciale, reglementată în art. 86/2. Precizăm că în art. 6 par. 3 lit. c şi d din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se prevăd dreptul acuzatului de a se apăra şi dreptul de a pune întrebări martorilor acuzării. De aceea, trebuie să existe prevederi care să dea posibilitate acuzatului să se apere şi, în exercitarea acestui drept, să pună întrebări.

5. Solicităm modificarea şi completarea alineatului 1 al articolului 91/1, astfel: eliminarea termenului “pregătirea“ din expresia “pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni“. Aceasta deoarece codul penal nu pedepseşte actele de pregătire a comiterii unei infracţiuni, pe care nu le asimilează cu tentativa. Cu titlu de excepţie, atunci când actele pregătitoare au fost considerate de legiuitor ca fiind periculoase pentru societate, ele au fost încriminate în mod distinct, astfel că săvârşirea acestora constituie prin ea însăşi o infracţiune. Un exemplu în acest sens este infracţiunea din articolul 167 cod penal (complotul) care are ca obiect pedepsirea comiterii unor acte preparatorii pentru săvârşirea unor infracţiuni de trădare, spionaj etc. Rezultă că este suficient ca textul art.91/1 alin.1 să se refere doar la “săvârşirea unei infracţiuni“, nu şi la pregătirea ei.

În plus, “săvârşirea unei infracţiuni“ constituie o realitate obiectivă, verificabilă, pe când “pregătirea săvârşirii unei infracţiuni“ are un conţinut vădit subiectiv. Iar, în practică, acest subiectivism nu reflectă atitudinea presupusului autor, ci mai mult pe cea a anchetatorului.

Întrucât din dispoziţiile articolelor 143 alin.3 şi 228 rezultă că atunci când există date sau indicii temeince de săvârşire a unei infracţiuni se începe urmărirea penală, iar textul articolului 91/1 alin.1 face referire la “date sau indicii temeinice privind…săvârşirea unei infracţiuni“, APADOR-CH solicită completarea acestui alineat în sensul că autorizaţia de interceptare/înregistrare se dă “numai după ce a fost începută urmărirea penală în cauză“.

La acelaşi articol 91/1, APADOR-CH solicită introducerea unui alineat nou, la sfârşitul articolului, cu următorul text: “Autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor se poate dispune faţă de aceeaşi persoană o singură dată în cursul urmăririi penale efectuate într-o cauză“.

Lipsa unei astfel de prevederi face ca limitarea la maximum 4 luni prevăzută în alineatul 4 să poată fi încălcată prin reluarea, de mai multe ori în aceeaşi cauză, a interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicaţiilor aceleiaşi persoane.

6. Textul art. 98 al.1/2, privind reţinerea corespondenţei şi a obiectelor, trebuie completat cu următoarele: “Dispoziţiile articolului 91/2 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător“. Aceasta deoarece situaţiile de excepţie în care procurorul poate dispune reţinerea/predarea corespondenţei şi obiectelor expediate trebuie să aibă acelaşi regim restrictiv ca şi în cazul prevăzut în proiect pentru interceptarea/înregistrarea convorbirilor/comunicărilor. În alin.1/2 al articolului 98 din proiect sunt prevăzute condiţii mai puţin restrictive în care procurorul poate dispune această măsură, faţă de condiţiile şi procedura prevăzute în art.91/2 alin. 2 şi 3. De asemenea, articolul 98 nu prevede şi obligaţia încunoştinţării persoanei, prevăzută însă în articolul 91/2 alin.4.

Nu există niciun motiv pentru a distinge între “convorbiri şi comunicaţii“ pe de o parte şi “corespondenţă“ sau expedierea de “obiecte“ pe de altă parte. Articolul 28 din Constituţie prevede printr-un text unic atât inviolabilitatea corespondenţei cât şi a convorbirilor telefonice ori altor mijloace de comunicaţii. De aceea, nu se justifică o distincţie între condiţiile şi procedura, ambele cu caracter de excepţie, în cazul în care procurorul poate dispune limitarea acestui drept. Şi în cazul “corespondenţei“ scrise este necesar să fie respectate de procuror condiţiile din articolul 91/2 alin.2 şi 3. De asemenea, este necesară şi înştiinţarea persoanei în cauză, aşa cum prevede articolul 91/2 alin.4 din proiect.

7. Art. 99 privind ridicarea silită de obiecte sau înscrisuri, permite ca această măsură să fie dispusă şi înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergatoare. Astfel, sunt permise abuzuri ale organelor de urmărire penală, care pot ridica silit, cu forţa, obiecte sau înscrisuri de la oricine, persoană fizică sau juridică, fără să existe în cauză măcar indicii temeinice care să justifice începerea urmăririi penale. Practic, în faza ambiguă a actelor premergătoare, se pot ridica toate evidenţele unei societăţi comerciale şi activitatea acesteia poate fi blocată. Prin introducerea al. 1/1, această problemă nu e rezolvată, dimpotrivă, este limitat rolul instanţei doar la faza urmăririi penale, iar înainte de începerea urmăririi penale, singurul care poate dispune ridicarea silită este organul de urmărire penală.

8. Art. 100 al. 3, privind percheziţia. Autorizarea judecătorului trebuie prevăzută de lege nu doar în cazul percheziţiei domiciliare, ci şi în cel al percheziţiei corporale şi a autoturismului. Aceste două specii ale percheziţiei nu sunt supuse unei reglementări clare şi acest fapt permite comiterea de abuzuri.

De asemenea, durata de valabilitate a autorizaţiei, de 7 zile, este prea mare, având în vedere temeiurile legale care pot justifica o percheziţie şi care, prin esenţa lor, reclamă urgenţă. Limita de timp de o săptămână între data eliberării autorizaţiei şi data efectuării precheziţiei, poate duce la alterarea sau dispariţia probelor căutate (şi cu privire la existenţa cărora exista, sau ar trebui să existe, indicii la data solicitării şi eliberării autorizaţiei de percheziţie). De asemenea, un interval atât de mare de timp, poate genera speculaţii şi convingerea celui vizat că în cele 7 zile i se pot fabrica şi amplasa probe în acuzarea sa. Durata autorizaţiei ar trebui să fie de maximum 24 ore.

Tot la art. 100, este necesar ca al. 5 să fie completat cu o dispoziţie care să prevadă obligativitatea organului de urmărire penală să aducă anterior la cunoştinţa persoanei, în scris, că percheziţia se efectuează înainte de începerea urmăririi penale şi că are dreptul să refuze efectuarea percheziţiei.

9. Art. 103 prevede în final că “percheziţia începută între orele 6-20 poate continua şi în timpul nopţii“. Solicităm eliminarea acestui text care contravine articolului 27 alineatul 4 din Constituţie. Potrivit textului constituţional “percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul delictului flagrant“. Or, excepţia “delictului flagrant“ este oricum prevăzută în textul articolului 103, aşa încât alte excepţii de la regula prevăzută în Constituţie nu sunt admisibile.

(…..)

11. Art. 143 al. 5, privind motivele reţinerii. La definiţia motivelor verosimile, nu este suficient că ele “pot conduce la bănuiala că învinuitul sau inculpatul a săvârşit fapta“, ci trebuie ca ele să poată conduce la “bănuiala rezonabilă că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o infracţiune“. Noţiunea de “faptă“ e prea vagă şi poate conduce la abuzuri, iar “bănuiala“ trebuie să fie rezonabilă, tot pentru a evita abuzurile, subiectivismul. Simple bănuieli poate avea oricine, oricând şi din orice.

(…)

14. Solicităm introducerea unui articol distinct, după articolul 174, în care să se prevadă expres dreptul persoanei cu privire la care se efectuează acte premergătoare să fie asistată de avocat şi, de asemenea, dreptul persoanei care este chemată la audiere în calitate de martor de a fi asistată de avocat.

În practică, în faza actelor premergătoare se efectuează partea esenţială a activităţii de urmărire penală: se audiază martori, se audiază făptuitorul, se efectuează expertize, se ridică obiecte şi înscrisuri, se efectuează percheziţii. În faţa tuturor acestor adevărate acte de urmărire penală, făptuitorul nu are nicio protecţie şi nici nu poate fi asistat de un avocat, întrucât autorităţile afirmă că nu a fost încă începută urmărirea penală, deci procesul penal nu a început, iar făptuitorul nu are calitatea de învinuit sau inculpat pentru a “i se permite“ să fie asistat de avocat. O ficţiune juridică, aceea că actele premergătoare nu fac parte din procesul penal, este folosită pentru a justifica o conduită vădit abuzivă a autorităţilor faţă de cel care are calitatea de “făptuitor“ şi împotriva căruia se construiesc acuzaţii, fără a i se da posibilitatea legală să se apere şi să beneficieze de asistenţa juridică a unui avocat. Dreptul la apărare este lipsit de substanţă atâta vreme cât atunci când autorităţile efectuează investigaţii cu privire la faptele unei persoane, acelei persoane nu i se permite să se apere.

În cazul martorilor există de asemenea o practică de folosire a acelei calităţi împotriva persoanelor. Este mult mai simplu ca o persoană bănuită de comiterea unei fapte penale să fie citată ca martor în acea cauză. Ea depune jurământul că va spune tot ce ştie şi, pentru a nu fi acuzată de mărturie mincinoasă, se vede obligată să declare şi lucruri care pot fi folosite împotriva ei. Se ajunge, deci, la un interogatoriu al învinuitului luat pe calea ocolită a ascultării martorului. Cum martorul nu are dreptul recunoscut în procedura penală de a fi asistat de avocat, interogatoriul său (care este în realitate, în substanţă, o ascultare a învinuitului) decurge în condiţii de inegalitate şi inechitate. Aceasta deoarece o persoană care este situată în fapt pe poziţia unui învinuit nu beneficiază de înlesnirile de drept de care ar fi trebuit să beneficieze dacă i se recunoştea statutul său real.

15. Deşi proiectul nu se referă la modificarea articolului 175 alineatul 1, solicităm eliminarea menţiunii care dă posibilitatea citării unei persoane “prin notă telefonică sau telegrafică“.

Considerăm că procedeul “notelor“ nu constituie o dovadă reală a înştiinţării persoanei respective.

16. La articolul 178, alineatul 2/1 prevede posibilitatea afişării citaţiei adresate unei persoane care locuieşte în străinătate la “uşa parchetului sau a instanţei“ în anumite împrejurări.

Cerem eliminarea acestui text întrucât un astfel de mod de citare este evident pur formal şi nu asigură încunoştinţarea efectivă a persoanei care locuieşte în străinătate.

17. La articolul 183 referitor la mandatul de aducere, solicităm modificarea alineatului 2, prin înlocuirea expresiei “constată motivat“ cu enumerarea limitativă a situaţiilor în care se poate emite un mandat de aducere, deoarece, în fapt, prin executarea unui astfel de mandat persoana respectivă este privată de libertate. Iar cazurile de privare de libertate trebuie prevăzute expres şi exact de lege, iar nu lăsate la libera apreciere.

(…)

19. La art. 228 (începerea urmăririi penale), pentru a crea posibilitatea unei informari cât mai exacte a învinuitului cu privire la acuzaţiile aduse, solicităm introducerea în articolul 228, după alin. 3/1, a unui nou alineat, 3/2, în care să se prevadă expres obligaţia procurorului de a-i comunica învinuitului, din oficiu şi într-un termen foarte scurt, un exemplar al actelor prin care s-a dispus şi confirmat începerea urmăririi penale (rezoluţie/proces verbal de începere a urmăririi penale şi rezoluţie de confirmare a începerii urmăririi penale).

20. Tot la art. 228, solicităm introducerea, după alin. 3/2 (propus la pct. 19 din prezentele comentarii), a unui nou alineat, 3/3, care să prevadă dreptul învinuitului de a se adresa instanţei pentru contestarea rezoluţiei/procesului verbal de începere a urmăririi penale şi a rezoluţiei procurorului de confirmare a acestora.

În prezent nu este prevăzută decât posibilitatea atacării în instanţă a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale (art. 278/1, care include toate situaţiile de netrimitere în judecată). Rezoluţia prin care se începe urmărirea penală sau prin care se confirmă începerea urmăririi nu este supusă nici unei căi de atac în faţa instanţei, ceea ce încalcă art. 21 din Constituţie, prin care se garantează accesul liber la justiţie.

Imposibilitatea contestării în instanţă a măsurii începerii urmăririi penale permite comiterea de abuzuri din partea organelor de urmărire penală, care nu pot fi supuse nici unei căi de atac din afara sistemului parchetului; deci, singurii care pot “controla“ măsura sunt tocmai cei care au dispus-o.

Începerea urmăririi penale faţă de o persoană presupune că există motive verosimile de a bănui că acea persoană a săvârşit o infracţiune. Momentul începerii urmăririi penale este momentul declanşării procesului penal, iar de la acea dată persoana în cauză devine acuzat (învinuit) şi este expus unor severe restrângeri ale libertăţilor individuale: poate fi reţinut, arestat preventiv, percheziţionat, pot fi interceptate convorbirile/comunicaţiile etc. Odată cu începerea urmăririi penale se declanşează, practic, ancheta penală în cauză, care de multe ori este de durată şi presupune efectuarea a numeroase acte de cercetare penală şi administarea de probatorii (identificare şi audiere de martori, confruntări, expertize, ridicare de înscrisuri etc).

Implicarea unei persoane, ca acuzat, într-o astfel de procedură, stufoasă şi de lungă durată, poate genera traume psihice, având în vedere starea continuă de stress în care se află o persoană din momentul în care se formulează o acuzaţie la adresa sa şi, astfel, este implicată într-un proces penal. De aceea, trebuie redusă la maximum posibilitatea implicării abuzive a unei persoane într-o anchetă penală. Reducerea acestei posibilităţi se poate face în principal prin cenzurarea de către instanţă a actului de începere a urmăririi penale. Instanţa de judecată urmează a examina dosarul cauzei şi să aprecieze dacă, într-adevăr, există motive verosimile pentru declanşarea unei anchete penale.

În plus, controlul exercitat de instanţa de judecată asupra tuturor actelor şi măsurilor din faza urmăririi penale este un principiu care trebuie să guverneze întreaga procedură penală, şi, în mod logic, trebuie să privească şi actul de începere a procesului penal (începerea urmăririi penale).

21. Art. 234 al.1 şi art. 235, privind punerea în mişcare a acţiunii penale, trebuie modificate, în sensul celor ce vor fi aratate mai jos..

În cele două texte menţionate este reglementată punerea în mişcare a acţiunii penale, moment extrem de important în desfăşurarea procesului penal, întrucât din acel moment învinuitul devine inculpat, cu consecinţa suportării măsurilor celor mai severe de restrângere a drepturilor şi libertăţilor individuale.

Cele două texte legale nu conţin însă nicio precizare cu privire la condiţiile de temeinicie pe care trebuie să le îndeplinească probele în acuzare pentru a se ajunge la măsura gravă de punere în mişcare a acţiunii penale. Singura condiţie prevăzuta este “Dacă organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale…“. Nu se arată, nici măcar exemplificativ, în ce constau acele temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Aceasta echivalează cu recunoaşterea drept criteriu a liberului arbitru, a bunului plac al organului de cercetare/urmărire penală. Desigur, această omisiune face ca legea ce reglementează punerea în mişcare a acţiunii penale să fie lipsită de previzibilitate, întrucât destinatarul acesteia nu-şi poate reprezenta care sunt condiţiile în care acţiunea penală va fi pusă în mişcare împotriva sa.

De aceea, solicităm modificarea şi completarea celor două articole, prin indicarea condiţiilor de fond, a temeiurilor care pot justifica punerea în mişcare a acţiunii penale (spre exemplu, existenţa unor probe serioase, clare, indubitabile de vinovăţie a învinuitului).

(…..)

23. În prezent, există posibilitatea ca instanţa să restituie dosarul procurorului atunci când se constată că urmărirea penală nu este completă, în conformitate cu articolul 333.

Solicităm abrogarea în întregime a acestui articol, care nu este decât o soluţie de compromis între achitare şi condamnare (o achitare mascată). În plus, persoana inculpată rămâne într-o stare de incertitudine şi nesiguranţă cu privire la acuzaţiile care i s-au adus prin actul de trimitere în judecată. Dacă probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu au dovedit dincolo de orice dubiu vinovăţia, soluţia corectă este de achitare. Nu există niciun motiv pentru a acorda organelor de urmărire penală posibilitatea reluării cercetărilor într-o cauză pe care au finalizat-o o dată.

Corelativ, urmează a se elimina referirea la articolul 333 din textul articolului 338.

24. La art. 504, privind cazurile care dau dreptul la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ilegale de libertate, solicităm eliminarea alin. 3, prin care se condiţionează exercitarea dreptului la repararea pagubei de constatarea caracterului ilegal al privării de libertate printr-o ordonanţă a procurorului sau, după caz, printr-o hotărâre a instanţei.

Această condiţionare este o restricţie arbitrară, întrucât, din chiar momentul adoptării hotărârii de achitare sau a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, privarea de libertate dispusă în acea cauză naşte dreptul la despăgubiri, indiferent cum caracterizează organele judiciare această măsură. Deci, este suficient ca persoana să fie scoasă de sub urmărire penală sau achitată, pentru ca ea să aibă dreptul la repararea pagubei, nemaifiind necesară constatarea distinctă a ilegalităţii măsurii privative de libertate. Ilegalitatea rezultă din chiar soluţia de scoatere de sub urmărire sau achitare. Este şi ilogic să se susţină că o persoană achitată a fost în mod legal privată de libertate, întrucât este evident că la data privării de libertate lipseau temeiurile reale, lipsă care s-a menţinut până la finalizarea cauzei prin achitare.

2. Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal

Comentariile şi observaţiile APADOR-CH se referă la două variante, din 31 august 2005 şi 15 septembrie 2005, ale proiectului legii de modificare a Codului penal iniţiat de Minsterul Justiţiei.

APADOR-CH consideră că era necesară modificarea Codului penal, în special pentru diversificarea sancţiunilor penale, reduse, în prezent, la închisoare şi amendă, motiv pentru care nu este posibilă o individualizare adecvată a pedepsei şi, de asemenea, pentru o “aerisire“ a părţii speciale, prin eliminarea unor infracţiuni – cel puţin, desuete – din multitudinea celor existente.

Deşi proiectul Codului penal constituie un progres, APADOR-CH a solicitat, în esenţă: redimensionarea pedepselor cu amenda, atât în cazul persoanelor juridice, cât şi în cazul persoanelor fizice, întrucât -prin cuantumul lor exagerat- pot duce la încetarea existenţei persoanei juridice sau la împovărarea peste măsură a persoanelor fizice; abrogarea unor articole, printre care: art. 164 alin. 4, care pedepseşte penal orice persoană care intră în posesia unor documente secrete[2], art. 236 (ofensa adusă unor însemne), art. 321 (ultrajul contra bunelor moravuri), art. 328 (prostituţia); introducerea sancţiunii muncii în folosul comunităţii ca alternativă la închisoare; eliminarea pedepsei cu închisoarea pentru minori. [3]

„I. OBSERVAŢIILE APADOR-CH CU PRIVIRE LA PROIECTUL LEGII PRIVIND MODIFICAREA CODULUI PENAL (varianta Ministerului Justiţiei din data de 31 august 2005).

1. Remarci de principiu:

1.1. Pedepsele prevăzute pentru persoane juridice sunt excesive atât sub aspectul cuantumului amenzilor (de la 25 de milioane la 20 de miliarde lei vechi) cât şi al pedepselor complementare care devin obligatorii dacă amenda aplicată depăşeşte 100 milioane lei vechi (art. 53/1 şi art. 53/2).

Rostul pedepselor pentru persoane fizice este de a sancţiona faptele penale dar şi de a le reeduca în vederea reintegrării în comunitate. În cazul persoanelor juridice, nu funcţionează decât aspectul punitiv. Oricare dintre pedepsele complementare de la art. 53/1, dar mai ales a) (dizolvarea) şi b) (suspendarea activităţii sau a uneia din activităţi pe o durată de la unu la trei ani) cumulată cu o amendă mai mult decât substanţială va duce, cu siguranţă, la încetarea definitivă a însăşi existenţei persoanei juridice vizate.

Dată fiind exceptarea de la pedepsele complementare grave (dizolvarea, suspendarea activităţii) a partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase sau aparţinând minorităţilor naţionale, presei scrise şi audiovizuale, rezultă că persoanele juridice vizate de aceste prevederi draconice sunt firmele/societăţile comerciale şi organizaţiile neguvernamentale, altele decât cele religioase sau ale minorităţilor naţionale. “Paleta“ posibilelor “infracţiuni“ este atât de largă încât orice firmă/companie comercială poate fi uşor adusă în stare de faliment sau împiedicată să îşi desfăşoare activităţile. Iar despre organizaţiile neguvernamentale, nici nu mai merită pomenit.

