Buna guvernare – Page 14

Dacă nu poți, de ce te mai dai mare? Sau „operaționalizarea neputinței” la Poliția română

23/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Pe durata stării de urgenţă ni s-a spus că poliţa locală este subordonată ministrului de interne. În realitate, o întreagă structură ierarhică din MAI s-a spălat pe mâini în cazul amenzii abuzive dată de polițiștii locali unei tinere din Florești, pentru o postare pe Facebook la adresa primarului, trimițând cazul spre rezolvare chiar la… primarul din Florești

Ministerul Afacerilor Interne ne-a trimis răspuns la sesizarea pe care i-am adresat-o cu privire la un abuz evident al Poliţiei locale Floreşti. Este vorba despre cazul amendării, cu 1.000 lei, a unei tinere din comuna Floreşti pentru că l-a criticat, pe Facebook, pe primarul din Floreşti, care este şi superiorul ierarhic al Poliţiei locale Floreşti (în vremuri normale, când nu este stare de urgenţă, poliţia locală funcţionează în subordinea primarului, potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 155/2010 – legea poliţiei locale).

Sesizarea a fost adresată Ministerului Afacerilor Interne în temeiul prevederii din decretul prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă, potrivit căreia, pe durata stării de urgenţă, poliţia locală se subordonează operaţional Ministerului Afacerilor Interne.

Soluţia adoptată de structurile din Ministerul Afacerilor Interne, probabil după eforturi şi deliberări epuizante, a fost de a trimite sesizarea împotriva Poliţei locale Floreşti la Primăria comunei Floreşti, pentru cercetare şi rezolvare, deoarece aceasta nu este o problemă ce ține de MAI, ci de primărie.

Deci, Ministerul Afacerilor Interne a decis ca Poliţia locală Floreşti să fie cercetată de Primăria din Floreşti, condusă de primarul din Floreşti, pentru că a amendat o persoană din Floreşti, care a comis lezmajestatea de a-l critica – civilizat – pe primarul din Floreşti. Aşa, cercul s-a închis. „Case closed”, ar fi zis un ilustru şef de poliţie, din trecutul nu atât de îndepărtat cât ar trebui.

Cu alte cuvinte, cine mai are de gând să critice autorităţile, să-şi bage minţile în cap. Ei nu pot fi pedepsiţi, pentru că treaba lor e să te pedepsească pe tine. Tu nu-i poţi pedepsi, pentru că treaba ta este să fii pedepsit de ei. Halal, democraţie „operațională”!

Am aflat de la MAI ce înseamnă „subordonare operaţională”

Subordonarea operaţională înseamnă, în realitate, nimic. Dacă, atunci când nişte poliţişti, despre care MAI spune că îi are, temporar, în subordine („subordine operaţională”), comit abuzuri în timp ce se află în subordinea MAI şi „operaţionalizează” amenzi abuzive, dar nu pot fi anchetaţi sub nicio formă de către MAI pentru aceste abuzuri, „subordonarea operaţională” înseamnă fix nimic.

Eventual, mai înseamnă și praf în ochii lumii, care trebuie să creadă că, pe durata stării de urgenţă, ministrul de interne este un oficial puternic, care are sub control toate poliţiile, inclusiv cele locale.

În realitate, nu este aşa. Pentru prostiile făcute de poliţia locală pe durata stării de urgenţă, ministrul de interne nu poate face nimic. Aşa afirmă, cel puţin, în scris, structurile specializate din MAI, atunci când sunt puse în faţa unui caz concret, pe care trebuie să-l rezolve.

Până la urmă, cu subordonarea e aceeaşi poveste ca şi cu graviditatea. Este sau nu este. Nu merge să fie doar pe jumătate. Adică, „operaţională”.

Dar, dacă avem decidenţi „jmecheri”, de genul „Mircea, fă-te că lucrezi”, atunci bagăm în decrete prezidenţiale noţiuni în travesti, de semisubordonare, din care boborul să înţeleagă că noi, autorităţile, ne „asumăm” şi ne „implicăm”, dar, care, la o adică, atunci când se pune problema unor acţiuni concrete de asumare sau de implicare, ne permit să o dăm la întors, că, de fapt nu e treaba noastră, deşi v-am făcut să credeți că e a noastră.

Citește răspunsul „operațional” al Poliției Românie

Ce este de făcut? Variante:

1. De schimbat ţara. De ales una în care nu se fac reguli de tip alba-neagra.

2. De schimbat legea. Poliţia locală trebuie să treacă în cadrul poliţiei naţionale. Este hazardat ca primarii să aibă în subordine oameni înarmaţi cu pistoale şi cu procese-verbale de amendare. O fi aşa în alte ţări, dar noi mai avem mult până acolo. Iar poliţiile locale, tot atâtea caţi primari sunt în ţara asta, au dat suficiente dovezi că subordonarea lor faţă de primari a fost o decizie proastă.

3. De căutat resurse pentru măcar 1 minut de ruşine, pentru:

– Parlament – care a pus în mâna primarilor o jucărie (poliţia locală) atât de periculoasă

– Preşedinte – care a semnatul decretele prezidenţiale privind instituirea şi prelungirea stării de urgenţă, ştiind că în acele decrete, cei care le-au redactat au trecut „jmecheria” cu „subordonarea operaţională”, adică un fel de alba-neagra.

– Ministrul afacerilor interne – care pozează în şef al tuturor poliţiilor în timpul stării de urgenţă şi care dă înapoi, cu sfială, atunci când e vorba să reacţioneze la un abuz evident al poliţiei locale din subordinea sa „operațională”, adică inexistentă.

– Şeful Inspectorului General al Poliţiei Române – ai cărui oameni au luat greaua decizie ca Poliţia locală Floreşti să fie anchetată de şeful ei, primarul din Floreşti pentru că a amendat pe cineva care l-a criticat pe primarul din Floreşti.

– Directorul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR – în numele căruia a fost semnată, decizia ca Poliţia locală Floreşti să fie anchetată de şeful ei, primarul din Floreşti pentru că a amendat pe cineva care l-a criticat pe primarul din Floreşti.

– Şeful serviciului Coordonare mediul urban din IGPR – care a semnat, şi el, decizia ca Poliţia locală Floreşti să fie anchetată de şeful ei, primarul din Floreşti pentru că a amendat pe cineva care l-a criticat pe primarul din Floreşti.

4. Să nu ne iluzionăm cerând demisii sau demiteri, la oricare nivel. Pentru că, şi dacă ar fi, ar fi tot demisii sau demiteri „operaționale”, adică inexistente.

