Tag Archive for: penitenciar

You are here: / penitenciar

Posts

Report on the visit to the Arad Penitentiary

/in /by

Report on the visit to the Arad Penitentiary

 

On November 7, 2013, two representatives of APADOR-CH visited the central unit of the Arad Penitentiary. It was the first time the Association visited this facility.

 

1. General considerations

 

The central unit of the penitentiary was a new complex of buildings, started in 1994 and fully completed in 2011. The first detention building was inaugurated in 1998. The unit was located near an industrial area of the city and had a generous property allowing for many exercise yards and sports fields, both for detainees and for the staff.

 

The Arad Penitentiary was categorized a high-security facility, where most detainees served their sentences under the closed and maximum security regimes. The Arad Penitentiary also had an external section holding detainees under the open and semi-open regimes, as well as persons on preventive arrest who had been put on trial and therefore transferred out of police custody.

 

The Arad Penitentiary also had a downtown unit, in an old building where the women’s section held 145 detainees at the time of the visit. This section was not visited by the representatives of the Association.

 

The prison farm was still functional, raising cows and pigs for meat. It had its own slaughter house, where some repairs had been made but still more capital works were necessary. The investment was not justified, given the costs and the distance from the farm to the slaughter house. Detainees worked a 4.5 hectares vegetable garden and the crops were used to prepare the prison food.

 

The penitentiary obtained substantial revenue, that was used to make various purchases. In 2012, the facility acquired a 40 places bus to transport detainees; in 2013, it acquired a 16 place bus for detainees and in 2014, it planned to purchase a 22 place bus, for the same purpose. Following these investments, the penitentiary would have covered its necessities for transportation. The same source paid for a video surveillance system (covering the whole facility, even the kitchen area). For the future, the prison management planned to purchase a mini security system with centralized lock-up for the control room and for the kitchen area. Some of the revenues were used for current repairs. Future revenues were planned to cover the building of a new external section, on the penitentiary grounds, comprising 9,000 square meters of production sections – but no detention spaces.

 

2. Population, detention conditions, personnel

 

The central unit of the Arad Penitentiary held only male detainees, most of them serving under the closed and maximum security regimes.

 

At the time of the visit, the total prison population numbered 996 detainees, of whom 851 men and 145 women. Male detainees were categorized as follows: 120 – maximum security, 637 – closed regime, 30 – open regime, 1 – semi-open regime. The remaining 20 men were still under observation/in quarantine, while 43 were on preventive arrest. The 145 women held at the external section were categorized as follows: 10 – maximum security, 36 – closed regime,            25 – open regime, 57 – semi-open regime, 5 under observation/in quarantine and 12 on preventive arrest. At the time of the visit, the facility also held two minors, one convicted by the first instance court and the second on preventive arrest. The central unit held 821 detainees and the external section 175.

 

The total detention space at Arad Penitentiary was 5,560.5 sq m, meaning an average of 4.04 sq m per detainee; that meant there was no overcrowding at the central unit. The capacity of the facility was 1,422 and the average population was around 1,000 detainees. The Association noted that the external section was overcrowded: the women section provided 2.92 sq m of space per detainee, while the male section provided 2.66 sq m.

 

Detention conditions differed from one room to another. The general impression was that in some places sanitization and pest control would have been necessary. Most spaces were renovated and clean, but there were also rooms, like E.6.21, where persons on preventive arrest complained of bedbugs and where walls had not been painted in a long while. Natural light and ventilation were generally satisfactory and hot water was provided twice a week. The representatives of APADOR-CH noted that detainees went to the showers four at a time, without any separation system, so their right to privacy was infringed. Another problem was the advanced state of decay of the mattresses. The Association recommends that separating curtains be installed in the showers and that all worn-out mattresses be urgently replaced.

 

The number of employees was 479, although the personnel scheme had 531 positions. Most of the staff, 340, worked for the security and penitentiary regime department (which had 355 positions), 14 worked for the medical department (on 23 existing positions) and 25 worked for the social and educational department (which had 35 positions). The priest position was frozen following budget restrictions, so a contract was signed with the Orthodox Metropolitanate for a part time job, paid from the facility’s own revenues. APADOR-CH points out that the orthodox religious service offered by the prison may be considered as discriminating by followers of other faiths, such as Catholic, Greek-Catholic and other officially acknowledged denominations, who could not benefit from religious services paid by penitentiary.

 

3. Medical care

 

The Arad Penitentiary had two offices for general practice and a dental office, all appropriately equipped, and 14 medical workers, of whom 13 were employed by the facility. The 14th person was a dentist who worked on contract. The employees were two doctors and 12 nurses. The GPs saw an average of 80-100 patients per day, of whom 10 were emergency cases. The number of daily consultations is too high for the number of doctors, so we recommend hiring more doctors in order to cover the medical needs of detainees. Detainees who talked to the representatives of APADOR-CH said that in general they had no complaints about health care, except the fact that dental treatments didn’t always solve the existing problems. The governor said that he had approved the request of a detainee to be treated by his personal dentist, who had come to the facility for that purpose, and another detainee who had an implant had been allowed to go and see his dentist for a check-up.

 

According to the doctors, the most frequent health problems were chronic illnesses (especially digestive ones), followed by mental conditions (about 130 detainees had been diagnosed with psychiatric conditions and other 100 had undiagnosed disorders). The medical staff said that one patient developed schizophrenia during detention and, upon release, the doctors worked with the family to have him transferred directly to a Neuro-Psychic Rehabilitation Center. APADOR-CH asks for all detainees who appear to have mental troubles to be examined by specialists, who should decide for each individual case what is the best course of treatment, whether it requires medication and when the patient should be examined again.

 

The medical office distributed free condoms, but they were not placed in visible, accessible places – detainees had to ask the doctor for one, when they needed. There was one place at the library where condoms were placed for anyone to take, but at the time of the visit there were none left. The Association asks the penitentiary to install a condom box near the medical office, so that any detainee could pick a condom without surveillance or recording. The doctors said that there were no drug-related medical problems because cannabis and ethno-botanic were the main drug used in the area and they did not create serious health problems. In 2012, a detainee died of a myocardial infarction and in 2013 a 90 years old man died of respiratory arrest.

 

The medical staff said there were no problems with the delivery/deduction of medication from the Colibaşi Hospital and that the Arad County Hospital cooperated well with the facility, never refusing to admit detainees and sending the ambulance whenever emergencies arose.

 

4. Food for detainees

 

The Arad Penitentiary had a kitchen that serviced both the central unit and the Arad police custody facility. The only problem there was the mould and damp ceiling. Otherwise, the rooms, storage areas and kitchenware were clean and well maintained.

 

The lunch menu on the day of the visit consisted of potato soup and meat stew for diet, or cabbage soup and baked beans with sausage for the rest of the prison population. The sausages were portioned so that each detainee could receive a piece. A special menu, including peasant soup and vegetable stew, was prepared for diabetes patients. For dinner, the menu included Transylvanian stew pork scraps or potato stew and milk pasta for diet.

 

Most detainees had their meals in their room, although each section had a space where meals could be served and which was currently used to store food before serving and dirty dishes, or in some cases was turned into a small club for detainees. APADOR-CH suggests that canteens should be organized in the respective spaces, so that meals could be served there, alternately with club activities.

 

5. The activity of the psycho-social assistance and education department, other activities

 

The social and educational department employed 25 people, of whom 6 psychologists. The number of psychologist was remarkable, especially as all detainees interviewed said they either had been tested by psychologists or had taken part in the programs they ran.

 

The department ran a drug prevention campaign entitled “Flight becomes fall when drugs break your wings” (in cooperation with CEPCA and the Arad School Inspectorate) during which detainees were able to share their experiences as drug users with high-school students. Another activity was the participation of 10 male detainees to a theatre project, The Adams Family, staged at the Multi Art Theatre Festival in 2013.

 

Sport activities were permanent, trying to include as many detainees as possible. The penitentiary had four gyms with fitness equipment, 6 tennis halls and two playfields. An in-house football championship had been organized, with the participation of 205 detainees.

 

A second qualification course for plant farmers was completed, as part of the SOP HRD project “Consolidating the functional capacity of integrated social services for detainees and former addicts for labor market reinsertion by developing innovative tools and work methods and formative programs”. Of the 14 detainees registered, 13 completed the course and one was declared unable to follow.

 

The facility organized instruction activities, run by teachers from Avram Iancu School and from Iuliu Moldovan Technological High-School. 100 detainees were registered for the classes: 25 for primary school, 40 for gymnasium and 35 for high-school. One detainee had completed his second years at Vasile Goldiş Western University.

 

The central unit of the Arad Penitentiary had a very well endowed library, counting 12,392 books, of which 2,123 at the external section, and was regularly used by 184 detainees. The unit also had a paining studio where art classes took place, including drawing, painting, and traditional crafts. All 4 buildings had rooms properly equipped for educational activities, including a club for minors, containing specific educational materials for teenagers.

 

Exercise yards, 15 in all, were generous in size. Two basketball/football fields were also available. The 7 exercise yards for maximum security detainees were located on top of the buildings and appropriately equipped, including with payphones. But since they were not covered, they could not be used in bad weather.

 

APADOR-CH considers that installing covers above the maximum security exercise yards, which can be done with minimal costs, would allow them to be used on rainy days or in snow as well.

 

6. Work for detainees

 

The Arad Penitentiary had work contracts with 12 companies. At the time of the visit, 408 of the 996 detainees worked and 270 of them received payment for their services. The employment rate was high compared to other facilities.

 

130 detainees worked inside the facility: 104 for services at the central unit, 25 for services at the external section, 5 at the farm, one as a help to another detainee, 4 as guards and 3 at the garage. Most of the detainees who received salaries (139) worked on contract for a shoe company, sewing parts of the products together. They worked in their rooms, at the central unit.

 

7. Other aspects

 

The Arad Penitentiary managed the Training and Qualification Center for Employees of the Penitentiary System, a 3040 sq m building located near downtown Arad, in former Palace of Justice. The Training Center was equipped with all necessary conditions for the preparation and re-qualification of the personnel: conference hall, classrooms, library, gyms, teacher’s lounge, medical office, offices for trainers, 23 accommodation rooms for course attendants with a total of 95 beds, common lavatories and shower rooms, kitchen, canteen, food storage rooms.

 

The Centre was closed because no courses were taking place, but the maintenance costs for the building were covered by the penitentiary’s own resources. APADOR-CH supports the proposal of the prison management that a separate budget line should be allocated for the maintenance of the building, covering all the required expenditure for the Center, even if the management is attributed to the Arad facility. APADOR-CH also suggests that the prison management should take into account the possibility of partially using that space to accommodate detainees under the open and semi-open regimes.

 

Conclusions and recommendations

 

Following their visit, the representatives of APADOR-CH recommend:

 

·        Reducing overcrowding at the external section by reorganizing spaces used for other purposes;

·        Passing all detainees who seem mentally disturbed through a psychiatric examination for diagnosis and treatment;

·        Partial covering of all exercise yards, so they can be used during rain or snow as well.

 

Other conclusions and recommendations have been included in the report.

 

Nicoleta Popescu                                                       Cristinel Buzatu

Report on the visit to the Penitentiary for Minors and Youth in Tichileşti

/in /by

On July 28, 2013, two representatives of APADOR-CH visited the Penitentiary for Minors and Youth (PMT) in Tichileşti.

 

The previous visit had taken place in June 2009 and the situation was now different, first of all because a new building was inaugurated in January, considerably increasing detention space and solving the overcrowding problem at PMT Tichileşti.

 

 

General information

 

PMT Tichileşti had two detention buildings, an older one and the recently inaugurated unit. The detention space was now large enough for the capacity of 391 places. Another major change from the previous visit was that a very old building that no longer served the purpose had been demolished, creating a lot of space in the courtyard that had been turned into a green area.

 

The penitentiary had separate sections for all detention regimes, including preventive arrest and maximum security (only for young detainees, not for minors), as well as an external section for the open regime. At the time of the visit, the semi-open regime detainees complained that legal detention conditions were not observed, more precisely rooms did not remain open throughout the day, being locked when detainees were taken out to the exercise yards. The same problem was signaled by the representatives of APADOR-CH during their previous visit in 2009, when the prison management explained that they locked the door in order to avoid theft or conflicts among detainees. Then, as now, the Association recommended that a solution should be found as fast as possible so that detainees held under the semi-open regime could move freely inside the section throughout the day, as provided by Law no. 275/2006.

 

 

Prison population

 

At the time of the visit, PMT Tichileşti held 289 detainees, exclusively male, of whom 45 were minors;18 were over 21 years old, but still held at Tichileşti to complete the education stages they had been enrolled for; and the were aged 18-21. The detainees were divided by detention regimes as follows: 20 under preventive arrest, 10 in quarantine, 41 under open regime (all of them living at the farm), 151 under semi-open regime, 47 under closed regime and 20 under maximum security regime.

 

The security personnel counted 132 agents. The medical staff included six members, the socio-cultural department employed other seven (five educators, one psychologist and one orthodox priest) and the place was kept clean by four janitors. Each security agent had in charge a little over two detainees, a very good ratio according to international standards (which recommend four or at most five detainees per agent).

 

Detention space measured 1682 sq m, of which 180 sq m at the farm. The legal capacity of the penitentiary was of 391 places, while the number of beds at the time of the visit was 480. For the 289 detainees, the detention space fell well within and even went beyond the CPT recommended standard of 4 square meters per person – a commendable example for the Romanian penitentiary system. If all 480 beds were occupied, the space would be a little less than 4 sq m per person, but the Tichileşti prison management said that the facility had never been fully occupied since the inauguration of the new building.

 

 

 

School, professional training

 

A special school for grades I-VIII functioned on the second floor of the new building, while high-school distance learning courses were organized in cooperation with a local high-school and its teachers.  For the school year that had just ended, the school had 162 gymnasium students and 82 high-school students, who had all passed.

 

The County School Inspectorate employed 13 teachers and 2 auxiliary teachers (for high-school) to work with the children at the special school. Starting this year, PMT Tichileşti planned to launch the “A Second Chance”, because, as the prison governor said, the priority of the facility was to educate the detainees. Beside school classes, the penitentiary also organized literacy courses and qualification training courses throughout the year, including the summer vacation. The masonry course exams were ongoing at the time of the visit. If they passed the final test, the attendees received a professional certificate allowing them to work as masons.

 

The school had 10 rooms, each with new furniture and all the necessary equipment of a normal school. Each room bore the name of a Romanian personality in order to inspire the students, the prison management explained. Each had a teacher’s desk and desks for 10 students. Commendably, classes brought together students from al detention regimes. A special room for IT courses with 13 functional computers was also organized on the ground floor of the building.

 

At the time of the visit, school was over and the students had returned their books. The representatives of APADOR-CH could see that the books were in sufficient number and in good state. They also visited the workshops for carpentry, bakery, masonry – all of them in good condition and well furnished with materials. The workshop functioned with 14-15 students and lasted for 3 or 6 months, depending on how complex the skills they had to learn were.

 

Both on the ground floor and on the first floor of the new building there were counseling rooms, educational video rooms and a library with an impressive number of books and musical instruments that the prison management planned to use for future activities. A chapel was organized in the same building, where an Orthodox priest conducted various activities with the children and young men. The prison management said that representatives of other denominations came to the penitentiary upon request.

 

During their visit to the sections, the representatives of APADOR-CH met a group of 11 detainees who had gone for a walk on the Danube bank, accompanied by 4 adult supervisors. The prison management said that such outings were frequent and that the minors/young detainees did not have to wear their uniforms while going out.

 

The Association appreciates the openness of the prison management for a diversity of educational activities, both in school and extra-curricular, and recommends that these should remain the main priority of PMT Tichileşti.

 

 

Medical care

 

The medical sector was organized in the new building and, like the rest of the spaces here, was endowed with new furniture and equipment, including a well furnished pharmacy. The medical sector included 3 quarantine rooms, with 4 beds each, a room for TB sputum sampling, an isolation room for TB patients (unoccupied at the time of the visit), a dentistry room, a doctor’s room and a nurses’ room. It must be said that although the dentist practice was fully equipped, it was not used because there was no dentist hired, so detainees with dental problems had to be sent to the Slobozia penitentiary, which had an operational practice.

 

Understaffing could be seen not just in the case of the dentist, but also of the GPs. At the time of the visit, only one of the three positions was occupied, and the GP in cause was sub-contracted from a nearby hospital. Therefore he could not be present on the premises every day, but only upon request, when health problems arose. PMT Tichileşti also had six positions for nurses, of which only five were occupied, and the pharmacy was tended by an assistant pharmacist. The medical sector had the necessary emergency drugs at hand, while the others could be taken from the pharmacy. Although the prison management said there was no problem with drug procurement, the reality seemed different. The representatives of APADOR-CH met several minors and young detainees with untreated afflictions. The lack of medical personnel was most probably one of the causes for a large number of ailing detainees. The Association asks the prison management to allocate priority funds to hire specialized staff on the existing vacant positions, especially since the detainees are boys and young men, with special medical needs.

 

At the time of the visit, neither the doctor nor any nurse were in, only the pharmacy assistant. He said that there had been no serious health problems lately, just a few cases of chickenpox. He also said that during the previous year, about 30 detainees had been tested for HIV, while the penitentiary could make 70 HIV tests available every year, and that condoms were available at the medical ward and at the conjugal visitation room. APADOR-CH reminds the National Administration of Penitentiaries (ANP) that this is a frequent situation in the Romanian penitentiary system and insists that condoms should be placed at the disposal of detainees, in special distribution boxes placed on each section. From the point of view of costs, we must point out that prevention is much cheaper than the cost of treatment for STDs.

 

The pharmacy assistant also said that there were cases of former drug-users in the penitentiary, but there was no procedure for adequate medical care. There had been however plans to introduce medical care for drug addictions in the future. It was considered that minors and young men who were drug users were not in need of further treatment because they came to PMT Tichileşti only after stopping at an addiction treatment center.

 

Several cases of hepatitis were also mentioned as being under treatment. To the question of the representatives of APADOR-CH about possible skin conditions of the detainees, the answer was that no such cases were under evidence. However, during their visit, the representatives of the Association found a very different reality, as described further in the report.

 

The infirmary, with four beds, was empty at the time of the visit.

 

 

The kitchen

 

The kitchen was preparing lunch for the detainees: vegetable soup and portioned pork and beans. Once every 3 days, each detainee received an egg. On the dinner menu that night: potato stew with pork scraps (general) or liver (diet). Breakfast usually consisted of bread, margarine, cheese and tea.

 

The kitchen employed two cooks, aided by young detainees from the open regime. The detainees who worked got their prison time reduced. The cook said that each detainee had a ration of 100 g of meat and one bread loaf per day.

 

The kitchen was well maintained and the food looked and smelled good.

 

 

Visits to detention rooms

 

As already mentioned, PMT Tichileşti held detainees in two buildings, an older one and a brand new one, opened in January 2013.

 

Only young detainees categorized into the maximum security/closed regime or as “high risk detainees”, as well as those on preventive arrest were accommodated in the old building – a total of 72. In what concerns the “high risk” detainees, APADOR-CH has always insisted that detainees identified as high-risk should only be carefully supervised by the security agents/officers; they should not be isolated from the others and treated as if they were under the maximum security regime. The Association asks PMT Tichileşti to explain why and by what procedures have some young detainees been moved into the high-risk group, since this labeling fails to take into account the prison term and the nature of their crimes.


Maximum security regime detainees were held in two rooms and high-risk detainees in a separate one. The latter room had 8 beds, 7 of which were occupied at the time of the visit. It measured about 25 sq m, therefore a little less than 4 sq m of space for each detainee – the legal provision to avoid overcrowding. To avoid overcrowding, this room should only have six beds, especially since maximum security detainees had little privileges compared to other categories and spent most of their time in their cells.

 

Only one detainee was in the room, while the rest were in the exercise yard. He said that accommodation and food were satisfactory and that hot water was provided twice a week. The room was well lit and aired, equipped with a TV set and a clean lavatory (shower, sink, toilet). The alert system remained primitive: knocking at the door.

 

It must be said that maximum security prisoners were not allowed to take part in qualification courses. The Association considers that such detainees also need to be reinserted into society, and the choice of not allowing them to enlist for professional training, their chances to do that are diminished. An operative team is in place to intervene for this detention regime, and a masked agent is constantly present in the section. The representatives of APADOR-CH could see this agent during their visit. He was equipped only with a baton and a spray. As the prison management said, only maximum security prisoners and high risk detainees were handcuffed whenever they were taken outside the facility. The prison management also said that for high risk detainees, regulations also stipulated the use of chains, but it did not happen in practice. APADOR-CH points out that handcuffing prisoners whenever they are taken out of the facility should not be the exception, rather the norm, only for cases of strict necessity.

 

The representatives of the Association also visited one of the 3 rooms for closed regime detainees. It measured about 55 sq m and had 22 beds, only 12 of which were occupied at the time of the visit. The amount of space per detainee was therefore 4.6 sq m, but the Association points out that if all beds were occupied, that room would be overcrowded. The room was clean, with a high ceiling and enough natural light; it had access to its own lavatory. A problem encountered in both buildings at PMT Tichileşti was the huge number of flies that had invaded the rooms after the detainees had removed the windows to cool the place. The Association recommends that mosquito nets be fitted on the window frames.

 

One of the two rooms for preventive arrestees measured 58 sq m and had 20 beds, all of them occupied at the time of the visit. At only 2.9 sq meters of space for each detainee, that meant overcrowding. The young men held there said they received one loaf of bread every day, that they had received an egg three day ago and that they were generally satisfied with the conditions. The only complaint was that they were not taken out of their rooms more often, for various activities (especially sports – soccer and ping pong). This room, too, was full of flies. One of the detainees had visible marks on his legs (ulcerations) and told the representatives of APADOR-CH that he had been given antibiotic treatment for the disease, although he could not say what it was. Detainees had no idea what the liaison judge’s role was in the penitentiary. APADOR-CH asks the prison management to post information about the attributions and contacts of the liaison judge in visible places in each section.

 

The building also had a canteen where meals were served, as well as exercise yards measuring 12 sq m each (more appropriately called exercise boxes), without any equipment that would make any activity possible. The Association reiterates the necessity to install equipment allowing detainees to do some physical exercise in the yard, such as pull-ups or ball games.

 

Half of the new building was occupied by the education, psycho-social and medical departments, while the other half was used for accommodation. Conditions were very good, not just because the furniture was new, but also because auxiliary spaces had been planned to cover various necessities, such as lavatories for staff members, laundry, canteens, waiting rooms, barber’s shop, personal belongings storage, video monitoring rooms, visual alert system.

 

The building accommodated minors (on preventive arrest, open, semi-open and closed regime) and young detainees (open and semi-open regime), as well as the quarantine rooms (for minors and young detainees).

 

The representatives of APADOR-CH visited one of the rooms for minors held under the closed regime. The room measured 28 sq m and had 8 beds, only 4 of which were occupied. Mattresses and beddings were new and well maintained, as were the walls and floor. There was no TV set in the room and the prison management explained that it had been removed after being destroyed by the inmates. Three of the four boys held here had ulcerations on their legs. Asked what was the cause, one of them answered that he did not know what he suffered from, but that he had been treated with Oxacillinum. Although the treatment had been completed, the skin ulcerations were not cured.

 

The section for minors and young detainees on semi-open regime was on the first floor. During the visit, a revolt started among detainees, unhappy that the doors did not remain open throughout the day, as the law provided for semi-open regime detention. The prison management explained that doors were locked during exercise time to prevent stealing, but since not all detainees were taken out at the same time, the others remained in their rooms, with the door closed. The Association considers that this is not a reason to break the law and asks the prison management to take urgent measures to provide the legal detention conditions.

 

Many detainees bore the same marks on the bodies as those under the closed regime; some of them said they had been treated with antibiotics for a short period of time, others had not. Since it afflicted so many detainees, the skin condition had obviously become an epidemic. The representatives of the Association asked to see the medical record of one of the young detainees who suffered from the condition and he agreed. He had been transferred from Poarta Albă Penitentiary, where he had been diagnosed with scabies and treated with Betadine, to the Focşani Penitentiary, where he had been diagnosed with generalized folliculitis, but received no treatment. Currently, at PMT Tichileşti, he was not under any kind of treatment either.

 

The same medical problem was encountered during the previous visit by APADOR-CH to PMT Tichileşti. The Association points out that, then as now, the situation is unacceptable and the matter requires to be made a priority. All cases should be identified, diagnosed and treated accordingly, to stop the disease from spreading more than it already has. Also, during the health education sessions, young detainees need to learn how to maintain personal hygiene, given that many of them – as pointed by the prison management – are orphans with many gaps in their education.