Soluţiile ar fi următoarele:

a) toate persoanele juridice, inclusiv statul, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de genul de activitate, răspund penal. APADOR-CH aminteşte că acestea s-au făcut vinovate, în repetate rânduri, de fapte prevăzute de legea penală (de pildă, tortură/tratamente inumane sau nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti definitive sau adoptarea unor hotărâri de guvern sau ordine ale miniştrilor care, practic, au inventat noi structuri sau au modificat legile în vigoare);

b) răspunderea persoanelor juridice este limitată la asocierea în vederea comiterii infracţiunilor sancţionate în mod expres de Codul penal;

c) renunţarea la răspunderea penală a persoanelor juridice. De vreme ce persoanele fizice care au contribuit la săvârşirea infracţiunii răspund penal, persoanele juridice ar putea fi trase la răspundere, pe latura civilă, doar dacă au ştiut/facilitat încălcarea legii.

Pe lângă aceasta, maximul amenzii (20 de miliarde ROL sau 2 milioane RON) este de 10 ori mai mare decât cuantificarea consecinţelor deosebit de grave de la art. 146 (2 miliarde ROL sau 200.000 RON în varianta MJ din 31 august 2005). Prin urmare, logica elementară presupune fie reducerea maximului amenzii pentru persoane juridice la 2 miliarde ROL (200.000 RON) fie ridicarea plafonului “consecinţelor deosebit de grave“ la 20 de miliarde ROL (2 milioane RON).

1.2. Minimul şi maximul amenzilor se măresc de 10 ori faţă de prevederile actuale (art. 63 alin.2 – 1.500.000 ROL sau 150 RON şi o sută de milioane ROL sau 10.000 RON şi alin.3 – 3 milioane ROL sau 300 RON şi 150 de milioane ROL sau 15.000 RON). În schimb, la art. 90 (condiţiile înlocuirii răspunderii penale) se prevede ca limită a valorii pagubei 100.000 ROL (10 RON) şi, în anume condiţii, 500.000 ROL (50 RON), adică se menţine nivelul actual. Este evident că aproape orice pagubă produsă prin cea mai frecventă infracţiune – furtul – va depăşi plafonul minim de 10 RON şi prin urmare nu se va putea aplica această alternativă la încarcerare.

1.3. S-a menţinut exprimarea extrem de vagă “.. de natură să … “, ce apare în numeroase articole, în principal în Partea Specială. Pericolul prezentat de o infracţiune trebuie să fie real, concret şi demonstrabil.

2. Articole din Codul penal care ar trebui abrogate/modificate, în afara celor deja incluse în varianta MJ din 31 august.

– Definiţia faptei săvârşite în public (art. 152) a rămas neschimbată. APADOR-CH cere eliminarea lit.c. Dacă un loc este neaccesibil publicului este greu de înţeles cum ar putea exista “intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută“ şi cum ar putea fi de faţă “două sau mai multe persoane“. Asociaţia cere şi eliminarea lit.e, prea vagă şi lipsită de previzibilitate (“prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului“).

– Art. 161(atentatul contra unei colectivităţi) a rămas neschimbat. Se menţine astfel situaţia nefirească în care atentatul contra unei colectivităţi se pedepseşte numai dacă este “de natură să slăbească puterea de stat“, ceea ce este tipic mentalităţii totalitare. Prin urmare, nu contează oamenii care constituie colectivitatea ci doar puterea de stat.

– La art. 169 (divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului), asociaţia cere eliminarea alin. 4. Protecţia datelor şi documentelor ce vizează siguranţa naţională revine exclusiv celor care le cunosc datorită atribuţiilor de serviciu. O altă persoană nu poate fi sancţionată penal pentru greşelile acestora. În plus, o altă persoană nu este presupusă a cunoaşte importanţa unor date şi documente ajunse întâmplător în posesia sa.

– S-a menţinut art. 201 (perversiunea sexuală) cu toate că nu există nicio definiţie a acestei fapte. Asociaţia cere eliminarea acestui articol.

– Este necesară eliminarea art. 236 (ofensa adusă unor însemne). În SUA şi Germania, arderea drapelului naţional este considerată o formă de manifestare a libertăţii de exprimare.

– La art. 253/1 (conflictul de interese), nou introdus, solicităm eliminarea alineatului 2, care exclude sancţionarea conflictului de interese la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Nu există nicio justificare pentru această excludere, mai ales că în presă au existat semnale în legătură cu emiterea/adoptarea unor acte normative, indiferent de nivelul, de categoria lor (hotărâri de guvern sau hotărâri ale consiliilor locale), în condiţiile existenţei conflictului de interese.

– La art. 317 (instigarea la discriminare), nou introdus, solicităm înlocuirea expresiei “instigarea la ură“ cu una care să semnifice instigarea la o acţiune, iar nu la un sentiment (ura este un sentiment, iar instigarea la sentimente nu poate fi pedepsită penal). Eventual, în cuprinsul textului art. 317 ar putea fi prevăzut că se pedepseşte instigarea la discriminare pe temei de rasă, naţionalitate etc. (discriminarea fiind o acţiune), în loc de instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate etc. De asemenea, ar fi util, pentru a spori previzibilitatea incriminării, ca, printr-un alineat distinct din cadrul art. 317, să fie definită noţiunea de discriminare. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, conţine o definiţie a discriminării, dar aşa cum se prevede expres în art. 2 alin. 1 al ordonanţei, definiţia este valabilă numai pentru aspectele reglemente în acea ordonanţă, care se referă doar la contravenţii, nu şi la infracţiuni. Astfel, art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 prevede ca: “În prezenta ordonanţă, prin discriminare se înţelege…“.

Tot pentru a asigura previzibilitatea incriminării, este necesar ca legiuitorul să prevadă în definiţia legală a infracţiunii din art. 317 criterii pe baza cărora această infracţiune să poată fi deosebită de contravenţiile prev. în art. 5-19 din OG 137/2000.

– Art. 321 (ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice) trebuie eliminat. Faptele nu prezintă un pericol social care să justifice incriminarea şi pot fi sancţionate contravenţional.

– Sancţiunea prevăzută în art. 325 (răspândirea de materiale obscene) trebuie limitată la situaţia în care destinatarul este minor. În plus, nu este clar cine şi pe ce criterii poate decide dacă materialele respective au – sau nu – “caracter obscen“.

– APADOR-CH cere eliminarea art. 328 (prostituţia). Asociaţia este convinsă că dezincriminarea acestei fapte va avea efecte benefice asupra stării de sănătate atât a celor care practică prostituţia cât şi a clienţilor lor. În plus, dacă dezincriminarea este însoţită şi de stabilirea unui cadru legal de desfăşurare, se poate realiza o lărgire a bazei de impozitare, prin aducerea la suprafaţă a unor categorii de venituri care oricum există şi vor exista, dar care se află, în prezent, în zona “subterană“.”

„II. OBSERVAŢIILE APADOR-CH CU PRIVIRE LA PROIECTUL LEGII PRIVIND MODIFICAREA CODULUI PENAL (varianta Ministerului Justiţiei din data de 15 septembrie 2005) – extras

1. Munca în folosul comunităţii

Munca în folosul comunităţii trebuie să fie o alternativă la pedeapsa cu închisoare. Proiectul MJ a transformat această alternativă la încarcerare, frecvent aplicată în ţările democratice, în măsură accesorie la latitudinea instanţei, în cadrul măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor condamnatului (art.103, alin.1, lit a1). În plus, se stabileşte un număr exagerat de ore de activitate neremunerată (500 de ore, echivalentul a trei luni de muncă în regim de 8 ore zilnic şi 5 zile pe săptămână, practic imposibil de realizat de o persoană condamnată care are deja un serviciu sau o ocupaţie permanentă).

APADOR-CH cere insistent includerea pedepsei cu munca în folosul comunităţii ca alternativă la încarcerare. La stabilirea numărului de ore de executat se va ţine cont de situaţia condamnatului (angajat/neangajat, elev, student, ocupaţie permanentă) în aşa fel încât persoana să poată respecta hotărârea judecătorească fără periclitarea carierei sau existenţei cotidiene a sa şi a familiei sale.

2. Amenzile şi pedepsele complementare pentru persoane juridice; amenzile pentru persoane fizice (observaţiile sunt aceleaşi ca şi la varianta din 31 august).

3. Minoritatea

APADOR-CH susţine eliminarea pedepsei cu închisoare pentru minori. Dacă fapta unui minor prezintă un grad foarte ridicat de pericol social (omor sau viol) acesta va putea fi internat într-un centru de reeducare sau, după caz, într-un institut medico-educativ. La împlinirea vârstei de 18 sau 20 de ani (dacă s-a prelungit cu 2 ani măsura internării) situaţia minorilor din centrele de reeducare va fi analizată de instanţe care vor hotărî asupra liberării sau continuării pedepsei în închisoare. În cazul minorilor dintr-un institut medico-educativ, aceştia vor fi puşi în libertate la împlinirea vârstei de 18 sau 20 de ani dar şi înainte, dacă a dispărut cauza care a dus la luarea acestei măsuri.

În toate celelalte cazuri de infracţiuni săvârşite de minori trebuie să se recurgă la alternativele la încarcerare, indiferent de natura faptei.

(…..)

6. Fapta săvârşită în public (art.168)

Asociaţia cere eliminarea lit.c (“în loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane“). Dacă un loc este neaccesibil publicului, nu poate exista intenţia ca fapta să fie văzută sau auzită şi nici nu se justifică prezenţa a două sau mai multe persoane.

De asemenea, se cere şi eliminarea lit.e (“prin orice mijloc cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului“). Pe de o parte “orice mijloc“ este mult prea generalizant iar pe de alta optativul “ar putea“ lărgeşte excesiv sfera răspunderii persoanei, căreia i se cere o putere de anticipaţie ieşită din comun.”

II. ACCESUL LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC

Şi în anul 2005 APADOR-CH a continuat monitorizarea aplicării Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public prin cereri de informaţii şi promovarea unor acţiuni în justiţie în cazul refuzurilor nejustificate ale autorităţilor şi instituţiilor publice de a comunica informaţiile solicitate. În acelaşi timp au fost continuate procedurile în cazurile iniţiate în anii anteriori. Pe lângă monitorizarea implementării Legii nr. 544/2001, APADOR-CH s-a implicat şi în acţiuni de promovare a accesului la informaţiile de interes public şi de îmbunătăţire a cadrului legislativ în acest domeniu.

1. Cereri de informaţii şi acţiuni în instanţă

1.1. Cazuri iniţiate în 2004 şi continuate în 2005[4]

În primul rând, în 2005, APADOR-CH a continuat procedurile de executare iniţiate împotriva Ministerului Public, procurorului general Ilie Botoş, procurorului general Tănase Joiţa, Ministerului Finanţelor Publice şi ministrului finanţelor publice. Toate aceste proceduri au avut la bază neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligau autorităţile publice să comunice informaţii de interes public.

Un prim astfel de caz a privit Ministerul Public şi fostul procuror general Tănase Joiţa şi a avut ca obiect neexecutarea, pe perioada cât Tănase Joiţa a fost procuror general, a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care Ministerul Public a fost obligat să comunice informaţii statistice privind supravegherea persoanelor. În octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti l-a amendat pe Tănase Joiţa pentru neexecutarea hotărârii, cu 500 ROL/zi de întârziere şi a obligat Ministerul Public în solidar cu fostul procuror general la plata de daune de întârziere de 300.000 ROL/zi. Recursurile împotriva acestei sentinţe au fost judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 iunie 2005 şi au fost respinse.

Un al doilea set de proceduri au privit Ministerul Public şi pe procurorul general Ilie Botoş, şi au avut ca obiect neexecutarea aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, pentru perioada de după numirea lui Ilie Botoş (august 2003). Acesta din urmă a fost amendat de Tribunalul Bucureşti, la data de 2 decembrie 2003, pentru neexecutarea repectivei hotărâri judecătoreşti. Recursul formulat împotriva acestei hotărârii de amendare a fost judecat pe 7 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti menţinând sentinţa primei instanţe.

Un al treilea set de proceduri a fost iniţiat tot împotriva Ministerului Public şi procurorului general Ilie Botoş, de data aceasta pentru neexcutarea integrală a aceleiaşi hotărâri privind comunicarea de informaţii statistice despre supravegherea persoanelor (răspunsul primit de asociaţie conţinea date complete numai în ceea ce priveşte autorizaţiile de supraveghere emise în baza Codului de procedură penală, nu şi a celor emise în baza Legii siguranţei naţionale). APADOR-CH a solicitat instanţelor de contencios administrativ constatarea executării incomplete, amendarea procurorului general şi plata de daune de întârziere. În iunie 2005 Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză asociaţiei şi l-a amendat civil pentru a doua oară pe procurorul general, Ilie Botoş, pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, dar a respins cererea asociaţiei referitoare la daunele de întârziere. APADOR-CH, Ministerul Public şi Ilie Botoş au atacat această hotărâre cu recurs. Curtea de Apel Bucureşti urma să soluţioneze recursurile în ianuarie 2006.

Procedurile de executare începute în anul 2003 împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi a ministrului finanţelor publice au fost finalizate prin hotarârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre definitivă şi irevocabilă, pronunţată la 9 martie 2005. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ministerului şi al ministrului declarate împotriva hotărârii Curţii de Apel, din martie 2004, prin care aceasta obliga ministerul şi ministrul finanţelor publice la plata în solidar de daune compensatorii de 3.000.000 lei asociaţiei şi l-a amendat pe ministrul finanţelor publice cu amendă civilă de 500 ROL/zi de întârziere pentru perioada în care hotărârea judecătorească în baza căreia Ministerul Finanţelor trebuia să comunice informaţii privind scutirile de la plata taxelor judiciare de timbru nu a fost executată.

O altă acţiune în justiţie continuată de APADOR-CH în 2005 fost cea care a avut drept obiect refuzul Guvernului României de a comunica actele care au stat la baza numirii lui Tănase Joiţa în funcţia de Consul General la Strasbourg, inclusiv actele medicale ale acestuia. Acţiunea asociaţiei a fost respinsă în prima instanţă de Tribunalul Bucureşti, care a considerat că Guvernul României a comunicat toate actele pe care le deţinea (în fapt, doar o notă de fundamentare de jumătate de pagină!). Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei de către tribunal, iar în urma rejudecării fondului acţiunea asociaţiei a fost din nou respinsă. APADOR-CH a atacat cu recurs şi această hotărâre, dar în mai 2005 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul.

În anul 2004 N.P., membru APADOR-CH, a adesat o cererea Guvernului României care viza informaţii legate de numărul de controale efectuate de Corpul de Control al Primului-Ministru pentru conflicte de interese după intrarea în vigoare a pachetului de legi anticorupţie, persoanele vizate şi concluziile pentru fiecare caz (copii ale concluziilor anchetelor). Cererea a fost adresată în cadrul programului de monitorizare a aplicării Legii nr. 544/2001, desfăşurat de Open Society Justice Initiative în România prin APADOR-CH. Informaţiile nu au fost comunicate solicitantei motivându-se intrarea în vigoare a unui act normativ prin care Corpul de Control al Guvernului s-a desfiinţat. N.P. a chemat în judecată Guvernul României pentru a fi obligat să comunice informaţiile de interes public solicitate. În noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti a pronunţat o hotărâre prin care a obligat Guvernul României să comunice informaţiile solicitate şi să plătească reclamantei 1000 RON daune morale. Guvernul a declarat recurs. În februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât că pârâtul, Guvernul României, nu are calitate procesuală pasivă şi a dispus rejudecarea cauzei de către tribunal. În faza de rejudecare a fondului N.P. a solicitat introducerea în cauză ca pârât a Cancelariei Primului-Ministru. În septembrie 2005 Tribunalul Bucureşti a dat, din nou, câştig de cauză reclamantei obligând Cancelaria Primului-Ministru să comunice informaţiile solicitate şi să plătească daune morale în cuantum de 1000 RON. Cancelaria a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, recurs ce urma să se judece în ianuarie 2006.

Tot în 2005, APADOR-CH, prin avocaţii săi, a oferit reprezentare în instanţă Asociaţiei Revoluţionarilor fără Privilegii într-un caz iniţiat pe baza Legii nr. 544/2001. La sfârşitul anului 2004, Asociaţia Revoluţionarilor fără Pivilegii (ARP) a solicitat Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (SSPR) informaţii privind drepturile şi bunurile acordate participanţilor şi rudelor victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989, precum şi numele persoanelor care au beneficiat de acestea. SSPR a susţinut că nu deţine astfel de date, iar ARP a acţionat în judecată Secretariatul, pe baza Legii nr. 544/2001. La 28 ianuarie 2005, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză ARP, obligând SSPR la comunicarea informaţiilor, precum şi la plata de daune morale de 500 RON. SSPR a atacat această hotărâre, dar numai sub asepctul obligării la plata de daune morale. Curtea de Apel Bucureşti a respins însă recursul la 30 iunie 2005. În urma acestui demers Secretariatul General pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a început să publice, pe pagina proprie de internet, informaţii privind persoanele care au beneficiat de bunuri şi drepturi datorită participării la evenimentele din decembrie 1989. De asemenea, acesta a fost unul dintre primele cazuri, dacă nu chiar primul, în care o persoană juridică lezată în dreptul de a accesa informaţii de interes public a primit compensaţii morale pentru acest fapt ilicit.

1.2. Cazuri noi

În anul 2005, APADOR-CH a adresat cereri de informaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (informaţii privind compoziţia pâinii, situaţia plângerilor privind calitatea pâinii, numărul de controale efectuate, în perioada 1 februarie 2001-15 septembrie 2005, cu privire la compoziţia pâinii precum şi numărul contravenţiilor constatate; scopul acestei cereri de informaţii a fost de a verifica în ce măsură autorităţile pun în balanţă interesul public şi eventualele excepţii de la accesul la informaţii de interes public, atunci când răspund unei solicitări de informaţii), Ministerului Administraţiei şi Internelor (informaţii legate de plângerile având ca obiect agresiunile asupra persoanelor şi folosirea necorespunzătoare a armamentului din dotare comise de angajaţii ministerului în perioada 1.01.2005-15.08.2005), Inspectoratului General al Poliţiei (informaţii privind persoanele aflate în aresturile proprii şi netrimise în judecată, precum şi suprafaţa aresturilor), Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (informaţii legate de sancţiunile aplicate personalului de penitenciar pe perioada 2000-2004, informaţii legate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate care au fost depistate ca fiind infectate cu HIV/bolnavi SIDA în perioada 1.09.1998-31.12.1999, precum şi informaţii privind cheltuielile pe medicamente destinate deţinuţilor, precum şi cadrelor din penitenciar, în perioada 2004-2005). Acestora solicitări de informaţii li s-a răspuns în mare parte satisfăcător şi în termenele legale, cu excepţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, care nu a retransmis cererea de informaţii instituţiei care deţinea informaţiile solicitate, conform prevederilor Legii nr. 544/2001.

În acelaşi timp, APADOR-CH a continuat iniţierea acţiunilor în justiţie pe baza Legii nr. 544/2001 împotriva autorităţilor/instituţiilor publice care au refuzat să comunice informaţii de interes public. Asociaţia a urmărit acţionarea în judecată a instituţiilor/autorităţilor publice care şi-au întemeiat refuzul de a comunica informaţii pe excepţiile legii accesului la informaţiile de interes public (art.12 din Legea 544/2001) pentru a clarifica modul în care sunt aplicate excepţiile respective.

Un astfel de caz a fost generat de o cerere adresată Guvernului României –Secretariatul General al Guvernului prin care s-a solicitat comunicarea unor copii ale stenogramele şedinţelor de guvern în care s-au dezbătut şi aprobat în perioada 2001-2004 acte normative cu privire la situaţia RAFO S.A. ONEŞTI, inclusiv stenograma şedinţei în care a fost dezbătută şi adoptată O.U.G. nr. 101/2004. Guvernul a refuzat să comunice aceste informaţii cu motivarea că toate stenogramele şedinţelor de Guvern sunt clasificate secret de stat. În aceste condiţii, asociaţia s-a adresat instanţei de contencios administrativ, atacând refuzul autorităţii publice de a comunica informaţiile. În acelaşi timp, APADOR-CH a formulat o reclamaţie administrativă, solicitând Guvernului declasificarea informaţiilor, deoarece numai informaţiile care privesc securitatea naţională pot fi clasificate ca secrete de stat, condiţie care nu era îndeplinită. Reclamaţia nu a fost soluţionată favorabil. În septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea APADOR-CH ca inadmisibilă. Asociaţia a atacat această hotărâre cu recurs. Recursul urma să fie judecat de Curtea de Apel Bucureşti în februarie 2006.

