Starea de urgență pentru toți: ce mai poate face Parlamentul? Dar noi?
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Cum poate fi atacat în instanță decretul prezidențial; Va fi cenzurată presa? Forța majoră și respectarea obligațiilor civile
Azi, 16 martie 2020, Preşedintele României a instituit, prin decret, stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, pe o durată de 30 de zile. Durata se poate prelungi, cu cel mult 30 de zile de fiecare dată, până când vor dispărea temeiurile care justifică această măsură. În speţă, este vorba despre pandemia de coronavirus (Covid-19).
Decretul intră în vigoare (îşi produce efectele) imediat ce este publicat în Monitorul Oficial, chiar dacă instituirea stării de urgenţă trebuie încuviinţată ulterior de către Parlament.
În decretul de instituire a stării de urgenţă sunt prevăzute două categorii de măsuri urgente (denumite „măsuri de primă urgenţă”), ambele având ca scop prevenirea răspândirii şi combaterea efectelor coronavirsului (Covid-19), și anume:
- Măsuri cu aplicabilitate directă
- Măsuri cu aplicabilitate graduală
1. Măsurile cu aplicabilitate directă
Aplicabilitatea directă a măsurilor înseamnă că ele au devenit efective, se pot aplica în practică încă de la data publicării decretului în Monitorul Oficial, fără a mai fi nevoie de adoptarea unui act normativ special pentru punerea lor în aplicare/practică. Desigur, aceasta nu înseamnă că, pentru aplicarea acestor măsuri, nu mai pot fi emise şi acte normative suplimentare.
Aceste măsuri sunt enumerate în Anexa 1 a decretului, anexă care conţine 7 capitole şi 53 articole. Măsurile se referă la domeniile: ordine publică, economie, sănătate, muncă şi protecţie socială, justiţie, afaceri externe, precum şi la unele chestiuni punctuale (capitolul VII – „Alte măsuri”)
La categoria „Alte măsuri” au fost incluse, spre exemplu:
– suspendarea cursurilor pentru toate unităţile şi instituţiile de învăţământ (art. 49)
– obligaţia autorităților și instituțiilor publice, precum şi a organelor de conducere ale profesiilor (avocat, notar etc.) de a stabili măsurile care se impun pentru asigurarea desfășurării optime a activității, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite, în principal, prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgența (art. 51)
– efectuarea de rechiziții de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură și asigurarea forței de muncă (art. 52 al. 2). Desigur, rechizițiile de bunuri si chemările de persoane vor trebui sa respecte Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public
– dublarea termenelor în care autorităţile/instituţiile publice trebuie să răspundă la petiţii (deci, de la 30 la 60 zile) sau la cererile de informaţii de interes public (deci de la 10/30 zile, la 20/60 zile)
– combaterea răspândirii de informaţii false în mediul on-line cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus și la măsurile de protecție și prevenire, prin eliminarea la sursă a conținutului fals sau, după caz, prin blocarea imediată a accesului utilizatorilor la conținutul care promovează știri false. Aceste măsuri pot fi luate numai în urma unei decizii motivate a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (art. 54). Din păcate, nicăieri nu este prevăzută o cale eficientă de atac împotriva deciziei de eliminare/blocare. Iar, dacă s-ar merge pe dreptul comun, contestarea deciziei în contencios administrativ s-ar putea soluţiona după 1-2 ani. Această prevedere privind mediul on-line a stârnit deja unele controverse, existând temerea că, uneori, poate cu prea mare uşurinţă, unele afirmaţii critice despre funcţionarea autorităţilor ar putea fi calificate drept ştiri false şi, astfel, eliminate sau blocate. Rămâne de văzut cum se va aplica în practică această măsură, care necesită din partea celui care o aplică multă înţelepciune şi, desigur, bună-credinţă. Este de remarcat faptul că în cazul unor informaţii false privind coronavirusul, difuzate în mass-media tradiționale, nu se prevăd măsuri la fel se severe („scoatere din priză”) ca în cazul ştirilor false difuzate on-line. Potrivit art. 54 al. 2 din Anexa nr. 1 a decretului prezidențial, în cazul ştirilor false difuzate prin mass-media, singura măsură aplicabilă este ca instituțiile și autoritățile publice să-şi ia măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația. Dar, trebuie reamintit faptul că, dacă prin difuzarea ştirilor false a fost pusă în pericol securitatea naţională, se va putea aplica, ca şi înainte de instituirea stării de urgenţă, Codul penal, care prevede în art. 404, infracţiunea de comunicare de informaţii false. Iar, în caz de stare de urgenţă instituită în urma unei pandemii în plină evoluţie, cu mii de cazuri mortale, noţiunea de punere în pericol a securităţii naţionale poate fi interpretată altfel, ceva mai larg, decât în vremurile normale.