 

A special case encountered during the visit at the semi-open regime section was a young man with apparent mental issues. Seeing the representatives of APADOR-CH, he became agitated and started to list all his complaints about the penitentiary, including the problem with the doors that remained locked during the day. With the detainee’s agreement, the representatives of the Association checked his medical record. The prison management also said that the young man had a difficult family situation and that they tried to contact his family and get them come to visit, but nothing happened. The medical record contained no diagnostic to suggest a psychiatric condition, but a mention of a cut wound had been added that very day. The detainee had cut his hand on top of an older scar, in protest. The older incident was not mentioned either, although the detainee said it had taken place during detention. APADOR-CH asks the prison management to give special care to such mentally challenged detainees, to identify their problems and provide appropriate medical care, because these are people with special need, whose state of health may be deteriorated by the hostile environment.

 

At the time of the visit, the minors and young detainees who served their terms under the open regime were, most of them, out to work or to various educational activities. The representatives of the Association visited one of the rooms, were there were only two young men. One of them suffered from the same skin condition and said that he had been given antibiotic, although he did not know for what. The detainees said that doors remained unlocked throughout the day. The room was clean and well maintained.

 

One of the detainees, Iancu Vasile, asked to have a private conversation with the representatives of APADOR-CH about his situation at the penitentiary. He complained about detention conditions, saying that detainees were instigated by the agents to become violent and then were reported. He said that his electric water heater was seized after several discipline reports, and now he was no longer allowed to go shopping at the in-house shop. Also, he said that when he was brought before the discipline commission for one of the incidents, his opinion and version of the facts was not heard. Moreover, he said that he received no answer from the liaison judge after he contested the decision of the discipline commission. Iancu Vasile also said that he had worked at the kitchen for a long time and knew that food was prepared in inappropriate conditions and that ingredients were of poor quality.

 

 

Correspondence, visits, other aspects

 

Letters were posted personally by detainees, and access to the mailbox was not restricted in any way. Phones were available in every section, and so were info-kiosks – which detainees said they knew how to use.

 

The liaison judge was not present at the penitentiary at the time of the visit, but the prison management said that, in some cases, he had reversed the decisions of the discipline commission.

 

Visits took place in the new building and were generally open visits. The special visitation room had 11 tables. For detainees held in the closed and maximum security regime (no minors among them) there were separated cabins. Visitors were allowed to bring in parcels, containing at most 10 kilos of food, 6 kilos of fruit and 20 liters of water/juice. Medicine could be brought only with the prior consent of the doctor.

 

The in-house shop, also visited by the representatives of APADOR-CH, was well provided, except for fruit and vegetables. The prison management said that fresh products were only brought in upon request. The prices were similar with the ones in local shops outside the prison.

 

The matrimonial visitation room was in the new building and was appropriately furnished. Condoms were distributed there, too.

 

 

Conclusions and recommendations

 

  1. The Association asks that the health problems of the minors and young men detained PMT Tichileşti should be solved with priority, especially the skin ulcerations, that require constant treatment until they cure completely.
  2. Specialized medical staff should be hired on the available positions, so that a doctor can be present every day at the facility.
  3. A solution should be found with celerity to leave the doors of the semi-open regime section unlocked during the whole day, thus observing the legal provisions regulating detention regimes.

 

 

Other conclusions and recommendations have been included in the report.

 

 

Maria-Nicoleta Andreescu                                       Doina-Adelina Boboşatu

Cât mai trebuie să plătim pentru tortura din închisorile României?

/in , /by

inchisoare-bogdan-baraghinO campanie APADOR-CH pentru înființarea unui Mecanism Național de Prevenire a Torturii, obligație asumată de România încă din 2009, dar neimplementată încă. 

*

Comiterea unei infracțiuni se pedepsește de cele mai multe ori cu închisoare. Condițiile improprii de detenție și comportamentul abuziv al polițiștilor, jandarmilor sau gardienilor sunt ingrediente care exced aceastei pedepse și periclitează esenţa unui  stat de drept. Totuși, ele continuă să există în închisorile și aresturile noastre și sunt adesea motive pentru condamnarea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Peste 600.000 de euro a plătit România în ultimul deceniu, ca despăgubiri, din cauza incapacității de a le oferi deținuților condiții decente de trai în închisori. Iar condamnările continuă. Ultimul succes repurtat la CEDO chiar în această lună este cel al milionarului Costel Cășuneanu care a obținut o compensație de 4000 de euro – de la noi toți – pentru cele cinci zile de arest despre care Curtea Europeană a considerat că încalcă articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura şi tratamentele inumane.

**

Și Raportul Departamentului de Stat al SUA, privind respectarea drepturilor omului în 2012, a reiterat zilele trecute aceste lipsuri ale României în materie de condiții de detenție, alături de alte mențiuni la fel de importante privind independența justiției sau acțiuni xenofobe, rasiste și discriminatorii la adresa minorităților din societatea românească. Raportul constată [quote]probleme majore de încălcare a drepturilor omului, inclusiv maltratări și hărțuiri practicate de organele de poliție și jandarmerie asupra deținuților; moartea a trei cetățeni romi în custodia poliției; condiții de detenție precare; un sistem juridic încă vulnerabil, lipsit de independență și imparțialitate; acte de violență și discriminare împotriva femeilor, precum și abuzuri asupra copilului; acte antisemite și declarații, precum și articole antisemite au continuat să fie publicate; vederi antisemite, rasiste, xenofobe și naționaliste continuă să fie difuzate prin intermediul internetului; discriminarea societatii impotriva persoanelor lesbiene, gay, bisexuali, transgender  (LGBT) și persoane cu HIV / SIDA, în special copiii, au rămas o problemă[/quote]

Raportul citează observații și cazuri ce au fost constatate și de reprezentanții APADOR-CH, în vizitele făcute în ultimii ani în închisori sau în aresturi ale poliției.

***

Deși autoritățile române consideră că mențiunile din raportul SUA constituie mai degrabă excepții decât regulă, realitatea este că închisorile românești sunt tot mai aglomerate, numărul deținuților sporește de la o lună la alta, în timp ce spațiul rămâne același, iar bugetele alocate sistemului penitenciar sunt adesea insuficiente. Pe acest fond e de așteptat să continue să apară cazuri de încălcări ale drepturilor omului în detenție.

De aceea APADOR-CH a lansat un nou proiect de conștientizare și de impulsionare a autorităților să înființeze un Mecanism Naţional de Prevenire (MNP) a Torturii în spațiile de deținere. Aceasta este o obligație la care țara noastră s-a angajat încă din 2009, prin ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia Împotriva Torturii (OPCAT) şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptat la New York la 18 decembrie 2002.

Mecanismul, prin reprezentanții săi, ar urma să facă vizite periodic în diversele spații de deținere din România și să monitorizeze astfel respectarea drepturilor omului în acele locuri.

În 2009, prin legea de ratificare a OPCAT, termenul pentru înfiinţarea şi funcţionarea mecanismului a fost stabilit pentru 14 iulie 2012. România a cerut trei ani ca să-și îndeplinească această datorie, în loc de termenul uzual de doi ani. Acest termen a fost depășit, iar statul român a cerut și primit o nouă amânare. Comisia împotriva Torturii (CAT) a ONU a acceptat ca nou termen luna noiembrie 2014, iar Mecanismul Național ar trebui să funcționeze până la această dată.

Respectarea drepturilor omului în spațiile de deținere este o datorie legală a statului, dar și o garanție a faptului că bugetul public nu va mai fi grevat de astfel de cheltuieli (daune morale și/sau materiale) ce pot fi preîntâmpinate.

Report on the visit to the Craiova Penitentiary

/in /by

On December 19, 2012, two representatives of APADOR-CH visited the Craiova Penitentiary. The previous visit had taken place on June 4, 2004 (see the previous report at http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=32).

 

 

General aspects – population, detention spaces, staff

 

The Craiova Penitentiary held 1.157 detainees (of whom 105 women), under all existing detention regimes (open regime for those providing services for the prison, semi-open, closed and maximum security regime for the rest of the inmates). Detainees were accommodated in 8 sections, of which one was women only. There were no minors, because Craiova also has a Penitentiary for Minor and Young Detainees. The Craiova penitentiary is the only facility in counties Dolj, Olt and Gorj to have a special section for women and it functions as the coordinating unit for all the facilities in the area: Pelendava, Severin and Târgu Jiu, as well as the Penitentiary for Minor and Young Detainees in Craiova.

 

Overcrowding was a stringent problem that the prison management was aware of (the penitentiary had 1.317 on 2.626 square meters, twice as many as it should, had it observed international standards). However, the managers claimed that there had been no cases, ever, of detainees having to share a bed. In order to relax the situation, sleeping quarters for 40 persons were organized in the shoe workshop, for detainees working there. The penitentiary had different types of rooms, from those of maximum three beds (for those posing high risk for the safety of detention) to those of 27 or even 45 beds, in the preventive arrest section. The prison management said that works were ongoing at the external section in Işalniţa, where women were going to be transferred in better conditions than in Craiova, creating more space for the men. The section was estimated to be completed in the first quarter of 2013.

 

The staff of Craiova Penitentiary working directly with the detainees consisted of 353 persons, of whom 289 in the security and detention regime departments (30 were members of the intervention troops, the masked squad), 16 in the medical department and 18 in the social and educational department.

 

The prison management admitted that masked squads did operate in the prison, but claimed they were only used as a discouragement force and only when detainees needed to be taken outside the facility. However, the representatives of APADOR-CH had the occasion to see masked guards inside the penitentiary during their visit. APADOR-CH reminds the decision of the European Court of Human Rights (ECHR) in the case of Cucu v. Romania, pointing out to the recommendations of the European Committee for the Prevention of Torture and of Inhuman and Degrading Treatment (CPT) regarding the presence of such intervention squads in prisons. The CPT considers that masked squads create an oppressing atmosphere because their masks make it difficult to identify a suspect in a case of ill treatment. CPT also recommended that members of the special intervention unit should not wear masks under any circumstances.

 

Medical care

 

The Craiova Penitentiary had a medical section employing 10 nurses and 6 doctors – 3 GPs, a psychiatrist, a pulmonologist and a dentist. A radiologist was a permanent collaborator of the penitentiary, where a radiology cabinet also exists. The most frequent problems were mental conditions, liver conditions (hepatitis 15-20 cases), syphilis and TB (much less numerous). There were no HIV cases, but nor were there any tests done. Or, in the absence of the test, no one could certainly say whether there were or not any HIV infected detainees. The Association suggests that the penitentiary should inform detainees, after their first medical exam, that they had the possibility of taking an HIV test if they wanted.   

 

Condoms were also distributed at the medical cabinet. The GP said that detainees knew about it and asked for condoms any time they needed. APADOR-CH considers that condoms should be accessible elsewhere, because for some detainees, asking for condoms to a doctor is tantamount to admitting homosexual relations, which are not fully accepted in the penitentiary system. The infirmary also ran a syringe exchange program, but it had not been used for a while because there had been no drug users inside, except for some suspected cases of ethnic botanicals consumption.

 

The doctor said that the penitentiary provided medical care for detainees but did not always have all necessary medication. In many cases, detainees were taken to town for specialist consults, even to private clinics, if they could afford to pay. The Association asks the National Administration of Penitentiaries (ANP) to solve the crisis of medicine in prisons, for instance by granting a larger budget chapter to drug purchase.

 

Infirmary had 6 rooms for admitted patients. At the time of the visit, there was one detainee admitted, after having been brutalized a room mate in a fight over a mobile phone. The detainee had a swollen jaw and said that he was well taken care of.

 

The daily examination norm was of at least 50 detainees, the doctor on duty told APADOR-CH. In 2012, doctors provided 18.000 consultations, the records showed. Each detention section had one day of the week marked for medical exams but, the doctor said, detainees took advantage of the system and asked for extra visits to the infirmary.

 

 

Food and the kitchen area

 

Unlike the previous time APADOR visited, the food at the penitentiary was no longer provided by the in-house farm; detainees, however, considered it acceptable. The preferred item was the fresh bread, baked on the spot. The menu on the day of the visit was tea, biscuits and cheese for breakfast; pork bone soup and potato stew for lunch; cabbage and cracklings (with the regular supplements/variations for the various types of diet. For the day, 34 kilos of meat had been used for the regular diet, of 478 portions, meaning 70 grams of raw meat per detainee (exactly as provided by the regulations).

 

18 detainees worked in the kitchen area and other 10 at the bakery that had a capacity of 5,000 loafs per day, but only produced a fraction, because the facility was not authorized to sell the surplus. The investment for the bakery was 2 billion lei (old currency) from the budget of the penitentiary. Recent investments had also been made for the frigorific rooms were food was kept. The kitchen was clean.

 

An encouraging aspect was that the prison staff decided not to mix the pieces of meat into the main course, but to serve them directly on the plates, so that each detainee was sure to receive a relatively equal piece.

 

The in-house food shop was well stocked at the time of the visit, including fresh fruit and vegetables, as well as meat products that required preparation, like crenwurst. The shop assistant said that detainees needed approval from the prison management to buy certain items, but that pans and immersion heaters, as well as other personal hygiene items, could be obtained without permit. However, only women were allowed to buy plastic tubs, for fear men should use them as recipients to fabricate alcohol. It was unclear why a plastic tub increased the risk of alcohol fabrication, since men were allowed to detain many items that could well serve to the same purpose (mineral water bottles, juice boxes, buckets, etc). The tub discrimination, applied in all Romanian prisons, is quite comical and should cease, because even male detainees may have special needs in terms of personal hygiene or may want to do their laundry.

 

 

Social reinsertion activities

 

The social and educational service of the Craiova Penitentiary has 18 employees (in papers, there were 20, the chief and 19 employees, but two women were on maternal leave at the time of the visit). The personnel scheme included 5 positions for psychologists, but only two were occupied. There were 4 social workers, 2 chiefs of service, 3 educating officers and 8 educating under-officers. The orthodox priest serving the prison was paid by the Craiova Episcopate. In the opinion of the Association, all orthodox priests in penitentiaries should be paid by the church, not by the ANP, as is the case of the other religious denominations accessing prisons, which pay their own representatives.

 

During the visit, a folk music show was ongoing in the festivity room, and many detainees from the closed regime were attending, with guards and the masked squad watching them.

 

The social and educational service ran several activities for education, counseling or entertainment, beside school as such. The prison also had a library, rather poorly stocked. The staff said detainees were not encouraged to borrow books, because they were often moved to other prisons, while books were inventory items.

 

The building hosting the service had been recently renovated and had special rooms for the various activities, including a gym for sporting activities to be used in bad weather.

 

Work

 

28 detainees held under the open regime worked outside the penitentiary, at RECON, a constructions company. Other 68-70 detainees worked inside the prison, in the production unit, for a shoe company in Alba. The prison workshop was organized on two floors and included sewing machines and other shoe-making tools, purchased with European funds.

 

Compared to the previous visit, a good development was the opening of a bakery, making fresh bread for detainees in the prison and for those in the county custody facility. Ten detainees worked at the bakery and other 18 in the kitchen, while several scores provided the other domestic services like distributing food, cleaning, service duty – especially in the high risk and maximum security sectors).

 

 

Visits and correspondence

 

In the visitation sector, there were rooms arranged for both separator visits and open visits. The prison management considered it to be the most modern prison visitation center in the country. There were two rooms for spouse visits and a room for mother and child interaction. The visits could be scheduled both by phone and by e-mail, and each detainee was allowed to receive a 90 minute visit per month. In December, however, as the schedule was busier, the program management allowed only 60 minutes visits, so that more visits could be programmed.

 

The parcel room had a door viewer and parcels were opened in the presence of detainees and of their visitors. The maximum limits for a parcel were 10 kilos of food, 6 kilos of fresh fruit and vegetables and 20 liters of water/juice. Cooked food that required re-heating was not allowed and big lumps were usually cut through, to check for hidden objects.

 

Each detainee had a right to spend at most 350 lei and to make 20 minute phone calls each week. The received mail was recorded in a registry – with the name of the sender and receiver.

 

The liaison judge

 

The liaison judge had his office in the administrative building of the prison and was assisted by a court clerk. The same clerk also worked for two other penitentiaries in the area. The liaison judge said that most of the complaints coming from detainees were related to the detention regime and to the sanctions they were submitted to by the prison management. In 2012, the records of the liaison judge indicated that 1,200 sanctions were passed in the Craiova Penitentiary. Detainees usually complained about being re-categorized into a more severe regime, but there had been cases where detainees contested their being moved into a more relaxed regime, because they did not want to be transferred from Craiova to Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin or Pelendava, as they wanted to remain closer to their families, albeit in a stricter detention regime. Other complaints were against confinement decisions.

 

The liaison judge said there had been cases of hunger strike, which he described as “so-called hunger strikes”, one of which lasted for as much as 7 days. The judge said that detainees who used this form of protest believed this was the way to make their complaints on detention conditions known to the court. There had also been cases of self-mutilation, by detainees who did not receive all their medication for a treatment. The judge and the doctor explained that, had they received all their treatment at once, they would have sold the drugs. The liaison judge said that he had taken decisions contradicting the prison management and that his opinion had been in general taken into account.

 

The Craiova Penitentiary did not have an info kiosk system yet, as other prisons did, but detainees had phone cards for their daily phone calls.

 

 

The women’s section

 

The 105 women held at Craiova Penitentiary were accommodated in section 1, in a building with all its windows opening into the inner courtyard, to avoid any contact with male detainees. The women served sentences under all detention regimes: 16 under open regime, 57 under semi-open regime, 14 under closed regime and two under the maximum security regime; 15 were under preventive arrest and one had not yet been categorized. As all the rooms were on the same section, the procedures for the different regimes could hardly be observed. Although women under the open and semi-open regime were usually allowed to keep their rooms open during the day, the cells had to be locked every time other detainees had to be moved from one location to another.

 

The section had a canteen, which was also used for other activities, such as school classes (grades 1-4) attended by 18 detainees, or carol concerts such as the one offered by one religious denomination right during the visit. The section also had a laundry room, with an automatic machine that detainees were allowed to use. Room no. 2, open regime, had 15 beds on 30 square meters, while the room for semi-open regime had 24 beds on 27 sq m. Room no. 7, for maximum security regime, had 6 beds on about 6 sq. m., and it accommodated two detainees. Room no. 4 (two beds on 4 sq m, used as a quarantine room) held two women, one of whom was 7 months pregnant.

 

Detainees said they had hot running water three times per day and the detention regime was acceptable. One of the women in the quarantine room complained that she had no way to learn about her rights and asked for several books, some of which were legal texts, while another said she could not get physiotherapy for her scoliosis. In this case, the persons in charge said she could not be treated until she could produce a recommendation from the doctor.

 

Women had an exercise yard where they also hung their laundry to dry. The mailbox was outside the building, where women could only get under escort. But the prison staff claimed detainees  could access the mailbox any time they asked and that it would be impossible to move the mailbox inside the section, because a postal worker needed to empty it and it was not recommended that he would enter a women’s section. The Association considers that the presence of a postal worker in the women’s section, in order to pick up the mail, was not supposed to create any sort of problems and asks the prison management to move the mailbox on the corridor, alongside the pay phones.

 

Of the 105 women detainees, 21 went to work in a separate space of the shoe workshop.

 

Detention spaces for male detainees

 

Male detainees were categorized as follows: 236 under preventive arrest, 164 under maximum security regime, of whom 25 considered GSR (high risk), 559 on closed regime, 13 on semi-open regime, 36 on open regime and 44 not categorized. The rooms 77,64 mp – for 48 beds; 34-38 sq m – for 27 beds; 6 sq m for maximum security rooms – two beds each; and 22-32 sq m – closed regime rooms for 15-21 beds each.

 

The representatives of APADOR-CH visited the preventive arrest, quarantine, closed regime, maximum security and the GSR (high risk) sections, as well as the confinement area.

 

The preventive arrest and quarantine section

 

The section had 5 rooms for preventive arrest and three for quarantine. As in the women’s section, there was a canteen with tables and cutlery, but detainees could choose to take the food to their rooms, if they wanted. There were three exercise yards, one of them with fitness equipment, In Room no. 16 – preventive arrest – there were 48 detainees in 48 beds (on three levels) on about 60 square meters. Overcrowding was obvious. The men on preventive arrest said the food was acceptable, as was the detention regime; they had running water, two hours per day in the exercise yards and sporting activities. They also said that the lavatory with three toilet cabins and four showers was sufficient. The only complaint was that the in-house shop was expensive, especially in the processed meat department.

 

Closed regime

 

Males held in closed regime occupied sections 4 and 5 in a horseshoe building. They were accommodated in two types of rooms: larger, 21 beds rooms, measuring 32 square meters and smaller, 15 beds rooms, measuring 22 square meters. The beds were on three levels. Each detainee had a personal space of 1.5 sq m, which indicated a serious level of overcrowding. The lavatories in the rooms were in acceptable state, with two showers and two toilet cabins each. Rooms looked neat and were well warmed up and lit. At the time of the visit, many of the detainees in closed regime were at work. Those present were cleaning the rooms and they said they were satisfied by the detention conditions.

 

 

Maximum security regime and high risk detainees

 

Detainees held under maximum security and high risk regime occupied a semi-circular building with 19 rooms on each floor. The rooms measured about 6 sq m (including the lavatory) and had three beds each.

 

The representatives of APADOR-CH visited section 6B – maximum security and section 6A – high risk (GSR). Detainees from 6B said they were content with detention conditions. In section 6A, there were 25 detainees categorized as high-risk. APADOR-CH insists that detainees dubbed as “high-risk” must remained in the detention regime selected by the categorization commission of the prison, the only difference being that agents and officers must keep a closer eye on them. It is not normal that a detainee labeled as high-risk should end up automatically in the maximum security section. In one of the rooms, one detainee had been held by himself for 8 days, and complained about it, especially since he had no TV. He said it was very harsh with no one to talk to and waited for the prison management to approve his request to receive a TV set from another inmate who didn’t need his any more. The detainee also complained of lack of activity and of the cold in the room.

 

 

Confinement

 

Confinement rooms were on the last floor, alongside the maximum security section. The outer walls of the floor were made entirely of glass brick, which make it very cold. On the same floor with confinement room was Room no. 101, which looked like an improvisation on a corridor. It had no door, just like the confinement rooms, although the 5 detainees there were held under closed regime, not on confinement. Detainee Constantin Cernea complained that he was not taken to the medical ward as often as he needed, that he had caught a cold for several days because of the low temperature but he didn’t receive the medication he needed. He also said that the nurses offended him. Room no. 101 did not include a lavatory and detainees were taken to the showers only twice a week.

 

Confinement rooms were small, dark and had no doors, only bars, opening on the corridor lit through the glass brick wall. Room no. 104 held detainee Ion Stan, who showed clear signs of mental illness and of self-mutilation. The man said he had no relatives outside and received no visits. APADOR-CH mentioned his case to the prison management, who explained that the detainee had been sent to psychiatric exams several times and each time he was returned to prison on grounds that his state “had improved”. The Association considers that the detainee was subjected to inhuman treatment and asks the prison management and the ANP to find a solution for him to get proper medical treatment and better detention conditions.

 

In Room 105 there were two detainees held in confinement. They had been brought in from the maximum security section and said that the conditions were acceptable.

 

 

Conclusions and recommendations

 

1. APADOR-CH asks for urgent steps to be taken in order to reduce overcrowding. In that respect, the Association considers that completing works at the Işalniţa external section would improve the situation to some extent and asks the ANP to provide the necessary resources for opening the section as soon as possible.

 

2. The Association asks the ANP to take into account the recommendations of the CTP, also approved by the ECHR, regarding the masks won by intervention squads in penitentiaries and to put an end to the practices used in Romanian prisons. The CTP considers that the wearing of masks by these troops is unjustified in any circumstances

 

3. APADOR-CH asks the prison management to take urgent measured regarding the regime of detainees held in the maximum security and confinement sections, especially those held by themselves in a room. In the opinion of the Association, they are submitted to inhuman treatment.

 

Other conclusions and recommendations have been included in the report.

 

 

Maria-Nicoleta Andreescu                                                                Dollores Benezic

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Baia Mare

/in /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 14 decembrie 2006, două reprezentante ale Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul Baia Mare. Ultima vizită în acest penitenciar a avut loc la data 14 iulie 2005.

1. Aspecte generale

Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă este destinat, în special, persoanelor condamnate din
judeţul Maramureş şi nu are secţii exterioare.

1.1.  Efective deţinuţi şi cadre

La data vizitei, în penitenciar se aflau 566 deţinuţi, dintre care 545 de bărbaţi şi 21 de femei.
Intre deţinuţii de la Baia Mare, 36 erau arestaţi preventiv şi 27 condamnaţi doar în primă instanţă.