În iunie 2005, APADOR-CH a adresat o cerere de informaţii de interes public Primăriei Municipiului Bucureşti privind contractele încheiate, în perioada 1.01.2000-1.06.2005, având ca obiect construirea, reabilitarea şi întreţinerea drumurilor publice din Bucureşti. Pe lângă aceste informaţii, APADOR-CH a solicitat şi copii ale contractelor. Primăria a refuzat comunicarea copiilor de pe contractele solicitate invocând existenţa unor clauze de confidenţialitate. Pentru a lămuri incidenţa clauzelor de confidenţialitate din contractele de achiziţii publice asupra comunicării de informaţii de interes public în baza Legii nr. 544/2001, APADOR-CH a formulat plângere în instanţă împotriva refuzului de comunicare a copiilor contractelor. În octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de APADOR-CH împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti şi a obligat pârâta (PMB) să comunice informaţiile publice solicitate. Instanţa a respins cererea asociaţiei privind plata daunelor morale. Ambele părţi au declarat recurs, ce urma să fie judecat în februarie 2006.

O altă acţiune în justiţie pe baza Legii nr. 544/2001, iniţiată de APADOR-CH a fost cea în care asociaţia a atacat răspunsul incomplet al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor faţă de o solicitare privind informaţiile statistice legate de numărul reclamaţiilor/plângerilor/sesizărilor primite, în perioada 01.01.2002-01.06.2005, împotriva operatorilor din domeniul asigurărilor. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a răspuns că informaţiile solicitate se găsesc pe site-ul propriu de internet, în rapoartele anuale publicate, cu toate că nu se publicase încă un raport pe anul 2005, iar celelalte rapoarte nu conţineau toate informaţiile solicitate. APADOR-CH a atacat răspunsul în instanţă, urmărind să clarifice dacă solicitarea unor informaţii care sunt publicate din oficiu exclude sau nu şi o comunicare la cerere. În noiembrie 2005, plângerea asociaţiei a fost admisă în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti; drept urmare instituţia publică a comunicat informaţiile solicitate. Deoarece tribunalul a respins cererea de acordare de daune morale, APADOR-CH a formulat recurs, ce urma să se judece în februarie 2006.

Un al patrulea caz a avut la bază o cerere adresată de o membră a asociaţiei Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Informaţiile solicitate au fost similare cu cele solicitate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (informaţii privind compoziţia pâinii, situaţia plângerilor privind calitatea pâinii, numărul de controale efectuate, în perioada 1 februarie 2001-15 septembrie 2005, cu privire la compoziţia pâinii precum şi numărul contravenţiilor constatate). Prin această cerere APADOR-CH a dorit să verifice în ce măsură pentru autorităţi interesul public (sănătatea persoanelor) primează faţă de excepţiile de la accesul la informaţii de interes public (secretul comercial – reţeta pâinii), atunci când răspund unei solicitări de informaţii. Deoarece răspunsul primit nu a fost satisfăcător, invocându-se chiar un secret profesional care nu este prevăzut printre excepţiile de la liberul acces la informaţii, petenta, cu sprijinul asociaţiei, s-a adresat Tribunalului Bucureşti. Cauza urmează să se judece în februarie 2006.

2. Propunerile APADOR-CH de modificare a Legii nr. 544/2001 şi a legilor cu impact asupra accesului la informaţii de interes public:

După patru ani de la adoptarea Legii nr. 544/2001, APADOR-CH a considerat oportun să sintetizeze experienţa sa în monitorizarea implementării acesteia într-un set de amendamente ale legii în sine, precum şi a altor legi cu impact asupra accesului la informaţii (Legea nr.182/2002 a informaţiilor clasificate, Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, Legea nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naţionale), destinate creşterii trasparenţei instituţionale.

Propunerile asociaţiei de modificare a Legii nr. 544/2001 vizează lărgirea sferei de aplicare a acesteia, clarificarea excepţiilor de la liberul acces, inclusiv prin introducerea testului interesului public, detalierea prevederilor privind accesul mass media la informaţiile de interes public, completarea dispoziţiilor privind procedura în faţa instanţei de contencios administrativ şi introducerea unui nou capitol care să cuprindă sancţiuni pentru încălcarea legii.

În ceea ce priveşte modificarea legilor cu impact asupra accesului la informaţii de interes public APADOR-CH propune ca Legea nr.182/2002 a informaţiilor clasificate să definească informaţiile clasificate mai clar, să prevadă clasificarea pe o perioadă determinată cu posibilitatea reînnoirii, precum şi eliminarea informaţiilor secret de serviciu. În privinţa Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, APADOR-CH consideră oportună renunţarea la filozofia conform căreia absolut toate documentele SRI sunt calsificate. Numai acele informaţii care pun în pericol real şi concret siguranţa naţională trebuie clasificate, iar legea trebuie să cuprindă criteriile şi procedura de clasificare, de revizuire a clasificării sau de declasificare a documentelor interne de orice fel ale Serviciului Român de Informaţii. Legea nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe ar trebui să menţioneze că procedura şi criteriile de clasificare, de revizuire a clasificării sau de declasificare a documentelor SIE sunt cele prevăzute de Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Nu în ultimul rând ar trebui modificată şi Legea nr.16/1996 a Arhivelor Naţionale, care să prevadă posibilitatea accesului la documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României în condiţiile Legii 544/2001. Trebuie, de asemenea, renunţat la termenele extrem de lungi în care anumite informaţii din Fondul Arhivistic Naţional al României devin publice (de exemplu, 100 de ani).

Pentru a face publice propunerile sale de amendare a cadrului legal privind accesul la informaţiile de interes public, în iunie 2005 APADOR-CH a organizat o masă rotundă cu tema „Accesul la informaţiile de interes public în România. Necesitatea unor corelări legislative”. La eveniment au participat experţi internaţionali, ministrul Culturii şi Cultelor, Mona Muscă, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Sergiu Andon, reprezentanţi ai Agenţiei de Strategii Guvernamentale, experţi ai comisiilor parlamentare precum şi organizaţii neguvernamentale cu activităţi în domeniul accesului la informaţii. APADOR-CH va continua să promoveze amedarea cadrului legislativ al accesului la informaţii şi în anul 2006.

3. Promovarea Legii accesului la informaţii de interes public

În anul 2005, asociaţia a organizat două seminarii cu studenţii la jurnalism şi drept, pentru informarea acestora cu privire la prevederile şi aplicarea Legii nr. 544/2001. Au participat aproximativ 70 de studenţi la jurnalism din Bucureşti şi 100 de studenţi la drept din Iaşi. Pe lângă aceste seminarii, APADOR-CH a organizat şi două ateliere cu tema “Liberul acces la informaţii de interes public” adresat funcţionarilor publici cu atribuţii în aplicarea Legii nr.544/2001, care au avut loc la Iaşi şi Bucureşti. Întâlnirile au urmărit realizarea unui schimb de experienţă privind dificultăţile practice şi de cadru legislativ în accesul la informaţiile de interes public, atât între funcţionarii publici participanţi cât şi între aceştia şi organizatori. Funcţionarilor publici le-a fost adresat şi câte un chestionar privind dificultăţile pe care le întâmpină în comunicarea informaţiilor de interes public, care a stat la baza unei analize destinată substanţierii propunerilor de modificare a cadrului legal.

Tot în scopul promovării Legii accesului la informaţiile de interes public, în iunie 2005 APADOR-CH a lansat un concurs pentru jurnaliştii care folosesc această lege în investigaţiile lor. Concursul a avut două secţiuni – studenţi la jurnalism şi jurnalişti în activitate – şi şi-a desemnat câştigătorii – Cosmin Buhuş (la secţiunea pentru studenţi) şi Mihai Belu (ziarist la Cotidianul) – cu ocazia „Zilei Internaţionale a Dreptului de a Şti” (28 septembrie). Această zi a fost stabilită de mai multe organizaţii internaţionale grupate în reţeaua FOI Advocate Network cu scopul de a promova accesul la informaţiile de interes public. În România, pe 28 septemrbie 2005, APADOR-CH, împreună cu Agenţia de Monitorizare a Presei-Academia Caţavencu şi Centrul pentru Jurnalism Independent, a organizat o conferinţă având ca temă Legea accesului la informaţii de interes public. Manifestarea a dorit să promoveze „Ziua Internaţională a Dreptului de a Şti”.

În 2005, APADOR-CH a editat volumul al II-lea al culegerii selective de cazuri –“Accesul la informaţiile de interes public în România”. Acesta cuprinde dosarele a alte şase cazuri întemeiate pe Legea 544/2001. Volumul urmează să fie publicat şi distribuit în cursul anului 2006. În 2005 APADOR-CH a continuat să distribuie Ghidul practic pentru cetăţeni la toate evenimentele sale, precum şi prin intermediul altor asociaţii şi al funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul accesului la informaţiile de interes public.

III. DETENŢIA, REEDUCAREA ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN EXECUTAREA UNOR PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE
Cadrul legal
1.1. Legea regimului executării pedepselor

Sistemul penitenciar funcţionează pe baza Legii regimului executării pedepselor nr. 23/1969. Legea nu a fost amendată iar îmbunătăţirile condiţiilor de detenţie s-au datorat unei succesiuni de ordine ale ministrului sau directorului general al Administraţie Naţionale a Penitenciarelor (ANP) care, evident, nu puteau schimba esenţa legii comuniste. În 2004, Parlamentul a adoptat o nouă lege a regimului executării pedepselor care ar fi trebuit să intre în vigoare în iunie 2005, o dată cu Codul penal, varianta votată tot în 2004. Guvernul rezultat din alegerile din noiembrie-decembrie 2004 a decis amânarea punerii în aplicare a ambelor legi, până în septembrie 2006. APADOR-CH şi-a exprimat dezaprobarea faţă de această măsură, mai ales în privinţa legii regimului executării pedepselor. În august 2005, Ministerul Justiţiei a constatat că, într-adevăr, legea din 1969 era nu numai depăşită ci şi în dezacord cu standardele europene şi a elaborat un nou proiect de lege. Criticile asociaţiei cu privire la acest nou text s-au referit în principal la:

– menţinerea aresturilor poliţiei în forma actuală (APADOR-CH a cerut în mod repetat ca, odată emis un mandat de arestare, persoana suspectă să fie imediat transferată în sistemul penitenciar; în acest fel, ar exista o garanţie că persoana nu va fi supusă unor presiuni pe durata cercetărilor);

– insuficienta reglementare a alternativelor la încarcerare, în principal a muncii în folosul comunităţii, ca pedeapsă principală;

– lipsa de reglementare a regimului din centrele de reeducare a minorilor (CRM) (internarea într-un astfel de centru diferă de pedeapsa cu închisoarea, dar este tot o formă de privare de libertate, iar CRM-urile se află, ca şi închisorile, în subordinea ANP; deci ar fi normal ca şi regimul din CRM-uri să fie reglementat prin aceeaşi lege);

– diferenţele nesemnificative între regimurile „semi-deschis” şi „deschis”, acesta din urmă fiind încă departe de regimul similar din ţările democratice;

– menţinerea uniformelor pentru deţinuţi (uniformele îi singularizează la orice ieşire în exterior şi creează un disconfort psihic, în special la vorbitor atât pentru vizitatori cât şi pentru vizitaţi);

– menţinerea „mijloacelor de imobilizare” actuale (inclusiv lanţurile).

După mai multe discuţii între reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi ai APADOR-CH, proiectul de lege privind regimul executării pedepselor înaintat Parlamentului a fost parţial îmbunătăţit (s-au eliminat uniformele, s-a interzis folosirea lanţurilor). Proiectul nu a fost dezbătut în Parlament până la sfârşitul anului 2005.

1.2. Problema asistenţei religioase în penitenciare

În România, asistenţa religioasă în penitenciare era reglementată până de curând de un Protocol încheiat între Ministerul Justiţiei (MJ) şi Biserica Ortodoxă Română (BOR) în 1993, revizuit în 1997.

Legea nr. 195/2000, privind constituirea şi organizarea clerului militar, prevedea în articolul 10 că, în Ministerul Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor, se organizează şi funcţionează o secţie de asistenţă religioasă. Ulterior, prin Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din ANP (fosta Direcţie Generală a Penitenciarelor), personalul din penitenciare s-a demilitarizat, incluzându-i şi pe preoţii militari angajaţi în sistemul ANP.

Pe baza Protocolului încheiat de MJ şi BOR, în fiecare penitenciar există un Birou de asistenţă religioasă condus de un preot capelan, al cărui statut se regăsea în anexa nr. 1 la protocol. Preotul capelan era şi consilierul pe probleme spirituale al directorului de penitenciar, având diverse atribuţii, între care şi cea de a întocmi şi actualiza permanent evidenţa privind confesiunea deţinuţilor, de a face parte din comisia de liberare condiţionată sau de a da aviz la numirea responsabililor de cameră.

De altfel, practica asistenţei religioase în penitenciare a fost în mod repetat criticată ca fiind monopol al BOR, de natură să îngrădească libertatea religioasă a deţinuţilor de alte confesiuni decât cea ortodoxă. Practic, preoţii ortodocşi deţin controlul asupra vieţii religioase a tuturor deţinutilor, indiferent de confesiunea căreia îi aparţin. În plus, preoţilor ortodocşi din sistemul penitenciar li s-au dat şi competenţe care nu au legatură cu serviciul religios.

La începutul lui 2005, APADOR-CH a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la caracterul discriminatoriu al actelor normative şi reglementare care guvernau asistenţa religioasă în penitenciare. Prin decizia nr. 202 din 2 august 2005, CNCD a statuat că atât Legea nr. 195/2000 cât şi Protocolul încheiat între MJ şi BOR conţin prevederi discriminatorii. În decizia amintită CNCD “recomandă Ministerului Justiţiei să ia toate măsurile necesare în vederea eliminării prevederilor discriminatorii atât din Protocol cât şi din Legea nr. 195/2000”.

Ulterior, în septembrie 2005, asociaţia a solicitat Ministerului Justiţiei să se conformeze deciziei CNCD şi să emită un ordin prin care să denunţe protocolul existent între MJ şi BOR, înlocuindu-l cu un regulament privind asistenţa religioasă în penitenciare care să excludă orice tratament discriminatoriu. APADOR-CH a elaborat şi o propunere de act normativ, în acest sens (un proiect de ordin al ministrului Justiţiei). În esenţă, propunerea viza denunţarea de către MJ a protocolului încheiat cu BOR şi o reglementare a asistenţei religioase în penitenciare fundamentată pe tratamentul echitabil al tuturor confesiunilor religioase, indiferent că este vorba de cea majoritară sau de confesiuni minoritare. Persoanele deţinute vor beneficia de asistenţă religioasă la cerere. Nimeni nu poate fi obligat să îşi declare confesiunea religioasă la intrarea în penitenciar şi nici pe parcursul executării pedepsei privative de libertate.

Asociaţia a propus, de asemenea, să fie permis accesul în penitenciar al preoţilor sau slujitorilor oricărui cult şi/sau al reprezentanţilor asociaţiilor religioase, pentru activităţi care ţin de asistenţa religioasă, chiar dacă nu există cereri exprese din partea persoanelor deţinute.

La sfârşitul anului 2005, textul înaintat de APADOR-CH se afla încă în studiu la Ministerul Justiţiei.

1.3. Problema cheltuielilor pe medicamente pentru personal şi respectiv deţinuţi

Date fiind numeroasele plângeri ale deţinuţilor cu privire la cantitatea şi calitatea medicamentelor administrate în sistemul penitenciar, APADOR-CH a cerut ANP, pe baza Legii nr. 544/2001, situaţia cheltuielilor pentru medicamente pe anul 2004 şi primul semestru al anului 2005, defalcate pe cele două categorii de beneficiari –deţinuţi şi cadre de penitenciar. Cifrele au arătat că, per total, o treime din fonduri s-a cheltuit pentru personal, cu toate că numărul de angajaţi reprezintă doar un sfert faţă de efectivele de deţinuţi. Pe lângă aceasta, în unele penitenciare există discrepanţe substanţiale între cheltuielile pe medicamente pentru personal şi respectiv pentru deţinuţi. De exemplu, la Poarta Albă, medicamentele pentru cadre costaseră în 2004 aproape 214.000 RON, iar cele pentru deţinuţi – evident, mult mai numeroşi – doar 52.000 RON. Situaţia a rămas aceeaşi şi în primul semestru al anului 2005 (106.000 RON, medicamente pentru cadre şi aproape 39.000 RON pentru deţinuţi). La Spitalul Penitenciar Colibaşi, în 2004, costul medicamentelor pentru cadre se ridica la 371.000 RON, iar cele pentru deţinuţii bolnavi internaţi, la 250.000 RON. În 2005, raportul s-a inversat (118.000 RON pentru angajaţi şi circa 175.000 RON pentru deţinuţii internaţi; se poate deduce că s-a „îmbunătăţit” starea de sănătate a cadrelor?). La penitenciarele din Slobozia şi Craiova (adulţi), în 2004, peste 60% din fondurile pentru medicamente fuseseră cheltuite pentru personal, iar disproporţia s-a menţinut şi în 2005, cu o uşoară scădere la Craiova. Nici la penitenciarele pentru minori şi tineri de la Tichileşti şi Craiova lucrurile nu stăteau diferit şi nici nu s-au modificat substanţial în 2005. La polul opus s-au situat Penitenciarul Codlea (în 2004: aproape 4.000 RON pentru cadre şi 43.000 RON pentru deţinuţi; în primul semestru 2005: 2.300 RON pentru angajaţi şi 28.000 RON pentru deţinuţi), Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Deva şi celelalte patru spitale penitenciare din sistem (Tg. Ocna, Dej, Rahova şi Poarta Albă, ultimul fiind diferit şi separat de penitenciarul cu acelaşi nume). Date fiind aceste discrepanţe, nu numai între cadre şi deţinuţi ci şi între angajaţii din diverse penitenciare, APADOR-CH a cerut în scris Ministerului Justiţiei să analizeze situaţia cu maximă atenţie şi să ia măsurile necesare pentru înlăturarea deficienţelor. Asociaţia a cerut din nou ca medicii de penitenciar să se ocupe exclusiv de deţinuţi. Personalul de penitenciar (în nici un caz şi familiile acestora, cum se practica încă în 2005) va putea solicita asistenţa medicilor de penitenciar numai în situaţii de urgenţă. De asemenea, APADOR-CH a cerut ca personalul de penitenciar să fie supus unor controale medicale serioase, deoarece din statisticile cu cheltuielile pe medicamente, ar rezulta că o bună parte din angajaţi suferă de boli numeroase şi grave, ceea ce i-ar face incapabili să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.

Ministerul Justiţiei nu dăduse un răspuns concret până la sfârşitul anului 2005. În schimb, începuseră discuţii publice între ministerele justiţiei şi sănătăţii cu privire la desfiinţarea casei de asigurări de sănătate speciale pentru armată, poliţie, penitenciare, servicii secrete şi magistraţi (Casa OPSNAJ) şi transferarea tuturor beneficiarilor la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. În felul acesta ar dispărea o parte din privilegiile acestor categorii favorizate.

Condiţii de detenţie în sistemul penitenciar din România
În 2005, APADOR-CH a efectuat 11 vizite în penitenciare după cum urmează: spitalele penitenciare Rahova (26 mai) şi Dej (16 iulie), penitenciarele Ploieşti (17 mai), Rahova – secţia femei (26 mai), Baia Mare (14 iulie), Satu Mare (15 iulie), Bistriţa (18 iulie), Giurgiu (12 octombrie), Mândreşti – Focşani (2 noiembrie), Galaţi (12 decembrie) şi Vaslui (13 decembrie) [5]. În plus, reprezentanţii asociaţiei s-au deplasat la Jilava şi Rahova pentru a discuta cu deţinutul Ionel Garcea al cărui caz este prezentat separat.

Supra-aglomerarea
Potrivit criteriului aplicat în sistemul penitenciar românesc (6 m3 aer/deţinut), supra-aglomerarea şi-a continuat tendinţa lentă, de scădere (sub 40.000 de deţinuţi la circa 32.000 locuri). Dar dacă raportarea se face conform recomandărilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei (4 m2 şi 8 m3 de aer pentru fiecare deţinut[6]) problema suprapopulării penitenciarelor continuă să fie gravă. Cu alte cuvinte, România este încă departe de standardele europene în materie. La Ploieşti, cei 774 de deţinuţi (inclusiv 25 de minori) împărţeau 642 de paturi instalate, fiecăruia revenindu-i o suprafaţă puţin peste un metru pătrat. La Penitenciarul Rahova – secţia femei, 323 de deţinute erau obligate să doarmă în cele 196 de paturi instalate, evident şi câte două într-un pat (de exemplu, în camera 716, dotată cu 10 paturi, erau 20 de deţinute), într-o atmosferă irespirabilă. La Baia Mare, după preluarea unui mare număr de deţinuţi de către Penitenciarul Satu Mare, rămăseseră 705 deţinuţi la 942 de paturi. Îmbunătăţire doar aparentă, pentru că, după regula celor 6 m3 de aer pe deţinut, numărul maxim de persoane ce pot fi cazate s-ar ridica la 540. Cât despre aplicarea recomandării CPT nici nu poate fi vorba, fiecărui deţinut revenindu-i mai puţin de 2 m2. La Satu Mare, erau 798 de deţinuţi la 717 paturi, dar esenţa problemei este aceeaşi ca şi la Baia Mare. Penitenciarul Bistriţa este printre foarte puţinele care nu au avut probleme cu supraaglomerarea, cel puţin pe baza regulii celor 6 m3. Însă după criteriul CPT, fiecăruia din cei 701 deţinuţi i-ar reveni cam 2,5 m2. Prin urmare, mai bine decât în alte penitenciare, dar mult sub 4 m2/deţinut. La Penitenciarul Mândreşti – Focşani, dacă în 1999 erau încarceraţi 1448 de deţinuţi, în 2005 numărul lor scăzuse la 857, cazaţi în 780 de paturi. Comparaţia cu 1999 arată o îmbunătăţire substanţială dar chiar şi la norma de 6 m3 tot există supraaglomerare, fără a mai menţiona că sunt destui deţinuţi care dorm câte doi într-un pat. Şi la Vaslui au scăzut efectivele de deţinuţi: în 2002 erau 1005, în 2005 – 817 la 724 de paturi instalate, dar situaţia era similară celei de la Mândreşti.

