Raport privind vizita la Penitenciarul Giurgiu
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
In ziua de 14 martie 2002,
doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul Giurgiu.
Aspecte generale
Penitenciarul este o unitate
noua, a carei construire a inceput in anul 1994. La data vizitei, erau finalizate
cam jumatate din constructiile proiectate. Din 4 corpuri destinate sectorului
de detentie erau finalizate si date in folosinta 2. De asemenea finalizate
erau si spatiile destinate sectorului vizite si infirmeriei, precum si blocul
alimentar. Nefinalizate, aflate in diferite stadii, sunt lucrarile de constructii
de la celelalte 2 corpuri destinate detentiei, atelierele de productie, spalatoria
si clubul detinutilor. Fondurile necesare continuarii investitiei sunt asigurate,
in momentul de fata, in proportie de circa 35%.
Penitenciarul este racordat
la reteaua de apa a orasului si, din punctul acesta de vedere, nu are probleme
(cu atat mai mult cu cat pentru cazurile de avarie unitatea are un rezervor
prin care isi asigura necesarul de apa pentru 3 zile).
Capacitatea normata a
unitatii este de 1.000 de locuri, numarul paturilor instalate era de asemenea
1.000 iar cel al detinutilor, 1.105. Din totalul detinutilor 944 erau condamnati
definitiv, 148 arestati preventiv iar 13 contravenienti. Minorii erau in numar
de 10, tineri 9 iar femei 22. Criteriile privind separatiunea categoriilor
de detinuti sunt respectate. Profilul penitenciarului este pentru pedepse
de pana la 10 ani de inchisoare.
In statul de organizare
a unitatii sunt prevazute 300 de functii, din care sunt incadrate numai 234
(la operativ sunt 215 cadre). Din luna octombrie 2001, cea mai mare parte
a posturilor neincadrate sunt blocate. Penitenciarul are cea mai mare nevoie
de incadrarea a 14 posturi la operativ, 4 la cultural-educativ si un medic
stomatolog.
La penitenciarul Giurgiu,
folosirea la munca a detinutilor este o problema, in sensul ca economia judetului
este prea putin dezvoltata si, prin urmare, cererea de forta de munca este
destul de redusa. In plus, unitatea are mari dificultati din cauza ca este
obligata, ca de altfel toate penitenciarele, sa nu accepte contracte cu beneficiarii
care nu platesc cel putin salariul minim pe economie. Asociatia repeta opinia
sa potrivit careia penitenciarelor ar trebui sa li se permita sa negocieze
si sa incheie contracte cu beneficiarii si sub salariul minim pe economie,
lucrul cel mai important in aceasta privinta fiind ca detinutii sa poata iesi
din camere si sa aiba o preocupare iar aceia dintre ei care isi indeplinesc
normele sa beneficieze de reducerea pedepsei, in conditiile stabilite prin
lege. La data vizitei, erau scosi la munca numai 70 de detinuti, la lucrarile
de constructie din penitenciar.
Pentru ca nu are terenul
necesar – si nici bani sa cumpere asemenea suprafete – penitenciarul nu are
gospodarie agrozootehnica. Carnea necesara detinutilor se procura de la penitenciarul
Pelendava iar celelalte produse, de pe piata, prin selectie de oferte.
Cercetarea si sanctionarea
abaterilor disciplinare se fac dupa procedurile “raportului de incident”.
Subofiterul (ofiterul) care constata comiterea unei abateri, il sesizeaza
pe comandant printr-un raport scris. In cazul in care comandantul considera
ca se impune declansarea procedurilor disciplinare, sesizeaza comisia de disciplina.