Faţă de capacitatea de deţinere a unităţii potrivit normei de 6 m.c.aer/deţinut, care este de 540 de locuri, numărul paturilor rămâne în continuare foarte mare, la data vizitei fiind instalate 760 de paturi, chiar dacă se înregistrează o scădere faţă de iulie 2005. Dacă se ia în considerare faptul că suprafaţa efectivă a spaţiilor de cazare – a camerelor de detenţie – este de numai 1200 m.p., aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru Prevenirea Torturii (CPT) de minim 4 m.p.
necesari pentru fiecare deţinut, rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 300 de persoane. Întrucât în prezent numărul acestora este aproape dublu, rezultă că supraaglomerarea rămâne o
problema la Baia Mare, chiar dacă a scăzut faţă de cea existentă la data ultimei vizite a Asociaţiei.

Asociaţia recomandă, ca măsură imediat până la rezolvarea problemei, scoaterea paturilor nefolosite care aglomerează inutil camerele de detenţie.

Clasificarea pe regimuri de detenţie potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006 era în curs, deţinuţii fiind audiaţi de comisia de clasificare. 4 deţinuţi fuseseră încadraţi în categoria  regim de maximă siguranţă iar alţi 186 la regim închis, în timp ce numai 5 persoane fuseseră
încadrate la regimul semi-deschis. Termenul pentru finalizarea încadrării de către comisia de individualizare este 18 ianuarie 2007. Nicio persoană nu mai executa pedeapsa în regim restrictiv”, după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, care a eliminat această sancţiune.

Circa 40 % din efectivul de persoane deţinute erau scoase la muncă. Majoritatea lucrau la
reparaţii curente (23 de persoane) şi deservire (48) în interior şi la confecţionat încălţăminte, în camerele de deţinere, pe baza unui contract pe care penitenciarul l-a încheiat cu firma RILUG. Zece femei lucrau într-un atelier instalat pe secţia lor, la confecţionat cabluri electrice pentru maşini de spălat, ca urmare a unui contract cu firma DIETER EIFLER, firma care le-a pus la dispoziţie utilajele. Contractul urma să fie extins la alte 15 deţinute de la 1 ianuarie 2007 In decembrie a fost încheiat un contract cu o firmă de confecţionat ansamble metalice, pentru care urma să lucreze 20 de deţinuţi, cu posibilitatea de a obţine şi calificare.

25 de deţinuţi au lucrat în exterior la ecologizarea râului Săsar, pe baza unui contract u Primăria Baia Mare care urma să fie reînnoit pentru 2007.

Ca şi în alte penitenciare, nici la Baia Mare nu exista o modalitate standard de comunicare a valorii veniturilor lunare ale deţinuţilor. Aceştia pot afla cât au câştigat într-o lună numai de la şeful biroului de organizare a muncii, dacă solicită să fie informaţi verbal. Directorul penitenciarului a
acceptat sugestia reprezentantelor asociaţiei de a comunica în scris fiecărei persoane care munceşte, suma primită lunar.

Din 201 cadre, 140 lucrează în sectorul operativ, din care 28 la pază perimetru. Sunt vacante 59 de posturi. In aceste condiţii, la care se adaugă faptul că cei din sectorul operativ lucrează în schimburi, raportul dintre cadre şi deţinuţi, pe fiecare schimb (în ipoteza că există 3 schimburi), este mult mai mare de 5 deţinuţi (aproximativ dublu) pentru fiecare cadru, cum prevede recomandarea Comitetul pentru prevenirea Torturii.

1.2.  Spaţiile destinate deţinuţilor

Spaţiile destinate deţinuţilor au rămas cam aceleaşi din anii ’70. Renovările şi amenajările demarate relativ recent sunt doar parţial finalizate. Insă camerele vizitate de reprezentantele
asociaţiei, sala de duşuri, blocul alimentar aveau, în general, un aspect cel puţin impropriu locuirii sau destinaţiei prevăzute pentru acestea.

Potrivit directorului penitenciarului, chiar în ziua vizitei se ţinea licitaţia pentru proiectarea unui nou pavilion modern, cu o capacitate de 700 de locuri, investiţie pentru care s-au obţinut deocamdată primele 100 de milioane de lei vechi. 

Având în vedere că încă de la vizita precedentă, în urmă cu un an şi jumătate administraţia penitenciarului promitea demararea lucrărilor, asociaţia recomandă urgentarea procedurilor, astfel încât construcţia noului pavilion să înceapă cât mai curând.
Cele câteva amenajări recente, pe care deţinuţii se pare că le apreciază, erau o sală de forţă
acoperită şi o bază sportivă reamenajată în locul unei foste hale industrială din incinta penitenciarului, aceasta putând servi şi ca sală de spectacole, dat fiind că dispune de o scenă
şi de instalaţie de iluminare nocturnă. Patru camere din penitenciar erau aproape renovate –
două foste camere de izolare severă şi alte două camere mari în care anterior renovării erau instalate câte 39 de paturi . Fostele camere de izolare, fuseseră reamenajate complet, refăcută
pardoseala, pereţii, instalaţia de încălzire şi grupul sanitar propriu, urmând să aibă fiecare câte patru locuri. Cele două camere mari care urmau să aibă fiecare câte 20 de locuri fuseseră renovate similar, cu diferenţa că grupul sanitar fusese mult lărgit şi se compunea din trei cabine de toaletă şi un hol de dimensiuni mari care să poată fi folosit şi ca loc pentru fumat. Cele patru camere mai aşteptau doar montarea instalaţiilor la grupurile sanitare, urmând a fi ocupate până la sfârşitul lunii decembrie.

Asociaţia apreciază iniţiativa demarării acestor lucrări de renovare, ca şi rezultatul obţinut care oferă condiţii acceptabile de cazare pentru deţinuţi în ce priveşte igiena şi spaţiul disponibil. Potrivit administraţiei penitenciarului, există deja un plan de reparaţii capitale care va cuprinde toate secţiile.

APADOR-CH solicită Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să sprijine realizarea acestui plan prin acordarea fondurilor necesare  extinderii lucrărilor de renovare la toate  celelalte camere de detenţie.

Perspectivele de ameliorare a calităţii mediului de viaţă al peroanelor deţinute la Baia Mare ţin şi de apropiata desfiinţare a fermei zootehnice (GAZ), care se află la numai 30 de metri de spaţiile de cazare din penitenciar. Desfiinţarea GAZ de la 1 ianuarie 2007 ar rezolva, potrivit directorului penitenciarului, şi problema şobolanilor. Perimetrul destinat în prezent GAZ ar urma să fie reamenajat ca ateliere de producţie pentru deţinuţi.

Potrivit conducerii, s-a refăcut licitaţia pentru magazinul alimentar din incinta penitenciarului, chioşcul urmând să fie mutat în sectorul de deţinere pentru a uşura accesul persoanelor deţinute. Directorul a avut, de asemenea, iniţiativa constituirii unei comisii care va monitoriza preţurile practicate de punctul comercial.

2. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006

Si la Baia Mare s-au înregistrat proteste, în aceeaşi perioadă cu cele din alte penitenciare din România, după ce, în luna septembrie 2006, mai avuseseră loc alte proteste ale deţinuţilor, puse pe seama numirii noului director, proteste de care o parte din cadre nu ar fi fost străine.

Potrivit directorului penitenciarului, circa 120 de persoane au refuzat hrana oferită de
penitenciar şi s-au manifestat gălăgios, cerând “dreptate şi libertate” dar şi “condiţii europene de detenţie”. Unul din deţinuţi, T.M., a dorit să intre în refuz de hrană şi a fost audiat de judecătorul delegat.

In ziua de duminică, câţiva deţinuţi au incendiat câlţii din saltea şi bucăţi de pătură. La apelul de seară, deţinuţii de la camera 17 au blocat accesul în camera de detenţie, folosindu-se de paturile metalice. După discuţii purtate cu deţinuţii, aceştia au permis accesul în cameră directorului şi şefului de tură.

Protestele au continuat şi luni, când deţinuţii de la camera 17 au blocat din nou accesul în cameră. Grupa specială de intervenţie a pătruns în forţă, pentru imobilizarea unui deţinut care ar fi refuzat
transferul la instanţă. Intervenţia a fost filmată cu camera video portabilă.

Ca principală cauză a protestelor din decembrie 2006, cadrele au indicat mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie.

Nici cu ocazia protestelor din septembrie 2006, nici la cele mai recente, nu s-au înregistrat
agresiuni, deţinuţii cu care au stat de vorbă reprezentantele Asociaţiei, confirmând acest lucru.

3. Vizita in penitenciar

3.1.  Blocul alimentar

Blocul alimentar nu a mai fost renovat din anii ’90 si avea un aspect absolut impropriu destinaţiei sale. Pereţii şi tavanul de la bucătărie şi spălător erau negrii de funingine şi de mucegai iar faianţa era grav deteriorată. Administraţia penitenciarului a recunoscut că centrala termică care ar trebui
să deservească şi blocul alimentar cu apă caldă este subdimensionată. Pentru dezinfectare se foloseau 10 kg de sodă caustică, pe lună. Vesela era spălată în jgheaburi de ciment,  în condiţii nerecomandate din punct de vedere igienico-sanitar .

In momentul vizitei, mâncarea era gata pregătită urmând a fi distribuită pe camere.Meniul consta în ciorbă ţărănească cu carne (pentru care se folosiseră 50,6 kg de carne de porc, în carcasă, degresată) şi iahnie de fasole (pentru care se folosiseră 18,5 kg de subproduse). Carnea era
pregătită şi distribuită separat, fiecare deţinut primind câte o bucată, pentru a se evita astfel nemulţumirile legate de absenţa cărnii din felurile de mâncare distribuite. Pentru persoanele
care necesită regim hipercaloric („norma 18”) – erau prevăzute în total 15,5 kg de carne.

Potrivit responsabililor de la blocul alimentar, în penitenciar există 15 deţinuţi cu regim musulman, comun cu cel pentru diabetici. Aceştia urmau să primească la prânz ciorbă de varză şi cartofi fierţi
cu brânză. Carnea de vită lipsea complet din meniu dar  direcţiunea penitenciarului nu fusese
informată despre lipsa din stoc a acestui produs.

Pentru seară, meniul conţinea ghiveci, la comun şi griş cu lapte, pentru regim, cu tocăniţă de cartofi. Deţinuţii la regim mai primeau la ora 16.00 un supliment de mămăligă cu brânză.

In magazia de alimente se afla depozitat şi detergentul, pe lângă conserve de pastă de roşii şi saci cu cereale (orez) care nu aveau termenul de valabilitate marcat.In magazie mai existau saci cu cartofi „trataţi”, având coaja acoperită de un praf verde-albăstrui. Pâinea urma să sosească la ora 15.00 şi să fie distribuită deţinuţilor fără a fi stocată în magazie.

APADOR-CH reaminteşte că hrana deţinuţilor este încă departe de normele unei alimentaţii sănătoase. O soluţie pe care asociaţia o susţine şi care s-a aplicat, pare-se cu succes, la secţia externă de la Cluj a Penitenciarului Gherla, este externalizarea acestui serviciu. În acest fel, administraţia penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

Condiţiile în care se pregăteşte hrana deţinuţilor sunt total improprii şi pun în pericol starea de sănătate a acestora. APADOR-CH cere măsuri urgente pentru eliminarea deficienţelor semnalate.

3.2. Secţia de femei

In camera 5, erau cazate 6 persoane, fiind instalate 12 paturi Camera era curată, călduroasă, dar urmele de condens erau vizibile, deşi fusese igienizată (văruită) în urmă cu aproximativ o lună.
Camera era dotată cu grup sanitar separat, cu WC turcesc si chiuvetă numai cu apă rece. Până în urmă cu câteva luni, apa rece era oprită în timpul nopţii, situaţie de care deţinutele se plângeau şi care a fost remediată o dată cu schimbarea directorului penitenciarului.

Deţinutele au spus că merg la duş de două ori pe săptămână, câte 15 minute. Ele primesc o jumătate de săpun pe lună, o cană de detergent, 100 g de vată şi o pastă de dinţi o dată la
3 luni. Ele au voie să deţină parfumuri şi deodorante. In ce priveşte asistenţa medicală de specialitate obstetrică-ginecologie, deţinutele au spus că sunt prezentate la spitalul judeţean, cu programare prealabilă.

Deţinutele au un program zilnic de plimbare de 3 ore. Ele au dreptul lunar, la 8 apeluri telefonice şi la 3 vizite din partea familiei. Cele care muncesc, au dreptul la vizite la masă.

APADOR-CH consideră că vizitele la masă trebuie acordate numai în funcţie de clasificarea pe categorii a persoanelor pe durata detenţiei şi nu trebuie să fie condiţionate de prestarea unei munci.

Curăţenia în sectorul de detenţie la secţia de femei, nu este remunerată, însă deţinutele primesc recompense în suplimentarea dreptului la pachet sau la vizită. Ele primesc plicuri cu timbre de 4 ori pe lună, dacă solicită.

Sâmbăta, se primesc vizite din partea cultelor religioase la care participă cine doreşte fără să fie nevoie de o programare prealabilă. Deţinutele au primit de două ori şi vizita judecătorului delegat – care nu era în penitenciar la data vizitei – şi au avut posibilitatea să consulte noua lege a executării pedepselor.

Accesul la programele TV este fără întrerupere, aparatele de recepţie fiind însă aduse de persoanele aflate în detenţie. Femeile de la camera 6 au declarat că au fost scoase şi în afara penitenciarului, la teatru, la spectacol de colinde şi la căminul de bătrâni. Pentru duminica
următoare, era programată o vizită la biserica baptistă, împreună cu un grup de deţinuţi.

In cadrul secţiei de femei există şi un punct de lucru, unde lucrau patru deţinute, în tura de dimineaţă, cu program între 6.30 şi 14.30, având pauză de masă la ora 12.00.

3.3. Baia deţinuţilor

In afara secţiei pentru femei, penitenciarul Baia Mare dispune, pentru cei peste 500 de
deţinuţi, de o singură sală unde funcţionează 15 duşuri. Aceasta avea un aspect extrem de critic: faianţa era în bună parte distrusă, instalaţia de duşuri se compunea de fapt dintr-o reţea de ţevi suspendate sub nivelul plafonului, robinetul de apa caldă, unic pentru toată instalaţia de 15
duşuri, fiind acţionat din exteriorul încăperii, de către agenţii de pază.

Asociaţia recomandă renovarea cu prioritate a sălii de baie pentru deţinuţi şi instalarea de duşuri individuale.

3.4. Sala de forţă

Din august 2006, penitenciarul dispune de o sală de forţă acoperită, în care erau instalate mai multe aparate. La sală pot lucra până la 14 deţinuţi pe şedinţă, sub supravegherea unui monitor,
fost sportiv de performanţă. In sală, erau afişate vizibil regulile de securitate a folosirii aparatelor.

In cursul vizitei în penitenciar, deţinuţii şi-au exprimat satisfacţia cu privire la noua sală de forţă şi la activităţile sportive, sub coordonarea monitorului.

3.5. Camerele 16 şi 17

La camera 16, una din cele mai aglomerate din penitenciar, erau cazate 37 de persoane, fiind instalate 39 de paturi iar la camera 17 erau cazaţi 20, fiind instalate 26 de paturi, fără ca să mai rămână, practic, nici un pic de loc, în afara unor culoare înguste, între paturi, astfel încât deţinuţii sunt obligaţi să stea în pat şi ziua şi noaptea. Paturile erau dotate cu saltele vechi de 20 de ani ,
adevărate focare de infecţii.

Fiecare camera era dotată cu grup sanitar izolat de restul camerei, cu un singur WC, insuficient pentru numărul mare de deţinuţi din camere şi cu un jgheab de ciment, la care curgea numai apă rece, pe post de chiuvetă.

Camerele erau călduroase şi luminate natural. Deţinuţii din aceste camere care nu lucrau şi îşi petreceau tot timpul stând în paturi şi uitându-se la televizor.

Unul din deţinuţii de la camera 17, Istvan Vinto David s-a plâns că nu e scos la cabinetul medical şi nu primeşte medicamente. De asemenea, el s-a plâns că nu poate frecventa cursurile pe timpul iernii pentru că în şcoală este frig, fapt care nu a fost infirmat nici de responsabilii penitenciarului. Deţinutul  a recunoscut că s-a înscris la şcoală „de plictiseală”.

Mai mulţi deţinuţi de la camera 17 s-au plâns că nu au doctor în permanenţă şi indiferent ce afecţiuni ar acuza primesc invariabil paracetamol. Deţinutul Mihalca Ştefan, bolnav de ulcer şi gastrită s-a plâns că nu a primit tratament în luna august. Un alt deţinut, pe nume Ciurar Alexandru, a reclamat că nu a primit niciun tratament pentru afecţiunea sa la nivelul urechii, deşi
s-a plâns de mai multe ori de senzaţii supărătoare de zgomot în ureche. Medicul penitenciarului le-a precizat reprezentatelor asociaţiei că acest deţinut are nevoie de o proteză auditivă însă
până în prezent nu a fost iniţiat nici un demers.

Cele mai multe plângeri ale deţinuţilor de la camerele 16 şi 17 priveau lipsa asistenţei medicale. Aceştia erau relativ mulţumiţi de hrană, de calitatea pâinii şi de activitatea cu monitorul sportiv.

3.6. Asistenţa medicală

Asistenţa medicală este asigurată de un medic, pentru peste 500 de deţinuţi, medicul-şef fiind în concediu medical pentru o perioadă mai lungă, şi 6 asistenţi. In medie, medicul examinează zilnic un număr de 60 de deţinuţi iar după programul de consultaţii de 7 ore consacrat deţinuţilor,
examinează şi cadrele timp de o oră – o oră şi jumătate, pe zi.

Confruntată cu problema insuficienţei asistenţei medicale, administraţia penitenciarului a găsit soluţia detaşării unuia din medicii de la Gherla, care urma să devină efectivă în scurt timp.

Totuşi, în condiţiile în care personalul medical este, oricum, insuficient, în întreaga reţea de penitenciare, soluţia detaşărilor nu poate fi de natură să rezolve problema, fiind necesară suplimentarea posturilor de medici şi asistenţi.

Cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Baia Mare sunt tulburările psihice, gastritele
şi dermatitele – toate, boli legate de condiţiile materiale (de supraaglomerare, igienă şi hrană), deosebit de precare.

Asociaţia recomandă achiziţionarea cu prioritate de saltele şi lenjerie de pat noi, fără de care nu se poate ajunge la eradicarea  bolilor de piele, indiferent dacă au fost dobândite înainte sau după transferarea deţinuţilor la penitenciar.

In anul 2006 s-a înregistrat un deces care a avut ca diagnostic infarctul, deţinutul figurând în evidenţele cabinetului cu afecţiuni cardio-vasculare. După ce i s-a făcut rău, acesta a fost transportat la spital de urgenţă, unde a şi decedat Autopsia s-a realizat la spital, cu participarea medicului din penitenciar.

La data vizitei nu exista niciun deţinut infectat cu HIV. Cabinetul avea sub observaţie
şi două cazuri de suspecţi TBC nou transferaţi în penitenciar. 12 foşti consumatori de drog sunt ţinuţi sub observaţie, împreună cu centrul anti-drog de la Cluj.

La cabinetul medical s-au înregistrat şi patru cazuri de agresiuni sexuale între deţinuţi, unitatea fiind cea care a achitat costul expertizelor medico-legale şi care a sesizat parchetul. Pe parcursul detenţiei se distribuie prezervative, la cerere, fapt confirmat şi de deţinuţi. APADOR-CH sugerează din nou ca prezervativele să fie plasate într-un loc accesibil tuturor deţinuţilor fără ca beneficiarii să fie nevoiţi să facă vreo cerere. Noua lege privind regimul executării pedepselor, include distribuirea gratuită a prezervativelor, fără nicio condiţie sau limitare sau control, ca metodă de prevenire a contaminării cu HIV

In infirmerie, erau internate, la data vizitei, 24 de persoane, majoritatea cu boli cronice.

3.7. Activitatea social – educativă

Personalul
compartimentului de asistenţă psihologică şi educaţie
este compus din 6 cadre (inclusiv preotul ortodox), dintre care doi psihologi:
unul, angajat de la 1 decembrie 2006, iar celălalt, plătit cu ora
şi lucrând exclusiv pe testarea deţinuţilor.

În prezent întreg personalul compartimentului este implicat în Comisia de individualizare a regimului de detenţie impus de noua lege a executării pedepselor.

Numai circa 30% din deţinuţi participă la programele realizate în penitenciar. Compartimentul
educativ organizează şi un curs de limba engleză. Cele mai multe dintre programe sunt orientate către femei şi tinerii din penitenciar. Problema principală rămâne, în continuare, faptul că un număr foarte mic de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei rămân niciun fel de activitate în afară de plimbarea zilnică.

Există un program special, care se derulează în ultima săptămână dinainte de liberare şi care cuprinde consiliere şi „prescripţii comportamentale” şi oferă informaţii care să ajute persoanele liberate să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în mecanismele de protecţie socială. În opinia asociaţiei, un program de o singură săptămână de „consiliere şi prescripţii comportamentale” pentru cei care urmează să se libereze este
insuficient pentru a asigura reinserţia socială a foştilor deţinuţi.

Asociaţia recomandă extinderea acestui program şi ca timp şi ca activităţi, în colaborare cu Serviciul de probaţiune local.

Asociaţia apreciază că departamentul socio-educativ a organizat şi activităţi în afara spaţiului de deţinere, însă numai pentru minorii care, între timp, au plecat din penitenciar. Ei au beneficiat de
vizite la  muzeul de minerale, muzeul de artă, grădina zoologică, Planetarium şi biblioteca
judeţeană. În cursul anului 2006, trei minori şi-au expus lucrările de pictură în holul Prefecturii.

Compartimentul colaborează cu Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, aceştia deplasându-se în penitenciar de 3-4 ori pe săptămână, unde participă la comisia de individualizare a regimului de detenţie.

In fiecare duminică are loc serviciul religios în capela ortodoxă aflată în incinta penitenciarului. Celelalte culte religioase au acces în penitenciar, fără dificultăţi. Cu colaborarea cultelor, se
organizează şi ieşiri cu deţinuţii în colectivitate, de exemplu la biserica baptistă din oraş.

4. Concluzii 

Recomandările asociaţiei ca urmare a celor constatate cu ocazia vizitei în penitenciar se află cuprinse în textul prezentului raport.

Nicoleta Popescu

Adriana Dăgăliţă 

Raspuns ANP Baia Mare 2006

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Aiud

/in /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 12 decembrie 2006, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Aiud din judeţul Alba. Ultima vizită în acest penitenciar avusese loc la data de 20 iulie 2000.

1. Accesul în penitenciar

Iniţial, reprezentantelor asociaţiei li s-a refuzat accesul în penitenciar, motivul invocat fiind că autorizaţia de acces în penitenciare pentru anul 2006 era semnată de fostul şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, şi nu de directorul actual. Este prima dată în ultimii 12 ani când asociaţiei nu i se permite intrarea într-un penitenciar. In plus, motivul refuzului este ridicol deoarece autorizaţia nu putea fi anulată decât printr-o nouă dispoziţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi în niciun caz prin simpla plecare din post a persoanei care a semnat în numele instituţiei.

A fost nevoie de intervenţia conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pentru a li se permite reprezentantelor asociaţiei accesul în penitenciar în dimineaţa aceleiaşi zile.

Pentru început, ele au discutat cu mai multe cadre din conducerea penitenciarului, fară ca directorul să fie prezent. Mai întâi li s-a comunicat că acesta este în concediu, apoi că va veni în cursul zilei, ceea ce nu s-a întâmplat până la părăsirea incintei penitenciarului, după ora 18.00. Prin urmare, a rămas neclar cine a dispus interzicerea accesului în penitenciar. Reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că motivul real al refuzului iniţial a fost teama de a nu se afla că şi la Aiud au fost proteste în decembrie şi că agenţii de penitenciar au folosit forţa împotriva deţinuţilor.

2. Protestele deţinuţilor din 9-11 decembrie 2006

Deşi Penitenciarul Aiud nu a figurat public în rândul penitenciarelor unde s-au înregistrat proteste în perioada 9-11 decembrie 2006, în realitate, deţinuţii au manifestat şi aici.