Supraaglomerarea are efecte negative asupra tuturor părţilor direct sau indirect implicate:

a) sunt prea mulţi deţinuţi şi prea puţine cadre. Consecinţa: majoritatea deţinuţilor stau în camere 23 de ore din 24, fără nici o activitate utilă (privitul la televizor nu poate fi considerat o „activitate”), din cauza numărului prea mic de cadre dar şi a interesului redus al acestora faţă de deţinuţi;

b) găsirea de locuri de muncă pentru atâţia deţinuţi este foarte dificilă. Cam o treime din cei apţi de muncă au de lucru, dar în general este vorba de munci sezoniere;

c) numărul mare de deţinuţi din fiecare cameră întreţine o atmosferă tensionată care, de multe ori, degenerează în conflicte între ei;

d) asistenţa medicală este complet nesatisfăcătoare. Doi-trei medici generalişti nu pot face faţă sutelor de deţinuţi (consultarea unui deţinut durează maximum 5-6 minute, evident insuficiente), cu atât mai mult cu cât doctorii respectivi sunt şi medici de familie pentru cadre şi familiile lor, cărora le sunt rezervate cam două ore pe zi din programul de 7 ore;

e) camerele de detenţie (cele modernizate) sunt, în general dotate cu câte un grup sanitar format din duş, chiuvetă şi WC. În condiţii de supraaglomerare (20, 30 sau chiar 40 de deţinuţi pe cameră) este, practic, imposibil de menţinut igiena personală la standarde acceptabile. Se mai adaugă şi starea de umilinţă datorată absenţei unei protecţii minime a intimităţii;

f) hrana deţinuţilor este proastă şi cantitativ şi calitativ. Iar cu cât sunt mai mulţi deţinuţi, cu atât sunt mai greu de hrănit în mod acceptabil.

În opinia APADOR-CH, problema supraaglomerării poate fi rezolvată numai dacă:

– se modifică substanţial legea penală, una din cele mai severe din Europa, în principal sub aspectul alternativelor la încarcerare;

– se schimbă mentalitatea întregului sistem judiciar cu privire la natura sancţiunilor în cazul unor fapte ce prezintă pericol social redus (în momentul de faţă, cam jumătate din numărul total de deţinuţi sunt condamnaţi pentru furt, valoarea pagubelor fiind de multe ori foarte mică);

– se măreşte semnificativ bugetul ANP şi creşte gradul de autonomie al administraţiei fiecărui loc de deţinere.

Asistenţa medicală
B.1 Spitalele penitenciare

Spitalele de la Rahova şi Dej nu au probleme cu suprapopularea, indiferent de criteriul de raportare. Ambele sunt relativ bine dotate tehnic (la Rahova ar mai fi nevoie de încă cel puţin o ambulanţă cu toate dotările necesare: în 2005 spitalul nu avea decât o singură ambulanţă care transporta deţinuţii bolnavi numai în Bucureşti, la şi de la spitale „civile”; în acelaşi an, spitalul din Dej dispunea de trei astfel de maşini).

O problemă deosebită o constituie intervenţia Casei OPSNAJ în asistenţa medicală acordată deţinuţilor prin stabilirea unui plafon la numărul de paturi (la Rahova sunt 90 de paturi dar numai 77 plătite; la Dej, din 180 de paturi, doar 129 sunt plătite) precum şi a unui rulaj de bolnavi obligatoriu pe lună (la Dej, rulajul era de 200 de bolnavi). În opinia APADOR-CH, aceste reglementări sunt de natură strict financiar-contabilă, nu au legătură cu realitatea şi obligă spitalele penitenciare la adevărate acrobaţii pentru a-şi primi banii de la OPSNAJ.

O diferenţă radicală între cele două spitale penitenciare rezidă în (ne)folosirea cătuşelor pentru imobilizarea deţinuţilor agitaţi: la Dej nu se recurge la această metodă, la Rahova, da. APADOR-CH a cerut în mod repetat să se renunţe complet la încătuşarea deţinuţilor în general şi a celor bolnavi, în mod special. După ştiinţa asociaţiei, proiectul de lege cu privire la regimul executării pedepselor înaintat Parlamentul include prevederi în acest sens.

O altă diferenţă între cele două spitale penitenciare constă în (ne)respectarea dreptului deţinuţilor la exerciţiu zilnic. La Rahova nu se respectă, nici măcar pentru femeile cu copii până la un an, în vreme ce la Dej, da. Evident, fiind vorba de deţinuţi bolnavi trebuie să se ţină cont în primul rând de dorinţa lor şi în al doilea rând de natura şi stadiul bolilor.

În sfârşit, trebuie remarcat faptul că Spitalul Penitenciar Rahova nu acordă asistenţă medicală cadrelor, exemplu lăudabil ce trebuie urmat în întreg sistemul penitenciar. La Dej, nu numai cadrele, ci şi jandarmii, poliţiştii şi magistraţii din zonă beneficiază de consultaţii şi servicii medicale (analize de laborator, radiografii pulmonare etc.) o oră pe zi, de luni până vineri inclusiv.

B.2. Penitenciarele

Doctorii din penitenciarele vizitate în 2005 sunt şi „medici de familie” pentru cadre şi alţi beneficiari ai Casei OPSNAJ. Excepţie face Penitenciarul Ploieşti, unde nu se acordă asistenţă medicală cadrelor, dar nu din convingerea că munca medicilor de penitenciar trebuie dedicată deţinuţilor ci, pur şi simplu, pentru că nu s-a putut amenaja un cabinet separat pentru personal. Mai există şi alt fel de excepţii (de pildă, un generalist de la Penitenciarul Satu Mare) şi anume în cazurile în care medicii sunt plătiţi cu ora, nu au contracte cu Casa OPSNAJ şi deci nu au dreptul de a fi „medici de familie” pentru cadre.

La Penitenciarele Giurgiu (1467 de deţinuţi), Baia Mare (705 deţinuţi) şi Rahova – secţia femei (323 deţinute) funcţionează câte un singur medic generalist, care, evident, nu poate asigura servicii de calitate. Iar la Galaţi, în decembrie 2005, doi medici generalişti şi numai doi asistenţi (din cei cinci prevăzuţi) se ocupau de cei 1.268 de deţinuţi şi cele 200 de cadre plus familiile acestora.

În toamna anului 2005, multe penitenciare s-au confruntat cu refuzul farmaciilor de a le mai livra medicamente din cauza întârzierilor mari la plată. Unele (Baia Mare, Focşani) au găsit, relativ repede, soluţii. Altele (cazul cel mai flagrant este cel al penitenciarului Galaţi) au stat cu „braţele încrucişate” chiar şi trei luni, fără să le pese de faptul că deţinuţii, în primul rând cei săraci sau necăutaţi, au fost privaţi de medicamente. Şi aceasta este doar o formă de manifestare a lipsei de interes a cadrelor medicale faţă de starea de sănătate a deţinuţilor de care sunt direct responsabili. Mulţi deţinuţi şi deţinute din penitenciarele vizitate s-au plâns fie că nu sunt duşi la consult, fie că nu primesc tratamentul adecvat care să ducă la vindecare, fie că transferarea la un spital de specialitate se amână în mod repetat. La Rahova – secţia femei, în ciuda asigurărilor date de supraveghetoarea-şefă (în ziua vizitei APADOR-CH, unica doctoriţă şi unica asistentă absentau din motive necunoscute) potrivit căreia asistenţa medicală ar fi fost acoperitoare, deţinutele s-au plâns de ignorare şi tratamente neadecvate. Gabriela Iancu suferea din cauza unor chisturi ovariene ce îi provocau hemoragii puternice. În loc să se rezolve cauza (cel mai probabil prin operaţie chirurgicală), deţinuta era tratată cu calciu, vitamina E şi calmante. Nela Constantinescu avea, de patru luni, eczeme/pustule pe braţe şi picioare dar nu avea încă un diagnostic. Aceste cazuri sunt cu atât mai inexplicabile cu cât secţia de femei a Penitenciarului Rahova este situată în acelaşi corp de clădire ca şi Spitalul Penitenciar Rahova. Şi mai grav este faptul că deţinutele bolnave care sunt transferate la spitale „civile” sunt încătuşate pe durata transportului şi internării. Practica încătuşării deţinuţilor bolnavi este regula în sistemul penitenciar (excepţiile sunt puţine: unele spitale penitenciare – nu toate – Penitenciarul de femei Târgşor, CRM-urile). APADOR-CH a cerut insistent renunţarea la metoda încătuşării deţinuţilor bolnavi pe durata transportului la şi din alte unităţi precum şi a spitalizării. Dacă un deţinut bolnav se manifestă agresiv, se poate recurge la alte mijloace de imobilizare, mai puţin traumatizante (de pildă bandaje elastice) şi numai până la calmarea sa.

La Penitenciarul Baia Mare, unicul medic este în pragul pensionării şi a fost transferat de la Arad, în 2004, din raţiuni pur financiare. Din păcate, el părea prea puţin interesat de starea de sănătate a deţinuţilor. Deţinutul Teodor Lupuţu avea abdomenul foarte umflat şi dureros şi, deşi se afla la infirmerie de peste o lună, medicul nu cunoştea cauza, nu îi făcuse analizele şi nici nu îl recomandase pentru un consult de specialitate. Un alt caz, cu consecinţe foarte grave, este cel al deţinutului Gavrilă Toma. În aprilie 2004, a fost călcat pe picior de un alt deţinut, i s-a învineţit degetul cel mare, apoi i-a căzut unghia şi s-a declanşat infecţia. În mai 2004, a fost dus la Spitalul Penitenciar Dej, unde i s-a amputat piciorul stâng de la şold. Este imposibil de înţeles de ce medicul de penitenciar nu a intervenit în timp util pentru a preveni amputarea. În opinia APADOR-CH ambele cazuri pot fi calificate drept tratament inuman.

La Penitenciarul Galaţi, medicul şef a afirmat că acordă în jur de 50 de consultaţii pe zi, cu toate că potrivit reglementărilor Casei OPSNAJ ar fi plătit numai pentru 30. Aşadar, Casa OPSNAJ stabileşte nu numai câţi deţinuţi pot fi internaţi în spitalele penitenciare şi în cât timp trebuie vindecaţi (vezi mai sus problemele legate de numărul de paturi şi de rulaj) ci şi câţi au dreptul să nu se simtă bine şi să solicite consult medical! În afara problemei deja semnalate a lipsei de medicamente pe o perioadă de trei luni, mai mulţi deţinuţi de la Galaţi s-au plâns de nepăsarea cu care sunt trataţi. Nicolae Bolea a fost operat de rinichi la începutul lui decembrie 2005 şi revenise la Galaţi cu recomandarea expresă de a i se schimba pansamentul o dată la două zile, pentru evitarea unei eventuale infecţii. La data vizitei APADOR-CH, trecuseră deja patru zile de la ultima schimbare a pansamentului, explicaţia fiind „numărul redus de asistenţi medicali”. Niţu Melinte avea o ciupercă pe picior de mai bine de trei luni. A fost transferat la un spital, după care a revenit la Galaţi unde timp de două săptămâni nu i se administrase niciun tratament.

O problemă aproape generală a asistenţei medicale în penitenciare este catalogarea unor deţinuţi ca „simulanţi”, cu consecinţa ignorării lor de către medici şi asistenţi, indiferent de simptomele reclamate. APADOR-CH nu neagă că există deţinuţi care simulează diverse boli pentru a fi transferaţi la infirmerii sau la spitale, unde condiţiile sunt mai bune. Există însă riscul ca şi „simulanţii” să se îmbolnăvească în mod real. Prin urmare asociaţia a cerut constant renunţarea la aceste etichete (există cazuri în care chiar scrie „simulant” pe fişa medicală) şi consultarea conştiincioasă a fiecărui deţinut care se prezintă la cabinet.

O altă problemă general valabilă este lipsa de implicare reală a cadrelor medicale în supravegherea şi remedierea carenţelor privind condiţiile igienico-sanitare din locurile de deţinere, precum şi calitatea hranei servite deţinuţilor. Dezinsecţiile se fac sporadic şi superficial, controlarea cazarmamentului (saltele, pături, cearceafuri etc.) este pur formală şi lipsită de urmări concrete. Niciun cadru medical nu pare preocupat de insuficienţa apei potabile (vezi Penitenciarul Galaţi) sau de precaritatea instalaţiilor sanitare (la Penitenciarul Ploieşti există o singură sală de baie cu 25 de duşuri din care numai 17 funcţionale pentru cei peste 800 de deţinuţi) sau de furnizarea apei calde, după un orar complet nesatisfăcător. În schimb, la apariţia unor cazuri de scabie sau alte boli de piele, cadrele medicale dau vina pe deţinuţi, care „nu sunt în stare să respecte regulile elementare de igienă corporală”!

O problemă soluţionată diferit de la penitenciar la penitenciar priveşte dreptul deţinuţilor de a obţine fotocopii de pe propriile fişe medicale. Ar trebui instituită o practică unitară prin care toţi deţinuţii să aibă acces liber la propria fişă medicală (dar şi la dosarul de penitenciar, ţinut separat la administraţie) precum şi posibilitatea de a face fotocopii.

O măsură notabilă este distribuirea de prezervative pentru deţinuţi şi pe durata detenţiei (nu numai la liberare, cum încă se proceda la începutul anului 2005). APADOR-CH a susţinut mereu că distribuirea prezervativelor este cea mai simplă metodă de prevenire a apariţiei bolilor cu transmisiune sexuală (inclusiv HIV) dar, din pudibonderie, administraţia penitenciară s-a opus ani de zile, sub pretextul discutabil al unei posibile „încurajări” a contactelor homosexuale (cu ani în urmă, administraţia refuza chiar să admită că se practică astfel de acte sexuale între deţinuţi!). Începutul a fost, în sfârşit, produs, însă punerea în aplicare este, deocamdată, şovăielnică. După toate aparenţele, se distribuie prezervative doar la cerere, or mulţi deţinuţi au cu siguranţă reţineri să declare, fie chiar şi numai în cabinetele medicale, că întreţin relaţii homosexuale. Soluţia cea mai simplă ar fi ca prezervativele să fie puse undeva la îndemâna deţinuţilor, de unde oricine să le poată lua fără formalităţi şi fără supraveghere.

Activitatea socio-educativă
APADOR-CH a constatat unele îmbunătăţiri ale activităţilor desfăşurate în acest domeniu foarte important pentru resocializarea post-liberare dar şi pentru moralul deţinuţilor, cu impact direct asupra relaţiilor dintre ei şi personalul de penitenciar. (Re)educarea lor are în vedere procesul de învăţământ care s-a extins, în unele penitenciare, până la clasa a VIII-a şi pregătirea profesională (în meserii ca zidari, tâmplari, bucătari, frizeri, legumicultori, croitori etc.). Dacă până nu demult, pregătirea profesională se făcea în funcţie de dotările atelierelor din penitenciare (în majoritate foarte vechi, total uzate moral şi destinate unor meserii fără căutare pe piaţa muncii) şi de specialitatea maiştrilor, în 2005, consultarea şi chiar colaborarea cu Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) cu privire la meseriile căutate au devenit, practic, regula. Programele socio-educative s-au diversificat şi chiar dacă majoritatea sunt elaborate de „centru” (ANP), au apărut şi unele iniţiative ale personalului din unele penitenciare. Acestea sunt părţile bune. Din păcate sunt şi multe părţi rele, ca de pildă:

– numărul mic de deţinuţi antrenaţi în aceste activităţi şi durata redusă a programelor.

După ştiinţa APADOR-CH, cam o treime din deţinuţii apţi de muncă au de lucru. Dintre penitenciarele vizitate în 2005, doar Baia Mare făcea excepţie de la regulă (jumătate din deţinuţi munceau). La polul opus, s-au situat penitenciarele din Galaţi (sub 200 de deţinuţi la muncă din totalul de 1268), Vaslui (mai puţin de 20% din totalul de 817), Giurgiu (nici 10% din cei 1467 de deţinuţi) şi Rahova – secţia femei, cu record negativ (doar 20 din cele 323 de deţinute erau scoase la muncă).

Prin urmare, cel puţin două treimi din numărul total al deţinuţilor şi deţinutelor, la care se adaugă „inapţii” şi cei care refuză să muncească ar trebui să fie „ţintele” programelor socio-educative, alternativa fiind statul degeaba în camerele supra-aglomerate 23 de ore sau chiar 23 şi jumătate, din 24 (plimbarea, teoretic zilnică, durează între 30 şi 60 de minute, cu excepţia secţiilor de minori, pentru care timpul alocat exerciţiului fizic este mai mare). Or programele, indiferent dacă sunt venite de la „centru” sau sunt iniţiative locale, se adresează unui număr restrâns de deţinuţi (de la 3-4 la 15-20, în funcţie de natura temelor), durează de regulă 3 luni dar se desfăşoară, tot de regulă, o singură dată pe săptămână, timp de maximum două ore. Cu alte cuvinte, un întreg program, menit să educe deţinuţii şi să-i pregătească pentru revenirea în comunitate durează fix 24 de ore!

Unele penitenciare sunt mai „norocoase” şi au găsit parteneri din afara sistemului (culte religioase, organizaţii neguvernamentale locale, facultăţi care îşi trimit studenţii în practică) care, la rândul lor desfăşoară activităţi cu deţinuţii, dar tot cu puţini participanţi şi pe durată de timp limitată. Penitenciarul Satu Mare are colaborări cu cinci organizaţii neguvernamentale sau caritabile şi cu Facultatea de psihologie „Vasile Goldiş” (în fiecare an, 13 studenţi fac practica în penitenciar). Şi Penitenciarul Bistriţa colaborează constant cu studenţii de la Universitatea Babeş-Bolyai, care desfăşoară programe cu deţinuţii cam trei luni pe semestru. La cealaltă extremă, se situează Penitenciarul Mândreşti – Focşani, fără nici o colaborare externă în afară de „clasicul” Serviciu pentru Protecţia Victimelor şi Reintegrarea Infractorilor, care are, prin statut, obligaţia de a se ocupa de anumite categorii de deţinuţi şi este subordonat Ministerului Justiţiei. Iar la Rahova – secţia de femei, nici măcar SPVRI nu are vreo activitate cu deţinutele.

– calitatea programelor

Unele activităţi ce fac parte din rutina sistemului penitenciar au devenit „programe” şi au primit denumiri pompoase de genul INSTAD (perioada de carantină de trei săptămâni, obligatorie pentru orice deţinut nou venit într-un penitenciar), CONIS (practic, şcolarizarea la clasele I – IV comasate) sau ALFAZ (alfabetizarea). Altele au adăugat câte ceva la vechile activităţi. De exemplu, bibliotecile (prost dotate, cu cărţi vechi sau care nu prezintă niciun interes pentru deţinuţi, excepţia fiind Penitenciarul Mândreşti – Focşani, cu un fond de carte remarcabil) improvizează, cu colaborarea deţinuţilor, „reviste” multiplicate în unu până la 3 exemplare (la Mândreşti sunt trei astfel de reviste, din care una este destinată deţinuţilor rromi şi este scrisă chiar de ei). Mai există şi posturi de radio cu circuit închis, care emit, de regulă, o dată pe săptămână circa două ore (programe muzicale şi informaţii privind diverse măsuri ale administraţiei) sau chiar sisteme de televiziune cu acelaşi regim (de pildă la Vaslui). Mai sunt programe sporadice (controlul violenţei, educaţie pentru familie, prevenirea abandonului familial, machiaj şi coafură – special pentru femei etc.).

