amnistie – APADOR-CH

Posts

Cum poți fi condamnat a doua oară pentru aceeași faptă, și fără proces

08/04/2024/in Buna guvernare, Comunicate /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în privința Legii 118/2019, cea prin care se înființează registrul agresorilor sexuali. Conform acestei legi, trebuie să figureze în acest registru orice persoană condamnată pentru infracțiuni sexuale, chiar dacă a fost amnistiată sau reabilitată între timp.

Este cazul unui bărbat de 63 de ani care a făcut un viol în tinerețe, în urmă cu 45 de ani. Atunci a ispășit condamnarea pentru fapta sa, între timp a fost eliberat, reabilitat, și-a văzut de viață, și-a întemeiat o familie, are copii și se apropie de pensie. El este înscris acum în registrul abuzatorilor sexuali, obligat să vină la fiecare trei luni la poliție și să anunțe ori de câte ori pleacă din localitate mai mult de două săptămâni. Așa cum spune chiar el, consideră că este din nou condamnat, dar fără proces. Deși a sesizat problema tuturor instituțiilor competente, bărbatul a primit numai ridicări din umeri, toată lumea invocând prevederile noii legi 118/2019.

APADOR-CH consideră că problema stă în articolul 10 din Legea 118/2019, care prevede că:

Grațierea, prescripția executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea intervenită cu privire la persoanele fizice înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidența Registrului.”

Asta contravine Codului penal, care spune că amnistia sau reabilitarea înlătură toate consecințele condamnării, inclusiv decăderi, interdicții, incapacități. Cu alte cuvinte, cel amnistiat sau reabilitat ar trebui să beneficieze de un tratament similar celui pe care îl au persoanele care nu au comis vreo infracțiune. Drept urmare, nu ar trebui să fie înscris în niciun registru al celor condamnați pentru vreo infracțiune.

Același articol 10 al. 2 din Legea 118/2019 spune că în cazul unei condamnări definitive, scoaterea din registru se face doar după ce au trecut 20 de ani de la data înscrierii, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani sau la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani.

Așadar, în cazul amintit, bărbatul mai are de „ispășit” încă 20 de ani de aici încolo, o „pedeapsă complementară” apărută din senin, care îl obligă să facă vizite periodice la poliție și să fie monitorizat acasă de organele legii, deși în cazul lui a intervenit reabilitarea și are cazierul curat.

APADOR-CH a cerut Avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru neconstituționalitatea prevederii din Legea 118/2019 care permite ca si cei amnisitiați sau reabilitați să fie înscriși în Registru.

O astfel de prevedere încalcă art. 152 și art. 169 din Codul penal, în care se prevede că singura excepție de la efectele amnisitiei sau reabilitării o reprezintă măsurile de siguranță (prevăzute în art. 108 Cod penal), măsuri printre care nu este menționată și înscrierea în Registrul prevăzut de Legea nr. 118/2019.

Considerăm că este încălcat astfel art. 16 al. 1 din Constituție, prin supunerea celor amnistiați sau reabilitați unui regim restrictiv de drepturi discriminatoriu față de restul persoanelor.

Citiți sesizarea adresată Avocatului poporului

AVP consideră că registrul violatorilor e o simplă listă, fără urmări juridice

În răspunsul transmis APADOR-CH la această sesizare, Avocatul Poporului susține că înscrierea în registrul violatorilor este doar „o măsură administrativă cu caracter preventiv, care nu atrage vreo răspundere juridică”, deoarece registrul ar fi o simplă evidență centralizată a persoanelor care au săvrâșit înfracțiunile prevăzute de lege.

APADOR-CH consideră șocantă această afirmație și vădit incorectă, întrucât înscrierea în registru creează obligații juridice pentru cei înscriși (prezentarea periodică la poliție, anunțarea prealabilă a unor deplasări etc), iar încălcarea acestor obligații atrage răspunderea juridică a persoanei, întrucât încălcarea obligațiilor constituie infracțiune pedepsită cu maximum 2 ani închisoare (art. 21 din lege).

AVP nu va sesiza CCR înrucât aceasta este deja sesizată în câteva dosare, pentru a se pronunța asupra constituționalității articolelor 1-26 din Legea 118/2019. În plus, Avocatul Poporului consideră că oricine se consideră lezat în drepturi de „conduita organelor statului implicate în aplicarea legii” se poate adresa unui avocat înscris în barou, pentru îndrumare.

