Archive for category: Media

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH îşi exprimă
îngrijorarea cu privire la restrângerea garanţiilor menite să
protejeze exerciţiul dreptului la viaţă privată, prin
Ordonanţa de Urgenţă nr.131/2006 pentru modificarea şi
completarea Legii nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare
a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Prin
acest act normativ, a fost eliminată
autorizarea judecătorească pentru accesul la sistemele informatice
ale unor persoane, măsura urmând a fi dispusă de procuror, şi
s-a menţinut autorizarea procurorului în cazul măsurii supravegherii
conturilor bancare.

Supravegherea conturilor bancare precum şi accesul la sisteme
informatice aparţinând unor persoane reprezintă restrângeri serioase ale exerciţiului dreptului la
viaţă privată. Prin urmare, astfel de măsuri trebuie
să fie însoţite de garanţii
reale, menite a proteja persoanele împotriva abuzurilor şi anume:

– măsura să fie autorizată numai de un judecător independent şi imparţial
(procurorul neîndeplinind cerinţele de independenţă şi imparţialitate
necesare), care să aibă acces la toate informaţiile privind
cazul respectiv. În cazul supravegherii conturilor bancare o astfel de
prevedere trebuie inclusă şi în Ordonanţa de Urgenţă
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;

– informaţiile obţinute prin supravegherea conturilor bancare sau
prin accesul la sisteme informatice pe
baza autorizaţiei judecătoreşti să fie supuse
aceluiaşi regim prevăzut de Codul de procedură penală
pentru informaţiile obţinute prin interceptarea convorbirilor. În
special, informaţiile care nu privesc fapta cercetată trebuie să
fie arhivate cu obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra
lor şi distruse la soluţionarea cauzei;

– în cazul în care persoana cercetată
nu este trimisă în judecată, acesta trebuie informată cu privire
la supravegherea la care a fost supusă, îndată după încheierea
operaţiunii. Dacă persoana doreşte să conteste măsura
în justiţie, toate informaţiile
obţinute pe durata supravegherii vor fi puse la dispoziţia
instanţei sesizate. Dacă persoana nu intenţionează
să se adresează justiţiei, toate
acele informaţii vor fi distruse în totalitate (inclusiv copii,
fotocopii, note etc.).

În consecinţă, APADOR-CH cere
Parlamentului României ca, în procedura de aprobare a celor două
ordonanţe de urgenţă menţionate, să modifice
prevederile referitoare la supravegherea conturilor bancare şi la accesul
la sistemele informatice, în sensul întăririi garanţiilor privind
respectarea dreptului la viaţă privată..

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH constată cu
îngrijorare că ultimele modificări aduse Codului de Procedură
Penală includ prevederi ce restrâng dreptul la apărare, dreptul la
viaţa privată şi dreptul la libertatea persoanei. Asociaţia cere Ministerului Justiţiei să
iniţieze de urgenţă un act normativ prin care să
abroge/modifice articolele referitoare la următoarele aspecte:

1.         Camera Deputaţilor a menţinut posibilitatea supravegherii persoanelor chiar şi
în situaţia în care acestea nu au săvârşit o faptă
penală, ci doar  “pregătesc”
săvârşirea ei (art.91/1 alin.1). Termenul de “pregătire” este
vag, ambiguu şi permite încălcări substanţiale ale
dreptului la viaţa privată. Mai mult, Camera Deputaţilor a
dublat, nejustificat, de la 24 la 48 de ore, durata pentru care o persoană
poate fi supravegheată fără autorizaţie de la
judecător. De asemenea, nu s-a prevăzut nicio limitare a acestei
măsuri, care poate fi repetată, practic, la nesfârşit (art.91/2
alin.1).

2.         Prin adoptarea articolului care prevede posibilitatea folosirii ca probă în proces a
înregistrării convorbirilor dintre avocat şi client, (art.91/1
alin.6) Camera Deputaţilor a încălcat în mod vădit Legea nr.
51/1995, cu modificările ulterioare, privind organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat, publicat
în Monitorul Oficial nr. 45/2005. 

Legea nr. 51/1995 prevede că
nici un organ al statului nu poate stânjeni sau controla, nici direct şi
nici indirect, contactul dintre avocat şi clientul său (art. 34 al.
1), iar Statutul prevede caracterul confidenţial al oricărei
comunicări dintre avocat şi client (art. 10 al. 1), imposibilitatea
folosirii ca probă a corespondenţei şi informaţiilor
transmise între avocat şi client (art. 10 al. 4), precum şi dreptul
avocatului de a refuza contactul cu clientul dacă are
cunoştinţă că există un sistem de control al acestui
contact (art. 212).