5. De gândit și mai intens la pct. 1.

Poliția are nevoie de arme noi. Dar nu de foc

22/04/2020/in Abuzuri ale forțelor de ordine, Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

APADOR-CH reiterează necesitatea dotării polițiștilor cu camere video și tasere, precum și instruirea lor periodică, pentru a preîntâmpina conflicte sociale ce s-ar putea solda cu victime de ambele părți – polițiști și cetățeni

Un om a fost împușcat mortal de poliție în sectorul 1 al Capitalei, în urma unui episod agresiv, în care ar fi rănit la rândul său doi polițiști. Încercând să motiveze situația, secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu, a declarat că activitatea poliției nu are drept scop suprimarea vieții cetățenilor, dar că atunci când sunt puse în pericol viețile cetățenilor și ale polițiștilor, aceștia din urmă nu ezită să folosească „toate mijloacele din dotare”.

În același timp, însă, poliția s-a arătat neputincioasă în aplanarea unor conflicte publice violente, izbucnite tot în această perioadă în diverse părți ale țării și în București, pe fondul consumului de alcool sau a nemulțumirilor generate de măsurile de izolare. Și acolo au fost agresați polițiști, dar nu s-a făcut uz de arme, forțele speciale reușind în cele din urmă să opereze arestări și să calmeze situația.

Așadar, cel puțin unele segmente ale poliției (respectiv forțele speciale) știu și reușesc să impună legea fără violență și fără să scoată arma din toc. Poate pentru că se știe că sunt și foarte bine antrenate. Însă incidentele din ultima perioadă arată, încă o dată, hibele vechi de care suferă sistemul de ordine publică, subfinanțat și lipsit de o viziune managerială modernă.

O serie de avertizori de integritate au semnalat în câteva rânduri lipsa de instruire, de personal și de dotări cu care se confruntă Poliția Română. Polițiștii sunt trimiși în misiuni de menținere a ordinii publice cu bastonul, pistolul și chitanțierul de amenzi, și lăsați să se descurce cum pot în fața diverselor situații din teren. Unii abuzează de amenzi, alții de pumni, unii trag, alții se retrag. Lipsiți de o pregătire tehnică și psihologică corespunzătoare, de instrumente de lucru moderne, cum ar fi taserele și camerele video, polițiștii români sunt lăsați să se lupte de capul lor, cu arme din secolul trecut, într-o lume în continuă schimbare.

Din statistici, nu se poate spune că polițiștii români abuzează de armele de foc, ci că nu sunt instruiți despre cum să nu le folosească. În ultimii ani, din folosirea cu intenție sau din greșeală a armelor de către poliție, au rezultat mai multe victime colaterale. Conform statisticilor furnizate de IGPR anul trecut, media folosirii armelor de foc în România, în ultimii patru ani, a fost de cinci ori pe lună. Din care au rezultat totuși trei morți și 31 de răniți.

Din statistici s-a văzut că nu forțele speciale folosesc mai mult pistolul, deși ele sunt cele mai pregătite să o facă, ci polițiștii de la ordine publică și rutier, adică exact cei care ar trebui să le folosească cel mai puțin.

Uz de armă polițiști	2015	2016	2017	2018
Polițiști din forțele speciale de intervenție	0	3	1	1
Polițiști rutieri	7	8	6	19
Polițiști din cadrul altor structuri ale Poliției Române	43	48	57	41

(sursa IGPR 2019)

APADOR-CH a atras atenția de fiecare dată asupra acelorași probleme din activitatea poliției, cerând modificarea legii și dotarea corespunzătoare. Nu am cerut nici atunci, nu o facem nici acum, dezarmarea întregii poliții, ci doar a acelor segmente cărora le-ar folosi mai mult camera video și taserul decât un pistol vechi, care produce mai multă dramă decât ordine.

În cadrul unei vizite de lucru organizată în 2019, de APADOR-CH, la Bristol, polițiști români au putut să vadă personal cum funcționează o poliție modernă cu astfel de mijloace, lipsită de arme de foc.

Camerele video la purtător și-au demonstrat utilitatea în țările civilizate, atât în combaterea corupției poliției, cât și în preîntâmpinarea abuzurilor. Taserele, de asemenea, deși pot provoca și ele accidente mortale, o fac într-o proporție mult mai mică comparativ cu armele de foc. Aceste două „arme” moderne ale polițiștilor din statele civilizate protejează deopotrivă polițistul și cetățeanul. Dacă se dorește, totuși, ca pistolul să rămână în dotarea polițiștilor, taserul ar putea fi introdus ca o a doua armă, neletală. Ideea nu este de a dezarma poliția, ci de a-i oferi cât mai multe mijloace de acțiune și răspuns adecvat fiecărei situații în parte.

APADOR-CH solicită efectuarea unei anchete temeinice în cazul bărbatului împușcat în sectorul 1 și face încă o dată apel la autorități să aloce resursele necesare modernizării și profesionalizării poliției, prin dotări și instruire corespunzătoare. Perioada dificilă pe care o traversăm ne arată că societatea are nevoie de o poliție bine instruită, echipată și empatică.

Citește și APADOR-CH cere modificarea legii poliției și a armelor de foc Citește și cum funcționează poliția din Bristol

Poate Curtea Constituțională să desființeze starea de urgență?

21/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

În eventualitatea în care ar admite o sesizare împotriva măsurilor de combatere a pandemiei, Curtea Constituţională va putea stabili, cel mult, ca, pe viitor, astfel de măsuri să fie luate după o altfel de procedură, dar nu poate desfiinţa măsurile deja adoptate şi puse în practică

Mai mulţi teoreticieni şi practicieni ai dreptului au început să pună la îndoială constituţionalitatea modului în care sunt reglementate măsurile dispuse în stare de urgenţă pentru limitarea şi combaterea covid-19, măsuri care implică restrângerea exercițiului unor drepturi şi libertăţi.

Desigur, dezbaterea publică a unor chestiuni de interes pentru comunitate, dezbatere care nu este posibilă fără critică, este liberă şi protejată de art. 10 din CEDO.

Contestările publice privesc atât actul cu putere de lege, care reglementează regimul stării de urgenţă (OUG 1/1999), cât şi actele normative emise în baza acestei ordonanţe, respectiv decretul prezidenţial de instituire/prelungire a stării de urgenţă şi ordonanţele militare emise în timpul stării de urgenţă.