APADOR-CH va urmări cum se va pronunțat CCR în aceste cazuri individuale pe Legea 118/2019.

Citiți răspunsul AVP la sesizarea APADOR-CH

5 răspunsuri la întrebările despre contestația în anulare

26/01/2019/in Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Completele de 5 judecători au fost constituite așa cum a decis conducerea ICCJ și nu cum spunea legea. Prezidarea completelor de către un șef din ICCJ era de natură să-i influențeze pe ceilalți judecători, spune CCR

Întrucât în spaţiul public se dezbat în continuare problemele privind constituirea nelegală a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi corectitudinea deciziilor Curţii Constituţionale (CCR), asociaţia face următoarele observaţii suplimentare, față de opinia precedentă:

Într-adevăr, se poate afirma că în perioada 2014-2018, completele de 5 judecători de la ICCJ au fost constituite nelegal, deoarece prin decizia nr. 685/2018 a CCR s-a constatat încălcarea legii la compunerea acestor complete. Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toată lumea, chiar şi pentru cei care le critică public.

Poate că actualul sistem al funcţionării CCR nu este cel mai bun. Dar, dacă se doreşte reducerea competenţelor CCR, modificarea structurii CCR, introducerea unei căi de atac împotriva deciziilor CCR ori alte schimbări privind organizarea şi funcţionarea CCR, acestea pot fi făcute numai prin modificări ale Constituţiei şi ale legii de organizare a CCR. Modificările trebuie să fie rezultatul unor dezbateri argumentate şi raţionale, fără presiuni mediatice la adresa judecătorilor CCR şi a celor care au alte opinii decât cele trasate de diverşi comentatori sau moderatori TV.

CCR a reţinut că deşi legea stabilea că toți judecătorii care fac parte din complet trebuie trași la sorți, colegiul de conducere a ICCJ a limitat sfera de aplicare a legii, timp de aproape 5 ani. În aceste condiții, pe calea regulamentului adoptat, colegiul de conducere a ICCJ a stabilit că numai 4 din cei 5 judecători trebuie trași la sorți, cel de-al cincilea membru fiind considerat „de drept” un judecător cu funcție de conducere, respectiv președintele ICCJ, vicepreședinții sau șefii de secție, ceea ce a fost calificat de CCR drept o formă de control a activității completului din partea conducerii. (par. 148 din decizie). Cu alte cuvinte, CCR a stabilit că prezenţa permanentă, ca membru de drept, a unui şef în fiecare dintre acele complete de judecată a fost de natură să-i inhibe pe ceilalţi judecători din complet, ceea ce a încălcat cerinţa ca instanţa care judecă o cauză să fie independentă şi imparţială.

Tot în acest sens, CCR a reţinut că maniera în care sunt desemnați membrii completelor de 5 judecători, și anume printr-un mecanism care eludează legea, cu stabilirea unor „membri de drept” – inexistenți în cuprinsul legii – demonstrează că instanța nu este compusă potrivit legii și pune în discuție independența și imparțialitatea obiectivă a acestor complete (par. 192 din decizie).

CCR a concluzionat că astfel a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat în art. 21 al. 3 din Constituţie, nefiind îndeplinite exigenţele de independență și imparțialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanță judecătorească. Totodată, Curtea a reținut că instanța judecătorească nu poate fi considerată ca fiind prevăzută de lege, dacă are compunerea realizată pe baza unei hotărâri a conducerii ICCJ și nu pe baza legii. Din acest motiv, CCR a considerat că se încalcă și această garanție a dreptului la un proces echitabil, care constă în existenţa unei instanțe prevăzute de lege (par. 193 din decizie).

În fine, CCR a reţinut că sancțiunea compunerii NELEGALE a completului de judecată este nulitatea absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet (par. 177, 198 din decizie)

În accepţiune juridică, compunerea nelegală/ilegală a unui complet de judecată înseamnă alcătuirea acestui complet cu încălcarea oricărei prevederi legale care stabileşte modul de formare a completului. De exemplu, dacă legea prevede că toţi judecătorii din complet se trag la sorţi, dar unul dintre ei nu este tras la sorţi, ci numit, compunerea completului este ilegală. De asemenea, dacă tragerea la sorţi a judecătorilor nu se face dintre toţi, aşa cum prevede legea, ci numai dintre unii, compunerea completului este ilegală/nelegală, fiind altfel decât aşa cum prevede legea. Aceste noţiuni privind „legala compunere a completului” sunt cunoscute de către orice student la drept sau absolvent de drept. Ele nu sunt însă cunoscute de marea majoritate a opiniei publice şi este incorect ca unii comentatori să speculeze, în intervenţiile publice, această nefamiliarizare a opiniei publice cu noţiuni juridice de natură tehnică.

