Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Astăzi, 19 iulie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat asupra cazului Vili Rupa (nr.2) împotriva României şi a constatat violarea dreptului de a nu fi suspus torturii, tratamentelor inumane sau degradante (articolul 3 din Convenţia europeană), precum şi a dreptului la un recurs efectiv (articolul 13). Reclamantul a fost susţinut în demersurile sale în faţa Curţii Europene de APADOR-CH, prin avocaţii cu care colaborează.
Reclamantul s-a plâns că, în anul 2000, în timp ce era cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de ultraj, a fost bătut de către agenţii statului, că plângerile sale privind tratamentul la care a fost supus nu au fost investigate corespunzător de către autorităţi şi că nu a beneficiat de un recurs eficient cu privire la aceste încălcari ale Convenţiei europene a drepturilor omului. Mai mult, a fost încălcat şi dreptul său la un proces echitabil, în special cel de a beneficia de asistenţă juridică în timpul procedurilor penale instituite împotriva sa şi care au condus la condamnarea la o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni.
Curtea Europeană a apreciat că reclamantul nu a făcut ”dincolo de orice îndoială” dovada faptului că a fost bătut de agenţii statului, ceea ce a dus la constatarea neviolării articolului 3 sub aspect material. Cu toate acestea, Curtea a decis că reclamantul a formulat acuzaţii credibile cu privire la relele tratamente la care a fost suspus, ceea ce impunea autorităţilor statului să procedeze la investigaţii amănunţite, apte să ducă la identificarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Lipsa acestora a dus la constatarea încălcării articolului 3 din Convenţia europeană, sub aspect procedural. De asemenea, reclamantul nu a avut la dispoziţie un remediu intern eficient cu privire la acest aspect, ceea ce constituie o încălcare a articolului 13 din Convenţie.
În privinţa încălcării dreptului la apărare în cursul procedurilor penale, Curtea a decis, cu patru voturi la trei, că nu a avut loc o încălcare a Convenţiei europene. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a apreciat că, deşi reclamantului i s-a luat o declaraţie în lipsa unui apărător, aceasta nu a stat la baza condamnării sale. În opinia separată semnată de trei dintre judecătorii Curţii, aceştia au contrazis opinia majorităţii, apreciind că desemnarea a cel puţin trei avocaţi din oficiu diferiţi în faza cercetărilor penale, în aceeaşi zi în care s-au desfăşurat actele de procedură la care l-au asistat pe reclamant, ridică serioase semne de întrebare cu privire la apărarea efectivă de care a beneficiat. Aceste deficienţe ale sistemului de asistenţă judiciară penală din oficiu au reprezentat în consecinţă o încălcare a articolului 6.1 şi 6.3 c) din Convenţie.
APADOR-CH reaminteşte că în cazul unor acuzaţii de rele tratamente din partea agenţilor statului, autorităţile au obligaţia de a efectua o anchetă amănunţită, aptă să ducă la tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Lipsa acestora creează o stare de impunitate de care beneficiază în primul rând organele de ordine publică şi care duce la perpetuare unor comportamente abuzive. Acestă stare de fapt a fost constatată în mod repetat de către Curtea europeană, care a condamnat România atât pentru încălcarea articolului 3 sub aspect material, cât şi, cum e în cauza de faţă, sub aspect procedural.
APADOR-CH constată însă că simpla condamnare repetată a României la CEDO şi plata unor despăgubiri din bugetul de stat ca urmare a acesteia, nu are niciun efect direct asupra comportamentului autorităţilor (agenţi ai statului vinovaţi de rele tratemente, magistraţi sesizaţi cu plângeri împotriva acestora). De aceea solicită autorităţilor statului ca, în executarea hotărârilor CEDO, să ia măsuri generale active pentru a asigura respectarea dreptului de a nu fi suspus torturii, tratementelor inumane sau degradante, atât sub aspect material, cât şi procedural.
Textul integral al hotărârii este disponibil în limba franceză pe site-ul www.echr.coe.int.
Pentru detalii suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu – director executiv APADOR-CH,
telefon 021 315 4631, 0733.078.718