Dincolo de publicarea în presă a unor opinii, aparţinând unor persoane cu sau fără pregătire juridică, în sensul că aproape tot ce se face este neconstituţional, zilele acestea am asistat şi la o acţiune concretă, respectiv Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională OUG 1/1999.

În esenţă, Avocatul Poporului motivează că este neconstituţională delegarea preşedintelui ţării, făcută prin OUG 1/1999, de a stabili prin decretul prezidenţial măsuri specifice stării de urgenţă, care implică şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Se susține ca decretul prezidentuial nu are puterea unei legi, pentru a dispune respectivele restrângeri, chiar dacă o lege (OUG 1/1999) a stabilit că prin deceretul prezidențial se pot lua, pe durata stării de urgență, măsuri cu putere de lege, inclusiv de restrângere de drepturi și libertăți.

Este de precizat că atât OUG 1/1999 privind regimul stării de urgenţă, cât şi cele două decrete prezidenţiale prin care a fost instituită şi apoi prelungită starea de urgenţă, au fost supuse votului Parlamentului, care le-a şi aprobat, deşi le putea respinge, dacă existau probleme. Deci, şi OUG 1/1999 şi cele două decrete prezidenţiale au fost verificate, dezbătute şi aprobate de către Parlament, autoritatea care adoptă legile, pentru că aşa sunt regulile prevăzute în Constituie: toate ordonanţele de urgenţă şi decretele prezidenţiale privind starea de urgenţă trebuie aprobate de Parlament.

Desigur, într-o dezbatere juridică, întotdeauna se vor găsi argumente pro şi contra, chiar şi atunci când lucrurile par destul de clare. Astfel că nu este exclus ca iniţiativa Avocatului Poporului, deşi pare a avea un caracter mai mult speculativ, să aibă succes la Curtea Constituţională.

Dar, eventualitatea obţinerii unei decizii de neconstituţionalitate pronunţată de Curtea Constituţională nu înseamnă că, în prezent şi până la publicarea în Monitorul Oficial a acelei incerte decizii, măsurile instituite până în prezent pe durata stării de urgenţă nu sunt valabile sau nu trebuie respectate.

În presă au apărut deja speculaţii că „s-ar putea” ca starea de urgenţă să fie anulată de Curtea Constituţională şi „s-ar putea” ca toate ordonanţele militare să fie anulate. Anularea unui act sau a unei măsuri înseamnă că acel act sau acea măsură nici nu a existat vreodată. Or, concluzia care se poate trage din vehicularea publică a ideii de „anulare” este că dacă un act sau o măsură nu există valabil nici in prezent, de ce ar mai trebui respectat?

Acesta este un exemplu de știre la limita de fake news, știre bazată pe o interpretare total greşită a iniţiativei Avocatului Poporului. Poate că şi comunicarea publică a Avocatului Poporului pe tema asta ar fi putut fi mai bună, pentru a preveni unele interpretări de acest gen, destul de previzibile.

Dar, dacă nu a făcut-o Avocatul Poporului, o facem noi, şi precizăm:

Ei bine, nici starea de urgenţă şi nici ordonanţele militare nu pot fi anulate de Curtea Constituţională. Deciziile Curţii Constituţionale au efect doar pentru viitor. Deci, chiar dacă, Curtea Constituţională ar pronunţa o decizie de neconstituţionalitate privind modul de reglementare a stării de urgenţă şi a măsurilor dispuse, această decizie nu se va aplica pentru măsurile dispuse până la intrarea în vigoare a deciziei Curţii Constituţionale.

Adică, decizia nu va afecta măsurile de acum, din prezent, măsuri care sunt în vigoare și care trebuie respectate. Decizia Curţii Constituţionale se va aplica doar pentru măsurile care se vor dispune după publicarea respectivei decizii. Practic, nu este exclus, ci chiar este posibil ca decizia sa fie publicată după încetarea stării de urgență, deci când nu va mai fi vorba de luarea unor măsuri speciale, specifice stării de urgență.

Măsurile dispuse până în prezent, în stare de urgenţă, trebuie respectate întocmai, deoarece sunt măsuri dispuse prin acte normative care se află în vigoare şi care nu au fost desfiinţate sau abrogate. Ordinea juridică a unui stat presupune că legile şi celelalte acte normative să fie respectate atâta vreme cât ele sunt în vigoare. Ele nu mai trebuiesc respectate numai din momentul în care au ieşit din vigoare, adică, după caz, din momentul în care sunt anulate, abrogate sau declarate neconstituţionale. Dar, până atunci, reglementările în vigoare trebuie respectate.

Curtea Constituţională nu va putea anula nici aceste măsuri şi nici starea de urgenţă. Eventual, Curtea Constituţională va putea stabili că, pe viitor, în perioada de după publicarea acelei decizii, măsurile privind starea de urgenţă să se ia folosind o altă procedură decât cea utilizată în trecut. Dar, decizia Curţii nu va afecta ceea ce a fost şi ceea ce este în prezent.

În consecință, APADOR-CH face un apel la respectarea întocmai a măsurilor dispuse prin actele normative în vigoare pentru combaterea pandemiei, chiar dacă ele au devenit în prezent obiect de dispută publică și, mai ales, politicianistă.

De altfel, dacă subiectul nu ar fi fost amplificat în mod artificial de mai mulți politicieni, preocupaţi de evoluţia în sondaje şi de o parte, destul de mare, din media, mereu în căutare de subiecte senzaţionale, în opinia publică nu s-ar fi creat atâta tensiune în jurul unor măsuri primite cu suficientă înţelegere la nivelul comunităţii.

Nu toate măsurile luate au fost perfecte. Unele erori au fost corectate, altele încă aşteaptă să fie corectate sau lămurite. Problematica este nouă, nemaiîntâlnită până acum, la asemenea dimensiuni. Nu toate măsurile luate au fost aplicate cu echilibrul necesar, existând şi excese de zel sau dorinţe de afirmare printre cei puşi să le aplice.

Dar, este o diferenţă semnificativă între abordarea cazurilor punctuale, în vederea corectării greşelilor/exceselor/abuzurilor şi o campanie de inflamare artificială a opiniei publice, prin negarea caracterului constituţional al unor astfel de măsuri, urgente şi ferme, necesare pentru combaterea unui fenomen atipic şi cu o evoluţie necunoscută.