Deci, pretinsul argument folosit în unele dezbateri publice, în sensul că nu contează dacă sunt traşi sau nu la sorţi membrii completului de judecată, pentru că toţi sunt judecători, este fals şi manipulator, deoarece legea prevede mai multe condiţii pentru compunerea corectă a unui complet de judecată. Desigur, una dintre condiţii este ca din complet să facă parte doar judecători, nu şi sculeri-matriţeri. Dar, ea nu este singura condiţie prevăzută de lege. Astfel, există în lege şi condiţia ca toţi judecătorii care formează completul să fie desemnaţi prin tragere la sorţi. Dacă nu este îndeplinită condiţia tragerii la sorţi a tuturor judecătorilor din complet, este încălcată legea care prevede această condiţie, iar rezultatul este că acel complet este nelegal alcătuit. Consecinţa nelegalei constituiri a completului de judecată este nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de acel complet, de la procesele-verbale de audiere, până la hotărârea de soluţionare a cazului.

De asemenea, decizia CCR, a stabilit că prin modul de constituire a completelor de 5 judecători a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept fundamental garantat prin art. 6 par. 1 din Convenţie Europene a Drepturilor Omului, şi sub aspectul nerespectării cerinţei ca procesul să fie judecat de către o instanţă independentă şi imparţială.

Cu alte cuvinte, constituirea completului prin încălcarea caracterului aleatoriu al desemnării judecătorilor şi prin prezenţa obligatorie în compunerea sa, ca membru de drept (care şi prezidează completul), a unui judecător cu funcţie de conducere în cadrul ICCJ este în contradicţie cu art. 6 par. 1 din Convenţie.

CCR a stabilit că printre garanțiile aferente imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată instituit prin lege. (par. 188 din decizia amintită)

În acest sens, CCR a stabilit că, prin impunerea unor membri de drept în componența completelor de 5 judecători, pe calea hotărârii conducerii ICCJ, se pot crea presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puțin, constând într-o ezitare/lipsă de dorință a judecătorilor de a-i contrazice pe aceștia (par. 189 din decizie).

Este un mit susţinerea că prin contestaţia în anulare se realizează o amnistie mascată. Ideea de a alege între contestaţie în anulare şi amnistie este un îndemn de a analiza în mod raţional, şi nu emoţional, modul în care poate fi remediată încălcarea dreptului la un proces echitabil, situaţie creată prin nelegala compunere a unor complete de judecată de la ICCJ, pe o durată apreciabilă de timp (2014-2018). O măsură de remediere a încălcării dreptului la un proces echitabil trebuie să existe, în mod rezonabil. Încălcările sunt prea vizibile, prea numeroase şi prea de durată, ca să mai poată trece neobservate şi neremediate.

Constestația în anulare pare o soluţie moderată, iar alternativa previzibilă la aceasta (care a şi fost anunţată public de către decidenţii politici) este amnistia. Contestaţia în anulare nu are alt efect decât că permite rejudecarea căii de atac (apelul) în faţa ICCJ, de data asta de către un complet de judecată compus în mod legal. Rejudecarea nu duce automat la achitare, ci poate duce la orice soluţie permisă de lege, inclusiv achitarea sau condamnarea persoanei vizate, în funcţie de probele existente. Amnistia elimină total răspunderea penală, persoana nu mai este judecată sau rejudecată, procesul se opreşte, iar cel amnistiat scapă de răspundere.

În termeni sportivi, mai pe înţelesul unor editorialişti, contestaţia în anulare oferă doar şansa rejucării meciului (fără stabilirea unui câştigător mai înainte de rejucare), în timp ce amnistia stabileşte de la început câştigătorul, fără să mai fie nevoie să se mai joace şi meciul. Este o diferenţă mare şi uşor vizibilă între contestaţia în anulare şi amnistie. Pentru aceste motive, rezultă în mod evident că este un mit susţinerea că prin contestaţia în anulare se realizează o amnistie, cu sau fără mască.