Potrivit cadrelor din conducerea penitenciarului, în seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2006, 36 de persoane deţinute, din 2 camere s-au manifestat zgomotos, „au strigat şi au bătut în uşi” şi au spart geamurile de la camere, reuşind să strice şi sistemele de închidere ale acestora. Potrivit aceloraşi cadre, s-a intervenit cu grupa specială de intervenţie pentru imobilizarea şi scoaterea deţinuţilor din camere şi mutarea pe alte secţii, în camere mici. Cadrele au precizat că se are în vedere deschiderea unei anchete disciplinare, deşi la data vizitei, procedura nu fusese încă declanşată.

Duminică, 10 decembrie, protestele au continuat, 160 de deţinuţi refuzând hrana oferită de penitenciar, pentru micul-dejun. 95 de persoane au făcut acelaşi lucru în ziua următoare, luni, 11 decembrie. Persoanele care şi-au manifestat intenţia de a intra în refuz de hrană au fost audiate de judecătorul delegat, tot în cursul zilei de luni. La data vizitei, marţi 12 decembrie, niciun deţinut nu mai refuzase hrana.

În ce priveşte motivul protestelor deţinuţilor, cadrele din conducerea penitenciarului s-au referit la zvonurile care ar fi existat cu privire la pregătirea unei legi de graţiere, care ar fi trebuit să fie adoptată imediat după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor. Ca principal factor de instigare, cadrele au indicat presa şi mediatizarea excesivă a protestelor din alte penitenciare, ceea ce ar fi generat un fenomen de solidarizare între deţinuţi. Totuşi, cadrele au recunoscut că şi
condiţiile de detenţie au constituit o motivaţie pentru recentele proteste. Mai mult, persoanele audiate de judecătorul delagat cu ocazia protestelor, au acuzat, în principal, condiţiile de detenţie,
lipsa asistenţei medicale şi lipsa activităţilor.

Potrivit deţinuţilor cazaţi pe secţia a IV-a cu care reprezentantele asociaţiei au stat de vorbă în timpul vizitei, grupa de intervenţie ar fi reprimat violent protestele celor de pe secţia a V-a.

Asociaţia solicită extinderea anchetei disciplinare şi la agenţii care au participat la operaţiunile desfăşurate cu ocazia protestelor din 9-11 decembrie 2006, respectiv sesizarea organului de urmărite penală cu privire la natura, durata şi consecinţele intervenţiei.

 

3. Aspecte generale

Penitenciarul cu regim de maximă siguranţă este destinat, în special, persoanelor condamnate din judeţele Sibiu şi Alba, dar serveşte şi ca penitenciar „de tranzit” pentru deplasările de deţinuţi între sudul şi nordul ţării. Penitenciarul nu are secţii exterioare. In privinţa deţinuţilor aflaţi în tranzit, responsabilii penitenciarului consideră că pun probleme deosebite întrucât nu există informaţii utile despre aceştia, cum ar fi eventualele afecţiuni sau stări de vulnerabilitate, care să le poată permite să ia masuri pentru a evita anumite incidente. Astfel, Penitenciarul Aiud s-a confruntat recent cu un caz de suicid, un deţinut aflat în tranzit spânzurându-se.

La data de 12 decembrie 2006, în penitenciar se aflau 959 deţinuţi, dintre care 972 bărbaţi şi 33 de femei. 15 deţinuţi erau minori. Potrivit cadrelor din conducere, ultimii ar reprezenta o mare problemă, pentru că au „distrus camerele şi echipamentele”. De altfel, într-una din camerele vizitate (camera 329, a se vedea infra, 4.2), în care erau cazaţi minori, nu exista geam la fereastră de mai multă vreme, temperatura din cameră fiind cam aceeaşi cu cea de afară, de numai câteva grade peste 0oC.

In penitenciar se afla un condamnat la detenţie pe viaţă şi 212 persoane condamnate la pedepse mai mari de 10 ani de închisoare. La data vizitei, se mai aflau şi 92 de persoane arestate preventiv şi alte 37 condamnate în primă instanţă.

Clasificarea pe regimuri de detenţie potrivit noii legi a executării pedepselor nr. 275/2006 era în curs, deţinuţii fiind prezentaţi în faţa comisiei de clasificare. Incadrarea acestora pe categorii era deocamdată doar scriptică nerealizându-se practic cazarea în regim deshis sau semi-deschis. 160 dintre persoanele deţinute fuseseră deja încadrate la categoria în regim de maximă siguranţă, în timp ce numai aproximativ 15-20 de persoane fuseseră încadrate la regimul deschis. Termenul pentru finalizarea încadrării de către comisia de individualizare este 18 ianuarie 2007.

Nicio persoană nu mai executa pedeapsa în regim „restrictiv”, după intrarea în vigoare a noii legi a executării pedepselor, care a eliminat această sancţiune.

Capacitatea de deţinere a unităţii potrivit normei de 8 m.c./deţinut ar fi de 1264 de locuri, dar suprafaţa spaţiilor efective de cazare – a camerelor de detenţie – este de numai 2536 m.p. Aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru Prevenirea Torturii (CPT) de minim 4 m2 necesari pentru fiecare deţinut, rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 634 de persoane.
Intrucât în prezent numărul acestora este de 959, rezultă un grad ridicat de supraaglomerare de aproximativ 150%.

In ce priveşte spaţiile destinate cazării deţinuţilor, un corp nou de clădire a fost dat în folosinţă în 2002-2003, fiind destinat cazării deţinuţilor în camere de 2-3 persoane, în regim de maximă siguranţă. Un alt corp de clădire se afla în construcţie, cu finalizare în iunie 2007. Lucrări de modernizare a centralei termice erau, de asemenea, prevăzute pentru primul trimestru al anului 2007, fiind alocată deja prima tranşă din investiţie. Potrivit administraţiei penitenciarului, centrala care funcţioneză în prezent operează cu trei cazane vechi, cu un randament de sub 50% faţă de valoarea normală. De altfel, căldura este furnizată după un program, dimineaţa şi seara, câteva ore.

O altă investiţie recentă o reprezintă un atelier de tâmplărie destinat calificării persoanelor aflate în detenţie. Utilajele fuseseră deja achiziţionate din fonduri PHARE şi aşteptau amenajarea halei de producţie în care urmează să fie montate, tot în cursul anului 2007. La data vizitei, construcţia halei se afla la stadiul de fundaţie.

Pentru lucrări de reparaţie şi igienizare a camerelor se cheltuiseră în 2006, 300 de milioane de lei vechi.

Asociaţia recomandă  urgentarea lucrărilor la centrala termică pentru a se putea furniza căldură în permanenţă în camerele de detenţie, pe timpul sezonului rece.

Un număr de 324 persoane erau scoase la muncă, adică aproximativ o treime din numărul deţinuţilor. Majoritatea lucrau în exterior, în construcţii dar şi la confecţionat încălţăminte, în atelierele din penitenciar (83 de persoane lucrau în cele 5 ateliere amenajate în penitenciar) sau chiar în camerele de deţinere (22 de persoane). Explicaţia pentru lucrul în camere a fost că solicitarea de a munci din partea deţinuţilor este mai mare decât capacitatea atelierelor.

Deţinuţii lucrează 10 ore pe zi, între 7 şi 17, cu pauză sâmbăta şi duminica şi sunt plătiţi în funcţie de norma pe care o realizează (la număr de perechi de încălţăminte), primind 30% din câştig. Aceştia pot afla cât au câştigat într-o lună numai de la şeful punctului de lucru, dacă solicită să fie informaţi verbal. Nu există o modalitate standard de comunicare a valorii veniturilor lunare şi nu a
fost clar cum se rezolvă eventualele divergenţe legate de cuantumul sumei cuvenite. Deţinuţii care muncesc mai câştigă până la 7 zile de reducere din pedeapsă, în fiecare lună.

Alţi deţinuţi lucrează în folosul comunităţii, la Mânăstirea Râmeţi şi la ferma zootehnică (20 de deţinuţi). Ferma dispune de 36 ha de teren şi 70 de bovine. Patru deţinuţi lucrau la modernizarea
penitenciarului, fiind angajaţi de o firmă de construcţii. In prezent, toţi deţinuţii care lucrează sunt remuneraţi, chiar dacă sunt repartizaţi la  lucrări în interior.

Asociaţia recomandă reducerea timpului de lucru la 8 ore pe zi şi, pe cât posibil, creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în detenţie, date fiind solicitările din partea acestora. De asemenea, asociaţia recomandă ca fiecare deţinut care munceşte să semneze statele de plată, pentru a şti exact cât a câştigat.

Numărul total al cadrelor este de 373 fiind prevăzute însă 439 de posturi (66 de posturi sunt vacante). Dintre aceştia, 311 lucrează în sectorul operativ, din care 65 la escortă şi 30 în grupa de intervenţie. Dar cele 311 persoane din sectorul operativ lucrează în schimburi, astfel încât media raportului dintre cadre şi deţinuţi, pe fiecare schimb (în ipoteza că există 3 schimburi), este de mai mult de 9 deţinuţi pentru fiecare cadru, aprope dublu faţă de recomandarea Comitetul pentru prevenirea Torturii (un cadru pentru fiecare 5 deţinuţi).

In penitenciar nu există sistem de supraveghere cu camere video şi nici sistem de semnalizare audio-vizuală.

Deţinuţii nu sunt încătuşaţi în momentul în care sunt transportaţi în afara penitenciarului, la instanţă, pentru afaceri judiciare ori la spital decât cu aprobarea directorului. Potrivit cadrelor din conducere, în penitenciar nu există alte dispozitive de imobilizare în afară de cătuşe. Tinuta penală nu mai este obligatorie în nicio situaţie.

Penitenciarul dispune de 6 curţi de plimbare, câte una pe fiecare secţie. Cea vizitată de reprezentantele asociaţiei avea dimensiuni mari însă nu dispunea de nici un fel de amenajări, cu excepţia a două bănci metalice.

4. Vizita in penitenciar

4.1.  Blocul alimentar

Deşi blocul alimentar a fost renovat în 2002 şi reparat din nou în 2004, condensul era vizibil la nivelul plafonului. In corpul de clădire nou construit erau prevăzute şi trei săli de mese care ar urma să fie amenajate la ultimul etaj.

In momentul vizitei, mâncarea era gata pregătită urmând a fi distribuită pe camere. Meniul consta în ciorbă de cartofi cu carne (pentru care se folosiseră 67 kg de carne de porc, în carcasă) şi fasole cu jumări (pentru care se folosiseră 9 kg de subproduse). Intr-una din marmitele cu ciorbă, carnea era aproape inexistentă, tot ce s-a putut găsi după câteva minute de căutare fiind două-trei oase. Potrivit responsabililor de la blocul alimentar, în penitenciar nu ar exista nici un deţinut musulman, nefiind deci prevăzut un meniu special. Meniul pentru regim conţinea ciorbă de orez cu morcov şi tocăniţă de legume.

In magazia de alimente se aflau depozitate paste făinoase, brânză, biscuiţi şi alte conserve, precum şi câteva zeci de pachete pregătite pentru deţinuţii care urmau să plece la instanţă, pachete care conţineau slănină, brânză şi biscuiţi. Frigiderul era gol, dar cu urme de sânge, deşi
responsabilii cu aprovizionarea explicaseră că în fiecare zi carnea este livrată direct la bucătărie, şi că nu se păstrează în blocul alimentar.

Intr-o cameră frigorifică, reprezentantele asociaţiei au descoperit totuşi o bucată de carne de câteva zeci de kilograme, despre care nu au primit explicaţii clare cu privire la destinaţia sa, cu atât mai mult cu cât pentru masa de seară era prevăzut un meniu fară carne (paste cu brânză la comun şi griş cu lapte pentru cei cu regim).

In magazia de pâine exista o „rezervă” de câteva zeci pe pâini, pentru deţinuţii aflaţi în tranzit, care ar putea să sosească oricând în cursul zilei. O altă explicaţie pentru prezenţa rezervei de pâine a fost refuzul deţinuţilor, cu ocazia recentelor proteste, de a primi mâncarea oferită de penitenciar. In magazia de pâine se aflau lădiţe pentru depozitare de o igienă cel puţin îndoielnică.

In cursul vizitei în camerele de detenţie, reprezentantele asociaţiei au primit plângeri de la deţinuţi în legătură cu calitatea mâncării, care ar lăsa de dorit. APADOR-CH reaminteşte că hrana deţinuţilor este încă departe de normele unei alimentaţii sănătoase. O soluţie pe care asociaţia o susţine şi care s-a aplicat, pare-se cu succes, la secţia externă de la Cluj a Penitenciarului Gherla, este externalizarea acestui serviciu. În acest fel, administraţia penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

Spălătorul prezenta condens, nu curgea apa caldă şi nu se vedea nici urmă de detergent. Reprezentantelor asociaţiei li s-a prezentat cu greu un bidon cu capacitatea de 5 litri, gol, care ar fi servit pentru curăţarea veselei în ultima săptămână.

Vestiarul destinat persoanelor deţinute care lucrau la blocul alimentar era prevăzut cu o sală comună pentru duş, unde din cele 10 duşuri nu erau funcţionale decât trei, dar şi cu trei cabine de toaletă, toate încuiate cu cheia sau fără clanţă.

Condiţiile în care se pregăteşte hrana deţinuţilor sunt total improprii şi pun în pericol starea de sănătate a acestora. APADOR-CH cere măsuri urgente pentru eliminarea deficienţelor semnalate.

4.2.  Camera 329 – deţinuţi minori

In camera 329, de mici dimensiuni, erau cazaţi cinci minori în trei paturi supraetajate. Grupul sanitar nu era izolat, WC-ul nu funcţiona,  camera era foarte murdară, saltele şi păturile erau rupte şi murdare, nu exista lenjerie de pat. Minorii au dreptul la duş o singură dată pe săptămână, timp de 5 minute.

La data vizitei, nu fuseseră scoşi la plimbarea zilnică. Urma să fie duşi la club între orele 15.00 şi 17.30, unde puteau viziona programe la televizor. Niciun minor nu era şcolarizat, deşi în penitenciar aceştia sunt în număr suficient pentru a organiza o grupă. Obiecţia că timpul în care ei rămân în penitenciar ar fi prea scurt nu este întemeiată întrucât bună parte dintre ei petrec acolo luni întregi (S.P. era de 2 luni în Penitenciarul Aiud). In plus, minorii au spus că nu au fost scoşi la nicio activitate, cu excepţia zilei de Sfântul Nicolae, când au primit dulciuri. In cameră nu aveau niciun fel de jocuri. In aceste condiţii, afirmaţia cadrelor că deţinuţii minori pun cele mai mari probleme prin faptul că „distrug camerele şi echipamentele” trebuie coroborată cu realitatea : minorii, care, de altfel, nu ar avea ce căuta în penitenciare, nu au nicio ocupaţie specifică vârstei, nu sunt angrenaţi în programe educative sau de susţinere psihologică şi, ceea ce este cel mai grav, indiferenţa cu care sunt trataţi se reflectă în lipsa unor condiţii minimale de trai în detenţie – nu au geamuri la fereastră, nu au lenjerie curată şi nici posibilitatea de a face duş zilnic.

Asociaţia consideră că expunerea la temperatura exterioară de iarnă, din cauza lipsei geamurilor, condiţiile igienice inacceptabile, spaţiul foarte redus ce revine fiecărui deţinut şi insuficienţa paturilor faţă de numărul de persoane reprezintă, în ansamblu, tratamente inumane şi recomandă remedierea urgentă a acestor aspecte. Asociaţia aminteşte că autorităţile au obligaţia să ia măsuri concrete pentru a proteja sănătatea persoanelor aflate în detenţie, cu atenţie deosebită pentru cele vulnerabile, mai ales când este vorba de minori.

Minorii s-au plâns că nu primesc pâine suficientă, că o termină chiar în seara zilei în care o primesc şi nu le mai rămâne nimic pentru mesele de a doua zi dimineaţa şi la prânz.

Asociaţia recomandă mărirea raţiei de pâine pentru deţinuţii minori, care să le fie distribuită cel puţin de două ori pe zi, în cantitate suficientă.

Minorii au dreptul la vizită din partea membrilor familiei o dată pe săptămână şi la telefon, timp de 10 minute pe săptămână, în prezenţa supraveghetorului.

In privinţa agenţilor de pază, minorii s-au plâns că au fost recent supuşi la rele tratamente de către agenţi din grupa de intervenţie („mascaţii”), în urma unor simple bătăi în uşă. Astfel, în data de 22 iulie 2006, „mascaţii” au intrat în cameră, le-au cerut minorilor să se aşeze cu faţa la perete şi i-au bătut „la grămadă”. Un alt incident soldat cu bătaia unui minor de către agentul de pază a fost cauzat de faptul că acesta s-a urcat să stingă becul din celulă care stă aprins în permanenţă, în timpul nopţii. Intrebaţi fiind cine i-a bătut, singurul nume indicat de minori a fost „domnul Liviu”. Cadrele care însoţeau reprezentantele asociaţiei nu au infirmat acest lucru. Acestea nu au putut consulta dosarele de penitenciar ale minorilor în cauză întrucât responsabilul serviciului evidenţă nu mai era prezent în unitate la momentul încheierii vizitei.

Asociaţia solicită identificarea şi tragerea la răspundere a agenţilor de pază responsabili de relele tratamente aplicate minorilor de la camera 329, precum şi publicarea rezultatelor anchetei. In lipsa unor măsuri ferme de natură să descurajeze asemenea practici, nici pe viitor situaţia nu se va putea îmbunătăţii.

4.3.  Alte camere de detenţie

La camera 340 erau cazaţi 10 deţinuţi în 15 paturi, dintre care doar 2 erau scoşi la muncă. Mai mulţi deţinuţii prezenţi în cameră s-au plâns că nu lucrează. Camera avea o fereastră mică iar plafonul prezenta urme evidente de condens. Pe tavan erau vizibile picături mari de apă. Nici în această cameră nu exista geam la fereastă, din luna iunie a anului curent, au spus deţinuţii. Ei lipiseră o bucată de plastic transparentă care, evident, nu îi proteja împotriva frigului.

In cameră se afla şi C.A., cu semipareză, despre care colegii de cameră au spus că nu este prezentat la infirmerie. Asociaţia solicită internarea acestuia într-o unitate medicală specializată.

Deţinuţii s-au plâns că nu primesc lenjerie de pat şi că s-au îmbolnăvit de scabie din cauza condiţiilor de igienă deosebit de precare. Ei s-au mai plâns că la cabinetul medical nu sunt consultaţi corespunzător, de cele mai multe ori primind paracetamol indiferent de afecţunile pe care le acuză.

Calitatea mâncării a fost, de asemenea, criticată şi faptul că reţeaua de transmisie prin cablu a semnalului tv funcţionează după un program strict, în condiţiile în are deţinuţii petrec 23 de ore din 24 în camere, nu dispun de sală de sport şi nu participă la nici un fel de programe educative.
Aceştia s-au mai plans că nu cunosc regulamentul penitenciarului şi că fondul de carte al bibliotecii este vechi, exemplarele fiind incomplete.

 4.4.  Asistenţa medicală

Medicul-şef a prezentat reprezentantelor asociaţiei activitatea celor două cabinete medicale, dintre care unul este destinat asistenţei medicale pentru cadre şi celălalt, pentru deţinuţi. Asistenţa medicală este asigurată de doi medici şi 10 asistenţi, fiind vacante trei posturi de medic şi patru de
asistenţi. In medie, medicul examinează zilnic un număr de 40 de deţinuţi iar un asistent este în permanenţă prezent în penitenciar.

Examenul medical are loc, de cele mai multe ori, în prezenţa agentului de pază şi a asistentului care, potrivit medicului, ar servi şi ca martor, dacă deţinutul ar face o plângere (!). Totuşi, în aceste condiţii, este imposibil de respectat confidenţialitatea actului medical şi este încălcată sfera vieţii private a persoanei deţinute.

Asociaţia recomandă renunţarea la prezenţa personalului de pază în momentul consulaţiei, cu excepţia cazurilor în care medicul ar avea motive serioase să considere necesară prezenţa agenţilor, datorită comportamentului deţinutului.

Medicul şef a dat asigurări că declaraţiile persoanei examinate potrivit cu care ar fi suferit violenţe fizice se consemnează în fişa medicală. In ultima vreme, s-au înregistrat multe solicitări (2-3 pe săptămână) pentru eliberarea de copii ale fişelor medicale, acestea fiind aprobate de director.

Punctul farmaceutic deschis timp de 12 ore pe zi şi deservit de doi asistenţi de farmacie este, de asemenea, destinat asigurării urgenţelor în materie de medicaţie, atât pentru deţinuţi cât şi pentru cadre. Potrivit responsabililor punctului farmaceutic, 70% din medicamentele disponibile sunt distribuite deţinuţilor, iar restul, cadrelor, care apelează la punctul farmaceutic în special pentru medicamentele necompensate.

Reprezentantele asociaţiei au solicitat serviciului financiar comunicarea evidenţei cu cheltuielile pe medicamente în 2006 pentru deţinuţi, dar şi pentru cadre. In lipsa şefului serviciului, salariata de la biroul financiar a refuzat să comunice aceste date, în ciuda argumentului că informaţiile solicitate sunt de interes public, deoarece vizează modul de alocare a banilor publici, accesul la aceste informaţii fiind îndreptăţit în baza Legii nr. 544/2001.

Asociaţia consideră inacceptabil ca o treime din medicamentele disponibile în punctul farmaceutic, şi aşa deficitar, să ajungă la cadre, care au posibilitatea să îşi acopere necesarul de medicamente din orice farmacie, în vreme de deţinuţii depind exclusiv de penitenciar. In consecinţă, asociaţia solicită ca punctul farmaceutic să distribuie medicamentele achiziţionate din bugetul penitenciarului numai  persoanelor  aflate în detenţie, eventual cu excepţia situaţiilor de urgenţă, în care se pot acorda şi cadrelor.

Mai mult, potrivit spuselor medicului-şef, din cauza nealocării resurselor financiare necesare de către casa OPSNAJ în primele 6 luni ale anului 2006 majoritatea deţinuţilor au rămas fără tratament pentru lungi perioade de timp, care s-au întins până la câteva săptămâni. Efectele negative ale întreruperilor de tratament s-au resimţit mai ales în cazul bolnavilor epileptici şi a celor cu boli cardio-vasculare (peste 100 de bolnavi în evidenţă). De altfel, cele mai frecvente boli cronice în Penitenciarul Aiud sunt bolile cardio-vasculare şi tulburările psihice.

Cele două decese înregistrate în anul 2006 au avut ca diagnostic infarctul deşi niciunul din deţinuţii decedaţi nu figura în evidenţele cabinetului cu afecţiuni cardio-vasculare. Aceştia aveau vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Autopsia s-a realizat în penitenciar, de către un medic legist din laboratorul de la Alba Iulia, cu participarea medicului din penitenciar.

La data vizitei nu exista niciun deţinut infectat cu HIV. In penitenciar se derulează un program de consiliere pre-testare. Un singur caz de TBC în curs de stabilizare era în evidenţă iar numărul cazurilor de lues ar fi scăzut mult în ultima vreme.

Dintre bolile acute, cele mai frecvente cazuri în evidenţă erau de scabie (2-3 cazuri săptămânal) din cauza cazarmamentului vechi şi a condiţiilor extrem de precare de igienă, recunoscute chiar de către personalul medical. De altfel, în penitenciar, nu există dotarea necesară pentru a spăla lenjeria de pat!

Asociaţia recomandă achiziţionarea cu prioritate a unei maşini de spălat pentru cazarmament, precum şi achiziţionarea de lenjerie de pat potrivit necesarului existent.

Alte afecţiuni acute des întâlnite de medicul de penitenciar ar fi tulburările degestive şi ulcerul, dar şi cefaleele şi nevralgiile dentare, în mare parte generate de condiţiile improprii de hrană .

La cabinetul medical s-au înregistrat şi câteva cazuri de agresiuni sexuale între deţinuţi, victimele fiind internate la infirmerie sau izolate de agresori. Conducerea penitenciarului a fost informată despre aceasta. Pe parcursul detenţiei nu se distribuie prezervative, acestea fiind date numai persoanelor care se liberează.

Potrivit medicului şef, au scăzut, în schimb, cazurile de automutilări, fiind în prezent înregistrate circa 2-3 asemenea cazuri lunar, în majoritate, tăieturi superficiale. In penitenciar sunt şi câţiva foşti consumatori de droguri, niciunul în faza în care să intre în stare de sevraj, pentru care există un program special realizat în colaborare cu centrul judeţean antidrog.

Deţinuţii care intră în refuz de hrană nu sunt internaţi în infirmerie, din lipsă de spaţiu. Medicul şef a dat însă asigurări că ei sunt cazaţi într-o cameră specială sub supraveghere medicală.