Parlamentul îşi poate dovedi bunele intenţii şi fără să încalce Constituţia

16/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, /by Rasista

APADOR-CH atrage atenţia că este neconstituţională o hotărâre a Parlamentului care conţine şi alte prevederi, în afară de încuviinţarea sau respingerea măsurii de prelungire a stării de urgenţă dispusă prin decret prezidenţial

În opinia publică există o dezbatere de ultimă oră în legătură cu conţinutul hotărârii camerelor reunite ale Parlamentului, prin care urmează să fie încuviinţată sau nu măsura de prelungire a stării de urgență pe teritoriul României, dispusă prin decretul prezidenţial nr. 240 din 14 aprilie 2020

Astfel, unii parlamentari intenţionează ca în hotărârea Parlamentului, pe lângă încuviinţarea măsurii dispusă prin decretul prezidenţial, să includă și alte măsuri/condiții, unele, de o măreţie de necontestat. De exemplu parlamentarii vor ca drepturile să ne fie restrânse numai prin lege și numai din cauza Covid 19, ca Guvernul să raporteze Parlamentului ce decizii ia, iar la finalul stării de urgență Curtea de Conturi să-și facă treaba și să verifice toate achizițiile făcute în această perioadă. Cu alte cuvinte, Parlamentul se face că lucrează adăugând inutil (și neconstituțional) în lege prevederea că guvernul și instituțiile statului trebuie să… respecte legile

APADOR-CH atrage atenţia că această temă, compusă dintr-un suspect amestec de exces de zel şi de bune intenţii din partea unor parlamentari, este o temă falsă, întrucât, potrivit art. 93 al. 1 din Constituţie, Parlamentul nu poate, prin respectiva hotărâre, decât să încuviinţeze sau nu decretul prezidenţial. Constituția nu prevede că Parlamentul poate adopta şi alte măsuri prin acea hotărâre, ci numai să încuviințeze sau nu măsura dispusă de președinte.

Cu alte cuvinte, tot ce va conţine în plus hotărârea, în afară de încuviinţarea (sau nu) a măsurii dispusă prin decretul prezidenţial, este neconstituţional.

Potrivit art. 27 al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind Curtea Constituţională, respectiva hotărâre a Parlamentului va putea fi atacată la Curtea Constituţională, pentru tot ceea ce excede încuviinţarea sau nu a măsurii dispuse prin decretul prezidenţial, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

APADOR-CH face un apel la parlamentari ca în această perioadă, cu problemele serioase aduse de pandemie, să renunţe la orice spectacol politicianist şi să adopte măsurile rezonabile şi raţionale, în limitele prevăzute de Constituţie. Altfel, politica, în special de acest tip, va deveni o ocupaţie din ce în ce mai inutilă.

Nici Parlamentul nu este deasupra Constituției.

La cererea APADOR-CH, Avocatul Poporului atacă Legea poliției la CCR

15/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Legea prin care poliția a primit dreptul de a ține oamenii la secție pe perioade nedefinite a fost atacată la Curtea Constituțională, după un demers făcut de APADOR-CH

Avocatul Poporului a dat curs solicitării APADOR-H și a atacat la Curtea Constituțională articolul din Legea poliției care legiferează privarea de libertate pe durată nedeterminată. Mai exact, art. 31 al. 1 lit. b şi art. 36-40 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, prevăd că o persoană poate fi condusă administrativ la secția de poliție și ținută acolo pe o durată nedeterminată.

Conducerea unei persoane la sediul poliţiei este o măsură administrativă care poate fi dispusă de poliţist în anumite cazuri (conduită violentă/agresivă, pregătirea sau comiterea unei fapte ilegale, probleme privind stabilirea identităţii etc.). Deși se deosebește de arest sau reținere, conducerea administrativă este tot o privare de libertate și de aceea ea a căpătat garanții suplimentare, de respectare a drepturilor persoanei conduse, prin modificările aduse la lege în 2019.

În timpul dezbaterilor pe marginea modificării Legii 218/2002, APADOR-CH a formulat câteva amendamente acceptate de Ministerul Afacerilor Interne, iar printre modificări s-a numărat și scurtarea perioadei de conducere de la maximum 24 de ore, cât era în legea veche, la 8/12 ore. Legea a fost, însă, modificată la Camera Deputaților, unde a fost eliminat complet termenul maxim de 8/12 ore și astfel a rezultat o lege prin care poliția a primit dreptul de a ține oamenii la secție pe perioade nedefinite.

La 10 martie 2020 APADOR-CH a adresat un apel atât parlamentarilor, să modifice legea, cât și Avocatului Poporului, să semnaleze neconstituționalitatea legii la CCR. Deși ne-a răspuns prin poștă la solicitare, nu prin email, în aceste vremuri pandemice, apreciem totuși decizia Avocatului poporului de a da curs solicitării APADOR-CH și vom continua să urmărim subiectul, formulând un amicus curiae la CCR.

Citește răspunsul Avocatului Poporului

Cerem ministrului de interne o anchetă în cazul amenzii pentru o postare critică pe Facebook

13/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

O persoană din Florești, Cluj, a fost amendată cu 1000 de lei pentru că l-a criticat pe primar pe Facebook. Cum starea de urgență nu a abolit și libertatea de exprimare, i-am cerut ministrului Marcel Vela o anchetă internă privind activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali

Iulia Ungureanu, o studentă din Florești, Cluj, a fost amendată de poliția locală din comuna în care locuiește pentru o postare critică la adresa primarului, în care îi cere acestuia să ia măsuri de protejare a cetățenilor localității în pandemie. Postarea nu conține cuvinte jignitoare la adresa primarului, însă polițiștii locali au considerat că postarea îi „lezează demnitatea primarului provocând indignarea cetățenilor” și au amendat-o pe autoare cu 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 30 al. 1 lit b cu ref. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Textul legal invocat de poliţia locală prevede că este contravenţie „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;”

După cum se poate observa din textul legal citat, această contravenţie se aplică, în mod normal, scandalagiilor, nu celor care critică, în limbaj civilizat, activitatea deficitară a autorităţilor, așa cum se poate observa în postarea incriminată:

APADOR-CH i-a adresat azi o solicitare ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, cerându-i să dispună o anchetă internă în acest caz, întrucât de la instituirea stării de urgență polițiștii locali au trecut în subordinea MAI, nu se mai află în subordinea primarilor, la a căror imagine sunt atât de sensibili.

Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față.

