Instituția Avocatul Poporului are corespondent în cele mai multe țări Europene. În unele țări se numește Ombudsman. Mai jos aveți scurte descrieri ale acestor instituții în Belgia, Olanda, Franța, Marea Britanie și Irlanda.
Ceva mai deosebit este Ombudsmanul din Norvegia. Aici există prima instituție de tip Ombudman încă din 1952. În prezent în Norvegia funcționează mai multe astfel de instituții:
un Ombudsman parlamentar, foarte similar cu Avocatul Poporului de la noi,
un Ombudsman al Egalităţii şi Anti-discriminării, un fel de Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării
și un Ombudsman al copiilor, înființat 1981, primul de acest gen în lume.
În plus în Norvegia există și un Institut Național pentru Drepturile Omului, o instituție similară cu Institutul Român pentru Drepturile Omului.
Proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești – Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” este derulat de APADOR-CH, ActiveWatch și Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC), finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu 65.756.00 de euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
https://apador.org/wp-content/uploads/2016/04/tari.jpg556789APADOR-CHhttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngAPADOR-CH2016-04-11 15:55:592020-09-11 10:44:42Cum funcționează Avocații altor popoare
Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
București, 31 martie 2015
APADOR-CH, împreună cu ActiveWatch și ANBCC, demarează azi un proiect menit să eficientizeze activitatea instituției Avocatului Poporului, prin crearea unei rețele de organizații care să monitorizeze permanent activitatea instituției și să impulsioneze cetățenii să se adreseze Avocatului Poporului, ori de câte ori consideră că le sunt încălcate drepturile.
Proiectul va dura 14 luni, la finalul cărora cei interesați vor cunoaște mai bine modul în care se pot adresa Avocatului Poporului, care sunt obstacolele legislative care-l împiedică pe acesta să fie cu adevărat independent de influențele politice, cum este modelul norvegian de Ombudsman și ce putem importa din el. În cadrul proiectului, pentru prima dată în România, cetățenii vor avea la dispoziție un instrument online, o hartă ce va îngloba informații despre cele 15 birouri teritoriale al Avocatului Poporului, cum pot fi accesate și în ce probleme.
De ce e nevoie de proiect
Într-o Românie care figurează pe rolul CEDO cu un număr impresionat de cauze (peste 6000 în 2013) ce vizează încălcarea drepturilor civile, alături de state precum Rusia, Ucraina, Serbia și Turcia, proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești – Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” acoperă lipsa unui demers comun și stabil al societății civile de a monitoriza eficiența și de a responsabiliza instituția Avocatului Poporului ca să-și ia rolul în serios. Conform articolului 58 din Constituția României, Avocatul Poporului (AvP), instituție autonomă și independentă nou-înființată în 1991, apără drepturile omului prin soluționarea reclamațiilor primite de la cetățenii care consideră că autoritățile statului le-au încălcat drepturile și libertățile. În plus, conform Legii 35/1997, AvP este singura autoritate competentă să sesizeze direct Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea unor legi și ordonanțe de urgență.
Faptul că Avocatul Poporului este numit politic îi restrânge independența și îl face mai sensibil la voința Parlamentului și mai puțin la cerințele cetățenilor pe care ar trebui să-i apere de abuzurile statului.
Unde sunt sediile AVP în țară
Cum faci o plângere la AVP
Dacă aveți o problemă care ține de competența Avocatului Poporului, găsiți mai jos un model de plângere generală și adresa la care trebuie s-o trimiteți. Model petitie Avocatul Poporului – PDF
Statisticile de pe site-ul AvP arată căactivitatea instituției este scăzută, și ca volum, si ca impact. Între 2009-2013, nivelul de reactivitate a instituției cu privire la soluționarea reclamațiilor înaintate de către cetățeni a fost sub 1%. În 2013, AvP a făcut doar 101 anchete, deși a primit 17.047 reclamații din partea cetățenilor.
Sesizat de 241 de ori, Avocatul Poporului a ridicat numai 6 excepții de neconstituționalitate în fața CCR. În plus, chiar și în acele puține cazuri în care a dispus anchete și a făcut recomandări, AvP a fost lipsit de posibilitatea și voința de a urmări implementarea acestora.
Conform sondajului organizat de IRES, 53% dintre români au puțină și foarte puțină încredere în această instituție.
Proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești – Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” este derulat de APADOR-CH, ActiveWatch și Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC), finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu 65.756.00 de euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
https://apador.org/wp-content/uploads/2015/03/sigle-parteneri.jpg4281644Rasistahttps://apador.org/wp-content/uploads/2020/09/apador-logo-tmp-300x159.pngRasista2015-03-31 14:02:572017-03-22 10:51:14Avocatului Poporului i se pregătește ceva: poporul îl vrea înapoi
Utilizăm cookie-uri pentru ca site-ul să funcționeze optim. Continuând navigarea vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor.
OKNoPrivacy policy