Penitenciarul dispune de un cabinet de stomatologie care asigură asistenţa medicală pentru urgenţe (extracţii şi pansamente), pentru 10-12 persoane, în medie, pe zi. Cabinetul stomatologic are şi un laborator propriu în care se realizează lucrări protetice ale căror costuri sunt suportate de deţinuţi (cam 70 de lucrări pe an).

Reprezentantele asociaţiei au vizitat şi infirmeria, în care se aflau internate patru persoane. Intr-o cameră de 6 paturi erau internaţi trei deţinuţi. Camera prezenta urme de condens, umiditatea fiind accentuată şi de rufele întinse la uscat. Caloriferul era rece la momentul vizitei, căldura fiind furnizată numai seara şi dimineaţa. Camera era bine luminată natural, dar lumina artificială nu se închidea nici în timpul nopţii. Nu erau prevăzute dispozitive de semnalizare sonoră sau vizuală. Grupul sanitar era izolat de restul camerei, prevăzut cu duş, programul de apă caldă fiind de 2-3 ore zilnic. Persoanele internate au spus că primesc medicamente, dar unul dintre deţinuţi s-a plâns de nepăsarea cu care era tratat de personalul medical.

4.5.  Activitatea social – educativă

Personalul compartimentului educativ este compus din 6 cadre (inclusiv preotul ortodox), dintre care doi psihologi şi doi asistenţi sociali. Alte 2 posturi erau vacante. Numai circa 10% din deţinuţi
participă la cele câteva programe realizate în penitenciar (de exemplu, la programul de combatere a violenţei participau doar 8 deţinuţi).

Problema principală rămâne, deci, faptul că un număr foare mic de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei nu au nici un fel de activitate în afară de plimbarea zilnică.

Compartimentul educativ organizează şi cursuri de iniţiere – formare profesională şi a beneficiat recent de o donaţie de calculatoare (15 bucăţi) pe care le va folosi pentru iniţierea persoanelor deţinute.

Există un program special, care se derulează în ultima săptămână dinainte de liberare şi care cuprinde consiliere şi „prescripţii comportamentale” şi oferă  informaţii care să ajute persoanele liberate să îşi găsească un loc de muncă sau să se integreze în mecanismele de protecţie socială. A fost elaborat şi un ghid pentru cei care se liberează.

În opinia asociaţiei, un program de o singură săptămână de „consiliere şi prescripţii comportamentale” pentru cei care urmează să se libereze este insuficient pentru a asigura reinserţia socială a foştilor deţinuţi.

Asociaţia recomandă extinderea acestui program şi ca timp şi ca activităţi, în colaborare cu Serviciul de probaţiune local.

Compartimentul colaborează şi cu Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, aceştia deplasându-se în penitenciar de 3-4 ori pe săptămână, unde participă la comisia de individualizare a regimului de detenţie. Cu minorii, au loc ieşiri o dată pe lună organizate de penitenciar (de exemplu, la patinoar, la Mânăstirea Râmeţi).

Zilnic are loc serviciul religios în capela ortodoxă aflată în incinta penitenciarului. Celelalte culte religioase au acces în penitenciar în urma unei aprobări din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Responsabilii serviciului educativ s-au plâns de dificultăţile pe care le-ar genera faptul că deţinuţii nu mai sunt obligaţi să îşi declare confesiunea, ceea ce face ca oricare dintre ei să poată ieşi la activităţile desfăşurate, indiferent de cultul religios, făcând astfel greu de anticipat numărul de participanţi la respectivele activităţi.

4.6.  Sectorul vizite şi  corespondenţa

In penitenciar există un perimetru amenajat pentru vizite la masă, în care se aflau 4 mese destinate întâlnirilor deţinutelor cu familia, în special cu copiii. Sectorul vizite mai dispune de 10 locuri la vorbitor, dintre care trei în cabine. Nu există un loc separat pentru întâlnirile cu avocatul, acestea desfăşurându-se în sala de pregătire a cadrelor, în prezenţa unui agent de pază.

Asociaţia consideră că în aceste condiţii nu poate fi asigurată confidenţialitatea convorbirilor cu avocatul ceea ce afectează dreptul la apărare şi recomandă amenajarea unui spaţiu adecvat.

In penitenciar sunt instalate 7 telefoane şi o cutie poştală mobilă. Deţinuţii au acces la telefoane pe bază de programare, ei putând telefona o dată pe săptămână, timp de 10 minute. Nu este permisă împrumutarea cartelelor telefonice între deţinuţi şi nici nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei care nu au posibilitatea să şi le cumpere.
Pachetele primite se desfac în faţa persoanei deţinute, iar plicurile de corespondenţă sunt înregistrate la intrare şi desfăcute de către persoanele deţinute, în prezenţa supraveghetorului.

5. Judecătorul delegat

Reprezentantele asociaţiei au purtat o discuţie şi cu judecătorul delegat, cu privire la modul şi condiţiile concrete în care îşi exercită noile atribuţii conferite de Legea nr. 275/2006.

In Penitenciarul Aiud, judecătorul delegat şi-a început activitatea la data de 19 octombrie 2006, fiind delegat pentru un an. Din punct de vedere organizatoric, acesta a invocat dificultăţile legate
de lipsa unui grefier, a unui arhivar şi a unor norme de organizare şi funcţionare care să asigure exercitarea normală a atribuţiilor conferite de lege.

Principalele atribuţii pe care acesta a avut ocazia să le exercite până la data vizitei au constat în soluţionarea plângerilor deţinuţilor faţă de sancţiunile disciplinare primite (9 plângeri dintre care fuseseră admise 3); soluţionarea plângerilor pentru nerespectarea drepturilor şi rele tratamente precum şi audierea persoanelor care îşi exprimă intenţia de a intra în refuz de hrană. Cu ocazia recentelor proteste, persoanele audiate de judecătorul delegat au acuzat, în principal, condiţiile de
detenţie, lipsa asistenţei medicale adecvate şi faptul că nu sunt scoşi la muncă.

Soluţionarea plângerilor se face de fiecare dată după audierea persoanei deţinute, şi după administrarea probelor, încheierea comunicându-se persoanei care a făcut plângerea şi penitenciarului. Până în prezent nu au existat probleme cu punerea în executare a încheierilor date.

Judecătorul delegat are şi program de vizită pe secţii, unde urmăreşte verificarea condiţiilor de detenţie în camere alese prin sondaj. De asemenea, persoanele deţinute pot solicita să fie audiate de judecătorul delegat, chiar fără să fie autorii unei sesizări. Astfel, cele mai frecvente plângeri ale celor care cer audienţă privesc lipsa de tratament medical şi calitatea proastă a mâncării – de exemplu, absenţa cărnii, constatată, de altfel, şi de d-na judecător. Pentru rezolvarea acestor plângeri, judecătorul delegat se adresează direct sau în scris responsabililor penitenciarului.

6. Concluzii

Recomandările asociaţiei ca urmare a celor constatate cu ocazia vizitei în penitenciar se află cuprinse în textul prezentului raport. Pe lângă recomandările din cuprinsul raportului, APADOR-CH subliniază încă o dată necesitatea de a fi montate fără întârziere geamuri la ferestrele tuturor camerelor în care sunt cazaţi deţinuţi, inclusiv la camerele 329 şi 340.

Nicoleta Popescu  și Adriana Dăgăliţă 

Raspuns ANP Aiud 2006

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Margineni

/in /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

In ziua de 29 martie 2006, două reprezentante ale
APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Mărgineni, din comuna I.L. Caragiale. Vizita
anterioară a avut loc pe 25 martie 2002.

1. Aspecte generale

În penitenciarul clasat de maximă siguranţă se găseau, la
data vizitei, 1.414 deţinuţi, din care 65 de tineri şi 13 minori. Din numărul total,
36 erau în detenţie preventivă. De regulă, în acest penitenciar nu există femei
deţinute (Penitenciarul Târgşor, destinat exclusiv femeilor, se află la doar câtiva
kilometri distanţă de Mărgineni).

Capacitatea legală de deţinere a unităţii (la 6 m3/deţinut)
este de 1.167 de locuri, iar numărul paturilor instalate este de 1.567. Faţă de
vizita anterioară din 2002, s-a constatat o reducere cu 12 % a numărului de
persoane deţinute (de la 1.614 în martie 2002, la 1.414 în martie 2006), ceea
ce desigur nu rezolvă problema supraaglomerării. Indicele de ocupare depăşeşte
încă cu mult capacitatea maximă a penitenciarului, fiind de 121,68 %. Iar dacă
s-ar lua în calcul norma recomandată de CPT (4 m2 şi 8 m3
de aer pe deţinut), depăşirea ar fi dublă.

Lucrările de reparaţii prevăzute a fi efectuate în 2002 se
încheiaseră. În schimb, problema aprovizionării cu apă curentă constatată în 2002
nu fusese rezolvată, conectarea la reţeaua de apă curentă a comunei fiind
prevăzută abia pentru luna mai 2006. Până atunci, apa curentă este furnizată de
fabrica de mobilă aparţinând regiei Multiproduct. Apa caldă pentru baia
deţinutilor este asigurata o dată pe săptămână, prin centrala proprie.

Numărul total al cadrelor este de 342, din care 250
lucrează în sectorul operativ, în 4 schimburi. Unitatea are 28 de posturi
vacante, între care şi cel de director, conducerea fiind asigurată de un
director interimar.

Circa 600 de deţinuţi muncesc în două schimburi (între
orele 7.30 – 22.00) în fabrica de mobilă aparţinând regiei autonome
Multiproduct. Fabrica are comenzi de “mic mobilier”, iar deţinuţii
primesc un salariu mediu lunar de circa 3 milioane de lei vechi, lor
revenindu-le numai 10%, sume din care se deduce si impozitul de 16 %. La data
vizitei, fabrica avea puţine comenzi şi, fireşte, veniturile deţinuţilor
scăzuseră simţitor.

La fel cum s-a semnalat şi cu ocazia vizitei precedente, APADOR-CH
a constatat că deţinuţii muncesc efectiv mai mult de 8 ore pe zi, fără să li se
ceară acordul pentru prestarea de ore suplimentare. Prelungirea programului de
lucru se face printr-o simplă cerere adresată de conducerea fabricii către
administraţia penitenciarului, cerere evident aprobată, indiferent de momentul
remiterii (inclusiv în ziua următoare, aşa cum era cazul la data vizitei
APADOR-CH). În hala nr.7, din cauza unei ventilaţii extrem de deficitare, era
foarte mult praf rezultat de la lustruirea cu smirghel a materialului lemnos.
Deţinuţii nu aveau echipament de protecţie adecvat (măşti sau ochelari de
protecţie) iar laptele ce li se serveşte zilnic rămâne doar un paleativ. La ora
17.00, unii dintre cei care munceau în schimbul 1 nu ştiau de ce li se prelungise
programul de lucru început la 7.30 dimineaţă şi care ar fi trebuit să se
termine la ora 16.00. Reprezentantelor asociaţiei li s-a prezentat acea cerere
de prelungire a programului către administraţia penitenciarului, dar care urma
să fie introdusă în ziua următoare.

Asociaţia
recomandă respectarea programului de lucru de 8 orepe zi  pentru deţinuţi şi echiparea imediată cel
puţin cu măşti simple şi ochelari de protecţie pentru a reduce expunerea lor la
praful pe care îl inhalează în cantităţi mari, iar pe viitor, instalarea unor dispozitive de ventilaţie eficiente. Munca peste program
trebuie să fie permisă numai cu acordul
fiecărui deţinut în parte. Nimeni nu va fi sancţionat în caz de refuz. Deţinuţii
pot munci şi sâmbăta, însă nu sunt obligaţi.

Contractul de muncă este încheiat între penitenciar şi
fabrica aparţinând regiei Multiproduct, retribuţiile lunare care se cuvin
persoanelor deţinute fiind afişate lunar de serviciul financiar, astfel încât
aceştia îşi pot cunoaşte veniturile. În medie, pentru o lună de muncă, o
persoană deţinută primeşte între 20 şi 30 RON. În plus, pentru 4 zile de muncă,
a câte 8 ore, li se deduce o zi din pedeapsă.

Alţi circa 100 de detinuţi lucrează la deservire şi la
GAZ. Penitenciarul nu mai are contract cu primăria pentru a asigura curăţenia
în comuna şi nici alte contracte în executarea cărora persoanele deţinute să
presteze muncă în exteriorul penitenciarului.

Penitenciarul a fost recent dotat cu un sistem de
supraveghere video a spaţiilor comune (coridoare, cluburi, sala de aşteptare la
cabinetele medicale, curţile de plimbare, terenurile de sport) cu camere fixe
şi mobile. Sistemul înregistrează non-stop, inclusiv eventualele intervenţii
ale trupelor speciale („mascaţii”).

Însă nu există încă un sistem de avertizare audio-vizuală;
singura modalitate prin care deţinuţii pot solicita asistenţă din partea cadrelor
în situaţii de urgenţă sunt bătăile în uşă. Pentru anul 2006, se preconizează
introducerea unui sistem cu interfon care ar asigura comunicarea rapidă între
deţinuţi şi supraveghetori.

Există doua terenuri de sport – unul pentru fotbal
şi unul pentru volei şi tenis cu piciorul. De asemenea, o hală dezafectată din
sectorul administrativ este în curs de amenajare ca sală de sport. Numai că va
fi, probabil, folosită doar de personalul de penitenciar, întrucât este situată
în afara perimetrului de deţinere. La club se poate juca tenis de masă (la două
mese) şi şah.

În cazul abaterilor disciplinare deţinuţii sunt audiaţi
întotdeauna de comisia de disciplină. Cea mai frecventă pedeapsă aplicată este
interzicerea dreptului la pachet, fiind preferată păstrarea legăturilor cu
familia.

Întâlnirile cu avocaţii se desfăşoară într-o anticameră a
punctului de primire a deţinuţilor. În încăperea foarte mică se află o
masă cu două bănci, unde avocatul şi clientul pot discuta fără să fie
supravegheaţi direct. Însă datorită faptului că este o cameră de tranzit,
personalul, dar şi deţinuţii aduşi sau eliberaţi, trec practic în permanenţă pe
acolo, încălcând, chiar şi involuntar, regula confidenţialităţii. Asociaţia recomandă ca întâlnirile între deţinuţi
şi avocaţi să aibă loc într-o încăpere în afara circuitului permanent al
cadrelor din penitenciar.

Plimbarea zilnică a deţinutilor – inclusiv sâmbat şi
duminica – durează circa o oră şi jumătate, iar deţinuţii ies şi la activităţi
sportive de 2-3 ori pe săptămână în grupe de câte 15 persoane.

2. Vizita in
penitenciar

2.1.  Blocul alimentar

Blocul alimentar fusese recent renovat, astfel încât nu
existau urme de condens. Pentru masa de prânz, la meniul comun se gătise ciorbă
de cartofi cu carne şi iahnie de fasole cu carne, iar pentru cei cu regim
gastric (circa 300 de persoane) ciorbă ţărănească fără carne şi fasole verde cu
carne. Pentru diabetici şi persoane cu TBC, meniul conţinea supă de fasole
verde şi pilaf de orez. Pentru masa de prânz se folosisera 97 de kg de carne de
porc carcasă, 9 kg de organe (ficat, rinichi), 36 kg de slănina şi 18 kg de
subproduse din carne. Pentru masa celor 16 musulmani, se folosiseră 5 kg de carne
de vită.

Deşi, pe hârtie, hrana părea acceptabilă, reprezentantele
asociaţiei au putut consta că mulţi deţinuţi o refuzaseră. Mai multe bidoane cu
mâncare rămăseseră neatinse iar altele erau pe jumătate pline. Explicaţia
personalului a fost că aşa se întâmplă ori de câte ori deţinuţii primesc
pachete. APADOR-CH îşi menţine părerea că, în ciuda unor oarece îmbunătăţiri,
calitatea şi cantitatea mâncării pentru deţinuţi sunt încă departe de normele
unei hrăniri sănătoase (de cele mai multe ori, inclusiv la Mărgineni, toate
felurile se reduc la o zeamă lungă cu legume, sau cartofi sau fasole, cu bucăţele
de grăsime, rareori carne). O soluţie, despre care a început să se discute şi
pe care asociaţia o susţine, este externalizarea
acestui serviciu (contracte cu firme de catering). În acest fel, administraţia
penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi
de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi
calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

În camera frigorifică era un miros neplăcut, în frigider
găsindu-se 15 kg carne pentru masa de seară şi o bucată de brânză. Temperatura
afişată pe un tabel expus pe frigider era de +4oC. Tot în camera
frigorifică să gaseau depozitaţi câţiva saci cu orez şi cu paste făinoase. Asociaţia recomandă igienizarea camerei
frigorifice.

Seara, deţinutii aveau în meniul comun pilaf de orez cu
carne, cei cu regim gastric, paste cu lapte, cei cu TBC, budincă de cartofi cu
brânză iar diabeticii, ghiveci de legume.

2.2.  Camerele de detenţie.
Deţinuţii clasificaţi „periculoşi”

30 de detinuţi „cu un grad sporit de
periculozitate” erau cazaţi în secţia a IV-a. „Periculoşii”
sunt încătuşaţi la fiecare scoatere din camere (cu excepţia curţii de
plimbare), inclusiv la vizite şi sunt însoţiţi de agenţi cu cagule. De
altminteri, aceştia sunt o prezenţă constantă în întrega secţie, pentru
„descurajarea” deţinuţilor. APADOR-CH constată din nou că
criteriile de clasificare includ atât natura
pedepsei (un condamnat pe viaţă este automat clasificat
“periculos”) cât şi adnotările
la dosarul de penitenciar de tipul „tentativă de atac la cadre sau de
evadare” chiar dacă faptele s-au petrecut pe durata unor pedepse
anterioare. Asociaţia susţine că unicul
criteriu de clasificare ca “periculos” ar trebui să fie comportamentul deţinutului pe durata pedepsei în curs de executare.

Administraţia penitenciarului a precizat că la fiecare 3
luni are loc o analiză a situaţiei detinutilor „periculoşi”, dar în
nici un caz mai devreme, pentru că aşa prevede
regulamentul (modificat în 2005). APADOR-CH consideră această interpretare
a regulamentului  excesiv de limitativă. Iar cel mai bun exemplu a fost furnizat
chiar de administraţia penitenciarului: un deţinut care a executat deja o parte
de pedeapsă la regim comun, fără a creea vreodată probleme, a fost transferat
temporar într-un alt penitenciar, pentru afaceri judiciare. Acolo, pe baza unor
adnotări la dosar, a fost clasificat „periculos”. A revenit la
Mărgineni cu această „tinichea de coadă” dar administraţia a decis
că potrivit regulamentului, trebuie
să aştepte 3 luni ca să îl poată scoate din această categorie! Prin urmare, un
deţinut cunoscut pentru comportament foarte bun, este păzit de
„mascaţi” şi scos cu cătuşele din cameră! Normal ar fi fost ca
greşeala acelui penitenciar să fie remediată imediat. Această situaţie
nefirească ridică şi problema naturii clasificării:
„măsură administrativă”, susţin cadrele şi, prin urmare neatacabilă, „sancţiune
disciplinară”, consideră APADOR-CH (ceea ce presupune parcurgerea unor
proceduri, inclusiv contestarea în justiţie). Asociaţia cere din nou Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să
modifice ordinul privind clasificarea deţinuţilor cu grad sporit de
periculozitate în sensul includerii acestei măsuri printre sancţiunile
disciplinare.

Un alt aspect se referă la cei care recurg la acte de
automutilare şi care sunt clasificaţi ca „deţinuţi cu un grad sporit de
periculozitate”. Automutilarea are ca scop, cu unele excepţii, atragerea
atenţiei autorităţilor asupra situaţiei deţinutului. Acest gen de protest
extrem ar trebui prevenit prin metode obişnuite (consiliere psihologică,
explicaţii convingătoare pe teme juridice, percheziţii corporale pentru
depistarea obiectelor tăioase etc.) Dacă el totuşi se produce, trebuie tratat
ca orice incident violent, adică prin imobilizarea
deţinutului (inclusiv prin încătuşare) dar
numai până la ieşirea din criză. Prin urmare, în opinia APADOR-CH,
deţinuţii care s-au automutilat nu au ce căuta în categoria
„periculoşi”. Marius Stănculescu de la camera 43 a fost clasificat
„periculos” încă din 2003, numai din cauza multiplelor
autovătămări, datorate, se pare, unor probleme familiale, pe fondul unei
labilităţi psihice clare.

In camera 45 (3 paturi instalate) se afla un singur
deţinut, Stoica, condamnat pe viaţă (singurul condamnat pe viaţă din Penitenciarul
Mărgineni, la data vizitei). Acesta era evident deprimat şi dscurajat, foarte
probabil din cauza singurătăţii şi a lipsei de activitate. Stoica nu are
preocupări deosebite care să-i umple timpul, iar ora petrecută la plimbarea
zilnică în compania altor deţinuţi este insuficientă pentru a-i ridica moralul.
Asociaţia sugerează administraţiei penitenciarului să cazeze măcar încă un
deţinut, eventual dintre cei cu pedepse mari, în cameră cu Stoica.

La camera 47, erau 3 deţinuţi clasificaţi ca periculoşi.
Unul dintre ei, Alexandru Pantazi, nu era sigur de ce fusese inclus în această categorie, dar bănuia că motivul ar
fi fost că „vorbeşte peste gardieni”. Cu alte cuvinte, protestează
şi ripostează verbal. În afara folosirii prea frecvente a cătuşelor, deţinuţii
consideră condiţiile de detenţie acceptabile: primesc lame şi pastă de ras,
săpun, hârtie igienică şi săpun de rufe, precum şi ziare zilnic. Au televizor,
conectat la o reţea de televiziune prin cablu, la care se pot uita de dimineaţă
până la ora stingerii (22.00) sau chiar mai târziu sâmbăta şi duminica. Unul
din deţinuţi lucra o broderie, fiind permisă folosirea acelor. În camera exista
un WC turcesc, separat de restul incaperii cu un zid de numai 1,5 m înălţime.

În camera 43, pentru regim restrictiv, erau cazaţi 7
deţinuţi în 9 paturi (supraetajate câte 3), clasificaţi ca periculoşi. În afară
de Marius Stănculescu, amintit mai sus, un alt deţinut, Florin Necula, avea o
nemulţumire majoră faţă de clasificarea sa ca „periculos”. El
spunea că, în 1997, într-o pedeapsă anterioară, părăsise punctul de lucru,
faptă încadrată juridic ca evadare. În
consecinţă, atunci a fost sancţionat cu 20 de zile de izolare, un an de regim
restrictiv şi un an de închisoare, stabilit de instanţă pentru evadare. APADOR-CH a atras, în mod repetat, atenţia
asupra acestor multiple pedepse pentru
aceeaşi faptă. În plus, ca şi în alte cazuri similare, Florin Necula,
care execută în prezent o nouă pedeapsă, a fost clasificat încă din 2003 la
„periculoşi” tocmai pentru evadarea din 1997, practic a patra pedeapsă, prezentată însă ca
„măsură administrativă”.

Plafonul camerei prezenta igrasie deasupra grupului
sanitar. Grupul sanitar era izolat doar printr-o perdea de plastic de restul
încăperii iar distanţa dintre cele două rânduri de paturi era de circa 1 m,
întărind impresia de supraaglomerare.

Asociaţia
apreciază că lipsa izolării grupului sanitar şi spaţiul foarte redus ce revine
fiecărui deţinut pot fi considerate drept tratamente degradante şi recomandă
remedierea acestor aspecte.

APADOR-CH semnalează şi un aspect pozitiv: este vorba
despre un program de terapie ocupaţională pe care o tânără psiholog îl
desfăşoară zilnic cu deţinuţii din această secţie (în medie, 4 deţinuţi pe zi).
Mai simplu spus, ea încearcă să le trezească interesul pentru unele activităţi
ce ar putea să le ocupe timpul. În ciuda reţinerilor, cel puţin doi dintre
deţinuţii „periculoşi” s-au lăsat convinşi să coasă goblenuri. Deocamdată,
„oferta” psihologului este limitată, având în vedere că astfel de hobby-uri presupun materie primă şi
iniţiere. Asociaţia încurajează
administraţia penitenciarelor să extindă acest gen de preocupări şi, în măsura
posibilului, să ţină cont de aptitudinile şi dorinţele deţinuţilor.