APADOR-CH i-a mai cerut ministrului Vela ca după încetarea stării de urgență să facă o analiză cu privire la beneficiile sau prejudiciile aduse comunităţii prin subordonarea poliţei locale către primar. Poate se va constata că ar fi mai eficient ca poliţia locală să treacă definitiv în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Pentru că acum avem o poliţie naţională şi foarte multe poliţii locale, tot atâtea caţi primari sunt.

Iulia Ungureanu, care a plătit deja amenda primită și anunță că o va contesta, spune că nu este singura amendată pentru părerile exprimate pe Facebook de poliția locală din Florești: „Au fost date multe amenzi aici pentru jigniri pe facebook, de 2 ani se tot dau amenzi. Unele sunt intr-adevar cu cuvinte injurioase. De o singură persoană știu că a câștigat contestația, alții încă sunt în proces”.

Așteptăm cu interes punctul de vedere al ministrului de interne Marcel Vela în această situație și măsurile de sancționare pe care le-a luat.

Sesizarea către Ministrul Marcel Vela

Regulile trebuie respectate, dar nu impuse cu pumnul

09/04/2020/in Abuzuri ale forțelor de ordine, Buna guvernare, Comunicate, /by Rasista

Apel la calm și reținere către cetățeni și autorități deopotrivă, pentru a traversa starea de urgență fără să ne pierdem încrederea unii în alții

Un incident grav s-a petrecut în București în noaptea de 7 spre 8 aprilie, când poliția a agresat doi cetățeni care se pare că nu aveau nici actele necesare pentru a circula și nici voie să o facă, fiind după ora 22.00. Conform comunicatului dat de poliție aflăm că cei doi au fost amendați. Conform unei înregistrări video care circulă pe Internet aflăm că cel puțin unul dintre ei a fost lovit repetat cu pumnii de unul dintre polițiști, înainte de a fi condus la secție. În fața acestei evidențe, poliția a demarat o anchetă internă cu privire la conduita polițistului.

Nu știm ce s-a petrecut acolo înainte de pumnii polițistului. Poate că a fost un schimb de replici mai dure care i-a testat nervii polițistului. Aceasta este ocazia perfectă pentru a sublinia, încă o dată, necesitatea purtării camerelor video de către polițiști, atunci când interacționează cu cetățenii. Dar indiferent de ce s-ar fi întâmplat înainte, nimic nu scuză comportamentul polițistului. Nici în vremuri normale, cu atât mai puțin în această perioadă.

Ca organizație care monitorizează de ani de zile abuzurile forțelor de ordine, și au fost câteva chiar și în vremuri „de pace”, APADOR-CH face un apel la calm și reținere atât pentru cetățeni, cât mai ales pentru forțele de ordine.

Dragi concetățeni, suntem cu toții cu nervii întinși. Starea de urgență, de izolare forțată, de incertitudine, de frică în fața necunoscutului sau chiar de inconștiență a unora care se consideră mai presus de lege sau boală, toate induc în mentalul colectiv stări cu care niciunii dintre noi nu ne-am mai confruntat până acum. Dați dovadă de maturitate, respectați regulile și nu vă expuneți unor riscuri inutile. Fiți calmi și respectați autoritățile, dacă vreți să primiți la schimb același tip de respect.

În cazul în care sunteți tratați cu ostilitate sau chiar violență, urmați pașii de aici și reclamați abuzul. Dar păstrați în minte faptul că în această perioadă dovedirea abuzurilor de acest fel este și mai greu de probat decât în mod normal. De asemenea gândiți-vă că starea de urgență va mai dura încă o lună cel puțin. Escaladarea situației nu va ajuta pe nimeni.

Stimați polițiști, atunci când ne cereți să respectăm regulile este nevoie mai mult decât oricând ca dumneavoastră să respectați procedurile și drepturile cetățenilor, atâtea câte au mai rămas. Starea de urgență este deja o impunere cu forța, nefirească într-o democrație, a unor reguli stricte cu care nu e nimeni obișnuit. Dacă unii dintre colegii dumneavoastră încearcă să le impună și prin forța pumnului, nu vor reuși decât să enerveze oamenii și să strice echilibrul fragil din societate în această perioadă.

Cu siguranță că și nervii dumneavoastră sunt încercați, dar toată lumea așteaptă de la poliție mai mult decât de la simplii cetățeni. Prin natura meseriei lor, polițiștii care vin mai des în contact cu cetățeni recalcitranți, cu oameni care deviază mai ușor de la norma socială, ar trebui să fie mai calmi, mai reținuți, să aibă un comportament profesionist și să știe să gestioneze astfel crizele. Chiar și atunci când un cetățean sare la bătaie, dumneavoastră aveți la dispoziție autoritatea și mijloacele de a-l imobiliza și conduce la secție fără să-l agresați.

Chiar dacă incidentul petrecut în noaptea de 7 spre 8 aprilie e unul izolat, el are valoare de simbol și poate fi hiperbolizat în actuala situație socială. De aceea vă cerem, domnule chestor șef Livu Vasilescu și domnule ministru Marcel Vela, să vă asigurați că astfel de situații nu se vor repeta și să comunicați public cât mai curând rezultatele anchetei întreprinse în acest caz.

APADOR-CH reiterează necesitatea introducerii camerelor de luat vederi purtate de polițiști și insistă pentru pregătirea periodică a organelor de ordine pentru a face față interacțiunilor tensionate cu cetățenii.

Stimați polițiști, respectați îndemnul pe care-l transmiteți tuturor în aceste zile: păstrați distanța socială și nu atingeți nicio față cu pumnii.

Cei 7 ani de (detenție) acasă – mai buni decât recursul compensatoriu, dar nu acum

06/04/2020/in Buna guvernare, Comunicate, , Slider /by Rasista

Opinia APADOR-CH cu privire la proiectul de lege care prevede posibilitatea executării la domiciliu a pedepsei închisorii; Cum e în alte țări și ce ne lipsește nouă?

Recent, Senatul a adoptat un proiect de lege inițiat de un senator PNL, care prevede, pentru unele cazuri, posibilitatea executării la domiciliu a pedepsei închisorii. Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Între timp, însă, vestea votării lui cvasi-unanime în Senat a stârit indignare publică, forțându-l pe premierul Ludovic Orban să se dezică de el, și să dea asigurări că va fi picat la Camera Deputaților.

Ca organizație care monitorizează de 25 de ani condițiile din penitenciarele românești și militează pentru respectarea drepturilor omului în detenție, APADOR-CH consideră că proiectul nu este „o aberație”, așa cum l-a catalogat premierul, însă este insuficient documentat, votat inexplicabil în procedură de urgență, deși situația în care ne aflăm, și noi și omenirea, nu justifică în niciun fel urgența adoptării acestei legi.