Aceasta face verificarile si audiaza eventualii martori si pe detinut (este
un lucru pozitiv faptul ca detinutii sunt audiati indiferent de gravitatea
faptelor comise si de pedeapsa preconizata a li se aplica). Detinutii care
nu sunt multumiti de decizia comisiei de disciplina pot sa faca contestatie
la comandant si, ulterior, la procurorul unitatii. In unitate exista un numar
de 17 detinuti care prezinta un “grad ridicat de periculozitate”. Pozitiv
este faptul ca detinutii respectivi nu sunt tinuti in camere speciale, ci
in camere obisnuite, impreuna cu ceilalti detinuti. Diferenta de tratament
fata de detinutii obisnuiti consta in aceea ca detinutii “periculosi” sunt
mai atent observati de personalul unitatii iar vizitele lor au loc in spatii
special amenajate (la “cabinele pentru periculosi”). Impresia reprezentantilor
APADOR-CH a fost totusi ca evaluarile lunare care se fac cu privire la aceasta
categorie de detinuti ar trebui sa aiba in vedere intr-o mai mare masura posibilitatea
scoaterii din categoria respectiva a acelor detinuti care nu au mai pus nici
un fel de probleme de mai mult timp. Asociatia considera ca deciziile in aceasta
chestiune trebuie sa fie cat se poate de obiective avand in vedere si faptul
ca introducerea in categoria “periculosi” a detinutilor are consecinte inclusiv
atunci cand se pune problema liberarii lor conditionate. De la infiintare
si pana in prezent penitenciarul nu a avut cazuri in care detinutii sa fie
sanctionati cu “regim restrictiv”. Potrivit conducerii penitenciarului, lanturile
sunt folosite “numai in cazul detinutilor sanctionati cu izolare atunci cand
acestia devin recalcitranti sau autoagresivi”. Reprezentantii asociatiei au
insistat si aici asupra obligativitatii respectarii normelor ONU si ale Consiliului
Europei, care interzic cu desavarsire folosirea lanturilor in penitenciare.
In sensul acesta este necesar ca DGP sa faca demersurile necesare pentru abrogarea
Ordinului MJ 1257/2000 prin care s-a reintrodus posibilitatea ca detinutilor
sa le fie aplicate lanturile. Judecatoria Giurgiu isi insuseste de regula
circa 90% dintre propunerile de liberare conditionata pe care le face comisia
penitenciarului. Nici la Tribunalul din Giurgiu nu este organizat serviciul
de “probatiune”.
In unitate exista un singur
telefon public, de la care detinutii pot sa sune o singura data pe luna (in
cazuri deosebite, comandantul aproba si alte solicitari ale detinutilor).
In perioada urmatoare vor mai fi instalate inca 3 aparate. Asociatia revine
cu observatia ca la nivelul DGP si al unora dintre penitenciare – inclusiv
al celui din Giurgiu – ar trebui sa se renunte la a se mai considera telefonul
drept o “facilitate” si nu un drept. Constitutia Romaniei insasi asimileaza
corespondenta telefonica celei scrise, ceea ce inseamna ca daca detinutii
au dreptul sa trimita oricate scrisori vor ar trebui sa poata sa dea si cate
telefoane vor (desigur in limita posibilitatilor tehnice de care penitenciarele
dispun). In sensul acesta – dar si al eliminarii birocratiei restrictive si
nejustificate – consideram ca se impune sa fie abrogat sau modificat Ordinul
directorului general al DGP nr 820/1998. Conducerea penitenciarului a precizat
ca uneori detinutii solicita ca scrisorile lor – adresate mai ales autoritatilor
si altor institutii – sa fie trimise, cu o adresa insotitoare oficiala, de
catre penitenciar (ar fi vorba, s-a precizat, de convingerea detinutilor ca
in felul acesta scrisorile lor “nu s-ar pierde pe drum”). Reprezentantii asociatiei
au ramas cu impresia ca formula aceasta ar fi convenabila si pentru personalul
penitenciarului, care ar avea astfel posibilitatea sa ia cunostinta despre
problematica la care detinutii se refera atunci cand se adreseaza autoritatilor
si altor institutii, si au recomandat responsabililor unitatii sa procedeze
intr-o maniera care sa excluda orice suspiciuni cu privire la violarea secretului
corespondentei.