Însă problema cea mai importantă este în ce măsură aceste programe trezesc interesul deţinuţilor şi cât de utile le sunt în perspectiva revenirii în comunitate. În opinia APADOR-CH, singurul program cu „priză” la deţinuţi este EDUCOSPORT care înseamnă organizarea unor jocuri – în genere fotbal, dar şi şah sau sală de forţă, cum este cazul la Giurgiu – inclusiv concursuri. Evident, participarea la acest program este substanţială. Într-o oarecare măsură şi EDUCOLEX a stârnit interes, dar asta în principal pentru că în loc de „educaţie juridică” de cele mai multe ori s-au discutat cazuri individuale ale deţinuţilor.

Programe cu denumiri enigmatice de genul STRADAV sau VAAD nu „spun” nimic deţinuţilor. Nici măcar EDUCOSAN (educaţia sanitară, inclusiv sexuală) nu a stârnit mult interes. APADOR-CH a propus în mod repetat consultarea deţinuţilor, eventual prin chestionare sau prin sondaj, cu privire la conţinutul acestor programe. Ei sunt beneficiarii direcţi iar reuşita unei activităţi socio-educative se măsoară în primul rând prin modificarea comportamentului ceea ce este imposibil fără o participare activă. În răspunsul la raportul asociaţiei cu privire la Penitenciarul Mândreşti, ANP informa, între altele, că pregătea „un chestionar pe baza căruia să fie identificate nevoile, interesele, opţiunile acestora” (deţinuţilor – n.n.).

– lipsa personalului de specialitate şi a spaţiilor adecvate

Numărul angajaţilor de specialitate este mult prea mic. Cifra variază între un cadru (la Penitenciarul Rahova – secţia femei cu 323 de deţinute) şi opt (la Galaţi, la 1268 de deţinuţi). La Penitenciarul Mândreşti sunt zece, dar din motive neclare, doar patru lucrau efectiv cu deţinuţii.

Cu excepţia jocurilor sportive, toate programele socio-educative se desfăşoară în clubul deţinuţilor, în majoritate dimineaţa. În mod evident, o singură încăpere este cu totul insuficientă. APADOR-CH a sugerat în mod repetat folosirea şi a altor spaţii (de exemplu, clubul cadrelor, chiar dacă acesta este situat în afara spaţiului de detenţie dar tot în incinta penitenciarului; sau chiar camerele de detenţie în care nu există supra-aglomerare). Câteva penitenciare au avut iniţiativa lăudabilă de a duce deţinuţi la activităţi în afara spaţiului de deţinere: la Satu Mare, deţinuţii minori au vizitat un muzeu, iar la Vaslui, s-au organizat două astfel de vizite, tot pentru minori. Spre deosebire de acestea, Penitenciarul Mândreşti şi-a dus deţinuţii adulţi să joace un meci de fotbal împotriva unei echipe locale, dar nu a organizat nicio acţiune similară cu minorii. Este posibil ca şi la Mândreşti să funcţioneze ideea că „minorii sunt cei mai răi dintre toţi deţinuţii”. Asociaţia a mai auzit astfel de etichetări, rostite, ce e drept, cu jumătate de gură, şi prin alte penitenciare. Evident că minorii reprezintă o categorie mai dificilă, dar acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care nu se află în detenţie. Or, minorii în detenţie sunt adolescenţi care, în afara problemelor specifice vârstei, au trecut şi prin experienţe traumatizante. Prin urmare, ei trebuie trataţi cu mai multă atenţie, înţelegere şi tact decât deţinuţii maturi şi chiar decât adolescenţii liberi. Dacă nu se organizează programe realmente atractive pentru ei, dacă sunt sancţionaţi disciplinar pentru orice faptă măruntă şi dacă nu sunt ascultaţi şi îndrumaţi cu foarte multă răbdare, şansele lor de reintegrare în societate după liberare rămân foarte mici. APADOR-CH susţine că delincvenţii minori nu îşi au locul în penitenciare. Întregul sistem penal trebuie regândit în aşa fel încât pedepsele să fie executate în libertate. Iar pentru infracţiuni foarte grave, minorii să fie internaţi în centre de reeducare, în niciun caz în penitenciare.

Clasificarea deţinuţilor în categoria „periculoşi”
Cu excepţia spitalelor penitenciare, toate penitenciarele vizitate în 2005 aveau deţinuţi cu „grad sporit de periculozitate”, numărul lor variind între 3 (la Rahova – secţia de femei) şi 87 (la Penitenciarul Galaţi). Regimul „periculoşilor” presupune, de cele mai multe ori, cazarea în camere mici cu grilaje de siguranţă suplimentare, încătuşarea la scoaterea din spaţiul de detenţie (inclusiv la cabinetul medical, la vizite şi chiar şi la plimbarea zilnică) şi, desigur, şanse reduse de liberare condiţionată. Cu toate acestea, ANP a susţinut constant că nu ar fi vorba de o sancţiune disciplinară ci doar de o măsură administrativă. Consecinţa acestei ciudate interpretări este că deţinuţii vizaţi nu sunt audiaţi şi nu dispun de căi de atac aşa cum prevede legea în cazul sancţiunilor disciplinare.

Criteriile de clasificare se referă la natura faptei, intenţie de evadare, atac la cadre, intenţie de suicid etc., şi comportament în detenţie. Or, în opinia APADOR-CH, doar acest din urmă aspect – comportamentul unui deţinut pe durata executării ultimei pedepse – ar trebui să fie principiul unic de clasificare. Dacă „natura faptei” rezultă clar din hotărârea judecătorească („vieţaşii” sunt automat incluşi la “periculoşi”, ceea ce înseamnă, practic, încă o pedeapsă), diversele „intenţii” rezultă, de cele mai multe ori, din simple adnotări ale poliţiei sau cadrelor de penitenciar, pe dosarele deţinuţilor, nesusţinute de dovezi şi rapoarte concludente. Nu de puţine ori, motivele clasificării datează din pedepse anterioare. Revizuirea cazului fiecărui „periculos” se face, începând din 2005, odată la trei luni (anterior, revizuirea se făcea lunar).

Asociaţia a găsit destule exemple care arătau superficialitatea comisiei, fie la clasificarea iniţială, fie la revizuire. Astfel, la Penitenciarul Ploieşti, Gheorghe Tuică era la „periculoşi” de 3 ani, pentru că, în 1992, într-o altă pedeapsă şi alt penitenciar ar fi fost semnalat cu „intenţii de evadare”. La Penitenciarul Rahova – secţia de femei, deţinuta Margareta Iordache avea 7 rapoarte de incident (din care 6 la Rahova), majoritatea pentru „atitudine necuviincioasă faţă de cadre”. Ultimul incident (un conflict verbal cu o supraveghetoare, în timpul căruia deţinuta ar fi scăpat din mână o sticlă de apă, gest pe care supraveghetoarea l-a interpretat ca „intenţie de agresiune”) a dus la decizia de încătuşare a deţinutei la fiecare scoatere din cameră şi la înaintarea către ANP a propunerii de clasificare ca „periculoasă”. La Penitenciarul Satu Mare, Tolvai Jozsef îşi executa pedeapsa începând din 2003 fără să fi produs niciun incident. În martie 2005, a fost transferat pentru scurt timp la Penitenciarul Oradea, unde, pe baza „naturii faptei” a fost clasificat „periculos”. Şi „periculos” a rămas şi după revenirea la Satu Mare! Este inexplicabil cum un deţinut a fost „nepericulos” timp de doi ani şi apoi, subit, fără să fi făcut nimic, a devenit „periculos”. La Penitenciarul Bistriţa, Teofil Balaş fusese clasificat „periculos” încă din anul 2000, la Gherla, pe motiv că şi-ar fi exprimat în scris „intenţia de a evada”. În fapt, Balaş îi trimisese soţiei scrisori cu ameninţări pe care urma să le pună în practică „după ce se va libera”, ceea ce a fost interpretat drept „intenţie clară de evadare”! Mai grav, Balaş a trecut prin mai multe penitenciare cu „tinicheaua de coadă” dar nici o comisie nu a remarcat eroarea şi nu a dispus declasificarea (ultima revizuire avusese loc la Bistriţa în aprilie 2005). Şi tot la Bistriţa, deţinutul Emilian Branea se afla la periculoşi pentru că imediat după săvârşirea faptei pentru care ulterior a fost condamnat, dar înainte de a fi arestat, a fugit şi a încercat să treacă Dunărea. Verdictul comisiei a fost „intenţii de evadare” cu toate că, în mod evident, Branea nu se afla în custodia vreunei autorităţi când a încercat să părăsească ţara.

La Penitenciarul Galaţi, cei 87 de deţinuţi clasificaţi „periculoşi” erau cazaţi în secţia de maximă siguranţă, fără a fi separaţi de cei aflaţi aici din motive diferite. Se crease astfel o stare de confuzie între deţinuţi care nu mai erau deloc siguri din ce categorie făceau parte. Situaţia putea fi rezolvată prin simple explicaţii din partea cadrelor dar nimeni nu se ostenise să le ofere, ceea ce poate fi interpretat ca o dovadă în plus a nepăsării faţă de deţinuţi.

Unii deţinuţi (de pildă Dan Perju de la Vaslui) au afirmat că nu li se adusese la cunoştinţă motivul pentru care fuseseră incluşi în categoria celor cu grad sporit de periculozitate. Iar Emilian Branea, amintit mai sus, nu făcuse nicio legătură între clasificare şi tentativa de fugă din ţară, fiind convins că ar fi corespuns „portretului robot al deţinutului cu intenţii de evadare” în urma evaluării psihologice de la sosirea în penitenciar. Desigur, tot pentru că nimeni nu îi comunicase motivul real al încadrării la „periculoşi”.

Având în vedere toate aceste constatări, APADOR-CH a cerut ANP ca procedura de clasificare a deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate să fie considerată ceea ce şi este în realitate şi anume o sancţiune disciplinară. Aceasta ar însemna audierea deţinutului vizat, întocmirea unor acte concludente, emiterea sancţiunii motivate, precum şi posibilitatea deţinutului de a o ataca în justiţie, potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 56/2003.

Sancţiuni disciplinare
APADOR-CH a constatat că pedepsele cele mai severe pentru abateri disciplinare – regim restrictiv de până la un an şi izolarea de până la 10 zile – se aplică din ce în ce mai rar, administraţia preferând sancţiunile mai blânde ce merg de la avertisment sau mustrare la ridicarea dreptului la pachet şi/sau vizite, de obicei pe o lună.

În cele 9 penitenciare vizitate (spitalele penitenciare nu sancţionează deţinuţii bolnavi decât cel mult cu mustrare), asociaţia a găsit doi deţinuţi pedepsiţi cu izolarea (la Ploieşti) şi trei în regim restrictiv (doi la Bistriţa şi unul la Galaţi).

Din păcate, regulile izolării au rămas aceleaşi: cazarmamentul (aşternuturi, pernă, pături) se ridică la ora 5.00 dimineaţa şi se readuce în cameră la ora 22.00. Pe întreaga durată a zilei (cu excepţia scurtei perioade de plimbare zilnică), deţinuţii pedepsiţi cu izolarea nu pot decât să stea pe paturile de fier extrem de incomode (sau chiar de piatră, cum este cazul la Baia Mare, deşi la începutul anului 2005 ANP dădea asigurări că astfel de „paturi” nu mai există în niciun penitenciar) sau în picioare. Ambele variante sunt un pericol pentru starea de sănătate fizică şi psihică a deţinuţilor. WC-urile sunt montate în camera de izolare fără niciun fel de separare, ceea ce îi pune pe deţinuţii pedepsiţi în situaţii umilitoare atât faţă de colegi cât şi faţă de cadre. Pe lângă toate acestea, asociaţia a avut mereu îndoieli cu privire la îndeplinirea obligaţiei medicilor de a examina cu atenţie orice deţinut înainte de introducerea în izolator, pentru a decide dacă acesta poate suporta un regim mai aspru de detenţie. Aceeaşi îndoială se manifestă şi în privinţa frecvenţei şi promptitudinii asistenţei medicale obligatorii pe durata izolării.

În cazul pedepsei cu regim restrictiv (de la 3 la 12 luni), pe lângă condiţiile dure de detenţie (scoaterea din cameră cu cătuşe, inclusiv la curtea de plimbare, interdicţia de a avea aparat de televizor sau radio, restrângerea dreptului la vizite şi pachet etc.) se mai ridică o problemă. Un deţinut care comite o abatere disciplinară considerată suficient de gravă pentru a fi sancţionată cu regim restrictiv (decizia este luată de ANP la propunerea comisiei de disciplină a penitenciarului) este, de regulă, dus la izolare, până la emiterea deciziei ANP, fără aplicarea procedurilor prevăzute pentru sancţiunea cu izolarea. Acest lucru este posibil din cauza existenţei în regulament a unei prevederi ambigui şi anume „izolarea de colectiv”, distinctă de „pedeapsa cu izolarea”. Or, în opinia asociaţiei, „izolarea de colectiv” înseamnă separarea deţinutului care a comis o abatere de colegii de cameră prin mutarea sa într-o altă cameră de detenţie obişnuită, în niciun caz la izolare. În condiţiile actuale, deţinutul rămâne în camera de izolare până la primirea deciziei ANP cu privire la trecerea sa în regim restrictiv, ceea ce poate însemna chiar şi 10 zile. Cum sunt considerate aceste zile în care deţinutul este la izolare fără să fi fost sancţionat cu izolarea ? Ce s-ar întâmpla dacă ANP nu ar aproba propunerea privind regimul restrictiv ? Foarte probabil, deţinutul nu ar putea ataca în justiţie această „privare de libertate” tocmai pentru că nu a existat nicio procedură (audieri, raport, sancţiune).

Mai mult, în unele cazuri, deţinuţii sunt şi trimişi în judecată. Prin urmare, pentru aceeaşi faptă, un deţinut poate primi trei sancţiuni: izolarea de facto, regim restrictiv şi hotărâre judecătorească de condamnare. Acesta este cazul lui Marius Imbrea de la Penitenciarul Bistriţa: un coleg de cameră fusese pedepsit cu izolarea şi urma să fie mutat la izolator. Colegii de cameră ai acestuia (opt persoane) s-ar fi opus mutării, la instigarea lui M.I., cu argumentul că respectivul ar fi fost bolnav. Aproximativ opt „mascaţi” cu scuturi şi căşti de protecţie au intrat în cameră şi au lovit deţinuţii cu bastoanele, înainte de a le da ordin să se întindă pe jos, aşa cum este procedura standard. Marius Imbrea l-ar fi lovit pe unul din „mascaţi” cu un geam în cap. Deţinutul a negat că ar fi avut măcar intenţia de a lovi pe cineva, susţinând că geamul era sprijinit de perete şi că el ar fi încercat doar să se strecoare în acel spaţiu pentru a se feri de grupa de intervenţie. Marius Imbrea a fost dus la izolare, după 10 zile a primit sancţiunea de 6 luni de regim restrictiv şi a fost trimis în judecată pentru ultraj şi, foarte probabil, va fi condamnat. Mai trebuie precizat că, din documentaţia pusă la dispoziţie de conducerea Penitenciarului Bistriţa şi din discuţiile cu ceilalţi deţinuţi din camera în care a avut loc intervenţia în forţă a „mascaţilor”, APADOR-CH a ajuns la concluzia că aceasta a fost disproporţionată şi nejustificată. Numai doi deţinuţi (Imbrea şi Moldovan) au protestat verbal împotriva încercării de a pune în practică sancţiunea cu izolarea dată unui coleg, ceilalţi nu au reacţionat în niciun fel. Cu siguranţă se putea găsi o altă soluţie decât intervenţia brutală a „mascaţilor”.

Cazuri deosebite
Penitenciarul Giurgiu
APADOR-CH a constatat că tensiunea mai veche dintre două grupuri de deţinuţi – „bucureştenii” şi „giurgiuvenii” – a crescut îngrijorător şi se manifestă chiar prin violenţă, în special în secţia de „periculoşi”. Cel mai grav este însă faptul că, potrivit deţinuţilor, în acest conflict s-ar implica şi cadre din penitenciar. Acestea ar instiga anumiţi deţinuţi localnici să atace „bucureştenii” incomozi. Un astfel de incident s-a petrecut pe 4 octombrie a.c., în următorul context : una din puţinele activităţi de mare interes pentru deţinuţi sunt exerciţiile de forţă, care se organizează în sălile de club. Aparatele puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului sunt degradate şi disparate. Singurul aparat modern şi performant este cel adus de „bucureşteanul” Viorel Cucu pe bani proprii, cu condiţia ca el să decidă care dintre deţinuţi îl pot folosi. După negocieri dificile şi îndelungate – inclusiv un proces câştigat de Viorel Cucu în instanţă – administraţia penitenciarului a permis folosirea aparatului timp de două ore pe zi. Unul dintre beneficiari este deţinutul Iulian Fentzel, binecunoscut în penitenciar şi nu numai, pentru impresionantele sale cunoştinţe în domeniul juridic şi pentru sprijinul şi sfaturile date celorlalţi deţinuţi, nefamiliarizaţi cu hăţişurile legilor. Suficient pentru ca personalul de penitenciar să îl considere „instigator”, etichetă aplicată, de altfel, şi lui Viorel Cucu. Pe 4 octombrie a.c., mai mulţi deţinuţi periculoşi, inclusiv cei doi menţionaţi mai sus, se aflau în club. Spre surpriza lor, a apărut şi un deţinut – Dumitru Marian – proaspăt transferat în secţia de periculoşi care, „din senin”, spun deţinuţii, s-a repezit la Iulian Fentzel şi i-a tras un pumn în faţă. Apoi a luat o bară de metal şi l-a lovit puternic pe deţinutul Vasile Alexandru care se interpusese între cei doi. Câteva secunde mai târziu, au apărut grupele de intervenţie şi deţinuţii au fost duşi la camere. Lovitura primită de Vasile Alexandru i-a cauzat acestuia o fractură deschisă la braţul drept. În ciuda apelurilor repetate, precum şi a protestelor celorlalţi deţinuţi din secţie, Vasile Alexandru a fost dus la spital abia a doua zi, mai întâi la Rahova şi apoi la Spitalul Floreasca, unde a fost operat pe data de 7 octombrie, după care i s-a pus ghips. Nu este clar pentru APADOR-CH de ce nu s-a efectuat operaţia la Spitalul Penitenciar Rahova, specializat în chirurgie. De ce a fost aleasă soluţia transferării la Spitalul Floreasca?

În afara loviturilor primite de Vasile Alexandru şi Iulian Fentzel, incidentul din 4 octombrie a avut consecinţa – previzibilă – a reducerii drastice a programului cu aparate de forţă de la două ore zilnic la o oră pe săptămână, ceea ce a stârnit nemulţumirea deţinuţilor. O altă consecinţă este spaima agresorului Dumitru Marian de represalii din partea deţinuţilor. Chiar dacă agenţii şi „mascaţii” îl păzesc de câte ori este scos din cameră şi se evită întâlnirea cu alţi deţinuţi din secţie, reprezentantele asociaţiei au putut constata „pe viu” antipatia sau chiar ura celorlalţi faţă de D.M. Deţinuţii sunt convinşi că Dumitru Marian a fost transferat la secţia a III-a „periculoşi” special pentru a provoca incidentul din 4 octombrie, pretext bun pentru reducerea la minimum a timpului acordat pentru exerciţii de forţă (o interzicere totală nu ar fi fost posibilă din cauza hotărârii judecătoreşti în favoarea lui Viorel Cucu). În plus, D.M. este „giurgiuvean”, fapta pentru care a fost condamnat este minoră (un furt pentru care a primit 6 ani), nu are „reputaţia” de incomod sau recalcitrant şi prin urmare transferarea lui la „periculoşi” nu se justifică decât dacă i s-a „trasat” sarcina de a acţiona cu violenţă.

Indiferent dacă aşa este sau nu, reprezentantele APADOR-CH au recomandat conducerii penitenciarului transferarea de urgenţă a lui D.M. în orice altă secţie din penitenciar.

Un alt argument adus de deţinuţi este rapiditatea intervenţiei „mascaţilor”, în număr mare, la foarte scurt timp după incident ca şi cum ar fi ştiut ce urma să se întâmple.

În sfârşit, amânarea cu o zi a prezentării lui Vasile Alexandru la medic este interpretată de deţinuţi ca o dorinţă a cadrelor de a-l proteja pe agresor de eventuale consecinţe legale pentru infracţiunea de lovire şi probabil că aşa s-ar fi întâmplat dacă nu era cazul de fractură deschisă. Totodată, este vorba şi de nepăsarea şi dispreţul cu care sunt trataţi deţinuţii, mai ales „periculoşii”. APADOR-CH consideră că întârzierea în acordarea asistenţei medicale unui deţinut înseamnă tratament inuman sau chiar tortură.

În răspunsul ANP, se neagă parţial starea de tensiune dintre deţinuţi care ar fi întreţinută de către personal deoarece asociaţia ar fi tras această concluzie „doar pe baza declaraţiilor unui grup restrâns de deţinuţi”. ANP precizează că la fiecare altercaţie soldată cu vătămări corporale ar fi fost sesizat Parchetul Giurgiu. Pe de altă parte, se descriu pe larg îngrijirile medicale acordate deţinutului Vasile Alexandru, dar nu se face nicio referire la incidentul în timpul căruia a fost agresat violent.