Combaterea infectării cu Covid 19 în penitenciare nu justifică adoptarea unei legi despre detenția la domiciliu, iar pretextul că trebuie să luăm măsuri pentru descongestionarea penitenciarelor pentru că ne-ar obliga CEDO nu ar trebui să acopere orice experiment legislativ, făcut în grabă și într-un moment complet neportrivit.

Categoric, o astfel de lege ar fi mai bună decât cea a recursului compensatoriu, dar, ca și alte țări care experimentează deja de mulți ani acest sistem, România va avea nevoie de o perioadă lungă de testare și de mulți bani pentru a afla dacă această metodă este eficientă.

Este constituţională detenția la domiciliu?

Începând cu anul 2018, au existat mai multe încercări de introducere în lege a acestei posibilităţi de executare la domiciliu a pedepsei închisorii, încercări care s-au oprit la Curtea Constituţională.

Pentru evitarea confuziei, executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este cu totul altceva decât arestul la domiciliu. Arestul la domiciliu se dispune şi se execută în faza de urmărire penală, înainte de trimiterea în judecată, iar închisoarea la domiciliu se dispune şi se execută după terminarea judecăţii şi după condamnarea definitivă.

Introducerea în lege a posibilităţii de executare la domiciliu a pedepsei cu închisoarea a făcut obiectul mai multor decizii ale Curţii Constituţionale:

– decizia nr. 453/2018, ca urmare a sesizării formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)

– decizia nr. 561/2018, ca urmare a sesizării formulate de Preşedintele României

– decizia nr. 22/2019, ca urmare a sesizării formulate de un grup de 60 deputaţi

Ultimele două decizii (561/2018 şi 22/2019) au declarat neconstituţională în ansamblul ei legea de introducere a executării la domiciliu a pedepsei închisorii. Dar, motivele declarării neconstituţionale nu s-au referit la conţinutul legii, ci au fost doar de natură formală:

a. încălcarea principiului bicameralismului, pe motiv că la Camera Deputaţilor, legea a suferit modificări substanţiale faţă de forma adoptată de Senat (decizia 561/2018)

b. continuarea procesului legislativ, prin reexaminarea în Parlament a legii declarate neconstituţională în ansamblul ei prin decizia 561/2018, deşi procesul legislativ trebuia să înceteze. O nouă iniţiativă în domeniu trebuia să parcurgă, de la început, întregul traseu pe care-l urmează o nouă propunere legislativă (decizia 22/2019)

Singura decizie care s-a referit la probleme de fond ale unei astfel de reglementări a fost decizia nr. 453/2018.

În esenţă, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională pe motiv că reglementarea de atunci e executării la domiciliu a pedepsei închisorii era incompletă, neclară şi greşită, cu necorelări şi paralelisme, lipsind şi descrierea modalităţii de supraveghere a persoanei care execută pedeapsa la domiciliu.

Iar Curtea Constituţională a dat dreptate ICCJ, prin decizia nr. 453/2018, reţinând că legea adoptată atunci (în 2018) prin modul deficitar și omisiv de redactare, nu reglementează un regim juridic propriu măsurii detenției la domiciliu, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea, astfel că este neconstituţională.

Curtea Constituţională nu a decis însă că prevederea într-o lege a posibilităţii ca, în anumite cazuri, pedeapsa închisorii să poată fi executată la domiciliu ar fi o măsură care încalcă, prin ea însăşi, Constituţia.

Problemele constatate de Curtea Constituţională au privit atunci calitatea şi claritatea prevederilor legale prin care fusese reglementată această posibilitate de executare a închisorii la domiciliu.

Cu alte cuvinte, posibilitatea executării la domiciliu a pedepsei închisorii, în anumite situaţii, poate fi prevăzută într-o lege, dar într-un mod precis, clar şi coerent, cu privire la cine dispune măsura, care sunt cazurile în care poate fi dispusă, care e procedura pentru dispunerea măsurii şi care este procedura de supraveghere a persoanei care execută condamnarea în această modalitate.

Care sunt minusurile actualului proiect?

Din punct de vedere constituţional, se poate opina că acest proiect de lege a ţinut cont de exigenţele indicate de CCR în deciziile menţionate mai sus, din punct de vedere al calităţii tehnice a reglementării. Proiectul de lege descrie cine poate dispune măsura, în ce situaţii, prin ce procedură, cum se monitorizează executarea, cum se poate revoca măsura şi face corelaţiile necesare cu alte texte de lege, putând fi considerat o reglementare coerentă, din punct de vedere tehnic.

Se pune întrebarea dacă limita pedepsei aplicate, de 7 ani închisoare, pentru posibilitatea executării închisorii la domiciliu nu este prea mare, chiar în condiţiile în care infracţiunile grave (de genul celor contra vieţii, sănătăţii etc.) sunt exceptate expres de la posibilitatea închisorii la domiciliu, indiferent de pedeapsa aplicată. Dar inițiatorii nu motivează alegerea acestui prag de 7 ani.

Între pandemie și CEDO. Principala problemă care se pune în prezent în legătură cu acest proiect de lege este găsirea unei soluţii prin care să se păstreze un echilibru între situaţia specială de acum (pandemie în plină evoluţie, cu autorităţile statului mobilizate aproape exclusiv pentru implementarea măsurilor complexe şi dificile de limitare şi combatere a pandemiei) şi cerinţele Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care se referă la măsuri prompte pentru rezolvarea supraaglomerării din închisori, ca urmare a hotărârii CEDO din cauza Rezmives s.a. contra României.

Legea nu eliberează deținuții. Niciunul dintre cele două motive nu justifică adoptarea legii acum și așa. Din punct de vedere al riscului de infectare cu Covid 19, deținuții au la dispoziție câteva spitale în sistemul penitenciar și există posibilități de izolare și limitare a răspândirii bolii în sistem, cel puțin la fel ca și în libertate. Oricum, legea așa cum e făcută acum nu ar asigura o eliberare a deținuților, ci ea s-ar aplica numai condamnărilor viitoare.

În privința obligațiilor asumate de România față de CEDO, de rezolvare a supraaglomerării din penitenciare, situația nu este mai urgentă acum decât era în 2017 (anul condamnării în cauza pilot Rezmiveș), sau cu câțiva ani în urmă.

