Liber la înarmare, pentru mai multă siguranță în societate
APADOR-CH cere retragerea proiectului de lege prin care Parlamentul vrea să dea liber la înarmare demnitarilor, magistraților precum și inculpaților, dacă nu au săvârșit fapte „de arme” sau cu violență
După ce a trecut tacit de Senat, proiectul de lege prin care anumite categorii de români se pot înarma „fără număr” – adică cu mai mult de două arme pentru apărare, cât e posibil acum – se află în dezbaterea Camerei Deputaților. Inițiatorii legii vorbesc în expunerea de motive de principii înălțătoare, cum ar fi „armonizarea cu acquis-ul comunitar” sau „simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației, sporirea protecției ordinii publice, siguranței naționale, vieții și integrității corporale a persoanelor”. Pe scurt, se dă liber la înarmare ca să fie mai multă siguranță în societate.
APADOR-CH consideră că nu este oportună relaxarea regimului armelor, în contextul agresivităţii crescute din societate, și a transmis azi Camerei Deputaților solicitarea de a renunța cu totul la proiect sau măcar la două dintre prevederile periculoase din el, pe care le găsește complet nejustificate.
Concret, aceste două articole prevăd că:
- Posesorii de arme pentru apărare și pază pot să dețină un număr nelimitat de arme, comparativ cu doar două în actuala lege;
- Pot deține arme și inculpații pentru diverse infracțiuni cu intenție (de exemplu proxenetism, șantaj, trafic de persoane), cu excepția celor care au săvârșit fapte cu violență sau privind regimul armelor și munițiilor – în actuala lege portul de armă le este interzis tuturor inculpaților, indiferent de infracțiunea de care sunt acuzați.
Propunerea legislativă mai conţine şi alte prevederi, cu privire la care nu s-a demonstrat existenţa unei nevoi sociale presante care să justifice iniţierea de noi reguli.
***
Recomandările APADOR-CH cu privire la Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (înregistrată la Senat sub nr. L531/2023 și la Camera Deputaților sub nr. PL-x nr. 682/2023)
Din experienţa ţărilor în care regimul armelor este foarte relaxat rezultă că, din ce în ce mai des, armele sunt implicate în diverse incidente, la şcoală, pe stradă, în magazine, soldate cu uciderea multor persoane. Nu este necesar ca această experienţă să fie preluată şi în România.
Pe de altă parte, APADOR-CH consideră că eliminarea limitelor privitoare la numărul de arme care pot fi deținute nu va face decât să stimuleze folosirea armelor. Deţinătorul unui arsenal în locuinţă va fi tentat să îl folosească. Nu au fost aduse argumente sau justificări pentru ca legea să permită deţinerea de arme „fără număr”, nu a fost identificată şi nici dovedită o nevoie socială presantă în acest sens.
În cazul în care comerţul cu arme, en detail, se află în impas, există soluţii de recalificare profesională.
De asemenea, nu este justificată prin existenţa unei nevoi sociale presante nici măsura propusă de eliminare a interdicției de a deține permis de port-armă pentru cei inculpaţi pentru comiterea oricărei fapte intenţionate (inclusiv, pentru proxenetism, șantaj sau trafic de persoane) și o limitare a acestei interdicţii doar la cei inculpaţi pentru fapte săvârşite cu violenţă sau fapte privind regimul armelor şi muniţiilor. Dimpotrivă, APADOR-CH consideră că trebuie menţinută actuala interdicţie a deţinerii unei arme de către o persoană inculpată pentru orice faptă intenţionată.
Propunerea legislativă mai conţine şi alte prevederi, cu privire la care nu s-a demonstrat existenţa unei nevoi sociale presante care să justifice iniţierea de noi reguli.
Faţă de cele de mai sus, APADOR-CH solicită Camerei Deputaţilor, în principal, respingerea propunerii legislative, care a trecut de Senat prin adoptare tacită.
În subsidiar, dacă se doreşte totuşi adoptarea unor anumite prevederi din această propunere legislativă, APADOR-CH solicită, respingerea a cel puțin 2 prevederi din propunere, după cum urmează:
1) Respingerea pct. 3 din propunere, care se referă la modificarea art. 14 al. 1 lit. d) din Legea 295/2004, în sensul că interdicţia de a deţine arme este restrânsă de la persoanele care sunt inculpate pentru orice fapte săvârşite cu intenţie la persoanele inculpate doar pentru fapte săvârşite cu violenţă sau fapte privind regimul armelor şi muniţiilor.
2) Respingerea pct. 4 din propunere, care se referă la modificarea art. 15 al. 1 lit. a) din Legea 295/2004, în sensul că numărul armelor ce pot fi deţinute de anumite categorii de persoane este modificat de la 2 (două arme) la „nelimitat”