Elvis Stoica – Mândreşti
Deţinutul este bolnav psihic diagnosticat ca atare. De altfel, el a fost arestat în 2003, când era internat la spitalul de boli psihice din Săpoca (judeţul Buzău). A fost judecat şi condamnat la închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar, pentru viol. Profund nemulţumit de sentinţă şi convins că a fost victima unei înscenări, Elvis Stoica a intrat în refuz de hrană în perioada 19-22 mai 2005. Două precizări sunt necesare:

a) deţinutul care recurge la această formă de protest este izolat într-o cameră identică celor destinate executării pedepsei disciplinare cu izolarea (două grilaje interioare suplimentare la circa un metru de uşă şi respectiv de fereastră, WC în camera de dimensiuni reduse etc.). Justificarea acestei măsuri ar fi împiedicarea deţinutului respectiv de a „trişa”, hrănindu-se pe ascuns cu alimente date de ceilalţi deţinuţi. APADOR-CH consideră că măsura transferului într-o cameră similară izolatorului a unui deţinut intrat în refuz de hrană echivalează cu tratament inuman. Un grevist al foamei trebuie supravegheat constant de medicul de penitenciar şi, în ciuda asigurărilor repetate, asociaţia are îndoieli serioase cu privire la frecvenţa şi regularitatea cu care acesta îl vizitează pe deţinut. Prin urmare, el ar trebui internat la infirmerie tocmai pentru a i se asigura asistenţa medicală necesară. Iar dacă deţinutul mănâncă pe ascuns, acest lucru se poate uşor dovedi prin analiza glicemiei. Aşadar, asociaţia cere ANP să modifice regulamentul de ordine interioară cu privire la tratamentul aplicat deţinuţilor aflaţi în refuz de hrană în sensul internării la infirmerie şi renunţării la măsura izolării.

b) administraţia penitenciarului a afirmat că nu se folosesc lanţuri pentru imobilizarea deţinuţilor.

Pe 22 mai a.c., deţinutul Elvis Stoica, aflat în „camera pentru refuz de hrană” a renunţat la protest. După cum rezultă din declaraţia unuia dintre agenţii implicaţi dar şi din cea a deţinutului, acesta era legat de grilaj cu lanţuri la piciorul stâng şi avea şi cătuşe la mâini. Neconcordanţa evidentă dintre afirmaţia directorului penitenciarului şi declaraţiile părţilor implicate se datorează confuziei intenţionat menţinute de ANP şi de personalul de penitenciar prin redenumirea „lanţurilor” ca „mijloace sigure de imobilizare”. Însă descrierea incidentului propriu-zis diferă radical. Elvis Stoica declară că a vrut să urineze şi i-a cerut, nervos, agentului să-i scoată mai repede lanţurile şi cătuşele. Agentul, probabil cunoscându-i problemele psihice şi caracterul violent, a solicitat ajutorul unor colegi. Şeful de tură şi un alt agent au sosit imediat şi toţi trei l-au lovit pe deţinut, în mod repetat, atât în cameră cât şi pe coridor. După aceea, Elvis Stoica a fost dus la secţia a II-a şi tuns zero.

În varianta agentului, care, după incident, a părăsit sistemul penitenciar, Elvis Stoica l-ar fi lovit în umăr când se aplecase să-i scoată lanţurile. În acel moment ar fi cerut ajutorul colegilor şi, bineînţeles, nici unul nu l-a lovit pe deţinut.

Elvis Stoica nu a făcut plângere şi nu a fost sancţionat pentru presupusa agresare a agentului. Însă a acumulat atâta frustrare în el, încât ameninţă deschis şi frecvent personalul de penitenciar, ceea ce nu face decât să tensioneze atmosfera şi mai mult.

APADOR-CH consideră că Elvis Stoica trebuie dus acolo unde îi este locul, adică într-un spital psihiatric şi nu în penitenciar. Asociaţia nu are convingerea că incidentul din 22 mai 2005 a fost investigat cu imparţialitate. Demisia (sau demiterea) unuia din cei trei agenţi implicaţi ar putea fi consecinţa comportamentului faţă de deţinut, deşi motivul oficial a fost „starea de sănătate”. Rămân însă ceilalţi doi agenţi care, după toate aparenţele, nu au fost cercetaţi. Şi mai rămâne suspiciunea că la Mândreşti există practici abuzive din partea personalului, în special în cazul unor deţinuţi dificili.

ANP s-a mulţumit cu investigaţia efectuată de conducerea Penitenciarului Mândreşti şi şi-a însuşit concluzia potrivit căreia nu au fost „constatate abuzuri ori încălcări ale regulamentelor în vigoare din partea personalului, care a acţionat pentru restabilirea ordinii şi imobilizarea deţinutului agresiv” (subl. n.). Prin urmare, s-a recunoscut intervenţia în forţă dar nu şi caracterul său excesiv şi complet nejustificat.

Ionel Garcea
Deţinutul Ionel Garcea (născut în 1973) se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare la Penitenciarul Rahova. I.G. este de câţiva ani în atenţia APADOR-CH.

Ionel Garcea a mai fost condamnat anterior. După liberare, a fost din nou reţinut de poliţie şi apoi arestat sub acuzaţia de tâlhărie. Însă probele aduse de acuzare au fost atât de „subţiri”, încât toate instanţele de judecată l-au achitat. La ieşirea din arest, Ionel Garcea a dat în judecată autorităţile pentru privare ilegală de libertate şi a câştigat despăgubiri pentru daune morale şi materiale (77 de milioane de lei; sentinţa a fost executată în 2004). În acea perioadă, I.G. lucra ca brancardier la Spitalul Bagdasar din Bucureşti şi, cu acordul directorului, locuia într-o cămăruţă din subsolul instituţiei. În 2002, Garcea s-a trezit acuzat de comiterea unei infracţiuni de viol, reclamanta fiind o persoană internată în spitalul respectiv cu diagnosticul „psihoză discordantă”. A fost arestat, eliberat, judecat în stare de libertate şi condamnat la 7 ani închisoare cu toate că şi-a susţinut constant şi vehement nevinovăţia. În plus, există în dosar rezultatele unor analize medico-legale care pun sub semnul întrebării faptul că Garcea ar fi autorul infracţiunii. Însă instanţele au ignorat aceste probe şi l-au condamnat pe I.G. la 7 ani închisoare, practic numai pe baza declaraţiilor presupusei victime.

Ionel Garcea a avut numeroase conflicte cu poliţişti, cadre de penitenciar şi chiar procurori. Are un temperament impulsiv, pe fondul unei epilepsii şi altor afecţiuni diagnosticate (tulburare organică de personalitate de tip impulsiv exploziv, psihopatie polimorfă, tromboflebită la ambele membre inferioare etc.), ceea ce i-a creat – şi îi creează – mari probleme în detenţie. A fost bătut, imobilizat, în mod repetat, cu cătuşe şi/sau lanţuri, s-a automutilat în câteva rânduri (şi-a bătut cuie în frunte). În mai puţin de un an şi jumătate de detenţie (august 2002 – aprilie 2003 arest preventiv şi decembrie 2004 – aprilie 2005 în executarea pedepsei) a primit 21 de sancţiuni (mustrare sau retragerea drepturilor la vizite şi/sau pachete), cele mai multe pentru „injurii aduse cadrelor” şi „autorănire”. La data vizitei reprezentantelor asociaţiei, alte 4 rapoarte de incident urmau să fie analizate de comisia de disciplină. Ofiţerul cu disciplina, care făcuse cercetări în trei dintre ele, propusese deja pedepse cu izolarea (5 sau 10 zile). Al patrulea incident, cel mai recent, este detaliat mai jos.

Mai trebuie menţionat faptul că, pe durata acestei ultime detenţii, Ionel Garcea a reclamat că a fost bătut de trupa de intervenţii („mascaţii”), apoi legat cu cătuşe şi lanţuri de pat timp de două săptămâni, în vara anului 2004, în Spitalul Penitenciar Jilava (cazul a fost prezentat în raportul APADOR-CH, întocmit după vizita la această unitate). În urma repetatelor sesizări din partea avocaţilor lui Garcea şi a raportului asociaţiei cu privire la tratamentul aplicat la Jilava, deţinutul a fost transferat, în 2005, la Rahova.

Incidentul din data de 26 iulie 2005 (Penitenciarul Rahova)

În acea zi, Ionel Garcea a fost dus la instanţă, pe rol fiind cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive de sănătate. După ce s-a dat un nou termen, Garcea a fost „îndemnat” de escortă, inclusiv cu o palmă peste ceafă, să se „mişte mai repede”. Garcea a protestat verbal. Revenit în penitenciar, la punctul de primire deţinuţi (PPD Rahova a fost dotat cu o cameră video instalată pe coridorul central) el a fost „invitat” să intre într-una din camere. Deţinutul s-a opus, intuind ce îl aştepta. A spart geamul şi a rămas un ciob în mână, ceea ce a fost interpretat ca „intenţie de atac la cadre”. Garcea a admis că avea ciobul dar că intenţia era să-şi taie gâtul. Agenţii au chemat imediat „mascaţii” care au venit cu lanţurile din dotare. Garcea susţine că a fost legat cu cătuşe de un pat şi apoi bătut cu lanţurile până la pierderea cunoştinţei. Deţinutul şi-a revenit în duba care îl transporta la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a rămas aproape două zile, după care a fost readus la Rahova. După spusele lui Garcea, medicul de la Jilava nu a consemnat urmele de lovituri în fişa medicală a deţinutului şi nici nu a părut interesat de starea sa (I.G. urinase şi defecase pe el în timpul bătăii). Întrebarea esenţială este de ce a fost dus Garcea la Jilava pe 26 iulie. Şi de ce tocmai la Jilava, la kilometri distanţă şi nu la Spitalul Penitenciar Rahova, situat peste gard de penitenciar?

Dacă intervenţia agenţilor şi mascaţilor s-a desfăşurat potrivit regulilor (imobilizarea cu cătuşe a deţinutului devenit agresiv şi care prezenta pericol pentru el însuşi sau pentru alţii, strict pe durata crizei, până la calmare) foarte probabil că nu ar fi fost cazul să fie transportat la spital. Există, deci, temerea că agenţii au depăşit cu mult limitele acceptabile ale unei intervenţii rezonabile.

Având în vedere cele de mai sus, APADOR-CH a cerut:

1. Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să cerceteze, cu imparţialitate, incidentul din 26 iulie precum şi modul în care a fost tratat Garcea la Spitalul Penitenciar Jilava în vara anului 2004 şi ulterior, pe toată durata detenţiei şi să dispună măsurile necesare. De asemenea, este absolut necesar ca toate afecţiunile de care suferă Ionel Garcea să fie înregistrate şi tratate corespunzător din punct de vedere medical. Totodată, este necesar ca personalul de pază şi escortă să ţină cont de alterarea stării psihice – atestată cu acte medicale – a deţinutului şi să renunţe la provocări verbale şi intervenţii brutale;

2. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să dea curs cu celeritate plângerii trimise de Ionel Garcea la începutul lunii august 2005 în legătură cu incidentul din 26 iulie 2005;

3. Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să modifice regulamentul prin introducerea unor prevederi exprese cu privire la situaţiile, clar definite, în care personalul de penitenciar poate recurge la mijloace de imobilizare (cătuşe, în nici un caz lanţuri), la durata imobilizării precum şi la obligaţia personalului de a consemna în scris aceste măsuri (circumstanţe, durata, cine a participat).

Ionel Garcea a făcut plângere la parchet împotriva cadrelor de penitenciar implicate în incidentul din acea zi. Există şi un martor ocular care poate susţine afirmaţiile lui I.G. În acelaşi timp, agentul Ion Vasile i-a întocmit lui Garcea raport de incident ce urma să fie cercetat de ofiţerul cu disciplina.

Lipsa tratamentului medical

După cum s-a menţionat, Ionel Garcea suferă de epilepsie. În plus, are tromboflebită profundă la piciorul stâng şi, în fază mai puţin avansată, la dreptul.

În mai 2005, Ionel Garcea a fost transferat de la Jilava la Rahova, trecând mai întâi prin Spitalul Penitenciar Rahova unde a stat internat o săptămână. La acesta din urmă, nu a primit nici un fel de îngrijire medicală. Nu a făcut decât să aştepte programarea la un spital civil, pentru extragerea unor fragmente metalice din cap. Mai mult, tromboflebita nu a fost nici măcar menţionată în fişa de internare.

La Spitalul Sfântul Pantelimon unde a fost operat în iunie 2005, i s-a făcut radiografie craniană după intervenţia chirurgicală şi nu imediat înainte, cum ar fi fost normal. Această radiografie tardivă a arătat că mai exista încă un fragment metalic neextras şi deci a fost nevoie de o nouă operaţie o lună mai târziu.

Ionel Garcea s-a plâns că nu primeşte medicamente nici pentru epilepsie, nici pentru tromboflebită. Avocaţii săi s-au oferit să îl ajute însă aveau nevoie de reţetă eliberată de medicul de penitenciar, ceea ce acesta a făcut cu mare întârziere.

APADOR-CH subliniază că neacordarea îngrijirilor medicale unui deţinut bolnav (în cazul lui Garcea epilepsia şi tromboflebita sunt diagnosticate de mai mult timp) echivalează cu tortura.

În răspunsul ANP din 24 noiembrie 2005, se insistă asupra caracterului dificil al deţinutului, inclusiv a numeroasele automutilări şi refuzurilor sale repetate de a se interna sau de a se supune intervenţiilor chirurgicale necesare. În privinţa incidentului din 26 iulie 2005, ANP afirmă că Garcea a spart un geam şi a ameninţat personalul cu un ciob, după care a încercat să se automutileze. Drept care, „i-au fost aplicate cătuşe la mâini, apoi a fost imobilizat la pat, cu cătuşe la mâini şi la un picior” respectându-se „procedura de intervenţie specifică pentru asemenea situaţii”. „Nici după imobilizarea la pat, deţinutul nu s-a liniştit” (subl. n.) şi a fost dus la Spitalul Jilava, secţia de neuropsihiatrie. Nu s-au constatat urme de violenţă nici la Jilava şi nici la revenirea la Rahova, afirmă ANP. APADOR-CH susţine că, după 9 zile de la incident, Ionel Garcea prezenta încă urme vizibile de lovituri, în special pe picioare. Prin urmare, asociaţia continuă să aibă dubii cu privire la natura intervenţiei agenţilor de la Rahova. Pe lângă aceasta, asociaţia nu înţelege ce pericol mai putea prezenta un deţinut imobilizat la pat cu cătuşe la mâini şi, cel mai probabil, lanţuri („mijloace de imobilizare sigure”) la picioare. De ce a fost dus la Jilava, la 17 km de Bucureşti, când Spitalul Penitenciar Rahova este gard în gard cu Penitenciarul Rahova? În opinia APADOR-CH, nu se poate invoca specializarea Spitalului Penitenciar Rahova pe chirurgie, pentru că acolo funcţionează şi o policlinică multidisciplinară. În plus, nu este nevoie de un super-specialist pentru a administra un calmant, asta numai dacă se dă crezare variantei ANP.

Pe lângă toate aceste contradicţii şi răspunsuri nesatisfăcătoare, adresa ANP nu face nicio referire la absenţa unui tratament adecvat pentru tromboflebită la ambele picioare, iar episodul internării de o săptămână la Spitalul Penitenciar Rahova pentru nimic este trecut sub tăcere. APADOR-CH nu acceptă că deţinutul a fost internat 7 zile numai pentru a fi trimis într-un spital „civil” pentru o intervenţie chirurgicală (extragerea unor corpi străini din craniu, în fapt, cuie bătute în frunte de Garcea, ca formă de protest), care ar fi putut fi efectuată chiar de Spitalul Penitenciar Rahova. Şi, mai înainte de orice, asociaţia protestează împotriva faptului că tromboflebita – evidentă şi pentru un neprofesionist – nu este nici măcar menţionată pe fişa de internare la Rahova.

În finalul răspunsului ANP se înşiruie o serie de ”măsuri” de genul ”monitorizare şi supraveghere” (!?), ”observare longitudinală”(!?), ”consiliere/psihoterapie individuală” şi alte asemenea de care ar urma să beneficieze deţinutul cu probleme foarte serioase Ionel Garcea.

***

Cu toate criticile şi observaţiile la adresa sistemului penitenciar, APADOR-CH subliniază din nou foarte buna colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor dar şi cu conducerile şi personalul din fiecare loc de detenţie vizitat. În 2005, au existat semnale din partea ANP că există voinţa de a se trece de la „vorbe” (acceptarea unor critici sau sugestii ale asociaţiei, neurmată decât rar de măsuri concrete) la fapte. Asociaţia are în vedere acele recomandări care nu presupun modificări legislative, ci doar cheltuieli minime dar care vor avea, cu siguranţă, un impact pozitiv asupra deţinuţilor.

IV. POLIŢIA – ASPECTE GENERALE ŞI PROBLEME NEREZOLVATE

Relaţia cu comunităţile
Poliţia a rămas şi în 2005 cea mai conservatoare, mai puţin deschisă instituţie dintre toate cele care răspund nemijlocit de respectarea şi aplicarea legilor. Demilitarizarea poliţiei prin Legea nr. 218/2002 nu a avut nici un efect practic asupra relaţiei esenţiale dintre reprezentanţii instituţiei şi „beneficiarii” serviciilor lor, adică populaţia. Nici constituirea „poliţiei de proximitate” nici numeroasele discursuri despre o „poliţie în serviciul comunităţii” nu au reuşit să îmbunătăţească imaginea instituţiei în ochii opiniei publice. Nici nu ar fi fost posibil deoarece descentralizarea, element esenţial pentru un parteneriat real cu populaţia, este încă un deziderat.

Legea nr. 218 prevede, între altele, şi înfiinţarea unor autorităţi teritoriale pentru ordinea publică (ATOP) la nivel de judeţ şi pe ţară, al căror rol este de a monitoriza strategiile şi politicile publice ale poliţiei. Totodată, ATOP ar urma să fie interfaţa între poliţie şi comunitate. Fiecare autoritate teritorială este constituită din reprezentanţi ai consiliului judeţean respectiv, ai prefecturii, parchetului, poliţiei şi ai societăţii civile şi este presupusă a prezenta cel puţin un raport anual, fără a mai vorbi de informări periodice, inclusiv în public. Din păcate, nimic din toate acestea nu s-a materializat până la sfârşitul anului 2005. Nu se ştie dacă astfel de autorităţi există cu adevărat, nu există niciun raport anual al vreunei astfel de instituţii şi nu se cunoaşte niciun caz de informare publică referitoare la activităţile poliţiei. Cu alte cuvinte, poliţia rămâne un „stat în stat”, fără niciun control din afara sistemului, cu excepţia mai mult formală a comisiilor parlamentare care se ocupă şi de apărare, şi de siguranţă dar şi de ordinea publică.

Codul deontologic al poliţiştilor şi jandarmilor
Codul deontologic al poliţiştilor (şi jandarmilor), adoptat în 2005, urmează îndeaproape standardele europene însă omite clarificarea unor situaţii care ţin de specificul „tranziţiei româneşti” cum sunt : a) obligaţia de a informa persoana privată de libertate că are dreptul de a nu da declaraţii auto-incriminatoare. Acest drept este prevăzut în Codul de procedură penală şi prin urmare ar fi normal ca poliţiştii să fie obligaţi să-l comunice persoanei private de libertate; b) identitatea poliţiştilor. O persoană care doreşte să se plângă împotriva unor posibile abuzuri ale poliţiştilor trebuie să ştie pe cine să reclame. Prin urmare, toţi poliţiştii (şi jandarmii) ar trebui să poarte plăcuţe inscripţionate cu numele lor sau măcar cu numerele matricole. Codul deontologic face referire doar la „însemne distinctive” şi la „obligaţia de a-şi face cunoscută identitatea” (verbal sau prin prezentarea legitimaţiei), ceea ce face identificarea foarte dificilă. O altă problemă vizează folosirea excesivă a trupelor de „mascaţi” (DPIR, SPIR etc.) inclusiv în acţiuni fără riscuri majore (de pildă razii în zonele în care se practică prostituţia sau în discoteci). Este clar că, în cazul unor abuzuri, ei nu pot fi identificaţi (aşa s-a întâmplat în 2004, când un tânăr a căzut victimă unei intervenţii excesive a mascaţilor, dar nimeni nu a fost tras la răspundere pentru că făptuitorul nu a putut fi identificat, nici chiar de anchetatori). Este adevărat că în 2005 intervenţiile cu „mascaţi” s-au mai rărit (sau poate au fost mai puţin mediatizate). Însă aceste trupe, special antrenate pentru acţiuni în forţă, ar trebui folosite exclusiv în situaţii de mare risc şi numai dacă nu există soluţii alternative mai paşnice.