Detinutii sunt obligati
sa poarte in permanenta, inclusiv la vizite, tinuta de penitenciar. APADOR-CH
aduce din nou in atentie experienta pozitiva de la penitenciarul din Tulcea
unde toti detinutii care au haine civile le pot purta atat in interiorul unitatii
cat si pe timpul deplasarilor in afara si la vizite. Conducerea penitenciarului
Giurgiu a formulat serioase rezerve in privinta unei asemenea practici. A
fost invocat mai ales faptul ca daca asa ceva s-ar intamplat acum in aceasta
unitate, ar exista mari pericole in privinta “sigurantei detinerii” intrucat
in penitenciar se afla multe persoane civile, muncitori ai firme de constructie
care lucreaza aici. Reprezentantii asociatiei nu au contestat ca in asemenea
imprejurari obligativitatea tinutei penitenciare s-ar justifica. Insa o data
ce situatia speciala de astazi nu va mai exista, nu ar mai fi motive motive
ca practica de la Tulcea sa nu fie adoptata si aici. In orice caz, asa cum
o cer atat normele ONU cat si cele ale Consiliului Europei, detinutilor care
nu sunt condamnati definitiv trebuie sa li se permita sa isi poate hainele
proprii.
Vizita in penitenciar
Blocul alimentar
Cladirea este noua si
are toate dotarile tehnice necesare.
Pentru masa de pranz
se gatise, la comun, ciorba de porc si varza cu slanina si carne, iar la
regim ciorba taraneasca cu carne de porc si fasole verde cu carne. Pentru
pranz se folosisera 82 de kg de carne de porc, 10 kg de slanina si 20 de
subproduse din carne de porc. Pentru cei 5 musulmani si 4 diabetici se folosisera
2,7 kg de carne de vita. Hrana arata in general bine, in felul doi existand
si carne. Seara urma sa se serveasca tocanita de cartofi cu carne (la comun)
si orez cu lapte (la regim).
Infirmeria
In camera 2, “boli curente”
erau 10 detinuti si 14 paturi. Bolnavii au apreciat ca asistenta medicala
care li se asigura este corespunzatoare si ca personalul medical da atentia
care se cuvine problemelor lor de sanatate. Ei au apreciat de asemenea ca
hrana este de o calitate corespunzatoare. In camera exista un televizor
la care detinutii se puteau uita in permanenta. Plimbarea zilnica, de luni
pana vineri, dureaza circa o jumatate de ora. Grupul sanitar consta dintr-o
incapere separata avand un WC cu scaun, o chiuveta cu oglinda si un dus.
Paul Marian Stefan facuse 4 cerereri de transfer la penitenciarul Bucuresti-Rahova
si toate 4 i-au fost respinse motivandu-se ca penitenciarul la care doreste
sa se mute este supraaglomerat. El insista in continuare in solicitarea
sa, spunand ca sufera de astm si ca familia sa (parintii si sotia, care
locuiesc in Bucuresti) l-ar ajuta in procurarea medicamentelor de care are
nevoie si care uneori lipsesc din farmacia penitenciarului (au fost doua
cazuri in care, avand crize, infirmeria nu i-a putut asigura miofilin injectabil).
Adian Linca (condamnat la 2 ani de inchisoare) este cardiac cu stenoza mitrala
40%. In aprilie 2000 a facut infarct si a stat in spital o luna si jumatate.
Opt detinuti sunt bolnavi de lues. Cum nu este exclusa posibilitatea imbolnavirii
lor in sistemul penitenciar, asociatia repeta propunerea de introducere
a prezervativelor.
Cabinetul medical
Unitatea are incadrati
2 medici generalisti (in statul de organizare sunt prevazute 6 posturi de
generalisti, 1 stomatolog, 1 igienist, 1 farmacist si 8 asistenti medicali).