Practic, eliminarea prin lege a caracterului confidenţial al
convorbirilor ar putea genera blocarea sistemului judiciar, în special în
situaţia cauzelor penale, întrucât asistenţa juridică nu poate
fi acordată fără contacte cu clientul. Astfel va fi
afectată însăşi substanţa dreptului la apărare al
persoanelor bănuite de comiterea unor fapte penale.

3.         Camera Deputaţilor a restrâns total nejustificat
dreptul la apărare  în cursul
urmăririi penale, deoarece avocatul nu mai poate asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, ci numai la cele care
implică audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului (art.172
alin.1).  Astfel se crează un
dezechilibru evident în defavoarea persoanei bănuite de comiterea unei
infracţiuni, afectându-i dreptul la un proces corect.

4.         La art.144 (durata reţinerii) s-a introdus un alineat
nou – 1/1 – prin care se precizează că dacă reţinerea se
dispune după audierea învinuitului
citat de către organul de urmărire penală,  “termenul de 24 de ore se calculează de
la ora emiterii ordonanţei (de reţinere – n.n.)”. Or, reţinerea
unei persoane trebuie calculată din
momentul în care aceasta îşi exprimă dorinţa de a
părăsi sediul organului de urmărire penală şi nu i se permite să facă
acest lucru. Aceasta este chiar definiţia privării de libertate din art.4 al Protocolului Opţional
la Convenţia ONU împotriva Torturii, semnat de România. APADOR-CH cere
modificarea  alin.1/1, nou introdus, în
sensul acestei definiţii.

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH aduce la cunoştinţa
opiniei publice că, vineri 12 mai a.c. a transmis consilierilor prezidenţiali,
care au tangenţă cu cele patru “propuneri de proiect”, comentariile
şi sugestiile sale. Este vorba despre Legea informaţiilor, contrainformaţiilor
şi securităţii naţionale, Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
Român de Informaţii (SRI), Legea privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi Statutul ofiţerilor de informaţii.
APADOR-CH consideră că primele trei  “propuneri” conţin prea multe
prevederi proaste sau de-a dreptul aberante pentru a putea fi modificate. Ele
trebuie, pur şi simplu, rescrise, pornind de la respectarea standardelor
europene (Recomandarea 1402/1999 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
şi hotărîri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului) şi a Constituţiei
României dar şi de la multele abuzuri permise de Legea siguranţei naţionale
nr.51/1991, încă în vigoare.

Comentariile şi sugestiile
APADOR-CH pot fi accesate la adresa www.apador.org,
în secţiunea “Rapoarte speciale / Alte activităţi”.

In rezumat, obiecţiile asociaţiei
se referă la

ur

mătoarele
aspecte:

1.      
Propunerea de proiect privind Legea informaţiilor,
contrainformaţiilor şi siguranţei naţionale

Propunerea conţine definiţii
super-cuprinzătoare ale ameninţărilor, posibilităţi multiple de activităţi şi
personal “sub acoperire”, secretizarea a absolut tot ce ţine de
informaţii, contrainformaţii şi securitate şi, în plus, un pseudo-control atât
la nivelul legislativului cât şi al puterii judecătoreşti. Singura instituţie cu puteri depline asupra serviciilor
“secrete” este Consiliul Suprem de Apărare a Tării căruia i se
subordonează Comunitatea Naţională de Informaţii şi care, la rândul său,
cuprinde toate “autorităţile informative” (SRI, SIE, SPP, STS,
DGIA şi DGPI).Un lucru grav este menţinerea actualelor reglementări în
materia autorizaţiei de supraveghere a unei persoane pe o durată iniţială de 6 luni urmată de prelungiri nelimitate a
câte 3 luni fiecare. Imbunătăţirea referitoare la emiterea autorizaţiei
de către un judecător, după ce cererea a trecut prin filtrul procurorului, este
cu totul nesemnificativă deoarece acesta nu are acces la informaţiile, datele,
documentele ce determină un serviciu de informaţii sau de securitate să
solicite această formă de restrângere drastică a exerciţiului drepturilor
omului.

Se menţine şi chiar se extinde dreptul
serviciilor de a desfăşura activităţi economico-financiareproprii, aproape imposibil de controlat (vezi recomandarea
1402/1999 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care cere ca serviciile
“secrete” să fie finanţate exclusiv
de la bugetul de stat), prin înfiinţarea unor “persoane juridice de drept privat” (ONG-uri sau
firme, de pildă), pe care serviciile
să le folosească în desfăşurarea activităţilor de informaţii, contrainformaţii
şi securitate.