În penitenciar erau cazaţi şi 13 deţinuţi minori, într-o
cameră cu 12 paturi. Aceştia sunt treziţi la ora 6 şi scoşi la înviorare,
indiferent de vreme. Ies în fiecare zi la club, la plimbare şi la jocuri
sportive (fotbal) dar numai între orele 13.00 şi 17.00. Minorii care au ajuns
în penitenciar după începerea anului şcolar nu sunt înscrişi la şcoală. APADOR recomandă şcolarizarea lor de îndată
şi participarea lor la orele de curs, cu recuperarea treptată a materiei. Chiar
şi dacă decalajul este prea mare, simpla prezenţă la ore, eventual fără
încheierea situaţiei şcolare, este cu siguranţă mult mai folositoare decât
statul degeaba în cameră timp de 7 ore zilnic (de la 6.15 la 13.00).

2.3.  Asistenţa medicală

Serviciul medical este asigurat de 4 medici (3 generalişti
şi un stomatolog) şi 8 asistenţi medicali, dintre care 2 la stomatologie.
Medicul de serviciu a declarat că din septembrie 2005 nu se mai acordă
asistenţă medicală cadrelor decât în afara orelor de program şi fără plată. A
rămas neclar dacă este vorba de o măsură generală în sistemul penitenciar sau
este situaţia specială a Penitenciarului Mărgineni (reprezentantele asociaţiei
au rămas cu impresia că voluntariatul medicului de penitenciar se datoreşte
dorinţei sale de a-şi păstra listele de medic de familie). APADOR-CH a susţinut constant că medicii de penitenciar trebuie să se
ocupe exclusiv de deţinuţi şi numai în situaţii de urgenţă şi de personal.

În fiecare zi, un medic de la Mărgineni examinează în
medie 35 de deţinuţi. Potrivit responsabililor serviciului medical,
distribuirea prezervativelor către deţinuţi se face numai când aceştia părăsesc
penitenciarul la liberare, întrucât administraţia nu ar dori „să
încurajeze homosexualitatea”. Dar pentru a evita acuzaţia de mentalitate
retrogradă, în dezacord total cu standardele europene şi chiar cu legea
internă, se invocă „probleme de gestiune”, ca şi cum prezervativele
ar avea valoare de inventar!  APADOR-CH cere asigurarea distribuirii de
prezervative pe durata detenţiei,
fie direct în camerele de detenţie, fie prin intermediul cabinetului medical, fără nicio formalitate sau evidenţă. Este
cea mai simplă şi mai puţin costisitoare metodă de prevenire a bolilor cu
transmisiune sexuală. Circa 40 de deţinuţi de la Mărgineni, bolnavi de
lues, se aflau în supraveghere post-tratament.

La aducerea în penitenciar din aresturile poliţiei,
medicul poate refuza primirea unui deţinut (dacă are tensiune mare sau este
suspect de TBC) indicând că trebuie supus unor investigaţii suplimentare. Nu
există, însă, nicio garanţie că acele investigaţii vor fi făcute. Desigur, este
vorba de două instituţii diferite (poliţie şi sistemul penitenciar) dar
răspunderea pentru integritatea fizică şi psihică a fiecărui deţinut aparţine
ambelor. Practica din penitenciarele europene arată că deţinuţii aduşi de
poliţie nu trebuie respinşi. Medicii
de penitenciar au datoria de a nota în fişa medicală fiecare amănunt legat de starea de sănătate a deţinutului, de a
consemna tot ce declară acesta şi să îi acorde îngrijirile necesare.

La spitalele civile (cel din Târgovişte, în principal) se
apeleaza numai pentru urgenţe şi expertize. Conform celor spuse de personal,
deţinutii bolnavi nu sunt încătuşaţi pe durata transportului (cu excepţia
deţinuţilor periculoşi) dar sunt imobilizaţi cu cătuşe pe durata internării în
spitalele civile. Reprezentantele APADOR-CH au reamintit cerinţa constantă a
CPT ca deţinutii bolnavi să nu fie încătuşaţi. Iar dacă sunt agitaţi, ei pot fi imobilizaţi prin alte metode mai puţin
dure (de pildă bandaje elastice). O asemenea cerinţă este cu atât mai
pertinentă în cazul României cu cât în sistemul penitenciar romanesc deţinuţii
bolnavi internaţi sunt păziţi în permanenţă de doi agenţi înarmaţi.

Deţinuţilor li se eliberează, la cerere, copii ale fişelor
medicale. Medicul de serviciu a susţinut că deţinuţii „abuzează” de
această posibilitate ceea ce înseamnă timp pierdut de asistenţii medicali
pentru a face copiile necesare. APADOR-CH
subliniază că deţinuţii au dreptul să ceară aceste copii, iar administraţia are
datoria de a le da. Modul în care se desfăşoară această operaţiune ţine de
organizarea internă a administraţiei, cu condiţia obligatorie a respectării
confidenţialităţii

În cursul anului 2005 au fost înregistrate 6 decese,
dintre care 5 bolnavi cu boli cronice şi un deţinut care, potrivit medicului,
s-a sufocat cu … fasole, în timpul mesei. Cauza decesului a fost confirmată
de medicul legist. În ce priveşte bolnavii cronici, medicul a indicat că nu
poate controla în ce măsură pacienţii respectă tratamentul prescris, arătând şi
că s-a constatat că deţinuţii preferă să stocheze medicamentele care li se dau
în penitenciar, pentru a le avea şi după liberare.

Asociaţia consideră că trebuie realizată o supraveghere
mai riguroasă a aplicării tratamentului recomandat deţinuţilor. Desigur,
deţinuţii au dreptul de a refuza
tratamentul. Dar, odată ce au acceptat, medicul are datoria de a urmări
evoluţia pacienţilor. Or, dacă deţinuţii bolnavi nu iau medicamentele primite, aceasta ar însemna că starea lor de
sănătate nu se îmbunătăţeşte, lucru ce ar trebui constatat de medic. Mai există
şi posibilitatea ca medicaţia recomandată iniţială să nu aibă efectul scontat
şi deci să fie nevoie de altceva. În orice caz, APADOR-CH atrage atenţia că întreg personalul de penitenciar, în primul
rând cadrele medicale, este direct răspunzător de starea de sănătate a
deţinuţilor. Există chiar o hotărîre definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din
noiembrie 2005 care precizează această răspundere în mod explicit.

2.4.  Activitatea cultural
– educativă

În urma emiterii recentului ordin al Ministrului Justiţiei
privind asistenţa religioasă în penitenciare (februarie 2006), reprezentanţii
oricăror culte/asociaţii au acces în penitenciar pe baza unui protocol semnat
cu conducerea penitenciarului, fără a mai fi condiţionaţi de existenţa unor
cereri din partea deţinuţilor. Vizitele reprezentanţilor cultelor sau
asociaţiilor religioase se anunţă la avizier, iar deţinuţii îşi pot exprima
dorinţa de a asista în timpul apelului de dimineaţă. Astfel de întâlniri au
avut loc la Mărgineni, în martie, cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare,
Biserica Evanghelică şi asociaţia “Passion”.

Personalul compartimentului este compus din 10 cadre
(inclusiv preotul ortodox), din care 3 psihologi, 3 educatori şi un asistent
social care este şi şeful compartimentului. Unele din programele uzuale ale ANP
erau în curs de derulare – programul de alfabetizare, programul de
terapie ocupaţională, în cadrul căreia se realizase şi un atelier de sculptură
şi desen, programul „deprinderi de viaţă”, de „cultură
generală” şi un program „hobby”. Există şi un cenaclu
literar, la care participă 15 deţinuţi, unul din aceştia fiind absolvent al
facultăţii de filologie de la Cluj, cursul fără frecvenţă. El este, în fapt,
coordonatorul cenaclului, sugerează teme şi autori şi se ocupă de redactarea
unei broşuri cu materialele prezentate. Se lucreaza cu grupuri mici de deţinuţi,
programele desfăşurându-se în şedinţe săptămânale de circa două ore fiecare.

Sunt de asemenea organizate cursuri de şcolarizare
(clasele I – VIII şi clasele a IX-a şi a X-a, în regim de şcoală de arte
şi meserii) la care sunt înscrişi circa 100 de deţinuţi şi de calificare în
meserii, în cadrul fabricii R.A. Multiproduct .Mai există cursuri de zootehnie
şi cultura plantelor, pe durata a 6 luni, rezervate în general pentru deţinuţii
cu pedepse mai mari.

După cum s-a menţionat, unul din cei trei psihologi ai
penitenciarului îşi desfăşoară programul zilnic pe secţia deţinuţilor
clasificaţi ca periculoşi. Acest lucru este lăudabil şi ar trebui aplicat în
toate penitenciarele. Pe de altă parte,  APADOR-CH recomandă o atenţie sporită pentru
deţinuţii minori ale căror activităţi nu se pot limita la fotbal, tenis de masă
şi plimbare, cum se întâmplă în prezent. Niciuna dintre acestea nu le poate fi
de ajutor pentru reintegrarea în societate. Este adevărat că minorii au
vizitat recent Mănăstirea Dealu şi Muzeul Poliţiei din Târgovişte, iar pentru
perioada următoare sunt prevăzute vizionarea unei piese de teatru şi o
întâlnire sportivă cu elevi de la liceul din Moreni. Dar, deşi binevenite,
aceste activităţi sunt doar ocazionale.

Responsabilii compartimentului au informat reprezentantele
asociaţiei şi de existenţa unui program de terapie prin teatru, realizat
împreună cu Centrul de creaţie Târgovişte. La acesta participă 30 de deţinuţi
care, în decurs de 4 ani, au realizat 8 spectacole de teatru, în penitenciar.

Cele 19 programe cultural-educative în derulare la data
vizitei APADOR-CH se adresează deţinuţilor „staţionari” care nu
lucrează în fabrică, numărul total al celor implicaţi în aceste programe fiind
de circa 250, potrivit estimarilor administraţiei penitenciarului. Totuşi,
APADOR-CH consideră că acest număr, care nu reprezintă decât 17 % din populaţia
penitenciarului, nu poate fi considerat satisfăcător din punctul de vedere al
necesităţilor îndeplinirii rolului educativ şi de reinserţie socială. Mai mult,
toate programele cultural-educative, afară de cele sportive, se derulează
dimineaţa, până la ora mesei de prânz, astfel încât deţinuţii care nu muncesc
nu mai au activitate pe toată durata după-amiezei şi serii. Singurul lucru pe
care îl pot face este să se uite la emisiunile televiziunilor. APADOR-CH sugerează din nou ANP o reorganizare
a activităţilor cultural-educative în aşa fel încât ele să se desfăşoare şi
după-amiezele.

Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială
a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nu realiza nici un program
adresat deţinuţilor din penitenciarul Mărigineni (activitatea acestuia face
obiectul unui raport separat al APADOR-CH). Singura activitate a SPVRSI Dâmboviţa
la Mărgineni în 2006 s-a limitat la audierea a doi deţinuţi.

2.5.  Sectorul vizite şi
corespondenţă

Vizitele durează între 30 minute şi 2 ore şi au loc într-o
cameră cu 7 pupitre şi două cabine pentru „periculoşi”. Pentru
minori, vizitele durează între o oră şi 2 ore. Există de asemenea o încăpere în
care vizitele pot avea loc la masă, unde erau amplasate 4 astfel de mese.

Corespondenţa trimisă de deţinuţi nu se înregistrează şi
se depune direct de către aceştia în cutia poştală amplasată în curtea
penitenciarului. Numai scrisorile recomandate trec prin administraţia
penitenciarului. Deţinuţii sunt informaţi prin avizier despre posibilitatea de
a primi materiale de scris, plicuri şi timbre în cazul în care nu şi le pot
achiziţiona din resurse proprii, pentru a coresponda cu organizaţiile
internaţionale şi, în alte cazuri, pentru „motive întemeiate”.

Corespondenţa care ajunge la penitenciar este înregistrată
într-o bază de date computerizată, în care se introduc numele destinatarului,
al expeditorului, data de intrare, un număr de ordine şi menţiunea dacă
deţinutul a semnat sau nu de primire. Situaţia este oarecum paradoxală: la
expediere nu se face nicio înregistrare dar la primire, da. Administraţia
argumentează că prin înregistrarea corespondenţei primite previne eventuale
acuze din partea deţinuţilor că nu li s-ar fi distribuit scrisorile.

Deţinuţii au acces, pe bază de programare, la 12 telefoane
publice (în comparaţie cu 2, în 2002) ei putând telefona o dată pe săptămână,
timp de 10 minute, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica numai în
situaţii deosebite. Nu este permisă împrumutarea cartelelor telefonice şi nici
nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei
care nu au posibilitatea să şi le cumpere.

3.Concluzii şi
recomandări

În penitenciar nu există, în general,  tensiuni între deţinuţi şi personal. Această
situaţie se explică prin: dotarea relativ bună cu mijloace materiale a
penitenciarului; asigurarea unui program de plimbare zilnică; organizarea de
activităţi sportive cu deţinuţii; asigurarea asistenţei medicale relativ
satisfăcătoare şi a hranei de care detinuţii s-au declarat mulţumiţi; existenţa
televizoarelor în camerele de detenţie şi absenţa uniformelor de deţinut.
Situaţia bună amintită este favorizată şi de faptul că în jur de 600 de
deţinuţi au posibilitatea să muncească permanent în fabrică, precum şi de
reducerea supraaglomerării prin comparaţie cu situaţia de la vizita precedentă.

APADOR-CH consideră totuşi că la Margineni sunt necesare
şi alte măsuri de ameliorare a condiţiilor de detenţie. În sensul acesta, asociaţia
recomandă următoarele:

–
respectarea programului de lucru în fabrică de 8 ore pentru
deţinuţi; prelungirea programului să se poate realiza numai cu acordul
deţinuţilor şi, desigur, şi al administraţiei penitenciarului. Procedura de
prelungire a programului trebuie respectată întocmai şi nu redusă la o simplă formalitate
ce poate fi îndeplinită şi a doua zi;

–
echiparea imediată a lucrătorilor din fabrică cel puţin cu
măşti simple şi ochelari de protecţie iar pe viitor, instalarea unor
dispozitive de ventilaţie. Administraţia penitenciarului este datoare să obţină
aceste îmbunătăţiri din partea conducerii fabricii, deoarece este direct răspunzătoare de starea de sănătate a
deţinuţilor;

–
şcolarizarea de îndată a tuturor minorilor din penitenciar şi
participarea lor la orele de curs, independent de posibilitatea de a le li se
încheia situaţia şcolară sau dacă au fost sau nu prezenţi la momentul începerii
anului şcolar;

–
igienizarea camerei frigorifice din blocul alimentar;

–
declasificarea deţinuţilor care recurg la automutilare din
categoria „cu grad sporit de periculozitate” şi acordarea
asistenţei adecvate problemelor acestora;

–
clarificarea procedurii de reexaminare a situaţiei
deţinuţilor „periculoşi” în sensul aplicării la fiecare trei luni dar şi mai devreme, dacă este cazul;

–
întâlnirile dintre deţinuţi şi avocaţi să aibă loc într-o încăpere
care să permită păstrarea confidenţialităţii discuţiilor dintre aceştia;

–
renunţarea la încătuşarea deţinuţilor bolnavi, fie ei şi
periculoşi, şi recurgerea la alte măsuri de imobilizare;

–
supravegherea mai riguroasă a tratamentului bolnavilor
cronici aflaţi în detenţie;

–
distribuirea imediată de prezervative, fără formalităţi sau
evidenţe;

–
diversificarea programelor educative şi ocupaţionale pentru
deţinuţi; acordarea unei atenţii sporite activităţilor cu minorii.

Manuela Ştefănescu

Adrian Dăgăliţă

Raspunsul ANP la acest raport: prima parte și a doua parte

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Satu-Mare

/in /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

La data de 15 iulie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Satu Mare.Vizita anterioară a avut loc la data de 4 noiembrie 1999.

1.      Date generale

Penitenciarul Satu Mare are regim de penitenciar închis. Aici ar trebui să fie încarceraţi doar deţinuţii care execută pedepse privative de libertate de până la 10 ani, dar, datorită „afacerilor judiciare”, se află şi deţinuţi ce execută pedepse de peste 10 ani şi chiar un deţinut condamnat pe viaţă. Penitenciarul primeşte deţinuţi din două judeţe, Satu Mare şi Sălaj, ceea ce explică supra-aglomerarea unităţii.

Lucrările de reamenajare, aflate în curs de desfăşurare la vizita anterioară, au fost finalizate. Sala de sport, două cluburi şi biblioteca au fost date în folosinţă. Spaţiile de plimbare au fost reîmpărţite şi au fost montate băncuţe. Însă, datorită suprafeţei mici a spaţiilor de plimbare în raport cu numărul deţinuţilor, aceştia nu pot practica nici un sport în aer liber. Sala de sport, destul de spaţioasă, este dotată cu aparate de forţă şi 3 mese de tenis de masă. În mod surprinzător, deşi la data vizitei o grupă de deţinuţi tineri se afla în sala de sport, aceştia pur şi simplu stăteau la uşă. Explicaţia a fost că aşteptau un supraveghetor pentru a începe să folosească utilităţile sălii, însă reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că deţinuţii fuseseră aduşi acolo special cu ocazia vizitei.

Camerele de deţinere au fost recompartimentate şi dotate fiecare cu grup sanitar şi duş. Cu toate acestea, nu toţi deţinuţii pot face duş cu apă caldă datorită sistemului vechi de instalaţii şi numeroaselor infiltraţii prin tavan. De aceea, în continuare sunt folosite duşurile comune, la care deţinuţii sunt scoşi o dată pe săptămână. Doar cei care muncesc la punctele de lucru din afara penitenciarului beneficiază de mai multe băi pe săptămână.

În Penitenciarul Satu-Mare deţinuţii muncesc atât în interiorul penitenciarului( la cusut pantofi – 100 deţinuţi, tâmplărie – 35 deţinuţi, reparaţii capitale şi investiţii -10 deţinuţi, deservire – 31deţinuţi, pază perimetru – 3 deţinuţi, alte activităţi – 7deţinuţi ) cât şi în exterior (activitate zootehnică şi de grădinărit la G.A.Z. propriu – 89 deţinuţi şi la puncte de lucru pentru stivuit cherestea, încărcare mobilă, prepare furaje).

Şi Penitenciarul Satu-Mare, alături de alte 9 locuri de detenţie, are un contract cu firma germană de încălţăminte “Rilug”, pentru care deţinuţii cos pantofi. APADOR-CH apreciază colaborarea sistemului penitenciar cu orice firmă care poate da de lucru deţinuţilor. Persoanele private de libertate au atât o activitate în urma căreia beneficiază de scăderea pedepsei (maxim 7 zile pe lună) cât şi de o sumă de bani lunară (10% din salariul negociat de penitenciar, restul de 90% intrând în bugetul A.N.P.) Dar cel mai important este faptul că deţinuţii au o ocupaţie zilnică, nu doar stau în camere 23 de ore din 24. Deţinuţii cos pantofi în cameră după propriul program. Norma fiecărui deţinut este de aproximativ 50 perechi/zi, iar evidenţa muncii este ţinută de şeful de cameră. Şi deţinutele au posibilitatea de a coase pantonfi, dar sunt puţin interesate deoarece au aceeaşi normă ca a deţinuţilor şi consideră că nu o pot realiza. În schimb, o parte dintre deţinute lucrează la popota cadrelor, sistem contestat de APADOR-CH în repetate rânduri.

Pe baza contractului cu firma “Ergolemn” a fost amenajat şi un atelier de tâmplărie unde se realizează spătare pentru scaune. În atelier erau, la data vizitei, mai mulţi deţinuţi care sculptau spătare sub coordonarea unui maistru din partea beneficiarului. Norma fiecăruia era de 32 bucăţi pe zi, deci aproximativ 640 de bucăţi pe lună. Unii dintre deţinuţi au apreciat norma ca fiind realizabilă, alţii au afirmat că este destul de mare, dar dacă nu o îndeplinesc primesc totuşi şi banii şi „zilele”, reduse proporţional.

2.     Condiţii de detenţie

2.1.  Efective

La data vizitei, erau 798 deţinuţi: 706 condamnaţi definitiv, 21 condamnaţi în prima instanţă şi 62 arestaţi preventiv. Din total, 751 erau bărbaţi, din care 14 minori, şi 38 femei. Situaţia s-a îmbunătăţit nesemnificativ faţă de 1999 când erau 855 deţinuţi, supra-aglomerarea rămânând, în continuare, o problemă. Conform normei de minim 4 metri pătraţi/deţinut recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii, la Satu-Mare ar putea fi cazaţi doar 241 de deţinuţi, suprafaţa totală a spaţiilor de deţinere fiind de 964 metri pătraţi. Aceasta înseamnă că gradul de ocupare al penitenciarului era de mai bine de 330%. La data vizitei, numărul de paturi instalate era de 717, dintre care 687 în locurile de deţinere şi 30 la infirmerie, deci nici măcar nu se respecta norma de un pat/deţinut.

Numărul personalului operativ era de 122 cadre dintr-un total prevăzut de 133 posturi. Responsabilul cu siguranţa deţinerii a apreciat că ar mai fi necesare aproximativ 50 cadre pentru întreg sistemul operativ, peste locurile prevăzute în schemă. Dar chiar şi aşa, ar reveni mai mult de 4 deţinuţi fiecărui cadru operativ, ceea ce înseamnă că pe fiecare tură, un cadru ar avea în grijă
aproape 13 deţinuţi. APADOR-CH reaminteşte că norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii este de un cadru la 5 deţinuţi. La departamentul cultural-educativ pe cele 9 posturi existente erau 8 angajaţi, un post de psiholog fiind neocupat, iar la serviciu medical era un post vacant de medic. Reprezentanţii penitenciarului au afirmat că au o grupă de intervenţie proprie care este folosită în situaţii speciale, dar că membrii acesteia nu sunt “mascaţii” în timpul intervenţiilor.

2.2.  Blocul alimentar

În ziua vizitei, meniul era alcătuit din: ciorbă de legume (singura legumă fiind varza) şi fasole cu
carne (carnea era în realitate slănină) la comun, orez cu carne (jumări) pentru cei 70 de deţinuţi cu regim, şi supă de oase şi mazăre cu carne (în realitate şi cu foarte mult orez)  pentru cei 9 diabetici şi 8 distrofici. Pentru cină deţinuţii aveau mâncare de cartofi. Pentru acea zi au fost scoase din
magazie 93 Kg. carne de porc, 400gr. carne de vită (pentru deţinuţii musulmani), 38 kg slănină şi 13 kg subproduse. Blocul alimentar prezenta urme de infiltraţii şi necesita reparaţii.

 

2.3. Activităţi cultural educative

Serviciul cultural-educativ desfăşoară atât programele A.N.P. (cum ar fi clasicul INSTAD, adică programul de carantină) cât şi programe proprii. În luna ianuarie a acestui an a fost finalizat un program de calificare în meseria de bucătar pentru un număr de 6 deţinuţi, iar în luna martie s-a încheiat calificarea a 12 deţinuţi în meseria de tâmplar. Cursurile au fost ţinute de personalul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, iar penitenciarul a asigurat selecţia participanţilor, informarea acestora  şi spaţiul de desfăşurare a cursurilor. La finalizarea cursurilor deţinuţii susţin un examen în urma căruia primesc o diplomă ce le atestă calificarea şi care nu conţine  nici o referire la starea de detenţie a absolventului.

Criteriile impuse unui deţinut pentru a participa la un astfel de curs de calificare sunt cele general aplicabile tuturor cursanţilor ANOFM, la care se adaugă cele specifice deţinuţilor:

– să fie condamnat definitiv;

– să fie absolvent a 8 clase;

– să nu fie angrenat în „afaceri juridice”;

– să mai aibă de executat cel mult 9 luni până la eliberarea din penitenciar
(dar nu mai puţin de 6 luni – durata cursului).

APADOR-CH consideră condiţia absolvirii a opt clase excesivă pentru deţinuţi, mulţi dintre aceştia neputând-o îndeplini. În mod normal, orice deţinut care ştie să scrie şi să citescă ar trebui să aibă posibilitatea de a urma un curs de calificare şi de a învăţa astfel o meserie, care să-i fie utilă după liberarea din penitenciar.

În prezent, au mai fost selecţionaţi 14 deţinuţi pentru a urma un curs de calificare în meseria de zidar, dar începerea cursului a fost amânată din lipsa fondurilor AJOFM.

Deţinuţii care nu îndeplinesc condiţiile pentru a urma cursurile de calificare ale AJOFM-ului se pot totuşi iniţia în meseriile de tâmplar şi sculptor în lemn în atelierele penitenciarului şi primesc la liberare o adeverinţă care să le ateste aptitudinile (dar rămân totuşi muncitori necalificaţi). Programul este continuu, iar pentru a participa, un deţinut trebuie să mai aibă 6 luni până la liberare şi să dovedească existenţa unor aptitudini, în urma unei perioade de probă. În prezent, la iniţierea în meserie participă 16 deţinuţi, iar alţi 6, care s-au liberat, au primit deja adeverinţe.