Absenta cea mai acut resimtita este cea a stomatologului. Postul este blocat
din luna noiembrie 2001, neputand fi incadrat desi penitenciarul are deja
3 candidati. Pentru rezolvarea cazurilor de stomatologie, o data pe saptamana
vine un medic specialist de la penitenciarele Rahova si Jilava, ceea ce
este evident insuficient. Programul zilnic de consultatii pentru detinuti
este intre orele 8.00 – 11.00 si 14.00 – 15.00, timp in care sunt acordate
in jur de 70 de consultatii. Pentru cadre nu exista un program special,
ele venind la cabinet “cand pot si de regula merg la medicii lor de familie”.
In atentia serviciului medical sunt doua cazuri mai serioase de afectiuni
psihice: Ionel Nedelcuta (condamnat pentru furtul unei butelii, detinutul
nu are orientare in timp si spatiu, are amintiri funebre si adesea isi face
nevoile pe el) si Marius Marin (are probleme inca din copilarie, este violent
verbal, ameninta insa nu isi pune niciodata in practica amenintarile). Au
fost cazuri in care serviciul de dermatologie al spitalului din Giugiu,
facand investigatii detinutilor bolnavi de sifilis, a facut si teste HIV
fara ca detinutii sa stie si sa isi dea acordul in legatura cu aceasta.
Reprezentantii APADOR-CH au insistat ca la o asemenea practica trebuie renuntat
categoric, normele internationale in materie interzicand asa ceva.
Pentru ca spitalul din
Giurgiu are de recuperat mai multe sume de bani de la Casa Militara de Asigurari
de Sanatate, penitenciarul nu mai poate apela la serviciile acestei unitati
decat in cazuri de urgente.
Sectorul pentru vizite
Atunci cand primesc
pachetele, detinutii vad cand acestea se deschid pentru verificare precum
si ce au primit in ele. Unul dintre detinuti a fost nevoit sa restituie
celor care l-au vizitat medicamentele care ii fusesera aduse, spunandu-i-se
ca le-ar fi putut primi numai daca avea reteta de la medicul unitatii. Asociatia
nu contesta aceasta regula insa considera ca personalul unitatii ar trebui
s-o aduca din timp la cunostinta tuturor detinutilor. Pentru primirea vizitatorilor
sunt amenajate 8 cabine pentru detinutii obisnuiti, 4 pentru cei periculosi
si doua sali pentru vizitele la masa de care beneficiaza detinutii cei mai
merituosi si din sistemul fara paza (cele doua sali nu aveau inca mobilierul
necesar). Exista o incapere pentru intalnirea detinutilor cu avocatii iar
supraveghetorii stau la distanta si nu aud discutiile care se poarta.
Sectiile de detinere
Camera 112, arestati preventiv
avea 6 paturi si 6 arestati. Cei de aici au spus ca in general mancarea este
buna, insa uneori se mai intampla sa aiba “nisip si pietricele”. Plimbarea
zilnica are in general durata de jumatate de ora, timp in care se poate juca
si fotbal. La club se merge o data sau de doua ori pe saptamana, unde detinutii
pot sa se uite la televizor in jur de doua ore. Pe baza unei programari prealabile
detinutii pot sa mearga si la sala de sport a sectiei, unde joaca tenis si
folosesc aparatele de forta. In camera nu exista televizor, nici unul dintre
detinutii neavand posibilitatea sa aduca de acasa un aparat (si nici chiar
un radio). Penitenciarul a reusit sa achizitioneze doar 6 televizoare, amplasate
in cluburi. Unitatea are in proiect realizarea unei televiziuni cu circuit
inchis si unei statii de radio-amplificare. Detinutii s-au plans ca nu au
activitati cu educatorii si ca uneori la cabinetul medical sunt tratati superficial.
Din discutiile cu detinutii s-a confirmat faptul ca in comisia de disciplina
se sta de vorba cu toti cei care au comis abateri, indiferent de pedeapsa
preconizata a li se aplica. Grupul sanitar consta dintr-o incapere separata
avand un WC cu scaun, o chiuveta cu oglinda si un dus (baie cu apa calda se
face o data pe saptamana). Pe peretele exterior al camerei aparuse deja igrasia.