2. Măsurile cu aplicabilitate graduală necesită un act separat: ordonanța militară
Aplicabilitatea graduală înseamnă, potrivit art. 4 din decret, că nu se aplică imediat şi direct, ci numai dacă măsurile luate până atunci se dovedesc insuficiente şi dacă noile măsuri sunt dispuse printr-un act separat.
Pentru dispunerea măsurilor, ministrul afacerilor interne va emite un act denumit „ordonanţă militară”. Doar în cazul în care va fi necesară reevaluarea priorităţilor în cazul internărilor în spitale, măsura va putea fi dispusă de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (departament care există în cadrul Ministerului Afacerilor Interne), care va emite un „ordin” în acest sens.
Când pot fi dispuse măsurile cu aplicabilitate graduală?
Potrivit art. 4 al. 4 din decret, măsurile cu aplicabilitate graduală se dispun pe baza unei evaluări realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza anumitor criterii: creşterea transmiterii bolii, apariţia de noi focare, creşterea numărului bolnavilor, necesităţile privind carantina, evoluţia/degradarea stării de ordine publică, corelarea cu măsurile luate de alte state.
Măsurile ce se pot dispune doar gradual sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la decret:
- Izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
- Închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat;
- Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective;
- Interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului;
- Închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
- Asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național;
- Identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19;
- Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:
- urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;
- urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);
- pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.
Ce trebuie aprobat de Parlament?
Potrivit art. 93 din Constituţie (și, în aceleaşi sens, art. 12 din OUG nr. 1/1999), după ce instituie starea de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Din aceste texte legale (care se referă, la singular, la „măsura” instituită, nu la „măsurile” concrete din decret) rezultă că ceea ce se supune încuviinţării Parlamentului este măsura în sine (instituirea stării de urgenţă), nu şi măsurile concrete prevăzute, detaliat sau nu, în decretul prin care se instituie starea de urgenţă. Deci, s-ar putea susţine că Parlamentul nu poate modifica aceste măsuri prevăzute în decret, ci doar poate aproba sau respinge măsura de instituire a stării de urgenţă. Dar, cum teoriile rezistă doar până în momentul în care intră în coliziune cu practica, va fi interesant de văzut cum va proceda Paramentul peste 5 zile, în această situaţie cu totul inedită (dacă va încuviinţa „măsura” sau va interveni – discutabil – şi pe „măsuri”).
Decretul poate fi atacat în instanţă?
Pentru doritori, precizăm că decretul prezidenţial este un act administrativ supus controlului judecătoresc, în condiţiile legii contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004). El nu este exceptat de lege de la controlul judecătoresc, nefiind menţionat printre excepţiile de la art. 5 din Legea nr. 554/2004. Desigur, dacă o persoană consideră că o prevedere din anexele la decret îi aduce prejudicii, persoana respectivă poate ataca acea prevedere din anexă, întrucât anexele fac parte integrantă din decret.
De asemenea, să nu uităm că, potrivit art. 3 indice 2 lit. d din OUG 1/1999, pe durata stării de urgenţă nu poate fi restrâns accesul liber la justiţie.
Competenţa în primă instanţă revine curţii de apel de la domiciliul reclamantului, persoană fizică sau juridică. Sigura diferenţă faţă de alte acte administrative este că decretul prezidenţial prin care se instituie starea de urgenţă nu poate fi suspendat de instanţa de judecată sesizată. Doar la finalul procesului (procesul se termină la Înalta Curte de Casație și Justiție), decretul, în intregul său sau în parte, poate fi anulat sau menținut de către instanță. Astfel art. 5 din Legea 554/2004 prevede:
Art. 5. – (1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
(3) În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14.”(=nu pot fi suspendate)
Forţa majoră şi respectarea obligaţiilor civile
Declararea stării de urgenţă nu suspendă automat executarea tuturor obligaţiilor de plată/executare a „datoriilor” pe care le are fiecare. Ce nu este exceptat sau amânat de la executare prin anexele la decretul de instituire a stării de urgnță, rămâne la fel ca înainte. Pe durata stării de urgenţă, viaţa „civilă” rămâne aşa cum era şi înainte, cu toate obligaţiile (financiare, economice etc.) şi neplăcerile ce rezultă pentru debitor din îndeplinirea acestor obligaţii.
Forţa majoră, ca justificare pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, nu operează automat. În ce măsură pandemia de coronavirus poate fi considerată sau nu ca forţă majoră care justifică neexecutarea unei obligaţii contractuale este o chestiune care va trebui apreciată de la caz la caz, iar ultimul cuvânt îl va avea, în caz de neînţelegere între părţi, doar instanţa de judecată.