În penitenciar se organizează atât cursuri de şcolarizare intensivă, clasele I-IV (anul acesta au fost 12 absolvenţi), cât şi cursuri cu frecvenţă redusă pentru clasele V-VIII (anul acesta au fost 21 de absolvenţi, dintre care 6 de clasa a VIII-a). Cursurile sunt ţinute prin inspectoratul şcolar de către un profesor al Colegiului Doamna Stanca. Atât diplomele cât şi foile matricole sunt eliberate de această instituţie de învăţământ fără ca pe documente să se menţioneze că respectivele cursuri au fost urmate în penitenciar. La Satu-Mare nu se organizează cursuri de alfabetizare..

Juristul din cadrul departamentul cultural-educativ a desfăşurat pe parcursul a 3 luni, o dată pe săptămână, un curs de educaţie juridică pentru deţinuţi (EDUCOLEX). La acesta se adaugă consiliere juridică pentru deţinuţi, din partea filialei locale a LADO, în 12 domenii. Iniţial programul avea loc de două ori pe săptămână , câte două ore, dar în prezent reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale nu mai vin decât de două ori pe lună.

În colaborare cu Serviciului de Reintegrare Socială şi Supraveghere Satu-Mare s-au desfăşurat programele „7 paşi”la care au participat 18 deţinuţi, şi „Managementul furiei”, care se încheiase de numai o săpămână şi la care au participat tot 18 deţinuţi, timp de o lună. Serviciul urma să înceapă un nou proiect de terapie prin teatru în penitenciar, pentru care au fost deja selecţionaţi
8 deţinuţi şi care va dura 3 săpămâni. Pentru toate programele, grupul ţintă l-au constituit minorii şi tinerii.

APADOR-CH apreciază implicarea continuă şi diversă a serviciului în activităţile din penitenciar, acesta fiind unul dintre puţinele cazuri în care reprezentanţii asociaţiei au întâlnit un interes atât de mare al consilierilor de supraveghere şi reintegrare socială pentru munca cu deţinuţii. În general, consilierii plasează activităţile cu deţinuţii pe ultimul loc în lista priorităţilor, rezultatul fiind neglijarea lor, uneori totală.
Cu toate acestea, nici serviciul de reintegrare socială şi nici compartimentul socio-educativ al penitenciarului nu desfăşoară clasicul program de pregătire pentru liberare (PROLIB). Doar o dată
la două luni, un angajat al AJOFM-ului vine în penitenciar şi le vorbeşte deţinuţilor despre ceea ce trebuie să facă pentru a obţine un loc de muncă.

Minorii beneficiază de un program special de menţinere a legăturii cu familia, „Dificil”, în cadrul căruia au loc discuţii pe diferite teme cu privire la familie. Anul trecut, programul cuprindea şi întâlniri lunare între minori şi familiile acestora, în care deţinuţii prezentau un program artistic (recitau poezii). Însă interesul familiilor a scăzut, nu au mai venit la penitenciar, astfel încât întâlnirile au fost abandonate. APADOR-CH consideră binevenită ideea de a organiza întâlniri între minori şi familiile lor. Compartimentul cultural-educativ nu ar trebui pur şi simplu să renunţe la ea, ci să încerce să găsească teme variate şi de interes pentru întâlniri, care să motiveze familiile să vină (recitarea unor poezii, de fiecare dată, nu are cum să fie atractivă) . Tot pentru minori a fost
organizată şi o vizită la Muzeul judeţean cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ieşirea deţinuţilor din penitenciar la diferite activităţi cultural-educative este o altă ideea bine-venită care, după părerea APADOR-CH, ar trebui extinsă şi la deţinuţii adulţi. Pentru minori s-au mai organizat şi concursuri de cultură generală; câştigătorii au fost recompensaţi cu suplimentarea dreptului la pachete şi vizite. Un alt program numit „Educaţie pentru viaţa de familie”, destinat atât minorilor cât şi celor 76 de tineri, a avut ca temă prevenirea abandonului familial.

Programele destinate femeilor au fost desfăşurate în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Satu-Mare: programul de educaţie sanitară EDUCOSAN (timp de 6 luni) şi „Combaterea traficului de carne vie”, acesta din urmă fiind o iniţativă locală. Totuşi femeile cu care au stat de vorbă reprezentantele asociaţiei nu îşi aminteau să fi participat la astfel de programe.

O altă activitate pe teme de sănătate este cea iniţiată de ANP, prin care deţinuţii sunt instruiţi ca formatori pentru alţi deţinuţi, în cadrul programului de prevenire HIV/SIDA. Programul durează 3 luni şi se adresează unor serii de câte 10 deţinuţi. În Penitenciarul Satu-Mare 10 deţinuţi au fost
deja instruiţi despre modalităţile de îmbolnăvire şi metodele de prevenire a infectării cu HIV, urmând ca aceştia să îşi informeze colegii de cameră şi să le prezinte pliantele primite. O nouă serie este în curs de instruire. În urma acestui program un număr de 30 deţinuţi au solicitat săli se facă testul HIV.

Săptămânal, unicul psiholog al penitenciarului (al doilea post este vacant) alocă două ore pentru consilierea individuală a deţinuţilor periculoşi. Ideea de a acorda o atenţie specială acestora este bună, dar două ore pe săptămână pentru mai bine de 20 de deţinuţi periculoşi este prea puţin . Evident, un singur psiholog nu poate face faţă în mod eficient tuturor necesităţilor deţinuţilor. APADOR-CH cere ANP să găsească o modalitate de a angaja cât mai repede al doilea psiholog
pe postul vacant. Dacă angajarea unei persoane nu este posibilă, în condiţiile blocării temporare a tuturor angajărilor în sistemul bugetar, s-ar putea găsi o soluţie de colaborare, cu plata pe oră, aşa cum se practică în cazul unor medici sau profesori.

Persoane din cadrul serviciului cultural-educativ în colaborare cu deţinuţii realizează revista penitenciarului numită „Gândul”, cu un tiraj de 6 exemplare, care poate fi citită la bibliotecă. Penitenciarul are o staţie de radio-amplificare prin intermediul căreia se transmit programe realizate de cadre (nu de deţinuţi, ca în alte penitenciare) şi dedicaţii muzicale, precum şi un sistem de televiziune cu circuit închis care difuzează activităţile realizate în penitenciar. Penitenciarul are abonamente la 3 ziare („Adevărul”, „Jurnalul Naţional” şi „Evenimentul Zilei”), pe care reprezentantele asociaţiei le-au şi găsit în camerele de deţinere.

Pe lângă L.AD.O., penitenciarul mai colaborează şi cu alte organizaţii neguvernamentale: CARITAS ( oferă deţinuţilor cadouri cu ocazia sărbătorilor precum şi haine pentru momentul liberării), Hans Linder (oferă adăposturi temporare pentru persoanele care se eliberează din penitenciar şi nu au unde să locuiască), „Stânca Veacurilor” (program de educaţie civică, o dată la
două-trei luni), Prison Fellowship (educaţie pentru minori, tineri şi femei, de două ori pe lună).

Penitenciarul reînnoieşte anual şi colaborarea cu Facultatea de psihologie Vasile Goldiş, în cadrul căreia 13 studenţi îşi fac practica în locurile de deţinere. Studenţii realizează studii de caz iar 6
deţinuţi sunt subiecţi ai unor lucrări de diplomă.

În privinţa activităţilor religioase, preotul ortodox este prezent la toate serviciile religioase indiferent de cult. APADOR-CH consideră inoportună prezenţa preotului ortodox la astfel de întâlniri şi solicită renunţarea la acest sistem.

2.4. Asistenţa medicală

Doi medici generalişti (din care unul lucrează în baza unui contract de colaborare cu plata cu ora, deoarece postul de medic-şef este vacant), un medic stomatolog şi 6 asistenţi medicali ( 4 asistenţi generalişti, 1 asistent farmacie şi 1 asistent igienă) răspund de sănătatea deţinuţilor. Conform afirmaţiilor administraţiei, cadrele penitenciarului, familiile acestora şi pensionarii sistemului penitenciar au ca medic de familie tot pe unicul medic angajat al penitenciarului. În această privinţă, APADOR-CH doreşte să sublineze că în timpul vizitelor anterioare a reieşit că medicul din penitenciar nu acorda consultaţii numai cadrelor, ci şi judecătorilor de la tribunal şi procurorilor de la parchet.  Deşi reprezentantele asociaţiei au primit asigurări că acest sistem nu se mai practică, explicaţiile oferite nu au fost suficient de convingătoare, mai ales că asociaţia a
întâlnit de curând şi alte situaţii asemănătoare (de exemplu, la Spitalul Penitenciar Dej).

Celălalt medic, plătit cu ora, nu are contract cu Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ), ceea ce înseamnă că nu poate
acorda consultaţii cadrelor şi familiilor acestora, ci numai deţinuţilor. În medie, în fiecare zi sunt consultaţi 50-60 deţinuţi şi 6-7 cadre.

APADOR-CH reiterează că medicii din penitenciar trebuie să se ocupe exclusiv de deţinuţi, nu de cadre şi de familiile acestora sau, şi mai rău, şi de judecătorii,  procurorii sau poliţiştii din localitate şi familiile acestora. Cadrele  ar trebui să beneficieze de asistenţă medicală în penitenciar numai în situaţii de urgenţă.

Penitenciarul s-a confruntat cu lipsa medicamentelor deoarece, anul trecut, singura farmacie care
a încheiat un contract cu Casa OPSNAJ nu a onorat reţetele pentru că nu i s-au decontat costurile. În prezent, există contracte cu două farmacii şi situaţia s-a ameliorat.

Potrivit medicului angajat al penitenciarului, principala afecţiune de care suferă deţinuţii este “tulburarea de personalitate”, care s-ar manifesta la peste 50% dintre aceştia. Procentul este suprinzător, mai ales că, în timpul vizitei în penitenciar, reprezentantele asociaţiei nu au remarcat ca situaţia să fie mai gravă ca în alte penitenciare. O posibilă explicaţie ar fi că medicul a confundat tulburările de natură psihologică cu afecţiunile psihice, lucru grav pentru o persoană cu pregătire de specialitate.

Medicul a mai susţinut că deţinutele sunt trimise la consulturi ginecologice la spitalul civil, ori de câte ori acestea solicită, însă afirmaţia a fost contrazisă vehement de  deţinute, care s-au plâns că sunt ignorate cu desăvârşire. Deţinutele nu îşi explicau acest comportament, cu atât mai mult cu cât medicul este tot femeie.

Cabinetul stomatologic era închis la data vizitei, medicul generalist ne-a precizat că nu se acordă nici un tratament stomatologic, se fac doar extracţii deoarece există o dotare minimă.

În infirmerie se aflau 14 bolnavi de TBC (medicul nu a putut preciza câţi dintre aceştia sunt în TSS; 3 sau 4), 2 hipertensivi, 8 diabetici, dintre care 2 insulino-dependenţi (din nou, medicul era nesigur de cifrele respective), precum şi alţi bolnavi cronici.

În ultimul an, în Penitenciarul Satu-Mare au avut loc două decese: o sinucidere şi un infarct. În cazul sinuciderii (prin spânzurare), care a avut loc în decembrie 2004, a existat o investigaţie a parchetului, care s-a finalizat printr-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, deşi din puţinele informaţii oferite de cadrele penitenciarului reieşea că decesul a fost suspect (deţinutul nu avea nici un motiv să se sinucidă).
APADOR-CH solicită ANP să-i comunice care au fost concluziile Comisiei mixte de analiză a deceselor din penitenciare în acest caz.

2.5. Vizite, corespondenţă, telefoane

Camera de vizite, unde se primesc şi pachetele pentru deţinuţi, era folosită şi pentru întâlnirile dintre avocaţi şi clienţii acestora. Este drept, masa la care aveau loc discuţiile era plasată oarecum excentric faţă de restul camerei (pe un piedestal), însă confidenţialitatea discuţiilor dintre avocaţi şi deţinuţi nu putea fi asigurată.

APADOR-CH cere administraţiei penitenciarului ca, o dată cu extinderea sectorului vizite (investiţie în derulare), să se asigure condiţiile pentru respectarea confidenţialitatea acestor discuţii, prin amenajarea unei camere speciale.

În privinţa programului de vizite, mai multe deţinute din camera 60 (printre care Popa Ana şi Horvath Lucia) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de stricteţea cu care se respecta sistemul programării alfabetice. Deţinutele aveau programată joia ca zi de vizită dar de cele mai multe ori nu puteau fi vizitate de familii într-o zi lucrătoare; vizitele în alte zile ale săptămânii nu le-au fost aprobate, nici măcar cu titlu excepţional. O altă nemulţumire a deţinutelor din aceeaşi cameră este legată de obligativitatea purtării unei basmale albe, atunci când merg la vizită şi, în general, când ies din camere. Explicaţia supraveghetoarei a fost că basmaua face parte din ţinuta de penitenciar şi de aceea purtarea ei este obligatorie. APADOR-CH subliniază că reprezentanţii săi nu au mai întâlnit în nici un alt penitenciar această obligaţie care părea să le deranjeze foarte tare pe deţinute.

 APADOR-CH reiterează că deţinutele femei ar trebui lăsate să poarte hainele proprii în special la întâlnirile cu copiii minori. Altfel, există riscul ca aceştia să fie şocaţi şi să păstreze o imagine denaturată a propriilor mame. Or, la Satu Mare, nu numai că nu se ţine cont de acest risc dar se adaugă un element în plus (basmaua) care subliniază starea de detenţie şi sporeşte gratuit disconfortul deţinutelor şi vizitatorilor lor

Deţinuţii au dreptul la o convorbire telefonică, săptămânal, a cărei durată este de 10 minute. În intervalul de 10 minute deţinutul poate vorbi la 2 numere de telefon. Cele 7 telefoane cu cartelă instalate aveau semicabine, ceea ce creează măcar impresia că se respectă confidenţialitatea convorbirilor.

3.      Deţinuţi clasificaţi ca având un grad sporit de periculozitate

Potrivit conducerii penitenciarului, peste 20 de deţinuţi erau încadraţi ca periculoşi, la data vizitei. Clasificare se aplică inclusiv pentru „intenţii de evadare” sau „natura faptei”, criterii contestate de asociaţie. În opinia APADOR-CH, principalul criteriu pentru clasificarea unui deţinut trebuie să fie comportamentul din  timpul executării pedepsei (pedeapsa în curs, nu una anterioară). Deţinutul Tolvai Jozsef este un exemplu că „natura faptei” nu constituie un criteriu adecvat pentru stabilirea gradului real de periculozitate.  El fusese depus în Penitenciarul Satu-Mare din octombrie 2003 şi nu a avut nici un fel de probleme disciplinare. În martie 2005 a fost transferat la Oradea, unde, datorită naturii faptei comise, a fost clasificat drept periculos. La întoarcea în Penitenciarul Satu-Mare, clasificarea a fost menţinută, deţinutul fiind mutat într-o cameră destinată periculoşilor. Este de neînţeles cum acelaşi deţinut, al cărui comportament nu pune probleme şi nu s-a schimbat în timp, a putut fi „nepericulos” 2 ani, iar acum a devenit brusc un pericol pentru alţii. Este, de asemenea, evident că Tolvai a fost în mod nejustificat clasificat din cauza faptei comise, în condiţiile în care comportamentul său este bun. „Cazul” Tolvai arată cât de formală este activitatea comisiilor, atât la clasificare, cât şi la reviziuirea clasificării.

Deţinuţii clasificaţi drept periculoşi sunt ţinuţi în camere separate. Din discuţiile cu unii dintre aceştia (cei de la camera 26) a rezultat că sunt imobilizaţi cu cătuşe simple atât în interiorul penitenciarului când sunt duşi la cabinetul medical, vorbitor sau spre locul de plimbare, cât şi la transportul în afara penitenciarului. Penitenciarul are în dotare „mijloace sigure de imobilizare” (lanţuri) de tip centură, însă acestea nu sunt folosite pentru transportul tuturor deţinuţiilor periculoşi, ci numai al condamnaţilor pe viaţă. APADOR-CH cere din nou ANP să renunţe la folosirea lanţurilor, indiferent de împrejurare, de clasificarea deţinuţilor sau de natura faptei. Conform standardelor europene, imobilizarea deţinuţilor se poate face numai cu cătuşe de mâini şi numai până la calmarea stării de agitaţie. Prin urmare, nici măcar încătuşarea “periculoşilor” sau  condamnaţilor pe viaţă nu se justifică dacă aceştia nu se manifestă violent.

4.      Concluzii

– În general, condiţiile de detenţie din penitenciar sunt acceptabile deşi sunt necesare reparaţii ale instalaţiilor sanitare şi punerea în funcţiune a duşurilor din sălile de baie aferente fiecărei camere. Blocul alimentar necesită reparaţii capitale şi revizia instalaţiei de aerisire.

– APADOR-CH apreciază implicarea consilierilor SRSS în activităţile cu deţinuţii precum şi eforturile sectorului socio-educativ de diversificare a programelor. Scoaterea deţinuţilor minori din penitenciar pentru a participa la activităţi din afara sistemului ar trebuie continuată şi în alte ocazii decât cele festive. Asociaţia sugerează ca astfel de acţiuni să cuprindă şi deţinuţi tineri sau chiar adulţi, care ar putea fi selectaţi pe baza comportamentului în detenţie.

– APADOR-CH cere ANP revizuirea urgentă a sistemului de clasificare a deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate. Totodată, comisia de disciplină din fiecare penitenciar trebuie să analizeze periodic, cu seriozitate fiecare caz de deţinut “periculos” în parte. Asociaţia este convinsă că audierea acestor deţinuţi în comisii ar evita încadrarea eronată a multora în această categorie. – APADOR-CH cere insistent renunţarea la lanţuri (“mijloace de imobilizare sigură”). Folosirea acestora, indiferent de denumire, este în contradicţie cu standardele internaţionale.

– Asociaţia solicită ca toţi deţinuţii şi, în primul rând, deţinutele şi minorii să poarte hainele proprii cu ocazia vizitelor. Si, în nici un caz, nu trebuie adaugate accesorii inutile de genul basmalei obligatorii, care nu fac decât să sporească inconfortul persoanelor private de libertate.

– APADOR-CH cere insistent ca angajaţii penitenciarului să renunţe la serviciile medicale oferite de cadrele medicale din sistem, cu excepţia cazurilor de urgenţă.  

Alte
constatări şi recomandări sunt incluse în raport.

  

Diana Călinescu

Nicoleta Popescu

Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005

Raport asupra vizitei la Penitenciarul Baia Mare

/in /by

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

 

Pe data de 14 iulie 2005, reprezentantele APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Baia Mare, judeţul Maramureş. Vizita precedentă a avut loc în 1999.

Date generale

Penitenciarul a fost trecut la categoria “maximă siguranţă” şi nu mai cazează decât deţinuţi din judeţ. Până acum aproape două luni, penitenciarul acoperea şi judeţul Sălaj
care a fost transferat la Satu Mare.

Ultimele reparaţii capitale la Penitenciarul Baia Mare au avut loc în 1974. De atunci şi până în prezent s-a recurs numai la lucrări curente de întreţinere şi la reparaţii mărunte, din lipsă de fonduri. Conform spuselor directorului, în curând (poate chiar anul acesta sau în 2006), va începe construirea unui nou pavilion de detenţie, cu o capacitate de 720 de locuri. Practic, toţi deţinuţii ar fi mutaţi în “casă nouă” (la data vizitei, numărul total era de 705). Din explicaţiile directorului, reprezentantele asociaţiei au înţeles că fie partea veche, fie cea nouă a penitenciarului ar urma să fie destinată numai celor aflaţi în arest preventiv din judeţul Maramureş, preluându-se din nou şi deţinuţii proveniţi din Sălaj, dar numai pe durata acestei faze a procesului
penal.

Penitenciarul Baia Mare face parte din cele 10 locuri de detenţie care lucrează cu o firmă germană de încălţăminte (“Rilug”). Directorul a afirmat că 230 de deţinuţi şi deţinute cos pantofi. Numărul lor scăzuse la 184 la data vizitei asociaţiei deoarece producătorul german intrase în vacanţă.
APADOR-CH consideră binevenită această colaborare între sistemul penitenciar şi firma germană, prin care deţinuţii şi deţinutele câştigă “zile” (adică, în funcţie de numărul de zile lucrate, beneficiază de o scădere a pedeapsei de până la 7 zile pe lună), bani (10% din salariu, restul de 90% intrând în bugetul penitenciarelor) şi, mai ales, au ceva de făcut.

Deţinuţii lucrează în camere, teoretic până la ora 15.00 dar practic, şi după această oră. In fiecare zi, primesc feţe şi tălpi de pantofi pe care le asamblează prin coasere manuală. Norma lor era de 430 de perechi de pantofi pe lună dar de la 1 ianuarie a.c. a crescut la 470. Acelaşi lucru îl fac şi
deţinutele, cu diferenţa că ele pot lucra şi în curtea de plimbare a secţiei iar norma lor este de zece perechi de pantofi pe zi. De notat că deţinuţii şi deţinutele nu sunt
obligaţi să facă această muncă.

Totuşi, asociaţia ridică o problemă ce ar trebui elucidată: deţinuţii şi deţinutele nu semnează nici un stat de plată, nu ştiu ce bani li se cuvin pentru munca prestată şi nu au nici o posibilitate de control asupra sumelor ce li se comunică – la cerere – de serviciul de contabilitate al penitenciarului. Adevărat, deţinuţii şi deţinutele sunt mai interesaţi în
“zile/câştig” decât în bani. Totuşi, cumpărăturile de la chioşcul din incinta penitenciarului – care, în cazul Baia Mare, practică preţuri cam “pipărate”, după spusele deţinuţilor – se plătesc în bani. Abia când fac cumpărături, află câţi bani au în cont.

APADOR-CH cere ANP şi administraţiilor penitenciarelor care au contracte cu firma germană să instituie un sistem prin care deţinuţii şi deţinutele care lucrează pentru firmă să fie informaţi lunar, în scris, cu privire la câştigurile în bani. O altă problemă pe care ANP şi administraţiile penitenciarelor implicate ar trebui să o urmărească este cea a normelor. Reprezentantele asociaţiei au înţeles că partenerul german stabileşte normele zilnice (numărul de perechi de pantofi asamblaţi prin coasere), care deja au crescut, fără consultarea administraţiei penitenciare.

 Riscul cel mare este, din punctul de vedere al asociaţiei, ca firma germană să continue să crească norma zilnică iar administraţia penitenciară să nu obiecteze de teamă să nu piardă
contractul, indiferent de consecinţele suportate de deţinuţi.

Penitenciarul Baia Mare a reuşit să asigure locuri de muncă pentru jumătate din numărul deţinuţilor. Pe lângă “Rilug”, deţinuţii mai muncesc în construcţii şi la stivuit cherestea. 44 de deţinuţi lucrează la solarul penitenciarului şi încă 44, la deservire. Ei câştigă doar “zile”, nu şi bani.

Efective

La data vizitei, erau 705 deţinuţi: 625 condamnaţi definitiv, 29, condamnaţi în prima instanţă şi 51 arestaţi preventiv. Din total, 680 erau bărbaţi, din care 33 minori, şi 25, femei. Situaţia s-a îmbunătăţit substanţial faţă de 1999 când erau peste o mie de deţinuţi, însă supraaglomerarea rămâne o problemă. Conform normei clasice de 6 metri cubi de aer/deţinut, la Baia Mare ar putea fi instalate 540 de paturi (la data vizitei erau 942 de paturi din care peste 200 erau neocupate şi aglomerau inutil camerele de detenţie). Prin urmare, gradul de ocupare era de 150%. Pe de altă
parte, recomandarea repetată a Comitetului pentru Prevenirea Torturii (CPT) din cadrul Consiliului Europei este de minimum 4 metri pătraţi/ deţinut.

La suprafaţa totală de detenţie (1200 mp, inclusiv grupurile sanitare) ar fi trebuit cazaţi maximum 300 de deţinuţi. Deci, după acest criteriu, gradul de ocupare este de aproape 250%, fiecărui deţinut revenindu-i sub 2 mp.

202 angajaţi, din care 187 la operativ se ocupă de deţinuţi. Pur statistic, ar însemna o proporţie bună de circa 4 deţinuţi la un cadru. In practică, se lucrează pe ture, ceea ce creşte substanţial numărul deţinuţilor la un supraveghetor. In plus, penitenciarul are un singur doctor care, potrivit unor reguli constant criticate de APADOR-CH, se ocupă şi de cadre şi familiile lor.