Aurel Aurelian Cazacu s-a plans ca atunci cand a fost vizitat de fratele si
cumnata sa a fost primit numai fratele, reprezentantii unitatii motivand cu
insuficienta spatiului pentru vizite. Reprezentantii asociatiei au considerat
ca neprimirea unei persoane – – din cele doua care l-au vizitat pe Cazacu
– a fost nejustificata.
Sectia pentru femei are
5 camere in care era cazate 22 de persoane. In camera 121
erau 4 detinute si 6 paturi.
Plimbarea zilnica (de luni pana vineri) dureaza 1 ora iar in fiecare seara
detinutele merg la clubul sectiei la televizor (sambata si duminica merg intre
orele 14.00 – 17.00). Detinutele primesc carti de la biblioteca si, zilnic,
ziare. Ele sunt obligate sa poarte in permanenta hainele de penitenciar. Nemultumirea
lor cea mai mare este ca si la vizite sunt obligate sa mearga in aceleasi
haine. Grupul sanitar, o incapere separata, are un WC cu scaun, o chiuveta
cu oglinda si un dus. Apa calda, pentru baie, se furnizeaza duminica iar in
restul zilelor pentru incalzirea apei se folosesc fierbatoarele. In clubul
sectiei erau un televizor si o bancuta. Constanta Didei era nemultumita ca
desi ceruse de doua saptamani sa fie dusa la un control medical (are un chist
ovarian) lucrul acesta nu se intamplase nici pana in ziua vizitei.
Sectia “1B”. In camera
144 erau 6 paturi si 6 detinuti (tineri). Exista un televizor la care detinutii
se pot uita fara nici o restrictie. Nu se primesc ziare, in schimb se pot
imprumuta carti de la biblioteca. Durata plimbarii zilnice este de circa o
jumatate de ora, in care tinerilor le este permis sa joace si fotbal. Mancarea
este buna iar baie se face o data pe saptamana. Si aici nemultumirea detinutilor
era mai ales ca sunt obligati ca si la vizite sa poarte hainele de penitenciar.
Sectia “2B”. In camera
255 erau 6 paturi si 6 detinuti. Nu exista televizor si nici radio sau difuzor.
Detinutii pot sa mearga la club numai o data la doua saptamani iar ziare primesc
numai daca insista. Si aici, parerea detinutilor era ca mancarea este in general
buna. O nemultumire a lor tinea de faptul ca orice fel de cereri – de telefon,
vizita etc. – poate fi facuta numai intre 1 si 3 ale fiecarei luni, ceea ce
inseamna ca daca dupa data de 3 apar situatii care nu puteau fi prevazute
la inceputul lunii, ele nu vor mai putea fi examinate. De asemenea regula
este ca detinutii pot fi vizitati numai de persoane care au aceleasi nume
cu ei (parinti, sotii copii). Reprezentantii APADOR-CH au fost de parere ca
in ambele situatii restrictiile sunt nejustificate si au rugat reprezentantii
unitatii sa analizeze posibilitatea reconsiderarii lor.
In camera 254 erau 2 paturi
si 2 persoane. Dupa capacitate si amenajare (WC-ul si chiuveta se aflau in
camera), camera era destinata detinutilor pedepsiti cu izolarea. La data vizitei,
insa, aici se aflau 2 detinuti obisnuiti, nepedepsiti disciplinar, care nu
aveau nici o nemultumire legata de faptul ca fusesera cazati aici.
In camera 248 erau 6 detinuti
(recidivisti) si 6 paturi. Televizorul din camera era defect, incat detinutii
erau scosi de 2 – 3 ori pe saptamana la club pentru a se uita la televizorul
sectiei. Mancarea era apreciata ca fiind mai buna decat in alte penitenciare
(Rahova si Jilava) iar durata plimbarii zilnice este de circa o jumatate de
ora. De cateva zile caldura fusese oprita iar detinutii s-au plans ca noaptea
este frig. Pentru ca de la penitenciar nu primesc lame de barbierit, ei sunt
obligati sa se barbiereasca mai multi cu o singura lama.