Guvernul s-a angajat în 2018 la un plan de îmbunătățire și de extindere a spațiilor de deținere, eșalonat până în 2024, însă la momentul 2019, când APADOR-CH a făcut mai multe vizite în penitenciare și o analiză a îndeplinirii angajamentelor din plan, s-a observat că acestea nu erau îndeplinite nici pe jumătate.

Legea recursului compensatoriu nu a fost, în mod evident, o soluţie bună. Între timp evoluția politică din țară a obligat guvernul să admită în fața Comitetului de Miniștri că are întârzieri de realizare a planului și să vină cu modificări, iar Comitetul de Miniștri a acceptat acest lucru.

Cât costă brățara electronică, la noi și la alții.

O altă întrebare care se pune este de ordin practic: putem avea detenție la domiciliu în condițiile în care nu avem un sistem testat și bine pus la punct de monitorizare prin dispozitive electronice? România se chinuie de câțiva ani să legifereze un astfel de sistem pentru alte scopuri – ordine de restricție în cazul violenței în familie sau arestul preventiv.

Nici în alte țări care au deja un avans considerabil în fața noastră, și posibilități financiare mai mari, lucrurile nu funcționează perfect și nici la scară largă.

Din expunerea de motive a proiectului votat de Senat nu aflăm nici când am putea spera la implementarea acestui sistem, nici cât ar costa el, nici măcar dacă detenția la domiciliu ar fi mai ieftină decât construirea unor penitenciare noi sau care ar fi numărul de deținuți care ar putea beneficia de acest sistem. De altfel proiectul nu are nici un punct de vedere al Ministerului Justiției.

Dintr-un alt proiect de lege, votat la Senat în aceeași ședință din 31 martie 2020, aflăm însă mai multe informații tehnice despre brățara electronică, cum funcționează în alte țări și cât ar costa la noi un proiect pilot. E vorba despre L97 – privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale – proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și dezbătut public anterior depunerii în Parlament.

Din acest proiect aflăm că sistemul supravegherii electronice a infractorilor arestați sau condamnați este testat de mai mulți ani în state precum Austria, Franța, Germania, Norvegia, Belgia, Grecia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie. Nicăieri, însă, nu sunt monitorizate mai mult de câteva zeci de cazuri anual, iar în cazul condamnaților nu e vorba despre executarea întregii perioade de detenție la domiciliu, ci despre anumite perioade rămase din condamnare, de la câteva luni până la câțiva ani, după executarea celei mai mari părți a pedepsei în penitenciar.

De exemplu, în Austria costul închirierii dispozitivelor electronice de monitorizare este suportat de deținuții care optează pentru o astfel de metodă (22 de euro pe zi). Norvegia a planificat implementarea sistemului între 2006 și 2013, apoi a investit 5 milioane de euro în el și nu a avut mai mult de 14 cazuri. În Suedia, UK și Grecia au fost semnalate și minusuri cum ar fi faptul că unii deținuți au încercat să-și taie brățările, alții au „uitat” să încarce bateriile dispozitivelor, iar în unele cazuri au fost corupți ofițerii care le-au montat, astfel încât să poată fi scoase lejer.

În proiectul MAI, privind brățara electronică pentru arestul preventiv și ordinele de restricție, se propune ca România să deruleze un proiect pilot, până în 2023, care ar costa în total 3.490.000 de euro, bani de la buget. Cu acești bani ar fi cumpărate 500 de brățări și ar fi implementat sistemul de supraveghere în parteneriat cu STS și serviciul 112.

Așadar, din experiența altor țări vedem că detenția la domiciliu nu este un fenomen răspândit, care să asigure, de exemplu, eliberarea a 2000 de locuri din penitenciare, cum ar avea nevoie România, ci mai degrabă un proiect pilot aflat încă în teste și care dă erori din cauze umane sau tehnice.

Înainte de a vota o lege a detenției la domiciliu ar fi nevoie de o bună perioadă de testare a brățării electronice în alte cazuri, cum ar fi arestul preventiv sau ordinele de restricție. Dacă legea s-ar aplica mai înainte de operaţionalizarea braţărilor electronice, ea ar fi lipsită tocmai de elementul central pe care se bazează: supravegherea prin brăţara electronică.

Ar funcționa mai bine brățara electronică decât cardul de sănătate sau sistemul ANAF? Dincolo de argumentele pro – deținuții ar putea să-și păstreze locul de muncă și deci să se reintegreze mai ușor în societate după eliberare – o astfel de lege va avea nevoie de studii de impact care să arate dacă metoda supravegherii la distanță ar elibera penitenciarele, ar fi mai ieftină decât construirea de spații decente de deținere, dar și de dezbateri reale cu societatea pentru a înțelege și accepta o astfel de măsură.

Nu în ultimul rând, România va avea nevoie de un sistem electronic de supraveghere care să funcţioneze mult mai bine decât cardul electronic de sănătate (care mai mult se blochează decât funcţionează) sau decât sistemul electronic al ANAF. Se va găsi de data asta un furnizor de servicii care să asigure o funcţionare continuă şi normală a brăţărilor electronice? Fără erori, fără întreruperi? Aceste întrebări se pun deoarece art. 88/1 din Legea nr. 254/2013 va prevedea că persoanele care execută închisoarea la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei braţări electronice.

E adevărat că, pe lângă braţările electronice, mai sunt prevăzute şi alte metode de verificare a executării închisorii la domiciliu: poliţia să facă vizite inopinate la domiciliul respectivelor persoane. E o metodă, desigur, posibilă, dar există suficiente efective de poliţie care să se ocupe şi de aceste noi atribuţii? Iar, acum, în timp de pandemie, cum pot fi împărţite efectivele de poliţie pentru a putea îndeplini încă o nouă sarcină? O sarcină care presupune multe vizite la diverse domicilii, într-o perioadă în care cuvântul de ordine este distanţarea socială.

Discuţiile despre acest proiect de lege ar trebui reluate, cu mai multă atenţie la unele detalii practice, într-o stare de normalitate, după încetarea actualei stări de urgenţă. Mai ales că Guvernul va trebui să găsească, destul de repede, o soluţie pentru rezolvarea problemei supraaglomerării locurilor de detenţie. Soluţia aleasă prin acest proiect de lege pare de preferat celei a recursului compensatoriu, întrucât, în cazul operaţionalizării braţărilor electronice, ea oferă posibilităţi mai eficiente de supraveghere şi corectare a conduitei persoanelor care vor benefica de măsurile alternative la închisoare.