Probleme nerezolvate ce preocupă, în continuare, APADOR-CH:
a) privarea de libertate denumită „conducere la sediu” ce poate dura până la 24 de ore, perioadă în care persoana nu beneficiază de garanţiile legale prevăzute pentru reţinere (măsură poliţienească, distinctă de „conducere”, ce permite privarea de libertate, pe baza unei ordonanţe, a unei persoane timp de 24 de ore, înainte de eventuala emitere a mandatului de arestare). În pofida evidenţei (persoana condusă nu poate părăsi sediul poliţiei când şi cum doreşte), poliţia – susţinută din păcate şi de o decizie a Curţii Constituţionale – afirmă că ar fi vorba de o „măsură administrativă” şi nu de o formă de privare de libertate!

Este adevărat că, potrivit Codului de procedură penală modificat în 2003, perioada de conducere se deduce din durata reţinerii, dar aceasta nu rezolvă problema de fond. Orice pretext (cele mai frecvente fiind tentativa de furt sau tulburarea liniştii publice) este suficient pentru ca o persoană să fie „condusă la sediu”. Problema care se pune este ce se întâmplă în situaţia în care nu se dă ordonanţă de reţinere? Persoana va părăsi sediul poliţiei dar nu va avea cale de atac pentru a contesta orele de privare de libertate.

Folosirea forţei, de multe ori excesivă, nu este, din păcate, excepţia de la regulă. Cel mai notoriu caz din 2005 a fost cel al lui Viorel Gionea, bătut crunt de doi poliţişti constănţeni sub privirile altor doi colegi. Câteva zile mai târziu, victima a decedat. Foarte probabil că nici măcar nu s-ar fi auzit de acest caz dacă un amator nu ar fi filmat scena bătăii ce a fost apoi reluată în mod repetat de mai multe posturi de televiziune. Ulterior, s-a încercat acreditarea ideii că decesul s-ar fi datorat unei lovituri la cap anterioare bătăii. Chiar dacă aşa ar fi, brutalitatea intervenţiei poliţiştilor rămâne de necontestat. După ştiinţa APADOR-CH, unul din cei patru poliţişti a fost dat afară iar ceilalţi trei au primit sancţiuni disciplinare. Ca şi în anii precedenţi, şi în 2005 au existat semnale cu privire la poliţişti care au agresat fizic persoane aflate în custodia lor. La sfârşitul lunii iulie, un câine din rasa pitbull a fost împuşcat de un poliţist iar stăpânul câinelui a fost dus la o secţie din Bucureşti şi bătut pentru că ar fi asmuţit animalul. În septembrie, doi tineri din Hunedoara, bănuiţi de furt, au fost duşi la sediul poliţiei din Bistriţa şi bătuţi. Victimele din ambele cazuri au fost filmate iar casetele – în care se vedeau foarte clar urmele loviturilor încasate – au fost prezentate pe mai multe posturi de televiziune.

Într-un răspuns din septembrie 2005 la o cerere a APADOR-CH pe baza Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public, Ministerul Administraţiei şi Internelor a precizat că în perioada 1 ianuarie – 15 august 2005, 24 de cadre ale Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) erau urmărite penal pentru agresiuni fizice[7]. IGPR nu ţine evidenţa petiţiilor sau plângerilor penale împotriva poliţiştilor reclamaţi pentru comportament brutal care au fost „neconfirmate sau soluţionate cu neînceperea urmăririi penale”. APADOR-CH nu are dubii că acestea au fost cele mai frecvente iar eventualele cercetări ale poliţiştilor sau procurorilor au fost cel puţin superficiale.

MAI a mai informat că la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) se înregistraseră, în aceeaşi perioadă, 25 de plângeri referitoare la agresiuni fizice comise de poliţiştii de frontieră (dinte care 16 au fost înaintate la parchet, în 4 s-au aplicat sancţiuni disciplinare, 3 au fost clasate, iar alte 2 se aflau încă în curs de soluţionare)[8]. Acelaşi tip de date a fost furnizat şi pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR)[9]: 23 de plângeri din care 3 înaintate parchetului – militar în cazul jandarmilor – 7 soluţionate prin aplicarea de sancţiuni disciplinare, 7 clasate şi 6, în curs de soluţionare.

b) recurgerea la armele de foc

APADOR-CH a continuat să susţină că singura situaţie în care poliţiştii sau jandarmii ar putea recurge la armele de foc din dotare este dacă viaţa unei persoane (inclusiv a poliţistului sau jandarmului) este pusă în pericol real şi imediat. Este inadmisibil ca poliţiştii să folosească pistoalele împotriva unor persoane suspectate că furau fier vechi sau peşte dintr-o baltă! Cel puţin cinci astfel de cazuri au fost semnalate în 2005, soldate cu un deces (Gheorghe Cazauciuc din Galaţi, împuşcat în piept şi în abdomen la începutul lui august) şi patru răniţi. APADOR-CH consideră că o tentativă de furt nu poate fi definită ca o situaţie „de necesitate absolută” care, potrivit Codului deontologic, ar justifica recurgerea la arma din dotare. În mod surprinzător, răspunsul MAI către APADOR-CH la cererea amintită nu menţionează nimic cu privire la numărul de cazuri în care poliţişti din cadrul IGPR au folosit armele împotriva suspecţilor[10]. În schimb, furnizează aceste date pentru IGPF (21 de cazuri din care în 17 s-ar fi folosit armamentul „regulamentar” iar în 4, „focurile au fost executate involuntar” dar nu a existat nici un deces) şi pentru IGJR (8 cazuri, din care două „regulamentare” iar 6, „neregulamentare”. În acestea din urmă, jandarmii implicaţi au fost „sancţionaţi disciplinar” fără a fi deferiţi Parchetului; nu s-au înregistrat decese)[11].

c) aresturile poliţiei

Conform legii penale, o persoană pentru care există indicii temeinice că a comis o infracţiune poate fi reţinută de poliţie pe o durată de până la 24 de ore, pe baza unei ordonanţe. În acest timp, persoana trebuie prezentată în faţa unui judecător care va aprecia dacă este sau nu necesar să emită un mandat de arestare. Procedura, care reprezintă un important pas înainte în direcţia protecţiei drepturilor omului, a fost legalizată în 2003. Însă efectele s-au văzut abia în 2005 când diverse instanţe judecătoreşti din ţară au respins „pe bandă rulantă” cererile procurorilor de emitere a mandatelor de arestare, bazate în cea mai mare parte pe rezultatele cercetărilor poliţieneşti. În cele mai multe situaţii, judecătorii au considerat că dosarele suspecţilor nu conţineau probe suficiente pentru justificarea privării de libertate. APADOR-CH a susţinut constant, inclusiv prin proteste sau comunicate publice că persoanele suspecte de comiterea unor infracţiuni trebuie, de regulă, să fie judecate în stare de libertate. Numai în acest fel se poate asigura un proces corect şi imparţial. Iar privarea de libertate pe durata procesului penal trebuie să fie excepţia de la regulă. APADOR-CH a solicitat, pe baza Legii nr. 544/2001, informaţii cu privire la numărul persoanelor aflate în aresturile poliţiei în iunie 2005 şi încă netrimise în judecată (o persoană poate fi arestată preventiv, fără a fi trimisă în judecată, până la 180 de zile, mandatul fiind prelungit de o instanţă de judecată pe perioade de câte 30 de zile). Cifrele furnizate de IGPR arătau că, din totalul de 576 de arestaţi din 55 de aresturi în toată ţara (în fapt 56, dar arestul Ilfov nu funcţiona) 20 se aflau în detenţie de 5-6 luni (fără a depăşi cele 180 de zile), restul, sub 4 luni. Cei mai mulţi din prima categorie – 9 – erau în arestul Direcţiei Cercetări Penale (Bucureşti).

Dacă instanţa judecătorească emite mandatul de arestare, APADOR-CH susţine că persoanele arestate preventiv ar trebui scoase din custodia poliţiei (aflată în subordinea MAI) şi preluate de sistemul penitenciar din subordinea Ministerului de Justiţie. În plus, ar trebui interzisă în mod expres transferarea lor, fie chiar şi pentru câteva ore, înapoi în aresturile poliţiei sub pretextul continuării cercetărilor. Din lunga experienţă a asociaţiei a rezultat că persoanele private de libertate sunt foarte vulnerabile în perioada în care se află în custodia poliţiei (conducere, reţinere, arest preventiv). Regulamentul de ordine interioară pentru aresturi ar trebui să fie similar celui ce se aplică în penitenciare, ambele funcţionând, încă, pe baza Legii nr. 23 din 1969. Dar, spre diferenţă de IGPR, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a îmbunătăţit mult, de-a lungul anilor, propriul regulament, în vreme ce aresturile poliţiei şi l-au păstrat aproape nemodificat. În consecinţă, regimul din aresturi este mult mai dur, mai restrictiv şi totodată, sursă permanentă de încălcare a drepturilor omului. Spre exemplu: neinformarea persoanei reţinute cu privire la drepturile sale – inclusiv dreptul de a nu da declaraţii care să o auto-incrimineze –, ignorarea dreptului la păstrarea secretului corespondenţei, nerespectarea confidenţialităţii discuţiilor dintre suspect şi apărător, cenzurarea contactelor cu exteriorul, etc.

APADOR-CH şi-a exprimat punctele de vedere de mai sus, în mod repetat, în public, dar şi în discuţii directe cu reprezentanţii MAI. Trebuie precizat că aceste consultări bilaterale între asociaţie şi oficiali ai MAI au avut loc pentru prima oară în 2005.

Forumul pentru transparenţă (cu participarea unor organizaţii neguvernamentale, a reprezentanţilor MAI, Parchetului General, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ministerului de Justiţie)
Iniţiativa constituirii forumului a aparţinut consilierului britanic pentru preaderare al ministrului administraţiei şi internelor, în paralel cu constituirea unei Direcţii Generale Anticorupţie în cadrul ministerului. DGA urmează să se ocupe de angajaţi ai MAI (în principal, poliţişti) bănuiţi/reclamaţi pentru fapte de corupţie. Strategiile şi activităţile DGA urmează să fie monitorizate de un Comitet Strategic Anticorupţie care ar include şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale.

Forumul pentru transparenţă s-a reunit de mai multe ori în 2005, în scopul de a stabili care ar fi sarcinile concrete ale Comitetului strategic, ce putere ar avea în mod real în relaţiile cu Direcţia Generală Anticorupţie, cât acces ar avea la dosarele anticorupţie ale DGA. S-a ajuns chiar la ideea constituirii unui subcomitet care să includă organizaţii neguvernamentale şi care să poată analiza dosare ale DGA, alese aleatoriu. Singurul aspect asupra căruia APADOR-CH şi-a exprimat serioase rezerve se referea la existenţa unei clauze de „confidenţialitate”. Cu alte cuvinte, membrii Comitetului strategic, inclusiv reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, urmau să se angajeze să nu facă declaraţii publice despre activităţile DGA, ale Comitetului strategic şi ale subcomitetului sau despre cazuri de corupţie în rândurile poliţiştilor, oricât de grave ar fi fost. După nenumărate discuţii pe această temă s-a încercat un compromis în sensul că reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale urmau să informeze conducerea Comitetului înainte de a ieşi în public (nu a fost clar dacă aceasta ar putea interzice sau cenzura declaraţiile respective). APADOR-CH nu a fost de acord nici cu acest compromis. Este evident că o organizaţie neguvernamentală de drepturile omului îşi desfăşoară activităţile „la vedere”. Clauza de confidenţialitate anihilează, practic, însăşi ideea iniţială a MAI de creştere a gradului de transparenţă.

Cu această excepţie, participanţii la forum au reuşit să se pună de acord asupra componenţei şi atribuţiilor Comitetului Strategic Anticorupţie şi ale subcomitetului şi urma ca reprezentanţii MAI să emită un proiect de ordin al ministrului pentru înfiinţarea acestor organe. În decembrie 2005, proiectul de ordin a fost prezentat forumului pentru transparenţă. Niciuna din ideile stabilite de forum nu se mai regăsea în proiect: întreaga componenţă a Comitetului cuprindea numai angajaţi ai MAI, organizaţiile neguvernamentale deveniseră „obiecte de decor” (puteau doar să fie invitate la unele şedinţe şi numai cu vot consultativ) iar subcomitetul dispăruse. În faţa indignării organizaţiilor neguvernamentale prezente, consilierul britanic pentru preaderare – care a părut la fel de surprins de conţinutul proiectului de ordin – a dat asigurări că va discuta din nou cu ministrul administraţiei şi internelor şi că textul va fi, cu siguranţă, amendat în sensul celor stabilite de forumul pentru transparenţă de-a lungul anului 2005.

Acest îndelungat „exerciţiu” a arătat că, din punctul de vedere al asociaţiei, MAI în general şi poliţia în mod special rămân instituţii „închise”, prea puţin înclinate – şi atunci numai la presiuni externe – spre transparenţă. Pentru APADOR-CH a devenit destul de clar că MAI a încercat să-şi cosmetizeze imaginea publică folosindu-se de organizaţii neguvernamentale cu bună reputaţie [12].

Controlul trecerii frontierei
Un eveniment de interes major s-a produs în perioada august – octombrie. Ministerul Administraţiei şi Internelor a decis, la începutul lunii august, să aplice ad litteram un ordin al ministrului din 2001, cu privire la durata şi condiţiile şederii în străinătate, în principal în ţările UE. Ordonanţa a fost foarte rar aplicată până la 1 august 2005 când MAI a hotărât brusc, fără nicio avertizare, să o pună în aplicare pentru toţi cetăţenii români care doreau să revină în ţară, în majoritatea cazurilor pentru concedii. Au urmat câteva zile de supra-aglomerare şi proteste la punctele de frontieră, timp în care au fost reţinute de poliţie toate paşapoartele celor care depăşiseră perioada legală de şedere în ţările UE (trei luni succesive) şi care nu puteau justifica depăşirea. Peste 50.000 de paşapoarte au fost reţinute, urmând a fi returnate în cazul în care posesorii puteau aduce dovezi de la autorităţile/angajatorii din ţările în care călătoriseră că depăşirea perioadei de şedere fusese întemeiată. Foarte probabil că dacă măsura controlului ultra-sever de la frontiere ar fi fost anunţată din timp, unii dintre români şi-ar fi procurat anterior venirii în ţară documentele justificative. Alţii nu ar mai fi venit deloc. În paralel, MAI a redactat proiectul de modificare a Ordinului Ministerului de Interne nr. 177/2001 ce înăsprea şi mai mult condiţiile impuse românilor pentru a călători în străinătate. APADOR-CH şi-a exprimat public dezaprobarea, considerând că restricţiile impuse afectau însăşi esenţa libertăţii de mişcare. Proiectul de ordin a suferit mai multe schimbări ca urmare a reacţiilor extrem de critice venite nu numai din partea organizaţiilor neguvernamentale de drepturile omului ci şi a asociaţiilor oamenilor de afaceri şi respectiv a transportatorilor. În octombrie 2005, a avut loc o ultimă dezbatere publică pe acest subiect, convocată de MAI. Textul ordinului a fost din nou amendat, iar în final actul normativ a fost adoptat într-o formă acceptabilă, destul de aproape de solicitările APADOR-CH [13].

V. CAZURI ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

Pe lângă activitatea constantă de informare a persoanelor interesate despre rolul şi procedura de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului (aproximativ 1000 de persoane au beneficiat de asemenea informaţii în anul 2005), APADOR-CH s-a implicat de mai mulţi ani în declanşarea şi susţinerea procedurilor în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerând că reclamanţii au fost victime ale încălcării drepturilor omului prevăzute în Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Cazurile prezentate în continuare au înregistrat evoluţii în anul 2005, după cum urmează: cauze declarate admisibile printr-o decizie sau în care Curtea a decis să examineze admisibilitatea împreună cu fondul (secţiunea 1); cauze comunicate guvernului pârât ori cu privire la care s-au cerut reclamantului informaţii de către Curte (secţiunea 2). Partea a treia priveşte cauzele nou introduse la CEDO. Ultima parte priveşte susţinerea demersurilor în faţa Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei pentru executarea unei hotărâri CEDO de condamnare a statului român.

1. Decizii asupra admisibilităţii în cauze susţinute de APADOR-CH; decizii procedurale de examinare a admisibilităţii împreună cu fondul

a) Mocanu versus România (nr. 56489/00)

Prin decizia sa din 6 octombrie 2005, Curtea a declarat parţial admisibilă cererea introdusă de Silviu Mocanu, reţinând spre judecare pe fond capetele de plângere care priveau încălcarea articolului 3 (rele tratamente şi lipsa unei anchete efective în această privinţă), a articolului 8, cu privire la deschiderea corespondenţei trimise de Curte şi refuzul de a furniza reclamantului timbre pentru corespondenţă, a articolului 13, cu privire la absenţa unui recurs efectiv pentru înlăturarea încălcărilor drepturilor omului denunţate precum şi a articolului 34 care garantează exercitarea fără restricţii a dreptului la un recurs individual în faţa Curţii Europene.

Faptele care au stat la baza plângerii lui Silviu Mocanu au fost detaliate în raportul anual al APADOR-CH din anul 2004, anul în care asociaţia a preluat reprezentarea sa în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe scurt, Silviu Mocanu s-a plâns pe de o parte că a fost supus unor abuzuri fizice de către poliţiştii şi procurorul care l-au anchetat, abuzuri care nu au fost investigate corespunzător de autorităţile române. Pe de altă parte s-a plâns de violarea corespondenţei sale cu Curtea Europeană în timpul detenţiei şi de refuzul administraţiei penitenciare de a-i pune la dispoziţie cele necesare purtării corepondenţei (timbre, plicuri, hârtie de scris etc.).

După decizia de admisibilitate, reclamantul a formulat şi o cerere de satisfacţie echitabilă, în baza articolului 41 din Convenţie. Curtea urmează să pronunţe o hotărâre în această cauză.

b) Cobzaru versus Romania (no 48254/99)

În data de 23 iunie 2005, Curtea a decis să examineze admisibilitatea cererii împreună cu fondul acesteia şi a solicitat părţilor observaţii suplimentare, iar reclamantului să-şi formuleze pretenţiile pecuniare (cererea de satisfacţie echitabilă).

Reclamantul, de etnie rromă, s-a plâns că a fost supus la rele tratamente de către doi poliţişti, cu ocazia reţinerii acestuia în seara zilei de 4 iulie 1997, la Mangalia. În urma plângerii penale formulate de reclamant, ancheta penală, care prezenta numeroase lacune, a fost condusă de un procuror militar şi s-a finalizat printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale împotriva celor doi poliţişti. Rezoluţia a fost motivată, între altele, de considerente cu caracter discriminatoriu relative la originea etnică a reclamantului şi la comunitatea rromă din oraşul Mangalia, din care făcea parte familia acestuia: ”elemente anti-sociale predispuse la furturi şi violenţă”.

Belmondo Cobzaru a invocat, în cererea sa, încălcarea articolelor 3 (interdicţia relelor tratamente şi dreptul la o anchetă efectivă cu privire la alegaţiile de rele tratamente), 6 (dreptul de acces la un tribunal pentru a obţine angajarea răspunderii civile delictuale a agenţilor statului), 13 (dreptul la un recurs efectiv pe plan intern pentru înlăturarea încălcărilor Convenţiei) şi 14 (interdicţia discriminării în exerciţiul drepturilor anterior enunţate) din Convenţia Europeană.

Reclamantul a formulat observaţii suplimentare în data de 2 septembrie 2005 şi a prezentat Curţii cererea sa de satisfacţie echitabilă. Curtea urmează să pronunţe o hotărâre în această cauză.

2. Cauze susţinute de APADOR-CH care au fost comunicate guvernului pârât pentru observaţii sau cu privire la care Curtea a solicitat informaţii

a) Soare şi alţii versus România (no 24329/02)

La 25 aprilie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului român, solicitându-i să-şi prezinte apărarea cu privire la încălcarea articolelor 2, 3, 6, 8 paragraful 1, 13 şi 2 şi 3 combinate cu 14 şi 34, denunţată de primul reclamant, Mugurel Soare şi cu privire la încălcarea articolelor 3, 5 şi 13 invocată de reclamanţii Angela Vlăsceanu şi Dorel Baicu. Curtea e decis, totodată să examineze admisibilitatea cauzei împreună cu fondul.

Guvernul român şi-a prezentat observaţiile la 21 iulie 2005, iar reclamanţii au avut posibilitatea să formuleze observaţii în răspuns la data de 16 septembrie 2005. La aceeaşi dată, reclamanţii şi-au prezentat cererea de satisfacţie echitabilă. În cursul procedurii, guvernul a cerut Curţii disjungerea admisibilităţii de fond, reclamanţii opunându-se la această cerere. Curtea a respins cererea guvernului.