Camera 228 avea 6 paturi
si 6 persoane, detinuti minori. La intrarea in camera s-a strigat foarte puternic,
ca si in alte camere dealtfel, “atentiune” (reprezentantii asociatiei au fost
de parere ca si in penitenciarul Giurgiu ar trebui sa se renunte la o asemenea
practica). Minorii aveau hainele foarte rupte, nu aveau toti bocanci si in
general camera lor si aspectul lor exterior sugerau un tratament neglijent
din partea personalului. De cateva saptamani – din vina unuia dintre minori,
se pare – geamul de jos al camerei era spart iar pe timpul noptii in camera
nu putea sa fie decat foarte frig. Patru dintre ei sunt analfabeti iar serviciul
cultural – educativ este preocupat sa-i invete sa citesca si sa scrie. La
plimbare ies zilnic, de luni pana vineri, circa o ora iar pentru ca in camera
nu au televizor sunt scosi zilnic la club intre orele 15.00 si 17.00. Reprezentantii
APADOR-CH au fost de parere ca programul de televizor ar trebui stabilit si
pentru alte ore decat cele amintite, pentru a putea da si minorilor posibilitatea
de a urmari programe mai atractive (filme, meciuri, emisiuni distractive etc.).
Grupul sanitar avea aceleasi utilitati ca in camerele precedente, cu deosebirea
ca aici lipsea capatul de dus.
In camera 302 erau 2 paturi
si 2 detinuti. Nici aici nu exista televizor, difuzor sau radio iar grupul
sanitar, situat in camera, avea un WC cu scaun si ochiuveta.
Penitenciarul are in total
8 camere pentru izolare. In camera 317 se afla detinutul Aurelian Capalau.
El primise 10 zile de izolare severa pentru ca stricase un transformator electric.
A fost audiat de comisia de disciplina si dupa ce i-a fost aplicata pedeapsa
a facut contestatie la comandant si la procurorul unitatii (ambele contestatii
i-au fost respinse). Inainte de inceperea executarii pedepsei a fost examinat
de medic. La plimbare este scos zilnic, fara catuse, jumatate de ora. Intre
orele 5.00 (desteptarea) si 22.00 (stingerea), cazarmanetul si lenjeria de
pat se ridica. In camera existau un WC turcesc si o chiuveta (pe jos era apa
din cauza instalatiei sanitare defecte). In camera 318 era detinutul Florin
Tincu. El fusese pedepsit cu 10 zile de izolare pentru ca incercase sa se
sinucida. In opinia asociatiei sanctionarea unor asemenea fapte este nejustificata
si contraproductiva. Un detinut care a ajuns in situatia de a se sinucide
are nevoie de o asistenta medicala, psihologica si, eventual, religioasa inca
si mai atenta decat pana atunci si in nici un caz de masuri represive. Acestea
din urma nu au cum sa nu-i adanceasca si mai mult starea de nemultumire si,
eventual, sa-l intareasca in decizia de a se sinucide. In plus, o pedeapsa
disciplinara nu va reprezenta niciodata o masura descurajanta pentru o persoana
care a facut dovada ca nu ezita in decizia de a se sinucide.
Compartimentul cultural
– educativ
Pana in urma cu trei luni,
penitenciarul nu a avut educatori. Din discutia cu unul dintre cei doi educatori
recent incadrati – un ofiter tanar – reprezentantii APADOR-CH au ramas cu
impresia ca exista premise ca activitatea cultural – educativa sa contribuie
in masura in care se cuvine la bunul mers al activitatii din unitate. In opinia
reprezentantilor asociatiei, prioritatile ar trebui sa vizeze detinutii cu
probleme, minorii, organizarea de activitati cultural – educative (inclusiv
in colaborare cu institutiile de profil din Giurgiu) etc. de asemenea este
nevoie ca acest compartiment sa aiba in vedere utilizarea cat mai judicioasa
si eficace a cluburilor si salilor de sport de la nivelul fiecarei sectii
de detentie. Pentru intreg penitenciarul nu exista decat 10 abonamente la
ziare, ceea ce explica numarul mare de detinuti care s-au plans ca nu primesc
presa. O problema aparent minora este lipsa mingilor de tenis de masa. Exista
mese de tenis si palete dar fara mingi ele raman doar “de decor”.