Asistenţa medicală

Un doctor (schema prevede doi), trei asistenţi, un farmacist, un stomatolog şi asistentul său se ocupă de sănătatea deţinuţilor (şi cadrelor).

Medicul penitenciarului (Buşcă) este un generalist transferat de la Penitenciarul Aiud cu un an şi jumătate înainte de vârsta pensionării, din motive strict financiare (ca medic-şef la Baia Mare are un salariu mai mare). Conform celor spuse de el, media consultaţiilor acordate deţinuţilor ar fi de 70 pe zi, între orele 10.30 şi 15.30, ceea ce ar însemna o medie de patru minute pe deţinut, evident insuficient. 3 ore pe zi, între 7.30 şi 10.30, de luni până vineri inclusiv, sunt rezervate cadrelor, familiilor acestora precum şi altor beneficiari ai Casei de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ). Toţi aceştia figurează pe lista de “medic de familie” a unicului doctor al penitenciarului.

APADOR-CH repetă că deţinuţii depind integral de medicii de penitenciar. Ordonanţa 56/2003 le-a dat, într-adevăr, posibilitatea de a fi consultaţi şi de un doctor din afara sistemului, dar contra plată. Foarte puţini cunosc că au acest drept şi şi mai puţini îşi pot permite o astfel de cheltuială.
Asociaţia consideră nefiresc ca mai mult de o treime din programul zilnic să fie rezervat pentru cadre care ar putea apela la alţi doctori din sistem (clinici sau spitale militare) sau din afara lui. Consultarea personalului de către medicul de penitenciar este justificată numai în cazuri de urgenţă.

Bolile cele mai frecvente la Baia Mare sunt cele ale aparatului respirator (40%). Oarecum surprinzător, în 2005 se înregistrase un singur caz de pneumonie. In legătură cu acesta, s-a ridicat din nou problema încătuşării deţinuţilor bolnavi, atât pe durata transportului cât şi a internării în spitale “civile”. Asociaţia reaminteşte recomandarea insistentă a Comitetului pentru Prevenirea Torturii ca deţinuţii bolnavi să nu fie imobilizaţi cu cătuşe (de lanţuri nici nu poate fi vorba). In cazul unui bolnav agitat care devine periculos pentru alţii sau pentru el însuşi CPT cere să se recurgă la mijloace de imobilizare altele decât cătuşele (de pildă, bandaje elastice).

In opinia medicului, aproape o sută de deţinuţi prezintă tulburări psihice din care 19 au probleme serioase. Singura secţie de psihiatrie din sistemul penitenciar este la spitalul Jilava. Deţinuţii bolnavi ajung, eventual, la acest spital iar după un tratament sumar (în general, sedative) sunt retrimişi la penitenciarul de unde au venit. Evident, o posibilă ameliorare nu poate fi decât temporară, în absenţa unei supravegheri continui şi a terapiilor speciale (inclusiv terapia ocupaţională).

Există şi o doză de nepăsare faţă de deţinuţi şi de problemele lor. Deţinutul Georgel Vereş a făcut zeci de reclamaţii împotriva medicului, cu toate că problema lui ar fi putut fi rezolvată cu puţină înţelegere. In esenţă, deţinutul a fost examinat la Spitalul Militar Cluj iar doctorul de acolo i-a recomandat un medicament (Seroxat) fără a-i elibera şi reţeta. Seroxatul este inclus pe lista medicamentelor cu restricţii iar medicul de penitenciar a refuzat să i-l prescrie, susţinând că aceasta era obligaţia specialistului de la Cluj. In schimb, i-a propus deţinutului să-l transfere la spitalul Jilava ceea ce acesta a refuzat, rămânând cu convingerea că medicul nu vrea să-l trateze. Reprezentantele asociaţiei au înţeles cu greu explicaţiile ezitante şi alambicate ale medicului. Dar şi mai greu este pentru un deţinut să priceapă de ce medicul de penitenciar nu îi dă medicamentul recomandat de un doctor specialist. A rămas neclar motivul pentru care medicul de penitenciar refuza să prescrie Seroxatul: pentru că este pe lista medicamentelor
restricţionate şi se teme de răspundere? Din cauza costului?

Un alt exemplu de nepăsare este cel al deţinutului Teodor Lupuţu, aflat la infirmerie (camera 29). Acesta avea abdomenul foarte umflat şi dureros şi deşi stătea în infirmerie de peste o lună, medicul nu ştia încă de ce suferă deţinutul dar s-a grăbit să dea asigurări că îi va face toate analizele necesare. Reprezentantele APADOR-CH au rămas cu impresia unui dezinteres marcat al
medicului de penitenciar faţă de deţinuţii de care răspunde.

In aceeaşi cameră cu Lupuţu mai erau doi deţinuţi cu situaţii deosebite. In aprilie 2004, Gavrilă Toma, care execută o pedeapsă de 15 ani, a fost călcat pe picior de un alt deţinut. I s-a învineţit degetul cel mare, apoi i-a căzut unghia şi s-a declanşat infecţia. In mai 2004 a fost dus la Spitalul Penitenciar Dej unde i s-a amputat piciorul stâng de la şold. Este imposibil de înţeles de ce nu s-a intervenit medical în timp util pentru a preveni amputarea. Până la un punct, s-ar putea invoca neglijenţa deţinutului dar de când infecţia a luat proporţii apare problema dezinteresului (sau lipsei de profesionalism) a cadrelor medicale din penitenciar. Gavrilă Toma este, desigur, şocat de cele întâmplate, dar nu a învinuit pe nimeni. Ar dori doar o proteză şi, eventual, un însoţitor dat fiind că se deplasează cu foarte mare dificultate şi numai cu ajutorul celorlalţi deţinuţi bolnavi din cameră.

Al doilea caz este cel al deţinutului Gheorghe Feer, care execută o pedeapsă de 17 ani. El a fost operat la gât în 1992 şi i-au fost afectate coardele vocale. Dorinţa lui este să i se monteze un dispozitiv cu ajutorul căruia să poată vorbi (în prezent, scoate doar sunete aproape ininteligibile). Feer mai are o problemă: şi-a pierdut aproape toţi dinţii şi deşi s-a oferit să plătească, cabinetul stomatologic a refuzat să-i facă lucrarea din motive de lipsă de dotare tehnică. Reprezentantele asociaţiei au înţeles că aceasta ar fi o problemă şi pentru alte cabinete stomatologice din penitenciare. Asociaţia propune Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor următoarele variante de rezolvare: a) dotarea unor cabinete stomatologice din sistem cu aparatura necesară pentru lucrări dentare, care ar urma să fie executate contra cost. Deţinuţii care dispun de sumele necesare ar urma să fie transferaţi temporar într-unul din aceste penitenciare; sau b) efectuarea lucrărilor dentare pentru deţinuţii cu posibilităţi financiare la cabinete din afara sistemului. Amprentarea şi fixarea protezelor presupun doar două ieşiri. In schimb, degradarea masivă a danturii – cum este cazul la Feer – este sursă sigură de boli ale aparatului digestiv, pe care sistemul penitenciar
este oricum obligat să le trateze gratuit.

Programul anti-SIDA ce se desfăşoară în întreg sistemul penitenciar nu a dus, până la data vizitei asociaţiei la Baia Mare, şi la rezultate concrete. Nici un deţinut nu s-a arătat interesat să facă testul HIV/SIDA. APADOR-CH a insistat şi de această dată asupra distribuirii prezervativelor pe durata detenţiei (nu cum se întâmplă acum, când deţinuţii primesc prezervative la liberare). Pe lângă riscul transmiterii HIV, la Baia Mare sunt şi 15 deţinuţi bolnavi de lues, toţi transferaţi din aresturile poliţiei. (Persoanele ajunse în aresturi sunt supuse unui examen medical general şi fac doar radiografie pulmonară dar nu şi RBW.)

Activitatea socio-educativă

Prin contrast cu asistenţa medicală, sectorul socio-educativ merită o notă bună, judecând după numărul de programe desfăşurate şi, mai ales, cele iniţiate în afara programelor obligatorii venite de la ANP. O juristă, un asistent social şi o studentă la facultatea de asistenţi sociali, ajutaţi de un agent tehnic se ocupă de cei peste 700 de deţinuţi. Penitenciarul a avut un psiholog care a plecat din România pentru o perioadă, a revenit şi ar dori să-şi reia postul dar toate posturile libere din sistem sunt blocate până la sfârşitul anului.

Diferenţele dintre situaţia la cultural-educativ în 1999 şi cea din 2005 sunt şi de substanţă şi de implicare a personalului. Este drept că unele programe, neschimbate de ani de zile, au primit denumiri cripto-pompoase. De pildă, perioada de carantină de trei săptămâni prin care trec toţi deţinuţii nou-veniţi în sistem, se numeşte acum “Instad” dar conţinutul este acelaşi: analize medicale şi familiarizarea cu regulamentul de ordine interioară. “Conis” este de fapt şcolarizarea (clasele I-IV comasate), iar „Alfaz” – programul de alfabetizare. Staţia de radio a penitenciarului difuzează emisiunea făcută de deţinuţi după acelaşi program ca şi în 1999: o dată pe săptămână – vinerea – timp de o oră şi jumătate. Nu a fost deloc clar de ce nu ar putea creşte frecvenţa şi/sau durata acestor emisiuni.

Alte programe au fost impuse de câţiva ani de ANP : “Educolex” (educaţie pe teme juridice), în desfăşurare, cu participarea a 59 de deţinuţi împărţiţi în 4 grupe; “Educosan” (educaţie sanitară), în desfăşurare pe tema “O viaţă fără droguri”, cu participarea a 40 de deţinuţi; “Educosport” (în principal se joacă fotbal, iar minorii “bat mingea” de patru ori pe săptămână, 30 până la 60 de minute de fiecare dată; s-au organizat deja două cupe de fotbal între camere, iar a treia este în derulare).

Serviciul pentru Reintegrare Socială şi Supraveghere (devenit de curând Serviciul pentru Protecţia Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor) a avut un program cu un titlu cam ciudat – “Educaţie în sprijinul muncii” – pe durata a 3 luni, cu participarea a 29 de deţinuţi.

Un alt program de 3 luni s-a numit “Educaţia bunului cetăţean”. 33 de deţinuţi au învăţat regulile elementare ale unui comportament civilizat.

Deţinutele au beneficiat de un program separat, intitulat “Femeia mileniului” (!), un fel de mixtum compositum ce a inclus de la consiliere familială până la sfaturi cu privire la machiaj, toate binevenite. Deţinutele mai au un program permanent de hobby. După toate aparenţele, în întreg sistemul penitenciar, femeile au acelaşi hobby – cusutul şi tricotatul. Diferă doar regimul “ustensilelor” folosite: în unele penitenciare andrelele şi/sau acele rămân permanent în camere, în altele, se distribuie dimineaţa şi se ridică seara. La Baia Mare, pentru unele deţinute hobby-ul s-a transformat în muncă. Ele cos în continuare, dar pantofi.

Cei 32 de minori au, pe lângă şcolarizare şi educaţia bunului cetăţean, două programe speciale, cu caracter permanent : “Lumea prin ochii noştri” (pictură, desen) şi “Şcoala aşa cum ne place” (discuţii libere de cultură generală).

Progresul în domeniul socio-educativ este evident dar, în opinia asociaţiei, nu reprezintă decât un prim pas. După cum s-a menţionat, unele activităţi de rutină – carantina, alfabetizarea/şcolarizarea
– au devenit “programe” dar conţinutul nu s-a schimbat. Majoritatea programelor se desfăşoară pe durata a 3 luni. Insă practic, aceasta înseamnă cam o oră şi jumătate, maximum două, pe săptămână, deci în total, doar 24 de ore.

Cu excepţia educaţiei juridice şi activităţilor sportive, participarea deţinuţilor la programe este redusă numeric. Pe de o parte, toate activităţile se desfăşoară la club, în principal dimineaţa şi, desigur, ar fi greu de lucrat cu grupuri mari. O posibilitate ar fi ca aceste activităţi să fie organizate şi în alte spaţii. De pildă, într-o cameră de detenţie cu puţini deţinuţi din care să se scoată numeroasele paturi neocupate. Sau în curtea de plimbare, dacă vremea o permite. Sau chiar în spaţiul administrativ, pentru deţinuţii “cuminţi”. Este nevoie şi de mai mulţi angajaţi pregătiţi pentru aceste activităţi. In prezent, există în sistemul penitenciar o mare disproporţie între personalul de pază, siguranţă, escortare şi cel din sectorul socio-educativ. Desigur, executarea pedepsei este prioritară dar reintegrarea în societate şi implicit reducerea riscului de recidivă sunt în sarcina educatorilor. APADOR-CH cere ANP să regândească schema personalului de penitenciar în sensul creşterii cu prioritate a numărului angajaţilor de la sectorul socio-educativ.

Pe de altă parte, este posibil ca deţinuţii să nu fie interesaţi de subiectele propuse. APADOR-CH crede că ar fi utilă şi consultarea lor prin chestionare, sondaje etc., măcar orientativ, pentru viitoare programe.

Pe lângă activităţile organizate de penitenciar, deţinuţii sunt vizitaţi cu regularitate de reprezentanţi ai unor asociaţii sau fundaţii (Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Prison Fellowship, The Family, Institutul Internaţional Biblia din Danemarca) precum şi ai unor culte religioase. In legătură cu acestea din urmă, trebuie precizat că reprezentanţii lor au nevoie de aprobarea Capelanului-şef din cadrul Ministerului Justiţiei pentru a intra în penitenciare. Iar preoţii angajaţi ai ANP – exclusiv ortodocşi – au obligaţia să asiste la întâlnirile reprezentanţilor altor culte cu deţinuţii. APADOR-CH consideră că ambele procedee aduc atingere libertăţii
religioase, care este garantată integral de Constituţie, fără nici o excepţie. La Penitenciarul Baia Mare, preotul ortodox nu asistă la întâlnirile deţinuţilor cu reprezentanţii altor culte. Adică procedează corect. Un alt lucru bun în acest penitenciar este numărul apreciabil al cererilor aprobate de director pentru trecerea unor deţinuţi de la un cult religios la altul (cam 80, dar nu a fost clar pe ce perioadă).

APADOR-CH şi-a exprimat, în mod repetat, dezacordul cu privire la interdicţia schimbării religiei pe perioada detenţiei, sub pretextul stress-ului inerent privării de libertate care i-ar împiedica pe deţinuţi să ia o astfel de decizie “cu capul limpede”. In fapt, interdicţia se datoreşte fricii, nejustificate, a preoţilor ortodocşi de prozelitism.

Camere de detenţie

Minorii (camera 24, 17 deţinuţi la 18 paturi) s-au plâns de calitatea mâncării (ceaiul de dimineaţă este apă colorată şi amară, brânza este este ca o talpă, pastele şi orezul sunt doar fierte, fără nici un gust), de faptul că uneori sunt scoşi la aer doar câteva minute şi, mai ales, că au gândaci în cameră. Ultima dezinsecţie se făcuse în urmă cu mai bine de două luni. In plus, unicul WC era defect iar peste noapte (de la 22.00 la 5 dimineaţa) nu curge nici un strop de apă.

La o cameră de “periculoşi” (în total sunt 17) erau 5 deţinuţi la 15 paturi. Cele 10 paturi nefolosite menţineau senzaţia de supraaglomerare, deşi, evident, în camera respectivă (nr.7) nu era cazul. Cel puţin doi deţinuţi păreau a avea probleme de sănătate mentală pentru că nu înţelegeau
întrebări simple iar răspunsurile lor erau confuze.

La camera 14 (28 de deţinuţi la 39 de paturi) mai toţi au reclamat mâncarea foarte proastă (în ziua vizitei avuseseră ciorbă de varză cu gulii (?) şi fasole “cu pietre”) şi calitatea asistenţei medicale. Carol Gherebeu a spus că varsă tot ce mănâncă şi a arătat o scrisoare medicală datată 15 martie 2005 pe care figura diagnosticul de ulcer duodenal. Doctorul penitenciarului nu a luat în consideraţie actul medical şi nu i-a dat medicaţia adecvată, a susţinut el. Pe lângă aceasta, la ultima ieşire la cabinetul medical au fost 10 deţinuţi care au “beneficiat” de un minut de examinare, fiecare. Iosif Hausi este foarte slab şi crede că suferă de anemie. A cerut în mod repetat să i se facă analizele necesare, dar fără succes.
Camera are un singur WC care era foarte murdar.

Unica sală de baie pentru 4 secţii de bărbaţi (a 5-a este secţia de femei cu sală de baie proprie) are 18 duşuri, evident insuficiente pentru menţinerea unei igiene corporale normale.

Izolarea – neocupată la data vizitei – are trei “paturi” duble suprapuse într-o parte şi trei “paturi” suprapuse de o persoană în cealaltă, toate din piatră (deşi fostul director general al ANP susţinea la începutul lui 2005 că astfel de structuri nu mai există în nici un penitenciar din România). Potrivit cadrelor, trei deţinuţi ar fi fost sancţionaţi cu izolare severă în 2005. APADOR-CH a criticat în mod repetat prevederea din regulament cu privire la ridicarea cazarmamentului (pături, cearceafuri, perne) de la trezire (ora 5.00 dimineaţa) şi până la stingere (ora 22.00). Aceasta înseamnă că deţinuţii de la izolare stau pe piatra goală 17 ore, riscul de îmbolnăvire fiind evident.

Asociaţia cere ANP să dispună urgent desfiinţarea paturilor de piatră din camera de izolare de la Penitenciarul Baia Mare şi să verifice şi situaţia din spaţiile de detenţie similare din alte penitenciare.

La Baia Mare nu se folosesc lanţuri (“mijloace sigure de imobilizare”), nu pentru că s-ar încălca standardele europene ci pentru că penitenciarul nu are aşa ceva în dotare.

Secţia a 5-a este destinată exclusiv femeilor şi este formată din 5 camere de detenţie, o sală de baie cu 15 duşuri, o spălătorie şi o curte de plimbare. Din cele 25 de deţinute, 4 erau în arest preventiv. Celelalte 21 – cu condamnări definitive – ar urma să fie transferate la Târgşor, unicul penitenciar pentru femei din ţară. Dar, pe de o parte, la Târgşor este şantier iar pe de alta, unele deţinute au familii în zona Baia Mare, cărora le-ar fi extrem de dificil să parcurgă sute de kilometrii pentru o vizită de una-două ore. De aceea este de preferat ca deţinutele cu familii în zonă să execute pedepsele în Penitenciarul Baia Mare. Insuşi directorul penitenciarului este de acord cu această soluţie pe care o şi aplică.

Ca şi în restul penitenciarului, secţia de femei nu are apă curentă între orele 22.00 şi 5.00 dimineaţa pentru că nu funcţionează hidrofoarele. Nu este clar dacă restricţia vizează şi oraşul, sau unele zone ale sale, sau numai penitenciarul.

Deţinutele sunt scoase zilnic în curte, între o oră şi două ore. Si tot în curte, sau pe hol dacă este vreme rea, se desfăşoară activităţile socio-educative. După cum s-a menţionat mai sus, unele deţinute cos încălţăminte pentru firma germană însă norma de 10 perechi pe zi nu le mai lasă timp pentru alte activităţi. De notat că nici o deţinută nu lucrează la popota cadrelor, practică, din păcate, curentă în alte penitenciare. Pentru a elimina orice suspiciuni, APADOR-CH cere să se renunţe la folosirea deţinutelor la popotă în întreg sistemul penitenciar.

Hrana, vizite, corespondenţă

Meniul la prânz consta din ciorbă de legume pentru toate categoriile de deţinuţi şi felul doi, iahnie de fasole cu carne (pentru cei care muncesc) şi pilaf cu carne la regim. Pentru cei 20 de bolnavi de TBC şi cei 6 diabetici, felul doi era ghiveci cu carne. Evident, carne puţină, mai mult slănină (cu excepţia porţiilor pentru TBC şi diabet) iar pilaful semăna cu ciorba, adică multă zeamă.
Conform registrului, se folosiseră 50 kg de carne de porc (celebra “carne în carcasă”), 9 kg de subproduse şi 31 kg de slănină. Deţinuţii bolnavi de TBC sau diabet au două suplimente zilnice (ouă, brânză). Pentru prima oară de mulţi ani de când vizitează penitenciarele, reprezentantele
asociaţiei au văzut în frigider organe de porc (rinichi, ficat, inimă, în total 23 kg) ce urmau a fi folosite pentru masa de regim din ziua următoare, potrivit celor spuse de şeful blocului alimentar. Au rămas, totuşi, două semne de întrebare: de ce se aduseseră produsele cu o zi înainte şi de ce numai carnea pentru regim?

Bazinele pentru spălat vase erau din ciment vizibil deteriorat şi trebuie urgent înlocuite.

Deţinuţii au la dispoziţie 5 telefoane publice cu cartelă şi două cutii poştale. Nu au existat plângeri cu privire la corespondenţă dar şi la Baia Mare – ca în toate penitenciarele – funcţionează o metodă ciudată: nu se ţine nici o evidenţă a scrisorilor expediate de deţinuţi, care se depun direct în cutia poştală, ceea ce este normal. In schimb, se înregistrează corespondenţa primită (fără a se
citi). Explicaţia ar fi că, în acest fel, deţinuţii nu s-ar mai putea plânge că nu primesc răspunsuri la scrisori pe motiv de cenzură din partea administraţiei penitenciare.

La secţia “vizite”, predarea pachetelor se face printr-un ghişeu plasat oblic faţă de cel la care aşteaptă deţinutul. Pentru a vedea ce primeşte, acesta trebuie să vină la geamul ce separă sala de vizite propriu-zisă de camera de supraveghere. Sigur, distanţa este de doar un metru şi ceva dar nu este deloc clar de ce deţinutul nu ar putea primi conţinutul pachetului prin acest geam în loc să se ducă înapoi la ghişeu.

Concluzii

1. Faţă de 1999, situaţia din penitenciar s-a îmbunătăţit sub aspectul reducerii gradului de supraaglomerare. Insă condiţiile igienico-sanitare lasă, în continuare, de dorit: un WC – uneori defect – şi o chiuvetă pentru aproape 20 de deţinuţi sunt insuficiente pentru menţinerea unei igiene corporale normale. Unica sală de baie cu 18 duşuri nu poate corespunde nevoilor celor 680 de deţinuţi bărbaţi. Se adaugă şi întreruperea furnizării de apă curentă între orele 22.00 şi 5.00 dimineaţa;

2. Asistenţa medicală este nesatisfăcătoare. Pe lângă faptul că singurul medic se ocupă de deţinuţi, de cadre şi familiile lor, plus alţi beneficiari ai Casei de asigurări, există şi un dezinteres evident faţă de primii, cu consecinţe uneori dramatice (a se vedea cazul deţinutului căruia i s-a amputat un picior);

3. Activităţile socio-culturale s-au diversificat substanţial faţă de 1999. Există acum şi implicare din partea personalului de specialitate ale cărui iniţiative trebuie încurajate. Este însă nevoie de o mai judicioasă folosire a timpului de lucru (sunt rare activităţile care se desfăşoară după-amiezele, deşi se lucrează şi în ture de 12 ore) şi de găsirea unor spaţii noi pentru organizarea simultană a mai multor activităţi. Consultarea deţinuţilor cu privire la preferinţe ar putea fi un indicator folositor pentru stabilirea programelor. Dar la fel de important este, în opinia asociaţiei, creşterea numărului de personal prin angajarea unor persoane cu pregătire în domeniul asistenţei sociale;

4. APADOR-CH apreciază faptul că deţinuţii au de lucru prin contractul cu firma germană de pantofi, dar cere ca partenerul străin să nu poată creşte normele decât cu aprobarea expresă a administraţiei penitenciare. De asemenea, deţinuţii şi deţinutele care lucrează – nu numai pentru această firmă – să fie informaţi, de preferinţă în scris, cu regularitate asupra sumelor ce li se cuvin; 5. Asociaţia cere anularea ordinului prin care se interzice deţinuţilor să treacă de la un cult religios la altul, precum şi a dispoziţiei prin care preoţii ortodocşi au obligaţia de a asista la întrunirile dintre deţinuţi şi reprezentanţii altor culte. Alte constatări/recomandări sunt incluse în raport.

Manuela Ştefănescu
Diana Călinescu

Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005

APADOR-CH
Str. Nicolae Tonitza 8A
Sector 3 – Bucuresti
030113 Romania

Telefon: (40) 0733.078.720
e-mail: office@apador.org

Utilizarea și distribuirea informațiilor de pe acest site sunt libere, cu citarea sursei.