Una dintre problemele discutate în spaţiul public este de ce justiţiabilii nu au atacat în contencios administrativ hotărârea din 2014 a colegiului de conducere a ICCJ, prin care a fost stabilită o componenţa nelegală a completelor de 5 judecători. Răspunsul la această întrebare este dat în par. 135 al deciziei nr. 685/2018 a CCR.

În esenţă, pentru justiţiabili atacarea în instanţă a hotărârii colegiului director al ICCJ nu avea un caracter efectiv, eficient, deoarece ei ar fi ajuns, la final, tot „în gura lupului”, adică tot la ICCJ. Mai, precis hotărârea conducerii ICCJ ar fi urmat să fie atacată în prima fază la Curtea de apel şi, în final, în calea de atac, cauza ar fi ajuns tot la ICCJ. Deci, ICCj ar fi fost judecător în propria cauză.

Or, CCR a precizat că procedura prin care justiţiabilul trebuie să formuleze acţiuni care ajung să fie soluţionate de aceeaşi instanţă care a generat conflictul (în speţă, ICCJ) este o procedură de evitat, întrucât trebuie evitate situaţiile în care o persoană devine judecătorul propriei cauze – Nemo debet esse iudex în causa sua (par. 135 din decizia CCR).

Mai mult, CCR a constatat că fiecare complet de 5 judecători trebuia să-şi verifice legala compunere şi să ia din oficiu (din proprie iniţiativă, fără să mai aştepte să ceară asta un justiţiabil) măsuri pentru restabilirea compunerii legale. Astfel, în par. 168 din decizia CCR se menţionează: „Completul de 5 judecători avea posibilitatea să invoce în orice stare a procesului din oficiu excepția nelegalei sale compuneri, având în vedere că încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată se sancționează întotdeauna cu nulitatea absolută” .

Deci, cel care trebuia să facă ceva, din proprie iniţiativă, pentru a reintra în legalitate era, în primul rând, fiecare complet de judecată compus nelegal, nu justiţiabilul.

Aici, adică în faptul că ICCJ a fost judecător în propria cauză, s-ar putea afla şi temeiul pentru repunerea în termenul de formulare a contestaţiilor în anulare pentru cauzele soluţionate de completele de 5 judecători începând cu 1 februarie 2014: până la decizia CCR nr. 685/2018, era complet lipsită de eficienţă o contestaţie în anulare pe motivul nelegalei constituiri a completului de 5 judecători, întrucât ea ar fi trebuit soluţionată tot la nivelul ICCJ, a cărei conducere tocmai stabilise, prin hotărâre a colegiului de conducere, că este OK compunerea nelegală a completelor de 5 judecători. Abia după decizia CCR nr. 685 din 7 noiembrie 2018, obligatorie erga omnes (faţă de toţi) începând cu 29 noiembrie 2018 se poate vorbi despre o şansă reală, efectivă a unei contestaţii în anulare întemeiată pe nelegala compunere a completelor de 5 judecători, în perioada 2014-2018. De ce? Pentru că numai începând cu 29 noiembrie 2018, ICCJ nu va putea nega nelegalitatea completelor de 5, deoarece nelegalitatea a fost stabilită, cu caracter obligatoriu şi pentru ICCJ prin decizia CCR din 2018.

Contestaţie în anulare sau amnistie?

21/01/2019/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Acestea sunt cele două variante luate în calcul de majoritatea guvernamentală pentru a îndrepta o greşeală tehnică, destul de greu de explicat, comisă în mod repetat, timp de circa 4 ani (2014-2018), de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Cum am ajuns aici?

Pe scurt, legea prevedea în mod clar că toţi cei 5 judecători care intră în „completele de 5 judecători” din cadrul ICCJ, trebuie traşi la sorţi (desemnaţi aleatoriu). Cu toate acestea, începând cu anul 2014, conducerea ICCJ a dispus ca numai 4 judecători din cei 5 să fie traşi la sorţi. Rezultatul tragerii la sorţi a doar 4 judecători din 5 a fost că toate aceste complete de 5 judecători au fost nelegal constituite.