Discutia cu detinutul
Alexandru Marian Matei
Detinutul se afla, din
anul 1990, in executarea a doua pedepse aplicate pentru participarea la incidentele
din iunie 1990 de la Televiziunea publica si pentru o tentativa de evadare.
Potrivit celor afirmate de Matei, una din instantele care au instrumentat
prima fapta a constatat nevinovatia sa si i-ar fi acordat o despagubire substantiala
(in jur de 4 miliarde de lei). In legatura cu aceasta situatie dar si cu faptul
ca este un militant consecvent pentru respectarea drepturilor si demnitatii
detinutilor, Matei sustine ca mai ales in ultima perioada a fost supus unor
persecutii complet nedrepte din partea sistemului penitenciar. “Eu cer”, spune
Matei, “sa-mi fie respectate drepturile si demnitatea si atunci cand am posibilitatea
ii invat si pe colegii mei sa faca acelasi lucru”. Responsabilii penitenciarului
raspund ca prin ceea ce face Matei “instiga la revolta”, desi reprezentantii
APADOR-CH nu au gasit in dosarul detinutului date care sa confirme o asemenea
sustinere.
La data de 28 martie 2001,
din motive care ii sunt complet neclare, Matei a fost transferat la Giurgiu
de la penitenciarul Bucuresti Rahova. Detinutul a prezentat reprezentantilor
asociatiei un plic pe care l-a primit de la ziarul “Evenimentul zilei” si
care i-a fost deschis la penitenciarul Bucuresti Rahova (pe scrisoarea propriu
zisa a fost aplicata stampila registraturii penitenciarului Rahova si, ulterior,
cea a penitenciarului Giurgiu). La putine zile dupa ce a fost adus la Giurgiu,
Matei a fost introdus in categoria “periculosi” si in anul care a trecut de
atunci i-au fost facute 4 rapoarte de pedepsire, mai multe decat in toti ceilalti
zece ani de cand se afla in sistemul penitenciar (pana atunci avusese numai
3 rapoarte). In luna septembrie 2001, atunci cand Matei a facut cerere de
liberare conditionata, unitatea a solicitat instantei sa-i amane liberarea
cu un an iar instanta a decis sa reduca la jumatate termenul solicitat de
penitenciar. Reprezentantii asociatiei nu au mai intalnit pana acum un caz
in care penitenciarul sa fie mai sever decat instanta de judecata.
Dupa ce a fost adus in
unitate, Matei sustine ca a fost tinut la izolare timp de 4 luni, singur,
iar alte doua luni impreuna cu un alt detinut (reprezentantii penitenciarului
au precizat ca aceste perioade ar fi fost sensibil mai mici). In cursul anului
2001, detinutul a fost tinut in mai multe randuri in lanturi: la inceputul
lunii mai, pentru ca a vrut sa se sinucida; in luna iunie, pentru ca protesta
ca un alt detinut era imobilizat cu lanturi si era lasat sa faca pe el; in
luna august, cu catuse si lanturi la izolare. In zilele de 2 mai si 11 august
el a fost batut de cadre din penitenciar iar cu o alta ocazie i s-a facut
raport de pedepsire pentru ca a refuzat sa vorbeasca cu educatoarea avand
catuse la maini. Matei stia ca un tratament destul de dur le fusese aplicat
si celorlalti 3 detinuti care fusesera transferati o data cu el de la Bucuresti
Rahova: Iulian Fenter, Amet Metin si Petrisor Duduianu.