Faptele care au stat la baza plângerii au fost prezentate detaliat în rapoartele APADOR-CH pe anii 2000, 2001 şi 2002. Pe scurt, la data de 19 mai 2000, reclamantul Mugurel Soare şi fratele său, în plină stradă, au fost bătuţi de trei lucrători de poliţie îmbrăcaţi în civil, iar Mugurel Soare a fost împuşcat în cap, de la mică distanţă, intrând în comă. Ca urmare a leziunilor suferite, Mugurel Soare (18 ani la data incidentului) a fost spitalizat o lungă perioadă, suportând mai multe intervenţii chirurgicale neurologice. Deficienţele funcţionale majore suferite au dus la pensionarea sa pe motive medicale. Doi dintre martorii oculari ai incidentului, Angela Vlăsceanu şi Dorel Baicu, au fost conduşi la sediul Secţiei 10 Poliţie în jurul orelor 19.30 unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor până la ora 5.00 a doua zi şi supuşi presiunilor şi ameninţărilor pentru a declara că poliţistul a acţionat în legitimă apărare.

b) Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova versus România (no 63108/00)

La 28 februarie 2005, Curtea a decis să comunice această cerere guvernului român, împreună cu alte 14 plângeri individuale introduse de adepţi ai cultului Martorii lui Iehova (a se vedea, mai jos, punctul c). Curtea a solicitat guvernului să-şi prezinte apărarea cu privire la încălcarea articolelor 6, 9, 13 şi 14 combinat cu 6 şi 9, denunţată de reclamantă. Curtea e decis, totodată să examineze admisibilitatea cauzei împreună cu fondul.

Guvernul român şi-a prezentat observaţiile la 24 mai 2005, iar reclamanta a avut posibilitatea să formuleze observaţii în răspuns la data de 24 august 2005. La data de 6 iulie 2005, reclamanta şi-a prezentat şi cererea de satisfacţie echitabilă. În august 2005, guvernul român şi-a exprimat disponibilitatea de a ajunge la o soluţionare pe cale amiabilă a prezentei cauze şi a celorlalte 14 plângeri individuale, informând Curtea despre acest lucru. În perioada septembrie – decembrie 2005, părţile au purtat discuţii cu privire la conţinutul declaraţiei de soluţionare a litigiilor pe cale amiabilă, beneficiind de medierea grefierului secţiei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este sesizată cu soluţionarea cauzelor.

Faptele care au stat la baza acestei plângeri privesc în esenţă refuzul autorităţilor administrative de a recunoaşte că Martorii lui Iehova sunt un cult religios, cu toate că instanţele de judecată s-au pronunţat în acest sens printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă (hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 7 martie 2000). În aceste condiţii, Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova a sesizat Curtea Europeană în octombrie 2000, alături de 14 adepţi ai cultului, miniştri ordinaţi care au suferit condamnări penale pentru că nu au efectuat serviciul militar alternativ, nefiindu-le recunoscut dreptul tuturor oficianţilor celorlalte culte de a fi scutiţi de serviciu militar (a se vedea punctul următor).

c) Fazakas versus România şi alte 13 cereri similare (no 63108/00 ; 62595/00 ; 63117/00; 63118/00; 63119/00; 63121/00 ; 63122/00 ; 63816/00; 63827/00; 63829/00; 63830/00 ; 63837/00; 63854/00 ; 63857/00 ; 70551/01)

Cele 14 cereri individuale au fost conexate cu cererea Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova, toate actele de procedură realizate în cauză fiind cele arătate la punctul anterior. Situaţia de fapt are la bază refuzul autorităţilor administrative de a respecta hotărârile judecătoreşti definitive care impuneau recunoaşterea cultului Martorii lui Iehova. O consecinţă a acestui refuz a fost şi condamnarea la pedepse cu închisoarea, cu suspendare, a celor 14 reclamanţi care au calitatea de miniştri ordinaţi ai respectivului cult.

Cererile au fost adresate Curţii în lunile octombrie şi noiembrie 2000. Acestea s-au referit la încălcarea, de către autorităţile române, a dreptului la un proces echitabil (sesizându-se inclusiv judecarea unor civili de către tribunale militare), a dreptului la exercitarea religiei, la lipsa unor remedii naţionale eficiente pentru redresarea încălcărilor drepturilor prevăzute în Convenţia europeană şi la discriminarea religioasă a cultului şi a unora dintre membrii acestuia.

În 2002 s-a admis un recurs în interesul legii, în urma căruia Curtea Supremă de Justiţie a decis că legea şi anume dispoziţiile privind infracţiunea de sustragere de la serviciul militar, fusese aplicată prin analogie. Ca urmare, prin promovarea unor recursuri în anulare la cererea reclamanţilor, hotărârile de condamnare au fost anulate iar aceştia au fost achitaţi în perioada decembrie 2002 – decembrie 2003. Totuşi, nici unul din considerentele achitării lor nu constituie o recunoaştere a violării drepturilor omului denunţate. Ulterior, reclamanţii au introdus acţiuni în baza articolelor 504-505 din Codul de procedură penală pentru a obţine despăgubiri pentru condamnarea abuzivă. Aceste acţiuni nu s-au finalizat încă, procesele aflându-se în prezent în faza de recurs. În 2004-2005, reclamanţii aveau condamnările încă înscrise în cazierul judiciar. Ca atare, în ciuda evoluţiilor înregistrate pe plan intern, aceştia îşi păstrează calitatea de victime ale încălcării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

d) Parohia greco-catolică Ticvaniu Mare versus România (no 2534/02)

În data de 30 iunie 2005, reclamanta a informat Curtea – la solicitarea acesteia – cu privire la evoluţia pe plan intern a proceselor care au ca obiect biserica greco-catolică din Ticvaniu Mare (fond şi contestaţii la executare). Prezenta cerere face parte dintr-un grup de cereri introduse de parohiile greco-catolice cărora le-a fost negat de manieră discriminatorie accesul la un tribunal şi dreptul de proprietate.

e) Pop (Achim) versus România (no 63101/00)

În data de 19 decembrie 2005, reclamanta a supus Curţii noi informaţii factuale legate de finalizarea procesului împotriva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Ministerului Justiţiei prin care a obţinut despăgubiri civile în valoare de 140 000 000 lei vechi pentru lipsa de îngrijiri adecvate care a provocat îmbolnăvirea gravă şi decesul fiului ei. APADOR-CH s-a implicat şi în susţinerea demersurilor reclamantei pe plan intern.

Totuşi, în cauză nu a avut loc o anchetă efectivă cu privire la relele tratamente aplicate lui Radu Daniel Achim, fiul decedat al reclamantei, în timpul deţinerii sale la Centrul de reţinere pentru minori de la Găeşti şi ulterior la Spitalul penitenciar Jilava. În aceste condiţii, reclamanta a precizat că nu şi-a pierdut calitatea de victimă, aceasta solicitând Curţii examinarea cu prioritate a cererii sale.

3. Cereri nou introduse sau preluate de APADOR-CH după introducerea lor, în cursul anului 2005

a) Calmanovici versus România (no 42250/02)

Reclamantul, Viorel Calmanovici, a fost arestat de către procuror în 2002, fără a fi fost adus în faţa unui judecător, fiind acuzat de luare de mită sub forma tentativei. El a fost ulterior condamnat pe baza înregistrării convorbirilor sale telefonice fără să fi existat o autorizaţie dată de judecător în acest sens. Condamnarea sa la pedeapsa cu închisoarea a fost însoţită de aplicarea automată a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti şi a dreptului de vot, cu încălcarea articolelor 8 din Convenţie şi 3 din Protocolul nr.1 la Convenţie. Cazul a fost preluat de APADOR-CH în februarie 2005.

În data de 4 iulie 2005, Curtea a comunicat guvernului român cererea introdusă de Viorel Calmanovici. Până la sfârşitul anului 2005, guvernul nu a prezentat observaţiile sale în apărare.

În septembrie 2005, reclamantului i s-a acordat liberarea condiţionată. Cu toate acestea, punerea sa în libertate a avut loc cu o întârziere de 16 ore. Din acest motiv, reclamantul a sesizat Curtea cu un nou capăt de plângere la data de 31 octombrie 2005. Curtea a comunicat imediat guvernului noul capăt de cerere, la data de 25 noiembrie 2005.

b) Bulgaru versus România (no 22707/05)

Reclamanta, Paula Bulgaru, este călugăriţă şi aparţine unei grupări a comunităţii monahale de la Mânăstirea Vladimireşti cunoscută pentru poziţia sa critică la adresa ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, pe care o acuză de colaborare cu fostul regim comunist. În timp ce participă la ceremonia religioasă, reclamanta obişnuieşte să rostească solemn cuvintele ”nu este vrednic să fie pomenit” imediat ce preotul rosteşte rugăciunea de pomenire a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române ori a unor mitropoliţi. Din cauza acestei afirmaţii, Paula Bulgaru a fost condamnată în repetate rânduri (inclusiv o condamnare penală care datează din 2002). În februarie 2005, Tribunalul Bucureşti a menţinut condamnarea acesteia la o amendă contravenţionlă pentru tulburarea liniştii publice. Deşi agenţii statului au acţionat întotdeauna pentru a o reprima pe reclamantă, cu încălcarea libertăţii sale de exprimare şi a libertăţii religioase, aceştia nu au întreprins niciodată vreo anchetă cu privire la violenţele la care Paula Bulgaru este supusă de către preoţii ortodocşi sau de către angajaţi ai bisericii, pentru a o reduce la tăcere.

Reclamanta, susţinută de APADOR-CH, a sesizat Curtea Europeană la data de 17 iunie 2005 cu privire la încălcările drepturilor sale prevăzute de Convenţia europeană.

c) Ţiţei versus România (no 34452/04)

Reclamantul, ziarist la cotidianul Adevărul, a publicat un articol despre un oficial local în care afirma că acesta din urmă ar fi partener al unul om de afaceri italian suspectat de a fi avut legături cu Mafia. Reclamantul a fost condamnat la o amendă penală pentru insultă şi calomnie şi obligat la plata unor despăgubiri. APADOR-CH a preluat cazul în august 2005.

d) Barb versus România (no 5945/03)

Reclamantul, jurnalist la data respectivă, a publicat un articol în cotidianul Capital cu privire la o personalitate publică, liderul Forumului germanilor din Hunedoare, scriind că acesta din urmă a fost acuzat că ar fi înşelat aproape 700 de persoane oferindu-le promisiunea unor locuri de muncă în Germania. Ziaristul a fost ulterior condamnat pentru calomnie pentru articolul respectiv. Condamnarea sa penală pentru calomnie a reprezentat obiectul unei plângeri la Curtea Europeană. Cererea domnului Barb a fost comunicată guvernului la data de 7 noiembrie 2005, sub aspectul libertăţii de exprimare garantate de articolul 10 din Convenţie.

APADOR-CH a preluat cazul în noiembrie 2005, urmând a răspunde observaţiilor ce vor fi formulate de Guvern în cauză.

Executarea hotărârilor Curţii Europene. Cauza Costin versus România (hotărârea CEDO din 26 mai 2005)
Prin hotărârea din 26 mai 2005, Curtea Europeană a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului reclamantei de a obţine executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (articolul 6 din Convenţie). Hotărârea avea ca obiect un imobil, debitorul obligaţiei fiind administraţia publică locală şi anume municipalitatea din Craiova.

În ciuda constatării Curţii Europene care impunea statului român să procedeze de îndată la executarea hotărârii pronunţate pe plan intern în favoarea reclamantei, ca măsură individuală de înlăturare a consecinţelor violării, autorităţile administrative au refuzat în continuare şi refuză până în prezent să se conformeze atât hotărârii judecătoreşti interne cât şi hotărârii CEDO. Astfel, Consiliul local Craiova a iniţiat o nouă procedură de contestaţie la executare împotriva reclamantei, având ca obiect chiar dreptul acesteia recunoscut de Curtea Europeană în hotărârea din 26 mai 2005.

În aceste condiţii, reclamanta – asistată de APADOR-CH – a sesizat Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la nerespectarea de către statul român a hotărârii Curţii Europene. Autoritatea hotărârilor Curţii reprezintă, de altfel, cheia de boltă a eficienţei întregului sistem al Convenţiei Europene. Cazul a fost discutat în a 948-a reuniune a Comitetului de Miniştri (DH(2005)948) din 29-30 noiembrie 2005, cerându-se explicaţii din partea guvernului român. Procedura de executare a hotărârii CEDO Costin versus România se află în continuare în atenţia Comitetului de Miniştri.

CONCLUZII

1. Anul 2005 nu a adus o îmbunătăţire majoră a situaţiei drepturilor omului în România, cu excepţia dreptului la liberă exprimare şi a libertăţii de asociere.

2. A continuat fenomenul instabilităţii legislative şi tendinţa de a da prioritate reglementării prin legislaţie secundară. Îngrijorătoare este şi creşterea numărului de ordonanţe de guvern emise în 2005, după ce în anii anteriori se renunţase la acest procedeu menit să eludeze rolul legislativ al parlamentului. În unele domenii în care reforma legislativă este deosebit de importantă (regimul executării pedepselor, legislaţia privind securitatea naţională şi serviciile secrete etc.) nu s-a înregistrat nici un progres. În materie penală, deşi s-au promovat noi amendamente ale Codului penal, unele probleme au rămas nerezolvate, cum ar fi incriminarea faptei de a deţine informaţii clasificate, care este în contradicţie cu concepţia promovată de Legea informaţiilor clasificate.

3. Prin modificarea celor trei legi ale justiţiei s-a asigurat o independenţă crescută puterii judecătoreşti, pentru prima oară în istoria recentă a României. Cu toate acestea, anumite probleme, cum ar fi numirea procurorului general de către ministrul justiţiei sau menţinerea instanţelor şi parchetelor militare, continuă să existe.

4. Sistemul penitenciar continuă să funcţioneze în baza unei legi cadru depăşite, ceea ce reprezintă o piedică importantă în reformarea sa. Pe de altă parte, condiţiile de detenţie au rămas precare cu toate că gradul de supraaglomerare a mai scăzut. Printre problemele departe de a fi rezolvate se numără: insuficienţa activităţilor cultural-educative ce vizează reintegrarea în societate a deţinuţilor după liberare şi calitatea nesatisfăcătoare a asistenţei medicale; numărul prea mic al locurilor de muncă pentru deţinuţi; calitatea slabă a hranei deţinuţilor etc. Cele mai grave aspecte privesc: frecvenţa încătuşării (inclusiv a deţinuţilor bolnavi şi minorilor), imobilizarea deţinuţilor cu lanţuri („mijloace de imobilizare sigure”), sistemul de clasificare a deţinuţilor „periculoşi” şi folosirea excesivă a „mascaţilor”, organizaţi în grupe de intervenţie.

5. În privinţa Poliţiei, toate problemele semnalate de APADOR-CH de-a lungul anilor au rămas, din păcate aceleaşi: privarea de libertate, până la 24 de ore, a persoanelor sub forma „conducerii la sediul poliţiei”; recurgerea nejustificată şi excesivă la armele de foc; raziile efectuate pe baza regulilor interne, necunoscute publicului; folosirea excesivă a „mascaţilor”, inclusiv – şi mai ales – în cazuri minore; aparenta „impunitate” de care se bucură poliţiştii reclamaţi pentru abuzuri şi altele.

6. Nici în privinţa aplicării legilor transparenţei (Legea nr.544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public şi Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţie) nu s-au înregistrat progrese semnificative. Aplicarea celor două legi este în unele situaţii formală, neasigurându-se o transparenţă reală a instituţiilor statului sau o participare efectivă a persoanelor interesate în procesul decizional.

7. Majoritatea hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României în anul 2005 au fost în continuare legate de nerespectarea dreptului la proprietate. Curtea Europeană a sancţionat în principal haosul în practica privind retrocedarea proprietăţilor confiscate de regimul comunist, precum şi neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Activităţile APADOR-CH au fost sprijinite financiar de :

AGIR ENSEMBLE POUR LES DROITS DE L‘HOMME (FRANŢA)

GLOBAL MINISTRIES OF THE UNITING PROTESTANT CHURCHES (OLANDA)

NATIONAL ENDOWMENT FOR DEMOCRACY (SUA)

OPEN SOCIETY INSTITUTE (SUA)

OPEN SOCIETY JUSTICE INITIATIVE (SUA)

[1] Proiectul a fost înregistrat la Senat (prima cameră) cu nr. L549/2005 şi a fost adoptat, cu amendamente, la data de 2 martie 2006. El va fi trimis spre dezbatere la Camera Deputaţilor, cameră decizională. Observaţiile APADOR-CH îşi păstrează actualitatea şi în raport cu stadiul actual al proiectului de lege.

[2] Acest articol a fost folosit împotriva ziariştilor, exemplul cel mai recent din februarie 2006, fiind cel al jurnaliştilor Marian Gârleanu şi Sebastian Oancea.

[3] Proiectul a fost înregistrat la Senat (prima cameră) cu nr. L462/2005 şi a fost adoptat, cu amendamente, la data de 21 decembrie 2005. A fost trimis la Camera Deputaţilor la 1 februarie 2006. La 15 februarie 2006, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a dat aviz favorabil în forma adoptată de Senat. Observaţiile APADOR-CH îşi păstrează actualitatea şi în raport cu stadiul actual al proiectului de lege.

[4] Evoluţia acestor cazuri înainte de 1 ianuarie 2005 este prezentată în rapoartele anuale anterioare.

[5] Rapoartele detaliate asupra fiecărei vizite sunt accesibile pe site-ul asociaţiei www.apador.org.

[6] Recomandarea este inclusă în Raportul CPT după vizita în România din 1999.

[7] APADOR-CH a cerut din nou aceste date, la nivelul întregului an 2005. În ianuarie 2006, prin adresa nr. 260096, MAI informa că, pe 2005, au fost înregistrate două plângeri penale şi opt petiţii, din care cinci confirmate cu privire la agresiuni fizice comise de poliţişti. Nu se explică diferenţa dintre prima informaţie – 24 de cadre urmărite penal pentru agresiuni fizice – şi a doua, 7 plângeri/petiţii referitoare la acelaşi lucru. Ori una din informaţii este incorectă, ori o plângere/petiţie vizează mai mulţi poliţişti.

[8] Din nou se constată discrepanţe între datele intermediare şi cele pe întreg anul 2005. IGPF ar fi înregistrat doar 15 plângeri pe tot anul 2005 , faţă de 25 menţionate în primul răspuns ce se referea doar la perioada 1 ianuarie – 15 august 2005.

[9] Din datele furnizate în ianuarie 2006, rezultă că IGJR a înregistrat 74 de plângeri cu privire la agresiuni fizice comise de jandarmi. Or, primele informaţii pe perioada 1 ianuarie – 15 august 2005 indicau 25 de astfel de plângeri. Dacă nu este vorba de o eroare, ar rezulta că, în doar patru luni şi jumătate s-au înregistrat de două ori mai multe plângeri decât în primele şapte luni şi jumătate ale anului 2005.

[10] Prin adresa din ianuarie 2006, IGPR informează că poliţiştii au folosit armele de foc în 115 situaţii, dar că nu s-ar fi înregistrat decât un singur deces (probabil cel de la Galaţi).

[11] Datele din ianuarie 2006 arată că poliţiştii de frontieră ar fi folosit armele în 15 cazuri (faţă de 21 comunicate iniţial) iar jandarmii, în doar 4 cazuri (faţă de 8 comunicate iniţial, din care 6, neregulamentar). Se poate deduce că datele pe tot anul 2005 au fost ajustate prin scădere.

[12] În ianuarie 2006, forumul pentru transparenţă a primit un nou proiect de regulament cu privire la funcţionarea Comitetului strategic anticorupţie. Trei organizaţii neguvernamentale urmau să facă parte din Comitet şi totodată din reactualizatul subcomitet. Clauza de confidenţialitate nu mai era pomenită, dar nici nu mai existau motive, pentru că singurul lucru pe care subcomitetul îl putea face era să ceară informaţii de la Direcţia Generală Anticorupţie (maximum trei dosare de corupţie pe lună din care două alese aleatoriu şi unu eventual bazat pe informaţii din surse proprii) şi să aştepte răspunsul care urma să se refere exclusiv la stadiul în care se află dosarele, fără date concrete şi desigur fără nicio posibilitate de verificare.

[13] În ianuarie 2006, paşapoartelor reţinute pentru depăşirea termenului de trei luni de şedere in spaţiul UE au fost returnate, deoarece a intrat în vigoare noua lege privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care nu mai prevede reţinerea paşapoartelor ca sancţiune pentru depăşirea termenului de şedere. Paşapoartele românilor nu vor mai putea fi reţinute de poliţia de frontieră decât pe baza unei hotărâri judecătoreşti.

https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png 0 0 Rasista https://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.png Rasista2005-01-30 13:22:402014-03-07 13:37:18Raportul de activitate al APADOR-CH – 2005
Pagina 2 din 41234

Ultimele postări pe blog



Abonare Newsletter:

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.

© Drepturi de autor - APADOR-CH - Enfold Theme by Kriesi
Scroll to top