Curtea Constituţională a stabilit recent că acestă dispoziţie greşită a conducerii ICCJ, din 2014, a avut ca efect nulitatea absolută a tuturor hotărârilor pronunţate ulterior de completele de 5 judecători nelegal alcătuite.

Ce e contestația în anulare

Codul de procedură penală (cpp) prevede că în cazul în care completul de judecată care a pronunţat o hotărâre nu a fost legal constituit, acea hotărâre va fi desfiinţată prin folosirea unei căi extraordinare de atac, denumită „contestaţie în anulare”. După cum rezultă chiar din denumire, este vorba de o contestaţie, care are ca scop anularea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea legii.

Când a reglementat, în cpp, contestaţia în anulare, legiuitorul nu şi-a imaginat că o instanţă de judecată, şi cu atât mai puţin chiar instanţa supremă (ICCJ), poate încălca legea, sistematic, ani la rând, cu privire la alcătuirea unui complet de judecată.

Din acest motiv, actualul termen din cpp pentru formularea contestaţiei în anulare pentru nelegala constituire a completului de judecată este unul scurt (30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel) şi care nu acoperă situaţia, excepţională, creată prin încălcarea continuă a legii, în cazul completelor de 5 judecători, în perioada 2014-2018.

Ce zice CEDO

Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, are printre exigenţe şi judecarea unei persoane numai de către o instanţă legal constituită. Această exigenţă există pentru orice proces, ceea ce înseamnă că remedierea nelegalităţii compunerii completelor de 5 judecători trebuie să se refere la toate hotărârile pronunţate în perioada 2014-2018 de către completele de 5 judecători de la ICCJ., şi nu doar la o parte dintre aceste hotărâri.

O variantă de remediere a nelegalităţii amintite este extinderea termenului în care poate fi formulată contestaţia în anulare, pentru a se putea acoperi întreaga perioadă 2014-2018. Această extindere a termenului poate fi dispusă şi pe calea unei ordonanţe de urgenţă, fiind vorba despre o situaţie extraordinară (de altfel, e singura dată din istoria recentă, când, la nivelul ICCJ, s-a comis o astfel de eroare, de o asemenea durată şi amploare).

De altfel, în actuala reglementare din cpp, există deja alte două cazuri în care contestaţia în anulare poate fi formulată „oricând”, deci fără limită de timp:

când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestația în anulare nu înseamnă automat achitare

Beneficiul celor care vor formula contestaţii în anulare pe motivul menţionat mai sus este că vor obţine rejudecarea doar a fazei din proces care s-a desfăşurat în faţa completului de 5 judecători. La acel complet se judecă doar partea de final a procesului (calea de atac = apelul). Prin admiterea contestaţiei în anulare, persoana în cauză nu este achitată, ci doar va beneficia de o rejudecare a acelei faze din proces de către un complet de 5 judecători alcătuit aşa cum prevede legea. Noul complet poate achita sau poate condamna acea persoană.

Desigur, şi parchetul va putea formula contestaţie în anulare împotriva hotărârilor date de un complet de 5 judecători nelegal constituit prin care cei trimişi în judecată au fost achitaţi.

Reproşurile apărute în spaţiul public, în sensul că prin rejudecarea proceselor în care s-au formulat contestaţii în anulare s-ar ajunge la o supraîncărcare a ICCJ, nu sunt întemeiate, deoarece, în aceste cazuri, supraîncărcarea instanţei supreme nu este cauzată de justiţiabili sau de către legiuitor, ci a fost cauzată chiar de către ICCJ, prin conducerea sa, care a încălcat în mod continuu, timp de circa 4 ani, prevederi clare ale legii. Or, ICCJ nu-şi poate invoca propria culpă. Dacă ICCJ va lucra mai mult, o va face doar pentru că a greşit mai mult. Şi chiar inexplicabil.

Amnistia desființează orice condamnare

Alternativa la contestaţia în anulare, pentru repararea greşelii privind compunerea legală a completului este amnistia. Aceasta este opinia partidului de guvernământ, care a declarat public că, dacă nu există o altă cale de remediere a încălcărilor de lege din procesele penale, soluţia pe care o va adopta va fi amnistia.

Pentru cei care urăsc ideea de contestaţie în anulare, trebuie precizat că amnistia are efecte de câteva ori mai puternice decât contestaţia în anulare. Amnistia este ca „raza morţii” pentru orice condamnare, pe care o va desfiinţa total, ca şi cum nu ar fi existat. Nu mai rămâne nimic. Nu se mai rejudecă nimic după amnistie. Iar amnistia se aplică tuturor, „la grămadă”, chiar şi celor care au fost condamnaţi de complete constituite în mod legal.