2.      
Organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de
Informaţii (SRI)

Serviciul Român de Informaţii
continuă să fie o structură mixtă militaro-civilă,
la care se adaugă “militari angajaţi pe bază de contract” (de
ce are nevoie un serviciu de informaţii modern, într-un stat democratic de
trupe militare proprii?) dar şi
dreptul pentru întregul personalul “să
poarte şi să facă uz de armă”.

Propunerea de proiect menţine
dreptul SRI de a “avea în subordine sau coordonare instituţii sanitare, regii
autonome, societăţi comerciale….” (art.52). Se mai adaugă
şi prevederea de la art.18 alin.e prin care SRI este autorizat “să
înfiinţeze …. persoane juridice
…inclusiv acoperite, precum şi să desfăşoare activităţile pentru care au
fost constituite”. Prin urmare, SRI va putea înfiinţa regii/societăţi
“la vedere” dar şi firme sub acoperire care chiar vor derula
afaceri!

Art.9 alin.b dă în competenţele
SRI interesele “de securitate naţională de natură politică, economică, industrială, tehnico-ştiinţifică, comercială ori
financiar-bancară …”. Cu alte cuvinte, SRI poate controla toate domeniile sub
pretextul prevenirii şi combaterii “subminării intereselor de securitate
naţională”. De altfel, SRI este singurul
autorizat să efectueze operaţiunile “tehnice” de supraveghere a
persoanelor, indiferent de autoritatea informativă care a solicitat şi primit
autorizarea de culegere a informaţiilor.   

Se menţine şi secretizarea totală
a activităţilor SRI. Această concepţie este eronată pentru că nu tot ce ţine de
un serviciu de informaţii trebuie să rămână inaccesibil publicului. Prezentarea
publică a unor statistici, a informaţiilor asupra numărului de angajaţi,
structurii, veniturilor şi cheluielilor SRI etc., în concordanţă cu cerinţele
Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice şi cu
Legea nr. 182/2002, nu afectează în
niciun fel securitatea naţională.

Art.54 alin.2 stabileşte că
“informaţiile ce privesc securitatea naţională pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 20 până
la 100 de ani de la arhivare…”. Acelaşi regim se aplică şi
arhivei fostelor organe naţionale de
informaţii, deci inclusiv celebrelor dosare ale securităţii. APADOR-CH cere
stabilirea unei limite unice de 20 de ani
de la data creării unui document,în paralel cu
instituirea obligaţiei SRI de a reanaliza periodic (de exemplu, odată la 3 ani)
gradul de clasificare al tuturor informaţiilor deţinute. Informaţiile ce nu mai
prezintă pericol pentru securitatea naţională vor fi declasificate imediat.

3.      
Legea privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
de Informaţii Externe (SIE)

Problemele sunt, în majoritate,
similare celor din propunerea de proiect privind SRI: menţinerea caracterului
mixt civil-militar, constituirea de trupe militare proprii, dreptul de a folosi
armele de foc, înfiinţarea unor “persoane juridice”, surse de
finanţare extrabugetare, supravegherea persoanelor, secretizarea tuturor
informaţiilor privind activităţi, personal, structură etc. Dar în primul rând
rămân neclare obiectul de activitate (nu
sunt definite informaţiile/ameninţările “externe”) şi locul de
desfăşurare (în
ţară
? în străinătate? în
ambele?). De altfel, sunt destule situaţiile în care
“teritoriile” SIE şi SRI par a se suprapune.

4.      
Statutul ofiţerilor de informaţii

Pe lângă statutul dublu
“militar-civil” sau dreptul de a purta şi folosi arme de foc,
propunerea cuprinde un număr impresionant de avantaje materiale dintre care
cele mai flagrante privesc pensionarea la
55 de ani sau 25 de ani de activitate (12 luni de activitate se echivalează
cu 18-24 de luni), multiplele componente ale salariului de bază
(inclusiv grade, gradaţii, prime permanente etc.) şi posibilitatea de a cumpăra locuinţele de serviciu.

Pe lângă acestea, art.31 alin.1
prevede obligaţia păstrării secretului profesional, după încetarea raporturilor
de serviciu “pe toată durata
vieţii”, prevedere evident excesivă şi nejustificată. APADOR-CH
propune ca obligaţia păstrării secretului profesional să funcţioneze timp de 5 ani sau până la declasificare sau
deconspirare prin orice mijloace a informaţiei în cauză.