Transparența și urgența

03/04/2020/in Buna guvernare, , Transparenta /by Rasista

Transparenţa decizională şi dialogul social în vreme de pandemie

Articolul I pct. 5 din OUG nr. 34/2020 prevede o modificare în sensul că, pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări.

În linii mari, în cazul adoptării de acte normative, „transparența decizională” înseamnă că un proiect de act normativ este supus consultării opiniei publice cu 30 de zile înainte de a fi adoptat (conform Legii nr. 52/2003). Iar „dialog social” înseamnă că un proiect de act normativ este supus, cu 10 zile înainte de adoptare, avizului prealabil şi consultativ al Consiliului Economic şi Social (organism tripartit, format din reprezentanţi ai societăţii civile, ai sindicatelor şi ai patronatelor), conform Legii nr. 248/2013.

Justificarea acestei excepţii de la regula transparenţei şi dialogului este că, în stare de asediu sau de urgenţă, există măsuri care trebuie luate imediat, fără nicio întârziere, în caz contrar efectul lor fiind anulat sau negativ ori chiar opus celui urmărit.

Spre exemplu, instituirea carantinei în municipiul Suceava şi în opt comune limitrofe, prin Ordonanţa militară nr. 6/2020, dacă ar fi făcut obiectul unor consultări publice anterior adoptării, ar fi putut duce la migraţii în masă din acea zonă, pentru evitarea carantinei. Aşa s-a întâmplat în Italia, când un proiect de instituire a carantinei într-o zonă a fost făcut public cu două zile înainte de adoptare şi a dus la un exod al populaţiei din zona ce urma să fie carantinată în restul ţării, ceea ce a dus la o extindere a contaminării.

De altfel, chiar Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională prevede în art. 7 al. 13 că în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare. În speţă, procedura de adoptare în regim de urgenţă a fost prevăzută prin OUG nr. 34/2020.

Este de observat faptul că regulile transparenţei decizionale şi dialogului social nu sunt „suspendate” permanent, ci numai pe durata stării de urgenţă/asediu şi că „suspendarea” nu se aplică în cazul tuturor proiectelor de acte normative, ci doar al celor care au legătură directă cu starea de urgenţă/asediu.

În consecinţă, dacă pe durata stării de urgenţă sunt elaborate proiecte de acte normative care nu stabilesc măsuri aplicabile doar pe durata acestei stări excepţionale sau care nu decurg din instituirea acestei stări, ci alte măsuri, cu aplicabilitate şi după încetarea stării de urgenţă, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social se aplică în continuare, şi pe durata stării de urgenţă, în cazul acestei categorii de proiecte de acte normative.

Poate că era mai potrivită o nuanţare în noua reglementare introdusă prin OUG nr. 34/20202, în sensul că exceptarea de la regula transparenţei şi dialogului să nu se facă în toate cazurile de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări, ci doar în cazul proiectelor pentru care, în mod real şi demonstrabil, întârzierea în adoptare sau dezvăluirea în faza de proiect ar avea consecinţe negative.

Pentru celelalte proiecte de acte normative, ce ar urma să fie adoptate în legătură cu starea de asediu sau urgenţă şi pentru care transparenţa sau dialogul nu ar putea produce consecinţe negative, în raport de caracterul urgent sau special al măsurii ce urmează să fie adoptate, ar fi putut fi prevăzute termene scurte sau foarte scurte, de nivelul uneia sau câtorva zile, pentru consultare publică şi dialog.

Polițiștii ar trebui să ne verifice actele doar vizual

26/03/2020/in Buna guvernare, /by Rasista

APADOR-CH cere Guvernului modificarea Ordonanței militare nr.3/2020 astfel încât să nu mai lase loc la interpretări

Mai multe persoane s-au plâns în spațiul public în aceste zile că au fost amendate pe nedrept, deși aveau la ele adeverința sau declarația pe proprie răspundere care le permiteau să iasă din locuință. Cineva a spus că a primit amendă pentru că nu avea și declarație, ci doar adeverință de serviciu, altcineva a spus că polițiștii i-au dat amendă pentru că ar fi făcut sport „prea departe” de domiciliu, deși se afla la 2 km de casă, și mai ales că polițiștii iau în mână actele de identitate ale persoanelor verificate și pot contribui astfel la răspândirea virusului.

Pentru că așa cum este redactată acum Ordonanța nr.3/2020 lasă loc la interpretări în unele privințe, am transmis Ministerului Administrației și Internelor câteva propuneri de modificare a ordonanței.

Polițiștii să verifice actele vizual, ca să nu contribuie la răspândirea virusului

APADOR-CH propune ca Ordonanța militară 3/2020 să prevadă că verificările documentelor cerute pentru a circula trebuie să se facă numai vizual, de la distanță rezonabilă, fără ca documentele să mai fie înmânate polițistului. Dacă fiecare persoană verificată înmânează polițistului documentele solicitate, se poate ajunge la transmiterea virusului prin intermediul polițistului. Indiferent dacă acesta are sau nu mănusi, în cazul verificării unei persoane infectate dar asimptomatice, mâinile polițistului intră în contact cu virusul și îl poate transmite tuturor celorlate persoane cu care întra în contact ulterior, alte persoane cărora le verifică documentele.

Eliminarea semnăturii de pe declarație

O altă modificare necesară ar fi eliminarea obligației de a semna declarația pe proprie răspundere. Având în vedere prevederile art. 326 Cod penal, în care este prevăzută infracțiunea de fals în declarații, în cazul în care în declarație se fac mențiuni neadevărate (mincinoase), pentru existența infracțiunii nu este necesar ca declarația să fie semnată, dacă în ordonanța militară se va prevedea că declarația este valabilă (își produce efecte = permite circulația) și fără semnătura persoanei.
De altfel, nici în cazul facturilor nu mai e necesară semnătura, dar asta nu înseamnă că, dacă ele conțin mențiuni nereale, nu atrag răspunderea pentru fals.

Acest lucru ar scuti copierea olografă a declarației sau printarea acesteia, fiind suficientă doar descărcarea formularului de pe site-ul Guvernului, completarea cu datele persoanei care declară și prezentarea documentului pe un dispozitiv electronic (telefon, tabletă) organului de control.

Definirea mai clară a conceptului „în apropierea locuinței”

Ordonanța militară ar trebui să prevadă și o descriere exactă a expresiei „în apropierea locuinței”, prin indicarea unei distanțe maxime față de locuință, pentru a nu da naștere la interpretări personale din partea organelor de control.

Citește ce ne-a răspuns MAI