Avem, din nou, de ales între două variante. Vom alege raţional sau vom fi doar nervoşi?

Este adevărat că bătălia politică de la noi, redusă din ce în ce mai mult la simple exerciţii de manipulare, se dă şi pe terenul, delicat, al „justiţiei”. Dar, există o limită a rezonabilului care trebuie respectată. Prevederea, chiar şi printr-o ordonanţă de urgenţă, a unei posibilităţi de reparare a nelegalităţii privind constituirea completelor de 5 judecători, e un act de normalitate, până la urmă, şi nu o tragedie naţională. Abordările extreme, că vine ordonanţa „cu catastrofa”, deja apărute în mediul politic şi în mass-media, s-ar putea să aducă oarece capital electoral, dar, pe fond, sunt incorecte şi manipulatorii. Ele nu aduc mai mult echilibru şi echitate în societatea noastră. Dimpotrivă.

***

P.S. Ar trebui renunţat imediat la forma de plural „completuri de judecată”, total inadecvată pentru orice jurist. Dintotdeauna, pluralul folosit în mediul juridic a fost „complete de judecată”, nu „completuri de judecată”. De fapt, chiar în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară pluralul folosit a fost, mereu, „complete”, nu „completuri” (a se vedea, de exemplu, art. 19, 24, 31, 39, 40, 41, 52, 53, 115, 139 din această lege, care se ocupă tocmai de completele de judecată). Este adevărat, o persoană harnică de la o televiziune a găsit într-un dicţionar pluralul „completuri”, şi toată lumea s-a conformat noii mode, ca hipnotizată. Să mai spună cineva că televiziunea nu are putere… Dar, dincolo de pagina rătăcită a unui dicţionar, realitatea s-a tot ambiţionat, de ani şi ani, ca, în mediul juridic, printre practicienii şi teoreticienii dreptului, pluralul completului de judecată să fie întotdeauna „complete de judecată”. Nu „completuri” (sună oribil).

Pe același subiect:

Cum se pot repara abuzurile justiției fără amnistie și grațiere

Cum se pot repara abuzurile justiției fără amnistie și grațiere

18/12/2018/in Buna guvernare, Comunicate, Slider /by Rasista

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La Consiliul naţional al partidului de guvernământ s-a apreciat că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, în cazul în care nu vor fi identificate alte căi de remediere a prejudiciilor suferite de către victimele unor abuzuri din justiţie.

Abuzurile din justiţie invocate în acest context constau în:

– condamnări dispuse de către complete de judecată constituite în mod nelegal (completele de 5 judecători constituite în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în perioada 2014-2018);

– condamnări care s-au bazat pe probe ilegale, obţinute în urma încheierii unor protocoale secrete între SRI şi parchete/instanţe.

APADOR-CH consideră că, pentru îndreptarea nedreptăţilor sau nelegalităţilor din dosarele penale, nu trebuie folosite amnistia şi graţierea, deoarece ele acţionează nediferenţiat, „în bloc”, asupra tuturor persoanelor care au comis o anumită infracţiune, astfel că de amnistie şi graţiere vor profita şi persoane care nu au fost victime ale unor abuzuri și nelegalităţi.

Abuzurile trebuie remediate în mod individual, în cazurile individuale în care au fost comise (şi dovedite), iar remediile nu trebuie extinse şi asupra celor care nu au fost „victime ale justiţiei”.

O cale pentru remedierea acestor abuzuri/nelegalităţi poate fi contestaţia în anulare (art. 426 lit. d din Cpp) împotriva hotărârilor definitive de condamnare pronunţate de completele de 5 judecători constituite nelegal (există o decizie a Curţii Constituţionale care a constatat nelegalitatea compunerii) sau revizuirea hotărârilor definitive care s-au bazat pe probe ilegale rezultate din protocoale secrete (în acest din urmă caz are o deosebită importanţă decizia Curţii Constituţionale cu privire la protocoalele secrete, care se va pronunţa, probabil, maine, miercuri, 19 decembrie 2018.)