Detinutul a vorbit reprezentantilor
asociatiei despre dorinta sa de a fi tratat omeneste, regulamentar, de catre
personalul penitenciarului. El nu intelege antipatia cu care este privit de
cadre numai pentru ca cere ca el si ceilalti detinuti sa se bucure de drepturile
pe care le au prin lege, inclusiv de a fi respectati ca oricare alte persoane.
Matei ar prefera sa fie mutat la Rahova (familia sa este in Bucuresti) si
intrucat de la amanarea liberarii din toamna anului trecut si pana in prezent
nu a mai avut rapoarte de pedepsire penitenciarul sa nu-i mai respinga si
urmatoarea cerere de liberare (care urmeaza sa se discute peste circa jumatate
de luna). Este de precizat si faptul ca Matei este bolnav de epilepsie.
Concluzii
APADOR-CH considera ca penitenciarul
– o unitate relativ noua – are premisele umane si materiale unei bune dezvotari
viitoare. Este evidenta preocuparea responsabililor unitatii, si a personalului
in general, pentru asigurarea unor conditii de detentie corespunzatoare.
La nivelul unitatii, asociatia
considera ca se impune:
acordarea unei mai mari
atentii detinutilor minori (mai ales in sensul celor consemnate la capitolul
2, camera 228);
renuntarea categorica
la folosirea lanturilor, practica in dezacord flagrant cu normele ONU si ale
Consiliului Europei;
depunerea tuturor diligentelor
pentru procurarea macar a unui numar minim de televizoare si finalizarea proiectului
de realizare a televiziunii cu circuit inchis si a statiei de radioamplificare
(sub acest aspect, situatia din penitenciarul Giurgiu este una dintre cele
mai precare intalnite de reprezentantii APADOR-CH in cadrul sistemului penitenciar);
analizarea posibilitatii
de a se distribui lunar detinutilor macar un numar minim de lame de barbierit;
renuntarea la actuala
practica prin care detinutii sunt obligati sa faca cererile de acordare a
drepturilor pe care le au numai intre 1 si 3 ale lunii;
renuntarea la restrictiile
impuse detinutilor cu privire la persoanele care ii pot vizita si la numarul
acestora; in opinia APADOR-CH detinutii trebuie sa aiba dreptul, in limita
numarului legal de vizite pe care le pot primi, sa primeasca pe cine vor in
vizita (limitarea numarului vizitatorilor trebuie sa se faca exclusiv in functie
de spatiul rezervat in acest scop si cu o solicitudine maxima, din punctul
acesta de vedere, din partea personalului penitenciarului);
amenajarea cu prioriate
a cat mai multe din cele 12 curti de plimbare proiectate (in momentul de fata
durata plimbarii zilnice a detinutilor este o chestiune care greveaza conditiile
de detentie);
analizarea cazului detinutului
Alexandru Marian Matei in termenii legalitatii si ai unui tratament uman,
menit sa ajute detinutul sa se corecteze si sa se reintegreze in societate
La nivelul DGP, apreciem
ca se impune:
sustinerea in continuare
a eforturilor care se fac la nivelul unitatii pentru continuarea si finalizarea
investitiilor, precum si pentru achizitionarea unui numar minim de televizoare
si realizarea proiectului televiziunii cu circuit inchis si statiei de radioamplificare;
sustinerea penitenciarului
in incadrarea cu prioritate a urmatorului personal de maxima stringenta: 1
psiholog, 1 sociolog, 1 stomatolog si 14 cadre la sectorul operativ;
reanalizarea criteriilor
mai severe stabilite in luna octombrie a anului trecut cu privire la detinutii
din sistemul semideschis;
intreprinderea demersurilor
care se impun pentru interzicerea folosirii lanturilor in penitenciare;
analizarea cazului detinutului
Alexandru Marian Matei si a solicitarilor pe care acesta si detinutul Paul
Marian Stefan le fac pentru a fi transferati la penitenciarul Rahova.
Manuela Stefanescu
Valerian Stan