O prevedere inacceptabilă este aceea că ofiţerii de informaţii pot “să solicite oricărei persoane sprijin pentru apărarea securităţii
naţionale….” Apărarea securităţii naţionale este atributul exclusiv al autorităţilor. Persoanele,
în primul rând cele fizice, nu au nicio competenţă în acest domeniu şi nu pot fi obligate să acorde “sprijin”
ofiţerilor de informaţii.  

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH îşi exprimă dezacordul faţă de
prezenţa în proiectul Legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor
de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a
incompatibilităţilor a unor reglementări care încalcă, în mod vădit, drepturile
omului.

Astfel, prin art. 12 din proiect este instituită percheziţia domiciliară în
materie civilă, dar cu o altă denumire: cercetare locală. Măsura este vădit
neconstituţională, deoarece nu se
încadrează printre condiţiile prevăzute de art. 27 al. 2 din Constituţie
pentru efectuarea unei percheziţii.

De asemenea, proiectul îngrădeşte, prin încălcarea art. 21 din
Constituţie, accesul la justiţie
pentru cenzurarea actelor esenţiale dispuse de organele administrative în
temeiul acestei legi: decizia prin care se constată conflictul de interese
(art. 51 din proiect) şi decizia prin care se constată cazul de
incompatibilitate (art. 78 din proiect).

Este inadmisibil ca aceste decizii, care
pot duce nemijlocit la sancţionarea, destitutirea sau eliberarea din demnitate
sau funcţie, să nu poată fi supuse controlului judecătoresc.

Proiectul nu prevede garanţii de procedură
suficiente pentru a împiedica hărţuirea unei persoane sub pretextul desfăşurării
activităţii de control.

Deşi în proiect se menţionează că durata
cercetării trebuie să fie rezonabilă (art. 22 alin. 3, art. 77 alin. 3), nu
este prevăzut un termen limită al
acesteia, de exemplu 6 luni, care ar oferi şi o garanţie efectivă că această
cercetare nu se poate prelungi o perioadă nedefinită.

Proiectul prevede că reluarea cercetării
se poate face oricând (art. 34 alin. 3, art. 54 alin. 3), deşi, chiar când este
vorba de infracţiuni – cele mai grave fapte ilicite – legea penală prevede un
termen de prescripţie a răspunderii. În mod normal, pentru a nu permite
hărţuirea, proiectul trebuie să prevadă că reluarea cercetării trebuie să fie
posibilă numai înlăuntrul unui termen de
prescripţie, care ar putea fi, spre exemplu, de 3 sau 5 ani.

APADOR-CH solicită iniţiatorului proiectului să ia măsuri urgente de
eliminare a prevederilor care constituie ameninţări reale şi grave la adresa drepturilor
omului.

APADOR-CH informează că poziţia sa a fost
transmisă Ministerului Justiţiei astăzi, 13 martie 2006, în cadrul dezbaterii
publice iniţiate în baza Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională
în administraţia publică.

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 22 februarie 2006, APADOR-CH
a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie o plângere penală împotriva dlui. ILIE BOTOŞ,
procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, pentru săvârşirea a două infracţiuni:

–        
neexecutarea hotărârilor judecătoreşti
definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi
după ce conducătorul autorităţii publice a fost amendat de
instanţă pentru nerespectarea termenului de executare
(infracţiune prevăzută de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ) şi-        
abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor (infracţiune prevăzută de art. 246 Cod penal).

Plângerea penală a fost formulată deoarece de circa doi ani şi jumătate, începând cu 30 august 2003,
data numirii în funcţia de procuror general, dl. Ilie Botoş refuză în mod nejustificat, cu
rea-credinţă, executarea integrala a unei sentinţe civile
irevocabile a Tribunalului Bucureşti, prin care parchetul a fost obligat să comunice asociaţiei informaţii de interes public privind
supravegherea persoanelor.

Pentru neexecutarea acestei hotărârii judecătoreşti, dl. Ilie
Botoş, în calitate de conducător al autorităţii publice, a
fost amendat civil de două ori, în anii 2003 şi 2006, de către
instanţele judecătoreşti, de fiecare dată hotărârile
de amendare devenind irevocabile. Cu toate acestea, sentinţa civilă
prin care parchetul a fost obligat să comunice informaţii de interes
public privind supravegherea persoanelor nu a fost executată integral nici
în momentul de faţă. Legea contenciosului administrativ califică
acest comportament drept infracţiune. De asemenea, refuzul constant
şi nejustificat de a executa o hotărâre judecătorească
irevocabilă constituie şi infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, întrucât respectarea hotărârilor
judecătoreşti intră –în mod logic şi natural – printre
obligaţiile de serviciu ale unui procuror general.