Problema legată de contestaţia în anulare, care ar trebui rezolvată, eventual, printr-o ordonanţă de urgenţă, este termenul în care poate fi declarată. În prezent, termenul este limitat la 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Această limitare ar trebui eliminată, pentru rezolvarea problemei creată de nelegala compunere, timp de 4 ani (2014-2018) a completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, art. 428 al. 1 şi din Codul de procedură penală (Cpp) ar trebui modificat în sensul că în cazul compunerii nelegale a instanţei contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând.

În cazul folosirii de probe ilegale ca temei pentru condamnare, considerăm că soluţia, care nu necesită nicio modificare legislativă, este revizuirea hotărâri definitive de condamnare, în baza art. 453 al. 1 lit. a din Cpp (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză). Potrivit art. 457 al. 1 Cpp, cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând.

Despre amnistie și grațiere

Amnistia (care nu poate fi decât colectivă) şi graţierea colectivă pot fi dispuse nu doar prin lege (organică), ci şi prin ordonanţă de urgenţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile din art. 115 al. 4 şi 6 din Constituţie pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă, respectiv, dacă se justifică existenţa unei situaţii de urgenţă (situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată) şi dacă prin ordonanţă nu sunt afectate (restrânse, limitate) drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Graţierea individuală poate fi dispusă numai de preşedinte, prin decret.
Amnistia (în greacă, amnestia= uitare) înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Cu alte cuvinte, condamnările pronunţate pentru infracţiunile amnistiate (nu pentru orice infracţiuni) nu se mai iau în seamă (cazierul judiciar se „albeşte”), procesele aflate în curs se opresc, fără condamnare, dacă privesc infracţiuni amnistiate (se dispune, la primul termen de judecată care urmează actului de amnistie, încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit amnistia), iar urmărirea penală în dosarele de la parchet/poliţie pentru infracţiuni amnistiate se opreşte în stadiul în care ajunsese la momentul actului de amnistie (dosarul se va „închide”, se va da clasare, pe motiv că a intervenit amnistia).

Cel care se consideră nevinovat şi a fost amnistiat (cu consecinţa opririi imediate a procesului/urmăririi penale) poate cere continuarea procesului penal sau a urmăririi penale. Procesul/urmărirea penală vor continua şi dacă cel în cauză e găsit nevinovat, se va dispune achitarea sau, după caz, clasarea dosarului pe motiv că e nevinovat (nu că e amnistiat). Dacă e găsit vinovat, tot nu va fi condamnat/trimis în judecată, ci se va da o soluţie de încetare a procesului sau, după caz, de clasare a dosarului, bazată pe faptul că e amnistiat.

Graţierea nu înlătură răspunderea penală, nu desfiinţează condamnările deja existente (nu „şterge” condamnarea din cazierul judiciar), ci doar înlătură, total sau parţial, executarea pedepsei. În caz de graţiere, procesul şi urmărirea penală pentru infracţiunea graţiată vor continua, nu se vor opri, ca în cazul amnistiei. Dacă există probe de vinovăţie, persoana urmărită penal va fi trimisă în judecată, iar persoana trimisă în judecată va fi condamnată. Beneficiul celui graţiat este că nu va executa pedeapsa ce i se va aplica de instantă, în caz de condamnare. Graţierea poate fi totală (priveşte întreaga pedeapsă aplicată) sau parţială (priveşte doar o cotă/fracţie din pedeapsa aplicată; restul de pedeapsă, negratiată, va fi executată). Graţierea poate fi necondiţionată (beneficiarului nu i se cere o anumită conduită după graţiere) sau condiţionată (de exemplu, este graţiat sub condiţia de a nu mai comite o nouă infracţiune: dacă într-un termen de la graţiere, să zicem 3 ani, cel graţiat săvârşeşte o nouă infracţiune, va executa pe lângă pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa care i-a fost graţiată). Graţierea poate fi colectivă (priveşte toate persoanele care au săvârşit o anume infracţiune/anumite infracţiuni) sau individuală (primeşte o singură persoană). Doar graţierea colectivă se acordă prin lege (organică) sau, după caz, prin ordonanţă de urgenţă (delegare legislativă în baza art. 115 din Constituţie). Graţierea individuală se acordă doar de preşedinte, prin decret.

Tag Archive for: amnistie

Posts

AVP consideră că registrul violatorilor e o simplă listă, fără urmări juridice