Abonează-te la newsletter!

Comentariile APADOR-CH cu privire la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

APADOR-CH consideră că modificarea şi completarea unor reglementări care privesc dreptul la viaţă privată şi la ocrotirea sănătăţii nu trebuie să se facă pe calea unei ordonanţe de urgenţă, ci, întotdeauna, printr-o lege adoptată de Parlament.

CARDUL ELECTRONIC DE SĂNĂTATE ÎN DEZBATERE PUBLICĂ

APADOR-CH adresează jurnaliştilor şi tuturor celor interesaţi invitaţia de a se implica în dezbaterea publică a proiectului de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Protest al APADOR-CH cu privire la intervenţia jandarmilor împotriva unui grup de suporteri pe stadionul Giuleşti, în timpul meciului Rapid-Steaua din 11 noiembrie 2010

La începutul meciului Rapid-Steaua din 11 noiembrie 2010, câteva persoane din grupul de circa 400 de suporteri stelişti au aruncat obiecte spre teren şi au incendiat scaunele din sectorul ce le era rezervat, facând astfel necesară intervenţia jandarmilor.

Comunicat de presa

APADOR-CH informează că astăzi, 9 noiembrie 2010, a solicitat Ministrului Sănătaţii dezbaterea publică a proiectului de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Comunicat de presă

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) şi Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) au lansat joi, 4 noiembrie a.c., raportul cu tema „Durabilitate şi continuitate în serviciile sociale”.

Comunicat al APADOR-CH cu privire la hotărârea CEDO în cauza Cucolaş împotriva României

Astăzi, 26 octombrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauza Cucolaş împotriva României şi a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la rele tratamente. Reclamantul, Marius Stelian Cucolaş, a fost susţinut în demersurile sale în faţa Curţii Europene de APADOR-CH.

DOCUMENT DE POZIŢIE PRIVIND ÎNFIINŢAREA ŞI FUNCŢIONAREA ORGANIZAŢIILOR NEGUVERNAMENTALE

APADOR-CH, în cadrul proiectului “Facilitatea exercitării dreptului la asociere în România” a identificat mai multe probleme privind înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor neguvernamentale şi a propus un set de soluţii

COMUNICAT AL APADOR-CH CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA DE CĂTRE MINISTERUL SĂNĂTĂŢII A DREPTULUI DE LIBER ACCES LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC

APADOR-CH protestează faţă de modul în care a înţeles Ministerul Sănătăţii să sărbătorească 28 septembrie - Ziua internaţională a dreptului de a şti şi anume prin iniţierea unui proiect care încearcă limitarea nelegală a acestui drept, prevăzut în Constituţie şi în Legea nr. 544/2001.

Parlamentul European trebuie să spună NU cenzurii Internetului

O propunere de directivă privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile – ce urmează a fi discutată de săptămâna viitoare în cadrul Parlamentului European - poate instaura cenzura asupra Internetului